Mineralele 

sunt substante naturale solide, mai rar fluide, cu forma proprie

cristalizata, alcatuite din unul sau mai multe elemente chimice, care intra in
componenta rocilor si minereurilor. Dupa continutul lor ele se pot imparti in
minerale metalifere si respectiv nemetalifere (sare, gips, azbest, mica, feldspat), iar
cele metalifere se pot imparti la randul lor in feroase si neferoase.
Mineralele sunt de regula substante neomogene din punct de vedere chimic, fiind
frecvent substante solide cristalizate in sisteme diferite de cristalizare, de aceasta
ocupandu-se ramura mineralogiei, cristalografia.
Exemple de minerale: cuartul (SiO₂), pirita (FeS₂), galena (PbS), blenda (ZnS),
calcopirita (CuFeS₂), calcitul (CaCO₃), gipsul (CaSO₄*2 H₂O) sau fara a mai
aminti formula chimica sunt: stibina, rodocrozitul, baritina, grafitul si diamantul. 

Determinarea unui mineral se face prin cunoasterea proprietatilor lui fizice: -

culoare - luciu - spartura (proaspata neoxidata) - duritatea - clivajul (modul de
spargere), greutatea specifica, proprietati magnetice si radioactive etc.
Duritatea mineralelor este o proprietate importanta, aceasta determinand forma de
exploatare a zacamantului).
Mineralogul austriac Carl Friedrich Christian Mohs a stabilit o scara a duritatii
mineralelor dupa cum urmeaza: 1.talc (se zgarie cu unghia), 2.gips sau halit (se
zgarie cu unghia), 3.calcit (se zgarie cu o moneda de cupru), 4.fluorina (se zgarie
cu un cutit), 5.apatit sau mangan (se zgarie greu cu un cutit), 6. feldspan sau ortoza
(se zgarie cu o pila), 7.cuart (zgarie sticla), 8.topaz, 9.corindon 10.diamant
(mineralul cel mai dur intalnit in natura).
In sistematica moderna mineralele au fost reclasificate, luandu-se in considerare:
-formula chimica sau  formula moleculara este o expresie care reprezinta
compozitia unei substante chimice pure cu ajutorul simbolurilor pentru elementele
chimice constitutive. Aceasta formula serveste in chimie pentru indicarea
numarului de atomi dintr-o molecula, iar cifrele indica raportul in care se afla
atomii. Indicarea tipului legaturilor si a orientarii lor se face prin formula
structurala,
- sistem de cristalizare,
- clasa,
- culoare,
- urma,
-duritate este rezistenta la penetrare opusa de un corp solid unei actiuni mecanice
penetrante exterioare. Aceasta rezistenta se poate manifesta fata de actiuni de
slefuire, zgaraiere, tocire prin utilizare repetata. La uneltele ascutite, este rezistenta
la tocire a muchiilor taietoare. In cadrul geologiei, duritatea mineralelor se masoara
dupa o scara de duritate de la 1 la 10, numita „Scala lui Mohs”,
- densitate,
- luciu este fenomenul care ia nastere la nivelul suprafetei netede a unui material, la
care dimensiunea denivelarilor suprafetei este mai mica decat lungimea de unda a
razei de lumina vizibila. Luciu in mod deosebit prezinta metalele si mineralele
cristaline. In mineralogie se deosebesc urmatoarele tipuri de luciu: diamantine,
gras, semimetalic, rasinos, metallic, de smoala, perlat, de portelan, matasos, de
ceara. De asemenea unele minerale pot avea luciu de plumb sau de cupru,
- transparenta este proprietatea unui material de a permite sa fie strabatut de undele
electromagnetice (razele de lumina). Un exemplu de material complet transparent
este sticla de fereastra. Dupa gradul de transmitere al undelor electromagnetice,
care este determinat de gradul de absobtie al acestora de catre atomii din structura
materiei, astfel de materiale pot varia intre complet transparent trecand prin stadiul
intermediar de transparent translucid (laptos) si ajungand la opac, atunci cand
razele de lumina sunt complet absorbite,
- spartura este fenomenul de spargere, faramitare, produs la un mineral ca urmare a
unei loviri sau presiuni efectuate asupra lui. Aspectul sparturii poate oferi indicii
ajutatoare la identificare. Astfel suprafata sparturii poate sa fie: neregulata (cuart,
hematit), neteda, fibroasa, aschiata (aragonit), lutoasa,
- clivaj este denumita tendinta intalnita la minerale sau cristale de a se sparge,
despica, paralel cu reteaua structurii cristaline. Clivajul este de fapt o forma aparte
de spartura. Suprafata clivajului este neteda, in general cu o reflectare buna a
razelor luminoase. Clivajul se poate prezenta diferit, avand diferite grade de clivaj:
1. deosebit de perfect, 2. foarte perfect – foite subtiri (mica, gips), 3. perfect – la
spargere apare totdeauna o suprafata de clivaj (calcit, galena, diamant stibina,
bismutina) 4. bun – pe bucatile sparte se pot observa fete regulate de clivaj si de
spartura neregulata (feldspat amfiboli, realgar, auripigment), 5. clar – pe suprafete
se spartura neregulata apar si unele fete de clivaj (kassiterit, apatit) 6. neclar – pe
langa suprafetele de spartura neregulata apar numai sporadic fete netede de clivaj
(magnetit, corindon) 7. lipsa clivajului (cuart),
- habitus,
-suprafata cristalului sau morfologia  cristalului este un termen
din cristalografie si mineralogie care descrie forma unui cristal, care are fatete de o
forma geometrica, muchii si varfuri. Locul de intalnire a doua suprafete formeaza o
muchie (cant) si cel putin trei suprafete (fatete) alcatuiesc la locul de intalnire un
varf. In functie de sistemul de cristalizare si clasa cristalului se formeaza unghiul
varfurilor si muchiilor. Pentru determinarea acestora prin calcul matematic se
foloseste indicele lui Miller (1801-1880),
- cristale gemene (macle) sunt acelea care se formează prin concreșterea a cel puțin
două cristale de aceași structură și compoziție. Două cristale gemene nu pot fi, nici
printr-o axă de simetrie „inversiune”, nici printr-un plan de simetrie printr-o rotire
de 180 de grade aduse să se încadreze („suprapună”) din punct de vedere simetric.
Dacă aceste două cristale se pot încadra în una din condițiile arătate anterior atunci
nu sunt cristale gemene, ci vor fi numite concreșteri paralele de cristal,
- punct de topire al unui solid este temperatura la care își schimbă starea de
agregare din solid în lichid. Când acest punct este considerat temperatura
procesului invers, aceasta este menționat ca punct de solidificare,
- efect piezoelectric  la o comprimare a cristalului sau efectul piroelectric la o
modificare de temperatură ΔT se manifestă la unele cristale piezoelectice, cauzând
apariția unei polarizări electrice, formându-se o diferență de potențial cu generare
de curent electric. Efectul piezoelectric este pus in evidenta prin aparitia unei
diferențe de potential electric la capetele unui dielectric sau feroelectric atunci când
asupra lui acționează o forță de compresie mecanica. Diferența de potential se
datorează polarizării electrice a materialului piezoelectric sub acțiunea
deformatoare a solicitării mecanice externe. Polarizarea electrica consta in apariția
unor sarcini electrice pe suprafața materialelor piezoelectrice supuse acțiunii
forțelor de întindere. Efectul piezolelectric poate fi: direct si indirect. Direct este
atunci când materialele monocristaline sunt supuse acțiunii unei presiuni mecanice
ce generează tensiuni mecanice iar indirect este atunci când sub acțiunea unui
câmp electric suferă o deformare mecanică,
- proprietati optice ale cristalelor se referă la comportarea radiațiilor ultramagnetice
din domeniul razelor vizibile la întâlnirea unui corp solid anizotrop. Prin prezența
cristalului lumina va suferi un proces de reflexie, refracție și absorbție proces a
cărui intensitate depinde de natura și structura cristalului,
- refractia este schimbarea direcției de propagare a unei unde din cauza schimbării
vitezei de propagare, la interfața dintre două medii sau la gradientul local al
proprietăților mediului în care se propagă. Cel mai ușor de observat exemplu este
în cazul luminii, atunci când aceasta trece dintr-un mediu transparent
(aer, apă, sticlă etc.) în altul. Totuși fenomenul se petrece cu toate undele, inclusiv
cu cele sonore,
- refractive dubla sau birefringența este o proprietate optică a unui material de a
despărți în două raza de lumină, la traversarea unui mediu anizotrop al
unui mineral cristalin ca de exemplu calcita. Acest fenomen, prezent în special în
cazul materialelor cristaline (dar și al celor amorfe), a fost descoperit în 1669 de
danezul Rasmus Bartholin (1625-1698).
Astfel de materiale, optic anizotrope (deci care au un indice de refracție dependent
de polarizare și de direcția de propagare a luminii), se
numesc birefringente (sau birefractive).
Birefringența poate fi naturală sau artificială. Dintre numeroasele cristale
birefringente, cel mai cunoscut este carbonatul de calciu (CaCO3) cristalizat
(calcit), cunoscut sub numele de spat de Islanda.
Un obiect privit printr-un mediu birefringent apare dublu. Cele două raze de
lumină (ordinară și extraordinară) sunt total polarizate în plane perpendiculare.
Formarea lor se explică prin acțiunea câmpului electric variabil E al undei
luminoase asupra purtătorilor de sarcină electrică din volumul
corpului; permitivitatea ε fiiind legată de proprietățile optice ale
corpurilor anizotropice, lumina (sau, în general, unda electromagnetică) se propagă
cu viteze diferite în direcții diferite,
- pleochroismus este un fenomen de modificare a culorii anumitor cristale când
sunt privite prin transparență din diferite direcții (sinonim: policroism, termen care
provine din limba greacă: pléōn = mai multe, chros = culoare).
Astfel la Alexandrit se poate observa schimbarea culorii, care este verde la lumina
zilei, și roșie la lumină artificială. Pleocroism independent de transparență poate fi
observat atât la minerale transparente, cât și la cele opace. Cauza acestui fenomen
se explică prin absorbția diferită a undelor luminoase, care e dependentă de direcția
luminii normale ca și de direcția luminii polarizate.
Dicroismul (descoperit de Peter Debye în 1939) este o formă aparte a fenomenului
de pleocroism, care de manifestă prin prezentarea exactă a două culori diferite.
Acest fenomen este important la examinarea pietrelor prețioase, în vederea șlefuirii
lor.
Exemple de minerale la care se observă pleocroism:

 Andaluzit - galben, verde-măsliniu, brun-roșcat, roșu închis

 Benitoit - incolor, albastru
 Cordierit - galben, albastru-violet, albastru pal
 Malachit - incolor, galben-verzui, verde închis
 Tanzanit - albastru, violet si roșu sau brun,
- deviatie optica,
- unghi de dispersie Sub termenul de dispersie a undelor electromagnetice se
înțelege în fizică o proprietate a acestora care depinde de lungimea de undă notată
cu λ (litera greacă lambda). Se manifestă prin devierea direcției de propagare
(frângere, refracție) la suprafața care desparte 2 medii diferite de propagare.
Indicele de refracție „n” depinde de lungimea de undă λ, fenomen care este
exploatat mai ales în optică. La substanțele transparente această dispersie este în
general „normală”, ca de exemplu la sticlă, unde refracția luminii roșii este mai
slabă decât de exemplu cea a luminii albastre (care are o lungime de undă mai
mică). Acest efect este explicat prin fenomenul de absorbție a luminii. Dacă însă
indicele de refracție crește prin creșterea lungimii de undă, atunci este vorba de o
„deviere pozitivă”, numită și o „deviere anomală”,
- reactivitate chimica a unui element sau substanțe chimice este proprietatea de a
reacționa în anumite condiții de temperatură sau presiune cu reactivi chimici
precum acizi, baze, solvenți organici sau anorganici etc.
De exemplu diamantul este aproape inert din punct de vedere chimic, reacționând
numai la temperaturi înalte cu oxigenul, hidrogenul sau acidul fluorhidric,
- radioactivitate  este un fenomen fizic prin care nucleul unui atom instabil, numit
și radioizotop, se transformă spontan (se dezintegrează), degajând energie sub
formă de radiații diverse (alfa, beta sau gama), într-un atom mai stabil. Prin
dezintegrare atomul pierde și o parte din masă. Termenul de radioactivitate a fost
folosit pentru prima dată de Marie Curie.,
- magnetism este unul dintre fenomenele care se manifestă prin forțe de atracție sau
respingere între corpuri; forțele magnetice își au originea în
mișcarea electronilor sau a altor particule cu sarcină electrică. Atunci când
magnetismul este produs de sarcini electrice libere, de exemplu în curentul electric,
în plasmă sau în fluxuri de particule încărcate electric, fenomenul se
numește electromagnetism. Și electronii aflați în mișcare orbitală în atom produc
magnetism; acesta este mai lesne de observat în magneții permanenți, de exemplu
în mineralele naturale precum magnetitul (un oxid de fier, Fe3O4) sau în fier și
unele aliaje ale sale (inclusiv o parte din oțeluri) care pot fi magnetizate. Magneții
permanenți (materiale care pot fi magnetizate de un câmp magnetic extern și care
au proprietatea de a rămâne magnetizate și a emite câmp magnetic chiar și după
înlăturarea câmpului extern ) au câmpuri magnetice persistente cauzate de efectul
numit feromagnetism. Magnetismul se manifestă și sub formă de lichide
magnetice. 
Elemente native, sunt elemente chimice care se gasesc in natura in forme pure
necombinate. Se cunosc 23 asemenea elemente (18 metale si 5 nemetale), formele
lor modificate si unele aliaje.

Exemple: cupru, argint, aur, fier, sulf, grafit, diamant, hapkeit (Fe2S), moissanit (Si
C), schreibersit ((Fe,Ni)3P).
Cele mai bune exemple sunt grafitul si diamantul care, avand diferite proprietati,
diamantul fiind cea mai dura substanta de pe Terra, iar grafitul un mineral cu
duritate mica, au aceeasi formula chimica, si anume C-carbon.

Sulfiti si saruri de sulf, sunt combinatii

dintre sulf si seleniu, telur, arsen, stibiu si bismut. In aceasta categorie intra cca.
600 de minerale.Exemple: galena (PbS), pirita (FeS2), blenda (ZnS), cinabru (HgS)

Halogenați cca. 140 de halogenide constau dintr-o legătură a halogenilor

(fluor, clor, brom, iod) cu cationii de sodiu, potasiu și calciu, exemple: fluorină (Ca
F2) halit (sare gemă, NaCl), clorură de amoniu, silvină.

Oxizi și hidroxizi s-au format printr-o legătură a unui metal sau nemetal

cu oxigenul sau cu o grupare hidroxilică (-OH). Astfel au luat naștere cca. 400 de
oxizi respectiv hidroxizi,
exemple: spinel (MgAl2O4), hematit (Fe2O3), magnetit (Fe3O4), corindon (Al2O3), p
ehblendă (UO2), goethit (FeO(OH)).

Carbonați ,nitrați, borați: în această categorie intră sărurile acidului carbonic,

boric și azotic.
Exemple: aragonit, azurit, dolomit (CaMg(CO3)2), calcit (CaCO3), malachit (Cu2C
O3(OH)2), borax (Na2B4O5(OH)4 · 8 H2O), sassolit (H3BO3)

Sulfați, selenați, telurați, cromați, molibdenați, wolframați: aici intră săruri ale

acidului sulfuric, cromic, molibdenic și wolframic. Această grupă cuprinde cca.
700 de minerale. Exemple: anhidrit(CaSO4), gips (CaSO4 ·
H2O), apatit (Ca5(PO4)3(F,Cl,OH)), turcoaz (CuAl6(PO4)4(OH)8 ·
5H2O), carnotit (K2(UO2)2(VO4)2 · 3H2·), legrandit (Zn2(AsO4)
(OH)·H2O), wulfenit (PbMoO4), wolframit ((Fe,Mn)WO4)

Fosfați, arsenați, vanadați: aici intră săruri ale acizilor cu formula generală

H3XO4 unde X poate fi înlocuit cu elementele fosfor, vanadiu, arsen. Exemple:
adamin, berlinit, descloizit, fluorapatit, mottramit, piromorfit.
Silicați (și germanați) : această grupă de minerale este cea mai numeroasă,
gruparea tetraedrică [ SiO4]4 stând la baza structurii mineralelor.
Exemple: almandin (Fe3Al2(Si3O12)), zircon (ZrSiO4), andaluzit (Al2SiO5), topaz (A
l2SiO4(OH,F)2), beril(Be3Al2Si6O18), cordierit (Mg2Al4Si5O18), epidot (Ca2(Al,FeIII,
Mg)3(SiO4)3OH), zoisit (Ca2Al3(SiO4)3(OH))

Minerale organice: această categorie de minerale cuprinde sărurile acizilor

organici alifatici și aromatici cu carbon, (CnHm) și azot, (de forma amidelor R-
X(=O)n-NR'2 sau acizilor heterociclici) și rășini.
Exemple: : abelsonit, melit, evenkit. Chihlimbarul nu este considerat mineral de
către IMA (International Mineralogical Association).

Cristalografia este stiinta care se ocupa cu studiul structurii, formarii si

proprietatii cristalelor. Aceasta stiinta se impleteste strans cu ramurile stiintifice
inrudite ca mineralogie, chimie, fizica solidelor. Aceasta stiinta cuprinde partial
disciplinele:

 Geometria, sau Morfologia cristalelor

 Cristalochimia
 Structura fizico-chimica a cristalelor, ca difuzia, treceri dintr-o faza in alta
de cristalizare
 Spectroscopia cristalelor, frecvent fiind folosit la studierea devierii luminii,
razelor monocromatice, ca razele röntgen
 Cristalografia mezoscopica, care studiaza formarea bicristalelor (cristalelor
gemene)
 Biocristalografia, ce se ocupa cu studiul structurilor proteice
 Cristalografia tehnica
 Studiul sistemelor pseudosimetrice necristalizate ca si cristalele lichide

Sistemul cristalin (adesea numit si  sistem de cristalizare  sau  sistem

cristalografic) al corpurilor solide ia in considerare anumite elemente de simetrie.

In cristalografie cristalele sunt descrise si clasificate cu ajutorul acestui sistem

tridimensional. Exista 7 sisteme cristaline: triclinic, monoclinic, ortorombic,
tetragonal, trigonal, hexagonal si cubic.

Sisteme de cristalizare:
 1. In sistemul triclinic toate unghiurile au valoare diferita de 90°, iar axele au
lungimi diferite, neavand nici un element de simetrie.
2. In sistemul monoclinic, dupa cum ii spune si numele are numai o inclinatie,
in sistemul de coordonate are doua unghiuri drepte (de 90°) si un unghi
diferit de 90°.
3. Sistemului ortorombic ii este caracteristic ca toate cele trei unghiuri ale
sistemului de cristalizare au 90°.
4. In sistemul tetragonal, sistemul de coordonate este asemanator sistemului
cubic cu diferenta ca axele de simetrie sunt egale luate numai doua cate
doua.
5. In sistemul trigonal, (piramidal) are 3 axe ( a1, a2 și a3) sunt egale intre ele si
inchid un unghi γ de 120°. Axa a patra, axa c e diferita de cele 3 axe
amintite, formand un unghi de 90° cu ele.
6. Sistemul hexagonal este inrudit cu cel trigonal, si are ca baza un hexagon
regulat, are 6 axe de simetrie (paralel cu c)
7. Sistemul cubic, are gradul de simetrie cel mai mare, sistemul de coordonate
formand intre ele unghiuri drepte, toate axele de simetrie sunt egale intre
ele.

Sistemul cristalin triclinic (numit și anortic) este un sistem cristalin al cărui celulă elementară este

foarte puțin simetrică. În acest sistem, cristalul este descris de vectori de lungimi egale,
analog sistemului ortorombic. Niciuna dintre axe nu face unghi drept (de 90°) cu alta.

Cristalele din sistemul triclinic se clasifică în alte două clase cristaline:[1]

 Pedial
 Pinacoidal
Minerale care cristalizează în sistemul triclinic sunt: plagioclazul, microclinul, wolastonitul, rodonitul,
turcoaza, etc
Feldspat provine din suedeza (fjäll = „munte”). Alte denumiri: orthoklast, ortoza;
mineralul acesta este un silicat foarte raspandit, avand compozitia chimica
(Ba,Ca,Na,K,NH4)(Al,B,Si)4O8 (elementele din paranteze se pot substitui reciproc).
Sistemul de cristalizare este monoclinic sau triclinic, cu duritatea de 6-6,5.
Fedspatii au culori variate.

Clasificare:

 Feldspati alcalini cu o serie de amestecuri alcaline; seria lor se incheie

cu albit (NaAlSi3O8) si Kalifeldspat (KAlSi3O8) (acestea au in
continut potasiu si sodiu)
 Feldspati plagioclazi (feldspati calco-sodici)
 Feldspati ternari, cu cele trei variante frecvente: Kalifeldspat-Albit-
Anorthit.

Varietati de Feldspat:

 Albit (NaAlSi3O8); triclinic
o Periklin, Cleavelandit.
 Andesin ((Na,Ca)Al(Si,Al)3O8); triclinic
 Anortit (CaAl2Si2O8); triclinic
 Anortoclaz ((Na,K)[AlSi3O8]); triclinic
 Bytownit (Ca,Na)(Si,Al)4O8; triclinic.
o Maskelynit
 Celsian (Ba[Al2Si2O8]); monoclinic
 Hyalophan ((K,Ba)Al(Si,Al)3O8); monoclinic.
 Labradorit (Ca,Na)Al(Si,Al)3O8); triclinic.
 Microclin (KAlSi3O8); triclinic.
o Amazonit
 Oligoclaz ((Na,Ca)Al(Si,Al)3O8); triclinic.
o Peristerit, Aventurin-Feldspat (Sonnenstein)
 Ortoclaz (KAlSi3O8); monoclinic.
o Adular, Mondstein
 Polucit, (Cs, Na)2Al2Si4O12·2H2O; cubic-hexoctahedral
 Sanidin (KAlSi3O8); monoclinic.
Feldspatii apar frecvent sub forma de placi sau de prisme, cu cristale gemene
(macle), in roci magmatice, bazalt, granit, roci metamorfice si sedimentare. Pot fi
de asemnea frecvent intalniti ca mineral de ganga in filoane hidrotermale.

Unele variante ca Labradorit sau Ortoclaz sunt folosite ca giuvaeruri.

Feldspatul, impreună cu caolinul si cuartul, sunt folosite la fabricarea portelanului,
sau la confectionarea protezelelor dentare.