fectuarea pansamentelor

Definiţie:
 Actul chirurgical de aseptizare, tratare şi protejare a plăgilor.
Scop:
 Protecţia plăgii – mecanică, termică, chimică, infecţioasă.
 Absorbţia secreţiilor.
 Prevenirea infecţiilor.
 Asigurarea repausului.
 Favorizarea cicatrizării.
Manifestările plăgilor:
 Durere.
 Impotenţă funcţională.
 Hemoragie.
Manifestări generale – modificări de puls, tensiune arterială, temperatură.
Principiile fundamentale unui pansament:
o Aseptic.
o Absorbant.
o Protector.
o Compresiv.
o Să asigure punerea în repaus.
· PANSAMENT PROTECTOR: pe plagi care nu secreta si nu sunt drenate
· PANSAMENT ABSORBANT: pe plagi drenate sau secretante
· PANSAMENT COMPRESIV: • pe plagi sângerânde (scop hemostatic), pentru imobilizarea unei
regiuni, •pentru reducerea unei cavitati superficiale dupa punctionare; se realizeaza fixare cu
fesi în cadrul unui bandaj;
· PANSAMENT OCLUZIV: pentru plagi însotite de leziuni osoase (acoperire a plagii cu comprese
si vata, peste care se aplica un aparat gipsat).
· PANSAMENT UMED (priessnitz alcoolizat, cloraminat).
Materiale necesare:
 Trusă cu instrumente chirurgicale – pense anatomice, chirurgicale, hemostatice,
foarfece, bisturiu.
 Casoletă cu comprese, tampoane, vată.
 Feşi.
 Tăviţă renală.
 Muşama şi aleză.
 Substanţe antiseptice pentru plagă şi pentru tegumente.
 Materiale pentru fixarea pansamentului – galifix, leucoplast, tubulaturi elastice etc.
Pregătirea bolnavului:
 Se explică tehnica şi necesitatea ei.
 Se aşează bolnavul în poziţie comodă, in funcţie de regiunea de pansat – în aşa fel încât
să fie uşor accesibilă pentru tehnică.
 Se protejează lenjeria cu muşama şi aleză.
Execuţia pansamentului:
 Spălarea şi dezinfecţia mâinilor, îmbrăcarea mănuşilor de protecţie.
 Se pregătesc 2 pense sterile.
 Primul timp – îndepărtarea vechiului pansament:
o Se îndepărtează cu blândeţe vechiul pansament.
o Dacă nu se desprinde se înmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică.
o Se curăţă tegumentele din jurul plăgii – cu benzină şi alcool iodate – de la plagă
spre periferie.
 Al doilea timp – tratarea plăgii:
o Se îndepărtează din plagă eventualele secreţii – folosind la fiecare ştergere câte
o compresă uscată.
o Se inspectează plaga. Se controlează eventualele tuburi de dren.
o Se aplica în plagă apă oxigenată – cu rol dezinfectant, hemostatic şi de
îndepărtare a secreţiilor – prin efervescenţa produsă.
o Ştergerea se face spre periferie schimbând la fiecare ştergere tamponul.
o Se şterg marginile plăgii uscat. Se dezinfectează tegumentele din jurul plăgii.
 Al treilea timp – acoperirea plăgii:
o Se acoperă plaga cu compresă de tifon (care să depăşească marginile plăgii),
peste care se poate aşeza si un strat subţire de vată, dupa care din nou o compresa de tifon.
o Se fixează pansamentul pe tegumentul din jur cu leucoplast,galifix, faşă etc.
Observaţii
 Se interzice apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau regiunilor învecinate – pentru a
nu disemina infecţia.
 Nu se introduc instrumentele folosite la toaleta plăgii în casoletă sau flaconul cu soluţii
dezinfectante. Se foloseşte pensa de servit.
 Se administrează sedative înaintea unor pansamente dureroase.
Îngrijirea plăgii recente:
 Plăgile sângerânde necesită măsuri de hemostază
 Se curăţă tegumentele din jurul plăgii cu apă, săpun, soluţii dezinfectante – eventuală se
înlătură pilozitatea şi se iodează câmpul operator.
 Se explorează plaga prin incizie plan cu plan cu bisturiul (nu cu pensa ), îndepărtând
ţesuturile necrozate sau contaminate.
 Se asigură hemostaza chirurgicală.
 Se îndepărtează corpii străini.
 Se suturează plaga plan cu plan şi se exteriorizează drenul prin plagă sau prin
contraincizie.
 Se aplică pansament local.
 Se face profilaxia tetanosului cu ATPA.
 Se supraveghează 5 zile curba temperaturii, aspectul pansamentului, după care se
îndepărtează firele de sutură. Se obţine cicatrizare primitivă.
 Se instituie antibioterapie la plăgile strivite, profunde sau contaminate.

Bandajul reprezintă tipul de înfășare chirurgicală pentru fixarea pansamentului sau

imobilizarea provizorie a unor segmente anatomice.
Scopul oricărei imobilizări este:

 de a împiedica mișcările active și pasive pentru a pune în repaus organele și/sau

țesuturile traumatizate;

 de a menține axarea corectă a membrului atunci când fragmentele nu sunt deplasate,

sau când au putut fi reduse corect, cu ocazia acordării primului ajutor (fracturi, entorse,
luxații);
 de a diminua durerile, în cazul fracturilor deosebit de chinuitoare;

 de a evita complicațiile pe care le poate provoca mișcarea unui fragment osos

(secționări de nervi și vase, lezarea musculaturii, perforarea tegumentului, transformarea
fracturii din fractura închisă în fractură deschisă).

 efectuarea unui pansament compresiv.

 Principii de Efectuare a unui BANDAJ:

· punctul de plecare si de terminare trebuie sa fie la distanta de plaga;

· la membre, înfasarea se începe de obicei de la extremitate spre radacina (în sensul

circulatiei de întoarcere); · sa acopere în întregime pansamentul;

· sa fie elastica (sa nu jeneze circulatia) - pe traiectul vaselor mari se aseaza peste un strat
de vata; · sa nu produca dureri (zonele iritate, nervii sa nu fie comprimate exagerat)

· sa permita miscarile articulatiilor peste care trece.

Materialele folosite sunt:

 fașă de tifon

 fașă de pânză

 fașă elastică
Principiile unei imobilizări corecte 
 asigurarea funcțiilor vitale are prioritate față de alte manevre (exemplu: nu se face
imobilizarea fracturilor de umăr dacă este asociat și un traumatism toracic grav);

 se va cauta obținerea unei axări relative a segmentului imobilizat prin tracțiune

atraumatică și progresivă în ax;

 imobilizarea trebuie să prindă în mod obligatoriu articulațiile situate deasupra și

dedesubtul focarului de fractură.
 dacă se folosește aparat gipsat sau atelă de imobilizare, nu trebuie să fie compresive,
pentru a nu îngreuna circulația sangvină într-un segment deja traumatizat.
Forme generale de bandaj 
Fiecare tehnică de bandaj constă în diverse modalități de aplicare a bandajului. Următoarele
forme de bază pot fi aplicate pentru cele mai multe tehnici:

 bandaj circular
Fașa este aplicată suprapus. Aproape toate tehnicile de bandaj încep și se termină cu câteva
viraje de bandaj circular.

 bandaj în spirală 

 bandaj în 8
Este indicat pentru regiunile articulare (cot, glezna, genunchi). Se începe cu bandaj circular sub
articulație, după care prima fașa este dusă oblic, apoi a doua prin încrucișare, asemenea cifrei
8. La final se termină tot prin bandaj circular.
 bandaj în evantai
Indicat in regiunea cotului, genunchiului.

Tehnici de bandaj pe regiuni anatomice 

Bandajul Desault 
Această tehnică este folosită pentru leziunile claviculei și umărului , precum și ca mijloc de
imobilizare pentru fracturile brațului.

Bandajul Desault este destinat pentru fixarea membrului, flexat în unghi drept în articulaţia
cubitală, la cutia toracică.
Materiale necesare: 3-4 feși late (20 cm), vata, leucoplast.
 se sprijină membrul superior al bolnavului, astfel încât brațul și antebrațul să formeze un
unghi de 90 de grade.

 dacă starea pacientului o permite, se solicită bolnavului să-și susțină antebrațul,

prinzând policele membrului lezat cu mâna sănătoasă.

 se începe îmbrăcarea toracelui cu ture circulare de fașă

 tura de fixare se începe de la baza toracelui și se continuă bandajarea în spirală până la

axilă. Aceste ture vor izola pielea toracelui de pielea antebrațului și brațului pentru evitarea
iritaței produse de transpirația locală.

 se lipește brațul și antebrațul de torace cu cotul îndoit la 90 de grade

 se fixează membrul superior de torace prin ture circulare de fașă, care trebuie să
cuprindă brațul, cotul și antebrațul.

 din spate, fașa trece peste umărul lezat, coboară anterior peste braț, sub cot, urcă în
spate paralel cu brațul.

 fașa revine în față peste umărul lezat, se îndreaptă oblic sub axila sănătoasă și se
reîntoarce în față peste umărul bolnav , coboară lateral de-a lungul brațului sub cot, apoi
susținând antebrațul, se indreaptă spre toracele opus facând o tura circulară de fixare la
cot.

 după această tură de fixare, fașa trece din nou peste umărul lezat, coboară anterior, va
susține antebrațul

 după imobilizarea membrului superior cu 2-3 feși circulare, ansamblul va fi întărit cu

leucoplast

 mâna și degetele trebuie să rămână libere.

Imobilizarea cu pânză dreptunghiulară
Imobilizarea se poate realiza și cu ajutorul unei pânze dreptunghiulare.

Pânza dreptunghiulară se îndoaie pe una din diagonale și se aplică îndoită pe fața dorsală a
toracelui astfel: colțurile de la vârful triunghiului așezate la nivelul sternului, iar marginea
liberă coborâtă sub nivelul antebrațului fixat cu cotul în unghi drept.

Marginea liberă se îndoaie cuprinzând ca într-un jgheab antebrațul, iar colțurile acesteia se
leagă la spate.

Alta metodă de imobilizare este panza dreptunghiulară.

Bandaj rulat pe unul sau ambii ochi
Monoclu sau binoclu. Se fac 2-3 ture circulare frontooccipitale, apoi se conduce fașa în sens
oblic peste ochiul pansat, pe sub urechea de aceeasi parte și se repoziționează fașa pe frunte,
deasupra urechii opuse. Se repetă succesiunea de ture circulare urmare de ture oblice până la
acoperirea completă a ochiului/ ochilor.