Sunteți pe pagina 1din 7

Contractele de transfer de tehnologie în comerţul internaţional

Contractul de licenţă
Prin contractul de licenţa, titularul unui brevet, numit licenţiator, transmite unui beneficiar
numit licenţiat, dreptul de folosinţă a unei invenţii.Contractul prezintă următoarele caractere juridice:
- licenţa este un contract intuitu personae, întrucât se încheie în considerarea calităţilor esenţiale
ale licenţiatului;
- în lipsa unei prevederi exprese, contractul de licenţa nu se cesionează (incesibil).
Obiectul contractului este format de autorizarea sau acordarea dreptului ca o licenţă să fie
folosită de partener. Acest contract nu implică un act de dispoziţie asupra dreptului exclusiv de brevet.
Licenţiatorul transmite numai folosinţa dreptului de exploatare, care poate fi totală sau parţială.
În funcţie de întinderea drepturilor atribuite prin contract, licenţa poate fi:
a) licenţa exclusivă – prin care licenţiatorul renunţă la posibilitatea de a mai acorda alte licenţe,
licenţiatul având un drept exclusiv de utilizare a invenţiei. Acestea, după caracterul lor, se pot prezenta
sub mai multe forme: licenţe nelimitate (depline), atunci când licenţiatorul beneficiază de exclusivitate
pe toata durata de valabilitate a brevetului; licenţe limitate, când dreptul de folosire a invenţiei, deşi
este exclusiv, prezintă unele îngrădiri.
b) licenţa neexclusivă sau simplă prin care licenţiatorul are dreptul de a utiliza sau transmite
brevetul, iar licenţiatul de a folosi invenţia în condiţiile convenite.
Obligaţiile pe care le generează faţă de părţi contractul de licenţă sunt:
- licenţiatorul are obligaţia de a asigura beneficiarului o exploatare optimă a invenţiei şi de a garata
existenţa dreptului acordat;
- licenţiatul este ţinut să folosească invenţia în condiţiile stabilite şi să plătească preţul.
Contractul de licenta prezinta avantaje pentru ambele parti.Licentiatorul evita barierele vamale
si masurile restrictive cu caracter netarifar;benficiaza de repartizarea zonelor de desfacere si inlaturarea
concurentei;are avantajulstimularii exporturilor de utilaje, masini si materii prime; poate valorifica
rezultatele cercetarii si potentialul de proiectare;obtine participatii directe la beneficiile obiectivelor
realizate etc.Licentiatul realizeaza economii valutare prin reducerea importului de marfuri similare sau
identitice ;introduce tehnicia vansate devenind competitiv pe piata, poate asimila produse tehnice
complexe,beneficiaza de promovarea exporturilor de marfuri si produse sub licenta
Contractul de licenţă poate înceta datorită următoarelor la expirarea duratei pentru care licenţa
a fost acordată sau la intrarea invenţiei în domeniul liberei concurenţe după perioada legală.

Contractul de know-how
Know-how-ul reprezintă un ansamblu de cunoştinţe tehnice, nebrevetate, necesare la
elaborarea, fabricarea, exploatarea şi uneori chiar la comercializarea unui produs.Termenul de know-
how provine din expresia „to know how to do it”( a sti cum sau in ce fel sa se faca)
Know-how-ul se individualizează prin următoarele caracteristici proprii:
- noutatea (care deşi este relativă şi subiectivă, are valoare prin eficacitatea şi utilizarea
rezultatului); secretul( care trebuie păstrat de părţile contractante); complexitatea elementelor
componente (care se poate concretiza în diferite forme); dinamismul operaţiunii, (este un proces în
continuă transformare).
In raport de gradul de interferare cu alte operatiuni tehnice sau economice , contractul de know-
how poate avea urmatoarele forme: know-how pur (cand transferul nu este conditionat de o alta
operatiune);know-how combinat(cand transferul este un accesoriu sau consecinta a altor
operatiuni);know-how complementar(cand conditiile de transfer se stabilesc separat)

1
Obiectul contractului de know-how îl constituie transmiterea de cunoştinţe tehnice, de la
informaţii documentaţii simple, până la procedee sau tehnologii complexe.
Între părţile contractante,transferul de know-how se poate realizează prin:
a)trimitere de documente,materiale,planuri,manuale,modele, formule;
b)furnizare de material sau a unei părţi de material;
c)trimiterea de tehnicieni în întreprinderea beneficiarului;
d)primirea de tehnicieni pentru specializare.
Datorită complexităţii elementelor şi intereselor în cauză, se impune ca la încheierea acestui
contract domeniul de aplicare al know-how-ului să fie stabilit cu exactitate. De aceea, clauzele privind
obligaţiile părţilor trebuie să fie clare şi precise.
Efectele contractului:
Furnizorul sau transmiţătorul are obligaţia, în principal, de a transmite anumite cunoştinţe
tehnice şi poate fi ţinut să acorde beneficiarului următoarele: garanţii asupra rezultatului; dreptul
exclusiv de folosinţă; asistenţa tehnică;dreptul de folosire a mărcii sale de fabrică. Beneficiarul are
următoarele obligaţii:a) plata preţului;b)păstrarea secretului;c) menţinerea calităţii produselor obţinute.
Plata unui know-how poate consta în bani,produse ori alte cunoştinţe. Contractul încetează la
expirarea termenului stipulat în caz de denunţare sau prin reziliere.

Contractul de consulting-engineering
Consulting-ul constă în studierea şi cercetarea pentru un anumit beneficiar a posibilităţilor
tehnice şi comerciale, în baza stadiului actual al ştiinţei şi practicii, într-un anumit domeniu şi acordarea
corespunzătoare de asistenţă tehnică.
Ca activitate de acordare a consultaţiilor, cuprinde o sferă largă de operaţiuni, activitate ce se
confundă cu interesele beneficiarului, dar consultantul poate propune numai soluţii, fără a participa la
luarea deciziilor.
Engineering-ul este un complex de operaţiuni prealabile sau concomitente de concepţie şi
elaborare, precum şi de coordonare şi executare a proiectelor şi lucrărilor pentru realizarea unui
obiectiv.
Aceste operatiuni se indeplinesc in doua faze: faza de studii (include cercetarile pe baza caruia
s elaboreaza un proiect) si faza de executare (cuprinde realizarea sau punerea in functiune a unui
obiectiv).
Consulting-engineering este o activitate de natură intelectuală, care se concretizează, în
principal, în furnizarea de sfaturi sau studii tehnice, acestea reprezentând rezultatul unor cercetări
raţionale, oferind partenerului contractual posibilitatea de a lua decizii obiective şi eficiente.
În această activitate sunt utilizate 4 forme de contracte, şi anume:
- contractul în regie, prin care firma de engineering livrează beneficiarului un anumit obiectiv
în stare de funcţionare, fiind plătită printr-o sumă globală, forfetară;
- contractul pentru servicii, în care plata se face printr-o sumă fixă sau procentuală, raportată
la costul obiectivului;
- contractul mixt sau combinat, prin care echipamentele şi serviciile prestate se plătesc printr-
o sumă fixă globală iar materialele şi serviciile locale, prin cost plus onorariu.
Obiectul contractului de consulting-engineering îl formează operaţiunile prestate, de la simple
consultaţii, până la realizarea unor proiecte sau obiective.
Obligaţiile părţilor prezintă o natură diferită, datorită complexităţii obiectului.
În raport cu specificul contractului, prestatorul poate avea ca îndatoriri: efectuarea de studii;
prestarea de asistenţă tehnică; conducerea realizării unui obiectiv industrial; coordonarea activităţii

2
unor antreprenori; verificarea lucrărilor de montaj; predarea documentaţiei obiectivului; garantarea
funcţionarii şi capacităţii obiectivului; păstrarea secretului informaţiilor şi realizărilor.
Obligaţiile clientului sau beneficiarului sunt de a plăti preţul şi de a preda toate datele şi
informaţiile cerute. Clientul mai poate fi obligat să furnizeze anumite bunuri sau să obţină autorizaţiile
necesare, când este cazul. Pentru calculul plăţii, în funcţie de obligaţiile societăţii de consulting-
engineering, se pot folosi metode ca:
- metoda timpului folosit – în care plata se face prin aplicarea unor nivele pe unitatea de timp
consumat, la care se adaugă cheltuielile specifice;
- metoda cost plus onorar – în care plata se determină prin adăugarea la cheltuielile societăţii,
a unei sume convenite anticipat, cu titlu în avans;
- metoda sumă forfetară – prin care volumul plăţii se stabileşte sub forma unei sume globale,
ce cuprinde toate activităţile societăţii;
- metoda procentajului – când suma de plată se precizează prin aplicarea la valoarea lucrării a
unei taxe proporţionale fixe, prevăzute expres în contract.

Contractele de finanţare a operaţiunilor comerciale internaţionale

Contractul de leasing
Leasing-ul1 este operaţiunea prin care o persoană, cumpăra unele bunuri de la un vânzător în
scopul de a le închiria unui client solicitant.
Părţile într-un atare contract sunt:
-cumpărătorul bunului – sau finanţatorul operaţiunii, care de obicei este o persoană
specializată;
-vânzătorul, furnizorul, constructorul, producătorul, fabricantul lucrului;
- clientul solicitant, chiriaşul, locatarul, beneficiarul sau utilizatorul bunului.
Elementele definitorii ale leasing-ului sunt:
- cumpărarea de către o persoană, în vederea închirierii, a unor bunuri, conform specificaţiilor
primite;
- închirierea bunurilor unui client, pe o anumită perioadă, în schimbul unei redevenţe locative;
- utilizarea bunurilor de către client numai în scopuri profesionale, potrivit obiectului de activitate;
- posibilitatea clientului,la împlinirea termenului,de a cumpăra bunurile închiriate.
Clasificarea contractelor de leasing:
1) în raport de părţile contractante:
- leasing direct presupune încheierea nemijlocită a contractului între furnizor şi client;
- leasing indirect se realizează prin societăţi specializate.
2) în raport de conţinutul ratelor:
- financial leasing- prin care, în perioada de bază a închirierii se recuperează preţul de export,
costurile auxiliare şi un beneficiu;
- operating leasing - prin care, în perioada de închiriere de bază se obţine numai o parte din preţul
de export.
3) După elementele în raport cu care se calculează ratele:
- leasing net – în care ratele cuprind preţul net de vânzare şi beneficiul;

1
Noţiunea de “leasing” provine de la verbul englezesc “to lease” care înseamnă “a închiria”.

3
- leasing-ul brut – în care ratele include preţul net de vânzare, beneficiul şi cheltuielile pentru
întreţinere, reparaţii şi servicii.
În ceea ce priveşte natura sa juridică, leasing-ul poate fi caracterizat ca o formă de finanţare
cu termen. În acelaşi timp, acesta se aseamănă cu contractele de închiriere, vânzare în rate şi locaţie –
vânzare.
Efectele contractului:
Vânzătorul îşi asumă următoarele obligaţii:
- livrarea bunului (a mărfii) în stare de funcţionare;
- participarea la instruirea personalului destinat exploatării bunului;
- reparaţia defecţiunilor care nu provin din culpa clientului;
- asigurarea pieselor de schimb necesare reparaţiei sau achitarea contravalorii.
Clientul este ţinut să plătească ratele chiriei şi să respecte dreptul de proprietate al societăţii de
leasing. Cu privire la folosinţa bunului închiriat, utilizatorul trebuie să respecte următoarele prevederi:
- să exploateze bunul închiriat potrivit instrucţiunilor tehnice;
- să se îngrijească de instruirea personalului destinat exploatării bunului;
- să nu aducă nici un fel de modificări în construcţia bunului, fără acordul societăţii de leasing;
- să conserve bunul în perfectă stare de funcţionare;
- să asigure bunul închiriat în folosul societăţii de leasing.
În cazul în care utilizatorul nu plăteşte o singură rată sau nu îşi îndeplineşte altă obligaţie,
societatea poate rezilia de plin drept contractul, situaţie în care utilizatorul trebuie să restituie bunul, să
suporte cheltuielile aferente şi să plătească chiriile restante neachitate, precum şi o îndemnizaţie
forfetară de reziliere, care corespunde ratelor restante viitoare. Pe toată durata contractului, societatea
are dreptul de a controla periodic starea bunului şi modul de folosire. De asemenea, societatea poate
vinde bunul, cu condiţia ca noul proprietar să respecte contractul de locaţie şi promisiunea de vânzare.
Contractul de leasing poate înceta la expirarea termenului,cu excepţia reînnoirii locaţiei sau în
caz de reziliere.

Contractul de factoring
Factoring este contractul prin care o persoană- aderent- cedează creanţele sale unui terţ - factor
-care se obligă să preia activitatea de încasare în schimbul unui comision.
Părţile unui astfel de contract sunt: - aderentul, vânzător de bunuri sau furnizor de servicii; -
factorul, cesionarul creanţelor, concretizate în facturi; - clientul, cumpărătorul mărfii sau beneficiarul
serviciilor. Cedarea creanţelor se realizează prin intermediul unei subrogări convenţionale. Prin simpla
transmitere a facturilor, fără nici o altă formalitate, factorul devine proprietarul creanţelor.
Operaţiunile de factoring sunt de 2 feluri:
- factoring la scadenţă -în care factorul plăteşte facturile la data scadentei lor;
- factoring tradiţional sau obişnuit - prin care factorul plăteşte creanţele imediat.
Natura juridică afactoring-ul prezintă multe asemănări cu cesiunea de creanţă, împrumutul,
mandatul comercial, operaţiunea de asigurare- credit şi scontul.
Datorită trăsăturilor sale specifice, acest contract nu poate fi asimilat cu o altă instituţie juridică.
Ca operaţiune de finanţare în comerţul internaţional, factoring-ul constituie un contract original şi
complex. Clauzele convenţiei fiind stabilite de cesionarul creanţelor, factoring-ul este un contract de
adeziune cu caracter intuitu personae, cu titlu oneros şi executare succesivă.

4
Efectele contractului:
Factorul are obligaţia de a plăţi creanţele transferate de aderent. Ca urmare a subrogării el
trebuie să încaseze facturile cedate şi să suporte eventualele riscuri financiare. Acesta achită numai
creanţele care au fost acceptate în prealabil, ţinând cont de garanţiile pe care le prezintă.
Aderentul este ţinut a plăti un comision, de a garanta existenţa creanţei şi de a coopera cu
factorul pe toată durata contractului.

Contractele de concesiune în comerţul internaţional

Concesiunea este una din operaţiunile comerciale la care se recurge – în raport cu tranzacţia-
în scopul de a organiza mai eficient comercializarea mărfurilor.

Contractul de concesiune exclusivă


Concesiunea exclusivă este determinată de preocuparea producătorilor de a comercializa
mărfurile prin valorificarea cât mai deplină a posibilităţilor de pătrundere şi de desfacere a mărfurilor
pe piaţă. Între aceste posibilităţi, cointeresarea celor cărora li se concesionează desfacerea mărfii s-a
dovedit una din cele mai practice, cu rezultate din cele mai bune.
1. Definirea contractului de concesiune exclusivă
În raporturile implicate de contractul de concesiune exclusivă, părţile sunt: a) concedentul; b)
concesionarul.
Dacă concedentul are o singură calitate, aceea de vânzător, concesionarul are o dublă calitate,
aceea de cumpărător şi de vânzător, de fapt, de revânzător, deoarece, după ce concedentul i-a vândut
marfa, el o revinde clientelei sale.
În derularea operaţiunilor comerciale, contractul de concesiune se poate încheia cu o clauză de
exclusivitate a aprovizionării sau a vânzării.De regulă, raporturile contractuale dintre concedent şi
concesionar sunt cârmuite de normele de drept comun. Trebuie subliniat, însă, ca în mai multe sisteme
de drept se asigură o protecţie deosebită concesionarului.Aşadar, contractul de concesiune exclusivă
este acea operaţiune comercială prin care o persoană, numită concedent, vinde mărfuri unei alte
persoane, numită concesionar, care le revinde clienţilor săi.
2. Avantajele contractului de concesiune exclusivă
Contractul de concesiune exclusivă oferă avantaje atât concedentului, cât şi concesionarului.
Primului i se oferă o piaţă de desfacere pentru produsele sale; celuilalt i se oferă marfa pe care o solicită
clientela sa. Prin intermediul contractului de concesiune exclusivă, concedentul pătrunde pe noi pieţe,
fără a face cheltuieli de investiţii. Prin contract, mărfurile se vând mai uşor, iar veniturile cresc.
Concesionarul oferă clientelei sale mărfuri de calitate, valorificând prestigiul de care se bucură
firma concedentului. dacă este o firmă recunoscută, concesionarul va avea interes să obţină – prin
contract – concesiunea exclusivă asupra vânzării.
3. Efectele contractului
Concedentul şi concesionarul au interes să-şi elaboreze o strategie comercială comună pentru
cucerirea pieţei şi desfacerea mărfurilor. Suntem în prezenţa unei duble legături de exclusivitate,
concretizată în faptul că concedentul se obligă să vândă anumite mărfuri, iar concesionarul se obligă
să le cumpere şi, apoi, să le revândă clientei sale.
Concedentul are obligaţia să-i asigure concesionarului aprovizionarea – la termenele şi în
condiţiile convenite – cu acele mărfuri pe care i le solicită clientela sa.

5
Concesionarul este obligat să revândă mărfurile cumpărate de la concedent, fără a-i face
concurenţă acestuia, vânzând produse similare achiziţionate de la alţi producători.
Concesionarul poate fi obligat – prin contract – să facă publicitatea cuvenită produselor
respective şi să asigure vânzarea într-un ritm convenit de ambele părţi.
Concesiunea poate include şi un contract de depozit, prin care concesionarul se obligă să: a)
conserve mărfurile; b) să le restituie la termenele stipulate în contract. De regulă, durata concesiunii
este de un an. În ultimul timp, se constată tendinţa de a încheia contracte pe o durată mai îndelungată.
Printr-o operaţiune de concesionare, diferenţa dintre preţul de cumpărare şi preţul de vânzare revine
concesionarului.
Efectele demonstrează că în contractul de concesiune exclusivă, activitatea concesionarului se
desfăşoară independent.
4. Expirarea termenului şi rezilierea. Reînnoirea contractului
La expirarea termenului pentru care a fost încheiat sau prin reziliere, contractul de concesiune
exclusivă încetează. Modul cel mai frecvent de încetare a contractului îl reprezintă expirarea
termenului. Aceasta se explică prin interesul ambelor părţi de a finaliza cu succes aranjamentele
stipulate prin contract.
În practica comercială, contractul de concesiune exclusivă este adesea reînnoit, concedentul şi
concesionarul asigurându-şi în acest fel, continuarea afacerii pe o nouă perioadă sau pe mai multe
perioade succesive de timp. Refuzul de reînnoire a contractului se sancţionează numai în cazul în care
se constată un abuz de drept.Dacă contractul nu a fost reînnoit, concesiunea poate fi încredinţată unei
alte persoane, un nou concesionar putând prelua afacerea.

Contractul de franchising
Contractul comercial de franchising – fiind un contract de concesiune – are elemente comune
tuturor contractelor de acest gen, dar şi elemente specifice, care sunt de natură să-l individualizeze în
configuraţia acestor contracte comerciale.
1. Apariţia contractului de franchising. Trăsături distinctive. Contractul de franchising a apărut
în S.U.A., în condiţiile interzicerii desfacerii mărfurilor de către cei care le produc. Franchisingul s-a
dezvoltat cu rapiditate, ca urmare a eficienţei sale în derularea tranzacţiilor comerciale. În raporturile
contractuale participă franchisorul sau concedentul şi franchisee-ul, care este concesionarul.
Prin operaţiunea comercială de franchising, o persoană numită franchisor, acordă unei alte
persoane, numită franchisee, concesiunea unei mărci, odată cu mijloacele necesare pentru a
comercializa marfa sau serviciul.
În literatura noastră de specialitate s-a atras atenţia că acest contract “reprezintă caracterele
unor alte operaţiuni comerciale : vânzarea cu monopol, licenţa, know-how şi reprezentarea. În
operaţiunile de franchising, activitatea pe care o desfăşoară franchisee-ul se află sub controlul
permanent al franchisor-ului.
2. Avantajele contractului de franchising
În contractul de franchising, cele două părţi au interese convergente. Franchisor-ul este
interesat să pătrundă pe pieţele internaţionale, franchisee-ul are interesul să beneficieze de mijloacele
concedentului în derularea afacerii.
Avantajul franchisor-ului este că fără cheltuieli de investiţii poate acţiona pe o piaţă externă. În
acelaşi timp, franchisor-ul poate să-şi diversifice activitatea, operând acţiuni de extindere şi amplificare
a afacerii prin reinvestiţii. Valorificând cu pricepere mijloacele puse la dispoziţie de concedent,
franchisee-ul îşi poate asigura o clientelă stabilă şi îşi poate extinde operaţiunile comerciale.

6
3. Efectele contractului
După cum am văzut, prin contractul de franchising, o parte, producătorul sau prestatorul de
servicii, se obligă să concesioneze unei alte persoane marca sa de fabrică sau de serviciu. Franchisor-
ul cedează concesionarului un proces de fabricaţie şi de distribuţie a mărfii sau a unui serviciu. Acesta
este efectul juridic principal al contractului, care face chiar obiectul acestui tip de contract.
Franchisor-ul este obligat, totodată, să asigure rentabilitatea investiţiilor şi să supravegheze
activitatea comercială a concesionarului.
Franchisee-ul are obligaţia să plătească concedentului (franchisor-ului) o taxă de intrare pentru
admiterea în afacere şi o redevenţă, calculată în procente sau într-o cotă fixă, luându-se în considerare
desfacerile realizate; franchisee-ul acţionează în numele mărcii ori în baza unei formule de proprietate
a franchisor-ului.
Franchisee-ul este obligat să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura derularea în bune
condiţiuni a operaţiunii comerciale. El este obligat, în acelaşi timp, să finanţeze investiţiile care sunt
necesare pentru a garanta eficienţa tranzacţiei.
4. Expirarea termenului şi rezilierea contractului. Reînnoirea contractului
Ca şi în cazul contractului de concesiune exclusivă, contractul de franchising încetează prin
expirarea termenului sau prin reziliere.
Prin natura şi specificul său, contractul de franchising poate fi încheiat pe durate diferite. Unele
contracte sunt încheiate pe o perioadă mai scurtă, de un an de zile. Altele, sunt încheiate pe o perioadă
mai lungă de 10, 15 sau chiar 20 de ani.
În cazul contractului de franchising – dacă nu sunt îndeplinite obligaţiile stipulate – rezilierea
operează de plin drept.
Părţile contractante au posibilitatea să hotărască reînnoirea contractului, la expirarea
termenului pentru care a fost încheiat. Ca şi în cazul contractului de concesiune exclusivă, o asemenea
decizie depinde de modul în care se derulează operaţiunea comercială, ce a constituit obiectul
contractulu.