Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Florin BUHOCIU
INVESTIŢII
ISBN 978-606-8216-00-3
Editura EUROPLUS
Galaţi, 2010
3
CUVÂNT ÎNAINTE
4
CUPRINS
CAPITOLUL I
INVESTIŢIILE ŞI ROLUL LOR ÎN ECONOMIE........................................................................................7
1.1. PROBLEMATICA GENERALĂ..........................................................................................................7
1.2. CONCEPTUL DE „INVESTIŢII”.........................................................................................................7
1.3. CLASIFICAREA INVESTIŢIILOR......................................................................................................9
CAPITOLUL II
SURSE DE FINANŢARE. METODA LEASING .....................................................................................13
2.1. SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR ..................................................................................13
2.1.1. SURSE PROPRII ALE AGENŢILOR ECONOMICI.........................................................13
2.1.2. SURSE GENERATE DE PIAŢA DE CAPITAL................................................................13
2.1.3. ALOCAŢIILE DE LA BUGETUL STATULUI PENTRU INVESTIŢII ................................14
2.1.4. SURSELE PENTRU INVESTIŢII EXTERNE...................................................................15
2.1.5. METODA „LEASING” ......................................................................................................16
2.1.5.1. CARACTERISTICI CARE DEFINESC „LEASING”-UL ÎN CONCEPŢIA
ACTUALĂ ŞI NECESITATEA LUI ................................................................................17
2.1.5.2. CADRUL LEGISLATIV PRIVIND CONTRACTUL DE „LEASING” ÎN
ŢARA NOASTRĂ..........................................................................................................18
2.1.5.3. TIPURI DE LEASING ......................................................................................19
CAPITOLUL III
EFICIENŢA ECONOMICĂ - ELEMENT FUNDAMENTAL AL DECIZIEI DE INVESTIŢII......................21
3.1. CONCEPTUL DE EFICIENŢĂ ECONOMICĂ .................................................................................21
3.2. CARACTERISTICI ALE EFICIENŢEI ECONOMICE A INVESTIŢIILOR ........................................23
3.3. INDICATORII DE EFICIENŢĂ ECONOMICĂ A INVESTIŢIEI ........................................................23
3.3.1. INDICATORII GENERALI ...............................................................................................24
3.3.2. INDICATORII DE BAZĂ AI INVESTIŢIEI ........................................................................26
CAPITOLUL IV
PROGRAMAREA ŞI EXECUTAREA OPTIMĂ A LUCRĂRILOR DE INVESTIŢII .................................34
4.1. METODE PRIVIND PROGRAMAREA UTILIZĂRII RESURSELOR DE INVESTIŢII .....................34
4.1.1. METODA DRUMULUI CRITIC: NOŢIUNI ŞI APLICARE................................................34
4.2. OPTIMIZAREA CHELTUIRII FONDURILOR DE INVESTIŢII PRIN METODA PROGRAMĂRII
MATEMATICE ........................................................................................................................................39
4.3. UTILIZAREA PROGRAMĂRII LINIARE .........................................................................................40
CAPITOLUL V
DETERMINAREA MĂRIMII OPTIME A CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE..............................................45
5.1. CONCEPTUL DE CAPACITATE ŞI ROLUL SĂU ÎN PRODUCŢIE................................................45
5.2. CONCEPTUL DE CAPACITATE OPTIMĂ......................................................................................45
5.3. CRITERII DE OPTIMIZARE A CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE; FACTORI CARE ÎI ASIGURĂ
SUCCESUL ............................................................................................................................................46
5.3.1. MINIMIZAREA CHELTUIELILOR INVESTIŢIONALE ŞI DE PRODUCŢIE ....................46
5.3.2. MAXIMIZAREA PROFITULUI .........................................................................................46
5.3.3. FACTORI CARE CONTRIBUIE LA ÎNDEPLINIREA CRITERIILOR DE OPTIMIZARE
A MĂRIMII CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE..............................................................................46
5.4. MODELE DE DETERMINARE A MĂRIMII OPTIME A CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE A UNUI
OBIECTIV DE INVESTIŢII NOU ............................................................................................................49
CAPITOLUL VI
IMPLICAŢIILE FACTORULUI TIMP ASUPRA INVESTIŢIILOR ŞI NECESITATEA ACTUALIZĂRII
ÎN CALCULUL EFICIENŢEI ECONOMICE A ACESTORA........................................................................................... 54
6.1 ÎNSEMNĂTATEA ECONOMICĂ A FACTORULUI TIMP ASUPRA INVESTIŢIILOR ......................54
6.1.1. IMOBILIZĂRI ALE RESURSELOR DIN INVESTIŢII (PE DURATA EXECUŢIEI
OBIECTIVULUI) ŞI DETERMINAREA PIERDERILOR AFERENTE ........................................56
6.1.2. IMOBILIZĂRI ALE RESURSELOR DE INVESTIŢII PE DURATA OBŢINERII
EFECTELOR ECONOMICE ŞI DETERMINAREA PIERDERILOR AFERENTE......................60
6. 2. ACTUALIZAREA. INDICATORII ACTUALIZAŢI DE EFICIENŢĂ ECONOMICĂ
A INVESTIŢIILOR ..................................................................................................................................61
6.2.1. INDICATORII ACTUALIZAŢI DE EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR ...........62
6.3. UTILIZAREA INDICATORILOR ACTUALIZAŢI AI EFICIENŢEI INVESTIŢIILOR ..........................63
6.3.1. CONCLUZII ŞI APLICAŢII PRIVIND ACTUALIZAREA IMOBILIZĂRILOR
DE FONDURI ŞI ACTUALIZAREA INDICATORILOR ECONOMICI ........................................70
5
CAPITOLUL VII
METODE DE ANALIZĂ ŞI EVALUARE A PROIECTELOR DE INVESTIŢII .........................................75
7.1 ETAPELE METODOLOGICE DE EVALUARE A EFICIENŢEI ECONOMICE
A INVESTIŢIILOR ..................................................................................................................................75
7.2. RATA DE RENTABILITATE A INVESTIŢIILOR..............................................................................75
7.3. RANDAMENTUL ECONOMIC AL INVESTIŢIILOR (RE) ...............................................................77
7.4. DURATA (TERMENUL) DE RECUPERARE A INVESTIŢIILOR ....................................................78
7.5. CRITERII ŞI METODE DE EVALUARE A PROIECTELOR ...........................................................79
7.5.1 ANGAJAMENTUL DE CAPITAL ......................................................................................79
7.5.2 RAPORTUL DINTRE VALOAREA VENITURILOR TOTALE ACTUALIZATE ŞI
COSTURILE TOTALE ACTUALIZATE .....................................................................................81
7.5.3 VALOAREA NETĂ ACTUALĂ TOTALĂ SAU CUMULATĂ (V N A T) (VENIT NET
ACTUALIZAT TOTAL)...............................................................................................................83
7.5.4 INDICELE DE PROFITABILITATE...................................................................................84
7.5.5. RATA INTERNĂ DE RENTABILITATE A PROIECTELOR DE INVESTIŢII (RIR)..........84
7.5.6 CURSUL DE REVENIRE NET ACTUALIZAT (CRNA) (CURSUL DE REVENIRE
AL VALUTEI) .............................................................................................................................85
CAPITOLUL VIII
EVALUAREA ECONOMICĂ ŞI FINANCIARĂ A PROIECTELOR DE INVESTIŢII ...............................88
8.1. EVALUĂRII ECONOMICE ..............................................................................................................89
8.2. EVALUAREA FINANCIARĂ ............................................................................................................89
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................96
6
CAPITOLUL I
INVESTIŢIILE ŞI ROLUL LOR ÎN ECONOMIE
7
realizeze satisfacerea unor nevoi ale membrilor societăţii, iar investitorul să obţină un
anumit profit, un câştig suplimentar.
În economia de piaţă, însă, noţiunea de investiţie are un alt înţeles legat în
mod normal, de unele elemente specifice ale acesteia, cum ar fi: circulaţia capitalului
pe piaţă, obţinerea unui profit scontat, nivelul concurenţei etc.
Trebuie avut în vedere că investiţiile nu se referă numai la cheltuielile făcute
pentru producţia de bunuri materiale sau servicii. Ele au un rol determinant în laturile
vieţii sociale ale oamenilor, în procesul de instruire culturală şi profesională, în
menţinerea capacităţii de muncă şi a stării de sănătate a oamenilor, în dezvoltarea
bazelor de cercetare ştiinţifică, de perfecţionare a forţei de muncă etc.
În cele ce urmează, vom încerca să conturăm noţiunea de investiţii aşa cum
credem că ar fi mai aproape de conceptul său:
Prin investiţii înţelegem ansamblul resurselor (materiale, financiare,
umane, de timp şi informaţionale) destinate creşterii capacităţii de producţie a
societăţii, a vieţii sociale sub toate aspectele sale, pentru asigurarea obţinerii
într-un anumit viitor a efectelor scontate.
Reţinem, deci, că investiţiile sunt o categorie de cheltuieli care angajează
viitorul societăţii, al agenţilor economici în general, în sensul că de aceste cheltuieli
depind:
- apariţia unor noi capacităţi de producţie sau servicii;
- creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv (prin extindere şi
modernizare);
- satisfacerea cererilor societăţii, în conformitate cu tendinţa de armonizare a
cererii cu oferta;
- efectuarea unor cheltuieli certe (pentru un viitor, nu totdeauna cert).
Dintr-un alt punct de vedere, acela al elementelor sale definitorii, noţiunea de
investiţii sintetizează în componenta sa structurală mai multe elemente principale,
printre care:
- conţinutul concret, real al obiectivului proiectat, în care se includ: scopul
obiectivului, resursele materiale şi, respectiv, cele financiare şi umane,
necesare execuţiei;
- durata, ca perioadă de timp de execuţie propriu-zisă şi ca perioadă de timp de
exploatare a obiectivului creat;
- riscul asumat de către investitor, ca posibil inconvenient păgubitor;
- eficienţa economică, materializată prin realizarea scopului final propus,
respectiv: profitul şi efectul social, în genere.
Bineînţeles, sub aspect social, ca şi sub aspectul protejării şi conservării
mediului ambiant, nivelul profitului unei investiţii rezultă din măsurile de organizare şi
din alocare de fonduri, atât de către stat, cât şi de către agenţii economici investitori,
pentru:
- eliminarea poluării mediului înconjurător;
- asigurarea menţinerii unui echilibru ecologic care are un rol hotărâtor în
asigurarea condiţiilor de sănătate ale membrilor societăţii etc.
Orice lipsă de iniţiativă în acest scop şi orice neglijare a eliminării factorilor
nocivi etc. pot avea repercusiuni însemnate, care să necesite ulterior fonduri imense
pentru înlăturarea efectelor negative asupra membrilor societăţii.
Din punctul de vedere al conţinutului concret al său, literatura de specialitate
consideră că noţiunea de investiţii poate fi privită, într-o concepţie tridimensională
sub trei aspecte: contabil, economic şi sub financiar.
Sub aspect contabil, investiţia nu poate fi altceva decât o imobilizare de
fonduri, o cheltuială care reprezintă, în fapt, “bunurile mobile şi imobile, corporale sau
necorporale, achiziţionate sau create în întreprindere, destinate a rămâne constant
sub aceeaşi forma”1
Bineînţeles, aceste imobilizări pot fi: atât legate direct de exploatare (utilaje,
instalaţii de lucru etc., procurate pentru o perioadă mai îndelungată, fără a fi:
1
I. Românu; I. Vasilescu – coordonatori – “Managementul investiţiilor”, Edit. Mărgăritar,
Bucureşti 1997, pag. 13
8
achiziţionate spre a fi vândute sau supuse unor transformări) cât şi nelegate direct de
exploatare (în afara ei, fără a avea un caracter productiv), cum ar fi diversele
cheltuieli pentru probleme de igienă şi securitatea muncii, creşe, cămine şi alte
cheltuieli necesare bunei desfăşurări a activităţii umane.
Sub aspect economic, investiţiile au o sferă de cuprindere mai largă, însăşi
noţiunea «economic» având un conţinut mult mai cuprinzător decât noţiunea
«contabil».
În sensul acesta, investiţiile cuprind “toate consumurile de resurse care se fac
în prezent, în speranţa obţinerii, în viitor, a unor efecte economice (venituri, încasări)
eşalonate în timp, şi care, în sumă totală, sunt superioare cheltuielilor iniţiale de
resurse”2.
Vorbind despre consumuri de resurse efectuate în prezent, în speranţa
obţinerii, în viitor, a unor efecte economice, tragem concluzia firească, din care
rezultă că se fac cheltuieli pentru achiziţionarea tuturor celor necesare materializării
obiectivelor de investiţii şi dării în exploatare a lor. De asemenea, într-o perioadă
anumită de timp, se vor face treptat încasări care să asigure rambursarea treptată a
cheltuielilor şi reluarea procesului de producţie prin autofinanţare, rambursarea unor
credite contractate, diverse cheltuieli necesare problemelor de cercetare-dezvoltare,
marketing, prognoză, publicitate, etc., inclusiv un venit suplimentar (profit) ce trebuie
să revină întreprinzătorului, ca stimulent pentru desfăşurarea activităţii.
Sub aspect financiar, investiţiile trebuie privite ca nişte cheltuieli de resurse
menite să conducă la realizarea unor venituri, respectiv, economii, pe o perioadă de
timp de exploatare raţională, când, prin amortizare, se asigură rambursarea tuturor
acestor cheltuieli.
Tragem de aici concluzia că, pentru început, trebuie să existe resurse
financiare care să asigure realizarea în totalitate a obiectivului, până la darea sa în
funcţiune, plus încă un anumit nivel de resurse care, sub formă de fond de rulment,
să asigure funcţionalităţi pentru începerea ciclului de producţie.
Problema aspectului financiar al investiţiilor trebuie reliefată, în principal, în
sensul asigurării obţinerii unui echilibru între resursele existente şi nevoile pentru
desfăşurarea activităţii. Ignorarea acestui echilibru conduce, în mod firesc, la o
tulburare a activităţii şi la consecinţe, de multe ori, păguboase.
2
I. Românu; I. Vasilescu - coordonatori - op. cit. pag. 14
9
- investiţii productive (cele care asigură realizarea de clădiri, construcţii şi
utilaje necesare desfăşurării proceselor tehnologice de transformare a materiilor
prime şi materialelor în produse finite); în principiu, sunt similare cu cele directe, dar
privite din alt punct de vedere.
- investiţii neproductive (cele care sunt executate în scopuri social-culturale
sau pentru perfecţionarea şi instruirea resursei umane).
Acest criteriu ne creează posibilitatea de a clasifica investiţiile şi după primatul
sectoarelor de activitate, după cum urmează:
- investiţii în sectorul primar - cuprinzând toate acele lucrări efectuate în
ramurile extractive, unde se efectuează activităţi de desprindere din mediul biologic a
unor anumite substanţe (cărbuni, minereuri feroase şi neferoase, petrol, gaze
naturale etc.);
- investiţii în sectorul secundar - cuprinzând lucrările prevăzute în toate
ramurile tehnologice, la care, prin supunerea materiilor prime şi a materialelor
auxiliare, la anumite transformări tehnologice, se obţine întreaga gamă de produse
necesare societăţii umane,
- investiţii în sectorul terţiar - cuprinzând toate lucrările destinate sferei
prestărilor de servicii (comerţ, asistenţă socială, proiectare etc.)
c) După modul în care se execută, distingem:
- investiţii executate în antrepriză, atunci când lucrările sunt încredinţate, de
către beneficiar (investitor), spre execuţie, unei întreprinderi specializate ce poartă
denumirea de antreprenor, asemenea lucrări se efectuează pe bază de contract
ferm, prin care antreprenorul se angajează să execute lucrarea în parametrii
proiectaţi, cu anumite termene intermediare de execuţie şi cu termen final, iar
beneficiarul se obligă să achite contravaloarea lucrărilor executate; întâlnim în
asemenea cazuri şi situaţii în care antreprenorul stabileşte anumite raporturi
contractuale, de execuţie parţială, cu alţi agenţi economici, care sunt, de fapt,
subantreprenori; raporturile dintre antreprenori şi subantreprenori privesc numai
părţile din lucrări pentru care s-a căzut de acord iar obligaţiile reciproce dintre ei nu
acţionează şi asupra contractului încheiat între antreprenor şi beneficiar (investitor);
- investiţii executate în regie proprie, cele pe care investitorul şi le executa prin
forţe proprii, fără a apela la o unitate specializată;
- investiţii mixte (în sistem mixt), atunci când o parte a investiţiei se execută de
către investitor, prin forţe proprii, iar o altă parte, prin intermediul antreprizei;
asemenea situaţii se întâlnesc mai frecvent atunci când e vorba de montarea unor
utilaje procurate de investitor şi montate de către antreprenor.
d) După stadiul de executare, se disting:
- investiţii în curs de realizare (neterminate);
- investiţii terminate (cele pentru care lucrările au fost încheiate);
- investiţii restante (cele care la termenele finale, prevăzute, n-au fost
realizate).
e) După structura lor tehnologică, distingem:
- lucrări de construcţii – montaj (clădiri, construcţii speciale, instalaţii etc.);
- achiziţii de utilaj care necesită montaj (pe fundaţii, pe piloni, pe postamente
speciale);
- achiziţii de utilaj care nu necesită montaj (mijloace de transport auto,
electrocare, tractoare, maşini agricole etc.);
- lucrări de explorări geologice în care se cuprind lucrările pentru prospecţiuni;
lucrările pentru operaţiunile de exploatare; lucrările pentru conturarea şi extinderea
zăcămintelor subterane; lucrările de foraj;
- cheltuielile efectuate pentru studii şi cercetări geologice;
- alte cheltuieli privind proiectarea, instruirea personalului pentru obiective noi
etc.
f) După caracterul lucrărilor, investiţiile pot fi:
-pentru construirea de obiective noi;
-pentru refacerea (reconstruirea) unor obiective existente, dezvoltarea sau
transformarea lor, ca şi unele investiţii pentru retehnologizarea şi modernizarea
obiectivelor existente, atunci când progresul tehnic impune aceasta; factorii care
10
determină asemenea investiţii sunt cei privind iniţiativa investitorului (în cazul
investiţiilor noi) şi diferiţi factori de altă natură, cum ar fi: efectele seismelor,
inundaţiile, incendiile etc. când, în urma deprecierilor produse, se urmăreşte
readucerea obiectivelor economice, la starea lor iniţială.
g) După natura investiţiilor (compoziţia lor materială), există:
- investiţii corporale, respectiv, activele fixe (construcţii, maşini, utilaje) şi
activele circulante;
- investiţii necorporale, respectiv,activele privind fondul de comerţ, brevete de
invenţii, diferite cheltuieli pentru instruirea şi pregătirea personalului de exploatare,
cheltuieli de publicitate şi reclamă etc.
- investiţii financiare - care cuprind valori imobilizate în diverse titluri de
participare sau împrumuturi pe termen lung.
h) După obiectivul urmărit prin realizarea proiectului întocmit:
Nota: Clasificarea după acest criteriu este, întrucâtva, similară în conţinut cu
cea privind criteriul “destinaţia obiectivelor de investiţii”, cu deosebirea că investiţiile
productive, potrivit autorilor I. Românu şi I. Vasilescu, cuprind o nomenclatură
structurală mai complexă, şi anume:
- investiţii de expansiune - referitoare la crearea de noi capacităţi de producţie;
- investiţii de menţinere - care se referă la înlocuirea şi reutilarea capacităţilor
de producţie existente;
- investiţii de modernizare - care se fac cu scopul creşterii performanţelor
tehnice şi îmbunătăţirii echipamentelor de producţie existente;
- investiţii de inovare - care au ca scop diversificarea activităţii.
Întâlnim, de asemenea, în concepţia aceloraşi autori menţionaţi, în cadrul
aceluiaşi criteriu:
- investiţii obligatorii - care se fac cu scopul de a se respecta anumite
angajamente luate anterior, faţă de alţi agenţi economici sau faţă de proprii angajaţi,
precum şi cu scopul de a se respecta anumite reglementări legale;
- investiţii strategice - care se fac în sfera cercetării, dezvoltării sau pentru
ameliorarea climatului de muncă; ele pot avea un caracter ofensiv sau defensiv.
Potrivit părerii reputaţilor autori menţionaţi, “ această structură a investiţiilor
este de mare utilitate în procesul de fundamentare a deciziilor de investiţii. Astfel,
trebuie avut în vedere faptul că investiţiile obligatorii şi cele strategice au, în sens
economic vorbind, o eficienţă economică indirectă, care se manifestă numai pe
măsura creşterii şanselor de reuşită a investiţiilor direct productive.
De aceea, ele trebuie judecate mai mult prin prisma criteriilor de costuri şi mai
puţin prin prisma criteriilor de rentabilitate economică.
De asemenea, această structurare ridică şi problema dualităţii obiectivelor.
Sunt puţine proiectele de investiţii care să aibă conturat un singur obiectiv. De
cele mai multe ori, în cadrul unui proiect se intersectează mai multe obiective.
Astfel, un proiect de reînnoire poate conţine şi elemente de natura ameliorării
performanţelor tehnice sau a eficienţei activităţii de producţie, iar un proiect de
reutilare conţine, în majoritatea cazurilor, şi elemente de creştere a capacităţii de
producţie existente.”3
i) După gradul de risc:
După gradul de risc putem întâlni:
- investiţii cu risc scăzut - incluzându-le pe acelea care nu prezintă obiective
noi, cu valori mari, ci, mai ales, cele care se efectuează pentru menţinerea
sau îmbunătăţirea celor existente;
- investiţii cu risc mare (sporit) - când e vorba de investiţii noi, de mare valoare,
cu probabilităţi de nerealizare ce n-au putut să fie întrevăzute.
j) După relaţiile ce se stabilesc între beneficiarul investiţiei şi sursele
externe destinate investiţiei, putem întâlni:
- investiţii externe (sau), de portofoliu - care nu sunt altceva decât plasamente
financiare rezultate din vânzarea de acţiuni către investitori străini, (sub 50% din total
acţiuni).
3
I. Românu; I. Vasilescu – coordonatori – op. cit. pag. 16
11
- investiţii străine directe - când investitorul străin deţine majoritatea acţiunilor
(sau capitalului).
REZUMAT
Investiţiile reprezintă alocarea de resurse materiale, financiare, umane, de
timp şi informaţionale în vederea creşterii capacităţii de producţie în vederea
obţinerii, pe parcursul unui ciclu investiţional, de profit.
Acestea se pot clasifica după următoarele criterii:
a) destinaţia cheltuielilor;
b) destinaţia obiectivelor de investiţii;
c) modul în care se execută lucrările;
d) stadiul de execuţie l lucrărilor;
e) structura tehnologică a cheltuielilor;
f) caracterul lucrărilor executate;
g) natura investiţiilor;
h) obiectivului urmărit;
i) gradul de risc;
j) relaţiile ce se stabilesc între beneficiar şi suma externă de finanţare.
Modernizarea economiei româneşti se bazează pe reforma economică care
are şi o importantă latură investiţională. De asemenea, restructurarea firmelor
româneşti se poate face urmărindu-se şi rolul şi importanţa activităţii de investiţii în
eficientizarea acestora. Aceasta se poate face urmând una dintre directivele:
a) restructurare – privatizare;
b) privatizare – restructurare.
Fiecare direcţie implică diferit statul ca proprietate, dar duce şi la consecinţe
financiare şi sociale importante.
Specific activităţii de investiţie riscul investiţional (în afaceri şi financiar) care
este o componentă de neînlăturat al acesteia.
Riscurile se pot clasifica după dimensiunea lui, putând să distingem mai multe
forme de risc la nivelul unei societăţi comerciale.
TESTE DE EVALUARE
1. Ansamblul resurselor destinate investiţiilor este format din:
a) resurse materiale şi umane;
b) resurse materiale, umane şi financiare;
c) resurse materiale, financiare, umane, de timp şi informaţionale.
2. După modul în care se execută, investiţiile se pot executa:
a) în antrepriză;
b) în regie proprie;
c) în antrepriză, regie proprie şi mixt.
3. În economie, riscurile pot fi grupate în:
a) riscuri în afaceri şi riscuri financiare;
b) riscuri în afaceri, riscuri economice şi riscuri financiare.
Rezolvare
1 c; 2 c; 3 a.
12
CAPITOLUL II
SURSE DE FINANŢARE. METODA LEASING
13
Din punct de vedere al economiilor, acestea pot fi făcute atât de către
populaţie cât şi de diverşi agenţi economici care, în dorinţa sporirii capitalurilor,
investesc sub forma unor plasamente în scopuri productive.
Piaţa de capital este în general strâns legată de posibilităţile de economisire
ale populaţiei şi, respectiv, a agenţilor economici, depinzând mult de sursa internă,
de nivelul inflaţiei şi al puterii de cumpărare a membrilor societăţii.
Când aceste surse interne disponibile pentru investiţii nu se ridică la nivelul
necesarului, fiecare ţară poate apela la surse externe ce pot fi satisfăcute de ţări cu
putere financiară mai mare.
O piaţă de capital cuprinde în principiu, două părţi constitutive, şi anume:
1. o parte în cadrul căreia se utilizează hârtiile de valoare cum ar fi acţiunile
sau obligaţiunile şi care se desfăşoară în cadrul bursei de valori;
2. o parte în cadrul căreia nu se utilizează hârtiile de valoare, ci se lucrează
cu capital lichid, care se desfăşoară, îndeobşte, în cadrul băncilor
comerciale.
Menţionăm că băncile pot juca şi un rol de intermediar pentru lansarea unor
emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni.
Ca instituţii financiare, în structura pieţei de capital, găsim:
- băncile şi alte instituţii financiare de specialitate;
- bursele de valori mobiliare prin intermediul cărora se negociază vânzarea şi
cumpărarea hârtiilor de valoare;
- companiile de asigurare, ca intermediare între ofertanţi şi solicitanţii de capital.
Prin intermediul băncilor comerciale se poate asigura o finanţare de investiţii
utilizând creditele bancare, în situaţia în care solicitantul de credite are capacitatea
financiară de a rambursa la termen cotele părţi ale creditului şi dobânzile aferente.
Creditele pentru investiţii, privite din punct de vedere al solvabilităţii
solicitatorului şi, respectiv, al garanţiilor cu care pot fi asigurate, pot fi:
- credite bazate pe garanţii materiale;
- credite ipotecare (asigurate prin ipotecarea unor active fixe, terenuri sau active
circulante) ce pot fi valorificate de bancă în caz de nerambursare la termen a
creditelor;
- credite de numerar (cash-flow) care se acordă fără garanţie şi numai pe bază
de studiu de fezabilitate, când solicitantul prezintă suficientă credibilitate că va
rambursa împrumutul şi dobânzile la termenele prevăzute.
Alte mijloace de creare a surselor financiare de investiţii sunt:
- emiterea şi vânzarea de acţiuni pe piaţă, creându-se astfel mărirea numărului
acţionarilor şi o creştere de capital destinat investiţiilor;
- sporirea preţului acţiunilor în situaţia în care activitatea economică este
favorabilă iar, prin intermediul bursei de valori mobiliare, se poate obţine un
capital mai mare;
- crearea unor împrumuturi obligatare, respectiv, pe baza obligaţiunilor emise,
când pentru deţinătorul unor asemenea obligaţiuni se creează posibilităţi de
acordare a unor dobânzi, fapt ce-i stimulează să le cumpere sub formă de
plasament de capital;
- fondurile mutuale, respectiv, cele constituite prin emiterea şi vânzarea de
acţiuni către populaţia posesoare de capital economisit care apoi, poate să
profite de o cotă parte din beneficiu ca dividende sau poate revalorifica
acţiunile prin intermediul bursei de valori;
- împrumuturile participative care, în fapt, se concretizează prin finanţarea de
către bănci sau de către stat a unor nevoi de finanţare a agenţilor economici
de mărime mică şi medie, cu o dobândă fixă acceptabilă, ce poate fi majorată
numai prin clauze de participare la beneficiile realizate.
14
învăţământul de stat;
sănătatea publică;
pregătirea militară şi securitatea naţională ;
justiţie.
Pentru toate acestea, organele statului stabilesc lucrările necesare
desfăşurării normale a activităţilor lor la nivel satisfăcător.
Lista unor asemenea titluri de obiective cuprinde, în general:
- crearea de obiective pentru administraţia de stat centralizată şi locală;
- dezvoltarea corespunzătoare, sub toate aspectele a reţelei de unităţi medicale
de tratament, sanatorii, cămine pentru copii, adulţi, handicapaţi şi bătrâni;
- înzestrarea armatei cu tot echipamentul necesar pentru luptă şi apărarea ţării
în vederea asigurării independenţei statului.
De asemenea, de la bugetul statului se alocă fonduri pentru investiţii în
vederea realizării unor lucrări importante din domeniul social-cultural, al protecţiei
mediului, la îmbunătăţirilor funciare, al reţelei de drumuri şi poduri, al conservării
fondului de valori culturale etc.
Când economia unei ţări nu poate asigura surse financiare suficiente pentru
realizarea investiţiilor necesare bunei desfăşurări a activităţilor, poate fi atrasă o
anumită sursă de capital străin sub formă de credit extern, denumit în cea mai largă
măsură credit cu garanţie guvernamentală (garantat de stat).
Indiferent prin cine vehiculează creditul, statul este cel care răspunde de
rambursarea creditului la termen, împreună cu Banca Naţională a României.
Asemenea credite garantate de stat nu pot depăşi o valoare de două miliarde
de dolari.
Ele se acordă, îndeobşte, de organisme financiar-bancare importante ca:
Fondul Monetar Internaţional; Banca Mondială, Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare etc., pe baza unor negocieri privind îndeplinirea unor
obiective prevăzute în proiectul de investiţii.
Creditele garantate de stat se rambursează într-o perioadă de 10-15 ani cu
respectarea unor condiţii esenţiale şi anume:
- să fie investiţii care răspund unor nevoi presante de reformă şi restructurare a
economiei;
- să existe, deja, în ţară o structură organizatorică necesară bunei desfăşurări a
lucrărilor de investiţii prevăzute, cu personal specializat competent;
- să existe resurse materiale şi umane de bază;
- să fie asigurată o bază legislativă care să permită recuperarea creditului, chiar
în caz de faliment;
- să fie asigurată o rată a inflaţiei ce poate fi ţinută sub control;
- proiectele de investiţii care stau la baza acestor lucrări să prezinte costuri de
producţie competitive, forţă de muncă indigenă calificată în mod satisfăcător,
stabilitate socială, eliminarea unei perspective de naţionalizare în viitor a
obiectivelor investite, realizarea unor produse de calitate etc.
Din alte puncte de vedere, mai putem clasifica sursele pentru investiţii în:
- surse publice (din bugetul de stat şi bugetele locale)
- surse private (din fondurile agenţilor economici privaţi, din autofinanţări sau
alte căi la care pot apela aceştia prin împrumuturi)
Capacitatea de autofinanţare poate fi privită ca un surplus de capital care se
poate obţine ca un rezultat al diferenţei dintre încasări şi plăţi de către agentul
economic, pe o perioadă anumită de timp (de obicei un an).
De regulă, totalitatea capacităţii de autofinanţare nu poate fi folosită integral
la autofinanţarea efectivă a investiţiilor deoarece capacitatea integrală se diminuează
prin cuantumul beneficiilor distribuite sub formă de dividende şi participaţii la beneficii
ale salariaţilor.
15
O relaţie care redă capacitatea de autofinanţare este:
C.a.f. = V - (C + A + cf ) , în care:
C.a.f. = capacitatea de autofinanţare;
V = veniturile totale din activitatea desfăşurată;
C = costurile de producţie (cheltuieli de exploatare);
cf = cheltuielile financiare (inclusiv dobânda);
A = cheltuielile de amortizare a activelor imobilizate
Între autofinanţare şi împrumuturile obţinute trebuie să fie următoarea relaţie:
Datorii la termen
≤1
Capacitate de autofinanţare
Întregul flux al surselor de autofinanţare trebuie să fie rezultatul unor
performanţe economice şi financiare pe care firma a reuşit să le atingă într-o
perioadă determinată de timp.
Într-o economie de piaţă, autofinanţarea trebuie să joace un rol important iar
liniile de creditare să fie utilizate numai atunci când cererea şi oferta, în continua lor
competiţie, indică nevoia unei dezvoltări care necesită surse suplimentare peste cele
asigurate prin autofinanţare.
16
- dacă nu doreşte să devină proprietar, după plata ultimei rate este dator să
returneze obiectul pe care l-a exploatat societăţii finanţatoare, specializate.
Precum observăm, între cei trei parametri au loc două tipuri de relaţii
contractuale:
19
- perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin 75% din
durata normală de utilizare a bunului, chiar dacă în final, dreptul de proprietate
nu e transferat.
B) Leasing-ul operaţional care nu îndeplineşte nici una din condiţiile
prevăzute mai sus (“Leasing”-ul ca formă de contract posibil).
Facem menţiunea că legea prevede posibilitatea ca atât finanţatorul cât şi
utilizatorul să poată fi persoane juridice române sau străine.
Există, de asemenea, posibilitatea ca utilizatorul să-şi poată alege, atât
furnizorul cât şi societatea care va asigura bunul, cu acordul societăţii de leasing.
Literatura de specialitate prevede că în alte legislaţii se pot distinge şi alte
tipuri de leasing care pot fi considerate valabile şi la noi.
REZUMAT
În realizarea unei investiţii, un rol important îl are alegerea strategiei de urmat
în finalizarea acesteia. Pentru aceasta se realizează prognoze care să definească
modalitatea în care domeniul unde se vor materializa investiţiile va evolua în
perioada următoare.
Realizarea unei investiţii presupune parcurgerea unui ciclu investiţional care
cuprinde obligatoriu etapele de studiu, de evaluare şi de realizare a investiţiei,
urmate de etapa de exploatare rentabilă a acesteia.
Primul element ce se urmăreşte a fi fundamentat este finanţarea investiţiei, cu
precizarea exactă a surselor de finanţare şi a cuantumului fiecărei surse în suma
totală. Ca o modalitate nouă, modernă de finanţare a dezvoltării de noi capacităţi de
producţie este „metoda leasing” care presupune un lanţ de trei agenţi economici
între care se stabilesc raporturi juridice specifice. Această metodă permite o
finanţare mai uşoară a achiziţionării de maşini şi utilaje necesare desfăşurării
procesului de producţie.
TESTE DE EVALUARE
1. Prognozele se împart în:
a) prognoze pe termen scurt, mediu, lung şi foarte lung;
b) pe termen scurt, mediu şi lung.
Rezolvare
1 a; 2 a; 3 d, 4 b.
20
CAPITOLUL III
EFICIENŢA ECONOMICĂ - ELEMENT FUNDAMENTAL AL DECIZIEI
DE INVESTIŢII
21
Eficienţa economică este o noţiune complexă prin care înţelegem
obţinerea unor rezultate economico-sociale maxime şi de utilitate prin
cheltuirea în mod raţional şi economic a oricăror resurse materiale, tehnice, de
muncă şi financiare pe baza unor metode ştiinţifice de organizare şi de
conducere a activităţilor umane, în toate domeniile de activitate.
În literatura de specialitate întâlnim definiţii mai concise, strâns legate de
sensul lingvistic al noţiunii de eficienţă economică şi anume: “Eficienţa este
atributul oricărei activităţi umane de a produce efectul util dorit.”4
În afara relaţiilor expuse mai sus, care dau o conotaţie pur matematică, de
calcul al eficienţei economice, trebuie avut în vedere faptul că, în sensul gândirii
economice, o activitate economică poate fi considerată eficientă dacă îndeplineşte şi
unele condiţii cum sunt cele de mai jos:
- activitatea respectivă este în măsură să acopere o cerere socială, adică
rezultatul (produsul) său să fie cerut de societate, să fie util;
- activitatea respectivă poate fi măsurată, astfel încât să putem cunoaşte valoric
ce venit net (profit) se poate obţine şi cu ce efort.
În limbajul economic întâlnim, de asemenea, noţiunea de „rentabilitate”, în
special, atunci când se pune problema determinării profitului ce trebuie obţinut.
Noţiunea de rentabilitate, însă, nu trebuie confundată cu noţiunea de eficienţă
economică, deoarece aceasta din urmă are o sferă de cuprindere mai largă decât
rentabilitatea.
Pe când rentabilitatea reprezintă rezultatul financiar al unei activităţi
economice, concretizat prin profit, eficienţa cuprinde toate laturile activităţilor
(economice, financiare, sociale, culturale etc.) având menirea de a realiza efecte
benefice şi utile.
Dacă, din cele expuse până acum, s-a urmărit cristalizarea problemelor de
principiu, privind eficienţa economică a producţiei, în general, în cele ce urmează
vom analiza eficienţa economică în investiţii, respectiv, acolo unde se pune problema
începerii unor activităţi care trebuie să se bazeze pe toată durata lor, pe o eficienţă
cât mai mare.
Ca orice altă activitate economică, în activitatea de investiţii dezideratul
obţinerii celor mai bune rezultate, prin utilizarea unor mijloace disponibile, îl constituie
asigurarea unei eficienţe economice maxime.
Din expunerea privind conceptul de eficienţă economică a producţiei, în
general, a rezultat că nu numai în activitatea de producţie ci şi în celelalte activităţi
nivelul eficienţei economice este redat de cei doi factori determinanţi ai săi, efectul şi
efortul şi că acest nivel poate fi influenţat de o multitudine de factori.
Şi în investiţii, relaţia de principiu privind determinarea eficienţei economice
este aceeaşi ca şi în producţie, respectiv:
R C
E= sau E, =
C R
Mai mult ca oriunde, în investiţii trebuie să se urmărească tendinţa către
R
E= → max ceea ce înseamnă că, pentru orice unitate de efect (consum) trebuie
C
să se depună cea mai mică cantitate de efort. (De fapt, fiecare relaţie este inversa
celeilalte).
Din punctul de vedere al efortului investiţional, distingem eforturi care se referă
la:
- valoarea investiţiei;
- valoarea lucrărilor de construcţii-montaj;
- numărul şi valoarea utilajelor de acelaşi fel;
- numărul de personal din procesul investiţional.
Similar, în procesul de producţie, întâlnim sub noţiunea de efort:
4
I. Românu, I. Vasilescu coord. cit. pag.105
22
- costurile de producţie;
- cheltuielile materiale;
- numărul de salariaţi etc.
23
- indicatori calculaţi la nivel macroeconomic: produs intern brut, produs naţional net
etc.;
- indicatori calculaţi la nivel microeconomic: valoarea producţiei marfă fabricate,
numărul total de salariaţi, valoarea cifrei de afaceri, producţia la 1000 lei capital
fix etc..
Opinii privind gruparea indicatorilor eficienţei economice, în general sunt mai
multe, toate însă dând posibilitatea determinării eficienţei economice a oricărei
activităţi, inclusiv a celei de investiţii.
Cu privire la indicatorii de evaluare şi analiză a eficienţei economice a
investiţiilor, aceştia, deşi se includ în indicatorii de eficienţă economică în general, ei
au totuşi denumiri specifice şi se pot clasifica din următoarele puncte de vedere:
A) din punct de vedere al conţinutului lor general (indicatori generali);
B) din punct de vedere al posibilităţii analizei eficienţei economice a investiţiilor
(indicatori de bază ai investiţiei).
Sunt cei care dau posibilitatea formării unei păreri generale asupra modalităţii
de creare a eficienţei economice, ţinând seama de următorii indicatori: capacitatea
de producţie a obiectivului proiectat, costul producţiei, forţa de muncă ce va contribui
la realizarea producţiei, productivitatea muncii ce se preconizează a se realiza,
nivelul profitului obţinut, rata rentabilităţii activităţii desfăşurate.
În cele ce urmează, vom prezenta parametrii care alcătuiesc fiecare indicator
şi modul de determinare a lor.
24
Este indicatorul care trebuie determinat chiar din faza de proiectare, deoarece
la baza calculului său stau utilajele de bază ce realizează sortimentele, condiţiile de
tehnologie sortimentală, numărul de oameni salariaţi care trebuie să deservească
fiecare loc de muncă din fazele tehnologice, nivelul de calificare profesională etc.
Ţinându-se seama de toţi parametrii tehnologici se alcătuieşte o listă de
salariaţi pe specialităţi şi nivel de calificare, iar în funcţie de volumul ce trebuie
produs şi timpul de funcţionare se stabileşte coeficientul de schimburi de lucru.
4. Productivitatea muncii este indicatorul care determină capacitatea
productivă a fiecărui salariat, respectiv cantitatea sau valoarea unor produse
realizate de fiecare salariat (muncitor) într-o unitate de timp sau într-o perioadă de
timp stabilită spre a fi luată în calcul.
Productivitatea muncii (W) se poate determina în mai multe feluri, în funcţie de
parametrii folosiţi în formulă.
Astfel putem avea:
Q valoarea productiei
W= =
Ns Nr.de salariati
q cantitatea produsului
W= =
Ns numarul de salariati
W = q = cantitatea produsului
5. Profitul reprezintă acel indicator care redă venitul net ce trebuie realizat
ca urmare a desfăşurării unei activităţi de investiţii.
El este reprezentat, în general, prin rata profitului, care arată capacitatea
obiectivului de investiţii de a aduce profit.
Profitul, ca element component al acumulării de capital, constituie un factor
important în sporirea capitalului fix, deoarece el poate fi reinvestit pentru dezvoltarea
şi, respectiv, modernizarea capacităţilor de producţie.
6. Eficienţa capitalului fix: Ef ca un raport între valoarea producţiei determinată
de capacitatea de producţie (Q) şi valoarea capitalului fix investit (K):
Q
Ef =
K
O trăsătură importantă a acestui indicator este şi aceea că el creează
posibilitatea comparării lucrărilor de investiţii din ţară cu lucrări similare din ţările mai
dezvoltate.
O altă trăsătură a acestui indicator rezidă în faptul că asigură urmărirea stării
utilajelor, mecanismelor şi instalaţiilor de lucru, a duratei optime de funcţionare a lor,
ca şi a nivelului tehnic al capacităţii capitalului fix.
Literatura de specialitate stabileşte mai multe categorii de indicatori adecvaţi
analizei eficienţei economice a capitalului fix.
Spre exemplu:
Q
- valoarea producţiei la 1000 lei capital fix Q(1000) = ⋅1000
K
Q valoarea productiei
sau ⋅ 1000 = × 1000
Cf valoare capital fix
25
Pn profit net
Pn (1000 ) = ⋅1000 = × 1000
Cf capital fix
26
cadrele profesionale au asigurată pregătirea profesională prin reţeaua şcolară
existentă.
O formulă de calcul mai concisă cunoscută în literatura de specialitate este şi
următoarea:
It = Id + Ic + Mc + Cs , în care:
Id = investiţiile directe;
Ic = investiţii conexe şi colaterale;
Mc = valoarea mijloacelor circulante;
Cs = cheltuieli suplimentare (pregătirea cadrelor, supraveghere etc.)
Din alt punct de vedere, valoarea capitalului investit poate fi şi mai concis
prezentat şi anume:
- capital fix activ (maşini, utilaje, instalaţii de lucru care execută procesul
tehnologic pentru producţia bunurilor respective);
- capital fix pasiv (clădiri, construcţii, căi de acces interior etc. care participă
indirect la procesul de bază).
2. Durata de execuţie (realizare) a lucrărilor de investiţii proiectate
reprezintă indicatorul care stabileşte perioada în care are loc execuţia lucrărilor
proiectate, respectiv perioada în care, potrivit proiectului, întregul efort investiţional
este transformat în capital fix, activ şi pasiv.
În cadrul acestei perioade se eşalonează cheltuielile de fonduri băneşti şi
materiale în colaborare cu beneficiarul investiţiei, iar executantul îşi organizează
desfăşurarea lucrărilor de execuţie în aşa fel , încât să se încadreze în termenele
prevăzute prin contractul proiectului de execuţie.
Desfăşurarea execuţiei presupune o organizare riguroasă şi folosirea unor
procedee matematice ca: graficul Gantt, metoda drumului critic (ADC), metoda PERT
etc. despre acestea urmând a vorbi într-un capitol aparte, referitor la organizarea şi
optimizarea utilizării resurselor de investiţii.
Durata de execuţie a lucrărilor de investiţii proiectate se caracterizează, din
punct de vedere economic, prin aceea că în această perioadă se imobilizează
fonduri fără ca ele să aducă vreun venit. De aceea este imperios necesar ca, atât
constructorul cât şi beneficiarul să colaboreze strâns în privinţa organizării şi
desfăşurării lucrărilor în aşa fel, încât să se poată asigura evitarea oricăror întârzieri
care-I afectează şi pe unul şi pe altul.
De dorit este ca, în desfăşurarea lucrărilor să poată fi puse în funcţiune unele
capacităţi de producţie care să poată produce în paralel cu executarea altor lucrări ce
pot fi realizate în partea finală.
Desfăşurarea duratei de execuţie a lucrărilor poate aduce beneficiarului
pierderi importante pentru că se pot crea situaţii neprevăzute şi anume:
- nu poate fi respectat un termen contractual stabilit anterior de către beneficiar;
- se poate întâmpla ca prin întârzierea apariţiei pe piaţă mai târziu, unele produse
să nu mai fie atât de solicitate ca înainte;
- se întârzie recuperarea fondurilor investite şi se diminuează beneficiul prevăzut.
3. Durata de exploatare (funcţionare) a obiectivului proiectat este
indicatorul cel mai important pentru orice investitor având în vedere că reprezintă
timpul de funcţionare al obiectivului, după ce a fost pus în funcţiune, până la
scoaterea sa definitivă din exploatare.
Am putea spune că durata de funcţionare a obiectivului reprezintă timpul în
care, de fapt, se amortizează valoarea investită în capitalul fix, la care se adaugă
timpul în care acesta mai funcţionează până la scoaterea sa definitivă din funcţiune.
Pentru investitor, cea mai importantă perioadă este durata de exploatare, când
realizează beneficiu.
Durata de exploatare este strâns legată de unele previziuni privind durata de
solicitare a unor produse fabricate ca şi de influenţa progresului tehnic care, creând
produse noi cu calităţi superioare şi mai mult solicitate, conduc la oprirea producţiei
care nu mai concordă cu cererile pieţei.
27
4. Investiţia specifică (Si) este indicatorul care creează posibilitatea pentru
investitor de a stabili o corelaţie între efortul investiţional depus şi efectul economic
obţinut pentru varianta „i” de proiect analizată.
De aici rezultă că investiţia specifică este efortul investiţional depus pentru o
unitate de capacitate de producţie în unităţi fizice sau valorice.
Efortul investiţional include toate cheltuielile efectuate pentru realizarea
investiţiei totale (It) iar efectul economic reprezintă nivelul capacităţii de producţie în
unităţi fizice.
Din raportul acestor doi parametri, determinăm mărimea investiţiei specifice
(Si).
Iti
Si = , în care:
qh
Iti = valoarea totală a investiţiilor;
qh = capacitatea de producţie exprimată în unităţi fizice (tone, buc., m2, m3,
ml.)
Când avem de-a face cu o producţie eterogenă şi nu se pot stabili unităţi
fizice, transformăm toate produsele în valori şi obţinem valoarea totală a producţiei
(Q) iar relaţia va fi:
=
În acest fel vom putea cunoaşte ce efort investiţional revine pentru un leu
producţie obţinută.
Când nu este vorba de obiective noi, ca în cazul de mai sus, ci de
modernizare, tehnologizare, dezvoltare vom avea relaţii de determinare după cum
urmează:
Iti
Si =
qi − qo , în care:
Iti = valoarea investiţiilor pentru modernizare;
qi = capacitatea de producţie obţinută după modernizare;
qo = capacitatea de producţie înainte de modernizare.
Compararea variantelor se face prin relaţia:
Iti − Itj
Sm = , în care:
qi − qj
Sm = investiţia specifică după modernizare;
qi = capacitatea variantei “i”
Itj = efortul variantei “j”
qj = capacitatea variantei “j”
Exemplificăm prin tabelul de mai jos cu date concrete, modul de calcul al mai
multor variante.
Situaţia Variante
Nr. crt. Specificaţie U/M
iniţială 1 2 3
1 Investiţie Mil. lei - 800 1100 1250
2 Prod. fizică Buc. 30000 70000 120000 130000
28
1100 1100
Si Var. 2 = = = 0,01 mil. lei/buc.
120000 - 30000 90000
1200 1200
Si. Var. 3 = = = 0,12 mil. lei/buc.
130000 - 30000 100000
Si optim = min(Si1 , Si 2 , Si 3 ) = Si 2 = 0,01 mil. lei/buc.
În situaţia unei producţii eterogene, capacitatea de producţie va fi înlocuită în
relaţie cu Q (respectiv Qm şi Qo) astfel că investiţia specifică prin modernizare (Si)
va fi determinată prin relaţia:
Im i
Si =
Qm − Qo , rezultând efortul investiţional de modernizare pentru 1 leu
capacitate valorică.
5. Termenul de recuperare a investiţiei este acel indicator sintetic ce
reprezintă raportul dintre efortul investiţional (capitalul investit) şi profitul
anual obţinut.
El ne redă perioada de timp, începând de la darea în funcţiune (exploatare) a
obiectivului, până când valoarea investită se recuperează din profitul obţinut.
Relaţia prin care se determină această perioadă este:
a) pentru obiective noi:
Iti
Ti = , în care:
Ph
Iti = valoarea investiţiilor totale ale variantei “i”
Ph = profitul anual obţinut în varianta “i”
Practic, în momentul în care, din profitul realizat se încasează întreaga valoare
a efortului investiţional, se ajunge la stabilirea timpului de recuperare a acestui efort.
b) pentru obiective la care se realizează lucrări de modernizare,
retehnologizare dezvoltare, calculul va fi:
Iti
Ti = , în care:
Phi − Pho
Iti = valoarea totală a lucrărilor de modernizare, în varianta de după
modernizare
Ito = valoarea totală a lucrărilor înaintea modernizării
Phi = profitul anual realizat după modernizare
Pho = profitul anual realizat înainte de modernizare
c) pentru situaţia când sunt mai multe variante de proiectare privind
modernizarea aceluiaşi obiectiv, timpul de recuperare optim (cel mai scurt) se
determină astfel: se face o comparaţie a valorilor rezultate din calculele fiecărei
variante potrivit metodologiei şi se alege varianta optimă.
În acest sens vom avea:
0 It
- pentru varianta 0, (înainte de modernizare) T0 = Ph ;
0
It1
- pentru varianta 1, (după modernizare) T1 = Ph ;
1
It2
- pentru varianta 2, (după modernizare) T2 = Ph ;
2
It3
- pentru varianta 3, (după modernizare) T3 = Ph .
3
Pentru exemplificare folosim un tabel.
Considerăm că pentru realizarea unei investiţii de modernizare s-au propus
trei variante, după cum urmează:
Variante propuse
Nr. crt. Specificaţie U/M
0 1 2 3
0 Capital investit Mil. lei 100 110 122 154
29
Variante propuse
Nr. crt. Specificaţie U/M
0 1 2 3
1 Venituri Mil. lei 105 105 114 124
2 Chelt. de exploat. Mil. lei 103 101 107 113
3 Profit Mil. lei 2 4 7 11
Considerându-se varianta zero ca variantă de bază, să se determine varianta
optimă dintre variantele 1, 2, 3 utilizând ca indicator de departajare timpul (durata) de
recuperare a investiţiei cunoscând că produsele sunt cerute pe piaţă 6 ani.
Din calcule constatăm următoarele:
110 − 100 10
T1 = = = 5 ani
4−2 2
122 − 100 22
T2 = = = 4,4 ani
7−2 5
134 − 100 34
T3 = = = 3,7 ani
11 − 2 9
( )
T. optim = min. T1, T2,T3 = T3 = 3,7 ani
T3 este în primul rând inferior timpului de 6 ani şi este în acelaşi timp cel mai
scurt timp dintre toate variantele, deci este timpul optim.
O formulă mai sintetică de determinare, în general, a termenului de recuperare
a capitalului, prin compararea profitului proiectat cu cel realizat, cunoscută în
literatura de specialitate este următoarea:5
It + P − P,
T= , în care:
Ph
T = termenul de recuperare
P = diferenţa dintre profitul proiectat şi cel realizat în cadrul perioadei de
atingere a parametrilor proiectaţi
P′ = profitul suplimentar realizat în cadrul punerii în funcţiune a capacităţii
parţiale de producţie în cadrul duratei de realizare a obiectivului.
6. Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor este un indicator
calculat ca raport între profitul total obţinut în urma execuţiei investiţiei (deci un efect)
şi valoarea totală a capitalului investit în obiectiv (deci un efort).
Sunt cunoscute mai multe situaţii care pot fi întâlnite şi anume:
a) pentru obiective noi, relaţia de calcul este:
Phi
Ei = , în care:
Iti
Ei = coeficientul de eficienţă economică al variantei „i”
Phi = profitul anual al variantei de investiţii „i”
Iti = efortul total investiţional al variantei de investiţii „i”
În principiu, ca indicator de tipul efect/efort, coeficientul de eficienţă economică
a investiţiilor arată câţi lei de profit anual se vor putea obţine de la leu efort
investiţional.
Cu cât rezultatul obţinut va fi mai mare, cu atât se consideră mai avantajoasă
investiţia.
b) pentru modernizare, retehnologizare, dezvoltare a unor capacităţi de
producţie, calculul indicatorului capătă următoarea structură:
Phmi − Phmo
Eim = , în care:
Itmi
Eim = eficienţa economică a investiţiilor prin modernizare
Phmi = profitul obţinut prin modernizare în varianta “i”
Phmo = profitul obţinut prin modernizare înainte de modernizare
Itmi = efortul investiţional total al modernizării variantei “i” de investiţii
5
I. Românu, I. Vasilescu – coordonatori – op. cit. pag. 138
30
Când avem prezentate mai multe variante, calculul eficienţei economice a
investiţiilor (cea mai avantajoasă variantă) se determină ca mai jos:
Phi − Phj
Ei = , în care “i” şi “j” sunt variante distincte.
Iti − Itj
De fapt, coeficientul de eficienţă economică a investiţiei este un raport invers
faţă de termenul de recuperare a investiţiei.
Deci, cu cât termenul de recuperare este mai redus, cu atât beneficiul obţinut
este mai mare şi invers.
7. Cheltuieli echivalente (recalculate)
Este indicatorul care reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate atât pentru
realizarea obiectivului de investiţii cât şi pentru funcţionarea normală la parametrii
proiectaţi de funcţionare.
Prin utilizarea acestui indicator putem obţine un anumit efect economic, fie din
raportarea unui volum mai mare de cheltuieli la o investiţie mai mică, fie cu un efort
de investiţii mai mare şi cu cheltuieli mai mici.
Există situaţii când, în analiza comparativă a variantelor de proiect, întâlnim
situaţii care ne pun unele semne de întrebare şi anume: efortul investiţional poate sa
fie mai mare decât al altei variante, dar costurile de exploatare pot să fie mai mici, iar
la cealaltă, invers.
Considerând că avem variantele “i” şi “j”, practic problema întâlnită se poate
prezenta astfel:
Iti>Itj iar Chi<Chj
Pentru ce optăm, în acest caz? Pentru cea cu efortul investiţional mai mic şi
cheltuielile de exploatare mai mari, sau invers?
Un ghid necesar în asemenea situaţii ni-l redă folosirea unei relaţii de calcul
de tipul:
K = It + Ch ⋅ De , în care:
It = efortul investiţional total
Ch = cheltuielile anuale pentru producţie
De = durata de funcţionare eficientă a obiectivului
K = valoarea cheltuielilor echivalente
31
• profitul realizat (prevăzut să se realizeze) în timpul unui an (Ph
anual) care se determină prin scăderea din valoarea totală a
producţiei anuale (Ch), respectiv:
Ph = Qh − Ch , ca formulă generală.
• profitul total realizat (prevăzut a se realiza) pe întreaga perioadă de
funcţionare a obiectivului (Pt).
Pt = Ph ⋅ De , unde De cu numărul anilor de funcţionare
Este cunoscută şi noţiunea de profit de recuperare (Pr) care reprezintă
valoarea efortului investiţional făcut şi, deci, este egal cu aceasta, respectiv: Pr = It
În ultimă analiză, profitul cel mai îndeaproape urmărit de investitor este profitul
care-i rămâne după ce şi-a recuperat toate cheltuielile efectuate, deci aşa zisul profit
final (Pf).
Deci, Pf = Pt − Pr sau Pf = Pt − It .
Ca indicator de efect/efort, randamentul economic al investiţiei (R) se
determină prin raportul dintre efectul final şi efortul total, deci între profitul final (Pf) şi
investiţiile totale (It).
Pt
Deci, R =
It
Când e vorba de variante multiple (i, j…n) vom avea Ri, Rj Rn etc. şi respectiv
Pfi, Iti etc.
Randamentul economic al investiţiei exprimă valoric câţi lei de profit final vor
rezulta pentru un leu capital investit adică ce valoare de profit se poate obţine, după
recuperarea investiţiei, pentru fiecare leu investit.
Un grafic expus mai jos, va reliefa corelaţia dintre efortul investiţional şi profitul
final, după cum urmează:6
6
I. Românu, I. Vasilescu – coordonatori op. cit. pag. 145
32
Cum, însă uneori, în practică randamentul economic al investiţiei se determină
pornind de la profitul total, în acest caz vom avea:
Pt − It Pt
R= , respectiv R = −1
It It
Relaţiile de mai sus nu alterează principiul potrivit căruia randamentul
economic al investiţiei se determină în funcţie de profitul final.
Când, însă, pornim de la profitul total vom avea grijă ca raportul să prezinte şi
includerea lui (-1), fapt care conduce tot la profitul final.
În principiu, la baza obţinerii unui randament economic al investiţiei cât mai
mare este necesar să fie luaţi în consideraţie o serie importantă de factori economici
ca:
efectuarea unor lucrări de execuţie de bună calitate, astfel încât timpul de
recuperare a investiţiei să fie cât mai scurt;
utilizarea raţională a tuturor resurselor materiale, umane şi financiare pentru
reducerea importantă a cheltuielilor de producţie;
utilizarea judicioasă a capacităţilor de producţie şi a utilajelor de bază pentru
prelungirea duratei de exploatare eficientă a obiectivului;
sporirea volumului producţiei printr-o îmbunătăţire a structurii sortimentale în
raport de corelaţia cerere-ofertă.
O serie de indicatori suplimentari ca: productivitatea muncii, privită din multiple
puncte de vedere, consumurile specifice, costul produselor precum şi alţi indicatori
tehnico-economici ce se studiază la alte discipline economice, sunt în măsură să
contribuie esenţial la obţinerea unui randament economic al investiţiilor, atât în faza
de proiectare cât şi în faza de exploatare.
REZUMAT
Eficienţa economică este un concept larg, care cuantifică modalitatea în care
resursele alocate şi consumate într-un proces de producţie se transformă în produse
şi servicii care, prin valorificarea pe piaţă, aduc venituri mai mari decât cheltuielile
făcute.
Eficienţa investiţiilor este parte a eficienţei economice, realizând numai
evaluarea cheltuielilor de investiţii, prin prisma veniturilor obţinute din exploatarea
obiectivului realizat.
Evaluarea unui proiect de investiţii se face actualizând un set de indicatori
statici, care permite luarea unei decizii privind eficienţa sau neeficienţa acestuia.
TESTE DE EVALUARE
1. Eficienţa economică:
a) include şi eficienţa investiţiilor;
b) este inclusă în eficienţa investiţiilor.
2. Eficienţa economică se poate calcula:
a) ca un raport între valoarea rezultatelor obţinute şi a consumului făcut
pentru obţinerea acestora;
b) ca un raport între venituri şi cheltuieli.
3. Optimul valorii investiţiei înseamnă:
a) maximizarea acestora;
b) minimizarea acesteia.
4. Randamentul economic al investiţiei se determină:
a) b)
unde:
R = I t − 1 R = I t − 1
Pt = Profitul total;
It = Investiţia totală;
Vt = Venitul total
33
Rezolvare
1 a, 2 a, 3 a, 4 a.
34
CAPITOLUL IV
PROGRAMAREA ŞI EXECUTAREA OPTIMĂ A LUCRĂRILOR DE
INVESTIŢII
35
Trebuie să amintim, însă, că în procesul de ordonare a activităţilor unei
lucrări există stabilite anumite simboluri menite să indice mai multe situaţii de
succesiune a activităţilor.
Întâlnim, deci, semnele “<”, “≤”, “#” care se aşează între activităţi (A) şi care
indică următoarele situaţii:
- semnul “<” înseamnă că o activitate (A1, spre exemplu) precede o altă
operaţie (An, spre exemplu), în sensul arătat (A1 < An);
- semnul “≤” înseamnă că activitatea A1 precede imediat activitatea An (A1
≤ An);
- semnul “<<” înseamnă că activităţile A1 şi An nu sunt în relaţii directe,
fiind diferite una de alta (A1 << An).
În expresia grafică de mai jos, vom urmări relaţiile dintr-un graf al mulţimii “M”
ce cuprinde activităţile dintr-o lucrare, format din arcele (A1, A2, A3…A9) şi din
nodurile (1,2,3,4,5,…7).
36
8) Orice activitate poate fi descompusă în subactivităţi, dacă este nevoie ca
una din subactivităţi să condiţioneze începerea altei activităţi. În acest caz, graful le
prezintă ca activităţi diferite.
9) Forma grafului şi lungimea arcelor se realizează în mod convenţional, nu la
scară, în raport de mărimea timpului de execuţie.
Totul este ca graful să fie explicit şi să urmeze riguros succesiunea normală a
activităţilor (operaţiunilor).
În principiu, se poate spune că modelarea proceselor de execuţie a
obiectivelor de investiţii se realizează prin intermediul grafului-reţea, pentru a se
putea determina drumul critic al acestei execuţii.
Ce înţelegem, deci, prin drum critic?
Drumul critic este o metodă de calcul care ne dă posibilitatea să aflăm drumul
complet cel mai lung, care pleacă de la evenimentul (nodul) iniţial al unei lucrări şi
sfârşeşte la evenimentul final al întregii lucrări ce trebuie executată.
Trebuie, deci, să ordonăm logic toate activităţile unei lucrări, să trasăm pe graf
toate drumurile complete posibile de trasat şi, pe baza datelor obţinute, să alegem
drumul cel mai lung, şi să reliefăm toate rezervele disponibile de timp.
Dând valori cunoscute operaţiunilor indicate mai sus, vom efectua calculul
drumului critic al unui obiectiv care necesită respectivele activităţi potrivit datelor din
tabelul de mai jos:
Exprimăm sub formă de graf înlănţuirea activităţilor, aşa cum s-a făcut
anterior, şi vom avea:
Durata în timp a fiecărei activităţi este înscrisă sub săgeata care reprezintă
fiecare activitate. Ordonarea activităţilor a fost înscrisă în tabel, precum şi durata în
zile a acestora, iar evenimentele iniţiale şi finale arată momentele de începere şi
terminare a fiecărei activităţi.
Constatăm că din evenimentul 2 s-au desprins simultan activităţile A5, A8 şi
A4, dar toate au acelaşi sens către evenimentul final 7.
Să analizăm, în continuare, câte drumuri putem alcătui din succesiunea
activităţilor în graficul-reţea întocmit.
- un prim drum poate fi alcătuit, începând din nodul 1, pe traseul A1, A5,
A6, A9, respectiv prin nodurile 1,2,4,6,7;
- un al doilea drum poate fi alcătuit din însumarea activităţilor A1, A8, A9,
prin nodurile 1,2,6,7;
37
- un al treilea drum pe traseul A1, A4, A7, A9, prin nodurile 1,2,5,6,7;
- un al patrulea drum pe traseul A2, A3, A7, A9, prin nodurile 1,3,5,6,7.
Pentru aflarea drumului critic adică a drumului cel mai lung, vom face
însumările cuvenite:
- primul drum (L1) = A1+A5+A6+A9 = 32+40+56+8= = 131 zile
- al doilea drum (L2)=A1+A8+A9 = 32+80+8=120 zile
- al treilea drum (L3) = A1+A4+A7+A9 = =32+160+80+8 = 280 zile
- al patrulea drum (L4) = A2+A3+A7+A9 = =72+104+80+8 = 264 zile
Dintre cele patru drumuri, cel mai lung drum complet este drumul al 3-lea,
având o durată de executare a întregii lucrări, de 280 zile.
Rezultă că al treilea drum este drumul critic (D.cr.) al obiectivului de investiţie
care cuprinde activităţile arătate mai sus.
Calculul şi stabilirea drumului critic impune în continuare stabilirea:
- termenului minim al fiecărui eveniment (cel mai apropiat eveniment când
se poate începe şi sfârşi o activitate);
- termenului maxim al fiecărui eveniment (cel mai îndepărtat eveniment
când se poate începe şi sfârşi o lucrare, o activitate).
Stabilirea acestor două momente conduce la înlăturarea oricăror pierderi de
timp, în care una din activităţi sau chiar mai multe, simultan, să nu fie în desfăşurare
(execuţie).
Cum putem afla cel mai apropiat moment al unui eveniment?
Procedăm în felul următor:
Urmărim care a fost durata în timp a drumurilor posibile până la el şi
însumăm duratele de timp ale activităţilor respective.
Spre exemplu, termenul minim al evenimentului 4 (lungimea drumului critic
până la nodul 4) este A1+A5, adică 32+40, respectiv 72 zile, sau drumul prin nodurile
1→2→4.
Pentru evenimentul 5, termenul minim de începere va fi determinat pe baza a
două drumuri posibile până la acest eveniment şi anume:
D.ev1 = A1+A4 ⇒ 1→2→5 ⇒ 32+160 = 192 zile;
D.ev2 = A2+A3 ⇒ 1→3→5 ⇒ 72+104 = 176 zile.
În asemenea situaţii, de mai multe variante, termenul minim al evenimentului,
în cazul de faţă 5 se consideră drumul cel mai lung până la acest eveniment, deci,
192 zile.
Deci, termenul minim al evenimentului 5 (sau al evenimentului “i”, în general,
“ti”) se determină prin relaţia:
ti = max. D.ev. 5
Prin acest procedeu se stabileşte pe grafic termenul minim al oricărui
eveniment, iar atunci când sunt mai multe drumuri până la acelaşi eveniment (nod)
se consideră, drept termen minim al evenimentului, drumul cel mai lung care precede
evenimentul, începând cu evenimentul 1.
Problema este, deci, în concordanţă cu metoda stabilirii drumului critic care,
de asemenea, nu e cel mai scurt ci, cel mai lung drum complet.
Situaţia se prezintă în aşa fel, încât, să nu se poată pierde nici o unitate de
timp în perioada de execuţie a lucrărilor.
Pentru stabilirea celui mai îndepărtat eveniment în care se poate începe sau
sfârşi o activitate (termenul maxim al unui eveniment) se parcurge drumul complet al
activităţilor, însă, în sens invers, până la evenimentul în cauză.
În felul acesta, termenul maxim pentru evenimentul 5 este egal cu durata de
execuţie a întregii lucrări (adică D.cr. = 280 zile), din care se scade durata de
execuţie a activităţilor A7+A9, respectiv 80 + 8 = 88 zile.
Dar 280 - 88 = 192 zile, mărime rezultată şi prin metoda anterioară a timpului
minim (ti). Deci, formula generală de determinare a unui eveniment “j” este
următoarea:
Tj = D.cr. – max. Li, în care:
Tj = termenul maxim al evenimentului “i”;
D.cr. = drumul critic al activităţilor (lucrărilor);
i = evenimentul (1,2,3…n).
38
Se mai poate scrie şi sub forma:
Tj = D.cr. – dp , în care:
“dp” reprezintă timpul afectat activităţilor posterioare evenimentului respectiv (în
cazul de faţă, 5), respectiv de la evenimentul 5 până la evenimentul final.
Pe baza celor arătate mai sus, se pot calcula, în zile, termenul minim şi
maxim al fiecăruia dintre cele 7 evenimente, dar evenimentul 1 are valoarea zero.
Un alt exemplu pentru construirea unui grafic-reţea şi, respectiv, drumul critic
al lucrării este următorul: un investitor de capital doreşte să construiască o fabrică de
paste făinoase pentru care, în calculul duratei de execuţie se ia şi timpul afectat
proiectării.
Din identificarea activităţilor şi ordonarea succesiunii lor, au rezultat
următoarele date cuprinse în tabelul de mai jos:
40
Având în vedere că o serie de considerente de natură economică reclamă
necesitatea obţinerii unor valori pozitive, una din condiţiile obligatorii ale relaţiei este
ca:
x1, x2, x3, x4…xn ≥ 0
41
Se doreşte să se determine cantităţile din sortimentele C1 şi C2 ce trebuie
produse pe cele patru linii tehnologice, astfel încât să fie utilizată întreaga capacitate
de producţie disponibilă, maximizându-se profitul firmei.
2) Stabilirea funcţiei obiectiv şi elaborarea modelului matematic
corespunzător
Ne propunem ca, prin utilizarea rezervelor de capacitate la cele două
sortimente de ciocolată (C1 şi C2) să realizăm un plus de produse peste cele
contractate şi să obţinem un profit suplimentar.
Ca atare, alegem funcţia obiectiv care, în cazul de faţă este o valoare
suplimentară de profit prin utilizarea tuturor rezervelor de capacitate şi livrarea unei
cantităţi suplimentare de ciocolată.
Ca valori necunoscute avem cantităţile ce vor fi realizate în plus din cele două
sortimente (C1 şi C2).
Deci:
- pentru sortimentul C1 = x1;
- pentru sortimentul C2 = x2.
Funcţia obiectiv este profitul suplimentar (F) ce se va realiza prin produsele
suplimentare la C1 şi C2.
Rezultă că: F(x1, x2) = 2x1 + 1,5x2
Dar realizarea obiectivului propus este dependentă de numărul de ore-maşină
pe fiecare tonă de produs şi, deci, pe întregul disponibil de timp al fiecărui sortiment
de ciocolată.
Cunoscând datele din tabelul de mai sus, va trebui să stabilim un sistem de
inecuaţii care să exprime cantitatea maximă din cele două sortimente ce pot fi
fabricate având în vedere dependenţele arătate.
Deci, vom avea:
x1 ≤ 200
x2 ≤ 350
x1 + x2 ≤ 400
2x1 + x2 ≤ 500
După cum ştim, în procesele economice trebuie să se opereze cu valori
pozitive, fapt care ne obligă să punem condiţii de nenegativitate pentru x1 şi x2.
În acest fel x1 ≥ 0, iar x2 ≥ 0.
Ca atare, vom constitui modelul matematic, în felul următor:
Max. F(x1, x2) = 2x1 + 1,5x2
x1 ≤ 200
x2 ≤ 350
x1 + x2 ≤ 400
2x1 + x2 ≤ 500
x1 ≥ 0 x 2 ≥ 0
3) Rezolvarea modelului matematic şi determinarea soluţiei optime
Această a treia etapă se realizează îndeobşte pe cale grafică.
Având două necunoscute, va trebui să luăm în consideraţie reprezentarea într-
un plan în care cele două axe de coordonate semnifică tocmai aceste necunoscute
(x1 şi x2).
După cum este cunoscut, o inecuaţie de gradul întâi se reprezintă în plan,
printr-un semiplan.
Cum condiţia conţine două situaţii (mai mic sau cel mult egal) prima dintre
situaţii (mai mic) va putea fi reprezentată de un semiplan.
Cea de-a doua (de egal) va fi reprezentată de limita semiplanului care, în
cazul de faţă, ca fi o dreaptă.
Patru sunt dreptele ce vor fi prezentate în primul rând, şi anume:
(D1); x1 = 200
(D2); x2 = 350
(D3); x1 + x2 = 400
(D4); 2x1 + x2 = 500
Revenindu-se la semiplanele date de inecuaţii (în situaţia de mai mic) vom
proceda la eliminarea acelora care nu răspund limitelor impuse.
42
În felul acesta, se obţine poligonul cu vârfurile în A, B, C, D şi E.
În exprimarea grafică de mai jos, privind reprezentarea restricţiilor, putem
vedea că soluţiile sunt date de punctele A, B, C, D şi E, iar pentru cunoaşterea
punctului optim (maximizarea funcţiei obiectiv) putem utiliza două variante.
Prima variantă:
Pentru reprezentarea grafică necesară aflării punctului optim, trebuie să
trasăm, ca în desenul de mai sus, dreapta care reprezintă funcţia obiectiv.
Deci, dreapta funcţiei obiectiv va putea fi dată de ecuaţia: 2×x1 + 1,5×x2 = 0
Aceasta va fi notată cu D0 şi vom vedea că trece prin origine
Ducem faţă de această dreaptă (D0) linii paralele prin cele patru puncte care
reprezintă soluţiile, respectiv cea mai îndepărtată paralelă de origine, pentru funcţia
de maxim sau cea mai apropiată, pentru funcţia de minim şi obţinem, astfel, punctul
optim care, în figura de mai sus, determină punctul C, ca punct optim.
A doua variantă:
După ce au fost determinate punctele care dau soluţiile posibile, introducem
coordonatele acestora, în funcţie de obiectiv, iar punctul care maximizează sau
minimizează funcţia este considerat optim.
În cazul de faţă avem:
F(A ) = 2 ⋅ 200 + 1,5 ⋅ 0 = 400 mil. lei
F(B) = 2 ⋅ 0 + 1,5 ⋅ 350 = 525 mil. lei
F(C) = 2 ⋅ 100 + 1,5 ⋅ 300 = 650 mil. lei
F(D) = 2 ⋅ 200 + 1,5 ⋅ 100 = 550 mil. lei
F(E) = 2 ⋅ 50 + 1,5 ⋅ 350 = 625 mil. lei
Aşadar, coordonatele punctului C, maximizează funcţia, soluţia fiind optimă în
valorile: x1 = 100, x2 = 300
Iar valoarea funcţiei obiectiv este de 650 milioane lei.
4) Interpretarea datelor şi stabilirea concluziilor pentru informarea
investitorului
Este etapa care arată faptul că din soluţia optimă stabilită se poate trage
concluzia că S.C. “Mondiala” S.A. îşi poate folosi în mod optim rezerva de capacitate
producând 100 tone din produsul C1 şi 300 tone din produsul C2, realizând un profit
maxim posibil de 650 milioane lei. Tabelul de mai jos prezintă rezolvarea problemei
43
pe cale algebrică, prin metoda Simplex, pornindu-se de la soluţia de rezolvare a
problemei, care este:
X1 + a1 = 200
X2 + a2 = 350
X1 + x2 + a3 = 400
2x1 + x2 + a4 = 500
Max. F(x1, x2, a1, a2, a3, a4) = 2x1 + 1,5x2 + a1 + a2 + a3 + a4, în care a1, a2, a3,
a4 reprezintă norma de consum ore-maşină/tonă de produs.
Tabelul simplex7
2 1,5 0 0 0 0
Cj Baza x0 x0/x1
x1 x2 a1 a2 a3 a4
0 a1 200 0 1 0 0 0 200:1=200
0 a2 350 0 1 0 1 0 0 -
0 a3 400 1 1 0 0 1 0 400:1=400
0 a4 500 2 1 0 0 0 1 500:2=250
Zj x 0 0 0 0 0 0 0
Δj=Cj-Zj x 2 1,5 0 0 0 0
2 X1 200 1 0 1 0 0 0 -
0 a2 350 0 1 0 1 0 0 350
0 a3 200 0 1 -1 0 1 0
200
0 a4 100 0 -2 0 0 1
Zj x 400 2 0 2 0 0 0
Δj=Cj-zj x 0 1,5 -2 0 0 0
2 x1 200 1 0 1 0 0 0 200
0 a2 250 0 0 2 1 0 -1 125
0 a3 100 0 0 0 1 -1 100
1,5 x2 100 0 1 -2 0 0 1 -
Zj x 650 2 1,5 -1 0 0 1,5
Δj=Cj-Zj x 0 0 1 0 0 1,5
2 X1 100 1 0 0 0 -1 1
0 A2 50 0 0 0 1 -2 1
0 A1 100 0 0 1 0 1 -1
1,5 X2 300 0 1 0 0 2 -1
Zj x 650 2 1,5 0 0 1 0,5
Δj=Cj-Zj x 0 0 0 0 -1 0,5
REZUMAT
Amplasarea unei investiţii constituie o modalitate prin care se caută să se
mărească eficienţa acesteia, urmându-se îndeplinirea unor criterii specifice
(economice, sociale şi ecologice). Se studiază distanţele faţă de sursele de materii
prime şi pieţele de desfacere, urmărindu-se reducerea cheltuielilor specifice.
Un proiect de investiţii poate fi simbolizat printr-un graf orientat, în care
fiecare arc reprezintă o activitate ce trebuie realizată pentru obţinerea produselor sau
serviciilor. Organizarea unei investiţii înseamnă determinarea mărimii duratei de
realizare a acesteia, acest aspect fiind făcut prin A.D.C. (Analiza Drumului Critic).
Optimizarea alocării resurselor de investiţii presupune stabilirea mărimii fondurilor
alocate care constituie rezultanta acestora.
Ca principale metode utilizate aici menţionăm metoda celor mai mici pătrate
şi metoda SIMPLEX.
7
Sursă model tabel: I. Românu; I. Vasilescu – op. cit. pag. 331-332
44
TESTE DE EVALUARE
1. Criteriile de amplasare a unei investiţii sunt
a) economice;
b) sociale;
c) ecologice;
d) economice, sociale şi ecologice.
REZOLVARE
1 d; 2 d; 3 a; 4 a.
45
CAPITOLUL V
DETERMINAREA MĂRIMII OPTIME A CAPACITĂŢII
DE PRODUCŢIE
Determinarea capacităţii optime de producţie reprezintă o sarcină prioritară a
deţinătorului de capital care doreşte să facă o investiţie. Principalele criterii care
trebuie să fie îndeplinite de capacitatea de producţie ce urmează a fi realizată prin
finalizarea investiţiei sunt:
- minimizarea cheltuielilor de investiţii şi de exploatare a obiectivului realizat;
- maximizarea profitului.
Principala metodă utilizată în determinarea mărimii optime a capacităţii de
producţie este metoda celor mai mici pătrate.
47
Cu cât produsele realizate vor fi mai competitive calitativ şi ca preţ de livrare,
cu atât perspectivele evoluţiei capacităţii optime vor fi mai largi.
- asigurarea gradului de precizie în procesul de prelucrare a materiilor şi
materialelor;
- asigurarea gradului de rezistenţă a mijloacelor fixe la influenţele
procesului de producţie, mai ales când e vorba de elemente corosive;
- posibilitatea de adaptare cu uşurinţă la modificări, impuse de progresul
tehnic;
- un consum redus de energie sub toate aspectele.
- existenţa şi asigurarea unor resurse financiare care constituie un
important factor ce poate influenţa criteriile de optimizare a capacităţii de
producţie.
Prin asigurarea resurselor financiare se creează posibilitatea autofinanţării în
bune condiţii, eliminându-se dobânzile costisitoare ce influenţează negativ
rentabilitatea.
Toţi aceşti factori precum şi alţii ca: automatizarea proceselor de producţie, o
corelaţie strânsă cu pulsul pieţei, o îmbunătăţire permanentă a capacităţii producţiei
etc. sunt în măsură să determine legătura permanentă dintre capacitate şi costuri, cu
tendinţă de optimizare.
În desenul de mai jos se exprimă grafic legătura dintre capacitatea de
producţie şi costuri, reprezentată de o curbă evolutivă a acestora.
48
Y = a + bx + cx2, în care:
Y = nivelul costurilor de producţie pe unitate de capacitate;
X = volumul producţiei determinat de evoluţia capacităţii;
a = o constantă ce reprezintă limita costurilor când x→0;
b şi c reprezintă mărimea cu care se schimbă variabila dependentă (y) atunci
când variabila independentă (x) se modifică cu o unitate.
Dacă ne referim la investiţia specifică, respectiv la costul investiţiei pe unitatea
de capacitate, ne dăm seama că la atingerea nivelului optim al capacităţii de
producţie (q0), valoarea acesteia se va afla la nivelul cel mai apropiat de coordonata
capacităţii de producţie, ca în graficul de mai jos:
Şi în acest caz, similar celui de mai sus, evoluţia investiţiei specifice este de
forma unei parabole asemănătoare, respectiv:
Y = a + bx +cx2, cu deosebirea că y reprezintă investiţia specifică, nu nivelul
costurilor de unitatea de capacitate.
Cele două reprezentări grafice au exprimat, de fapt, primul criteriu privind
minimizarea cheltuielilor de producţie şi investiţionale cu variabilele independente şi
dependente ale acestora.
Cât priveşte cel de-al doilea criteriu, care nu este altceva decât reversul
medaliei, maximizarea profitului, mobilul cel mai important al oricărui investitor, are şi
el două variabile:
Y = nivelul profitului pe unitatea de produs;
X = nivelul capacităţii de producţie.
49
5.4. MODELE DE DETERMINARE A MĂRIMII OPTIME
A CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE A UNUI OBIECTIV DE
INVESTIŢII NOU
Din cele expuse mai sus reiese în mod pregnant în evidenţă că determinarea
mărimii optime a capacităţii de producţie se sprijină pe criteriile privind minimizarea
costurilor şi maximizarea profitului, ne dăm seama că atunci când e vorba de un
obiectiv nou de investiţii, ne referim la luarea în consideraţie a două feluri de
cheltuieli, respectiv:
- cheltuieli cu investiţia;
- cheltuieli cu producţia.
Având în vedere că cheltuirea unor fonduri de investiţii importante cu
obiective supradimensionate cererii poate conduce la eventuale pierderi, iar
proiectarea unor obiective supradimensionate cererilor poate conduce la
nesatisfacerea acestora, este imperios necesar ca în cadrul lucrărilor de proiectare
să se efectueze calcule adecvate pentru determinarea unei mărimi optime a
capacităţii de producţie.
În asemenea situaţie, activităţile desfăşurate de specialişti trebuie să
parcurgă un drum aşa cum se exprimă grafic mai jos:
50
qi = capacitatea anuală de producţie.
Atât si cât şi ci se pot afla în mai multe situaţii comparative ca spre exemplu:
S1> S2; S1<S2, S1> S3; S1< S3 etc. şi respectiv: C1> C2; C1<C2, C1> C3; C1< C3
etc.
Din compararea variantelor, se alege cea mai convenabilă (cea care prezintă
cheltuieli de investiţii mai mici la aceeaşi capacitate sau cheltuieli de exploatare
anuale la aceeaşi capacitate de producţie.)
În practică variantele de proiect pot prezenta şi capacităţi de producţie
diferite. În acest caz, este necesar ca toate cheltuielile să fie exprimate prin
intermediul unui indicator sintetic rezultat din însumarea celor doi indicatori (cheltuieli
de exploatare şi cheltuieli de investiţii) iar noul indicator se numeşte indicatorul
″cheltuielilor echivalente″ sau ″recalculate″ care exprimă efortul total depus.
Formula de calcul a cheltuielilor recalculate (echivalente) este: K=I+
C⋅T sau K= I+C⋅D, în care:
K = cheltuielile echivalente;
I = volumul total al investiţiei;
C = cheltuielile de exploatare pe un an;
T = termenul de recuperare a investiţiei;
D = durata da funcţionare a capacităţilor de producţie.
Grafic, într-un sistem de coordonate, cheltuielile recalculate (ca o rezultantă
a însumării investiţiilor şi a costurilor de exploatare) se pot prezenta ca mai jos:
51
După cum se ştie, o producţie mai mare necesită şi un volum mai mare al
cheltuielilor de producţie şi, bineînţeles, şi un efort investiţional superior faţă de
realizarea unor capacităţi de producţie mai mici.
Este evident, deci, că asemenea formule pot fi folosite numai în situaţia în
care variantele ce se compară prevăd o aceeaşi capacitate de producţie.
În cazul acesta se utilizează indicatorul denumit cheltuielile specifice
echivalente (Ks) care sunt în măsură să exprime efortul total ce revine la o unitate de
capacitate.
Relaţia de calcul a acestui indicator este:
capacităţii de producţie.
Prin intermediul funcţiei de corelaţie y = ax2+bx+c, putem determina valoarea
minimă a cheltuielilor echivalente.
Pe această bază se poate stabili domeniul de existenţă al funcţiei cheltuielilor
cu investiţia specifică (si) şi costurile unitare (ci) respectiv, limitele în care se pot
elabora diferitele variante de capacităţi, respectiv qmin şi qmax.
Între aceste două variante, potrivit diverselor tehnologii şi utilaje luate în
consideraţie se pot afla multiple variante de capacitate de producţie, însumând
pentru fiecare investiţiile specifice şi costurile unitare de producţie pentru produsul
finit.
În felul acesta se poate determina indicatorul de cheltuieli echivalente pentru
fiecare variantă de capacitate de producţie.
Pentru concretizarea mărimii optime a capacităţii de producţie luăm
următorul exemplu:16
S-au analizat mai multe posibilităţi pentru construirea unei unităţi care
produce glutamat de sodiu (un biostimulator pentru creşterea şi îngrăşarea
animalelor). Variantele analizate diferă atât prin mărimea capacităţii de producţie cât
şi prin tehnologia folosită în elaborarea produsului finit. Ca urmare, nivelul efortului cu
investiţia şi cu producţia se modifică astfel:
1 2
Sursa: I. Romanu, I. Vasilescu -coordonatori: op.cit.pag.570-571
52
Aşa cum se remarcă din graficul prezentat, aceste cheltuieli evoluează după
parabola Y = ax 2 + bx + c
Utilizând metoda celor mai mici pătrate construim funcţia
2
S = ∑ [y − (ax + bx i + c )] → min
n
2
i i
i =1
şi punem condiţia ca derivatele parţiale în raport cu a, b şi c să fie zero
∂s ∂s ∂s
= 0; = 0; = 0.
∂a ∂b ∂c
Pentru stabilirea capacităţii optime de producţie, respectiv, varianta în care
cheltuielile recalculate sunt minime se impune determinarea coeficienţilor a, b şi c cu
ajutorul sistemului:
⎧ n 2 n n
⎪ ∑ i
a x + b ∑ xi + nc = ∑ yi
⎪ n i =1 i =1 i =1
⎪ n n n
⎨a ∑ x i + b∑ x i + c∑ xi = ∑ xiyi
3 2
⎪ i =n1 i =1
n
i =1
n
i =1
n
⎪a x 4 + b x 3 + c x 2 = x 2 yi
⎪⎩ ∑i =1
i ∑
i =1
i ∑
i =1
i ∑i =1
i
n=6
Coeficienţii sistemului s-au obţinut pe baza următorului tabel:
xi x2i x3i x4i yi xiyi x2iyi
4,5 20,25 91,125 410,0625 537 2461,5 10874,25
4,7 22,09 103,823 487,9681 532 2500,4 11751,88
4,9 24,01 117,649 576,4801 527 2582,3 12653,27
53
1. Dependenţa „investiţie specifică – capacitate de producţie” este o:
a) parabolă;
b) dreaptă.
2. Determinarea capacităţii optime de producţie presupune realizarea prealabilă
a:
a) unui studiu de piaţă;
b) unei prognoze pe termen mediu.
3. Criteriile de optimizare a capacităţii optime de producţie sunt:
a) minimizarea cheltuielilor de investiţii şi de exploatare;
b) maximizarea profitului;
c) minimizarea cheltuielilor de investiţii şi de producţie şi maximizarea
profitului.
REZOLVARE
1 a, 2 a, 3 c.
54
CAPITOLUL VI
55
Rc = 0 - când nu se apelează la credite;
Rc < Rf - când timpul de rambursare în ani, a creditului este mai
mic decât timpul de recuperare, în ani, a cheltuielilor de
investiţii;
Rc = Rf - când timpul de rambursare a creditelor şi de recuperare a
cheltuielilor este acelaşi.
Grafic, evoluţia în timp a procesului investiţional poate fi reprezentată în
următoarea schemă:
56
într-un anumit capital mai mare (jn), bine înţeles, în condiţiile în care rata profitului
este pozitivă.
Presupunând că acest capital (x) se investeşte pentru un an, iar rata
beneficiului, realizată de investitor, este bx, formula matematică ce ne va reda
capitalul majorat (fructificat) în urma acestei investiri de un an (j1) va fi:
j1 = x + bx = x (1 + b)
Considerând că acest capital nou obţinut (j1) este investit în totalitate într-o
activitate productivă, după o perioadă de încă un an, vom avea capitalul echivalent,
potrivit relaţiei:
j2 = j1 + bj1 = x + bx + b (x + bx)
j2 = x (1 + b)2, în care:
j2 = capitalul echivalent peste încă un an;
bj1= este rata anuală a beneficiului realizată de investitor pentru capitalul
respectiv.
În felul acesta vom putea determina pentru “n” ani, relaţia următoare:
jn = x(1 + b)n în care “n” reprezintă numărul anilor pentru care se face investirea, din
momentul respectiv.
Presupunând că un capital iniţial de 25 milioane lei este investit în scopuri
productive cu o rată anuală a profitului de 12%, peste 8 ani vom avea următorul
capital echivalent:
j8 = x (1 + b)8 = 25 (1 + 0,12)8
j8 = 25 (1 + 0,12)8 = 25 x 2,5 = 62,5 mil. lei.
b) Dacă, din calcule se presupune că, peste o perioadă de “n” ani (3, spre
exemplu), vom avea un beneficiu de 10 milioane lei, iar rata profitului este tot de
12%, vom putea determina care este valoarea capitalului echivalent în prezent;
această operaţie se face prin metoda discontării (reducerii), care nu este altceva
decât, inversul metodei arătate mai sus.
Această metodă este necesară pentru a putea şti cu ce capital va trebui să
pornim la acţiunea respectivă, pentru a ajunge la nivelul beneficiului de 10 milioane,
determinat ca fiind realizabil în viitor şi stabilit prin calculul proiectării.
În astfel de cazuri relaţia este:
1 1
x=y n = 10 = 10 × 1,12 -3 ,
(1 + b) (1 + 0,12) 3
x = 10 × 0,796 = 7,96 mil. lei.
57
Dacă, în perioada proiectării şi a elaborării documentaţiei tehnico-economice,
consumul de resurse materiale este mic şi nu se poate vorbi de imobilizări importante
(cheltuiri mari de capital), în schimb, în perioada de execuţie, când se consumă
cantităţi mari de resurse materiale, de forţă de muncă şi, deci, de resurse financiare
importante, au loc imobilizările cele mai mari.
De fapt, care este semnificaţia noţiunii de imobilizare ?
Pornind de la sensul general al cuvântului, care înseamnă a menţine ceva în
stare de nemişcare, sub aspect economic, prin imobilizare înţelegem scoaterea din
circuitul economic, pentru o perioadă de timp, mai mică sau mai mare, a unor
anumite cantităţi de resurse materiale, financiare, umane etc., prin menţinerea şi
folosirea lor în scopul unor acţiuni viitoare.
De aceea, fiecare investitor este conştient că, pe toată perioada cât face
asemenea cheltuieli, imobilizează, practic, aceste sume de bani care, pe toată durata
execuţiei nu-i vor aduce nici un profit, acesta urmând a fi realizat abia după ce
obiectivul a fost dat în exploatare şi realizează produse sau servicii care, prin
valoarea lor de vânzare, vor aduce profitul scontat.
După cum am arătat anterior, în perioada de execuţie, procesul investiţional
consumă mereu resurse materiale şi financiare, iar aceste consumuri rămân, o bună
perioadă de timp, în stare de producţie neterminată, care, însă, încorporează
valoarea tuturor acestor resurse, sub forma de imobilizări.
Putem grupa aceste imobilizări, din perioada execuţiei investiţiilor, şi anume:
1. imobilizări privind stocurile de materiale, utilaje, instalaţii de lucru; acestea
încorporează sumele cheltuite pentru achiziţionarea lor, pe toată durata execuţiei
obiectivului, până la intrarea lor în operă; deci, se află în stoc.
2. imobilizări privind investiţiile neterminate, care reprezintă contravaloarea
tuturor resurselor de mai sus, inclusiv valoarea forţei de muncă, dar care au
fost introduse în operă, nefiind finisate lucrările respective.
Sub aspect economic este important de cunoscut cum trebuie introduse în
operă resursele materiale necesare, deoarece aceasta are influenţă asupra nivelului
imobilizărilor în timp.
Spre exemplu, dacă avem de executat o lucrare într-un număr de patru ani,
pot exista mai multe variante de consum al resurselor, după cum rezultă din
expunerea grafică de mai jos.
Cele trei variante ne arată că, în principiu, pentru execuţia unui obiectiv este
necesar un anumit volum de resurse.
Dacă am pune cap la cap spaţiile haşurate din fiecare variantă, am constata
că ele au acelaşi nivel, dar modul de a fi achiziţionate şi introduse în operă diferă.
În prima variantă se constată că, în primul an, este un consum mai mic, în cel
de-al doilea un consum ceva mai mare, iar în anii 3 şi 4 se consumă volumele cele
mai mari. Ce rezultă din aceasta ? Rezultă că şi imobilizările în primii doi ani vor fi
mai mici, iar diferenţa de bani poate fi folosită pentru alte scopuri ce pot aduce un
venit suplimentar.
58
În varianta a treia, situaţia este inversă celei din prima variantă, respectiv, se
solicită un efort mare în primul an şi în cel de-al doilea şi mai mic în ceilalţi doi, fiind
nevoie, deci, de imobilizări mai mari la început.
Fără îndoială că, sub aspectul reducerii volumului pierderilor prin imobilizare,
prima variantă este cea mai avantajoasă, investitorul nefiind obligat să depună un
efort financiar mare în prima perioadă.
Totul, însă, mai depinde şi de conjunctura economică şi de o serie de factori
cum ar fi: terminarea lucrărilor mai repede, ceea ce ar putea aduce profit la un
termen mai scurt, o posibilitate de aprovizionare mai avantajoasă precum şi
eliminarea unor cheltuieli suplimentare, printr-o creştere a preţurilor datorită unei
instabilităţi economice, nivelul dobânzilor etc. Spre exemplu, într-o perioadă de
instabilitate economică, e mai avantajos să se efectueze la început lucrări într-o
proporţie mai mare, pentru a se elimina suportarea sporurilor de preţuri, cu riscul
creşterii imobilizărilor.
Cele trei variante pot fi exprimate grafic într-o altă formă, ca de exemplu:
59
2
60
− volumul cheltuielilor anuale, multiplicate cu numărul de ani cât durează
imobilizarea;
− rata rentabilităţii obiectivului investit;
Pe această bază, determinarea pierderilor datorită imobilizării (Pi) va putea fi
calculată prin relaţia:
n
P = r ∑ I (d - h + 1) .
i h
h =1
Ne dăm seama că, de fapt, formula este aceeaşi cu cea a imobilizărilor, cu
diferenţa că a fost introdus, în formulă, coeficientul privind rata rentabilităţii investiţiei
(r). Mai simplu, am putea spune că: Pi = r × Im.
Cu cât durata execuţiei este mai mare, cu atât imobilizările vor fi mai mari, şi
invers.
61
− întreprinzătorii care se lansează într-o acţiune investiţională şi îşi asigură
capitalul necesar pentru început, sunt mai tentaţi riscului şi întreprind
acţiunile mai lejer, ei pot avea şi de câştigat, pentru că nu plătesc dobânzi
la creditele de la bancă.
Din cauzele arătate mai sus, ca şi pentru prevenirea oricărui risc, B.I.R.D.
recomandă ca, în calculele de eficienţă, să se ia în considerare timpul, cu toate
efectele sale determinate de conjunctura economică, politică, socială etc.
O cauză importantă a necesităţii utilizării factorului timp rezidă în procesul
creşterii economice, avându-se în vedere factorii următori:
− o unitate monetară astăzi acoperă mai multe valori de întrebuinţare
(mărfuri), faţă de aceeaşi unitate peste 5 - 10 ani;
− cu aceeaşi sumă de bani, utilitatea este asigurată (satisfăcută) în mai mare
măsură în prezent, decât în viitor;
− dispunând în prezent de o sumă, orice întreprinzător are posibilitatea (dacă
ştie cum să procedeze) de a o înmulţi, prin reintegrarea ei în circuitul
economic.
Spre exemplu, dacă o unitate monetară se investeşte pe “n” ani, cu o eficienţă
anuală (b), egală în fiecare an, vom avea:
62
După cum s-a mai arătat, fiecare unitate monetară (leu) investită productiv,
după o anumită perioadă de timp (de obicei un an) realizează un profit (venit, V). În
anul următor, şi mai departe, acest profit devine altă valoare, cu alt profit, aşa cum s-
a arătat, astfel că, după un număr de “n” ani, o investiţie oarecare, făcută în prezent,
datorită factorului de creştere (fructificare) va fi mai mare.
Definim actualizarea ca fiind o tehnică de calcul prin intermediul căreia, valori
care se produc în perioade diferite de timp sunt aduse (calculate) la acelaşi moment
de referinţă, pentru a putea fi comparate.
În acest fel eforturile şi efectele din investiţii ca şi calculele de eficienţă a lor,
pot fi comparate şi echivalate fără influenţa timpului.
Patru sunt momentele principale care pot asigura determinarea tehnicii de
calcul a actualizării, şi a indicatorilor actualizaţi, pe care le vom analiza în cele ce
urmează:
− “md” - momentul luării deciziei de investiţii;
− “m0” - momentul începerii executării lucrărilor de investiţii;
− “m1” - momentul punerii în funcţiune a lucrărilor de investiţii;
− “m2” - momentul scoaterii din funcţiune a lucrărilor de investiţii.
Tehnica actualizării îşi propune să răspundă necesar mai multor probleme:
1) peste o durată de timp de “n” ani, care va fi capitalul echivalent (y) care va
corespunde unui capital investit în momentul actual (m0).
Relaţia este următoarea:
Yn = x (1 + b)n, în care (1 +b)n nu este altceva decât factorul de creştere.
2) care va fi, peste “n” ani, echivalentul unor sume fixe (xh) ce sunt investite
anual cu o rată a profitului numită (“b”).
În cazul acesta relaţia de calcul este:
Yn = x
1+ b
n
−1 (
, în care:
)
(1 + b )n − 1
este factorul de fructificare.
h b b
3) să se determine cota fixă anuală x ce trebuie alocată la o rată de
actualizare b, pentru ca peste n ani să obţinem o sumă S:
, unde se numeşte factor de reducere.
4) să determinăm valoarea actuală a unei unităţi monetare obţinută peste „n”
x = S × ( 1 + b ) n − 1 ( 1 + b ) n − 1
ani
63
md m0 m1 m2
Cele patru perpendiculare pe axa timpului reprezintă momentele arătate mai sus şi
anume:
1 - reprezintă momentul luării deciziei de investiţii (md);
2 - reprezintă momentul începerii lucrărilor de investiţii (m0);
3 - reprezintă momentul punerii în funcţiune a obiectivului de investiţii (m1);
4 - reprezintă momentul scoaterii din funcţiune (m2).
Coordonata orizontală reprezintă timpul (viaţa) unui obiectiv de investiţii de la
naştere şi până la scoaterea sa din funcţiune.
Perioadele de timp cuprinse sub acoladele m, d şi n reprezintă:
• m - perioada de la luarea deciziei şi până la începerea lucrărilor de
execuţie;
• d - perioada duratei de execuţie, până la darea în funcţiune;
• n - perioada anilor de exploatare economică, până la darea în funcţiune,
deci perioada când se realizează profit.
Pe această bază vom avea următoarele categorii de indicatori actualizaţi:
1) indicatori actualizaţi la momentul luării deciziei (md);
2) indicatori actualizaţi la momentul începerii lucrărilor de execuţie (m0);
3) indicatori actualizaţi la momentul dării în funcţiune (m1);
4) indicatori actualizaţi la momentul scoaterii din funcţiune (m2).
În cadrul fiecărui indicator sunt posibile de actualizat diverse valori ca:
– volumul investiţiilor;
– volumul profitului;
– randamentul economic;
– durata de recuperare a investiţiei.
În cele ce urmează vom urmări evoluţia aplicării acestor indicatori actualizaţi ai
eficienţei investiţiilor.
64
profitului anual pe care trebuie să-l aducă fiecare unitate monetară
investită.
d) la stabilirea mărimii coeficientului “b” trebuie respectate condiţiile
următoare:
b ≥ ri + rd + rk, în care:
- ri = rata inflaţiei;
- rd = rata dobânzii;
- rk = rata coeficientului de risc.
Egalitatea lui “b” cu suma celorlalţi factori indică o ineficienţă economică.
65
Beneficiul (profitul) reprezintă, aşa cum am văzut, efectul economic urmărit de
investitor.
Cum pe durata execuţiei lucrărilor (d) beneficiile nu sunt realizabile, vom avea
în vedere să luăm în calcul beneficiile începând cu rezultatele primului an de
exploatare.
Formula de calcul pentru acest indicator este:
m d+n 1
0 =
B
b1) act ∑ Bh × dacă B1 ≠ B 2 ≠ ... ≠ B h ... ≠ Bn
h =d+1 (1 + b) h
Analitic, pornind de la elementele cunoscute vom avea:
m 1 1 1 1
Bact0 = 90 × 3 + 80 × 4 + 50 × 5 + 40 × 6 = 164 mil. lei
1,1 1,1 1,1 1,1
m
0 (1 + b) n − 1 1
b2) Bact = Bh × n ×
b(1 + b) (1 + b )d
dacă B1 = B 2 = ... = B h ... = B n
– K = cheltuielile totale;
K = I + Ch x De, sau K = I + h ∑ = 1 Ch,
– I = valoarea investiţiei;
– Ch = cheltuielile anuale pentru producţie;
– De = durata de exploatare (funcţionare).
66
În forma dinamică, cheltuielile totale actualizate au în vedere însumarea
cheltuielilor pentru investiţii actualizate, cu volumul cheltuielilor pentru producţie, pe
toată durata de exploatare a obiectivului, de asemenea actualizate.
În felul acesta, relaţia care redă calculul cheltuielilor totale actualizate (CTA)
este:
m0 m
CTA = I act + Ch act0 , sau
m0 d 1 d +n 1
CTA ∑ h=I × + ∑ Ch × sau
h =1 (1 + b) h h = d +1 (1 + b) h
m d 1 (1 + b) n − 1 1
CTA 0 = ∑ I × + Ch × n × .
h =1 h (1 + b) h b(1 + b) (1 + b) d
m m m m
m0 CTA 0 Iact0 + Chact0 CTA 0
CTA = m = m =
Qact0 Qact0 (1+ b)n − 1 1
Q n ×
h b(1+ b) (1+ b)d
în care Q reprezintă valoarea producţiei anuale actualizate.
(Bact
m 0
) pe o perioadă de timp “T”.
Pe această bază, vom avea:
m m
I act0 = Bact0 , la momentul (T ) respectiv:
d
-h (1 + b) T − 1
∑ I h (1 + b) = B h × (1 + b) -d ,
b(1 + b) T
h =1
67
Vom nota, apoi, B = A x b, deja cunoscut,
B(1 + b) T = (1 + b) T − 1
(B - 1) (1 + b) T = −1
(1 - B) (1 + b) T = 1
1
(1 + b) T = .
1− B
1
Notăm = K , (1 + b) T = K , de unde T log (1+b) = log K, deci
1- B
log K
T=
log (1 + b) .
Dacă se constată că B > 1, în această situaţie K < 0 ceea ce înseamnă că
durata de recuperare, fiind foarte mare, nu poate fi stabilită, neexistând logaritm
dintr-un număr negativ.
În vederea simplificării calculului, în situaţia că avem la îndemână tabelele de
(1 + b) T − 1
actualizare, vom porni de la ecuaţia de mai sus: A = şi vom stabili
b(1 + b) T
durata de recuperare în felul următor:
Vom căuta printre valorile factorului cumulativ de actualizare cărei perioade îi
corespunde valoarea A, pentru rata de actualizare (b), perioada aceasta constituind
termenul de recuperare în ani.
1
ar fi făcut la jumătatea anului, în calcul, în loc de 1, apărea .
2
b) Beneficiul actualizat la momentul (m1)
Se determină, ca şi investiţiile actualizate, prin ponderarea respectivă, dar nu
de creştere ca în cazul investiţiilor, ci de reducere: (1 + b )
−h
În situaţia în care beneficiile diferă de la un an la altul, vom avea relaţia:
m n 1
B act0 = ∑ B ×
h (1 + b) h .
h =1
68
Fiind vorba de durata de exploatare, simbolul n = De (durata de exploatare).
În cazul în care beneficiile anuale sunt constante, formula va fi următoarea:
m (1 + b) n − 1
Bact0 = B ×
h b(1 + b) n .
m1 m m
Iact1 + Cact1
CTA S = m , respectiv,
Q act1
n n
d-n +1 + C (1 + b) − 1
m1 ∑ I
h
(1 + b)
h b(1 + b) n
CTA S = h =1 .
(1 + b) n − 1
Q
h b(1 + b) n
69
(1 + b) T − 1
=>bA (1 + b) = (1 + b) T − 1 , notăm b × A = B
T
A=
b(1 + b) T
T 1
=> (B-1) (1 + b) T = -1 => (1-B) (1 + b) -1=> (1 + b) =
T
.
1- B
1 log K
Notăm K = 1 - B => (1 + b) T = K => T log (1+b) = log K => T =
log (1 + b) .
70
d+nd+
m2B ∑ × bn-h
(+
m B a−n= 1h−
d+
R act2 =m 1= =
Ia0dd+-I× n
h
∑ (1+
h
b
h=
1
n
(1 + b)
B × −1
h b
= −1.
d
d + n - h +1
∑ Ih (1 + b)
h =1
f) Durata de recuperare actualizată
Se porneşte de la egalitatea:
m2 m2 m2 d
I act = B act , în care: I act = ∑ I h (1 + b) d + n -h +1
h =1
T
B act2 = B × (1 + b) − 1 , deci:
m
h b
d T
∑ I h (1 + b) d+n-h +1 = Bh × (1 + b) − 1 =>
h =1 b
d
∑ I h x (1 + b) d+n-h +1 (1 + b) T − 1
=> h =1 = =>
b
B
h
d
(1 + b) n ∑ I (1 + b) d-h +1+n (1 + b) T − 1
h
=> h =1 = = A =>
b
B
h
T log B
=> b A = (1 + b) − 1 => bA + 1 = (1 + b) T ; notăm: bA +1 = B=> B=
log (1 + b)
71
Anii Valoarea investiţiei eşalonate (mil. lei)
de exec. V1 V2 V3
1 250 100 400
2 250 150 300
3 250 250 200
4 250 500 100
TOTAL 1000 1000 1000
72
b2) Calculul efectului imobilizării când duratele de eşalonare a investiţiei
şi volumul investiţiei diferă
Eficienţa economică în acest caz se poate calcula cel puţin la două momente:
– momentul terminării primei variante, ţinându-se seama de necesitatea
comparabilităţii, deoarece la cealaltă variantă lucrările continuă şi după
aceasta.
– momentul terminării celei de-a doua variante, ţinându-se seama că la prima
variantă s-au obţinut, deja, profituri.
Exemplificare: o lucrare poate fi executată în două variante, care diferă prin
modul de eşalonare a investiţiei. Rata medie a eficienţei (r) este 0,20. Se va ţine
seama că pentru fiecare an de funcţionare suplimentară se aduc economii de 500
milioane lei. Care variantă, dintre cele două, va fi aleasă ?
Se consideră că investiţia se face la mijlocul anului, utilizându-se coeficientul
de 0,5.
P1V1=0,20×[(1000×2,5)+(700×1,5)+(300×0,5)]-
1 1
[(500× + 500×
(1 + 0,2)2 (1 + 0,2) ]=0,20×[(2500+1050+150)]-
-[(500×0,69)–(500×0,83)]=0,20×(3700)-(345+415) =
= 740 - 760 = -0,20
73
Actualizarea se face la momentul punerii în funcţiune (dării în exploatare) a
obiectivului ( m1 ) .
Exemplificare: pentru un obiectiv industrial s-au propus două variante, cu un
coeficient de actualizare (b) de 0,15, cu următoarele elemente de calcul:
Anii Variante
1 900 300
2 100 300
3 100 300
4 100 300
TOTAL 1200 1200
REZUMAT
Investiţiile ca activitate economică sunt strâns legate de perioada de timp în care
se execută şi funcţionează. Procesul investiţional poate fi etapizat în timp în două
etape principale şi anume:
- etapa de proiectare şi execuţie;
- etapa de exploatare economica a obiectivului.
Timpul joacă rolul de multiplicator sau inhibitor al proceselor de creştere
economică. Un ritm ridicat al creşterii economice, fundamentat pe programe
susţinute de investiţii, conduce la reducerea decalajelor. Aceasta impune măsurarea
cu acuitate a influenţei factorului timp asupra calculelor de eficienţă, pentru că orice
capital prezent, folosit în scopuri investiţionale productive, aduce un profit, deci o
fructificare a sa, după o anumită perioadă de timp.
Factorul timp acţionează necondiţionat asupra oricărui obiectiv de investiţii, este,
deci, nevoie să se facă o analiză dinamică a tuturor efectelor, analiză ce presupune
ca toate valorile, dispersate în anumite perioade de timp, să fie aduse la un singur
moment.
Actualizarea se poate defini ca o tehnică de calcul, prin intermediul căreia valori
care se produc în perioade diferite de timp sunt aduse la acelaşi moment de
referinţă, pentru a fi comparate.
Momentele principale care pot asigura explicarea şi determinarea tehnicii de
calcul a actualizării, şi a indicatorilor actualizaţi sunt:
- “m” – momentul luării deciziei de investiţii;
- “m0” - momentul începerii executării lucrărilor de investiţii;
- “m1” – momentul punerii în funcţiune a lucrărilor de investiţii;
- “m2” – momentul scoaterii din funcţiune a lucrărilor de investiţii.
Principalii indicatori actualizaţi, de eficienţă economică a investiţiilor, sunt legaţi
de momentele faţă de care vrem să facem echivalarea la momentul de referinţă. În
cadrul fiecărui indicator sunt posibile de actualizat diverse valori ca:
- volumul investiţiilor;
- volumul profitului;
- randamentul economic;
- durata de recuperare.
74
TESTE DE EVALUARE
1. Momentul rambursării creditelor contractate face parte din următoarea etapa a
procesului investiţional:
a) etapa de exploatare;
b) etapa de proiectare-execuţie;
c) etapa de realizare a profitului.
2. Reducerea perioadei în care are loc execuţia şi darea în folosinţă a
obiectivului poate avea ca efect:
a) timpul de recuperare a cheltuielilor este mai mic;
b) diminuarea cheltuielilor cu investiţiile;
c) diminuarea ratei dobânzii la creditele contractate.
3. În cazul efectuării imobilizărilor la sfârşitul anului, volumul acestora se poate
determină cu una din următoarele relaţii:
d
a ) Im = ∑ Ih(d − h + 1 / 2)
d
b) Im = ∑ Ih(d − h)
h =1 h =1
Factorul de creştere are următoarea formulă:
a) 1 / (1+b)n; c) 1 – (1+b)n;
n
b) (1+b) .
d
∑
h =1
Ih (1 + b ) d − h + 1 + n
d
c) Im = ∑ Ih(d − h + 1)
h =1
reprezintă
a) volumul investiţiei actualizate la momentul – m1;
b) volumul investiţiei actualizate la momentul – m2;
c) volumul investiţiei actualizate la momentul – m.
6. Beneficiul actualizat la momentul m1 este dat de următoarea relaţie:
n
1 n
1
a )∑ Bh , b)∑ Bh ,
h =1 (1 + b) h h =1 (1 + b)d − h
n
1
c)∑ Bh .
h =1 (1 + b)d −h +1
7. [(1+b)n-1] / b reprezintă:
a) factorul de creştere;
b) factorul de fructificare;
c) factorul de diminuare.
8. Care din următoarele momente pot asigura explicarea şi determinarea tehnicii
de calcul a actualizării:
a. momentul obţinerii creditului solicitat;
b. momentul luării deciziei de investiţii;
c. momentul achiziţionării utilajelor.
REZOLVARE:
a; 2 a; 3 b; 4 c; 5 b; 6 a; 7 b; 8 b.
75
CAPITOLUL VII
∗
F. Staicu şi un colectiv: “Eficienţa economică a investiţiilor” A.S.E Buc. 1994, pag.159
76
Înţelegând prin “r0” rata de rentabilitate realizată efectiv în activitatea
investitorului sau la alte proiecte ale sale; “rs” reprezintă rata de rentabilitate efectiv
realizată în sectorul de care aparţine varianta de proiect analizată, iar r reprezintă
rata de rentabilitate ce poate fi acceptată la limita minimă.
De principiu, la determinarea nivelului rentabilităţii, din valoarea efortului total
depus pentru investiţii trebuie să scădem valoarea încasărilor provenite din lichidarea
fondurilor fixe, la expirarea duratei de exploatare.
Cum această valoare nu este întotdeauna posibil de determinat (decât prin
actualizare) şi cum influenţa ei este nesemnificativă, vom considera, în exemplul de
mai jos, că, la expirarea duratei de exploatare, această valoare este egală cu zero.
Într-o asemenea situaţie, vom avea:
De
∑ E h , în care∗
E = =1
h
h De
– De = durata de exploatare eficientă, exprimată în ani;
– Eh = valoarea efectului economic al anului h, acesta fiind o rezultantă a
valorilor previzionate ale veniturilor realizate, din care s-au scăzut costurile
anuale.
Ani (h) 3 4 5 5 7 8 9 10 11 12
FBh
mil. lei/ an 440 500 500 480 450 430 420 400 380 350
Potrivit formulei de calcul arătate mai sus, vom putea determina efectul
economic anual mediu (care poate fi FBh), după următorul calcul:
440 + 500 + 500 + 480 + 450 + 430 + 420 + 400 + 380 + 350
FB =
h 10
4350
FB = = 435 mil. lei / an.
h 10
Cunoscând că “r0”este de 0,51, “rs” este de 0,58, iar “r” minim acceptabil este
de 0,60, vom avea:
435 × 106 435
e= × 100 = × 100 = 87% .
500 × 106 500
Deci:
E = 0,87 > r0 = 0,51;
e = 0,87 > rs = 0,58;
e = 0,87 > r = 0,60, minim acceptabil.
Varianta este considerată eficientă şi superioară atât indicatorilor realizaţi
(0,51 şi 0,58) cât şi variantei minim acceptabile.
Indicatorul “rata rentabilităţii investiţiilor”, determinat prin proiectare, este cel
mai frecvent utilizat, deoarece prezintă o formulă de calcul simplă, uşor de efectuat,
bazată pe elemente de calcul concrete, cu rezultate concludente.
∗
F. Staicu şi un colectiv: op. cit., pag. 160
77
Nefiind vorba de un calcul dinamic, acest indicator poate conduce şi la unele
erori, întrucât se calculează fără luarea în consideraţie a factorului “timp”, fapt ce
poate conduce la comparaţii injuste.
Este de preferat, din acest punct de vedere, ca acest indicator să fie utilizat la
proiecte pentru obiective a căror durată de execuţie nu depăşeşte un an, astfel ca
influenţa factorului timp să nu fie relevantă.
Profitul net rezultă prin scăderea efortului investiţional din volumul profitului şi
exprimă prin relaţia:
Pn = Pt - It, apărând, deci, ca un profit suplimentar, după ce s-au recuperat
toate cheltuielile cu investiţiile.
Pe această bază, randamentul economic va putea fi reprezentat prin :
Pn Pt - It Pt
Re = şi, respectiv, Re = = − 1.
It It It
În felul acesta se determină randamentul economic în formă statică.
Pe întreaga perioadă de exploatare economică a obiectivului, formula de
calcul a randamentului economic poate fi redată şi prin relaţia:
Ph × (De - T ) Pt
Re = = − 1 , în care T reprezintă termenul de recuperare a
It It
investiţiei.
Avându-se în vedere că, în forma statică, determinarea randamentului
economic nu reflectă şi influenţa factorului timp, este de preferat ca, în această formă
să fie utilizat numai pentru evaluarea pe durate scurte, de până la un an, ca şi la
rentabilitate.
În forma dinamică, formula de calcul a randamentului economic este
P' t
următoarea: R' e = − 1 , în care figurează aceeaşi parametri de calcul, ca şi la
I' t
forma statică, dar actualizaţi.
Exemplificare pentru forma statică:
Într-o unitate industrială s-au investit 450 milioane lei, cu o durată de execuţie
mai mică de un an, iar fluxul anual, pe durata de exploatare de 10 ani, a fost
următorul:
h 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Total
78
Ih 450 - - - - - - - - - 450
Ph 210 450 500 500 460 430 420 410 400 390 4170
h 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Total
Ih 200 250 - - - - - - - - - - 450
Ph - - 210 450 500 500 460 430 420 410 400 390 4170
(1+0,4)-h 0,71 0,51 0,36 0,26 0,19 0,13 0,09 0,07 0,05 0,04 0,02 0,01
437,77 167,734
R' e = −1 = = 0,621 .
270,36 270,36
79
mic termen de recuperare, fiind vorba, bineînţeles, de variante cu aceleaşi elemente
comune privind indicatorii importanţi.
Indicatorul Ti poate fi determinat în forma statică şi în forma dinamică.
Presupunând că avem aceleaşi elemente ca la exemplul privind rentabilitatea,
vom avea:
Iti = 500 milioane lei / an;
Ehi = 435 milioane lei / an.
Durata de exploatare este de 10 ani.
Luând în calcul ratele de 0,51, 0,58 şi 0,60, vom avea:
1
T0 = = 1,96 ani, (rotunjit) 2 ani;
0,51
1
Ts = = 1,72 ani;
0,58
1
Tmax dat = = 1,67 ani.
0,60
Potrivit datelor de mai sus, vom avea:
It
i = 500 = 1,15
Ti = ani.
Eh 435
i
Prin comparaţie cu elementele rentabilităţii se constată că se realizează cea
mai mică durată de recuperare, ceea ce dă o notă de avantaj economic şi, deci,
proiectul este avantajos.
Indicatorul Ti poate fi calculat atât pentru obiective noi cât şi pentru
modernizări, dezvoltări, retehnologizări, principiul de calcul fiind acelaşi, cu diferenţa
Im
i
că la modernizări şi retehnologizări vom avea relaţia: Ti =
Phm - Ph 0 , în care:
i
Ti = termenul de recuperare pentru varianta “i”;
Imi = valoarea investiţiei destinate pentru modernizări sau retehnologizări;
Phmi = profitul obţinut ca urmare a investiţiei efectuate;
Ph0 = profitul anual obţinut înainte de modernizare.
Tragem concluzia că Phmi > Ph0, fiindcă alt fel n-ar avea rost investirea de
capital, neavând asigurată o eficienţă superioară.
80
Valoarea totală de Chelt. anuale de
Denumirea Durata de expl. în
investiţie (Ii) expl. în varianta i
utilajului varianta i (Dei)
(milioane lei) (CEhi)
Malaxor (1) 15,0 5 mil. / an 7 ani
Malaxor (1’) 23,0 4 mil. lei / an 10 ani
81
Este cunoscută, de asemenea, ca o alternativă a angajamentului de capital
sub denumirea de COST GLOBAL (C.G.) elaborată sub îndrumarea O.N.U. şi
recomandată în acţiunea de alegere a variantelor de proiect care au la bază criteriul
cheltuielilor eficiente.
−h
K' t = ∑ (Ih + CEh ) (1 + b ) .
h=1
Din punctul de vedere static, la nivelul unei rate de actualizare b = 0, avantajul
net (AN) al proiectului se poate exprima:
ANt = Vt - Kt, respectiv, ca o diferenţă, în valori absolute, între venituri şi
costuri.
Exemplificare: Considerăm că realizarea unui proiect de investiţii necesită
fonduri de 150 milioane lei, cu o durată de executare a lucrărilor de trei ani.
Eşalonarea lucrărilor de investiţii se efectuează astfel: în primul an 30 milioane lei, în
al doilea an 45 milioane lei, iar în al treilea 75 milioane lei. Se consideră că durata de
exploatare eficientă va fi de 10 ani, perioada în care nu se mai fac alte lucrări de
investiţii.
Costurile anuale de exploatare pe cei 10 ani (CEh), fără cotele de amortizare,
şi, respectiv, veniturile încasate, din vânzarea produselor (Vh), au fost cele prevăzute
în tabelul de mai jos.
Anii (h)
Specificaţie
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Costuri anuale
(CEh) 105 135 128 128 129 130 132 132 132 135
mil. lei
Venituri anuale
(Vh) mil. lei 102 142 173 175 180 180 177 173 171 165
Se cere să se calculeze veniturile şi costurile actualizate.
Pentru că analiza se face pe întreaga perioadă (d+De), rezultă că vom avea
de studiat situaţia anuală pe 13 ani de activitate.
Pentru aceasta, vom porni de la începerea lucrărilor de execuţie, folosind ca
termen de actualizare momentul 0 (zero).
82
Evoluţia veniturilor şi a costurilor anuale în mil. lei, este prezentată în tabelul
de mai jos.
h Vh Ih CEh Kh
1 - 30 - 30
2 - 45 - 45
3 75 - 75
4 102 - 105 105
5 142 - 135 135
6 173 - 128 128
7 175 - 128 128
8 180 - 129 129
9 180 - 130 130
10 177 - 132 132
11 173 - 132 132
12 171 - 132 132
13 165 - 135 135
Total 1638 150 1286 1436
∗
F. Staicu şi un colectiv, op. cit., pag.185
83
Este unul din indicatorii cei mai importanţi pentru evaluarea economică şi
financiară a unui proiect de investiţii. El reuşeşte să exprime în valoare absolută,
avantajul economic potenţial al oricărui proiect de investiţii, în forme de exprimare
diferite, ca: profit, cash flow şi, bineînţeles, valoare netă actualizată.
În corelaţie cu fluxul de capital, indicatorul VNAT dă posibilitatea unei
comparări edificatoare între acesta, la nivel total actualizat, şi efortul investiţional total
prevăzut de proiectul de investiţie, exprimat, bineînţeles, tot în valoare actualizată, la
momentul începerii lucrărilor de investiţii şi anume: d < 1 an şi d > 1 an.
Pentru primul caz, când activitatea începe încă înainte de expirarea anului,
relaţia de calcul este următoarea:
Se poate spune, că VNAT reprezintă o sumă algebrică a valorii nete actuale
din fiecare an (VNAh), pe toată durata obiectivului, de la începerea lucrărilor şi până
la încheierea activităţii (d + De).
VNAh este, de fapt, diferenţa valorică dintre volumul anual al tuturor veniturilor
(Vh) şi volumul costurilor anuale totale (Ih + CEh = K).
VNh = Vh - (Ih + CEh) respectiv VNh = Vh - Kh, rezultând că:
De d+De −h
VNAT = ∑ VNA h , sau VNAT = ∑ VN h (1 + b ) .
h =1 h =1
În reprezentare grafică, datorită faptului că în perioada de execuţie a lucrărilor
nu se realizează venituri (sau se realizează în proporţie nesemnificativă) atunci când
execuţia durează mai puţin de un an, funcţia VNAT, pe întregul orizont de timp (d +
De), prezintă o concavitate, în perioada execuţiei lucrărilor, şi o convexitate, în
perioada duratei de exploatare, ca în desenul de mai jos∗ .
∗
Sursă model: F. Staicu şi un colectiv, op. cit., pag. 187
84
1 2 3 4 5 = S(3 + 4) 6 7 8 = (6 x 7)
h Vh Ih CEh (IhKh+CEh) VN - Kh (1+0,4)-h VN’h
1 - 150 - 150 -150 0,7143 -107,15
2 - 170 - 170 -170 0,51 -86,70
3 536 - 384 384 152 0,3644 55,49
4 552 - 376 376 176 0,26 45,76
5 568 - 376 376 192 0,186 35,75
6 586 - 376 376 192 0,133 25,53
7 586 - 376 376 192 0,095 18,24
8 564 - 380 380 184 0,068 12,51
9 564 - 380 380 184 0,035 6,44
10 564 - 380 380 184 0,025 4,60
11 564 - 380 380 184 0,018 3,31
12 564 - 380 380 184 0,013 2,39
Total x x x x x x 16,13
85
Metoda grafică
Se pleacă de la un nivel minim al coeficientului de actualizare (bmin) pentru
care se calculează VNAT1 (punctul A). Mărind succesiv valoarea acestui coeficient
până la o valoare bmax vom calcula valorile VNAT şi ne oprim la prima valoare a
acestuia mai mică decât zero, notată VNAT2 (punctul B).
Metoda analitică
RIR = bmin + x
Se observă că Δ ADC ≈ Δ AEB
AD DC VNAT1 x
= ⇒ = ⇒
AE EB VNAT1 + VNAT2 b max − b min
VNAT 1
x = (b max − b min ) × ⇒
VNAT 1 + VNAT 2
VNAT1
RIR = b min + (b max − b min ) ×
VNAT1 + VNAT2
O condiţie, ca şi la alte criterii, este ca analiză, după criteriul RIR, să se facă
pe o durată de viaţă economică egală la toate variantele.
RIR este un criteriu de mai puţină precizie şi un calcul mult mai meticulos
decât VNAT.
∗
F. Staicu şi un colectiv, op. cit., pag. 201
86
CTA (lei) CTA (lei)
CRNA = sau CRNA =
VNAT (valuta) ENAT (valuta) , în care:
– CTA = costurile totale actualizate;
– VNAT = valoarea netă actualizată totală, în valută;
– ENAT = economia netă actualizată totală, în valută.
TESTE DE EVALUARE
1. Fluxul net de capital este alcătuit din:
a) volumul profitului impozabil + amortismente + dobânzi încasate + alte
încasări;
b) volumul profitului impozabil - amortismente + dobânzi încasate + alte
încasări;
c) volumul profitului impozabil - amortismente + dobânzi încasate;
2. Relaţia de calcul pentru randamentul economic al investiţiilor este:
a) Re = Ehi / Iti;
b) Re = Iti / Ehi;
c) Re = Pni / Iti.
3. Angajamentul de capital reprezintă:
a) valoarea costurilor totale de investiţii + costurile dării în folosinţă;
b) valoarea costurilor totale de investiţii + costurile dării în folosinţă –
amortismentul;
c) valoarea costurilor totale de investiţii - costurile dării în folosinţă +
cheltuielile de exploatare;
4. Determinarea CRNA se realizează prin relaţia:
a) CTA / VNAT;
b) VNAT / CTA;
c) 1 – CTA /VNAT.
5. Se consideră varianta de proiect optimă, cea care asigură:
a) max. diferenţei dintre veniturile actualizate şi cheltuielile actualizate;
b) max. veniturilor;
c) max. raportului dintre veniturile actualizate şi cheltuielile actualizate;
REZOLVARE
1 a; 2 c; 3 b; 4 a; 5 c.
88
CAPITOLUL VIII
EVALUAREA ECONOMICĂ ŞI FINANCIARĂ A PROIECTELOR DE
INVESTIŢII
89
8.1. EVALUĂRII ECONOMICE
Aşa cum s-a arătat, o asemenea evaluare are loc în cadrul proiectelor ce
privesc obiective de investiţii în legătură cu dezvoltarea economiei naţionale.
Într-o asemenea concepţie se au în vedere relaţiile care trebuie să stea la
baza activităţii obiectivului proiectat, faţă de obiective similare sau cu activităţi ce
asigură furnizarea unor resurse materiale (materii prime, materiale auxiliare etc.)
Din toate aceste considerente, evaluarea economică nu pune în prim plan
nivelul rentabilităţii maxime, ci caută să îmbine interesul general al statului, cu
interesele societăţii.
Două ar fi etapele importante care privesc evaluarea economică a proiectelor
de investiţii, şi anume:
1) Cuantificarea costurilor şi avantajelor oferite de proiect, în contextul
intereselor societăţii. Este vorba, din acest punct de vedere, despre orientarea
generală privind necesitatea evaluării proiectului prin intermediul unor preţuri de
referinţă (teoretice) care se substituie preţurile pieţei.
2) Într-o a doua etapă are loc măsurarea costurilor şi, respectiv, a avantajelor
proiectului elaborat, în contextul economiei naţionale, utilizându-se preţurile pieţei.
Cu privire la evaluarea economică a proiectelor în preţuri de referinţă, aceasta
are menirea de a calcula efectele directe ale proiectului, pe de o parte, şi asigurarea
interesului general pentru economia naţională şi societate, pe de altă parte.
Ce sunt, de fapt, preţurile de referinţă ?
Preţurile de referinţă sunt nişte preţuri stabilite pe baza preţurilor existente
(reale) ale pieţei, corectate cu anumiţi coeficienţi privind:
– creşterea economică;
– modul de distribuire a venitului naţional pentru dezvoltare şi consum;
– raritatea produselor obiectivului de investiţii;
– prioritatea acordată de conducerea statului unor anumite ramuri de
producţie;
– eventualele riscuri datorate unor pierderi previzibile, etc.
Elementele importante care sunt luate în consideraţie la stabilirea lor sunt, în
special, penuria sau abundenţa unor produse sau servicii, ca şi politica statului de a
încuraja sau de a limita nivelul producţiei unor bunuri sau servicii.
Prin utilizarea lor se poate uşura munca de selectare a unor variante de
proiect necesare dezvoltării economiei naţionale, reflectând în special preocupări cu
privire la:
– stabilirea unor proporţii de repartiţie între dezvoltare şi consum, la nivel
naţional;
– rezolvarea şomajului sau a penuriei de forţă de muncă, acolo unde este
cazul;
– abundenţa sau penuria de produse sau servicii necesare societăţii;
– echilibrarea balanţei de plăţi;
– menţinerea stabilităţii monetare, etc.
Pentru determinarea preţurilor de referinţă se fac multiple studii, pe baza unor
date bine cunoscute la nivel de economie naţională. Odată stabilite aceste preţuri de
referinţă, se utilizează în tot cursul elaborării proiectelor şi păstrează o constanţă
anumită în compararea rezultatelor obţinute.
Foarte adesea, când e vorba de import masiv, se iau ca preţuri de referinţă
preţurile pieţei externe, pentru că, raportate la o anumită unitate valutară, prezintă o
anumită stabilitate.
90
Pentru evaluarea propriu-zisă a proiectului, se folosesc ca element de bază
rata de actualizare.
Evaluarea financiară, ca metodă de lucru, se realizează în mai multe etape:
1) O primă etapă o constituie o analiză financiară cu caracter mai general
(sumar), care stabileşte, în principal, raportul dintre cheltuielile efectuate şi veniturile
(încasările) realizate prin activitatea obiectivului de investiţie.
La baza acestei etape stă, în primul rând, studiul de fezabilitate întocmit, prin
care se fundamentează o eficientă legătură a tuturor factorilor care concură la
asigurarea rentabilităţii, în concordanţă cu cerinţele pieţei, ale progresului tehnic etc.
Nu se iau în calcul acele cheltuieli care cuprind impozitul pe venit, taxele
vamale şi dobânzile ce trebuie plătite băncilor creditoare pentru împrumuturile
acordate.
La venituri, nu se iau în calcul unele subvenţii acordate din bugetul statului.
Pentru evitarea ratei inflaţiei, atât pentru determinarea cheltuielilor cât şi a
veniturilor, în această etapă, se utilizează preţurile constante, pornindu-se de la
premisa generală că rata inflaţiei influenţează deopotrivă şi costurile şi veniturile.
Prima etapă a analizei financiare este, deci, o evaluare cu caracter general,
neinfluenţată de unele elemente care ar putea modifica rentabilitatea.
2) O a doua etapă o constituie, de fapt, analiza financiară detaliată a
proiectului, în faza finalizării sale; ea urmăreşte evidenţierea ratei rentabilităţii
capitalului investit.
Se au în vedere, în această etapă, toate mijloacele financiare utilizate în
proiect, nu numai sub aspect de investiţie, ci şi ca exploatare ulterioară a obiectivului
proiectat.
Se stabileşte modul de rambursare a împrumuturilor luate de la bancă, plata
dobânzilor cuvenite acestor împrumuturi, se scad taxele vamale şi alte taxe, iar la
venituri se include cuantumul unor subvenţii de la buget.
În funcţie de toate acestea, se determină beneficiul net, pentru stabilirea
rentabilităţii proiectului.
Venitul net actualizat se obţine prin relaţia:
d+De 1 d+De 1 d 1
VNA = ∑ h V
h
− ∑ C
h h
− ∑ I
h h
h=d+1 (1 + b ) h=d+1 (1 + b ) h=1 (1 + b )
în care:
Vh = veniturile obiectivului proiectat, obţinute în anul h;
Ch = cheltuielile de exploatare în anul h;
Ih = investiţiile pentru obiectivul respectiv;
d = durata de execuţie;
De = durata de exploatare.
Condiţia de eficienţă este: VNA > 0, condiţie îndeplinită dacă
b > rd + ri + rr.
O evaluare financiară sumară a proiectului se poate face prin una din
metodele cunoscute, şi anume:
1) metoda valorii nete actualizate (VNA);
2) metoda ratei de rentabilitate a capitalului investit sau a indicelui de
profitabilitate;
3) metoda ratei interne de rentabilitate a proiectului (R.I.R.)
Când e vorba de evaluare economică, se notează cu R.I.R.E., iar când e
vorba de evaluare financiară se notează cu R.I.R.F.
91
(milioane lei)
Chelt cu Chelt. Venituri Flux Rata de Flux numerar
Anii
invest. exploat. încasări numerar actualiz. actualizat
1 - 60 - - - 60 0,833 - 49,88
2 - 240 - - - 240 0,694 - 166,56
3 - 120 - - - 120 0,578 - 69,36
4 - - 120 + 216 + 96 0,482 + 46,28
5 - - 132 + 288 + 156 0,401 + 62,56
6 - - 150 + 336 + 186 0,334 + 62,12
7 - - 150 + 336 + 186 0,261 + 48,54
8 - - 150 + 336 + 186 0,217 + 40,36
9 - - 150 + 336 + 186 0,181 + 33,66
10 - - 150 + 336 + 186 0,150 + 27,90
11 - - 150 + 336 + 186 0,125 + 23,15
12 - - 150 + 336 + 186 0,104 + 19,34
13 - - 150 + 336 + 186 0,087 + 16,18
Total VNAT = 94,33 mil. lei.
92
(milioane lei)
b = 0,25 b = 0,30
Chelt. Chelt. Venit Flux Flux
Anii Flux
invest. expl. înc.) num. Coef. Coef. num
num. act.
act
1 - 60 - - - 60 0,800 - 48,00 0,769 - 46,14
2 - 240 - - - 240 0,640 - 153,60 0,591 - 141,84
3 - 120 - - - 120 0,512 - 61,44 0,456 - 54,72
4 - - 120 + 216 + 96 0,409 + 39,26 0,350 + 33,60
5 - - 132 + 288 + 156 0,327 + 51,01 0,261 + 41,96
6 - - 150 + 336 + 186 0,263 + 48,91 0,207 +38,50
7 - - 150 + 336 + 186 0,210 + 39,06 0,159 + 29,57
8 - - 150 + 336 + 186 0,175 + 32,55 0,122 + 22,69
9 - - 150 + 336 + 186 0,140 + 26,04 0,093 +17,30
10 - - 150 + 336 + 186 0,112 + 20,83 0,071 + 13,20
11 - - 150 + 336 + 186 0,090 + 16,74 0,054 + 10,04
12 - - 150 + 336 + 186 0,072 + 13,39 0,041 + 7,62
13 - - 150 + 336 + 186 0,067 + 12,46 0,031 + 5,77
Total - - - - - +37,21 - -24,25
93
În principiu, la R.I.R. se ajunge atunci când VNAT al acestui proiect are
tendinţa de a fi egal cu 0 (zero), potrivit relaţiei:
V' t
VNAT = R.I.R. = 0, iar = 1 , în care:
K' t
– V’t = veniturile totale actualizate;
– K’t = costurile totale de investiţii şi exploatare actualizate (CTA).
Condiţia de eficienţă este ca R.I.R. ≥ ri + rd + rr
Evaluarea financiară mai amănunţită presupune un calcul mai amplu, cu
elemente contabile mai multe.
Se au în vedere, în acest calcul, amortismentele, dobânzile pentru creditele
primite de la bănci, capacitatea de autofinanţare pentru asigurarea resurselor
financiare necesare, eventualul capital obţinut prin plasament de acţiuni etc.
Toate aceste elemente principale, care contribuie la determinarea rentabilităţii,
sunt coroborate cu alţi factori, ce pot influenţa rentabilitatea obiectivului, printre care
rata inflaţiei este de mare importanţă.
Din această cauză, literatura de specialitate recomandă ca, pentru obţinerea
unor rezultate realiste, în perioadele de instabilitate economică detalierea mărimii
ratei inflaţiei să se facă pe perioade nu prea îndelungate (3 - 4 ani).
Tot datorită ratei inflaţiei, cotele anuale de rambursare a capitalului
împrumutat şi plăţile dobânzilor cuvenite se majorează corespunzător.
Pentru determinarea unei evaluări financiare mai amănunţite se porneşte de la
evaluarea financiară sumară, comparându-se resursele financiare cu nevoile de
capital pentru investiţii şi exploatare.
Presupunând că pentru un obiectiv de investiţii s-a stabilit solicitarea unui
împrumut de 150 milioane lei, de la bancă, cu o dobândă de 18 %, rambursabil în 5
ani, în rate egale, vom analiza evoluţia rambursării creditului şi plăţii dobânzii
cuvenite, după cum urmează:
(milioane lei)
Perioada de exec. Perioada de exploatare
Elemente analizate
1 2 3 4 5 6 7 8
Rate anuale actualiz. 0 0 0 30 30 30 30 30
Valoarea rămasă de 0 0 150 150 120 90 60 30
rambursat
Dobândă 0 0 27 27 22 17 11 6
Capacitatea de autofinanţare
(milioane lei)
Perioada de exploatare (ani)
Elemente de calcul 4 5 6 7 8 9 -13
Venituri din vânzări 216 288 336 336 336 336 (anual)
Cheltuieli de exploatare 120 288 150 150 150 150 (anual)
Dobânzi la împr. bancar
(+) 27 22 17 11 6 -
Amortisment (+) 34 34 34 34 34 34 (anual)
Total chelt. pt. producţie
181 188 201 195 190 184 (anual)
Beneficiu impozabil 35 100 135 141 146 152 (anual)
94
Perioada de exploatare (ani)
Elemente de calcul 4 5 6 7 8 9 -13
Impozit cuvenit pe
beneficiu 30 % (-) 10,5 30,0 40,5 42,3 43,8 45,6 (anual)
Beneficiu rămas după
impozitare 24,5 70 94,5 98,7 102,2 106,4 ″
Dobândă la împr. bancar
(+) 27 22 17 11 6 -
Amortisment (+) 34 34 34 34 34 34
Capacitatea de
autofinanţare 85,5 126 145,5 143,7 142,2 140,4
După ce s-a stabilit raportul între nevoile şi resursele financiare, în calcul intră
şi amortismentul precum şi dobânzile pentru creditele primite.
Potrivit metodologiei utilizate, se determină şi valorile realizate din vânzarea
utilajelor scoase din funcţiune, stabilindu-se nivelul cheltuielilor cu investiţiile,
corectate cu sumele încasate din recuperări. Acestea constituie un disponibil pentru
autofinanţare.
Evaluarea detaliată se face cu preţurile pieţei corectate cu rata inflaţiei.
REZUMAT
Problema evaluării economice şi financiare a proiectelor de investiţii îmbracă
două aspecte, legate de sfera de încadrare a lor în economie. Când vorbim de o
evaluare economică, ne referim la economia naţională, deoarece proiectele de
investiţii cu conţinut macroeconomic trebuie să fie elaborate în consens cu politica de
dezvoltare economică a statului, în concordanţă cu nevoile economiei naţionale şi
cerinţele societăţii. Când vorbim de evaluare financiară, ne referim la agenţii
economici beneficiari ai proiectelor de investiţii, ce urmăresc scopuri financiare
proprii, respectiv, o anumită rentabilitate.
95
Două ar fi etapele importante ce privesc evaluarea economică a proiectelor de
investiţii:
- cuantificarea costurilor şi avantajelor oferite de proiect, utilizându-se preţurile
de referinţă;
- măsurarea costurilor şi avantajelor, utilizându-se preţurile pieţei.
Evaluarea financiară a proiectelor de investiţii constituie o preocupare
primordială a agenţilor economici, care urmăresc, prin aceasta, posibilităţile de
compensare a cheltuielilor efectuate cu obiectivul respectiv, prin veniturile realizate şi
profitul obţinut. Spre deosebire de evaluarea economică, evaluarea financiară, pentru
determinarea cheltuielilor şi veniturilor, utilizează preţurile pieţii.
Evaluarea financiară a proiectelor de investiţii se poate face prin una din
următoarele metode:
- metoda valorii nete actualizate;
- metoda ratei de rentabilitate a capitalului investit;
- metoda ratei interne de rentabilitate a proiectului.
TESTE DE EVALUARE
1. Prin valoare adăugată se înţelege:
a) diferenţa dintre valoarea totala a producţiei şi consumurile materiale;
b) diferenţa dintre valoarea totală a producţiei şi amortismente;
c) diferenţa dintre valoarea totală a producţiei şi cheltuielile cu salariile.
2. Beneficiul net actualizat se determină cu relaţia:
a) Vh – Ch + Ih;
b) Vh – Ch – Ih;
c) Vh + Ch + Ih.
3. Indicele de profitabilitate este dat de relaţia:
a) Vh / (Ch + Ih);
b) Vh / (Ch - Ih);
c) Ch / (Vh - Ih);
4. Formula pentru determinarea RIR este:
a) bmin – (bmax – bmin) x VNAT / [VNAT + VNAT(-)];
b) bmin – (bmax – bmin) x VNAT / [VNAT – VNAT(-)];
c) bmin + (bmax – bmin) x VNAT / [VNAT + VNAT(-)];
5. Condiţia de eficientă este data de:
a) RIR > ri + rd + rr;
b) RIR ≥ ri + rd + rr ;
c) RIR < ri - rd + rr ;
REZOLVARE
1 a; 2 b; 3 a; 4 c; 5 b.
96
BIBLIOGRAFIE
97