Cateva cuvinte despre programarea parentala

Principala datorie a unui adult e sa se realizeze conform propriului potential.

La nastere, toti copiii detin un anumit potential de dezvoltare. Privind retrospectiv, analizand cat de
mult si-au realizat adultii acest potential pe care il detineau la nastere, putem observa ca exista intotdeauna o
discrepanta intre ceea ce ar fi putut ajunge si ceea ce ei au ajuns de fapt la maturitate. Aceasta discrepanta
poate fi enorma, (cazul copiilor al caror potential este blocat inca din primele momente ale vietii sale), sau
poate fi mai mica, (cazul copiilor carora li se permite o dezvoltare mai libera). Cei care blocheaza sau permit
dezvoltarea libera a copilului sunt insisi parintii acestuia (ingrjijitorii sai).

In marea majoritate a cazurilor, parintii declara verbal si chiar isi doresc in mod constient realizarea
propriilor copii, avand intelegerea clara a faptului ca datoria lor de parinte este sa isi ajute copilul sa devina
un adult autonom si sanatos. Cu toate acestea, unii dintre parinti nu vor sprijini cum se cuvine prin fapte
dezvoltarea armonioasa a copilului. Acest lucru se explica prin faptul ca, in maniera inconstienta, acesti
parinti dau curs unei parti infantile a personalitatii lor, care nu are abilitatea de a ingriji un alt copil.
Comportamentele acestor parinti sunt infantile (egocentrice - centrate mai mult pe interesul si confortul lor,
decat pe cele ale propriului copil, imature emotional – nu isi pot gestiona emotiile, imature mental – detin si
actioneaza conform unor credinte irationale). Ca atare, fiul / fiica lor se va afla sub dominatia unui alt
“copil” care actioneaza in maniere incompatibile cu rolul de parinte (confuz, speriat, infuriat, neastamparat,
irational, etc.). Nu e greu de inteles in ce fel aceste comportamente influenteaza dezvoltarea copilului, stiind
ca pentru o dezvoltare armonioasa, acesta are nevoie de un parinte matur, care sa ii permita sa creasca fiind
el insusi, sa ii permita sa vorbeasca si sa se miste liber, sa exploreze, sa fie liber de constrangeri, asigurandu-
i in paralel protectia si satisfacerea nevoilor sale fizice si psihologice.

Cum se dezvolta copiii, in mediul creat de parintii lor ?

Copilului mic ii este specifica starea de dependenta si neajutorare. El nu isi poate indeplini singur
nevoile. Orice copil simte ca supravietuirea sa sta in mana parintilor sai. Starea sa de confort, de echilibru,
este legata de disponibilitatea parintilor sai de a-i satisface nevoile fizice si psihice (de a-i oferi hrana,
adapost, atentie, iubire, protectie, etc.). Ca atare, el va invata rapid ce are de facut pentru a ramane in gratiile
parintilor, astfel incat acestia sa ii indeplineasca nevoile. Copilul stie ca daca persoana care il ingrijeste este
fericita si senina, atunci ea isi va putea orienta spre el intr-un mod similar, iar daca este nefericita, manioasa
sau tematoare, ea va transmite asta copilului sub forma de discomfort, tensiune si frica. Ca atare el se vede
nevoit sa invete ce declanseaza multumirea parintilor sai, actionand dupa urmatorul rationament: “Daca
mama/tata se simte bine, si eu ma simt bine. Daca mama/tata se simte rau, si eu ma simt rau. Asa ca e bine
sa aflu ce ii face pe mama si pe tata fericiti.”

Pe masura ce copilul creste, supravietuirea sa fizica depinde din ce in ce mai putin de parinti, intrucat
incepe sa capete autonomie si sa aiba grija de el insusi. Din punct de vedere emotional insa, copilul ramane
dependent de parinti o perioada mai indelungata. Nevoia de a simti emotii pozitive, referitoare mai ales la el
insusi, ramane inca mare. Mult timp, acest cordon ombilical poate ramane netaiat, transformandu-se adesea
intr-un nod gordian, care il fac dependent de reactiile parintilor fata de el.

Dezvoltarea unui copil va depinde deci de aprobarile si dezaprobarile pe care acestea le primeste de la
parintii sai. Copilul se teme mereu ca nu cumva, actionand in moduri pe care parintii le dezaproba, sa nu ii
manie pe parinti, iar acestia sa il abandoneze fizic sau emotional. Pentru a depasi acest discomfort, copilul
isi faureste o strategie de supravietuire, luand o decizie privind modul in care poate sa isi traiasca viata, si
anume, respectand doleantele parintilor sai. Aceste doleante capata forma de injonctiuni (mesaje verbale si
nonverbale prin care parintele ii transmit copilului ce sa nu faca) si de atribuiri (mesaje verbale si
nonverbale prin care parintele ii transmit copilului cine e si ce poate sa faca).

Injonctiunile si atribuirile sunt transmise de parinti catre copii, tocmai pentru ca parintii sa isi
pastreze starea de confort si de satisfactie. Astfel, daca copilul incalca o injonctiune este pedepsit, iar daca
copilul respecta o atribuire este recompensat.
Cateva cuvinte despre injonctiuni:

 injonctiunea este o interdictie, o inhibare a comportamentului liber al copilului; este negarea unei
activitati
 injonctiunea reflecta temerile, dorintele, furia partii infantile din parinte
 injonctiunile variaza in intensitate, aria de interdictie, malignitate, efect pe termen lung / scurt
 incalcarea injonctiunilor duce la pedepse cu atat mai mari cu cat ele sunt mai intense
 ex. de injonctiuni: “nu fi agresiv”, “nu fi afirmat”, “nu cere”, “nu plange”, “nu fi fericit”, “nu te
bucura de sex”, “nu gandi”, “nu iti arata furia”, “nu fi sanatos”, “nu atinge nimic”

Cele mai des intalnite injonctiuni sunt urmatoarele:

1. Nu exista: cea mai dramatica injunctie. Daca te-ai gandit vreodata la sinucidere, probabil ca ai un
astfel de mesaj in scenariul tau. La fel, daca te-ai simtit neisemnat, inutil, de neiubit. Un parinte transmite
copilului sau un astfel de mesaj deoarece se simte amenintat sau privat de prezenta copilului. "Copiii-
accident", copiii nedoriti, copiii abuzati fizic si/sau psihic, copiii abandonati prezinta adesea aceasta
injunctie.
Din fericire, oamenii sunt creativi cand este vorba despre supravietuire, pentru ca altfel am asista la
mult mai multe suiciduri decat sunt in realitate. De exemplu, o persoana cu injunctia "Nu exista" ia inca din
copilaria mica o decizie compusa: "Este ok/Am voie sa exist atata timp cat eu...".
2. Nu fi tu insuti: este adesea transmisa de parinti copilului de un alt sex decat cel asteptat de parinti.
Acest lucru se reflecta in numele copilului (ex. o fata pe nume Sorina, Petruta, Constantina etc.) si in
comportamentele lui (ex. fetita baietoasa). Aceasta injunctie este transmisa si atunci cand parintii fac
afirmatii de genul: "Esti exact ca unchiul Gica, oaia neagra a familiei." De asemenea, ea este transmisa
atunci cand parintii nu tin cont de abilitatile, aptitudinile si interesele copilului: un tata nu ii va permite
baietelului lui sa joace fotbal desi este foarte talentat si il va trimite sa invete mai multa matematica.
3. Nu fi copil: partea infantila a parintelui considera ca in familie e loc pentru un singur copil, care sa
manifeste aceasta stare interioara. Exemplu: "Baietii/fetitele mari nu plang/nu se joaca/nu rad/nu merg cu
bicicleta". Uneori, intr-o familie in care adultii nu sunt responsabili si nu au grija de copii, unul dintre copii
poate decide: "Eu sunt singurul care pot avea grija de mine si de cei mici in aceasta casa."
Persoanele cu aceasta injunctie sunt mereu responsabili si incordati, nu se pot distra, rade, relaxa, nu
fac suprize si "nazdravanii". In unele familii, aceste comportamente sunt considerate inutile sau chiar
pacatoase. Anumite persoane prezinta credinta magica, ca daca se simt prea bine, urmeaza sa li se intample
ceva rau ("Dupa ras, vine plans"). Asa ca modul magic in care poti tine raul la distanta este sa nu te bucuri
niciodata.
4.Nu creste: parintii nu doresc sa renunte la copilasul pe care il au in casa deoarece isi definesc
intreaga lor valoare in termeni de a fi un tata si o mama buni. Uneori aceasta injunctie mai este interpretata
si ca: "Nu ma parasi". Aceasta injunctie o au cei care raman "baietelul mamicii" sau "fetita lui taticu" toata
viata lor, adesea fara a avea un partener si o familie proprie. Femeia care ramane alaturi de o mama batrana
mereu critica pentru a avea grija de ea are o astfel de injunctie. Ei nu i s-a permis sa creasca si sa devina o
femeie.
5. Nu reusi: este un mesaj transmis de un parinte, a carui parte infantila este geloasa pe realizarile
copilului sau. Non-verbal ii poate transmite fiului sau fiicei sale aceasta injunctie chiar daca la nivel explicit
o indeamna sa lucreze din greu pentru a avea succes.
6. Nu fa nimic sau Nu: se refera la temerea parintilor ca indiferent ce ar face copilul lor, i se va
intampla ceva rau, asa ca este mai bine sa nu faca nimic. Daca cineva oscileaza in viata adulta mereu intre
diferite moduri de actiune, simtind intotdeauna ca nu ajunge nicaieri, dar nu intreprinde nimic pentru a
schimba acest lucru, poate purta un asemenea mesaj.
7. Nu fi important: cei care poarta acest mesaj intra in panica daca li se cere sa preia orice fel de rol
de conducator. Poate lucra excelent in pozitie de subordonat, dar fie nu urmareste promovare, fie se auto-
saboteaza cand se iveste vreo sansa. O varianta a acestei injunctii este "Nu cere ceea ce doresti'. Non-verbal,
parintele transmite din starea sa de Copil: "Voi accepta sa te am prin preajma, pustiule, atata timp cat iti dai
seama ca tu si dorintele tale nu sunteti importanti aici'.
 8. Nu apartine: copilul care primeste un astfel de mesaj simte ca nu apartine nici unui grup, clase,
popor, nu are un partener stabil; este perceput de catre ceilalti ca un singuratic si nesociabil. Adesea parintii
eticheteaza copilul ca "timid", "dificil", fiind tapul ispasitor al familiei; sau i se spune mereu ca este special.
9. Nu fi apropiat: implica o interdictie de apropiere fizica. Acesti parinti rareori isi ating copilul si se
ating unul pe altul. Aici poate fi vorba si despre interdictia de a fi apropiat emotional. In aceste familii nimeni
nu vorbeste despre emotiile lor. O varianta a lui este "Nu avea incredere". Un copil mic percepe acest mesaj
atunci cand un parinte moare sau divorteaza, cand este agresiv sau profita de copil. Decizia suna astfel: "Ma
voi tine departe de tine pentru a ma proteja".
10. Nu fi sanatos: ati fost unul dintre copiii care fac febra fara motiv sau se imbolnavesc des pentru a
atrage atentia parinitilor? Daca raspunsul este afirmativ aveti o astfel de injuctie. Intr-o familie in care parintii
sunt mereu ocupati cu serviciul, plecati in delegatii etc., copilul ajunge la concluzia: "Pentru a primi atentia
pe care o doresc, trebuie sa fiu bolnav!" Mai tarziu, o astfel de persoana se va imbolnavi ori de cate ori nu
merge bine la serviciu sau in relatia cu partenerul de viata.
Exista si varianta: "Nu fi sanatos la cap!" modelata de parinte sau o ruda psihotica. Copilului i se da
atentie doar daca se comporta nebuneste. Exista familii in care exista reguli nescrise legate de modul in care
nebunia se transmite la membrii lor.
11. Nu gandi: are si unele variante (Nu te gandi la X persoana sau lucru; Nu gandi ce gandesti tu,
gandeste ce gandesc eu). Este transmisa de acei parinti care desconsidera capacitatile cognitive ale copiilor
lor: "Femeile nu sunt prea destepte. Ele obtin ceea ce vor in viata prin frumusetea lor". Sau: "Tu esti copil, eu
stiu ce este cel mai bine pentru tine".
12. Nu simti: este transmisa de parinti care au ei insisi probleme cu gestionarea emotiilor. Ei nu isi
permit, de exemplu, sa simta furie, tristete, frica si bucurie. Alteori ei nu au voie sa simta nimic. O varianta
este aceea ca este permisa trairea sentimentului, dar este interzisa exprimarea lui. Aceasta injunctie se refera
si la senzatiile fizice: "Nu simti senzatii". De exemplu, un copil caruia i s-a interzis sa simta foame, poate
dezvolta mai tarziu tulburari de nutritie. "Nu simti senzatii" poate sta la baza unor tipuri de psihoze.

La maturitate, pentru a identifica modul in care ai fost modelat, suprimandu-ti-se poate o parte mai
mare sau mai mica din potential, cauta sa-ti reamintesti care au fost mesajele pe care le-ai primit de la
parintii tai. E vorba de mesajele verbale (ceea ce iti spuneau parintii) si de mesajele nonverbale (felul in care
se comportau parintii, ceea ce iti dadeau de inteles prin comportamentele lor, prin mimica, intonatie,
gesturi.) Cauta sa intelegi ce ti-au permis si ce nu ti-au permis sa faci parintii tai, pentru ce anume primeai
recompense si pentru ce anume primeai pedepse. (Atentie, unele mesaje nu sunt date niciodata verbal. De
ex, injunctionea “nu creste!” nu este oferita verbal, ci prin comportamente ca: subminarea increderii in sine a
copilului, orchestrarea lucrurilor in asa fel incat copilul sa aiba mereu nevoie de parinte, provocarea
sentimentului de vina, in conditiile in care copilul se manifesta independent si se departeaza, amenintarea cu
retragerea afectiunii, etc. De asemenea, exista si situatii in care mesajele verbale se contrazic intre ele:
“Vreau sa faci ce e mai bine pentru tine – Eu nu pot suporta ideea ca voi ramane fara tine.”, sau intra in
contradictie cu cele nonverbale “Vreau sa faci ce e mai bine pentru tine”, mesaj insotit insa de o dezamagire
si tristete profunda, producand copilului confuzie.)

Scopul tau, la maturitate, este sa devii o persoana autonoma, in contact cu propriile nevoi si preferinte
si sa actionezi in directia indeplinirii lor. Din pacate, programarea parentala ii determina pe cei mai multi
dintre noi sa se instraineze de sine si sa actioneze in directia dorintelor si nevoilor parintilor, resimtind din
aceasta cauza mereu un sentiment de neimplinire si insatisfactie in ceea ce priveste viata personala.

Atribuirile

Sunt predictiile pe care parintii le fac asupra copilului inca de la nastere. Ei pot prezice ca un copil va fi
sanatos, nesanatos, destept, prost, norocos, nenorocos si apoi ii pot repeta asta de-a lungul vietii. Aceste
mesaje actioneaza asupra copilului ca niste sugestii pe care acesta le urmeaza.