Sunteți pe pagina 1din 45

Cuprins:

Rezumat........................................................................................................i
Justificarea temei.......................................................................................ii

I. Plan de idei................................................................................................1

II. Materiale şi medii inteligente aplicate în arhitectură..............2

1. Introducere..............................................................................................2
2. Tipuri şi caracteristici ale materialelor inteligente..........................6
2.1 Clasa materialelor care îşi pot schimba proprietaţile...........................8
2.2 Clasa materialelor care fac schimb de energie..................................11
3. Aplicaţii în arhitectură şi design ale materialelor inteligente.....15
3.1 Sisteme şi elemente de control..........................................................15
3.2 Produse inteligente............................................................................16
3.3 Sisteme, ansamble şi componente inteligente..................................17
3.4 Sisteme structurale............................................................................19
4. Nanotehnologia....................................................................................19
5. Energia: Comportament, Fenomen şi Mediu................................22
6. Reconceptualizarea mediului uman................................................23
6.1 Mediul termal.....................................................................................24
6.2 Mediul luminos...................................................................................25
6.3 Mediul acustic....................................................................................26
6.4 Mediul inteligent determinat de emergenţă........................................27

III. Studii de caz............................................................................................30


1. Nanoarhitectura aplicată în saloane medicale şi de tip spa......................30
2. Peretele interactiv Aegis Hyposurface......................................................33
3. Viaţa artificială în arhitectură.....................................................................35

IV. Relaţia disertaţie – prediplomă.......................................................39

V. Concluzii....................................................................................................39

VI. Bibliografie................................................................................................40

 
 
Motto
Această nouă epocă inteligentă trebuie salutată cu o minte deschisă şi acceptată ca o
noua etapă ce ne va conduce într-un bun final către culmile universului.

Rezumat

Lucrarea debutează cu o scurtă prezentare a caracteristicilor şi tipologiilor


materialelor inteligente, trecând în revistă principalele materiale ce pot avea o
importanţă majoră în dezvoltarea şi regândirea arhitecturii şi a designului. În
continuarea lucrării sunt descrise principalele aplicaţii sub forma unor
produse/tehnologii inteligente la care se adaugă nanotehnologia şi energia, care în final
vor putea contura mediul ideal inteligent. În final sunt prezentate trei studii de caz care
descriu aplicabilitatea domeniilor mentionate mai sus.

 
 
Justificarea temei

Civilizaţia umană a fost atât de profund influenţată de tehnologia materialelor,


încât istoricii au definit perioade de timp distincte determinate de dominanta în anumite
ere ale materialelor. Astfel rasa umană a pornit într-o continuă căutare a unor produse
superioare fabricate din materiale superioare, şi astfel termeni precum Epoca de Piatră,
Epoca de Bronz şi Epoca de Fier au intrat în vocabularul nostru. Prezenta Epocă a
Materialelor Sintetice caracterizată prin compozite fibroase şi mase plastice,
prevesteşte o nouă Epocă, cea a Materialelor Inteligente, care va pune în valoare
materialele sintetice pentru a exploata numeroase tehnologii bazate pe sinteza
materialelor inteligente manifestată de sistemul nervos, creier şi capacităţi musculare.
Aşa cum s-a anticipat, aceste materiale şi tehnologii inovatoare se vor aplica cu succes
în diverse domenii de ştiinţă, precum nanotehnologia, biomimetica, reţelele neuronale,
inteligenţa artificială, electronica moleculară, care după ce vor fi cercetate şi dezvoltate
se pot aplica cu succes în ştiinţa materialelor de construcţie, elementelor de design
interior şi exterior dar şi în artă.
Designerii considerau că aceste noi şi sofisticate tehnologii şi materiale se
potrivesc perfect în practica lor, astfel obiectul era creat mai simplu şi responsabilităţile
designerului erau bazate pe materialul în sine ca intenţii de manifestare. În general
arhitecţii şi designerii nu trebuiau să ştie cum funcţionează un anumit lucru, doar,
pragmatic vorbind, trebuiau să ştie cât de mare e şi cum arată. Această abordare
limitează profesia de designer, care nu exploatează în totalitate aceste tehnologii şi
totodată neaga o viziune coerentă a viitorului în care să ajute în mod direct la
dezvoltarea ştiinţei şi ingineriei, creând un mediu fluid între cunoaştere şi aplicaţie.
Arhitecţii au încercat să integreze în practica lor materialele inteligente alături de
cele convenţionale, dar din păcate cele dintâi reprezintă o deviere radicală de la
“normativ”. În timp ce materialele standard sunt statice, în sensul că ele sunt folosite
pentru a rezista forţelor diverse, materialele inteligente sunt dinamice, în sensul că
reacţionează răspunzând câmpurilor de forţe. De multe ori un design este realizat cu
intenţia de a stabili o imagine sau multiple imagini secvenţiale, pe când în cazul unui
material inteligent trebuie să ne gândim ce vrem ca el să facă, nu cum am vrea să
arate. Astfel înţelegerea unui material trebuie să depăşească proprietăţile lui şi să se
concentreze pe fizica şi chimia fundamentală a interacţiunilor materialului cu mediul său
înconjurător.
ii
 
 
I. Plan de idei
Cercetări recente au arătat că fenomenul pe care îl numim „memorie” nu este
caracteristic, în exclusivitate regnului animal. După ce s-a vorbit despre o memorie a
organelor din corpul uman, despre memoria firului de nailon, despre păstrarea îndelungată
a amprentelor energetice, ca nişte „semnături” ale diferitelor corpuri, sau despre aşa-zisa
memorie a apei, iată că a venit şi rândul sistemelor materiale să prezinte nu numai
fenomene de memorie termică sau mecanică ci chiar şi „inteligenţă”. Lumea rămâne
impresionată de comportarea complet neconvenţională, de complexitatea mecanismelor de
funcţionare şi de diversitatea aplicaţiilor materialelor inteligente.
Lucrarea de faţă care tratează aceste aspecte este grupată în două părţi: prima
parte cuprinde 6 capitole care prezintă descrierea materialelor şi medilor inteligente
aplicabile în arhitectură şi design, iar cea de-a doua parte cuprinde trei studii de caz bazate
pe anumite particularităţi din partea precedentă.
În cadrul materialelor şi mediilor inteligente este prezentat un capitol introductiv, iar
în Capitolul 2 sunt descrise tipurile şi caracteristicile materialelor inteligente care se împart
în două clase: materialele care îşi pot schimba proprietăţile, precum materialele
fotocromice, termocromice, cristalele lichide ş.a., şi cele care fac schimb de energie, unde
enumerăm materialele emiţătoare de lumină, tehnologiile piezoelectrice şi aliajele cu
memoria formei.
În Capitolul 3 sunt prezentate aplicaţiile materialelor inteligente în desgin,
arhitectură şi nu numai care cuprind printre altele senzorii, sticla dicroică,.textilele
termocromice şi fotocromice, faţadele inteligente şi pereţii polivalenţi etc.
În Capitolul 4 este succint prezentată nanotehnologia, în particular aplicabilitatea în
cadrul spaţiului interior al cladirilor, iar în Capitolul 5 se menţionează câteva principii de
bază ale energiei care ne ajută să “conturăm” conceptul de graniţă.
Capitolul 6 prezintă o descriere a principalelor medii arhitecturale, în plus apare
mediul inteligent determinat de emergenţă, acea proprietate care susţine o complexitate
mai mare a întergului decât a sumei părtilor constituente.
În final, în cea de-a doua parte a lucrării sunt prezentate cele trei studii de caz:
nanoarhitectura aplicată în saloane de tratament, apoi suprafaţa interactivă ghidată de
pistoane pneumatice dezvoltată de arhitecţii de la dECOI, şi în final este prezentat un soft
bazat pe inteligenţa artificială care generează forme şi populaţii de forme impresionante.


 
II. Materiale şi medii inteligente aplicate în arhitectură

1. Introducere

S-a presupus că abilităţile magice ale materialelor inteligente erau chestiuni tehnice
pe care nu un arhitect sau designer le-ar fi putut desluşi, ci mai degrabă un inginer.
Designerii considerau că aceste noi şi sofisticate tehnologii şi materiale se potrivesc perfect
în practica lor, astfel obiectul era creat mai simplu şi responsabilităţile designerului erau
bazate pe materialul în sine ca intenţii de manifestare. Conturând aceste tehnologii din
punctul de vedere al designului, arhitecţii şi designerii ratau oportunitatea de a exploata
proprietăţi şi comportamente fără precedent care puteau conduce către modalităţi de
abordare radicale în design, în comparaţie cu manifestarea îngrădită a designului de către
hegemonia practicii anterioare.
Dacă ne uităm în acelaşi timp la activitatea desfăşurată de către oamenii de ştiinţă şi
ingineri, ne lovim de aceleaşi probleme echivalente. Multe dintre descoperirile timpurii au
fost direcţionate către minituarizare şi/sau simplificare a tehnologiilor existente. Astfel,
procesele de producţie au fost adaptate acestor materiale, şi progresul a permis fabricarea
la nivelul nano, dezvoltarea a trecut de la rezolvarea problemelor la accelerarea
tehnologiei. Nenumărate materiale şi tehnologii au apărut, toate căutându-şi o casă sau o
potenţiala aplicaţie.
În general arhitecţii şi designerii nu trebuie să ştie cum funcţionează un anumit lucru,
doar, pragmatic vorbind, trebuie să ştie cât de mare e şi cum arată. Această abordare
limitează profesia de designer, care nu exploatează în totalitate aceste tehnologii şi
totodată neagă o viziune coerentă a viitorului în care să ajute în mod direct la dezvoltarea
ştiinţei şi ingineriei, creând un mediu fluid între cunoaştere şi aplicaţie.
Plecând de la afirmaţia “ce este sus este şi jos”, chiar dacă arhitecţii doresc să
producă faţade inteligente, aceste tehnologii nu pot acţiona la nivel normativ, la nivelul
clădirii, deoarece cele mai multe dintre aceste noi tehnologii prestează la nivel molecular şi
micro, care în viitor poate vor fi demodate dar dezvoltarea structurii teoretice va transcede
toate specificaţiile şi va fi aplicabilă oricărui material nou cu care ne vom confrunta. Avioane
inteligente, locuinţe inteligente, textile care memorează forma, maşini micro, structuri care
se asamblează singure, vopsea care îşi shimba culoarea, nanosisteme. Vocabularul
materialelor s-a schimbat radical din anii ’90, când schiurile pentru zăpada erau considerate


 
obiect reprezentativ pentru un material in
nteligent. Definite
D ca
a “materiale
e de ultimă
ă generaţie
e
und într-un
care răspu n mod inte
eligent asu
upra acţiun
nii exercita
ată de med
diul înconjurător” [2],
materialele
e inteligentte au deve
enit răspun
nsul mult aş
şteptat al marilor
m întrrebări tehnologice ale
e
secolului 21.
2
“Prin ana
alogie cu ştiinţele biologice,
sistem
mele intelig
gente pot îndeplini funcţii de
e
activattori (muşchi), de se
enzori (nerrvi) sau de
e
control (creier). Noţiunea d
de materia
al inteligent
ă la un nivel mai înalt de
poate fi extinsă e
intelige
enţă artificcială, prin
n încorporrarea une
ei
"funcţii de învăţa
are". Rezultă un material foarte
e
ent care poate deteccta variaţiille mediulu
intelige ui
şi-şi po
oate modiffica caracte
eristicile prroprii astfe
el

Figura 1. Peretele
P polivvalent imagin nat de Mike încât să
s controleze variaţţiile care au
a generat
Davies în 19 981 descria o faţadă care e putea prote
eja
aceasttă modificcare. S-au dezvolttat, astfel,
împotriva so oarelui, vântu ului şi ploii, dar
d în acelaşii
timp asigura a izolarea, ve entilaţia şi păătrunderea noţiunile de "inte
eligenţă pasivă" (ca
are permite
e
luminii şi al cărei
c straturii cuprinse înttre cele douăă
foi de sticlă urmau să aibă doar câţţiva microni în î doar re
eacţia la mediu)
m şi d
de "intelige
enţă activă"
grosime.
(http://facad
desconfidentiial.blogspot.ccom/2010_08 8_ (care reacţione
ează în mod discret
d la
a
01_archive.h html)
constrrângeri me
ecanice, te
ermice sau electrice
e
exterio
oare, ajusstându-şi ccaracteristiicile printr-
un sistem de fee
ed-back)”[1
1].
Spre de
eosebire de multe
e domeniii
ştiinţifice în care
e tehnologiile benefic
ciază de un
n
flux co
ontinuu, multe
m dome
enii legate de design
n
şi în particular
p a
arhitectura nu au schimbat prea
a
multe în privinţa utilizărrii tehnolog
giilor şi a
materialelor din
n secolul 19. Relaţia între
e
Figura 2. Ca
F apricorn Housse din Düsse eldorf, arhitec
ctura şi materiale a fost destul de
e
G
Germania, prooiectat de Ga atermann + Schossig
S
A
Architektenîn 2006 reprezzintă unul din n numeroase ele eviden
ntă până
ă la Re
evoluţia Industrială.
exemple ale faţadei
f intelig
gente, care se
s bazează pep
in
ntegrarea într-un modul-ffaţadă ceva mai m Materiialele erau
u alese pra
agmatic, pentru
p uzu
ul
m
macroscopic şi deci mai re ealistică a ellementelor de
în
ncălzire, ventilaţie, iluminnare etc. lor şi disponibillitate, sau erau ale
ese formal,
(h
http://www.niikiomahe.com m/architecturre-
pentru
u calităţile lor ornamentale şi frumuseţea
f a
d
design/capriccorn-house-by-gatermann n-schossig-in
n-
g
germany/) aparen
ntă. Şi tottuşi, materialele au progresatt,


 
apărând drept cea mai potrivită şi deci vizibila manifestare a identităţii unei construcţii atât
în exterior cât şi în interior. Drept rezultat, arhitecţii din zilele noastre se gândesc la
materiale ca parte a unei palete de design din care materialele pot fi alese şi aplicate
precum suprafeţe vizuale şi compoziţionale.
Materialele inteligente sunt deseori considerate a fi extensia logică a traiectoriei în
dezvoltarea industriei materialelor către performanţe mult mai selective şi specializate.
Proprietăţile acestora sunt schimbătoare şi astfel răspund nevoilor tranzitive, fluctuante. De
exemplu, materialele fotocromice îşi schimbă culoarea când sunt expuse la lumină: cu cât
lumina incidentă este mai intensă cu atât suprafaţa este mai întunecată. Acest exemplu
reprezintă o proprietate destul de atractivă pentru un material şi pentru designul unei
construcţii, deoarece acestea se confruntă mereu cu schimbări din exterior şi interior.
Arhitecţii au încercat să integreze în practica lor materialele inteligente alături de cele
convenţionale, dar din păcate cele dintâi reprezintă o deviere radicală de la “normativ”. În
timp ce materialele standard sunt statice, în sensul că ele sunt folosite pentru a rezista
forţelor diverse, materialele inteligente sunt dinamice, în sensul că reacţionează
răspunzând câmpurilor de forţe. De multe ori un design este realizat cu intenţia de a stabili
o imagine sau multiple imagini secvenţiale, pe când în cazul unui material inteligent trebuie
să ne gândim ce vrem ca el să facă, nu cum am vrea doar să arate. Astfel înţelegerea unui
material trebuie să depăşească proprietăţile lui şi să se concentreze pe fizica şi chimia
fundamentală a interacţiunilor materialului cu mediul său înconjurător.
O constrângere majoră care
ne limitează gândirea noastră
curentă despre materiale este
acceptarea faptului că învelişul
spaţial se comportă precum o
graniţă. Noi concepem o cameră ca
fiind un container plin cu aer şi
lumină, care este mărginit şi
diferenţiat prin suprafeţele sale. De

Figure 3. Tunelul ce duce într-o singură direcţie realizat de asemenea considerăm că învelişul
Olafur Eliasson în 2008 ce deschide graniţele fizice către o unei clădiri marchează şi separă
experienţă unică în lumină şi spaţiu.
(http://www.wired.com/culture/art/news/2007/09/eliasson) mediul exterior de cel interior.
Presupunerea că graniţele fizice sunt tot una cu cele ale spaţiului a condus către o


 
concentrare ridicată asupra sistemelor faţadelor integrate şi multifuncţionale, cât şi pentru
alte elemente de interior, precum tavanele şi pardoselile. În 1981, Mike Davies a
popularizat termenul “perete polivalent”, care descria o faţadă care putea proteja împotriva
soarelui, vântului şi ploii, dar în acelaşi timp asigură izolarea, ventilaţia şi pătrunderea
luminii (Fig.1). Imaginea sa a secţiunii peretelui ca un sandwich format din reţele
fotovoltaice, senzori în straturi, folii radiante, membrane microscopice şi pelicule
meteorologice, a influenţat mulţi arhitecţi şi ingineri în căutarea “super faţadei”. Acest scop
a condus şi către căutarea unui “super material” care poate integra într-unul cele mai
diverse funcţii necesare unei faţade atât de complexe (Fig. 2).
Ca exemplu reprezentativ ilustrat în
Figura 4, aerogelul a luat naştere, devenind
materialul de vis pentru arhitecţi: acest material
izolează bine, deşi permite pătrunderea luminii,
este foarte uşor dar îşi păstrează forma iniţiala
fără probleme. Deşi, la origine, materialul este
hidrofil, prin intermediul unui tratament chimic, el
poate fi convertit la hidrofobie; se topeşte numai
la temperaturi de peste 1200 grade Celsius, are
o conductibilitate apropiată de zero şi este
considerat materialul solid cu cea mai mică
densitate posibilă, conţinând aer în proporţie de
99,8%. Un centimetru cub din aerogel cântăreşte
Figura 4. Aerogelul are o densitate de doar trei 3 miligrame, puţin mai mult decât aerul, iar
ori mai mare decât aerul, dar poate suporta
greutăţi deosebite şi este un foarte bun izolator. dimensiunea totală a golurilor din interiorul său
Aerogelul a fost descoperit în 1931 dar
este similară cu cea a unui teren de fotbal,
exploatarea acestuia a inceput din anii 1970.
(http://dornob.com/aerogel-see-through-strong- aproximativ 7000 metri pătraţi. Mai mult de atât,
as-steel-ligher-than-air/)
un burete de aerogel de numai două grame
poate susţine greutatea unei cărămizi de 2.5 kilograme. Pe baza matricei aerogelului
oamenii de ştiinţa au mai creat câteva variaţiuni, care îi imită în general caracteristicile, dar i
le şi modifică sau sporesc. Este vorba despre materiale precum: nanogelul, sol gelul,
hidrogelul, xerogelul, seagelul sauchalcogelul, şi acestea, probabil, promisiuni ale unei vieţi
mai bune în viitor. Cum va evolua povestea materialului-minune vom vedea în deceniul
următor [2].


 
Pentru a pune capăt paradigmei instituite
hegemomic a materialului de a fi nimic mai mult
decât un artifact visual, este necesară
schimbarea gândirii; astfel în loc doar să
vizualizăm rezultatul final, trebuie să ne
imaginăm acţiunile şi interacţiunile
transformatoare. Ce era odată un perete
albastru poate fi simulat de către o pânza
subţire ca de păianjen plină de minuscule
puncte care-şi schimbă culoarea şi care
răspund poziţiei luată de privitor cât şi locaţiei
soarelui pe cer (Fig. 5). Acele imense sisteme
de încălzire, ventilare şi condiţionare, pot fi
înlocuite cu micro maşini, poziţionate discret,

Figura 5. Pavilionul “transportator” imaginat de


care răspund direct la schimbarea de căldură a
Kas Oosterhuis şi Ole Bouman constă dintr-o corpului uman. În acelaşi timp putem provoca
structură programabilă care este alcatuită dintr-
un strat electronic flexibil ce îşi schimbă forma şi chiar statica suprafaţă plană: graniţa nu va mai
conţinutul în timp real. fi delimitată de materialul suprafeţei, ci în
(Interactive Architecture 2009 Michael Fox, Miles
Kemp, Princeton Architectural Press, New schimb poate fi reconfigurat ca zonă în care are
Jersey, USA)
loc schimbarea, şi astfel se creează ideea unor
medii multi-energetice care interacţionează în mod fluid cu mişcarea corpului uman.
Materialele inteligente cu comportamentul lor tranzitoriu şi abilitatea de a răspunde la
stimulii externi, pot într-un final să activeze crearea selectivă şi designul experienţelor
senzoriale individuale. Progresele în fizică au condus către o nouă înţelegere a
fenomenului fizic, iar perfecţionarea în biologie şi neurologie a dus către noi descoperiri
privind sistemul senzorial uman.

2. Tipuri şi caracteristici ale materialelor inteligente

NASA defineşte materialele inteligente ca materiale care “îşi aduc aminte”


configuraţiile şi pot reveni la acestea când sunt supuse unor anumiţi stimuli, pentru că
probabil în sensul acesta vor cei de la NASA să le aplice. În schimb, în Enciclopedia de
Chimie Tehnologică, structurile şi materialele inteligente sunt acele obiecte care detectează


 
evenimentele schimbătoare ale mediului, procesează
acele informaţii senzoriale şi apoi acţionează asupra
mediului. Inteligent ca descriere este abilitatea de a
aduna cunoştinţe, de a demonstra o bună judecată şi de
a poseda rapiditate în înţelegere. Aceste descrieri nu le
fac întru totul dreptate materialelor inteligente dar sunt
un început.
Fie că este vorba de o moleculă, un material, un

Figura 6.Materialele inteligente care la


compozit, un ansamblu sau un sistem, tehnologiile şi
prima vedere arată ca o paletă de materialele inteligente vor afişa următoarele
acuarele pentru copii, vor fi utilizate de
către ingineri şi cercetători pentru a caracteristici: Promptitudine (răspund în timp real),
picta viitorul mai întâi al explorării Tranzitorietate (răspund la mai mult de o stare de
spaţiale şi apoi cel de fiecare zi.
(http://science.nasa.gov/science- mediu), Comandare proprie (inteligenţa este internă),
news/science-at-
Selectivitate (răspunsul lor este discret şi previzibil),
nasa/2001/ast15aug 1/)
Acţiune directă (răspunsul lor este local faţă de evenimentul care le activează).
Cele cinci caracteristici fundamentale care deosebesc materialele inteligente de cele
obişnuite sunt: efemeritatea, selectivitatea, simultaneitatea, acţiunea proprie şi
directivitatea. Astfel putem grupa caracteristicile acestora în patru categorii: capacităţi de
a-şi schimba proprietăţile, capacităţi de a face schimb de energie, dimensiune şi localizare
discretă, reversibilitate.
Caracteristicile fizice ale materialelor inteligente sunt determinate de câmpuri de
energie (potenţială, electrică, termală, mecanică, chimică, nucleară, cinetică) şi de
mecanismul prin intermediul căruia acest input de energie asupra materialului este
convertit. Dacă mecanismul afectează energia internă a materialului prin modificarea
structurii moleculare a materialului sau a microstructurii acestuia, atunci inputul de energie
constă în schimbarea proprietăţii materialului. Dacă mecanismul schimbă starea energiei
compoziţiei materialului, dar nu trasformă materialul, atunci inputul energetic constă într-un
schimb de energie dintr-o formă în alta.
Pe scurt, proprietăţile unui material pot fi, fie intrinsece, fie extrinsece. Proprietăţile
intrinsece sunt dependente de structura interioară şi compoziţia materialului. Multe
proprietăţi chimice, mecanice, electrice, magnetice şi termale ale materialului sunt în mod
normal însuşi intrinsece. Proprietăţile extrinsece depind de alţi factori. Culoarea unui
material, de exemplu, este dependentă de natura luminii externe incidente cât şi de micro-
structura materialului expus la lumină [2].

 
2.1 Clasa materialelor care îşi pot schimba proprietăţile
Materialele care suferă schimbări asupra uneia sau mai multor proprietăţi proprii în
legătură directă cu o schimbare a stimulilor externi asociate cu mediul înconjurător al
materialului. Schimbările sunt directe şi reversibile, şi deci nu este necesar un sistem de
control extern care să preîntâmpine aceste schimbări. De exemplu, un material fotocromic
îşi schimbă culoarea ca răspuns la o schimbare în cantitatea de radiație ultravioletă de pe
suprafața să.
Categoria materialelor cu cel mai mare potențial de aplicare în domeniul arhitectural
este cea a materialelor care își pot schimbă proprietățile. În acestă clasă sunt incluse
materialele care îşi schimbă culoarea, cum ar fi materialele termocromice, electrocromice,
fotocromice etc, în cadrul cărora suprafața intrinsecă sau absorbitatea spectrală moleculară
a radiației electromagnetice vizibile este modificată prin intermediul unei schimbări de

Figura 7. Material textil imprimat Figura 8. Substanţă fotocromicăîn Figura 9. Placă pentru decor din
cu cernuluri fotocromice. suspensie expusă treptat luminii solare. material termocromic.
(http://www.fashioningtech.com/pr (http://www.icmm.csic.es/solgel/sol- (http://www.despoke.com/2010/05/
ofiles/blogs/smart-materials-kit) gel_photochromic_coatings.html) 23/multi-sensory-materials/)

mediu sau printr-un input de energie asupra materialului. Acest tip de material își poate
schimbă una dintre proprietăţi ca răspuns al unei schimbări a condițiilor de mediu, și face
acest lucru fără a necesita un control extern.
a) Materialele fotocromice (Fig. 7, 8) beneficiază de o gamă largă de aplicații,
începând de la ochelari de soare la tratarea ferestrelor și elementelor de fațada,
toate cu scopul de a controla amplificarea luminii solare.
b) Materialele termocromice (Fig. 9) absorb căldura, ceea ce conduce la o reacție
chimică indusă termic sau o transformare a a fazei. De exemplu, filmul de cristale
lichide poate fi formulat să-și schimbe temperatura între 30 şi 120 de grade
Celsius și poate fi suficient de sensibil încât să detecteze temperaturi de 0.2
grade Celsius.
Aceste materiale pot fi disponibile în multe forme precum cristalele lichide în filme
termocromice, utilizate pentru testarea bateriilor sau termometre, sau leucovopseluri care


 
au de asemenea multe aplicări.
În arhitectură şi designul de mobilier,
căutarea unui mijloc de expresie pentru localizarea
prezenței umane în cadrul unui element sau pe o
piesă de mobilier, a luat sfârșit prin găsirea unor
materiale care spre exemplu, sunt sensibile la
Figure 10. Luminiscenţă mecanocromică căldura corpului uman și păstrează “amprenta” unei
(http://blog.everydayscientist.com/?p=1383)
persoane care luase loc pe obiectul respectiv de
mobilier. Acesta imagine dispare cu timpul. Aceeași
inițiativă a prins interes și pentru configurarea
exteriorului unei clădiri, dar are dezavantajul unui
comportament degradabil atunci când este expus
lungimilor de undă ultraviolete.

c) Materialele mecanocromice (Fig. 10)


transformă proprietățile optice când acestea sunt
supuse unui anumit factor de stres și deformație
asociat cu acțiunea forțelor externe.
Figura 11. Secţiune fereastră
d) Materialele electrocromice (Fig. 11)
electrocromică. Când voltajul este pornit
fereastra se închide la culoare. sunt materialele ale căror schimbare a culorii este
(http://tlc.howstuffworks.com/home/smart-
reversibilă în urma aplicării unui curent electric sau
window4.htm)
potențial care trebuie să fie continuu. De exemplu, o
fereastră electrocromică se deschide sau închide la
culoare electronic. Multe companii au dezvoltat
produse care încorporează aceste aspecte în
sisteme de la o fereastră simplă la o fereastră
cortină.
e) Cristalele lichide (Fig. 12) reprezintă o
stare intermediară între cristalele solide şi lichidele
Figura 12. Cristale lichide vizualizate sub
lumină polarizată. Utilizate pentru izotropice. Ele sunt lichide ordonate orientativ cu
fabricarea LCD-urilor, cristalele lichide
devin des utilizate în ştiinţă şi medicină, de proprietăți izotropice sensibile la acţiunea câmpurilor
asemenea în producerea anumitor senzori magnetice, și deci aplicabile afișajelor optice.
şi dezvoltarea altor aplicaţii.
(http://www.wellcome.ac.uk/en/wia/gallery.h Afișajele cu cristale lichide sunt formate din două folii
tml?image=13)


 
de material polarizator unite printr-o soluție de cristale lichide. Un curent electric
traversează lichidul şi determină alinierea cristalelor, așa încât lumina nu poate
pătrunde printre ele. Fiecare cristal este precum un cofraj care fie permite luminii
să treacă, fie o blochează.
f) Polimerii conductori și conductorii inteligenți sunt și ei un subiect de interes
pentru designeri și arhitecţi, datorită numărului mare de aplicații. Unii polimeri pot
avea comportamente de semiconductori și pot fi chiar emițători de lumină.
Mușchii artificiali au fost dezvoltați prin utilizarea polipirorilor sau filmelor de
polianilină. Alți conductori inteligenți sunt fotoconductorii şi fotorezistorii care
manifestă schimbări în conductivitatea electrică atunci când sunt expuși unei
surse de lumină. Piroconductorii sunt materiale ale căror capacitate de
conductivitate este dependentă de temperatură și pot avea conductivitate minimă
când se află în prezența unei temperaturi critic redusă. Conductivitatea
magnetoconductorilor răspunde puterii aplicării unui câmp magnetic. Toți acești
conductori sunt sau pot fi aplicați multor tipuri de senzori.

g) Materialele reologice
schimbătoare de proprietăți cuprind
materialele fluide și vâscoase, care
răspund prin schimbarea proprietăților în
urma aplicării unui câmp magnetic (Fig. 13)
sau electric. Fluidele electroreologice în
special sunt ceva mai interesante. Atunci
când un câmp electric este aplicat unui
fluid electroreologic, vâscozitatea acestuia
Figure 13. Ferofluid situat pe sticlă deasupra unui
magnet. Acesta este un material magneto-reologic crește sesizabil, iar când câmpul electric
constituit din particule coloidale feromagnetice
suspendate într-un lichid purtător, utilizat în prezent este îndepărtat, vâscozitatea revine la
în diverse domenii (electronică, medicină, artă,
optică etc). stadiul inițial. Acest fenomen poate fi
(http://en.wikipedia.org/wiki/Ferrofluid) utilizat în fabricarea multor produse, în
particular în design poate fi folosit de exemplu, pentru scaune care conțin fluid
reologic încastrat în tăblie sau mânere, și care își pot modifica rigiditatea în
funcție de confortul dorit printr-un impuls electric. Același principiu se poate folosi
și pentru pături, în particular saltelele de dormit.
h) Alte materiale care își pot schimbă proprietăţile.
10 
 
O schimbare a stării din solidă în lichidă sau din lichidă în gazoasă și vice-versa
are loc la o temperatură exactă, astfel locația unde energia este absorbită sau
degajată poate fi prezisă bazată pe compoziția materialului. Aceste procese sunt
reversibile și materialele care permit schimbarea stărilor de agregare pot suporta
un număr nelimitat de cicluri fără degradare. Exemple ca hidrații de sare, parafină
și acizii grași sunt bine cunoscute, dar aici putem adauga tehnologiile bazate pe
pelete care sunt folosite în conexiunea sistemelor de radiere a căldurii
pardoselilor, şi tehnologiile bazate pe materialele schimbătoare de stări aflate în
microcapsule încastrate în textile care sunt proiectate să existe într-o stare
jumătate solidă, jumătate lichidă apropiate ca temperatură de cea a pielii umane.
Astfel, când corpul unei persoane generează căldură, materialul își schimbă
starea de agregare absorbind căldura în exces, păstrând corpul la o temperatură
comfortabilă, răcoroasă, iar atunci când acesta se răcește și încălzirea este
necesară, aceste materiale degajă căldură schimbându-şi starea de agregare [3].

2.2 Clasa materialelor care fac schimb de energie


Această clasă își face simțită prezența mai pregnant în domeniul arhitecturii. Aceste
materiale schimbă un input de energie într-o altă formă pentru a produce un output de
energie, iar relația directă dintre acestea caracterizează multe dintre materialele care fac
schimb de energie, incluzând cele piezoelectrice, piroelectrice şi fotovoltaice ca
reprezentând excelenți senzori ambientali.
Multe materiale din cele două clase de mai sus dețin și caracteristica de
reversibilitate sau bi-direcţionalitate. Absorbția energiei caracteristică materialelor care fac
schimb de energie poate fi utilizată pentru a stabiliza un mediu sau pentru a elibera energie
către mediu depinzând de direcția în care are loc schimbarea.
Indiferent de clasa din care face parte un material inteligent, una dintre
caracteristicile fundamentale care le diferențiază de materialele tradiționale este mărimea
discretă şi acțiunea directă a materialului. O parte componentă sau un element compus din
părți de material inteligent va fi mult mai redusă în mărime decât materialele obișnuite dar
în același timp nu va necesita la fel de multă asistență infrastructurală. Componenta
rezultată poate fi amplasată fără probleme în cea mai eficientă locație și poate fi foarte util
ca senzor deoarece e puţin probabil să interacționeze cu mediul pe care îl măsoară și cel
mai probabil nu va necesita recalibrare.

11 
 
a) Materiale emițătoare de lumină
În această categorie se numără materialele cu următoarele proprietăți:
Luminiscența reprezintă capacitatea unui material
de a emite lumină care nu este cauzată de fenomenul de
incandescență, ci mai degrabă prin alte mijloace, cum ar
fi acțiunea chimică. Dacă emisia are loc mai mult sau
mai puțin instantaneu, este utilizat termenul de
fluorescență. Dacă emisia este mai lentă sau întârziată
la ordinul de microsecunde sau milisecunde, se
utilizează termenul de fosforescență. În unele cazuri,

Figura 14. Meduza bioluminiscentă emisia de lumină poate continua mai mult timp după
(http://www.zientzia.net/argazkia_ikusi.
îndepărtarea sursei de alimentare, astfel electronii devin
asp?Artik_kod=6302)
captivi datorită caracteristicilor materialului și apare
fenomenul de inerție luminoasă.
Fotoluminiscența se referă în general la un soi de
luminiscență care are loc atunci când energia incidentă
asociată cu o sursă externă de lumină acționează
asupra unui material care atunci reemite lumina la un
nivel energetic mai scăzut.
Figura 15.Fir electroluminiscent Chimoluminiscența are loc atunci când excitarea
(Addington M.D., Schodek D.L., Smart
Materials and New Technologies for provine de la o acțiune chimică de un fel sau altul. O
architecture and designprofessions, ed. sub-clasă a chimoluminiscenței, numită uzual
Architectural Press, UK, 2005)
bioluminiscență este în mod particular interesantă,
deoarece asigură fenomenul de incandescență (Fig. 14) al diverselor tipuri de insecte
emițătoare de lumină precum licuricii, peștii de Malacosteus care străbat mările întunecate
cu ajutorul luminii proprii, unele specii de calamari care îşi pot modifica luminiscența pentru
a se potrivi cu cea a lunii sau a soarelui etc.
Materialelor electroluminiscente (Fig 15) le corespunde o sursă de excitare sub
forma unui voltaj aplicat sau al unui câmp electric. Culoarea emisă de aceste materiale
depinde de nivelul de impuritate al materialului care formează ionii activi.
Electroluminiscentă materialelor este larg utilizată pentru a crea benzi şi panouri luminoase
de toate tipurile. Câteva exemple sunt panourile din polimeri care pot fi realizate în diverse

12 
 
forme care totuși pot susține un câmp electric, şi alte materiale care pot fi utilizate ca
substrat precum sticla, ceramica şi masele plastice.
Un exemplu des folosit este lampa luminiscentă
care consumă puţină energie şi nu generează
căldură. Astfel realizează luminarea uniformă a
suprafeţei care apare la fel de intensă din toate
unghiurile şi neavând multe componente, nici nu se
sparg la fel de uşor.
Alte materiale/compuse emiţătoare de lumină
Figure 16. Tavan acoperit cu o “pânză” Aici putem menţiona tehnologiile fotovoltaice,
formată din mii de fire din fibră optică.
(http://ilanel.posterous.com/delight-cloth- fibra optica, fototranzistorii care sunt similari în
light-emitting-textile-comprise) sensul ca convertesc energia radiată din lumină în
curent. “Fibra optică (Fig. 16) este o fibră de sticlă sau plastic care transportă lumina de-a
lungul său folosindu-se de proprietaţile reflectorizante ale materialului din care este
constituit. Fibrele optice sunt utilizate in numeroase aplicaţii, pentru iluminat și
transportarea imaginii, permițând astfel vizualizarea în zonele înguste, iar unele fibre optice
proiectate special sunt utilizate în diversi senzori și laseri”[4]. Led-urile (diode emiţătoare de
lumină) sunt bazate pe inversul efectului fotovoltaic. Acesta este un semiconductor care
luminează când un curent electric îl traversează, proces opus celulei fotovoltaice.
Laserele reprezintă un mijloc important în
tehnologia de astăzi. Lumină laserului este creată
prin intermediul emisiei stimulate. Într-un laser, un
electron poate fi provocat să se deplaseze dintr-o
stare de energie în alta datorită unui input de
energie şi astfel să emită un foton de lumină. Există
multe tipuri de lasere care se bazează pe diferite
Figura 17.Laser verde şi rubiniu. metode de excitare şi utilizează diferite materiale.
(http://partywarehouse.co.nz/zen/index.php?
Astfel sunt lasere cu rubin (Fig. 17) , lasere cu gaz
main_page=disco_lights_pw)
şi altele, care au puterea diferită şi pot fi folosite
pentru tăierea diverselor materiale, în imprimante, în construcţii etc.
b) Materialele piezoelectrice (Fig. 18)
Efectul piezoelectric implică utilizarea unui material piezoelectric în care o forţă
mecanică aplicată produce o deformaţie care în schimb produce un curent electric sau
invers, un curent electric aplicat care cauzează o deformaţie mecanică în material care
13 
 
poate fi folosită pentru generarea unei forţe. Acest efect
piezoelectric este utilizat în multe produce precum
microfoane şi boxe, sonerii, senzori, dispozitive de
comandă, reducătoare de vibraţii în general.
a) Aliaje cu memoria formei
Poate suna surprinzător dar, ramele de ochelarii
care se pot îndoi, stenturi medicale (tuburi artificiale)
care se folosesc pentru deschiderea arterelor,
Figura 18.Un nou tip de material
piezoelectric are capacitatea de a microvalve şi diverse sisteme de acţionare împart
converti 80% din energia cinetică în aceeaşi tehnologie. “Cercetări de dată recentă au arătat
energie electrică. Acesta reprezintă un
film cauciucat compus din silicon şi că fenomenul pe care îl numim „memorie” nu este
nanopanglici din zirconat de titaniu.
caracteristic, în exclusivitate regnului animal. După ce s-
(http://www.psfk.com/2010/01/princeton
-university-creates-new-piezoelectric- a vorbit despre o memorie a organelor din corpul uman,
material.html)
despre memoria firului de nailon, despre păstrarea
îndelungată a amprentelor energetice, ca nişte
„semnături” ale diferitor corpuri, sau despre aşa-zisa
memorie a apei (sau mai corect a gheţii), iată că a venit
şi rândul sistemelor materiale să prezinte nu numai
fenomene de memorie termică sau mecanică ci chiar
şi„inteligenţă”[5]. Comportamentul acestor dispozitive se

Figura 19.Corp de iluminat cu cordon bazează pe fenomenul de memorare a formei, care se


memorator de formă. referă la abilitatea unui anumit material de reversabilitate
(http://metallurgyfordummies.com/389/)
sau care-şi aduce aminte forma iniţială. Această stare
este dependentă de temperatură, astfel dacă un material poate fi modelat la o temperatură
înaltă şi apoi deformat dramatic la o temperatură joasă, acesta poate reveni la forma iniţială
când este expus la o temperatură ridicată sau prin acţiunea unui curent electric. Nichel-
titaniumul (NiTi) este utilizat în mod obişnuit în executarea aplicaţiilor memoratoare de
formă, dar şi alte tipuri de aliaje [6].
Datorită acestui efect de memorare a formei apare şi fenomenul de supraelasticitate,
care reprezintă capacitatea unui material de a suporta deformaţii elastice enorme, care pot
ajunge şi la de douăzeci de ori mai mari decât cele exercitate asupra oţelului uzual, dar pot
să revină la forma iniţială.
Un efort considerabil este direcţionat recent către tehnologizarea polimerilor care să
aibă aceleaşi efecte de memorare a formei (Fig. 19). Aplicaţiile sunt foarte multe, deoarece
14 
 
polimerii sunt uşor de fabricat în diverse forme. De exemplu, aplicaţiile medicale includ
dezvoltarea fibrelor polimerice care-şi memorează forma pentru a fi utilizate în operaţiile
chirurgicale pe post de noduri care se înnoadă singure.

3. Aplicaţii în arhitectură şi design ale materialelor inteligente

3.1 Sisteme şi elemente de control


În descrierea de mai sus am discutat despre abilităţile unice ale materialelor
inteligente de a acţiona local şi discret în timp real, astfel ştim cum funcţionează dar în
acelaşi timp trebuie să decidem când vrem aceste materiale să acţioneze şi cu ce scop.
Pentru a completa tipologia materialelor inteligente, putem adăuga acele materiale care se
comportă ca senzori sau dispozitive de comandă. Având rolul de senzor, un material
inteligent răspunde la schimbarea din mediul propriu prin generarea unui răspuns
perceptibil. Astfel un material termocromic poate fi folosit direct pe post de dispozitiv care
simte schimbarea de temperatură a mediului înconjurător în timp ce îşi schimbă culoarea.
Alte materiale, precum cristalele piezoelectrice, ar putea fi de asemenea folosite pe post de
element de comandă pentru trecerea unui curent electric prin material pentru a creea o
forţă.Mulţi senzori şi elemente de comandă se bazează pe folosirea materialelor inteligente.
Materialele inteligente pot avea multe forme şi lua multe roluri, precum senzori,
traductori şi dispozitive de comandă. De asemenea pentru a da un exemplu complet, ştim
că un simplu material termocromic îşi schimbă culoarea ca răspuns direct în urma
modificării temperaturi. O schimbare în culoarea materialului este astfel un semn al
schimbării temperaturii ambientale. În acelaşi timp aceste materiale termocromice îşi
schimbă culoarea la anumite nivele exacte de temperatură. Astfel culorile pot fi calibrate cu
niveluri de temperatură pentru a asigura un mecanism de măsurare a temperaturii, şi este
destul de uşor de a produce în mod vizual evaluarea temperaturii [2].
De multe ori asociem sistemele senzor-traductor-dispozitiv de comandă cu procesul
de control care ar putea fi de mai mult interes unui inginer decât unui designer, dar totuşi au
fost anumite experimente desfăşurate şi de cel din urmă. Ca exemplu reprezentativ este
Hiposuprafata Aegis realizată de arhitecţii de la dECOI, care utilizează un tip direct de
senzor de poziţie, care apoi converteşte acel semnal rezultat printr-un microregulator care
apoi începe să acţioneze o serie de mecanisme pneumatice. Astfel chiar dacă nu pare
mare lucru, este suficient pentru ca această suprafaţă să realizeze o anumită mişcare care

15 
 
corespunde cu cele ale corpului uman, devenind o suprafaţă aproape nervoasă (pg. 32).
Există multe tipuri de senzori şi traductori printre care menţionăm senzorii de lumină,
de sunet, termali, de umiditate, de poziţie, de proximitate, de mişcare, de atingere, chimici,
magnetici, de mediu, biosenzorii s.a.

3.2 Produse inteligente


Aplicaţiile materialelor inteligente sunt numeroase, iar printre acestea se numără:
a) Filmele polimerice care sunt foarte răspândite de la ambalaje care îşi schimbă
culoarea în lumină la filme redirectionale de imagine şi tuburi luminoase din filme.
b) Bare şi fibre polimerice utilizate în cabluri optice.
c) Cerneluri şi coloranţi utilizate în fabricarea produselor inteligente precum hârtia şi
textilele.
d) Tencuieli şi vopseluri inteligente într-o mare varietate de produse termocromice şi
fotocromice.
e) Sticla utilizată des în arhitectură şi design
numără mai multe tipuri de sticlă inteligentă:
 Sticla electro-optica prin care se pot
produce pentru a crea “sticla încălzită”.
 Sticla dicroică care prezintă
schimbări bruşte şi neaşteptate ale culorii,
depinzând de unghiul de vedere al privitorului sau
al luminii incidente. Această sticlă este acoperită
Figura 20. Ecran de sticlă cu imagine
holografică. cu multiple straturi de metal-oxid cu diferite
(http://dvice.com/archives/2006/11/80inch-
glass-panel-tv-might-be.php)
proprietăţi optice, iar pe măsură ce lumina
străbate aceste straturi au loc efecte optice deosebite.
 Sticla cu şabloane holografice a căror efecte optice sub forma unor modele de
lumină este incrisa în microstructura suprafeţei care direcţionează lumina prin
acestea (Fig. 20).
 Alte tipuri de sticlă precum sticla fotocromica, antireflectorizantă etc
f) Textilele inteligente prezintă un potenţial uriaş în domeniul de design, în special
materialele din fire şi cele cu straturi flexibile. Aici putem descrie câteva tipuri:

16 
 
 Textile care sunt în legătură cu
lumina şi culoarea, acestea transmiţând sau
reflectând lumina sau radiaţiile.
 Ţesături din fibră optică şi
electroluminiscente care au remarcabile
caracteristici vizuale.
 Textile respirabile care sunt în
legătură cu porozitatea sau permeabilitatea.
Figura 21. Materialul luminiscent schoeller®-  Textile termocromice şi fotocromice
dynatec apare ca o structură 3D formată dintr-
o reţea filigranatăşi lână care poate fi utilizată care îşi schimbă proprietăţile atunci când apare
cu succes în designul interior.
un stimul exterior. Acestea totuşi tind să se
(http://www.news-
messefrankfurt.com/techtextil/index.php?sprac degradeze când sunt expuse radiaţiei ultraviolete
he=eng&start=0)
şi nu pot fi utilizate pe termen lung în exterior [7].
 Textile care conţin materiale ce-şi schimbă starea de agregare, astfel putând
absorbi, depozita şi elibera cantităţi mari de energie sub forma căldurii latente.

3.3 Sisteme, ansamble şi componente inteligente


Una dintre cele mai evidente domenii pentru aplicarea materialelor inteligente este
arhitectura şi designul, unde avem diverse aplicaţii precum suprafeţele de sticlă, fie ele
ferestre sau pereţi cortină, materiale utilizate pentru faţade care sunt şi impresionante
vizual, mai ales prin tehnica de iluminare, dar au şi performanţe deosebite.
Faţada este întotdeauna bidirecţională, energia transferându-se simultan în ambele
direcţii. Arhitecţii şi inginerii rezolvă această problemă prin învelirea cu filme subţiri cu
proprietăţi de emisivitate redusă şi reflectivitate a luminii solare şi non-reflectivitate pentru
partea din interior. Materialele inteligente au fost imaginate pentru o tehnologie ideală care
să asigure toate funcţiunile unei super-fatade într-un mod simplu şi unitar.
Astfel Mike Davies a formulat teoria unui perete polivalent că fiind un înveliş subţire care
combină straturi de sticlă electrochimică, fotovoltaică şi conductibilă, de asemenea şi
radiatori termali, foi microporoase care permit fluxul gazos şi multe altele. Aceste straturi
asigură controlul transmiterii optice, a energiei termale, absorbţia termală şi controlul
câmpul vizual. Dezavantajul principal este costul relativ mare de energie, dar nu trebuie
neglijat faptul că faţada reprezintă semnătura vizuală a unei clădiri, fapt de mare interes
pentru arhitect.

17 
 
Au fost dezvoltate diverse tipuri de faţade deosebite din punct de vedere estetic şi
funcţional dar cele mai interesante produse care poate pe viitor pot fi aplicate şi pentru
faţade au fost experimentate prin crearea unor pereţi puţin spus interactivi. Aici voi prezenta
două exemple: Peretele Aegis Hyposurface şi peretele de gheaţă “Ice”.

Figura 21.Peretele de gheaţă “Ice” dezvoltat de Klein Dytham Architecture and Toshio Iwai reprezintă o
instalaţie de 5x3.5 m de sticlă suspendată asemenea unei stalactite. Senzorii infraroşii din spatele suprafeţei
detectează prezenţa vizitatorului de la 500 de milimetri distanţă, moment în care peretele interacţionează cu
mişcările corpului creând fluctuaţii.
(http://createanddestroy.wordpress.com/2006/11/22/bloomberg-ice-marunouchi-tokyo/)

a) Peretele de gheaţă “Ice” dezvoltat de Klein Dytham Architecture and Toshio Iwai
reprezintă o instalaţie de 5x3.5 m de sticlă suspendată asemenea unei stalactite
(Fig. 21). “Senzorii infraroşii din spatele suprafeţei detectează prezenţa vizitatorului
de la 500 de milimetri distanţă, moment în care peretele interacţionează cu mişcările
corpului creând fluctuaţii. Senzorii transformă mişcările şi contactele în semnale
acustice şi optice care se desfăşoară sub forma unor modele inteligente, ca o flacăra
ce poate fi manipulată ce distribuie umbre electronice pe ecran” [8].
b) Peretele Hyposurface va fi discutat pe larg pe post de studiu de caz în finalul lucrării.
Aceste două suprafeţe îşi pot găsi diverse aplicaţii, în principal în domeniul
divertismentului, al spectacolului, putând fi prezente în spaţii generoase pentru a anima
atmosfera şi a-i conferii clădirii o aură modernă. Acest gen de suprafeţe experimentale
pot fi utilizate în cadrul centrelor SPA care prin jocurile de lumină şi semnalelor acustice
încântă vizitatorii şi oferă unicitate, atrăgând pe viitor alţi clienţi.

18 
 
3.4 Sisteme structurale
“Structura unei clădiri sau ansamblu se comportă precum un schelet uman, astfel
când sunt solicitate de forţe exterioare, acestea se deformează, se mişcă în diferite direcţii.
Aici apare noţiunea de structură inteligentă care poate avea capacitatea de a-şi monitoriza
starea de sănătate şi de a trimite alerte atunci când este în pericol. Astfel se propune
dezvoltarea “învelişului inteligent” care reprezintă o structură de suprafaţă cu capacitatea
de a simţi prin toate punctele sale, dar şi structuri cu senzori incorporaţi de detecţie şi
sisteme de analiză care vor monitoriza starea de sănătate a structurii”[9].
Cercetătorii din Japonia au introdus noi metode care pot preveni degradările şi
avariile structurale prin mijloace care utilizează tehnologiile de fibră optică, piezoelectricele,
magnetostrictivele, rezistenţă electrică, magnetoreologia şi electroreologia.
Desigur că multe dintre materialele, ansamblele şi metodele prezentate mai sus
depăşesc bugetul impus pentru majoritatea construcţiilor şi a proiectelor de infrastructură,
dar potenţialul acestora impune reformularea practicii de arhitectură şi design.

4. Nanotehnologia

Nanotehnologia este un domeniu ştiinţific încă aproape de propria naşterea, dar


totuşi un domeniu promiţător care priveşte un viitor luminos datorită potenţialului său de a
schimba lumea din jurul nostru. Un nanometru este a miliarda parte dintr-un metru, şi care
ne oferă posibilitatea de a crea dispozitive mai mici, mai ieftine, mai uşoare şi mai rapide
care pot executa operaţiuni complicate şi care utilizează mult mai puţin material şi consumă
mai puţin.
“Nanotehnologia se poate aplica în toate aspectele vieţii noastre, având un potenţial
crescut în domenii ca medicina, industria, comunicaţiile, transporturile şi mai ales
arhitectura. Utilizarea nanotehnologiei în arhitectură variază de la folosirea materialelor,
echipamentelor până la forme şi teorii de design.
Lucrând la scară nano, oamenii de ştiinţă creează noi intrumente, produse şi
tehnologii care se adresează celor mai mari provocări ale lumii, incluzând:
 Curăţenia, securitatea şi disponibilitatea energetică
 Rezistenţa, greutatea redusă şi durabilitatea materialelor
 Dispozitive medicale şi medicamente care pot detecta şi trata bolile mult mai eficient
şi cu mai puţine efecte secundare
 Iluminarea care utilizează o fracţiune de energie

19 
 
 Senzori care detectează şi identifică agenţi chimici sau biologici periculoşi în aer
 Tehnici de a curăţa chimicalele periculoase din mediu înconjurător” [10].
Multe produse care utilizează nanotehnologia
sunt deja disponibile iar posibilităţile viitoare par să
fie fără margini în diferitele domenii precum
biomedicina, computerele, energetica şi designul de
material. Scopul cercetărilor este de a aduce la
lumina posibilităţile de aplicare oferite de
nanomateriale într-un anumit sector şi de a examina
noile materiale din punctul de vedere al arhitecţilor,
designerilor de interior şi al designerilor în general.
Lumea materialelor ştiinţifice este martora unei
revoluţii în explorarea materiei la o scară redusă.
Particulele subatomice au fascinat lumea încă din
Figura 22. Nanotuburile de carbon care prima jumătate a secolului 20, iar acceleratoarele
reprezintă folii de grafit având grosimea de
doar un atom care se formeazăîntr-un care utilizează energie înaltă permit penetrarea
cilindru, sunt nu numai de 50 de ori mai constituentelor particulelor subatomice.
rezistente decât oţelul şi de 10 ori mai
uşoare, dar sunt şi transparente şi Putem să ne imaginăm dispozitive mişcătoare
conductoare electric. care sunt de 1000 de ori mai mici decât o bacterie, şi
(http://www.nanotechblog.org/page/27/)
maşinării complexe de mărimea unui virus. De fapt,
chiar virusul în sine reprezintă o maşinărie creată de
natură. Reducerea dimensiunii şi consecvenţa
explorării proprietăţilor este fără limită.
Nanoarhitectura este conversia arhitecturii
către revoluţia nano a secolului 21. Nanotehnologia
împreună cu arhitectura marchează stilul
nanoarhitectural, care este de fapt reprezentat de
utilizarea nanotehnologiei în arhitectură care
contribuie cu noi materiale, forme şi configuraţii ale

Figure 23. Peri adunaţi în jurul unei sfere clădirilor. Arhitecţii şi designerii vor trebui să fie
de polistiren. deosebit de conştienţi în privinţa compoziţiei şi
(http://nanoscale-materials-and-
nanotechnolog.blogspot.com/search) consecinţelor care derivă din materialul ales. Astfel,
este foarte important ca designerii să fie informaţi în legătură cu descoperirile ştiinţifice.

20 
 
Astazi designerii au fost chiar inspiraţi de nanotehnologie din punct de vedere artistic în
acest caz, creând nano-arta (Fig.23). Un domeniu de design care va fi influenţat de
nanotehnologie este mediul inteligent. Aici, nanosenzorii încastraţi vor produce recepţia ca
răspuns exact al aspectelor arhitecturale. De vreme ce arhitectura inteligentă va avea stări
schimbătoare şi o comunicare greoaie, arhitecţii se vor concentra pe relaţii şi pe aspectele
şi formele de design din faza de creaţie. Este destul de posibil ca ambele, adică formele si
relaţiile dintre ele, să producă regula unui sistem după care spaţiile arhitecturale inteligente
vor funcţiona.
Materialele minune Nanotech au potenţialul de a revoluţiona ce şi cum vom construi.
Într-o bună zi nanotuburile de carbon şi alte nanomateriale vor transforma radical paleta de
materiale, astfel încât folii de grosimea hârtiei vor putea susţine greutatea unei întregi
clădiri. Cercetări concrete în acest domeniu au fost efectuate de către doi cercetători de
origine rusă, Andre Geim şi Konstantin Novoselov, distinşi cu premiul Nobel în anul 2010
pentru pentru lucrările lor revoluţionare asupra grafenului .
Nanotuburile de carbon (Fig.22) care reprezintă folii de grafit având grosimea de
doar un atom care se formează într-un cilindru, sunt nu numai de 50 de ori mai rezistente
decât oţelul şi de 10 ori mai uşoare, dar sunt şi transparente şi conductoare electric.
Nanotuburile beneficiază deja de sute de aplicaţii, de exemplu sunt folosite în armarea
betonului şi distribuirea medicamentaţiei către celulele individuale. Alte câteva exemple
care sunt în acelaşi timp şi aşteptări ale viitorului apropiat sunt nanocompozitele
consolidate ale oţelului, betonului, sticlei şi maselor plastice care vor îmbunătăţi
performanţele, durabilitatea şi media de rezistenţă la greutate ale acestor materiale. Sticla
nano-armata poate fi utilizată în curând şi pe post de închidere dar şi de structură.
Cercetările în derulare care vor apăra vehiculele armatei împotriva bombelor, folosind
nanofibre din policarbonat armat, pot fi aplicabile suprafeţelor vitrate ale clădirilor.
Funcţiile nano ale materialelor au fost utilizate prea puţin sau chiar deloc în designul
interior. Spaţiile interioare necesită optimizare prin utilizarea strategică a nanosuprafetelor
ţinând cont de principiile estetice, economice şi ecologice. Îmbunătăţirea confortului şi
eficacitatea costului trebuie să meargă mână în mână. Estimarea costurilor ar trebui să ţină
cont nu numai de cheltuială iniţială dar şi de costurile următoare, care se reduc
considerabil.
Unul din studiile de caz prezente în această lucrare va consta în aplicarea
nanotehnologiei, in particular nanotehnologia “verde” în cadrul designului interior al unui
salon de spital.
21 
 
5. Energia: Comportament, Fenomen şi Mediu

Atunci când alegem un material, în acelaşi timp alegem şi modul acestuia de a


interacţiona cu diferite tipuri de energii stimulatoare, acesta fiind adevărat şi pentru acele
materiale pe care doar vrem să le admirăm, de exemplu sculpturile. Ca rezultat, nici o
discuţie despre materiale nu poate fi completă fără o înţelegere a energiei.
Conceptual, toate formele de energie pot fi împărţite în două clase:
 Energia potenţială – energie înmagazinată care “poate curge”. Energia care este
depozitată prin calitatea poziţiei, îndoirii, întinderii, compresiunii, combinării chimice.
 Energia cinetică – energie care “curge”. Energia mişcării care se schimbă de la o
entitate cu potenţial înalt la o entitate cu potenţial scăzut.
Între aceste două clase, energia poate lua multe forme şi fiecare formă este
caracterizată printr-o variabilă fundamentală care devine folositoare ca energie numai
atunci când diferenţa intră în joc.
În completare, voi face câteva menţiuni legate de termodinamică: termodinamica
descrie acea ramură a fizicii care se concentrează asupra condiţiilor sistemelor de
materiale şi cauzele vreunei schimbări în acele condiţii.
De asemenea, introducem conceptul de graniţă ca comportament pentru a înţelege
termodinamica materialelor. Graniţele termodinamice nu sunt lucruri eligibile şi tangibile,
dar în schimb sunt zone de activitate, în principal invizibile. În această zonă de activitate au
loc trasnsferuri şi schimburi de energie, şi este de asemenea locul unde activitatea lucrează
asupra mediului. În cadrul unui sistem termodinamic, această graniţă apare ca fiind o
discontinuitate sau o limită, cel puţin în cazul unei diagrame, dar fizic acesta este locul unde
are loc conexiunea intermediară între două stări. Toate schimbările au loc în cadrul graniţei.
Graniţa funcţionează ca zonă de tranziţie fundamentală pentru a intermedia schimbarea
între două sau mai multe stări variabile. De exemplu, când o masă de aer cald este
adiacentă unei mase de aer rece, la fel ca în masa de aer cald, fiecare din aceste mase vor
avea o temperatură şi presiune uşor de distins.
Aşa cum înţelegerea termodinamicii ne ajută să înţelegem rolul materialelor într-un
câmp de energie, atunci clarificarea noţiunii de graniţă ne poate ajuta să definim şi să
creăm medii energetice [11]. De exemplu, pentru a introduce lumina zilei în interiorul unei
clădiri, arhitecţii de obicei schimbă orientarea faţadelor şi măresc suprafaţa vitrată. Totuşi

22 
 
lumina are un comportament la scară micro, şi aceleaşi rezultate pot fi obţinute prin
schimbări microscopice în condiţionarea suprafeţei ca acelea care au loc acum prin
schimbări majore în cadul clădirii. Luând în considerare scara în noua definiţie a graniţei ca
zonă de tranziţie, putem începe să recunoaştem ca mediile energetice pot apărea şi
dispărea în locaţii multiple şi fiecare va marca o stare unică şi singulară. Mediul nostru
înconjurător nu este atât de omogen pe cât presupunem, ba chiar reprezintă o colecţie
tranzitorie a multiplelor şi diferitelor comportamente aflate între graniţe.

6. Reconceptualizarea mediului uman

Figura 24. Interiorul unei clădiri sau


Comparaţieîntre
încăperi în general este caracterizat
graniţa imaginată
de arhitect faţă de printr-un mediu singular şi stabil care
cea a unui fizician.
În imaginea de mai poate fi optimizat prin menţinerea
sus sunt ilustrate unor condiţii ideale. Într-adevăr, unul
graniţele fizice
considerate tipice din cele mai populare modele ale
societăţii de azi, iar mediului interior “perfect” este cel al
mai jos este
prezentată graniţa unei capsule spaţiale. Mediul exterior
stratului de
este considerat ostil, iar acest mediu
convecţie ce se
ridică de pe interior deosebit de controlat poate
contururile unei
persoane.
îndeplini acest container ideal pentru
om.
(Addington M.D.,
Schodek D.L., Această caracterizare a
Smart Materials
mediului interior ne este cunoscut ca
and New
Technologies for analogia unui sistem termal în care
architecture and
designprofessions, interiorul este materialul sistemului,
ed. Architectural anvelopa clădirii este limita iar
Press, UK, 2005)
  exteriorul reprezintă împrejurimile.
De fapt se ajunge la concluzia ca
materialul sistemului este corpul uman, limita este reprezentată de schimburile de energie
ale corpului, iar mediul înconjurător este imediat adiacent corpului uman.
Designul unei incinte închise nu este designul unui mediu. Toate mediile reprezintă

23 
 
câmpuri de energie stimulatoare care pot produce schimburi de căldură, apariţia luminii sau
recepţia sunetului. Decât să caracterizăm un întreg mediu ca reprezentat de o mărime a
temperaturii, sau un nivel constant de iluminare, vom defini mediul doar prin tranzacţiile sau
schimburile sale de energie de-a lungul graniţelor, incluzând cele ale corpului uman.
Această abordare este consistentă cu înţelegerea actuală a sistemului senzorial al corpului
uman. Fie că este vorba de caracteristicile termale, optice sau aurale, simţurile corpului
uman nu răspund condiţiilor existente de temperatură, iluminare etc, dar mai degrabă
răspund ratei de schimbare a energiei de-a lungul unei graniţe (Fig. 24). De exemplu,
senzaţia de frig nu reprezintă un mediu la o temperatură scăzută, ci mai degrabă ne indică
faptul că rata de schimb a transferului de energie termală dintre mediu şi corpul uman este
în creştere, iar temperatura poate să fie sau poate să nu fie unul dintre contribuitorii la
această creştere [12]. În mod esenţial, corpul uman se simte pe el însuşi prin intermediul
acestei reacţii la mediul înconjurător, nu simte pur şi simplu mediul. Acesta lume reală
omniprezentă care ne este atât de familiară prin senzaţii, nu este de fapt ceea ce pare.

6.1 Mediul termal


Deci ce este atunci mediul termal, dacă
nu este reprezentat pur şi simplu de temperatura
înconjurătoare? Chiar şi într-o încăpere închisă
în care aerul pare perfect omogen şi static, vom
fi de fapt înconjuraţi de multiple comportamente
termale – multe tipuri de transferuri de căldură,

Figure 25. Mediul termal dintr-o încăpere fluxuri laminare şi turbulente, stratificări de
diagnosticat cu ajutorul unui scanner termal temperatură si densitate, fluctuaţii de presiune –
3D.
(http://www.hitachi- toate simultane. Mecanismul termal al corpului
pt.com/products/ac/building_system/datacente uman este chiar mai complex decât cel al unei
r/diagnosis_heat.html)
încăperi.
Scopul unui arhitect sau designer este de a lua toate măsurile pentru a asigura
sănătatea, bunăstarea şi buna dispoziţie a corpului uman. Corpul uman are capacitatea de
a-şi menţine sănătatea proprie într-o măsură destul de mare, chiar dacă temperatura
periferică a pielli poate varia de la 10 la 40 grade celsius şi totuşi fără consecinţe grave.
Receptorii pielii răspund celor două clase ale stimulilor de mediu, energia mecanică şi
electromagnetică. Termoreceptorii nu simt deloc temperatura ambientală, mai degrabă

24 
 
răspund diferenţei dintre temperatura pielii şi împrejurimi. Temperatura pielii reprezintă una
dintre cele mai variabile răspunsuri termo-regulatoare ale corpului uman, şi deci putem
presupune ca diferenţa se comută încontinuu. Putem spune că devenim conştienţi de
împrejurimi când apare o diferenţă în “diferenţă”. Corpul uman nu este un termometru, dar
reprezintă cea mai comună entitate de schimbare de căldură în cadrul unei clădiri [13].
Temperaturile de suprafaţă ale unei clădiri, în particular cele orientate spre exterior
precum pereţii, ferestrele, acoperişurile şi pardoselile, sunt aproape tot timpul diferite faţă
de temperatura ambientală a aerului, astfel producând fluxuri de plutire de-a lungul
suprafeţelor. Mediul termal de interior, decât să fie o stare delimitată singulară, reprezintă
de fapt o colecţie vastă de stări, fiecare având limite sale. Sistemele de încălzire, ventilare
şi condiţionare sunt proiectate în relaţie cu scara clădirii, dar regimul termal operează la
scări mult mai mici. Răspunsul ideal se petrece la limită, iar scara este comportamentul.
Tehnologiile şi materialele inteligente, datorită scării lor reduse, într-un bun final vor asigura
o acţiune locală şi directă care ne va permite să proiectăm mai degrabă un mediu termal
decât unul care reduce la zero împrejurimile.

6.2 Mediul luminos


Multe dintre proprietăţile materialelor care interacţionează cu lumina sunt extrinsece
în alte condiţii decât compoziţia moleculară a materialului care ar afecta proprietăţile.
Factorul de reflexie, de absorbţie şi transmitere fac şi ele parte din acesta categorie.
“Soarele este sursa primară de lumină a noastră, şi în acelaşi timp stabileşte
standardul de comparaţie pentru sursele de lumină artificiale. Toate obiectele emit radiaţii,
dar în porţiuni diferite ale spectrului. Deşi, vorbim despre culori ca şi cum ar aparţine
obiectelor, de fapt ele aparţin numai luminii. Toate suprafeţele sunt subtractive, adică ele
pot doar să sustragă energia şi culoarea din lumină, nu să o adauge. Putem descrie
culoarea surselor şi culoarea reflectată a obiectelor prin trei cantităţi: energie, lungime de
undă şi lărgime de bandă.
Dacă luminozitatea singură este responsabilă pentru determinarea locaţiei unui
obiect, avem posibilitatea de a crea articulaţii vizuale ale unei suprafeţe care nu este
prezentă, dar şi vice-versa. Dacă doar culoarea este responsabilă pentru recunoaşterea
obiectelor, atunci obiecte similare pot fi diferenţiate pe viitor de un plan de utilizare a
culorilor. Putem avea posibilitatea de a proiecta modalitatea de a vizualiza şi interpreta
informaţia, în comparaţie cu doar proiectarea obiectelor care se află în faţa noastră” [14].

25 
 
Producerea luminii artificiale este cel mai ineficient proces în cadrul unei clădirii, şi
astfel se întrevăd posibilităţi de înlocuire cu dispozitive fluorescenţe, care sunt de cinci ori
mai eficiente decât cele incandescente şi lămpi cu descărcare de intensitate mare (HID),
care sunt de două ori mai eficiente decât mijloacele fluorescente. Materialele inteligente pot
avea un impact major asupra economisirii energiei, în special prin sistemul pe care îl pot
forma.

6.3 Mediul acustic


Sunetul, care este produs de către pulsaţii de presiune într-un mediu fluid, este
transmis prin convecţie. Ca şi lumina, sunetul este o energie termală care poate fi
caracterizată şi printr-un comportament de undă. Sunetul este produs prin propagarea
energiei mecanice (cinetice) printr-un mediu elastic prin vibrarea moleculelor mediului.
Înlocuind forma geometrică ca determinantă a designului acustic, materialele au
devenit un factor important. Spaţiile interioare, în cazul în care nu sunt prevăzute cu calităţi
toatal absorbante, vor avea mai tot timpul reflecţii difuze.Acestea vor conferi forma
sunetului, dar vor şi creşte nivelul sunetului ambiental al încăperii. Gradul de absorbţie al
materialelor va determina în final ambientul său nivelul sunetului de fundal.
O caracteristică în care designeri sunt interesaţi este cum spaţializează urechea
umană sunetul, deoarece o mare parte a conştientizării spaţiului din jurul nostru provine din
stimuli non-vizuali. Fără o reacţie acustică din partea împrejurimilor nu suntem capabili de a
ne plasa spaţial într-o încăpere, chiar dacă pereţii acesteia sunt clar definiţi vizual. Mulţi
designerii de instalaţii experimentează cu manipularea acustică, creând spaţii acolo unde
lipsesc şi direcţionând localizarea sunetului după voinţă.
Materialele inteligente, în formă piezoelectrică, joacă deja un rol important în
designul acustic, dar potenţialul de a proiecta mediul acustic, ca şi cel termal şi luminos, în
mod direct poate fi cea mai provocatoare aplicaţie a materialelor inteligente în design.
În continuare va fi prezentat mediul inteligent, în particular cel determinat de inteligenţa
artificială care dă naştere conceptului de emergenţa.

26 
 
6.4 Mediul inteligent determinat de emergenţă
Emergenţa este strâns corelată cu biologia evoluţionară, inteligenţa artificială, teoria
complexităţii şi cibernetică. Una din cele mai simple şi mai comune definiţii ale emergenţei
este aceea de sumum al proprietatiilor unui sistem care nu pot fi deduse din componentele
acestuia – ceva mai mult decât suma tuturor părţilor. O definiţie mai riguroasă, mai
ştiinţifică, este aceea că emergenţa se referă la studiul producerii formelor şi la studiul
sistemelor naturale care au o complexitate ireductibilă (Fig. 26), dar şi la aparatul
matematic necesar pentru a modela asemenea procese într-un mediu computaţional.
Pentru a folosi cuvinte mai simple, putem spune că, pentru ca arhitectura să poată
beneficia de ideile emergenţei, trebuie să căutăm principiile şi dinamica organizării şi
Figura 26. Pavilionul Oceanic
proiectat de Emergent Architecture şi
Kokkugia ca propunere pentru
expoziţia Yeosu 2012 din Korea,
reprezintă un exemplu al aplicării
emergenţei în arhitectură. Această
structură celebrează oceanul ca fiinţă
plină de viaţăşi co-existenţa culturii
umane şi a ecosistemelui oceanic.
Construcţia se bazează pe
conglomerarea de bule din membrana
moale îmbinate prin intermediul unui
fuzelaj-coca.

interacţiei, legile matematice pe care sistemele naturale le urmează şi care pot fi utilizate la
sistemele construite artificial.
Deşi matematica a jucat un rol vital în arhitectură încă de la începuturi, se simte
nevoia unei abordări matematice mai avansate în arhitectura curentă. Acest lucru este
datorat: 1) eliberarea de sub dominarea geometriei ortogonale necesită o precizie mai mare
în ceea ce priveşte interfaţa dintre definiţia arhitecturală a formei şi procesele constructive
generate de computer; 2) proiectul ingineresc pentru geometriile complexe trebuie să aibă
un fundament matematic solid.
Forma şi comportamentul sunt rezultatul proceselor ce au loc în sistemele complexe.
Procesele produc, elaborează şi menţin forma sistemelor naturale, şi aceste procese sunt
cele care includ schimburi dinamice cu mediul înconjurător. Există modele generice în
procesul de autogenerare al formelor, şi în formele însele. Geometria joacă atât un rol local
cât şi unul global în dinamica interrelaţionată a modelelor şi a formelor în morfogeneză
(crearea de forme care evoluează în timp şi spaţiu) autoorganizata.
Formele îşi menţin continutatea şi integritatea prin schimbarea aspectului lor, dar şi

27 
 
Figure 27. Acoperirea Curţii Principale a British Museum, Londra. Exemplu de arhitectură emergentă rezultat
din proiectarea unei suprafeţe complexe (imagine dreapta) în cadrul unui experiment al Genr8.
(www.courses.arch.hku.hk)
al comportamentului, şi prin iteraţii continue desfăşurate de-a lungul mai multor generaţii.
Formele pot fi găsite ca manifestare în orice populaţie, şi acolo unde apare o comunicare
efectivă între forme, apare un comportament colectiv şi implicit inteligenţa. Sistemele din
care reiese o formă sunt menţinute de către fluxul de energie şi informativ din sistem.
Modelul de curgere are variaţii constante ajustate să menţină echilibrul prin aşa numitul
efect de “feedback” cu mediul înconjurător. Evoluţia naturală nu este un sistem individual,
dimpotrivă, reprezintă mai multe sisteme care colaborează şi " co- evoluează ” cu o
autonomie parţială şi cu o anumită interacţiune între ele. O formă emergent întreagă poate
fi o forma a altui sistem emergent de nivel mai înalt, iar ceea ce numim proces pentru un
sistem, pentru celalat poate reprezenta mediul înconjurător [15].
Aparatul matematic la care face referire teoria emergenţei este unul destul de
complicat şi cu siguranţă nu îşi are locul aici. Cu toate acestea, ideile principale sunt cele
exprimate deja în această lucrare. Nu putem trece însă mai departe fără să amintim măcar
câteva dintre numele teoriilor care stau la baza emergenţei: teoriile proceselor şi ale
formelor, modele de comportament şi autoorganizare, geometrie şi morfogeneză, dinamica
diferenţierii şi a integrării, teoria sistemelor, teoria complexităţii, genetic comportamentului
colectiv etc.
Emergenţa este de o importanţă monumentală pentru arhitectură, necesitând o
reviziure substanţială în modul în care realizăm design-ul (Fig. 27). Putem folosi modelele
matematice menţionate mai sus pentru a genera design-uri, forme şi structuri evolutive în
procesele morfogenetice în cadrul mediilor computaţionale. Criteriile natural pentru
selectarea “celui mai bun” pot fi dezvoltate într-o manieră necesară pentru a corespunde
cerinţelor de performanţă arhitecturală, incluzând aici şi cerinţele de integritate structurală.

28 
 
Strategiile de design nu sunt cu adevărat revoluţionare dacă nu includ iteraţii ale modelării
fizice (interacţii ale “genotipului” cu “fenotipul”), încorporând efecte de autoorganizare a
materiei, acolo unde nanotehnologia (subiect abordat în capitolul 4 al lucrării) poate juca un
rol vital.
Logică emergenţei ne cere să
recunoaştem că totuşi, clădirile au un timp
de viaţă, de cel puţin câteva decenii în
mod normal, şi că pe întreg parcursul
vieţii lor trebuie să menţină un sistem
complex de energie şi sisteme de
materiale. La sfârşitul acestei vieţi, aceste
locuinţe trebuie dezasamblate şi materia

Figura 28. Rampa din cadrul clădirii parlamentului fizică refolosită. Sistemul mecanic hibrid
German Reichstag. Exemplu de arhitectură emergentă.
(http://archide.wordpress.com/2008/11/12/reichstag- cu procesor central folosit în prezent
german-parliament-by-foster-and-partners-berlin- limitează potenţialul unei locuinţe
germany/)
”inteligente”. Comportamentul inteligent al clădirilor individuale poate fi mult îmbunătăţit
dacă se va trece la un comportament colectiv al sistemelor distribuite.
Trebuie să extindem această gândire dincolo de răspunsul oricărui sistem individual
la mediul înconjurător. Fiecare clădire este parte a mediului înconjurător pentru vecinii săi;
rezultă că inteligenţa urbană individuală poate fi atinsă prin extinderea comunicării de date
între sistemele de clădiri învecinate. Infrastructura de transport urban trebuie să fie
organizată pentru a avea sisteme de răspuns similar, nu numai pentru a controla mediul
intern al staţiilor de autobuz sau metrou, dar şi pentru a reuşi să răspundă fluctuaţiilor
traficului de călători. Dacă vom reuşi să facem o legătură între sistemele de infrastructură şi
grupurile de clădiri inteligenţe vom reuşi să ducem gradul de emergenţă la un nivel
superior.
Ne aflăm la începutul unei schimbări sistematice, de la design-ul şi producerea
clădirilor individuale la o ecologie în care design-urile revoluţionare au o inteligenţă
suficientă pentru a se adapta şi a comunica, şi din care vor rezulta în final oraşele
“inteligente”. Un exemplu reprezentativ al aplicarii energentei este în cazul „Proiectului
Venus”, numit utopic de unii critici. Acesta susţine un plan de acţiune durabil care propune
schimbarea socială către pace şi capacitatea de a se susţine. Soluţiile propuse sunt
revoluţionare din punct de vedere arhitectural, urbanistic, ecologic şi economic.

29 
 
III. STUDII DE CAZ

1. Nanoarhitectura aplicată în săli de tratament

Nanotehnologia va ajuta arhitecţii să realizeze proiecte şi facilităţi pentru spitale mult


îmbunătăţite pentru beneficiul societăţii şi al sănătăţii publice. Arhitectura de sănătate va fi
optimizată din punct de vedere estetic, economic şi ecologic.
Funcţii precum modul de lucru eficient, siguranţa, igiena şi întreţinerea fără costuri
mari, continuă să fie prioritare când e vorba de design. Factorul de cost este foarte
important nu doar în timpul investiţiei ci şi după aceasta. În acelaşi timp, nici aspectul
ecologic nu trebuie ignorat. În ziua de astăzi, multe nano-suprafete pot fi folosite pentru a
crea un mediu inteligent şi uşor de curăţat în cadrul spitalelor. Când facilităţile de sănătate
beneficiază de o reabilitare, toate opţiunile
ar trebui luate în considerare. Utilizarea
nano-suprafetelor reduce costurile,
economiseşte resurse precum apa şi
energie, şi nu în ultimul rând sporeşte
calitatea vieţii pacienţilor dar şi a angajaţilor.
În ultima vreme există o preocupare
crescută în legătură cu răspândirea în

Figura 29. Ilustraţie a procesului de igienizare prin spitale a super-gandacilor, iar trusturile de
aplicarea nanotehnologiei verde, care are ca scop sănătate încearcă să găsească noi
producerea de nano materiale şi produse care nu
dăunează mediului înconjurător sau sănătăţii omului, modalităţi de a menţine standardele de
şi care vor oferi soluţii în rezolvarea problemelor
igienă în spitale. Aceleaşi preocupări se
legate de mediu.
(http://bertmaes.wordpress.com/2009/07/15/part-2- regăsesc şi în industria alimentară şi
green-technology/)
farmaceutică.
Vopselurile nano-tehnologice pentru pereţi, tavane şi diverse suprafeţe ar putea fi
folosite pentru a distruge super-gandacii din spitale atunci când luminile fluorescente sunt
aprinse (Fig. 29). De asemenea unităţile pentru îngrijirea copiilor, centrele de tratament dar
şi grupurile sanitare domestice ar beneficia de un bun control al igienei. În toate aceste
locuri, igiena de suprafaţă ar putea fi îmbunătăţită prin acţiunea luminii fluorescente asupra
suprafeţelor catalitice, cum sunt vopselurile care conţin nanotitaniu. Acestea ar încetini
contaminarea şi reduce costurile de întreţinere [16].

30 
 
O nouă abordare a lansării nanotehnologiei în materialele textile, care reprezintă o
preocupare majoră a sănătăţii publice, este reducerea răspândirii germenilor rezistenţi la
medicaţie, precum infecţiile cu MRSA (Methicillin-resistant Staphylococcus aureus). Un
factor important din cazul problemei MRSA este rezultat din folosirea textilelor
convenţionale precum halatele, perdelele, aşternuturile şi feţele de pernă din cadrul
spitalelor. Ca rezultat sterilitatea mediului spitalicesc reprezintă o preocupare majoră. Este
plănuită dezvoltarea industriei fabricării textilelor nanoderivate care vor ajuta spitalele în
lupta lor împotriva MRSA.

Figura 30. Saloane de spital. Nanotehnologia va ajuta arhitecţii să realizeze proiecte şi facilităţi pentru
spitale mult îmbunătăţite pentru beneficiul societăţii şi al sănătăţii publice. Funcţii precum modul de lucru
eficient, siguranţa, igiena şi întreţinerea fără costuri mari, continuă să fie prioritare când e vorba de design.
(http://www.niagarahealth.on.ca/construction/new-health-care-complex/)

Spitalul şi igiena merg mână în mână. Aspectul igienei se adresează prin funcţiile
antibacteriene. Este foarte folositor ca toate întrerupatoarele, butoanele de atenţionare,
mânerele şi suprafeţele de gresie şi faianţă să beneficieze de un strat antibacterian care în
acelaşi timp să nu fie lipicios (Fig. 30). Membrana protectoare anti-bacteriană omoară
bacteria iar suprafaţa nelipicioasă asigură ca bacteria distrusă să nu formeaza un bio-film,
care ar face procesul reversibil. De asemenea aceste materialele pot contribui şi la
creearea unui mediu confortabil, dar mai ales sigur. Toate obiectele şi instalaţiile sanitare
sunt echipate cu o suprafaţa nelipicioasăşi usor de curăţat care uşurează procesul de
igienizare. Datorită suprafeţei hidrofobă, murdaria nu se lipeşte uşor şi de asemenea este şi
rezistentă la zgârieturi. Suprafaţa meselor şi garniturile sunt de asemenea rezistente la
zgârieturi şi anti-amprente. Toate aceste calităţi sunt bine venite şi în cadrul centrelor de
tratament de tip spa şi balneoclimaterice, care utilizează ape de izvor iodurate,
clorurosodice, calcice, magnezice şi sulfuroase şi care în timp pot degrada obiectele
sanitare şi instalaţiile.
Textilele pot servi de asemenea la purificarea aerului şi asigurarea unei atmosfere

31 
 
confortabile la care pot contribui vopselurile, perdelele, pernele de scaun şi alte
elemente.Mirosurile deranjante pot fi descompuse chimic fără probleme, dar şi cataliza
oxidativă, mirosuri şi poluanţi precum nicotina şi formaldehida sunt eliminaţi în câteva ore,
mai ales că acestea sunt cauzele altor efecte asupra pacienţilor precum alergii, lăcrimare,
migrene.
În cadrul spitalului pot fi folosite suprafeţe vitrate care se curăţă singure, asigurând

Figure 31. Saloane de tratament SPA. Proprietăţile nano-suprafeţelor antibacteriene, uşor de curăţat,
hidrofobe şi antizgârieturi crează un mediu inteligent şi sunt bine venite şi în cadrul centrelor de tratament de
tip spa şi balneoclimaterice, care utilizează ape de izvor iodurate, clorurosodice, calcice, magnezice şi
sulfuroase şi care în timp pot degrada obiectele sanitare şi instalaţiile.Utilizarea nano-suprafeţelor reduce
costurile, economiseşte resurse precum apa şi energia, şi nu în ultimul rând sporeşte calitatea vieţii
pacienţilor dar şi a angajaţilor.
(http://www.la2day.com/health_beauty)

astfel vederi clare. Lumina UV provoacă o reacţie foto catalitică care descompune murdăria
cu ajutorul bioxidului de titaniu. Datorită faptului că este o suprafaţă hidrofilă, ploaia nu
produce picături pe geam ci pelicule de apă care curăţă şi ce reziduri au mai rămas.
Intervalele de curăţare se pot mări semnificativ. Ferestrele electro-cromatice pot întuneca
lumina din cameră în mod eficient şi prietenos printr-o singură comutare, în contrast cu
ferestrele eletro-cromatice tradiţionale care necesită curent continuu. Astfel cu o singură
comutare a întrerupătorului, fereastra optimizată este întunecată şi rămâne în acest stadiu
pana cand o noua comutare o transforma din nou intr-o fereastra transparenta. până când
o nouă comutare o transformă din nou într-o fereastră transparentă. Ferestrele foto-
cromatice care se întuneca odată ce soarele apune, sunt folositoare pe partea sudică a
clădirilor pentru a proteja pacienţii care sunt imobilizaţi în pat de lumină orbitoare şi pentru a
asigura o atmosferă comfortabilă. Ambele ferestre, electro şi foto-cromatice întunecă
cameră dar permite pacientului de a vedea afară [16].

32 
 
2. Peretele interactiv Aegis Hyposurface

Aegis Hyposurface este un proiect dezvoltat de dECOI destinat comunicării, proiectat în


principal de către Mark Goulthorpe în colaborare cu o multi-disciplinara echipă formată din
arhitecţi, ingineri, matematicieni şi programatori. Acest proiect a fost creat cu ocazia unei
competiţii de artă interactivă, iar lucrarea câştigătoare urma să fie expusă în foyerul
Teatrului Birmingham Hippodrome (Fig. 32).
Hyposurface este primul sistem de afişaj din
lume în care suprafaţă ecranului se mişcă în
mod fizic. Suprafaţa se comportă precum un
lichid precis controlabil, astfel creând valuri,
modele, logouri chiar şi text care iese din ecran
şi dispare în mod continuu în cadrul acestei
suprafeţe dinamice. Ochiul omului este atras de
către mişcare şi astfel conferă un mare avantaj
acestei suprafeţe în comparaţie cu alte sisteme
Figura32. Hyposurface a fost creată cu ocazia
unei competiţii de artă interactivă care avea ca de afişaj.
scop transpunerea acţiunilor din interior (actele
Precum un dispozitiv digital, orice semnal
teatrale) către exterior, iar lucrarea urma să fie
expusă în foyerul Teatrului Birmingham (sunet, mişcare, internet etc) poate fi conectat
Hippodrome.
(http://www.hyposurface.org/) automat cu un rezultat (logo, model, text etc),
oferind o maximă interactivitate cu publicul.
Suprafaţă peretelui Hyposurface poate avea
orice dimensiune deoarece este format din
module de suprafeţe metalice conectate la un
sistem de control computerizat şi un sistem de
896 de pistoane pneumatice (Fig. 33). Sistemul
electronic are rolul de a transminte extrem de

Figura 33. Suprafaţa peretelui Hyposurface rapid informaţiile suprafeţelor acţionând


poate avea orice dimensiune deoarece este pistoanele pentru a deforma suprafaţă
format din module de suprafeţe metalice
conectate la un sistem de control computerizat şi complexă 3D de metal şi cauciucîn sincronizare
un sistem de 896 de pistoane pneumatice. cu un spectaculos joc de lumini inclus.
(http://www.hyposurface.org/)

33 
 
Pistoanele pot crea forme în relief de aproximativ 60 de cm şi pot ajunge la o viteză de
deplasare de până la 100Km/h.
Interfaţa sistemului este prietenoasă şi conectează Hyposurface direct la mouse-ul
utilizatorului care poate coregrafia secvenţele de mişcare ale afişajului în timp real.
Costurile sistemului de afişaj sunt destul de mari, iar montarea este realizată sub
îndrumarea unui specialist [17].
Peretele Hyposurface este în sine un organism, care răspunde, impresionează şi apare
organic ca natura, oferind nesfârşite posibilităţi de manifestare (Fig. 34). Acesta poate
transforma orice spaţiu într-o experienţă de neuitat, în special pentru faptul că poate fi
montat pe atât pe verticală cât şi pe orizontală, creând tavane sau pereţi dinamici.Datorită
acestor multiple calităţi, utilizările suprafei Hyposurface pot începe de la simple afişaje în
holuri şi foyere clădirilor (Mall-uri, Centre de frumuseţe, Clădiri de birouri etc) la camere de
jocuri asemenea unui întreg Hypo-spatiu. Potenţialul cel mai ridicat al acestui afişaj este în
publicitate şi marketing, în special datorită caracterului de „neuitat” al Hyposurface.
Această piesă marchează tranziţia de la spaţiul autoplastic (determinat) către cel
aloplastic (interactiv, nedeterminat), o nouă specie de arhitectură reciprocă. Nu puţini sunt
de acord cu această afirmaţie, dovada fiind numeroasele premii pe care le-a strâns în
decursul anilor şi expoziţiile la care a participat din anul 2000 încoace.

Figura 34. Sistemul electronic are rolul de a transminte extrem de rapid informaţiile
suprafeţelor acţionând pistoanele pentru a deforma suprafaţa complexă 3D de metal şi
cauciucîn sincronizare cu un spectaculos joc de lumini inclus. Pistoanele pot crea forme
în relief de aproximativ 60 de cm şi pot ajunge la o viteză de deplasare de până la
100Km/h.
(http://www.hyposurface.org/) 34 
 
3. Viaţa artificială în arhitectură

“Inteligenţa artificială, care poate fi modelată prin simulare pe calculator, implică cinci
caracteristici de bază: 1-senzitivitatea; 2-impresionabilitatea (memorie); 3-modificabilitatea
(adaptare şi învăţare); 4-activitatea (realizare de sarcini şi acţiuni) şi 5-imprevizibilitatea
(posibilitatede abatere de la experienţa anterioară). Totuşi, manifestările
inteligenţeiartificiale nu pot fi privite drept produse ale conştiinţei artificiale,
deoareceaceasta nu poate fi încă modelată” [18].Preocuparea de-a crea
inteligenţăartificială a pornit de la noţiunea de structură adaptivă. Spre deosebire
destructurile convenţionale, care au doar rolul de-a suporta sarcinile statice şidinamice,
structurile adaptive îşi pot modifica caracteristicile în funcţie desolicitări, putând face faţă,
de exemplu unor modificări de formă.
Sistemele şi formele complexe ale naturii se nasc din procese evoluţionare. Pe langă
aceasta, formele vii cresc, iar creşterea este un proces complex, interrelaţionând contribuţii
ale genotipului cu contribuţiile variabile ale dependenţelor fenotipice. În natură, genotipul
reprezintă suma constituţiei genetice a unui individ, în timp ce fenotipul este produsul
interacţiunii dintre genotip şi mediul înconjurător. Proprietăţile emergente şi capacităţile
naturale rezultă din procesele generative care lucrează asupra versiunilor succesive de
genom. Acest genom reprezintă date în formă compactă care sunt transformate în biomasă
de o complexitate structurală din ce în ce mai mare.
Un scop fascinant este acela de a instrumenta procesele naturale de creștere și
evoluție, de a modela ideile esențiale ale emergenței, și apoi de a le combina într-un cadru
computațional. Scopul este acela de a da naștere unui instrument de design generativ care
poate produce forme arhitecturale complexe și adaptive.
La Universitatea MIT a fost creat un grup de experți în tehnologie computaționalăși
arhitecți. Aceștia au examinat potențialul sinergiei arhitecturii cu inteligența artificială, viața
artificialăși cu știința materialelor, și au dezvoltat un prototip software pentru un instrument
încorporat într-un sistem CAD.
Încorporând tehnici computaționale generative avansate și tehnici de modelare a
mediului fizic, Genr8 este ultimul instument de design de acest fel. Acesta folosește pentru
adaptare un algoritm bazat pe studiul populatiei, algoritm înrudit cu evoluția, și un algoritm
generativ înrudit cu creșterea. Genr8 este o combinație unică de algoritmi computaționali
revoluționari și algoritmi generativi bazați pe sistemele Lindemmayer. Un sistem
Lindemmayer este un tip particular de sistem dinamic simbolic în care evoluția sistemului
35 
 
posedă o interpretare geometrică bazată pe grafica turtleși a fost introdus de Aristid
Lindemmayer pentru a modela dezvoltarea biologică. Seymour Papert a inventat grafica
turtle ca un sistem pentru translatarea unei secvenţe de simboluri ale unui alfabet în mişcări
ale unui automat, numit broască (turtle) pe un mediu de vizualizare (ecran grafic), oferind
astfel copiilor un obiect programabil pentru facilitarea învăţării informaticii (prin intermediul
limbajului LOGO). Sistemul de bază este următorul: fixăm un pas d reprezentând distanţa
în pixeli parcursă de broască în cadrul unei operaţiuni de mişcare. Se mai defineşte un
unghi u, în mod uzual u fiind de tipul 360/n, cu 1 n 360. Pentru reprezentări mai
complexe se poate modifica şi culoarea segmentelor de dreaptă figurate. În acest mod,
sistemul Lindemmayer (L-sistemul) este definit complet.
Genr8 a fost implementat ca un plug-in
pentru modelatorul 3D Maya și fiind bazat
pe selecții dinamice, variații și moșteniri,
acesta permite o simulare stocasticăși
revolutionară a structurilor și a suprafețelor
geometrice (Fig. 35).
Pentru a putea realiza puterea
generativă a acestui instrument
revoluționar este necesar săîntelegem mai
bine cadrul teoretic și mediul
Figure 35. O formă emergentă complexă dezvoltată
utilizând Genr8 ca un plugin pentru Maya. computațional. Genr8 permite explorarea și
(http://www.creativecrash.com/maya/downloads/scripts
dezvoltarea suprafețelor geometrice în
-plugins/modeling/surface-tools/c/genr8-for-maya-
2011x64-windows-7x64) spațiul 3D care are condițiile virtuale ale
unui mediu real. Această explorare este facilitată de un instrument revoluționar care
produce populații de suprafețe în mai multe generații iar dezvoltarea este guvernată de un
algoritm ce mimează creșterea organică (Fig. 36). Inițial fiecare suprafață este un poligon
echilateral. După aceea, fiecare suprafață devine mai mare și mai complexă dupe ce este
revizuităîn mod repetat folosind un set de reguli unic. Procesul de creștere este inspirat de
sistemele Lindemmayer, care dau naștere la forme exploatând interacțiunea dintre două
componente: o sămânță a unei forme și reguli care specifică cum se schimbă elementele
formei, și un proces grafic care reinterpreteazăîn mod repetat regulile în raport cu forma
actuală.

36 
 
Modelul specific de creștere
implementat în Genr8 este bazat pe
sistemele extinse Hemberg-Lindenmayer
care sunt o extensie a sistemelor
Lindenmayer prin faptul că permit creșterea
suprafețelor în spațiul tridimensional. De
asemenea include algoritmi complecși și un
mediu fizic simulat. De aceea, sistemele
extinse generează suprafețe care sunt
Figure 36. Genr8 permite explorarea şi dezvoltarea crescute efectiv, în comparație cu
suprafeţelor geometrice în spaţiul 3D care are
sistemele clasice care doar incrementează
condiţiile virtuale ale unui mediu real. Această
explorare este facilitată de un instrument revoluţionar suprafețele, deoarece toate părțile unei
care produce populaţii de suprafeţe în mai multe
generaţii iar dezvoltarea este guvernată de un algoritm
suprafețe sunt modificate de-a lungul
ce mimează creşterea organică. întregului proces. Suprafața este construită
(http://www.creativecrash.com/maya/downloads/scripts
-plugins/modeling/surface-tools/c/genr8-for-maya- de jos în sus,iar toate părțile sistemului
2011x64-windows-7x64) răspund la interacții locale. Suprafața este
reprezentată de o structură de date care conține un set de margini, verticale și regiuni.
Deoarece toate marginile pot fi rescrise de-a lungul întregului proces de creștere, toate
părtile unei suprafețe se modificăîn mod continuu. Aceste interacții sunt complexe iar
interpretarea sistemelor extinse este neliniară, astfel încât rezultatul procesului de creștere
este imprevizibil. Rezultatele fenotipice sunt influențate atât de specificațiile genotipice cât
și de condițiile de mediu. Atunci când se combină un proces de creștere cu generarea de
forme este imperativ să situăm sistemul în contextul unui mediu virtual – în cazul lui Genr8,
unul care are gravitație, frontiere și atractori. Folosind Genr8, un designer poate specifica
mediul înainte de folosirea instrumentului, ceea ce are un impact semnificativ asupra
procesului de creștere [19].
Combinarea unui algoritm generativ cu unul de creștere face din Genr8 un
instrument extrem de interesant. Oamenii de știință din domeniul IT-ului sunt interesați de
evoluție de câteva decenii, și au creat algoritmi bazați pe selecție, moștenire și variație, și
alți operatori. Calculul evoluțional a fost aplicat până acum în domeniul optimizării. Cu toate
acestea, conține un proces adaptiv și orientat spre descoperire, care este foarte potrivit ca
instrument de design. În Genr8, o populație de design-uri individuale poate fi generatăși
testată pentru a-l găsi pe cel mai bun, iar acestea pot fi apoi recombinate și modificate
pentru a produce design-uri „descendente” îmbunătațite care mai păstrează ceva din forma
37 
 
inițială, totul integrat într-o formă neliniară. (Cu alte cuvinte, într-o populație de suprafețe,
cea mai „bună” este cel mai probabil aleasă ca părinte al generației următoare. Aceasta
transmite mai departe materialul genetic care este supus la variații. Această variație este
mutația biologicăși crossover-ul genelor din biologie). În Genr8 unele criterii de evoluție
sunt cuantificabile în mod explicit și surprind trăsături pertinente, locale sau globale pentru
suprafața geometrică, cum ar fi mărimea, gradul de netezire, simetrie și subdiviziuni. În
abordarea tradițională a algoritmilor evolutivi, utilizatorul reglează funcția care stabilește
starea cea mai „bună” prin atribuirea unei valori fiecărui membru al populației. În contrast,
Genr8 are un sistem încorporat care îi permite automatizarea acestei funcții. Acest lucru
deschide posibilitatea unei noi interacții mai puternice între designer și procesul evolutiv
prin intermediul întreruperii, intervenției și al reluării anumitor pași. Acest lucru crează un
feedback între evaluarea internă făcută de Genr8și alte criterii externe de-a lungul unui
proces evolutiv. Întreruperea permite designerului să oprească căutarea evolutivăîn orice
moment. În acest punct, designerul este liber să exporte și să analizeze populații
individuale sau întreaga populație de forme, inclusiv mediul înconjurător. În final, utilizatorul
poate relua căutarea evolutivă din punctul în care a fost întreruptă. Această abilitate de a
schimba parametrii și de a cartografia caracteristicile fenotipice emergente în interiorul
genotipului permite o evoluție deosebit de performantă a suprafeței care este deschisă unui
spectru larg de procese externe.
Genr8 aduce trei lucruri inovative. În primul rând acesta folosește pentru suprafață
atât o reprezentare a genomului (sistemele extinse Hemberg-Lindenmayer) cât și o
reprezentare a fenotipului (suprafața). În al doilea rând sunt procesele evolutive în care
genomul este interpretat în mod repetat pentru a genera o suprafață. Și, în al treilea rând,
posibilitatea întreruperii, intervenției, informării și al reluării procesului evolutiv. Prin toate
aceste caracteristici, se indică o potențială folosire a tehnologiei computaționale evolutive în
arhitectura care merge dincolo de o înțelegere simplistă a geometriei computaționale
născută „peste noapte” și culeasă „de dimineață”.În schimb, posibilitățile incluse în structura
computațională a lui Genr8 indică un proces integrat de evoluție adaptivă, evaluare
continuă și sistematizare a speciilor,sugerează recunoaşterea şi instrumentarea modelelor
performante de suprafeţe complexe. O dată ce modelări complexe şi tehnici de evaluare
noi, cum sunt analiza elementului finit şi dinamica fluidelor, pot fi unite cu tehnica
computaţională evolutivă, un nivel necunoscut de complexitate a design-ului va putea fi
atins.

38 
 
IV. Relaţia diserţatie-prediplomă

Alegerea proiectului de arhitectură a fost concomitentă cu cea a subiectului dizerţatiei,


deoarece am urmărit completarea cunoştiinţelor legate de tipologiile şi aplicaţiile
materialelor şi tehnologiilor de vârf în vederea elaborării detaliate a proiectului şi crearea
unui complex arhitectural, pe de-o parte inovator şi experimental, pe de altă parte sigur şi
fiabil.
Construcţia care putea fi considerată un subiect potrivit pentru aplicarea noilor materiale
şi tehnologii era fie un muzeu sau spaţiu expoziţional, fie o clădire de birouri, dar şi (aşa
cum am şi ales în cele din urmă), un centru de înfrumuseţare de tip SPA. Acestea sunt
binecunoscute pentru luxul afişat, determinat de alegerea cât mai potrivită la prima vedere
a finisajelor, dar mai important de gândirea complexului ca un tot unitar de confort şi
relaxare. Aceste două calităţi sunt îndeplinite prin crearea unui mediu cu proprietăţi
deosebite din punct de vedere estetic (prin luminozitate, finisaje, atracţii vizuale) şi
ambiental (utilizarea sistemelor şi elementelor de control, senzori, calitatea aerului şi a apei,
compartimentarea şi alte problematici arhitecturale) căruia dacă îi adăugăm principiile
arhitecturii emergente va avea ca rezultat crearea unui mediu inteligent.

V. Concluzii
Multe dintre materialele şi tehnologiile inteligente explorate în această lucrare sunt
din punct de vedere economic greu de atins de către majoritatea bugetelor alocate
clădirilor sau proiectelor de infrastructură, iar multe dintre ele pot părea legate de
domeniul SF, dar avantajele sunt importante deoarece condiţiile şi implicaţiile acestor
materiale pot pătrunde în fiecare etapă a proiectării şi la fiecare nivel.
Potenţialul regândirii normativului de materiale prin includerea materialelor
inteligente se extinde mult în afara noţiunilor de eficienţă şi promptitudine. În prezent
dispunem de tehnologii cu ajutorul cărora am putea realiza aproape orice, chiar dacă
rareori acele lucruri sunt vizibile. Astfel obiectul creat de om poate susţine mai degrabă
scopul proiectării acestuia decât existenţa ca manifestare fizică proprie.
Această nouă epocă inteligentă trebuie salutată cu o minte deschisă şi acceptată ca
o noua etapă ce ne va conduce într-un bun final către culmile universului.

39 
 
VI. Bibliografie:
[1] Newham R.E. si Rushau G.R. , ”Electromechanical properties of smart materials”, J.
Intell. Mater. Syst. and Struct., 1993.

[2] Addington D.M. si Schodek D.L., “Smart Materials and New Technologies for
architecture and design professions”, Architectural Press, UK, 2005.

[3] Mori T., “Immaterial/Ultramaterial: Architecture, Designed Materials”, George


Braziller, New York, USA, 2010.

[4] Gersil K.N., “Fiber Optics in Architectural Lighting”, McGraw-Hill, USA, 1999.

[5] Bujoreanu L.Gh., “Materiale Inteligente”, edit. Junimea, Iasi, 2002.

[6] Ashby M.F., “Materials and Design: The Art and Science of Material Selection”,
Elsevier Science, Oxford, UK, 2002.

[7] Braddock S.E. si Mahoney M.O.,“Technotextiles”, Thames and Hudson, New York,
USA, 1998.

[8] Michael Fox, “Interactive Architecture”, Miles Kemp, Princeton Architectural Press,
New Jersey, USA, 2009.

[9] Gandhi M.V. si Thompson B.S., “Smart materials and structures”, Chapman and Hall,
London, 1992.

[10] Jeremy Ramsden, “Applied Nanotechnology (Micro and Nano Technologies)”,


William Andrew Publishing, UK, 2010.

[11] Stephen R. Turns, “Thermodynamics: concepts and applications”, Cambridge


University Press, UK, 2006.

[12] Lupton E., “Skin: Surface, Substance and Design”, Princeton Archiectural Press,
UK, 2002.

[13] Banham R., “The Architecture of the Well-Tempered Environment”, 2nd ed., The
Architectural Press Ltd., USA, 1984.

[14] Plummer H., “The Architecture of Natural Light”, London: Thames & Hudson, 2009.

[15] Mark Goulthorpe and DECOi Architects, “The Possibility of (an) Architecture:
Collected Essays”, Routledge , UK, 2008.

40 
 
[16] Smith G.B. si Granqvist CG. S., “Green Nanotechnology: Energy for Tomorrow's
World”, CRC Press, USA, 2010.

[17] Weinstock M., “The Architecture of Emergence: The Evolution of Form in Nature
and Civilisation”, Wiley, Hoboken, USA, 2010.

[18] Green H.S. si Triffet T., ”Modelling intelligent behavior”, J. Intell.Mater. Syst. and
Struct., 1993.

[19] Schmitt G. et al., “Future Cities”, eCAADe 2010 Conference, ed. Vdf
Hochschulverlag AG, Zurich, Elvetia, 2010.

41