Sunteți pe pagina 1din 6

11.

INSTALAŢII DE LEGARE
.
LA PĂMÂNT

11.1. CONSIDERAŢII GENERALE


Prin legare la pământ se înţelege stabilirea în mod voit a unui contact
electric cu pământul. Scopurile legării la pământ sunt următoarele:
• protecţia vieţii oamenilor:
− protecţia personalului de deservire sau a altor persoane care ating
părţi metalice din instalaţiile electrice care în mod normal nu sunt sub
tensiune, dar care pot intra accidental sub tensiune;
− protecţia personalului care execută lucrări de reparaţii şi revizii
(cuţitele de legare la pământ, scurtcircuitoarele mobile);
− protecţia persoanelor împotriva curenţilor de trăsnet;
• realizarea unor condiţii cerute de exploatarea corectă a instalaţiilor electrice:
− stabilizarea potenţialelor unor puncte faţă de pământ (de exemplu,
legarea la pământ a punctului neutru);
− realizarea unor circuite de întoarcere prin pământ a curenţilor
normali de lucru (de exemplu, tracţiunea electrică);
− crearea unor circuite de impedanţă corespunzătoare necesare
funcţionării unor protecţii etc.
Deşi este posibil ca pentru fiecare dintre aceste funcţiuni să se realizeze
câte o instalaţie de legare la pământ separată, la noi în ţară şi în multe alte ţări o
singură instalaţie de legare la pământ este folosită în comun pentru realizarea
funcţiunilor de mai sus.
Evident că, o astfel de instalaţie trebuie să corespundă tuturor condiţiilor
impuse de fiecare funcţiune în parte.
De regulă, condiţiile cele mai severe le impune funcţiunea de protecţie a
vieţii oamenilor împotriva accidentelor prin electrocutare.
În cele ce urmează, ne vom ocupa, în principal, de această primă funcţiune
a unei instalaţii de legare la pământ.

11.1.1. TIPURI DE REŢELE


În funcţie de tratarea neutrului, reţelele electice se împart în două mari
categorii:
• reţele cu neutrul izolat (simbol I), din care fac parte:
− reţele cu neutrul izolat (nelegat la pământ);
− reţele cu neutrul legat la pământ prin bobină de stingere
(compensare);
• reţele cu neutrul legat la pământ (simbol T, de la franţuzescul ″ Terre″ ), din
care fac parte:
− reţele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă;
− reţele cu neutrul legat efectiv la pământ.

Pentru protecţia împotriva accidentelor prin electrocutare în instalaţiile


electrice se folosesc două metode de bază de protecţie:
• legarea la pământ de protecţie (simbol T);
• legarea la conductorul de nul de protecţie (simbol N).
Ca urmare, putem discuta despre următoarele tipuri de instalaţii electrice,
prin prisma celor două aspecte de mai sus:
♦ instalaţii tip IT = reţele cu neutrul izolat (I), în care metoda de protecţie de
bază este legarea la pământ (T);
♦ instalaţii tip TT = reţele cu neutrul legat la pământ (T), în care metoda de
protecţie de bază este legarea la pământ (T);
♦ instalaţii tip TN = reţele cu neutrul legat la pământ (T), în care metoda de
protecţie este legarea la nul (N).
Observaţie: nu se realizează reţele tip IN.
Reţelele electrice de înaltă tensiune (Un ≥ 1000V) pot fi din categoria cu
neutrul izolat sau din categoria cu neutrul legat la pământ. În toate aceste reţele
metoda de bază de protecţie împotriva accidentelor prin electrocutare este legarea
la pământ de protecţie (deci pot fi reţele tip IT sau TT).
Reţelele electrice de joasă tensiune (Un < 1000V) pot fi, de asemenea, din
cele două categorii în cele ce priveşte tratarea neutrului, dar metodele de bază de
protecţie diferă. În cazul reţelelor de joasă tensiune cu neutrul izolat se foloseşte ca
metodă de protecţie de bază legarea la pământ de protecţie (deci, reţele tip IT ). În
schimb, în reţelele de joasă tensiune cu neutrul legat efectiv la pământ metoda de

185
protecţie de bază este, de regulă, legarea la conductorul de nul de protecţie (deci,
reţele tip TN).

11.1.2 PRINCIPALELE PĂRŢI COMPONENTE ALE UNEI INSTALAŢII DE


LEGARE LA PĂMÂNT ŞI REZISTENŢA ACESTORA
O instalaţie de legare la pământ poate fi considerată ca fiind formată din
două părţi principale:
• priza de pământ, compusă din:
− electrozi metalici îngropaţi în sol (de regulă, din oţel);
− solul din jurul electrozilor;
• reţeaua de legare la priza de pământ, compusă din totalitatea electrozilor
metalici prin care se realizează legătura între părţile metalice ale
echipamentelor care trebuie legate la pământ şi priza de pământ; este realizată
în mod uzual din conductor de oţel lat.
Un curent care se scurge în pământ printr-o instalaţie de legare la pământ
parcurge părţile metalice (reţeaua de legare la priză şi electrozii metalici îngropaţi)
şi volumul de sol din jurul electrozilor.
Solul este considerat un conductor cu o rezistivitate ρ mult mai mare
decât a părţii metalice a instalaţiei de legare la pământ : ρ sol /ρ oţel ≅ 108÷ 1012 . Ca
urmare, la trecerea curentului electric, rezistenţa opusă de instalaţia de legare la
pământ este practic concentrată în volumul de sol din jurul electrozilor.
Deoarece din electrozii metalici curentul se dispersează în sol, rezistenţa
opusă de acesta la trecerea curentului este denumită şi ″ rezistenţă de dispersie″ .

11.1.3. POTENŢIALUL SOLULUI ÎN ZONA UNEI PRIZE DE PĂMÂNT LA


TRECEREA UNUI CURENT ELECTRIC PRIN PRIZĂ
La trecerea unui curent (pe care o să-l notăm de aici încolo cu Ip) prin
electrozii prizei şi apoi prin volumul de sol din jurul acestora, solul din zona prizei
va căpăta potenţiale diferite de zero.

Vx

Ip x V=0

Fig.11.1 Curba distribuţiei de potenţial


Rd
186
Pentru cazul simplu al unui singur electrod implantat în pământ valorile
potenţialului pământului din jurul acestuia sunt reprezentate calitativ în diagrama
de mai sus (fig.11.1), numită şi ″ pâlnia″ de potenţial.

11.1.4. MODURI ÎN CARE SE POT PRODUCE ACCIDENTELE PRIN


ELECTROCUTARE
• Prin atingere directă a unui conductor aflat în mod normal sub tensiune.
Măsurile de protecţie constau în împrejmuiri, supraînălţări şi prin instruirea
personalului să respecte regulile de lucru în instalaţiile electrice sub tensiune.
• Prin atingere indirectă, adică prin atingerea unor părţi metalice care în mod
normal nu sunt sub tensiune, dar care în mod accidental pot intra sub
tensiune.Pentru a ilustra două dintre cazurile de astfel de electrocutări să
revenim la curba distribuţiei de potenţial în jurul unei prize, la scurgerea unui
curent prin ea, în pământ (fig.11.2).

P o t ţe i na l u l m â i n i i = te n s iu n e a p e p r iz ă
m â ăVn p U

T e n s iu n e a d e p a s T e n s iu n e a d e a t in g e r e
U p a s = Vp i c i o r- 1 Vp i c i o r=2 pk a s U p U a = Vm â ă n - Vp i c i =o rka U p

P o t ţe i na l u l p i c i o r u l u i 1 P o t ţe i na l u l p i c i o r u l u i
Vp ic io r 1 Vp ic io r

P o t ţ ei an l u l p i c i o r u l u i 2
Vp i c i o r 2

I
R e z i s ţ ta e nd e d i s p e r s i e p a
p r i z e i n ă o ct auRt p

F i g . 1 1 . 2 . E l e c t r o c u t a r e a p r i n t eş ni sd i eu np i a ds e a t i n g e r e

Înainte de a aborda problema electrocutărilor prin atingere indirectă, să


remarcăm că potenţialul cel mai înalt se atinge în zona electrozilor îngropaţi în
pământ. Diferenţa de potenţial între aceste puncte şi solul aflat la distanţă suficient
de mare (unde V=0) se numeşte tensiune pe priză:

U p = V p − 0 = Rp × I p (11.1)

187
În cazul trecerii unui curent Ip prin priză, toate părţile metalice legate la
priza de pământ vor avea acestă tensiune.

11.2.5. COMBATEREA PERICOLULUI TENSIUNII DE ATINGERE ŞI A


TENSIUNII DE PAS
 Electrocutare prin tensiune de atingere. Să presupunem că un om se află
în apropierea unui echipament electric în timpul unui defect care are drept
consecinţă trecerea unui curent prin instalaţia de legare la pământ. Dacă el atinge
cu mâna carcasa metalică a echipamentului, legată la priza de pământ, atunci va fi
supus unei diferenţe de potenţial numită tensiune de atingere (a se vedea figura
11.2):
U a = Vmână −V picior (11.2)

Se observă că, Ua < Up. Se notează cu ka coeficientul de atingere:


Ua (11.3)
ka = ≤1
Up

 Electrocutare prin tensiune de pas. Tensiunea de pas este diferenţa de


potenţial ce apare între cele două tălpi ale unui om care păşeşte într-o zonă în care
se află amplasată o priză de pământ, în cazul scurgerii prin aceasta a unui curent în
pământ (vezi figura 10.2):
U pas =V picior 1 −V picior 2 (11.4)

Analog, se defineşte coeficientul de pas:


U pas (11.5)
k pas = ≤1
Up

Situaţia cea mai gravă apare atunci când omul atinge cu o mână o
carcasă a unui echipament intrată accidental sub tensiune (Up), iar cu cealaltă
mână ţine, de exemplu, un cablu derulat de lungime mare, care la celălalt capăt
este în contact cu pământul aflat la distanţa de priză:
U a = Vmână 1 −Vmână 2 = U p − 0 (11.6)

 Valorile maxime admise normate pentru tensiunea de atingere şi


tensiunea de pas. Aşa cum s-a prezentat în capitolul anterior, în România,
metodologiile folosite pentru dimensionarea instalaţiilor prin care se asigură
protecţia împotriva accidentelor prin electrocutare, se bazează pe respectarea unor

188
valori limită nu pentru curenţii ce trec prin corpul omenesc, ci pentru tensiunile
accidentale la care acesta poate fi supus.
Curentul electric este periculos chiar atunci când nu trece prin corpul
omenesc. Arcul electric produs de un curent poate provoca orbiri sau arsuri ca
urmare a metalului topit pe care îl împrăştie.
La trecerea curentului prin corpul omenesc prin intermediul sistemului
nervos sunt afectate musculatura, sistemul respirator, sistemul circulator şi se pot
produce arsuri ale ţesuturilor. Deci, efectele specifice electrocutării sunt produse
de trecerea unui curent prin corpul omenesc.
Curentul ce trece prin corpul omenesc (Ih) este raportul dintre diferenţa de
potenţial ce poate să apară între două părţi ale corpului omenesc (şi care depinde de
modul de producere al electrocutării) şi rezistenţa corpului omenesc (Rh).
În calcule se iau valori acoperitoare, mult mai mici decât cele reale:
• Rh = 1000 Ω pentru cazul electrocutărilor prin atingere directă;
• Rh = 3000 Ω pentru cazul electrocutărilor prin atingere indirectă.
Pe baza celor arătate mai sus privind curenţii maximi admisibili şi valorile
de calcul ale rezistenţei corpului omenesc s-au calculat valori admisibile pentru
tensiunile accidentale la care poate fi supus un om într-o instalaţie electrică. Ca
urmare, normele prevăd valori maxime admise pentru tensiunile de atingere şi de
pas în funcţie de:
• tensiunea nominală a instalaţiei: joasă tensiune sau înaltă tensiune;
• durata defectului condiţionată de modalităţile de eliminare a defectelor;
• zona de amplasare a instalaţiei electrice.

Aceste valori sunt prezentate în tabelele 11.1 şi 11.2.

Tabelul 11.1
Valorile maxime admise pentru tensiunile de atigere şi de pas în cazul unui defect la
instalaţii de joasă tensiune [V], conform 1.RE - Ip - 30 -90
Durata întreruperii
Nr. Categoria Zona de amplasare defectului (s)
crt. reţelei a instalaţiei electrice ≤ 3 >3
1 de curent la suprafaţă 65 50
alternativ în subteran la exploatări miniere 24 24
2 de curent la suprafaţă 120 65
continuu în subteran la exploatări miniere 24 24

189