Sunteți pe pagina 1din 5

Omul a încercat de-a lungul evoluţiei sale să-şi producă bunurile necesare

traiului. Treptat a început să producă mai mult pentru a schimba o parte din produse cu
alte produse. Încă de la începuturi a avut nevoie de unelte şi arme pentru vânătoare şi
mai târziu pentru lupte şi războaie.
Sistemele de producţie s-au dezvoltat semnificativ relativ târziu, în secolele al
XIX-lea şi al XX-lea. Evoluţia sistemelor de producţie a fost legată de dezvoltarea
mediului economic şi social din care făceau parte. Influenţele au fost reciproce şi
evoluţia s-a făcut în etape caracteristice.
Prima etapă este aceea a sistemelor de producţie de tip manufacturier. Forţa
de muncă este reprezentată de meşteşugar (artizan). Produsele erau realizate bucată
cu bucată, într-un număr restrâns. Toate „fazele procesului de fabricaţie” constând în
proiectare, fabricaţie, verificare a calităţii, desfacere erau realizate de aceeaşi persoană
sau de un număr restrâns de persoane.
Sculele şi uneltele folosite erau simple, sistemele tehnologice erau rudimentare,
dar aveau un rol determinant în aceste sisteme de producţie. Când cererea de produse
a început să crească, meşteşugarul a făcut un pas în evoluţia sistemelor de producţie
începând lucrul simultan la mai multe produse, efectuând aceeaşi operaţie la produsele
începute, prefigurând astfel producţia de serie. Materialele erau necesare în cantităţi
mici. Reparaţiile se făceau tot la cei care realizau produsul.
La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a trecut la etapa a II - a în dezvoltarea
sistemelor de producţie, sisteme de tip maşinist (aproximativ între anii 1900-1950).
Între aceste sisteme şi cele manufacturiere există deosebiri esenţiale.
Studii şi cercetări în domeniu au fost făcute de mai mulţi ingineri: F.W. Taylor,
Grantt, Gilberth, H. Ford.
Sistemele de producţie încep să fie structurate pe compartimente specializate cu
sarcini distincte.
Etapa este caracterizată de dezvoltarea mecanizării producţiei şi are
următoarele caracteristici:
 operatorul uman are un loc precis în sistemul de producţie, delimitat
riguros. El nu mai realizează ca în sistemele meşteşugăreşti o varietate de operaţii, ci
este strict specializat pentru realizarea unor operaţii sau uneori chiar a unei faze;
 apare banda rulantă (introdusă de H. Ford în 1913) la care operaţiile sunt
defalcate până la faze şi mânuiri ce pot fi realizate de personal cu calificare scăzută;
 fabricaţia şi montajul sunt organizate în flux, astfel încât cu cheltuieli
scăzute, productivitatea este mare în cazul unei producţii de serie mare;
 dimensiunile unităţilor de producţie cresc;
 apar secţii şi ateliere specializate (atelier de montaj separat de cel de
fabricaţie);
 rolul maşinilor şi utilajelor devine predominant, iar cel al omului se reduce
în mod deosebit, acesta având doar atribuţii de execuţie. Avându-se în vedere ca unic
obiectiv realizarea unei singure operaţii cât mai repede de către factorul uman, s-au

9
pierdut din vedere atribuţii deosebite ale acestuia: inteligentă, creativitate,
spontaneitate, etc.
 apar probleme în funcţionarea sistemului deoarece compartimentele
specializate (proiectare, aprovizionare, fabricaţie, control, desfacere) funcţionau
separat, cu legături intermitente între ele, uneori chiar contradictorii;
 apar divergenţe în domeniul salarizării, disciplinei muncii şi al conflictelor
de muncă (în anii 30 sindicatele din uzinele Ford negociau cu patronul viteza de
deplasare a benzii).
În timp ce sistemele manufacturiere puteau să realizeze fără dificultăţi produse la
comandă dar cu o productivitate scăzută şi costuri corespunzătoare, sistemele
maşiniste se caracterizau printr-o productivitate ridicată şi costuri mici datorită dotării cu
sisteme tehnologice din ce în ce mai performante şi datorită uniformităţii producţiei.
Această caracteristică, uniformitatea producţiei, reprezintă slăbiciunea sistemelor
maşiniste.
Introducerea în fabricaţie a unui nou produs presupune înlocuirea parţială sau
totală a maşinilor şi utilajelor specializate strict în realizarea unui produs. Flexibilitatea
acestor sisteme este extrem de redusă putându-se realiza doar produse uniforme în
serii mari.
În această perioadă sistemele de producţie au fost caracterizate de multe ori de
sporirea dimensiunilor şi a capacităţilor de producţie. Se credea că o instalaţie mare
funcţionează cu costuri reduse. S-au construit uzine constructoare de maşini, chimice,
metalurgice, uriaşe, care în timp şi-au dovedit randamentul scăzut. Automatizarea şi
mecanizarea au dus la creşterea productivităţii şi la scăderea costurilor. Aceste sisteme
au devenit însă extrem de rigide.
În prezent suntem martorii celei de a treia etape din evoluţia sistemelor de
producţie care reprezintă o sinteză a celor manufacturiere şi maşiniste.
Această treaptă superioară în evoluţie se datorează unei infuzii de progres
tehnic, introducerii sistemelor electronice de calcul, a informaticii, a electronicii, a noilor
materiale. O importanţă deosebită o au studiile, educaţia şi aplicarea în producţie a
managementului fabricaţiei, strategic şi al calităţii.
Mediul economic s-a transformat în mod deosebit. Acum producţia este
influenţată de mediul extern şi mediul intern.
Mediul extern este format din două componente: general şi industrial (fig. 1.1).
Mediul intern cuprinde elemente referitoare la capacităţi, competenţe şi performanţe.
Este evident că sistemul de producţie face parte dintr-un mediu economic
deosebit de complex în care conexiunile sunt multiple. Sistemele de producţie trebuie
să se adapteze la noile cerinţe şi condiţii care în principal se referă la nevoi strict
individualizate. Noile sisteme se numesc “avansate”. Caracteristica lor este de a
răspunde noilor nevoi în timp de răspuns minim şi cu eficienţă maximă.
Încă din 1981, Tofler sublinia în acest sens: “... în timp ce unele industrii trec de
la producţie în masă la producţia de serie mică, altele au depăşit-o şi pe aceasta,
îndreptându-se spre producţia în flux continuu de bunuri individualizate”.
Exemplu concludent este în industria de automobile când se produc, la cerere,
culori, tapiserii, accesorii, care aproape individualizează fiecare autoturism.
Etapa a treia „revoluţia industrială” (sau post industrială) are anumite
caracteristici:
- modificări rapide în domeniul tehnic;
- mână de lucru calificată superior, cu posibilităţi de lărgire a domeniului de
activitate (muncitori policalificaţi care lucrează în echipe pluridisciplinare).\

10
Efectele elementelor menţionate sunt:
- supraproducţie cu stagnare ulterioară a acesteia;
- surplusuri de personal şi gestionarea personalului disponibilizat;
- soluţii noi de utilizare a locurilor de muncă (program de lucru variabil, lucru
la sfârşitul săptămânii);
- un plan de acţiune în domeniul resurselor umane care să însoţească
aplicarea soluţiilor tehnice noi.
Problemele sociale sunt mari şi pot deveni acute.

Sistemele avansate de producţie s-au dezvoltat în ţări puternic industrializate


(Japonia, SUA, Germania). Impactul lor asupra economiei mondiale este similar cu cel
al apariţiei sistemelor maşiniste. Aceste sisteme sunt adaptate aproape total la
modificările survenite în mediul economic din care fac parte.
Singurul mod în care se pot realiza produse individualizate în flux continuu la
preţuri mici, la termene stricte şi de calitate deosebită, ţinând cont în totalitate de
cerinţele clienţilor, este integrarea sistemelor de producţie prin intermediul tehnicii de
calcul (sisteme informaţionale).
Fluxul informaţional pentru un astfel de sistem (CIM – Computer Integrated
Manufacturing) este reprezentat în figura 1.2. Sunt menţionate şi structurile în care
sunt prezente operaţiile de montaj.
Elementele componente sunt următoarele:
PP&C – Planning Production & Control (Planificarea şi Urmărirea Producţiei);
CAD – Computer Aided Design (Concepţia Constructivă Asistată de Calculator);
CAPP – Computer Aided Process Planning (Concepţia Proceselor de Fabricaţie
Asistată de Calculator);
CAM – Computer Aided Manufacturing (Fabricaţie Asistată de Calculator);
CAQ – Compter Aided Quality (Calitatea Asistată de Calculator);
În timp ce mecanizarea şi automatizarea au urmărit să creeze sisteme de
producţie în care intervenţia omului să fie minimă, sistemele CIM fac mai mult decât atât
integrând şi procesele informaţionale cu cele materiale.
Sistemul CIM este cel care conduce la creşterea reactivităţii intreprinderii şi a
flexibilităţii fabricaţiei.

11
Ce
re
re
a cli
en
til
o r

Pr
od
us
e

Fluxul informaţional în sistemele CIM

Sistemele CIM nu reprezintă însă apogeul dezvoltării sistemelor de producţie. Se


urmăreşte în continuare utilizarea raţională a forţei de muncă, descentralizarea
conducerii, sporirea calităţii, satisfacerea clientului.
Tendinţele de dezvoltare a sistemelor de producţie sunt următoarele:
- sistemul CIM 3;
- sistemul CIM – OSA;
- sistemul suplu de producţie (Lean Production);
- sistemul inteligent de producţie (IMS);
- întreprinderea fractală.
Sistemul CIM 3 pune accent deosebit pe importanţa factorului uman în sistemul
de producţie şi pe armonizarea completă a componentei umane cu cea materială. Este
un sistem cu adevărat inteligent.
Sistemul CIM – OSA (Open System Architecture for CIM) cuprinde un cadru de
modelare a întreprinderii o infrastructură integrată şi o metodologie care să acopere
ciclul de viaţă al sistemului CIM.
Producţia suplă este cea care are drept scop perfecţiunea producţiei. Dacă până
acum s-au realizat produse suficient de bune, acum se urmăreşte fabricarea produselor
din ce în mai bune. Producţia suplă este cea care îmbină avantajele producţiei de masă
(productivitate mare şi cost redus) cu cele ale producţiei de unicate (calitate deosebită).
Rolul angajatului sporeşte. Acesta trebuie să fie mai pregătit mai responsabil şi
mai independent. „Adevărata valoare a unor companii depinde în mare parte de ideile,
informaţiile şi intuiţiile din capetele angajaţilor lor şi din băncile de date şi patentele pe
care le controlează aceste firme, decât de camioane, linii de montaj şi alte bunuri

12
patrimoniale fizice pe care le pot avea” [74]. Nivelul crescând al aptitudinilor specializate
cerute de economia viitorului face ca găsirea persoanei potrivite, cu facultăţile potrivite
şi punerea acesteia în locul potrivit din sistem, să fie tot mai dificilă şi mai costisitoare.
Sistemul inteligent de producţie (IMS – Inteligent Manufacturing System) se
ocupă de cercetarea industriilor de viitor şi de rezolvarea problemelor legate de noi
tehnologii, globalizare, integrare.
Intreprinderea fractală este un sistem global deschis de unităţi autonome care se
dezvoltă în mod neliniar, organizate în reţea, la care graniţele între unităţi sunt
permisive informaţiilor, în care procesele nu mai sunt planificate riguros iar informaţia
chiar şi financiară sau strategică este permisă fiecărui angajat.
Ingineria simultană cunoaşte în prezent două aspecte strategice:
 proiectare pentru fabricaţie (Design for Manufacture - DFM);
 proiectare pentru asamblare (Design for Assembly - DFA).
Tendinţele actuale sunt de a combina într-un mod optimizat cele două variante
de proiectare, rezultând Design for Manufacture and Assembly (DFMA).
Se poate concluziona că montajul se dezvoltă în acelaşi ritm şi la acelaşi nivel cu
care evoluează sistemele de producţie, din ce în ce mai performante şi mai flexibile.
Societatea informaţională bazată pe cunoaştere este societatea în care s-a păşit
deja şi care reprezintă viitorul. Cunoaşterea este cel mai important şi mai flexibil factor
al producţiei, indiferent că poate fi măsurată sau nu. O companie care dispune de
informaţii şi cunoştinţe poate să reducă toate celelalte mijloace utilizate pentru a crea
bogăţie. Investiţiile în cunoştinţe adecvate pot să conducă la micşorarea necesităţilor de
manoperă, a inventarului, consumurilor de energie şi materii prime, timp, spaţiu şi bani
necesari pentru producţie.
Pieţele zilelor noastre, necesităţile tehnologice şi de consum, au nevoie de
schimbări atât de rapide şi solicită compania la eforturi atât de variate încât societatea
birocratică uniformă este tot mai depăşită. Structurile foarte stabile, standardizate, sunt
înlocuite de organizaţii matriciale, centre de profit caracterizate de diversitate, alianţe
strategice. Competiţia este din ce în ce mai mare. Conceptul „time is money” este
înlocuit cu sloganul „fiecare interval de timp valorează mai mult decât cel anterior”.

13