Rentabilitatea – condiţie a continuităţii şi rezultat al unei bune guvernanţe în cazul firmelor

românești agricole cotate participante la securitatea alimentară

Drd. Grazia-Oana Petroianu

Academia de Studii Economice din Bucureşti

Rezumat
Criza financiară actuală a determinat entităţile să-şi întărească guvernanţa pentru o mai bună
gestionare a riscurilor cu acţiuni corelate şi evoluţii progresive. Anticiparea, diminuarea sau
eliminarea riscurilor sunt condiţii ale eficienţei şi eficacităţii – ipoteze ale continuităţii activităţii, ce
conferă o imagine fidelă, durabilă şi transparentă pentru toţi participanţii la jocul social. Prezentul
obligă managementul prin instrumentul său – auditul – să ofere mai mult decât o simplă asigurare a
continuităţii şi o susţinere ştiinţifică prin metodele analizei şi metodele moderne statistico-financiare
ale riscului de faliment. Coroborând aceste metode şi utilizând un plan strategic bine definit, se obţin
output-urile necesare demonstrării unei funcţionări sănătoase, rentabile şi chiar performante a
entităţii. Scopul acestui studiu este analiza evoluţiei rentabilităţii firmelor agricole româneşti cotate
la BVB. Pentru a găsi demersul și judecata logică, care să ofere informațiile necesare pentru a
construi un model ”going concern” util firmelor agricole pentru a verifica calitatea guvernanței
entității. Studiul s-a realizat pe un eşantion de 10 de firme agricole cotate la BVB, în perioada 2011-
2013 și a fost analizat impactul soluției strategice - strategia tehnologică asupra rentabilităţii unei
firme din eşantionul studiat, pe o perioadă de 5 ani de la realizarea investiţiei. Rezultatele studiului
indică o creştere a eficienţei economice cât și o îmbunătățire a calității producției agricole, care
creează premiza participării la asigurarea securității alimentare în care trebuie să se înscrie orice
firmă agricolă, cu impact pozitiv asupra rezultatelor economice ale firmei studiate cât și asupra
calității produselor și în general asupra dezideratului - securitatea alimentară.

Cuvinte cheie: rentabilitate, risc, continuitate, sectorul agricol, securitate alimentară

1. INTRODUCERE

Rentabilitatea este o condiţie sine qua non a însăşi existenţei întreprinderilor 1 şi rezultatul
corelaţiei profesionalismului managementului, a resurselor economice investite, pe fondul
progresului tehnico-ştiinţific şi a exigenţelor pieţei concurenţiale. Toate variabilele interne şi externe
care participă la dinamica rezultatelor, trebuie să asigure entităţii performanţa financiară necesară şi
de durată care să demonstreze continuitatea activităţii.
Continuitatea activităţii apare ca un element absolut necesar în garantarea informaţiilor
financiare. Pentru utilizatori trebuie să fie clar de ce se consideră că o entitate economică îşi va
continua activitatea, care sunt ipotezele care au condus la această concluzie şi care sunt riscurile ca
evenimentele reale să fie diferite de estimări.
Rentabilitatea activităţii unei entităţi nu trebuie disociată de riscurile la care este supusă
aceasta.
Scopul demersului ştiinţific este de a sublinia impactul adoptării strategiilor de creştere a
rentabilităţii entităţilor agricole asupra performanţelor economice ale acestora, cu implicaţii directe
asupra continuităţii afacerilor acestor entităţi. O dată demonstrată continuitatea variantei strategice
abordate pentru a asigura sustenabilitatea activității în viitor, de fapt firma agricolă și-a redus și
eliminat riscurile de funcționare și mai ales și cel de faliment. Mai mult, culturile agricole capătă
valoare și îmbunătățesc potențialul agricol atât la nivel micro cât și macro iar disponibilitatea
alimentelor depinde de sectorul agroalimentar și de comerțul agricol dar și de accesul la hrană ce
rezultă din veniturile și puterea de cumpărare a oamenilor, de accesul fizic al acestora la alimente.
Toate aceste premise contribuie la asigurarea securității alimentare, concept care, după cum am

1
Constantin C. Cojocaru, Analiza economico-financiară a exploataţiilor agricole şi silvice, Editura Economică,
Bucureşti, 2000, pag. 229
prezentat anterior, a evoluat de la considerații mai degrabă cantitative și economice, spre o definiție
care ține cont de calitatea alimentelor și de dimensiunea umană. Baza asigurării securității alimentare
este fundamentată pe producția agricolă iar rolul esențial în asigurarea producției revine utilizării
rațioanle a resurselor.
Conceptul privind siguranţa alimentelor conduce la creşterea încrederii consumatorilor faţă
de produsele alimentare. Consumatorul, pe de o parte, şi firmele agricole, pe de altă parte, trebuie să
înţeleagă că pentru „noii parametri” ai securității alimentare sunt necesare cheltuieli suplimentare,
cheltuieli care sunt cu mult mai mici decât cele sociale, sau de asistenţă medicală. Este necesară
atingerea unui „echilibru” obţinut din optimizarea costurilor pe care calitatea produselor agricole o
aduce pe lanţul alimentar în vederea participării la securitatea alimentară. Mai mult, globalizarea
afacerilor recomandă şi obligă managementul firmelor agricole la implementarea guvernanţei
corporative necesare pentru crearea unor valori și practici în ceea ce priveşte siguranţa alimentară.
Toate sectoarele industriei alimentare trebuie să participe la securitatea alimentară iar pentru ca acest
deziderat să fie îndeplinit şi firmele agricole trebuie să ofere produse agricole de calitate.
Cercetarea se dorește a realiza conexiunea între strategia de creștere a afacerii agricole –
rentabilitatea sporită și durabilă - diminuarea/eliminarea riscurilor – modelul scoring specific
domeniului agricol, care, coroborate, să ofere elementele ”sănătoase” pentru o bună guvernanță a
afacerilor agricole participante la securitatea alimentară.

2. REVIZUIREA LITERATURII DE SPECIALITATE ŞI DEZVOLTAREA IPOTEZELOR

DE LUCRU. RENTABILITATEA – PREMISĂ A CONTINUITĂŢII, RĂSPLATĂ A
RISCULUI ASUMAT
Eficienţa şi eficacitatea unei entităţi depind de calitatea activităţii managementului, de
instaurarea unei bune guvernanţe. Peter Drucker considera că „managementul este echivalent cu
persoanele de conducere”. Afacerile prezentului sunt în etapa în care afirmaţia lui Peter Drucker este
fundamentul pe care se implementează diverşi piloni: continuitatea, managementul, riscul,
guvernanţa, auditul.
Riscul poate fi privit ca reprezentând „incapacitatea unei firme de a se adapta la timp şi la cel
mai mic cost la modificările de mediu”2.
Într-o altă accepţiune, riscul reprezintă „posibilitatea de a obţine rezultate favorabile într-o
acţiune viitoare exprimată în termeni probabilistici”.3
Compensaţia riscurilor este profitul. Cu cât riscul este mai mare, profitul este mai mare, la
risc mic profitul este redus.
Noţiunea de profit a cunoscut, în teoria şi practica economică, numeroase accepţiuni şi
aprecieri cristalizându-se că o caracteristică esenţială a oricărei activităţi este raţionalitatea, pusă în
evidenţă prin profit.
Începând de la mercantilişti şi până la opiniile moderne se desprinde ideea că profitul este
venitul net al întreprinderii.
Dimensiunea, structura şi dinamica profitului sunt influenţate de acţiuni ale managementului,
cum ar fi: modernizări şi investiţii; ameliorarea bunurilor economice; organizarea ştiinţifică a muncii
şi producţiei, producţia de flux; ameliorarea punctelor slabe şi a ameninţărilor, respectiv fructificarea
punctelor forte şi oportunităţilor pe care entitatea le absoarbe din mediul extern.
Profitul – recompensă a întreprinzătorilor pentru riscul asumat – este şi sursă a investiţiilor în
aceeaşi industrie sau în industrii noi, mai avantajoase. Beneficiile nu trebuie privite doar ca expresie
a raţionalităţii economice, ci şi ca o expresie a raţionalităţii sociale şi a raţionalităţii ecologice.
Analiza profitului poate oferi informaţii cu privire la rentabilitatea întreprinderii. Dicţionarul
de economie defineşte rentabilitatea ca fiind „capacitatea unei firme de a obţine profit, ca diferenţă
pozitivă între încasările obţinute din activitatea proprie (cifra de afaceri) şi cheltuielile de fabricaţie,
de comercializare şi pentru tranzacţia propriu-zisă (costuri)”.4

2
Cristian Păun, Laura Păun, Riscul de ţară, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 18
3
Alexandru Puiu, Management în afacerile economice internaţionale, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 2008
4
Coralia Angelescu (coordinator), Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 378
 Profesorul Constantin Cojocaru leagă indubitabil noţiunea de rentabilitate de cea de profit,
prin faptul că rentabilitatea reflectă capacitatea unităţilor de a obţine profit „ca diferenţă pozitivă
între încasările obţinute din activitatea proprie (cifra de afaceri) şi cheltuielile de fabricaţie, de
comercializare şi pentru tranzacţia propriu-zisă (costuri)”, adică “de a-şi acoperi cheltuielile din
venituri proprii şi totodată de a realiza şi un venit sub forma profitului”.5
După alt autor, rentabilitatea reprezintă „reflectă capacitatea firmei de a produce profit,
oglindind într-o formă sintetică eficienţa întregii activităţi economice a întreprinderii”.6
Mai mult, rentabilitatea este „mâna vizibilă” a progresului, echităţii şi protecţiei mediului:

Figura 1
Rentabilitatea – „mână vizibilă” a progresului într-o lume care guvernează „mâna invizibilă”
MEDIUL EXTERN

Cheltuieşte mai puţin decât

MEDIUL EXTERN
veniturile obţinute şi foloseşte
raţional rezervele interne

Cheltuieşte împrumutându-se la
viitor, deci trebuie să investească
Întreprinderea în prezent pentru a consuma şi în Rentabilitate Progres
viitor

Foloseşte creativitatea şi
asigură distribuirea justă a
bogăţiei create

Sursa: Geanina-Gabriela Tudose, „Analiza şi strategia rentabilităţii industriei de morărit, panificaţie şi produse
făinoase”, Teză de doctorat, 2004

În economie se manifestă două categorii de interese, unele care nasc impulsul acţiunilor
întreprinderilor şi altele care determină comportamentul consumatorilor în condiţiile unor resurse
limitate, a incertitudinilor şi riscurilor pe care le generează activitatea economică. Ştiinţa economică
a stabilit anumite reguli generale şi comune în comportamentul producătorilor şi al clienţilor7,
respectiv principiul raţionalităţii, principiul optimalităţii, principiul eficienţei. Din analiza acestor
principii se desprind soluţii spre care tind entităţile şi din rândul cărora se va alege varianta ce are
drept efect o activitate eficace şi eficientă.
Relația dintre rentabilitate și risc își pune amprenta asupra desfășurării activității unei entități.
Mai mult, rentabilitatea este considerată punctul de plecare în asigurarea continuității activității
entității. Conceptul de continuitate a activităţii porneşte de la premiza că entitatea îşi va continua
activitatea pe o perioadă de minimum douăsprezece luni de la data raportării situaţiilor financiare, în
condiţii normale de activitate, fără a intra în lichidare sau faliment. Cadrul de raportare financiară
prevede că situațiile financiare anuale sunt elaborate, de regulă, pornind de la ipoteza că entitatea
raportoare își va continua activitatea în viitorul previzibil. În acest fel, se presupune că entitatea nu
are intenția și nici nevoia de a lichida sau de a-și reduce în mod semnificativ activitatea.
Evaluarea continuității activităţii se realizează prin diferite metode aplicate situaţiilor
financiare anuale, metode contabile (analiza lichidităţii, solvabilităţii şi echilibrului financiar) și
metode scoring de predicție a riscului de faliment. Printre metodele scoring regăsim Modelul
Altman, Modelul Conan & Holder, Modelul Centralei Bilanţurilor din Banca Franţei, Metoda
”credit-man” sau ”security analysis”, Modelul B-Băileșteanu, Modeluol Bilanțurilor din Banca

5
Constantin C. Cojocaru, op. cit., pag. 228
6
Alexandru Gheorghiu, Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2004,
pag. 189
7
Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Constantin Popescu, Economie-manual universitar, Editura Economică, Bucureşti, 2001,
pag. 58
Franței, Modelul A-Ion Anghel. Aceste metode scoring permit aprecierea riscului de faliment pe
baza corelaţiei stării de sănătate cu o serie de rate financiare semnificative.

3. OBIECTIVELE CERCETĂRII
În vederea realizării acestui demers s-a urmărit atingerea următoarelor obiective:
 aprofundarea suportului ştiinţific existent privind rentabilitatea – premisă a continuităţii
activităţii agricole, instrument al riscului asumat;
 analiza rentabilităţii firmelor agricole româneşti cotate;
 cercetarea literaturii de specialitate privind strategiile de creştere a rentabilităţii la nivelul
firmelor;
 priorităţile strategiilor firmelor agricole;
 propuneri strategice pentru îmbunătăţirea şi creşterea rentabilităţii firmelor agricole
româneşti cotate;
 demonstrarea viabilităţii strategiei tehnologice aplicate de către una dintre firmele analizate,
în vederea creşterii competitivităţii activităţii și implicit a calității produselor agricole
participante la siguranța alimentară.
Într-o economie de piaţă modernă, scopul unei entități este subordonat profitului. Pe piaţa de
profil, firmele agricole se confruntă cu numeroase riscuri care îşi pun amprenta asupra rentabilităţii
lor. Gestionarea acestor riscuri prin intermediul instrumentelor unui management performant are un
impact semnificativ asupra evoluţiei economice a acestor firme. Atenuarea riscurilor specifice
întâmpinate de firmele agricole se poate face prin creşterea rentabilităţii acestora, în concordanţă cu
obiectivele economice şi sociale ale acestora. În acest scop, literatura de specialitate menţionează
mai multe strategii prioritare de creştere a rentabilităţii unei entităţi.

4. METODOLOGIA DE CERCETARE
În vederea realizării obiectivelor, având în vedere natura problematicii abordate, s-au folosit
următoarele instrumente metodologice:
 cercetarea documentară extinsă;
 cercetarea evoluţiei ratelor rentabilităţii nete şi brute pentru firmele agricole româneşti cotate;
 cercetarea strategiilor de creştere a rentabilităţii firmelor agricole româneşti cotate;
 cercetarea evoluţiei indicatorilor economico-financiari pentru a demonstra efectele aplicării
strategiei tehnologice de către una dintre firmele analizate.
Pentru obţinerea datelor şi informaţiilor, s-a utilizat cercetarea documentară a situaţiilor
financiare anuale ale firmelor agricole cotate la BVB, precum şi a studiilor cuprinse în articolele
publicate în jurnalele naţionale şi internaţionale din domeniu, a unor specialişti care au realizat
studii.

5. ANALIZA RENTABILITĂŢII FIRMELOR AGRICOLE ROMÂNEŞTI COTATE.

STRATEGII PRIORITARE ALE CREŞTERII RENTABILITĂŢII LA NIVELUL
FIRMELOR AGRICOLE ROMÂNEŞTI COTATE
Problemele care se ridică se referă la următoarele aspecte: dacă firmele agricole româneşti
cotate îşi desfăşoară activitatea în condiţii de rentabilitate superioară, la nivelul pieţei; dacă acestea
se înscriu în trendul rezultatelor obţinute de sectorul agricol din România sau se abat de la această
evoluţie; dacă participă la securitatea alimentară.
Pentru analiza situaţiei globale a rentabilităţii firmelor, poate fi umărită dinamica
rentabilitatăţii brute și nete din total activitate.
 Rentabilitatea brută din totalul activitate
Analiza rentabilităţii brute din total activitate vine să întregească diagnosticul cu caracter
general al rentabilităţii firmelor agricole analizate.
Dinamica rentabilităţii brute din total activitate este pe deplin pozitivă în condiţiile în care
ritmul de creştere a ratei rentabilităţii brute depăşeşte ritmul de creştere a profitului brut.
 Figura 2
Dinamica ratelor rentabilităţii brute (%)

120

100

80

60

40

20

0
2011 2012 2013
Rata rentabilităţii brute a cheltuielilor totale
Rata rentabilităţii brute a veniturilor totale
Rata rentabilităţii brute a valorii medii anuale a activelor imobilizate şi circulante
Rata rentabilităţii brute a capitalului permanent

Sursa:„Situaţiile financiare anuale” la 31 decembrie 2012/31 decembrie 2013 ale firmelor agricole
(http://doingbusiness.ro/financiar/raport/) şi prelucrările autorului

Profitul brut din anul 2012 se datorează creşterii veniturilor. Şi în cazul ratei rentabilităţii
brute din total activitate nu putem aprecia că evoluţia acesteia a fost pozitivă, ci doar favorabilă, în
condiţiile în care dinamica cheltuielilor este mai rapidă decât dinamica veniturilor, în anul 2012 faţă
de anul 2011.
Firmele nu au adoptat o strategie judicioasă, în anul 2013 faţă de anul 2012, de creştere a
rentabilităţii, aspect evidenţiat de trendul descrescător al profitului brut.
 Rentabilitatea netă din total activitate
Dinamica rentabilităţii nete din total activitate este pe deplin pozitivă în momentul în care
profitul net obţinut de firmele agricole este cât mai mare faţă de diversele resurse consumate sau
alocate. În acest sens, cadrul investigaţional poate fi completat cu analiza factorială a ratei
rentabilităţii nete din activitatea totală a firmelor agricole (vezi figura 3).
Figura 3
Dinamica ratelor rentabilităţii nete (%)

100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
2011 2012 2013

Rata rentabilităţii nete a cheltuielilor totale recalculate

Rata rentabilităţii nete a veniturilor totale recalculate
Rata rentabilităţii nete a valorii medii anuale a activelor imobilizate şi circulante
Rata rentabilităţii nete a capitalului propriu
Rata rentabilităţii nete a cifrei de afaceri

Sursa: „Situaţiile financiare anuale” la 31 decembrie 2012/31 decembrie 2013 ale firmelor agricole
(http://doingbusiness.ro/financiar/raport/) şi prelucrările autorului
 Rentabilitatea netă a firmelor a crescut în anul 2012, dar majorarea nu poate fi considerată pe
deplin pozitivă. Indicele Rn este devansat de indicele chr, însă nu putem afirma acelaşi lucru şi despre
indicele Vr, după cum se poate observa din figura 2. Firmele agricole au depus eforturi considerabile
pentru a-şi îmbunătăţi resursele tehnice, chiar dacă indicele Ai+Ac este cu mult mai mic decât
indicele Rn, iar pentru viitor firmele au rezerve interne pe linia îmbunătăţirii rotaţiei activului care ar
genera plus valoare şi rezultat net.
Majorarea profitului net din total activitate a firmelor în anul 2012 este pe deplin pozitivă în
condiţiile în care acesta creşte faţă de cheltuielile totale recalculate şi veniturile totale recalculate.
Rentabilitatea netă a firmelor din total activitate ar fi înregistrat o creştere pozitivă şi nu
numai una favorabilă, dacă ar fi reuşit să consume sau să aloce resursele obţinute în condiţii de
eficienţă economică.
În anul 2013, firmele obţin o creştere a rentabilităţii nete redusă comparativ cu anul 2011.
Capacitatea firmelor de a obţine profit net, în perioada 2011 – 2013, a fost susţinută de
următoarele aspecte: creşterea eficienţei economice a cheltuielilor; sporirea capacităţii firmelor
agricole de a realiza plus de valoare; investiţiile tehnice şi modernizările efectuate de către firme;
politica de personal abordată de management.
Dinamica rentabilităţii din total activitate a firmei, între anii 2011 – 2013 este una favorabilă
pe fondul unei rentabilităţi nete ce este depăşită de rentabilitatea brută, după cum se poate observa
din figura 4.

Figura 4
Evoluţia rentabilităţii nete comparativ cu rentabilitatea brută
la firmele agricole româneşti cotate

5000

4000

3000

2000

1000

0
2012/2011 2013/2011
Indicele rentabilităţii nete a cheltuielilor
Indicele rentabilităţii brute a cheltuielilor
Indicele rentabilităţii nete a veniturilor
Indicele rentabilităţii brute a veniturilor
Indicele rentabilităţii nete a valorii medii a activelor
Indicele rentabilităţii brute a valorii medii a activelor
Indicele rentabilităţii financiare în funcţie de capitalul propriu
Indicele rentabilităţii financiare în funcţie de capitalul permanent
Sursa: Calculat de autor pe baza datelor prezentate in figurile 2 şi 3

Eforturile fimelor pe linia eficienţei economice a cheltuielilor trebuie să fie şi mai susţinute,
astfel încât în următorii ani să realizeze o rentabilitate netă mai mare decât rentabilitatea brută, din
total activitate, pentru a dispune de valori necesare unei mai bune remunerări a factorilor de
producţie, a participanţilor la jocul social, şi nu în ultimul rând pentru a fi mai atractivă pentru
investitorii existenţi şi potenţiali.
Firmele agricole sunt organizate şi conduse în vederea îndeplinirii unor scopuri cantitative
şi/sau calitative. Pentru a atinge obiectivele propuse, pentru a şti situaţia actuală, unde doresc să
ajungă şi cum pot ajunge la performanţa prognozată, managementul trebuie să stabilească un plan
strategic.
Priorităţile strategiilor firmelor agricole, fie economice (profitul, cifra de afaceri, cota de
piaţă, productivitatea muncii, calitatea produsului), fie sociale (controlul poluării, satisfacerea
clienţilor prin calitatea preţul produselor oferite, permanentizarea furnizorilor pentru a oferi produse
de calitate, la preţuri acceptabile), au drept rezultat final creşterea rentabilităţii pe o piaţă
concurenţială și totodată participarea la securitatea alimentară.
Pentru a rezista într-un mediu concurenţial, firmele agricole trebuie să împletească
rentabilitatea înaltă şi durabilă cu eficacitatea.
În stabilirea obiectivelor pe termen scurt/mediu şi în elaborarea unor strategii viabile, firmele
agricole trebuie să ia în calcul şi o serie de riscuri şi incertitudini ale mediului economic românesc.
Propuneri strategice pentru îmbunătăţirea şi creşterea rentabilităţii firmelor agricole
româneşti cotate
Din multitudinea de strategii putem aminti: strategiile de redresare, consolidare şi dezvoltare.
Printre strategiile pe care firmele agricole ar putea să le adopte în vederea creşterii puterii
competitive pe piaţă şi asigurării unei rentabilităţi superioare, se numără: strategii tehnologice,
strategii bazate pe costuri, strategii ale calităţii, strategii defensive, strategii de stabilitate, strategii de
creştere.
Strategii tehnologice. Prin strategiile tehnologice, firmele agricole realizează avantaje
competitive: avantaj de cost (prin schimbări tehnologice de proces); avantaj prin diferenţiere (prin
schimbări tehnologice de produs). Odată cu „plusurile” pe care le aduce tehnologia (îmbunătăţirea
calităţii produselor, satisfacerea de noi cerinţe ale pieţei, rentabilitatea activităţii firmelor agricole)
strategiile tehnologice implică şi numeroase riscuri:8 investiţiile în tehnologii de vârf presupun
cheltuieli însemnate; tehnologia trebuie să aibă un caracter flexibil pentru a putea face faţă regulilor
economiei de piaţă.
Strategii bazate pe costuri. Avantajul competitiv adus de tehnologia deţinută de firmele
agricole presupune costuri de producţie competitive sau diferenţiate. Dacă managerii firmelor
agricole consideră că deţin avantajul costului pe piaţa pe care îşi desfăşoară activitatea, pot apela la
următoarele strategii: acceptarea pierderilor iniţiale pentru a impune produsele lor; cumpărarea unei
părţi din piaţă; părăsirea progresivă a sectorului maximizând rentabilitatea (este cazul firmelor
agricole care, nereuşind să rămână pe piaţă, se retrag).
Strategii ale calităţii. Produsele agricole, pentru a se menţine pe pieţele câştigate şi pentru a
cuceri noi pieţe, trebuie să aibă o calitate superioară care să se înscrie în rigotile securității
alimentare. Strategiile calităţii sunt numeroase şi au drept obiective: satisfacerea nevoilor beneficiarilor,
înlăturând cauzele noncalităţii; produse de calitate superioară care să menţină şi să dezvolte vânzările şi
astfel să se obţină o creştere a rentabilităţii firmelor.
Strategii neutrale. Firmele agricole trebuie să aplice demersul strategic al stabilităţii sau
creşterii stabile, deoarece: perspectivele de creştere a pieţei sunt mici; preocuparea firmei este de a
minimiza riscurile, iar performanţele satisfac conducerea şi de aceea nu doreşte să se complice
iniţiind strategii de dezvoltare. Dintre alternativele strategice neutrale (de stabilitate), firmele
agricole pot opta pentru: strategia profitului; strategia de consolidare; strategia continuităţii.
O formă a strategiei de stabilitate este strategia de recoltare, prin care firmele agricole
urmăresc pe termen scurt maximizarea veniturilor, limitarea cheltuielilor şi recoltarea a tot ce se
poate obţine din valorificarea produselor obţinute.
Strategii defensive. Firmele agricole analizate, datorită unor cauze obiective sau de natură
subiectivă, înregistrează în unii ani pierderi. În aceste condiţii, acestea pot adopta strategia de
redresare (revenire la o situaţie profitabilă). Când situaţia economică a firmelor agricole este slabă şi

8
Vasile Dan, Ruxandra Isaic-Maniu, Daniela Mitran, Emil Stan, Strategii şi structuri industriale competitive, Editura
All, Bucureşti ,1997, pag. 56
în acest caz se impune o strategie de renunţare (decolare) şi orientarea pe activităţile rămase care pot
deveni rentabile sau asigură un anumit grad de rentabilitate.
Strategii de creştere. Managementul firmelor agricole pentru a asigura perenitatea acestora,
ar trebui să pună în aplicare o strategie de creştere.
Indiferent de strategia aleasă, scopul acestor demersuri este de a îmbunătăţi şi a creşte
competitiv rentabilitatea firmelor agricole româneşti cotate.
Pe lângă aceste demersuri strategice, firmele pot alege strategii ale căror obiective şi priorităţi
să vizeze creşterea competitivă a rentabilităţii activităţii desfăşurate.
Demersul strategic al acestora poate viza obiective economice, cum ar fi: creşterea
rentabilităţii activităţii desfăşurate, în condiţiile unei pieţe concurenţiale şi ale dezvoltării durabile.
Strategia competitivizării rentabilităţii firmelor agricole româneşti, pentru a fi viabilă, trebuie
să înglobeze şi să combine obiectivul economic – majorarea rentabilităţii, în condiţiile pieţei
concurenţiale, cu obiectivele sociale: satisfacerea clienţilor prin calitate, salarizarea şi condiţiile de
muncă ale salariaţilor, controlul poluării. Mai mult, aceasta trebuie împletită cu elementele
strategiilor tehnologice, bazate pe cost, ale calităţii, ale diversificării sau ale concentrării, al căror
scop final este o eficienţă finală „competitivă”, strâns legată de eficienţa socială şi ecologică.
Viabilitatea acestor strategii este demonstrată prin faptul că una dintre firmele agricole din
eşantionul analizat a apelat la strategia tehnologică.
După cum am menţionat anterior, pentru îmbunătăţirea eficienţei economice a activităţii
firma agricolă a avut în vedere îmbunătăţirea tehnicului.
Investiţia realizată de firmă urmăreşte creşterea competitivităţii activităţii prin:
 o utilizare mai bună a resurselor umane, prin achiziţionarea unui utilaj performant care
uşurează activitatea firmei, asigurând o eficientizare a procesului tehnologic de lucru mecanizat;
 o utilizare mai bună a factorilor de producţie, prin realizarea investiţiei realizându-se o
creştere cantitativă şi calitativă a producţiei vegetale ce participă la securitatea alimentară.
Implementarea proiectului conduce la obţinerea următoarelor efecte:
 ajustarea nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei. Prin achiziţionarea
utilajului, care permite executarea lucrărilor agricole în perioadele optime şi aplicarea unor noi
tehnologii se obţin producţii mai mari cantitativ şi de calitate cu impact asupra interesului sporit
față de conumatori;
 creşterea veniturilor explotaţiei agricole. Investiţia conduce la obţinerea unor producţii
mai mari şi implicit la creşterea veniturilor comparativ cu anii anteriori implementării;
 creşterea viabilităţii economice, prin creşterea producţiei şi implicit a veniturilor, în
paralel cu reducerea cheltuielilor.
Efectele aşteptate din investiţia descrisă mai sus, pentru culturile grâu şi floarea soarelui
sunt:
1. Valoarea investiţiei (VI) = 214.886 lei, valoarea totală a proiectului fără TVA;
2. Veniturile din exploatare (Ve) = veniturile realizate din activitatea curentă se calculează
pornind de la fizic (cantităţi de produse, volumul producţiei, servicii) ţinând cont de
preţuri/tarife pe unitatea de măsură diferenţiat pentru fiecare obiect de activitate;
3. Cheltuieli de exploatare (Ce)= cheltuielile generate de derularea activităţii curente. Sunt
cheltuielile aferente veniturilor din exploatare;
 Figura 5
Dinamica veniturilor şi cheltuielilor din exploatare pentru perioada de referinţă (lei)

1600000

1400000

1200000

1000000

800000

600000

400000

200000

0
An 1 An 2 An 3 An 4 An 5

Venituri din exploatare Cheltuieli din exploatare

Sursa: *** Documentele interne ale firmei agricole

4. Rata rezultatului din exploatare (rRe) - trebuie să fie minim 10% din Ve.
Rezultatul din activitatea curentă – trebuie să fie pozitiv, iar rata rezultatului din exploatare
trebuie să fie minim 10% din veniturile din exploatare pentru anii evaluaţi. Rata rezultatului
Re
din exploatare (rRe) se calculează după formula: rRe   100
Ve
Figura 6
Dinamica ratei rezultatului din exploatare (%)

70

60

50

40

30

20

10

0
An 1 An 2 An 3 An 4 An 5
Sursa: *** Documentele interne ale firmei agricole
5. Durata de recuperare a investiţiei (Dr) = 1,1688 ani – trebuie să fie maxim 12 ani. Este un
indicator ce exprimă durata de recuperare a investiţiei (exprimat în ani). Se calculează astfel:
VI
Dr  1 6 .
( Flux _ net _ actualizat   Flux _ exp loatare_ actualizat) / 12
5 12

Unde: Se consideră că în anii 6-12 cash-flow-urile din exploatare sunt egale cu cash-flow-ul din
exploatare din anul 5.
6. Rata rentabilităţii capitalului investit (rRc) - trebuie să fie minim 5% pentru anii evaluaţi:
Flux _ exp loatare
rRc   100
VI
Figura 7
Dinamica ratei rentabilităţii capitalului investit (%)

180
160
140
120
100
80
60
40
20
0
An 1 An 2 An 3 An 4 An 5

Sursa: *** Documentele interne ale firmei agricole

7. Rata acoperirii prin fluxul de numerar (RAFN= Flux de numerar din exploatare/ (dobânzi +
plăţi leasing + rambursarea datoriilor) – trebuie să fie ≥1,2, pentru anii evaluaţi:

Figura 8
Dinamica ratei acoperirii prin fluxul de numerar

3,5

2,5

1,5

0,5

0
An 1 An 2 An 3 An 4 An 5

Sursa: *** Documentele interne ale firmei agricole

8. Rata îndatorării pe termen mediu şi lung (rI) – trebuie să fie maximum 60% pentru anii
TDi
evaluaţi: rI   100 , unde: TDi= total datorii pe termen mediu şi lung în anul i; TAi=
TAi
total active în anul i.
 Figura 9
Dinamica ratei îndatorării pe termen mediu şi lung (%)

30

25

20

15

10

0
An 1 An 2 An 3 An 4 An 5

Sursa: *** Documentele interne ale firmei agricole

9. Rata de actualizare – este de 2%, folosită pentru actualizarea fluxurilor de numerar viitoare;
10. Valoarea actualizată netă (VAN) = 1.570.072 lei, trebuie să fie pozitivă:
5 12
FN i FN i exp lt
VAN     VI
i 1 1  r  i 6 (1  r ) i
i

FNi = flux de lichidităţi net din anul i;FNi explt = flux de lichidităţi din exploatare din anul i;
VI = valoarea investiţiei;
11. Disponibilul de numerar la sfârşitul perioadei:
Figura 10
Dinamica disponibilului de numerar la sfârşitul perioadei (lei)

1200000

1000000

800000

600000

400000

200000

0
An 1 An 2 An 3 An 4 An 5

Sursa: *** Documentele interne ale firmei agricole

Sistemul de producţie al firmei agricole este reprezentat prin maniera în care managementul a
reuşit să combine produsele, factorii şi diversele măsuri de natură tehnică şi economică aflate la
îndemâna acesteia, astfel încât să practice o structură optimă a culturilor şi să obţină rezultatele
economice dorite.
 Aprecierea și evaluarea stării de sănătate financiară a firmei agricole analizate impune
evaluarea riscurilor care îi însoțesc activitatea, o predicție a riscului de faliment în vederea asigurării
continuității afacerii agricole. Analiza s-a realizat ținând cont că firma agricolă a apelat la o strategie
tehnologică pentru a-și îmbunătăți eficiența economică a activității. Am aplicat asupra indicatorilor
economico-financiari modelul Altman de predicție a riscului de faliment deoarece, după cum s-a
demonstrat în cercetări anterioare, acest model este viabil și pentru firmele agricole românești cotate.
Potrivit acestui model, valoarea Scorului Z stabileşte două limite şi o zonă de incertitudine.
 Z < 1,8 - faliment într-un an de zile;
 1,81≤ Z≤2,675 - zonă de incertitudine cu risc mare de faliment;
 2,67 ≤S Z≤2,99 - zonă cu risc mic de faliment;
 Z> 2,99 - zonă lipsită de ameninţarea falimentului.
În urma celor analizate, constatăm că firma agricolă supusă studiului înregistrează valori mai
mari de 2,99 situându-se într-o zonă lipsită de amenințarea falimentului, după cum se observă în
figura 11.
Figura 11
Previziunea riscului de faliment pentru ipoteza dezvoltării prin tehnologie a
firmei agricole cotate

6,4
6,3 6,39
6,2 6,27
6,15
6

5,8

5,6
5,47
5,4

5,2

5
AN 1
AN 2
AN 3
AN 4
AN 5

Sursa: *** Documentele interne ale firmei agricole

Strategia aleasă, fie că este adoptată distinct sau prin îmbinarea aspectelor favorabile ale mai
multor strategii mai sus amintite, trebuie să conţină ca pilon elementele unei guvernanţe eficiente.

6. CONCLUZII

O bună guvernanţă în cadrul firmelor agricole diminuează riscurile, creşte performanţa,

deschide calea către pieţele financiare, creşte abilitatea de marketing pentru bunuri şi servicii,
îmbunătăţeşte stilul de conducere, arată transparenţă şi responsabilitate socială.9
Rentabilitatea, în corelaţie cu cercetarea riscului, sunt rezultatele entităţii spre care guvernanţa se
orientează cu un interes sporit sub incidenţa crizei actuale, pentru a oferi informaţia financiară necesară
creşterii interesului investitorilor şi, mai mult, indispensabilă unei afaceri agricole eficiente, eficace,
transparente şi durabile, în condiţiile crizei financiare actuale.

9
A. Morariu, Gh. Suciu, F. Stoian, Audit intern şi guvernanţă corporativă, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag.
189
 Firmele agricole româneşti cotate trebuie să se adapteze continuu la cerinţele pieţei şi să aibă
în vedere strategii cu ajutorul cărora trebuie să înlăture tendinţele declinului economiei naţionale:
disponibilizarea personalului; sarcinile fiscale şi sociale în creştere, ce revin firmelor; ratele ridicate
ale dobânzilor care frânează procesul investiţional; orientarea organizării structurale a firmelor
agricole spre tehnologii (structuri elastice, ce produc cu oarecare uşurinţă produse noi, dar nu şi
moderne); scăderea substanţială a veniturilor populaţiei; greutatea în stoparea creşterii costurilor de
producţie ca urmare a scumpirii succesive a materiilor prime şi a resurselor energetice; diminuarea
puterii de absorbţie a pieţei.
Soluţiile firmelor agricole pentru a dezvolta activităţi rentabile, competitive, care să se înscrie
pe linia dezvoltării durabile, sunt: 1. creşterea rolului cercetării-dezvoltării în cadrul firmelor
agricole româneşti; 2. investiţiile care să determine creşterea eficienţei utilizării factorilor de
producţie, altfel spus diminuarea eforturilor; 3. relevanţa marketingului (orice firmă agricolă este un
sistem deschis, iar pentru a avea capacitatea de a obţine venituri superioare şi în condiţii de
competitivitate, trebuie să cunoască foarte bine mediul extern).
Nu se poate vorbi de o reinterpretare sau schimbare majoră, ci doar o aşezare în centru şi o
relevanţă sporită a tuturor ipotezelor care oricum demonstrează continuitatea – rentabilitate, risc,
transparenţă.
Investiția tehnologică are rolul de a crește și îmbunătăți nu numai eficiența ci și calitatea
culturilor agricole, input-uri pentru industria alimentară. Mai mult, este demonstrată ideea potrivit
căreia calitatea produselor industriei alimentare depinde de nivelul calității input-urilor din
agricultură. Astfel se asiguiră criteriile necesare pentru a se respecta securitatea alimentară.

RECUNOAŞTERE
„Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect numărul POSDRU/159/1.5/S/138907 „Excelenţă în
Cercetarea Ştiinţifică, Interdisciplinară, Doctorală şi Postdoctorală, în Domeniile Economic, Social şi
Medical - EXCELIS”, coordonator Academia de Studii Economice din Bucureşti.”

BIBLIOGRAFIE

Angelescu Coralia (coordinator), Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 2001

Ciucur Dumitru, Gavrilă Ilie, Popescu Constantin, Economie-manual universitar, Editura
Economică, Bucureşti, 2001
Cojocaru C. Constantin, „Analiza economico-financiară a exploataţiilor agricole şi silvice”,
Editura Economică, Bucureşti, 2000
Gheorghiu Alexandru, „Analiza economico-financiară la nivel microeconomic”, Editura
Economică, Bucureşti, 2004
Morariu A., Suciu Gh., Stoian F., „Audit intern şi guvernanţă corporativă”, Editura Universitară,
Bucureşti, 2008
Păun Cristian, Păun Laura, „Riscul de ţară”, Editura Economică, Bucureşti, 1999
Puiu Alexandru, „Management în afacerile economice internaţionale”, Editura Independenţa
Economică, Piteşti, 2008
Tudose Geanina-Gabriela, „Analiza şi strategia rentabilităţii industriei de morărit, panificaţie şi
produse făinoase”, Teză de doctorat, 2004
Vasile Dan, Ruxandra Isaic-Maniu, Daniela Mitran, Emil Stan, „Strategii şi structuri industriale
competitive”, Editura All, Bucureşti ,1997
http://doingbusiness.ro/financiar/raport/
http://www.tradeville.eu/
www.bvb.ro