Profesor

Lidia Mîrzac
Discurs narativ
Raporteaza unul sau mai
multe evenimente si le
situeaza in timp;
•este marcat de timpurile
discursului, mai ales de
perfectul compus, dar si de
prezentul narativ;
• este adesea caracterizat
de repere cronologice :
date, alti indici temporali.
Discurs descriptiv
Numeste, caracterizeaza,
califica un obiect, fiinta,
lucru, peisaj etc.;
•este marcat de timpul
imperfect;
• face apel la campurile
lezicale, adjective, verbe
de stare si perceptie.
DISCURSUL EXPLICATIV
/ DEMONSTRATIV
Analizeaza si face intelese
idei, procese, fenomene ,
experiente etc.;
• se adreseaza unui receptor
care nu poseda toate
cunostintele despre subiectul
tratat;
este impersonal;
• presupune o intrebare
(explicita sau nu), urmata de
un raspuns care da explicatia,
definitii, puse in valoare prin
prezentative (este vorba
despre, este…), conectori logici,
termeni specializati,
comparatii, scheme etc..
DISCURSUL
ARGUMENTATIV
Demonstreaza, convinge sau
delibereaza, valorizand una
sau mai multe opinii sau teze;
• se caracterizeaza prin
enuntarea argumentelor
formulate mai mult sau mai
putin personal, prezentarea
argumentelor si a exemplelor,
rationamentul articulat prin
conectori logici, procedee
retorice de convingere;
• presupune o ipoteza,
argumente si concluzie.
 Reprezinta un act de comunicare centrat
pe functia conativa, scopul urmarit fiind de
a-l convinge pe receptor cu privire la
validitatea punctului de vedere sustinut de
autor. Intr-un text argumentativ autorul
apara o teza prin utilizarea unor
argumente pe care le poate ilustra cu
exemple.
 TEZA- raspunde la intrebarea „ ce vrea sa demonstreze
autorulin text? ”
 - emplicita (exprimata clar de autor)
 - implicita (se deduce din scopul general urmarit in
ansamblul argumentatiei)
 ARGUMENTELE- ilustrate cu exemple
 - trebuie sa fie solide, clar formulate si ordonate logic;
 - pot fi insotite de contraargumente;
 - formularea se realizeaza cu ajutorul conectorilor si al
unor structuri lexicale cu rol emfatic si persuasiv
 CONCLUZIA- rezuma demersul argumentativ
 Rolul argumentativ Conectori
De confirmare Asa, bun, intr-adevar

De explicatie Pentru ca, deoarece, fiindca, de aceea, de

aici, mai precis
De rectificare Dar, insa, ci, de fapt, in fine, mai bine
zis,
De concesie Dar, totusi, cu toate acestea, in ciuda
celor intamplate, ma rog etc.
De obiectie Dar, insa, pai etc.

De concluzie Deci, asadar, in consecinta, prin urmare,

pe scurt , asa ca etc.
De dezacord Din contra, dimpotriva, in schimb

Expunerea ordonata a unor pe de o parte… pe de alta parte, in

argumente primul rand…in al doilea rand…in final
Trecerea de la o idee la alta de altfel , dar, iar, totusi, de fapt,
in schimb, ca tot am adus vorba,
si pentru ca tot vorbim

Functie metadiscursiva oferind in ghilimele fie zis, drept sa spun,

informatii despre atitudinea ca sa spun asa
vorbitorului in raport cu ceea ce
se comunica

„conectori nobili” pe scurt, in fond, in consecinta,

mai precis, ca urmare a celor
spuse, contrar celor spuse, in
paranteza fie zis
Introduc argumente Caci, pentru ca, de fapt, dovada ca,
avand in vedere ca

Introduc teza Parerea mea este ca, voi arata ca

Introduc legitimarea Se stie ca , avand in vedere ca

argumentelor

Introduc concluzia Deci., in concluzie, asadar, iata de ce,

eibine

Introduc argumente Desigur, de altfel, nu numai…, ci si

coorientative

Introduc argumente Insa, dar, totusi, in fond

antiorientative
 Planul analitic:
- fapte, circumstante relevante privind
raspunsul;
- cauze, origini ale fenomenului;
- consecinte, concluzii
 Planul cumulativ- adera la o teza propusa
- comenteaza si ilustreaza aspecte ale aceleiasi
probleme
 Planul explicativ- organizaza reflectia in jurul
catorva axe convergente; fiecare axa grupeaza
argumente specifice, care ilustreaza un aspect al
temei
 Planul comparativ- confrunta doua teze, sub
doua sub doua structuri posibile:
- analiza primei teze;
- examenul celei de a doua;
- puncte comune si diferente ale
acestora;
 Planul dialectic- recurge la un examen critic:
- teza initiala;
- teza adversa
- teza finala: sinteza sau concilierea lor
Argumentare obiectiva :
 Fapte
 Informatii
 Marturii
 Citate

Argumentare subiectiva:
 Crez personal
 Sentimente proprii
Sistemul propriu de valori si atitudini
 Prin analogie

 Prin exemplificare

 Prin enumerare

 Pe baza de aparente/ majoritate

 Cauzala/ de implicatie
Aproape orice scriere de tip academic este intr-un sens,
argumentativa. Eseul argumentativ poate fi descris mai
bine ca “text de tip pedagogic”. Cei mai multi dintre noi
trebuie rareori sa scriem un eseu argumentativ “pur” in
viata de zi cu zi. Cu toate acestea, caracteristicile si
componentele unui eseu argumentativ formeaza baza
celor mai multe tipuri de texte academice. Un eseu
argumentativ simplu trebuie impartit in segmente clare,
dintre care patru trebuie sa fie intotdeauna prezente.
Aceste patru parti vor fi discutate in cele ce urmeaza.
Introducerea

Cu exceptia catorva specii literare, precum romanele

politiste, este neobisnuit ca cititorul sa fie plasat direct in
mijlocul actiunii. In cele mai multe tipuri de scriere, primul
lucru pe care il face autorul este de a introduce subiectul pe
care are de gand sa il prezinte. Scopul primului paragraf este
de a capta atentia cititorului si de a-i da cateva repere
referitoare la subiect. Paragraful initial urmeaza de obicei o
serie de pasi, de la situatii mai generale inspre situatia
specifica ce urmeaza sa fie abordata. Desi nu exista nici o
formula pentru redactarea introducerii, urmatoarele elemente
apar de cele mai multe ori:
Propozitia de introducere: Prima propozitie a eseului trebuie sa
fie suficient de interesanta pentru a determina cititorul sa
citeasca mai departe. Aceasta propozitie ar putea fi una
provocativa sau o intrebare majora. In oricare dintre cazuri, va
trebui ca cititorul sa fie introdus in subiect si focalizat asupra
subiectului ce va fi discutat.

Formularea tezei: E de obicei ultima propozitie a primului

paragraf si serveste ca linie directoare a eseului. Ea reprezinta
ideea care va fi sustinuta de-a lungul intregului eseu. Pentru
multi studenti pare ciudata situarea la bun inceput a concluziei
pe care o vor desprinde, ei preferand sa lase pentru sfirsitul
eseului exprimarea pozitiei lor in argumentare. Cu toate
acestea, e firesc si dezirabil ca cititorul sa fie informat despre
teza ce va fi sustinuta in eseu.
Sustinerea tezei
Odata ce in introducere a fost pregatit terenul pentru discutie
si a fost prezentata pozitia ce va fi adoptata, urmeaza partea
cea mai extinsa a eseului in care se vor prezenta
argumentele menite sa convinga cititorul. Un eseu bun va
convinge cititorul ca intrucat anumite elemente sunt adevarate
si pentru ca anumite convingeri sunt impartasite de autor si
de cititor, cititorul trebuie prin urmare sa accepte ca valide
concluziile autorului.
Modul cel mai obisnuit de a sustine teza este de a face o
asertiune si de a oferi apoi suporturi, dovezi care sa o
confirme. De obicei, dar nu intotdeauna, sustinerea afirmatiei
se face prin exemple. E, de asemenea posibil, sa se inceapa
cu o rezumare a exemplelor (dovezile) si apoi sa se extraga
concluzia. Urmatorul paragraf dintr-un eseu despre cenzura,
exemplifica modul in care se prezinta asertiunea si dovezile.
 Cenzura, prin chiar natura ei, este impotriva principiilor unei
societati democratice. [asertiune] Ea este fundamental
antidemocratica pentru ca limiteaza exprimarea si permite
catorva persoane sa dicteze celor multi ce pot -sau ce nu pot- sa
vada, sa citeasca sau sa asculte. [suport, dovada] De exemplu,
retragerea din circulatie a unei carti controversate, priveaza
autorul de un mare numar de cititori. In acelasi timp, grupul de
indivizi care decid retragerea cartii de pe rafturile librariilor,
spune de fapt publicului sa nu mai citeasca acea carte. [aceste
doua exemple dezvolta propozitia suport.] Aceasta actiune,
asadar, apartine mai mult ‘dictat-urii’ decat democratiei.
[Reformularea asertiunii initiale]
Anticiparea obiectiilor

O practica obisnuita in eseul argumentativ este ca autorul sa isi

prezinte opiniile si apoi sa considere critic posibilele pareri opuse.
E de asemenea posibil sa se inceapa cu expunerea punctelor de
vedere cu care autorul nu e de acord, sa le critice cu scopul de a
face loc parerii sale. La prima vedere, expunerea argumentelor
opuse ar putea parea contradictorie sau in detrimentul eseului.
Totusi, exista mai multe motive intemeiate care sa sustina
prezentarea argumentelor opuse:
Daca obiectiile nu sunt prezentate, autorul suprima deliberat
existenta oricarui contraargument. Situatia risca sa fie perceputa
ca lipsita de obiectivitate si autorul poate pierde simpatia cititorului
.
Argumentul va avea mai multa credibilitate daca este luata in
seama si cealalta latura. Ca in orice alta situatie cand se vrea
convingerea unei persoane, vor exista si dezacorduri. Prin
anticiparea obiectiilor si prin demonstrarea vulnerabilitatii lor in
fata argumentelor din eseu, opinia autorului poate castiga
acordul cititorului.
Practica includerii punctelor opuse, cultiva gandirea critica,
fortand autorul sa se situeze pe sine intr-o dezbatere continua
si sa constientizeze ca alte puncte de vedere nu numai ca
exista, dar pot sa aiba si validitate
Concluziile

In conditiile in care s-a spus deja in introducere ce parere va fi sustinuta, multi

studenti sunt nesiguri ce sa scrie in concluzie. Concluzia e o parte foarte
importanta a eseului pentru ca insumeaza teza si argumentele in favoarea ei,
lasand cititorului o imagine clara asupra pozitiei pe care o adopta autorul. Nu e
recomandat ca la acest stadiu sa se introduca idei noi, care nu au fost abordate
in eseu. E de asemenea neintelept a folosi concluziile ca loc de exprimare a
opiniei proprii, ca loc pentru ‘ceea ce cred eu’. Facand asa, cititorul poate avea
impresia ca oricine poate gandi ce doreste. In principiu, ideea e adevarata. Cu
toate acestea, autorul trebuie sa-si aminteasca scopul pentru care a scris
eseul. Acesta e nu doar de a spune cititorilor care e pozitia sa fata de subiect,
ce gandeste, ci si de a-i convinge de validitatea argumentelor sale, pe care sa
doreasca si ei sa le sustina, sau macar sa le cunoasca. De aceea, e absolut
ineficient a spune ca oricare pozitie fata de subiect e in egala masura de
indreptatita.
Trasaturile cele mai frecvent intalnite ale concluziei unui eseu argumentativ
sunt:
Sinteza argumentului: In concluzie, autorul trebuie sa reformuleze si
sa rezume foarte scurt principalele puncte ale argumentului.

Reformularea tezei: Autorul reformuleaza si sustine importanta tezei,

intrucat intregul eseu a gravitat in jurul demonstrarii sale. Unii
considera ca a rescrie teza intocmai este o metoda retorica foarte
eficienta. Alte persoane considera ca este bine a se reformula teza.
subiectului
Propozitiile de final: Aceasta sectiune
semnaleaza sfarsitul eseului si sau o
impresie de final cititorului. Iata cateva
posibile moduri de scriere a ultimelor
propozitii:
Discuta viitorul subiectului prezentat.
Aceasta poate accentua importanta
eseului. De asemenea, aceasta poate
ajuta cititorul sa aplice noua informatie sau
sa vada lucrurile global
Da cititorului ceva la care sa se
gandeasca, poate un mod de a utiliza
eseul in viata de zi cu zi
Revine la primele propozitii pentru a da o
forma circulara eseului
Pune intrebari, ori cititorului, ori intrebari
generale, care sa ajute cititorul sa obtina o
noua perspectiva asupra