PLANTE MEDICINALE

FOLOSITE IN TRATAREA SISTEMULUI CIRCULATOR

ARGUMENT ………………………………………………………………………………2
CAPITOLUL I – Noțiuni generale despre aparatul cardiovascular ……………………3
1.1. Noțiuni de anatomie și fiziologie ale aparatului cardiovascular ……………………3
1.2. Structura histologică a inimii ........................................................................................3
1.3. VASCULARIZATIA INIMII .......................................................................................4
1.4. ACTIVITATEA MECANICĂ A INIMII ...................................................................4
1.5. ZGOMOTELE INIMII ..................................................................................................4
1.6. PRINCIPALELE VASE DE SANGE ……………………………………………….5
CAPITOLUL II – Evoluția și impactul bolilor cardiovasculare ......................................6
2.1. Impactul bolilor cardiovasculare ...................................................................................6
2.2. Factori de risc modificabili .............................................................................................7
2.3. Factori de risc nemodificabili .........................................................................................7
CAPITOLUL III. INCURSIUNE ÎN FITOTERAPIE .......................................................8
CAPITOLUL IV. Plante medicinale folosite în tratamentul bolilor cardiovasculare......11
4.1. CARDIOPATATIA ISCHEMICĂ ...............................................................................11
4.2. PALPITAȚIILE ……………………………………………………………………….14
4.3. ARTEROSLEROZA .....................................................................................................15
4.4. HIPERTENSIUNE ARTERIALA ...............................................................................21
4.5. BOALA VARICOASA SI HEMOROIZII ...................................................................25
CAZURI CLINICE ………………………………………………………………………...31
CAZUL I …………………………………………………………………………………….31
CAZUL II …………………………………………………………………………………....33
CAZUL III …………………………………………………………………………………..35
CONCLUZII ………………………………………………………………………………...37
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………38
ANEXE

1
 ARGUMENT
La început, oamenii au folosit cu totul la întîmplare plantele medicinale. Cu timpul însă le-au
identificat pe cele care aduceau vindecare şi au transmis din generaţie în generaţie observaţiile lor,
creîndu-se astfel medicina populară.
Cele mai vechi date asupra plantelor medicinale le avem din China. Împăratul Sen Nung,
care a trăit cu 3 000 ani î. e. n., era preocupat de studiul plantelor medicinale, fiind considerat
întemeietorul medicinei chineze. Tot în China s-a descoperit o carte scrisă cu 2 600 ani î. e. n., în
care sînt indicate sute de plante medicinale cu întrebuinţarea lor. În Asia Mică, arheologii au scos la
iveală 22 000 tăbliţe de lut, vechi de 4-5 000 ani, dintre care 33 reprezintă un adevărat dicţionar al
plantelor medicinale. În Egiptul antic, plantele medicinale erau, de asemenea, mult preţuite, fapt
dovedit de papirusurile vechi de mii de ani, care cuprind numeroase reţete cu plante medicinale.
Toate aceste cunoştinţe au fost preluate de medicina greacă reprezentată prin cel mai mare medic din
antichitate, Hippocrat, apoi de către romani.
Şi la noi în ţară, plantele medicinale au fost cunoscute încă din timpuri îndepărtate.
Documente din secolul al XIII-lea arată că în acea epocă bărbierii tratau bolnavii cu "buruieni de
leac." Domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1558), fiind bolnav de ochi, a fost îngrijit de un bărbier
din Ardeal cu nişte "herbarius".
Pravila lui Matei Basarab (1640-1652) arată că "vraciul are nevoie să studieze ierburile şi să
descopere leacurile împotriva otrăvurilor". Psaltirea schiană descrie scorţişoara, isopul şi o gumă
denumită itacta, iar lexiconul slavo-romîn (1694) vorbeşte de izmă şi muştar.
Multă vreme, oamenii au crezut că "buruienelde leac"au puteri misterioase, ascunse, însoţind
folosirea lor de vraji şi discîntece. Treptat, oamenii de ştiinţă, studiind puterea vindecătoare a
diferitor plante folosite de popor, au dezvăluit "tainele" ascunse ale acestora. Ei au dovedit că
însuşirele vindecătoare ale plantelor medicinale se datoresc unor substanţe chimice numite principii
active. Aceste substanţe chimice, numite alcaloizi, glucozici, vitaminele, taninuri, uleiuri, volatile
etc., au fost studiate în laboratoare şi clinici, stabilindu-se proprietăţile lor terapeutice.
Totodată, oamenii de ştiinţă, înlăturînd plantele nefolositoare, au făcut cunoscute adevăratele
însuşiri vindecătoare ale plantelor.

2
 CAPITOLUL I – NOȚIUNI GENERALE DESPRE APARATUL CARDIOVASCULAR

1.1. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI CARDIOVASCULAR

Aparatul cardiovascular este format din:
-inima
-vase de sange
Inima este localizată în cavitatea toracică între cei doi plămîni.
Are formă de pară, cu varful îndreptat în jos și ușor spre stanga; căntărește aproximativ 300
g. Ca urmare execută o activitate uriașă, zilnic
contractandu-se de peste o sută de mii de ori, pompand 7200 litri de sange.
Inima este alcatuită din patru încăperi:
-două atrii,drept și stang;
-două ventricule,drept și stang;
Atriul drept comunică cu ventriculul drept,iar atriul stang comunică cu ventriculul stang.
Orificiile de comunicare se numesc orificii atrio-ventriculare și
sunt astupate de valvule atrioventriculare,care se deschid numai dinspre atrii spre ventricule.
Funcțional, inima este o pompă dublă,fiecare deservind o circulație,complet separate:
-marea circulație(circulația sistemica)
-mica circulație(circulație pulmonara)
Marea circulație:
-sangele pornește din vetriculul stang,prin artera aortă,ajunge în tot corpul și se reantoarce la
inimă,prin venele cave,în atriul drept.
Mica circulație:
-se desfășoară astfel:sangele pornește din ventriculul drept prin artera pulmonară,spre plăman; aici
se realizează schimbul de gaze și încărcat cu oxigen, se va reantoarce la inimă, prin cele patru vene
pulmonare în atriul stang.
Un circuit complet al sangelui,cuprinde marea și mica circulație.
1.2. STRUCTURA HISTOLOGICĂ A INIMII
Inima este alcătuită din trei straturi concentrice,de la interior spre exterior sunt:
-endocardul;
-miocardul;
-pericardul(epicardul);

3
 În peretele miocardului,există formațiuni de țesut embrionar,care are capacitatea de a
declanșa și a conduce impulsurile de contracție. Rolul conducător în declanșarea impulsurilor ,îl are
nodulul sinoatrial,care prezintă cel mai rapid ritm de descărcare și anume 70 contracții/minut.În
cazul lezării nodulului sinoatrial, rolul de centru de comandă, este preluat de nodulul arioventricular,
cu doar 40 impulsuri/min. Cand se întrerupe legătura acestor noduli, cu fasciculul Hiss, frecvența
contracțiilor, ajunge la 20-25 contracții/minut, fiind generate de fasciculele Hiss.
Lezarea sistemului de conducere a impulsurilor, duce la tulburări ale activității cardiace,
denumite blocuri:
-bloc total;
-bloc parțial;
-bloc de ramură;
1.3. VASCULARIZATIA INIMII
Se realizează prin arterele coronare,care se desprind de la baza arterei aorte.Obstrucția uneia
dintre ramurile artererelor coronare determină ischemia și necroza teritoriului respective, producand
infarctul miocardic acut.Bioxidul de carbon,din teritoriul inimii,va fi colectat de venele
coronare,care se varsă într-un sinus coronarian,care se deschide în atriul drept.
1.4. ACTIVITATEA MECANICĂ A INIMII
Inima funcționează prin contracții și relaxări.Contracțiile se numesc sistole,iar relaxările se
numesc diastole.Succesiunea unei sistole și a unei diastole,poartă numele de revoluție cardiacă, și
are durata de 0,8 secunde. Într-un minut sunt 70 contracții pe minut.
La fiecare revoluție cardiacă,inima este în repaus 0,4 secunde.
1.5. ZGOMOTELE INIMII
Atriile în distolă,s-au umplut cu sange,adus de;
-venele pulmonare pentru atriul stang;
-venele cave pentru atriul drept;
Coloana de sange aruncată are tendința de e se reîntoarce în ventricule, lucru care nu se-
ntamplă,deoarece,valvele se deschid numai dinspre ventricule spre artere.Tendinîa coloanei de sange
de a se reîntoarce în ventricule,va închide și mai bine valvulele de la baza arterelor; acesta este al
doilea zgomot al inimii care este scurt și ascuțit.Înscrierea grafică a oscilațiilor sonore,determinate
de activitatea mecanică a inimii,reprezintă fonocardiograma,iar înregistrarea grafică a variaților de
potențial electric,din timpul revolutței cardiace, reprezintă electrocardiograma.
Pulsul arterial este de 70 contracții/minut.

4
 În sistola ventriculară,sangele este expulzat brusc în artera aortă,unde se ciocnește de
coloana de sange,din aceasta rezultand, o undă, care se propagă prin toată coloana de sange, pană la
periferia organismului. Aceasta undă provoacă dilatarea pereților arterelor, care se manifestă sub
forma unor zvacnituri,a unor unde pulsatile,de numit puls. Pulsațiile se simt foarte bine,la arterele
situate superficial, pe un plan osos,așa cum este artera radială.Pulsul normal este de 60-70
contracții/minut.Dacă este mai mare de 70 contracții/minut,se numește tahicardie, iar sub 70
contracții/minut se numește bradicardie.
Tensiunea arterială:
-sangele este împins de ventricule în artere cu o anumită forță și exercită o apăsare asupra pereților
acestora.
Rezistența pe cere o opune pereții arterelor mari,arteriolelor și capilarelor,la acestă apăsare
precum și elasticitatea pereților mari,fac ca sangele,să se găseasă în interiorul vaselor de sange,sub o
anumită presiune,sub numele de tensiune arterială sau presiune arterială.
Tensiunea se măsoară cu ajutorul tensiometrului:
TA normală -110 -130 mm Hg
60-85 mm Hg
Tensiunea variază în funcție de mai mulți factori: varsta; sex; poziția corpului; intensitatea efortului
fizic etc;
Creșterea peste limitele normale(tensiune arteriala peste 140 mmHg) determină hipertensiunea, iar
scăderea sub limita inferioară (tensiunea arterială sub 100 mm Hg) determină hipotensiunea.
1.6. PRINCIPALELE VASE DE SANGE
Sunt trei categorii de vase de sange:
-artere;
-vene;
-capilare;
Prin artere, sangele circulă întotdeauna de la inimă spre corp.
Prin vene, sangele circulă dinspre corp spre inimă.
Capilarele,fac legătura între artere și vene.
Principala arteră,artera aortă,cea mai mare arteră a corpului,pornește din
ventriculul stang și are trei componente.

5
 CAPITOLUL II – EVOLUȚIA ȘI IMPACTUL BOLILOR CARDIOVASCULARE

- O treime din numărul total de decese la nivel mondial este cauzată de Bolile Cardio Vasculare,
care constituie astfel principala cauză de deces pe plan mondial. Mai mult, BCV sunt responsabile
de mai multe decese în lume decat cancerul, insuficiența respiratorie cronică și diabetul zaharat
cumulate.
- Pe langă impactul pe care îl au asupra țărilor și populației ca factori de deces, BCV constituie
totodată o cauză majoră de handicap și afecțiuni cronice, reprezentand o povară considerabilă pentru
sistemele medicale și economie. Pană în 2020, se estimează că BCV vor deveni principala cauză de
handicap, devansand bolile infecțioase.
2.1. Impactul bolilor cardiovasculare
- Se estimează că circa 17 milioane de oameni mor anual din cauza bolilor cardiovasculare.
- La fiecare două secunde survine un deces ca rezultat al BCV, un atac de cord la fiecare cinci
secunde și un atac cerebral la fiecare șase secunde.
- Dintre cele 17,5 milioane de decese cauzate de BCV în 2005, s-a estimat ca 7,6 milioane au fost
determinate de cardiopatie ischemica și 5,7 – de atacuri cerebrale.
- Din cele 10 miloane de oameni care supraviețuiesc anual unui accident vascular cerebral, peste 5
milioane răman cu dizabilități permanente, devenind o povară pentru familii și comunități.
- Numărul total de decese cauzate de BCV se estimează să ajungă la aproximativ 25 milioane pană
în 2020.
Cauze
- Evenimentele acute precum infarctul miocardic și accidentele cerebrale sunt predominant cauzate
de ateroscleroza, adică de depunerea progresivă a materialului gras (ex. colesterol, trombocite și
reziduri celulare) pe peretele arterial al vaselor de sange ce irigă inima sau creierul. Acumulările
reziduale determină formarea leziunilor sau a ateromatozei. În timp, aceste leziuni se măresc și se
dilată, îngustand artera și astfel limitand cantitatea de sange ce circulă prin vase. Vasul de sange se
poate astfel întări și pierde din flexibilitate.
- Deoarece inima și creierul nu sunt irigate corespunzător, aceste limitări ale fluxului sangvin,
asociate aterosclerozei, pot cauza probleme cardiovasculare precum angina. Limitări mai accentuate
pot degenera în evenimente cardiovasculare serioase, inclusiv atacuri de cord și accidente cerebrale.
- Dilatate, arterele se pot rupe, dezvoltand cheaguri de sange ce pot bloca complet vasele, cauzand
atacuri de cord și accidente cerebrale.

6
Diferitele forme de boli cardiovasculare
- Cardiopatie ischemică (CI), o afecțiune a vaselor de sange ce irigă inima. Implicațiile CI cuprind:
- Infarctul miocardic (IM, sau atac de cord)
- Angina (dureri ale pieptului)
- Unele aritmii (ritmuri anormale ale inimii).
- Bolile cerebrovasculare, afecțiuni ale vaselor de sange ce irigă creierul. Implicațiile bolilor
cerebrovasculare includ:
- Accidentele cerebrale (afecțiuni ale celulelor creierului cauzate de insuficiență irigare cu sange)
- Atacul ischemic tranzitoriu (alterare temporară a vederii, vorbirii, simțului tactil sau mișcării)
- Cele mai comune simptome ale atacului de cord cuprind dureri sau disconfort resimțit în mijlocul
pieptului, brațe, umărul stang, coate, maxilare sau spate. Alte simptome includ dispneea (dificultatea
de a respira) sau insuficiența respiratorie, starea de rău, voma, apatia sau leșinul, transpirația rece,
paliditatea.
- Cel mai frecvent întalnit simptom ale accidentului cerebral este senzația bruscă de slăbiciune a
feței și membrelor, cel mai adesea pe o parte a corpului.
2.2. Factori de risc modificabili
- Hipertensiunea
- Dislipidemia (niveluri anormale ale colesterolului)
- Diabetul/perturbări ale toleranței la glucoză
- Fumatul
- Obezitatea (IMC 30)
- Lipsa activității fizice
- Microalbuminuria sau RFG <60 mL/min (boală a rinichiului diabetic)
2.3. Factori de risc nemodificabili
- Varsta (>55 ani pentru bărbați, >65 ani pentru femei)
Bolile cardiovasculare – o preocupare mondială
Tratarea bolilor cardiovasculare
Intervențiile farmacologice pot contribui în tratarea aproape tuturor tipurilor de BCV, inclusiv
hipertensiune, colesterol ridicat și a diabetului/ perturbărilor toleranței la glucoză.
Tratamente cu plante medicinale,prezentata pe larg în continuare.

7
 CAPITOLUL III. INCURSIUNE ÎN FITOTERAPIE

Desigur că ştiinţa a făcut progrese imense în ultimii ani; se cercetează care sunt bolile, care
sunt organele atinse, care sunt cauzele bolilor şi apoi leacurile pentru vindecarea lor. Dar într-o
boală, nu se poate afirma că un singur organ este atins. Remediul acestor boli este în sucul plantelor,
în seva florilor, în frunze şi în rădăcini.
Vremea cand interesul pentru plantele medicinale era considerat o simplă modă a trecut de
mult. Potrivit unor sondaje de opinie publica, peste 50 % din populație preferă, în caz de
îmbolnăvire, un “medicament vegetal”, în timp ce mai puțin de 25 % s-au pronunțat în favoarea
“medicamentelor de sinteză”.
Adevăratul remediul al tuturor bolilor este medicina vegetală. Strămoşii noştri culegeau
plante în păduri, în livezi, în munţi şi în cîmpii, unele aromatice, altele amare, le uscau şi făceau din
ele ceaiuri.
Cu metodele moderne privitoare la culegerea şi îngrijirea plantelor, punem la îndemînă
bolnavilor un elixir al vieţii mult mai eficace decît acel extras din regnul animal şi decît preparatele
chimice sau amestecuri de săruri. Tendinţa de întoarcere la natură în toate ramurile de activitate
omenească este ceva normal.
NATURA care a creat omul, a creat odată cu el şi tot ce va fi necesar pentru viaţă, pentru
întreţinerea, pentru sănătatea lui.
PLANTELE, acele mici vietăţi gingăşe, pe care le întîlnim la tot pasul, ni le-a dăruit natura
pentru întreţinerea sănătăţii noastre. De la Hipocrate şi pînă în zilele noastre, căutarea sănătăţii cu
plante, a fost la locul de cinste.
A intervenit apoi ştiinţa. Chimia medicală şi rafinamentul oamenilor de ştiinţă au scos din
plante principiile active şi le-au combinat în diverse preparate farmaceutice: prescripţii medicale
preparate în farmacie. Evoluţia acestor amestecuri şi spiritul mercantil ne-au adus specialităţile.
Fitoterapia - cea mai curată şi mai naturală ştiinţă aplicativă
Fitoterapia (phyton = plantă + therapea = tratament) este o ştiinţă străveche, care foloseşte
plantele medicinale, numite şi oficinale, în scopul vindecării. Odată cu descoperirile ştiinţifice ale
secolului XX, fitoterapia a ieşit din empirism, punându-se bazele terapeuticii cu plante pe baze
ştiinţifice, luându-se în studiu principiile active din vegetale. Nu mică le-a fost însă mirarea
cercetătorilor, când pe baza analizelor chimice şi a testelor clinice, au confirmat în proporţie de peste

8
80%, proprietăţile farmacodinamice ale plantelor, întocmai cum erau prescrise de către intuitiva
medicină populară.
Deşi fitoterapia azi se bazează pe efectele curative ale unor compuşi bio prezenţi în plante
sau în alte organisme vegetale, substanţe care poartă denumirea de principii active, această veche
ştiinţă a tămăduirii, îşi respectă regulile originare, valorificând materialul vegetal fără a extrage
selectiv anumite substanţe sau principii din ţesuturile plantelor, aşa cum fac alte ştiinţe care
valorifică vegetalele, ca farmaceutica sau aromaterapia. Din acest motiv, se poate spune, că
fitoterapia a rămas cea mai curată şi mai naturală dintre ştiinţe.
• Forme fitoterapeutice simple
Cele mai simple forme fitofarmaceutice sunt acelea în care anumite părţi ale plantelor se
mestecă sau se consumă ca atare, fie crude, fie uscate şi măcinate - sub formă de pulberi.
Majoritatea plantelor medicinale care se folosesc în stare crudă, apar primăvara, fiind uşor de
consumat prin frăgezimea lor. De cele mai multe ori, însă, fitoterapia recurge la extragerea, însă
neselectivă, a principiilor active din plante prin diferite metode, obţinându-se preparate numite
extracte fitoterapeutice.
• Extractele fitoterapeutice
Extractele  folosite în fitoterapie, sunt acele preparate obţinute din plante medicinale, în care
se regăsesc principiile active din organele vegetale, după ce acestea au părăsit materialul vegetal şi
s-au dizolvat în anumite medii (apă, alcool, ulei vegetal sau alte grăsimi, etc.). În cazul acestor
preparate, plantele medicinale devin o materie primă care poartă denumirea de drog. Cele mai
cunoscute preparate fitoterapeutice de acest fel, sunt extractele hidrice (infuzia, decoctul, maceratul,
siropul) şi extractele hidroalcoolice (tinctura). Extractele hidrice (apoase) sunt cunoscute sub
denumirea uzuală de ceaiuri.
Infuzia
  Infuzia este un extract apos obţinut printr-un procedeu simplu, la îndemâna oricui, numit
infuzare. Infuzarea constă în turnarea unei cantităţi prestabilite de apă clocotită peste materialul
vegetal aflat într-un vas (pahar, cană, vase de lut), după care recipientul se acoperă 15-20 de minute
cu o farfurioară, perioadă numită timp de infuzare. După scurgerea timpului de infuzare, lichidul
(soluţia) se strecoară, se îndulceşte (de preferinţă cu miere) sau nu, şi se administrează după indicaţii
(rece, cald, înaintea meselor, după mese, etc.).
Decoctul

9
 Decoctul este un extract preparat prin fierbere, procedeu numit decocţie. Materia primă
vegetală (plante medicinale, legume, cereale, leguminoase), adăugată unui lichid (de obicei apă), se
fierbe într-un vas, depăşindu-se momentul în care apa a dat în clocot. Timpul de decocţie începe
atunci când apa fierbe (dă în clocot) şi continuă încă o anumită perioadă, care se stabileşte fie în
minute, fie după cantitatea de lichid care se evaporă.
Maceratul la rece
Maceratul la rece este un extract hidric rezultat în urma unui proces numit, maceraţie.
Maceraţia constă în extragerea principiilor active din plante, în apă, la temperatura camerei (17-
22oC). Timpul de maceraţie este de 4-8 ore. În timpul procesului de maceraţie, materialul vegetal
aşezat într-un vas cu apă neîncălzită, se îmbibă cu apă iar substanţele active trec în soluţie.
Maceratul la cald pe baia de apă
Extragerea principiilor din plante prin această metodă este foarte eficientă în cazul
vegetalelor fără principii volatile valoroase, dar cu compuşi bio de alt tip, utili sănătăţii.  Metoda se
utilizează şi pentru obţinerea uleiurilor, alifiilor şi unguentelor din plante. Maceratul la cald pe baia
de apă este de asemeni, o metodă sănătoasă de preparare a unor alimente sau chiar a apei de băut.
Siropul
Siropurile sunt extracte (sucuri naturale obţinute prin stoarcere, infuzii, decocturi, macerate)
la care se adaugă mult zahăr. Adaosul de zahăr este de 640 g la 360 g lichid . Rolul zahărului din
sirop este acela de a corecta gustul şi mai ales de a conserva produsul, deoarece la concentraţia
enunţată mai sus, microorganismele nu pot supravieţui. Siropurile naturale prezintă valoare
alimentară sau terapeutică. Fitoterapia foloseşte aceste extracte şi pentru proprietatea lor de a corecta
gustul unor ceaiuri, în special al acelora destinate copiilor. Dezavantajul acestor produse, constă în
prezenţa în componenţa lor a zahărului rafinat solubilizat.
Tinctura
Tinctura este o formulă fitoterapeutică sau homeopată, mai rar farmaceutică, obţinută prin
extragerea substanţelor active din plante, de obicei proaspete, în soluţii hidroalcoolice. Concentraţia
alcoolului, a materiei prime ce se macerează, şi timpul de desfăşurare a procesului se aplică conform
reţetei. Tinctura se obţine în recipiente de sticlă prevăzute cu capac etanş, compoziţia agitându-se
măcar o dată pe zi, pe tot parcursul macerării. După scurgerea perioadei de tincturare, se execută
decantarea, soluţia hidroalcoolică rezultată, trăgându-se în sticluţe colorate mici, cu capac
înşurubabil. Principalul avantaj al tincturii constă în faptul că în soluţie se extrag toate principiile din
planta proaspătă, substanţe active care pot fi conservate o perioadă lungă de timp.

10
 CAPITOLUL IV. PLANTE MEDICINALE FOLOSITE ÎN TRATAMENTUL
BOLILOR CARDIOVASCULARE

4.1. CARDIOPATATIA ISCHEMICĂ

Se manifestă în principal sub forma anginei pectorale sau a infarctului miocardic,boli
caracterizate prin dureri de mare intensitate apărute brusc la nivelul inimii, cu o durată mai scurtă în
cazul anginei, sau mai prelungită, în cazul infarctului.
Următoarele plante au utilitate dovedită fără a fi însoțite de riscuri: talpa-gățtii, păducelul,
valeriana,degețelul roșu, lăcrămioara.
TALPA- GĂȘTII
Denumiri populare: Cione, coada-leului, creasta-cocoșului, iarba-flocoasă, somnișor.
Descriere: Plantă erbacee cu tulpina puternică, cu flori mici, roz, care crește pe terenuri
necultivate, în majoritatea zonelor țării.
Se folosesc: Părțile aeriene și înflorite ale ei — Herba Leonuri, care conțin un principiu
amar, ulei volatil, o saponină și un alcaloid.
Indicații terapeutice: Reglarea dereglărilor cardiace de origine nervoasă, liniștirea stărilor de
sufocare în astm, scăderea tensiunii arteriale. Denumirea stiintifica a ei indică faptul ca aceasta era
cunoscută de multă vreme pentru efectele ei în afecțiunile cardiace, avand proprietăți asemănătoare
valerianei.
Mod de administrare: Se recomandă în toate stările în care organele corpului sunt antrenate
de o excitație nervoasă, datorită principiului amar, care are o acțiune stomatică. Se folosește pentru
reglarea bătăilor inimii de origine nervoasă, liniștirea stărilor de sufocare în astm, pentru reglarea
presiunii sangelui, făcand să scadă tensiunea arterială. Se poate folosi sub formă de ceai (15 g la 200
ml apă), din care se iau 3-5 linguri pe zi. În anumite stări nervoase urmate de balonarea stomacului,
ceaiul se recomandă a se prepara dintr-un amestec de talpa-găștii, chimion, valeriană și fenicul (din
fiecare cate 20 g); se infuzează o lingură de amestec cu o ceașcă de apă. După 15 minute, ceaiul se
strecoară și se îndulcește cu zahăr. Se beau 3 ceaiuri călduțe pe zi. Talpa-gaști se poate folosi și sub
formă de tinctură, care se prepară din 20 g la la 100 ml alcool de 70", care se macerează timp de 7-8
zile. Se iau 20—40 picături, de 2-3 ori pe zi. Talpa-gaști intră în compoziția ceaiurilor sedativ,
calmant, anti-astmatic, a ceaiului împotriva tulburărilor nervoase.
Intră în compoziția granulelor SEDINSTANT, a comprimatelor NERVOSEDIN, SEDOCALM.
PĂDUCELUL

11
 Descrierea speciei. Arbuști, mai rar mici arbori (3-10 m înălțime) cu lemn tare și cu ramuri
spinoase. Frunzele la Crataegus oxycantha au 3-5 lobi, puțin adanci, mai mult sau mai putin obtuzi,
iar cele de C. monogyna 3-7 lobi mai adanci și de un verde mai închis, ascuțiți nedințați pe toată
marginea.Înflorește în lunile mai și iunie.
Produsul vegetal folosit. De la aceste două specii de păducel terapeutica utilizează frunzele
(Folium Crataegi), florile (Flores Crataegi cum floribus); toate aceste organe se recoltează în timpul
înfloririi; de asemenea se mai întrebuințează și fructele (Fructus Crataegi) recoltate la completa lor
maturitate.
Principii active: în frunze și flori: flavonoide și proantocianidine, acizi triterpenici (acidul
crategic din tratatele de specialitate mai vechi), acizi clorogenic și cafeic, colina și derivati purinici
(adenina, guanina). În fructe: flavonoide, antocianidina și acizi triterpenici, însă în cantitate mai
mică decat în frunze și flori.
Acțiune farmacologică. Sedativă, antispasmodică, vasodilatoare în special la nivelul vaselor
coronariene, hipotensivă, de întărire și rărire a contracțiilor inimii bolnave.
Întrebuințări: infuzia 1-2 % (2-3 g în 24 de ore, echivalent cu o cană de ceai) se
administrează în dereglările cardiovasculare, în angina pectorală, ca sedativ nervos, vascular și
hipotensiv.
VALERIANA
Prezentare generală
Denumirea uzuală: Valeriană (lat. Valeriana officinalis), denumiri alternative: odoleanul.
Scurtă descriere:
Valeriana este o specie ierbacee perenă, din flora spontană, dar care este mai ales cultivată,
inițial cu o rozetă de frunze, apoi cu o tulpină erectă, neramificată, cu frunze tulpinale opuse,
păroase mai ales la bază și pe spate, și cu flori în inflorescente terminale dense, asemănătoare cu o
umbrelă, avand culoarea de la roșu-liliachiu pană la alb.
Calități curative și acțiune farmaceutică:
Ulei volatil, alcaloizi, acid cafeic și clorogenic, sescviterpene. Sedativ de bază al sistemului nervos
central, ca și al celui autonom al inimii; antispastic; antivomitiv.
Recomandări:
- tinctura pentru tratarea problemelor emoționale, pentru ținerea sub control a apetitului și contra
problemelor cardiovasculare: se iau 50 de picături de valeriană de patru ori pe zi.

12
- tinctura pentru tratarea insomniei: se iau 1-2 lingurițe diluate în jumătate de pahar de apă, cu 15-20
de minute înainte de culcare.
- pulbere împotriva stărilor de nervozitate, a colicilor stomacale: se ia cate un varf de cuțit, de 3 ori
pe zi.
- infuzie împotriva problemelor cardiace: se bea treptat în cursul zilei sau seara la culcare.
DEGEȚELUL ROSU (digitalis purpurea)
  Degețelul roșu este planta medicinală originară din Europa Centrală și America de Nord, în
Romania este întalnit ca floră spontană în poieni, la margini de păduri sau în răriști, dar este și
cultivat pentru extragerea digitalinei.
Planta conține: heterozidecardiotonice, flavonozide, saponozide de natură steroidică, săruri
minerale (cupru, mangan, crom, nichel. bariu și stronțiu), vitamina C, coline, acetilcoline și
mucilagii. Calitățile sale terapeutice principale sunt: de cardiotonic – crește puterea de contracție a
cordului, ameliorează circulația sangelui, crește oxigenarea țesuturilor, înlătură stazele și edemele.
În fitoterapie sunt utilizate frunzele, ce pot fi recoltate și în primul an de vegetație, dar și în cel de-al
doilea.
  Uz intern:
- diverse afecțiuni cardiace - sub formă de pulbere
Efecte adverse:
Administrarea trebuie făcută sub stricta supraveghere medicală. Ca și din degetelul lanos, și
din această plantă se extrage digitalina, care poate produce moartea atunci cand nu este respectată
foarte riguros doza.
LĂCRĂMIOARA
Denumirea plantei: Lăcrămioara (Convallaria majalis) Fam. Liliaceae
Denumiri populare: cercelus, clopotele, clopoței, coada-cocoșului, curpina de pădure,
dumbrăvioara, floarea turcului, flori domnești,.
Ecologie și răspindire: Lăcrămioara o întalnim prin pădurile de foioase, mai ales stejarete,
tufișuri, lunci, în regiunile de campie și dealuri, preferă solurile fertile cu umiditate ridicată.
Perioada de vegetație: Este o plantă erbacee, perenă. Înflorește începiand din luna aprilie și
pană în iunie.
Perioada de recoltare: Se recoltează frunzele în perioada înfloririi, dar mai ales în lunile
aprilie-mai, pină la coacerea fructelor.Cel mai mare conținut în principii active avandu-l înainte de

13
deschiderea florilor.Este indicat ca frunzele să se recolteze pe cat posibil fără pețiol pe timp uscat și
se usucă în strat subțire, prevenindu-le de îngălbenire.
Bolile în care se utilizează: afecțiuni cardiace, migrene de natură nervoasă, nevralgii, dureri
de cap, amețeli.
4.2. PALPITAȚIILE
Palpitațiile sunt bătăi de inimă neregulate care pot surveni în numeroase situații: abuz de
cafea, ceai, alcool sau în diverse boli de inimă, organice sau cu substrat nervos.
Plantele medicinale recomandate în palpitații sunt următoarele: păducelul, talpa-găștii,
valeriana sau odoleanul (prezentate la Cardiopatia ischemica), teiul, roinița, cicoarea.
TEIUL
Utilizari interne: Ceaiul de tei calmează nervii și are gust placut.
Utilizari externe: De la tei se întrebuințează atat florile cat și frunzele. Teiul conține
numeroase substanțe chimice ca mucilagii, flavonoide, zahar, acetil colina.
Preparatele fitoterapeutice din flori de tei sunt utilizate în insomnii,în stările de tensiune
psihică și în tulburările cardiace pe fond nervos.
Utlizare intern, acțiune sudorifică, antitermică, emolientă, expectorantă și sedativă. Datorită
uleiului volatil cu acțiune neurosedativă și antiseptică, florile de tei sunt utilizate ca sedative în
insomnii, stări anxioase și iritabilitate. Ceaiul de flori de tei contribuie la vindecarea răcelii și gripei,
stimuland transpirația abundentă, facand să scadă temperatura crescută a corpului. Florile de tei au o
acțiune liniștitoare și ajută la eliminarea secrețiilor bronhice.
ROINIȚA (MELISSA OFFICINALIS)
E o plantă înaltă de aproape un metru, cu flori albe-liliachii și cu frunzele de un verde
deschis. Dar ceea ce o distinge printre suratele ei din natură e mireasmă pe care o răspandește și care
seamănă cu lămaia. Roințta (Melissa officinalis) este una din cele mai folosite plante medicinale din
lume . Zeci de studii făcute pe tot mapamondul pun în evidență extraordinara ei valoare terapeutică,
cu efecte multiple, atat ca remediu simplu cat și combinat.
Răspandire
Cunoscută în popor și sub numele de melisa, mătăciune sau iarba de alamai, roinița crește
mai ales în sudul și în vestul țării, unde preferă coastele pietroase și însorite din padurile de stejar, de
salcam sau din rariturile de fag. Înflorește acum, la sfarșit de mai - început de iunie, și poate fi găsită
cu precădere în vestul țării - Arad, Timisoara, Caraș Severin, în Bihor, dar și în zonele sudice ale
Olteniei și Munteniei.

14
Recoltarea
De la roiniță se culege partea aeriană (tulpina, frunze, flori), prin tăierea cu grijă, pentru a nu
dezrădăcina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe timp frumos, însorit, în zile fără
vant (vantul favorizează evaporarea uleiurilor volatile din plantă, care sunt un principiu activ foarte
important). Imediat după culegere, tulpinile de roiniță se pun la uscat în strat subțire, într-un loc
umbros și lipsit de umiditate. Dintr-o jumătate de kilogram de plantă proaspată, rezultă aproximativ
o sută de grame de plantă uscată. În stare proaspată, frunzele de roiniță pot fi folosite ca adaos în
salatele de crudități, cărora le dau o aromă și o savoare deosebite.
Cicoarea
Denumirea plantei: cicoarea (Chihorium intybus) Familia: Asteraceae
Denumiri populare: cicoară, cicoare de cimp, andivă, cicoare de vară, cicoare amară,
cocita, dorulet, dudau, floarea secarei, încingatoare, mestica, scai voinicesc, scaluset de casa, sporis.
Ecologie și răspindire: este o plantă ușor adaptabilă ce adeverește prezența ei pretutindeni,
în cimpie, prin pajiști, pe marginea drumurilor, și a căilor ferate, în poienele din pădure, are cerințe
mari față de umeditate și luminozitate, preferă solurile cu textura mijlocie sau ușoară, fertile, bogate
în humus, profunde cu reacție neutră.
Perioada de vegetatie: creste din luna mai pina in luna octombie, inceputul lunii noiembrie.
Perioada si organul de recoltare: in scopuri medicinale pot fi utilizate partile aeriene, care
se recolteaza in prima parte a perioadei de inflorire a plantei, in lunile iulie-august, cind tulpinile nu
au intrat in faza de lignificare. Pentru ca produsul sa fie de calitate superioara se taie si rozeta de
frunze bazale. Radacinile se recolteaza in septembrie-octombrie.
Boli in care se utilizeaza: in furunculozasi acnee (sub forma de ceai, in asociatie cu
radacina de brusture si iarba de trei frati patati). In angiocolite, deschinezii biliare, constipatii
cronice, in alimentatie planta este cultivata pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprietati
gastrice.
Uz intern: angiocolita, colicistita, tuse, insuficienta cardiaca, seboree.
Uz iextern: vindecarea ranilor si taieturilor.
Retete: Decoct – 2 lingurite de radacina maruntite in 200ml apa rece, se fierbe 5 minute, se
bea caldut in 3 reprize, inainte de mesele principale. O cura de 2 saptamini cu ceai de cicoare ajuta
uimitor la cresterea secretiei de bila, a celulelor hepatice diminuate, mai ales in cazul consumatorilor
de alcol.
4.3. ARTEROSLEROZA

15
 Arterosceloza consta in ingrosarea peretilor vaselor de sange,ceea ce ingreuneaza curgerea
sangelui in teritoriile respective;pe masura ce arterele se infunda ca urmare a dezvoltarii
arteroscerozei,organele afectate sufera tot mai sever si in cele din urma pot ceda.
Exista plante medicinale a caror actiune favorabila asupra colesterolului sanguin(principalul
factor incriminant pentru aparitia si agravarea bolilor cardiovasculare) a fost observata,astfel: faina
din seminte de in,schinduful,ginseng-ul,uleiul de citronela (Cymbopogon citratus),uleiul de luminita
(Oenothera biennis), extractul de flori de tei, extractul de pin maritim, catina alba, cimbrisor, arnica.
INUL - Linum usitatissimum
Descrierea speciei. Inul - planta erbacee, originara din cate se pare din Caucaz - se cultiva la
noi pe suprafete intinse, in scopuri industriale. Aceasta specie anuala, are o tulpina inalta pana la
1m, care in treimea superioara se ramifica in ramuri subtiri ce se termina cu cate o frumoasa floare
albastra, regulata, pe tipul 5, cu corola dialipetala si androceul format din 5 stamine fertile si 5
stamine sterile. Fructul la maturitate este o capsula cu 5 loji, in fiecare loja gasindu-se cate 2 seminte
ovale, comprimate lateral, de culoare bruna stralucitoare; semintele au gust uleios si mucilaginos.
Produsul vegetal folosit. In scopuri terapeutice se folosesc numai semintele ajunse la
maturitate completa (Semen Lini).
Principii active: mucilagii, saruri de potasiu si de magneziu.
Actiune farmacologica: datorita mucilagiilor semintele de in au actiune purgativa (de natura
mecanica), emolienta si revulsiva.
Intrebuintari. Semintele de in ingerate intregi, cate 2 linguri pe zi, sunt folosite in
tratamentul dispepsiei si constipatiei. Sub forma de infuzie 4% se administreaza ca bautura
emolienta si racoritoare contra inflamatiilor tubului digestiv. Extern se utilizeaza faina de in, singura
sau asociata cu faina de mustar negru sub forma de cataplasme ca emolient si usor revulsiv.,cu
actiune favorabila asupra colesterolului sanguin. Cataplasma de faina de in se prepara din faina de in
care se amesteca cu apa calda in portiuni mici pana la consistenta dorita; in cazul cand se asociaza si
cu faina de mustar se foloseste apa care are temperatura camerei.
SCHINDUF (trogonella foenum-graecum)
Schinduf (Trigonella foenum-graecum) este o plantă iubitoare de căldură, care la noi creşte doar
cultivată în sudul şi sud-estul ţării. Din punct de vedere fitoterapeutic, valoroase sunt seminţele
(boabele) care se formează în păstăile plantei.
Proprietăţi, recomandări

16
  Făina de schinduf, rezultată din măcinarea boabelor, luată ca atare sau infuzată (o linguriţă
zilnic într-o cană cu apă) este: hipocolesterolemiantă, hipotrigleridemiantă, hipoglicemiantă,
secretolitică, estrogenică, tonic generală, antiastenică,  galactogogă, spermicidă (inhibă viabilitatea
spermatozoizilor), antistreptococică, uşor laxativă.
Datorită acestor proprietăţi, făina de schinduf se foloseşte ca tonic muscular şi ca stimulent
metabolic, fiind recomandată în special în astenie, surmenaj, debilitate fizică, digestie şi metabolism
lent. Schinduful mai stimulează lactaţia, scade colesterolul rău şi nivelul trigliceridelor circulante şi
micşorează glicemia. De asemeni, seminţele măcinate ale acestei plante, uşurează respiraţia şi ajută
la eliminarea mucozităţilor pulmonare, mai ales în cazul formelor de bronşită cu tuse seacă.
   Atât efectul hipoglicemiant, cât şi cel hipocolesterolemiant este semnificativ, schinduful
fiind recomandat diabeticilor şi celor care suferă de ateroscleroză. Făina de schinduf în contact cu
apa sau cu lichidele digestive (salivă, suc gastric, etc.)  duce la formarea unor mucilagii cu rol
curativ şi protector asupra mucoaselor, administrarea sa fiind recomandată în gastrită şi în
constipaţii.
   Extern, prin acţiunea antiinflamatoare locală, făina de schinduf, sub formă de comprese, se
aplică pe zonele afectate de abcese, furuncule
GINSENGUL
Capsulele de Ginseng combat oboseala, astenia si starile de convalescenta, fiind solutia
perfecta pentru intarirea tonusului general, dupa perioada de iarna. Studiile realizate la nivel mondial
desemneaza stresul ca fiind ucigasul numarul unu in lume, el fiind responsabil de aparitia a
numeroase boli si chiar a unor comportamente deviante.
Capsulele de Ginseng – recomandari si beneficii
Ginsengul este recomandat de specialistii naturopati pentru capacitatea de a ajuta organismul
sa treaca prin perioadele dificile. Ginsengul actioneaza asupra organismului, imbunatatind
metabolismul energetic, motiv pentru care este recomandat in caz de oboseala, astenie sau
convalescenta.
Ce stim despre Ginseng:
Ginsengul este o planta cultivata de mii de ani in Corea, China si Siberia. Ambele tipuri de
ginseng, alb si rosu, care se comercializeaza in prezent, provin de la plante de 4-6 ani. Partea activa
a plantei este radacina. Aceasta are o forma cilindrica sau fusiforma, uneori ramificata, cu o lungime
de 20 de cm.
- capsule cu ginseng si usturoi

17
Indicatii: Produsul se recomanda in convalescenta, oboseala fizica, mentala si sexuala, stari
caracterizate prin scaderea imunitatii organismului, antiaterosclerotic si hipotensor.
PINUS MARITIMA
Pycnogenol este o marca inregistrata pentru proantocianidina, un complex de bioflavonoizi
extras din scoarta arborelui Pinus Maritima care creste pe coasta maritima a Frantei. Este un
antioxidant puternic studiat in tratarea unor afecrtiuni produse de radicalii liberi precum: Alzeimer,
Cancer, Degenerare Maculara, Glaucoma si Senilitate.
Pycnogenolul nu trebuie confundat cu Extractul din Samburi de Strugure care este
Proantocianidina Oligomerica (OPC). Ele au o compozitie chimica distincta si sunt antioxidanti
sinergici (sinergici = pot fi combinati pentru a se completa sau potenta reciproc)
Pycnogenol este absorbit in organism foarte rapid (aproximativ 20 minute) si actioneaza
timp de pana 72 de ore (cu efecte diminuate pe masura ce trece timpul). Pycnogenol este foarte util
in special pentru  repararea organelor afectate de radicalii liberi care sunt cele mai succeptibile la
procesul de imbatranire: vedere, functia cerebrala, elasticitatea pielii. Pycnogenol are de asemenea
un efect de protectie a AND-ului celular impotriva actiunii radicalilor liberi. Deteriorarea AND-ului
conduce la accelererea proceselor de inbatranire, aparitia cancerului sau a bolilor cronice.
Exista o evidenta clara ca Pycnogenol poate sa imbunatateasca sistemul circulator prin
intarirea capilarelor si venelor. S-a dovedit util in preventia si tratarea Insuficientei Venoase
Cronice, o afectiune care se manifesta prin mancarimi, unflare (in special a picioarelor), ulceratii,
endema, vene varicoase. In plus, Pycnogenol previne agregarea plachetara care poate conduce la
formarea de cheaguri de sange.
COMPOZITIE:
Extract de Pin Maritim (85% Proantocianidina)…..2.000 mg
Apa distilata, Alcol Etilic ……excip.
Potenta: 12 picaturi contin 20 mg de Pycnogenol.
Flaconul de 30 ml contine 2.000 mg de Pycnogenol (echivalnetul a 400 capsule de Pynogenol   5 mg
ADMINISTRARE:
Primele 2-3 zile: 30 mg/zi (18 picaturi) pentru fiecare 10 Kg de greutate corporala administrate in 3
prize cu mancare. (De exemplu: la o greutate de 60 Kg se vor administra 6x18= 108 picaturi/zi adica
108/3= 36 picaturi de 3 ori pe zi)
Urmatoarele zile: 60 mg/zi ( in total 36 picaturi) => cate 12 picaturi de 3 ori pe zi administrate cu
mancare.

18
Se poate administra sublingual unde se tine timp de 20-30 secunde dupa care se inghite cu apa sau
se poate adauga intr-o bautura racoritoare.
CATINA-ALBA
Denumirea plantei: Catina-alba (Hippophae rhamnoidas) Fam. Elaeagnaceae
Denumiri populare: catina cenisie, catina de riu.
Ecologie si raspindire: Arbusti spinosi ce cresc in pilcuri sau tufarisuri pe malurile riurilor,
in regiunile mlastinoase pe nisipuri si pietrisuri, mai ales pe formatiunilor geologice salinifere.
Perioada de recoltare: se recolteaza fructele catinei in decursul lunilor august-
septembrie.Se recomanda a fi recoltate pina la lasarea primului ger, dupa care continutul in vitamina
C scade brusc.
Boli in care se utilizeaza:
Uz intern: hepatita epidemica, hepatita cronica, urticarie, nevroze, alcoolism, guta, reumatism,
ciroza hepatica, ateroscleroza, anemie.
Uz extern: la arsuri, degeraturi, radiatii.
Retete:
Infuzie - 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apa clocotita; se lasa vasul acoperit 30 de min; se bea
fractionat in cursul unei zile (o bautura placuta si racorotoare se obtine din 750 g fructe cu 6 l apa si
1 kg zahar – dupa racire se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros)
ARNICA
Intr-o dimineata de iunie, pe o pajiste alpina inundata de soare, vom putea vedea intinderea
verde insufletita de galbenul vesel al unei flori numite Arnica Montana. Inalta de 30-50 de cm, ea
si-a concentrat frunzele la nivelul solului intr-o rozeta, cu frunzele dispuse perechi in cruce.
Frunzele au forma lanceolata, sunt usor paroase, aspre, iar culoarea lor este de un sobru verde-
argintiu. Din mijlocul frunzelor tasneste o tulpina solitara, zvelta si rezistenta, acoperita de mici
perisori. Pe la mijlocul ei uneori apar doua mici tulpini laterale purtand un boboc imbracat in sepale
paroase. Ascetismul frunzelor si al tulpinii deghizeaza de fapt intreaga forta a plantei, care este
transmisa exploziei florale.
Unul sau 3-5 mici sori galbeni-portocalii radiaza in varful tulpinii. Coroana radianta este
formata din flori liguliflore, iar centrul este format de o multitudine de flori tubuliflore, mici tuburi
care poarta atit organe de reproducere masculine, cat si feminine (stamine si pistil). Deoarece
capitulul floral este format de fapt dinr-o multitudine de mici flori, Arnica face parte din familia

19
Compositelor. In mod aparte in cadrul familiei, la Arnica, Calendula si floarea soarelui, intalnim un
echilibru perfect al distributiei florilor intre centru si periferie, intre inima si periferie.
1. Folosita in cantitati ponderale, sub forma de infuzie, decoct, tinctura, ulei, unguente, sau dilutii
homeopatice joase (D3-CH5), datorita componentelor fizico-chimice, Arnica are urmatoarele efecte:
Prin uleiurile eterice:
 rol antiinflamator asupra inflamatiilor;
 dezinfectant;
 regenerare celulara.
Prin flavonoide, cholina, procyanidina:
 stimularea activitatii cardiace si a circulatiei coronariene si generale;
 trofic al celulei miocardice distrofice sau degenerative, actionand in special pe inima oamenilor
in varsta nedigitalizati sau cu o afectiune cardiaca (insuficienta cardiaca NYHA 1 sau 2, infarct
miocardic, miocardita);
 stimuleaza circulatia in vasele coronariene sclerozate;
 amelioreaza conducerea cardiaca;
 normalizeaza hipertensiunea;
 normalizeaza tulburarile de ritm in bradicardii usoare.
Alte componente:
 siliciu, pe care planta il aduce intr-o forma "vitalizata";
 camfor;
 substante gumate;
 kaliu, calciu;
 taninuri, etc.
Administrarea interna a extractelor din planta poate da tulburari de ritm, afectiuni ale
stomacului si intestinului, din acest motiv recomandandu-se in uz intern doar dilutii homeopatice.
Prin metode experimentale s-a observat ca actiunea de electie a Arnicai este in traumatisme,
planta avand efect pe sange, nervi, mucoase, articulatii, organe digestive:
 sange: in special pe circulatia venoasa, unde sunt prezente fenomene de staza, hemoragii. Ca
urmare poate fi vorba de o simpla echimoza, sau de o hemoragie interna (ca urmare a unui accident
vascular cerebral hemoragic, sau dupa nastere, dupa operatii, revarsat sanguin, hematurie,
hemoragie retiniana, epistaxis, hematemeza, etc), tromboze, spasm sau scleroza a vaselor de singe
(angina pectorala, hipertonie);

20
 4.4. HIPERTENSIUNE ARTERIALA
Hipertensiunea arteriala se defineste a fi cresterea tensiunii arteriale maxime (sistolice)
,peste 160 mmHg si a tensiunii arteriala minime (diastolice) peste 95 mmHg. In formele usoare si
moderate,pot fi utile plante cum sunt paducelul,talpa-gastii prezentate la Cardiopatia Ischemica.
Pentru mentinerea in limite normale a valorii tensiunii arteriale,se utilizeaza ca plante si
produse fitoteraputice: frunzele de mesteacan,papadia, ,anghinarea,cozile de cirese,preparatele din
afin (protectoare pentru vasele sanguine),vascul, leurda, nemtisorul de camp, coacazul negru,
sulfina.
MESTEACANUL
Mesteacănul e numele copacilor din genul Betula, în familia Betulaceae, înrudit cu familia
fagului/stejarului, Fagaceae. Aceştia sunt în general copaci sau arbuşti de talie mică spre medie, cu
o coajă albă caracteristică, care cresc mai ales în clima temperată nordică. Inca din vechime,
mesteacanul era folosit in tratarea multor boli, incat pe drept cuvant i se spunea "arborele vietii".
De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja si seva. La noi in tara, in mod
curent, se utilizeaza frunzele - Folium Betulae - pentru a mari diureza. Frunzele contin saponine, o
substanta amara, mucilagii, tanin de natura pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de natura
flavonica (betulina), zaharoza, rezine etc.
Ceaiul de mesteacan, prin diureza puternica pe care o produce, face sa se elimine toxinele
din corp, stimuleaza schimburile organice, avand in acelasi timp si o actiune depurativa. Multe boli
de piele sunt influentate in bine de o cura facuta cu acest ceai. Diureza produsa are o actiune
favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si nefrite cronice. Se recomanda in formele
cardio-renale insotite de edeme si albuminurie, contribuind la eliminare apei retinuta in tesuturi.
Dupa unii autori, ceaiul de mesteacan are proprietatea de a dizolva piatra la rinichi (litiaza renala).
Se recomanda si in boli de ficat.
Infuzia din frunze de mesteacan se prepara in modul urmator: peste 20 g. frunze maruntite
(2-3 linguri) se toarna 200 g. apa clocotita. Se acopera si se lasa pana se raceste la 40 grade C, apoi
se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu care neutralizeaza acidul betuloretinic, deoarece
acesta micsoreaza actiunea diuretica a frunzelor de mesteacan. Dupa 6 ore, se strecoara si se bea
lichidul in doua reprize, la un interval de 4 ore. Extern, baile cu frunze de mesteacan intaresc
radacina parului si influenteza in bine iritatiile parului.
PAPADIA
Denumirea plantei: Papadia (lat. Taraxacum officinale) Familia: Compositae

21
Denumiri populare: Cicoare, Floarea-malaiului, Flori-galbene, Laptuca, Lilicea, Papa-gainii, Pui-
de-gasca.
Ecologia si raspandirea:
Aceasta planta este vazuta pe pajisti, pasuni, fanete, poieni, livezi, terenuri necultivate. Planta evita
locurile foarte ude.
Perioada de vegetatie:
Infloreste in aprilie-mai si continua pana in septembrie.
Perioada de recoltare:
Inainte de inflorire se colecteaza frunzele, primavara sau toamna radacinile, iar tulpinile in
timpul infloririi. Uscarea frunzelor si tulpinilor se face la umbra, intinse in straturi subtiri, iar
radacinile si rizomii se spala sub jet de apa si se usuca la soare sau in locuri si bine aerisite. Dupa
uscare, plantele au gust amarui.
Calitati curative si actiune farmaceutica:
Colagoge, coleterice, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic, depurative sanguin,
antidiabetice, antireumatice, anticanceroase, astringent, antibiotice, antitumorale, antiinflamatoare.
Afectiuni pentru care se recomanda:
Afectiuni stomahice, gastrite hiperacide, hepatita cronica, insuficienta hepatica, ciroza,
elimina calculii biliari, dischinezie biliara, colecistita, constipatie, afectiuni cardiovasculare,
combate cancerul de san, afectiuni renale, reumatism, guta, dezechilibru hormonal, combate anemia
la copii, combate afectiunile dermatice, cataracta, conjunctivita.
Mentiuni:
Inainte de folosire va rugam consultati medicul de familie.
Mod de administrare:
Radacinile de papadie, mancate crude, la fel ca si cele uscate servite la ceai au efect
depurativ, de stimulare digestiei, sudorific si diuretic. Ele fac sangele foarte fluid, fiind
considerate un mijloc excelent contra sangelui ingrosat - infuzie din 1-2 lingurite la o cana de apa,
se beau 2-3 cani pe zi.
Aterioscleroza: infuzie din 1-2 lingurite de planta la o cana de apa, se beau 2-3 cani pe zi, 2-
3 saptamani.
Eczeme: infuzie (sau decoct din radacini) din 1-2 lingurite frunze la o cana apa, 2-3 cani zi.
uz extern – Se poate folosi ca produs cosmetic infuzia preparata din oparirea plantei si a radacinii.
Preparare:

22
 Ceai: Se pune peste noapte 1 lingurita (cu varf) de radacini in 1/4 litru de pa rece, se
incalzeste a doua zi pana incepe sa fiarba si se filtreaza. Aceasta cantitate se bea, inghititura cu
inghititura, 1/2 ora inainte si 1/2 ora dupa micul dejun.
Salata: Din frunze si radacini crude, proaspete.
Tulpini: A se mesteca bine si a se manca zilnic 5-10 tulpini crude, spalate.
Sirop: Se pun de 2 ori cate 2 maini pline de flori de papadie intr-un litru apa rece. Se pune la
foc mic pana incepe sa fiarba, se lasa sa dea in cateva clocote bune, se ia oala de pe foc si se lasa
totul sa stea peste noapte. A doua zi, se goleste continutul intr-o sita, se scurge, iar florile se storc cu
ambele maini. Sucul se amesteca cu 1 kg de zahar nerafinat, la care se adauga jumatate de lamaie
taiata felii (coaja se arunca daca a fost tratata cu substante chimice). Oala se pune pe foc fara capac.
Pentru a se pastra toate vitaminele, se da la foc mic. Astfel lichidul se evapora fara a fierbe. Siropul
se pune la racit o data, max. de doua ori, ca sa i se poata stabili adevarata consistenta.
Anghinaria
Denumirea plantei: Anghinarie (Cynara Scolynmis.L.) Fam. Asteracee
Denumiri populare: anghina, angina
Ecologia si raspandirea: creste in toate zonele, mai des intilnita in sudul tarii, la poalele padurilor
Perioada de vegetatie: infloreste din luna mai, sfarsitul lunii si pana la sfarsitul lunii septembrie
Perioada si organul de recoltare: Se recolteaza intreaga planta, mai utilizate sunt frunzele
cand ating lungimea de aproximativ 30-35 cm. Perioada de recoltare e din luna iunie pina-n
septembrie.
Bolile in care poate fi utilizata: Are un spectru extrem de vast de actiune, se utilizeaza in
tratarea unor boli ca nefrite cronice, varsaturi, enterite, fermentatii intestinale, hemoroizi, angicolite,
colestite, constipatii, hipertensiune, hipercolesterolemie.
Retete:
Infuzie: 2 lingurite cu virf de planta la cantitatea de 300 ml apa clocotita, se bea in inghitituri rare
cate o cana inainte cu jumatate de ora, inainte de principalele mese.
LEURDA
Denumirea plantei: Leurda (Allium ursinum)
Fam.Liliaceae
Denumiri populare: ai-ciorasc, ai-de-padure, ai-salbatic, aiuti, aliu, aliu de iunie, leoarda,leorda.
Ecologie si raspindire: Leurda creste numai pe cimpii bogate in humus si umede, sub tufisuri, in
paduri de foioase si alpine.

23
Perioada de vegetatie: Frunzele leurdei rasar din pamint in lunile aprilie si mai, uneori chiar mai
devreme. Florile devin insa vizibile abia pe la mijlocul lui mai sau iunie.
Perioada de recoltare: Frunzele tinere se aduna in aprilie si mai, deci inainte de inflorire, iar bulbii
la sfirsitul verii si toamna.
Bolile in care se utilizeaza:
Uz intern: hipertensiune arteriala, ateroscleroza, hematurie, diaree acuta si cronica, balonari si
colici, tuberculoza pulmonara, hidropizie, helmintiaze, constipatie.
Uz extern: exeme, reumatism, scrofuloza, rani. Este indicata in curele depurative de primavara si
ajuta la vindecarea bolilor cronice de piele.
Retete:
Sub forma de condiment: Frunzele proaspete de leurda se maruntesc ca patrunjelul sau ceapa si se
presara pe piine, in supe, sosuri, salate si mincaruri cu carne.
Tinctura de leurda: Frunzele sau bulbii taiati marunt se introduc intr-o sticla pina la git fara a se
indesa, se toarna deasupra rachiu de secara, sau orice alt rachiu de 38-40 % facut in casa si se lasa
14 zile in soare sau in apropierea masinii de gatit. Se iau de 4 ori pe zi cite 10-15 picaturi in putina
apa.
Vin de leurda: Se ia 1 pumn de frunze taiate marunt, se lasa sa dea citeva clocote in 1 litru de vin
alb, se indulceste dupa gust cu miere sau sirop si se bea din acest vin peste zi, incet, inghititura dupa
inghititura.
NEMTISOR DE CAMP
Denumirea plantei: nemtisor de cimp (Consolida regalis) Familia Ranunculaceae
Denumiri populare: albastrioare, buruiana de facut copii, ciocanasi, ciocul-berzei, ciocul-ciocirliei,
cizma-cucului, cirligei, clontul-nagitului, clontul-cocostircului, coada-rindunicii, cornul-plugului,
creasta-cocosului, cununioare, doselnica-mica, floare domneasca, gheata catanei, gilceava, marariul
cimpului, pintenasi, somnoroasa, surguci, toponinnnisi, tatnici, tataneasa, toporasi de cimp.
Ecologie si raspindire: este initilnita ca buruiana practic in toate regiunile tarii, fiind o planta
nepretentioasa la umeditate. Pentru dezvoltare normala necesita multa lumina si deaceea nu poate fi
vazuta in locurile umbrite si-n paduri. Prefera cimpiile si creste in culturile de griu, cartofi, ccreste
si-n zonele stincoase si pe solurile nisipoase.
Perioada de vegetatie: creste din luna mai pina-n august.
Perioada si organul de recoltare: pentru prepararea infuziilor se utilizeaza florile care trebuie
colectate din luna iulie pina-n august.

24
Boli in care se utilizeaza:
uz intern: guta, astm bronsic, afectiuni renale, tensiune, combaterea sterilitatii.
SULFINA (melilotus officinalis)
Planta medicinala bienala,intalnita in livezi, fanete, culturi din zona de campie pana in zona
alpina. Tulpina sulfinei poate atinge o inaltime de 200 cm. Frunzele au marginea dintata. Florile sunt
de dimensiuni reduse, au culoare galbena si sunt asezate in forma de spic. Gustul sulfinei este amar.
In scop fitoterapeutic se utilizeaza inflorescentele fara frunze, sau tulpini cu ramuri inflorite si
frunze.Planta infloreste din luna mai pana in  luna august. Se recolteaza in timpul infloririi. Sulfina
contine glucozide cumarinice, melilotida, tanin, glucoza, saponide, flavone, ulei volatil, alantoina,
colina, mucilagii, acid uric.
Se foloseste si in industria cosmetica, farmaceutica si a parfumeriei ca aromatizant, dar si pentru
confenctionarea tigarilor asmatice.
  Uz intern:
- tromboze, varice, astm bronsic, tulburari gstrointestinale, afectiuni ale aparatului respirator,
migrene, cevalee, nevralgii, stari de iritabilitate, epistaxis, insomnii, colici renale, disurie, retentii
urinare, enterite, dizenterii, tulburari de menopauza, boli hepatobiliare, hipertensiune arteriala,
flebita, embolii - sub forma de infuzie, decoct.
  Uz extern:
- orjelet, conjunctivita, blefarita, abcese dentare, afte bucale, boli reumatismale, guta, ulceratii
cutanate, herpes - sub forma de bai locale, gargara, comprese, cataplasma.
  Contraindicatii:
- Nu se recomanda consumul sulfinei sub orice forma in tulburari  ale hemostazei sanguine,
hipersplenism.
  Efecte adverse: In caz de supradozaj apar echimoze, hemoragii.
4.5. BOALA VARICOASA SI HEMOROIZII
Boala varicoasa se caracterizeaza prin aparitia unor dilatatii permanente si neregulate la
nivelul vaselor de sange venoase.
Folosirea de plante medicinale si a preparatelor obtinute din acestea,poate fi considerat ca
untratament adjuvant.Se vor folosi preparatele pe baza de:
-castan salbatec -preparat Variterpul
-frunzele arborelui templier(Ginkgo biloba)-preparate cu troxerutin-Venoturon
sau Troxevasin

25
GINKGO BILOBA
1. Prezentarea generala a plantei
Ginkgo biloba, arborele care a supravietuit bombei atomice, este originar din China si Japonia. Este
cunoscut ca “fantana vietii”, “arborele celor 40 de steme” sau “arborele templier japonez”, datorita
aspectului sau deosebit: ramurile sugereaza nervurile din acoperisul pagodelor, in timp ce frunzele
capata in timpul toamnei o coloratie auriu, stralucitoare.
2. Afectiuni si remedii
Frunzele arborelui isi gasesc din ce in ce mai multe aplicatii in domeniul medico-farmaceutic.
Compozitia frunzelor de Ginkgo biloba este bogata in ginkgoflavoglucozide si terpene lactonice
(ginkgolidele A,B si C si bilobalide). La nivel cerebral actioneaza prin imbunatatirea fluxului
sanguin dar si ca neurotonic, prin stimularea metabolismului neuronal, gasindu-si aplicatii in
tulburari de memorie si concentrare, sechele dupa accidente vasculare cerebrale, traumatisme
craniene.
3. Produsele prezentate
Laboratoarele Medica ofera urmatoarele produse cu frunze de  Ginkgo biloba:
Ginkgobil are in compozitie extract de frunze de Ginkgo biloba dar si frunza ca atare. Este indicat
in insuficienta circulatorie cerebrala si periferica, tulburari de concentrare si memorie, deficiente
retiniene .
Royal tonic geriatric contine pe langa extract din frunze de Ginkgo biloba, apilarnil, radacina de
ginseng, propolis, drojdie de bere seleniata. Aceasta compozitie recomanda produsul in prevenirea si
combaterea fenomenelor senescentei manifestate prin tulburari trofice, dementa senila, ateroscleroza
sistemica, tinitus si hipoacuzie de cauza vasculara, depresii imunologice.
Produsul este recomandat persoanelor care prezinta afectiunile prezentate, dar si persoanelor
sanatoase incepand cu varsta de 45 ani, datorita puternicului efect antioxidant.
Memo Tanalec are in compozitie lecitina si frunze de Ginkgo biloba.
Este indicat in tulburari de concentrare si memorie, pentru cresterea performantelor intelectuale
(elevi si studenti aflati in perioade de examene).
TATANEASA
Factorul curativ: radacinile
Afectiuni pentru care se recomanda: bronsite, ulcer stomacal, arsuri, ulcer varicos, hemoroizi, cancer
de piele, alunite, plagi; entorse, luxatii, fracturi; arsuri cu gravitate mica; rani pe colul uterin; dureri
de gat, bronsita.

26
Prezentare generala
Denumirea uzuala: Tataneasa (lat. Symphytum Oficinale), denumiri alternative: barba tatei, iarba
intaritoare, gavat, lutatina, mierea ursului, madar, tacin, tatana, tataneata.
Scurta descriere:
Planta ierboasa perena, robusta, cu peri aspri pe intreaga suprafata, tulpina cu muchii aripate, frunze
opuse, mari, alungite, ce se prelungesc pe tulpina, foarte aspre, flori rosii-violacee, cu 5 petale,
tubuloase, grupate sub forma unor cozi de scorpion.
Calitati curative si actiune farmaceutica:
Alantoina, mucilagii, glicozide, tanin, colina, ulei volatil. Cicatrizant, antiinflamator, expectorant,
antodiareic, antohemoragic.
Recomandari:
- decoct din pulbere pentru cancerul de piele, plagi si alunite cu risc de malignizare
Se aplica tinctura de tataneasa de 3-4 ori pe zi pe locul afectat. Pentru a spori aderenta acestui
extract pe tesutul tratat, se adauga in el cateva picaturi de tinctura de propolis. Tinctura se picura cu
o pipeta, de mai multe ori, pana ce pe locul afectat se formeaza o pelicula groasa.
In tratamentul bolilor venerice - tataneasa este un ajutor pretios, deoarece grabeste
vindecarea si favorizeaza actiunea altor plante. Pentru igiena obisnuita a organelor genitale, decoctul
de tataneasa este de preferat altor solutii, deoarece nu distruge flora normala. Decoctul de tataneasa
este si un anticandidozic puternic.
Preparare
Pulbere. Radacinile uscate se macina fin cu rasnita de cafea. Daca mai raman bucati
nemacinate, acestea se cern. In principiu, doza la adulti este de o lingurita de trei ori pe zi. Pulberea
se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copiii intre 2 si 12 ani,
doza se injumatateste, iar la copiii sub 2 ani se reduce la o treime. Tratamentul intern cu tataneasa se
face vreme de maximum doua luni, dupa care se face o pauza de 14-21 de zile.
Maceratul la rece
La o cana de apa se pun 2 lingurite de radacina de tataneasa macinata cu rasnita electrica de
cafea. Se lasa 8-10 ore la macerat, dupa care se filtreaza. Se obtine un lichid usor vascos, puternic
emolient, cu efecte cicatrizante si calmante gastrice, expectorante deosebite. Se beau 2-3 cani de
macerat la rece pe zi, de obicei pe stomacul gol.
Decoct

27
 Se fierb 2 lingurite de pulbere de tataneasa intr-o jumatate de litru de apa (doua cani) timp de
5 minute, dupa care se lasa sa se raceasca si apoi se filtreaza. Se amesteca jumatate de litru de decoct
astfel obtinut cu inca jumatate de litru de macerat la rece. Preparatul obtinut se bea in 3-4 reprize
zilnic, pe stomacul gol. O lingurita radacina la 250 ml de apa rece; se fierbe 20-30 de minute; se
beau 2-3 ceaiuri pe zi. O lingurita de radacina se utilizeaza sub forma de comprese, bai, bai de sezut,
clisme.
Tinctura
Se pun 20 linguri rase de pulbere de tataneasa (obtinuta prin macinare cu rasnita electrica de
cafea) intr-un vas. Se adauga apoi alcool de 75 de grade (trei parti alcool alimentar de 96 de grade si
o parte apa), atat cat sa cuprinda pulberea si sa ramana o pelicula de alcool de 4-5 cm deasupra. Se
lasa la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce si se filtreaza. Se tine in sticlute mici, inchise la
culoare.
Alifie
Cea mai buna alifie de tataneasa se obtine casnic, pe suport de unt si ceara de albine. Se pune
un pachet de unt intr-o oala si se fierbe pe foc de intensitate medie, inlaturandu-se spuma din cand in
cand. Dupa 15-20 de minute, niste sedimente inchise la culoare se depun pe fundul cratitei, iar untul
ramane limpede. Atunci se ia de pe foc si se trece untul incins, limpede (fara vreun sediment de pe
fund), intr-o alta oala curata, in care se adauga si un bob de ceara de albine de marimea unei alune
(se gaseste la apicultori), dupa care se amesteca bine. Atunci cand amestecul de unt limpezit si ceara
este gata sa se intareasca, se adauga 3-4 linguri cu varf de pulbere de tataneasa, obtinuta prin
macinare, urmata de cernere cu sita pentru faina alba. Se amesteca pana la omogenizarea completa,
dupa care se lasa sa se raceasca si se pastreaza in frigider. Cu aceasta alifie se ung locurile afectate
de 2-3 ori pe zi.
HAMAMELIS
Denumirea plantei: Hamamelis virginiana din Familia Hamamelidaceae.
Descrierea plantei: Hamamelisul este un arbore de origine nord-americană care se
caracterizează prin aşezarea în forma unui păienjeniş a florilor şi frunzelor sale. Frunzele sunt mari
şi ovale, iar florile sunt gălbui şi cresc în timpul iernii în mănunchiuri, la unirea ramurilor cu
frunzele. Fructele plantei sunt sub forma unor capsule mici, maronii, care se deschid şi eliberează
seminţele.

28
 De la hamamelis se utilizează în tratamentele naturiste frunzele (care se culeg în timpul verii
înainte de a căpăta culoarea maronie) şi scoarţa (care se recoltează toamna sau primăvara). Ele se
folosesc pentru prepararea de infuzii, pulberi, extracte, tincturi, ape de gură, geluri şi unguente.
Compoziţia: Cel mai mare procent din compoziţia hamamelisului (frunze), şi anume nu mai
puţin de 10%, îl constituie taninii, substanţe care oferă plantei calităţi antiinflamatorii şi
vasoconstrictoare. Alături de tanini se mai întâlnesc flavonoide (care sunt şi ele antiinflamatoare şi
în plus tonice vasculare) şi ulei esenţial.
Utilizările medicinale ale hamamelisului:
- în tratamentul problemelor circulatorii şi al hemoroizilor - studiile şi experimentele efectuate pe o
serie mare de pacienţi au arătat că extractul de frunze de hamamelis tonifică venele, reduce
permeabilitatea vaselor capilare şi are efect antiinflamator şi vasoconstrictor. De asemenea
hamamelisul reduce roşeaţa pielii datorată dilatării vaselor sangvine superficiale (aşa-numitul
eritem) şi este un tratament eficace în caz de hemoroizi. se mai poate folosi în caz de flebite,
varicocel sau ulcere varicoase. Pentru tratarea afecţiunilor de mai sus se recomandă infuzia de
hamamelis. Puneţi 10 g de frunze la 1 litru de apă clocotită, lăsaţi să infuzeze 5-10 minute şi beţi
apoi 1-2 căni pe zi. Puteţi opta şi pentru capsulele de hamamelis (se găsesc la magazinele de produse
naturiste), câte 2 g de 3 ori pe zi (consultaţi prospectul pentru a vedea câte grame conţine o capsulă).
- pentru tratarea varicelor - folosiţi un unguent cu hamamelis (masând zona afectată o dată pe zi) sau
tinctură de hamamelis. Tinctura o puteţi prepara astfel: 50 g frunze de hamamelis şi 250 ml alcool
alimentar de 70 grade se pun într-un borcan ermetic închis şi se lasă la temperatura camerei. Se agită
de 3-4 ori pe zi. Se strecoară apoi şi se pun în sticluţe de capacitate mai mică la rece. Amestecaţi 20
ml de tinctură cu 100 ml de apă şi aplicaţi pe venele varicoase.
COADA SORICELULUI
Denumirea plantei: Coada-soricelului (Achillea mellifolium) Familia
Asteraceae
Denumiri populare: alunele, bradatel, ciuresica, crestatea, crivalnic, garva, iarba oilor, iarba
stranutatoare, prisnel, rotatele-albe, sorocina, coada hirtului, cricalic, sorecie.
Ecologie si raspindire: este o planta absolut nepretentioasa la conditiile mediului, ceea ce a
facut-o des intilnita in toate zonele din intreg teritoriul tarii. O puteti vedea atit in poieni, finete,
margini de padure, cit si margini de drum si cai ferate, soluri nisipoase relativ umede, insorite sau
umbrite, in regiuni stincoase sau de cimpie. Florile sint albe sau trandafirii si au in soare un parfum
aromatic, acrisor.

29
 Perioada de vegetatie: creste din luna aprilie pina la sfirsitul lunii septembrie.
Perioada si organul de recoltare: se recolteaza inflorescentele si partea aeriana a plantei in perioada
de inflorire. Preferabil ca florile sa fie colectate separat de frunze, fiindca au o utilizare diversa.
Florile trebuie culese in soare puternic, caci atunci le creste continutul de uleiuri volatile.
Boli in care se utilizeaza: este foarte binevenita in tratamentul ciclului neregulat,
amelioreaza starea femeilor aflate in menopauza, probleme in privinta sanatatii organelor pelviiene,
inflamatii ale ovarelor.
Uz intern: stimularea poftei de mincare, anorexie, bronsite, tuse, rinite, rinosinuzite, alergii,
sedativ, colici hepato-biliare, deschinezie-biliara, balonari, cistite, ascaridioza, ulcer gastric, ulcer
duodenal, cancerul organelor, pelviene, boli de ochi, hemoragii nazale, osteoporoza, hemoragii
stomacale.
Uz extern: afectiuni vasculare, exeme, arsuri, contuzii, rani purulente, ulceratii, hemoroizi,
fisurile sinilor, abcese dentare, astm bronsic, mincarimi vaginale, leucoree, prolaps uterin.
Retete: infuzie: o lingurita de plante maruntite se opareste cu 1/4 litru de apa, se lasa putin
in repaos. Tinctura: florile culese pe timp insorit se introduc, fara a fi indesite, intr-o sticla pina la
git, se toarna rachiu de secara sau fructe de 38-40%, se lasa sa stea 14 zile la soare.

30
 CAZURI CLINICE
CAZUL I
Pacienta Ilie Maria, în vârstă de 50 de ani diagnosticată cu hipertensiune arterială se prezintă la
farmacie pentru eliberarea următorului Rp:
Rp/
-Tertensif comprimate de 1,5mg,1compr x 1/zi dimineața
-Ceai pentru tensiune,3 căni x 1/zi
-Tinctură de păducel, 5ml dil în 50 ml apa x 3/zi
Regim alimentar:
-reducerea consumului de grăsimi animale
-reducerea sării în alimentație la maxim
-stoparea fumatului
Tertensif
Compoziție-Un comprimat conține indapamina 1,5 mg si excipienti: nucleu:lactoză
monohidrat,stearat de magneziu, amidon de porumb, polividona, talc; film: glicerol, hipromeloza,
macrogol 6000, stearat de magneziu, lauril sulfat de sodiu, dioxid de titan E171, ceara alba de
albine.
Indicații-Acest medicament este utilizat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale
Mod de administrare - Doza uzuală este de un comprimat pe zi, de preferat dimineaţa.
- Comprimatele pot fi luate indiferent de orarul meselor.Tratamentul pentru hipertensiunea arterială
este, de regulă, administrat pe toată durata vieţii.

Ceai pentru tensiune

Compoziție - Frunze și flori de păducel, flori de hibiscus, traista ciobanului, talpa gâștei, flori de
lavandă, frunze de măslin.
Proprietăți - Susține o tensiune arterială sănătoasă.
Efecte - Plantele din compoziția acestui ceai au efect hipotensor, diuretic, sedativ și

31
hipocolesterolemiant. Păducelul și talpa gâștii conferă proprietăți tonicardiace, vasodilatatoare,
reglatoare ale tensiunii arteriale și ritmului cardiac.
Mod de preparare - Peste o linguriță amestec de plante se toarnă 200 ml apă clocotită și se
lasă 10-15 minute acoperit, apoi se strecoară.
Mod de administrare - Se beau 3 căni cu ceai pe zi.

Tinctura de păducel
Compoziție - Păducel (Crataegus monogyna) flori, frunze – 20%; alcool etilic min. 30% v/v.
Proprietăți - tonic cardiac, hipotensor, vasodilatator, coronarodilatator, sedativ.
Recomandări - tulburări de ritm cardiac (tahicardie, palpitaţii, extrasistole), insuficienţă
cardiacă, cardiopatie ischemică, angină pectorală, infarct miocardic, hipertensiune arterială,
ateroscleroză incipientă, distonii neurovegetative, anxietate, nevroze, aritmii cardiace.
Contribuie la - funcționarea normală a aparatului cardiovascular,menținerea tensiunii arteriale și a
ritmului cardiac în limite normale ,îmbunătăţirea tonusului cardiac,menținerea stării de relaxare
psihică.
Mod de administrare - uz intern: câte o linguriţă (5ml) de tinctură diluată în 50ml apă sau
ceai, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.

32
 CAZUL II
Pacientul Florea Marin în vărstă de 80 ani în urma consultului de specialitate a fost diagnosticat cu
tromboflebită.I se recomanda ca medicație următoarele
Rp/
- Eliquis compr de 5 mg x 2/zi
- Ceai Circulator-Aid 100% Natural Terra Med Plant,2 căni x 1/zi
- Regim de viață adecvat
• Evitarea consumului de grăsimi animale
• Evitarea consumului de cafea și ceai verde
• Evitarea hainelor prea strâmte
Eliquis
Compoziție-Eliquis este un medicament care conţine substanţa activă apixaban.
Indicații- se utilizează pentru prevenirea evenimentelor tromboembolice venoase (probleme
datorate formării de cheaguri de sânge în vene) la pacienţii adulţi în urma unei intervenţii
chirurgicale de înlocuire a şoldului sau genunchiului.
Mod de administrare-Tratamentul cu Eliquis trebuie iniţiat într-un interval de 12 până la 24 de ore
de la intervenţia chirurgicală. Doza recomandată este de un comprimat de două ori pe zi, de obicei
timp de o lună (32 până la 38 de zile) după operaţia de înlocuire a şoldului sau timp de 10 zile –
două săptămâni după operaţia de înlocuire a genunchiului.
Mecanism de acțiune-Substanţa activă din Eliquis, apixabanul, este un „inhibitor al
factorului Xa”. Aceasta înseamnă că blochează factorul Xa, o enzimă care este implicată în
producerea trombinei.
- Trombina are un rol esenţial în procesul de coagulare a sângelui. Prin blocarea factorului Xa,
nivelurile de trombină scad, ceea ce reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge în vene.

33
Ceai circulator-Aid 100% Natural Terra Med Plant
Compoziție-Parti aeriene de TREI-FRATI-PATATI (Viola tricolor)-13%, frunze si flori de
PADUCEL (Crataegus monogyna)-12%, frunze de ANGHINARE (Cynara scolymus)-12%, frunze
si ramuri tinere de VASC-DE-MAR (Viscum album)-11%, tulpini sterile verzi de COADA-
CALULUI (Equisetum arvense)-11%, parti aeriene de TRAISTA-CIOBANULUI (Capsella bursa-
pastoris)-11%, parti aeriene de URZICA (Urtica dioica)-11%, radacini si parti aeriene de PAPADIE
(Taraxacum officinale)-10%, radacini de LEMN – DULCE (Glycyrrhiza glabra)-9%
Proprietati - protejarea si regenerarea vaselor sanguine, circulatie periferica slaba, scaderea
colesterolului rau din sange, mentine elasticitatea arterelor, previne procesul de ateroscleroza (în
special în arterele coronare și cerebrale, varice, tromboflebită), protejeazăîmpotriva sângerarii
excesive.
Mod de utilizare- Infuzie, din 2 linguri de amestec de plante la 500 ml apă fiartă, se pun plantele și
se lasă la răcit acoperit 15-20 minute, după care se strecoară.Câte 2 căni pe zi, cu 1/2 ora înaintea
meselor dimineața și seara.

34
 Cazul III
Pacienta Ilie Maria în vărstă de 70 ani în urma consultului de specialitate a fost diagnosticată cu
cardiopatie ischemică.I se recomanda ca medicație următoarele
Rp/
- Prestarium,comprimate de 5mg ,1compr x1/zi la pranz
- Metroprolol,comprimate de 100mg,1/2compr x 1zi/dimineața
- Leridip,comprimate de 10 mg,1compr x 1/zi dimineața
Prestarium
Indicatii - Acest medicament este un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei. Acest
medicament este preconizat în tratamentul hipertensiunii arteriale si insuficientei cardiace.
Contraindicații - Acest medicament nu poate fi utilizat în cazurile următoare: sarcină,
alăptare, la copii. În caz de îndoială nu ezitati sa cereți avizul medicului sau farmacistului dvs.
Precauții - Pentru a evita eventualele interacțiuni cu alte medicamente, trebuie semnalat medicului
sau farmacistului dvs, orice alt tratament în curs, în special daca este vorba de un diuretic.
Compoziție - 5 mg de perindopril (DCI), sare de tertbutilamină.
Mod de administrare-Hipertensiune arterială: posologia recomandată este de 4 mg oral, o dată,
dimineața, putând crește pâna la 8 mg daca este necesar, după o lună de tratament.
- Insuficiența cardiacă: se începe tratamentul cu o doza de 2 mg dimineața, putând crește pâna la 4
mg dacă este necesar după o lună de tratament. La persoanele în vârsta, este recomandat să se
înceapă tratamentul cu o doză de 2 mg dimineața, putând crește pâna la 4 mg dacă este necesar după
o lună de tratament.
-Insuficiența renală: posologia va fi ajustată în funcție de gradul de insuficiență renală. Se va face un
control periodic al potasiului și creatininei. Se recomandă urmatoarea posologie: Clearanceul la
creatinina Posologie recomandata între 30 si 60 ml/min 2 mg pe zi între 15 si 30 ml/min 2 mg, 1 zi
din 2 15 ml/min 2 mg în ziua de dializă.

35
Metroprolol
Compoziţie-Un comprimat conţine tartrat de metoprolol 50 mg şi excipienţi: celuloză
microcristalină PH 101, dioxid de siliciu coloidal anhidru, povidonă K 30, crospovidonă, talc,
stearat de magneziu.
Indicaţii terapeutice-hipertensiune arterială;profilaxia crizelor de angină de efort;infarct
miocardic acut: tratament de înlocuire a metoprolului administrat intravenos;tratament de lungă
durată după infarct miocardic (scăderea mortalităţii);
Doze și mod de administrare- Metoprololul se administrează singur sau asociat. Doza va fi
adaptatăîn funcție de răspunsul terapeutic; ea poate fi scazută (la 50 mg pe zi) sau crescutăPentru
profilaxia crizelor de angina de efort tratamentul se începe cu 50 mg (un comprimat a 50 mg sau 1/2
comprimat a 100 mg) pe zi.

Leridip
Indicații-Leridip face parte din clasa blocantelor de calciu (clasa dihidropiridine), care sunt utilizate
în tratamentul hipertensiunii arteriale
Mod de administrare-Doza uzuala este de 1 comprimat filmat a 10 mg, LERIDIP zilnic, la aceeași
ora, preferabil dimineața cu cel putin 15 minute înainte de micul dejun, deoarece o masă bogatăîn
grăsimi poate crește semnificativ valorile sanguine ale lercanidipinei.

36
 CONCLUZII
Prin plante medicinale înțelegem acele plante sau părți din plantă care, prin substanțele pe
care le conțin pot fi folosite la vindecarea sau ușurarea unor boli. Nu toate plantele au valoare
medicinală.
Pentru aceasta ele trebuie să conțină una sau mai multe substanțe active care să exercite o
anumită acțiune benefică asupra organismului. Aceste substanțe se formează în plante ca urmare a
proceselor metabolice ce se desfășoară la nivel celular, localizate în interiorul unor țesuturi
specializate. Substanțele cu structură chimică bine determinată sunt cunoscute sub denumirea de
principii active.
Plantele medicinale, de mii de ani, reprezintă materia primă pentru străvechea și mereu
actuala fitoterapie. Omul încă din zorii existenței sale, la început din instinct, apoi din intuiție și
experiență, iar mai târziu printr-o abordare științifică, rațională, a folosit și continuă să folosească, în
scopul vindecării sau ameliorării bolilor, plantele medicinale.
Vechile civilizații umane și-au adus, fiecare, contribuția la cunoașterea și utilizarea unui
număr tot mai mare de plante medicinale. Numeroși invățați antici și din evul mediu au cunoscut și
au consemnat în scrierile lor insușirile medicinale și modul de utilizare a numeroase plante.În zilele
noastre, pe glob, circa jumătate din produsele farmaceutice au la bază plante medicinale sau au în
compoziția lor principii active extrase din plante( alcaloizi, glicozizi, uleiuri volatile,etc.), fiind
folosite in tratamentul unor boli grave de inimă,stomac,etc.
După ce timp de milenii, fitoterapia a fost singura furnizoare de "medicamente", dezvoltarea
modernă explozivă din secolele XIX-XX a făcut din acest străvechi domeniu, o cenuşăreasă a
medicinii, o alternativă oferită de o rudă săracă. Uriaşa amploare a medicamentelor de sinteză şi
marile promisiuni legate de ele, au aruncat fitoterapia într-un con de umbră.
Însă natura are legile ei, iar marile succese ale farmaceuticii moderne, de necontestat, au fost
presărate cu destule eşecuri, unele uriaşe. Statisticile actuale arată că, în mod oficial, a patra cauză a
decesului la om rezidă din administrarea produselor industriei farmaceutice.
Fitoterapia cunoaşte un nou avânt pe plan mondial în ultimii 20 de ani. "Relansarea" ei a
apărut ca o tendinţă de combatere a totalitarismului şi conservatorismului ştiinţific.
Fitoterapia împreună cu celelalte domenii naturopate îşi recâştigă locul pierdut. Într-un viitor
nu foarte îndepărtat, cu siguranţă că fitoterapia se va îmbina armonios cu realele cuceri
farmaceutico-medicale moderne, într-o abordare schimbată, în spiritul naturii.

37
 BIBLIOGRAFIE
NĂDĂȘAN V. Incursiune in fitoterapie, Ed. A8-a- București Casa de Editură Viață și Sănătate,
2010ș
DIHORU GH. Ghid pentru recunoșterea și folosirea plantelor medicinale, Editura Ceres București,
1984.
MOHAN GH. Tratarea bolilor cu leacuri din popor, Ed. A- 5-a București, Corint Books, 2014.

38
 ANEXA 1

FIGURA 1. COADA ŞORICELULUI

FIGURA 1. HAMAMELIS

39
 ANEXA 2

FIGURA 2. TĂTĂNEASĂ

FIGURA 2. SULFINA

40
 ANEXA 3

FIGURA 3. NEMŢIŞOR DE CÂMP

FIGURA 3. ARNICA

41