Sunteți pe pagina 1din 6

Relaţiile internaţionale în Perioada

Interbelică

Cernenchii Ion
Perioada interbelică a fost marcată de confruntarea latentă sau deschisă
dintre statele învingătoare în Primul Război Mondial (în special, Franţa şi Anglia),
care doreau menţinerea hotărârilor Congresului de pace de la Paris şi statele
învinse (în special, Germania) care doreau revizuirea acelor tratate, de aici ele vor
purta şi numele de state revizioniste1. Astfel, putem spune că, Primul Război
Mondial şi pacea care i-a urmat cu ceea ce a impus aceasta au determinat întregul
sistem de relaţii internaţionale de după 1918.

Primul Război Mondial a avut o importanţă aparte, care este mai puţin pusă
în lumină. Astfel el a fost, din punct de vedere militar:
- primul război european care devine mondial (ceea ce ilustrează
caracterul global al sistemului internaţional, precum şi faptul că Europa ocupa
locul central în cadrul acestuia);
- primul război mondial industrial (şocul celor 10 milioane de morţi şi
apariţia relaţiilor internaţionale ca domeniu distinct de investigaţie ştiinţifică); de
aici decurge faptul că, pentru prima oară, nu mai este un război între armate, ci
între societăţi, ca distincţia dintre civili şi militari tinde să dispară atât pentru că
toți sunt înhămaţi la carul războiului şi constituie ţinta atacurilor inamicului, cât şi
pentru că dimensiunile câmpului de bătălie se extind extrem de mult.
- un război cu dublu caracter: static în Vest şi dinamic în Est (primul
aspect ilustrează gripajul încleştării unor mari puteri într-un spaţiu îngust, iar cel
de-al doilea a pus bazele manevrei din cel de-al doilea Război Mondial);
- primul război în care cuceririle ştiinţei aplicate la domeniul militar devin
mijloace de luptă utilizate efectiv (tancurile, aviaţia, pistolul mitralieră, gazele
de luptă, metodele matematice de lovire a submarinelor în imersiune, etc.)
În ce priveşte consecinţele politice, acestea au fost:
- afirmarea principiului naţional (vezi Cele 14 puncte ale lui Wilson), care
- odată acceptat - a schimbat bazele organizării teritoriale a Europei;
- dispariţia imperiilor în Europa (începutul procesului de lichidare a
imperiilor în general);
- reglementările de pace devin astfel baza noului status-quo teritorial pe
continent, valabil, în linii generale până astăzi (vezi apariţia Poloniei, a
Cehoslovaciei, a statelor din fosta Iugoslavie, precum şi desăvârşirea unităţii
noastre naţionale); este de remarcat ca, în prezent, s-ar părea că asistăm la
încercările de recuperare "modernă" a teritoriilor pierdute în primul Război
Mondial (în care principalul "pierzător" a fost Austro-Ungaria, şi nu Germania).
Cu toate încercările Societăţii Naţiunilor, de a rezolva neînţelegerile dintre state
pe cale diplomatică şi nu cea militară, nu s-a putut evita apariţia unor stări
conflictuale şi ale unor acţiuni agresive. Tot pentru menţinerea păcii s-a încheiat
în anul 1928, pactul Briand-Kellog la care au aderat numeroase state, inclusiv
România, scopul acestui pact fiind pacea mondială, excluderea războiului ca
mijloc de rezolvare a diferendelor dintre state.
În ceea ce priveşte consecinţele asupra sistemului internaţional în
ansamblul său, se cuvine a fi menţionate următoarele:
- faptul că Germania, devenită prea puternică pentru Europa, nu mai putea fi
controlată/învinsă, decât prin contribuţia puterilor extra-europene (S.U.A.);
- aceasta atrage o sporire a relevanţei şi în ce priveşte şi alte centre de putere
pe plan mondial (S.U.A., Japonia), care nu reuşesc însă să "detroneze" Europa din
locul central pe care îl ocupă în ansamblul sistemului internaţional;
- în condiţiile retragerii Rusiei şi S.U.A. din sistemul european după
terminarea războiului, sarcina controlării şi împiedicării Germaniei de a reveni
este preluată de Franţa 3 şi Marea Britanie. Germania - principalul stat
revizionist rămas izolat şi ostil sistemului/ tratatului de la Versailles se va apropia
de U.R.S.S izolată şi ea din cauza regimului comunist şi la fel de ostilă
Conferinței de la Paris. Colaborarea dintre cele două state va duce la
semnarea tratatului de la Rapallo în 1922 conform căruia Germania primea
permisiunea să-si instruiască soldaţii pe teritoriul sovietic, ocolind abil, astfel,
prevederile tratatului de la Versailles, care prevedeau limitări de ordin militar
pentru germani;
- de altfel, după instaurarea nazismului în Germania, o dată cu urcarea în
funcţia de cancelar a lui Adolf Hitler în 1933, statul german va renunţa la
revizionismul discret şi va îmbrăţişa revizionismul extrem încălcând în repetate
rânduri prevederile tratatelor de la Versailles şi Locarno: în 1933 - Germania
părăseşte Societatea Naţiunilor, în 1935 - se reintroduce serviciul militar
obligatoriu, 1936 - Germania ocupă şi remilitarizează zona renana, în 1937 -
Germania se aliază cu Italia şi Japonia, punând bazele axei Berlin-Roma-Tokio.
Profitând de politica de conciliere promovată de Franţa şi Anglia faţă de
Germania, Hitler va anexa Austria, în septembrie 1938, (Anschluss-ul), iar prin
acordul de la Munchen, semnat de
Germania, Italia, Anglia şi Franţa, Hitler va anexa regiunea sudetă care
aparţinea Cehoslovaciei.
- garanţii statu-quo-ului astfel rezultat - şi care, au urmărit, pe de o parte,
limitarea pretenţiilor teritoriale ale Germaniei spre est, iar, pe de altă parte, au
încercat să împiedice crearea "masei critice" determinate de apropierea Germaniei
şi Rusiei (amândouă puterile fiind "proscrise" din cauza iniţierii primului război şi
a revoluţiei bolşevice);
- instituţionalizarea sistemului s-a făcut prin crearea Ligii (Societăţii)
Naţiunilor, amintită mai devreme, (care a marcat o etapă nouă în modalităţile de
reglementare a situaţiei după crize majore/războaie); la început au fost Congresele
(Viena-1815, Paris-1856, Berlin- 1878), apoi Liga (permanentizarea metodei
congreselor), urmată fiind, după al II – lea război mondial de O.N.U., căreia, în
prezent, au început să i se adauge şi Conferinţele internaţionale – echivalentul
congreselor de odinioară);
În ceea ce o priveşte, România a încercat să ducă atât o politică europeană,
cât şi subregionala, locală. Ordinea de prioritate de mai sus a fost consfinţită prin
constituirea statului naţional unitar român, dupa primul Război Mondial. Până
atunci, prioritatea o constituia, din motive obiective, politica locală, care nu era
lipsită totuşi de o anumită perspectiva europeană, adesea chiar însemnată. În
perioada la care ne referim, politica europeană a constat, pe de o parte, din
sprijinul total acordat sistemului Ligii Naţiunilor, iar pe de alta, din încercarea de
contrabalansare a pericolului din Est prin relaţii privilegiate cu vestul, iar, în
interiorul politicii occidentale, din încercarea de contrabalansare a puterii
Germaniei prin contacte preponderent economice cu aceasta şi politico-militare cu
adversarii tradiţionali ai Berlinului, Franţa şi Marea Britanie. Local, România a
fost iniţiatoarea sistemului de alianţe al Micii Antante (cu Cehoslovacia şi
Iugoslavia vizând Ungaria) şi al Antantei Balcanice (cu Iugoslavia, Grecia şi
Turcia vizând Bulgaria).
În acest context, apropierea germano-rusă din 1939 a avut efecte
catastrofale pentru Europa. Pe de o parte, blocând Vestul prin mâna liberă
acordată Germaniei (dispariţia temerii luptei pe doua fronturi), permitea înghiţirea
spaţiului din Est dintre cele două puteri, spaţiu în care ne aflăm şi noi (pactul
Ribbentrop-Molotov); pe acest temei, Ungaria, de pildă, care şi atunci reprezenta,
în valoare absolută, doar 1/2 din potenţialul românesc, şi-a putut atinge ţelurile
revizioniste (după cum la fel a profitat şi Bulgaria) în 1940.
Cel de-al doilea Război Mondial - izbucnit inevitabil în condiţiile practicării
unei politici a puterii nelimitate - a determinat:
- integrarea şi mai mare a sistemului internaţional, prin amploarea
spaţiului de desfăşurare a operaţiunilor militare şi atragerea celorlalte centre de
putere (S.U.A., Japonia), precum şi a întregului sistem colonial, ceea ce a şi dus
apoi la prăbuşirea acestuia în ansamblu;
- apariţia unei noi ierarhii politico-militare, mult mai restrânse, la baza
căreia s-a aflat în mod primordial posesia armei nucleare.

Evenimente

Societatea Natiunilor si politica securitatii colective


La 28 iunie 1919 in cadrul Conferintei de pace de la Paris s-a semnat Pactul
Societatii Natiunilor care introducea principiul securitatii colective ce trebuie sa
stea la baza relatiilor internationale.

Perioada 1929-1924 este marcata de tensiunile franco-germane:


- noiembrie 1920, a avut loc prima sedinta a Societatii Natiunilor la Geneva;
- noiembrie 1921-februarie 1922, a avut loc Conferinta de la Washington
pentru dezarmarea maritime si mentinerea statu-quo-ului in Oceanul Pacific;
- 1925, Adunarea Generala a Societatii Natiunilor a infiintat Comisia
Dezarmarilor
- 11 ianuarie 1923, Franta a ocupat regiunea Ruhr, puternic industrializata,
pentru a obliga Germania sa plateasca reparatiile de razboi;
- 1923, Tratatul de la Rapallo intre Germania si URSS a determinat o
apropiere intre cele doua state.
S-au incheiat si aliante regionale;
- 1921, Mica Intelegere, la care au aderat Cehoslovacia, Iugoslavia, Romania
(initiata de Take Ionescu).
- 1934, Intelegerea Balcanica formata din Grecia, Iugoslavia, Romania, Turcia.
(initiata de Nicolae Titulescu)

Perioada 1924-1930, destinderea relatiilor internationale:


- 1924, la Conferinta de la Londra a fost adoptat Planul Dawes pentru
reesalonarea datoriilor de razboi ale Germaniei; Franta a evacuat regiunea
Ruhr iar SUA a imprumutat capital Germaniei pentru a-si plati datoriile;
- Conferinta de la Locarno, Germania a garantat granitele Frantei si Belgiei
ceea ce a dus la o imbunatatire a relatiilor dintre Germania si Franta;
Germania a fost primita in Societatea Natiunilor;
- 1928, Pactul Briand-Kellog, semnat de 63 de state ce se obligau sa renunte
la razboi si sa-si rezolve litigiile pe cale pasnica;
- 1929, Pactul Young, prevedea micsorarea datoriei Germaniei;
- 1930, trupele franceze, engleze si belgiene au parasit zona demilitarizata
renana.

Perioada 1931-1939, crize politico-diplomatice:


S-au manifestat tot mai intens pretentiile revizioniste ale statelor invinse in
razboi (Ungaria, Austria, Germania, Bulgaria) dar si ale statelor invingatoare ce se
considerau nedreptatite (Italia).
In Extremul Orient, Japonia a manifestat tendinte expansioniste in China.
Actiunile Societatii Natiunilor impotriva acestora a dus la falimentul
acestei organizatii de mentinere a pacii.
- septembrie 1931, Japonia a atacat China si a ocupat Manciuria (NE Chinei);
Manciuria si-a proclamat independenta si a creat statul-marioneta Manciuko.
- iulie 1932, la Conferinta de la Lousanne aliatii, sub presiunea SUA, au
renuntat la reparatiile de razboi germane;
- februarie 1932, a inceput Conferinta de la Geneva pentru dezarmare la care
au participat 62 de state, printre care si URSS;
- 17 martie 1933, retragerea Japoniei din Societatea Natiunilor;
- 14 octombrie 1933, retragerea Germaniei de la Conferinta de la Lousanne si
din Societatea Ntiunilor:
- Ianuarie 1935, printr-un plebiscit, Germania a obtinut regiunea Saar;
- Martie 1935, Germania a reintrodus serviciul militar obligatoriu si a fost
create armata germana (Wermacht);
- Octombrie 1935, agresiunea Italiei in Africa; Italia, care detinea Somalia si
ocupase Eritreea, a atacat statul liber si membru al Societatii Natiunilor,
Etiopia, pe care l-a cucerit; sanctiunile aplicate de Societatea Natiunilor nu
au avut efect;
- Martie 1936, armata germana a ocupat Renania, zona demilitarizata prin
tratatele de pace:
- Octombrie 1936, s-a creat Axa Berlin – Roma prin semnarea unui tratat de
prietenie intre Germania si Italia;
- 25 noiembrie 1936, s-a semnat Pactul Anti-Comintern intre Germania si
Japonia, indreptat impotriva comunismului;
- 6 noiembrie 1937, Italia a aderat la Pactul Anti-Comintern; s-a format Axa
Berlin –Roma-Tokio, alianta politico-militara;
- Decembrie 1937, Italia s-a retras din Societatea Natiunilor;
- 13 martie 1938, Germania a anexat Austria, proclamand printr-o lege
speciala, unirea (Anschluss-ul) Germaniei cu Austria;
- 29 septembrie 1938, la Conferinta de la Munchen, Hitler a revendicat
regiunea sudeta din Cehoslovacia, cu o populatie majoritara germana: Marile
Puteri au cedat sub pretextul salvarii pacii:
- 30 septembrie 1938, Acordul de la Munchen recunostea anexarea regiunii
sudete din Cehoslovacia de catre Germania:
- 2 noiembrie 1938, primul Dictat de la Viena, Ungaria a ocupat teritorii din
Slovacia si Rutenia, iar Polonia a anexat zona orasului Tesin;
- 14 martie 1939, Slovacia s-a desprins de Cehia si si-a proclamat
independenta:
- 15 martie 1939, armata germanaa ocupat Boemia si Moravia, restul
teritoriului ceh fiind preluat de Ungaria: Cehia a disparut de pe harta:
- 4 aprilie 1939, Italia a atacat Albania.

- 23 august 1939, s-a semnat la Moscova, Pactul de neagresiune germano-


sovietic (Pactul Ribbentrop-Molotov) prin care cele doua Mari Puteri se
angajau san nu se atace reciproc: s-a semnat si un act aditional secret prin
care isi imparteau Europa de Est (printre care, Basarabia urmand sa fie
anexata, la momentul potrivit, URSS) acest act a permis Germaniei sa atace
Polonia.

S-ar putea să vă placă și