SCARLATINA

1. DEFINIŢIE

Boală acută infecto-contagioasă determinată de streptococul beta-

hemolitic de grup A toxigen, caracterizată clinic prin febră, angină şi erupţie
micropapuloasă congestivă caracteristică.

1. ETIOLOGIE

* streptococul bhemolitic, grup A (există mai multe serotipuri), care secretă

toxina eritrogenă.

3. MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

În ultimii ani s-a observat un nivel relativ constant al morbidităţii prin

scarlatină, incidenţa la 100.000 locuitori, în ţara noastră, în 1998, fiind de
13,42.

Evoluţia bolii este sporadică-endemică, cu apariţia de focare epidemice mai

ales în colectivităţi de copii preşcolari sau şcolari.

Prezintă periodicitate sezonieră de toamnă-iarnă şi multianuală, cu epidemii

la 5-6 ani.

Grupa de vârstă cea mai afectată este de 5-9 ani, sexul masculin, cazurile
fiind de 4-5 ori mai frecvente în urban faţă de rural.

Semne si simptome

Perioada de debut

Dupa operioada de incubatie care variaza intre 2-6 zile, boala debuteaza
brusc cu febra, alterarea starii generale, varsaturi si odinafagie (dureri de gat
la inghitit). Febra poate atinge valori de 39-40C, fiind frecvent precedata
defrisoane si insotita de tahipnee, tahicardie; la sugari si copii mici se poate
insoti de agitatie si chiar convulsii.

La examinarese constata prezenta anginei eritematoase (rosu in gat), de

culoare rosu-intenssi adenopatie submaxilara silatero-cervicala, care este
intotdeauna prezenta. De asemenea aparmodificari si la nivelul limbii, care
urmeaza un ciclu caracteristic peparcursul evolutiei bolii; in perioada de
debut, este acoperita de un depozitalbicios, dand aspectul descris ca „limba
de portelan”. Angina eritematoasa simodificarile de la nivelul limbii, care apar
in scarlatina constituie ceea ce se numeste enantemul scarlatinos.

Fata are unaspect caracteristic cu paloare in jurul gurii si congestia (roseata)

obrajilor, semn descris ca „masca lui Filatov” sau „faciesul palmuit”.
Perioada de stare

Exantemulscarlatinos apare dupa 24-48 de ore de la debut: difuz, rosu intens,

stacojiu, punctat de mici papule rosii, aspre la pipait; mai intens pe
fataantero-interna a membrelor, la plicile de flexiune si mai ales la plica
cotuluiunde apare o linie transversala usor hemoragica (semnul Pastia), care
este mai persistenta; pe fata nu este exantem puctiform, ci o congestie
intensa a obrajilor, buze carminate si cu o paloare in jurul gurii, (facies
palmuit sau masca lui Filatov).

Enantemulconsta in angina eritematoasa insotita de adenopatiile cervicale si

submaxilarecu ganglionii mariti in volum, sensibili la palpare, dar fara
fenomenesupurative, cu modificari linguale caracteristice, cunoscute sub
denumirea deciclu lingual. Ciclul lingual consta in modificarea aspectului
limbii de la ozi la alta; nu lipseste niciodata fiind patognomonic:

- in prima zi:depozit alb-slaninos (limba de portelan)

- a 2-a zi :se descuameaza dinspre margini spre baza

- a 3-a zi :varful este descuamat insa baza prezinta depozit alb

- a 4-a zi: limbadescuamata total, se vad papilele (limba zmeurie)

- apoi, inperioada de consvalescenta se reepitelizeaza rezultand aspectul

cunoscut ca „limba lacuita”.

Semnele generale se mentin, febra persistand inca 2-3 zile de la

introducereaantibioticului. Doar in formele severe, toxice, se mentioneaza
modificaricardio-circulatorii, cu tahicardie, asurzirea zgomotelor cardiace,
hipotensiune arteriala, colaps, hepatomegalie, uneori insotita de subicter,
nefrita infocar, simptome neuro-psihice (agitatie, delir, convulsii, meningism)
si artralgii toxice.

Perioada de convalescenta

Dupa 7-14zile de la debut, apare descuamarea furfuracee la nivelul fetei si

lamelara sau in lambouri, la nivelul extremitatilor. Limba se reepitelizeaza,
avand oculoare rosie-inchisa, lucioasa (limba lacuita sau limba de pisica). In
scarlatina tratata precoce cu antibiotice, descuamarea este discreta.

Tratament

Bolnavii de scarlatina se interneaza obligatoriu in spital timp de 7-10 zile

pentru izolare si tratament. Repausul la pat este recomandat timp de 7-10
zile, dupacare bolnavul ramane in izolat la domiciliu pana la 14-21 de zile de
lainceputul bolii, fiind urmarit in continuare de catre medicul de familie
panala 30 de zile, in vederea depistarii eventualelor complicatii. Se urmareste
examenul de urina si exudatul faringian. Se considera vindecat, un pacient
care dupa 21 de zile de la debutul bolii, la doua exudate faringiene
consecutive nu se mai depisteaza streptococ beta-hemolitic, daca examenele
de urina sunt normale.

Regimul alimentar este hidro-lacto-zaharat in primele zile de boala; pe

masura ce scadefebra si se amelioreaza starea generala si toleranta
digestiva, se revine treptat la regimul alimentar normal.

Tratamentul etiologic consta in antibioterapia cu Penicilina - antibioticul de

electie, inlocuitde macrolide (eritromicina) la persoanele alergice la
penicilina. La acesta seasociaza tratament simptomatic: antitermice
(aspirina, paracetamol) si vitaminaC. Dezinfectia nazo-faringiana este
importanta, utilizandu-se faringosept siinstilatii nazale cu colargol.

Pentru profilaxie, la iesirea din spital se recomanda penicilina de depozit,

Moldamin, care se poate repeta la 10 zile de la externare sau pana la
incetarea inflamatiei si normalizarea ASLO.

Profilaxie

La aparitiaunui caz de scarlatina se vor lua masuri de profilaxie:

- se va efectua ancheta epidemiologica, depistandu-se sursa de infectie,

bolnavii si contactii bolnavilor; cazurile de scarlatina se declara nominal si de
obicei sespitalizeaza minim 7 zile

- la externare vor fi supravegheati prin examen clinic la 2, 3 luni, prin

examene de urina timp de 4 saptamani, VSH, ASLO si fibrinogen la 1, 2 luni,
pentru a surprinde eventuale complicatii

- suspectiivor fi tratati la fel ca si bolnavii pana la confirmare sau infirmare

- contactiibolnavilor cu scarlatina (membrii familiei, colegii, toti cei care au

intrat incontact cu persoana bolnava) vor fi supravegheati clinic timp de 10
zile; in colectivitatile de copii, in care au aparut cazuri se face triaj
epidemiologic zilnic, pe perioada incubatiei maxime de la aparitia ultimului
caz, educatia sanitara a copiilor si a angajatilor privind modalitatile de
transmitere si riscul afectiunilor posts streptococice.

- purtatorii de streptococ beta-hemolitic depistati in focar, vor fi tratati timp

de 10 zile cu Penicilina V

- se va face dezinfectia obligatorie, continua, la patul bolnavului, la domiciliu

si la spital, daca a fost internat

- se indica supraveghere bacteriologica (exudat naso-faringian) si/sau

serologica (ASLO) in colectivitatile de copii in care au aparut cazuri de
scarlatina.

RUJEOLA
Rujeola este o infectie virala extrem de contagioasa. Rujeola este cauzata de
virusul rujeolic, un virus din familia paramixovirusuri. Acest grup de virusuri
cauzeaza in general afectiuni respiratorii. Rujeola se transmite atunci cand o
persoana infectata tuseste sau stranuta.

Virusul se raspandeste cel mai adesea in perioada de incubatie a bolii, atunci

cand pacientul nu stie ca este bolnav si nu prezinta nici un simptom. Bolnavul
este contagios cu 4 zile inainte ca eruptia cutanata tipica sa apara si inca 4
zile dupa aceea.

Simptome

Simptomatologia se dezvolta de obicei in 8-12 zile de la expunerea la virus.

Cu toate acestea, perioada de incubatie (perioada de timp scursa intre
momentul infectarii si momentul aparitiei primelor simptome) se poate
intinde pe un interval cuprins intre 7 si 18 zile.

Simptomele initiale includ:

- febra (38C sau mai mare)

- rinoree (scurgerea de secretii de la nivelul nasului), stranut

- senzatia de gat uscat, tuse persistenta

- cresterea in volum a ganglionilor latero-cervicali

- diaree

- oboseala, inapetenta (pierderea poftei de mancare)

- uneori poate apare si o lacrimare discreta.

Aceasta simptomatologie se intinde pe o perioada cuprinsa intre 3 si 5 zile.

Spre sfarsitul acestei faze, apare o eruptie sub forma unor puncte rosii cu un
centru mic de culoare gri, denumita si semnul Koplik, si care apare pe
mucoasa bucala.

Profilaxie

Vaccinarea impotriva rujeolei este o metoda eficienta de prevenire a bolii. De

obicei se foloseste un vaccin triplu (vaccinul ROR – rujeola, oreion, rubeola)
care confera protectie pentru rujeola, oreon (parotidita epidemica) si rubeola.
Studii recente au aratat ca vaccinul nu produce reactii alergice la copiii care
sunt alergici la proteinele din ou. Vaccinul are efect asupra bolii daca se
administreaza in primele 72 de ore de la contactul initial cu virusul. Alta
metoda profilactica este reprezentata de administrarea de imunoglobuline
(IG). O astfel de injectie cu imunoglobuline poate preveni sau scurta boala.
Copiii sub un an, femeile insarcinate si persoanele cu sistem imun deficitar,
au indicatia cea mai mare de administrare de imunoglobuline specifice, daca
sunt expusi la virusul rujeolei.

Tratament ambulatoriu

Rubeola este o boala infectioasa, eruptiva, care poate sa apara la sugarii

cu varsta sub 1 an si in colectivitatile de copii nevaccinati. Popular rubeola
este denumita pojarel. Este determinata de virusul rubeolic, care pana la
introducerea vaccinarii,determina epidemii, iarna si primavara. Virusul
rubeolic rezista la frig, dar este sensibil la caldura si solventii organici. O
forma grava de rubeola este reprezentata de rubeola congenitala.

Epidemiologie

- transmiterea se face: pe cale aeriana (prin picaturile de tuse, stranut,

vorbit ), prin contactul cu suprafetele contaminate (jucarii, vesela, mobilier),
prin transmiterea sanguina daca exista rani deschise si prin transmiterea
materno-fetala (rubeola congenitala)

-perioada de incubatie este de 14-21 de zile

- infectia se transmite inainte de aparitia simptomelor. Virusul se poate

detecta in faringe cu 5-7 zile inainte de aparitia simptomelor si 7-10 zile dupa
aparitia eruptiei

- perioada de maxima contagiozitate este in momentul aparitiei eruptiei

Simptomatologia

- perioada de invazie dureaza 2-3 zile si este reprezentata de: febra 38-38,5
grade Celsius, cefalee (dureri de cap), indispozitie, iritabilitate, oboseala,
disfagie (dureri in gat ) si refuzul alimentatiei, adenopatie(marirea de volum
al ganglionilor) submandibulara (sub barbie ), laterocervicala (de o parte si
alta a gatului), occipitala (in spatele gatului), care este un semn sugestiv in
diagnosticarea bolii; adenopatia poate persista 2-4 pana la 6 saptamani,
perioada de stare (eruptiva)

- eruptia apare la o zi dupa scaderea febrei; initial apare la nivelul fetei si in

spatele urechilor ,apoi se extinde la trunchi si membre; eruptia este sub
forma unor pete de culoare roz, rotunde sau ovalare, nu conflueaza, poate sa
dispara in cateva ore sau poate persista 2-3 zile

- artralgii ( dureri articulare )

- evolutia este usoara, boala determina imunitate de durata

Profilaxia

- vaccinarea cu vaccin ROR sau PRIORIX, la varsta de 1 an si apoi la 7-8 ani,

iar in clasa a VIII a se vor revaccina numai fetele.

O forma grava de rubeola este reprezentata de RUBEOLA CONGENITALA.

Varicela – simptome, diagnostic, tratament si prevenire

Varicela este o boala foarte contagioasa determinata de virusul varicelo-
zosterian, frecventa la copiii cu varsta cuprinsa intre 2-10 ani. Varicela se
numeste in limbajul popular varsat de vant. Copiii din colectivitati au o
probabilitate mai mare de infectie, existand adevarate epidemii. Varicela
confera imunitate durabila, dar exista posibilitatea unei reinfectii, datorita
persistentei virusului in organism, reinfectie care poarta numele de zona
zoster. Forme grave de varicela pot sa apara la copii cu afectiuni cronice, cei
cu tulburari ale sistemului imunitar, nou-nascuti, adolescenti cu varsta peste
15 ani si femeile gravide, la care virusul varicelo-zosterian determina in 1-2 %
din cazuri varicela neo-natala.

Epidemiologie

boala este determinata de virusul varicelo-zosterian, din familia virusurilor

herpetice. Virusul determina doua tipuri de infectie: varicela si zona zoster

virusul este foarte contqagios, afecteaza copiii cu varsta cuprinsa intre 2-10
ani. Sugarii cu varsta sub 6 luni sunt protejati de anticorpii materni

virusul varicelo-zosterian se transmite pe cale respiratorie (prin picaturile de

tuse, saliva, stranut), prin obiectele contaminate si prin curentii de aer (de
aici vine numele de varsat de vant) si ruperea veziculelor cu lichid si
contactul direct cu acestea

rezervorul de virus il reprezinta bolnavii, perioada de contagiozitate incepe cu

1-2 zile inaintea aparitiei eruptiei

incubatia (momentul infectarii si aparitia primelor simptome) este de 14-21

de zile
imunitatea este de lunga durata, reactivarea virusului care ramane cantonat
in organism se face in urmatoarele situatii: imunitate scazuta, stres, varstnici.

Simptomatologie

perioada de invazie-dureaza 1-2 zile si prezinta

indispozitie

inapetenta

astenie (oboseala)

cefalee (dureri de cap)

febra 38-38,5 grade Celsius pana la 39-39,5 grade Celsius,

insotita de frisoane, agitatie si chiar convulsii febrile

adenopatia (marirea de volum a ganglionilor)

perioada de eruptie (perioada de stare) dureaza 7-10 zile

apare eruptia care evolueaza in valuri, afecteaza toate partile pielii,partea

paroasa a capului si afectarea mucoaselor (bucala, conjunctivala, genitala)

eruptia are aspect de bubite mici care evolueaza spre vezicule cu lichid
incolor, lichid care in evolutie devine tulbure si apoi se resoarbe, ramanand
crustele (care nu mai sunt infectioase)

pot sa fie cateva vezicule pana la zeci si sute

veziculele de la nivelul mucoasei bucale determina dureri la deglutitie si

inapetenta

veziculele de la nivelul mucoasei genitale determina dureri si usturimi la

mictiune

dupa 7 zile crustele cad si pot ramane zone hiperpigmentate care dispar in
cateva zile

eruptia este pruriginoasa (cu mancarimi)

evolutia este usoara, boala determinand imunitate de lunga durata

Profilaxia

izolarea copiilor bolnavi

evitarea contactului cu bolnavii

vaccinarea se face in jurul varstei de 1 an, dar se poate face si la copii cu
varsta peste 10 ani, care nu au facut boala. Vaccinurile care se gasesc sunt:
VARILRIX si PRIORIX TETRA.

TUSEA CONVULSIVĂ
1. DEFINIŢIE

Tusea convulsivă este o boala infecto-contagioasă acută a copilului,

caracterizată prin tuse spastică, aparută în accese paroxistice, repetitive, mai
frecvente în cursul nopţii, având o evoluţie de câteva săptămâni.

2. ETIOLOGIE

* Bordetella pertussis şi parapertussis, cocobacil aerob, Gram negativ.

DIAGNOSTIC CLINIC

* Incubaţia durează 7 - 14 zile (maxim 21 zile).

* Perioada de debut (numită şi perioadă catarală) durează 1-2 săptămâni şi

reprezintă perioada cu contagiozitatea cea mai mare. Se manifestă prin
rinoree, tuse uscată, frecventă, rezistentă la medicaţie. Febra poate lipsi sau
este moderată, starea generală este bună. La examenul obiectiv, stetacustic
pulmonar se decelează raluri bronşice.

* Perioada de stare (convulsivă) durează 2 - 4 săptămâni. Se consideră

iniţiată în momentul în care tusea devine spastică, în accese paroxistice,
cianozante, emetizante şi predominant nocturne.

Un acces de tuse este alcătuit din:

* aură: se poate evidenţia doar la copiii mai mari şi este reprezentată de

presimţirea de către copil a declanşării accesului; acesta devine neliniştit,
anxios şi îşi întrerupe jocul; înaintea accesului propriu-zis apare un inspir
brusc, adânc, suspinat;

* accesul de tuse propriu-zis este format din mai multe (5 - 10) secuse
expiratorii explozive, scurte, afone, urmate de o pauză prelungită în expir
forţat, când faciesul devine congestionat sau chiar cianotic. Dupa aceasta, se
produce un inspir adânc, prelungit, zgomotos, cunoscut ca "repriza" şi
comparat cu zbieratul măgarului (tuse măgărească) sau cu cântatul
cocoşului.

La sugar, acest inspir zgomotos poate lipsi, fiind înlocuit de apnee

prelungită în cursul căreia pot surveni convulsii (tuse convulsivă).
 Aceste elemente (secusele expiratorii, pauze în expir forţat, reprize)
se repetă de mai multe ori în timpul unui acces. La sfârşitul accesului, copilul
expectorează, expectoraţia fiind filantă, vâscoasă, greu de eliminat,
asemănătoare albuşului de ou. De menţionat că sugarul prezintă expectoraţie
în cursul tusei convulsive, spre deosebire de alte afecţiuni respiratorii în care
tusea nu este urmată de expectoraţie.

Frecvent, accesele de tuse se finalizează cu vărsături, dacă acestea

sunt repetate, pot determina deshidratarea şi denutriţia bolnavului.

În cursul accesului de tuse, faciesul este congestionat (chiar cianotic

în accesele prelungite), ochii lăcrimează şi au conjunctivele hiperemiate,
uneori cu microhemoragii, salivaţia este abundentă, limba este proiectată în
afară şi cu vârful orientat în sus, astfel că se pot produce ulceraţii ale frâului
lingual (la sugarul de 6 luni care are doar 2 incisivi inferiori).

Între accesele de tuse starea generală a copilului este bună, copilul

este afebril, vioi, apetent. Stetacustic pulmonar se pot decela raluri bronşice.

În cursul perioadei de stare a tusei convulsive, faciesul este tumefiat,

cu edeme palpebrale, uneori cu peteşii la nivelul pomeţilor; ca urmare a
efortului repetat de tuse pot să apară: epistaxis, prolaps de mucoasă anală,
hernii, pneumotorax etc.

Numărul de accese de tuse în 24 de ore variază de la 4 - 8 (în formele

uşoare) până la 30 (în formele severe). Accesele se declanşează, fie spontan,
fie la stimuli dureroşi sau la apăsarea pe peretele faringian posterior sau pe
cartilajele laringiene.

* Convalescenţa se caracterizează prin scurtarea şi rărirea acceselor de

tuse, dispariţia vărsăturilor. De menţionat că în convalescenţă şi încă
aproximativ 6 luni de la debutul tusei convulsive, orice intercurenţă
respiratorie poate redeştepta tusea spastică, în accese, asemănătoare cu cea
din perioada de stare a tusei convulsive. În absenţa tratamentului adecvat şi
în urma formelor severe, prelungite, copiii pot prezenta sechele: bronşiectazii,
emfizem pulmonar, astm bronsic.

Tusea convulsivă este o boală contagioasă, ce se

caracterizează prin accese de tuse chinuitoare.

La adolesecenţi şi adulţi, mai ales dacă aceştia au fost vaccinaţi împotriva

maladiei date, tusea convulsivă nu provoacă niciun fel de complicaţii grave şi
se termină, de regulă, cu vindecarea completă.

În acelaşi timp, pentru bebeluşi în primul an de viaţă tusea convulsivă

reprezintă un adevărat pericol, mai ales dacă se îmbolnăveşte un copil cu
vârsta de până la 6 luni, un copil prematur (care s-a născut înainte de
termen) sau un copil care nu a fost vaccinat la timp împotriva acestei infecţii.

La nou-născuţi şi la copii în primul an de viaţă, tusea convulsivă

(măgărească) poate provoca decesul subit în urma unei insuficenţe
respiratorii sau cardiace. Din 100 de copii care fac pertussis în primul an de
viaţă, 1-2% decedează.

Simptomele şi semnele pertussisului depind de vârsta persoanei bolnave, de

faptul dacă aceasta s-a vaccinat vreodată împotriva infecţiei date, dar şi de
tratamentul pe care îl administrează.

Primele simptome de pertussis seamănă cu simptomele unei răceli comune:

guturai, creşterea nesemnificativă a temperaturii corpului (până la 38,5ºC),
dureri în gât, tuse rară, indispoziţie.

La 1-2 săptămâni după apariţia acestor simptome, când omului i se pare că

aproape s-a vindecat, apare simptomul principal al maladiei: tusea uscată şi
sufocantă, în accese care durează 1-2 minute.

Accesele de tuse, în caz de pertussis, pot să se repete de câteva ori pe ceas,

dar frecvenţa lor este mult mai mare în timpul nopţii.

Tusea, în caz de tuse convulsivă/ măgărească, poate fi atât de puternică,

încât, după numai câteva accese, persoana afectată poate să vomiteze sau
chiar să-şi piardă cunoştinţa.

Profilaxie- Vaccinarea specifică

Vaccin antipertussis acelular,în combinație cu anatoxina antitetanică și

antidifterică

Imunitatea postvaccinală- durata medie: 6-12 ani

Oreionul este o infectie virala contagioasa care determina cresterea in

volum, dureroasa a glandelor parotide (glande salivare situate intre ureche si
mandibula).

Oreionul este transmis atunci cand o persoana infectata tuseste sau stranuta
si de asemenea prin contactul cu obiecte recent contaminate cum ar fi
servetele, batiste, pahare sau prin maini murdare.

Simptome

Virusul care produce oreionul patrunde in corp prin nas sau gat. Simptomele
apar atunci cand virusul se multiplica si se raspandeste in creier si invelisurile
lui, glande salivare (de obicei glandele parotide), pancreas, testicule ovare si
alte zone ale corpului si cuprind:

- cresterea in volum, dureroasa, a uneia sau ambelor glande parotide; unul

sau ambii obraji pot fi umflati, aproximativ 30-40% din cei infectati prezinta
acest simptom care e considerat de catre multi un semn caracteristic pentru
boala desi el poate aparea si in alte afectiuni

- febra cuprinsa intre 38-40 grade C

- cefalee (dureri de cap), durere la nivelul urechii, senzatie de gat uscat si

durere la inghitire sau deschiderea gurii

- durere resimtita atunci cand se consuma mancaruri sau bauturi acre cum ar
fi sucuri sau citrice

- oboseala cu dureri musculare sau articulare

- lipsa poftei de mancare si varsaturi.

Aproximativ o treime din cei infectati nu au nici unul din aceste simptome,
mai ales copiii sub 2 ani. Persoanele infectate pot raspandi virusul
aproximativ 7-9 zile dupa ce simptomele apar. Perioada de incubatie
(perioada dintre momentul infectarii si momentul aparitiei simptomelor) este
de obicei de 16-18 zile desi poate fi si peste 25 de zile. In timpul evolutiei
bolii pot apare complicatii ale caror simptome sunt redoarea cefei (rigiditatea
cefei) sau cefalee severa (indica meningita), testicule crescute in volum,
sensibile si dureroase (indica orhita – afectarea testi cului)

Profilaxie

Vaccinul impotriva oreionului face parte din triplul vaccin ROR care mai
cuprinde vaccinul antirubeola si antirujeola. Beneficiile acestui vaccin
depasesc cu mult riscurile sale. Pana nu de mult se credea ca acest vaccin
produce autism (boala in care copilul are deficiente majore de comunicare,
fiind izolat intr-o lume a sa), dar studii recente au demonstrat ca nu exista un
asemenea risc. De asemenea riscul de reactii alergice asociate cu vaccinul
antioreion este extrem de scazut. Daca se va efectua o calatorie intr-o tara in
care oreionul este raspandit, este bine sa se verifice statusul imunitar al
individului (daca persoana respectiva are anticorpi protectori impotriva
virusului care produce oreionul), dureri abdominale difuze ce pot indica o
pancreatita sau inflamatie a ovarului.

Gripa
Gripa este o boala acuta, infectioasa, foarte contagioasa, produsa de virusul
gripal (exista mai multe tipuri de virusuri notate cu A si B).
Se manifesta prin simptome respiratorii si fenomene toxice generale, putand
evolua uneori spre forme grave. Gripa nu trebuie confundata cu virozele
respiratorii, care sunt afectiuni produse de alte virusuri si au o evolutie mai
usoara.

Gripa debuteaza cu nas infundat sau secretii apoase, dureri de gat, dureri de
cap si cresterea usoara a temperaturii .

Simptomele gripei apar brusc si includ adesea:

- febra cu valori cuprinse intre 37.8 C (grade Celsius) si 40 C, dar care pot
atinge chiar 41.1 C la debutul simptomelor. Febra este de obicei continua, dar
poate fi si intermitenta. Valorile ei pot fi mai joase la adultii in varsta decat la
copii si adulti tineri;

- frisoane;

- dureri musculare (adesea severe), mai ales la nivelul spatelui, bratelor sau
picioarelor;

- cefalee (durere de cap);

- durere la miscarea globilor oculari;

- fatigabilitate, senzatie generala de rau si scaderea apetitului (pofta de

mancare);

- tuse uscata, neproductiva, secretii nazale abundente si durere in gat sau

senzatie de uscaciune a gatului.

Profilaxie

Aparitia gripei poate fi prevenita prin imunizarea anuala cu vaccninuri, ideal

in octombrie sau noiembrie. Vaccinul cu virus gripal inactivat, este
administrat injectabil. Aceasta forma de vaccin previne eficient majoritatea
cazurilor de gripa, desi ratele de succes variaza in functie de varsta, starea
generala de sanatate si gradul de concordanta intre tulpinile virale continute
in vaccin si cele prezente in populatie.

Chiar daca vaccinul nu previne aparitia gripei, el poate reduce severitatea

simptomelor si poate scadea riscul complicatiilor. Studiile au aratat ca
vaccinarea reduce numarul de zile de absenta de la serviciu si numarul
vizitelor la doctor pentru infectii respiratorii si reduce numarul bolnavilor care
dezvolta complicatii, cum ar fi pneumonia.

In ciuda acestor rezultate, multi bolnavi aleg sa nu se vaccineze. Unii fac

aceasta alegere datorita unor cauze legate de gripa sau de vaccin, in care ei
nu cred. Vaccinul poate produce efecte secundare in unele cazuri, dar ele
sunt de obicei minore si nu dureaza mult.

O alternativa la vaccinarea pe cale injectabila este acum disponibila. In anul

2003, Asociatia Americana de Nutritie si Medicamente a aprobat introducerea
pe piata a unui spray nazal ce contine vaccin antigripal.

Difteria este o boala bacteriana acuta care poate infecta organismul pe

cale respiratorie (difteria respiratorie) ce poate fi contactata pe cale aeriana
in cazul in care virusul ramane cantonat in organism in zona nasului sau a
amigdalelor sau pe cale cutanata. Destul de frecvent intalnita in trecut,
difteria se manifesta destul de rar in tarile in curs de dezvoltare in ziua de
astazi.

simptomele difteriei?Sus

In cazul difteriei se intalnesc foarte multe simptome, iar fiecare individ poate
avea manifestari diferite.

Printre acestea se enumera:

• Difteria respiratorie - bacteria care declanseaza difteria se multiplica, de

cele mai multe ori, la nivelul gatului, iar rezultatul este difteria respiratorie. In
acest caz se va forma o membrana care va acoperi gatul si amigdalele,
cauzand dureri acute in gat.

Alte simptome comune difteriei respiratorii pot include:

- dificultati de respiratie;

- raguseala;

- inflamatia glandelor limfatice;

- frecventa cardiaca crescuta;

- stridor (sunet strident care apare in momentul inspiratiei);

- drenaj nazal;

- inflamatie a cerului gurii;

- durere in gat;

- febra usoara;

- stare generala de rau.

Bolnavul poate muri prin asfixiere atunci cand membrana impiedica procesul
normal al respiratiei. Alte complicatii ale difteriei respiratorii sunt cauzate de
toxina difterica eliberata in sange care determina insuficienta cardiaca.

• Difteria cutanata - acest tip al bolii este de cele mai multe ori mai usoara,
iar simptomele pot include pete galbene sau rani pe piele (similare cu cele
intalnite in impetigo). Manifestarile difteriei pot semana cu cele ale altor
afectiuni medicale. Intotdeauna se va consulta medicul pentru stabilirea unui
diagnostic.

Modul cel mai eficace pentru prevenirea difteriei este mentinerea unui nivel
inalt de imunizare in comunitate. In majoritatea tarilor din lume vaccinul
antidifteric se administreaza concomitent cu vaccinul antitetanic si
antipertussis (DTP). Este recomandat un rapel de vaccin asociat antidifteric-
antitetanic la fiecare zece ani, pentru a prelungi imunitatea.

Tuberculoza (TBC) este o infectie bacteriana care este localizata cel mai
des in plamani (TBC pulmonar) dar care se poate raspandi in alte parti ale
organismului (TBC extrapulmonar). Din plamani, TBC este raspandit cu
usurinta altor persoane prin tuse sau stranut. Cu toate ca tratamentul este de
lunga durata, acesta este cel mai adesea finalizat cu success. Durata medie a
tratamentului este intre 6 si 9 luni. Tuberculoza se poate gasi fie in forma
latenta (in asteptare) fie in stare activa.

TBC latenta inseamna ca poate exista bacteria cauzatoare de TBC in

organism, dar aceasta nu poate fi raspandita altor persoane, dar aceasta
persoana poate avea tuberculoza activa.
TBC activa inseamna ca infectia este prezenta in organism si daca plamanii
sunt afectati, infectia poate fi raspandita si altor persoane.

Tuberculoza este cauzata de Mycobacterium Tuberculosis, o bacterie care se

dezvolta lent in medii ale organismului care sunt bogate in sange si oxigen
cum ar fi plamanii.

Simptomele formei active ale TBC

Simptomele tuberculozei active apar treptat si se desfasoara pe o perioada

de cateva saptamani sau luni. Pot exista cateva simptome usoare fara ca
pacientul sa banuiasca prezenta infectiei.

Simptomele obisnuite sunt:

- tuse insotita de mucus gros, cateodata cu sange (sputa) pe o durata de

aproximativ doua saptamani

- batai rapide ale inimii (tahicardie)

- gat marit de volum (afectarea ganglionilor limfatici din aceasta regiune)

Alte simptome pot fi:

- febra, frisoane si transpiratii in timul somnului

- oboseala si slabirea fortei fizice

- pierderea poftei de mancare si pierdere in greutate fara motive explicabile

- scaderi ale amplitudinii respiratiei, dureri in piept.

Profilaxie

Evitarea contactarii tuberculozei activeTuberculoza activa este o infectie care

se raspandeste in corpul persoanei bolnave si care este extrem de
contagioasa. Organizatia Mondiala de Sanatate apreciaza ca o treime din
populatia globului este infectata cu o bacterie care cauzeaza TBC. Pentru a
preveni infectia cu TBC trebuie sa:

- nu se petreaca mult timp intr-un loc aglomerat cu cineva care are

tuberculoza activa, daca nu urmeaza un tratament de cel putin doua
saptamani
- poarte masti de protectie, in special cei care lucreaza in centre de ingrijire a
celor cu tuberculoza. Evitarea transformarii tuberculozei latente in
tuberculoza activaIn general, tratamentul cu isoniazida timp de 9 luni sau
rifampicina timp de 6 luni, previne transformarea tuberculozei latente. Acest
tratament se face celor care la testul de tuberculina au fost descoperiti ca
purtatori ai bacteriei si este deosebit de important pentru persoanele care:

- sunt cunoscute a fi infectate cu HIV

- au un contact strans cu cineva care are TBC activ

- au facut radiografie toracica care sugereaza o infectie cu TBC si nu au facut

un tratament complet

- sunt dependenti de droguri

- au o boala sau iau medicamente pentru sistemul imun

- au facut in ultimii doi ani un test de tuberculina care a iesit negativ, dar care
acum, s-a dovedit pozitiv.

Vaccinul anti TBC este de ajutor?

Un vaccin pentru TBC (bacilul Calmette-Guerrin sau BCG) este folosit in multe
tari pentru prevenirea infectiei.

Hepatita
Hepatita reprezintă o inflamație a ficatului. Hepatita este cea mai frecventă
dintre toate bolile contagioase grave. Cel mai des întâlnite sunt hepatitele de
tip A, B, C și mai rar D și E.

Alte tipuri de hepatită sunt determinate de abuzul de alcool, utilizarea de

droguri sau de medicamente, precum și de ingestia de toxine din mediul
înconjurător.

Hepatita este gravă, deoarece afectează numeroasele funcţii ale ficatului,

cum ar fi producerea bilei (care contribuie la digestie), reglarea compoziţiei
chimice a sângelui sau eliminarea substanţelor potenţial nocive din fluxul
sangvin.
Cele cinci virusuri care provoacă hepatita se pot transmite în diferite moduri.

În general, faza acută a bolii durează între două şi trei săptămâni; vindecarea
completă necesită circa nouă săptămâni. Deşi majoritatea pacienţilor se
vindecă cu imunitate pentru întreaga viaţă, un număr mic de victime ale
hepatitei (sub 1%) mor în faza acută. Alţii pot

face hepatită cronică, boală în care ficatul rămâne inflamat timp de şase luni
sau mai mult. Această afecţiune poate determina ciroza şi chiar moartea.

Hepatita - Cauze

În cazul hepatitei virale, severitatea şi durata bolii sunt determinate în mare

parte de virusul

care a provocat-o.

Hepatita A, contractată cel mai frecvent oral, prin contaminarea cu fecale a

alimentelor sau apei, este considerată cea mai puţin periculoasă formă a
bolii, deoarece nu duce la inflamaţie cronică a ficatului. Virusul hepatitei A se
transmite, de obicei, prin manipularea improprie a

alimentelor, prin contact cu persoane din casă, prin jucăriile comune la

grădiniţele de zi şi prin consumul de crustacee crude provenind din ape
poluate.

Hepatita B apare ca urmarea a infectării cu cel mai răspândit virus hepatitic.

Virusul poate fi transmis de la mamă la copil, la naştere sau între adulți și

copii, putând infecta familii întregi. Hepatita B se poate transmite şi prin
contact sexual, transfuzii de sânge şi folosirea în comun a acelor de către
utilizatorii de droguri intravenoase. Majoritatea pacienţilor cu hepatită B se
vindecă complet, dar un mic procent dintre ei pot dezvolta hepatită cronică,
ciroză hepatică sau cancer hepatic.

Hepatita C se transmite, de obicei, prin contact cu sânge sau ace

contaminate. Hepatita C poate evolua fără nici un fel de simptome. 20-30%
din purtătorii cronici fac ciroză în următorii 10 ani.

Hepatita C se poate transmite prin transfuzii de sânge.

Hepatita D apare doar la persoanele cu hepatită B, având tendinţa să
mărească gravitatea acesteia.

Ea se poate transmite de la mamă la copil şi prin contact sexual. Cel mai rar
dintre cele cinci virusuri hepatitice, virusul hepatitei D este şi cel mai
periculos, deoarece implică două forme ale bolii evoluând concomitent.

Hepatita E apare mai ales în Asia, Mexic şi Africa.

Hepatita alcoolică, toxică şi medicamentoasă poate produce simptome şi

inflamaţie a ficatului similare celor rezultând din hepatitele virale.

Hepatita - Simptome

Multe cazuri de hepatită rămân nediagnosticate, deoarece hepatita seamănă

la debut cu gripa și evoluează fără o simptomatologie specifică. Totuși,
semnele care indica că puteți suferi de hepatită sunt: pierderea poftei de
mâncare, oboseala, durerile musculare sau articulare, greață și vărsături,
durerile abdominale.

Dintre simptomele mai rare fac parte apariția urinei închise la culoare,
scaunele de culoare deschisă, icterul, starea mentală alterată, stupoare sau
comă.

Hepatita - Diagnostic

Când simptomele pacientului sugerează o hepatită, diagnosticul se face pe

baza analizelor de sânge.

Medicul poate, de asemenea, să solicite o biopsie de ficat (o probă de ţesut),

pentru a determina extensia deteriorărilor la nivelul ficatului. Biopsia se face,
de obicei, prin introducerea unui ac în ficat şi extragerea unui fragment de
ţesut, care este trimis pentru analiză unui laborator.

Interferonul ajută la eliminarea virusului hepatitic

Abordare convenţională în tratamentul hepatitelor virale constau în repaus şi

regim alimentar prescris de medic. În toate tipurile de hepatită, o alimentaţie
corectă este o parte importantă a tratamentului. În mai multe cazuri,
alimentaţia adecvată înseamnă un regim simplu, cu mese hrănitoare, bine
echilibrate, care asigură caloriile necesare. În cazul hepatitelor non-virale, un
pas important în vindecare este îndepărtarea totală a consumului de alcool
sau a toximedicamentului.
În hepatita virale sau non-virale care se află în stadiul acut, trebuie evitat
consumul de băuturi alcoolice, întrucât eforturile organismului de a
metaboliza alcoolul constituie o sarcină suplimentară pentru ficatului deja
lezat.

Persoanele cu hepatite virale trebuie să fie conștiente că pot transmite boala

partenerului partenerul său, prin contact sexual, mai ales în cazul hepatitei B.

Un medic de familie poate, în general, să asigure, îngrijirile pacienților cu

orice tip de hepatită.

De asemenea, îngrijirile pot fi acordate de un hepatolog sau un

gastroenterolog. Internarea în spital nu este, de obicei necesară, exceptând
cazul în care pacientul nu poate să mănânce sau să bea, ori dacă vomită.

Medicamentul Interferon este utilizat, de obicei, pentru tratamentul cazurilor

cronice de hepatită B şi hepatită C. S-a demonstrat că Interferonul ajută
organismul să elimine virusul, reducând astfel riscul de ciroză. În anumite
cazuri de hepatită medicii prescriu corticosteroizi pentru suprimarea
inflamaţiei.

Utilizarea acestor medicamente pentru controlul hepatitei este însă

controversată, deoarece ele pot avea efecte secundare care afectează
sistemul imunitar.

O persoană poate să rămână purtătoare de hepatită B sau hepatită C cât

timp virusul este prezent în sânge, chiar dacă toate simptomele au dispărut.

Hepatita - Femeile însărcinate

Hepatita la femeile gravide nu măreşte, de obicei, riscul de defecte

congenitale sau alte probleme ale sarcinii, iar infecţia copilului în uter este
rară.

Totuşi, dacă mama are hepatită B, copilul poate contracta boala la naştere.
Vaccinarea contra hepatitei de tip B, administrat copilului imediat după
naştere, va reduce semnificativ acest risc.

Utilizate adecvat, terapiile neconvenţionale pot contribui la reducerea

inflamaţiei din ficat şi la ameliorarea simptomelor hepatitei. Inadecvat
utilizate însă, unele dintre aceste tratamente pot determina distrugeri
suplimentare ale ficatului sau pot duce la alte complicaţii. În general, hepatita
nu se pretează la automedicaţie.

Alimentația în hepatitele acute sau cornice constă în consumul mărit de

fibre, inclusiv de cereale ,seminţe integrale, fructe şi legume, de fasole
uscata şi mazăre. Aceste stimulează eliminarea acizilor biliari, toxinelor care
se acumulează în ficat.

Hepatita - Prevenţie

Pentru evitarea hepatitei un rol esențial îl joacă o bună igienă personală. O

măsură de prevenție este vaccinarea, în cazul hepatitei de tip B. Obiceiurile
personale igienice vor contribui la reducerea răspândirii hepatitei A şi
hepatitei E. În zonele în care există riscul de îmbolnăvire, se recomandă
fierberea apei, pregătirea (coacere) corectă a alimentelor și curățarea de
coajă a fructelor.

Persoanele care lucrează în serviciile de sănătate implicate în tratamentul

pacienţilor cu hepatită B, C sau E trebuie să îşi spele mâinile, aşternuturile şi
hainele cu săpun și apă fierbinte, mai ales în primele două săptâmâni ale
bolii, când pacientul este mai contagios.

Persoanelor care plănuiesc să călătorească în ţări în care hepatita este

frecventă li se recomandă vaccinarea sau injecţiile cu imunoglobuline. nainte
de plecare.