Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de M. Eminescu
2
(visul, ca ºi revenirea romanticã, transmigrarea sufletelor, noaptea, vieþuirea pe o
altã planetã sunt motive romantice); cele trei ipostaze ale lui Dionis: Dionis – Dan
– Zoroastru ºi cele ale lui Ruben: dascãlul Ruben – anticarul Riven; transformarea
Terrei într-un mãrgãritar.
Dar în strânsã legãturã cu naraþiunea fantasticã se aflã descrierea, care ocupã
în nuvelã un loc important. Încã de la începutul nuvelei se realizeazã plasarea înrt-
un cadru romantic prin descrierea strãzilor noroioase, a cafenelelor mizere, a
atmosferei sumbre în general. Apoi, Eminescu descrie universul pe care Dan –
Dionis ºi l-a creat pe Lunã: a pus „trei luni ºi doi sori în adâncimea albastrã a
cerului“ din ºirurile de rmunþi ºi-a fãcut un castel. Este descrisã ºi camera lui
Dionis, descriere care contribuie la caracterizarea personajului: „…era o camerã
naltã, spaþioasã ºi goalã“, ai cãrei pereþi erau acoperiþi cu mucegai, pe patul fãcut
din câteva scânduri era ajezatã o „plupumã roºie“, în faþa patului se afla o masã, iar
pe jos erau întinse câteva sute de cãrþi greceºti.
Stilul este solemn vocabularul cuprinzând atât arhaisne cât ºi neologisme.
Deºi „poetul Eminescu a pus în umbrã pe prozator“, afirmã T. Vianu, în Arta
prozatorilor români, meninþând între proze Fat Frumos din Lacrima, Sãrmanul
Dionis, Cezara, Geniu pustiu, remarcã faptul cã din condeiul poetului au cãzut:
„câteva din frumuseþile cele mai de seamã ale artei româneºti de a povesti“ ºi cã
aceste noi valuri „îºi aflã aci începutul drumului prin lume“.
Analizând diferitele aspecte stilistice ale prozei eminesciene ºi cu precãdere
pe cele specifice nuvelei Sãrmanul Dionis, Tudor Vianu reþine printre
particularitãþi: caracterul fantastic al povestirii – „pictura fantasticã a realitãþii“;
caracterul fantastic ºi vizionar, arhitectura fabuloasã, barocã, cu simbolul care-i dau
„adâncimea unei vieþi morale“; imagini auditive; arta portretului; arta descrierii –
comparaþii morale „adicã acele care ilustrazã ºi întãresc o trãsãturã de caracter
vãzutã pintr-una spiritualã“; în felul acesta „comparaþia lui Eminescu
spiritualizeazã sensibilul, în acord cu întreaga tendinþã a artei lui scriitoriceºti“.
Eminescu este socotit mare artist în ceea ce priveºte zugrãvirea „vastelor
perspective, panoramice, a lucrurilor vãzute de departe ºi de sus“ (peisajul lunar,
fantazia lui Dionis).
„Caracterizarea mijloacelor lui Eminescu – remarca T. Vianu – n-ar fi cât de
cât completã, dacã n-am vorbi ºi despre ironia lui romanticã, adicã acea aplecare de
a lua în râs lucrurile sau gândurile în faþa cãrora se opreºte mai întâi cu gravitate:
un joc obiºnuit al Demiurgului romantic, care manifestã cu aceastã atitudine
libertatea lui neîngrãditã, puterea lui suveranã în acþiunea de a crea ºi de a distruge.
Pentru ilustrarea ironiei romantice a lui Eminescu, exemplele cele mai bune sunt de
cãutat în acele pagini al Sãrmanul Dionis“.
3
Stan Laurenþiu
Marian