Sunteți pe pagina 1din 1

Recapitulare Unitatea Dumnezeu Se face cunoscut omului

Din Crezul ortodox învăţăm că Dumnezeu este Unul ca fiinţă, ca fire dumnezeiască, şi
întreit în Persoane: una e Persoana Tatălui, alta e cea a Fiului şi alta cea a Duhului Sfânt; dar
dumnezeirea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh una este, ca şi slava, ca şi măreţia.
Dacă ne facem membri ai Bisericii prin Botez, ne facem una şi între noi, cu legătura Duhului
Sfânt primit în noi. Fiind membri activi ai Bisericii, participând la slujbele ei cu toată
dăruirea, ajutându-ne unii pe alţii, făcându-ne datoria fiecare, ne unim între noi cu unirea
Duhului Sfânt, asemănându-ne Sfintei Treimi. Aceasta este, de altfel, ţinta vieţii noastre, şi
aşa este Raiul: o unire desăvârşită între oameni, îngeri şi Dumnezeu, fără amestecare. Nouă,
deci, numai Sfânta Treime ne poate da această putere de a desface separarea dintre oameni,
egoismul, „interesul propriu".
Există trei însuşiri prin care Persoanele Sfintei Treimi Se deosebesc: Tatăl este
nenăscut; Fiul este născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl.
Doxologia mică: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor" - se rosteşte la orice slujbă. E o laudă adresată Sfintei Treimi, Care a făcut, ţine în
viaţă şi ocroteşte toate. Se repetă foarte des, pentru că tot ce se repetă des la slujbe ne arată
ceea ce ne este absolut necesar în viaţă şi de care noi uităm.

Exercițiu:

1. Extrageţi din Crez părţile din care aflăm că Fiul este născut din Tatăl şi că
Duhul Sfânt purcede din Tatăl. Notaţi-le în caietele de Religie.
2. Dați exemple de cântări din cadrul Sfintei Liturghii în care este preamărită
Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
3. Memoraţi rugăciunea Sfântului Ioanichie:

„Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt,
Treime Sfântă, slavă Ţie."

S-ar putea să vă placă și