Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”

București

LUCRARE PENTRU CERTIFICAREA

COMPETENȚELOR PROFESIONALE

DESIGN INDUSTRIAL

Tema: Corp de iluminat

Eleva: Faina Nicoleta

Profesor Coordonator: Grigoruță Constantin

Promoția 2014
 Cuprins:

I. Curriculum Vitae

II. Designul industrial

III. Despre LUMINĂ

IV. Scurt Istoric al Corpului de Iluminat

V. IDEI ŞI SCHIŢE DE PROIECT

VI. Conceptul

VII. Crearea machtei pentru Varianta 1

VIII. Proba secvențială

IX. Crearea prototipului pentru Varianta Finală

X. Alte desene
 FAINA NICOLETA
INFORMAȚII PERSONALE:

Nume: Faina
Prenume: Nicoleta
Telefon: (+373) 60 22 66 99 (mob. Rep Moldova)
(+373) 22 56 36 56 (fix Rep. Moldova)
(+40) 745 219 113 (mob România)
Adresă: Republica Moldova, Chișinău, str. Hristo Botev 27, ap. 1A
Cod poștal: 2043
Data nașterii: 22 mai 1994
Naționalitate: Moldoveancă
Stare civilă: Necăsătorită
E-mail: nicoletafaina@yahoo.com

EDUCAȚIE ȘI FORMARE:

2000-2010 : Şcoala de Arte „Alexei Stîrcea”, cl. I – IX

Rep. Moldova, Chişinău
2010-2011: Liceul Teoretic Privat „Orizont”, cl. X „B”
Rep. Moldova, Chişinău
2011-2012: Colegiul Naţional de Arte „Octav Băncilă”, cl. X B
România, Iaşi
2012-2014: Liceul Naţional de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, cl. XI - XII
România, Bucureşti

APTITUDINI ȘI COMPETENȚE:

Limba maternă: Română

(citirea, scrierea, vorbirea – excelentă)

Limbi străine: Engleza

(citirea, scrierea, vorbirea – excelentă)
Rusa
(citirea, scrierea, vorbirea – bună)
Turca
(citirea – bună; scrierea, vorbirea – slabă)
Franceza
(citirea, scrierea, vorbirea – slabă)
Aptitudini și competențe artistice: Muzică: Vocal, Pian, Tobe;
Arta Plastică: Grafică, Sculptură, Pictură,
Desen, Compoziţie, Arta decorativă, Goblen,
Croşetare, Vitralii, Bijuterii;
(materiale: aquarella, tempera, acrilic, guaş,
lut polimeric, aţă etc.)
Actorie: arta vorbirii, arta actorului,
mişcarea scenică;
Dans: Vals lent, Balet, Jive, Tango, Cha-cha-cha,
Hip-hop, Break-dance, Hora, Sârba

Aptitudini și competemțe tehnice: Computer, Imprimantă, Fax, Scanner

CUNOȘTINȚE DE OPERARE PC: Office: Microsoft: Word; Excel; PowerPoint;

Adobe: InDesign; Illustrator; After Effects;
Photoshop; Audition; Dreamwether;
Sony Vegas Pro 12.0; CorelDraw X6; Cinema 4D

ABILITĂȚI: Sociabilă Amabilă

Ambiţioasă Convingătoare
Creativă Prietenoasă
Cooperantă Respectuoasă
Energică Organizată

REALIZĂRI: - Participarea la Expoziţia de pictură, grafică,

sculptură, artizanat din Rep. Moldova, Chişinău AX-ART,
ediţia a IX-a, (15-18 iunie 2006)
-Participarea la Expoziţia Internaţională specializa
tă de artă modernă AX-ART, ediţia a X-a (21-24 iunie 2007)
-Recitarea Monologului Mariei din piesa „Flori
de măr” de Valeriu Ţurcanu în cadrul Concertului de bine
facere de Crăciun pe scena Filarmonicii Naţionale din Rep.
Moldova, Chişinău (dec. 2009)
-Participare vocală la concertul organizat de Liceul
„Orizont” pe scena Teatrului de Operă şi Balet (17 mai 2011)

OBIECTIV PROFESIONAL: Să devin un designer renumit

HOBBY: hipism
 Designul Industrial
Termenul de “design” a apărut in 1851, în legătură cu complicatele
realități ale producției industriale. Este o concepție și o metodă de
creație care urmărește să asigure fiecărui produs un înalt randament
funcțional, însoțit de un aspect agreabil. În toate epocile de înflorire
umană a existat o corelare între posibilitățile materiale, nivelul tehno-
logic, relațiile economice interne și externe, orizontul spiritual exprimat prin gustul artistic
și capacitatea de creație. Mai mult chiar, tehnologul și artistul se confundau la început într-o
singură persoană.

Arta, tehnica și știința nu sunt domenii in-

compatibile, contradictorii sau concurente,
ci doar specifice și solidare. Ele se implică și
se condiționează reciproc. Designerul știe că
funcționalul, ergonomicul, esteticul și economicul
conlucrează pentru a se ajunge la eficiență.

Unele designuri industriale au devenit cu-

noscute și „clasice”, putând fi considerate la fel de
bine atât drept lucrări de artă, cât și drept lucrări
de inginerie.

Designul industrial este o formă specială a designului și a proiectării din industrie, care
este considerată a fi o formă de artă aplicată în structura căreia se regăsesc funcții estetice, de
utilizare și de îmbunătățire a produselor industriale pentru a fi mai ușor de folosit și de pro-
dus.
Rolul unui designer industrial este de a căuta, crea și a executa obiecte reproductibile
industrial prin găsirea de soluții care să includă probleme de inginerie, producție, marketing,
dezvoltarea liniei de produse și vânzări.

Designerii industriali lucrează pentru a

îmbunătăți aspectul, sigranța și utilitatea pro-
duselor industriale. Ei dezvoltă noi stiluri și
proiectează o gamă largă de produse, de la pixuri
și cuptoare până la autovehicule și electronice.

Designerii care lucrează în industria auto,

se pot concentra pe interiorul automobilului,
sistemele de iluminat sau piesele din plastic și aluminiu pentru automobile. Alte domenii de
specializare includ designul de ambalaj și designul de utilaje industriale. Unii designeri in-
dustriali creează mărcile-simboluri, cunoscute și sub denumirea de ”trademark”, care apar pe
toate produsele unei companii, în papetărie, și în reclamele acesteia.
 Arhitectul și designerul german Peter Behrens
este considerat a fi creatorul designului industrial așa
cum este înțeles astăzi.

Conform definiției date de ICSID (acronim pen-

tru International Council of Societies of Industrial
Design, în română, Consiliul internațional al soci-
etăților de design industrial), “Designul este o activ-
itate creatoare al cărui scop este de crea calități po-
lifuncționale a obiectelor, proceselor, serviciilor și a sistemelor [în care acestea funcționează]
de-a lungul întregilor ciclurilor de viață ale acestora. Ca atare, designul este factorul major
de umanizare inovativă a tehnologiilor și un factor determinant al schimburilor culturale șis
economice.”

Conform Societății americane a designerilor industriali (în

original, Industrial Designers Society of America sau IDSA),
“Designul industrial (acronim ID) este serviciul profesional al
creerii și dezvoltării conceptelor și specificațiilor care optimizează
funcția, valoarea și aspectul produselor și sistemelor pentru benefi-
ciul reciproc al utilizatorilor și realizatorilor.”

Drepturile de autor în designul industrial sunt parte a propri-

etății intelectuale făcând din designul obiectelor industriale care nu sunt pur comune subiect
al al acestui tip special de proprietate.

Orice produs al designului industrial sau orice motiv decorativ artistic și/sau funcțional,
care încorporează crearea de forme, configurații, compoziții (repetitive sau aleatorii), sisteme
și structuri sau orice combinație bi- și tri-dimensională a celor de mai sus, care are/au valori
estetice și sunt menite a produce un obiect decorativ, un produs artistic unicat sau un produs
industrial repetabil, este subiect al drepturilor de autor, al proprietății intelectuale.

Conform înțelegerii de la Haga numită Hague Agreement Concerning the International

Deposit of Industrial Designs, un tratat administrat de WIPO, există o procedură standard
pentru înregistrarea oricărei forme de design industrial. Orice doritor poate aplica pentru
protejarea designului dorit, fie direct cu WIPO, sau la un oficiu național al oricărei țări care
este parte a tratatului.
 Despre LUMINĂ
Lumina este stimulul care acționînd asupra retinei din ochi produce la omul sănătos
senzația vizuală. Din punct de vedere fizic, lumina este o radiație electromagnetică; pentru a
fi percepută de om ea trebuie să aibă anumite caracteristici: frecvența trebuie să fie cuprinsă
între limitele sensibilității vizuale ale receptorilor fotosensibili din retină, iar intensitatea
trebuie să depășească pragul de sensibilitate al acestora. În sens larg se poate folosi termenul
de “lumină” și pentru radiații electromagnetice invizibile pentru om, ca de exemplu lumina
infraroșie sau cea ultravioletă.
Lumina împreună cu temperatura face parte din factorii ecologici.

Atît lumina provenită direct de la o sursă de lumină, cît și cea transmisă, reflectată,
împrăștiată sau difractată de diferite corpuri, are pentru ochiul uman o serie de caracteristici,
printre care:

1. INTENSITATE LUMINOASĂ,
determinată de puterea transportată de radiație și de sensibilitatea retinei;
2. CULOARE,
determinată de spectrul de frecvențe ale radiației incidente pe retină;
3. POLARIZARE,
determinată de planurile sau planul de oscilație al undelor electromagnetice;
4. COERENȚĂ,
determinată de faza oscilațiilor.

Undele electromagnetice, deci și lumina vizibilă, se compun dintr-un câmp electric și

unul magnetic, orientate perpendicular unul pe celălalt, amândouă variabile în timp și spațiu,
și care se generează reciproc. Variația acestor câmpuri este în general periodică atît în timp cît
și în spațiu; perioada de repetare temporală a oscilațiilor este inversul matematic al frecvenței
cîmpului electromagnetic respectiv; perioada spațială este numită lungime de undă. Aceste
două caracteristici sunt legate între ele prin intermediul vitezei de propagare a undei (v. vi-
teza luminii). Frecvența undelor electromagnetice nu depinde de mediul în care se propagă
acestea. În schimb, lungimea de undă depinde de viteza de propagare a undei într-un mediu
dat, astfel încît aceeași undă trecînd dintr-un mediu în altul va suferi variații ale
lungimii de undă., conform relației:

Unde v \; este viteza de propagare a undei în mediul respectiv. Cînd se descrie o radiație
electromagnetică prin lungimea sa de undă trebuie deci precizat și mediul în care se propagă
unda; în lipsa acestei precizări se va subînțelege că este vorba de lungimea de undă în vid.
Aceasta este aproximativ egală cu lungimea de undă în aer, cu o eroare acceptabilă în multe
situații practice.
este de exemplu vertical, spunem că lumina respectivă este polarizată vertical. În mod obișnu-
it ochiul nu este sensibil la polarizarea luminii, dar există experimente optice simple prin care
aceasta se poate pune în evidență.
 Undele electromagnetice reale se pot descompune în unde elementare cu următoarele carac-
teristici:

FRECVENȚĂ : această frecvență unică determină în cazul luminii vizibile culoarea per-
cepută de ochi. Culorile undelor elementare sînt pure, și niciodată nu se întîlnesc în natură.
Lumina produsă de laseri, cea obținută prin separarea luminii albe în culorile componente,
cea obținută cu ajutorul unor filtre, sînt exemple de lumină care doar se apropie de undele
monocromatice ideale. Dispozitivele de reproducere a culorilor (ecranul de televizor color,
tipăriturile color, etc.) nu pot reda fidel culori de o asemenea puritate.

AMPLITUDINE: aceasta este o măsură a variației cîmpurilor electric și magnetic care

alcătuiesc unda. Este de asemenea legată de strălucirea aparentă a unei surse de lumină. Tre-
buie precizat totuși că ochiul nu este la fel de sensibil la toate culorile, și este chiar insensibil la
razele electromagnetice din afara spectrului vizibil. Culori care par să aibă aceeași intensitate
vizuală pot avea intensități fizice foarte diferite.

POLARIYARE: vectorul cîmpului electric și cel al cîmpului magnetic sînt perpendiculare

atît unul pe celălalt cît și pe direcția de propagare a undei electromagnetice. Dar chiar și cu
această limitare mai este permis un grad de libertate, de rotație a celor doi vectori în jurul
direcției de propagare. Dacă față de un anumit sistem de axe de coordonate vectorul cîmpului
electric
 Scurt Istoric al Corpului de Iluminat
Pentru omul preistoric, focul de lemne reprez-
enta un mijloc de a se încălzi, de a ţine la distanţă animalele
sălbatice şi de a avea lumină. Frigând carnea, el a descoperit
proprietăţile combustibile ale seului şi
a avut ideea de a folosi fitilul impreg-
nat cu grăsime (uneori ulei de peşte),
ţinut într-un căuş de piatră sau într-o
cochilie.

La începutul mileniului al III-lea î.Hr., după ce folosiseră cărbunii

aprinşi pentru încălzit şi iluminat, egiptenii au inventat lămpile cu ulei, al
căror fitil era făcut din fâşii de ţesătură răsucite.

Spre mijlocul mileniului al II-lea î.Hr., erau deja folosie primele

lumânări de ceară ori de seu. În Asia Mică, lămpile cu ulei au apărut în
epoca de bronz. Cele mai vechi care au fost găsite provin din Ur şi datează din mileniul al III-
lea î.Hr.

Grecii şi romanii foloseau candele cu fitil de in impregnat cu ceară ori cu seu, păstrat în
ulei vegetal. Uneori, pentru a proteja flacara, lampa cu ulei era un felinar cu pereţii translucizi
(pânza impregnată cu ulei, băşică de peşte).

Toate formulele antice de iluminat, printre care şi torţele, au fost folosite în evul mediu.

Prima perfecţionare a lămpii cu ulei a fost realizată abia în 1550, de către italianul G.
Cardano. În funcţie de împrejurări, erau folosite şi torţele ţinute de valeţi.

Lumânarea a apărut în secolul al IV-lea, dar folosirea ei s-a generalizat abia în secolul al
XV-lea. Mult mai târziu, farmacistul Jean Nicolas Gannal a reuşit să solidifice seul cu ajutor-
ul acizilor, inventând tehnica de fabricare a lumânărilor. În 1823, Eugene Chevreul a extras
acidul stearic din grăsimea animală, ceea ce a permis fabricarea lumânărilor cu stearină, care
dădeau mai multă lumină, producând mai
puţin fum. La sfârşitul secolului al XIX-lea a
început să fie folosită parafina, un subprodus
al rafinării petrolului.
 În ceea ce priveşte lămpile cu ulei, în 1782 a apărut fitilul împle-
tit. Doi ani mai târziu, elveţianul Aime Argard, stabilit în Anglia, a
inventat fitilul de formă tubulară, care permitea pătrunderea aeru-
lui, acesta activând flacăra şi suprimând fumul gros, datorat carbo-
nului nears. Farmacistul Antoine Quinquet a perfecţionat lampa
închizând flacara într-un tub de sticlă, ceea ce a îmbunătăţit tirajul
şi a intensificat lumina. Tot el s-a ocupat de lansarea şi fabricarea
lămpii, care îi poartă numele. Începând cu 1860, aceasta a ars petrol
lampant, uleiul nemaifiind folosit la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Începand cu 1797, inginerul Philippe Lebon a studiat folosirea pentru

iluminat şi încălzire a gazului degajat în timpul distilării lemnului într-un
aparat pe care l-a brevetat în 1799, sub numele de termolampă. Simultan,
englezul William Murdock a experimentat acest gaz, reuşind să asigure la
început iluminatul propriei case, apoi al unei oţelării. Totuşi, iluminatul cu
gaz a fost adoptat abia în 1805, în Anglia, fiind perfecţionat în 1820 prin
apariţia becului-fluture, care dădea o flacără turtită, în formă de evantai.

În 1802, englezul Humphry Davy, chimist şi fizician, care

dispunea de o pilă electrică cu 2000 de elemente, a obţinut o
lumină fixă, prin trecerea curentului prin panglici filamente
de platină. Ulterior, a descoperit principiul lămpii cu arc, care
urma să producă iluminatul electric.

În 1835, ofiţerul scoţian Thomas Drummond a obţinut

o lumină puternică arzând un amestec de oxigen şi hidrogen
şi îndreptând flacăra oxihidrică spre un bulgăre de var, care
devenea incandescent. Acest principiu (al combustibilului care
furnizează flacăra şi al substanţei incandescente care radiază
lumina) a fost studiat timp îndelungat de chimistul austriac
Karl von Auer care a pus la punct manşonul care îi poartă
numele şi pe care l-a utilizat pentru a obţine o lumină străluci-
toare arzând petrol vaporizat prin încălzire.

În 1841, englezul Frederick de Moleyns a brevetat prima lampă electrică cu incan-

descenţă, alcatuită dintr-un filament închis într-un bec de sticlă. În 1845, chimistul englez
Joseph Swan a inventat becul cu filament în vid, dar dificultăţile
legate de producerea vidului şi a unui filament practic au făcut ca
primul său bec, cu filament de carton ars, să lumineze abia în 1878.
Un an mai târziu, americanul Thomas Alva Edison a prezentat o
lampă cu filament din celuloză carbonizată. Becul a ars timp de 40
de ore şi Edison, om de afaceri avizat, i-a organizat exploatarea,
fără a neglija publicitatea. De aceea, în 1880, pachebotul „Colum-
bia” a avut la bord lumină electrică cu incandescenţă.
 Cercetările pentru obţinerea unui filament solid, durabil şi foarte luminos au continuat.
În 1900, Karl von Auer a inventat un filament de osmiu, care însă a fost prea fragil. În 1902,
chimistul Werner von Bolton a inventat filamentul de tantal, care dădea de cinci ori mai
multă lumină pe watt decât acela a lui Edison şi care a fost folosit în S.U.A. timp de 10 ani.
În 1908, americanul William Coolidge a inventat o metodă de producere a filamentelor de
wolfram omogene, iar Irwing Langmuir le-a mărit durabilitatea introducând argon în bec. Tot
el a inventat filamentul în formă de spirală, pentru a reduce pierderile de căldură. Începând
cu 1933 au apărut lămpile cu vapori metalici (mercur, sodiu etc.), iar în 1938, lămpile fluores-
cente. Între timp, în 1909, Georges Claude a inventat tubul luminiscent cu neon.
 Un LED (din engleză light-emitting diode, însemnând diodă emițătoare de lumină) este o
diodă semiconductoare ce emite lumină la polarizarea directă a joncțiunii p-n. Efectul este o
formă de electroluminescență.

Un LED este o sursă de lumină mică, de cele mai multe ori însoțită de un circuit electric
ce permite modularea formei radiației luminoase. De cele mai multe ori acestea sunt utilizate
ca indicatori în cadrul dispozitivelor electronice, dar din ce în ce mai mult au început să fie
utilizate în aplicații de putere ca surse de iluminare. Culoarea luminii emise depinde de com-
poziția și de starea materialului semiconductor folosit, și poate fi în spectrul infraroșu, vizibil
sau ultraviolet. Pe lângă iluminare, LED-urile sunt folosite din ce în ce mai des într-o serie
mare de dispozitive electronice.

Electroluminescența a fost descoperită în anul 1907 de către H. J. Round, folosind un

cristal de carbură de siliciu și un detector primitiv dintr-un metal semiconductor. Rusul Oleg
Vladimirovich Losev a fost primul care a creat primul LED prin anii 1920. Cercetarea sa a
făcut înconjurul lumii, însă nu s-a găsit nici o întrebuințare a acesteia timp de câteva decenii.
În anul 1961, Bob Biar și Gary Pittman, au descoperit că aplicând curent unui aliaj din galiu
si arsen, acesta emite o radiație infraroșie. Primul LED cu emisie în spectrul vizibil (roșu) a
fost realizat în anul 1962 de către Nick Holonyak, când lucra la General Electric Company .
Un fost student al acestuia, M. George Craford, a inventat primul LED de culoare galbenă și
a îmbunătățit factorul de iluminare al Led-urilor roșu și roșu -portocaliu de circa zece ori în
anul 1972. Până în 1968 LED-urile vizibile și cele infraroșii costau foarte mult, aproape 200 de
dolari și nu puteau fi folosite doar la aplicații minore. Prima corporație care a trecut la fabri-
carea LED-urilor pe scară largă a fost Monsato Corporation, realizând în 1968 LED-uri pent-
ru indicare. Acestea au fost preluat de către compania Hewlett Packard și integrate în primele
calculatoare alfanumerice. Primele LED-uri comercializate pe scară largă au fost folosite pent-
ru înlocuirea indicatoarelor incandescente, întâi la echipamentele scumpe ca cele de laborator
și de teste, apoi, mai târziu, la televizoare, radiouri, telefoane, calculatoare, chiar și ceasuri.
Aceste LED-uri roșii nu puteau fi folosite decât pentru indicare deoarece emisia de lumină
nu era suficientă pentru iluminarea unei suprafețe. În decursul anilor s-au descoperit și alte
culori ale LED-urilor, cu capacități mai mari de iluminare. Primul LED cu capacitate mare de
iluminare a fost realizat de cercetătorul Shuji Nakamura în anul 1993 dintr-un aliaj de InGaN.
Acesta a fost premiat în anul 2006 cu Milennium Technology Prize pentru invenția sa.
Flex LED
 Un OLED (prescurtare din engleză de la
Organic Light-Emitting Diode) este o com-
ponentă electronică în formă de folie foarte
subțire luminoasă făcută dintr-un material
organic semiconductor. Comparând cu LED,
tehnologia OLED este ieftină, neavând nev-
oie de un monocristal scump, dar eficiența și
lumina produsă sunt la ora actuală încă mai
scăzute, iar durata de funcționare este mai
scurtă. Desigur însă că se lucrează intens la
depășirea acestor dezavantaje.

În ceea ce privește luminozitatea OLED-urilor, în ultima vreme s-au făcut mari pro-
grese, fiind acum posibil să se renunțe la iluminarea suplimentară a fundalului/suportului
(backlight).

O tehnologie nouă bazată pe OLED este așa-numita Active-Matrix OLED, cu abre-

vierea AMOLED sau AM OLED. Aici termenul “Active Matrix” se referă la modalitatea de
adresare (activare și dezactivare) a fiecărui pixel constituent al ecranului.
 IDEI ŞI SCHIŢE DE PROIECT
“Gândirea este sclava vieţii şi viaţa este bufonul timpului, iar timpul, care
domină intreaga lume, trebuie să aibă un sfârşit.” - William Shakespeare
Timpul inseamna mişcare! Poate că timpul e un concept abstract, dar mişcarea este ceva
concret. Daca nu te mişti, pierzi timpul! Iar timpul, in zilele noastre, pentru majoritatea in-
seamna bani.

Nu mai avem timp de visare… Recent oamenii se foloseau de dreptul să viseze şi să

amâne. Acum însă, visatorul şi cel care amana ies din ritm.
Nu mai avem timp de speranţă… Suntem o lume care a uitat arta de a spera. Din acest mo-
tiv, se-ntinde tristeţea peste gândurile şi chipurile noastre. Nu mai avem timp de reculegere,
trebuie sa ne aruncam in vartej şi cu orice preţ să atingem scopul greşit poyiţionat ca fiind cel
mai important.

Şi unde este timpul acordat nouă înşine?…

Pentru că suntem obsedaţi să ne umplem viaţa cu diverse sortimente de senzaţii, nu

ne dăm seama cât de repede trece timpul… Iar când realizăm acest lucru, ne permitem să
provocăm sentimentul dăunător al regretului. Acesta te distruge din interior şi în final te sta-
bileşte pe o poziţie de “non-acţiune”, ceea ce încet duce la cauza regretului... duce la folosirea
yadarnică a timpului.

Din vorbele lui Nietzsche, clipa este surprinsă,

simultan, în doua ipostaze ale sale: moment efemer,
boaba de nisip în clepsidra timpului şi unitate de
măsură a eternităţii.

Ideea pe care o urmăream pentru proiectul pe care

îl voi prezenta la atestarea clasei a XII-a era să aduc
o inovaţie, care să mă reprezinte.
Astfel, am creat un corp de iluminat care să îmbine
în sine elementele unui ceas.
Oamenii să se uite cu grijă la orele şi minutele care
trec, dar în acelaşi timp să nu să se încătuşeze gând-
ind la condiția noastră efemeră, datorită ”ilumină-
rii”, care elimină întunericul, adică simbolic, gându-
rile negative și parcă ne spune că ne așteaptă mereu
ceva bun înainte, trebuie doar să înaintăm.
 În primul concept, pe care îl puteți admira în apropierea textului dat, am proiectat un corp
de iluminat cu o parte circulară centrală care luminează mereu. În jurul acesteia sunt 60 de
părți care indică minutele. Atunci când acestea devin albastre, minutele date s-au scurs. De
exemplu, în desenul meu este reprezentată ora 10:45 . Respectiv 45 de părți luminează albas-
tru, iar cele rămase luminează la fel cum o face și partea interioară a corpului de iluminat. În
dreptul indicătorului fiecărei ore se află câte o panglică de Flex Led de culoarea roșie. Respec-
tiv dacă este ora 12 se conectează panglica ce corespunde orei 12, adică cea de mai sus.

În interiorul corpului de iluminat, în partea centrală, se află mai multe părți de Flex Led
ce emit lumina albă caldă. În părțile laterale, în fiecare ”cutiuță” din cele 60 se află câte 2 LED-
uri: unul ce luminează alb cald iar altul care luminează albastru. unul din ele mereu va lumi-
na. Am renunțat la această idee deoarece pentru realizarea acesteia era nevoie de foarte multe
canale. (60*2+12 =132 canale)
Acest corp de iluminat, în final va fi foarte costisitor și nu va fi apreciat, cumpărat sau uti-
lizat de către consumatori.

Am creat și alte modele, dar deasemenea ieșeau, în final, prea costisitoare.

Cercul este forma pe care o folosesc deoarece simbolifică veșnicia și perfecțiunea.

 Conceptul
Inspirată de la lumina solară și de la razele sale, care ne încântă privirea, mai ales di-
mineața când mergem prin parc, am creat acest corp de iluminat, pe care l-am denumit
”LUMI”.

Culorile pe care le-am ales, reprezintă soarele și cerul. galbenul cald și albastrul rece, care
vor armoniza corpul de iluminat. Astfel, acesta va oferi ”căldură emoțională” și armonie în
cuget și în suflet.
 Inițial, conceptul meu îmbina și funcția de cea care indica doar ora, dar am întâlnit difi-
cultăți la crearea unui astfel de program și mai ales la asigurarea unui monitor mic extern
care să îl lase pe consumător să seteze ora. Pentru că nu este o variantă prea bună, dacă el va
fi nevoit să aștepte până se va face ora fixă și atunci să fugă să îi seteze ora. Corpul de ilumi-
nat, inițial, avea 12 canale pentru ficare rază, ce se va proiecta pe perete. una pentru partea
centrală și încă una penru cele 12 părți albastre ce se vor afla între părțile ce vor oferi efectul
razelor prin proiectarea luminii Led-ului acestora pe peretele pe care se află creația. Rspectiv,
fiind 12 raze, fiecare rază corespundea orei sale, la fel cum este și la un ceas obișnuit. Toate
părțile corpului lumineaz în afară de raza a cărei oră este acum. De exemplu, în desenele de
mai jos este reprezentată ora 10.

În final am decis simplificarea maximă a funcțiilor sale cu vederea sigură a evoluției în per-
spectivă a acestuia.
Crearea machetei pentru Var. I:
Proba secvențială:
 Crearea prototipului Var. FINALĂ: