Câinele şi Căţelul

de Grigore Alexandrescu

Fabula începe cu discursul lui Samson ,, dulău de curte” ce latra foarte

tare despre egalitate între dobitoace unui „bou oarecare”, fără identitate
precizată, un animal puternic, dar tăcut, care nu intervine în discursul
celuilalt. Samson îşi arată revolta împotriva celor care sunt superiori, pentru
că se trag din neam mare. El precizează că asta este o întâmplare că şi el ar
putea să fie de viţă nobilă, dar să o arate nu-i place. Susţine că este încântat
când toată lighioana, chiar şi cea mai proastă îl numeşte „câine sadea” şi nu
„domnia voastră”.
Căţelul Samurache, care era doar un „simplu privitor”, luând în serios
cele auzite, intervine în discuţie şi apreciind minunata gândire a lui Samson,
li se adresează cu apelativul „fraţii mei”. La intervenţia prietenoasă a
căţelului, Samson îşi schimbă brusc tonul şi îi dă o replică violenţa
numindu-l „potaie” , „lichea neruşinată” şi-l ameninţă cu bătaie.
Samurache este derutat de ceea ce aude, iar dulăul îşi întăreşte spusele
susţinând că nu iubeşte mândria, că îi urăşte pe lei, că vrea egalitate, dar nu
pentru căţei.
Morala fabulei: este satirizată dorinţa celor care vor să parvină prin
orice mijloace. Dulăul dorea egalitate cu cei mai puternici decât el, iar în faţa
celor slabi dorea să menţină diferenţa de poziţie socială.