Sunteți pe pagina 1din 60

UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

1 octombrie 2020

INFORMAȚII LA ZI ȘI REVISTA PRESEI

INS: Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,1% în


primele 8 luni

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în România, pe parcursul primelor
opt luni ale anului, a scăzut cu 7,1% faţă de perioada corespunzătoare din 2019, arată datele publicate,
miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La nivelul lunii august, comparativ cu acelaşi interval din anul anterior, se remarcă o creştere a numărului
de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+565 autorizaţii), reflectată în toate
regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+185 autorizaţii), Sud-Muntenia (+169), Nord-Est (+77), Centru
(+44), Nord-Vest (+37), Vest (+26), Sud-Est (+20) şi Sud-Vest Oltenia (+7).

Potrivit sursei citate, tot în august 2020, însă raportat la luna iulie a anului în curs, s-au eliberat 4.331 de
autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, din care 65% pentru zona rurală.

În această marjă, de creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale
(+217 autorizaţii), se evidenţiază următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+106 autorizaţii), Bucureşti-
Ilfov (+77), Vest (+37), Sud-Muntenia (+31), Sud-Est (+18) şi Centru (+4). Pe de altă parte, scăderi au fost
consemnate în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (-40 de autorizaţii) şi Nord-Vest (-16).

Datele INS relevă faptul că, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2020, au fost eliberate 26.323 de autorizaţii
de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,1%, raportat la perioada similară din anul
precedent.

Pe acest fond, scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Sud-Est (-528 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov
(-474), Centru (-322), Nord-Est (-232), Sud-Vest Oltenia (-195), Sud-Muntenia (-176) şi Vest (-168).
Singura regiune de dezvoltare unde numărul autorizaţii s-a majorat a fost Nord-Vest (+82). Sursa
https://www.agerpres.ro/economic-intern/2020/09/30/ins-autorizatiile-de-construire-pentru-cladiri-
rezidentiale-in-scadere-cu-7-1-in-primele-8-luni--582286

Acoperirea creşterilor salariale din Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate a


denaturat destinaţia legală a acestora

Ponderea plăţilor din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru acoperirea
creşterilor salariale în unităţile sanitare, în total plăţi pentru "Sănătate", a urcat de la circa 1%, în anul
2016, la 24,44%, în 2019, aceste influenţe salariale fiind suportate din contribuţiile legale de asigurări de
sănătate, denaturând astfel destinaţia legală a acestora.

Potrivit unui comunicat al Curţii de Conturi a României, instituţia a finalizat misiunea de audit al
performanţei privind utilizarea resurselor Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate
(FNUASS) pentru perioada 2011 - 2019. În cadrul acţiunii, echipa de audit a analizat modul de gestionare
al FNUASS, respectiv de recuperare a creanţelor acestuia.

Una dintre concluziile raportului relevă faptul că sistemul de sănătate din România va rămâne subfinanţat,
1
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

în condiţiile în care vom continua să avem mai mulţi beneficiari ai serviciilor de sănătate decât plătitori.
Astfel, la sfârşitul anului 2019, la sistemul public de asigurări sociale de sănătate contribuiau doar 6,74
milioane de români, în timp ce peste 12 milioane erau asiguraţi, dar scutiţi de la plata CASS.

O altă concluzie a raportului relevă situaţia fragmentată a reţelei spitalelor din România în ceea ce
priveşte dotarea cu echipamente medicale, capacitatea de rezolvare a cazurilor complexe şi distribuţia
geografică a acestor unităţi. Mai mult, răspunsul medical rămâne centrat pe spitale, neexistând nicio
acţiune clară de a raţionaliza structura spitalicească şi de a trece de la serviciile de îngrijire medicală cu
internare la serviciile de îngrijire medicală ambulatorii şi primare.

Tipurile de servicii furnizate în spitalele mici se limitează în general la tratarea pacienţilor cu diagnostice
necomplicate, cum ar fi infecţiile uşoare ale căilor respiratorii superioare, pentru care se efectuează numai
o gamă redusă de proceduri medicale, susţine Curtea de Conturi, iar accesul la serviciile de sănătate este
împiedicat şi de lipsa de cadre medicale. Numărul de medici şi de asistenţi medicali pe cap de locuitor
este foarte scăzut în comparaţie cu media UE.

În plus, furnizarea echipamentului medical necesar este încă departe de standardele din ţările europene
avansate şi, deseori, distribuţia teritorială şi utilizarea echipamentelor medicale în unităţile de stat nu sunt
cunoscute.

"Serviciile de sănătate utilizate de alte grupuri (cum ar fi copiii şi studenţii sub 26 de ani, femeile
însărcinate, persoanele cu dizabilităţi şi bolnavii cronici) sunt finanţate din contribuţiile de asigurări sociale
de sănătate ale populaţiei active. Deşi există o serie de scutiri de la plata contribuţiilor care operează în
sistem pentru unele grupuri vulnerabile (cum ar fi şomerii, pensionarii şi persoanele care beneficiază de
prestaţii sociale) pentru care statul plăteşte din buget, în numele acestora, către CNAS o contribuţie de
asigurări sociale de sănătate, pentru a garanta acoperirea serviciilor lor de sănătate, la nivelul CNAS,
această contribuţie nu este dimensionată proporţional cu numărul beneficiarilor", se mai arată în raportul
Curţii de Conturi.

În perioada 2011 - 2019, plăţile din FNUASS au înregistrat, în general, un trend ascendent, de la 17,8
miliarde lei în anul 2011, la 41,8 miliarde lei în anul 2019, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ
134%. Pe de altă parte, creşterea încasărilor la acest buget a fost de aproximativ 100%. Începând cu anul
2016, cuantumul plăţilor pentru bunuri şi servicii - categorie care deţine cea mai mare pondere a plăţilor la
Capitolul "Sănătate" - a fost influenţat de transferurile din bugetul FNUASS către unităţile sanitare pentru
acoperirea creşterilor salariale. Astfel, ponderea plăţilor din acest fond pentru acoperirea creşterilor
salariale în total plăţi pentru "Sănătate" a crescut de la aproximativ 1% în anul 2016, la 24,44% în anul
2019.

"Această creştere impactează cu atât mai mult FNUASS cu cât nu s-a asigurat o sursă de finanţare pentru
aceste cheltuieli. Astfel, se poate concluziona că aceste influenţe salariale au fost suportate din
contribuţiile legale de asigurări de sănătate, denaturând destinaţia legală a acestora", se menţionează în
document.

Valoarea datoriilor aferente prestaţiilor medicale acordate persoanelor asigurate în sistemul de asigurări
sociale de sănătate din România, aflate pe teritoriul altor state membre UE, a avut o creştere
semnificativă, ea ajungând de la 86 milioane de euro în anul 2011 la 177 milioane de euro în 2019, ceea
ce reprezintă o dublare a datoriilor ţării noastre în acest context.

"Prestaţii medicale în valoare de 436 milioane de lei, provenind atât din perioada curentă, cât şi din
perioadele anterioare, transmise de către organismele de legătură către CNAS şi respectiv de către CNAS

2
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

către CAS, nu sunt înregistrate în evidenţele contabile ale CAS şi nu au fost raportate în situaţiile
financiare. Având în vedere toate aceste necorelări/denaturări rezultate din neînregistrarea
datoriilor/creanţelor în evidenţa CNAS, aferente decontărilor cu statele membre UE, putem preciza faptul
că influenţează rezultatul patrimonial al FNUASS, precum şi prezentarea acestuia în situaţiile financiare
ale CNAS, care în aceste condiţii nu exprimă realitatea", afirmă specialiştii Curţii de Conturi.

Un aspect deosebit privind încasările la bugetul FNUASS rezultă din analiza situaţiei primilor 50 de
debitori cu obligaţii fiscale restante la acest buget, înregistrate şi neachitate la data de 31 decembrie 2019,
publicate pe site-ul ANAF. Astfel, CNAS avea de încasat de la aceşti debitori suma de 1,55 miliarde de lei,
reprezentând 3,7% din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe anul 2019.

Curtea de Conturi a României recomandă realizarea unei analize cu privire la modul de finanţare a
serviciilor medicale şi armonizarea cadrului legislativ, astfel încât să se asigure un sistem de finanţare
bazat pe costuri reale, întreprinderea demersurilor necesare în vederea asigurării unei surse de finanţare
prin care să se asigure acoperirea deficitului înregistrat în anii precedenţi, implementarea de proiecte şi
soluţii de îmbunătăţire a sistemului de sănătate şi a platformelor gestionate, pentru a atrage noi surse de
finanţare şi iniţierea unor proiecte ca asiguraţii să beneficieze de servicii medicale proporţional cu
contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, determinarea unor posibilităţi de extindere a surselor de
venituri ale FNUASS pentru a reduce impactul influenţelor salariale asupra acestuia şi iniţierea de către
CNAS, în calitate de organism care gestionează fondul, de modificări/acte normative privind guvernarea
sistemului de sănătate.

Curtea de Conturi a României exercită funcţia de control asupra modului de formare, administrare şi
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Instituţia furnizează Parlamentului
şi, respectiv, autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, rapoarte privind
utilizarea şi administrarea fondurilor publice, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii,
economicităţii, eficienţei şi eficacităţii. Sursa https://www.agerpres.ro/economic-
intern/2020/09/30/acoperirea-cresterilor-salariale-din-fondul-de-asigurari-sociale-de-sanatate-a-denaturat-
destinatia-legala-a-acestora-curtea-de-conturi--582669

Cele mai spectaculoase proiecte propuse de noii primari de sector din București

Noii primari ai Sectoarelor din București sunt Clotilde Armand, Radu Mihaiu, Robert Negoiță, Daniel
Băluță, Cristian Popescu Piedone și Ciprian Ciucu, potrivit numărătorii finalizate. Dincolo de reabilitarea
blocurilor, amenajarea unor noi locuri de parcare și plantarea a zeci de mii de copaci, în campania
electorală aceștia au promis câteva proiecte spectaculoase care, dacă se vor realiza, vor schimba fața
orașului: o promenadă de 44 km în jurul salbei de lacuri din Sectorul 1, cu piste de biciclete, plaje și baze
sportive, amenajarea malurilor de lac din Sectorul 2, pasaj subteran pe sub bd. Unirii, creșterea cu 20% a
spațiului verde din Sectorul 4, extinderea parcului Drumul Taberei.

Sectorul 1

Cel mai spectaculos proiect promis de Clotilde Armand este amenajarea unei promenade de 44 km în
jurul salbei de lacuri din Sectorul 1, cu piste de biciclete și baze sportive. În prima fază aici vor avea acces
doar pietonii, iar acolo unde proprietățile private se termină ”in lac”, se vor construi pontoane. În a doua
etapă terenurile de pe mal vor fi recuperate, se vor construi 4 plaje și 10 baze sportive, iar în a treia etapă
se vor amenaja și piste pentru biciclete, promite Clotilde Armand.

3
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Un alt proiect important este regenerarea zonei de Nord, apă, canalizare și asfalt pe toate străzile din
Sectorul 1. Este vorba despre zona dintre Șoseaua de Centură și cartierul Băneasa unde s-a construit un
oraș în ultimii 15 ani, dar fără infrastructura necesară.

Importantă este și refacerea trotuarelor pentru circulația pietonală, pe baza unui plan pe termen mediu
aprobat în Consiliul Local. ”Refacerea trotuarelor trebuie să includă eliberarea de mașini parcate și
interzicerea/limitarea parcării pe trotuar, refacerea pavajelor, refacerea barierei verzi de copaci/arbuști
între carosabil și trotuar, proiectarea de trasee/piste pentru biciclete acolo unde lățimea trotuarului o
permite”, promite Clotilde Armand. Chiar dacă nu este la prima vedere un proiect spectaculos, dacă se va
implementa, va transforma substanțial sectorul și va crește calitatea vieții.

Sectorul 2

Unul dintre cele mai spectaculoase proiecte propuse de Radu Mihaiu, noul primar al Sectorului 2, este
amenajarea malurilor salbei de lacuri din Estul Sectorului 2: Fundeni (inclusiv Insula Fundeni), Dobroești,
Plumbuita (inclusiv Insula Plumbuita) și malul nordic al lacului Tei.

Acesta mai propune modernizarea bulevardului Dimitrie Pompeiu, care va fi transformat în bulevard cu
sens unic, o banda fiind alocată navetelor, autobuzelor și mașinilor speciale, realizarea unei parcări de tip
Park & Ride la intersecția autostrăzii A3 cu Petricani + pasaj pietonal subteran sub Petricani pentru a
ajunge la tramvai, spre Dimitrie Pompeiu + navete speciale ce fac legătura dintre aceasta parcare, metrou
Pipera, Gara Herăstrău, Fabrica de Glucoza.

Un alt proiect important este amenajarea parcurilor Verdi și Sticlăriei. Vom amenaja Parcurile Verdi și
Sticlăriei și programul „Nicio stradă fără boltă verde” care presupune replantarea tuturor alveolelor goale
din aliniamentele stradale; amenajarea de noi aliniamente stradale pe toate străzile unde acestea lipsesc
și plantarea de arbori în toate scuarurile din intersecții.

Sectorul 3

Cel mai spectaculos proiect propus de Robert Negoiță este pasaj subteran pe sub bd. Unirii, cu parcare
subterană de peste 3.000 de locuri, și eliminarea traficului la sol, bulevardul urmând să devină complet
pietonal. Valoarea investiției se ridică la peste 800 milioane lei. Pe partea de fluidizare a traficului, Negoiță
are două proiecte mari:

• un pasaj subteran la intersecția Mihai Bravu cu Camil Ressu și un altul la intersecția Mihai Bravu
cu Șos. Vitan;
• un pod pe bd. Pallady, în Zona Ikea, la intersecția cu strada Nicolae Teclu;
• un pod la intrarea pe A2, în dreptul Străzii Drumul Între Tarlale și unul între strada Drumul Între
Tarlale și Șoseaua Gării Cățelu, peste calea ferată;

Sectorul 4

Cele mai spectaculoase proiecte propuse de Daniel Băluță în campania electorală sunt:

• un pasaj rutier la intersecția Șos. Berceni-Strada Iriceanu-str.Turnu Măgurele;


• un pasaj rutier pe str. Turnu Măgurele, peste bd. Metalurgiei;
• modernizarea bd. Gheorghe Șincai și Șoseaua Olteniței;
• extinderea rețelei de metrou până la Șoseaua de Centură cu bani europeni;

4
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

• un pod pe str Odei;


• modernizarea bd. Metalurgiei;
• va amenaja un parc de 2,5 ha în zona de Sud a bd. Metalurgiei - Parcul Tudor Arghezi;
• va amenaja România Parc - un par tematic în zona Tineretului;
• va crește cu 20% spațiul verde la nivelul întregului sector prin realizarea de pereți verzi pe mai
multe clădiri;
• va moderniza Piața Norilor și Piața Reșita;
• va construi piste de biciclete pe traseul str. Iriceanu-str. Vitan Bârzești - Șos. Mihai Bravu - bd.
Timpuri Noi- bd. Unirii și în zonele Vitam Bârzești, Calea Văcărești, str. Nițu Vasile, Calea Șerban
Vodă, str. Reșița;
• va transforma Parcul Natural Văcărești într-un obiectiv turistic pentru Capitală.

Sectorul 5

Cristian Popescu Piedone a promis că va face curățenie în Sector și va amenaja parcurile și locurile de
joacă.

Sectorul 6

Ciprian Ciucu, candidatul dreptei la Primăria Sectorului 6 promite că va face 22.000 de locuri de parcare
printre care 3 parcări park&ride la principalele intrări în sector, va amenaja promenada și Insula de la
Lacul Morii, va amenaja 4 parcuri de cel puțin 8.000 de metri pătrați în proximitatea cartierelor Ghencea
(Fostele sere militare), Militari (între str. Fabricii și str. Arieșul Mare), Cartierul ANL Brâncuși și Giulești, va
amenaja strada Liniei și va extinde parcul Drumul Taberei, peste drum, lângă biserică.

Un alt proiect important este reintroducerea în circuitul urban a terenurilor fostelor platforme industriale
(decontaminare, amenajare) în vederea construirii de parcuri și alte spații de agrement și sport.

Cirpian Ciucu mai promite că va sistematiza bulevardele largi și le va optimiza pentru transportul cu
biciclete, trotinete și alte echipamente de transport electrice. Autor Catiușa Ivanov. Sursa
ttps://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-24320063-cele-mai-spectaculoase-proiecte-propuse-noii-
primarii-sector-din-bucuresti-pasaj-sub-unirii-promenada-44-jurul-salbei-lacuri-din-sectorul-1-amenajarea-
maluilor-lac-din-sectorul-2-extinderea-parcului-d.htm

Statele est-europene sunt sceptice cu privire la o reducere mai amplă a emisiilor


poluante

5
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Polonia, Cehia şi Ungaria şi-au exprimat scepticismul, înaintea discuţiilor programate miercuri, cu privire la
noua ţintă anunţată de Comisia Europeană privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în acest
deceniu, ceea ce înseamnă că vor avea loc negocieri dificile cu privire la obiectivele de mediu ale blocului
comunitar, transmite Reuters.

Comisia Europeană vrea ca, până la finele acestui deceniu, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră
cu cel puţin 55% comparativ cu nivelul din 1990, o ţintă mai ambiţioasă faţă de obiectivul iniţial care
prevedea o reducere cu 40%. Experţii susţin că o reducere cu 55% reprezintă nivelul minim de care este
nevoie pentru a putea fi atins obiectivul pe termen lung privind atingerea neutralităţii climatice până în
2050.

Însă statele membre din Estul Europei se tem că vor ajunge să suporte costurile pentru această tranziţie
scumpă pe care vor să o realizeze statele mai bogate din vestul şi nordul continentului. Polonia are o
industrie carboniferă importantă în timp ce economiile din Cehia şi Ungaria se bazează pe activităţi
manufacturiere cu un consum mare de energie.

Miniştri europeni ai Mediului se reunesc miercuri la Bruxelles pentru a discuta noua ţintă pentru 2030.
Oficialii din cele trei state estice au subliniat că nu au de gând să îşi modifice poziţia. Dacă decizia va fi la
lăsată la latitudinea şefilor de stat şi de guvern celor 27 de state membre, va fi nevoie de unanimitate.

"Este binecunoscut faptul că am refuzat această propunere", a declarat un oficial ceh, adăugând că
autorităţile de la Praga îşi menţin "opoziţia sceptică" faţă de ţinta de 55%.

Un oficial polonez a declarat la rândul său că este nevoie de mai multe detalii cu privire la modul în care
noua ţintă va afecta fiecare ţară şi sector, înainte de a se putea ajunge la un acord.

Ungaria a subliniat că orice nou obiectiv la nivelul UE ar obliga toate statele membre să îşi reducă emisiile
naţionale cu cel puţin 40% până în 2030, cu penalităţi financiare pentru cei care rămân în urmă, o condiţie
care nu este inclusă în propunerea Comisiei.

În replică, ministrul german al Mediului, Svenja Schulze, care va prezida discuţiile de miercuri, a
recunoscut că o ţintă mai dură pentru 2030 ar reprezenta o "provocare enormă" pentru unele ţări. "Cred
că sunt argumente foarte bune pentru o reducere "cu cel puţin 55%" la nivelul UE", a declarat Svenja
Schulze.

Oficiali din Suedia, Olanda, Danemarca, Spania, Austria şi Croaţia au declarat pentru Reuters să sprijină
reducerea emisiilor cu cel puţin 55%.

Propunerea Comisiei Europene include o analiză amănunţită care arată că atingerea acestui obiectiv ar
reprezenta o provocare semnificativă pentru toate sectoarele dar susţine că noul obiectiv poate fi atins.
Sursa https://www.agerpres.ro/economic-extern/2020/09/30/statele-est-europene-sunt-sceptice-cu-privire-
la-o-reducere-mai-ampla-a-emisiilor-poluante--582584

BCE ar putea permite depăşirea ţintei de inflaţie (Christine Lagarde)

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a anunţat că va fi analizată o strategie care să
permită temporar creşterea inflaţiei peste ţinta actuală, transmite Bloomberg.

O politică potrivit căreia băncile centrale se angajează să compenseze inflaţia scăzută dacă nu-şi ating
temporar obiectivele "ar putea fi examinată", ca parte a revizuirii strategice a instituţiei, a declarat

6
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Lagarde, la o conferinţă desfăşurată miercuri la Frankfurt.

"Dacă este credibilă, o astfel de strategie ar putea întări capacitatea politicii monetare de a stabiliza
economia când este o perioadă dificilă, deoarece promisiunea de depăşire a ţintei de inflaţie sporeşte
aşteptările în ceea ce priveşte inflaţia şi, prin urmare, reduce ratele dobânzilor reale", a explicat şeful BCE.

Oficialul nu a comentat în privinţa perspectivelor imediate ale politicii monetare, deşi a observat că
ancorarea aşteptărilor pieţelor privind inflaţia "s-au atenuat probabil".

Lagarde a admis că în următoarele luni preţurile în zona euro vor scădea, dar a dat asigurări că vor creşte
din nou la începutul anului viitor.

BCE estimează că rata medie a inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 0,3%, înainte
de a urca la 1% în 2021 şi la 1,3% în 2022. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriul
negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecinţă a diminuării cererii din cauza
pandemiei.

Datele sunt extrem de îngrijorătoare, deoarece obiectivul-ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) este o
creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Sursa https://www.agerpres.ro/economic-
extern/2020/09/30/bce-ar-putea-permite-depasirea-tintei-de-inflatie-christine-lagarde--582542

Un proiect despre peisaje arheologice virtuale ale regiunii dunărene - lansat, joi, la
MNIR

Proiectul multianual european "Danube's Archaeological e-Landscapes. Virtual archaeological landscapes


of the Danube region", finanţat de Uniunea Europeană prin programul transnaţional Interreg - Dunărea

7
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

(Interreg - Danube Transnational Programme), va fi lansat, joi, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie
a României (MNIR).

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiectul este coordonat de Universalmuseum Joanneum -
Graz (Austria) şi este derulat în cooperare cu muzee naţionale de istorie din Slovenia, Ungaria, Cehia,
precum şi alte instituţii culturale, muzeale, de învăţământ superior şi cercetare din Austria, Bulgaria,
Croaţia, Germania, Serbia şi Slovacia. Proiectul are o durată de 30 de luni şi se va derula în perioada
2020 - 2022.

Scopul major al proiectului "Danube's Archaeological e-Landscapes. Virtual archaeological landscapes of


the Danube region" (Peisaje arheologice virtuale ale regiunii dunărene / acronim DAeL) este acela de a
face patrimoniul arheologic, în special peisajele arheologice, al regiunii Dunării mai vizibil la nivel regional,
naţional şi internaţional şi prin aceasta mai atractiv pentru integrarea sa în turism.

Principalii actori ai proiectului sunt muzee de renume internaţional, care doresc să-şi concentreze
activitatea în afara instituţiilor lor pe unele dintre cele mai renumite peisaje arheologice din regiunea
Dunării. Prin includerea noilor tehnologii pentru Realitate Virtuală (VR) şi Realitate Augmentată (AR) în
mediul muzeal, vizitatorii muzeelor sunt încurajaţi să dorească să cunoască bogatul patrimoniu arheologic
nu numai prin expoziţiile uzuale ale muzeelor, ci şi să le descopere colecţiile în contextul peisajelor din
care acestea provin. Astfel, printr-o serie de noi produse culturale ce vor fi dezvoltate în cadrul proiectului
ei vor fi invitaţi să exploreze dincolo de propria lor ţară, să cunoască şi să aprecieze - dincolo de graniţele
naţionale moderne - istorii de mult uitate ale regiunii Dunării, precizează organizatorii.

Consorţiul proiectului "Danube's Archaeological e-Landscapes. Virtual archaeological landscapes of the


Danube region (DaeL)" reuneşte parteneri instituţionali: Universalmuseum Joanneum (Graz, Austria),
Universitatea din Viena (Austria), Muzeul Naţional al Sloveniei (Ljubljana), Institutul pentru Protejarea
Patrimoniului Cultural al Sloveniei (Ljubljana), Muzeul Naţional Maghiar (Budapesta, Ungaria), Muzeul
Naţional de Istorie a României (Bucureşti), Muzeul Naţional al Cehiei (Praga), Muzeul Arheologic Zagreb
(Croaţia), Biroul de Stat pentru Patrimoniu Cultural al landului Baden-Wurttenberg (Stuttgart, Germania),
Muzeul Oraşului Vrsac (Serbia), Muzeul Regional de Istorie Ruse (Bulgaria), Universitatea Tehnică din
Kosice (Slovacia). Pentru Muzeul Naţional de Istorie a României (Bucureşti), cofinanţarea necesară în
acest proiectul este asigurată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. Sursa
https://www.agerpres.ro/cultura/2020/09/30/un-proiect-despre-peisaje-arheologice-virtuale-ale-regiunii-
dunarene-lansat-joi-la-mnir--582746

„Statul de drept” sau banii UE, dilema din care Germania cu greu va putea ieși

Germania a lansat luni un plan de compromis privind corelarea plăților fondurilor UE cu respectarea
statului de drept, cu scopul de a dezamorsa bomba ce amenință să arunce în aer aprobarea pachetului
bugetar și de revenire de 750 de miliarde de euro, relatează site-ul Politico.

Propunerea Berlinului constituie o bază de negocieri între Parlamentul European şi cele 27 de state
membre, care, în luna iulie, au convenit un astfel de mecanism, dar ulterior au revenit asupra lui pentru a
evita un veto exprimat de Polonia sau Ungaria.

Pentru a avea șanse de succes, orice compromis trebuie să aibă în vedere mai mulți factori, extrem de
diferiți. Polonia și Ungaria, acuzate de instituțiile UE că subminează statul de drept, sunt precaute față de
orice măsuri care le-ar putea restricționa accesul la fondurile UE și au amenințat că vor bloca pachetul
bugetar și de revenire, până când vor fi mulțumiți cu măsurile Bruxelles-ului în privința statului de drept.

8
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

În schimb, unele țări din Europa de Vest și de Nord au insistat asupra faptului că o legătură puternică cu
statul de drept este esențială pentru ele și parlamentele lor naționale, care au, de asemenea, un rol
fundamental în constituirea fondului de redresare.

O mare parte a Parlamentului European a fost, de asemenea, deschisă în a cere o poziție dură în
prinvința condiționării banilor europeni de respectarea statului de drept. Deputații europeni au făcut din
această măsură o condiție prealabilă pentru aprobarea bugetului de șapte ani al blocului, Cadrul financiar
multianual (CFM). Parlamentarii europeni insistă penrtru cnsolidarea acestui mecanism, ceea ce
înseamnă că propunerea preşedinţiei germane, care se menţine aproape de acordul convenit în luna iulie
la summitul liderilor UE, cu siguranţă că va provoca reacţii ostile.

„Acest așa-zis compromis îngreunează și mai mult acordul din iulie”, a declarat Daniel Freund, un
europarlamentar german din partea Verzilor, și raportorul grupului pentru mecanismul statului de drept.
”Se creează astfel un mecanism care nu va fi aplicat niciodată și va fi adăugat pe lista lungă de
instrumente pe care Consiliul nu le-a folosit”.

Conform Politico, documentul german renunță la utilizarea de către Comisie a termenului „deficiență
generalizată” în respectarea statului de drept pentru a descrie ceea ce ar putea fi pasibil de pedeapsă. În
schimb, se vorbește despre „încălcarea principiilor statului de drept”. Printre pedepsele pentru cei care
încalcă statul de drept s-ar număra şi suspendarea fondurilor europene, care ar urma să fie decisă prin
votul majorităţii statelor membre UE, la recomandarea Comisiei Europene.

Un oficial al Parlamentului European spune că documentul este clar când se referă la corupția financiară
și la fraude, dar e destul de vag când vine vorba de domeniul de aplicare al statului de drept.

Există, de asemenea, și voci pentru care proiectul președinției germane se încearcă să se supună
presiunilor făcute de guvernele Ungariei și Poloniei.

Un diplomat al UE susține că există o „o nefirească alianță în Consiliu”, în rândul țărilor care doresc să
încetinească ratificarea fondului de recuperare. El afirmă că țările declarate „frugale” ar beneficia de
aceste întârzieri, deoarece, dacă fondul de recuperare intră în vigoare mai târziu, se vor cheltui mai puțini
bani.

Cu toate acestea, presiunile se accentuează în capitalele UE pentru ajungerea la un compromis, cu orice


preț, notează Politico. Autor Lucia Popa. Sursa https://evz.ro/statul-de-drept-sau-banii-ue-dilema-din-care-
germania-cu-greu-va-putea-iesi.html

Toate tunurile mediului de afaceri pe majorarea pensiilor cu 40%!

Economia României nu poate susţine creşterea cu 40% a cheltuielilor cu pensiile, în condiţiile evoluţiei
negative a economiei la nivel mondial şi, implicit, naţional, cauzată de pandemia Covid-19, au transmis
reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) miercuri, cu referire la decizia Parlamentului.

„Coaliţia pentru Dezvoltarea României reclamă populismul manifestat ieri în Parlament prin decizia de
creştere a pensiilor cu câteva zile înainte de alegeri. CDR subliniază că economia ţării nu poate susţine
creşterea cu 40% a cheltuielilor cu pensiile, în condiţiile evoluţiei negative a economiei la nivel mondial şi
implicit naţional, cauzată de pandemia Covid-19. Mediul de afaceri este profund îngrijorat de modificările
structurale pe care măsurile adoptate de Parlament le vor genera în bugetul de stat, care nu va mai avea

9
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

resurse pentru investiţii, deşi ele ar trebui să fie motorul relansării economice”, se arată într-un comunicat
al CDR transmi miercuri.

Pe de altă parte, potrivit oamenilor de afaceri, România va trebui să facă faţă unui cost suplimentar atunci
când se va împrumuta de pe plan internaţional pentru a finanţa creşterea pensiilor, cost ce va adânci
deficitul bugetar şi, astfel, se poate declanşa spirala către o criză economică.

„CDR face apel ca decidenţii responsabili să acţioneze în sensul evitării intrării României într-o criză
financiară, care este iminentă, cât timp rămâne în vigoare măsura adoptată ieri (marţi, n.r.) de Parlament”,
se mai arată în comunicatul citat.

La rândul lor, reprezentanţii investitorilor germani în România susțin că decizia Parlamentului de a


mări pensiile cu 40% reprezintă un risc major pentru economia României şi pune în pericol
relansarea economică.

„Decizia Parlamentului de a mări pensiile cu 40% reprezintă un risc major pentru economia României şi
pune în pericol relansarea economică. O nouă creştere în zona bugetară ar trebui să fie exclusă, în
condiţiile în care economia suferă deja din cauza pandemiei”, se arată într-un comunicat al Camerei de
Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) transmis miercuri.

Potrivit sursei citate, creşterea pensiilor, adoptată de Parlament în urma rectificării bugetare, duce la
cheltuieli bugetare nesustenabile şi la un deficit bugetar excesiv, generând astfel o criză financiară care va
adânci şi mai mult efectele actualei crize.

„Se pun de asemenea în pericol proiectele de investiţii şi aşa amânate de ani buni. Un buget sustenabil ar
da încrederea investitorilor în România ca amplasament investiţional şi ar spori competitivitatea ţării.
Desigur, ne dorim cu toţii, mediul de afaceri, autorităţile şi mai ales angajaţii şi pensionarii, creşterea
salariilor şi a pensiilor în România şi un nivel de trăi mai ridicat. Dar acest lucru nu se poate face fără
studii serioase de impact şi fără a ţine de cont de actualul context economic”, se mai susține în comunicat.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane şi totodată cea mai mare Cameră
decomerţ bilaterală din România. Înfiinţată în 2002, AHK numără circa 600 de firme-membre

Au mai reacționat la decizia Parlamentului Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR),
Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), organizația femeilor antreprenoare CONAF,
Camera de comerț Româno-Americană AmCham, Confederația Patronală Concordia și Consiliul
Investitorilor Străini (CIS).

Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) atrage atenția asupra faptului că marea provocare a
României pentru anul 2021 o reprezintă relansarea economiei. Numai în acest mod se vor crea resursele
financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare creșterii nivelului veniturilor populației, inclusiv ale
pensionarilor.

Generarea unor cheltuieli bugetare nesustenabile, din motive pur electorale, reprezintă un factor de risc
major pentru România.

Creşterile votate de către Parlament, spune CNIPMMR vor avea ca efecte punerea în pericol a
sustenabilităţii creșterii economice a României, deteriorarea deficitului de cont curent, având în vedere
consumul care depăşește valoarea exporturilor, lipsa resurselor pentru investiţii, care să asigure o

10
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

dezvoltare durabilă şi sustenabilă, creşterea deficitului public și crearea de tensiuni suplimentare pe piaţa
forţei de muncă, în special în domeniul privat.

“Creșterea pensiilor cu 40% este nesustenabilă în contextul pandemic dat, iar iresponsabilitatea
parlamentarilor care au votat această majorare va conduce pe viitor la o povară bugetară greu de
acoperit”, este de părere președintele CONAF, Cristina Chiriac.

„Țara noastră avea deja cea mai mare proporție a cheltuielilor cu salariile, pensiile și asistența socială ca
procentaj din buget din toată Uniunea Europeană. Banca Națională a României a avertizat că deficitul
poate ajunge la 11% din PIB în urma acestei decizii, cea mai mare valoare de la Revoluție încoace. Ne
întrebăm ce se întâmplă dacă pandemia nu se oprește sau se agravează și vor fi necesare resurse
publice suplimentare la anul?”, a subliniat patronatul Concordia.

Camera de comerț româno-americană AmCham subliniază că România se află într-o situație fără
precedent și că transmite un mesaj confuz comunității investiționale, riscând o retrogradare a rating-ului
de țară în aceeași săptămână în care a devenit aplicabilă promovarea pieței de capital românească.

AmCham Romania face apel la responsabilitate din partea decidenților politici astfel încât măsurile și
politicile publice adoptate să nu creeze dezechilibre bugetare ci, dimpotrivă să contribuie la sănătatea
macroeconomică a țării.

Consiliul Investitorilor Străini adaugă că problema majoră a unui deficit bugetar atât de mare este
dificultatea sau chiar imposibilitatea finanțării acestuia pe piețele financiare. „În plus aceste măsuri, ar
putea declanșa revizuirea ratingului de țară pentru România, prin urmare, creșterea în continuare a
costului datoriei publice ceea ce ar genera un efect negativ asupra întregii economii românești, mai ales în
absența unei strategii de rambursare credibile. Astfel, competitivitatea României va fi slăbită chiar din
interior, iar recâștigarea pozițiilor de avantaj pierdute vor aduce costuri suplimentare pe termen mediu.
România se află deja sub procedura de deficit excesiv și trebuie să prezinte în această lună Comisiei
Europene o strategie de consolidare fiscală, precum și Planul Național de Relansare și Reziliență care să
fundamenteze alocarea și finanțarea din partea Uniunii Europene.

Conlucrarea tuturor factorilor de decizie Parlament, Guvern, Președinte, și luarea în considerare a tuturor
acestor aspecte, atunci când agenda publică impune adoptarea unor măsuri ce pot afecta întreaga
societate este, în opinia noastră, singura cale de rezolvare a problemelor ce stau în fața redresării
economice a României”.
Rectificarea bugetară a fost aprobată marți de deputați și senatori, principala modificare adusă de
parlamentari proiectului Guvernului fiind revenirea la majorarea punctului de pensie cu 40%. Liberalii au
anunțat că vor ataca decizia la CCR. Autor R.C. Sursa https://www.cotidianul.ro/toate-tunurile-mediului-
de-afaceri-pe-majorarea-pensiilor-cu-40/

Spania trece la restricții în zona capitalei Madrid

Guvernul spaniol a anunțat introducerea restricțiilor de circulație a persoanelor către și dinspre Madrid
după ce zona se confruntă cu o creștere alarmantă a numărului de infectări cu Covid-19.

Guvernul spaniol a stabilit miercuri ca zona capitalei Madrid va fi închisă persoanelor din afara acesteia în
cazul unor călătorii considerate neesențiale. Oamenii vor avea voie să ajungă la serviciu, școală, să
meargă la centrele medicale și cumpărături dar le este interzisă deplasarea în scop recreativ.

11
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Barurile și restaurantele se vor închide la ora locală 11.00, cu două ore mai devreme decât până acum,
toate parcurile și locurile de joacă pentru copii vor fi închise pentru o perioadă nedeterminată iar reuniunile
vor fi limitate la șase persoane.

Măsurile Guvernului spaniol sunt criticate de localnici și de autoritățile regionale. Spania este în acest
moment cea mai afectată țară europeană, cu circa 770.000 infectări și 31.791 decese înregistrate în
rândul pacienților cu Covid-19. Sursa https://romanialibera.ro/international/spania-trece-la-restrictii-in-
zona-capitalei-madrid-831121

Mureş: Documentarul 'Acasă' de Radu Ciorniciuc, distins cu marele premiu la


Festivalul de Film de la Cracovia, la Alter-Native 28

Documentarul "Acasă" de Radu Ciorniciuc, care a fost distins cu marele premiu la Festivalul de Film de la
Cracovia şi a intrat în cursa pentru o nominalizare la următoarea ediţie a Premiilor Oscar, a fost inclus în
programul Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, care se va desfăşura în perioada
7-11 octombrie, la Târgu Mureş.

"În actualul context epidemiologic, ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-
metraj Alter-Native va fi una atipică, însă caracteristicile de bază ale evenimentului târgumureşean nu se
schimbă. Astfel, pe lângă scurtmetrajele incluse în programul de concurs, iubitorii de film vor avea ocazia,
şi anul acesta, să vizioneze multe dintre lungmetrajele româneşti şi maghiare apărute în 2019 şi 2020. A
fost inclus în programul festivalului din 7-11 octombrie documentarul lui Radu Ciorniciuc, 'Acasă', care a
fost distins cu marele premiu - The Golden Horn - la Festivalul de Film de la Cracovia, intrând astfel în
mod automat în cursa pentru o nominalizare la următoarea ediţie a Premiilor Oscar. Primul lungmetraj al
regizorului spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcăreşti, până
când locul a căpătat statutul de zonă protejată - Parcul Natural Văcăreşti - primul parc natural urban din
România", a anunţat, miercuri, organizatorul festivalului, Uniunea Democrată a Tineretului Maghiar, într-un
comunicat de presă.
12
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Potrivit organizatorilor, publicul festivalului va avea ocazia să vizioneze şi noul film al lui Radu Jude,
"Tipografic majuscul", "care pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii".

"Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o
serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a
reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României:
imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, exact din acelaşi timp", se arată în comunicat.

De asemenea, cinematografia maghiară va fi reprezentată la Alter-Native 28 de câteva filme noi, de


succes.

"Unul dintre acestea este 'Poveşti mărunte' de Attila Szász, creaţie care, săptămâna trecută, a fost
recompensat la Festivalul Internaţional de Film de la Parma cu premiul pentru cel mai bun film şi cea mai
bună muzică. Unul dintre protagoniştii filmului este actorul clujean Levente Molnár, cunoscut pentru rolul
său din 'Fiul lui Saul', film distins cu premiul Oscar. Va fi proiectat în cadrul festivalului şi documentarul lui
Ábel Visky, 'Poveşti din închisoare', precum şi cel mai nou film al cunoscutului regizor maghiar Szabolcs
Hajdu, 'Treasure City'", au precizat organizatorii Festivalului Alter-Native.

În program mai figurează şi alte lungmetraje, între care "FOMO - Fear of Missing Out" de Attila Hartung,
"Tovarăşul Draculici" de Márk Bodzsár, "Ivana cea Groaznică" de Ivana Mladenović, "Eden" de Ágnes
Kocsis, "Pagaia maghiară - Portret Wichmann Tamás" de Róbert Kövessy, "Prizonierii" de Kristóf Deák şi
"Urma" de Dorian Boguţă.

"După cum am anunţat anterior, anul acesta festivalul Alter-Native se mută din Palatul Culturii la Teatrul
de Vară, iar intrarea se va face numai pe baza biletelor de o zi, care vor putea fi achiziţionate prin
biletmaster.ro, la casieria Teatrului Naţional Târgu-Mureş şi la locaţia evenimentului, cu o oră înainte de
începerea programului zilei respective", se mai arată în comunicatul UDTM. Sursa
https://www.agerpres.ro/cultura/2020/09/30/mures-documentarul-acasa-de-radu-ciorniciuc-distins-cu-
marele-premiu-la-festivalul-de-film-de-la-cracovia-la-alter-native-28--582573

Bihor: Violonistul Răzvan Stoica - în concert Paganini la Oradea cu o vioară


Stradivarius, de Ziua internaţională a Muzicii

Violonistul Răzvan Stoica va interpreta joi, la Oradea, de Ziua internaţională a muzicii, Concertul nr. 1 de
Paganini, cântând pe o vioară Stradivarius, din 1729.

13
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

"Ne bucurăm să-l avem ca invitat pentru prima dată la Oradea pe domnul Răzvan Stoica. La cei 34 de ani
ai săi, este un extraordinar talent recunoscut şi apreciat în multe ţări. De la vârsta de 22 de ani, în anul
2008, ca urmare a câştigării concursului Strad Prize, are în drept de folosinţă vioara Stradivarius 'The
Queen', datată 1729. Acesta este însă doar unul dintre cele peste 25 de premii obţinute la concursuri
internaţionale. Artistul a obţinut titlul de 'Cel mai bun tânăr violonist' în 2013, când a participat la Euro
Broadcast Competition (Bratislava), reprezentând România. Până în acest moment este singurul român
care a câştigat această distincţie", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul artistic Kurucz
Tibor.

Prezent la conferinţa de presă alături de maestrul spaniol Cesar Alvarez, care va dirija joi orchestra
orădeană, violonistul a precizat că vioara Stradivarius este câştigată pentru a doua oară în 2013, având
acum dreptul ei de folosinţă pentru 15 ani.

"Este vioara principală a lui Heinrich Wilhelm Erst, un contemporan al lui Nicolo Paganini, un compozitor şi
violonist obsedat efectiv de Paganini; îl urmărea pe la hoteluri, îşi cumpăra cameră alături ca să îl asculte
cum studiază şi după aceea îi fura piesele, le punea pe hârtie, pentru că i se părea fantastic. La un
moment dat, chiar şi Paganini, cel puţin aşa spune legenda, ar fi cântat pe ea. Sunt foarte bucuros să o
pot folosi", a spus Răzvan Stoica.

Programul concertului va cuprinde două piese: prima este Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în Re
major, op. 6, de Paganini, lucrare compusă între anii 1817-1818, iar a doua piesă din concert va fi "Suita
Carmen" de G. Bizet-R. Şcedrin, compusă la sugestia soţiei lui Şcedrin, balerina Maia Pliseţkaia.

"În orchestraţie avem doar corzi, fără suflători, şi un adevărat arsenal al instrumentelor de percuţie:
maibafon, vibrafon, clopote, bongouri, tamburine, cinele, maracas şi multe alte instrumente de percuţie
interesante pe care nu le putem auzi de foarte multe ori", a afirmat Kurutz Tibor.

Concertul filarmonicii de stat orădene va fi dirijat de maestrul Cesar Alvarez, din Spania, pentru a treia
oară invitat la Oradea.

14
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

"Dirijez de la vârsta de 17 ani şi nu m-am oprit niciodată mai mult de o săptămână. Acum am 47 de ani şi
am fost obligat să stau acasă şase luni. Ştiţi situaţia din Spania. Toate concertele mele din străinătate au
fost anulate. Cel mai rău e că nu putem vedea zâmbetul oamenilor", a precizat dirijorul. Sursa
https://www.agerpres.ro/cultura/2020/09/30/bihor-violonistul-razvan-stoica-in-concert-paganini-la-oradea-
cu-o-vioara-stradivarius-de-ziua-internationala-a-muzicii--582555

BISERICI ŞI CATEDRALE: Biserica Sfânta Barbara din Viena

Biserica Sfânta Barbara din Viena este biserica parohială a Bisericii Ucrainene Central-Unite din Austria,
principalul lăcaş de cult al Bisericii Greco-Catolice din Austria, o parohie greco-catolică de limbă germană
şi biserică parohială centrală pentru toţi ceilalţi credincioşi din Austria, potrivit www.catholicdirectory.com.

Este un monument istoric şi de arhitectură, situat în Postgasse, în imediata vecinătate a clădirii centrale a
poştei din capitala Austriei.
15
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Cea mai veche consemnare documentată datează din 1573 şi menţionează o capelă închinată Sfintei
Barbara, aflată în spatele seminarului iezuit. Venerarea Sfintei Barbara a fost iniţiată de Stanislaus Kostka
în 1566, după vindecarea de o boală gravă. Între 1652-1654 a avut loc reconstrucţia seminarului şi a
capelei în stilul barocului. După abolirea ordinului iezuit (24 iulie 1773) de către Iosif al II-lea, Maria Tereza
a donat biserica Seminarului greco-catolic, sub numele de Barbareum, pe 7 octombrie 1775.

În 1842 au existat planuri de a dărâma biserica pentru a construi în locul ei o nouă clădire principală
pentru oficii poştale. Ulterior, s-a decis integrarea bisericii în noua clădire a Oficiului Poştal Principal şi
conferirea unei noi faţade. Între 1852-1892 a servit din nou Seminarul central greco-catolic ca lăcaş oficial
de cult. În anii 1930 au existat din nou planuri, de a muta biserica pentru a contura clădirea principală a
Oficiului Poştal. Odată cu anexarea Austriei la Reich-ul german în 1938, aceste planuri au fost
abandonate din nou. La 15 ianuarie 1945, biserica a fost grav avariată de bombardamente. După război,
administraţia poştală, care deţinea clădirea, a renovat întreg ansamblu al construcţiei, astfel încât
congregaţia nu a suportat niciun cost. În secolul al XX-lea, au fost făcute mai multe renovări bisericii,
potrivit www.flickr.com.

Biserica Sfânta Barbara din Viena este o biserică în stilul barocului timpuriu şi are o faţadă istorică
remarcabilă realizată de arhitectul Paul Wilhelm Eduard Sprenger în 1852. Formele de faţadă romanizate
reflectă, de asemenea, stilul oficial al domniei anterioare, cea a împăratul Franz Joseph I al Austriei. Pe
nivelul superior al faţadei, la dreapta şi la stânga, se află statuile Sfântului Vasile cel Mare, învăţătorul
bisericii, şi Sfintei Barbara, influenţa puternică a stilului occidental al secolului al XIX-lea fiind reflectată în
formele de faţadă ale bisericii.

Forţa motrice a designului interior al bisericii a fost un cunoscător al artei orientale, Josafat Bastazic, iar
fondurile necesare adaptării arhitecturale au fost asigurate de Maria Tereza. Josafat Bastazic a apelat la
pictorul Moses Subotich şi la sculptorul Arseniy Markovich. Moses Subotich, un reprezentant important al
barocului sârbesc, care a inaugurat o nouă tendinţă artistică la Viena, a pictat icoana Sfintei Barbara din
altar (pe peretele din spate), care este izbitoare prin asemănarea cu Maria Tereza, tânără. Subotich a
pictat şi alte 16 icoane mici pentru principalele sărbători. Aceste icoane pot fi văzute la altar şi sunt
schimbate alternativ pe tot parcursul anului, conform calendarului bisericii, potrivit st-barbara-austria.org.

Primele semne ale influenţei artei baroce sârbeşti au început să apară în timpul marii migraţii din
1690. Iconostasul şi interiorul sunt lucrări unice realizate în stilul barocului sârbesc. Evaluând semnificaţia
sa dintr-o perspectivă istorică, Biserica Sf. Barbara este un martor important al legăturilor seculare ale
Austriei cu Biserica Greco-Catolică şi Ucraina, se menţionează pe site-ul bisericii. În decorarea sa
interioară, se combină într-un mod special formele latine occidentale cu elementele structurale picturale
bizantine. Astfel de interioare bisericeşti pot fi găsite numai în fostele provincii ale coroanei austriece.

Iconostasul neobişnuit de înalt, în această perioadă, continuă tradiţiile artistice din secolul al XVII-lea, care
îşi au originea în mănăstirea din Muntele Athos. Astfel de iconostase sunt caracteristice tuturor statelor
dunărene. El este împărţit de coloane şi pilaştri corintici şi bogat decorat cu sculpturi aurite. Iconostasul,
altarul, amvonul au fost în mare parte create de sculptorul Arseniy Markovich şi pictate de Moses
Subotich.

Iconostasul, decorat în etape, atrage o atenţie deosebită. Două icoane pe reversul iconostasului au fost
donate bisericii de către contele Karl Koudenhof, în 1834, şi îi înfăţişează pe Sf. Nicolae şi pe Sfântul
Spiridon. Cei doi îngeri care ţin sfeşnice (de ambele părţi ale iconostasului) datează de la reconstruirea
bisericii sub Paul Sprenger. Doar icoana de deasupra porţii regale ("Cina cea de Taină") datează din
momentul renovării bisericii din 1850, precum şi scaunul tronului pentru episcop.

16
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Picturile murale din anii 1983-1985 ale lui Sviatoslav Hordynskyj îl prezintă pe Hristos Pantocrator
înconjurat de îngeri, sfinţi ortodocşi orientali şi scene din Noul Testament în cor şi naos. Reprezentarea
Botezului lui Vladimir cel Mare, fost mare cneaz al Kievului între 980-1015, şi scena eliberării Vienei după
asediul turc din 1683 cu ajutorul cazacilor ucraineni se regăsesc pe pereţii laterali ai corului, potrivit sursei
menţionate mai sus.

Monografia Mariei Tereza, care împodobeşte Evanghelia, este valoroasă nu numai datorită formei sale
frumoase, ci şi datorită folosiri ei ca emblemă oficială a expoziţiilor dedicate Mariei Tereza. 15 octombrie,
Ziua Sfintei Maria Tereza, a fost aleasă de Maria Tereza ca zi fondatoare a seminarului şi a bisericii. Din
acel moment (15 octombrie 1775) şi până în prezent, Biserica Greco-Catolică Sf. Barbara există la Viena.
Sursa https://www.agerpres.ro/documentare/2020/10/01/biserici-si-catedrale-biserica-sfanta-barbara-din-
viena--583155

DOZA DE CULTURĂ: Muzeul Rembrandt din Amsterdam

Muzeu de artă şi casă memorială, Muzeul Rembrandt (Museum Het Rembrandthuis) a fost inaugurat în
1911 şi este amplasat pe Jodenbreestraat, în centrul capitalei Olandei, Amsterdam, potrivit
rembrandthuis.nl.

Pictorul a locuit şi a lucrat în clădirea care găzduieşte muzeul între anii 1639, când a cumpărat imobilul,
până în 1656 atunci când, din cauza dificultăţilor financiare, a fost nevoit să vândă cea mai mare parte a
obiectelor din locuinţă şi să se mute.

Interiorul clădirii este conceput în aşa fel încât să fie nu doar cât mai reprezentativ pentru secolul al XVI-
lea, dar şi cât mai fidel interiorului aşa cum fusese aranjat de artist.

Atracţia principală se află la primul etaj, acolo unde poate fi vizitat atelierul de pictură al lui Rembrandt,

17
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

locul în care a realizat câteva dintre capodoperele sale, precum "Rondul de noapte", "Pelerinii", "Filosoful"
sau "Sacrificiul lui Isaac". Muzeul Rembrandt cuprinde o colecţie impresionantă de peste 200 de gravuri
semnate de artistul flamand.

Multe dintre picturile expuse sunt reproduceri, originalele aflându-se la Muzeul Naţional din Amsterdam
(Rijksmuseum). Câteva dintre lucrările din tinereţe ale artistului sunt autentice. Nu lipsesc nici lucrări
realizate de discipolii lui Rembrandt din diverse perioade istorice, precum Abraham van Dijck sau Aat
Veldhoen. De altfel, Muzeul Rembrandt găzduieşte regulat expoziţii cu lucrări ale artiştilor contemporani
care au fost inspiraţi de marele pictor.

Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606-1669) s-a născut la Leyda, unde a urmat pentru scurt timp
cursurile universităţii din oraş.

A lucrat în atelierul lui Jacob Isackszoon van Swanenburgh, iar trei ani mai târziu în atelierul lui Pieter
Lastman din Amsterdam. Primele sale tablouri au fost: "Clemenţa lui Titus", "Tobie şi Anna", "Profetul
Balaam", "Iisus alungând neguţătorii din templu".

În 1632, s-a mutat la Amsterdam în casa prietenului său Hendrik van Uylenburgh, unde a pictat "Lecţia de
anatomie a profesorului Tulp", iar, în 1634, s-a mutat la Bloemengracht. În perioada 1635-1640, a pictat:
"Sacrificiul lui Abraham", "Orbirea lui Samson", "Înălţarea la cer", "Nunta lui Samson" şi "Boul jupuit".

În 1656, i s-a intentat o acţiune în justiţie în urma căreia a fost declarat falit. În această perioadă, a pictat
"Lecţia de anatomie a doctorului Johan Deijman".

Între anii 1661-1666, a pictat: "Lepădarea Sfântului Petru", "Portretele Margaretei de Geer", "Logodnica
evreică", "Haman cerând iertare Esterei". Ultima lucrare "Autopotret" datează din 1669. Sursa
https://www.agerpres.ro/documentare/2020/09/30/doza-de-cultura-muzeul-rembrandt-din-amsterdam--
582278

RBG: 40% dintre speciile de plante din lume, în pericol de extincţie (studiu)

Circa 40% dintre cele 500.000 de specii de plante şi ciuperci cunoscute la nivel global sunt în pericol de
extincţie, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează DPA.

Folosirea unor tehnici mai sofisticate pentru evaluare şi analiză au permis oamenilor de ştiinţă să
18
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

''corecteze prejudecăţile'' în ceea ce priveşte suprareprezentarea unor grupuri de plante şi regiuni în


datele anterioare, au precizat Grădinile Botanice Regale din Marea Britanie (Royal Botanic Gardens,
RBG), în raportul ''Starea lumii''.

Raportul, la elaborarea căruia au contribuit 210 oameni de ştiinţă din 42 de ţări, a ridicat proporţia
estimată a speciilor de plante şi ciuperci ameninţate cu dispariţia la 39,4%, de la 21% în cadrul unui studiu
din 2016.

Speciile expuse riscului includ 723 de plante cu utilizare medicinală, în contextul cererii globale în creştere
pentru medicamente din surse naturale.

Raportul a subliniat totodată utilizarea insuficientă a plantelor care reprezintă surse potenţiale de hrană şi
energie.

Deşi au fost inventariate 7.039 de pante comestibile, 90% din ''consumul de energie alimentară'' provine
doar de la 15 plante, în contextul în care circa patru miliarde de persoane se bazează în exclusivitate pe
orez, porumb şi grâu.

''Datele provenite de la raportul de anul acesta zugrăvesc o imagine a unei lumi care a renunţat la
potenţialul plantelor şi ciupercilor în abordarea problemelor globale fundamentale cum ar fi securitatea
alimentară şi schimbările climatice'', a spus Alexandre Antonelli, director ştiinţific în cadrul RBG.

''Oamenii de ştiinţă s-au bazat pe prea puţine specii pentru prea mult timp'', a spus Antonelli.

''Într-o vreme marcată de pierderea rapidă a biodiversităţii, nu reuşim să accesăm comoara incredibilei
diversităţi în ceea ce priveşte oferirea şi pierderea unui şanse imense pentru generaţia noastră", a
încheiat el. Sursa https://www.agerpres.ro/planeta/2020/09/30/rbg-40-dintre-speciile-de-plante-din-lume-
in-pericol-de-extinctie-studiu--582650

Zeci de ţări se angajează să inverseze degradarea habitatelor naturale, pe fondul


''urgenţei planetare''

Lideri din 64 de ţări şi Uniunea Europeană au semnat luni un angajament pentru inversarea pierderilor
fără precedent la nivelul habitatelor naturale până în anul 2030, relatează agenţia DPA.

''Prin susţinerea acestui Acord pentru Natură ne angajăm nu doar la cuvinte, ci şi la acţiune semnificativă
19
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

şi responsabilitate reciprocă pentru a aborda urgenţa planetară'', au convenit semnatarii.

''Ştiinţa demonstrează în mod clar că pierderea biodiversităţii, degradarea suprafeţelor terestre şi a


oceanelor, poluarea, epuizarea resurselor şi schimbările climatice sunt accelerate într-un ritm fără
precedent'', se mai arată în document.

''Această accelerare provoacă un prejudiciu ireversibil sistemelor noastre care susţin viaţa şi agravează
sărăcia şi inegalităţile, precum şi foametea şi malnutriţia'', indică acordul.

Angajamentele includ plasarea biodiversităţii în centrul revenirii în urma crizei declanşată de noul
coronavirus; susţinerea lanţurilor de aprovizionare durabile; stoparea activităţilor de pescuit
nereglementate; eliminarea până în 2050 a scurgerilor de plastic în oceane; şi stoparea traficului ilicit de
animale sălbatice.

Printre semnatari se numără preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi
premierul britanic Boris Johnson.

Însă, liderii unora dintre cei mai mari poluatori la nivel mondial - Brazilia, China, India şi Statele Unite - nu
au participat.

Acordul vine cu puţin timp înaintea unei reuniuni la nivel înalt a ONU pe tema biodiversităţii, organizată
miercuri, considerată o oportunitate pentru lideri de a-şi spori angajamentele privind combaterea
degradării mediului, notează DPA.

Angajamentul urmează publicării, la începutul acestei luni, a unui important raport al ONU, care a
constatat că niciunul dintre cele douăzeci de obiective globale privind biodiversitatea, convenite cu zece
ani în urmă şi având ca termen limită anul 2020, nu a fost pe deplin îndeplinit.

În luna mai 2021, convenţia COP15 pentru biodiversitate, care va avea loc la Kunming, în China, va
conveni asupra unei strategii pe zece ani pentru stoparea distrugerii habitatelor naturale. Sursa
https://www.agerpres.ro/planeta/2020/09/29/zeci-de-tari-se-angajeaza-sa-inverseze-degradarea-
habitatelor-naturale-pe-fondul-urgentei-planetare--581592

Povestea neştiută a căii ferate din munţii Hunedoarei. 120 de ani de la inaugurarea
mocăniţei

20
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

S-au împlinit 120 de ani de la inaugurarea căii ferate înguste care lega Hunedoara de exploatările miniere
din Ţinutul Pădurenilor şi de furnalul de la Govăjdia.

Calea ferată îngustă a Hunedoarei a fost inaugurată în 29 septembrie 1900. Drumul de fier folosit de 120
de ani lega oraşul de exploatările miniere şi forestiere din Ţinutul Pădurenilor şi de furnalul de la Govăjdia.

Deşi vechea linie ferată a fost dezafectată în totalitate în urmă cu un deceniu, mulţi localnici încă o privesc
ca pe un simbol al Hunedoarei. Hunedorenii sunt invitaţi la să aniverseze mocăniţa printr-o excursie, pe
jos, pe traseul ei.

„Cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la inaugurarea liniei ferate de interes local Hunedoara-Ghelari pe
ecartament de 760mm, sâmbătă, 3 Octombrie 2020, organizăm o excursie pe cel mai frumos şi
spectaculos traseu de linie îngustă din Transilvania.

Prin acest demers vrem să mai tragem încă un semnal de alarmă către autorităţi să conştientizeze
importanţa refacerii in scop turistic a acestui traseu spectaculos.

Locaţia de întâlnire pentru excursie va avea loc în curtea exterioară al Castelul Corvinilor din Municipiul
Hunedoara de la ora 10:30, plecarea pe terasament va fi la ora 11:00. Rugăm participanţii să fie echipaţi
corespunzător pentru o excursie de aproximativ 22 km pe un traseu si într-un decor fabulos! (Hunedoara -
Govăjdia 11 km în circa 4-5h ) Recomandăm participanţilor să-şi aducă alimente”, informează
organizatorii expediţiei, pe pagina de Facebook dedicată mocăniţei.

21
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

120 de ani de la inaugurarea căii ferate

Calea ferată îngustă Hunedoara – Ghelari a fost construită la sfârşitul secolului XIX, fiind una dintre cele
mai vechi din Transilvania. Povestea căii ferate care lega Hunedoara de Ţinutul Pădurenilor a început în
1899, iar investiţia a fost inaugurată în 29 septembrie 1900. Linia înfiinţată pentru transportul călătorilor şi
al minereului de fier, a fost realizată de societăţile austriece „Gfrerer”, „Schoch” şi „Grossmann”. Pornea
de la Hunedoara, trecând prin valea Zlaştiului, valea Govăjdiei şi e valea Retişoarei, având staţia finală în
Retişoara (Ghelari), aflată la 16 kilometri de Hunedoara. Calea ferată îngustă care lega Hunedoara de
Ţinutul Pădurenilor a funcţionat aproape neîntrerupt până în urmă cu un deceniu. Locul de pornire a
mocăniţelor se afla lângă Castelul Corvinilor, unde pot fi văzute ruinele unei staţii de funicular.

De la castel garniturile cu minereu, buşteni şi dolomită circulau câţiva kilometri pe valea Zlaştiului, treceau
apoi pe sub munte, printr-un tunel de aproape 800 de metri, ajungând pe valea Govâjdiei, şi se opreau la
Furnalul de la Govâjdia, vechi de peste două secole. Întregul traseu oferea călătorilor privelişti
impresionante.

Până la construcţia liniei de circa 16 kilometri Hunedoara – Govăjdia – Reţişoara (Ghelari), o reţea uriaşă
de funiculare folosite la transportul minereului de fier şi al buştenilor împânzea munţii, în timp ce drumurile
accidentate din văile lor erau aglomerate de căruţele încărcate cu materiale.

Când funicularele nu au mai făcut faţă nevoilor noilor furnale ale Hunedoarei, a fost construită calea ferată
minieră, devenită la scurt timp şi un obiectiv turistic pentru cei care ajungeau în zonă.

Cum se circula cu măcăniţa la începutul secolului XX S-au păstrat o mulţime de mărturii despre
frumuseţea excursiilor cu mocaniţa din munţii Hunedoarei. Una dintre ele datează din 1908 şi i-a aparţinut
preotului şi învăţătorului ungar Szinger Kornél. „La ora opt douăzeci de minute, trenul nostru a plecat din
gara superioară a Hunedoarei spre Retisoara (Ghelari).

Pe calea ferată cu ecartament îngust se transportă minereu din minele de fier Gyalar, dar este amenajată
şi pentru traficul de pasageri. Staţia sa de pornire a fost construită pe un platou deasupra uzinelor
siderurgice. De aici, în spatele castelului, de-a lungul apelor Zlaştiului, o maşină mică, dar puternică,
pătrunde în munţi, împrăştiind bucăţi minuscule de cărbune peste sine în calea unui efort mare.

Trebuie să avem grijă de ochii noştri dacă dorim să admirăm frumuseţea ţinutului din faţa deschisă,
protejată de cotieră a maşinii.

Deocamdată nu am urcat deloc, totuşi putem privi în jos o prăpastie adâncă, înainte de a ajunge la
marginea unui platou. Apoi trenul aleargă pe marginea munţilor din calea noastră, continuă pe dealul
împădurit ce închide priveliştea din stânga, o priveliştea frumoasă, deasupra văii înclinate ce se deschide
în faţa noastră, în dreapta”, scria preotul din Szeghed.

Cel mai spectaculos punct al traseului era tunelul de aproape 800 de metri care leagă dealurile Zlaştiului
de valea Govăjdiei. În aproape 120 de ani de la construcţia lui, cărămizile cu care a fost izolat au rămas
intacte, chiar dacă pe alocuri apa izvoarelor din munte s-a infiltrat în tavanul său. Tunelul mare se numără
printre foarte puţinele construcţii de pe traseul mocăniţei păstrate în întregime, în timp ce în ultimii ani
clădirile haltelor şi ale depourilor, viaductele, podurile, podeţele şi linia ferată au fost distruse şi au

22
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

dispărut. De la celălat capăt al tunelului, drumul mocăniţei îi aduce pe turişti la zeci de metri deasupra văii
Govăjdiei într-un decor sălbatic.

„Drumul merge din ce în ce mai sus, ne târâm mai departe pe partea munţilor, apoi îi tăiem printr-un tunel
lung, care lasă în urmă valea Zlaştiului. Culmea pe care mergem este stâncoasă, aproape stearpă,
acoperită cu numai tufişuri rare, iar cealaltă este acoperită de o pădure densă de foioase. Culoarea ei
verde este punctată de frunzişul palid, înfiorător al sălciilor plângătoare. În partea de jos a văii, pârâul
curge cu apă limpede, pe mal apare o şosea albă ca zăpadă, meandre, grădini, căsuţe minuscule, poduri
peste păduri şi ape, oameni care lucrează peste tot, toate fac ca această regiune să fie vie şi prietenoasă,
unde măreţia se uneşte cu frumuseţea pentru a fi împreună bucuria. Trenul şerpuieşte din ce în ce mai
mult, vedem din nou locuri cunoscute, dar mergem deja mult mai sus unde mediul rural va fi mai dur, dar
şi frumuseţea sa va creşte. Culmile sunt conectate prin funiculare, iar coşurile lor, cu aspect mic, se
deplasează deasupra văii adânci cu o mişcare lentă, confortabilă, pe măsură ce îşi duc sarcinile. Una câte
una, părăsim staţiile Govasdia, Nadráb, cu o topitorie mică de fier până ajungem la Retyisora - Gyalár,
capătul de cale ferată al muntelui mic. Traseul continuă urcând şi mai sus pe drumul şerpuitor, dar numai
cu camioanele, garniturile rămân aici. Munţii îl înconjoară pe trei laturi; pe una trece calea ferată, pe
cealaltă funicularele transportă minereurile de fier ale minei, a treia este acoperită cu pădurea bogată, iar
a patra latură oferă o vedere mai liberă a văii”, scria autorul în 1908.

Calea ferată a Uzinelor de fier

Linia avea 16,3 kilometri şi un ecartament de 76 cm. După Al Doilea Război Mondial a intrat în
proprietatea statului român, fiind parte a Uzinelor de fier ale Hunedoarei, care cuprindeau uzinele şi

23
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

funalele din Hunedoara, Furnalul de la Govăjdia, fabrica de echipamente agricole din Zlaşti, minele de fier
din Ghelari şi pădurile din Poeni. „Am menţionat că această linie ferată leagă minele din Ghelari de
Uzinele din Hunedoara şi este folosită pentru transportul fierului şi cărbunelui. La kilometrul 11, de la
Hunedoara, se află uzinele Govăjdiei, unde lemnul este încărcat pentru a fi adus la Hunedoara.

Mangalul este transportat la Govăjdia din pădure, cu ajutorul funicularelor uzinei. Linia Hunedoara –
Ghelari are patru locomotive, cu o încărcătură de 80 de tone fiecare şi 101 vagoane pentru transportul
materialelor. Alte 11 vagoane sunt folosite pentru transportul mărfurilor, patru pentru transportul
pasagerilor şi două pentru bagaje. Pe calea ferată pot fi transportate 320.000 de tone de minereu pe an”,
se arăta în monografia „Minele şi Uzinele siderurgice ale Hunedoarei”, publicată documentată de inginerul
Constantin Lazu şi publicată în 1928 de Ministerul Industriei şi Comerţului din România, în ediţie bilingvă
(franceză şi engleză).

Calea ferată îngustă care lega Hunedoara de Ţinutul Pădurenilor a funcţionat aproape neîntrerupt până în
urmă cu un deceniu. Locul de pornire a mocăniţelor se afla lângă Castelul Corvinilor, unde pot fi văzute
ruinele unei staţii de funicular şi un hotel în construcţie. De la castel mocăniţele cu minereu, buşteni şi
dolomită, vagoanele care duceau oamenii din Hunedoara spre satele din Ţinutul Pădurenilor, circulau
câţiva kilometri pe valea Zlaştiului, treceau apoi pe sub munte, printr-un tunel de aproape 800 de metri,
ajungând pe valea Govâjdiei, şi se opreau la Furnalul de la Govâjdia, vechi de peste două secole. Întregul
traseu oferea călătorilor privelişti impresionante. La peste 10 kilometri distanţă, după o călătorie prin
ţinuturile sălbatice ale Hunedoarei, calea ferată îngustă îşi avea capătul de linie după furnalul de la
Govăjdia, în vecinătatea unei uriaşe cariere de talc şi dolomită.

24
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Terasamentul ei a devenit cu timpul un loc preferat al amatorilor de plimbări pe jos, cu bicicleta sau cu
ATV-urile. Cea mai spectaculoasă porţiune a fostei căi ferate este tunelul de aproape 800 de metri care
leagă valea Zlaştiului de valea Govăjdiei. A fost construit în urmă cu mai bine de 120 de ani, este căptuşit
cu cărămidă şi s-a păstrat aproape intact. Cei care pornesc dinspre Hunedoara şi traversează tunelul au
parte la ieşirea din el de o privelişte spectaculoasă. Autor Daniel Guță. Sursa
https://adevarul.ro/locale/hunedoara/video-povestea-nestiuta-caii-ferate-muntii-hunedoarei-120-ani-
inaugurarea-mocanitei-1_5f7589445163ec42717b8922/index.html

Creatorii celor mai așteptate filme românești ale anului, prezenți la întâlnirea cu
publicul TIFF Oradea

Aflate în fiecare an în topul preferințelor orădenilor, filmele românești vor cuceri marele ecran și la cea de-
a treia ediție TIFF Oradea. În perioada 2-4 octombrie, cele mai așteptate titluri ale anului vor fi
prezentate cinefililor chiar de creatorii lor, care vor oferi publicului detalii din culisele producțiilor autohtone
apreciate de juriile marilor festivaluri din întreaga lume.

Seară de seară vor rula filme în aer liber în Piața Unirii și în Amfiteatrul Cetate. Proiecții speciale vor
mai avea loc și indoor, la Teatrul Regina Maria și la Filarmonica de Stat din Oradea, iar cine-concertele
vor fi găzduite de Casa de Cultură a Sindicatelor - o locație generoasă, pe care organizatorii sunt
onorați să o adauge pentru prima dată pe harta festivalului. Toate evenimentele incluse în programul TIFF
Oradea vor fi organizate cu respectarea măsurilor de siguranță și distanțare fizică în vigoare.

În prima zi de festival, la Teatrul Regina Maria va rula, de la ora 15.30, Ivana cea Groaznică – povestea
neconvențională despre apartenență și dor, spusă cu umor și tandrețe de regizoarea și protagonista
filmului, Ivana Mladenović.

De la ora 18.00 spectatorii sunt invitați să vadă un film inspirat din evenimente reale: 5 minute, bazat
intervenția Jandarmeriei în cazul conflictului de la Muzeul Țăranului Român, când un grup de protestatari
a întrerupt proiecția unui film LGBT. Producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan va răspunde la întrebările
venite din public după proiecția filmului Acasă (r. Radu Ciorniciuc), programat la ora 20.30. Câștigător
al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, filmul a fost distins cu Premiul
Special al Juriului pentru imagine la Sundance.

Sâmbătă, pe 3 octombrie, de la ora 18.00, publicul va avea întâlnire cu Profu’ (r. Alex Brendea) -
povestea unui profesor care decide să renunțe la sistemul de învățământ convențional, pentru a deschide
un centru de meditații în propriul apartament. De la 18.30, în sala Filarmonicii de Stat din Oradea, Monica
Lăzurean-Gorgan va reveni în fața spectatorilor, de data aceasta în calitate de coregizoare a
documentarului Lemn, realizat alături de Michaela Kirst și Ebba Sinzinger.

Filmul demască acțiunile ilegale de defrișare ale marilor companii exploatatoare. Seara, de la 20.30, la
Teatrul Regina Maria, câștigătorul Premiului Publicului pentru cel mai popular film din secțiunea Zilele
Filmului Românesc la TIFF.19 se va vedea pentru prima dată la Oradea. După proiecția Și atunci… ce
e libertatea? (r. Andrei Zincă), actorul Radu Iacoban le va povesti spectatorilor întâmplări de pe platoul de
filmare.

Seduși de ideea unei iubiri perfecte, ca-n filme și cărți, doi tineri își propun s-o trăiască pe pielea lor în
noua producție regizată de Tudor Cristian Jurgiu: Și poate mai trăiesc și azi. Povestea lor va putea fi
urmărită pe marele ecran duminică, în ultima zi de festival, de la ora 16.00, la Filarmonica. Tot aici, de la

25
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

ora 18.30, spectatorii vor putea urmări documentarul Casa cu păpuși, debutul regizorului Tudor
Platon, care propune o incursiune în universul unui grup de prietene de 70 de ani, peste care timpul pare
să nu fi trecut. Seara se va încheia cu proiecția Urma, un film polițist despre dispariția neașteptată a unui
pianist, prezentat la Oradea de regizorul Dorian Boguță și actorul Marin Grigore.

Cinefilii vor avea parte și în acest an de evenimente-surpriză și cine-concerte spectaculoase. Gazda


evenimentelor muzicale speciale din acest an, Casa de Cultură a Sindicatelor va fi punctul de întâlnire al
iubitorilor de film și muzică live. Shiraz – A Romance of India – o poveste puternică, bazată pe legenda
romanţată a genezei celui mai frumos monument din lume închinat iubirii – Taj Mahal, va fi acompaniat
live de îndrăgiții artiști de la Foley'Ala, feat.

Irina Margareta Nistor, vineri, în prima seară de festival, de la ora 21.00. Sâmbătă, pe 3 octombrie, de la
aceeași oră, capodopera cinematografică Faust va putea fi urmărită pe muzica orădeanului Dubase, unul
dintre primii artiști din România care a acompaniat live filme. În ultima seară de festival, orădenii vor avea
parte de o experiență inedită la cine-concertul Man with a Moving Camera (r. Dziga Vertov),
revoluționarul film experimental mut, produs în Uniunea Sovietică în 1929, ilustrat muzical cei de grupul
Abator Industries. Autor Magdalena Popa Buluc. Sursa https://jurnalul.ro/cultura/creatorii-celor-mai-
asteptate-filme-romanesti-ale-anului-prezenti-la-intalnirea-cu-publicul-tiff-oradea-856849.html

Renașterea orașului Matera

Matera, straniul oraș din piatră din sudul Italiei, amintește de Ierusalimul antic. Foto: Sorin Ghencea

Matera, straniul oraş din piatră din sudul Italiei, în Basilicata, este, se pare singura aşezare umană
locuită neîntrerupt de 9000 de ani.

26
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Partea veche a oraşului Matera, numită Sassi, este o reţea de locuinţe săpate în stâncă, mare parte din
ele având drept faţade, clădiri construite ulterior. Astăzi, oamenii trăiesc practic în aceleaşi încăperi în
care au trăit şi strămoşii lor, în urmă cu mii de ani, atunci când le-au cioplit.

În lunga sa existenţă, ultima perioadă a fost poate cea mai paradoxală. Dacă acum 60 de ani, Matera era
numită „ruşinea Italiei” datorită sărăciei, în 2019, orașul a candidat la „Capitală Cultural Europeană”.

27
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

În anii ’50 ai secolului al XX-lea, aici se trăia în condiţii de mizerie şi sărăcie extremă, fără apă curentă sau
electricitate. Era un loc al malariei şi malnutriţiei, rata de analfabetism era de 90% iar mortalitatea infantilă
de 50%. În multe cazuri bărbaţi, femei, copii şi animale dormeau împreună în aceeaşi încăpere. Viaţa
cotidiană din Matera acelor ani a fost surprinsă în fotografiile sale de părintele fotojurnalismului Henri
Cartier-Bresson.

În 1952 guvernul a luat hotărârea să strămute forţat o mare parte a populaţiei astfel că aproape 20.000 de
oameni sunt mutaţi în oraşul nou. Sassi di Matera devine aproape un oraş fantomă, stare care continuă
până la sfârşitul anilor ’80 când zona este considerată încă săracă şi improprie locuirii.

La începutul anilor ’90 apar schimbări. În 1993, Sassi este inclusă în Lista Patrimoniului Mondial
UNESCO, este conectată la reţeaua de utilităţi, câţiva locuitori se întorc, clădiri vechi şi abandonate încep
să fie renovate, apar primele afaceri în domeniul turismului. În 2004, Mel Gibson realizează aici o mare
parte a filmului Patimile lui Hristos. Datorită aspectului unic al oraşului, considerat a aminti de Ierusalimul
antic, nu este primul film cu temă Biblică turnat în Matera.

28
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

În prezent administraţia locală este orientată către turism şi deşi încă mai există clădiri abandonate şi
degradate, multe au fost restaurate iar unele transformate în mici hoteluri sau restaurante.

Renaşterea oraşului s-a realizat cu sprijinul autoritaţilor, UNESCO, Uniunii Europene şi cinematografiei,
însă poate principalul actor, mai puţin cunoscut, a fost chiar comunitatea locală. În anii ’50 când au avut
loc strămutările, unii locuitori ai Sassi, chiar dacă părăsiseră o zonă săraca, nu s-au putut acomoda cu
oraşul nou. Atunci, câţiva studenţi proveniţi din familiile mutate, au format un grup cultural numit Circolo la
Scaletta cu scopul de a salva vechile Sassi acum părăsite şi supuse degradării. Explorând zona, au
constatat că mare parte din arhitectura acestui loc putea fi conservată. Doar 35% din locuinţe fuseseră
declarate periculoase pentru a trăi în ele, însă evacuările fuseseră în proporţie de aproape 100%, ceea ce
însemna că problema nu era de siguranţă, ci de sărăcie. În anii care au urmat, grupul a identificat peste
150 de biserici rupestre, unele cu fresce bine păstrate, din secolul VIII.

În 1966 La Scaletta publică propria carte despre Sassi, continuând un lobby puternic pentru conservarea
zonei. Mai târziu, în anii ’80 mulţi din grupul de foşti studenţi, au devenit factori importanţi ai comunităţii
locale: oameni de afaceri, politicieni, avocaţi, astfel că au putut influenţa şi mai mult renaşterea Materei.
Autor Elena Drăghici. Sursa https://www.natgeo.ro/ng-traveler/35921-renasterea-orasului-matera

29
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Orașele uitate ale Italiei

Depășite de timp, uitate pe vârf de deal, orașele fără vârstă ale Italiei recurg la un concept hotelier
revoluționar pentru a supraviețui.

30
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Mă trezesc pe un pat înalt și moale, cu perne și așternuturi vechi. Printr-o fereastră cu zăbrele se
strecoară raze de lumină, aurind tavanul înalt și pereții curbați, neuniformi. Pe o masă veche din lemn,
acoperită cu o față de masă albă, sunt fructe proaspete și o sticlă cu vin. Într-o încăpere alăturată,
lumânările pâlpâie lângă o cadă ovală așezată pe o podea aspră din piatră – într-un spațiu care arată
exact ca o peșteră.

Dezorientată pentru o clipă, îmi dau repede seama că mă aflu în hotelul din vechiul oraș Matera, la care
mă cazasem noaptea trecută, pe întuneric. Orașul, situat la est de Napoli, în regiunea Basilicata din sudul
Italiei, este un talmeș-balmeș de case mici cioplite într-un tuf bejuliu. Locuințele, așezate în straturi unele
peste altele ca niște bolovani (sassi) și alcătuite din peșteri naturale, sunt presărate pe coastele unui deal
abrupt. Când le-am văzut seara precedentă, dădeau impresia de dezordine, dar și de armonie, de
individualitate și unitate. Apoi am ajuns la o poartă de la poalele acestei mici citadele neobișnuite: intrarea
în Sextantio Le Grotte della Civita, hotelul unicat care a transformat locuințele din peșteri într-unele din
cele mai neobișnuite locurile de cazare din Europa – și cartierul meu general pentru câteva zile.

Auzisem de aceste locuințe troglodite din misteriosul ținut denumit „Sassi” (datorită formațiunilor sale de
roci) de când m-am mutat la Roma, acum peste treizeci de ani. Locuitorii preistorici au creat aceste
cocioabe îngropate – considerate printre primele locuințe din Italia – din roca vulcanică moale care
alcătuiește atâtea dintre orașele de deal din sudul țării. Locuite timp de mii de ani, peșterile se întrețineau
ușor, erau răcoroase vara și puteau adăposti animalele iarna, fiind astfel convenabile ca adăpost de bază.
Ele au devenit însă un scandal național după ce scriitorul Carlo Levi – pe care fasciștii l-au exilat în anii
’30 în acest ținut izolat – s-a plâns de condițiile de locuit neigienice, în usturătorul său articol din 1945,
Hristos s-a oprit la Eboli. „Hristos nu a ajuns până aici, nu a ajuns nici timpul, nici sufletul, nici speranța…”,
scria Levi. Pentru a trece peste umilință, guvernul italian a început să evacueze peșterile în anii ’50,
mutând aproape 20.000 de oameni în locuințele sociale din sectorul mai nou al Materei.

31
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Fagurele de odăi părăsite a rămas gol (cu excepția intrușilor ocazionali) până în anii ’80, când a început
să se instaleze o nouă viziune pentru acest peisaj urban extraordinar și pentru alte orașe în situații la fel
de proaste. Ea a fost urmată de apariția mișcării albergo diffuso (hotel dispersat), care oferea cazare în
locuri autentice din sate, dând un nou suflu de viață și uneori chiar resuscitând vechile așezări.

„Albergo diffuso este un model italian de dezvoltare născut pentru a salva casele nelocuite din tot mai
numeroasele mici sate italiene (borghi) lăsate goale de oamenii plecați la oraș”, a spus vizionarul din
spatele conceptului, Giancarlo Dall’Ara, când am stat de vorbă, înainte de vizita mea la Matera. Este o
situație existentă în sute de sate abandonate din toată Italia.

Inovația lui Dall’Ara: refacerea satelor într-un fel de casă de oaspeți itinerantă, cu o administrație centrală,
care oferă servicii hoteliere precum curățenie, restaurant și portar. Vizitatorii devin o parte a comunității –
uneori comunitatea însăși.

„Pentru cei cărora nu prea le place să stea în hoteluri, e o alternativă ideală”, a observat el. Un alt lucru
esențial: să se rețină cât mai multe note locale autentice pentru a reda cât mai bine spiritul locului.

Greu să găsești ceva mai autentic decât hotelul Grotte della Civita (Peșterile orașului). În timp ce îmi
cercetez camera în soarele dimineții, devine limpede că aici s-a făcut mai mult conservare decât
restaurare. Pânzeturile albe din trusouri vechi au fost refolosite ca așternuturi de pat și fețe de masă; lăzi
de cereale vechi de secole au devenit măsuțe. Scaunul este unul care se folosea la muls; chiuveta din
baie – o troacă de animale. Vechile scânduri de spălat rufe servesc drept savoniere, iar un banc de
tâmplar drept măsuță de toaletă. Un coș folosit cândva pentru cărbune conține acum accesorii pentru
baie, inclusiv niște foste carafe de lichior umplute cu șampon și săpun lichid și un mănunchi de lumânări.

32
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Oalele mari de cupru în care se încălzea laptele pe vatră acum servesc drept coșuri de gunoi sau
containere pentru alte lumânări.

„Am căutat în târgurile de vechituri și la negustorii de antichități piese originale folosite de muncitori și
țărani”, îmi spune co-proprietara Margareta Berg, o blondă cu înfățișare tinerească, atunci când ne
întâlnim dimineața la cappuccino. Și geamurile celor câteva ferestre și uși, vălurite ca și cum ar fi vechi?
„Nu a fost ușor să găsim pe cineva care cunoștea vechile tehnici de suflare a sticlei”, recunoaște ea.

Berg îmi spune că renovările au ținut să păstreze forma grotelor și absența decorațiunilor. Simplitatea
sculpturală a zidurilor de piatră oferă un dramatism vizual, sporit doar de luminile încastrate și de grupurile
de lumânări care creează o strălucire aproape ca de biserică. Pe jos, unde era în general pământ, au fost
puse lespezi vechi sau pietre din defileul Râului Murgia, din apropiere. Unde era deja pardosit, s-au
păstrat dalele neregulate – ridicate scurt timp pentru instalarea încălzirii prin podea, aerului condiționat și
canalizării și reașezate piatră cu piatră. Un singur detaliu original a fost modificat: aerul stătut de peșteră,
pe care Berg l-a remediat cu un parfum creat de ea din uleiuri de mirt, rozmarin și cimbrișor, găsite din
belșug în defileul din apropiere.

O întreb pe Berg, care a copilărit în Germania, cum a ajuns în Matera. „L-am descoperit în anii ’80, când
eram studentă la arte, și m-am îndrăgostit de peșteri.” Își petrecea după-amiezile pictând casele vechi pe
pânză. „Locurile acestea părăsite au ceva magic. Evocă prietenii, familiile și îndrăgostiții ale căror vieți s-
au desfășurat în ele de-a lungul secolelor.” Captivată de aceste realități – și de potențialul lor – a citit
despre Daniele Kihlgren, un tânăr întreprinzător jumătate suedez, jumătate italian, care a transformat satul
medieval abandonat Santo Stefano di Sessanio, situat în regiunea Abruzzo, într-un hotel care a atras
atenția lumii și a reînviat economia locală.

33
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

L-a căutat ca să-i spună de visul ei de a face la fel în Sassi, iar Kihlgren a venit la Matera pentru a cerceta
locul. Când a văzut peșterile acoperite de alge, a acceptat provocarea, povestește Berg. „Am conceput
niște servicii hoteliere de lux, total diferite de ideea general acceptată de a decora elegant”, adaugă ea. A
fost nevoie de patru ani de eforturi zilnice pentru a transforma peșterile în hotel, iar Berg, care ținea foarte
mult la autenticitate (în prezent lucrează la proiecte similare în toată lumea), a insistat să nu fie introdus
niciun material străin foștilor locatari ai peșterilor. „Am încercat să rețin întreaga experiență a locului și
durerea pe care am simțit-o când am găsit grotele. Locul acesta nu are nimic hotelier”, observă ea.

Ieșind din apartamentul meu ca să explorez Matera, trec pe lângă o familie de francezi cu trei fete, care
aranjau un picnic pe o masă de pe o terasă cioplită în tuf. Brânzeturi, fructe, prăjiturele și o sticlă de
Aglianico del Vulture, unul dintre cele mai apreciate vinuri din Basilicata, stau pe fața de masă țesută de
mână, salvată din lada de zestre a vreunei mirese de demult. Fetele, încântate de această aventură într-
un ținut al peșterilor, îmi fac cu mâna când trec pe lângă ele. „Bon appétit”, le răspund, însă mă pomenesc
întrebându-mă ce vise s-or mai fi aflat în lada aceea – și ce ar zice mireasa despre apartamentul de lux
creat în acea locuință modestă.

Mă opresc să privesc orașul și nu văd străzi, doar scări care se încrucișează sau sar de la un nivel la altul.
Traseul alandala mă poartă pe cărări abrupte și pe scări străvechi, pe lângă ferestre cu perdele din
dantelă și uși prin care adie aburul de sos de roșii. După ce dau de câteva fundături și trebuie să fac cale-
ntoarsă, renunț la vechile poteci și o iau de-a lungul râpei din fața apartamentului meu. Aici mă năpădește
un miros de plante sălbatice. Opresc o signora localnică ce pare amabilă ca să o întreb a ce miroase.
„Fiori de campo – flori de câmp”, răspunde ea. „Deve ritornare in primavera – trebuie să reveniți
primăvara”, adaugă, explicându-mi că atunci râpa înflorește într-o abundență de culori.

34
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Matera mă impresionează profund cu secolele sale de civilizație strânse într-o singură așezare mică. Trec
pe lângă biserici – una romanică, alta barocă – în timp ce urc spre catedrala sa medievală, a cărei
clopotniță elegantă domină orizontul. Dornică să aflu mai multe despre aceste monumente și despre
altele, găsesc un ghid local, Raffaele Stifano, care sugerează un tur pietonal în Matera nouă și veche. Pe
cartea de vizită, sub „ghid turistic autorizat”, a adăugat „locuri de filmare”, amintindu-mi că Matera a fost
decor pentru un film clasic din 1964, Evanghelia după Matei, a regizorului Pier Paolo Pasolini. După
patruzeci de ani, mare parte din lumea modernă a văzut pentru prima oară acest oraș neobișnuit într-un
alt film: Patimile lui Hristos, din 2004, de Mel Gibson. Ambele filme au avut scene turnate în parte din cele
peste 150 de biserici cioplite în piatră de aici.

Simțindu-mi curiozitatea cu privire la viața cotidiană din Sassi, Stifano mă îndrumă spre casa rupestră
Vico Solitario, o locuință tipică de secol XX, reconstruită cu tot cu mobilier, ornamente, ustensile casnice
(inclusiv un război de țesut) și un catâr din plastic, în mărime naturală, în încăperea destinată animalelor.
Observ o ladă de cereale similară celor pe care Margareta Berg le-a transformat în mese, o savonieră
asemănătoare cu cea din camera mea și o oglindă ștearsă exact ca aceea din baia mea. „E real, e exact
așa cum era”, spune Stifano.

Stifano s-a născut în Sassi și aici și-a petrecut primii șapte ani, până în 1963, când familiei lui i s-a alocat
o locuință socială. „Guvernul a avut nevoie de douăzeci de ani ca să construiască suficiente locuințe
sociale pentru toți locatarii peșterilor”, îmi spune el. Îl întreb dacă majoritatea s-au bucurat să își
părăsească casele. „Au fost extrem de bucuroși!” mă asigură el. „Au vrut la Formica.”

El s-a întors în 1977 în peșterile goale, astupate cu ziduri, ca să locuiască ilegal acolo împreună cu
prietenii săi hippioți. Nu își închipuiau că peste 16 ani locul avea să fie declarat sit al Patrimoniului Mondial
– o recunoaștere din partea comunității internaționale care a determinat guvernul local să stimuleze
finanțările pentru restaurări. Însă nu s-au ivit prea mulți antreprenori, deoarece peșterile puteau fi doar
închiriate, nu cumpărate – ceea ce s-a dovedit un avantaj pentru locatarii ilegali precum Stifano, care
încercaseră să salveze locuințele din peșteri cu resurse puține. Acum squatterii erau considerați o
valoare.

„Am fost conectați la rețeaua de electricitate și de canalizare și am primit statut legal de locatari”, spune el.
Încet, au apărut și alte proiecte în zonă, inclusiv restaurantele de lux – Baccanti, Le Bubbole – care
ofereau versiuni mai ușoare ale specialităților locale rustice. Sassi a devenit șic: arhitecți, artiști, străini și
cineaști închiriau peșteri de la guvern pentru a le renova ca locuințe. „S-a produs o gentrificare a locului,
iar Matera a renăscut”, spune Stifano.

În seara aceea iau masa pe terasa Le Botteghe, o trattoria specializată în cucina povera („bucătăria
săracului”) regională. Mestecând bob prăjit și sorbind dintr-un pahar cu vin din regiune, urmăresc un
festival rural care se dezlănțuie în stradă. Localnicii și vizitatorii din orașele învecinate stau la coadă
pentru a primi pe gratis vin și crapiata, un amestec savuros de fasole, linte, năut și cartofi, preparat după
ce se termină semănatul și recoltarea. Mai târziu, când mă întorc în camera mea, vechiul oraș Matera stă
incandescent în noapte, cu bisericile cioplite în piatră transformate de luminile aranjate teatral.

Transformarea – transformare atentă, la inițiativa locală – caracterizează cele 53 de proprietăți ale


Asociației Alberghi Diffusi. Matera rămâne un exemplu cunoscut, dar „modelul pentru conceptul albergo
diffuso a fost Due Campanili Relais, din regiunea Marche, din centrul Italiei”, mi-a spus Dall’Ara, care a
înființat grupul. Captivată acum de acest concept, îmi rezerv o cameră la Due Campanili și iau un tren
spre nord.

35
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Marche, situată între Umbria și Marea Adriatică, are de toate – artă, arhitectură, podgorii, munți, stațiuni
litorale, tradiții culinare și muzicale – și totuși, deocamdată este relativ nedescoperită de turiști. Autocarele
trec rar, poate doar în cetatea fortificată de la Urbino, sit din Patrimoniul Mondial, cu al său Palazzo
Ducale doldora de artă (Rafael, Tițian).

O mașină de la hotelul Due Campanili mă ia de la gara din Fano și pătrundem în interiorul țării prin
podgorii și peste dealuri în diferite nuanțe de verde, până la cătunul Montemaggiore al Metauro. Acest
pâlc liniștit de case din piatră ce datează dinaintea secolului al XVI-lea, când era un important producător
regional de lână, e cocoțat în vârful unui mic deal ce domină valea acoperită de pajiști a Râului Metauro.

Când revoluția industrială a început să transforme Europa, Montemaggiore al Metauro – ca atâtea orașe
de deal din Italia rurală – a fost ocolit. Locuitorii au plecat încetul cu încetul în căutarea unei vieți mai
bune, proces accelerat de al Doilea Război Mondial. În anii ’50, cătunul înconjurat de zid – cu cele două
clopotnițe (campanili) care au dat numele hotelului – a fost practic abandonat.

În anii ’80 intră în scenă Irene Mangiarotti și fratele ei arhitect, Gianfranco, specializat în refacerea imaginii
hotelurilor vechi (Hotelul Art din Roma, Grand Hotel Monte Tauro din Sicilia). Când un prieten le-a oferit
35 de clădiri cu care să se joace, aceștia și-au suflecat mânecile și au propus ca grupul să fie transformat
într-un hotel „orizontal”. Mobilierul urma să fie alcătuit din piese de epocă de la mijlocul secolului al XIX-
lea până la anii ’40, ultimul deceniu în care orașul a fost locuit. Gianfranco, care are în jur de 45 de ani și
poartă ochelari cu rame negre, îmi spune despre vânătoarea de piese originale: „Am găsit mare parte din
ele în zonă. Problema era să găsim suficiente pentru atâtea locuințe. Am căutat la târgurile și piețele de
antichități până când am făcut rost de obiecte autentice.”

Sunt condusă la apartamentul meu de două camere, care, spre bucuria mea, se deschide în două părți
spre Valea Metauro. Mă odihnesc puțin și ies din nou, ca să mă familiarizez cu ceea ce astăzi va fi satul
meu. Hoinăresc pe cele vreo 15 alei pietruite, dintre care doar cinci au denumiri. Ciripitul păsărilor și
sunetul clopotelor umplu aerul. Două femei care joacă cărți pe o masă de piatră mă salută cordial din cap
când trec pe lângă ele. Alți vecini și-au așezat scaunele de bucătărie în fața ușii ca să se bucure, încă o
zi, de priveliști. Când mă apropii, îmi urează buon giorno.

„O zi bună e ceva firesc aici, în satul vostru odihnitor”, le răspund în italiană și le surprind zâmbetele
mândre. Fiecare alee mă duce în cele din urmă la o panoramă a văii. Nu îmi ia mult timp să mă
îndrăgostesc.

În dimineața următoare, dorind să văd mai mult din hotel, însoțesc un angajat care face rondul la cele opt
clădiri recondiționate – inclusiv un centru balnear – care îl alcătuiesc. Oferta de cazare variază între o
cameră și un apartament de șase persoane, cu grădină. Decorul de epocă, fidel în cele mai mici
amănunte, îți dă sentimentul că trăiești într-un loc și timp care sunt mai puțin complicate.

Această senzație de tihnă îi atrage pe descendenții sătenilor care au părăsit Montemaggiore al Metauro;
ei se întorc aici pentru vacanțele de vară sau chiar când ies la pensie. La restaurantul hotelului, în timp ce
bem prosecco și gustăm formaggio di fossa – o brânză locală ce se maturează un an în pământ, de unde
preia arome de lemn, mușchi și trufe – Giancarlo Bruschini, organizator de activități culturale în zonă, îmi
spune: „Observăm o reală creștere a numărului celor care fug de oraș spre un loc mai locuibil”.
Restaurantul, un local destul de nou specializat în preparate tradiționale, îi atrage pe clienți, la fel ca serile
de observații astronomice, atelierele de teatru și alte activități. Printre celelalte atracții se numără Valea
Metauro și rețeaua sa de muzee care prezintă meșteșuguri și obiceiuri regionale pe cale de dispariție.
Merg la muzeul olăritului și în curând mă trezesc punând o oală pe roată; la un muzeu al țesutului trec o
suveică prin urzeala unui vechi război; îi privesc pe pietrarii locali demonstrându-și meșteșugul la muzeul
36
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

cioplitului în piatră. Și pipăi o mulțime de frânghii și cărămizi lucrate manual într-un mic muzeu dedicat
fabricării frânghiilor și cărămizilor.

Apoi îmi aduc aminte de un comentariu al lui Dall’Ara. „Mă gândesc la un albergo diffuso ca la un roman
care spune povestea unei civilizații. Oaspeții sunt introduși în poveste pentru un timp, ca să poată înțelege
mai bine modul de viață.” Mă gândesc la peștera mea din Matera, decorată cu gust, apoi la locuința
sătească tradițională din regiunea Marche, și înțeleg exact ce vrea să spună.

În ultima noapte la Due Campanili, așezându-mă în vechiul pat Marchigiana, meditez la ce scria D.H.
Lawrence: „Pentru noi, a pătrunde în Italia e un act fascinant de auto-descoperire – înapoi, înapoi pe
vechile cărări ale timpului. Corzi stranii și minunate se trezesc în noi și vibrează iar, după multe sute de
ani de uitare totală.” Am ajuns și eu acolo, pe vechile cărări ale timpului, tranquilla. Sursa
https://www.natgeo.ro/ng-traveler/ng-traveler-ng-traveler/9879-oraele-uitate-ale-italiei

Insula cu comori

„În depărtare se află întotdeauna munții. Și întreaga scenă e învăluită într-o lumină anume, o lucire de oțel
și liliac, care scoate în evidență contururile și perspectivele și decupează fiecare capră rătăcită, fiecare
arbore carob, din pământul alb, de parcă ar fi văzute prin stereoscop.”

— Robert Byron, „Drumul către Oxiana”

37
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Vaporul trage la chei în Limassol. Apusul cade ca o ghilotină cromatică. Strălucitor. Tăios. Letal. Mă
cufund în el, poticnindu-mă la vale, prin tunelul de fier, spre plajele roz cu ruși în vacanță, pe lângă
cafelele cu gheață vândute la fiecare colț de stradă, peste asfaltul moale și neted care acoperă totul
(această trăsătură inevitabilă a societăților afluente îmi va produce primele bășici pe tălpi după Africa),
spre insula Cipru.

38
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

„Economia e la pământ,” spune noul meu prieten cipriot-grec, Savvas Sakkadas. Savvas e profesor la
Departamentul de Management Turistic și Hotelier al Universității Tehnologice din Cipru. M-a zărit
mergând pe la el prin sat în timp ce își tundea gazonul. M-a invitat să dorm la el acasă. Micuța lui țară,
povestește el, a fost falimentată de recesiunea mondială — de speculatorii financiari care au tranzacționat
munți de datorii.

„Una din cele mai mari bănci de la noi s-a închis anul trecut,” spune Savvas. „În seara asta duci o viață
normală. A doua zi dimineață — panică. Cozi interminabile la bancomate. Oamenii și-au pierdut
economiile de-o viață. Au limitat extragerile la 200 de EURO pe zi.”

„Au limitat” se referă la Uniunea Europeană. Ea a plătit datoriile Ciprului.

„Cum merg lucrurile în State?”

„Prost.”

„Bancherii de-acolo au mers la închisoare?”

„Nu.”

„Nici cei de-aici.”

Asta îmi aduce aminte de un pasaj scris de Nikos Kazantzakis: Zorba Grecul explică cum poți judeca pe
cineva pe baza felului în care tratează mâncarea: unii o transformă în artă, alții în muncă fizică, alții
reușesc să o transforme doar în balegă. Bancherii se detașează clar.

„Hai să mergem la cel mai bătrân măslin din Cipru,” spune Savvas.

A încolțit acum 700 de ani. Trunchiul lui noduros e lat, scund și scorburos. Savvas explică mândru, cu
mare precizie, că odată au încăput în el 32 de francezi slăbănogi. S-a înregistrat ca record.

Ca mulți greci ciprioți, de pe ce-a de-a treia insulă ca mărime din Mediterană (dar totuși foarte mică)
Savvas conduce îmbrăcat doar în șort. E normal: vara căldura din Cipru e sufocantă, aproape
insuportabilă. Dar e oarecum ciudat să vezi atâția șoferi topless. Fragila nuditate umană pe fundalul
tehnologic scoate în evidență tinerețea speciei noastre, intensa ei vulnerabilitate, spoiala ei de
modernitate. Suntem oameni din epoca de piatră în Toyote de teren.

În Cipru, lucrul ăsta e valabil din punct de vedere genetic. Ciprul e una din cele mai vechi insule locuite de
pe Pământ. Vânătorii-culegători au reușit cumva să ajungă pe ea acum 12.000 de ani. Au pus la proțap
toată populația de elefanți pitici și hipopotami și s-au apucat să inventeze unele din primele sate din lume.
Unul, numit Choirokoitia, are case vechi de 9.000 de ani. Arată surprinzător de modern, ca niște
bungalouri de stațiune. A urmat apoi o defilare neclară de invadatori dornici să pună mâna pe bogățiile
naturale ale Ciprului, în special pe cupru: proto-egiptenii au debarcat în forță, urmați de proto-greci,
fenicieni, asirieni, perși, romani, bizantini, arabi, cruciați, otomani, britanici din vremea Imperiului și, în cele
din urmă, bancheri.

39
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Adăposturi neolitice reconstruite la Choirokoitia. Primele interioare nu aveau colțuri. Foto: Paul Salopek

Merg spre nord timp de o săptămână. Mă îndrept spre partea turcă a insulei, ocupată de armata turcă în
1974, de unde voi naviga spre Turcia. Fostele drumuri ale mătăsii mă vor purta de acolo până în China.

Interiorul Ciprului e ocupat de munți fantomatici. Îi ocolesc. Iau în schimb coordonatele orașelor și merg
drept, peste câmpuri în pârloagă de culoarea pielii arse de soare. Ignor lumea carteziană a agriculturii:
canalele, drumurile prăfoase, unghiurile drepte. Merg așa cum zboară păsările. Și nu văd decât păsări:
ciori cu pene negre, lucioase. Ciorile și cu mine revendicăm Ciprul.

Pe parcursul acestei traversări — lăsând în urmă un război în Palestina în timp ce mă apropii de un altul,
în Irak — nu întâlnesc pe nimeni altcineva pe jos. Vreme de 150 de kilometri, sunt singura ființă
umblătoare. Aceasta este singurătatea interioară a Europei. Trag lumea pe la mine prin inimă așa cum
tragi ața prin gaura unui ac. O văd cum se desfășoară în urma mea. Îmi scot cămașa. Sunt liber. Autor
Domnica Macri. Sursa https://www.natgeo.ro/explorari/plecarea-din-eden/10236-insula-cu-comori

40
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Tezaurul de la Apahida: comorile descoperite în mormintele princiare din apropierea


Clujului

În apropierea Clujului, antica Napoca, s-au descoperit trei complexe fastuoase datate în a doua jumătate
a secolului al V-lea și atribuite în literatura de specialitate neamului germanic al gepizilor. Este vorba de
cele două morminte princiare de la Apahida și unul de la Cluj-Someșeni.

Ansamblurile surprind atât prin bogăția și diversitatea absolut spectaculoasă a inventarelor păstrate, cât și
prin concentrarea de valoare simbolică pe care acestea o înmagazinează, conform Muzeului Național de
Istorie a României (MNIR).

În primul mormânt de la Apahida, fibula cu butoni în formă de ceapă, insignă purtată doar de un grup
restrâns de oficiali ai Imperiului Roman, ne vorbește despre statutul aparte al defunctului; inelul cu nume –
OMAHARUS – poate fi interpretat și ca atribut al statutului moștenit al purtătorului, iar cel sigilar
sugerează implicarea în cultura documentului scris și responsabilitatea sigiliului. Depunerea cănilor de
argint ornamentate cu scene bahice – vase cu capacitate mare, destinate păstrării vinului și turnării în
recipiente mai mici – face trimitere către un întreg comportament relevând nu doar consumul vinului,
obicei propriu spațiului mediteranean antic, ci și participarea la banchet de pe poziția privilegiată a celui
care oferea și concentra asupra sa atenția convivilor. Brățara cu capete îngroșate sugerează o altă
modalitate de caracterizare a aceleiași personalități, prin raportarea, de această dată, la un sistem de
valori propriu uneia dintre lumile „barbare” ce evolua dincolo de limitele Imperiului.

În al doilea mormânt princiar de la Apahida, dintre accesoriile garniturii de centură, gentuța mică,
ornamentată cu aplice cu capete de cai, este apariția cea mai estică a unui tip de piese caracteristice
spațiului Galliei merovingiene, prezența sa putând fi interpretată și ca indiciu al existenței unor relații sau

41
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

legături directe cu vestul Europei. Prezența setului de piese de joc sugerează o anume disponibilitate spre
socializare și contribuie astfel la schițarea unui anumit profil comportamental. Pe de altă parte, depunerea
accesoriilor de harnașament, de la unul sau mai mulți cai, reprezintă o altă modalitate de a sugera statutul
înalt.

Prezența în ambele complexe de la Apahida a vaselor de sticlă reparate cu foaie de aur poate sugera
existența unor contacte cu spațiul scandinav, unde sunt înregistrate mai multe apariții ale acestui obicei.
Asemănările tehnice și stilistice dintre diferitele accesorii de centură păstrate în inventarele recuperate,
toate ornamentate prin folosirea unei variante speciale de cloisonné, care surprinde prin perfecțiunea
execuției, ar putea indica proveniența lor din același atelier sau mediu tehnologic.

Aceste piese excepționale pot fi admirate în cadrul expoziției permanente „Tezaurul Istoric” de la Muzeul
Național de Istorie a României. Sursa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/tezaurul-de-la-
apahida-comorile-descoperite-in-mormintele-princiare-din-apropierea-clujului

Marea Britanie va restitui Irakului o placă sumeriană rară, veche de 4.400 de ani,
furată în condiții neelucidate

O placă sumeriană rară, veche de 4.000 de ani, furată din Irak, va fi restituită după ce specialiștii de la
British Museum au ajutat Poliţia britanică să identifice proveniența obiectului.

Originile obscure ale obiectului la licitaţie în mai 2019 au atras atenţia Poliţiei din Marea Britanie, care a
făcut apel la experții British Museum pentru a încerca să afle sursa lui. Conform, British Museum obiectul
sculptat în calcar, reprezentând un bărbat care poartă o fustă tipic sumeriană, provine dintr-o placă murală
votivă, ce datează din jurul anului 2400 î.e.n.

42
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

„Plăcile precum aceasta sunt extrem de rare, nu mai există în zilele noastre decât aproximativ 50 de
exemplare”, au explicat experţii de la British Museum într-un comunicat, precizând că toate obiectele de
acest fel au fost găsite în siturile arheologice din oraşele sumeriene, aflate în prezent pe teritoriile statelor
Irak şi Siria.

Potrivit specialiștilor, stilul deosebit al acestei plăci este tipic pentru sudul Irakului şi provine, cel mai
probabil din situl Tello, fostul oraş sumerian Girsu, unde au fost descoperite şi alte obiecte similare.

„Această piesă a fost sustrasă ilegal din Irak”, susține British Museum, care precizează că situl de la Tello
a fost intens jefuit la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar şi în timpul Războiului din Golf (1990-1991) şi al
războiului din Irak din 2003.

British Museum precizează că, începând din 2009, a contribuit la retrocedarea a peste 2.300 de antichităţi
furate, inclusiv unele către Irak, însă muzeul londonez a fost criticat de-a lungul timpului pentru faptul că
nu a restituit anumite obiecte reclamate de ţările lor de origine, în special Frizele Partenonului, pe care
Grecia le revendică de mulţi ani. Sursa https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/marea-britanie-
restitui-irakului-o-placa-sumeriana-rara-veche-de-4-400-de-ani-furata-in-conditii-neelucidate

Muscelul interbelic, sub asaltul scarlatinei

Sediul fostei Prefecturi a județului Muscel

Anul 1931. Județul Muscel. O regiune a României unde timpul parcă se oprise în loc. Totuși, nu există
izolare perfectă și oamenii circulau cu căruțele, trenul și automobilele spre o lume modernă și evoluată,
orașul Câmpulung prosperând în perioada interbelică. Populația mai resimțea și efectele Marii Crize
Economice ce se declanșase în SUA anului 1929, permanent fiind probleme cu lichiditățile pentru salarii și
investiții. Fondurile se scurgeau către puternicii zilei și către programele de înarmare, masele mulțumindu-
se cu ce mai pica de la masa celor bogați. Regele Carol al II-lea trăia într-o lume fantastică și se visa un
mare lider politic, dovadă stând ceremoniile fastuoase pe care le organiza cu orice prilej.

43
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

O nenorocire nu vine niciodată singură și maladiile, profitând de scăderea nivelului de trai, au început să-
și manifeste puterea ucigătoare. Nu era ceva neobișnuit și oamenii duceau boala pe picioare,
tratamentele medicamentoase fiind prea costisitoare pentru majoritatea populației din mediul rural. Scăpa
cine putea și cum putea. Anul 1931 a adus ceva de a îngrozit și lentele autorități locale. Vărsatul cu gâlci
omora copiii în câteva zile prin otrăvirea sângelui și era de o agresivitate ieșită din comun. Scarlatina, că
despre ea era vorba, era provocată de Streptococcus pyogenes se manifesta prin înroșirea pielii ce apoi
se descuama, uneori ieșind ca o mănușă. Erau și efecte secundare deosebit de grave precum
reumatismul scarlatinos, complicații renale și afecțiuni ale inimii. Șase săptămâni trebuia să fie izolat
bolnavul astfel încât să nu mai fie un izvor de infecție pentru copiii din sat. Autoritățile recomandau să nu
se mai facă vizite la cei suspecți de boală sau în casele unde deja era un caz. Era un obicei străvechi ca
sătenii să pară interesați de soarta celor apropiați sau a vecinilor. Culmea este că se duceau pe la vecini
femei ce aveau acasă odrasle foarte vulnerabile. Pofta de vorbă și de socializare depășea cu mult orice
picătură de rațiune. Autoritățile medicale au impus ceea ce astăzi se numește distanțarea socială și
precizau clar că era interzisă sărutarea bolnavilor și scuipatul pe jos. Resturile de piele urmau să fie
strânse cu grijă și arse.

Biserica era privită ca un mare focar de boală din cauza contactului strâns dintre oameni. Normele
autorităților prevedeau interzicerea participării copiilor la înghesuielile prilejuite de marile sărbători
religioase. Preoții erau obligați să anunțe orice caz de infecție observat, localnicii având obiceiul să
ascundă adevărul față de autorități. Nunțile nu mai aveau ca participanți decât pe miri, nași și socrii.
Distanțarea socială se făcea și prin interzicerea adunărilor de la cârciumi, mare motiv de supărare pentru
bărbații obișnuiți să discute la o tărie.

S-a dat chiar circulară ca decedații să nu mai fie însoțiți de cortegiul funerar tradițional, cu bocete și
lacrimi, preoții urmând să-i ducă pe morți direct la groapă, fără trecerea tradițională prin biserică. Nici
măcar pomenile nu mai erau permise. Probabil a fost o mare nemulțumire socială această încălcare a
religiei strămoșești, dar moartea secera fără milă mai ales mlădițele tinere și numai această izolare a
focarelor putea să limiteze efectele agentului biologic.

Prevenția era esențială din cauza lipsei unor medicamente eficiente. Era un unguent pentru gât alcătuit
din acid fenic și ulei. Copiii erau dezinfectați în gât cu ajutorul albastrului de metilen, medicament la modă.
Se mai recomanda picurarea în nas de ulei gomenolat 2% sau a produsului numit Mistol. Medicul primar
G. Tănăseanu mai indica gargara de trei ori pe zi cu ceai de mușețel.

Agentul invizibil provoca o groază soră cu moartea în toate categoriile sociale și au fost date ordine clare
pentru eliminarea pericolului invizibil prin izolare. Hainele, mai ales cele care trebuiau date de pomană
conform tradiției, urmau să fie fierte mult timp. Autoritățile au identificat în practicile religioase un mijloc
sigur de transmitere a agentului patogen asasin al celor mici și nevinovați. Se recomanda dezinfectarea
celebrei lingurițe pentru împărtășanie prin trecerea prin flacăra unei spirtiere după fiecare folosire, argintul
din structura obiectului de cult nefiind suficient de puternic pentru uciderea germenului, mai ales că durata
între utilizări era foarte redusă. Obiceiul vechi al sărutării icoanelor venerate drept sfinte și ocrotitoare de
către mase era considerat de către medici un mare pericol pentru sănătatea publică. Se recomanda
dezinfectarea permanentă a obiectelor sfinte cu produși pe bază de acid fenic sau boric. Cum boala părea
fără de sfârșit, doctorii recomandau pentru dezinfectări și cele mai toxice substanțe existente în arsenalul
chimic al societății timpului. Era recomandat sublimatul, ucigătoarea și coroziva clorură de mercur.

Mortalitatea era una deosebită și s-a manifestat la nivelul întregii țări. Datele statistice confirmă că, în
1931, au fost 23.265 de cazuri înregistrate și 4.372 de infectați au pierdut lupta cu boala, șocant de mulți
în raport cu cei 2.662 din anul precedent, atunci când au fost însă 30.035 de contaminați. Dacă în mediul
urban medicii au reușit să limiteze ofensiva streptococului, în mediul sătesc acesta a ucis 3.407 persoane

44
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

în cursul anului 1931. Explicabil de ce dezvoltarea sistemului medical trebuie să fie o urgență în orice
societate, războiul cu agenții patogeni fiind mai dur decât cel clasic. Discuțiile în jurul vaccinării și al
tratamentelor nici nu trebuie să mai existe. Scarlatina nu știe de glumă și poate să fie mai dură decât
celebra rujeolă! Omenirea nu este stăpâna planetei, ci agenții patogeni fac jocurile într-o permanentă luptă
pentru spațiu vital. Este interesant că știința numită Biologie are din ce în ce mai puține ore prin programa
școlară și nici autoritățile nu au grijă de specialiști decât atunci când apare prăpădul.

Coronavirusul din 2020 n-a fost primul caz de germen patogen ce poate să închidă localități întregi și a
demonstrat că populația României nu și-a schimbat prea mult obiceiurile legate de vizitarea apropiaților și
de participarea la activitățile religioase definite drept esențiale. Agenții infecțioși nu cunosc religie, politică,
justiție sau economie și au o singură idee: să se înmulțească, gazda fiind folosită drept vector pentru
răspândire până când organismul cedează și nu mai este folositor. Este interesant că nu se învață mai
nimic din lecțiile istoriei și oamenii de astăzi nu vor să înțeleagă că ei sunt simple unelte ale virusurilor de
orice tip. Coronavirusul, cam ca Vlad Ţepeș, are parte de publicitate agresivă din partea media, dar lumea
invizibilă atacă permanent trupurile omenești și face jocurile cum vrea pe planetă. Bariera medicilor este
prea subțire și insuficientă chiar în vremuri normale. Dacă apare un război, poarta microbilor este larg
deschisă chiar de cei ce zic că aduc fericirea popoarelor: politicienii cei presupus iubitori de oameni.
AUTOR Ionel Claudiu Dumitrescu. Sursa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/muscelul-
interbelic-sub-asaltul-scarlatinei

Liviu Ciulley ziditorul Bucurestiului modern

Putini dintre locuitorii Bucurestiului stiu ca datoreaza trainicia multor constructii celui care a înteles sa le
ridice cu pricepere si suflet. L-am numit astfel pe ilustrul inginer constructor Liviu Ciulley, pe nedrept uitat.

45
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Se înscrie la cea mai severa scoala

Inginerul Liviu Ciulley s-a nascut la 3 ianuarie 1891, la Giurgiu, ca fiu al avocatului Ioan Ciulley si al Anei
Blebea. A avut doi frati, pe Paul-avocat si Alexandru-medic.
Urmeaza cursurile primare la Giurgiu, iar cursurile superioare la Liceul Gh. Lazar din Bucuresti. Liceul
Lazar devenise liceu real dupa reforma din 1904. Aici se adunasera elevi din numeroase licee din tara,
atrasi de matematica. Multi dintre ei erau colaboratori ai Gazetei Matematice, înfiintata în 1895, dupa
inaugurarea Podului peste Dunare, la Cernavoda. Cei mai multi se pregateau sa devina ingineri, sperând
sa reuseasca la examenul sever ce se tinea în fiecare toamna la Scoala Nationala de Poduri si Sosele din
Bucuresti.
La acest examen se prezinta si tânarul Liviu Ciulley, în anul 1909.
În Scoala Nationala de Poduri si Sosele domnea o disciplina de tip militar, elevii-ingineri purtând cu
mândrie uniforma scolii "cu chipiu înalt, nasturi stralucitori si spada de tip... francez".
Directorul scolii era profesorul inginer Constantin Mironescu, titularul catedrei de statica constructiilor.
Dintre profesorii sai amintim pe:David Emanuel, Andrei G. Ioachimescu, Alexandru Davidescu în anul
preparator, iar apoi Anghel Saligny, Elie Radu, Gh.Em. Filipescu, Ion Ionescu-Bizet, Grigore Cerkez si
multi altii.
Lor le datoreaza elevul-inginer Liviu Ciulley formarea sa solida în profesiunea de inginer constructor.

Creeaza o antrepriza de constructii

Liviu Ciulley a absolvit Scoala Nationala de Poduri si Sosele în Bucuresti în anul 1914, cu diploma nr. 326,
semnata de catre profesorul inginer Constantin Mironescu, directorul Scolii Nationale de Poduri si Sosele
si dr. Constantin Angelescu, ministrul Lucrarilor Publice.
Dupa absolvire, Liviu Ciulley a fost primit în Corpul Tehnic Român ca inginer ordinar clasa a III-a si numit
inginer într-unul din serviciile tehnice ale Ministerului Lucrarilor Publice.
Imediat dupa Marea Unire din 1918, ca si alti ingineri din generatia sa, îsi creeaza o antrepriza de
constructii, "Antrepriza Liviu Ciulley". Aici îl va avea ca inginer-consilier pe fostul sau coleg, viitorul
academician Aurel A. Beles.
În anul 1937, antrepriza este transformata în "Societatea Nationala de Constructiuni"-S.A.R. Bucuresti,
prin hotarârea nr. 313 din 12 martie 1937 a Tribunalului Ilfov-sectia I-a comerciala.
Este impresionant documentul publicat în Monitorul Oficial nr. 63/17 martie 1937, prin care s-a facut
evaluarea bunurilor antreprizei. Din el reiese ordinea si grija cu care inginerul Liviu Ciulley întelegea sa-si
pastreze masinile, utilajele, sculele, dar si materialele curente de instalatii pâna la mobilierul si accesoriile
de birou.

Urmarea ordinea cu toata atentia

De altfel, preocuparea sa pentru ordine si gospodarire a materialelor este evidentiata si de o întâmplare


povestita de un inginer, astazi mai vârstnic, care-si amintea:"Când eram tânar si se construiau garajele
pentru autobuse din Soseaua Panduri, ale Societatii Comunale a Tramvaielor Bucuresti, îl însoteam
pentru prima oara pe inginerul Ciulley si pe înca un arhitect pe noul santier.
- Vezi ca aici sunt împrastiate cuie pe jos! observa inginerul Ciulley si trece mai departe.
Eu am zâmbit, dar arhitectul ramas în urma îmi spune printre dinti:
- Fii atent, daca mai gaseste asa ceva, ai încurcat-o!"
Inginerul Liviu Ciulley a fost membru al Societatii Politehnice si al Asociatiei Generale a Inginerilor din
România (A.G.I.R.).
Inginerul Liviu Ciulley a înteles sa-si marcheze trecerea prin viata printr-un numar impresionant de lucrari
46
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

zidite cu pricepere, pasiune si suflet, pe care ni le-a lasat si care se pot vedea în imaginile alaturate.
Cred ca trebuie amintit cum a fost ridicata cladirea în care astazi functioneaza Teatrul C. Nottara.
Tânarul Liviu Ciulei, viitorul regizor, era atras de teatru.
Tatal sau, inginerul Ciulley, voia însa sa-l faca inginer constructor.

A ridicat un teatru pentru fiul sau

În urma negocierilor, povesteste regizorul, a acceptat sa se înscrie la arhitectura. Cu toate acestea,


împreuna cu sora sa, Ana (Nini), fara stirea parintilor, se înscrie si la cursurile Conservatorului de Teatru.
În iunie 1945 se prezinta la examenul de absolvire cu un monolog din Henric al IV-lea de Pirandello, în
fata unei comisii alcatuita din monstri sacri ai teatrului românesc:Marioara Voiculescu, Alice Voiculescu,
Maria Filotti, Storin, Victor Ion Popa si Rectorul Mihail Jora. Examenul avea loc într-o sala de curs, fara
public. Când sa înceapa, usa laterala se deschide si pe ea intra, cu pardesiul pe mâna, inginerul Liviu
Ciulley, care cere permisiunea sa asiste la examen. Evident, era un aranjament cu Marioara Voiculescu,
pe care inginerul o cunostea. Viitorul regizor îsi aminteste ca, în acel moment, a fost pur si simplu blocat,
mai ales ca din fire era timid. Cu toate acestea, dupa o pauza destul de lunga, si-a luat inima în dinti si si-
a spus textul...
Emotia sa a fost însa constructiva. Regizorul Liviu Ciulei apreciaza ca "poate a fost cea mai buna
prestatie a sa".
Comisia a decis si tânarul Ciulei a trecut examenul.
Acasa, îsi aminteste el, era la masa cu inginerul Liviu Ciulley, mama si sora sa. Dupa o tacere
îndelungata, inginerul Liviu Ciulley spune:
-Se pare ca chestiunea teatrului este o treaba serioasa! Si, pauza...
Dupa o pauza de câteva minute în care "nu pot descrie prin ce am trecut", spune regizorul, tata spune:
-Am sa-ti construiesc un teatru.
Si astfel, a aparut dupa un an, în 1946, blocul în care astazi functioneaza Teatrul C. Nottara cu cele doua
sali de spectacol.

Localul Monetariei Nationale-Bucuresti

În locul vechii Monetarii a Statului, în anul 1935 s-a ridicat o cladire noua, cu utilaj modern, denumita
Monetaria Nationala. Noua institutie a fost organizata si dotata, astfel încât, în afara de baterea tuturor
monedelor metalice românesti, sa execute în exclusivitate pentru organizatiile de stat si obstesti, medalii,
decoratii, insigne, stampile si alte lucrari de gravura si presaj.
Localul a fost realizat dupa proiectele arhitectului Radu Dudescu, iar proiectele de beton armat si executia
au apartinut inginerului Liviu Ciulley.

1937. Palatul C.F.R.

Din anul 1937 au început lucrarile de constructii ale Palatului C.F.R. dupa planurile unui colectiv de
arhitecti, condus de profesorul arhitect Duiliu Marcu.
La executia acestei cladiri, care ocupa o suprafata de 10.000 mp, s-au facut studii geotehnice deosebite
privind terenul de fundatii, sub îndrumarea marelui profesor Karl Terzaghi (1883-1973). Dupa realizarea
radierului în anul 1936, o parte din lucrarile pentru constructia metalica a corpurilor laterale au fost
realizate de "Antrepriza inginerului Liviu Ciulley".
Ansamblul constructiilor a fost realizat între anii 1937-1939 dupa proiectele profesorului arhitect Duiliu
Marcu, iar executia a apartinut antreprizei inginerului Emil Prager.
Cladirea principala a Academiei Militare este dezvoltata pe un front de 120 m, are o suprafata construita
desfasurata de aproximativ 3.650 mp, parter cu 4 etaje, corpul central are o înaltime de 29, 0 m. Întreaga
constructie are scheletul din beton armat si caramida, cu fatada din piatra naturala.
47
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Dupa anul 1939, cladirea a fost completata cu constructii laterale, anexe ale institutului, precum si cu
blocurile de locuinte ale personalului Academiei Militare, care ocupa un larg teren din spatele cladirii
principale pe Soseaua Panduri. Si la aceste lucrari, betonul armat a fost folosit în forma lui clasica
împreuna cu zidaria. Executia lor se datoreaza firmei SONACO, condusa de inginerul Liviu Ciulley.

1943. Banca Nationala-corpul nou, din strada Doamnei

Dupa aprobarea de catre Parlamentul României, în 1881, a legii de înfiintare a Bancii Nationale a
României, Consiliul de Administratie al institutiei a luat toate masurile pentru ridicarea unui Palat al Bancii
Nationale, în strada Lipscani nr. 25. El a fost realizat între anii 1884-1889, fiind primul monument
remarcabil ridicat în timpul domniei Regelui Carol I.
Anii au trecut, si multiplele activitati bancare aparute dupa Primul Razboi Mondial au impus dotarea bancii
cu un nou local. Abia în anul 1939, în vremea guvernatorului Mitita Constantinescu, interesele urbanistice
ale primariei au putut fi puse de acord cu dorinta conducerii Bancii Nationale de a-si construi un nou
sediu. Pe de alta parte, a fost necesara modificarea legii de expropriere pentru cauza de utilitate publica,
în scopul includerii, în cazurile de expropriere si pe cel al realizarii unor importante cladiri ale statului. Doar
astfel, au putut fi expropriate cele doua proprietati situate între strazile Banca Nationala, Smârdan si
Doamnei, pentru ca banca sa dispuna de un teren suficient nevoilor sale.
Dupa ce studiul de sistematizare al cartierului din jurul cladirii Bancii Nationale, dintre strazile Doamnei,
Smârdan, Eugen Carada si Lipscani a fost aprobat de Consiliul Tehnic Superior al Ministerului Lucrarilor
Publice prin jurnalul nr. 11/23 februarie 1938, s-a trecut la întocmirea proiectului.
Cladirea noului Palat al Bancii Nationale a României a fost conceputa cu doua subsoluri, demisol, parter,
6 etaje pentru birouri, iar ultimul etaj a fost destinat spatiilor pentru receptie.
Dupa aprobarea proiectului de catre Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a României, la 27
martie 1940, executia a fost încredintata, prin licitatie, firmei inginerului Liviu Ciulley, Societatea Nationala
de Constructii, pentru "lucrarile de rosu".
Lucrarile au avansat lent din cauza dificultatilor pricinuite de razboi. În septembrie 1943 erau terminate
cele doua subsoluri, demisolul si partial parterul, la sfârsitul anului 1944 se executa plafonul casetat al salii
cu ghisee.
Este interesanta comportarea lucrarilor care erau în desfasurare în timpul cutremurului din noiembrie
1940, descrisa de academicianul Aurel A. Beles, în remarcabila sa lucrare "Cutremurul si constructiile",
publicata în anul 1941.
Iat-o:"la fundatiile noului Palat al Bancii Nationale, unde sapaturile ating 10 m adâncime, proptelele au
rezistat în conditiuni foarte bune, cu exceptia unui punct marginal unde un bloc de zidarie vechi, sustinut
de profile, a cedat fara a produce nici o paguba".

Un gest de mare omenie

Dar pentru a cunoaste mai complet personalitatea inginerului Liviu Ciulley trebuie amintit si un gest-mai
putin cunoscut astazi-care este legat de conceptia pe care si-o facuse asupra unei tinute si atitudini
cetatenesti.
În anul 1928, se înfiinteaza Asezamântul cultural Ionel I. C. Bratianu, din initiativa sotiei acestuia Eliza
Bratianu. El avea ca scop "întarirea simtamântului national în poporul român prin publicarea actelor si
documentelor relative la istoria României, publicarea lucrarilor stiintifice si de popularizare a cunostintelor
istorice, sociale si economice, organizarea si întretinerea unei biblioteci publice."
Initial, sediul Asezamântului a fost în strada Paris nr. 8 (strada Doamnei de astazi), pâna în 1929 când
Asezamântul va fi înzestrat cu imobilul din strada Lascar Catargiu nr. 5 (strada Biserica Amzei), prin
donatia Elizei Bratianu (act autentificat nr. 13404/1929).
Cladirea a fost grav avariata de bombardamentele din aprilie 1944 si de cel din ziua de 24 august 1944. O
parte însemnata a cladirii si mobilierul au fost distruse. Interesant, nu s-a putut salva nici Colectia

48
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

discursurilor lui Ionel I. C. Bratianu care se afla în zona lovita de bombe.


Conditiile grele, lipsa fondurilor facea aproape imposibila refacerea imobilului.
În aceste circumstante este de remarcat generoasa oferta a inginerului Liviu Ciulley si a societatii sale de
constructii "SONACO".

Amintiri despre familia Ciulley

Liviu Ciulley a fost casatorit cu Elena Clara Vexler. Au avut 2 copii:Ana (Nini), nascuta în anul 1922 si
Liviu, nascut în Bucuresti, la 7 iulie 1923. Dupa ce si-au luat bacalaureatul, amândoi copiii s-au înscris la
conservatorul de teatru, Liviu urmând în paralel si arhitectura.
Despre familia Ciulley mi s-au parut remarcabile portretele pe care le-a facut profesorul Costake Ottescu,
în amintirile sale.
"Liviu Ciulley tatal - spunea profesorul - era un om fermecator si vesel. Nu vorbea prea mult, dar când
istorisea ceva, verbul lui era mereu spiritual si precis si avea o constructie de o gradatie impecabila. Când
juca sah, fuma interminabil dintr-un tigaret lung si fluiera. Avea ureche muzicala si darul atât de rar al
fluieratului frumos".
Domnea în casa inginerului Liviu Ciulley o atmosfera de calm firesc si de lipsa de nervi si agitatie pe care,
spunea Costake Ottescu, n-o întâlnise decât în filme. În filme englezesti! Si nici acolo! Un exemplu:
Tata si Liviu senior jucau sah.
Coana Cleo cu Doamna Udroiu, prietena ei fidela si a lui Nini, si cu mama, conversau sau jucau pinacle.
Liviu si cu mine, la radio ascultam pe Erna Saad, "femeia sifon" cum îi placea lui Liviu s-o numeasca din
cauza registrului ei foarte întins.
Deodata intra soferul si spune ca a disparut masina, Buick-ul din fata casei.
-Nu se poate! A spus lent si sigur Coana Cleo.
-Domnisoara, se adreseaza desperat soferul lui Nini, zau ca a disparut!
-Ei, cum o sa dispara!
Dupa o pauza, Coana Cleo decide totusi ca e ceva special în tonul si cu nelinistea soferului.
-Nelutu, îi spune ea lui Liviu junior, vezi ce spune Ion ca s-a întâmplat!
-Da, mama, imediat, sa se termine aria.
-Liviu, intervine anxios, tata, auzi ca a disparut masina!
-Ce? se trezeste din meditatia sahista inginerul, vezi de treaba, nu se poate, o fi alunecat la vale câtiva
metri.
Si asa a fost, alunecase încet masina câtiva metri, parasise soseaua si se oprise într-un pin, fara nici o
stricaciune.
Dar calmul lor mi s-a parut ceva din alta lume! O lume a pacii, acolo unde agitatia nu are ce cauta. Autor
Nicolae Noica. Sursa https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/liviu-ciulley-ziditorul-bucurestiului-
modern

Cartierul Cotroceni, de la codrul tâlharilor şi al fugarilor, la Palatul Prezidenţial

Una dintre cele mai selecte zone ale Capitalei, Cartierul Cotroceni este totodată şi una dintre cele mai
vechi aşezări ale urbei noastre. Primele atestări ale satului Cotroceni datează de pe timpul domniei lui
Mihai Viteazul.

Acum 400 de ani, Bucureştiul se întindea de-a lungul malului estic al Dâmboviţei, iar pe partea de vest a
râului se găseau mahalalele. În acele vremuri, domnitorul acestori pământuri era Logofătul Şerban
Cantacuzino, care în anul 1671, intră în posesia mai multor terenuri, inclusiv satul şi pădurea Cotrocenilor,
de la vest de Dâmboviţa. Această expanisune i-a adus, se pare, antipatia mai multor oameni influenţi ai
vremii şi în scurt timp, Cantacuzino a fost acuzat că unelteşte împotriva domnitorului Gheorghe Duca şi că
încearcă să preia întreaga putere.
49
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Pădurea celor care fugeau de lege

Pentru a-şi salva viaţa, Şerban Cantacuzino fuge din Bucureşti la 7 octombrie 1678 dorind să ajungă în
Turcia, unde beneficia de sprijinul paşei. Fiind urmărit de oamenii lui Duca, se adăposteşte timp de trei
zile în Pădurea Cotrocenilor, aflată dincolo de satul cu acelaşi nume. În acele vremuri, pădurea deasă a
Cotrocenilor era un loc de refugiu pentru cei care doreau să-şi piardă urma, a tâlharilor şi a nelegiuitorilor.
În limbajul acelor vremuri, expresia “ a te cotroci” însemna a te ascunde, a-ţi perde urma. De aici şi
numele pădurii.

După ce mânia lui Ghoerghe Ducase domoleşte, Şerban cantacuzino se întoarce în oraş şi drept
recunoştiinţă pentru localnici şi loc, logofătul ridică aici o mănăstire între anii 1680 şi 1682. faptul că
pădurea i-a salvat viaţa este consemnat chiar de către Şerban Cantacuzino, în hrisovul din 1681, dat
pentru mănăstire:“chiar din acest loc am fost mântuiţi din mâinile sângeroşilor vrăşmaşi”.

Ivoarele istorice vorbesc despre o biserică veche de 500 de ani

La Arhivele Statului din Bucureşti se păstrează Condica Mănăstirii Cotroceni, redactată de cronicarul
Dionisie Eclesiarhul (1759 – 1820), în care au fost consemnate toate daniile şi privilegiile cu care fusese
înzestrată mănăstirea de către Şerban Cantacuzino şi de domnitorii care l-au urmat.

Acest document arată că pe acest loc a existat un lăcaş de cult mai vechi, probabil din lemn, pe care
domnitorul l-a înlocuit cu o frumoasă biserică de zid. tot aici se notează că mănăstirea a fost construită în
mijilocul unei poieni din Codrii Cotrocenilor. Toto aici, logofătul Cantacuzino a construit şi case domneşti,
folosite drept reşedinţă domnească (din vechiul palat se mai păstrează şi astăzi cuhniile, locul unde era
pregătită mâncarea).

50
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Cuza, Carol I şi pionierii lui Ceauşescu, locuitorii palatului

După 1850, palatal devine reşedinţă de vară a domnitorilor pământeni, iar apoi este folosit de Alexandru
Ioan Cuza precum şi de Carol I. În 1883, vechia reşedinţă domnească a fost dărâmată şi în locul ei a fost
construit actualul palat după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. În anii regimului communist,
clădirea scomptuoasă din zona care devenise deja ultra-selectă funcţionează ca Palatul Pionierilor.

După cutremurul devastator din 1977, ansamblul de la cotroceni a fosr consolidate şi renovat. În 1984, la
ordinal lui Ceauşescu au fost demolate mănăstirea şi biserica lui Şerban Cantacuzino, care ajunseseră să
fie considerate simboluri ale vremurilor vechi ale Bucureştiului.

Palat Prezidenţial, după 1990

După 1990, într-o aripă a palatului este înfiinţat Muzeul Naţional Cotroceni, iar în cealaltă parte a
ansamblului se instalează preşedenţia României. În 2004, Biserica Mănăstirii Cotroceni a fost parţial
refăcută, fiind folosite şi unele dintre decoraţiunile originale din piatră, care au mai putut fi salvate din
tăvălugul demolării.

De asemenea, între 1860 şi 1866, pe terenurile Mănăstirii Cotroceni a fost amenajată prima Grădină
Botanică din Bucureşti. Mutată în 1878 în central oraşului, peste drum de Universitate, aceasta revine
şapte ani mai târziu, în 1885, în zona Cotroceni, fiind amplasată pe cealaltă parte a drumului, unde se
găseşte şi acum. Autor Vlad Ignat. Sursa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cartierul-
cotroceni-de-la-codrul-talharilor-si-al-fugarilor-la-palatul-prezidential

Cele mai vechi clădiri din București

51
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Multe clădiri încărcate de istorie ale Bucureştiului de altădată au supravieţuit secolelor, în ciuda celor două
războaie mondiale, dar şi a cutremurelor. Ele încă dau un parfum special Capitalei. Reporterii adevarul.ro
vă propun o trecere printre filele istoriei pentru a descoperi cele mai vechi şi frumoase locuri din Bucureşti.

Casa Melik, Hanul lui Manuc, Spitalul Colţea, Biserica Colţea, dar şi Biserica Kretzulescu sunt oaze de
istorie şi arhitectură în goana nebunească a Bucureştiului de astăzi.

1. Biserica Sfântul Anton (Curtea Veche)

Aflată în centrul fostei curţi domneşti, biserica Sfântul Anton a fost ridicată de voievodul Mircea Ciobanu în
secolul al XVI-lea, pe locul fostei biserici, ctitorită de Mircea cel Bătrân. Lăcaşul a suferit o serie de
transformări de-a lungul timpului. În anul 1611, biserica a fost refăcută de Matei Basarab, după ce a fost
incendiată şi jefuită. Prădată din nou în timpul invaziei turco-tătare, biserica Sfântului Anton este refăcută
de domnitorii Gheorghe Ghica, între ani 1660 şi 1664, şi Gheorghe Duca, în perioada 1673-1678. Cea mai
importantă transformare a avut loc în anul 1715 când i s-a adăugat portalul de la intrare. Biserica a fost
mărită de Nicolae Mavrocordat în secolul al XVIII-lea, iar în 1852 i s-a adăugat un al doilea hram.

2. Biserica Colţea

Biserica Colţea este un reper al Capitalei, fiind situată în apropierea Pieţei Universităţii. Lăcaşul de cult a
fost construit în stil brâncovenesc în numai un an, între 1701-1702, şi a fost ctitorită de spătarul
Cantacuzino. Picturile îi aparţin tot lui Gheorghe Tattarescu. În timpul domniei lui Ştefan Cantacuzino,
ansamblul a fost înconjurat de ziduri, terminate în 1715. În februarie 1739, clădirile de la Colţea au ars,
acoperişul şi interiorul fiind refăcute în acelaşi an. Biserica Colţea a rămas un monument reprezentativ al
epocii brâncoveneşti, prin tehnica procedeelor decorative, rar întâlnite, combinate cu influenţe orientale şi
ale artei occidentale în stil baroc italian.

3. Spitalul Colţea

Doi ani mai târziu de la terminarea Bisericii Colţea, a fost construit primul spital din Ţara Românească. Cu
o istorie de peste 300 de ani, Spitalul Colţea este unul dintre cele mai importante spitale din România,
datorită activităţii de asistenţă medicală, învătământ medical şi cerecetare ştiinţifică. În 1739, complexul
de la Colţea a fost distrus de un incendiu de proporţii. Clădirile au fost refăcute în 1837-1842, respectiv
1888. După ce a fost refăcută, instituţia si-a extins activitatea, infiinţându-se noi secţii şi clinici.

4. Biserica Kretzulescu

Biserica a fost construită între anii 1720-1722, cu ajutorul cancelarului Iordache Kretzulescu şi al soţiei
sale Safta, una dintre fiicele lui Constantin Brâncoveanu. Este unul dintre cele mai valoroase monumente
de arhitectură ale oraşului de la sfârşitul perioadei brâncoveneşti. Picturile din interior au fost realizate de
Gheorghe Tattarescu. Cutremurul din 1838 a distrus turnul bisericii, ulterior a fost refăcut în anul 1859,
într-un stil neoclasic, cu o turlă din lemn acoperită cu tablă. Pridvorul, care era închis, păstrează pictura
originală care stă sub semnul stilului brâncovenesc.

5. Biserica Mântuleasa

Lăcaşul de cult din sectorul 2 a fost ctitorit în anul 1734 de către jupânesele Maria şi Stanca, sora şi soţia
jupânului Mana Cupetu, pe vremea domnitorului Grigore Ghica. Biserica este zidită în forma de cruce cu

52
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

altar, naos unit cu pronaosul, pridvor sprijinit pe patru stâlpi de piatră şi o turlă care serveşte drept
clopotniţă. Biserica a trecut printr-o singură restaurare care a durat patru ani, între anii 1926 şi 1930.

6. Casa Melik

Aflată pe strada Spătarului numărul 22, Casa Melik este considerată de specialişti cea mai veche
construcţie din Bucureşti destinată locuirii. Construcţia datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-
lea, fiind construită pe la 1750-1760. Clădirea a fost reabilitată şi restaurată complet între anii 1970 şi
1994, sub spravegherea Direcţiei de Monumente Istorice din Ministerul Culturii. Casa Melik adăposteşte
acum colecţia de artă Serafina şi Gheorghe Răuţ.

7. Hanul lui Manuc

Celebrul local din Centrul Vechi al Capitalei a fost construit la începutul secolului al XIX-lea, de către
boierul armean Manuc Bei. Din descrierile de la începultul secolului XIX, reiese că la subsol se aflau 15
pivniţe boltite, 23 de prăvălii la parter, camere pentru servitori, două saloane mari, zece magazii şi un
tunel în care încăpeau aproximativ 500 de oameni. În curtea exterioară exista o cafenea şi o mică grădină
cu fântână arteziană. Hanul a fost grav afectat de cutremurul din 1838, care l-a determinat pe Murat, fiul
lui Manuc, să poruncească dărâmarea şi reconstruirea unei laturi mari a acesteia. În cele din urmă, Murat
a decis să vândă hanul, deoarece presiunile pentru reparaţii erau foarte mari, iar costurile ar fi făcut din
păstrarea hanului o afacere neprofitabilă. Autor Bogdan Păvăloi. Sursa
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cele-mai-vechi-cladiri-din-bucuresti

De la Casa Scânteii la Casa Poporului

53
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Pe durata întregii sale existenţe, regimul comunist a reuşit să îşi vadă mesajul politic exprimat poate cel
mai bine, în planificarea arhitecturală din Bucureşti. Arhitectura, văzută ca ştiinţa ce proiectează clădirile,
atât cele de locuit, cât şi cele instituţionale, nu putea (aşa cum nu putea nici un alt domeniu ştiinţific sau
cultural) să nu fie subordonată modului de gândire al sistemului totalitar comunist, mod de gândire perfect
definit prin formula orwelliană a „dublului limbaj” – diferenţa dintre discursul oficial şi cel real.

Realitate şi propagandă

Discursul oficial, propagandistic, cu privire la intenţiile urbanistice ale regimului comunist sună cât se
poate de frumos:„Bucureştii se transformă pe zi ce trece într-un oraş modern, capitală a unui stat în care
se de săvârşeşte construcţia socialismului. Măreţele construcţii ale socialismului se înalţă în fiecare colţ al
ora şu lui. Largile bulevarde luminate fluorescent, cartierele moderne muncitoreşti ridicate în ultimii ani,
ritmul impresionant al înnoirilor dau Bucureştilor de azi o înfăţişare cu totul di fe rită de oraşul din anii re gi
mu lui bur ghezo-moşieresc, în care mizeria cartierelor mărginaşe de cocioabe locuite de muncitori
contrasta dureros cu cartierele luxoase, construite pentru exploatatori”. Realitatea este mult diferită. Ceea
ce au intenţionat conducătorii ţării în această perioadă a fost dezrădăcinarea locuitorilor prin cantona rea
lor în imense cartiere de blocuri de locuit, apreciate de majoritatea au torilor non-comunişti drept adevă
rate „colhozuri urbane”. Această acţiu ne avea menirea de a împlini mai multe obiective:alienarea,
omogenizarea, nivelarea locuitorilor şi transfor marea lor în „automate ale modernităţii” pentru împlini în
final evoluţia acestora spre „omul nou” de tip socialist. O a doua latură a gândirii comuniste viza
construcţiile instituţionale, megalomanice, specifice regi murilor totalitare, servind ca expresie a
prosperităţii şi bunăstării statului.

În fine, o ultimă modalitate de a pune în practică ideile totalitare comuniste a fost distrugerea unor
monumente de certă valoare istorică ce serviseră drept locuri de memorie pentru popor, cu scopul de a
şterge memoria unei perioade anterioare regimului din mintea oamenilor. De-a lungul intervalului de timp
studiat (1947-1989) putem identifica trei diviziuni temporale majore, fiecare cu modalităţile sale de a
aborda discursul arhitectural:perioada de început (de la preluarea pu terii până spre a doua jumătate a
deceniului 60), perioada de mijloc (1960 – 1970), perioada terminală (anii 80). În cele ce urmează acestea
vor fi abordate şi analizate pe rând.

Perioada de început

În plan politic, este vorba despre acel interval temporal în care regimul, proaspăt instituit încearcă să îşi im
pu nă controlul asupra tuturor domeniilor de decizie din stat. Acest lucru nu se putea realiza decât prin
ajutorul necondiţionat al U.R.S.S. Perioada dintre sfârşitul deceniului al 5-lea şi începutul deceniului al 7-
lea se traduce prin dependenţa totală, politică, administrativă şi ideologică, de puterea sovietică. Această
dependenţă este foar te uşor observabilă în domeniul arhitecturii, unde Bucureştii încearcă să de vină o
copie a Moscovei. Cel mai bun exemplu este Combinatul Poligrafic Casa Scânteii (construit în anii 1952-
1957), copie fidelă a Universităţii M. V. Lomonosov din Moscova. Pentru construcţiile instituţionale,
modelul moscovit este fidel respectat. Planul de „transformare socialistă” a Moscovei presupunea
implantarea „împrăştiată” a clădirilor în pla nul inelar al Moscovei, ca simbol al modernizării, în replică la
turnurile Kremlinului istoric2. Se observă şi în cazul bucureştean o diversificare a lo ca ţiilor alese pentru
clădirile expo nen ţiale:Sala Palatului R.P.R. (inau gu ra tă în mai 1960), Palatul Radiodifu ziunii, Pavilionul
central de expoziţii a economiei naţionale a R.P.R. Această situaţie este diferită faţă de ceea ce se va
întâmpla în perioada de final a comunismului, atunci când toate construcţiile exponenţiale vor fi grupate în
jurul unei axe Est-Vest.

În ce priveşte construcţiile funcţionale, în această perioadă începe să se aplice modelul (ce va fi apoi
generalizat) al cartierelor cu blocuri de locuit. Între anii 1955-1970, a par ta mentele menite să găzduiasă
54
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

nu mă rul tot mai mare de muncitori sunt cons truite la periferia oraşului, pe terenuri virane sau în zone
suburbane, de-a lungul unor bulevarde de centură sau al şoselelor de acces în oraşe, pe criteriul
proximităţii faţă de recent construitele unităţi industriale.

Acest mod de a construi nu afecta zona centrală, istorică a oraşelor. Astfel, pentru început au fost
construite, potrivit planului de sistematizare, blocuri în zonele Floreasca, Bucureştii Noi, Vatra Luminoasă.
În a doua jumătate a anilor 50, construcţiile în Bucureşti s-au desfăşurat în zonele Titan (pentru a
acomoda pes te 200.000 de locuitori în apro pie re uzinelor 23 August şi Republica, precum şi a uzinei
Policolor din car tierul Dudeşti), Drumul Taberei (în apropierea fabricilor din Militari şi Ghencea), Jiului şi
Berceni (începând cu anii 60). În zonele Militari, Ghencea, Giuleşti, Balta Albă au fost de molate străzi
constituite din locuin ţe individuale pentru a face loc, de-a lungul arterelor principale, construcţiilor de 6-10
etaje în front continuu. Ritmul construcţiei de blocuri, aşa cum afirma propaganda comunistă, a crescut an
de an:7.800 apartamente în anii 1957-1958, 7.700 apartamente doar în 1960, 12.400 apartamente în
1961.

Perioada de mijloc

Perioada anilor 1960 – 1970 este cea în care regimul comunist a reuşit o totală subordonare a
administraţiei şi economiei a statului, intrând în zona de consolidare a puterii sale. Pe plan politic,
perioada corespunde îndepărtă rii programatice de Moscova şi afişării unei aşa-zise linii „independente”.
În plan arhitectural, aceasta este perioada cea mai prolifică în ceea ce priveşte construcţia de blocuri de
locuit. Acestea, pe lângă cons trucţiile exponenţiale, al căror mesaj metaforic este înălţimea şi apropierea
de Occident (Hotelul Intercontinental, Centrul de Televiziune, Aeroportul Otopeni), au menirea de a de
monstra caracterul puternic, durabil al regimului şi evoluţia sa exponenţială, ca şi legăturile ce încep să se
înfiripe între România şi statele din afara lagărului comunist. Sunt preferate acum cartierele monolit de
blocuri, situate nu nu mai pe marile artere ce le traversează, dar şi „în profunzime”. Modelul sovietic de
blocuri este înlocuit cu cel francez.

Construcţiile beneficiază şi de un set de norme tehnice, elaborat la jumătatea deceniului al 7-lea.


Multitudinea de blocuri nouconstruite are ca scop un deziderat ur mărit cu insistenţă de conducătorii
regimului – atragerea cât mai multor locuitori din mediul rural în mediul urban. Pe data de 29 octombrie
1974 este adoptată legea 58 privind „sistematizarea teritoriilor şi localităţilor urbane şi rurale”. Aceasta
stipula:„Sistematizarea are drept scop organizarea judicioasă a teritoriului ţării, judeţelor şi comunelor, a
localităţilor urbane şi rurale, zonarea funcţională privind modul de folosinţă a terenului, stabilirea regimului
de înălţime, a densităţii construite, precum şi a densităţii locuinţelor, a spaţiilor plantate şi de agrement,
echiparea cu dotări social-culturale, cu lucrări tehnico-edilitare şi căi de comunicaţie şi trans port,
păstrarea şi îmbunătăţirea me diului înconjurător, punerea în va loa re a monumentelor istorice şi de artă
şi a locurilor istorice, creşterea efi cienţei economice şi sociale a investiţiilor şi îmbunătăţirea continuă a
condiţiilor de muncă, de locuit şi odihnă pentru întreaga populaţie”.

Un lucru ce suna foarte frumos în teorie. În practică însă, sistematiza rea a însemnat, pe lângă
distrugerea a mii de sate, distrugerea aproape to ta lă a construcţiilor urbane tradiţionale şi înlocuirea lor
cu blocuri de aparta men te, precum şi încercarea de mu ta re a întregii populaţii rurale, de peste 11
milioane de oameni, din locuinţele unifamiliale, proprietate privată, în apartamente la blocuri, în calitate de
chiriaşi.

55
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Cutremurul de la 1977 aduce şi el noi schimbări în concepţia arhi tec tonică. În plan tehnic, clădirile
construite în urma lui beneficiază de un set complet de norme antiseismice. În plan politic, este semnalul
pentru reevaluarea centrului istoric. Odată cadrul legal stabilit (Legea sistematizării), în urma desfiinţării
Direcţiei Patrimoniului Cultural Naţional (25 noiembrie 1977), perimetrul central al capitalei României,
rămas neatins până spre mijlocul deceniului al 8-lea, începe să fie la rândul lui su pus procesului de
remodelare urbană.

Un studiu realizat de arh. Constantin Jugurică, director tehnic al Proiect Bucureşti, principala instituţie ce
avea în sarcină reconstrucţia capitalei, arăta că, dintr-o arie a Bucureştiului de 9.250 ha, 650 ha sunt o
cupate de construcţii sănătoase, anterioare anului 1943, 2.150 ha sunt clă diri noi (construite între 1944 şi

56
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

1970), 800 ha sunt clădiri construite între 1971 şi 1975, iar marea majoritate, 5.650 ha sunt construcţii
vechi, sub standardele moderne. Astfel, construcţiile anterioare anului 1943, reprezintă, sub raport
teritorial, 7, 02% bune şi 61% sub standard din total, respectiv din 621.000 de locuinţe, 410.000 sunt
bune, iar 211.000 sunt sub standard8. Din cele patru alternative ale modificării structurii centrului istoric
propuse la începutul anilor ă70 (demolare şi reconstrucţie;renovare pe arii întregi;restructurare prin
păstrarea construcţiilor adecvate, înlăturarea celor inadecvate şi inserarea de construcţii-
plombă;modernizare con form standardelor contemporane) începe să fie folosită predilect prima dintre ele,
sub motivul că „vechile oraşe, cu structura lor specifică şi re ţea ua stra da lă, nu pot fi adaptate la
cerinţele vieţii cotidiene. Suntem, începând cu mijlocul anilor 70, în tranziţie spre perioada finală, martoră
a celor mai mari distrugeri de monumente istorice din Bucureşti.

Perioada finală

Perioada anilor 80, cea de sfârşit a regimului comunist din România, vine în plan politic cu o nouă
ideologie, cea a naţionalcomunismului. Aceasta este impusă de conducătorul politic Nicolae Ceauşescu
într-o în cer care de a camufla realităţile eco no mice nefaste prin apelul la un discurs de tip naţionalist-
extremist, co ro borat cu vechea ideologie a comunismului. În ce priveşte discursul arhitectural, acesta
este marcat într-o mă su ră hotărâtoare de opţiunile (capriciile) lui Nicolae Ceauşescu, fie că este vorba
de construcţiile de tip me ga lomanic influenţate de călătoriile sale prin statele comuniste asiatice, fie de
distrugerea acelor locuri is to ri ce indezirabile unui stat care se proclama în cel mai înalt stadiu al
organizării umane.

Avem, deci, două dimensiuni ale planului urbanistic în această perioadă:pe de o parte distrugerea
centrului istoric, acţiune fără precedent în cultura română (aşa cum am văzut, în perioadele anterioare se
încerca men ţinerea şi integrarea monumen te lor în noile arii construite), pe de cea laltă parte proiectele
cu mesaj totalitar, grupate în jurul Centrului Civic. În ce priveşte prima dimensiune, avem de-a face, pe
lângă demolările a cartiere întregi (cum a fost, spre exemplu, cartierul Uranus, de pe Dealul Spirii), cu
dărâmarea deliberată de monumente, în special religioase, sau mutarea lor, cu scopul de a fi ascunse
între blocuri. Dacă astfel de dărâmări au avut loc, în mod ne cesar, după cutremurul din 1977 (clădiri
afectate de acest cutremur), politica de demolare a devenit generală începând cu anul 1984.

O listă a clădirilor distruse în această perioadă (1984-1987) nu poate să omită mo nu mente istorice
precum mănăstirea Co troceni (datând din 1679, dărâma tă în 1984), mănăstirea Văcăreşti (construită în
secolul al XVIII-lea şi dărâmată în 1986), biserica Sf. Spiridon Vechi (din secolul al XVII-lea, dă râmată în
1987). Dintre monumentele istorice mutate pentru a fi ferite de ochii locuitorilor menţionăm Schitul
Maicilor, biserica Olari, mănăstirea Mihai Vodă, biserica Cuibul cu Barză. Povestea distrugerii mănăstirii
Văcăreşti, „cea mai reprezentativă realizare a arhitecturii româneşti din se colul al XVIII-lea” (Vasile
Drăguţ), este reprezentativă. Spaţiul pe care era amplasată această mănăstire a fost iniţial destinat unui
nou Tribunal al Poporului.

După ce fuseseră elaborate serii de planuri care să conserve, pe lângă clădirea Tribunalului, măcar
biserica Văcăreşti, s-a decis de molarea în întregime a complexului monastic, operaţiune desfăşurată în
tre anii 1984 şi 1987. Renunţând la construcţia Tribunalului, Nicolae Ceauşescu a dispus amplasarea aici
a unei noi Săli de Sport. Această construcţie nu s-a concretizat nici ea, astfel că spaţiul ocupat anterior de
mo nu mentul istoric a rămas teren viran pâ nă în zilele noastre.

În ceea ce priveşte proiectele ex ponenţiale majore ale perioadei (Ca sa Poporului, Muzeul Muzeelor, Bi
blioteca Naţională, Complexul instituţiilor muzicale reunite, Sala Congreselor), acestea au fost în mare par
te influenţate de modelul oferit de capitala Coreei de Nord, în urma istoricei vizite făcute acolo, la invitaţia
lui KimIrSen, de Nicolae Ceauşescu. Acesta a trimis în 1985 o delegaţie de arhitecţi şi specialişti români la
57
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Phenian pentru a vizita palatul preziden ţial, o sală a congreselor şi o sală de sport, în vederea construirii
unora si mi lare la Bucureşti. Ulterior au fost sta bilite amplasamentele pentru Casa Poporului pe dealul
Uranus, Sala Con greselor pe amplasamentul fostului hipodrom de pe Calea Plevnei (ulterior aici avea să
fie începută construcţia clădirii menite să reunească toate muzeele) şi Sala de Sport, al că rei
amplasament avea să varieze, de la malul Dâmboviţei, la Ciurel-Grozăveşti la fostul amplasament al mă
năstirii Văcăreşti.

Din toate aceste proiecte, doar primul a fost concretizat (având ca şef de proiect pe arh. Anca Petrescu).
Pornind de la Casa Poporului a fost realizat proiectul Centrului Civic – o axă majoră (Calea Victoriei So
cialismului, lungă de 3, 5 km) traversând oraşul pe direcţia Est-Vest până la Piaţa Alba Iulia, în fronturi con
tinue, rezervate unor „clădiri de locuit cu magazine la parter”, cu inserţii de clădiri monumentale cu func ţie
publică (o galerie comercială compactă, biblioteca naţională, complexul instituţiilor muzicale reunite).

Acest program ar fi trebuit să devină purtătorul mândriei naţionale, expresia potenţialului nelimitat al
„socialismului multilateral dezvoltat” şi opera capitală a „omului nou” şi a liderului providenţial. Într-un eseu
asupra Limbaju lui totalitar în arhitectură, arhitectul Mariana Celac observă:Cu o volumetrie inconsistentă
şi cu o exuberanţă decorativă ce trimite la toate sti lurile arhitectonice prin interpretarea eclectismului de
sfârşit de secol al XIX-lea, ce urmăreşte să trimită un mesaj eroic, al mândriei naţionale, al victoriei noii
ordini, arhitectura din perioada finală a regimului comunist, reprezentată cel mai bine de Ca sa Poporului,
nu face decât să transmită impresia de ludic, car na valesc, ridicol”.

Momentul decembrie 1989 surprinde peisajul urbanistic bucureştean într-o situa ţie dezolantă, care poate
fi cu uşurinţă descrisă chiar şi de un observator venit din a fară:„[…ş vechea inimă a oraşului distrusă,
aproximativ 8.000 de case distruse şi 30 de bise rici demolate pentru a lăsa loc liber unui palat gigantic şi
pentru un bulevard […ş de-a lungul că ru ia se înşiră clă diri re-zidenţiale masive pentru acti viştii de
partid”. În lumina ce lor prezentate (distru gerile de monumente is torice, alienarea lo cui torilor şi
caracterul intenţionat al acesteia), de mersul arhitectural comunist este con damnabil. Sub aspect estetic,
el a a dus mai curând dezavantaje capitalei României. Autor Emil Colceru. Sursa
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/de-la-casa-scanteii-la-casa-poporului

Carol al II-lea, fuga în exil - ascuns pe podeaua unui tren ciuruit de gloanțele
legionarilor

58
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Plecarea lui Carol al II-lea din București este una rușinoasă, este o fugă clară de teama legionarilor care
vor să atenteze la viața sa, în ciuda garanțiilor date de Antonescu. De aceea, s-au luat precauții, iar fostul
suveran a părăsit Palatul Regal în toiul nopții. La Gara Băneasa, în ziua de 7 septembrie, în jurul orei 4
dimineața, trenul în care Carol al II-lea și suita sa au urcat se pune în mișcare în mare viteză.

Călătoria spre Ardeal se derulează rapid. Problemele încep la Timișoara, unde, după cum reiese din notele
lui Carol al II-lea, acesta tremură pentru viața sa: „Intrând în Gara Timișoara, simt cu disperare că trenul
încetinează. Deodată, aud focuri. Sunt pocniturile caracteristice cari mi-au rămas în urechi de zilele trecute,
în București: plesnitura seacă și ascuțită a armelor gardiștilor, «Mauser-ile» germane. Trenul își iuțește
alura, iar focurile se întețesc. Aud cum răspund armele noastre automate din tren. Cât am putut, am
baricadat pereții cabinei și fereastra, iar cu Duduia ne-am culcat pe jos. Când focurile au fost mai vii, Pussy,
cățeaua noastră atât de iubită, s-a așezat peste mine, ca și când ar fi voit să mă apere cu trupușorul ei. Uf,
am trecut cu numai câteva ferestre sparte, dar cea din cabina mea a rămas neatinsă. Ce a fost în sufletul
meu numai Dumnezeu știe. O jale de nedescris și o scârbă cum nu se mai poate. M-a apucat o tristețe
sufletească nesfârșită gândindu-mă la tot ce m-am sforțat să fac în acești 10 ani și la ce recunoștință culeg:
gloanțele unor tineri rătăciți și discreierați, dar tot gloanțe sunt”.

59
UNIUNEA ARHITECTILOR DIN ROMANIA

Frica nemărturisită și tristețea sunt amplificate cu fiecare kilometru care îi desparte de graniță: „Îmi dau
prea bine seamă că primejdia de la Jimbolia poate fi și mai mare, mai ales că la prima încercare reușita n-
a fost a lor. Înfrigurătoare și apăsătoare până la culme au fost cele 45 de minute până ce trenul s-a oprit.
Fiecare variațiune în iuțeala de mers putea să însemneze ceva rău, și pe acest sector sunt multe. Trenul
s-a oprit. Urdăreanu deschide ușa cabinei și anunță că suntem la Veliki Kikinda, pe teritoriul iugoslav. Am
răsuflat. Astfel am părăsit țara mea, pentru care am muncit cu drag și fără odihnă, gonit nu numai de
lașitatea, trădarea și nerecunoștința elementelor politice, dar și însoțit // de gloanțele tineretului, pentru
cari tocmai voiam să clădesc o țară frumoasă și fericită. Degetele cari au tras trăgaciul erau ale lor, dar
gloanțele erau străine”. Așa începea lungul exil al fostului Rege Carol al II-lea. Autor Dorin Stănescu.
Sursa https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/carol-al-ii-lea-fuga-in-exil-ascuns-pe-podeaua-unui-
tren-ciuruit-de-gloantele-legionarilor

Realizat,

Adriana Tănăsescu,

Director executiv

60