Universul și sistemul solar

În Universul observabil se află peste 100 miliarde de galaxii care se asociază în grupuri mari numite
roiuri şi superroiuri de galaxii.
Galaxia în care se află Sistemul nostru Solar se numeşte Calea Lactee, cele mai apropiate galaxii de
Calea Lactee sunt Norii lui Magelan, la 140-160 ani lumină şi Andromeda la 2 mil.an.l. (1 an.l.=  circa
9500 miliarde de km).

Caleea Lactee Formarea Sistemului Solar

Sistemul solar este alcătuit din Soare şi ansamblul de corpuri cereşti legate de acesta prin forţa
gravitaţională: cele opt planete, cei peste 170 de sateliţi naturali ai acestora, planetele pitice, şi alte
corpuri mai mici (care includ asteroizi, meteoriţi, comete, praf, obiectele centurii Kuiper etc.). În
centru se află Soarele, iar celelalte astre orbitează în general, în jurul acestuia. Sistemul nostru solar s-
a format acum 5 miliarde de ani dintr-un nor imens de gaze și praf cosmic numit nebuloasa solară.
Prin colapsul gravitațional (contracția) al unei părți din acest nor, materia rezultată s-a adunat în
centru, formând Soarele, iar restul materiei s-a aplatizat sub forma unui disc, din care tot prin
concentrarea materiei, s-au format planetele, sateliții, asteroizii și alte corpuri cerești.

Sistemul solar
 Structura Soarelui
Soarele este o stea de mărime mijlocie (pitică galbenă, cu un volum de 1,3 milioane ori ca cel al
Pământului), a cărei energie provine din fuziunea hidrogenului în heliu (H cca 70%, He 30%,
elemente grele 2%). Distanța față de Pământ este de 149 600 000 km. Masa lui este de aproximativ
740 de ori mai mare decât masa tuturor planetelor. Temperatura în interiorul său (în centru) este de
15 milioane K, iar la suprafaţă de 5700 K. Structural este compus din două părţi: interiorul (centrul)
Soarelui și partea externă sau atmosfera Soarelui, fiecare cu mai multe învelişuri.
Suprafața Soarelui se schimbă continuu, pe fotosferă apar frecvent pete întunecate, numite pete
solare, a căror număr creşte cu o periodicitate de 11 ani. Durata lor este de la o săptămână la câteva
luni și au efecte multiple asupra Pământului: furtuni geomagnetice, creșterea numărului de apariții a
aurorelor boreale, dar și oamenii pot avea de suferit de pe urma exploziilor solare, care apar în aceste
perioade. Soarele emană deci continuu energie în câteva forme: vizibil- lumina, invizibil- raze
infraroșii, ultraviolete, X și gamma, unde radio și plasma. Curgerea energiei devine parte a
mediului interplanetar și este preluată de sistemul solar, numită vânt solar.
În Sistemul Solar se află opt planete care gravitează în jurul Soarelui: Mercur, Venus, Terra, Marte,
Jupiter (de 318 ori masa Pământului), Saturn- cunoscute încă din antichitate, la care se adaugă
planeta Uranus descoperită de către W. Herschel în 1781, cu ajutorul telescopului, iar în 1846, planeta
Neptun a fost poziţionată prin calcule matematice de către Verrier.
Planetele interne mai sunt numite şi telurice deoarece sunt formate în principal din roci solide, fiind
şi cele mai dense, toate sunt mai bogate în elemente grele, mai ales silicaţi, fier şi magneziu. Ei au
puțini sateliți sau nu au deloc și nu au inele.
Planetele externe sau gigant aflate la distanţe mari faţă de Soare, în afara centurii asteroizilor,
prezintă în majoritatea lor o aparenţă gazoasă, fiind compuse din hidrogen, heliu, metan și amoniac.
Densitatea lor este mică în jur de 1 g/cm3. Ei au inele și mulți sateliți: Ganimede, Europa (Jupiter),
Titan, Enceladus (Saturn),
 Sateliții lui Jupiter Formarea Lunii
Luna a luat naștere acum circa 4,5 miliarde ani. Un corp de mărimea planetei Marte a lovit Pământul
și au rezultat rămășite ale ambelor corpuri ce au format Luna. Distanța față de Pământ este de 384 400
km. Masa Lunii atinge 1,23% din cea a Pământului. De pe Pământ vedem mereu aceeași față a Lunii
din cauză că Luna se rotește o singură dată în jurul axei sale și aproape în același timp cu rotația sa în
jurul Pământului. Locurile de pe Luna care se văd mai luminoase sunt zone înalte (terrae sau munți),
iar cele întunecate sunt bazine de impact din lave bazaltice (mare sau mări). O consecință a atracţiei
celor două corpuri, Luna şi Soarele sunt mareele Oceanului Planetar, care constau în ridicarea (flux) şi
coborârea (reflux) succesivă a apei de la suprafaţă.
Maree

Fazele Lunii: sunt diferitele forme în care apare Luna văzută de un observator de pe Pământ. Ele sunt
date de poziția Lunii în raport cu dreapta Pământ-Soare. Aceasta variază datorită mișcării de revoluție
a Lunii în jurul Pământului.
Eclipsa de Lună are loc atunci când Luna, în mișcarea ei în jurul Pământului, intră în umbra
acestuia. Aceasta se întâmplă când Soarele, Pământul și Luna sunt aliniate suficient de exact
(eclipsă parțială). Întotdeauna „faza” Lunii la o eclipsă de Lună este cea de Lună plină.

Eclipsa de Soare se produce atunci când Luna trece între Pământ și Soare prin fața Soarelui.