Sunteți pe pagina 1din 1

Am ales să interpretez un proiect de frescă realizat de pictorul și sculptorul Valentin Tănase,

finalizat în anul 1983 și expus în sediul Ministerului Apărării Naționale și intitulat „Epoca
Nicolae Ceaușescu”.
Anul este cu atât mai important cu cât la începutul anilor 80 cultul personalității era la apogeu.
Inițial, cultul personalității era centrat în jurul lui Nicolae Ceaușescu, dar în anii 80, și soția sa
Elena a început să fie subiectul acestui cult.
Subiectul de interes al frescei e reprezentat de „cuplul prezidențial” în jurul căruia gravitează
toate celelalte elemente componente.
Cu corpul și privirea ușor întoarse către stânga, reprezentat supradimensional în raport cu
celelalte personaje și la o vârstă mai tânără decât în realitate, Nicolae Ceaușescu, în calitate de
fiu al poporului, salută masele de oameni. Tricolorul din spatele celor doi face trimitere la ideea
de patriotism și de apartenență la aceeași națiune.
În imediata apropiere „Șoimii patriei” vin să-i felicite pe cei doi pentru realizările „epocale” și să
întărească convingerea conform căreia Ceaușescu e considerat părinte al națiunii.
În calitatea sa de „arhitect al unei noi Românii”, Nicolae Ceaușescu e înconjurat de ingineri și
arhitecți-promotorii celor mai impozante construcții ale perioadei-, de proletari și țărani, dar și de
oameni de cultură (în stânga se poate observa compozitorul George Enescu un apropiat al
regimului în perioada lui Dej) sau sportivi (în stânga cu roșu). Toți vin să depună mărturie pentru
progresul României.

S-ar putea să vă placă și