Lecția 8.

5 Statele medievale : Franța, Anglia, Imperiul Romano – German

FRANȚA
În anul 843 , Imperiul lui Carol cel Mare (768-814) s-a destrămat în 3
state. Partea vestică a devenit , în timp , regatul Franței.
Până în 987, la tronul Franței s-au succedat , în general, regi din dinastia
carolingiană.
Ludovic al V-lea ( 986-987) a murit fără a avea urmași . Acest fapt a dus
la alegerea unui succesor în persoana lui Hugo Capet (987-996) , care a pus
bazele unei noi dinastii, cea capețiană, aflată la conducerea Franței până în
secolul XIX.
Până la ocuparea tronului de către Filip al II-lea August (1180-1223),
Franța a cunoscut o perioadă de anarhie , când puterea regelui s-a redus treptat,
iar cea a nobililor a crescut.
Filip al II-lea a concentrat puterea din mâinile feudalilor în mâinile sale ,
proces numit centralizare. În fapt, el a mărit domeniul regal cu teritorii
aparținând nobililor. Astfel regele a devenit cel mai important ”nobil” al
regatului. Procesul a continuat și în timpul succesorilor săi.
Filip al IV –lea cel Frumos (1285-1314) a creat în 1302 , Adunarea
Stărilor Generale , organ menit să-l ajute în luarea deciziilor foarte importante.
Aceasta era alcătuită din reprezentanți ai clerului , nobilimii și orașelor.
Aceste progrese au fost stopate în timpul Războiului de 100 de ani
(1337- 1453), conflict în care s-au confruntat Anglia și Franța.
Francezii au suferit grele înfrângeri la Crécy (1346) , Poitiers (1356) și
Azincourt ( 1415).
În anul 1429, orașul Orléans a fost eliberați de soldații conduși de Ioana
d’Arc.
Englezii au fost obligați să părăsească Franța , păstrând doar orașul Calais.
Regele Carol al VII-lea ( 1422-1461) a refăcut puterea regală , ridicând
Franța la rangul marilor state europene occidentale.
Procesul de centralizare politică a fost finalizat în secolul al XV-lea de
către Ludovic al XI-lea (1461-1483).

1
ANGLIA
Micile regate engleze au fost unificate pe cale militară de-abia în secolul
x.
În 1016 , Anglia este cucerită de către danezii conduși de regele Knut cel
Mare.
Englezii reușesc să se elibereze , dar în 1066 regele Harold al II-lea este
învins de Wilhelm de Normandia în Bătălia de la Hastings.
Cucerirea normandă a făcut ca regalitatea din Anglia să se consolideze.
Treptat , războaiele civile au slăbit regatul englez.
În 1215 , regele Ioan Fără de Țară ( 1299-1216) a fost obligat de către
nobili să semneze Magna Charta Libertatum (Marea Cartă a Libertăților ),
document care garanta drepturile acestora.
În 1265 , a fost creat Parlamentul , organism similar cu Adunarea Stărilor
Generale din Franța.
În Războiul de 100 de ani (1337- 1453), purtat împotriva Franței , englezii
au folosit tactici și arme noi ( arcul lung sau artileria ), ceea ce le-a adus un șir
impresionant de victorii. Însă , în cele din urmă, au fost învinși.
Înfrângerea a creat grave probleme interne care au dus la Războiul celor
Două Roze (1455-1485) , un război civil. S-au înfruntat Casa de Lancaster
( având pe blazon un trandafir roșu ) și Casa de York ( având pe blazon un
trandafir alb). În cele din urmă , războiul s-a încheiat cu fondarea dinastiei
Tudor de către regele Henric al VII –lea (1485-1509) , care a pus bazele statului
centralizat englez.

2
IMPERIUL ROMANO-GERMAN
Partea estică a imperiului lui Carol cel Mare a devenit un regat german.
Sub conducerea lui Otto I (2 februarie 962 – 7 mai 973 ) , acest stat s-a
transformat în Sfântul Imperiu Roman.
Otto I a fost încoronat împărat în anul 962 de către papă , dar imperiul
său era german , iar pentru a nu fi confundat cu Imperiul Roman i se spunea
Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană sau , pur și simplu , Imperiul
Romano - German.
Acest imperiu a avut fundații șubrede de la bun început. Nobilii aveau mai
multă autoritate decât împăratul , care era nevoit să asculte de sfaturile acestora.
Statul era extrem de fragmentat , fiindcă nobilii își creaseră mici regiuni
autonome , în care se comportau precum suveranii.
Procesul de centralizare nu exista în Imperiul Romano –German , dar nici
în Italia asupra căreia împărații germani încercau să-și impună autoritatea.
În plus , diverse orașe care desfășurau un comerț înfloritor în zonele dintre
Marea Nordului și Marea Baltică nu voiau să recunoască autoritatea imperială.
Schimbările dinastice erau frecvente , ceea ce au accentuat instabilitatea.
Frederic al II –lea ( 1220-1250) a adus sub stăpânirea sa întreaga Italie și
a încercat să se impună și în spațiul german, dar fără succes.
După moartea sa , împărații romano-germani nu mai aveau decât o
autoritate formală , iar din 1356 erau aleși de către șapte electori , conform Bulei
de Aur. Din secolul XIV , Imperiul Romano - German încetează să mai joace un
rol important în istoria Europei Occidentale.

3
4