BOLI INFECTIOASE

 Totalitatea manifestarilor clinice, biochimie, histopatologie care apar in

organism in urma patrunderii si multiplicarii agentilor infectiosi se numeste
boala infectioasa.
            Contaminarea – prezenta agentilor patogeni pe suprafete fara ca ei sa se
multiplice
Contagiozitatea – capacitatea unei boli infectioase de a se extinde de la o
sursa de infectie la un organism sanatos prin diferite cai de transmitere.

Orice boala infectioasa are urmatoarele etape:

1.      Incubatia: timpul de cand a fost momentul infectant pana la aparitia primelor
semne de boala.
2.      Debutul – aparitia primelor semne de boala
3.      Perioada de stare – perioada in care se manifesta boala prin toate
caracteristicile bolii
4.      Perioada de declin a bolii – ameliorarea simptomelor
5.      Convalescenta – refacerea organismului.
Clasificarea bolilor infectioase:
-          In functie de poarta de intrare: boli aerogene (implica tractul respirator),
digestive (tubul digestiv). Cutanate (la nivel tegumentar), cu inoculare directa
(postintepatura)
-          In functie de agentul patogen: sursa poate fi omul, sau animal bolnav
(zooantroponoze)

Boli aerogene:
1.      Varicela – boala infectioasa acuta, deosebit de contagioasa, produsa de virusul
varicelozosterian, incubatie 14-15 zile.
2.      Rujeola - boala infectioasa acuta,  produsa de virusul rujeolic, incubatie 10
zile.
3.      Rubeola - boala infectioasa acuta,  produsa de virusul rubeolic, periculoasa
pentur gravide, incubatie 14-21 zile.
4.      Parotidita epidemica (oreionul sau infectia urliana) - boala infectioasa acuta,
produsa de virusul urlian, incubatie 14-18 zile.
5.      Mononucleoza infectioasa (boala sarutului) - boala infectioasa acuta, se
transmite prin saliva, produsa de virusul Epstein Barr, incubatie 4-6 saptamani.
6.      Scarlatina - boala infectioasa acuta,  produsa de streptococul beta hemolitic
grup A, incubatie neconstatata, se poate reimbolnavi.
7.      Difteria - boala infectioasa acuta,  produsa de bacilul difteric, incubatie 2-6
zile.

1
8.      Tusea consulsiva (magareasca) - boala infectioasa acuta,  accese de tuse
paroxisticam spasmodica, sacadata, produsa de bordettella pertusis – cocobacil
gram negativ, incubatie 7-10 zile.
9.      Gripa - boala infectioasa acuta,  produsa de virusuri gripale, incubatie 1-3 zile.
10.  Meningite acute infectioase – provocate de diversi si variati agenti patogeni.
Boli infectioase cu poarta digestiva:
1.      Toxiinfectii alimentare (TIA) cu salmonella , incubatie 4-48h, cu stafilococ,
incubatie 1-4 h
2.      Dizenteria bacteriana (bacilara) – cu shigella, incubatie 1-7 zile
3.      Holera – foarte contagioasa, produsa de vibrionul holeric, incubatie de la
cateva ore la 5 zile
4.      Poliomielita – produsa de enterovirus neurotrop, incubatie 3-35 zile (virusul
are ca localizare intai intestinul)
5.      Febra tifoida: boala infectioasa acuta sistemica, produsa de salmonella typhi,
incubatie 10-14 zile.

Principalele semne generale ale bolilor infectioase

 In cadrul bolilor infectioase se descriu diferite semne si simptome, unele cu

caracter general, intalnite in majoritatea bolilor infectioase (febra, astenie,
inapetenta), altele caracteristice doar unei anumite boli sau grup de boli
(disfagie, tenesme, disurie, etc.)

Manifestări de dependenţă (Semne şi simptome în bolile infecţioase)

           Bolile infecţioase - în afară de faptul că sunt uşor transmisibile de la un
individ la  altul, se caracterizează şi prin faptul că au o evoluţie clinică ciclică
asemănătoare.
                In perioada de stare toate manifestările de dependenţă ajung la
apogeu,  fiind prezente:
-   unele simptome infecţioase generale   
-   unele simptome caracteristice unor boli sau grupe de boli
    Vom putea întâlni în această fază următoarele sindroame:

A.   Sindromul febril
a. Febra continuă - temperatura este ridicată 39°-40° C, cu mici variaţii între
dimineaţă şi seară, de 0,5°-1° C (febra tifoidă, tifos exantematic, pneumonie).
b. Febra remitentă - caracterizată prin oscilaţii febrile mai mari între 37° şi
39°C, fără ca temperatura minimă să scadă sub 37° C (infecţii supurative -
stafilococii, streptococii).
c. Febra intermitentă - cu oscilaţii foarte mari ale temperaturii 36,5°-40° C
survenind zilnic sau cu perioade afebrile de una-două zile între accesele febrile
2
(malarie, septicemii). în acest tip de febră, temperatura minimă atinge valorile
normale.
d.Febra recurentă - avem perioade febrile cu temperatură continuă (39°-40° C)
de patru-şase zile intercalate de perioade afebrile de aceeaşi durată.
e.Febra ondulantă - perioade febrile în care temperatura urcă încet şi se menţine
în platou - 38°-39° C - timp de 7-10 zile, scade în liză şi după o perioadă
afebrilă, unda febrilă se repetă (bruceloza).
f.Febra de tip invers - temperatura minimă se înregistrează seara, iar temperatura
maximă dimineaţa (tuberculoza pulmonară)
                In cadrul sindromului febril (unde febra este simptomul principal) apar
şi alte tulburări (manifestări de dependenţă):
- Astenie, inapetenţă, greaţă, cefalee, ameţeli, herpes labial, convulsii (frecvent
la copii), delir,tulburări ale metabolismului,ale aparatului cardiovascular, renal,
respirator,ale funcţiilor secretorii şi excretorii
In timpul sindromulului febril se produce o creştere exagerată a proceselor de
ardere cu nevoie crescută de oxigen şi o creştere a eliminării de bioxid de
carbon, ceea ce explică polipneea.
     Perturbarea metabolismului hidroelectrolitic - duce la: deshidratare,tulburări
în echilibrul acido-bazic (acidoza metabolică)
Paralel cu creşterea temperaturii - se produce o tahicardie.
Există unele boli unde nu există această concordanţă ci se constată o bradicardie
relativă (ex. febra tifoidă).

B. Sindromul infecţios şi meningian:

      -febra înaltă 39°-40° C; frisoane
      -vărsături
      -cefalee
      -hiperestezie cutanată
      -fotofobie
Caracteristic pentru sindromul meningian sunt semnele de contractură
musculară:
-rigiditatea cefei (rezistenţă la încercarea de flectare a capului)
-uneori - opistotonus
-atitudine de „cocoş de puşcă" (decubit lateral, ghemuit, cu genunchii la piept și
ceafa în extensie)
-semnul Kernig (incapacitatea pacientului de a întinde picioarele complet; flexia
trunchiului duce la flexia reflexă a genunchilor)
-semnul Brudzinscki (flectarea capului duce la flexia reflexă a genunchilor)

3
C. Sindromul encefalitic:
-semne de infecţie generală cu: febră mare 39°-40° C, frisonete, ameţeli, vertij
-semne corticale: agitaţie, delir, halucinaţii, somnolenţă profundă, deseori stări
convulsive, stare semicomatoasă sau comatoasă    
 
D. Sindromul eruptiv:
Manifestări cutanate (exantem):
-   macule, papule, vezicule, pustule, bule, peteşii hemoragice, icter
Mai întâlnim leziuni secundare: scuame, cruste, ulceraţii, cicatrici, pigmentaţii.
Alte manifestări: masca Filatov (în scarlatină), facies plângăreţ (în rujeolă),
masca hepatică
Modificări la nivelul mucoaselor (enantemul buco-faringian.)
Se va observa:
-modul de distribuţie a erupţiei (generalizată, dar respectând anumite regiuni)
-dinamica erupţiei (cum şi unde apare? dacă lasă urme?)

E. Sindromul gastro-intestinal:
Tulburări de tranzit intestinal:
-vărsături
-diaree (apoasă, mucoasă, muco-sanguinolentă etc.)
-tenesme

Febra (pirexia) este cresterea din cauze patologice a temperaturii corpului peste

valorile normale. Febra apare in majoritatea bolilor infectioase dar poate aparea
si in boli neinfectioase (neoplame). In functie de valorile temperaturii se disting
urmatoarele grupe de febra:

-subfebrilitate -37-38°C
-febra moderata -38-39°C
-febra ridicata -39-41°C
-hiperpirexie –peste 41°C

Manifestari respiratorii

Rinoree – secretie nazala seroasa, mucoasa sau purulenta

Disfagie – dificultate in inghitirea lichidelor, alimentelor
Odinofagie –durere la inghitire
Disfonie (raguseala)- modificarea vocii,
interesand interesand timbrul si intensitatea.
Tirajul – contractia muschilor inspiratori, pentru a creste presiunea negative
intratoracica si a permite o patrundere mai usoara a aerului prin orificiul glotic;
4
se obiectiveaza prin accentuarea fosei supraclaviculare, adancitea regiunii
supraclaviculare, a spatiilor intercostale si a regiunii epigastrice.
Cornajul – zgomotul produs in inspire (uneori si la expir), la trecerea aerului
prin laringe al carui lumen a fost micsorat printr-un process inflamator.
Dispneea – modificarea ritmului si amplitudinii miscarilor respiratorii; subiectiv
se traduce prin senzatia ,,lipsei de aer,, si se datoreaza scaderii oxigenarii
tesuturilor si cresterii concentratiei de CO2 in sange.
Polipneea – este accelerarea ritmului respirator.
Tusea – expulzarea violent si sonora a aerului intrapulmonar: reprezinta o
reactie a organismului pentru eliminarea secretiilor patologice din caile
respiratorii (mucus, puroi, sange).
Expectoratia – evacuarea sputei din arboreal traheobronsic; sputa este un produs
patologic constituit din secretia glandelor seroase si mucoase ale epiteliului
respirator, din exudatul provocat de inflamatia bronhiilor si alveolelor si din cele
descuamate, leucocite, germeni; sputa poate fi mucoase (culoare alburie),
mucopurulenta (culoare

galbena),purulenta,sanguinolenta.
Vomica  - evacuarea brusca a continutului patologic (puroi, chist hidatic) de la
nivelul pulmonului.
Hemoptizia – expectoratia sangelui.

Manifestari cardiovasculare

Tahicardia –accelerarea frecventei cardiace peste limitele fiziologice.

Bradicardia – reducerea frecventei cardiac sub 60 batai/minut
Hipotensiune arteriala – scaderea tensiunii arteriale sistolice sub 100mmHg si
sub 6ommHg cea diastolica.

Manifestari digestive

Inapetenta – lipsa poftei de mancare

Greata – senzatia de a varsa.
Varsatura – expulzarea violenta  a continutului stomacului.
Hematemeza – eliminarea prin varsatura a unei cantitati mari de sange.
Meteorismul –cresterea continutului gazos al intestinului.
Borborisme- zgomote produse in abdomen prin deplasarea gazelor in tubul
digestiv.
Colica intestinala – este o durere cu caracter acut, care survine intermitent, in

5
 crize, prin distensia peretilor intestinali.
Tenesme rectale -  senzatie dureroasa de defecare fara eliminare de materii
fecale.
Diareea- este eliminarea frecventa de materii fecale de consistent redusa.

Manifestari renale

Oliguria – scaderea diurezei sub 800ml/24 ore.

Anuria – scaderea diurezei sau reducerea ei sub 50 ml/24 ore
Polakiuria- mictiuni frecvente si in cantitate mica.
Disuria- emisiune dificila a urinii (usturime).

Manifestari ale sistemului nervos

Obnubilarea – tulburare a constientei, afectand claritatea; perceptiile sunt

ingreunate, reactiile incet, lentoare psihomotorie.

Coma – este o pierdere de diverse grade a starii de constienta. Gradul de

profunzime al comei se poate stabili in functie de reactivitatea la stimuli
durerosi, reflexe, tonus, starea aparatului circulator si respirator.

Notiuni de baza in patologia infectioasa

1.      Boala infectioasa (boala transmisibila) reprezinta acea stare anormala a

organismului consecinta a patrunderii si multiplicarii unor germeni patogeni ca
bacterii, virusuri, ricketi, si care este urmata de regula de manifestari clinice.
2.      Infectia reprezinta rezultatul patrunderii si multiplicarii germenilor in
organismul gazda dar care nu este urmata obligatoriu de o boala infectioasa.
Deci, infectia nu este un termen sinonim cu boala infectioasa.
3.      Caracterul contagios al acestor afectiuni. Contagiozitatea unei boli infectioase
reprezinta capacitatea ei de a se extinde la persoanele susceptibile la boala.
Contagiozitatea bolii este in functie pe de o parte de cantitatea de germeni
precum si de calea de eliminare a acestora din organism.
4.      Contaminarea care defineste depunerea de germeni pe tegumente si mucoase.
Reprezinta insa si prezenta germenilor in apa, lapte, alimente, sange, medii de
cultura sau in solutii de perfuzie incorect sterilizate.
Factorii care determina aparitia bolilor infectioase sunt reprezentate de
microroganisme patogene, adica de germeni patogeni, reprezentati de virusuri,
chlamidii, bacterii, ricketi, fungi patogeni, metozoare, etc.

Clasificarea bolilor infetioase:

6
1.      Dupa criteriul etiologic se impart in bacterioze (afectiuni produse de bacterii),
viroze (de virusuri), micoze, parazitoze, ricketioze, etc.
2.      Criteriul epidemiologic in care bolile infectioase sunt clasificate in raport cu
locul de patrundere a germenilor in organism cunoscut drept poarta de intrare
precum si de modul de transmitere. In raport cu acestea se cunosc:
-          Boli aerogene: poarta de intrare aparatul respirator, transmiterea se face pe
calea aerului
-          Boli digestive: poarta de intrare calea gastrointestinala, transmiterea prin
apa, alimente, maini murdare
-          Boli infectioase prin contact direct pe cale cutanata sau mucoasa
-          Zoonozele care definesc afectiuni ce provin de la animal la om si care se
transmit pe diferite cai aerogene, digestive, etc
3.      Criteriul in raport cu evolutia bolii si se cunosc boli infectioase acute,
subacute si cronice
4.      Criteriul practic dupa modul desfasurare al bolii si se impart in boli generale
sau sistemice si boli locale.

Bolile infectioase generale se impart in doua categorii:

-          Boli infectioase generale ciclice
-          Boli infectioase generale aciclice
Bolile infectioase generale ciclice prezinta o evolutie regulata si se
desfasoara dupa un tipar care cuprinde mai multe perioade care se succed
constant. Majoritatea bolilor infectioase sunt ciclice.
Bolile infectioase aciclice sunt reprezentate de septicemii care constau in
afectiuni cu prezenta constanta a germenilor in sange.

Perioadele bolii infectioase ciclice:

1.      Perioada de incubatie care defineste timpul scurs din momentul infectant pana
la aparitia primelor semne de boala locale si generale. Aceasta perioada este
considerata ca perioada clinica tacuta a bolii. in raport cu durata perioadei de
incubatie bolile infectioase se impart in trei categorii:
a)      Boli cu incubatie scurta intre 1-7 zile (gripa, scarlatina, toxiinfectiile
alimentare, etc)
b)      Boli cu perioade de incubatie medie 8-21 zile (hepatita A, rubeola, varicela,
variola, tusea convulsiva)
c)      Boli cu incubatie lunga sau foarte lunga (hepatita B 6-180 zile, TBC 4-6
saptamani)
2.      Perioada de debut sau de invazie a bolii care se caracterizeaza prin aparitia
semnelor clinice nespecifice bolii
3.      Perioada de stare a bolii caracterizata prin aparitia manifestarilor esentiale ale
bolilor respective
4.      Perioada de declin si convalescenta care atunci cand evolutia este favorabila
se caracterizeaza prin scaderea si disparitia semnelor de boala.

7
 Perioada de convalescneta poate fi etapa fie de reparare a leziunii cu
vindecarea bolii care poate fi completa sau incompleta, dar in aceasta perioada
pot apare complicatii, recaderea bolii, vindecare prin infirmitate sau invaliditate,
precum si cronicizarea bolii ceea ce denota in bolile infectioase o vindecare fara
sterilizarea bacteriologica.

Semnele principale ale bolilor infectioase

1.      Modificari de la nivelul tegumentelor si mucoaselor.
Examenul clinic al bolii urmareste evidentierea modificarilor produse atat
local cat si general. Modificarile de la nivelul tegumentelor in bolile infectioase
sunt cunoscute sub denumirea de exantem, iar modificarile de la nivelul
mucoaselor sunt enantem infectios.
            Modificarile cutanate (exantemul infectios) cuprind modificari de
culoare. Leziunea elementara produsa prin modificarile culorii este macula sau
pata care poate fi sub aspect de paloare, cianoza, icter, galbuie. Este consecinta
procesului inflamator de la nivelul tegumentului.
            Ca modificare cutanata se inscrie si leziunea elementara solida
caracterizata printr-o constitutie dura care nu contin lichid si cunoscute drept
papula.
            O alta leziune cutanata care contine lichid, fiind cea mai frecventa din
bolile infectioase este vezicula. Reprezinta o colectie cu serozitata clara,
cricumscrisa, frecventa in varicela, variola, etc.
            Leziunea similara veziculei, dar cu continut purulent este pustula.
Leziunile determinate prin procesul inflamator care determina distrugerea
tesuturilor sunt cunoscute precum ulceratia care se caracterizeaza printr-o
pierdere du substanta ce poate interesa toate straturile pielii. Crusta care se
formeaza pe suprafata epidermului si care apare ca o etapa de evolutie a
veziculeleor si pustulelor.
            Escara rezulta din necrozarea unei parti limitate a pielii. Leziunea este
de culoare neagra si se elimina din piele  lasand o ulceratie. Aceasta modificare
cutanata pooate fi localizata dar poate fi si eruptie generalizata.
            A doua categorie de modificare de la nivelul mucoaselor cunoscute ca
enantem infectios prezinta ca o manifestare frecventa anginele.
            Se cunosc diverse tipuri de enanteme (enantemul scarlatinos din rujeola).
Semiologia bolilor infecţioase
(inflamaţie, febră, erupţii)

Elemente esenţiale în patologia infecţioasă

Febra: creşterea temperaturii corpului (dereglarea termoreglării normale)

Omul este homeoterm (are temperatură constantă faţă de temperatura ambiantă).
Homeotermia este asigurată de hipotalamus:

8
- la căldură: pierderea căldurii prin vasodilataţii şi transpiraţie

Metode de măsurare a temperaturii

- rectală (la domiciliu)
- cutanată, axilară (10 min.) se adaugă 0,5 ºC pentru a obţine temperatura
centrală
- orală
- auriculară
Normal: 36,5 - 36,8 ºC dimineaţa şi 37,5 ºC seara. Poate creşte la ovulaţie, în a
doua jumătate a ciclului menstrual, după progestatină, efort fizic.

Curbe termice

- febricităţi 37,8 ºC
- bacteriene: pic febril
- intermitentă (febra intermitentă se caracterizează printr-o creştere bruscă a T.
pînă la 39A°-40A°C (acces febril), care după 2-3 ore scade brusc la normal) :
paludism
- în platou (fără diferenţe între dimineaţă şi seară)
- ondulantă
- scalariformă
- recurentă
Nu este sinonimă cu boala infecţioasă; poate apare în boli inflamatorii
(poliartrită, lupus), cancer, homeopatii, medicamentoasă, alergii.

Tipuri de febra:
Febra continua
- prototip : → febra din pneumonie
Febra remitenta
- prezinta variatii cu diferente mai mici de 1 grad Celsius, intre dimineata si
seara, fara ca limita inferioara sa scada sub 37 grade Celsius.
Febra intermitenta
febra hectica ( între maximul si minimul valorii temperaturii exista diferente
foarte mari)
Febra recurenta
- grupeaza perioade febrile cu perioade afebrile
- exemple: → febra legata de mai multe tipuri de malarie
→ febra cu aspect ondulant, din diferite boli de sânge
→ febra "în dromader" din viroze, în care prima "cocoasa" este mai mare decât a
doua.

9
Infectii cu manifestari majore la nivelul tegumentelor si mucoaselor

Aspecte generale

Numeroase boli infecţioase evoluează cu modificări cutaneomucoase de variate

aspecte.
Modificările cutanate infecţioae generalizate se numesc exantem iar modificările
mucoase poartă numele generic de enantem.

Boli infecţioase cu manifestări cutanate

A. Majore
1. Generalizate
 Bacteriene: scarlatina
 Virale: rujeola, rubeola, varicela, eritemul infecţios
 Rickettsiene: tifosul exantematic
2. Localizate
 Bacteriene: erizipel
 Virale: herpes simplex, herpes zoster
B. Secundare (manifestările cutanate pot apare, dar tabloul clinic este dominat
de simptome şi semne de suferinţă din partea altor organe)
 Bacteriene: infecţia cu N meningitides, febra tifoidă, septicemii
 Virale: enterovirusuri, mononucleoză infecţioasă, infecţia cu HIV
 Chlamidiene: febra Q
 Mucoplasmatice: N pneumoniae
 Leptospiroze
 Parazitoze: malarie, toxoplasmoză
 Infecţii fungice: candidoză, criptococoza

SCARLATINA

Scarlatina este o boală infecto-contagioasă acută, cauzată de streptococul beta

hemolitic grup A, manifestată clinic prin febră, enantem caracteristic (angină şi
ciclu lingual) şi erupţie micropapuloeritematoasă, urmată de descuamaţie cu
posibile complicaţii severe.

10
Etiologie
Streptococcus pyogeus , este un coc grampozitiv dispus în lanţuri care pe
geloză-sânge produce hemoliza completă în jurul coloniei.

Epidemiologie
Scarlatina este rară la copii sub vârsta de 3 ani fiind frecventă între vârstele de 5
şi 15 ani, mai ales în zona temperată, în anotimpurile reci. Sursa de infecţie este
reprezentată de bolnavii cu angine streptococice, purtătorii sănătoşi de
streptococ beta-hemolitic grup A, bolnavii de scarlatină.
Calea de transmitere este aerogenă. Receptivitatea este generală dar sugarul şi
copilul mic fac rar scarlatină. Contagiozitatea bolii durează atâta timp cât
bolnavul este purtător de streptococ beta-hemolitic, de obicei câteva zile la cei
trataţi cu antibiotice. După boală se obţine o imunitate antitoxică durabilă (motiv
pentru care reîmbolnăvirile de scarlatină sunt foarte rare).

Tabloul clinic
Incubaţia este în medie 3-6 zile.
Debutul bolii este brusc, cu febră (38-40 °C), dureri în gât, greţuri, vărsături,
uneori dureri abdominale, cefalee. Faringele este intens hiperemic, amigdalele
hipertrofice. Perioada de stare începe cu exantemul care apare la 12-48 ore de la
debutul bolii, iniţial pe torace şi rădăcina membrelor, apoi se extinde în una până
la două zile pe tot trunchiul, atinge extremităţile respectând palmele şi plantele
ca şi regiunea perionazală. Exantemul este format din micropapule congestive
pe un fond intens eritematos, dispare la presiune şi poate fi pruriginos.
Predomină la nivelul plicilor de flexiune unde apare semnul Pastia-Grozovici
sub forma unor linii hemoragice. Erupţia este aspră la palpare.
Faciesul caracteristic descris sub numele de masca Filatov este caracterizat de
congestia intensă a obrajilor, cu paloare circumorală.
Enantemul este format din angină şi ciclu lingual.
Angina eritematoasă sau eritematopultacee se însoţeşte de adenopatie
subangulomandibulară şi laterocervicală ( marirea ganglionilor).
Ciclul lingual cuprinde modificările aspectului limbii, care iniţial este
saburală,cu marginile şi vârful roşii, apoi descuamată de la periferie spe centru
pentru a deveni complet roşie în a şasea zi. Limba se reepitelizează ulterior.
Semne generale: febră, tahicardie, dureri abdominale.

Complicaţii
- toxice (în prima săptămână): miocardită, hepatică, nefrită
- septice
- de vecinătate: otită, mastoidită, sinuzită
- la distanţă: bronhopneumonii, pleurezii
- imunoalergice (între a 15-25 zi de boală): reumatismul articular acut,
glomerulonefrita acută difuză, eritemul marginat, coreea (afectarea miscarilor).

11
Date de laborator

- evidenţierea streptococului beta-hemolitic grup A în secreţiile nazofaringiene

(recoltarea exudatului faringian)
- leucocitoza cu neutrofilie
- creşterea titlului ASLO (> 200 u) în primele 3-6 săptămâni după infecţie
- creşterea reactanţilor de fază acută (VSH, proteina C reactivă)

Tratament

Bonavul cu scarlatină se izolează obligatoriu în spital 7 zile.

Tratament igieno-dietetic: repaus la pat în primele 7-10 zile, regim lacto-hidro-
zaharat în perioada febrilă, apoi alimentaţie obişnuită.
Tratament etiologic: penicilina G. În caz de alergie la penicilină se administrază
eritromicină.
Tratamentul simptomatic: antitermice, antialergice.

RUJEOLA

Rujeola este o boală infecţioasă acută produsă de virusul rujeolic,extrem de

contagioasă, frecventă la copil, caracterizându-se prin tuse, coriză, febră şi
erupţie maculopapuloasă (exantem) care apare la câteva zile după simptomele
iniţiale, precedată de semnul Koplik (enantem specific).

Epidemiologie
Sursa de infecţie este reprezentată de omul bolnav. Transmiterea se face
aerogen, prin picăturile septice, sau indirect prin aerul, obiectele şi mâinile
contaminate recent. Receptivitatea este universală, cei mai expuşi fiind în
absenţa vacinării copii sub 15 ani. În general, sugarii sub 6 luni sunt protejaţi de
anticorpii primiţi pasiv de la mamă. Imunitatea postinfecţie este durabilă.

Tablou clinic
Incubaţia rujeolei este în medie 10 zile.
Faza prodromală (preeruptivă) durează 3-5 zile. Este caracterizată de alterarea
stării generale, febră moderată, tuse iritativă, coriză şi conjuctivită. Semnul
Koplik apare la a 36 oră de la debut şi este constituit din puncte albe-cenuşii;
apare lângă molarii (M2) inferiori, dar se poate răspândi pe restul mucoasei
bucale. Este un semn patocnomonic ( specific) pentru rujeolă.

12
Catarul oculorespirator (conjunctivită, coriză- guturai, lăcrimare, tuse) conferă
un aspect caracteristic de "facies plâns".
Faza eruptivă debutează la 15 zile de la contagiune. Febra urcă brusc la 40 °C iar
erupţia apare de obicei în cursul nopţii, eritematoasă, iniţial sub forma unor
macule în partea superioară a gâtului, în spatele urechilor, de-a lungul liniei de
implantare a părului şi părţile posterioare ale obrajilor. Aceste macule dispar la
presiune, au contur neregulat, tendinţă la confluare, catifelate la palpare. Erupţia
se răspândeşte rapid pe întreaga faţă, membrele superioare, partea superioară a
toracelui în primele 24 ore. În cursul următoarelor 24 ore se extinde pe spate,
abdomen, braţe şi coapse. Când, în final, cuprinde picioarele, în a treia zi începe
să pălească pe faţă. Erupţia dispare în sens crani-caudal.
Faciesul este cu edeme palpebrale, catar oculonazobronşic accentuat. Semne
generale: bronşită, pneumonie interstiţială, vărsături.
Durata bolii necomplicate este de 7-10 zile. Tusea este ultimul semn care
dispare. Faza posteruptivă: după dispariţia erupţiei tegumentele rămân
pigmentate cu pete galbene-cafenii.

Complicaţii
Cele mai frecvente complicaţii interesează aparatul respirator: pneumonia
interstiţială, bronşiolita.
Complicaţii neurologice: encefalita, poliradiculonevrita (paralizie ascendenta a
membrilor) iar tardiv panencefalita screlozantă subacută.
Alte complicaţii: otite medii purulente, conjunctivite, flegmoane amigdaliene,
etc.

Date de laborator
- leucopenie marcată 9 leucocite sub 4000) cu limfocitoză relativă
- reacţii serologice: creşterea titrului anticorpilor în două probe de ser, recoltate
în faza acută şi în covalescenţa rujeolei, la un interval de 10-14 zile.

Tratament
Rujeola necomplicată se tratează la domiciliu.
În formele medii se recomandă repaus la pat, un aport lichidian adecvat,
antipiretice. Umidificarea camerei poate fi necesară pentru o tuse iritativă.
Alimentaţia depinde de toleranţa bolnavului; în perioada febrilă regimul fiind
hidro-lacto-zaharat-făinos iar ulterior se îmbogăţeşte rapid pentru a fi complet şi
fără restricţii.

Profilaxie
Prevenirea actuală a bolii se face prin administrarea vaccinului cu virus viu
atenuat. Schema de vaccinare cuprinde două doze de vaccin: prima doză trebuie
administrată la 12-15 luni iar a doua doză trebuie administrată fie la intrarea în
grădiniţă, la vârsta de 4-6 ani.

13
 RUBEOLA

Rubeola este o boală infecţioasă contagioasă, caracterizată prin manifestări

catarale respiratorii uşoare, adenopatii şi exantem maculopapulos, provocată de
virusul rubeolic.

Epidemiologie
Incidenţa rubeolei este maximă primăvara şi la vârsta de 5-9 ani. Sursa de
infecţie este reprezentată de bolnavii cu forme clinice sau inaparente, care
elimină virusul spre sfârşitul perioadei de incubaţie şi încă 4-6 zile de la apariţia
erupţiei. Transmiterea se face aerogen sau indirect prin obiecte recent
contaminate cu secreţii provenind de la bolnavi.
La produsul de concepţie se transmite transplacentar. Receptivitatea este
universală, interesând în primul rând copii şi adolescenţii. Imunitatea după boală
este durabilă.

Tablou clinic
Vârsta este determinanta majoră a severităţii rubeolei. Rubeola dobândită este o
boală inofensivă,copii prezentând forme mai uşoare decât adulţii. Fetusul
prezintă un risc înalt de dezvoltare a rubeolei congenitale severe, cu sechele
definitive, prin infecţie transplacentară în cursul rubeolei materne, contractate în
perioada iniţială a gravidităţii.

Rubeola postnatală
Incubaţia variază de la 14 la 21 zile. Perioada prodromală cu semne catarale
uşoare este mai scurtă decât la rujeolă. Debutul este insidios, cu febră moderată,
anorexie, cefalee. Perioada eruptivă începe cu un rash (eruptie) al feţei care se
extinde în sens craniocaudal. Erupţia este maculopapuloasă, dar nu confluentă,
se acompaniază de coriză uşoară şi conjunctivită, febră. Evoluează rapid încât
poate păli pe faţă în timp ce apare pe trunchi. Semnul cel mai caracteristic este
constituit din adenopatiile retroauriculare, postoccipitale, cervicale posterioare.
La adolescente şi femei pot să apară poliartrite frecvente la degetele mâinilor.

Rubeola congenitală
În gestaţia precoce, rubeola duce la moartea fătului sau naştere prematură cu
defecte congenitale. Boala neonatală se caracterizează prin greutate mică la
naştere, hepatosplenomegalie peteşi, osteite afecteaza oasele lungi). Defectele
congenitale includ defecte cardiace, microcefalie, cataractă şi microftalmie iar
sechelele tardive se caracterizează prin surditate, retard mental, tulburări
tiroidiene, diabet, leziuni degenerative cerebrale, autism.

14
Tratament, profilaxie
Rubeola se izolează 7 zile cu repaus la pat, dietă adaptată toleranţei bonavului şi
tratamentul simptomatic al febrei şi artritei,paractamolul fiind de preferat şi nu
aspirina, pentru a evita riscul de sindrom Reye (afecteaza toate organele: creer,
ficat, etc.).
Copii cu rubeolă congenitală necesită izolare pe toată perioada eliminării
virusului (minim 6 luni) şi vor fi urmăriţi ulterior pentru următoarele sechele.
Profilaxia - vaccinarea antirubeolică: fete la pubertate (10-14 ani), femei în
perioada fertilă, gravide după naştere. Vaccinarea de rutină se face la grupa de
vârstă 9-15 luni.

VARICELA SI HERPES ZOSTER

Virusul varicelozosterian produce două boli distincte clinic: varicela şi herpes

zoster. Varicela este în mod obişnuit cea mai benignă dintre bolile infecţioase
eruptive ale copilului, reprezentând infecţia primară cu VVZ care rezultă din
expunerea indivizilor susceptibili la VVZ. Recurenţa infecţiilor apare ca o
afecţiune localizată, cunoscută sub denumirea de herpes zoster, predominant la
vârstnici.

Epidemiologie
Epidemiile anuale de varicelă apar iarna şi primăvara. Sursa de infecţie:
bolnavul cu varicelă sau cu herpes zoster. Calea de transmitere este directă, prin
secreţii respiratorii dar şi prin contactul direct cu leziunile cutanate.
Transmiterea transplacentară este rară. Receptivitatea este totală la persoanele
seronegative pentru VVZ,cu o frecvenţă ridicată la vârsta copilăriei.
Epidemiologia pentru herpes zoster este diferită, VVZ devenind latent după
infecţia primară iar boala apare sporadic. În continuare herpesul zoster apare la
toate vârstele,cu o incidenţă crescută peste decada a şasea de vârstă. Apare la
indivizii seropozitivi pentru VVZ, mai exact la cei care au avut varicelă.
Herpesul zoster apărut în cursul primilor 2 ani de viaţă la copii născuţi din mame
care au prezentat varicelă în timpul sarcinii.

Tablou clinic în varicelă

Incubaţia varicelei este de 10-22 zile şi este asimptomatică. Perioada
prodromală, cu o durată de 1-2 zile se caracterizează prin ascensiune febrilă

15
moderată (38-38,5 °C), cefalee, anorexie, agitaţie moderată. Rareori apare un
rash preeruptiv, cu aspect scarlatiform.
Perioada eruptivă are o durată medie de 7-10 zile. Elementele eruptive
caracteristice apar iniţial pe scalp, faţă şi trunchi. Erupţia iniţială constă din
macule eritematoase,intens pruriginoase, care devin papule; acestea evoluează în
stadiu de vezicule, cu fluid clar în 24 ore. Tulburarea lichidului vezicular şi
ambilicarea veziculelor încep în 24-48 ore. În timp ce primele leziuni ajung în
stadiu de cruste, alte vezicule se formează pe trunchi şi extremităţi. În a patra zi
apare o crustă brună, care cade către a zecea zi. Evoluţia erupţiei se înscrie în
faze succesive cu mai multe valuri eruptive marcate de ascensiune termică.
Caracteristic pentru varicelă este prezenţa simultană a leziunilor cu diverse stadii
de evoluţie, într-o anumită zonă de tegument. Leziunile se generalizează pe toată
suprafaţa tegumentelor: în pielea păroasă a capului, axile, palme şi plante în 3-5
puseuri eruptive la interval de 1-2 zile. Crustele cad complet în una-două
săptămâni. Erupţia interesează şi mucoasele: bucală, conjuctivală, genitală, unde
veziculele trec în stadiul de ulceraţii sau determină leziuni superficiale
producând fotofobie, lăcrimare, disfagie, disurie. Febra însoţeşte fiecare puseu
eruptiv, starea generală este moderat afectată. Evoluţia este benignă şi boala este
urmată de o imunitate durabilă.

Tablou clinic în herpes zoster

Herpes zoster este manifestarea recurenţei VVZ. Apare mai frecvent în infecţia
HIV/SIDA, boala Hodgkin, limfom, cei cu tratamente imunosupresoare, dar
apare şi la imunocompetenţi la toate vârstele, mai ales la vârstnici.
Este caracterizat de erupţia veziculoasă unilaterală, cu distribuţie dermatomală.
Cel mai frecvent sunt afectate dermatoamele toracice şi lombare. Debutul este
marcat cel mai frecvent de senzaţia de arsuri în teritoriul afectat, care preced
leziunile cu 48-72 ore. Durerile sunt acompaniate de hiperestezie marcată.
Perioada de stare se instalează odată cu apariţia erupţiei, care este unilaterală, iar
în zona toracică în hemicentură de-a lungul unei rădăcini nervoase senzitive,
nedepăşind linia mediană. Elementele sunt iniţial maculopapuloase, acoperite în
24 ore de vezicule rotunde, grupate în buchete. Veziculele se tulbură în a cincea
zi, apoi se usucă şi se acoperă cu crustă brună către a şaptea zi. Crusta cade către
a zecea zi şi lasă o cicatrice roz apoi albicioasă.
Evoluţia durează 2-3 săptămâni,frecvent în puseuri succesive. Durata durerilor
postzosteriene nu depăşeşte 3 luni.
Forme clinice după topografia leziunilor:
- toracic şi lombar sunt cele mai frecvente
- oftalmic mai frecvent la vârstnici, trebuie diagnosticat urgent pentru depistarea
afectării corneene.

Tratament

16
Varicela poate fi îngrijită la domiciliu. Trebuie evitate leziunile de grataj; pentru
aceasta trebuie tăiate unghiile, se efectuează pudrajul cu talc al tegumentelor, se
administrază antihistaminice. Febra se combate cu paracetamol. Spitalizarea este
rezervată cazurilor sociale (colectivităţi incluse) şi complicaţiilor severe.
Chimioterapia antivirală de elecţie este acyclovirul.
Tratamentul antialgic în herpes zoster include antialgice majore (amitriptilina)
Tratamentul local - soluţie apoasă de nitrat de argint 1% sau cu soluţie
alcoolizată de eozină 2%.

Infecţii cu virusul herpes simplex (HSV 1 şi HSV 2)

Infecţia cutanată cu HSV 1 are o răspândire uinversală, peste 90% din populaţia
adultă posedă anticorpi faţă de HSV 1. Infecţia cu HSV 1, în afara perioadei de
nou născut se realizează în prima copilărie, în timp ce infecţia cu HSV 2 apare
după începutul vieţii sexuale. Omul constituie unicul rezervor de virus. Sursele
de infecţie sunt reprezentate de bolnavi cu infecţii primare sau recurente.
Transmiterea se face: prin contact direct, pe cale orală şi genitală sau indirect
prin picături nazofaringiene, contact cu instrumente medico-chirurgicale
contaminate, transplant de organe. Infecţia produsului de concepţie se poate
produce în uter (foarte rar) dar mai ales prin expunerea nou născutului la
secreţiile genitale infectante ale mamei. HSV 1 afectează cel mai frecvent
tegumentele feţei, mâinilor şi picioarelor. Erupţia herpetică evoluează în trei
stadii în decurs de 7-10 zile:
- stadiul preeruptiv, în care apare arsura, pruritul, iar după câteva ore apare o
pată eritematoasă;
- stadiul eruptiv veziculos, asociat cu adenopatie regională;
- stadiul crustos, după care rămâne o maculă pigmentată.
Herpesul labial, peribucal şi nazolabial constituie localizarea cea mai frecventă a
HSV 1. Este format dintr-un buchet de vezicule, care se ulcerează. iar după 7-10
zile se cicatrizează.
Herpesul degetelor (panariţiu herpetic) este o formă care apare frecvent la
cadrele sanitare din spitale.
Infecţia cu HSV 2 se manifestă prioritar ca herpes genital.
Herpesul generalizat (neonatal) constituie o infecţie generalizată a nou
născutului. Are un prognostic sever. Infecţia nou născutului se face prin două
modalităţi: în cursul naşterii, dacă mama prezintă vulvovaginită sau cervicită
herpetică sau de la persoanele din anturaj cu leziuni herpetice floride. Tabloul
clinic se caracterizează prin febră înaltă, erupţie eritematoveziculoasă
generalizată, la care se asociază afectarea pluriviscerală (hepatita,
meningoencefalita, pneumonia). Evoluţia clinică este gravă, decesul survine în
câteva zile.
Herpesul recurent se localizează la faţă peribucal, perinazal, pe lobul urechii sau
la nivelul mucoasei genitale.

17
 ERIZIPELUL

Erizipelul, infecţie acută a pielii, produsă de streptococi betahemolitici grup A,

se caracterizează prin apariţia unui placard de dermită extensivă în context
febril.

Epidemiologie
Apare mai frecvent la adulţi şi bătrâni, cu incidenţă maximă în sezonul rece.
Sursa de infecţie este reprezentată de persoanele bolnave sau purtătoare de
infecţii streptococice. Transmiterea se poate face direct, indirect sau aerogen.
Poarta de intrare este constituită din soluţii de continuitate ale tegumentelor,
ulcere varicoase, micoze interdigitale.
Boala nu lasă imunitate, ci dimpotrivă o predispoziţie la recidive care se
întâlnesc mai frecvent la bolnavii cu teren particular.

Tablou clinic
Incubaţia este de 1-3 zile. Debutul este brusc, cu febră, frisoane,vărsături,
mialgii. După 12-48 ore apare un placard eritematos strălucitor, cald, uşor
îndurat,cu margini uşor reliefate, net conturat denumit burelet de delimitare. Pe
placard apar frecvent flictene superficiale cu un conţinut clar sau uşor gălbui.
Placardul nu este dureros, bolnavul acuzând o stare de tensiune locală. Are o
evoluţie centrifugă, "în pată de ulei", centrul rămâne mai puţin tumefiat. Se
însoţeşte de febră, tahicardie, tulburări digestive şi nervoase, oligurie.
Adenopatia regională sensibilă la palpare precede apariţia placardului. Evoluţia
bolii durează 8-10 zile (leucocitoză cu neutrofilie şi creşterea VSH).

Forme clinice
- erizipelul feţei: placardul are aspect caracteristic "aripi de fluturi";
- erizipelul membrelor inferioare esteîn forma cea mai frecventă; tabloul clinic
este de gambă tumefiată roşie febrilă;
- alte forme: erizipelul periombilical al nou născutului, erizipelul perigenital
postpartum;
- erizipelul recidivant - factori predispozanţi: diabet, ciroză, etilism, factori
locali (micoze interdigitale,onicomicoze).

Tratament
Repausul la pat este indicat pe întreaga perioadă a bolii acute şi mai ales când
placardul este localizat la nivelul membrelor inferioare. Membrul inferior afectat
va fi aşezat pe un plan mai ridicat. Regimul alimentar este uşor în primele zile
de boală şi în scurt timp devine complet.

18
Local se aplică comprese cu ceai de muşeţel. Acestecomprese sunt interzise
când există flictene sau bule,situaţie când se indică deschiderea lor şi pansarea
uscată sterilă. Vor fi tratate cauzele favorizante (ex. micozele interdigitale).
Tratamentul simptomatic: antiinflamatoare, antialgice
Tratamentul etiologic: penicilina G; eritromicina (alergie la penicilină)

GRIPA

Este o infecţie virală cu potenţial de severitate, caracterizată prin infecţiozitate

ridicată, incubaţie scurtă şi care produce epidemii extinse. Agentul cauzal:
virusurile gripale A, B şi C.

Epidemiologie
Epidemiile de gripă se produc în lunile decembrie-aprilie pentru emisfera
nordică şi mai-septembrie pentru cea sudică. Epidemiile sunt produse frecvent
de tipul A, uneori de tipul B sau au o etiologie mixtă. Sursele de infecţie sunt
reprezentate de bolnavi (încă de la sfârşitul incubaţiei şi primele 3-4 zile din
perioada de stare), persoanele infectate asimptomatice, dar există şi rezervoare
naturale (porcine, păsări). Transmiterea virusului se face în primul rând aerogen,
dar şi prin contact cu secreţiile bolnavului sau prin intermediul obiectelor recent
contaminate cu secreţii respiratorii. Receptivitatea este generală, dar anumite
grupe de populaţie au o susceptibilitate crescută la infecţie: copiii, gravidele,
bătrânii, persoanele cu apărare compromisă. Imunitatea după boală este
specifică de tip şi subtip. Factorii favorizanţi: aglomeraţii, sezonul rece, scăderea
rezistenţei generale, condiţii socio-economice precare etc.
Pandemiile sunt rare, ultima fiind înregistrată în 1968. Selectarea continuă a
variantelor virale, recombinările genetice stau la baza apariţiei pandemiilor.
Tulpinile noi antigenice apar la 2-3 ani interval. Virulenţa în gripă este variabilă,
cu predominanţa tulpinilor neurotoxice sau cu tropism respirator.

Tablou clinic
- incubaţie 24-72 ore;
- debut brusc cu fisoane, febră înaltă (39-40 ºC), cefalee, mialgii cu senzaţia de
"zdrobiri" (curbatură). Sunt afectaţi muşchii lungi ai spatelui, membrelor şi
musculatura oculară.
- perioada de stare: semnele generale sunt marcate de febră (39-40 ºC), astenie,
dureri difuze (cefalee, mialgii), artralgii,catar oculo-nazal (rinoree, lăcrimare,
hiperemie conjunctivală, odinofagie);
- la copii, febra este intensă, însoţită de adenopatii cervicale şi laringite de tip
crup. La majoritatea bolnavilor de gripă pot să apară simptome clinice şi semne

19
ECG de miocardită şi aritmii. După o evoluţie de 3-4 zile febra şi manifestările
generale se atenuează,urmând o perioadă prelungită de convalescenţă de 1-2
săptămâni, marcată de tuse şi astenie.

RABIA

Rabia este o infecţie virală a sistemului nervos central transmisă de la animale la

om. Introdus în organism prin muşcături, zgârieturi sau prin aerosoli, virusul
rabic se ataşează şi ajunge pe calea nervilor periferici la creier. Encefalita rabică
este întotdeauna mortală.

Tablou clinic
Incubaţia: 20-90 zile de la expunere. Durata incubaţiei este legată de cantitatea
de virus inoculat, de multitudinea, profunzimea şi localizarea plăgilor. Incubaţia
este mai lungă după muşcături la membrele inferioare comparativ cu cele de la
faţă. Rabia se prezintă sub două forme: rabia furioasă şi rabia paralitică.
Rabia furioasă (forma hiperactivă) se manifestă prin dezorientare,
hiperactivitate, halucinaţii, convulsii. Sunt caracteristice: hidrofobia ( spaima
manifestată la încercarea de a bea lichide) şi aerofobia ( frica evidentă în cazul
unui curent de aer suflat spre faţa bolnavului) având la bază o contracţie
diafragmatică puternică. Bolnavul poate deceda în cursul unei crize violente prin
asfixie sau sincopă. După instalarea crizelor furioase, bolnavul moare în 24 ore.
Rabia paralitică este o formă mai rar întâlnită. Se realizează un sindrom paralitic
ascendent. Statusul mental se degradează progresiv de la confuzie la
dezorientare, stupoare şi în final comă.

Diagnostic
- date epidemiologice (muşcătura de animal)
- date clinice (hidrofobia, aerofobia, fenomene nervoase)
- diagnostic etiologic: virusul rabic se poate evidenţia în biopsie cutanată
cerebrală, corneeană.

Profilaxie
Nu există în prezent tratament etiologic sau specific.
Se consideră că există potenţial rabigen crescut în următoarele situaţii:
- muşcături profunde şi întinse
- muşcături multiple
- muşcături localizate la cap, gât, pulpa degetelor, organe genitale
- muşcături produse de animale sălbatice

20
- muşcături produse de animale domestice nevaccinate sau cu antecedente
vaccinale incerte
- muşcături produse de animale care decedează sau dispar ulterior

Orice plagă cu potenţial rabigen trebui spălată imediat foarte minuţios şi

îndelungat cu apă şi săpun sau cu alcool 50-70%, soluţie bromocet 1%, tinctură
de iod. Când suspiciunea de rabie este foarte mare se face cauterizarea plăgii.
Plaga rabigenă nu se suturează decât după câteva zile, timp în care va fi spălată
permanent cu soluţiile de mai sus. Pentru profilaxia specifică cu ser antirabic sau
vaccin rabic trebuie să se ţină seama de următoarele elemente:
- existenţa sau absenţa rabiei în regiunea de unde provine animalul muşcător
- profunzimea, numărul, întinderea şi mai ale sediul leziunilor (localizări la faţă,
gât, degete) care induc o incubaţie mai scurtă
- posibilitatea de supraveghere veterinară a animalului timp de 14 zile.

MENINGITE BACTERIENE

Meningitele bacteriene sunt infecţii foarte grave cu prognostic vital iar

funcţional cu risc de sechele neurologic. Mortalitatea în cazul meningitelor
meningococice este de 5-10 %, iar pentru meningitele pneumococice poate
ajunge la 25% cu risc crescut de sechele neurologice, mai ales surditate. Puncţia
lombară trebuie efectuată de urgenţă, în cazul semnelor neurologice de focar
puncţia lombară trebuie precedată de examenul fundului de ochi, eventual de
tomografie computerizată. În perioada neonatală, trei germeni sunt mai frecvenţi
şi anume: streptococul grup B, E coli. După vârsta de 6 ani 2 germeni sunt mai
des întâlniţi: neiseria meningitides şi streptococcus pneumoniae.
Meningitele secundare survin într-un contex evocator astfel:
- după un traumatism cranian (pneumococ, enterobacterii şi stafilococ în cazul
traumatismelor craniene deschise)
- postintervenţii neurochirurgicale (stafilococ, bacili gramnegativ)
- etilism cronic (pneumococ, lesteria)

Tabloul clinic
Pacienţii prezintă cefalee violentă şi difuză, fotofobie, vărsături, aceste
simptome fiind prezente într-un context febril. Examenul obiectiv evidenţiază
redoare de ceafă, semn kerning (bolnavul nu poate ţine gambele în extensie
când este adus în poziţie şezândă şi îşi flectează genunchii), semn Brudzinski
(mişcarea de flexie a coloanei cervicale pe toracele anterior este acompaniată de
mişcarea de flexie a genunchilor.

21
Prezenţa semnelor de gravitate: purpură, şoc septic, tulburări de conştienţă,
detresă respiratorie) impune transfer într-o secţie de terapie intensivă.

Diagnostic
Diagnosticul de certitudine se pune prin efectuarea puncţiei lombare care trebuie
efectuată de urgenţă. Examenele biologice complementare impun un bilanţ
biologic uzual, hemoculturi, căutarea porţii de intrare (ORL).

Tratament
Tratamentul cu antibiotice în meningitele bacteriene este o mare urgenţă şi
trebuie instituit precoce pentru a nu compromite prognosticul. Antibiotice de
primă intenţie care penetrează bine în LCR sunt:
- penicilina (meningita meningococică, lesteria)
- cefalosporine de generaţia 3: ceftriaxona, ceftazadina (meningita
pneumococică)
Calea de administrare a antibioticului este sistemică. Combaterea edemului
cerebral se face cu:
- substanţe macromoleculare (manitol)
- antiinflamatoare nesteroidiene
- cortizon (dexametazona, HHC)
- hiperventilaţie

Profilaxie
În cazul meningitei meningococice se poate efectua profilaxie pentru contacţii
apropiaţi (familie, colectivităţi) cu refampicilină 10 mg/kg/zi în 2 prize, 2 zile
sau doză unică de fluorochinolon (ciprofloxacină).

TETANOSUL

Este o boală acută infecţioasă gravă,cu declarare obligatorie, produsă de un bacil

anaerob grampozitiv, clostridium tetani. Această boală nu este contagioasă şi nu
lasă imunitate. Boala are răspândire universală, cu mari variaţii de la o zonă la
alta,legată şi de eficienţa măsurilor de profilaxie.

Patogenie
Clostridium tetani este prezent în sol şi în fecalele umane şi animale. El poate
persista mult timp în mediul înconjurător sub formă de spori. Inocularea
microbului se poate face prin plăgi penetrante profunde, dar în 80% din cazuri
este vorba de plăgi minore. Bacilul tetanic rămâne cantomnat la nivelul porţii de
22
intrare unde se dezvoltă şi secretă o toxină care va migra de-a lungul nervilor şi
se fixează la nivelul sistemului nervos central. Această toxină este responsabilă
de manifestările clinice.

Tablou clinic
Poarta de intrare poate fi la nivelul: arsurilor, înţepăturilor profunde,
furunculoză, aşchii pătrunse profund, ulcere de fracturi deschise. Alte porţi de
intrare: injecţii intramusculare, inoculări la nivelul cordonului ombilical (tetanos
neonatal), tetanos post-abortum, post-partum. Incubaţia variază de la 1 zi la mai
multe luni, dar cel mai frecvent este cuprinsă între 3 şi 30 de zile. Cu cât
incubaţia este mai scurtă, cu atât evoluţia va fi mai severă.

Debutul este de obicei insidios prin sensibilitate la frig, parestezii şi dureri la

nivelul plăgii, crampe musculare. Perioada de invazie: primul semn caracteristic
care apare este trismusul. Trismusul este o contractură tonică, invincibilă,
permanentă, uneori dureroasă a muşchilor masticatori. Contractura se extinde, în
24-48 ore, către musculatura cervicală, a trunchiului şi spatelui, abdomenului şi
membrelor. Generalizarea durează de la 1 la 4 zile. Perioada de stare este
caracterizată de prezenţa contracturii tonice permanente a musculaturii, de
contracturile paroxistice dureroase şi de tulburări funcţionale şi generale.
Contractura permanentă a musculaturii coloanei vertebrale impune bolnavului
atitudine particulară - opistalamus (bolnavul stă pe spate în "arc de cerc",
sprijinit pe cap şi călcâie). Contractura muşchilor abdominali conferă peretelui
abdominal o rigiditate deosebită. La nivelul feţei, contractura muşchilor face să
apară aspectul de "rânjet" (de râs forţat) ras sardonic. Contracturile paroxistice
sunt provocate de orice excitaţie exterioară (vizuală, auditivă, cutanată).

Evoluţie
Bolnavii care evoluează spre vindecare sunt afebrili. După săptămâni de
evoluţie,paroxismele se reduc în intensitate şi frecvenţă apoi dispar. Trismusul
este semnul care apare primul şi dispare ultimul. Bolnavii care evoluează spre
deces sunt febrili, au contracturi frecvente, prelungite şi intense. Majoritatea
deceselor survin în primele 10 zile de la debut prin complicaţii respiratorii
(apnee).

Diagnostic
Diagnosticul este clinic; trebuie făcut diagnosticul diferenţial al trismusului:
- trismus de cauze locale: palologie dentară, angină, artrită temporo-
mandibulară.
- trismus neurologic: patologie de trunchi cerebral.

Tratament

23
Bolnavul se internează în secţii de terapie intensivă,cu asigurarea unui ambient
liniştit, obscuritate, fără stimuli senzoriali. Pentru o eficienţă maximă, măsurile
terapeutice se aplică în următoarea ordine:
- sedarea pentru controlul contracturilor paroxistice (benzodiazepine)
- administrarea antitoxinei tetanice
- începerea administrării antibioticelor (penicilina G, macrolide)
- suprimarea focarului tetanigen (excizia chirurgicală a plăgii: toaleta, debridarea
plăgii, excizia ţesuturilor devitalizate, extragerea corpilor străini)

Profilaxie
Se face prin imunizarea activă a întregii populaţii cu anatoxină tetanică.
Vaccinarea este obligatorie începând de la vârsta de 2 luni cu vaccin DTP în 3
doze, la o lună interval şi rapel la 1 an, apoi la 5 ani la copii şi 10 ani la adulţi.
Măsuri generale: evitarea traumatismelor, toaleta corectă a plăgilor, asigurarea
unei asistenţe calificate la naştere, combaterea manevrelor abortive septice.

POLIOMIELITA

Poliomielita este o boală infecţioasă acută şi transmisibilă, produsă de virusurile

poliomielitice, având ca expresie clinică majoră paraliziile de tip flasc, urmate
de sechele

Epidemiologie
Epidemiologia actuală este modificată de imunizările în masă. Sursa de infecţie
este exclusiv umană, reprezentată de bolnav sau purtătorul de virus.
Transmiterea este orală, prin contact direct cu fecalele sau secreţiile faringiene
contaminate. Receptivitatea este universală dar formele paralitice sunt foarte
rare. Imunitatea după infecţie este specifică de tip şi de lungă durată. În ţara
noastră, poliomielita apare sporadic, fiind vorba de paralizii postvaccinale.
Acestea sunt extrem de rare (1 caz la 3-5 milioane de vaccinări) când nu se
respectă contraindicaţiile vaccinării.
Virusul pătrunde în organism pe cale rinofaringiană sau digestivă, traversează
bariera intestinală şi se fixează la nivelul cornelor anterioare ale măduvei
spinării unde provoacă distrucţii ale neuronilor motori periferici.

Tablou clinic
24
Majoritatea sunt infecţii inaparente.
Forma paralitică comună are o incubaţie de la câteva zile până la o lună. Invazia
se produce în 3-6 zile şi se traduce printr-un sindrom infecţios (faringita,
tulburări digestive) asociat cu semne meningeale. Perioada de stare se
caracterizează prin instalarea în 48 ore a paraliziilor flasce cu hipotonie
musculară, abolirea ROT, dar fără modificări de sensibilitate. Paraliziile sunt
limitate, asimetrice, predomină la rădăcina membrelor şi sunt urmate de atrofii şi
sechele. Atingerea musculaturii respiratorii are prognostic vital.

Profilaxie
Tratamentul este simptomatic. Profilaxia se efectuează prin vaccinare cu VPO,
începând de la vârsta de 6 săptămâni.

TUBERCULOZA PULMONARĂ

Definiţie: tuberculoza pulmonară este o boală infecto-contagioasă provocată de

bacilul Koch, afectând organismul în întregime, interesând cu precădere
plămânul şi având de obicei o evoluţie cronică, pe parcursul căreia se deosebesc
două etape: tuberculoza primară şi tuberculoza secundară. 

Etiopatogenie: agentul patogen, bacilul Koch, denumit astfel după numele celui
care 1-a descoperit în 1882 (Robert Koch), este un microorganism în formă de
bastonaş, cu un înveliş din ceară şi substanţe grase. Se impregnează greu cu
coloranţii obişnuiţi, iar odată colorat, se decolorează greu cu alcool sau
substanţe acide. Se spune de aceea că bacilul tuberculos este acido-şi
alcoolorezistent. Există trei specii de bacii Koch: uman, bovin şi aviar, utlimul
fiind practic fără importanţă în patologia umană. S-a emis şi ipoteza că bacilul
Koch poate exista şi sub formă de virus filtrant. De la omul bolnav, mai rar de la
bovinele bolnave, bacilii sunt împrăştiaţi prin spută, puroi, urină, lapte etc.
Contaminarea se face:
Pe cale aeriană, aproape totdeauna prin bacilul Koch de tip uman. De la
bolnavii de tuberculoză şi produsele patologice ale acestora, germenii ajung în
organismul indivizilor neinfectaţi (fie direct, prin ploaia de picături bacilifere
formată din mii de picături de salivă purtătoare de bacili, inhalate cu uşurinţă
odată cu aerul atmosferic, fie indirect, prin particule de praf urma depunerii pe
jos şi pe obiecte a picăturilor bacilifere, ridicate apoi în contaminate în aer şi
inhalate în acelaşi mod).

25
Pe cale digestivă, mai rar, prin ingerarea unor alimente infectate (lapte, unt),
în special în ţările în care tuberculoza bovină este mai frecventă. Căile cutanate,
transplacentară etc. sunt excepţionale.

Pătrunderea în organism a bacilului Koch determină leziuni anatomice,

modificări biologice (reacţii la tuberculină pozitive) şi semne clinice
inconstante. Ansamblul acestor reacţii este cunoscut sub numele de
primoinfecţie. In cele mai multe cazuri, bacilii care pătrund în organism, nu
produc nici o tulburare (exceptând pozitivarea reacţiei la tuberculină). Este
vorba de tuberculoza-infecţie. În alte cazuri, bacilii se multiplică, provoacă
leziuni, cel mai adesea pulmonare. Aceasta este tuberculoza-boală. Prezenţa
bacilului Koch este indispensabilă pentru afirmarea diagnosticului de
tuberculoză. Leziunea iniţială (primoinfecţia) este situată aproape întotdeauna în
plămâni, bacilul Koch răspândindu-se de aici în organism prin următoarele căi:
calea limfatică; calea hematogenă, în care diseminarea bacilului se face prin
deschiderea unui ganglion limfatic sau a altor leziuni într-o venă; calea
bronhogenă, când bacilii dintr-o leziune activă sunt transportaţi prin bronhii în
alte părţi ale aparatului respirator. Bacilul trebuie căutat în expectoraţie şi în
lichidul de spălătură gastrică, în cazul tuberculozei pulmonare; în urine în cazul
tuberculozei uro-genitale; în lichidul cefalorahidian, în cazul tuberculozei
meningiene; în puroiul unui abces, în cazul tuberculozei osteoarticulare sau
ganglionare.

Examenul bacteriologic se face de obicei direct, cu coloraţia Ziehl-Nielsen,

bacilii apărând sub formă de bastonaşe fine, colorate în roşu pe un fond albastru.
In situaţii speciale, examenul se face fie după omogenizare, metodă care permite
concentrarea bacililor, fie prin cultură pe medii speciale, sau inoculând la cobai
produse patologice conţinând bacili tuberculoşi. Bacilul tuberculos este foarte
sensibil la lumină solară, mai ales la razele ultraviolete. Este sensibil de
asemenea la căldură şi fierbere; în schimb, rezistă la uscăciune şi frig.
Antisepticele acţionează diferit. De obicei, pentru dezinfectarea produselor
patologice se foloseşte un amestec în părţi egale de sodă caustică 30% şi crezol
30%, din care se prepară o soluţie apoasă 5%. Se mai folosesc formolul 5% şi
acidul fenic 5%.

Factori care contribuie la apariţia bolii: deşi marea majoritate a populaţiei, cel
puţin în ţările europene, este infectată de tuberculoză, numai aproximativ 1%
contractează tuberculoza-boală.
Factorii care contribuie la aceasta, sunt următorii:
- terenul, care cuprinde ansamblul caracterelor care fac un organism rezistent
sau fragil;

26
- vârsta, riscul de a contracta boala fiind mai crescut între 0 şi 3 ani, la pubertate,
adolescenţă şi tinereţe (15-30 de ani) şi după 50 de ani;
- caracterul contaminării: masivă, prelungită;
- scăderea rezistenţei organismului prin subalimentaţie, epuizare fizică sau
psihică, teren tarat (diabet, alcoolism), stări fiziologice (sarcină, alăptare);
- unele terapeutici, în special corticoterapia;
- apărarea naturală slabă; 

Anatomie patologică: se disting în tuberculoză două tipuri de leziuni:

exsudative şi productive, care pot apărea izolate sau asociate.

Leziunile exsudative se caracterizează la început printr-o reacţie inflamatorie

banală a alveolelor. Aceste leziuni pot dispărea sau se pot cazeifica. Cazeificarea
este o necroză particulară, provocată de bacilul Koch, care transformă ţesuturile
într-o substanţă cenuşie-gălbuie, semănând cu brânza, de unde-i vine şi numele.
Cazeificarea poate interesa atât leziunile exsudative, cât şi pe acelea productive.
Dacă leziunea exsudativă cazeificată intră în contact cu o bronhie, materialul
cazeos este eliminat prin expectoraţie, formându-se caverna, care se prezintă ca
o lipsă de substanţă, de dimensiuni variabile. Nu totdeauna substanţa cazeoasă
se elimină şi apare caverna; uneori se poate fibroza şi calcifia.

Leziunea productivă este tuberculul sau foliculul tuberculos. Acesta, este

alcătuit dintr-o celulă gigantă, cu numeroşi nuclei, având aşezate în straturi la
periferie, celule numite epitelioide şi celulele numite limfoide. Macroscopic,
leziunile productive se prezintă fie sub forma unor focare mici, constituind
granulia miliară, fie sub formă de tuberculi miliari. O formă particulară este
tuberculomul - o formaţiune rotundă şi bine delimitată, cu diametrul de 1 - 4 cm,
care rezultă din unirea mai multor focare nodulare mici. Formele exsudative sau
productive pot dipărea complet. Cel mai adesea se cazeifica, se fibrozează sau se
calcifiază. Din această cauză, tuberculoza apare fie sub formă de leziuni
fibronodulare, fie sub formă de leziuni fibrocalcifiate sau fibrocavitare.

În tuberculoză mai pot apărea şi alte leziuni: adenopatii, emfizem pulmonar,

atelectazie, îngroşări sau aderenţe pleurale etc.

Întărirea rezistenţei specifice, se obţine prin vaccinarea antituberculoasă, care

urmăreşte creşterea rezistenţei la suprainfecţiile cu bacii Koch

Evoluţia tuberculozei s-a modificat mult sub influenţa tuberculostaticelor

moderne. Incorect tratată, tuberculoza secundară (ftizia) durează timp
îndelungat, cu perioade de evolutivitate şi perioade de linişte. Tratamentul corect
duce de obicei la o evoluţie favorabilă.

27
Vaccinarea B.C.G. este o metodă care urmăreşte protejarea individului
împotriva tuberculozei-boală, conferindu-i artificial o infecţie latentă, care-i dă,
fără riscuri, o stare de rezistenţă asemănătoare primoinfecţiei benigne.
Vaccinarea B.C.G. s-a practicat la început prin metoda perorală, apoi prin cea
percutanată. In prezent se utilizează metoda intradermică - la fel ca şi testarea
tuberculinică -, locul de elecţie fiind regiunea postero-externă şi inferioară a
braţului. Durata imunităţii vaccinale este de 5 - 7 ani, astfel că vaccinarea se
repetă din 7 în 7 ani. Apariţia alergiei posvaccinale la tuberculină, se testează
după 6-8 săptămâni. O vaccinare eficientă duce la apariţia alergiei în 80 - 90%
din cazuri, la scăderea morbidităţii de patru până la zece ori şi a mortalităţii de
şase ori, comparativ cu indivizii nevaccinaţi. Lupta în focar, care urmăreşte
cunoaşterea şi limitarea sau neutralizarea tuturor focarelor de contaminare, este
un alt obiectiv profilactic important. Prin această acţiune se urmăresc:

• izolarea şi tratarea bolnavilor cu leziuni deschise;

• sterilizarea sputei prin fierbere cu leşie (sodă 2%) timp de 20 - 30 de minute,
cu clorură de var 10 - 20% sau cloramină 5%;
• sterilizarea veselei, lenjeriei de pat, de corp, a obiectelor şi a hainelor prin
fierbere, etuvare sau expunere la soare sau la raze ultraviolete;
• dezinfecţia încăperii prin văruire, spălarea duşumelelor cu petrol, vapori de
cloramină 5% etc.;
• în sfârşit, izolarea, vaccinarea B.C.G. şi chimioprofilaxia contacţilor, de la caz
la caz.

PAROTIDITA EPIDEMICA (OREION)

Este o afectiune acuta, transmisibila care afecteaza in special glandele

salivare dar si alte galnde si tesuturi precum pancreasul, testiculul, sistemul
nervos.
Deoarece afecteaza frecvent glandele parotide aceasta a determinat
denumirea bolii ca parotidita epidemica.
Boala apare frecevent in a doua copilarie la adolescenti si la adultii tineri.
Este produsa de virusul Urlian.
Sursa de infectie este bolanvul sau persoana cu infectii inaparente.
Poarta de intrare e mucoasa faringiana. Calea de transmitere, fiind o boala
aerogena se face fie direct prin saliva sau picaturi Flugge sau indirect prin
obiecte contaminate.

Tablou clinic

28
1.      Perioada de incubatie 14-18 zile
2.      Perioada de debut a bolii se produce cu febra 38-39, frisoane, cefalee, jena in
lojele parotidiene
Glandele parotide sunt tumefiate initial de o parte a capului, iar in cateva
zile sunt interesate ambele realizand aspectul clinic de cap in forma de para.
Cand parotidele sunt tumefiate determina jena la masticatie, scaderea
salivei si aparitia unui miros fetid al cavitatii bucale.
Tumefactia parotidelor este insotita frecvent de febra precum si de
prinderea succesiva a altor glande salivare.
In cursul bolii la baieti pot fi afectate testiculele si determina sterilitatea
cu afectiune numita Orhita Urliana.
De asemenea poate afecta si pancreasul si sistemul nervos, determinand
meningite si encefalite.
La femeia gravida daca se imbolnaveste in primele 3 luni prezinta riscul
de a pierde sarcina sau determina riscul de a pierde sarcina sau determina riscul
de malformatii la nou nascut.
Tratamentul bolii impune repaus la pat 10-14 zile, igiena cavitatii bucale
prin gargara cu musetel si aplicare de prisnite.
Tratamentul profilactic consta in vaccinare, in unele tari.

TUSEA CONVULSIVA

Tusea convulsive, denumita popular tuse magareasca din cauza zgomotului

particular, reprezinta o infectie acuta a cailor respiratorii produsa de bacteriile
Bordetella, in special Bordetella pertusis.

Boala este extrem de contagioasa si era considerata o infectie a copilariei, dar in

ultimul timp a inceput sa fie identificata si in randul adultilor. Caracteristica
afectiunii este tusea severa paroxistica in accese prelungite ce apare dupa o
scurta perioada de “raceala”.

Este o infectie intalnita mai frecvent la copii, cu rata crescuta de mortalitate la

sugarii pana in 6 luni. De aceea vaccinarea contra tusei convulsive este
obligatorie la noi in tara si se incepe la 2 luni cu rapel la 4, 6, 12 luni si 4 ani.

- este o boală caracteristică vârstelor mici

- etiologie: Bordetella pertusis
- sursa - om bolnav/purtător
- transmitere - cale aerogenă

29
- tablou clinic:
- incubaţie = 1-2 săptămâni
- prima fază - etapa catarală (aprox.2 săptămâni)
- tuse
- agitaţie
- subfebrilităţi
- a 2- a fază - faza de stare (3-4 săptămâni)
- accese tipice de tuse convulsivă
- bolnavul îşi pregăteşte tusea - expir sacadat - inspir zgomotos (cianoză,) - expir
sacadat - perioadă de linişte
- ciclul se repetă de:
-10-20 ori/zi
- accesele sunt mai frecvente noaptea
- accesele sunt urmate de vărsături alimentare sau expectoraţie de secreţie
mucoasă
- a 3-a fază - faza de declin (2-3 săptămâni)
- accesele de tuse se răresc
- a 4-a fază - faza de convalescenţă
- diagnostic pozitiv, examen paraclinic
ancheta epidemiologică
date clinice
date paraclinice
- leucocitoză + limfocitoză
- identificarea bacteriei – prin imunofluorescenţă, cultivare

- complicaţii:
- hemoragii conjunctivale
- rupturi vasculare intracraniene
- pneumotorax
- hernii ombilicale/inghinale
- prolaps anal
- encefalopatie hipoxică
- tulburări hidro-electrolitice şi acido-bazice
- suprainfecţii
- tratament:
- izolarea bolnavului
- aerisirea camerei
- administrare de O2
- reechilibrare hidro-electrolitică şi acido-bazică
- antihistaminic, sedativ
- tratament etiologic:
- eritromicină 30-50 mg/kg/zi 7-10 zile
- Biseptol 6-8 mg trimetoprim/kg/zi la copil

30
- alimentare în cantităţi mici şi dese
- profilaxie - vaccinare (DTP)

DIFTERIA

Este o boală acută infecţioasă şi transmisibilă produsă de corynebacterium

diphterial care se localizează şi se multiplică la nivelul amigdalelor, farigelui,
laringelui sau mucoasei nazale, iar exotoxina difterică difuzează în organism.

Epidemiologie
Introducerea vaccinării în masă contra difteriei a condus la modificarea
epidemiologiei. Apanaj al copilăriei timp de secole, în ultimii ani difteria apare
frecvent la adulţi cu factori de risc (persoane cu nevoi materiale, consumatori de
droguri pe cale intravenoasă, persoane incomplet imunizate). Sursele de infecţie
sunt exclusiv umane, reprezentate de bolnavi, dar mai ales de purtătorii de
germeni. Contagiozitatea începe la sfârşitul perioadei de incubaţie şi se menţine
atâta timp cât microbul persistă în organism. Transmiterea se face prin contact
direct, apropiat cu sursa de infecţie, aerogen sau prin obiecte recent contaminate.
Receptivitatea este generală. După iniţierea programului de eradicare a difteriei
(1961) boala a devenit sporadică. Vaccinarea antidifterică cu anatoxină difterică
conferă protecţie timp de peste 10 ani.

Tablou clinic (angina difterică)

- incubaţie sub 7 zile
- invazia se produce în 24-48 ore cu stare generală alterată, disfagie uşoară,
febră 38-38,5 ºC;
- perioada de stare se caracterizează prin apariţia falselor membrane care
acoperă amigdalele, care în absenţa tratamentului etiologic se extind de la
amigdale la pilier şi la luetă. Falsele membrane au 4 semne fundamentale:
confluente, aderente (sunt greu detaşabile şi sângerează la desprindere) se refac
rapid după îndepărtare şi sunt extensive (se extind rapid la pilier, luetă, faringe).
Se asociază cu adenopatii submandibulare dureroase.

Angina difterică malignă

Este rareori primitivă,apare adesea după o formă benignă netratată. Debutul este
brusc, bolnavul devenind rapid "toxic" cu febră înaltă, tahicardie, hipotensiune
arterială şi cianoză. Falsele membrane se extind rapid, de la amigdale la luetă,
palatul dur, nazofaringe. Adenita cervicală este evidentă, iar edemul produce

31
aspectul clasic de "ceafă de bizon". Bolnavul sângerează la nivelul cavităţii
bucale, nazotegumente.

Difteria laringiană

Este secundară unei angine grave sau este o localizare primitivă. Apare mai ales
la vârste mici sub forma unei laringite obstructive cu stare toxică gravă.
Evoluează în 3 stadii: disfonic, dispneic, asfixic şi deces dacă nu se intervine
rapid să se practice intubaţia sau traheostomia.
Complicaţii precoce sau tardive: paralizia vălului palatin, paralizii oculare,
paralizii faringiene, laringiene, ale muşchilor respiratori, miocardită, insuficienţă
renală etc.
Evoluţia este de regulă letală, difteria fiind o urgenţă vitală.

Tratamentul difteriei se face obligatoriu în spital, în condiţii de izolare.

Repausul la pat este obligatoriu, ca şi monitorizarea cardiacă, mai ales în prima
săptămână de boală; supravegherea se extinde pe 30-50 zile (în formele
complicate).
Tratamentul de bază îl constituie aplicarea serului antidifteric (antitoxina
difterică) care trebuie instituit imediat. Seroterapia este urmată de succes numai
dacă se aplică în primele 24-72 de ore de la debut. Administrarea este precedată
de testarea sensibilizării bolnavului la ser şi la nevoie se aplică desensibilizarea.
Anatoxina difterică se administrează după circa 7 zile.
Tratamentul antibiotic stopează producerea de toxină şi previne răspândirea
acesteia în organism. Antibioticul de elecţie este eritromicina.

Profilaxie
- vaccinarea antidifterică cu anatoxină difterică inclusă în triplul vacin DTP
(diftero-tetano-pertusis);
- primovaccinarea antidifterică se face la copii la vârsta de 3-9 luni. Se
administrază 3 doze de 1,5 ml. i.m la interval de 30 zile. Revaccinarea I se face
la 6 luni după primovaccinarea cu DTP. Revaccinarea II se face la vârsta de 29-
35 luni cu DTP. Revaccinarea III se face la vârsta de 6-7 ani cu DT, iar
revaccinarea IV la 13-14 ani cu DT.

Măsuri la apariţia unui caz

- declarări nomianle şi izolare în spital
- supravegherea contacţilor şi cercetarea bacteriologică
- ancheta epidemiologică

32
 HEPATITA VIRALA A

Hepatita este o inflamatie a ficatului, acuta sau cronica. Este singurul organ care
se regenereaza, putandu-se regenera chiar complet. Ficatul are capacitatea de a
inlocui celulele bolnave cu noi celule.

Hepatita A este o infecţie hepatică cauzată cel mai adesea de un virus care
contaminează apa potabilă sau alimentele.
De regulă nu reprezintă o afecţiune cu adevărat serioasă şi majoritatea oamenilor
se recuperează complet în decursul câtorva luni.
Perioada de incubatie de la 15 la 45 de zile.

Surse de infectie:
• consumând alimente preparate de cineva cu infecţie care nu şi-a spălat mâinile
în mod corespunzător sau le-a spălat în apă contaminată din canalizare
• consumul de apă contaminată (inclusiv cuburi de gheaţă)
• consumul crustaceelor crude sau provenite din apa contaminată
• contactul apropiat cu cineva care are hepatita A
• mai puţin frecvent, contacul sexual cu o persoană care are infecţia (acest lucru
prezintă un risc deosebit pentru bărbaţii homosexuali)
• injectarea de droguri folosind ace contaminate

Simptomele pot include:

• senzaţie de oboseală şi stare generală de rău
• dureri articulare şi musculare
• temperatură ridicată (febră)
• pierderea poftei de mâncare
• durere în partea superioară dreaptă a burţii
• îngălbenirea pielii şi a ochilor (icter)
• urină de culoare întunecată şi scaune moi
• piele iritată

Simptomele vor trece, de obicei, în câteva luni. Hepatita A nu este de obicei o

boală gravă, dar în cazuri rare, poate determina stoparea funcţionării corecte a
ficatului (insuficienţă hepatică). În plus faţă de simptomele de mai sus, semnele
de insuficienţă hepatică pot include:
• vărsături bruşte şi grave
• tendinţa corpului de a se învineţi şi sângera extrem de repede (de exemplu,
sângerări nazale frecvente sau sângerări ale gingiilor)
• iritabilitate
• probleme cu memoria şi concentrarea
• somnolenţă şi confuzie

33
Deşi hepatita A nu este de obicei gravă, este important să se obţină un diagnostic
adecvat pentru a exclude afecţiuni mai grave cu simptome similare, cum ar fi
hepatita C sau ciroza (cicatrizarea ficatului).

Simptomele pot include:

• senzaţie de oboseală şi stare generală de rău
• dureri articulare şi musculare
• temperatură ridicată (febră)
• pierderea poftei de mâncare
• durere în partea superioară dreaptă a burţii
• îngălbenirea pielii şi a ochilor (icter)
• urină de culoare întunecată şi scaune moi
• piele iritată
Simptomele vor trece, de obicei, în câteva luni. Hepatita A nu este de obicei o
boală gravă, dar în cazuri rare, poate determina stoparea funcţionării corecte a
ficatului (insuficienţă hepatică).

Tratament

• Bolnavul are nevoie i de suficientă odihnă, în special în stadiile iniţiale ale

infecţiei, pentru că probabil te vei simţi foarte obosit.
• Mâncărimile pot fi reduse prin menţinerea unui mediu rece, bine ventilat.
• Se vor consuma alimente în cantităţi mai mici şi mai uşoare pentru a ajuta la
reducerea greturilor si a varsaturilor.
• Se evită consumul de alcool.

HEPATITA VIRALA B (HVB)

HVB este o inflamatie a ficatului, cauzata de virusul hepatic B (VHB). La

adulti, in noua din zece cazuri, o hepatita B (acuta) dispare de la sine in primele
sase luni; in acest din urma caz se dobandeste imunitate impotriva hepatitei B
de-a lungul intregii vieti. In cazul in care infectia este de lunga durata, boala
devine cronica si poate provoca cicatrici ale ficatului (ciroza) si cancer de ficat
chiar cu 40 de ani mai tarziu, dar in unele cazuri in mai putin de cinci ani de la
diagnostic.

Sursa de infectie

- virusul B este cauzatorul hepatitei b, care evolueaza, de asemenea, de cele mai

multe ori, in mod favorabil, trecerea la cronicitate nefiind observabila decat in 3-

34
5% din cazuri. Modul de transmisie este sexual, sangvin (in cursul transfuziilor
sau al utilizarii seringilor intrebuintate indeosebi de catre toxicomani, tatuaje,
manichiura, barberit.

Exista un vaccin sigur si eficient impotriva HVB. Unii pacienti cu HVB au

nevoie de tratament imediat, in timp ce pentru altii se poate astepta: decizia
apartine medicului care monitorizeaza infectia.

Virusuri responsabile –
- virusul B este cauzatorul hepatitei b, care evolueaza, de asemenea, de cele mai
multe ori, in mod favorabil, trecerea la cronicitate nefiind observabila decat in 3-
5% din cazuri. Modul de transmisie este sexual, sangvin (in cursul transfuziilor
sau al utilizarii seringilor intrebuintate indeosebi de catre toxicomani) sau feto-
matern (de la mama la fetus).

Simptome si semne -Perioada de incubatie de la 45 la 160 zile pentru hepatita

B. Perioada zisa de invazie, care dureaza intre doua si sase zile, se caracterizeaza
printr-un sindrom pseudogripal: febra, dureri articulare si musculare, uneori
eruptie cutanata si adesea o senzatie puternica de oboseala. Faza zisa icterica se
traduce prin aparitia unei ingalbeniri de o intensitate variabila cu urine inchise la
culoare si scaune decolorate, oboseala persistenta, pierdere a poftei de mancare,
greturi.

Diagnostic - Diagnosticarea se face pe baza dozarilor sangvine. Unele semne

sunt comune tuturor hepatitelor: cresterea masiva a transaminazelor (enzime
hepatice), dovedind distrugerea celulelor ficatului. Altele indruma spre o infectie
virala: cresterea numarului de limfocite fara cresterea numarului altor globule
albe, polinuclearele.

Evolutie si tratament - Majoritatea hepatitelor virale sunt benigne, cu

vindecare completa si spontana intr-o luna sau doua; doar cateva forme sunt
grave, fie dintr-o data (rare forme fulminante), fie de cele mai multe ori cand
evolueaza spre cronicizare cu riscul cirozei si cancerizarii. In formele obisnuite,
faza de regresie este inaugurata printr-o crestere importanta a volumului urinar.
Toate simptomele dispar spontan fara nici o sechela. Tratamentul consta in
esenta in masuri de igiena si de dietetica (odihna la pat; exclus consumul de
alcool); starea de oboseala generala poate totusi sa persiste
timp de cateva luni.
- Hepatitele grave, chiar fulminante, antreneaza in aproximativ 4 cazuri din
1000, si indeosebi in ce priveste virusul B si virusul C, o evolutie severa cu
semne de insuficienta hepatica (confuzie mintala, encefalopatie, hemoragii)
necesitand transferarea intr-un serviciu de reanimare.

35
- Hepatitele cronice persistente au o evolutie mai lunga, simptomele subzistand
timp de mai mult de 6 luni. Ele cer o supraveghere particulara a functiilor
hepatice si a markerilor sangvini ai virusului. Vindecarea este totusi posibila.
- Hepatitele cronice active, definite printr-o evolutie pe mai mult de 6 luni si
prin caracteristici histologice, ca cele cu virusuri B si C in principal, reprezinta
intre 3 si 10% din hepatitele virale. Riscul il constituie survenirea unei
insuficiente hepatice si
aparitia, cu timpul, a unui cancer al ficatului.

Prevenire - Un vaccin contra hepatitei B este disponibil. Este recomandabil ca

persoanele expuse riscului (personalul sanitar, politransfuzatii, drogatii,
hemodializati, homosexualii etc.) sa se vaccineze. Depistarea hepatitei B a
devenit obligatorie la femeia gravida la 6 luni de sarcina din cauza riscului de
transmisie a virusului la copil. Respectarea regulilor de igiena permite de
asemenea prevenirea aparitiei hepatitelor virale: spalarea mainilor, verificarea
prospetimii fructelor de mare (hepatitele A si E); utilizarea prezervativelor, a
seringilor de unica intrebuintare de catre drogati (hepatitele B si D). In sfarsit,
incalzirea in prealabil a produselor sangvine si cautarea anticorpilor la donatorii
de sange au redus drastic riscul de transmisie sangvina a hepatitei C.

DIZENTERIA BACILARA

Definitie
            Boală infecţioasă acută determinată de infecţia colonului cu shigella,
manifestată clinic prin dureri abdominale, tenesme, scaune diareice cu mucus,
puroi şi sânge la care se adaugă fenomene toxice generale.
Incubaţia: 1-7 zile, cu medie de 2-4 zile.
Debut: brusc cu colici abdominale, diaree, tenesme, febră, uneori vărsături.
Perioada de stare: scaunele devin afecaloide, în cantitate redusă (cât o spută),
conţinând mucus, puroi şi sânge. Numărul scaunelor poate ajunge la zeci până la
o sută pe 24 ore.
Sindromul dureros abdominal persistă, bolnavul prezintă tenesme
(senzaţie imperioasă de defecare, neânsoţită de eliminarea  de materii fecale). La
examenul obiectiv se palpează ''coarda colică'', în fosa iliacă stângă.
Ca manifestări generale se pot întâlni febră de 38-39°C, alterarea stării
generale, cefalee, uneori semne de deshidratare şi oligurie.

  Diagnosti cbacteriologic
        - însămânţarea se face pe medii de cultura selective.
   - identificarea germenului parcurge mai multe etape:

36
    identificare culturală: coloniile de Shigella flexneri emană un miros acrişor
de spermă, uşor de identificat;
            Coproculturile au rata de pozitivare cea mai mare în perioada acută, rata
scăzând pe măsura învechirii bolii, astfel că există posibilitatea ca o singură
coprocultură să dea rezultate negative.
În forme clinice suspecte cu coproculturi negative se practică rectoscopia.
            
Factorii epidemiologici principali
1.       Izvorul de infecţie
   bolnavul cu formă tipică şi atipică de boală, contagios în incubaţie1-8 zile,
în perioada de stare, în convalescenţă (20-30% din bolnavi)
   infectaţii inaparent
   purtătorii, care pot fi: cronici (1-5% din bolnavi) sau aparent sănătoşi, care
apar în focarele de dizenterie (1-5%).
Indicele de contagiozitate este de circa 40-90%.
2.       Transmiterea, prin mecanism fecal-oral
   - prin contact direct cu bolnavul
   - prin contact cu mâinile murdare, cu obiecte contaminate
   - prin consum de apă sau alimente contaminate
   - prin transport pasiv de către vectori (muşte)
3.       Receptivitate
   - generală
4.       Imunitate
   - după infecţie, de scurtă durată, posibil îmbolnăviri multiple
   - postvaccinală, 6-12 luni
Factorii epidemiologici secundari
   naturali de mediu: hipertermia, inundaţiile
   economico-sociali: aglomeraţia, igiena precară, colectivităţile
   biologici: înmulţirea muştelor

Profilaxie şi combatere
1.      Măsuri faţă de izvorul de infecţie
  - depistare precoce: epidemiologic, clinic, prin examene de laborator
  - izolarea cazurilor, obligatorie în spitalul de boli infecţioase; se efectuează
2 examene coprobacteriologice, la interval de 3-4 zile, la 48h de la întreruperea
tratamentului; dacă culturile sunt negative se externează şi se repetă după 3 luni,
dacă sunt pozitive, se reţine în spital, se tratează în continuare cu antibiotice şi
apoi se repetă coproculturile (2-3 examene); dacă rămâne pozitiv, va fi externat,
dar va fi menţionat ca şi purtător şi dispensarizat. 
-  declarare, numerică, lunară;  focarele cu peste 5 cazuri vor fi anunţate în
ziua depistării,  la compartimentul de epidemiologie local.

37
 -  contacţii vor fi supravegheaţi pe perioada de incubaţie maximă (8-10 zile),
prin termometrizare zilnică, eventual coproculturi, vor fi scoşi din sectoarele cu
risc,  vor fi vaccinaţi sau revaccinaţi.
- purtătorii: vor fi depistaţi prin coproculturi; toţi foştii bolnavi nu vor lucra
timp de 3 luni în sectoarele de alimentaţie publică, aprovizionare cu apă,
colectivităţi de copii;

2. Măsuri faţă de căile de transmitere

   - dezinfecţie continuă şi terminală cu produse pe bază de clor
   
3. Măsuri faţă de receptivi
   - imunizarea activă, cu vaccin cu tulpini vii de Shigella flexneri.
Revaccinările pot fi nelimitate, în număr de 2/an. Durata protecţiei este de 4-
6 luni. Efecte adverse pot fi: greţuri, vărsături, 1-2 scaune diareice, deobicei
la persoane care au mai avut dizenterie.
Acoperirea vaccinală de 10%, reprezintă imunizarea de baraj care conferă
o protecţie satisfăcătoare împotriva dizenteriei.

5.Tratament
  -  regim dietetic;
   - antiseptice şi eubiotice intestinale (Flonivin, Ultralevure, etc);
   - antibiotic, conform antibiogramei obţinute după izolarea germenului în
coprocultură.
 

LEPTOSPIROZA

Leptospirozele sunt transmise accidental la om.

Patogenie: leptospirele (bacterii spiralate mobile, multe serotipuri)
Epidemiologie
- rezervorul germenilor este animalul. Rozătoarele sunt purtători sănătoşi de
leptospire. Animalele infestate elimină leptospirele prin urină, contaminâns apa,
solul, alimentele. Transmiterea la om se realizează direct (muşcătură sau contact
cu animalul de laborator la agricultori, mineri, instalatori sanitari, abatoare) sau
indirect (prin apa contaminată de urina animalului - boala înnotătorilor în apă
dulce şi a pescarilor). După penetrarea cutaneomucoasă, leptospirele trec în
sânge (starea septicemică) apoi diseminează în diverse organe.

Tablou clinic

38
- incubaţie 4-14 zile;
- debut: febră, frison (sindrom septicemic), dureri difuze (mialgii, artralgii,
cefalee),sindrom cutaneomucos (conjunctive injectate, vasodilataţie
cutanată,erupţii, herpes labial, sindrom meningeal);
- perioada de stare
 icter (50% din cazuri) generalizat, urini hipercrome, scaune decolorate
 renal (50-80% din cazuri): insuficienţă renală, oligurie cu proteinurie şi
hematurie microscopică cu evoluţie bună; atingerea neuromeningeană (70% din
cazuri, meningită cu lichid clar; manifestări hemoragice (10% din cazuri),
epistaxis, peteşi rar hemoragii digestive

Diagnostic
- evidenţierea leptospirelor
 în sânge (primele 5 zile) pe medii speciale
 în L.C.R.
 în urină (după 12 zile)
 serodiagnostic: anticorpii apar în a 8-a zi şi cresc în a 15-a zi

Tratament
- penicilina G (5-10 ml. timp de 7-10 zile), în secţii de terapie intensivă pentru
cazurile grave.

Profilaxie
- boală cu declarare obligatorie
- deratizare
- echipament de protecţie (mănuşi şi cizme)
- vaccinarea la profesiile expuse

BOTULISMUL

Definiţie: este o intoxicaţie alimentară severă produsă prin ingestia unor

alimente care conţin toxina botulinică.
Epidemiologie. Frecvenţa botulismului este subevaluată datorită nerecunoaşterii
bolii în numeroase cazuri. Clostridium botulinum agentul patologic al
botulismului este un germene teluric, ai cărui spori pot contamina legumele,

39
zarzavaturile, fructele. Ingeraţi de animale, bacilii se dezvoltă în intestinul
acestora. Conservarea alimentelor şi sterilizarea insuficientă permite dezvoltarea
germenilor şi eliberarea de toxină în aliment. Conservele casnice prezintă riscul
cel mai mare: carne de porc, şuncă, cârnaţi, conservele de peşte, conservele
vegetale.
Excepţional şi conservele preparate industrial, insuficient sterilizate pot fi
contaminate cu bacil botulinic (supe concentrate, conserve de legume). Bacilii
botulinici se multiplică în alimente, mai ales în conserve, în condiţii de
anaerobioză şi secretă toxina botulinică. Unele tipuri în special tipul E nu
modifică calităţile organoleptice ale preparatului. Celelalte tipuri de toxină
botulinică prin secreţia de enzime proteolitice alterează alimentul la gust şi
miros determinând bombarea capacului conservei prin formare de acid butiric
Boala apare sporadic sau în focare familiale sau chiar colectivităţi.
Etiologie:
Clostridium botulinum este:
─ germene gram pozitiv, strict anaerob,
cu spori extrem de rezistenţi la factori fizici şi chimici (autoclavarea la 120°
distruge sporii în 30 de minute)
─ prezintă 6 tipuri A, B, C, D, E, F fiecare producând o toxină antigenic
distinctă
tipurile A, D şi E produc mai frecvent boala la om
─ tipul E prezent în intoxicaţiile cu peşte

Patogenie.
După ingestie toxina se resoarbe la nivelul tubului digestiv unde determină
leziuni ale mucoasei (congestie, microhemoragii).
Toxina difuzează în organism producând leziuni toxice ─sistemului nervos.
Acţionează la nivelul joncţiunii mioneurale blocând transmiterea în fibrele
colinergice prin blocarea eliberării de acetilcolină. Se realizează un tablou clinic
de tip miastenie.
Toxina acţionează şi la nivelul sistemului nervos central. Manifestări clinice.
Incubaţia este scurtă (câteva ore, până la 5 zile). Debutul este prin sindrom
abdominal acut, pseudoocluziv sau pseudoapendicular. Apare diaree uşoară
constipaţie şi meteorism. În cavitatea bucală uscăciunea mucoasei bucale şi
faringelui, jenă la deglutiţie.
Perioada de stare se instalează la 1-6 zile după ingestie

─tulburări oculare precoce, constante, progresive, bilaterale, simetrice cu

paralizie de acomodare şi midriază bilaterală, ptoză, diplopie, strabism
extern,oftalmoplegie
tulburări bucofaringiene constante: disfagie dureroasă, uscăciunea mucoasei
bucale cu senzaţie de arsură şi sete intensă,

40
─ rar paralizie faringiană sau velopalatinâ (degluţie imposibilă, reflex faringian
dispărut, voce răguşită, vorbire dificilă)
─ alte semne de botulism, mai puţin frecvente: constipaţie prin diminuarea
secreţiilor şi paralizie musculară
─ retenţia acută de urină, tahicardie sinusală, chiar paralizie diafragmatică sau
de membre inferioare
─semne generale: astenie, slăbiciune.
De reţiunut: absenţa tulburărilor de conştientă, a sindromului infecţios, a
colapsului.
Evoluţia este de obicei severă. Moartea poate surveni rapid în formele grave sau
în 7-10 zile, prin paralizie respiratorie sau ca urmare a unei pneumonii de
deglutiţie. În formele uşoare şi medii bolnavul se recuperează lent.
Formele clinice particulare:Botulismul sugarilor apare în primele luni de viaţă
ca urmare a colonizării intestinului cu clostridium botulinum ingerat cu
alimente.
Se manifestă prin constipaţie, paralizii de nervi cranieni (ptoză palpebrală,
oftalmoplegie,paralizia deglutiţiei) Paraliziile se extind la musculatura
trunchiului (hipotonie, paraliziiflasce) fiind urmate de insuficienţa respiratorie.
Botulismul de plagă este urmarea infecţiei plăgilor în condiţii de anaerobioză.
Toxina formată este resorbită local. Diagnosticul este sugerat de datele clinice şi
epidemiologice.
Date de laborator. Izolarea bacilului botulinic se face prin culturi pe medii
anaerobe din alimentul incriminat, lichidul de vărsătură, scaun, secreţii din
plagă. Identificarea toxinei botulinice în sângele bolnavilor se face prin testul
biologic (injectare intraperitoneală la şoarece).
Diagnosticul diferenţial se face cu boli neurologice: miastenia gravis, scleroza
în plăci, poliomielita, paralizii difterice, tumori cerebrale, encefalită,
poliradiculonevritâ.
Tratament. La apariţia primelor simptome se face spălătură gastrică, clismă, se
administrează purgativ.
De urgenţă se administrează serul antibotulinic polivalent (anti A + B + E) dacă
nu se cunoaşte alimentul incriminat sau bivalent (A + B) dacă alimentul în cauză
nu a fost peştele. Eficienţa tratamentului depinde decât de repede este
administrat serul.Deoarece toxina poate persista în organism aproximativ 20 de
zile seroterapia este indicată in orice moment al bolii !!!

Bolnavii care prezintă tulburări de deglutiţie vor fi alimentaţi cu sonda, cei cu cu

insuficienţă respiratorie se face traheostomie. Terapia patogenetică cu guanidină
care acţionează asupra sinapsei neuromusculare şi creşte cantitatea de
acetilcolină, nu s-a impus în practica clinică. Mortalitatea variază între 30-50%.

41
 HOLERA
Holera este o boala infectioasa intestinala acuta, contagioasa, cauzata de o
bacterie: vibrionul holeric. Holera este o boala bacteriana raspandita de obicei
prin apa contaminata. Aceasta provoaca diaree severa si deshidratare. Lasata
netratata, holera poate fi fatala in cateva ore, chiar si la persoanele cu un sistem
imunitar puternic. Canalizarea moderna si tratarea apei au eliminat practic
holera in tarile industrializate, insa boala este inca prezenta in Africa, Asia de
Sud si Haiti.
Riscul epidemiei de holera este cel mai ridicat atunci cand saracia, razboiul sau
dezastrele naturale ii forteaza pe oameni sa locuiasca in conditii aglomerate, fara
o igiena adecvata. Din fericire, holera este usor de tratat. Moartea rezulta din
deshidratarea severa, care poate fi prevenita printr-o solutie de rehidratare
simpla si ieftina.
Holera se caracterizeaza prin diaree apoasa, pierdere extrema de lichide si
electroliti si deshidratare severa. Aceasta boala poate fi fatala.
Simptomele holerei
Manifestarile holerei vor aparea dupa 12 ore, pana la 5 zile de la expunere, iar
acestea pot varia de la o simptomatologie usoara la una severa. Bolnavul nu are
febra.
Majoritatea persoanelor infectate cu vibrionul holeric nu dezvoltă niciun
simptom, deși bacteriile sunt prezente in fecale timp de 1-10 zile dupa infectie si
sunt varsate inapoi in mediul inconjurător, potential infectand alte persoane.

Manifestarile holerei
volum mare de scaune diareice numite si „scaune de apa de orez”, deoarece
semana cu apa care a fost folosita pentru a spala orezul;
varsaturi;
crampe musculare;
pierderea rapida a fluidelor, pana la 20 de litri pe zi, si deshidratare severa.

Semnele deshidratarii

 pliu lent cutanat;

 ochi infundati in orbita; 
 gura uscata; 
 scaderea secretiei sudoripare; 
 tahicardie;

42
  hipotensiune;
 vertij;
 pierdere rapida in greutate; 
 soc.

Holera este o afectiune ce pune viata pacientului in pericol si reprezinta o

urgenta medicala. Copiii au, de obicei, aceleasi simptome ca adultii.
Deshidratarea poate fi insotita de o prabusire a tensiunii arteriale (hipotensiune)
si de o reducere a volumului de urina (oligurie).

Diagnosticarea holerei
Se poate suspecta infectia cu vibrion holeric daca un pacient are diaree apoasa,
varsaturi si deshidratare severa, mai ales daca a calatorit recent sau daca a
consumat recent crustacee. O proba de mase fecale sau voma va fi trimisa la
laborator pentru identificarea vibrionului holeric, insa, daca este suspectata
holera, pacientul trebuie sa inceapa tratamentul inainte de venirea rezultatelor.

Tratamentul holerei
Holera este o boala usor de tratat. Majoritatea persoanelor pot fi tratate cu succes
prin administrarea prompta a solutiei orale de rehidratare. 
Holera necesita tratament imediat, deoarece boala poate cauza moartea in cateva
ore. Tratamentul se bazeaza pe inlocuirea pierderilor de lichid prin administrarea
de lichide, timp de cateva zile, fie prin perfuzie intravenoasa, fie pe cale orala,
daca nu mai sunt episoade de voma. Un tratament cu antibiotic poate fi prescris
pentru evitarea propagarii in intregul organism a infectiei.

NURSING IN BOLI INFECTIOASE

Epidemiologia studiază bolile cu răspândire mare în populaţie, studiază

cauzele şi modul de răspândire ale acestora în mediul extern.
Iniţial, epidemiologia a fost aplicată numai la bolile infecţioase, dar astăzi
conceptul de epidemiologie se aplică şi la bolile neinfecţioase, cu largă
răspândire în colectivitate.
In vorbirea curentă, noţiunea de boală infecţioasă aproape se suprapune
celei de contagioasă, deoarece multe din bolile infecţioase sunt contagioase,
adică pot fi transmise, pe diverse căi, de la om la om sau de la animal la om
(zoonoze). De aceea, în practică, adesea se vorbeşte de boli infecto-contagioase.

43
 Factori epidemiologici principali
Aşa cum s-a învăţat la materia de specialitate „Boli infecto-contagioase"
sunt trei factori epidemiologici principali:
1.  izvorul (sursa) de infecţie
2.   căile de transmitere
3.   masa receptivă
1. Izvorul de infecţie - îl constituie organismele vii (om, animale, artropode)
în care pătrunde agentul patogen şi se multiplică, eliminându-se pe diferite căi.
Eliminarea agenţilor patogeni de la omul bolnav, convalescent, purtător
cronic se face prin:
-    secreţii nazofaringiene şi spută (în scariatină, difterie, tuse convulsivă,
rujeolă etc.)
-   vărsături
-    materii fecale (hepatite de tip A şi E; febră tifoidă, dizenterie etc.)
-    urină (febră tifoidă etc.)
-    secreţii genitale, lichid seminal (boli venerice, SIDA) *
-    sânge (hepatita virală B, C şi D, SIDA, malaria etc.)
-secreţii purulente (piodermite etc.)
Animalele pot elimina germenii prin:
-    dejecţii (salmonella)
-    urină (leptospire)
-    salivă
-    lapte (B.K., unii streptococi şi stafilococi)
-    sânge
-    carne
-    piele (etc.)
2.   Calea de transmitere în bolile infecţioase este de două feluri:
a) directă şi b) indirectă
a)    Transmiterea directă se poate produce prin contact nemijlocit între
persoana receptivă şi eliminatorul de germeni sau prin contact direct cu produsul
infecţios (infecţi: produse prin sânge - SIDA, HBV).
b)     Transmiterea indirectă se poate produce prin intermediul unor elemente
din mediul extern (apă, aer, sol, alimente, obiecte etc.) sau prin agenţii vectori
(muşte, gândaci, purici, păduchi, ţânţari, căpuşe).
Calea de transmitere a fost folosită drept criteriu pentru clasificarea bolilor
contagioase astfel:
-    boli transmise prin contact direct

44
 -    boli
aerogene                                                                                                      ,
-    boli digestive
-    boli transmise prin vectori
3.     Masa receptivă
Prin masă receptivă se înţelege totalitatea persoanelor dintr-o colectivitate
care nu prezintă imunitate faţă de o anumită boală infecţioasă. O boală nu poate
să apară decât la receptivi. Opusul receptivităţii este starea de rezistenţă faţă de
îmbolnăvire. Această rezistenţă este naturală sau artificială (prin imunizări).
Aceasta ne arată importanţa practică pe care o prezintă mijloacele de combatere
a bolilor contagioase prin imunizarea populaţiei, adică modificarea artificială a
stării imunologice.
Imunitatea organismului poate fi:
-    imunitate congenitală (prin naştere)
-     imunitate dobândită - care poate fi naturală (ca urmare a unei
îmbolnăviri) sau artificială (creată prin vaccinare).

II. FACTORI EPIDEMIOLOGICI SECUNDARI

-   factori naturali      
- meteoclimatici
-   casnici
-  geografici
-   telurici
-  factori economico-sociali (locuinţa, alimentaţia, condiţiile de muncă,
rozătoarele, marile calamităţi, cultura sanitară).

III. FORMELE DE MANIFESTARE ALE PROCESELOR

EPIDEMIOLOGICE

Sporadicitatea = apariţia unui număr redus de îmbolnăviri în populaţie,

Epidemia = izbucnirea aceleaşi boli fa un număr mai mare de persoane dintr-o
regiune şi care au, cel puţin la început, o sursă comună de infecţie. Boli cu mare
contagiozitate: gripa, varicela, tusea convulsivă, hepatita, dizenteria etc.).
Endemia = acea situaţie particulară în care o boală se află în mod permanent în
anumite teritorii (scarlatina, tuşea convulsivă, hepatita)
Pandemia =  boală infecţioasă care se extinde pe un teritoriu foarte mare (ţară,
continent, toată lumea - de exemplu: gripa, holera
45
 După calea de transmitere epidemiile pot fi:
-    hidrice (cu o creştere rapidă a numărului de cazuri)
          - alimentare (cu izbucnire bruscă la totalitatea consumatorilor şi cu sfârşit,
de asemenea, brusc)
-    prin vectori
         - de contact - apar, în general, sub formă de cazuri sporadice (de exemplu
bolile transmise pe cale sexuală).

Agenti infectiosi
Microorganismele patogene care produc boala infecţioasă sunt foarte
numeroşi şi pot fi încadraţi în următoarele grupe:
                                                                                           
         
Bacterii Coci:
stafilococi, streptococi, pneumococi, meningococi, gonococi Baciii:
b. difteric, b. cărbunos (b. anthracis), Escherichia coli (colibacili),
Shigella (b. dizenterie, sajmonella (b. tific); Klebsiella, Proteus, b.
piocianic, brucella,' hemofili, Bordettela'pertussis, Clostridium (b.
tetanic, b. Botulinic). Spinii:
leptospire, treponema (T. paliidum) Micobacterii:b. Koch
Virusuri Virusuri ADN
—    hepatitic, rujeolic, rabic, varioli" herpeto-virusuri, adenovirusuri
(agenţi ai infecţiilor respiratorii), poliomielitic, coxsackie, v. gripal,
HIV etc.

Rickettsi R. prowazekii; R. Quintana („febre exantematice": tifosul exante-

matic, febra Q, febra butonoasă)

Fungi (ciuperci) Candida (albicans) Actinomyces Histoplasma Nocardia

Protozoare Giardia lamblia - Trichomonas vaginalis Plasmodium (malarie)

Entamoeba histolitica (dizenteria amibiană) Trypanosoma (boala
somnului) Toxoplasma (afectează ţesuturile profunde)
Metazoare Trichinela spiralis (trichineloza)

APĂRAREA ORGANISMULUI FAŢĂ DE INFECŢII

46
 Organismul se apără faţă de agenţii infecţioşi care îl înconjoară, prin
diferite mijloace specifice şi nespecifice.
Capacitatea normală a organismului de apărare faţă de infecţii se nume
rezistenţa faţă de infecţie. Această rezistenţă naturală poate fi întărită prin
imuniza activă (vaccinări) şi imunizare pasivă (seruri, imunoglobuline).
Miijoacele nespecifice şi specifice prin care se apără organismul sunt: Bariera
"anatomică (tegumentele şi mucoasele) Tegumentele şi mucoasele constituie o
barieră naturală faţă de agenţii infectiosi prin:
-       integritate anatomică.
-       acţiune de autosterilizare prin: căderea stratului celular superficial
-       prin pH-ul acid al pielii (între 3 şi 5)
-       prin pH-ul acid al secreţiilor (aciditatea sucului gastric)
-       prin pH-ul secreţiei vaginale
-       prin pH-ul acid al urinii v
Mucoasele se mai apără şi prin prezenţa de:
-       mucus
-       cili
         -     lizozim - enzima conţinută în lacrimi, cu acţiune bactericidă
Fagocitele circulante şi fixe
Fagocitele circulante şi fagocitele fixe, tisulare, încorporează şi distrug;
microorganismele patogene.
  •          Sistemul complement
Sistemul complement este compus dintr-un grup de 18 proteine {după date
mai noi în număr de 25) existente în plasmă, în mod normal inactivate. In caz de
activare a acestora prin anumiţi factori umorali, se conferă sângelui o anumită
putere bactericidă.
•          Limfokine (Cytokine)
Limfokinele (Cytokinele) sunt produse polipeptidice sau mici proteine
sintetizate în special de limfocite. Aceste cytokine fac parte din apărarea
antiinfecţioasă (nespecifică). Din lista acestora face parte şi interferonul care
poate fi produs în mod natural în organism de celulele infectate cu virusuri (în
special limfocite) sau prin acţiunea endotoxinelor bacteriene precum şi prin
acţiunea altor substanţe numite inductori de interferon.
Interferonii pot fi produşi şi in vitro.
Sistemul imun
Un rol important în apărarea antiinfecţioasă îl are sistemul imun cu cele
două componente ale lui reprezentate prin două tipuri de limfocite limfocite B şi
limfociteT

47
 Limfocitele B = prin diferenţierea_limfocitelor  B în celulele mature
(plasmocite) secretă anticorpi, sub formă de imunoglobuline Ig,
asigurand imunitatea umorală.
Celulele mature (plasmocitele) sunt activate de variaţi factori (virusuri,
antigene bacteriene etc.) şi produc cinci tipuri de imunoglobuline : IgG; IgM;
IgA; IgD; IgE. Limfocitele T = asigură imunitatea celulară,..
Ca origine, ele provin (ca şi limfocitele B) din măduva osoasă, după care,
însă, ajung în timus unde se diferenţiază şi se specializează în anumite activităţi
cu funcţii de: rol imunoreglator, rol citotoxic.
Limfocitele cu rol imunoreglator se împart în mai multe tipuri: limfocite T4,
T8,
limfocite T citotoxice etc., celule ucigaşe (limfocite T Killer).
Limfocitele T4                                                                    
Rolul acestora este de a stimula limfocitele B în formarea de anticorpi. Prin
distrugerea limfocitelor T4.- în cazul infectării lor cu virusul imunodeficienţei
umane (HIV) - se produce imunodepresie profundă (foarte pronunţată în SIDA).
 Limfocitele T8
Acestea asigură homeostazia sistemului imun.

Diagnosticul bolilor infectioase

Stabilirea diagnosticului în patologie, se bazează pe trei grupe principale de

date:
1.        epidemiologice .
2.        clinice (manifestări de dependenţă)
3.        de laborator

      Date epidemiologice

Ancheta epidemiologică trebuie să stabilească:

•     izvorul de infecţii.
Se pun întrebări:
-         dacă au existat cazuri de îmbolnăviri în ultima vreme şi ce anume
-         dacă a vizitat sau a primit vizita unor persoane bolnave.
-         dacă a făcut deplasări.
-         dacă la locuinţa sa există animale: câini, pisici, rozătoare, porci .
•        calea de transmitere
- dacă a consumat vreun aliment în comun cu alte persoane şi acelea au
prezentat semne de boală .
48
-        dacă a fost în contact direct cu vreun bolnav cu leziuni ale pielii
-        dacă a manipulat obiecte care ar fi putut fi contaminate (lână, piei de
animal bolnav)
-        dacă a observat prezenţa unor muşte
-        dacă a făcut tratament parenteral în ultimele 6 luni (pentru hepatita virală
•          starea imunologică
-        dacă a mai suferit de boli infecţioase (de care şi când)
-   dacă a făcut vaccinări (pentru ce boli şi când)
Se vor avea in vedere şi factorii epidemiologici secundari: vârsta,
profesiunea, condiţiile de muncă, starea locuinţei etc., precum şi factorii
climatici (situaţia geografică, sezonul).

DATE CLINICE
MANIFESTĂRIILE INFECŢIEI

     Interacţiunea dintre agentul patogen cu calităţile sale patogene de

infecţiozitate, invazie, virulenţă şi organismul gazdă prin caracteristicile sale de
rezistenţă şi reactivitate, determină modificări clinice şi biologice
constituind procesul infecţios cu manifestări variate, de la forme clinice grave,
până la forme clinice uşoare (inaparente).
Procesul infecţios cuprinde:
-     Infecţia inaparentă: infecţie care se desfăşoară fără manifestări clinice fiind
asimptomatică. Se evidenţiază numai prin teste de laborator. Infecţia inaparentă
are o evoluţie acută ciclică fiind urmată de imunitate.
Exemplu: poliomielita (1 formă aparentă /200 inaparente) rubeola, difteria,
infecţia meningococică etc. Infecţiile inaparente sunt responsabile de
imunizările oculte ale populaţiei.
-     Boala subclinică nu are expresie clinică. Se manifestă prin prezenţa
modificărilor funcţionale şi a leziunilor organice evidenţiabile prin teste de
laborator evoluând cu complicaţii şi cronicizare.
Exemplu: formele subclinice şi anicterice de hepatită virală. diagnosticul se
pune cu ocazia studiilor epidemiologice sau numai în faza de sechele. Depistarea
lor are importanţă din punct de vedere epidemiologic constituind sursă de
infecţie, iar pentru bolnav reprezentând o cauză de complicaţii sau cronicizare.
-     Infecţia latentă este o infecţie asimptomatică, care poate deveni manifestă
clinic după intervale variabile de timp, prin intervenţia unor factori
favorizanţi.Tipuri de infecţie latentă: tetanosul de plagă, amibiaza, tuberculoza,
bruceloza, herpes zoster.

49
-     Boala virală cu evoluţie lentă. Se caracterizează prin evoluţie lentă şi
afectarea progresivă a SNC.Exemplu:boala Kuru, boala Jakob-
Creutzfeld,panencefalita sclerozantă subacută.
-      Infecţia locală determinată de multiplicarea agentului patogen la locul de
pătrundere sau în vecinătatea acesteia. Exemplu: abces, flegmon, furuncul,
pustulă malignă). Evoluează spre vindecare, cronicizare, propagare regională
sau generalizare.
-      Infecţia de focar este o formă particulară a infecţiei locale, caracterizată
prin manifestări locale minime, dar cu manifestări generale de tip toxicoseptic,
care apar pe un teren sensibilizat. Determină complicaţii la distanţă:RAA,
nefrită, septicemie.
-      Infecţia regională este o infecţie care depăşeşte poarta de intrare,
extinzându-se la ganglionii limfatici regionali şi teritoriul limfatic
satelit.Exemplu:adenită, limfangită.
-      Infecţia cronică este o formă de infecţie în care agentul patogen persistă în
organism determinând modificări clinice şi biologice.De exemplu :hepatita
cronică, bruceloza
-      Starea de purtători de germeni. Persoane care cantonează germeni în
organism după trecerea prin boală manifestându-se ca şi purtător convalescent
sau ca şi purtători sănătoşi la persoane sănătoase, portajul fiind de scurtă durată
(temporari) sau de lungă durată(cronici).
-     Boala infecţioasă generală este forma cea mai frecventă de manifestare a
bolii infecţioase.Se caracterizează prin evoluţie previzibilă, cu etape relativ
constante, caracteristice fiecărei boli: incubaţie, debut,perioadă de stare, de
declin, convalescenţă. Evoluţia este autolimitată.
-     Formele sistemice se caracterizează printr-o evoluţie neregulată,
imprevizibilă, de obicei severă.Exemplu: septicemia.
   Manifestări de independentă:
- pacientul constient,
- mobilitate păstrată,
- comunicarea eficientă la nivel motor.
    Surse de dificultate:
- de ordin psihologic (stres, anxietate, )
- de ordin social ( izolare, sărăcie)
-  lipsa cunoasterii

SINDROMUL INFECTIOS SI MENINGIAN

 -febra inalta 39-40 ,frison;

50
 -varsaturi,cefalee,fotofobie;
 -hiperestezie cutanata.;
 -contractura musculara: rigiditatea cefei uneori opistotonus; cocos de pusca
 (semnul Kernig:flexia trunchiului duce la flexia genunchiului,
 -semnul Brudzinscki:flectarea corpului duce la flexia reflexa a genunchilor )

SINDROMUL ENCEFALITIC :

 -semne de infectie generala: febra ridicata,frison,ameteli,curbatura,vertij.

 -semne corticale:agitatie,delir,halucinatii,somnolenta,convulsii,coma.

SINDROMUL ERUPTIV :manifestari cutanate ( =exantem):

 -leziuni primare:macula, papula, vezicula, pustule, bula, nodul.

 -leziuni secundare:scuame, cruste,fisuri, escoriatii, ulcere.
 -leziuni tertiare: atrofie, lichenificatie (=papule reunite in placi)
 -culoarea tegumentelor:icter,cianoza,marmorata;
 -turgorul-apreciat prin “plin cutanat”.
 -modificari la nivelul mucoaselor (=enantem)
Se observa:-modul de distributie a eruptiei(generalizata,respecta anumite
regiuni),dinamica eruptiei (cum,unde?)

SINDROMUL GASTRO-INTESTINAL:

 -varsaturi;
 -diaree;
 -tenesme;

ALTE MANIFESTARI:
(=dezechilibru intre masa circulanta si calibrul vaselor);
 -soc infectios.  -angine de diferite aspecte(scarlatina,rujeola,gripa);
 -fenomene catarale respiratorii;
 -colaps periferic

EXAMENE DE LABORATOR:

1)din sange:
-ex. Hematologice: -hematocrit; hemoleucograma, vsh
-ex.Biochimice: - uree, creatinina;
-TGO, TGP;
-electroforeza;
-colesterol,fosfataza alcalina;
-fibrinogen;
51
-glicemie;
-ex. Serologice (evidentierea anticorpilor specifici):
-Reactia Widal (febra tifoida);
-Reactia Weil-Felix (tifos exantematic);
-ReactiaWright-Huddleson (bruceloza);
-Test Hirst-in gripa;
-Test ELISA (in SIDA);

2)din urina:
-urocultura;
-examen sumar de urina;
-proba Addis;
-ionograma urinara (din urina 24h);

3)materii fecale:
-coprocultura;
-ex.coproparazitologic;

4)exudat nazal si faringian (in gripe si viroze)

5)sputa: -ex.macroscopic; ex.biochimic; ex.bacteriologic; ex.citologic;

6)bila -prin sondaj duodenal;

7)LCR-prin punctie lombara (pentru meningococ);

8)secretii purulente (abcese,flegmoane):

-frotiu;insamantari pe mediu de cultura;

9)reactii cutanate:
-pentru determinarea receptivitatii fata de unele boli infecto-contagioase:

a)Reactia Shick (in difterie) Se injecteaza i.d. pe antebratul drept,iar pe stangul-

martorul. Citire dupa 48h: R(+) =>edem,congestie,pacientul este sensibil; R(-)
=>fara manifestari,pacientul este imun;
b)Reactia Dick (in scarlatina) Citire la 18h: R(+) =>eritem cu diametru =1cm.

Pentru diagnosticul bolilor:

1)Reactia Schultz-Charlton (pentru scarlatina)Se administreaza i.d. ser

antiscarlatinos,intr-o regiune cu exantem. In scarlatina, in jurul infectiei,
exantemul se stinge.

52
2)Reactia Mantoux (pentru diagnosticul TBC)Se administreaza i.d. tuberculina
(P.P.D. de 2u;10u).

Se citeste la 72h , R(+) =>eritem,edem ,cu diametru<10mm

PROBLEMELE PACIENTULUI CU O BOALA INFECTIOASA

A.CALEA DE TRANSMITERE RESPIRATORIE

- prin picaturile Pflugge (stranut,tuse);

- prin inhalarea aerului in care agenti patogeni raman suspendati (praf);
- au poarta de intrare naso-faringiana si buco-faringiana;
Aceste infectii: scarlatina, rujeola, anginele, rubeola, varicela, difteria,
tuseaconvulsiva, pneumoniile, gripa, mononucleoza infectioasa,meningita
cerebrospinala, tuberculoza,etc.

SCARLATINA

-este o boala infecto-contagioasa acuta, produsa de streptococul beta hemolytic

din grupa A care secreta o toxina numita toxina eritrogena care determina
sindromul eruptive(exantem)

Culegerea de date:
-ancheta epidemiologica

Manifestari de dependenta:
Perioada de incubatie de 3-6zile pana la 10zile,
 debutul e brusc cu febra mare 39-40C,
 angina caracterizata prin dureri in gat, roseata intensa, amigdalele pot fi
hipertrofice sau cu depozite(amigdalita pultacee sau herpetica) ; la dezinfectia cu
port-tampon din depozite iese puroi sau poate fi un depozit de false membrane ;
 senzatie de greata, varsaturi, cefalee ;
 in forme grave-puls accelerat si hipotensiune.

Perioada de invazie
 este de 1-2 zile, angina e rosie, limba la inceput prezinta un depozit albicios-
cenusiu apoi se descuameaza si ramane rosie(« limba zmeurie »)
 -semn caracteristic in scarlatina.

Perioada de eruptie

53
 urmatoarele 2-3zile-eruptia e predominanta pe spate, coapse, abdomen sau
poate figeneralizata, dar nu apare pe fata. In schimb, pe fata apare un semn
distinctiv : masca Filatov.

 semnul Grozovici - Pastia este observat la nivelul pliurilor de flexiune

(articulatiile cotului, pumnului, genunchiului, precum si la nivelul pliurilor
abdominale). Se caracterizeaza prin aparitia unor dungi hemoragice orizontale,
care sunt patognomonice pentru scarlatina.

 -oligurie, albuminurie, simptome neuropsihice, tahicardie, HTA, exantem

scarlatinos, prurit, modificari circulatorii, anxietate sau dimpotriva stari de
agitatie-irascibilitate datorita pruritului sau apatie sau depresie.

Tratament etiologic: instituirea trat cu ATB- la inceput penicilina administrata

parenteral in doze si orar indicat de medic, apoi moldamin- o data pe sapt- la
indicatia medicului; vitamine.

VARICELA-este o boala infectioasa foarte contagioasa cauzata de virusul

VARICELO ZOSTERIAN.

Perioada de incubaţie = 10-14 zile

Manifestari de dependenta(semne si simptome) :
-debut - febră, alterarea stării generale, mialgii, discretă tuse
-elemente eruptive : maculă în faza iniţială – papulă – veziculă - secreţie
asemănătoare „picăturii de rouă pe petalele de trandafir”
 -lichidul la început este clar apoi tulbure (vezicule invadate de leucocite), –
crustă, - detaşare
 -elementele eruptive apar în valuri, fiecare val fiind însoţit de un croşet febril
 -au caracter polimorf
 -erupţie generalizată inclusiv pe pielea păroasă a capului
 -erupţie foarte pruriginoasă
 -erupţia apare şi la nivelul mucoaselor
-micropoliadenopatii

Tratament:
-izolarea bolnavilor
-regim alimentar - suplimentare de lichide
-antipiretice
-antipruriginoase - antihistaminice, alcool mentolat, talc mentolat
-medicamente locale - unguente de acyclovir

54
-acyclovir injectabil sau p.o.
-tulburari digestive- datorita eritemului esofagian-senzatii de greata, varsaturi,
poate avea scaune diareice
-transpiratii abundente ; tegumente rosii
Alte manifestari :
- inapetenta,
- neliniste
- irascibilitate
- usoara depresie

Tratament:
-izolarea bolnavului
-tratament igieno-dietetic - multe lichide (ceaiuri)
-tratament simptomatic:
-antipiretice
-combaterea tusei
-nu există tratament etiologic

-la copii - antibiotice de protecţie - penicilină,ampicilină

-suprainfectare – antibiotice.

RUJEOLA -boala infecto-contagioasa provocata de virusul rujeolitic.

Perioada de incubaţie = 8-11 zile

Manifestari de dependenta :
a.Enantem :-perioada de incubatie pana la 7zile
-perioada pre eruptiva(catarala) : febra mare(38-39-40), frison, tahipnee, triplu
catar(nazal, ocular si traheo bronsita)
-obstructia cailor respiratorii superioare(IACRS)
-enantem(eruptia care apare in dreptul primului molar-semnul KOPLIC)
b.Exantemul
-macule de culoare rosie-pe fata, gat, torace

RUBEOLA – este o boala infectioasa produsa de virusul rubeolic.

Perioada de incubatie :14-21 zile
Manifestari de dependenta :
- adenopatie generalizata ;
- manifestari catarale respiratorii usoare ;
- exantem macular ;

TUSEA CONVULSIVA(magareasca) – este o boala infectioasa acuta

contagioasa produsa de un bacil gram negative-bordettela pertussis.

55
Sursa de infectie :omul bolnav ; contagiozitatea fiind max in faza catarala(I).
Perioada de incubaţie = 7-10zile,
Manifestari de dependenta :
 debut progresiv prin stadiul cataral ;
 apare rinita, tusea, facies plangaret, apoi tusea devine frecventa predominant
nocturna, capata caracter spastic. Criza e denumita chinta-are o perioada lenta,
dupa care urmatoarele 5perioade de stare cu remisiuni. Apoi, remisiunea poate fi
si cu stare de voma, dureaza 5-10pana la 30sec.Numarul acceselor numite chinte
e de 4-6 in 24h in formele usoare’ 10-30 in cele medii ; 30-40 in cele severe.
Trat: cu ATB timp de 7zile, la care se adauga antitusive.

PAROTIDITA EPIDEMICA(oreion) e data de virusul urlean care afecteaza

glandele salivare dar poate afecta si sistemul nervos si testiculele.

 Izvorul de infectie e omul bolnav care elimina virusul incepand din ultima
saptamana a incubatiei si timp de 14zile cat dureaza boala.
 Perioada de incubaţie10-14zile, pana la o luna, cu perioada de stare si remisie.
 Manifestari de dependenta :
Debutul e relativ brusc, cu febra mare, stare generala alterata, tumefierea
parotidelor apare la inceput, poate fi unilaterala sau bilaterala.
 Complicatii :orhita urliana(orhita-inflamatia testiculelor), pancreatita urleana,
meningita, encefalita urleana.
 Este indicat repausul, izolarea si tratamentul simptomatic-ATB-doar la
complicatii.

Tratament:
-nu există tratament etiologic
-regim igieno-dietetic, cel puţin 10-14 zile după externare:
-izolare
-repaus
-regim alimentar: -hidric, -hipoglucidic, -hipolipidic, cel puţin 10-14 zile după
externare
-AINS
-vitamine din grupul B
-antialgice
-reechilibrare hidro-electrolitică şi acido-bazică
-virusul urlian dă imunitate

GRIPA –
este o boala infectioasa acuta, foarte contagioasa, produsa de virusul gripal cu
febra, simptome respiratorii si semen generale: febra, frison, transpiratii,
dispnee, insuficienta respiratorie, disconfort.
56
Manifestari de dependenta :
 varsaturi,
 mialgii,
 tulburari digestive,
 cefalee.
Are o perioada de debut, una de stare si una de convalescenta.

Tratamentul e simptomatic si numai in caz de complicatii se adm ATB.

(antialgice, antiinflamatoare, picaturi de pus in nas, dezinfectante pt gat).

MONONUCLEOZA INFECŢIOASĂ
- este o boală infecţioasă având ca şi etiologie virusul Epstein-Barr (EBV)
-caracteristică vârstelor tinere (15-25 ani)
Perioada de incubaţie:2-6 săptămâni

Manifestari de dependenta :
 debutul poate fi brusc sau insidios cu:
 -febră
 -frisoane
 -alterarea stării generale
 -cefalee
 -mialgii
 -adenopatie generalizată, predomină cea latero-cervicală, dar este prezentă şi
în zona axilară, inghinală, occipitală
 -splenomegalie, hepatomegalie
 -afectare hepatică:
 -transaminaze ↑
 -bilirubină ↑

Tratament:
-antipiretice
-izolare + repaus
-tratamentul suprainfecţiilor
-afectare hepatică: hepatoprotectoare
-elemente eruptive:
-antihistaminice
-cortizon
-AINS
-vitaminoterapie
-evitarea cel puţin 6 luni a efortului fizic

DIFTERIA
57
-etiologie : bacilul difteric,Gram (+)
Pot aparea mai multe forme de boala:
- angina difterica- localizarea cea mai frecventa a infectiei;
- difteria laringiana(crupul difteric);
- difteria nazala caracterizat clinic prin rinita;

Perioada de incubaţie:7 zile

Manifestari de dependenta :
-debutul este diferit în funcţie de localizare:

1. angina difterică
-poarta de intrare = faringele
-debut insidios,dar poate fi şi brutal:
-febră
-frisoane
-astenie
-adinamie
-alterarea stării generale
-cefalee
-disfagie
+/- transpiraţii
-congestie intensă faringo-amigdaliană
-prezenţa membranelor la nivelul amigdalelor,stâlpilor vălului palatin,al unor
zone din vălul palatin
-adenopatii latero-cervicale cu dimensiuni foarte mari

Tratament:
-internare - repaus la pat, izolarea bolnavului
-tratament etiologic:
-ser antitoxinic (ser antidifteric)
-penicilină G,eritromicină,cefalosporine
-obstrucţie mare cu imposibilitatea alimentaţiei:
-alimentaţie parenterală
-reechilibrare hidro-electrolitică şi acido-bazică
-antiinflamatoare: cortizon

MENINGITE ACUTE INFECTIOASE :

Sunt inflamatii ale meningelor produse de variati agenti etiologici.In meningitele

acute infectioase se asociaza doua sindroame majore :
 Sindromul infectios :
 febra ;

58
 frisoane ;
 stare de curbatura ;
 mialgii ;
 Sindromul meningean : cefalee violenta insotita de rahialgii ;
 dureri spontane lombare ;
 varsaturi in jet fara efort ;
 fotofobie ;
Acestora li se adauga in mod variabil sindromul de hipertensiune intracraniana
si manifestari neorologice difuze sau localizate si manifestari particulare in
functie de agentul etiologic.

Problemele de dependenta in bolile infectioase cu transmitere respiratorie:

 Hipertermie;
 Alterarea integritatii tegumentelor si mucoaselor;
 Durere;
 Alterarea starii de confort;
 Alimentatie inadecvata prin deficit;
 Obstructia cailor respiratorii;
 Varsaturi;
 Risc de suprainfectie bacteriana a elemetelor eruptive;
 Risc de alterare a imaginii de sine;
 Potential de complicatii respiratorii;
 Comunicare ineficienta la nivel sensorial si motor;

Obiective de ingrijire in afectiunile respiratorii:

 -identificarea agentului patogen(exudat faringian, nazal, expectoratie, sange;
reactii serologice, reacti cutanate)
 -limitarea propagarii infectiei
 -supravegherea pacientului pentru a depista semne de sensibilitate la
medicamente sau ser
 -bilant hidric =>hidratare adecvata
 -scaderea febrei
 -combaterea durerii,tusei,anxietatii
 -educatia populatiei pentru prevenirea imbolnavirilor(igiena, imunizari, etc.)

B. CALEA DE TRANSMITERE DIGESTIVA:

 -prin intermediul apei si alimentelor contaminate cu bacterii sau virusuri

(germenii se raspandesc prin materii fecale, urina);

 -alimentele se pot contamina prin manipulare necorespunzatoare;

59
 -boala digestive este ”boala mainilor murdare”;

 -mustele=>vectorii care vehiculeaza microbii;

Boli transmise pe cale digestive:enterovirozele, febratifoida, paratifoida,

dizenteria, toxiinfectiile alimentare, hepatita virala, etc.

TOXINFECŢIILE ALIMENTARE

Sunt boli acute din grupul infecţiilor intestinale, care apar sporadic sau epidemic
în urma consumării de alimente intens contaminate cu variate bacterii şi (sau)
toxinele lor(botulinic,stfilococ etc, )caracterizându-se clinic prin disfuncţii
intestinale acute cu debut brutal, fenomene toxice generale şi dereglări hidro-
saline.

La agenţii ce provoacă toxiinfecţiile alimentare (TIA) se adauga multiple

bacterii convenţional patogene, care sunt capabile de a produce exotoxine în
diverse produse alimentare. Printre aceste exotoxine se numără enterotoxinele
(termolabile şi termostabile), care intensifică secreţia lichidului şi a sărurilor în
lumenul tractului digestiv, de asemenea şi citotoxinele ce lezează membranele
celulelor epiteliale, ducând la dereglarea în ele a proceselor de sinteză a
proteinelor.

AGENŢI ETIOLOGICI:

-Salmonelle
-stafilococ
-Klebsielle
-Clostrydium perfringens
-Vibrio hemolyticus
-b.cereus
-în România predomină salmonellele şi stafilococi
-alimente implicate în producerea TIA:
-carnea esp.carnea tocată - Salmonelle
-ouăle esp.ouăle de raţă - Salmonelle
-preparate din ouă (maioneze,prăjituri) - Salmonelle
-lapte şi produse lactate - stafilococ
Perioada de incubatie:

 12-36 ore salmonella

60
 1-4 ore stafilococ

 8-24 ore clostridium

Manifestari de dependenta:

-varsaturi,diaree,colici abdominale
-cefalee,ameteli,lipotimie
-febra ,frison,transpiratii reci
-hipotensiune,tahicardie=>colaps
-soc infectios

Tratament:

-reechilibrare hidro-electrolitică şi acido-bazică

-oral:
-ceaiuri de mentă,chimen + zaharină
-Gesol
-nu se administrează antibiotice,doar furazolidon
-în cazurile grave,cu pericol de septicemiise administrează antibiotic
-regim alimentar:
-în primele 12 h ceaiuri, rehidratări mixte
-ulterior pâine prăjită, supă de morcovi
-treptat se revine la alimentaţia normală

Profilaxia TIA

Constă în efectuarea controlului sanitar şi veterinar al produselor alimentare,

respectarea regulilor de igienă la prepararea, transportarea, păstrarea şi
prelucrarea termică a acestora.

Pentru prevenirea infectării, carnea trebuie supusă sistematic examenului

veterinar şi sanitar, începând cu sacrificarea animalelor şi până la realizarea
produselor fabricate din ea.

Pentru a evita infectarea laptelui şi a produselor lactate trebuie efectuate un

control veterinar al stării sănătăţii animalelor atât obşteşti, cât şi din sectorul
privat; respectarea igienei mulsului animalelor şi a igienei personale de către
mulgătoare.

Lucrătorii întreprinderilor alimentare, cantinelor, magazinelor alimentare de stat

şi private trebuie să respecte cu stricteţe condiţiile sanitaro-igienice de păstrare

61
la rece a produselor, să asigure livrarea lor în stare proaspătă şi de calitate
superioară.

Carnea, peştele, laptele şi derivatele lor trebuie să fie păstrate în frigider, la

temperatura de +2° – +4°C conform termenilor de păstrare. Pentru profilaxia
TIA un rol important îl are controlul medical al lucrătorilor din alimentaţia
publică şi privată pentru a lua măsurile de rigoare cu bolnavii şi purtătorii de
germeni depistaţi.

HEPATITA VIRALA A=boala infectioasa determinata de virusul hepatic A

(enterovirus) cu caracter hepatotrop =>boala generala a organismului.

Perioada de incubatie:
 14-40 zile
 1-10 zile perioada preicter.

Manifestari de dependenta:
-febra
-mialgii generalizate
-debut pseudo-gripal:catar respirator
-debut digestiv:
-anorexie, balonare
-greturi, varsaturi
-disconfort
-cefalee
-debut pseudo-reumatismal: artralgii
-eruptii urticariene,cu prurit
-icter tegumentar si a sclerelor
-oligurie cu urina hipercroma(ca berea bruna)
-constipatie cu scaune decolorate
-hepatomegalie
-uneori debut atipic

Examenele de laborator au mare importanta in hepatita virala A -explorarea

ficatului:
*sindromul dehepatocitaliza:
-TGP,TGO,aldolaze,sideremia crescuta
*sindromul colestatic:
-bilirubinemia crescuta;
-fosfatoza alcalina crescuta;
*sindromul de inflamatie mezenchimala:
62
-teste de disproteinemie:albumina scade si globulinele cresc;
-electroforeza;
-imunelectroforeza crescuta IgM;
*sindromul hepatopriv:
- teste de coagulare –modificate ;
- tendinta de hiperglicemie (afectarea pancreasului);
- metabolismul lipidic –modificat;

Examene curente de laborator:

-leucopenie(infectie virala);
-VSH scazut;
-ex:urina:Ubg crescut,bilirubina+;
-in materii fecale – antigen hepatic A;
-in sange –anticorpi anti HAV.

Tratament:
1. regim igieno-dietetic
-repaus la pat
-alimente bogate în glucide - miere,compoturi proaspete
-uleiuri vegetale, fructe
-carne de pasăre, peşte
2. hepatoprotectoare
-vitamine de grup B
-Mecopar 3x1 tb./zi
-Silimarină : 3-6 tb./zi
-Aspatofort

DIZENTERIA BACTERIANĂ

Este o boală infecţioasă acuta trasmisibila produsa de bacterii din genul Shigella.
Perioada de incubaţie variabilă : 12-24 h
Manifestari de dependenta:
-debut acut:
-febră înaltă
-alterarea stării generale
-greţuri,vărsături
-dureri abdominale
-scaune diareice apoase sau cu produse patologice.
-semne de deshidratare de grade diferite;
-caracteristic sensibilitatea difuzala palparea abdomenului si mai accentuata in
fosa iliaca stg unde se palpeaza intestinul inflamat- acest semn se numeste,
coarda colica”

63
FEBRA TIFOIDĂ

-este o boală infectioasa acuta

-agentul etiologic : Salmonella typhi (de grup D)
Perioada de incubaţie variabilă : 10-14 zile

Manifestari de dependenta:
- debut insidios;
- fecra creste gradat spre 39 ºC;
- cefalee, astenie,
- ameteli,
- dureri musculare, anorexie;
- in perioda de stare febra se mentine in platou;
- pacientii sunt adinamici delir, stare confuzionala;
- la 7-8 zile de la debut apare eruptia lenticulara, formata din macule congestive
roz, de marimea unui bob de linte, care dupa 3-4 zile dispar fara urme.

Tratament:
- izolarea pacienţilor
- repaus
- dietă hidrică
- tratament etiologic
- administrate p.o.
- cloramfenicol
- biseptol
- ampicilină
- amoxicilină
- fluoroquinolone
- cefalosporine de generaţia III
- tratament adjuvant:
- cortizon în formele severe, hipertoxice şi în caz de complicaţii
(encefalite,poliradiculonevrite)
- vit.grup B, vit.C, vit.K

HOLERA
este o boala infectioasa foarte comntagioasa, produsa de vibrionul holeric.
Perioada de incubaţie variabilă: cateva ore- 5 zile;

Manifestari de dependenta:
- diaree apoasa severa cu aspect de zeama de orez;
- deshidratare importanta;
64
Problemele de dependenta in bolile infectioase cu transmitere digestiva:
 Hipertemie;
 Varsaturi;
 Stare de deshidratare acuta;
 Durere abdominala;
 Alterarea confortului;
 Potential de complicatii circulatorii si renale;
 Alimentatie inadecvata prin deficit;

Obiectivele de ingrijire in bolile digestive:

 -izolarea pacientului ;
 -identificarea agentului patogen(materii fecale,bila);
 -limitarea propagarii infectiei;
 -monitorizarea functiilor vitale si vegetative ;
 -mentinerea starii de nutritie :hidratare;
 -respectarea regimului igieno-dietetic;
 -mentinerea unei eliminari normale(transit,diureza);
 -mentinerea temperaturii normale;
 -asigurarea repausului si confortului;
 -ingrijiri de baza;

C.BOLI CU POARTA DE INTRARE CUTANEO-MUCOASA

Exemple:infectiilestafilococice,erizipelul,antraxul,tetanus,rabia,tifosul
exantematic,malaria,SIDA.
Tetanosul=boala infectioasa acuta produsa de bacilul anaerob clostridium tetani.
Perioada de incubaţie variabilă : 3-30 zile

Manifestari de dependenta:
- debut brusc cu trismus (contractura maseterilor);
- parestezii la nivelul plagii;
- insomnie;
- contractii generalizate =>spasm glotic;
- febra;
- disfagie,deshidratare;
Erizipelul=infectie acuta a pielii produsa de streptococi B hemolitici grup A;se
caracterizeaza printr-un placard de dermita,febra.

Perioada de incubaţie variabilă : 1-7 zile

65
Manifestari de dependenta:
- debut brusc,febra,frison;
- placard erizipelatos unic, cu tendinta la extindere, cu burelet marginal;
- adenopatie regionala;
- erizipelul urechii si pielii capului este dureros;

INGRIJIRI SI TRATAMENTE SPECIFICE

1)ANCHETA EPIDEMIOLOGICA –stabileste:

a)izvorul de infectie(sursa):
 -eventualele imbolnaviri;
 -vizita unor persoane bolnave;
 -eventuale deplasari;
 -prezenta animalelor in locuinta;

b)calea de transmitere:
 -consumul unor alimente;
 -contact direct cu pacienti cu leziuni ale pielii;
 -manipularea obiectelor contaminate;
 -tratament parenteral in ultimele 6 luni;
 -prezenta mustelor;

c)starea imunologica:
 -vaccinarile efectuate;
 -daca a mai suferit de boli infectioase;

2)PROFILAXIA IN BOLILE INFECTO CONTAGIOASE:

a)Masuri fata de sursa de infectie:

*fata de persoane:-examinari periodice;
-triaj epidemiologic;
-educatie pentru sanatate;
-izolarea si tratarea bolnavilor contaminati;
-control medical in sector alimentar, colectivitate.
*fata de animale:
-deratizare;
-vaccinare;
-deparazitare;
-sacrificarea animalului.

b)Masuri fata de calea de transmitere:

Directa:
66
-evitarea contactului;
-dezinfectarea imediata;
-cauterizari;
-aplicari locale,generale de antibiotice;
-excizii chirurgicale.

Indirecta:
a)aerogena:
-aerisire;
-dezinfectia aerului
-maturat umed;
-utilizarea batistei;
-folosirea mastii;
-evitarea aglomeratiei;
-izolarea bolnavilor.

b)digestiva:
-igiena personala;
-dezinfectarea fantanilor;
-canalizarea apei;
-spalatul mainilor;
-coproculturi periodice(in alimentatia publica);

c)vectori:
-dezinfectie;
-deratizare;
-deparazitare.

Masuri fata de masa receptiva:

*profilaxia specifica:
- vaccinoprofilaxia (imunizare activa);
-seroprofilaxia (imunizare pasiva).
*profilaxia nespecifica:
-calirea organismului (apa, soare, aer);
-chimioprofilaxia (vitamine,minerale).

ADMINISTRAREA VACCINURILOR SI SERURILOR

Imunizarea activa (vaccinoprofilaxia)-artificiala.

VACCINURILE=produse biologice preparate din agenti microbieni
(atenuate,inactivate sau omorate)
sau din produsele lor(toxine) care si-au pastrat puterea imunizanta

67
Vaccinurile pot fi:
- monovalente(antipolioli)
-asociate (bi-trivaccin)

OBSERVATII:
-imunizarea activa obtinuta prin vaccinare este de durata;
-se vor utiliza numai vaccinurile cu valabilitate;
-conditii de asepsie perfecta la manevrare,la injectare;
-se vor respecta dozele in intervalele dintre inoculari;
-respectarea contraindidatiilor pentru prevenirea complicatiilor;

REGULI PENTRU ASISTENTA DIN COMUNITATE:

 -vaccinurile se pastreaza la frigider;

 -cuprinderea integrala in catagrafie a tuturor copiilor conform calendarului
stabilit de M.S.
 -cuprinderea subiectilor animati, contrindicati temporar, omisi din campania
anterioara;
 -vaccinarea integrala in crese, camine,gradinite;
 -vor fi admisi in colectivitati numai cei vaccinati;
 -respectarea cu strictete a instructiunilor M.S.,privind administrarea
vaccinului;
 -completarea registrului de vaccinare;
 -explicarea reactiilor post vaccinale;
 -pregatirea trusei de prim-ajutor pentru reactiile imediate.

Calea de administrare a vaccinurilor:

 -intradermic –BCG-zona deltoidiana brat drept;
 -subcutanat (brat, flancurile abdominale):antitetanic, antirabic, antidifteric,
antirujeolic, anti-tifoparatific;
 -intramuscular:anatoxinele, trivaccin(Di-Te-Pe ),bivaccin(Di-Te), antigripal;
 -oral:antidizenteric, antipolio(VPO);
 -intranazal:antigripal.

VACCINARILE OBLIGATORII IN ROMANIA

Un vaccin reprezinta un produs biologic care contine o suspensie de virusuri sau

de bacterii ce pot fi:

 vii atenuate
 inactivate(omorate)
 fractiuni proteice din acestea.
68
Vaccinurile se administreaza cu scopul de a induce un raspuns imun
protector.Astfel,prin folosirea vaccinurilor,sistemul imun sintetizeaza cantitati
importante si suficiente de anticorpi pentru a proteja organismul de boala in
eventualitatea unui contact ulterior cu virusul/bacteria respectiva.

Raspunsul imun obtinut prin intermediul unui vaccin(imunitatea artificala

activa) este mai putin eficient decat cel produs in urma contactarii bolii(titrul de
anticorpi persista un anumit numar de ani,dupa care schema de vaccinare trebuie
reluata in vederea refacerii nivelului de protectie imuna).

Campaniile de vaccinari se adreseaza in primul rand copiilor si adolescentilor,

care trebuie protejati eficient contra bolilor transmisibile virale si bacteriene,
insa in acelasi timp, sunt recomandate pentru cresterea imunitatii persoanelor
varstnice, persoanelor din domeniul medico-sanitar, care prin profesia lor, sunt
expuse permanent riscului de contactare a bolilor infecto-contagioase, precum si
persoanelor cu afectiuni cronice care scad capacitatea naturala a organismului de
a lupta contra infectiilor.

Nu se administreaza niciodata intravenos,deoarece exista risc foarte mare de

declansare a socului anafilactic(reactie alergica grava a organismului,soldata in
final cu prabusire cardio-circulatorie si chiar deces).

 Pentru obtinerea unui raspuns imun optim,este bine ca vaccinurile sa fie

administrate la varsta si intervalurile recomandate in programul national;

 Un interval mai lung intre dozele vaccinale nu reduce concentratia finala de

anticorpi protectori;

 Productia optima se obtine numai dupa ce se admniistreaza numarul de doze

recomandate

 Intreruperea schemei de vaccinare nu impune reluarea intregii scheme de

administrare sau administrarea unor doze suplimentare.

Imunizarea pasiva –administrarea serurilor

Exista si o imunitate artificiala pasiva,in care administram imunoglobuline sau

seruri imune(cu anticorpi deja formati),care se foloseste in special in situatii de
urgenta,cand se doreste obtinerea rapida a unui titru protector de anticorpi.Acest
tip de imunitate este insa de scurta durata,si persista doar pe perioada cat circula
anticorpii gata formati in sange.
69
Serul imun=contine anticorpi specifici gata formati;

Se pastreaza in frigider la 4-10 grade Celsius

-confera protectie imediata,de scurta durata.

Clasificare: *omolog (se obtin de la om-pot produce hepatite,sunt inlocuite de

imunoglobuline specifice)

*heterolog (se obtin de la animale,sunt puternic alergizante)

-antimicrobiene(antistafilococic)

-antitoxice

-antivirale(antirabic)

INFECTIILE NOSOCOMIALE

Infectia nosocomiala=infectia contractata in spital sau in alte unitati sanitare cu

paturi,si se refera la orice boala datorata microorganismelor,boala ce poate fii
recunoscuta clinic sau microbiologic,care afecteaza fie bolnavul(datorita
internarii lui in spital,sau ingrijirilor primite) fie ca pacient spitalizat sau in
tratament ambulatoriu,fiepersonalul sanitar datorita activitatii sale,indiferent
daca simptomele bolii apar sau nu in timp ce persoana respectiva se afla in
spital.

-se bazeaza pe date clinice,date de laborator si alte teste de diagnostic;

-pentru ca o infectie sa fie dovedita ca nosocomiala,trebuie sa NU existe dovada

ca era prezenta sau in incubatie,in timpul internarii;

Trebuie considerate ca nosocomiale si infectiile dobandite in spital,dar

diagnosticate dupa iesirea din spital (infectia n.n.(=nou nascuti) rezultata prin
trecerea prin tractul genital si diagnosticata dupa externare).

Nu se considera infectie nosocomiala,infectia asociata cu o complicatie sau o

extindere a unei infectii prezentate la internare,daca nu s-a schimbat agentul
patogen sau daca semnalele nu arata o noua infectie,precum si infectia
transplacentara la n.n.(ex.sifilis,rubeola,si care devine evidenta la scurt timp
dupa nastere).Fiecare caz de infectie nosocomiala trebuie dovedit ca se

70
datoreaza spitalizarii sau ingrijirilor medico-sanitare ambulatorii in unitatile
sanitare.

Atributiile asistententei pentru prevenirea infectiilor nosocomiale

-anunta imediat asistenta sefa asupra deficientelor de igiena;

-respecta permanent si raspunde de aplicarea regulilor de igiena(in special
spalarea si dezinfectia mainilor) cat si a regulilor de tehnica aseptica in
efectuarea tratamentelor prescrise.
-pregateste materialele pentru sterilizare si respecta conditiile de pastrare a
sterilelor si utilizarea la limita termenului de valabilitate;
-raspunde de curatenia saloanelor,controleaza igiena insotitorilor si face educatie
sanitara;
-ajuta la pastrarea igienei personale a bolnavilor,in sectiile de copii asigura
schimbarea scutecelor si infasatul,in maternitati efectueaza toaleta lauzelor;
-pregateste saloanele pentru dezinfectiile periodice,efectuand impreuna cu
personalul din subordine,curatenia si pergatirea pentru desfasurare;
-respecta masurile de izolare stabilite;
-declara imediat asistentei sefe orice imbolnavire acuta pe care o
prezinta,precum si bolile transmisibile aparute in familia sa;
-supravegheaza si ia masuri de respectare a normelor de igiena de catre
vizitatori;
-efectueaza schimbarea la timp a lenjeriei de pat si de corp a bolnavilor,si a
lenjeriei din salile de tratament;
-asigura sau efectueaza personal punerea bazinetelor,urinarelor bolnavilor
imobilizati,transportul,curatenia,dezinfectia acestora;
-supravegheaza mentinerea conditiilor de igiena si a toaletei bolnavilor
imobilizati;
-asigura curatenia si dezinfectia aparaturii pe care o are in dotare;
-supravegheaza curatenia si dezinfectia mainilor,purtarea echipamentului de
protectie de catre infirmiere,in cazul in care acestea sunt folosite la
transportul,distribuirea alimentelor,la alimentarea bolnavilor imobilizati sau a
copiilor;
-asistenta de la serviciul de internari raspunde si dupa caz efectueaza prelucrarea
sanitara a bolnavului la internare;

Spalarea obligatorie a mainilor

-la intrarea si iesirea din servici;
-la iesirea din salonul de bolnavi;
-inainte de examinarea n.n.,sugar,copil mic si bolnavi cu mare receptivitate;
-dupa scoaterea mastii folosite in saloane;
-inainte de prepararea alimentelor;
-inainte de administrarea alimentelor si medicamentelor;

71
-dupa colectarea lenjeriei murdare;

Spalarea si dezinfectia
-dupa manipularea bolnavilor septici si contagiosi;
-inainte si dupa recoltarea produselor biologice pentru examenele de laborator;
-inainte si dupa efectuarea oricarui tratament parenteral sau punctie, pansament,
toaleta lauzei;
-dupa efectuarea toaletei b.-la internare;
-dupa manipularea si transportul cadavrelor;
-dupa contactul cu sangele,secretiile b.
-inaintea examenului si tratamentului stomatologic, ORL, oftalmologie.

Masuri sterile pentru fiecare bolnav:

-tuseu vaginal, rectal, catetere vezicale, tubaj pentru intubatie, alimentare prin
gavaj
-la interventii chirurgicale-cu schimbarea lor dupa timpii septici.

Profilaxia bolilor cu transmitere directa (prin sange si produse de sange)

Precautiile cu privire la si celelalte produse din sange (reguli universale) sunt

recomandari fixate pentru a preveni transmiterea , a virusului hepatitic de tip B
(VHB), a virusului hepatitic de tip C (VHC) si a altor boli, in timpul acordarii
primului ajutor sau a efectuarii unor manevre intraspitalicesti. Aceste precautii
se raporteaza la sange si produsele lui ca fiind cu potential infectios pentru boli
cu transmitere directa. Profilaxia bolilor cu transmitere directa se aplica sangelui
si altor fluide ale organismului uman care contin urme vizibile de sange, lichid
seminal (lichid continut in sperma) . Aceste masuri se aplica, de asemenea si
altor tesuturi sau fluide ale organismului; maduva spinala (lichidul
cefalorahidian), lichidul din spatiul articular (lichidul sinovial), lichidul din
spatiul pleural (lichidul pleural), lichidul din si pelvis (lichidul peritoneal), cel
din jurul inimii (lichidul pericardic) si cel amniotic (din jurul fatului).

Care este importanta acestor precautii?

In timp ce pielea fara leziuni ofera protectie fata de expunerea la materiale

potential infectioase, in timpul serviciilor sanitare este recomandata respectarea
precautiilor stabilite pentru contaminarea cu produse organice. Aceste
recomandari feresc, de asemenea si pacientul de contactarea unor boli pe care le
poate avea medicul curant in cazul in care intra in contact cu sangele acestuia.
Crucea Rosie recomanda tuturor profilaxia bolilor transmisibile prin contact
direct.

72
Cum se reduce riscul de contact cu sange si produse sangvin Profilaxia bolilor
transmisibile prin contact direct implica folosirea barierelor protective cum ar fi
manusile, halatele, mastile si ochelarii protectori. Acestea reduc riscul de
expunere a tegumentului sau a mucoaselor la fluidele potential contaminate.
Manusile protejeaza tegumentul ori de cate ori ajunge in contact cu sange, alte
lichide ale organismului, cu mucoase sau cu tegumente lezate.Folosirea
manusilor scade riscul bolilor transmisibile prin intepaturi de ac.

Se recomanda:
-purtare manusilor la manipularea unor obiecte contaminate cu sange sau cu alte
produse biologice
-purtarea manusilor daca mainile au leziuni (zgarieturi, rani)
-schimbarea manusilor dupa fiecare utilizare -spalarea mainilor dupa scoaterea
manusilor
-spalarea mainilor si altor tegumente imediat ce au intrat in contact cu sange sau
alte fluide organice.
Mastile si ochelarii de protectie ajuta la protejarea ochilor, a gurii, a nasului de
picaturile de sange si alt tip de picaturi. Se recomanda a se purta intotdeauna
masca si ochelari de protectie la o manevra care ar putea provoca stropire cu
sange sau alte fluide.

PRECAUTIUNI UNIVERSALE (PU)

SCOPUL aplicării PU:

Prevenirea transmiterii infectiilor cu cale de transmitere sanguină, la locul de

muncă al personalului.

CONCEPTUL de PU se referă la:

- măsurile care se aplica în vederea prevenirii transmiterii HIV, VHB, VHC si

alti agenti microbieni cu cale de transmitere sanguină, în timpul actului medical.

- sânge, alte fluide biologice si Tesuturile tuturor pacientilor se consideră a fi

potential infectate cu HIV, VHB, VHC si alti agenti microbieni cu cale de
transmitere parenterală (sanguină)

- toti pacientii se consideră potential infectati cu HIV, VHB, VHC sau cu alti
agenti microbieni cu cale de transmitere sanguină, deoarece:

- cei mai multi dintre purtătorii de HIV, VHB, VHC si alti agenti microbieni
sunt asimptomatici si nu-si cunosc propria stare de portaj;

73
REGULI de bază în aplicarea Precautiunilor Universale:

1. Consideră toti pacientii potential infectati;

2. Consideră că sângele, alte fluide biologice si tesuturile sunt contaminate cu
HIV, HBV, HCV.
3. Consideră că acele si alte obiecte folosite în practica medicală sunt
contaminate după utilizare.

CONTACTUL tegumentelor si mucoaselor cu următoarele produse TREBUIE

considerat LA RISC:
- sânge;
- lichid amniotic, lichid pericardic, lichid peritoneal, lichid pleural, lichid
sinovial, lichid cefalo-rahidian;
- sperma, secretii vaginale;
- tesuturi;
- orice alte fluide organice vizibil contaminate cu sânge;

PROTOCOL AES

Protocol de asigurare a ingrijirilor de urgenta, în caz de expunere accidentala la

produse biologice

1. ÎN CAZ DE EXPUNERE CUTANATA:

* se spala imediat locul cu apa şi sapun şi apoi se clateste, după care
* se utilizează un antiseptic, cu timp de contact minim 5 minute: soluţie
clorigena diluata 1/10, compus iodat în soluţie dermica, alcool 70° sau alt
dezinfectant cutanat.

2. ÎN CAZ DE EXPUNERE PERCUTANA:

* se spala imediat locul cu apa şi sapun şi apoi se clateste, după care
* se utilizează un antiseptic, cu timp de contact minim 5 minute: soluţie
clorigena diluata 1/10, compus iodat în soluţie dermica, alcool 70° sau alt
dezinfectant cutanat
* interzisă sangerarea deoarece poate crea microleziuni care pot accelera
difuziunea virusului.

3. ÎN CAZ DE EXPUNERE A MUCOASELOR:

* spalare abundenta timp de 5 minute cu ser fiziologic sau cu apa în cazul
absentei acestuia.
Atribuţii în unităţile sanitare cu paturi

A.1. compartimentul/secţia în care a avut loc accidentul

a) persoana accidentata

74
* aplica imediat protocolul din "Ghid practic de management al expunerii
accidentale la produse biologice"
* în prima ora de la accident se prezintă la medicul şef de secţie/compartiment
sau la medicul şef de garda
* în termen de 24 de ore se prezintă la responsabilul serviciului de supraveghere
a infectiilor nosocomiale;
* anunta medicul de medicina muncii pentru luarea în evidenta;
b) medicul şef de secţie/compartiment sau medicul şef de garda:
* înregistrează accidentul într-un registru de evidenta a accidentelor cu expunere
la produse biologice;
* raportează accidentul responsabilului serviciului de supraveghere a infectiilor
nosocomiale în maxim 24 de ore de la producerea accidentului;
* asigura recoltarea esantioanelor de sânge de la pacientul sursa, respectând
legislaţia privind testarea voluntara cu consiliere;
* asigura transportul esantioanelor de sânge provenite de la pacientul sursa la
laboratorul unităţii cu paturi în care a avut loc accidentul;
* asigura recoltarea esantioanelor de sânge de la personalul accidentat,
respectând legislaţia privind testarea voluntara cu consiliere.

c) Unitatea sanitară în care s-a produs accidentul

* asigura prelevarea şi trimiterea esantioanelor de sânge provenite de la
pacientul sursa, pentru testare, la unitatea desemnată sau asigura efectuarea lor
în unitate.
Prelevarea şi trimiterea probelor biologice se va face conform legislaţiei
(standardelor) în vigoare.
* trimite persoana accidentata către serviciul de supraveghere a infectiilor
nosocomiale
* asigura trimiterea persoanei accidentate către secţia/spitalul de boli infectioase
în oricare dintre următoarele situaţii:
- sursa HIV pozitiv cunoscută
- sursa HIV cu test rapid pozitiv
- sursa cu status biologic necunoscut şi cu risc epidemiologic crescut
- sursa Ag HBs pozitiv/Ac HBs prezenţi;
- sursa Ac HCV pozitiv;
* asigura trimiterea accidentatului la Autoritatea de Sănătate Publica judeteana,
în vederea vaccinarii antihepatita B, în cazul în care spitalul/secţia de boli
infectioase nu a putut asigura vaccinarea.

       
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENŢŢILOR

75
CU RUJEOLĂ

1. Reducerea febrei se poate realiza prin:

- aplicarea compreselor hipotermizante de 2-3 ori pe zi pe frunte, torace,
membre;
- aerisirea camerei de 3-4 ori pe zi câte 15 minute;
- în cazul frisoanelor se acoperă pacientul cu 2-3 pături, se aplică buiote cu apă
caldă la picioare; 
- administrarea medicaţiei prescrise de medic - Algocalmin, Ibuprofen,
Aspirină, Paracetamol;
2. Aplică măsurile corespunzatoare dezobstrucţiei căilor respiratoriiiei şi
diminuării tusei şi polipneei (cresterea frecventei respiratorii):
- umidificarea aerului din salon prin aşezarea de vase cu apă pe calorifer;
- cavităţţile nazale se curaţă de secreţii;
- hidratarea pacientului;
- administrarea medicaţiei prescrise – antitusive, antiinflamatorii.
3.Urmăreşte prevenirea deshidratării, administrând zilnic bolnavului 2000-3000
ml lichid;
- dieta constă, în perioada febrilă, în lichide (supe, ceaiuri, limonadă, sucuri de
fructe, lapte, apă minerală, sifon, etc), administrate cu stăruinţă şi grijă, în
funcţie de toleranţa gastrică.
- imediat ce toleranţa gastrică permite, dieta se îmbogăţeşte treptat, devenind
completă în convalescenţă (fără nici o restricţie ).
4. Asigură prevenirea infectării mucoaselor  şi tegumentelor:
- spală ochii bolnavului de 1-2 ori pe zi cu ceai de muşeţel;
- îndepărtează secretiile nazale şi protejează narinele prin aplicaţii de creme
simple;
- cavitatea bucală trebuie curat întreţinută (gargară cu ceai de mumuşeţel , apă
de gură);
- urechile si mastoidele se controlează atent zilnic;
- efectuează toaleta pe regiuni, baia generală fiind permisă doar în în perioada de
convalescenţă;
- schimbă lenjeria pacientului ori de câte ori este nevoie.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENŢŢILOR

CU SCARLATINĂ

1.Reducerea febrei este un obiectiv principal şi se poate realiza prin mai multe
metode:

76
 - comprese reci (10°-15°C) aplicate pe cap, torace sau trunchi. Dacă
tegumentele devin cianotice se întrerupe aplicaţţia compreselor. Asistenta
medicală schimbă compresele la interval de 10-15 minute, de 3-6 ori, până când
se observă scăderea temperaturii cu 1°-2°C;
- împachetarea în cearceafuri umede, la 10°-15°C, care se schimbă din din 5 în 5
minute.
- după împachetări, asistenta şterge tegumentele bolnavului cu prosoape uscate; 
- baia rece sau moderată: dacă temperatura bolnavului nu a scăzut, asistenta
medicală îi pregăteste o baie rece (33°C) sau moderată (35°C). Durata băii este
de 8-10 minute; dacă apare cianoza tegumentelor şi stare de colaps, baia se
întrerupe.
Baia este eficientă dacă tegumentele devin hiperemice ( se inrosesc), bolnavului
i se amplifică mişcările respiratorii şi i se intensifică bătăile cardiace. 
- de asemenea bolnavului i se pot administra antitermice, la indicaţiaţia
medicului.
2. Asigură igiena tegumentelor . Asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor:
tegumentele se menţin în perfectă stare de igienă prin curăţţire zilnică, prin
pudraj cu talc mentolat zilnic, sulfamidat în caz de prurit cutanat.
- descuamaţia este este uşurată printr-o baie caldă
- igiena mucoasei bucale se realizează prin gargară cu ceai căldut de mumuşeţel,
iar curăţarea secreţiilor nazale se face cu tampoane de vată umezite.umezite.
Dezinfecţţia nazo-faringiană este importantă, utilizându-se faringosept şi
instilaţii nazale cu colargol.
3. Pentru menţinerea echilibrului hidro-electrolitic se administrează un regim
hidro-lacto-zaharat cu supe de legume, zeamă de compot, sucuri, de fructe.
Adulţii sunt încurajaţi să bea 2-3 litri de lichide în 24 ore.
4. Asistenta medicală urmăreşte tensiunea arterială, pulsul, aspectul şi cantitatea
de urina precum si starea generala a bolnavului.
5.Tratamentul etiologic constă în administrarea antibioticului de elecţie sau
după caz a altui antibiotic ce-l poate înlocui, alegerea medicaţiei fiind  făcutcută
de către medicul curant.
Asistenta medicală testează receptivitatea persoanelor la scarlatină cu ajutorul
testului intradermic Dick, care se realizează astfel:
- se injectează intradermic, pe faţa anterioară antebraţului, 0,2 ml toxină
stafilococica scarlatiniforma inactivată;
- rezultatul se citeteşte după 18 ore;
- reacţia este pozitivă dacă apare un eritem sau sau un infiltrat cu diametrul de
cel cel puţin 10 mm;
- testul intradermic Dick este un test de imunitate: absenabsenţa reacţiei arată
rezistenţa organismului, iar   prezenţa reacţiei arată susceptibilitate de a face
boala.

77
 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENŢŢILOR
CU VARICELA

Boala infecto-contagioasa produsa de virusul Varicelo zosterian.

 Manifestari de dependenta:
-          Leziuni la nivelul tegumentelor
-          Febra prezenta sau nu (hipertermie)
-          Pe mucoasa bucala apar vezicule care se rup si lasa in urma ulceratii cu
aspect de afte
-          Durere la masticatie
-          Salivatie abundenta ca la stomatita
Diagnostic de nursing:
1.      Alterarea tegumente si mucoaselor – infectie – eruptii cutanate, vezicule,
ulceratii ale mucoasei bucale
2.      Disconfort – leziuni ale mucoaselor si tegumentelor – durere la masticatie
3.      Risc de contaminare/suprainfectie - prurit
4.      Alterarea imaginii de sine
5.      Risc de complicatii
Complicatiie: pneumonie, encefalita
Obiective:
-          Sa nu devina sursa de contaminare
-          Pastrare tegumente si mucoase integre
Interventii:
-          Igiena cu apa alcoolizata, baie dupa ce cad crustele
-          Pudre mentolate, talc, alcool mentolat (prurit)
-          Igiena cavitatii bucale (vezi stomatie)
-          Observam semnele eventualelor complicatii
-          Herpesul si zona zoster au acelasi virus.

           

78