24-11-2020 SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI CU DIURETICE IN CARDIOLOGIE

Actiunea medicamentelor –Diureticele cresc excretia renala de sodiu si apa.

Informatii generale-insuficienta ventriculara stanga si dreapta ,edem pulmonar si edeme ale unor
membre inferioare,hipertensiune arteriala ,retentia hidrica din sindromul nefrotic,ciroza
hepatica.Recomandarea diureticului ,stabilirea dozei si orarului de administrare le face
medicul.Furosemid provoaca eliminarea unui volum mare de urina cu o cantitate crescuta de
Na,Cl,Ca,Mg.Se foloseste in toate tipurile de edem.Tiadizele sunt diuretice cu actiune
moderata,relativ durabila.Sunt larg folosite pentru tratamentul retentiei hidrosaline moderate din
insuficienta cardiaca cronica,ciroza,boli renale cronice.Spironolactona si alte diuretice aldosteronice
cresc eliminarea apei si a clorului de sodiu.Favorizeaza retinerea potasiului in organism.Manitolul
face parte din diureticele osmotice,si nu se foloseste in insuficienta cardiaca decompensata.

Supravegherea tratamentului:

-curba diurezei

-curba greutatii

-semne clinice si stare de hidratare

-se recolteaza probe biologice ,urmarind parametrii functiei renale:uree ,creatinina ,

-se supravegheaza ionograma sangvina si urinara

-se face dozarea regulata a proteinelor:glicemia,calcemia,uricemia, permitand depistarea efectelor

indezirabile ale tratamentului.

Digitalicele sunt glucozide cardiotonice care au efect cresterea fortei de contractie a

miocardului ,reducerea frecventei cardiace,incetinirea conducerii intracardiace si cresterea
excitabilitatii miocardului ventricular.Indicatii:in insuficienta cardiaca,tulburarile de ritm
supraventricular.

Supravegherea de catre asistentul medical a pacientului tratat cu digitalice se face:

-observarea starii generale a pacientului pe durata tratamentului

-transmiterea oricaror semne de intoxicatie sau efecte adverse care pot aparea precum:

1-anorexie ,greturi ,varsaturi,discromatopsie,cefalee ,fatigabilitate ,vertij,

2-semne cardiace:tulburari de ritm si de conducere relevate prin electrocardiograma

3-manifestari alergice si trombopenie

4-efecte adverse asupra sistemului nervos:apatie ,fatigabiliatate,astenie,stare de

rau,cefalee,tulburari de vedere,depresie

5-depistarea intoxicatiei digitalice trebuie sa se faca sistematic la toti pacientii aflati sub tratament
6-se obtin prin intreabari date despre manifestarile extracardiace,adesea foarte precoce si prin
EKG,care evidentiaza extrasistolele izolate ,bloc atrioventricular sau fibrilatie atriala si ritm
ventricular lent

7-un mijloc simplu de supraveghere este urmarirea frecventei cardiace;medicul poate cere un dozaj
plasmatic al digitalicului in suspiciune de supradozare

8-pacientul este avertizat ca ,la aparitia primelor simptome de intoxicatie digitalica ,sa mearga
imediat la medic pentru o conduita terapeutica adecvata.
26-11-2020 INVESTIGATII RADIOLOGICE

TERMENI DE SPECIALITATE: Radiologie convențională

Radiologia Osteo-articulară

- Angiografie (vase de sange)

- Histero-salpingo-grafie (aparat reproducător feminin)

1.

Radiografia piramidei nazale

Reprezinta examenul radiologic al piramidei nazale cuajutorul razelor Roentgen Se executa

radiografia craniana din doua incidente: fata si profil.

Pregatirea psihica

: se informeaza, se ia consimtamantul;

Pregatirea fizica:

- pozitia pacientului pentru radiografie din fata - decubit ventral cu nasul si regiunea mentoniera la
placa fotografica; alta pozitie - fruntea si nasul lipite de placa fotografica; pentru profil - pozitia
sezanda sau decubit lateral culcat pe masa radiologiei;

 Pentru evidentierea sinusurilor se face cu pacientul in pozitie ventrala pe masa de radiologie cu gura
deschisa cu barbia sprijinita pe masa;

!. Radiografia sinusurilor anterioare ale fete sinusuri anterioare fata se efectueaza cu pacientul in
pozitie sezand;radiografiile sunt efectuate de asistentii medicali de radiologie; asistentii medicali de
salon pregatesc bolnavul, il insotesc la radiologie si asigura pozitia necesara examinarii.

Tomodensitometria

Reprezinta examinarea radiologica utilizata cametoda de investigatie cand apar complicatii

insinuzitele cronice, sinuzite etmoidale. Seinregistreaza pe un film radiologic imagini alecraniului pe
sectiune

Computertomografia

CT craniana este utila in diagnosticul tumorilor benigne sau maligne examinarea radiologica in

planuri sagital, transversal, longitudinal pe sectiuni a craniului
PEDIATRIE 27-11-2020 RECOLTAREA SANGELUI PRIN INTEPATURA CALCAIULUI

Preîncălzirea călcâiului cu dispozitivele comerciale disponibile sau cu un scutec încălzit sub o cană și
înfășurat în jurul călcâiului, deseori duce la creșterea sanguină și arterializează proba. Călcâiul ar
trebui dezinfectat în întregime cu comprese cu alcool. Persoana care efectuează procedura ar trebui
să poarte mănuși sterile de mărime potrivită.

Puncția călcâiului trebuie efectuată cel mai medial sau lateral fată de suprafața călcâiului, nu la
nivelul curbei posterioare pentru a evita calcaneul. Dispozitivul de puncție (lanțeta) este astfel
conceput să intre nu mai mult de 2-3mm . După puncție se îndepărtează prima picătură mică de pe
tegument, lichidele tisulare putând duce la creșterea coagulării la locul de puncție.

Se va ține călcâiul cu trei degete pe partea ulnară, plasând policele în jurul călcâiului, degetul al
doilea imediat sub suprafața ventrală a călcâiului. Prin presarea alternativă a celor trei degete
laterale urmate de o ușoară stoarcere a degetului doi, sângele se poate exprima cu ușurință.
Degetele ar trebui să fie relaxate periodic pentru câteva secunde pentru a permite reumplerea.
Pentru prevenirea contuziei, atenția trebuie îndreptată în a limita compresia cu vârful degetelor.
Pentru prevenirea hemolizei trebuie să se permită formarea picăturilor mari, colectând picăturile ce
se formează în microtub, evitând agitarea sângelui în tub.

Proba recoltată din deget este utilizată pentru analiza capilară a gazelor în Terapia Intensivă
Neonatală și poate fi folosită precum și pentru alte probe de laborator. Tehnica este similară cu
tehnica recoltării sângelui capilar din călcâi, în aceea că numai partea medială și laterală a degetului
este înțepată. Stoarcerea ușoară se poate face cu întregul deget sau chiar cu mâna.

Limitele de o parte și de alta ale calcaneului care este marcat de o linie plecând din punctul dintre
degetele 4 și 5, mergând paralel cu marginea laterală a călcâiului și cu o linie care se întinde
posterior din mijlocul haluceului și mergând paralel cu linia mediană a călcâiului. Puncția călcâiului ar
trebui făcută pe suprafața plantară a acestuia între limita laterală și mediană a calcaneului marcată
de aceste linii.
2-12-2020 GERONTOLOGIE - INREGISTRAREA EKG IN REPAUS SI IN EFORT

TERMENI DE SPECIALITATE

- Aritmii,bradicardie

Electrocardiograma de repaus este unul dintre cele mai simple teste cardiace care are ca scop să
determine ritmul cardiac (bătăile inimii). Este o investigaţie neinvazivă şi foarte utilă pentru a
diagnostica o multitudine de afecţiuni cardiace.

Dacă aţi trecut de vârsta de 40 de ani, iar niciunul dintre simptomele enumerate mai sus nu
sunt prezente, oricum, trebuie să efectuaţi un ECG în scop profilactic.

Efectuarea ECG-ului de repaus este simplă. Întâi de toate, medicul vă va monta electrozii cu
vacuum pe corp: la nivelul încheieturii mâinilor şi a picioarelor, pe piept în zona precordială, în
dreptul inimii. Bătăile inimii sunt generate de către unele impulsuri electrice. Anume aceste
impulsuri sunt înregistrate de electrocardiograf şi transpuse ulterior pe monitor şi pe hârtie.
Investigaţia durează aproximativ 5 minute şi poate fi repetată ori de câte ori este nevoie.

Electrocardiograma de repaus nu necesită o pregătire specială şi poate fi efectuată în orice

moment al zilei. Dacă suferiţi deja de o boală de inimă, nu este necesar ca în ziua investigaţiei să vă
întrerupeţi tratamentul pe care-l administraţi.

La ECG-ul de repaus uşor pot fi depistate:

1. Aritmii (bătăi ale inimii neregulate);

2. Tahicardie (ritm neobişnuit de alert al inimii);

4. Hipertrofia ventriculară (îngroşarea muşchiului inimii);

5. Dilatarea atriilor (în urma dilatării, sângele va stagna, astfel că se poate coagula, formând
cheaguri);

6. Existenţa sau lipsa unor zone de ischemie (unde muşchiul inimii nu primeşte suficient sânge şi
substanţe nutritive din cauza îngustării arterelor care hrănesc inima);

7. Existenţa sau lipsa zonelor de necroză miocardică (unde muşchiul inimii nu primeşte deloc sânge şi
substanţe nutritive din cauza blocării arterelor coronare);
8. Un infarct miocardic trecut sau în desfăşurare. În acest sens, ECG-ul permite stabilirea cu
exactitate a diagnosticului de ischemie acută sau cronică, având capacitatea de a localiza exact
afecţiunea la nivelul muşchiului cardiac;

9. Cardiomiopatia hipertrofică (este un defect genetic în care muşchiul inimii se îngroaşă anormal).

Datorită multiplelor beneficii pe care le aduce, electrocardiograma trebuie efectuată întotdeauna

când este suspectată o afecţiune cardiovasculară, această investigaţie fiind lipsită de contraindicaţii.

Chair şi copiii, nou-născuţii sau femeile gravide o pot efectua fără restricţii.

La Centrul de Diagnostic German, ECG-ul de repaus este posibil de efectuat datorită utilajului AT-
10 PLUS, care printează pe hîrtie Schiller 12 canale ale ECG-ului, afişînd simultan pe monitor 12
derivaţii în timp real. Posedă software de analiză şi interpretare de ultimă generaţie

Interpretarea testului de efort EKG

Au prioritate criteriile electrocardiografice și dintre acestea analiza segmentului ST

(subdenivelarea sau supradenivelarea acestora este prioritară). Modificările undei T au importanță
doar în asociere cu modificările segmentului ST, la fel ca și simptomele clinice (durerea toracică care
este importantă în asociere cu subdenivelarea ST caz în care poate oferi, luând în considerare și alte
elemente furnizate de testul de efort date asupra severității ischemiei miocardice – scorul Duke).

Prezența tulburărilor de ritm nu indică prin ele însele ischemie miocardică, dar în cazul ischemiei pre-
existente pot oferi indicații asupra severității acesteia. De asemenea, apariția anumitei tulburări de
ritm în absența ischemiei miocardice (vezi mai jos) poate sugera o boală cardiacă severă, dar nu
neapărat cardiopatie ischemică.

Modificările segmentului ST

Subdenivelarea sau supradenivelarea segmentului ST este cheia pozitivității testului de efort ECG. Se
va lua în considerare deplasarea punctului J în raport cu linia izoelectrică considerată a fi
reprezentată de segmentul TP diastolic sau, mai corect, deplasarea punctului J în raport cu punctul
izoelectric, respectiv punctul de joncțiune dintre segmentul PR și complexul QRS. Sub sau
supradenivelarea segmentului ST (punctul J) trebuie să persiste 0,06 sau 0,08 secunde astfel încât în
practică se va lua în considerare sub sau supradenivelarea segmentului ST la 0,06 – 0,08 secunde de
la punctul J, testul de efort fiind declarat pozitiv în cazul în care supra sau subdenivelarea ≥ 1 mm
(0,1mV). Pentru subdenivelarea segmentului ST se ia în considerare subdenivelarea de tip orizontal
sau descendent, dar și subdenivelarea lent ascendentă, în acest caz valoarea cut-off de pozitivitate
fiind ≥ 1,5 mm (0,15 mV).
Dacă ne referim la subdenivelarea segmentului ST cea care asigură de cele mai multe ori
pozitivitatea testului de efort, ea permite afirmarea pozitivității TE indiferent de frecvența cardiacă la
care apare, valoarea pozitivității testului fiind întărită de asocierea inversării undelor T sau durerea
precordială. Menționăm însă că modificările izolate ale undei T sau durerea precordială izolată nu
permite afirmarea pozitivității.

Sublinem în continuare două lucruri practice. Dacă inițial există o discretă subdenivelare a
segmentului ST care nu atinge însă 1 mm pentru a declara testul de efort pozitiv, deplasarea
segmentului ST trebuie să fie adițională de 1 mm față de cea existentă inițial. De asemenea,
certificarea pozitivității testului de efort este adusă de revenirea segmentului ST la nivelul inițial
după întreruperea testării de efort.

În cazuri rare subdenivelarea segmentului ST poate fi absentă pe parcursul testării de efort și să

apară în perioada de revenire (în primele 3 – 6 minute), în acest caz subdenivelarea fiind secundară
apariției ischemiei subendocardice prin creșterea întoarcerii venoase şi umplerii ventri-culare în
poziție orizontală.

Dacă subdenivelarea segmentului ST ≥ 2 mm, ea obligă la întreruperea testării de efort având

semnificația de ischemie severă și de cele mai multe ori indica explorarea coronarografică.

Desigur subdenivelarea segmen-ului ST poate avea și semnificația de modificare secundară

(hipertrofii, blocuri). De aceea, interpretarea testului de efort în prezența acestora este discutabilă
sau nu trebuie efectuată. Şi în aceste cazuri apariția subdenivelării ST chiar dacă nu certifică ischemia
miocardică, obligă la explorări suplimentare în direcția unei boli cardiace organice.

Așa cum am arătat sensibilitatea subdenivelării ST în depistarea ischemiei miocardice este redusă
fiind în jur de 25-30-40% după diverse studii; în schimb specificitatea este mult mai ridicată depășind
valoarea de 70%, specificitate apropiată de cea notată în cazul utilizării altor metode de depistare a
ischemiei cum ar fi ecocardiografia sau scintigrafia miocardică.În ceea ce privește supradenivelarea
segmentului ST în efort, aceasta este mai rar întâlnită. Apare de obicei la bolnavii cu un sindrom
coronarian în antecedente (infarct miocardic) apariția sau agravarea supradenivelării existente în
repaus (neînsoțită de durere dar posibil însoțită de dispnee) are semnificația de dischinezie
ventriculară (anevrism ventricular). Mai rar, supradenivelarea segmentului ST poate avea
semnificația de spasm coronarian declanșat de efort (pe coronare normale sau pe placa
aterosclerotică preexistentă). Excepțional, supradenivelarea segmentului ST însoțită de durere
intensă poate semnifica apariția unui sindrom coronarian acut (infarct miocardic) precipitat de
testarea de efort.

Un fapt mai puțin cunoscut și utilizat în practica medicală, este că, la bolnavii cu cardiopatie
ischemică cunoscută, testul de efort ECG este util în evaluarea severității ischemiei miocardice sau
pentru evaluarea rezultatelor terapeutice (tratament medicamentos sau revascularizare
intervențională sau chirurgicală).
 3-12-2020 NEUROLOGIE-ELECTROENCEFALOGRAMA

Asistentul medical va aplica pe pielea craniului electrozi cu ajutorul unei benzi de

cauciuc.Contactul electric dintre electrozi si piele trebuie sa fie perfect ,electrozii se fixeaza in
derivatii bipolare pe toata suprafata craniului la distante aproximativ egale ,mod simetric de la
stanga la dreapta ,la dreapta liniei mediane:

-2 electrozi la regiunea frontala

-2 electrozi la mijlocul distantei dintre trans si sutura craniana

-2 electrozi deasupra regiunii parietale

-2 electrozi deasupra regiunii occipitale

Dupa inregistrarea acestor derivatii clasice electrozii vor fi grupati in zonele in care
inregistrarea anterioara a ridicat suspiciunea unor focare cu reactii patologice.
 3-12-2020 HEMOCULTURA-PEDIATRIE

TERMENI DE SPECIALITATE:

– Sindrom febril

– Sindrom febril

– Şoc septic;

Hemocultura este test diagnostic care permite identificarea prezenţei anormale a

microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului, prin metode microbiologice
și/sau imunohistochimice (însamantarea pe un mediu de cultură)

Indicaţii

Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii, evocatoare pentru

septicemii, infecţii severe de focar cu risc septicemie (pielonefrite, bronhopneumonii) ori
endocardită infecţioasă:

– Sindrom infecţios sever (stare septică);

– Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;

– Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;

– Şoc septic;

– Frison.

Materiale necesare

• 2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat pentru
germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologic.

Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent cantitatea de sânge venos care trebuie
recoltată, astfel încât să se asigure raportul optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5
ml sânge venos la 50 ml mediu de cultură).

Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat după frison) sau la interval de
15 minute ori conform indicaţiei medicului (o oră interval).

• Mănuşi sterile, garou, holder, masca

• Antiseptice: Betadină, Cloramina (pentru pacienţii alergici la iod);

• 2 seringi de 10 ml pentru recoltarea sângelui venos; 5 ace sterile (unul pentru recoltare, alte
4 pentru trasferul sângelui recoltat în flacoanele cu medii de cultură);
• Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor flacoanelor cu
medii de cultură.

Recoltarea sângelui venos pentru hemocultura se poate face şi în sistem închis, cu dispozitive
speciale de tip vacutainer (sistem BD BACTEC™ )

Tehnica

• Se verifică indicaţia medicală pentru recoltarea hemoculturii; identitatea pacientului;

• Se spală mâinile şi se îmbracă mănușile de protecţie;

• Se antiseptizează tegumentele cu Betadină (cloramină), în vederea puncţiei venoase;

• Se recoltează cu seringa 20 ml sânge prin puncţie venoasă periferică

• Se introduce sângele venos recoltat în flacoanele de hemocultură, cu respectarea atentă a

următoarelor etape:

• Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice (previne
contaminarea);

• Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea celor 10 ml

sânge venos în flacon (previne contaminarea); sau flambarea gâtului flaconului înainte de
introducerea sângelui în flacon

• Rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;

• Gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;

• Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;

• Spălarea mâinilor şi uscarea lor;

• Se etichetează corespunzător probele biologice recoltate, pentru a fi trimise la laboratorul

de microbiologie.
8-12-2020 GERONTOLOGIE -ALIMENTAREA PACIENTULUI PRIN SONDĂ NAZOGASTRICĂ

TERMENI DE SPECIALITATE:

-deglutitie, ,enterala,mixta

Alimentarea pacientului prin sondă nazogastrică este metoda de alimentare care constă în
introducerea alimentelor în organismul pacientului cu ajutorul sondei gastrice sau intestinale.

Scop

Introducerea alimentelor în stomac utilizând sonda nazogastrica la pacienţii:

– inconştienţi, comatoşi;

– cu tulburări de deglutiţie;

– negativism alimentar;

– operaţii pe tubul digestiv şi organele anexe;

– cu stricturi esofagiene şi ale cardiei care împiedică pătrunderea bolului alimentar din cavitatea
bucală în stomac;

– operaţii stomatologice;

– intervenţii neurochirurgicale;

– intoleranţa sau hemoragii digestive.

Pregătirea materialelor pentru alimentarea pacientului prin sondă nazogastrică

• Pe o tăviţă medicală se pregătesc: sonda gastrica (Faucher) şi sonda duodenala Einhorn,

pensa Pean şi clama Hoffman, sterile

• Mănuşi de unică folosinţă, masca.

• Pâlnie, tub de cauciuc, prestub.

• Seringi de 5 cm cubi, 10 cm cubi.

• Leucoplast.

• Aparat de perfuzie a alimentelor.

• Raţia de lichide alimentare.

• Amestecuri alimentare (lapte, zahăr, cacao, sare, unt, smântâna, vitamine) sau formule
polimerice cu toţi nutrienţii necesari.
Produsele folosite în alimentaţia enterală sunt produse măcinate şi dizolvate sau suspendate în apă,
pentru a putea fi administrate printr-un tub subţire cu diametru de 2 – 3 mm (ex: lapte, albuş de ou,
carne măcinată, mazăre, uleiuri de măsline, soia, floarea soarelui, porumb, gălbenuş, amidon,
zaharoză, lactoză, fructoză, supă).

Pregătirea pacientului şi introducerea sondei

Pregătirea fizică:

• Se așează pacientul pe un scaun și se protejează cu un prosop în jurul gâtului

• Se îndepărtează proteza dentară

• I se oferă tăvița renală și este rugat să o țină sub bărbie

Efectuarea tehnicii

• Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi

• Introduceţi sonda gastrica, verificaţi poziţia ei şi fixaţi extremitatea liberă a sondei cu

leucoplast de fată şi urechea pacientului (vezi Tubajul nazo-gastric).

• Verificaţi conţinutul gastric şi la nevoie, aspiraţi stază.

• Încălziţi lichidul alimentar la temperatura corpului.

• Pregătiţi aparatul de perfuzie, umpleţi rezervorul picuratorului, eliminaţi aerul din tubul de
legătura şi racordaţi perfuzorul la sondă.

• Introduceţi raţia zilnică în 4-6 doze, foarte lent, cu aparatul de perfuzie ataşat la
extremitatea liberă a sondei.

• Verificaţi viteza de scurgere a picuratorului; se administrează cel mult 200-250 ml într-o oră.

• Administraţi pe sonda 200-300 ml de apă pentru spălarea perfuzorului şi a sondei, apoi

insuflaţi puţin aer pentru a o goli complet şi închideţi extremitatea liberă cu o pensă Pean sau cu o
clamă Hoffman; astfel se împiedica picurarea resturilor de lichid din sonda în faringe şi laringe,
acestea putând fi aspirate de bolnavul inconştient, lipsit de reflexul tusei.

• Asiguraţi-vă că pacientul primeşte raţia adecvată, calitativ şi cantitativ şi i se asigura

hidratarea necesară.

Îngrijirea pacientului

• Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi închideţi sonda între 2 administrări.

• Supravegheaţi pacientul pentru a sesiza apariţia greţurilor, balonării, vărsăturilor, crampelor,

diareei.

• Îndepărtaţi sonda, respectând paşii de la tubajul nazo-gastric sau la intervalele stabilite de

medic (2-3 zile pentru sondele de cauciuc, 4-7 zile pentru sondele de polietilenă);
• Lăsaţi un interval liber de 4-6 ore în timpul nopţii până la montarea unei noi sonde în scopul
refacerii circulaţiei la nivelul mucoasei şi dacă nu exista contraindicaţii, schimbaţi nara.

• Mobilizaţi sonda rămasă pe loc pentru a evita lezarea mucoasei.

• Verificaţi dacă senzaţia de foame a diminuat sau a dispărut.

Reorganizarea locului de muncă

Îndepărtaţi mănuşile şi materialele folosite în containere speciale;

Spălaţi-vă mâinile.

Notarea tehnicii

Notaţi:

– procedura şi numele celui care a efectuat-o;

– dată, oră, cantitatea şi felul alimentelor administrate;

– reacţii adverse, intoleranta (senzaţie de greaţă, vărsături).

 10-12-2020 NEUROLOGIE –INGRIJIREA PACIENTULUI CU EPILEPSIE

TERMENI DE SPECIALITATE:

-Parestezii ,mioclorii,anxietate.stres,pierderea cunostiintei

Epilepsia este o manevra convulsiva paroxistica caracterizata in cazul crizelor majore de pierderea
constiintei insotita de convulsii tonico-clonice.

Manifestari de dependenta:

-miocloriile –reprezinta contractiille musculare rapide ,partiale repetitive ce apar la percutia

musculara usoara

-clipitul pleoapelor

-parestezii

-arsuri,halucinatii vizuale,olfactive,auditive

Obiective:

-sa fie protejat de leziuni

-nu se forteaza deschiderea maxilarelor in timpul convulsiilor

-nu se mobilizeaza

-sa i se reduca crizele ca frecventa si intensitatea

-sa isi amelioreze depresia

-sa isi urmeze tratamentul

-sa isi amelioreze starea pshihosociala

Interventii:

-Asistentul medical nu lasa niciodata pacientul singur

-aseaza pacientul in pozitie orizontala

-intre dinti se introduce un obiect moale ,nu se forteaza maxilarul la barbati :se desface cravata
,camasa ,gulerul

-se indeparteaza obiectele tari

-se intoarce capul intr-o parte pentru a ajuta pacientul sa respire

-monitorizarea functiilor vitale si vegetative

DUPA CRIZA:
-se verifica permeabiliatea cailor respiratorii

-se aspira secretiile

-se verifica leziunile

-ajuta pacientul sa se orienteze in mediul inconjurator

10-12-2020 PEDIATRIE –ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALA LA COPII

Obiectivele procedurii

-introducerea in organism pe cale orala a unei cantitati de medicamente care sa actioneze general
sau local.

Pregatirea materialelor:-pahar de unica folosinta,pipeta,medicamente prescrise,apa,ceai ,alt lichid

recomandat,lingurita,lingura,apasator de limba ,tava sau masuta mobila,manusi de unica folosinta

Pregatirea pacientului:-pshihica

-se foloseste o metoda de joaca pentru a obtine cooperarea

-se informeaza copilul ca va primi un medicament si nu bomboane

-se informeaza si se explica pacientului ,parintilor rolul medicamentului,importanta administrarii

,actiunea si eventualele reactii adverse

Pregatirea fizica:

-se asigura o pozitie corespunzatoare in raport cu starea copilului

-se verifica daca sunt indeplinite conditiile pentru administrare

-nu se folosesc alimente sau lichide preferate pentru ca copilul le ar putea refuzas mai tarziu

Efectuarea tehnicii:

-se aseaza medicamentele pe o tava sau pe o masuta mobila

-se verifica prescriptia medicamentului (numele medicamentului)doza ,mediul de administrare,calea

de administrare

-se identifica fiecare medicament pe care il primeste pacientul

-se pun dozele ce trebuie administrate intr-un pahar din plastic

-se verifica nr salonului si numele pacientului

-se explica pacientului,parintilor ce medicament primeste si efectele acestuia

-se aseaza pacientul in pozitie sezand daca nu este nicio contraindicatie sau o pozitie comoda in care
sa poata bea lichidele in functie de starea acestuia

-se serveste pacientul cu doza unica

-se zdrobesc sau se fragmenteaza tabletele pentru a fi mai usor de ingerat

-se foloseste o cantitate mai mica de lichid pentru a coopera mai usor
-se asigura ca pacientul exprima o stare de confort

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCA

-se plaseaza medicamentele ramase in locul de pastrare adecvat

-se asigura ca sunt indeplinite condiitile de pastrare

-se spala mainile

NOTAREA PROCEDURII:-se noteaza data ,ora ,medicamentul ,reactia pacientului,refuzul

pacientului,numele persoanei care a administrat medicamentul,daca pacientul sau familia poate
continua administrarea medicamentului fara supraveghere

Se transmit informatiile semnificative in scris si verbal la schimbul de tura

INCIDENTE1-:daca pacientul nu coopereaza sau refuza medicamentul se anunta medicul

2-daca pacientul acuza senzatie de greata si voma se asigura ca nu sunt mirosuri neplacute in
incapere si se ajuta pacientul sa inspire profund si asisntenta ramane cu pacientul pana se simte mai
bine

3-daca se accentueaza starea se anunta medicul

4-daca pacientul are stare alergica sau anafilactica se opreste administrarea ,se anunta medicul si se
pregateste medicamente antihistaminice ,iar daca reactia este severa se aseaza pacientul in decubit
cu capul putin ridicat

5-se evalueaza semnele vitale la 10-15 minute ,se urmareste daca prezinta hipotensiune sau are
deficienta in respiratie,daca are deficienta respiratorie se administreaza O2 pe masca

6-se pregateste o trusa de urgenta ,se asigiura suport pshihologic pacientului pentru a reduce
anxietatea ,se noteaza timpul si evolutia reactiei alergice
15-12-2020 INGRIJIREA PACIENTULUI COLOSTEMIZAT

Colostomia poate fi la nivelul colonului ascendent, transvers, descendent. Cel mai frecvent este
folosita colostomia pe colonul descendent pentru cancerul sigmoidian, rectal sau anal.

Ingrijirea pacientului colostomizat:1) Sustinerea psihologica:

- asistenta trebuie sa stabileasca cu pacientul un climat de incredere care sa-i usureze adaptarea la
noua situatie,

- trebuie sa-si evidentieze cunostintele de psihologie si sa execute interventiile in functie de

personalitatea pacientului.

Socul cauzat de colostomie, diagnosticul de cancer, micsoreaza capacitatea de adaptare a

pacientului si familiei; pacientul poate fi anxios, mahnit pentru diagnostic si operatie; doreste sa stie
ce este colostomia, ce il va impiedica sa-si indeplineasca activitatea?

Asistenta il va incuraja pentru a suporta situatia mai usor. De asemenea, poate sa obisnuiasca
pacientul, chiar si inaintea operatiei cu imaginea de sine, prin efectuarea de desene sau prin
fotografii in care sunt prezentate imagini corporale modificate prin colostomie.

Asistenta trebuie sa asigure pacientul, preoperator, ca dupa operatie va fi ingrijit si educat pentru a
se autoingriji apoi.

2)Asigurarea echipamentului necesar pentru ingrijirea stomiei:

- masuta, tava pentru materiale

- vas, lighean cu apa calda

- fasa, prosoape de hartie

- punga colectoare

- foarfeca

- cana de masurat continutul

- manusi (nesterile)

- crema 'de bariera' pentru protejarea pielii din jurul stomei

- la nevoie, deodorant

- recipient pentru materialul murdar (fesi, comprese)

3)  Aparate colectoare: exista o mare varietate de pungi colectoare si aparate cu centura.

Criterii necesare alegerii tipului de material colector

- tipul stomei, localizarea, gradul de autonomie, personalitatea, activitatile pacientului, timpul pe

care el il are la dispozitie pentru autoingrijire, instalatiile sanitare, etc.
Tipuri de aparate: -pungi (inchise ca un saculet, sau deschise in partea inferioara pentru golire.
Fixarea lor se face cu adeziv ce se afla pe suprafata de fixare a pungii; unele pungi au protectoare
cutanate pentru protejarea pielii in caz de iritatii / alergii datorita adezivului.

- aparat cu centura, fara adeziv compus dintr-uninel (disc) pe care se fixeaza punga; inelul are doua
urechiuse in care se fixeaza centura.

Dezavantaje :

- nu sunt etanse pentru materii fecale si mirosuri

- pot produce leziuni dedesubt

- pot favoriza aparitia / agravarea prolapsului si a eventratiei - sistemul de aparat cu 2 piese (e mai
perfectionat) este compus dintr-o placa de protectie a pielii pe care se fixeaza punga

4) Conduita asistentei in practica de ingrijire.

In primele zile, postoperator, asistenta panseaza rana abdominala, in mod aseptic. Din prima zi ajuta
pacientul sa se ridice. In a-II-a, a-III-a zi de la operatie, chirurgul verifica permeabilitatea stomei.

Asistenta: - previne pacientul asupra caracterului scaunului evacuat in acel moment (scaun pastos,
mirositor)

- protejeaza patul cu plastic si aleza

- explica pacientului practica de ingrijire, ii castiga increderea si cooperarea, incurajandu-l

- asigura intimitatea pacientului, il ajuta sa se aseze confortabil

- imbraca manusi (nesterile)

- aseaza un prosop de hartie sau fasa in jurul stomei pentru a proteja zona de scurgeri / revarsari

- observa pacientul in tot timpul acestor activitati

- goleste aparatul colector si daca se cere masoara continutul

- indeparteaza fin aparatul

- spala pielea din jurul stomie cu apa calda si sapun neutru

- incurajeaza pacientul sa-si priveasca stoma

- observa culoarea si aspectul stomei si pielii dinprejur

- sterge pielea din jurul stomei si aplica o crema protectoare, care apoi se indeparteaza

- fixeaza aparatul nou pregatit, incat sa nu permita nici o scurgere in jurul stomei

17-12-2020 NEUROLOGIE PUNCTIA RAHIDIANA-

Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac subţire în spaţiul subarahnoidian, printre
vertebre.

Se execută de către medic!

TERMENI DE SPECIALITATE:

-rahianestezia,strat piamater,duramater,arahnoida,lichid cefalorahidian,hemoragie

Trei membrane captușesc creierul si măduva spinarii:

 dura mater – dura mater, stratul meningeal cel mai extern , este format din două straturi:
stratul meningeal interior și stratul periostal exterior. Spațiul potențial dintre straturile dura
mater se numește spațiu epidural.  Administrarea epidurală este o cale de administrare
medicală în care un medicament precum analgezia epidurală și anestezia epidurală sau
agent de contrast este injectat în spațiul epidural din jurul măduvei spinării.

 arahnoida – Spațiul subarahnoidian este spațiul dintre arahnoidă și pia mater, care este
umplut cu lichid cefalorahidian (LCR) și continuă în măduva spinării.

 pia mater

Scop

 Explorator:

o Măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian.

o Recoltarea lichidului pentru examen macroscopic şi de laborator.

o Injectarea substanţelor radioopace pentru examenul măduvei.

 Anestezic:

o Introducerea substanţelor anestezice – rahianestezia.

 Terapeutic:

o Evacuarea pentru decomprimare în cazul sindromului de hipertensiune

intracraniană.

o Administrarea de medicamente.

Indicaţii

 Boli inflamatorii ale sistemului nervos central – meningită, encefalită

 Scleroză multiplă

 Hemoragie subarahnoidiană

 Tumori cerebrale
  Intervenţii chirurgicale – cu scop anestezic.

Locul puncţiei

 Puncţia lombară →  L3/L4 – L4/L5 – L5/S1

Materiale necesare

 Muşama şi aleză.

 Mănuşi de cauciuc.

 Alcool, tinctură de iod.

 Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.

 Trocar şi seringi sterile.

 Medicamente – soluţii anestezice.

 Manometru Claude.

 Materiale necesare pentru recoltări.

Pregătirea bolnavului

 Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.

 Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele flectate pe

abdomen, bărbia în piept.

 Sau poziţie şezând cu bărbia în piept, braţele încrucişate pe umeri, spatele arcuat.

Execuţia puncţiei

Puncţia se execută de către medic cu ajutorul asistentului medical.

Medicul execută anestezia locală şi puncţia

Se spală şi se dezinfectează mâinile.

Se îmbracă mănuşi de protecţie

Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:

Protejează lenjeria de pat şi de corp.

Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.

Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul funcţie de scopul urmărit.

Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.

Serveşte manometrul Claude.

Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.

Aplică un pansament la locul puncţiei.

Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.

ngrijiri după tehnică

 Se asigură repaus la pat 24 ore în poziţie decubit dorsal fără pernă 6 ore.

 După 6 ore pacientul se poate alimenta şi hidrata la pat.

 Se supraveghează funcţiile vitale.

 Se informează medicul în cazul apariţiei de vărsături, greţuri, cefalee.

Incidente şi accidente

 Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii – datorat hipotensiunii

lichidiene provocate de puncţie.

 Hemoragii pe ac în timpul puncţiei

 Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal

sau măduvei spinării, cu vârful acului.

 Contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale când s-a
executat puncţia sub occipital.

 Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.

 17-12-2020 PEDIATRIE INGRIJIREA COPILULUI CU AMIGDALITA

TERMENI DE SPECIALITATE

-AMIGDALITA

-STREPTOCOC BETAHEMOLITIC

-HIPERTERMIE

INTERVENTII:

-se asigura un climat corespunzator

-masurarea si notarea functiilor vitale

-repaos la pat

-alimentatie lichida

-recoltarea exsudatului faringian

-se administreaza medicamentul prescris de medic

TEHNICA

Recoltarea exsudatului faringian:

-asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza

-isi pune manusi de unica folosinta

-se invita pacientul sa deschida gura larg

-se apasa limba cu spatula sterila

-daca pacientul are senzatie de voma se retrage spatula si i se recomanda sa se relaxeze.Se introduce
spatula mai putin adanc

-se sterge cu tamponul ,depozitul faringian si amigdalian ,si daca este cazul se dezlipeste si o
portiune din falsa membrana

-se retrage tamponul fara sa se atinga dintii,limba sau obraji

-se plaseaza aplicatorul in tubul cu mediul de cultura si se eticheteaza ,apoi este trimisa la laborator

ACCIDENTE/INCIDENTE

-Se pot obtine rezultate eronate daca se atinge cu tamponul faringian saliva,dintii sau limba.In acest
caz procedura se va repeta
-daca apare greata ,sau voma se intrerupe procedura ,se roaga pacientul sa inspire adanc si sa se
pregateasca pentru o noua procedura.
22-12-2020 GERONTOLOGIE –PARTICIPAREA ASISTENTEI LA EFECTUAREA COLONSCOPIEI

Colonoscopia este examenul endoscopic de vizualizare directă a colonului cu ajutorul unui aparat

numit colonoscop – cu ajutorul lui se vizualizează colonul sigmoid, descendent, transvers şi
ascendent, până la cec.

În colonoscopie se poate vizualiza mucoasa intestinului gros în toată lungimea lui;

TERMENI DE SPECIALITATE:

-colonoscopie,endoscopie,electrocautetizarea polipilor.

Scop:Colonoscopia presupune o pregătire specială a întregului colon şi se poate face în

scop diagnostic, biopsic dar şi terapeutic (electrocauterizarea polipilor, electrocauterizarea
hemostatică, injectare de citostatice,  extragere de corpi străini);

Prin colonoscopie se pot diagnostica diverse afecțiuni.

Colonoscopul este un tub din fire optice flexibile, lung de 135-185 cm. Colonoscopul se poate adapta
şi la camera video, cu posibilitatea urmăririi imaginilor obţinute pe un ecran.

Tehnica efectuării colonoscopiei

1-Se explică necesitatea tehnicii, durata, efectele neplăcute (senzaţia de presiune, durere).

2-Trei zile consecutiv, seara şi dimineaţa, se efectuează câte 2 clisme evacuatoare simple, înalte, la
interval de 1 oră, a câte 2 litri de apă la 37° C pentru fiecare; ultima clismă se face în dimineaţa
examenului, cu 3-4 ore înainte.

3-În prima zi şi a doua seară de pregătire se administrează un purgativ.

4- În cele trei zile de pregătire pacientul va ingera doar alimentaţie lichidă.

5-La nevoie i se pot administra lichide prin perfuzie intravenoasă în scopul combaterii sau prevenirii
deshidratării.

6- În dimineaţa examinării, la recomandarea medicului, i se injectează 1 fiolă Diazepam şi 1 fiolă

Scobutil cu 30-60 minute înaintea începerii colonoscopiei.

La efectuarea colonoscopiei, altături de medic, participă două asistente: prima linişteşte pacientul, îl
roagă să coopereze şi, pe cât posibil să se relaxeze (informarea anterioară îl face mai cooperant şi
mai tolerant faţă de efectele neplăcute ale tehnicii), urmăreşte funcţiile vitale ale pacientului, îl
aşează în decubit lateral stâng, cu genunchii flectaţi şi îl acoperă cu un câmp steril, prevăzut cu un
orificiu central (în timpul examinării, la solicitarea medicului, poziţia pacientului poate fi schimbată
dintr-un decubit în altul, pe măsură ce sonda înaintează).
1- A doua verifică colonoscopul, asigurându-se ca acesta să fie adaptat corect la sursa de lumină şi ca
insuflaţia şi aspiraţia să fie bune, lubrefiază vârful tubului cu vaselină şi medicul îl introduce încet în
anus cu multă grijă ca să nu ajungă vaselina pe lentila aparatului, fapt care ar împiedeca vizibilitatea.

-2 După tehnică pacientului i se face toaleta regiunii anale, imediat după îndepărtarea tubului,
îndepărtându-se mucozităţile şi resturile substanţei lubrefiante.

3- Se transportă pacientul în salon la patul său, unde va fi sub supraveghere 24 de h.

4 Dacă s-au făcut însămânţări bacteriologice, se pregătesc materialele pentru laborator şi se trimit
imediat.

5 Se curăţă mecanic şi chimic colonoscopul, se spală bine şi se dezinfectează, se pregăteşte pentru

sterilizare.

Contraindicaţiile colonoscopiei

o Operaţii abdominale recente.

o Diverticuluza acută.

o Boli ulceroase.

o Hernii ombilicale.

o Ascite masive.

o Persoane confuze, necooperante.

o Peritonită acută

o Ileus paralitic

o Sarcină

o Infarct miocardic acut

22-12-2020 NEUROLOGIE –EXAMENUL FUNDULUI DE OCHI

TEHNICA EXAMENULUI FUNDULUI DE OCHI(OFTALMOSCOPIE)

TERMENI DE SPECIALITATE:

-oftalmoscop,hipertensiune arteriala,HTIC

- Oftalmoscopia se examineaza interior ochiului cu ajutorul oftalmoscopului (aparat cu sursa proprie

de lumina care prezinta o oglinda cu orificiul in centru )

-Cu ajutorul oftalmoscopului se examineaza fundul ochiului ,nervul optic,vasele sangvine ,retina
,corpul vitos

Indicatii oftalmologice:

-afectiuni vasculare

-hipertensiune arteriala sistemica

-afectiuni encefalice

-afectiuni oculare

-retinine

-HTIC

Pregatirea pacientului:

-pshihica

-fizica

Pregatirea pshicica:

-se cere consimtamantul pacientului scris si verbal

Pregatirea fizica:

Pregatirea materialelor:

-oftalmoscopul

-manusi

-examinarea se face intr-o camera obscura si elementele se maresc de 15-20 de ori

-inainte cu 30 de minute de examinare se face instilatie cu 1-2 picaturi omatropina 1% sau midrim in
sacul conjunctival

-este contraindicata instilatia de atropina sau midrim in glaucom

Oftalmoscopul este tinut la 40 cm distanta de bolnav ,in fata ochiului examinat se aseaza o lentila
biconvexa unde imaginea apare aeriana si rasturnata

23-12-2020 PEDIATRIE –TEHNICA GAVAJULUI

-se efectueaza cu sonda Nelaton nr 10-12 la care se adapteaza un aparat de perfuzie sau o

seringa/ palnie ;

-copilul este asezat in decubit lateral drept, cu capul putin ridicat;

-se introduce sonda prin cavitatea bucala sau printr-una din fosele nazale in stomac;

-cand varful sondei a ajuns la 18 cm de nivelul buzelor, ea se gaseste in stomac;

-profunzimea la care trebuie introdusa sonda este egala cu distanta de la baza nasului

pana la apendicele xifoid ;

-dupa patrunderea sondei in stomac, se monteaza la capatul ei liber o palnie prin care se

toarna foarte incet laptele incalzit la 36-37 °C ;

-pentru a evita patrunderea aerului in stomac, palnia se inclina. In timpul alimentatiei

baza palniei trebuie sa fie tot timpul plina cu lapte ;

-la sfarsitul alimentatiei se asteapta circa 1 minut pana se goleste sonda, apoi se penseaza

sonda si se extrage cu grija ;

-se culca in decubit lateral stang (10-15 minute), apoi se intoarce in decubit lateral drept.
 11-01-2021 – NEUROLOGIE-OXIGENOTERAPIA

OXIGENOTERAPIA

Oxigenoterapia reprezintă administrarea oxigenului pe cale respiratorie pentru combaterea

stării de hipoxie.

Hipoxia este scăderea a cantității de oxigen în țesuturi. Hipoxia este o condiție patologică. În condiții
normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 – 98 mmHg. 

Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în sângele periferic < 90%, iar
pacientul păstrează automatismul mişcărilor respiratorii și nu necesită ventilație mecanică.

ATENTIE  

Indicaţia de oxigenoterapie (concentrație, temperatură, umiditatea gazului) este  dată de către

medic !

Este necesară umidifierea amestecului inspirat pentru prevenirea uscarii şi implicit lezarii
mucoaselor respiratorii.

Administrarea de oxigen trebuie să fie monitorizată prin pulsoximetrie pentru evitarea

accidentelor.

TERMENI DE SPECIALITATE:

-oxigenoterapie,hipoxie,pulsoximetru,pneumotorax

Scop

Se efectuează cu scopul de a ameliora concentraţia de oxigen din sânge.

Indicații

 Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct miocardic acut

 Insuficiență respiratorie acută şi cronică

 Afecţiunile respiratorii: astm bronșic , pneumonii, boli obstructive cronice

 Leziuni toracice

 Stări de șoc

 În anestezia generală

 Complicații post operatorii

 Pneumotorax
  Stări febrile

Materiale necesare 

 Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o reţea de
distribuire a oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație sau butelie de oxigen).
Pentru racordare, se va folosi un debitmetru şi un umidificator.

 Materiale sterile pentru administrare: sondă nazală de unică folosință, mască de oxigen

(când necesarul de oxigen este mare), ochelari de oxigen, sau cort de oxigen sau izoletă
pentru copii (nu se mai utilizează din cauza riscului crescut de incendiu). Pentru nou născuții
hipoxici se utilizează incubatorul.

 Barbotor steril

 Apă distilată sterilă

 Leucoplast

 Foarfeca

 Tăviţa renală

 Materiale pentru spălarea mâinilor

 Recipienți pentru colectarea deșeurilor

Pregatirea pacientului

 Pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate,

importanță, durată.

 Se obține consimțământul informat al pacientului.

 Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la tehnică și a

diminua anxietatea.

 Pregătirea fizică: Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la

nevoie se dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.

 Se verifică sursa de oxigen.

 Se pune apă distilată sterilă în barbotor.

Pregatirea asistentului medical 

 Se spală pe mâini

 Îmbracă mănuși sterile

Tehnica

Administrarea oxigenului pe sondă nazală

 Se dezobstruează căile aeriene şi  se asigură o ventilație eficientă

 Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru căile respiratorii

 Se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus

 Se umectează sondă cu apă sterilă pentru facilitarea inserției și prevenirea lezării mucoasei

 Se introduce sonda de unică folosință, cu mișcări blânde, până în nazofaringe

 Se fixează sondă cu o bandă subţire de leucoplast la nivelul feței pacientului

 Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)

 Se va administra cu intermitență

 Se va supraveghea debitul şi pacientul

 Se Administrarea oxigenului prin mască

 Se verifică scurgerea oxigenului din sursă

 Se pregăteşte barbotorul introducându-se apă distilată sterilă

 Se selectează o mască potrivită ca mărime

 Se aşează masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală şi se fixează cu o curea
în jurul capului

 Se reglează debitul de oxigen la 4-6 litri/minut

 Se supraveghează pacientul

 Administrarea cu ochelarii de oxigen

 Se pregătește sursa de oxigen

 Se verifică barbotorul

 Se pregătesc ochelarii și se fixează după urechi

 Cele două sonde de plastic se introduc în narine

 Se reglează debitul de oxigen

 Se supraveghează pacientul, deoarece tehnică este indicată la copii și bolnavii agitați

 Administrarea cu cortul de oxigen

 Se utilizează mai ales în pediatrie

 Se pregăteşte cortul de oxigen, fiind confecționat din bare ușoare de aluminiu de care este
fixat materialul impermeabil sub formă de cort
  Se aplică în regiunea capului

 Oxigenul este trecut prin instalație de răcire pentru că atmosfera de sub cort se
supraîncălzește prin respirație

 Pacientul inspiră oxigenul introdus sub cort

 Se supraveghează debitul de oxigen şi presiunea

va mobiliza periodic sonda nazală

12-01-2021 GERONTOLOGIE –SONDAJ VEZICAL LA FEMEI

SONDAJUL VEZICAL LA FEMEI

Sondajul uretro-vezical reprezinta introducerea unei sonde prin uretra, pana in vezica urinara,
realizandu-se astfel o comunicare intre vezica urinara si mediul extern.

Sondajul este efectuat cu ajutorul unui cateter sau sonda pe uretra, pana in vezica urinara.

TERMENI DE SPECIALITATE:

-cateter,sonda,aleza,hemostatic

Sondajul uretro-vezical – Scop

• EXPLORATOR: recoltarea de urina pentru examene de laborator, depistarea unor modificari

patologice ale uretrei si vezicii urinare

• TERAPEUTIC :administrarea de medicamente, golirea vezicii urinare

Sondajul vezical se face diferit la femeie şi la bărbat, datorită dispoziţiei anatomice diferite pe sexe.

Indicatiile sondajului vezical

• In retentii de urina

• In interventii chirurgicale

• In explorari endoscopice ale uretrei, vezicii urinare, ureterelor.

Contraindicatii

• In infectii acute ale uretrei

• In ruptura traumatica a uretrei

• Tumori

Materiale necesare

o sonde sterile Foley

o cateter din material plastic

o sonde sterile Petzer

o musama si aleza
o manusi sterile

o eprubete pentru urocultura (daca este cazul)

o tampoane de vata sterile

o doua pense hemostatice sterile

o seringa

o apa distilata pentru umflarea balonasului

o tavita renala

o solutie de betadina

o solutie pentru lubrifiere

Tehnica sondajului vezical – la femeie

• Pacienta este asezata in decubit dorsal cu genunchii ridicati, flectati si coapsele indepartate

• Sub fese se aseaza o perna

• Se acopera bolnava, lasandu-se descoperita doar regiunea vulvara

• Asistenta medicala isi pune manusi sterile si se aseaza in dreapta bolnavei

• Ia sonda sterila, o lubrifiaza si o prinde intre degetul mediu si inelar a mainii drepte cu ciocul
indreptat in jos

• Policele şi indexul mâinii drepte apucă două tampoane înmuiate în soluţie de oxicianură de
mercur.

• Cu policele şi indexul mâinii stângi se îndepărtează labiile, punându-i-se în evidenţă meatul

urinar uretral

• Se şterge cu tampoanele orificiul uretral de mai multe ori de sus în jos, în direcţia anusului.

• Tamponul se utilizează numai la o singură ştergere apoi se aruncă.

• După două trei ştergeri asistentul medical întoarce sonda dintre degetele mediu şi inelar,
aducând-o cu ciocul în sus şi va fi prinsă ca un creion.

• Introduce apoi sonda prin meat la o adâncime de 4-5cm.

• Prezenţa sondei în vezică o confirmă apariţia urinei pe ea.

• Sonda vezicală va fi prelungită cu tubul de la punga urinară colectoare

• Sonda se poate fixa in vezica urinara pentru un sondaj permanent, prin umflarea balonului si
introducerea in tubul aferent de 5-10 ml ser.
 14-01-2021 PREGATIREA PRE SI POSTOPERATORIE

TERMENI DE SPECIALITATE:

-diureza,examen clinic si paraclinic,badijonare,decubit dorsal

Pregătirea generală preoperatorie constă în:

 examenul clinic și paraclinic

 pregătirea psihică

 îngrijiri igienice

 urmărirea funcțională, vitală și vegetativă

 observarea schimbării în starea bolnavului

 regimul dietetic preoperator.

Examenul clinic
Acesta este efectuat de către medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar și
pune în evidență starea fiziologică a bolnavului dând totodată posibilitatea
depistării unor deficiențe ale organismului și ale unor boli însoțitoare. El este
completat de examinări paraclinice.

Pregatirea psihică
Bolnavul este informat despre necesitatea intervenției chirurgicale, riscul,
eventualele complicații și i se cere consimțământul.
Se fixează data intervenției.

Urmarirea funcțiilor vitale

 măsurarea și notarea temperaturii;

 măsurarea și notarea pulsului;

 observarea si notarea respirației;

 măsurarea si notarea T.A.;

 evidența diurezei;

 observarea scaunului.

Pregatirea din preziua operației

Pregatirea generală

 asigurarea repausului fizic, psihic si intelectual;

 la indicația medicului, seara, se administreaza un calmant;

 asigurarea alimentatiei necesare normale, alimente ușor digerabile;

 evacuarea intestinului, clisma (daca nu sunt contra indicatii);

 asigurarea igienei corporale. Se va efectua baie sau duș pe regiuni la pat.

Pregatirea locală

 se curață pielea pe regiuni. Dacă în zona în care se va interveni chirurgical este piele cu păr,
se rade cu grijă, evitandu-se să se producă mici leziuni (pot fi poartă de intrare pentru
germeni, sau zonă dureroasă la efectuarea dezinfecției);

 se degresează pielea cu comprese sterile;

 se dezinfectează pielea cu un antiseptic (alcool, tinctura de iod);

 se acoperă câmpul operator, la indicația medicului.

Pregatirea din dimineața intervenției

o  se intrerupe alimentația și hidratarea. Bolnavul nu manancă cel putin 12
ore înaintea intervenției chirurgicale;

o  îmbracarea se face cu camașa de noapte (pentru femei) sau pijama (pentru

barbati)

o protezele dentare mobile vor fi scoase, învelite într-o bucată de tifon și puse
în noptiera bolnavului;

o bijuteriile vor fi predate familiei sau administrației spitalului;

o îndepartarea lacului de pe unghii și a rujului de pe buze (prezența lor face

dificilă depistarea semnelor de cianoză la nivelul extremităților);

o golirea vezicii urinare. Bolnavul va avea o micțiune voluntară sau se

efectuează sondaj vezical;
Cu cateva zile înainte de operație
– pregatirea psihica și obtinerea consimțămantului scris
– duș cu sapun dezinfectant
– măsurarea funcțiilor vitale
– epilarea regiunii operatorii
Seara dinaintea operației
– dus cu sapun dezinfectant
– inspectarea integrității tegumentului
– badijonarea regiunii operatorii cu alcool iodat sau betadina
– clisma evacuatoare
– oprirea alimentației și hidratării
În ziua operatiei
– duș
– badijonarea regiunii operatorii
– premedicație în funcție de indicație
– schimbarea lenjeriei de corp
– măsurarea funcțiilor vitale
– verificarea foii de observatie și însoțirea la sala de operație.

Supravegherea și îngrijirea postoperatorie începe din momentul terminării

intervenției chirurgicale.
Pacientul este adus în cameră de către medicul anestezist și asistenta de anestezie.

 Transportul pacientului se va face cu patul rulant;

 Pacientul va fi acoperit;

 Asistenta medicală va verifica tuburile de dren, sondele și perfuziile, pentru ca acestea să nu

fie comprimate sau deplasate pe parcursul transportului;

 Se vor urmări funcțiile vitale: respirație, puls, aspectul feței (cianoză);

 Instalarea pacientului operat se va face într-o cameră cu temperatură între 18-20 grade C

(căldura excesivă favorizează deshidratarea și hipotermia).

 Transferul pe pat va fi efectuat de către trei persoane ale căror mișcări trebuie să fie
sincrone.

 Camera trebuie să fie prevăzută cu instalație de oxigen și aparatură de aspirație.

 Poziția pacientului în pat este variabilă în funcție de tipul intervenției chirurgicale. Poziția
uzuală este cea de decubit dorsal, însă se poate poziționa și în decubit lateral drept sau stâng
(pentru drenajul căilor respiratorii) sau în semișezând Fowler, cu genunchii flectați (obezi,
cardiaci, operații torace).

Supravegherea pacientului operat 

Este sarcina fundamentală a asistentei medicale. Se efectuează în vederea prevenirii și depistării

precoce a complicațiilor postoperatorii.

Aspectul general al operatului

 colorația pielii și unghiilor (paloare, cianoză),

 starea extremităților (răcirea nasului, urechilor, membrelor),

  starea mucoaselor (limbă uscată, saburală – indică starea de hidratare),

 starea de calm sau agitație (exprimă de multe ori o complicație  chirurgicală, cum ar fi
hemoragia internă, peritonita postoperatorie, etc).

Parametri fiziologici

 tensiunea arterială (T.A.) – se măsoară ori de câte ori este necesar și se notează în foaia de
reanimare;

 pulsul – se urmărește frecvența, ritmicitarea și se notează. Orice modificare (bradicardie,

tahicardie) se va aduce la cunoștința medicului.

 respirația, tusea sau expectorația;

 temperatura – se va măsura dimineața și seara și se va nota.

Pierderile lichidiene sau sanguine

 urina – reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn bun. Inițial, urina nu este
abundentă, dar în decurs de două zile revine la normal. Dacă urina lipește, se
efectuează sondajul vezical.

 scaunul – se reia în următoarele 2-3 zile și e precedat de eliminare de gaze. Dacă nu apar
gazele, se poate folosi tubul de gaze, iar în cazul în care scaunul nu e spontan, se poate
face clisma evacuatoare.

 transpirația – în cazul în care este abundentă, poate antrena pierderi de apă importante.

 vomismentele – cantitatea, aspectul și caracterul (bilinoasă, alimentară, sanguinolentă);

 pierderile prin drenaj – se verifică și se notează aspectul pentru fiecare dren în parte.

Alte semne clinice 

 sunt urmărite de către medic: starea abdomenului, starea aparatului respirator.

Examene complementare 

 radiografii pulmonare, teste de coagulare, hemogramă și hematocrit, examenul de urină

(concentrația de uree și electroliți), examenul lichidului de drenaj.

Îngrijirea pacientului operat 

 Prezența asistentei medicale la trezirea pacientului este necesară, deoarece în starea de

semiconștiență, operatul tinde să tragă de pansamente, tuburi de dren sau sonde;

 Dacă pacientul dorește să bea apă, asistenta medicală îi oferă 1-2 lingurițe de apă (dacă nu a
vomat în ultimele 2 ore);

 Va menține pacientul în decubit dorsal în primele ore și îi va asigura confortul, verificând

perna și lenjeria de pat.
  Va urmări ca atmosfera din jurul bolnavului să fie calmă;

 Va încuraja pacientul să se miște pentru a se pregăti de ridicatul din pat precoce în prima zi a
operației (exceptând cazul în care e contraindicat);

Primele zile post-operatorii

 Lupta împotriva durerii (analgezice);

 Lupta împotriva insomniei (hipnotice, asigurarea unui climat de liniște);

 Lupta împotriva anxietății (suport moral și psihologic, încurajare);

 Lupta împotriva complicațiilor pulmonare (profilaxie prin dezinfecție nazofaringiană,

aerosoli, produse fluidizante ale secrețiilor bronșice);

 Lupta împotriva distensiei digestive (tubul de gaze, clisme evacuatoare, purgative ușoare);

 Lupta împotriva stazei venoase  (mișcări active ale membrelor inferioare, repetate de mai
multe ori pe zi – flexie, extensie genunchi, mișcări de pedalare, mișcări articulație șold.
Ridicarea precoce din pat este metoda cea mai eficientă  pentru prevenirea complicațiilor
venoase).

În afara contraindicațiilor, toți operații se vor ridica din pat în seara zilei intervenției sau a doua zi
dimineață. 

Înainte de a ridica pacientul din pat, se verifică prezența edemelor ale membrelor inferioare și se

măsoară tensiunea arterială (atât culcat, cât și în ortostatism).

Ridicarea din pat se face treptat: întâi la marginea patului, apoi sprijinit de asistenta medicală. Se va
ține cont și de toleranța pacientului, dacă dorește să mai meargă sau nu.

Starea generală nu este o piedică pentru mobilizarea precoce, ci dimpotrivă. Persoanele cu stare de
slăbiciune, obezitate, flebite, trebuie să fie mobilizate cât mai precoce. Același lucru este valabil și
legat de natura sau complexitatea operației.

 Lupta împotriva complicațiilor de decubit (prevenirea escarelor – masaj, lenjerie curată,

uscată, fără cute, schimbarea poziției la fiecare două ore, menținerea curată și uscată a
pielii);

 Rehidratarea (administrare hidrică, electrolitică și calorică pentru acoperirea necesităților

organismului);

Necesitățile de apă ale organismului sunt, în medie, de 2000-2500 ml/zi. Această cantitate va fi
furnizată sub formă de băuturi (ceai, apă- în prima zi 300 ml, a doua zi 500 ml, 1000 ml a treia zi)
și perfuzii (pentru completarea necesităților zilnice).

Eficacitatea rehidratării va fi controlată prin canitatea de urină eliminată.

 Alimentația
Se va ține cont de următoarele principii: bolnavul va mânca după ce a avut scaun precoce sau după
emisia de gaze și nu va consuma fructe sau glucide în exces.

În ziua operației, pacientul va bea cu lingurița, rehidratarea fiind realizată cu perfuzii.  

După 24 de ore – ceai, supe strecurate, iar a treia zi iaurturi și piureuri.

18-01-2021 NEUROLOGIE-SCORUL GLASGOW

TERMENI DE SPECIALITATE:

-flexie,extensie,coma profunda

Scala Glasgow are scopul de a evalua starea de conștiență a unei persoane. În funcție de scor, se
poate determina gradul de comă sau de conștiență a unei persoane cu afectare cerebrală.

Scala este alcătuită din trei teste: răspunsul ocular, verbal și motor. Sunt luate în calcul cele trei
valori separate, precum și suma acestora. Cel mai mic scor posibil este reprezentat de 1 (gradat 1 în
fiecare element), iar totalul de 3 al acestora reprezintă comă profundă sau moarte. Cel mai mare
scor este de 15, rezultat pe care îl va obține o persoana trează și conștientă.

Calcularea scorului Glasgow

Deschiderea ochilor

4 puncte. deschidere spontană a ochilor

3 puncte. ochii se deschid ca răspuns cerere (sunete)

2 puncte. ochii se deschid ca răspuns la un stimul dureros (strângerea mușchiului trapez – umărul

pacientului, frecarea sternului)

1 punct. absentă

Răspuns verbal

5 puncte. orientat – persoana răspunde coerent și cu sens la întrebări cu privire la nume, vârstă,

unde se află și de ce, anul, luna, localizarea în timp și spațiu.

4 puncte. confuz, dezorientat – persoana răspune la întrebări coerent, dar este dezorientată și
confuză.

3 puncte. cuvinte fără sens – persoana vorbește cuvinte, nu propoziții sau fraze, nu face conversație
și nu are sens.

2 puncte. zgomote – persoana scoate zgomote, nu vorbește, nu articulează cuvinte.

1 punct. absent – fără niciun fel de răspuns verbal

Răspuns motor

6 puncte. persoana îndeplinește lucrurile care i se cer

5 puncte. localizează durerea, are o reacţie de apărare la durere

4 puncte. retrage la durere

3 puncte. decorticare – flexie la durere

2 puncte. decerebrare – extensie la durere

1 punct. absent

Rezultatele

8 puncte – coma de gradul I

7-6 puncte – coma de gradul II

5-4 puncte – coma de gradul III

3 puncte – coma de gradul IV

 19-01-2021 GERONTOLOGIE-SONDAJ VEZICAL LA BARBATI

Sondajul uretro-vezical la barbat

TERMENI DE SPECIALITATE:

-index,police,meatul uretrei,uretra,

Pregatirea pacientului

 se informeaza pacientul cu privire la efectuarea tehnicii;

 se obtine consimtamantul si colaborarea;

 se asigura un mediu privat pentru efectuarea tehnicii si pentru pastrarea intimitatii

pacientului (se izoleaza patul cu paravan).

Tehnica sondajului vezical – la barbati

 la barbati uretra este mai lunga si prezinta doua curburi sagitale, prima fiind convexa
anterior, iar cea de-a doua convexa posterior;

 bolnavul trebuie sa fie asezat in decubit dorsal, cu picioarele intinse si departate;

 asistenta medicala se va aseza in partea dreapta a bolnavului;

 se protejeaza patul cu musama si aleza;

 se aseaza tavita renala intre coapsele pacientului;

 asistenta isi pune manusi sterile;

 se dezinfectează meatul urinar, degajează glandul de prepuţ, şterge fin meatul de câteva ori
cu oxicianură de mercur, apoi fixează glandul între police, index şi mediu al mâinii stângi,
desfăşurând meatul uretrei cu primele două degete;

 alege sonda cu care se face sondajul cu o pensa anatomica sterila;

 se lubrifiază varful sondei, care se tine ca un creion;

 se introduce sonda cu finete, iar cu ajutorul pensei se impinge inainte și paralel cu mâna
stângă se întinde penisul ca să dispară cutele transversale;

 daca sonda nu progreseaza, se retrage 2-3 cm si se impinge din nou cu miscari fine, in sens
circular;

 dacă la împingerea sondei asistentul medical întâlneşte obstacole anatomice el renunţă şi

anunţă medicul;

 intrarea in vezica urinara marcheaza curgerea lichidului (urina);

  sonda se poate fixa in vezica urinara pentru un sondaj permanent, prin umflarea balonului si
introducerea in tubul aferent de 5-10 ml ser.

Accidente/incidente

 lipsa de progresie a sondei- crearea de cale falsa. se previne prin efectuarea sondajului cu
blandete si rabdare fara sa se forteze inaintarea sondei

 lezarea traumatica a mucoasei uretrale- apare hemoragie; se impune intreruperea imediata

a tehnicii

 absenta scurgerii urinare dupa intrarea in vezica (se poate datora unor cheaguri care au
astupat orificiile sondei). Se destupa prin insuflarea cu aer sau injectarea a  cativa ml solutie
dezinfectanta.

 sangerare uretrala

 probleme tardive: introducerea germenilor patogeni prin manevre si instrumente nesterile

 21-01-2021 INJECTIA INTRAMUSCULARA LA COPIL

Efectuarea injectiei intramusculare la sugar

Scop

Introducerea unei soluţii medicamentoase recomandate de medic în ţesutul muscular

Material necesar:

– medicamentul recomandat;

– ace pentru aspirarea medicamentului din fiolă/flacon;

– ac subţire şi mic adaptat grosimii muşchiului;

– seringă de capacitate corespunzătoare cantităţii de soluţie medicamentoasă recomandată;

– material de dezinfecţie;

– recipient pentru colectarea materialelor folosite.

Efectuarea procedurii

– se verifică încă odată prescripţia medicală;

– se identifică copilul;

– se alege locul: treimea medie a feţei externe a coapsei (muşchiul vast lateral) mai rar faţa
anterioară.

Muşchiul gluteal posterior unde se fac de obicei injecţii intramusculare este foarte puţin dezvoltat la
sugar şi foarte aproape de nervul sciatic, nu se recomană la loc pentru injecție;

– se dezinfectează locul;

– cu o mână se fixează piciorul copilului;

– cu o miscare rapidă se inţeapă mușchiul, acul fiind ușor orientat oblic;

– se verifică poziţia acului şi se injectează soluţia;

– dupa injectare se aplică un tampon cu soluţie dezinfectantă şi se retrage acul;

– se colectează materialele folosite conform precauţiilor universale.

Îngrijirea copilului după procedură

– se linişteşte copilul;

– se aşează într-o poziţie comodă;

– se observă locul.
 25-01-2021-NEUROLOGIE-MONTAREA CATETERULUI VENOS PERIFERIC

TERMENI DE SPECIALIATTE

-mandren,canula,leziuni ,edeme ,arsuri,hematom ,echimoza,punctie,tromboze,flebite

Montarea unei branule presupune inserţia unui cateter într-o venă periferică cu scopul de a
avea un acces venos.

Cateterul venos periferic (CVP sau branula) este format dintr-o canulă de plastic cu mandren metalic
care va fi retras după pătrunderea în venă, rămânând pe loc doar canula de plastic, canulă care
poate fi menţinută chiar şi 2-3 zile

Inserția unui cateter de venă periferică presupune selectarea unui cateter adecvat, a unui loc de
puncționare și a unei vene potrivite, aplicarea de garou, dezinfectarea locului ales, puncționarea
venei și introducerea cateterului.

Selectarea tipului de branulă și a locului de inserție se va face în funcție de tipul, durata și frecvența
tratamentului pe care pacientul le are prescrise, accesibilitatea patului venos al pacientului, vârsta și
constituția fizică a pacientului.

Daca este posibil, se va alege o venă la brațul sau mâna nondominantă. Locurile preferate de
puncționare venoasă sunt vena cefalică și basilică a brațului și cele de pe partea dorsală a mâinii. Se
pot aborda și venele de la nivelul piciorului, dar crește riscul de tromboflebită.

Inserția unui cateter periferic este contraindicată la brațul sau mâna care prezintă
leziuni, edeme, arsuri, la brațul sau mâna corespunzatoare plăgii operatorii la pacientele
mastectomizate.

De obicei, daca o venă este lezată (hematom, echimoză etc) se va alege un nou loc de puncționare
întotdeauna deasupra zonei lezate, niciodată sub zona lezată.

Cateterele venoase periferice (branulele) pot fi de diferite dimensiuni existând un cod de culoare în
funcţie de grosimea cateterului. Dimensiunea canulei care urmează a fi montată va fi
corespunzătoare calibrului venei.

Materiale necesare

 paduri alcoolizate

 manuși

 garou

 cateter pentru vena periferică (branulă)

 soluțiile de administrat

 seringă cu soluție normal salină

 perfuzor
  stativ

 fixator transparent pentru cateter

 comprese

Tehnica de montare a branulei

o asistentul medical se spală pe mâini;

o se selectează locul puncționării. Dacă se prevede o terapie intravenoasă de lungă durată, se

va începe cu venele din porțiunea distală pentru a schimba, cu timpul, locul puncționării, din
ce în ce mai proximal;

o dacă trebuie administrată o substanță iritantă sau un volum mai mare de lichide, se va alege
o venă mare;

o se poziționează pacientul într-o poziție confortabilă, cu brațul sprijinit și poziționat în jos

pentru a permite umplerea venelor brațului și mâinii;

o se aplica garoul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de puncționare, pentru a dilata venele;

o se verifică pulsul radial. Daca acesta nu este palpabil, se va largi puțin garoul pentru a nu
face ocluzie arterială;

o se palpează o venă cu ajutorul indexului și al degetului mijlociu al mâinii nondominante;

o se trage de piele pentru a fixa vena;

o dacă vena nu se simte bine se va alege alta;

o dacă este palpabilă, dar nu suficient de palpabilă – se cere pacientului să își închidă și să-și
deschidă pumnul de câteva ori sau se tapotează cu degetele de-a lungul venei;

o garoul nu se va menține mai mult de 3 minute. Dacă în tot acest timp nu s-a reușit inserarea
cateterului, se va desface garoul pentru câteva minute și se va relua tehnica;

o se pun manușile;

o se dezinfectează locul ales pentru puncționare cu paduri alcoolizate dinspre interior spre
exterior timp de 30 de secunde și se lasă să se usuce pielea (uneori, va fi necesar ca în
prealabil să fie îndepartat părul din zona respectivă la pacienții cu pilozitate accentuată);

o NU atingeți locul curățat, altfel procedura de curățare va trebui repetată înainte de canulare!

o se va lua branula în mâna dominantă și se va ține între police și index (daca are aripioare,
branula se va ține de acestea), iar cu policele mâinii nondominate se va trage pielea de sub
venă pentru a o fixa și a o exprima;

o se va avertiza pacientul că va simți o înțepătură;

 o se va introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximativ 15 grade,
direct prin piele până în venă printr-o singură mișcare, verificând dacă apare sânge în capatul
cateterului (confirmă că acesta este în venă)

o din momentul în care apare sângele, există mai multe metode de a introduce cateterul in
venă: – se desface garoul, apoi fie se continuă împingerea cu grijă (pentru a nu perfora vena
prin celalalt perete) a cateterului până la jumatatea sa și apoi se scoate acul în același timp
cu împingerea totală a canulei de plastic, atașându-se imediat perfuzorul sau
seringa, presând ușor pe venă pentru împiedicarea sângerării; – fie se scoate acul imediat
după puncționarea venei și apariția sângelui și se atasează rapid și steril perfuzorul soluției
de administrat. Se pornește perfuzia în timp ce cu o mână se fixează vena și cu cealaltă se
împinge canula de plastic. Este o metodă care nu prezintă riscul perforării venei deoarece
cateterul este introdus fără a mai avea acul în el și deoarece soluția perfuzată dilată vena
facând mai ușoară avansarea cateterului;

o după introducerea cateterului, se curață locul cu paduri alcoolizate și se aruncă acul

cateterului în recipientul de înțepătoare;

o se reglează ritmul de administrare a perfuziei;

o se fixează cateterul cu un fixator transparent și semipermeabil după ce se usucă

dezinfectantul pe piele;

o fixatorul se desface în mod steril și se aplică pe locul de inserție lipind bine marginile pentru
a preveni ieșirea accidentală a cateterului;

o se fixează și tubul perfuzorului de mâna pacientului având grija insa sa lase libertate de
miscare și să nu fie fixat în extensie deoarece poate trage cateterul afară din venă la o
mișcare mai bruscă;

o dacă cateterul se află în zona articulațiilor mâinii, de exemplu, se poate pune un propsop
rulat sub articulație.

o fixarea CVP se va face cu benzi adezive de leucoplast pe care se va nota data şi ora la care a
fost montată canula.

Observatii

 se vor schimba fixatoarele branulei la pacienții cu terapie intravenoasă îndelungată la fiecare

48 de ore sau ori de cate ori acestea se dezlipesc sau se murdaresc;

 se va schimba cateterul la fiecare 72 de ore la pacienții care necesită aceasta și se va alterna

locul de inserție a acestuia;

 pacienții care vor fi externați cu catetere periferice vor trebui invățați să-l îngrijească și
protejeze și cum să identifice eventualele complicații și disfuncționalități;

 pacientul va trebui să-și inspecteze periodic acasă locul de inserție și să anunțe echipa de
îngrijiri dacă apar edeme, roșeață, durere.
Accidente/Incidente

 flebitele

 extravazarea soluțiilor

 impermeabilitatea cateterului

 hematom

 secţionarea cateterului

 reacţii vasovagale

 tromboze

 infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia

 reacţii alergice

 încărcare circulatorie

embolie.
26-01-2021 GERONTOLOGIE-INGRIJIREA PACIENTULUI CU SONDA VEZICALAPERMANENTA

TERMENI DE SPECIALITATE:

-trocar,histerectomie,diureza,drenaj

DEFINITIE:prin sondaj vezical se intelege introducerea unui instrument tubular prin uretra in vezica
urinara.Sonajul prin cateterism vezical consta in introducerea unei sonde prin pielea burtii in vezica
urinara cu ajutorul unui trocar, necesita anestezie locala, folosit la femei in caz de obstacol vezical,
mai des folosita la barbati.

INDICATII:-dupa interventii chirurgicale asupra perineului, in histerectomie pe cale vaginala,

pt preintimpinarea unei obstructii sau pt a asigura un drenaj in urma unei interventii la vezica
urinara, interventiichirurgicale la prostate, retentive acuta sau cronica de urina, stricture ale uretrei,
come, la arsi pentru masurarea diurezei.

DE STIUT-sunt cazuri cand cateterismul vezical poate salva viata pacientului, cind acesta nu poate
urina-este recomandat numai in cazuri absolute necesare- risc de infectie urinara-agenti patogeni cel
mai des intilniti: ESCHERICHIA COLI, PROTEUS

MATERIALE NECESARE:-sterile: sonde, tampoane si comprese sterile, pense, manusi, solutii

dezinfectante

 –cloramina 4%0 , ace-nesterile:tavita renala, aleza, musama, material pt toaleta externa a organelor
genital, basinet,leucoplast, ulei pt lubrifiere, ser fiziologic 20-30 ml

OBIECTVE:sondele permanente sunt autostatice de tip foley,nelaton-se vor respecta reguli riguroase
de asepsie-mare atentie la grosimea cateterului trebuie sa fie mai mica decit meatul urinar pt a nu
produce rani-vezica nu trebuie golita imediat, risc de hemoragie, dupa fiecare 150-200 ml
se penseaza sonda pt 1-2min.-se va menaja psihicul pacientului-pacientul va fi invatat sa se adapteze
cu sonda-sonda va fi supravegheata in permanenta pr o buna functionare.

PROBLEMELE PACIENTULUI:-senzatia de jena datorita expunerii organelor genital-frica de durere-

frica de neadaptare la cateter permanent-frica de infectie urinara-iritarea sau lezarea uretrei sau a
vezicii urinare

INTERVENTIILE ASISTENTEI:-Asistenta va manifesta multa intelegere si rabdare cu acesti pacienti-va

informa pacientul asupra tehnicii si asupra scopului acesteia-va asigura pacientul ca tehnica nu
este dureroasa daca va sta relaxat-pacientul va fi acoperit, lasand descoperita numai zona perineala-
va supraveghea sacul collector, sa fie tot timpul sub nivelul vezicii urinare pt a evita refluxul urinei-va
supraveghea permeabilitatea tubului, sa fie fara indoituri, care sa impiedice scurgerea urinii-va aseza
si invata pacientul sa stea intr o pozitie cit mai corecta-va goli sacul collector la 6-8 ore si mai des la
nevoie-in lipsa sacului collector se va astupa tubul cu dop, asistenta va destupa sonda la 1-3 ore, va
apucacapatul sondei cu virful degetelor si l va aseptiza
 28-01-2021 PEDIATRIE –RESUSCITAREA LA COPIL

RESUSCITAREA RESPIRATORIE

Manevrele de resuscitare cardio-pulmonara pentru copiii cu varste intre 1 si 8 ani sunt in principiu
aceleasi ca in cazul unui adult. Cu toate acestea, exista anumite diferente:

• efectuati 5 cicluri de compresie urmate de insuflari, inainte de a chema serviciile medicale de

urgenta

• utilizati o singura mana pentru efectuarea masajului cardiac extern

• la copii, respiratia artificiala se face gura-la-gura-si-nas

• suflati aerul mai usor in plamanii copilului

• la copii, frecventa este de 15 insuflari pe minut (o respiratie la fiecare 4 secunde)

Inainte de a incepe, trebuie sa evaluati gradul de afectare al copilului:

• copilul este constient? Scuturati-l usor si intrebati-l „Ma auzi?”

• Daca nu raspunde, chemati serviciile medicale de urgenta. Daca sunteti singur, iar victima
este un copil intre 1 si 8 ani, efectuati manevrele de resuscitare cardio-pulmonara timp de 2 minute
inainte de a chema ajutor.

• Verificati daca pacientul respira. Urmariti miscarile cutiei toracice timp de 5 secunde, sau
apropiati-va obrazul sau urechea de pacient, pentru a simti rasuflarea copilului.

Verificati daca exista corpuri straine in cavitatea bucala a copilului.

• Daca victima nu respira, verificati-i pulsul (timp de 5 secunde).

Eliberarea cailor aeriene

• Asezati copilul pe spate pe un plan rigid.

• Eliberati caile aeriene - inlaturati corpii straini care ar putea impiedica respiratia. Daca
victima nu respira, inclinati-i capul pe spate pentru a deschide caile respiratorii. Pentru aceasta,
apasati usor fruntea copilului, iar cu cealalta mana ridicati barbia.
• Verificati daca pacientul respira: urmariti miscarile cutiei toracice (timp de maximum 10
secunde) sau apropiati-va obrazul sau urechea de pacient, pentru a-i simti respiratia. Daca pacientul
nu respira, incepeti respiratia artificiala.

Restabilirea respiratiei

• Asezati-va gura deasupra gurii si nasului copilului si suflati de 2 ori, pentru a determina o
ridicare a toracelui acestuia. Inspirati adanc dupa fiecare expiratie.

• Cautati pulsul cu o mana, iar cu cealalta inclinati capul copilului pe spate.

• Daca exista puls, dar nu si miscari respiratorii, continuati manevra de respiratie artificiala
gura-la-gura-si-nas cu o frecventa de 15 expiratii pe minut (o expiratie la fiecare 4 secunde).

• Daca nu exista puls, incepeti si masajul cardiac.

Restabilirea circulatiei

Care este pozitionarea corecta a mainilor pentru efectuarea masajului cardiac:

• Ingenuncheati langa pieptul copilului.

• Cu doua degete, localizati marginea inferioara a coastelor, apoi ajungeti catre mijlocul
pieptului, pana la adancitura data de unirea ultimelor coaste cu sternul.

• Asezati apoi palma celeilalte maini la doua latimi de deget deasupra marginii inferioare a
sternului si puneti o palma peste alta. Degetele se pot aseza si impletite.

• Nu lasati degetele sa se sprijine pe coaste. Apasati numai cu podul palmei.

01-02-2021-NEUROLOGIE –METINEREA UNEI LINII VENOASE PERIFERICE

TERMENI DE SPECIALITATE:

-anxietate,congestie,tumnefactie ,tromboflebita,trocar

Mentinerea şi îngrijirea unei linii venoase existente

Îngrijirea unei linii venoase presupune:

– verificare permeabilităţii cateterului;
– permeabilizarea cateterului;
– schimbarea pansamentelor şi a fixatoarelor;
– schimbarea perfuzoarelor şi a soluţiilor perfuzabile.
Linii directoare
– fixatoarele sau/şi pansamentele se schimbă atunci când se udă sau se murdăresc, sau odată cu
inserţia unui nou cateter;
– la pacienţii cu administrare intravenoasă continuă, perfuzoarele se schimbă la 48 ore iar soluţiile la
24 ore;
– locul de inserţie a cateterului trebuie schimbat la fiecare 72 ore şi trebuie inspectat la fiecare 4 ore
prin fixatorul transparent si semipermeabil;
– permeabilitatea canulei/branulei în caz de perfuzie/administrare intermitentă se verifică prin
aspirare înaintea oricărei administrări intravenoase.
Pregătirea materialelor
Pentru verificarea şi permeabilizarea branulei:
– paduri alcoolizate;
– seringi sterile de 5 ml cu ace sterile;
– fiole cu ser fiziologic, heparină;
– mănuşi de unică folosinţă;
– tăviţă renală.
Pentru schimbarea pansamentului / fixatorului
– mănuşi sterile;
– paduri alcoolizate sau cu betadină;
– bandaj adeziv/leucoplast;
– comprese sterile sau fixator transparent şi semipermeabil.
Pentru schimbarea soluţiilor
– flaconul/punga cu soluţia de administrat;
– paduri alcoolizate;
– benzi adezive pentru notarea eventualelor medicamente introduse în soluţia perfuzabilă.
Pentru schimbarea perfuzorului
– trusă de perfuzat sterilă;
– mănuşi sterile;
– etichete;
– comprese sterile.
Se pregătesc materialele necesare pe căruciorul de lucru respectând regula de bază în ce priveşte
separarea materialelor sterile şi curate de cele murdare şi de recipientele de colectare.
Efectuarea procedurii

Reguli generale
– se verifică prescripţia medicală;
– se identifică pacientul;
– se explică pacientului, în termeni accesibili, procedura pentru a obţine colaborarea sa şi pentru a-i
diminua anxietatea;
– se spală mâinile;
– se îmbracă, obligatoriu, mănuşi sterile când se lucrează în zona de inserţie a cateterului.
Permeabilizarea branulei cu ser fiziologic
– se ataşează seringa cu ser fiziologic la branulă respectând tehnica aseptică;
– se aspiră şi se observă dacă a apărut sânge în seringă;
– dacă nu apare sânge în seringă, aplică un garou deasupra locului de inserţie al cateterului, timp de
1 minut, după care se aspiră din nou;
– dacă nici de data aceasta nu apare sânge în seringă, se injectează lent serul fiziologic simplu după
ce se desface garoul;
– dacă se întâmpină rezistenţă la injectare, se întrerupe operaţia considerând branula înfundată.
Permeabilizarea branulei cu heparină (dacă heparina este compatibilă cu serul administrat)
– se ataşează seringa cu heparină şi ser fiziologic la branulă respectând tehnica aseptică;
– se injectează lent soluţia până când rezistenţa la injectare este diminuată şi fluxul se reia.
Schimbarea pansamentului sau fixatorului
– se îndepărtează vechiul fixator;
– se dezinfectează mâinile cu un gel antiseptic
– se îmbracă mănuşile sterile;
– se pregăteşte noul fixator;
– se fixează cateterul cu mâna nedominantă pentru a preveni mişcările accidentale urmate de ieşirea
din venă sau perforarea venei;
– se curăţă cu atenţie zona cu betadină, prin mişcări circulare;
– se lasă pielea să se usuce şi apoi se aplică fixatorul nou sau pansamentul;
– dacă la locul puncţionării se observă semne de inflamaţie (congestie, tumefacţie, durere) sau de
tromboflebită (roşeaţă, flebalgie, edem) se procedează astfel:
– se acoperă zona de puncţionare cu un pansament steril şi se extrage cateterul din venă;
– se comprimă locul până se opreşte sângerarea;
– se aplică apoi un bandaj adeziv, compresiv;
– se puncţionează o altă venă şi se montează un nou cateter.
Schimbarea soluţiei de perfuzat
– se spală mâinile;
– se inspectează punga sau flaconul cu soluţia de perfuzat pentru a identifica eventualele modificări:
decolorarea soluţiei, aspect tulbure, expirarea termenului de valabilitate, fisurarea flaconului sau
pungii;
– se clampează tubul perfuzorului pentru a împiedica pătrunderea aerului în sistemul circulator (în
cazul în care perfuzorul este adaptat la flacon);

– pe căruciorul de lucru se pregăteşte flaconul sau punga de schimb: se îndepărtează capacul sau
dopul flaconului şi se dezinfectează cu pad alcoolizat;
– se îndepărtează flaconul vechi din stativ şi se scoate trocarul perfuzorului din acesta;
– se introduce imediat trocarul perfuzorului în flaconul perfuzorului în flaconul sau punga nouă şi se
suspendă în stativ;
– se declampează tubul perfuzorului (atenţie să nu existe aer pe tub) şi se lasă soluţia să curgă la
ritmul anterior sau la alt ritm prescris de medic.
Schimbarea perfuzorului
– se clampează perfuzorul cu camera de picurare pe jumătate plină;
– se scoate trocarul perfuzorului din flacon şi se agaţă în stativ;
– se dezinfectează dopul flaconului nou şi se introduce trocarul noului perfuzor în flacon;
– se evacuează aerul de pe tubul perfuzorului şi apoi se închide prestubul;
– se spală mâinile cu un agent antiseptic;
– se îmbracă mănuşi sterile;
– se pune o compresă sterilă deasupra locului de inserţie a cateterului şi se presează cu un deget
pentru a preveni sângerarea;
– se deconectează, cu atenţie vechiul perfuzor fără să scoatem accidental şi branula;
– se îndepărtează capacul protector al noului perfuzor şi se adaptează la cateterul venos;
– se fixează cateterul şi tubul perfuzorului la tegument cu un fixator transparent şi semipermeabil
având grijă să permită libertate de mişcare pacientului şi să prevină ieşirea cateterului din venă la o
mişcare bruscă;
– se îndepărtează perfuzorul vechi şi se aruncă în recipientul cu materiale contaminate;
– se supraveghează ritmul de scurgere, locul puncţionat şi comportamentul pacientului.
 02-02-2021-GERONTOLOGIE-PREVENIREA ESCARELOR DE DECUBIT

TERMENI DE SPECIALITATE:

-escare,cianoza,ulceratie,eritem,flictena,

PREVENIREA ESCARELOR

Escarele sunt modificări locale de țesuturi, cauzate de comprimarea îndelungată între proeminențele
osoase și suprafața patului. Escarele sunt leziuni interpuse între două planuri: os și pat.

Mecanism

Țesuturile nu sunt irigate suficient, este redus aportul de sânge, celulele mor și astfel iau naștere
escarele de decubit.

Inițial, ele se manifestă doar printr-o congestie a pielii, dar apoi apar vezicule cu conținut
sanguinolent, iar suprafața congestionată devine cianotică cu marginile roșii.

Partea centrală a zonei se usucă, epidermul se desprinde, formându-se o ulcerație din ce în ce mai
profundă, care se dezvoltă în adâncime. De cele mai multe ori aceasta se suprainfectează.

Escarele apar la persoanele care stau foarte mult timp în pat, de obicei la pacienții spitalizați.

Etapele de formare

Escarele se produc în 4 etape:

1. în prima faza pielea prezinta o culoare roșiatică (eritem)

2. în a 2-a faza apare flictena, și mai apoi soluția de continuitate (ruperea pielii) și se formează
ulcerația care este dureroasă

3. în a 3-a faza ulceratia se extinde la straturile adânci subcutanat și mușchi

4. în a 4-a faza ulcerația merge până la os și apare necroza.

Factori favorizanți

Apariția escarelor de decubit este favorizată de numeroși factori, unii de ordin general, alții cu
caracter local.

Factorii favorizanți locali sunt:

• umezeala (transpirații abundente, incontinența de urină și fecale),

• menținerea bolnavului în aceeași poziție,

• neregularități ale lenjeriei de pat și de corp.

Factori favorizanți generali sunt:

• dietă necorespunzătoare,

• malnutriție protein-calorică

• deshidratare.

Regiuni expuse escarelor

Decubit dorsal

– Regiunea occipitală

– Omoplaţi

– Coate

– Regiunea sacrococcigiană

– Călcâie

Decubit lateral

– Umăr

– Regiunea trohanteriană

– Feţele laterale ale genunchilor

– Maleole

Decubit ventral

– Tâmple

– Umeri

– Creasta iliacă

– Genunchi

– Degetele picioarelor

Prevenirea escarelor de decubit

Escarele de decubit pot fi prevenite printr-o îngrijire și supraveghere conștiincioasă a bolnavului:

– pat bine făcut, evitarea cutelor lenjeriei de pat;

– saltea antidecubit,perne de diverse dimensiuni şi forme (pentru genunchi, tendonul lui Achile),
colaci de cauciuc ;
– schimbarea periodică a poziției – se face la 2-3 ore sau mai des, la nevoie; Este necesară o foaie de
supraveghere a escarelor în care să se noteze ora de schimbare și poziția, aspectul cutanat, zona de
masaj.

– igienă – spălarea zilnică, cu apă şi săpun şi ungerea regiunilor expuse umezelii, ştiut fiind faptul că
pielea unsă se macerează mai greu decât pielea uscată (în caz de incontinenţă, se apelează la sonda
Foley).

– corpul bolnavului va fi menținut uscat; după micțiune sau defecare va fi spălat, uscat și pudrat cu
talc; lenjeria udată va fi schimbată imediat.

– alimentație și hidratare echilibrată – alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine – pentru a

favoriza cicatrizarea – şi în vitamine, ţinând cont însă de vârsta şi greutatea bolnavului. În ceea ce
priveşte hidratarea, necesarul de lichide se va completa cu 1,5 – 2 l la 24 de ore.

– masaj pentru favorizarea vascularizației în zonele predispuse escarelor. Se face pe pielea curată, cu
un unguent pe mâna goală, în direcţia circulaţiei de întoarcere de jos în sus, iar la ceafă şi umeri
invers-de sus în jos şi circular spre exterior. Masajul se face se face timp de aproximativ 15 minute pe
o zonă mai mare decât suprafaţa interesată și nu trebuie să fie dureros.

Îngrijirea escarelor

Materiale necesare pentru tratatarea escarelor

• substantele antiseptice pentru curățirea și dezinfecția plăgii – apa oxigenată, rivanol,

cloramină, betadină; și a tegumentelor din jur: alcool iodat 2%, tinctura de iod,

• comprese sterile, mănusi sterile

• apă, săpun, tăviță renală, pudra, unguent, colăcei din cauciuc/fașă comprese, leucoplast,

• cutie cu instrumentar steril.

Pregatirea psihică – se explică tehnica și se obține consimțământul

Pregatirea fizică – se așează pacientul în poziție comodă

Tehnica

o se spală mâinile și se îmbracă mănușile

o se toaletează leziunea și tratează in functie de gradul escarei

o se aplica pudra/unguent, apoi se aplica comprese sterile si se panseaza ca orice plagă;

o în cazul unei escare de grad III sau IV se va face toaleta chirurgicală a plăgii, debridarea ei,
utilizarea pansamentelor hidroactive, funcție de gradul escarei.

o plaga/escara se tratează ca o plagă infectată, aplicând tehnica pansamentului.

 04-02-2021 PEDIATRIE-PRELEVAREA PROBELOR DE LABORATOR

TERMENI DE SPECIALITATE:

-decubit lateral ,decubit dorsal .

Tehnica recoltarii materiilor fecale la copil

– asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza

– imbraca manusile de unica folosinta

– aseaza copilul in decubit lateral sau dorsal

– introduce sonda Nelaton sterila pe o distanta de aproximativ 10 cm in rect

– aspira continutul colonic cu o seringa adaptata la capatul sondei

– transfera continutul seringii (2-3ml) intr-un recipient steril pentru coprocultura

– scoate sonda si face toaleta regiunii

– scoate manusile si se spala pe maini

– eticheteaza esantionul si il trimite la laborator

Recoltarea materiilor fecale pentru proba ADLER (hemoragii oculte)

Unul dintre cele mai noi şi uşoare teste pentru depistarea sângerării oculte este testul intitulat
“colorare”. Este indicat pentru pacienţii care îşi fac singuri testările, nu necesită recoltarea probei de
scaun şi este foarte uşor de testat şi interpretat.

Scop:depistarea sangerarilor oculte pentru depistarea precoce a bolilor gastro-intestinale

Pacientul trebuie sa tina un regim timp de 3 zile, fara carne rosie, legume si fructe verzi sau
suplimente nutritive, deoarece acestea pot altera rezultatul testului.

Tehnica

– Pacientul este învăţat să indepărteze orice dezinfectant de toaletă şi să tragă apa de 2 ori după
îndepărtarea dezinfectantului de toaletă.

– După defecare, este instruit să nu arunce hârtie igienică în vasul de toaletă până la citirea testului
deoarece poate afecta rezultatul.

– În cele 5 minute imediat după defecare, va desface kitul de testare şi va arunca testerul în toaletă,
care va pluti pe suprafaţa apei din toaletă.
– Pacientul va citi rezultatul după 15-30 de secunde.

– Dacă scaunul are sângerări oculte, testerul se va colora în albastru sau verde. Pacientul va trebui să
repete testarea la trei scaune diferite, să-şi noteze rezultatele şi să le prezinte medicului.

08-02-2021- NEUROLOGIE -MIELOGRAFIA

Mielografia este o investigatie radiologica cu substanta de contrast, ce ofera informatii despre

vertebre, discurile vertebrale, maduva spinarii, radacinile nervilor spinali (care ies din maduva).
Coloana vertebrala este alcatuita din 33-34 vertebre. Intre vertebre se afla discurile intervertebrale,
iar in mijlocul fiecarei vertebre se gaseste o gaura. Prin suprapunerea acestora se formeaza un canal
in care se gaseste maduva spinarii, din care ies nervii spinali. Maduva este invelita in meninge, o foita
cu trei straturi: cel care acopera direct maduva numit pia mater, cel mijlociu (arahnoida) si cel extern
(dura mater). Intre arahnoida si pia mater exista spatiul subarahnoidian in care se gaseste lichidul
cefalorahidian. Datele cele mai amanuntite privitoare la coloana vertebrala si maduva spinarii se
obtin prin examenul de rezonanta magnetica nucleara sau tomografia computerizata. Mielografia
ramane, totusi, o metoda larg accesibila, simpla, ieftina si utila in special in situatiile in care
rezonanta magnetica nucleara nu se poate face (de exemplu, daca pacientul are implantate diverse
dispozitive medicale, ca pacemaker, proteze valvulare cardiace, implanturi cohleare, clipuri pentru
anevrisme, piese metalice folosite pentru repararea oaselor sau articulatiilor sau practic orice corp
strain metalic). Mielografia ofera informatii privind fenomenele degenerative ale discurilor
intervertebrale (de exemplu, hernie de disc sau stenoza spinala), afectiuni ale maduvei, meningelor ,
radacinilor nervilor spinali sau vaselor de sange, putand ajuta la diagnosticul unor tumori, infectii,
inflamatii, traumatisme la acest nivel.

Ca principiu, se injecteaza o substanta de contrast iodata in spatiul subarahnoidian. Aceasta se

deplaseaza in sensul gravitatiei si este ajutata prin schimbarea pozitiei corpului sa se deplaseze in
toate directiile in interiorul canalului, pe care il opacifiaza (aparand de culoare alb intens).

Exista cateva amanunte care trebuie discutate cu medicul inainte de desfasurarea testului. Astfel,
sunt anumite medicamente (antipsihotice, tranchilizante majore, antidepresive, anticoagulante si
antiagregante plachetare, anticonvulsivante) care trebuie intrerupte cu doua zile inainte de
investigatie. Diabeticii care iau metformin se afla in aceeasi situatie. Trebuie deci stabilite
modificarile terapeutice care trebuie facute. Este importanta o buna hidratare cu cateva zile inainte
de test cu apa, ceai, supa strecurata, sucuri. Hidratarea trebuie continuata si in ziua examinarii, dar
cu cel putin trei ore inainte nu se mananca hrana solida. Pacientul trebuie sa informeze medicul daca
este alergic la iod sau prezinta alte alergii si daca sufera de boli cronice (de exemplu, astm bronsic,
boli cronice hepatice sau renale). Examinarea este contraindicata gravidelor.

Pacientul este asezat pe o masa, culcat pe o parte sau sezand. Cu un ac se introduce substanta de
contrast in coloana vertebrala, de obicei in zona lombara (in partea inferioara ) a coloanei. Ulterior,
pacientul este intins pe masa, de obicei pe burta, dar i se cere sa isi schimbe pozitia si masa este
inclinata astfel ca va sta pentru scurt timp cu capul in jos. Se fac mai multe radiografii, moment in
care bolnavul trebuie sa stea nemiscat. Examinarea dureaza o jumatate de ora - o ora.
Dupa aceea pacientul este supravegheat pentru doua ore, stand culcat, dar cu capul ridicat la 30 de
grade, dupa care poate fi dus acasa de un apropiat. Este important sa se pastreze aceasta pozitie,
pentru a preveni aparitia unor simptome neplacute ca dureri de cap, greata, varsaturi, chiar
convulsii. Acasa, este indicat sa se stea intins, tot cu capul ridicat, pentru urmatoarele opt ore. A
doua zi pacientul isi poate relua activitatile obisnuite, dar fara a face eforturi fizice mari. In tot acest
timp, trebuie sa se asigure o buna hidratare, pentru eliminarea substantei de contrast. Daca apar
simptome ca febra, dureri severe de cap sau care persista mai multe zile, probleme la urinare sau
defecatie, slabiciune sau amorteala membrelor, trebuie anuntat medicul
 9-02-2021-PARTICULARITATI DE PATOGENIE ALE VARSTNICULUI

TERMENI DE SPECIALITATE:

-patogenie,anamneza,

In cazul vârstnicilor, ne aflăm în faţa a două procese care pot coexista: procesul normal, natural de
involuţie şi procesul patologic; de aceea este foarte important să stabilim dacă ne aflăm în faţa unui
„pacient în vârstă” sau în faţa unei „persoane cu modificări de îmbătrânire”. Adesea vârstnicii care
solicită asistenţă medicală, acuză nu suferinţe morbide, ci „fenomene regresive somatice şi
funcţionale, insuficienţe, impotenţe a căror etiologie este însuşi procesul de senescenţă” care nu
poate avea un tratament anume.

Anamneza pacientului vârstnic are unele particularităţi:

– datele furnizate de vârstnic nu sunt întotdeauna suficiente şi relevante, ceea ce necesită

orientarea interviului spre familie sau spre persoana care îngrijeşte vârstnicul;

– bătrânului trebuie să i se vorbească mai tare şi mai ales mai rar şi mai clar din cauza hipoacuziei de
tip central (aude dar nu înţelege);

– presupune timp şi răbdare de a asculta vorbele pacientului, de cele mai multe ori stufoase, cu
reluări, mici amnezii;

– observaţia are rol important în aprecierea stadiului de îmbătrânire, a vârstei cronologice sau
biologice, mai ales pentru a vedea dacă vârsta reală (în ani) a pacientului coincide cu vârsta biologică
(felul cum arată);

– în cazul în care aprecierea ne sugerează o vârstă mai mare decât cea reală, ne aflăm în faţa unei
îmbătrâniri precoce sau accelerate;

– foarte importantă este cercetarea anamnestică a tratamentelor efectuate anterior, suferinţele

iatrogene fiind frecvente la vârstnic ca urmare şi a tendinţei acestuia de a lua multe medicamente;

– o importanţă deosebită o are observarea mersului;

– semiologia geriatrică este întotdeauna mai bogată, la semnele clinice adăugându-se şi stigmatele
îmbătrânirii

Evaluarea funcţională a vârstnicului

Indicaţii

– este efectuată pentru a evalua nivelul stării de bine al persoanei cât şi capacitatea, ca adult
vârstnic, de a-şi purta în mod autonom de grijă;
– va ajută la identificarea nevoilor personale şi a punctelor slabe în îngrijirea personală, va furniza
baza de la care se va porni întocmirea planului de îngrijire a cărui scop să fie creşterea gradului de
autonomie a vârstnicului, va oferi un feed-back în privinţa tratamentului şi reabilitării;

– evaluarea se va folosi pentru a identifica şi suplini nevoile vârstnicului cu serviciile potrivite cum ar
fi asigurarea menajului, îngrijirea la domiciliu, îngrijirea zilnică care să ajute pacientul să-şi menţină
autonomia. Sunt disponibile numeroase metode de întocmire a unei evaluări metodice funcţionale.
 11-02-2021 PEDIATRIE-INGRIJIREA PLAGII OMBILICALE

TERMENI DE SPECIALITATE:

-ombilic,bont ombilical,granulom.

Scop: mumificarea cordonului şi prevenirea infecţiei.Îngrijirile încep la maternitate şi se continuă la

domiciliu. Se execută de personal de specialitate sau de către mamă/substitut matern la domiciliu
după o prealabilă informare/instruire.

Îngrijiri înaintea căderii bontului ombilical

– normal bontul ombilical se mumifică dupa 6-8 zile de la naştere şi se detaşează;

– în primele ore se controlează pansamentul pentru a depista eventuale hemoragii;

– în zilele urmatoare se reface pansamentul şi se observă evoluţia (eventuale semne de infecţii:

roşeaţă, secreţii, febră);

– pentru prevenirea infecţiei şi grăbirea mumificării peste bont se aplică comprese sterile înbibate în
alcool;

– se anunţă medicul dacă bontul devine moale, apare secreţia.

Îngrijirea plăgii ombilicale în caz de infecţii

– se anunţă medicul, se respectă recomandările;

– se curăţă plaga cu apă oxigenată;

– se atinge plaga cu betadină;

– se aplică pulbere de baneocin. Dacă plaga prezintă granulom se atinge mugurul cu soluţie de nitrat
de argint 5%. Se aplică pansament steril.
 15-02-2021-NEUROLOGIE-ELECTROMIOGRAFIA

Electromiografia ajută la diagnosticarea afecţiunilor legate de nervii periferici, dar şi a muşchilor.

Acest test (cunoscut şi drept EMG) înregistrează activitatea electrică a muşchilor şi a unor parametri
electrici de funcţionare a nervilor periferici.

Principalele indicaţii ale electromiografiei sunt legate de bolile musculare, de afecţiunile sistemului
nervos periferic (neuropatiile periferice) şi de afecţiunile joncţiunii neuro-musculare (locul unde se
realizează transmiterea impulsului nervos de la terminaţia nervului la muşchi). Există şi alte situaţii în
care e recomandată această investigaţie, legate de afecţiuni ale sistemului nervos central, care se
manifestă printr-o activitate musculară anormală, precum unele forme particulare de tremor şi în
distonii.

Procedura presupune introducerea unui ac-electrod, de unică folosinţă, în muşchi, mai întâi când
acesta se află în repaus, apoi în timpul unei mişcări voluntare. Acul e conectat la un computer, căruia
îi transmite informaţiile despre starea muşchilor şi a nervilor. De obicei, intervenţia este
nedureroasă, însă pacientul poate resimţi un mic disconfort. Dacă însă simte durere mai intensă,
atunci trebuie anunţat medicul, pentru că poate influenţa rezultatele testului. Persoana care face
testul trebuie să îi spună medicului neurolog dacă urmează un tratament cu medicamente care
acţionează asupra sistemului nervos. Procedura ajută şi la diagnosticarea herniei de disc, a sclerozei
laterale amiotrofice şi a miasteniei gravis (afecţiune care se manifestă prin oboseală şi slăbiciune
musculară).
16-02-2021-GERONTOLOGIE-SINDROM DE IMOBILIZARE A VARSTNICULUI

TERMENI DE SPECIALITATE:

-anxietate,depresie,apatie ,casexie,contuzie,entorsa,vertij

Sindromul de imobilizare este un sindrom specific geriatric care aduce o condiţionare etiologică
complexă şi implicaţii medicale şi economice importante. În producerea sindromului de imobilizare
se disting factorii etiologici favorizanţi şi factorii determinanţi, în realitate strâns intricaţi, în proporţii
şi cu ponderi variabile de la caz la caz

Factorii favorizanţi

– Vârsta – cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât subiectul este mai expus să facă sindrom de
imobilizare.

– Terenul – cu referire îndeosebi la bolile neuropsihice, subiecţii anxioşi, depresivi, cei predispuşi la
îmbolnăviri psiho-somatice fiind mai expuşi la a face un sindrom de imobilizare.

Conduita anturajului familial, social, de îngrijire medicală, poate constitui un factor favorizant sau
chiar determinant în anumite situaţii. Retragerea din activitatea profesională (pensionarea)
pierderea responsabilităţilor, a statutului şi rolurilor socio-profesionale, subminează terenul
predispunând la regresie intelectuală, fizică sau psihică. Dacă familia/anturajul persoanei în cauză nu
manifestă o conduită de respect şi integrare, ci una de respingere sau dimpotrivă de hiperprotecţie,
se creează premizele viitoare imobilizări. Imobilizarea este un concept care se referă şi cuprinde
toate dimensiunile fiinţei umane: socială, fizică, psihică, intelectuală şi spirituală.

Factorii determinanţi

– Afecţiunile grave, severe, invalidante care impun imobilizări de lungă durată: accidentele vasculare
cerebrale, accidentele coronariene, fracturile, intervenţiile chirurgicale, tulburările respiratorii,
crizele psihice, alterările stărilor generale prin boli intercurente.

În multe din aceste cazuri, instalarea sindromului de imobilizare, ar putea fi evitată dacă, după
perioada de reanimare, de repaus sau imobilizare de necesitate, anxietatea pacientului pe de o parte
şi neglijenţa personalului de îngrijire pe de altă parte, nu ar perpetua această stare.

– Afecţiuni psihice: stări de depresie cu apatie-abulie, negativism, care netratate corect se complică
relativ repede cu sindrom de imobilizare, pacientul devenind caşectic, incontinent şi confuz.

– Circumstanţe psihice în care vârstnicii îşi impun restricţii de mobilizare, cum ar fi: teama exagerată
pe care le-a provocat-o o criză episodică intregral reversibilă, vertijele benigne, atacurile ischemice
tranzitorii, o cădere soldată cu o leziune osteo-articulară fără gravitate (contuzie, entorsă).

Dacă nu se intervine energic, dar şi cu tact şi răbdare, acest „fals sindrom de imobilizare”,
autoimpus, poate duce spre „organizarea” imobilizarii şi deci spre o invaliditate greu de reabilitat.

– Afecţiuni benigne cu evoluţie scurtă, simple indispoziţii, pot sta la baza instalării unui sindrom de
imobilizare.
Pacientul se refugiază în boală, refuză să se ridice imediat ce episodul acut/indispoziţia au trecut şi
ulterior nu se mai poate ridica întrucât falsa imobilizare a devenit reală, prin somatizare.

Indiferent de cauze, sindromul de imobilizare odată constituit, are o simptomatologie şi o evoluţie

bine determinate, cu particularităţi individuale, in funcţie de caz şi de patologia existentă.

Se apreciază că intervalul de timp scurs de la debutul imobilizării până la instalarea invalidităţii este
în medie de 5,5 luni cu limite extreme între 10 zile şi 2 ani.

Familia/anturajul contribuie, de multe ori, la „fixarea” la pat a pacientului prin aplicarea unei terapii
exclusiv farmacologice şi nu o „conduită reactivizatoare”, de stimulare, ajutorare a vârstnicului să se
mobilizeze.

În evoluţia sindromului de imobilizare se descriu 3 grupe de simptome: psihice, somatice şi

metabolice.

Simptome psihice

Cele mai frecvente sunt: anxietatea, depresia, dezorientarea, dar şi dependenţa regresivă, infantilă,
manifestată prin dezinteres, apragmatism, negativism, plâns, insomnie.

Simptome somatice

Un simptom important care se instalează rapid şi progresiv, adâncind invaliditatea, este amiotrofia
care limitează iniţial mişcările active, apoi mişcările pasive, ducând la instalarea de retracţii
musculare şi redori articulare.

Sindromul devine dureros, se instalează frica şi rezistenţa la mişcări, ceea ce întreţine imobilizarea.

Alte tulburări somatice ce se dezvoltă tot pe fondul imobilizării sunt: leziunile cutanate, diminuarea
peristaltismului intestinal şi favorizarea constipaţiei şi a fecalomului, tulburări respiratorii,
circulatorii, infecţii urinare şi pulmonare.

Semne metabolice:

Demineralizarea osoasă şi osteoporoza consecutivă, negativarea balanţei azotate, precipitarea

calculilor urinari.

Tratamentul sindromului de imobilizare

– este preventiv şi curativ.

Tratamentul preventiv include următoarele principii:

– Tratamentul bolii cauzale, iniţiat de urgenţă şi continuat în scopul depăşirii fazei de decubit
obligatorii. Încă din perioada de aplicare a terapiei intensive, se impun măsuri de Nursing
convenţional pentru prevenirea complicaţiilor legate de imobilizare şi anume:

– toaleta pe regiuni la pat pentru menţinerea pielii şi mucoaselor curate şi intacte;

– toaleta cavităţii bucale şi a ochilor la pacientul inconştient, zilnic, pentru prevenirea stomatitelor şi
a leziunilor corneene;

– schimbarea poziţiei la interval de 2 ore ziua şi 3 ore noaptea, observând şi masând punctele de
sprijin pentru activarea circulaţiei;

– efectuarea de masaje la nivelul membrelor inferioare pentru prevenirea trombozelor şi

mobilizarea pasivă a articulaţiilor pentru prevenirea anchilozelor;

– controlul sfincterelor prin utilizarea de Pampers sau prin sondă à demeure;

– hidratarea adecvată a pacientului pe cale parenterală sau enterală până la redobândirea reflexului
de deglutiţie;

– utilizarea de saltele antidecubit sau blăniţe sintetice de oaie pentru prevenirea escarelor.

– „Ergoterapie de funcţie” – când pacientul devine conştient şi cooperant, care constă în:

– stimularea şi sprijinirea pacientului pentru a trece la efectuarea gesturilor cotidiene: toaletă,

alimentare, schimbarea activă a poziţiei, trecerea din pat în fotoliu pentru perioade progresiv
crescânde;

– kineziterapie de recuperare cu un specialist

– Când forma acută este lungă sau boala a survenit pe un teren cu multe alte tare, la un subiect
deprimat, echipa de îngrijire trebuie să apeleze, alături de kineziterapie şi ergoterapie, şi la
psihoterapie din partea unui specialist cu experienţă în geropsihologie.

Tratamentul curativ.

Se aplică cel mai bine în unităţile specializate (servicii de cronici, convalescenţă sau post-cură,
recuperare, geriatrie) care au condiţiile necesare să aplice măsurile dificile de terapie recuperativă.

Tratamentul curativ se referă la:

a)Tratamentul medicamentos şi igieno-dietetic.

Are indicaţii generale şi speciale pentru fiecare pacient în funcţie de starea generală, de bolile
asociate, de gradul aşa-zisei „uzuri de vârstă”. Se urmăreşte combaterea denutriţiei prin aport de
proteine, vitamine, anabolizante, lichide, corectarea tulburărilor metabolice, controlul infecţiilor
urinare, corectarea anemiilor şi a stărilor de hipercoagulabilitate, activarea metabolismului celulei
nervoase prin administrarea de psihoenergizante.

b) Reabilitarea vârstnicului. Se aplică subiecţilor cu deficienţe fizice şi psihice şi presupune:

– dezvoltarea acelor capacităţi şi forţe care să le permită independenţa în autoservire, pentru

nevoile de bază;

– mobilizarea din pat în fotoliu;

– mersul propriu-zis sau cu cârje, cadru metalic, baston.

Reabilitarea se face atât în interesul vârstnicului cât şi al societăţii, chiar dacă „restitutio ad
integrum” nu mai este posibilă.

Reabilitarea este sinonimă cu alţi 2 factori: readaptarea şi recuperarea.

Readaptarea persoanelor vârstnice, în viziunea experţilor OMS, are în vedere 3 acţiuni:

– reactivarea – persoana vârstnică, pasivă, imobilizată, trebuie încurajată să-şi reia viaţa cotidiană în
mediul său normal.

– reinserţia socială – după boală sau chiar în timpul bolii, vârstnicul reia contactul cu familia,
prietenii, vecinii, încetând să mai fie izolat.

– reintegrarea – vârstnicul îşi reia locul în societate, participă din plin la viaţa normală, îşi reia adesea
activitatea profesională sau alte activităţi corespunzătoare capacităţii restante.

Reabilitarea geriatrică se întinde pe o perioadă mai lungă, de 4-5 luni şi obligă la o abordare
interdisciplinară: medicală, psihilogică, sociologică şi educaţională
 18-02-2021-PEDIATRIE-SUPRAVEGHEREA NOU-NASCUTULUI IN INCUBATOR

Supravegherea nou-născutului în incubator

TERMENI DE SPECIALITATE:

-dezechilibre hemodinamice,fototerapie.

Informaţii generale

Incubatorul este un habitaclu (lăcaș) închis cu pereţi din material plastic transparent care permite
observarea nou nascutului, realizarea îngrijirilor şi liniştirea prin atingere.

Prezintă orificii care permit trecerea tuburilor şi sondelor necesare acordării îngrijirilor.

În interior aerul ambiant este cald, umidificat şi reîmprospătat permanent.

Indicaţii

– nou-născuţii prematuri sau cu greutate mică la naştere;

– nou-născuţii fragili, sub supraveghere clinică strictă – dezechilibrați hemodinamic, respirator,

instabili termic, la care trebuie observate mişcări anormale, coloraţia tegumentului, semne de
agravare a stării de sănătate;

– nou-născuţii sub fototerapie.

Materiale necesare

– incubator curat decontaminat, preîncălzit;

– gradul de umiditate reglat (40%).

Pentru incubator

– o „piele de oaie” sintetică pentru acoperirea saltelei;

– un cearceaf;

– un scutec împăturit sub cap;

– un sac;

– o pânză pentru acoperirea corpului copilului;

– o pânză pentru acoperirea incubatorului.

Pentru copil

– un scutec sau pled;

– o cămăşuţă şi eventual şoşete.

Efectuarea procedurii
– se informează familia;

– se explică necesitatea punerii în incubator, modul de funcţionare şi posibilitatea de contact cu

copilul.

Instalarea copilului

– se dezbracă nou-născutul;

– se reglează temperatura din incubator cu ajutorul unei sonde cutanate;

– se instalează sau se verifică sonda de gavaj, perfuzia şi oxigenul dacă este nevoie;

– se montează alarma;

– se instalează o pungă de urină;

– se lasă libere faţa, mâinile şi picioarele (pentru securitate);

– se acoperă cu o lenjerie moale;

– se respectă ritmul somn-veghe.În timpul somnului se acoperă incubatorul cu un cearceaf

– familia va fi informată asupra confortului copilului şi cum poate participă la îngrijire.

Supravegherea copilului

– se observă şi se notează temperatura la ore regulate din 6 în 6 ore;

– se asigură poziţia sondei cutanate care rămane tot timpul cât copilul stă în incubator;

– se verifică umiditatea;

– pozitionarea copilului la fiecare îngrijire (în timpul perioadei de veghe), respectiv dreaptastânga-pe
spate;

– curăţirea rezervorului de apă şi schimbarea la 24 ore este de dorit ca atunci când părinţii iau
legatura cu copilul să poarte echipament de protecţie.

Întreţinerea cotidiană a incubatorului

– se face când copilul este scos pentru toaletă;

– se îndepărtează lenjeria;

– se curăţă accesoriile, pereţii interiori apoi cei exteriori;

– se dezinfectează exteriorul, se preferă apă sterilă sau serul fiziologic pentru interior;

– pentru dezinfecţie nu se folosesc produse toxice (fenoli, aldihide, halogeni, acizi, alcol);

– se reface pătuţul.

Ieşirea din incubator

Copilul părăseşte incubatorul cu avizul medicului dacă:

– starea clinică şi termică este stabilă, s-a produs o maturizare suficientă;

– dacă nou-născutul este la termen şi are temperatura stabilă;

– dacă este prematur sau are greutate mică: temperatura corpului să fie stabilă iar cea a mediului în
jur de 28-30 grade;

– înainte de a fi scos din incubator se face acomodarea cu temperatura exterioară.

Părinţii vor fi instruiţi cum să îngrijească copilul

La sfârşit se curaţă şi se decontaminează incubatorul.

Complicaţii şi riscuri

– tulburări de termoreglare din cauza:

–  pierderilor de căldură (închiderea şi deschiderea repetată a incubatorului);

– temperaturii neadaptate;

– umidității neadaptate.

– infecţii nozocomiale din cauza:

– lipsei de igienă a incubatorului;

– inconfortul copilului

– poziţia incomodă

– lumina puternică, zgomot;

– inhalarea regurgitaţiilor;

– arsuri ca urmare a lipsei circulării aerului în interior. Se poziţionează salteaua de aşa manieră încât
să se menţină circulaţia aerului, se evită curenţii care pot provoca supraîncălziri.
 21-02-2021-NEUROLOGIE-HTIC

TEEMENI DE SPECIALITATE:

-hipertensiune ,hipotensiune,hemoragii,tinitus,vertij,hipertensiune idiopatica.

Hipertensiunea intracraniana inseamna o crestere a presiunii din interiorul craniului cauzata fie de
cresterea in volum a creierului sau a cantitatii de lichid, din cauza existentei unei tumori,
hemoragii, infectii, accident vascular cerebral fie ca efect secundar al unor medicamente.

 In general, presiunea normala in interiorul craniului variaza intre 5 si 15 mm Hg; cand presiunea
intracraniana se situeaza mult peste aceste valori, ca in cazurile severe, sangele este impiedicat sa
vascularizeze structurile cerebrale, iar acestea nu mai sunt oxigenate, generand astfel complicatii si
simptome, precum ameteala, durerea de cap "in casca", tulburari ale vederii, precum incetosarea,
aparitia punctelor negre sau luminoase, ingustarea campului vizual, zgomote in urechi si instalarea
unui tiuit (tinitus).

Hipertensiunea intracraniana benigna

Hipertensiunea intracraniana benigna este, de asemenea, cunoscuta sub numele de hipertensiune

intracraniana idiopatica. Cresterea presiunii in interiorul craniului nu are o cauza specifica si apare
mai ales la femeile tinere si supraponderale.

Hipertensiunea intracraniana benigna provoaca dureri de cap si, uneori, tinitus si ar putea sa fie
tratata la domiciliu cu medicamente prescrise de medic, precum diureticele (cum ar fi
acetazolamida), pentru a evita consecintele (de pilda, orbirea).

Tratamentul pentru hipertensiune intracraniana

Tratamentul pentru hipertensiunea intracraniana se face, de obicei, la internarea in spital si depinde

de cauza acesteia. Tratamentul poate include corticosteroizi injectabili, diuretice sau barbiturice
administrate intravenos, care reduc cantitatea de lichid din craniu si reduc presiunea.

In plus, pacientul trebuie sa ramana culcat cu fata in sus si cu spatele inclinat la 30 de grade, pentru a
facilita drenarea fluidului cerebral. Se va evita deplasarea capului, deoarece acest lucru creste
presiunea din vasele de sange.

Simptomele de hipertensiune intracraniana

Simptomele hipertensiunii intracraniene includ:

 dureri de cap;

 modificari ale vederii;

  greata;

 varsaturi;

 ameteli.

O persoana cu aceste simptome ar trebui sa mearga la un spital cat mai repede posibil, pentru a
diagnostica in primul rand cauza si pentru a putea incepe tratamentul adecvat.

Simptome ale hipertensiunii intracraniene acute:

- o durere de cap constanta (cand simti ca iti zvacneste capul) - aceasta se poate agrava dimineata
sau cand tusesti

- vedere dubla sau incetosata

- pierderea temporara a vederii

- senzatie de rau

- ameteala si iritabilitate.

Hipertensiunea intracraniana cronica poate avea drept rezultat pierderea permanenta a vederii, desi
tratamentul poate ajuta la reducerea acestui risc.

Unii pacienti se confrunta cu pierderea temporara a vederii la un ochi sau la ambii ochi, care poate
dura cateva secunde.

Unii pacienti cu hipertensiune intracraniana idiopatica nu au niciun fel de simptome, iar afectiunea
este detectata in timpul unui examen ocular de rutina.

Tipuri de hipertensiune intracraniana

Hipertensiunea intracraniana idiopatica este o afectiune in care lichidul care exista in jurul

creierului se afla la o presiune mai mare decat cea normala. Acest lichid, care este similar cu apa,
este numit lichid cefalorahidian (sau cerebrospinal). El nu doar ca "inveleste" creierul, ci se afla si in
jurul maduvei spinarii si "captuseste" si anumiti nervi, inclusiv nervii optici.

Idiopatic este un termen medical care inseamna, de fapt, ca nu este cunoscuta cauza unei afectiuni.
Cu toate acestea, medicii stiu ca exista mai multi factori importanti care cresc riscul de a avea
hipertensiune intracraniana idiopatica:

* Cel mai frecvent factor de risc este cresterea in greutate sau faptul ca pacientul este
supraponderal.

* Anumite medicamente cresc riscul unei persoane de a suferi de hipertensiune intracraniana

idiopatica. Printre acestea se numara antibioticele (tetracicline), steroizii, dozele mari de vitamina A
si hormonii de crestere.
 23-02-2021-GERONTOLOGIE-CADERILE LA VARSTNIC

TERMENI DE SPECIALITATE:

-glaucom,anxietate,depresie.

Pe masura ce imbatranim trebuie sa ne concentram pe prevenirea accidentelor nedorite pentru

mentinerea sanatatii fizice si psihice. Iata care sunt principalele cauze in urma carora apar accidente
si cazaturi in randul persoanelor in varsta:

 Afectiuni ale vederii cauzate de cataracta, glaucom, degenerescenta maculara sau pierderea
auzului

 Tonus muscular scazut

 Probleme are echilibrului

 Administrarea medicamentelor pentru depresie, anxietate, insomnie, durere, tensiune

arteriala

 Probleme neurologice

Metode de prevenire si solutii

Cel mai mare procentaj de accidente au loc in baie, fiind o camera plina de pericole pentru
persoanele in varsta dar pentru care totusi exista solutii. Instalati bare de sustinere in dus sau cada la
o inaltime corespunzatoare pentru a putea fi utilizate intr-un mod eficient. Puteti plasa un covor fix
anti-alunecare atat in cada cat si in afara acesteia. De asemenea se mai poate amplasa si un sistem
de sprijin pentru toaleta cat si realizarea unei depozitari eficiente al celor mai utilizate produse la
indemana.

In dormitor cele mai multe accidente au loc atunci cand ne ridicam din pat noaptea si mergem la
toaleta. Pentru a evita accidentele se poata amplasa o lampa cu o actionare facila situata langa pat.
De asemenea se mai pot instala lumini de veghe in drumul spre baie sau se poate lasa lumina de la
toaleta deschisa pe timp de noapte. Asigurati-va ca drumul este liber de eventuale pericole precum
corpuri de mobila, incaltaminte. Oferitii persoanei in varsta sfaturi privind ridicarea din pat noaptea
prin incurajarea acestora de nu se ridica din pat imediat dar sa isi ofere un minut pentru reglarea
tensiunii arteriale si pentru a evita ametelile. Instalati un sprijin asemenea unei noptiere pentru
persoanele care se ridica frecvent noaptea pentru utilizarea toaletei.

In sufragerie cele mai frecvente accidente au loc datorita mobilei amplasate, al gradului de lumina
sau al dezordinei. Aceste lucruri pot fi remediate prin amplasarea unor intrerupatoare de lumina
imediat cum se intra in sufragerie sau chiar inainte. A se evita corpurile de mobila extensibile cu atat
mai mult daca acestea se regasesc pe un troson circulat. De asemenea evitati si masutele
transparente si joase de cafea sau covoarele care aluneca cu usurinta oferind o instabilitatea
precoce batranilor.

In bucatarie pot avea loc cazaturi si accidente datorita lichidelor cazute de pe podea care sunt greu
de accesat. Pentru acest lucru se pot aranja cele mai utilizate obiecte la o distanta usor de accesat
sau se poate folosi un prelungitor pentru a prelua anumite obiecte. De asemenea asigurati-va ca
podeaua este imediat curatat dupa ce un accident a avut loc. Nu in ultimul rand se pot instala
covoare fixe sau anti-derapaj sau utilizarea unor solutii de curatat care nu au un impact de ceara si
de alunecare asupra gresiei.

O parte dintre aceste modificari au un impact semnificat financiar pentru a oferi batranilor o
siguranta in plus atunci cand instabilitatea isi face aparitia. Totusi, chiar si cu instalarea acestor
masuri de siguranta este necesara o supraveghere constanta a seniorilor, pentru ca aceste masuri de
siguranta scad gradul de accidente si cazaturi dar nu le impiedica definitiv. O alta solutie ideala
pentru siguranta batranului dvs. este de a solicita serviciile unui azil de batrani. Intr-o astfel de
institutie exista deja implementate masuri de siguranta pentru rezidenti iar supraceghere oferita
este 24/7.
25-02-2021-PEDIATRIE-SUPRAVEGHEREA NOU-NASCUTULUI SUB FOTOTERAPIE

Supravegherea nou născutului sub fototerapie

Fototerapia este expunerea la radiații luminoase.

TERMENI DE SPECIALITATE:

-icter,hiperbilirubinemie,hemoliza,diureza ,apnee ,hipertermie

Indicații

– Icterul la copil (galbenă tegumentelor ca urmare a unui exces de bilirubină sangvină).

Informaţii generale

Icterul fiziologic sau hiperbilirubinemia tranzitorie neonatală

– apare în proporţie de 60%-70% la nou născuţii la termen şi 95% din prematuri;

– este o consecinţă a hemolizei fiziologice post-natale;

– debutează a doua, a treia zi de viaţă;

– este puţin intens, nu este însoţit de febră, uneori apare o uşoară somnolenţă;

– starea generală este bună;

– urina este de aspect normal, nu pătează scutecele, nu conţine pigmenţi biliari, urobilinogenul uşor
crescut, fecalele au aspect normal.

Evoluţia este favorabilă, icterul scade rapid în intensitate şi dispare spontan după 5-7 zile mai rar
după 10-14 zile.

Nu necesită tratament, numai dacă este foarte intens medicul recomandă fenobarbital sau
fototerapie.

Icterele patologice

– au numeroase cauze;

– sunt consecinţe ale tulburărilor metabolismului bilirubinei care pot interesa producerea, captarea
hepatică, conjugarea sau excreţia sa;

– boala hemolitică a nou născutului denumită şi icter grav prin incompatibilitate H sau eritroblastoză
fetală este una din cauzele hipebilirubinei patologice.

Fototerapia reprezintă tratamentul hipebilirubinemiei neonatale şi a icterului prin expunerea

tegumentelor copilului la radiaţie luminoasă intensă. Spectrul ultraviolet din radiaţia luminoasă
contribuie la eliminarea bilirubinei din pielea copilului.

Material necesar
– incubator;

– lampă de fototerapie;

– ochelari de fototerapie pentru protecţia ochilor copilului;

– aleză de unică folosinţă;

– pungă de urină pentru baieţi;

– scutec pentru realizarea unui înveliş (cocon).

Pregătirea copilului

– se identifică copilul pentru a fi sigur că procedura se aplică celui care trebuie;

– se dezbracă copilul;

– se montează o pungă de urină dacă este băiat;

– se protejează ochii cu ochelarii speciali.

Rolul asistentului medical

Verifică:

– distanţa între sursa de fototerapie şi pielea copilului (30-40cm);

– poziţia corectă a ochelarilor de fototerapie;

– reglarea temperaturii incubatorului şi umiditatea;

– temperatura corporală;

– frecvenţă cardiacă şi respiratorie a copilului;

Notează:

– diureza, culoarea urinii, a scaunului şi greutatea copilului;

– comportamentul copilului;

Observă:

– coloraţia şi hidratarea pielii, se dă copilului să bea la cerere se suplimentează lichidele prin perfuzie
sub prescripţiile medicale

Alte ingrijiri

– calmează copilul prin cuvinte blânde dacă este agitat;

– se dă o tetină copilului, cu acordul părinţilor;

– se evită trezirea şi se asigură confortul;

– se evită radiatiile luminoase prin acoperirea incubatorului (se asigură astfel şi protecţia pentru
ceilalţi copii care sunt în încăpere);

– pentru realizarea îngrijirilor igienice (schimbare, alimentaţie) se profită de perioada de veghe a

copilului, se întrerupe lampa de fototerapie, se îndepartează ochelarii;

– se verifică eficacitatea fototerapiei.

Supravegherea după fototerapie

– timpul de expunere la fototerapie este prescris de medicul pediatru în funcție de gravitatea

icterului;

– se hidratează în continuare copilul pe care orală sau iv.

Complicaţii şi riscuri

– pericolul iradierii oculare este atent eliminat prin protejarea ochilor copilului;

– există risc de apnee ceea ce impune supravegherea frecvenţei cardiace şi saturaţia în oxigen a
copilului;

– hipertermia se previne prin supravegherea continuă a temperaturii cutanate