6.3.

Intreruptoare cu hexafluorură de sulf – SF6

Preparat pentru prima oară în anul 1980 de către chimiştii francezi H. Moissan şi P. Lebeau dintr-o reacţie
a fluorului cu sulful, gazul SF6 este un gaz puternic electronegativ, cu o masă moleculară ridicată şi cu
caracterstici termice şi electrice care îl fac deosebit de interesant pentru aplicaţii din domeniul
echipamentelor electrice. Prima aplicare industrială datează din anul 1937 când, în Statele Unite gazul
SF6 a fost folosit ca agent izolant în construcţia cablurilor electrice şi, ulterior pentru instalaţiile de înaltă
tensiune din domeniul fizicii nucleare. Utilizat şi ca mediu de stingere pentru arcul electric încă de la
sfârşitul anilor '50, SF6 a devenit astăzi mediul de stingere şi electroizolant predominant la întreruptoarele
de înaltă tensiune, înlocuind treptat întreruptoarele cu ulei puţin şi pe cele cu aer comprimat.
În figura 6.25 se poate urmări evoluţia curentului de rupere şi tensiunii pe camera de stingere pentru
întreruptoarele cu SF6.
420

80
Curent de rupere, kA

Tensiune pe camerã
63 300
50 Curent de rupere 240

Tensiune pe camerã
40
160
31,5
25
20 80
16 40

1965 1970 1975 1980 1985 1990

Figura 6.25
Evoluţia performanţelor întreruptoarelor cu SF6

Din producţia mondială de SF6 estimată la nivelul anului 1995 la cca. 10000 tone – jumătate a fost
folosită pentru echipamentul de înaltă tensiune. Restul a fost utilizat în alte tipuri de aplicaţii de înaltă
tensiune cum ar fi linii de comunicaţii tubulare, transformatoare şi generatoare electrostatice precum şi în
aplicaţii care nu sunt de natură electrică (ca gaz de marcare pentru detectarea neetanşeităţilor, în industria
metalurgică, ca izolator fonic la ferestrele duble, etc.
Producerea SF6 Singurul proces industrial de sinteză a SF6 utilizează reacţia fluorului (obţinut prin
electroliza HF – acid fluoric) cu sulful; reacţia este exotermă (cu eliberare de căldură) şi se desfăşoară
după ecuaţia:
S + 3 F2 → SF6 + 262 kcal

În timpul acestei reacţii apar şi alţi compuşi ai fluorului (fluoruri) respectiv sulfului (sulfuri) cum ar fi:
S F2 S 2 F2 S 2 F10

precum şi alte impurităţi datorită prezenţei umidităţii, oxigenului sau carbonului din care sunt construiţi
electrozii pentru electroliza fluorinei. Aceste reziduuri ale procesului de fabricaţie sunt eliminate prin
diferite metode de purilficare, pentru obţinerea unui gaz cu puritatea necesară aplicaţiilor în domeniul
înaltei tensiuni. În tabelul care urmează sunt sintetizate cerinţele impuse de standardul (IEC 60376) cu
privire la compoziţia SF6

1
 Valoare
Componente Unitate de măsură
conform
IEC 60376
SF6 % din greutate ≥ 99.90
Aer ppm din greutate ≤ 500
CF4 ppm din greutate ≤ 500
H2O ppm din greutate ≤ 15
Ulei mineral ppm din greutate ≤ 10
Aciditate (conţinut de HF) ppm din greutate ≤ 0.3
Fluoruri hidrolizabile ppm din greutate ≤1
ppm – părţi (de masă) din elementul urmărit, la un milion de părţi (de masă) ale amestecului
HF – acid fluoric (principala sursă industrială de fluor)
6.3.1. SF6 - proprietăţi fizico-chimice şi electrice
6.3.1.1 Proprietăţi fizice

Structura moleculei de SF6 Reprezentare în 3D a moleculei de SF6 (2 variante)

Masa moleculară 146,07 kg/kmol

Punctul de fierbere la 1,013 bar -63,8 °C
Densitatea la 1,013 bari şi 20°C 6,14 kg/m3
Presiunea de vapori la 0°C 1,26 MPa
Presiunea de vapori la 20°C 2,3 MPa
Condiţii de ardere în aer Necombustibil
Conductivitatea termică 0,0136 W/(m-K)
Căldura specifică la presiune constantă 96,60 J/(mol-K)
Volumul specific la 1,013 bar şi 15 °C 0,160 m3/kg
Viteza sunetului la 1,013 bar şi 25 °C 136 m/s
Punctul critic
Temperatura critică 46 °C
Densitate critică 730 kg/m3
Presiunea critică 3,78 MPa

SF6 este unul dintre cele mai grele gaze cunoscute (masa moleculară este 146 față de 28 pentru azot și 32
pentru oxigen). Densitatea sa la 20°C şi la 1,013 bari (0,1 MPa) este aproape de cinci ori mai mare decât
cea a aerului. Este un gaz inodor şi incolor neinflamabil și non toxic. Este insolubil în apă.. Nu există în
stare lichidă decât la presiuni mai mari decât cea atmosferică.
6.3.1.2 Ecuaţia de stare
Până la temperaturi de ordinul 1200 K SF6 respectă ecuaţia de stare de tip Beattie-Bridgeman,
comportându-se ca un gaz perfect.
pv 2 = R T (v + b ) − a

în care:

2
 a, b – constante calculate cu relaţiile
 1
a = 15,78 ⋅ 10 −6 1 − 0,1062 ⋅ 10 −3 
 v
 1
b = 0,366 ⋅ 10 −3 1 − 0,1236 ⋅ 10 −3 
 v

p – presiunea (Pa)
v – volumul (m3 mol-1)
R – constanta gazelor ideale (8,3143 J mol-1 K-1)
T – temperatura absolută
6.3.1.3 Relaţia presiune / temperatură
În domeniul temperaturilor de utilizare (-25 ...+50°) presiunea creşte proporţional cu creşterea
temperaturii după cum se observă din diagrama de stare reprezentată în figura 6.26

Figura 6.25 – Diagrama de stare a SF6 şi dreptele

Figura 6.27 – Variaţia conductivităţii termice cu
de echidensitate. Deasupra curbei de saturaţie SF6
temperatura pentru SF6 şi N2
este în stare lichidă

6.3.1.4 Căldura specifică

Căldura specifică este de 3,7 ori mai mare decât cea a aerului. În consecinţă, pentru a încălzi cu un grad o
unitate de volum de SF6 este nevoie de o cantitate de căldură de 3,7 ori mai mare decât pentru aer. La
aceeaşi cantitate de căldură înmagazinată, temperatura SF6 va fi mai mică decât cea a aerului; scad
solicitările termice ale echipamentului realizat cu SF6.
6.3.1.5 Conductivitatea termică
Conductivitatea termică a SF6 este mai mică decât cea a aerului, însă capacitatea globală de transfer de
căldură, în special pentru transfer prin convecţie, este excelentă fiind mai mare decât cea a aerului şi
comparabilă cu cea a altor gaze folosite pentru răcire cum ar fi hidrogenul sau heliul. Variaţia
conductivităţii termice cu temperatura reprezentatată în figura 6.27 pune în evidenţă un maxim al
conductivităţii localizat în jurul temperaturii de 2000 K, ceea ce justifică utilizarea SF6 ca mediu de
stingere a arcului electric precum şi utilizarea convecţiei ca principal mijloc de stingere a arcului. Această
comportare reprezintă una dintre calităţile de excepţie ale SF6. Maximul conductivităţii termice
corespunde temperaturii de disociere a molecului de SF6 (2100 la 2500 K funcţie de presiune).

3
6.3.1.6 Proprietăţi electrice

a. Afinitate pentru electron

Proprietăţile electroizolante de excepţie ale SF6 sunt atribuite afinităţii sale pentru electron
(electronegativitate). Aceasta se bazează în principal pe două mecanisme:
• captura rezonantă SF6 + e − → SF6−
• ataşare disociativă SF6 + e − → SF5− + F
Ambele mecanisme sunt active pentru o valoare medie a energiei cinetice a electronilor de ordinul 0,1 eV
şi o abatere standard de 0.5 eV (distribuţia energiilor cinetice a electronilor fiind de tip Boltzmann).

b. Permitivitatea dielectrică relativă

La 20°C presiune de 1 bar permitivitatea dielectrică relativă este egală cu 1,00133; o creştere a presiunii
până la 20 bar determină o cresştere cu cca.6% a permitivităţii dielectrice relative. Permitivitatea
dielectrică relativă pentr SF6 în stare lichidă este egală cu 1,81±0.02 şi este practic constantă într-o bandă
de frecvenţă de la 10 la 500 kHz.

c. Rigiditatea dielectrică
Prin rigiditate dielectrică se înţelege intensitatea câmpului electric uniform pentru care, în dielectricul
analizat, apare o descărcare disruptivă.
După cum rezultă din figura 6.27, la aceeaşi presiune (1,0 bar) SF6 are o rigiditate dielectrică de 2,5...3,0
ori mai mare decât aerul. Creşterea presiunii determină creşterea rigidităţii dielectrice astfel încât, pentru
a asigura aceeaşi tensiune disruptivă (de exemplu 150 kV) este nevoie de o distanţă de separaţie între
electrozi de cca.24 cm la 1,0 bar şi 8 cm la 5,0 bar.
Calităţile electroizolante ale SF6 se explică pe seama afinităţii pentru electron manifestate de moleculele
de gaz. Datorită afinităţii pentru electron electronii liberi sunt ataşaţi moleculelor de gaz formând ioni
negativi mult mai grei şi deci mai dificil de accelerat în câmp electric. Această comportare inhibă
dezvoltarea fenomenelor disruptive a căror evoluţie se bazează pe existenţa unei concentraţii importante
de electroni liberi.
Pentru presiuni mai mari de 1 bar în câmp electric uniform tensiunea disruptivă respectă legea lui Pashen
(figura 6.28)

4
 Figura 6.27 – Variaţia tensiunii disruptive cu distanţa pentru SF6 la diferite presiuni. Câmp electric
uniform. Tensiune de frecvenţă 50 Hz. Panta fiecărei curbe este egală cu rigiditatea dielectrică

Figura 6.28 – Variaţia tensiunii disruptive cu produsul între presiune şi distanţă

Conform |legii lui Paschen tensiunea disruptivă este o funcţie de produsul dintre presiune şi distanţă;
creşterea tensiunii disruptive se poate obţie pe două căi:
• la distanţă constantă creşterea se obţine prin creşterea presiunii
• la presiune constantă creşterea se obţine prin mărirea distanţei.
În figurile 6.29 şi 6.30 este ilustrată variaţia cu presiunea a tensiunii disruptive în câmp electric neuniform

5
pentru distanţe mici de ordinul centimetrilor (6.29) respectiv în câmp electric puternic neuniform pentru
distanţa de 10 cm (6.30). Se observă influenţa determinantă a structurii câmpului electric asupra rigidităţii
electrice; în câmp puternic neuniform variaţia tensiunii disruptive cu presiunea nu este monotonă – pentru
presiunie de ordinul 2 bar tensiunea disruptivă atinge un maxim după care, pentru presiuni mai mari de
5 bari creştere devine monotonă.

Figura 6.29 – Variaţia cu presiunea a tensiunii disruptive în câmp câmp electric neuniform distanţe
disruptive de ordinul cm. Comparaţie între SF6 şi amestecul N2 / CO2

Figura 6.30 - Variaţia cu presiunea a tensiunii disruptive în câmp câmp electric puternic neuniform
distanţa disruptivă egală cu 1 cm
Tensiunea disruptivă în SF6 devine egală cu cea din ulei pentru presiuni mai mari de 3 bar (figura 6.31)

6
 Figura 6.31 Tensiune disruptivă în aer, ulei şi SF6 pentru sistemul de electrozi sferă-placă reprezentat în
figură. Distanţa disruptivă 12.5 mm. Câmp electric neuniform
6.3.1.7 Capacitatea de stingere a arcului electric
Ilustrarea acestei caracteristci, este realizată cu ajutorul figurilor 6.32, 6.33 şi 6.34. Datorită proprietăţilor
sale termice şi temperaturii coborâte de ionizare (figura 6.32) SF6 este unul dintre cele mai performante
medii de stingere.

Figura 6.32 – Profilul radial al distribuţiei Figura 6.33 – Dependenţa constantei de timp a
temperaturii în coloana arcului electric pentru două arcului (modelul Mayr) de presiune în diferite
medii de stingere N2 şi SF6 medii de stingere

7
 Figura 6.34 – Capacitatea de stingere a arcului
electric funcţie de presiune, pentru diferite medii de
stingere.

Constanta arcului (figura 6.33) este cu câteva ordine de mărime mai mică în SF6 în raport cu alte medii
de stingere; în plus constanta de timp a arcului are o valoare relativ independentă de presiune.
OBS - Constanta arcului este constanta de timp cu care se produce scăderea exponențială a
conductivității electrice a mediului de stingere după stingerea arcului electric la trecerea prin zero a
curentului. Valori mici ale constantei de timp înseamnă scădere rapidă a conductivității și restabilirea
proprietăților dielectrice ale mediului
În figura 6.32 este prezentat calitativ un profil tipic pentru variaţia radială a temperaturii în coloana
arcului electric răcit prin conducţie. Există 2 zone:
- o zonă centrală, relativ restrânsă, cu temperatură foarte ridicată;
- a doua zonă (de dimensiuni mai importante decât zona centrală), zonă care se extinde până la
periferia arcului.
Tranziţia dintre cele două zone este caracterizată de un gradient mare de temperatură (concluzia poate fi
trasă cercetând derivata temperaturii care, în această zonă are valori maxime). Caracteristicile menţionate
ale profilului temperaturii arată că zona prin care circulă cea mai mare parte a curentului de arc este zona
centrală, zona care sunt localizate şi valorile maxime ale temperaturii din coloana arcului. Deoarece arcul
manifestă întotdeauna tendinţa de a-şi menţine echilibrul termic, temperatura arcului se va autoregla în
corelaţie cu intensitatea curentului de arc. în vecinătatea trecerii prin zero, când valorile instantanee ale
curentului sunt din ce în ce mai mici, temperatura din zona centrală a arcului scade. Variaţia temperaturii
determină modificarea conductivităţii termice a arcului (figura 6.27) care, pentru SF6 atinge un maxim în
jurul temepraturii de 2000 K în timp ce pentru aer de exemplu, se situează în jurul valorii de 6000 K.
Rezultă că în vecinătatea trecerii prin zero a curentului, când temeperatura în coloana arcului scade
ajungând în zona în care conductivitatea termică este maximă, sunt întrunite condiţiile optime pentru
stingerea arcului: aport de energie sistat (prin anularea curentului) transmisivitate maximă (datorită
conductivităţii termice bune). De notat că, pentru curenţi intenşi, conductivitatea termică a SF6 nu diferă
substanţial de cea a altor medii de stingere (aer, azot, etc.); de aceea procesul de răcire a arcului pentru
curenţi intenşi are aproape aceleaşi caracteristici în toate mediile de stingere.
6.3.1.8 Comportare în prezenţa descărcărilor electrice
Într-un arc electric temperatura poate atinge 15000 K. În aceste condiţii, o mică cantitate din SF6 este
descompusă. Compuşii rezultaţi depind de materialele prezente în interiorul camerei de stingere:
• materialul contactelor – pe bază de tungsten, cupru sau nichel, toate conţinând şi urme de oxigen şi
hidrogen;
• impurităţile din SF6 cum ar fi aerul, CF4 şi vaporii de apă;
• compuşi ai materialelor electroizolante plastice bazate pe carbon, hidrogen şi siliciu;
• alte materiale metalice sau non-metalice.

8
Enumerarea de mai sus explică de ce produsele solide şi gazoase ale procesului de disociere sub acţiunea
arcului electric conţine, pe lângă fluor şi alte elemente cum ar fi carbon, silici, oxigen, hidrogen, tungsten,
cupru, etc. Principalii compuşi gazoşi produşi în interiorul unuei camere de stingere şi identificaţi prin
combinarea tehnicilor de cromatografie cu cele de spectroscopie de masă, sunt:
• acid fluoric HF
• bioxid de carbon CO2
• bioxid de sulf SO2
• tetrafluorură de carbon CF4
• tetrafluorură de siliciu SiF4
• fluorura de tionil SOF2
• fluorura de sulfuril SO2F2
• tetrafluorură de sulf SF4
• decafluorură de biusulfit S2F10 (în cantităţi infime)
Unele dintre aceste produse pot fi toxice, însă pot fi reţinute şi filtrate cu site moleculare sau alumină
activă. Dacă absorbantul (sita moleculară sau alumina activă) este prezentă în echipament în cantitate
suficientă, nivelul de coroziune datorat produselor rezultate din descompunerea SF6 (în special HF) este
slab sau neglijabil. Aceasta deoarece acţiunea rapidă a absorbantului nu lasă timp suficient pentru
producerea procesului de coroziune.
6.3.1.9 Funcționarea la temperaturi coborâte

Figura 6.35 - Curba de lichefiere a SF6

Așa cum rezultă din figura 6.35 la o presiune de utilizare dată (de exemplu 3,5 bar) gazul se lichefiază
pierzându-și proprietățile electrice dacă temperatura scade sub -35C. Pentru a evita acest fenomen,

9
întreruptoarele destinate funcționării la temperaturi coborâte folosesc SF6 în amestec cu gaze având punct
de lichefiere mai coborât (azot - N2 sau tetrafluorură de carbon - CF4). În tabelul de mai jos este dată
limita superioară a cantității de SF6 recomandată pentru amestecurile folosite la temperaturi foarte joase
funcție de presiunea de utilizare

T_minim P_utilizare = 4 bar P_utilizare = 6 bar P_utilizare = 8 bar

-30C 100% 85% 65%
-40C 85% 57% 43%
-50C 57% 37% 28%

6.3.2. Implicaţiile ale SF6 asupra sănăţii

Când este pură SF6 este non toxică şi biologic inertă; nu este ecotoxică , nu are efecte cancerigene, nu
produce mutaţii. Cu toate acestea, când se manipulează cantităţi mari de SF6 trebuie luate măsuri pentru
ca valoarea admisă a concentraţiei să nu fie depăşită
TLV=6000 mg/m3 (1000 ppmv)
TLV (Threshold Limit Value) : limită exprimată sub forma concentraţiei gazului în aer, în ppmv - părţi
(de volum) din elementul urmărit, la un milion de părţi (de volum) ale amestecului
TLV este o valoare medie a concentraţiei admise pentru expunere pe durata a 8 ore zilnic timp de 40 de
ore pe săptămână.
TLV a fost stabilită prin consens, ţinând seama de riscurile pentru sănătate asociate expunerii la prezenţa
SF6 în mediu care depind de o seamă de factori printre care:
• gradul de descompunere al SF6 şi natura compuşilor rezultaţi
• concentraţia de SF6 în atmosfera locală
• timpul de expunere

10
ÎN CONCLUZIE

11
 6.3.3. Tipuri de instalaţii cu SF6
În cadrul echipamentului electric cu SF 6 pentru instalaţiile de înaltă tensiune, trebuie făcută distincţie
între domeniul tensiunilor medii (1 kV < Um < 52 kV) şi cele superioare acestui domeniu, deoarece între
cele două categorii de echipament există adesea diferenţe semnificative în ceea ce priveşte proiectarea
(soluţiile constructive şi gabaritul) şi construirea (realizarea practică).

Din punct de vedere al soluţiilor constructive, se disting următoarele variante:

- Echipament capsulat: echipamentul la care mediul izolant primar este în principal aerul. Gazul SF 6 se
află în incinte destinate comutării (camere de stingere) realizate din metal sau răşini sintetice. Este cazul
întreruptoarelor de putere sau cel al separatoarelor de sarcină.
- Dulapuri cu izolaţie din SF 6 : Este cazul ministaţiilor de distribuţie (Ring Main Units - RMU), ce
conţin - într-o incintă comună din oţel inoxidabil - un număr de celule de transformator, o celulă de
măsură şi câteva celule de alimentare, cu plecare în cablu).
- Echipament cu izolaţie gazoasă (Gas Insulated System - GIS): echipamentul la care mediul izolant
primar este în principal gazul SF 6 . Compartimente distincte ale ale unui ansamblu cu izolaţie gazoasă,
conţinând diferite module funcţionale (întreruptor, separatoare, bare colectoare) pot fi izolate fizic între
ele, astfel încât fiecare poate fi considerat o incintă separată.

În funcţie de modul în care se asigură presiunea gazului SF 6 în interiorul incintelor, acestea se clasifică
astfel:
- Sisteme presurizate controlate: ansamble la care completările cu gaz se fac în mod automat, de la o
sursă de gaz internă sau externă acestora. Numărul acestor sisteme este foarte redus.
- Sisteme presurizate închise: incintele la care pot fi necesare completări impuse de eventuale scurgeri
şi la care sunt posibile revizii periodice ce presupun evacuarea gazului sau înlocuirea sa. Completările se
fac prin racordarea manuală la o sursă de gaz externă. Astfel de sisteme sunt folosite de majoritatea
echipamentului de comutaţie de înaltă tensiune. Exemplul tipic îl constituie echipamentul de medie
tensiune cu izolaţie gazoasă.
- Sisteme presurizate sigilate: incintele care conţin gazul SF 6 şi sunt "sigilate pe viaţă"; ele nu se
deschid niciodată, pe întreaga durată de viaţă a echipamentului. Se livrează asamblate, montate şi testate
de către producător. Exemplele tipice sunt echipamentul de medie tensiune capsulat în metal sau material
electroizolant, respectiv echipamentul cu izolaţie gazoasă ce conţine unele elemente asamblate la locul de
producere.
Dintre avantajele majore ale acestui tip de instalaţii se impun a fi menţionate în primul rând următoarele:
- Calităţile dielectrice excelente ale SF 6 , superioare celor ale aerului atmosferic, permit - prin folosirea
acestei tehnologii - o compactare accentuată a instalaţiilor electrice de înaltă tensiune, astfel încât soluţia -
deşi scumpă - este totuşi de preferat acolo unde spaţiul este deficitar sau are un preţ deosebit de ridicat
(staţii - interioare sau exterioare - în mari aglomerări urbane sau la marii consumatori).
- Izolarea completă a circuitelor primare faţă de mediul ambiant, face ca instalaţiile cu SF 6 să-şi
găsească o largă utilizare în ţările cu condiţii climatice defavorabile (ţările arabe şi cele din sud-estul
Asiei).
- Legarea la pământ a tuturor anvelopelor metalice şi numărul ridicat de separatoare de legare la pământ,
conferă staţiilor ce folosesc SF 6 o deosebită siguranţă pentru personalul de exploatare şi întreţinere.

6.3.4. Tipuri de întreruptoare cu SF6

O sinteză a principalelor tipuri de camere de stingere folosite pentru construcţia întreruptoarelor cu SF6
poate fi urmărită în tabelul 6.1
Camerele de stingere prezentate în table vor fi comentate în continuare.

12
 Tabel 6.1 - Tehnici de stingere a arcului pentru întreruptoare cu SF6 (sinteză)

Gazul, comprimat într-un rezervor de "înaltă

presiune" cca. 1.5 MPa (15 bar), este
eliberat prin deschiderea unui ventil acţionat
cu dublă de comanda de deschidere transmisă
presiune întreruptorului; jetul de gaz care curge prin
contactele tubulare suflă arcul şi este
recuperat într-un rezervor de "joasă
presiune" cca. 0.2 MPa (2 bar)
Gazul este comprimat prin mişcarea unui
cu
piston care se pune în mişcare o dată cu
autocompresie
deschiderea contactelor. Suflă arcul curgând
"puffer"
prin interiorul contactelor care sunt tubulare.

Acelaşi principiu de autocompresie dar cu

două volume de compresie diferite:
cu • un volum în care presiunea gazului este
autocompresie mică, adecvată întreruperii curenţilor de
şi două volume mică intensitate
de compresie • un volum în care presiunea gazului este
mare, adecvată întreruperii curenţilor
intenşi.

Arcul este răcit prin suflajul produs de gazul

care curge prin piesa de contact tubulară.
cu autosuflaj Mişcarea gazului se face sub acţiunea
gradientului de temperatură generat în
prezenţa arcului în zona contactelor.

Arcul este răcit în timpul mişcării de rotaţie

în care este antrenat datorită interacţiunii cu
cu suflaj
un câmp magnetic radial produs chiar de
magnetic
circulaţia curentului care trebuie să fie
întrerupt

cu Combină efectul de răcire a arcului obţinut

autoexpansiune prin suflaj magnetic cu răcirea obţinută prin
şi suflaj "spălarea" arcului cu jetul de gaz care curge
magnetic prin contactele tubulare

6.3.5. Întreruptoare cu dublă presiune

Primul studiu experimental pentru introducerea gazului SF 6 ca mediu de stingere a arcului electric a fost
raportat de H. J. Lingal în 1952, marcând astfel începutul unei perioade de intense cercetări a
proprietăţilor speciale ale acestui gaz. Camera de stingere pe care s-au început aceste cercetări a fost de

13
tipul cu dublă presiune (tabelul 6.1 prima poziţie), incorporată într-un întreruptor de tip dead-tank (cu
anvelopă metalică legată la pământ şi borne cu izolatoare de trecere - figura 6.36). Această soluție
constructivă a fost preluată de la întreruptoarele cu aer comprimat, în care este utilizată aceeași tehnică de
stingere a arcului electric. SF6 la joasă presiune asigură și izolația internă a întreruptorului (atât cea fază-
pământ cât și cea longitudinală).

Figura 6.35 Figura 6.36

Configuraţia contactelor întreruptoarelor cu SF6 Secţiune printr-un întreruptor cu SF6 cu dublă
presiune; cuva la potenţialul pământului, borne cu
izolatoare de trecere

Figura 6.37 a Figura 6.37 b

Indiferent de tipul constructiv al întreruptorului, configuraţia de principiu a zonei de contact este cea din
fig. 6.35 în care se disting contactul de serviciu şi cel de arc, alături de ajutajul izolant (de regulă, din
tereftalat de polietilenă = teflon) aflat pe contactul mobil.
La primele modele de întreruptoare cu SF 6 stingerea arcului electric se făcea cu metode similare celor
folosite la întreruptoarele cu aer comprimat: gazul stocat în rezervoare de 1,5…2 MPa, se folosea pentru
răcirea şi stingerea arcului electric în camere de stingere cu suflaj axial (figura 6.37.a pentru jet axial
simplu şi 6.37.b pentru jet axial dublu) prin vehicularea sa spre un rezervor de joasă presiunea (între 0.2 și
0.4 MPa). Când în rezervorul de înaltă presiune aceasta scade sub o anumită valoare minim admisibilă,
readucerea presiunii la valoarea menţionată se asigură cu un compresor, care pompează SF 6 din
rezervorul de joasă presiune. Astfel de întreruptoare au fost înlocuite astăzi cu variante constructive care

14
nu necesită instalaţii externe, auxiliare, pentru stocarea SF 6 la cele două presiuni . Conform diagramei de
stare din figura 6.25 la 1.7 MPa gazul începe să se lichefieze de la temperaturi de ordinul 13°C. Pentru a
evita lichefierea întreruptoarele de acest tip sunt prevăzute cu instalaţii auxiliare de încălzire deoarece
lichefierea SF6 modifică performanţele dielectrice; energia consumată de acestea mărește energia
consumată pentru realizarea unei comutații. Camera de stingere cu dublă presiune a fost folosită și pentru
întreruptoare de tip live-tank. În timp soluția a fost abandonată datorită consumului prea mare de energie
necesar funcționării echipamentului (cea consumată de dispozitivul de acționare la care se adaugă cea
consumată de compresor).
Toate celelalte tipuri de întreruptoare care vor fi prezentate în continuare nu au rezervoare de înaltă
presiune; diferenţele de presiune care apar în interiorul camerei de stingere pe durata stingerii arcului apar
datorită caracteristicilor constructive ale camerei.
6.3.6. Întreruptoare cu autocompresie
La a doua generaţie de întreruptoare cu SF 6 s-a renunţat la rezervoarele exterioare de înaltă presiune,
aceasta fiind asigurată la declanşare chiar de mişcarea contactului mobil (1956: 110 kV, 1000 MVA).
Schema de principiu, care descrie modul de funcţionare a întreruptoarelor cu autocompresie sau cu
suflaj autopneumatic (denumiri utilizate în limba română) sau puffer, autopneumatic, self-blowing
(variante utilizate în limba engleză) este prezentată în figura 6.38. La depărtarea contactului mobil în
sensul indicat pe figură, odată cu acesta se deplasează ajutajul dielectric şi cilindrul de compresie,
pistonul din interiorul său fiind fix. Jetul de gaz care părăseşte camera de compresie este dirijat de ajutaj
şi asigură un suflaj axial al arcului electric. Pentru curenţii de defect foarte intenşi, se recurge şi la
deplasarea celuilalt contact, în sens opus, ceea ce echivalează cu dublarea vitezei de depărtare a celor
două contacte. Întrucât la întreruptoarele cu autocompresie presiunea necesară stingerii arcului trebuie
asigurată chiar şi pentru cazurile de defect cu curenţi de valori extreme (deci pentru cele mai grele
condiţii de scurtcircuit), energia mecanică necesară a fi furnizată de mecanismul de acţionare trebuie să
fie deosebit de mare şi conduce la însemnate forţe de reacţie.
Astfel de întreruptoare pot întrerupe curenţi de
sarcină de până la 600 A, la tensiuni U m de până
la 161 kV. Curenţii de defect pe care îi poate
întrerupe pot atinge valori de până la 80 kA sau
chiar 100 kA, în cazul întreruptoarelor de
generator.
Din cauza vitezelor de suflaj relativ scăzute,
aceste întreruptoare sunt folosite cu succes la
întreruperea curenţilor inductivi mici (cum ar fi
curenţii de magnetizare la transformatoare), fără
riscul apariţiei unor supratensiuni periculoase ce
ar rezulta din întreruperi premature ale
curentului.
O imagine mai completă a procesului de
întrerupere a arcului poate fi urmărită în figura
Figura 6.38 Principiul de funcţionare al
6.39 a pentru un pol al întreruptorului
întreruptorului cu autocompresie
reprezentat în secţiune în figura 6.39 b
Mişcarea solidară a contactului mobil cu pistonul determină creşterea presiunii în interiorul camerei de
compresie. În momentul în care vârful contactului mobil iese din ajutaj se iniţiază jetul de gaz care va
sufla longitudinal arcul răcindu-l. Trebuie menţionat că în cazul întreruperii unor curenţi de intensitate
mare, diametrul arcului poate să fie mai mare decât diametrul ajutajului; se crează o situaţie denumită
"refulare de curent" (current choking).

15
 Figura 6.39.a

Figura 6.39.b

Când se produce refularea curentului, jetul de gaz nu poate să fie iniţiat întrucât cele două spaţii (cel de
compresie şi cel de detentă rămând izolate). Mişcarea până la cap de cursă a contactului mobil determină

16
creşterea presiunii în spaţiul de compresie datorită micşorării volumului (prin compresie) şi încălzirii
(prin aportul de căldură din coloana arcului). Pentru evitarea acestei situaţii se optimizează forma
ajutajului pentru ca acesta, la curenţi intenşi să se deschidă mai mult asigurând iniţierea sigură a jetului de
gaz şi eliminarea posibilităţii de apariţie a refulării curentului.
O variantă a acestei soluţii constructive o constituie întreruptorul cu dublu suflaj (figura 6.40) la care
gazul autocomprimat sub cilindrul ataşat contactului mobil tubular este admis în zona mediană a coloanei
arcului electric producând asupra acestuia un suflaj longitudinal (axial) bidirecţional: spre partea
superioară, prin ajutajul izolant şi spre partea inferioară prin interiorul contactului mobil.

Figura 6.40

Pentru garantarea unor performaţe sporite şi în cazul unor curenţi puţin intenşi este necesar a se genera în
cilindrul de compresie suprapresiuni sporite. În acest scop se poate apela fie la un cilindru de diametru
mai mare, fie - într-o manieră mai economică - la un lanţ cinematic de tipul celui din figura 6.41. Se obţin
astfel întreruptoarele cu dublă mişcare, la care pistonul şi cilindrul de compresie execută două mişcări în
sensuri opuse.
Soluţia contribuie la reducerea energiei cinetice necesare acţionării contactelor, deoarece se poate obţine
aceeaşi viteză totală de alungire a arcului asigurată de soluţia convenţională , deplasând de fapt fiecare
piesă de contact cu o viteză de două ori mai mică (viteza relativă rezultând din compunerea celor două
viteze individuale).

17
 Fig.6.41 - Lanţul cinematic al camerei de stingere cu mişcare dublă

6.3.7. Întreruptoare cu SF6 şi autosuflaj

Pentru rezolvarea dezavantaje menţionate pentru întreruptoarele cu autocompresie, s-a căutat o soluţie
alternativă în direcţia micşorării presiunii necesare şi în crearea acesteia chiar cu ajutorul energiei termice
a arcului electric însuşi. Rezultatul a fost apariţia întreruptoarelor cu SF 6 şi autosuflaj (numite şi
întreruptoare cu compresie hibride sau cu expansiune termică, cu autoexpansiune self-blast), a căror
funcţionare este descrisă în schema de principiu din figura 6.42

Figura 6.41 Întreruptorul cu autosuflaj Figura 6.42 - Întreruptorul cu autosuflaj trei etape în
a-simplu; b-parţial dublu; procesul de stingere a arcului : întreruptor închis, întreruptor
c-dublu, cu ajutaj metalic; în curs de deschidere, întreruptor deschis (arc stins)
d-dublu, cu ajutaj izolant 7-contact mobil; 8-contactul fix: 9-ajutaj; 10-capac.

În prima parte a cursei de deschidere, o parte din gazul care a preluat energie termică de la arcul electric
este reintrodus în cilindrul de autocompresie (fig. 6.42 a ). În a doua parte a cursei, cilindrul continuă
comprimarea gazului din camera de compresie. Sporirea acţiunii de răcire a coloanei arcului electric de
către fluxul de gaz comprimat creat de creşterea de presiune, depăşeşte scăderea puterii de răcire prin

18
încălzirea acestui gaz, astfel încât - în ansamblu, eficienţa răcirii arcului electric creşte totuşi. Efectul
direct (în comparaţie cu soluţia cu autocompresie simplă) este o creştere a puterii de rupere cu circa 20% ,
în timp ce energia mecanică necesară pentru acţionare este redusă cu circa 40% .
O imagine în
6.3.8. Controlul arcului în interiorul camerei de stingere.
Întreruptoarele cu autosuflaj se pot completa cu ghidarea traseului arcului electric, fie cu pereţi izolanţi fie
cu ajutorul câmpului magnetic al unei bobine parcursă chiar de curentul de defect (figura 6.43).

Exemplu de arc cu evoluţie Arc controlat cu bobină de suflaj

necontrolată Arc controlat cu pereţi izolanţi magnetic
Figura 6.43 – Modalităţi de control a arcului electric în întreruptoare cu autosuflaj

În varianta prezentată în figura 6.44 arcul electric se formează între două piese de contact, inelare, iar în
circuit este înseriată o bobină. Curentul din bobină produce un câmp magnetic care va roti arcul electric
ce se sprijină pe cele două contacte inelare. În acelaşi timp câmpul magnetic al bobinei induce în piesa
inelară adiacentă un curent apreciabil ("spiră" în scurtcircuit), defazat faţă de curentul din bobină. Ca
urmare, când curentul prin arc se apropie de valoarea zero, câmpul magnetic va fi susţinut în continuare
de curentul din inel. Defazajul optim între cei doi curenţi este de 30…60° .
Figura 6.44 - Întreruptor cu SF 6 şi autosuflaj, cu contacte
inelare şi bobină de suflaj magnetic
Mişcarea rapidă a arcului electric relativ la gazul din camera
de stingere este echivalentă cu un "suflaj transversal" şi
conduce la răcirea rapidă a coloanei sale şi apoi la stingerea sa
la trecerea prin zero a curentului.
Rotirea este cu atât mai rapidă, cu cât curentul de defect este
mai intens, putând atinge viteze de până la 1000 m/s. În cazul
curenţilor de defect puţin intenşi, acest suflaj este ineficient,
deci pentru corectarea situaţiei se impune ca solenoidul să fie
astfel dimensionat încât câmpul său magnetic să asigure chiar
şi pentru curenţii puţin intenşi puterea de rupere necesară.
Secvenţa fenomenelor care se petrec la declanşare pentru momente t 0 < t 1 < t 2 este următoarea:
• la depărtarea contactelor A şi B la momentul t 0 dezvoltarea progresivă a unui arc electric va refula
curentul de sarcină prin bobină.
• apare un câmp magnetic care va roti arcul electric

19
• la momentul t 1 întregul curent circulă prin bobină şi arcul electric AB este stins.
• la scurt timp după ce se deschid contactele A şi B se deschid şi contactele B şi C, arcul electric BC
fiind şi el rotit, iar la trecerea prin zero a curentului, acesta va fi stins la momentul t 2 .

Figura 6.46 - Întreruptor cu SF 6 autosuflaj şi suflaj

magnetic. Vedere în 3D

Figura 6.45 - Întreruptor cu SF 6 şi autosuflaj – secţiune prin pol.

1 - cameră de stingere tubulară; 2 - contact fix; 3 - bobină cilindrică; 4 - contact tulipă; 5 -
electrod inelar; 6 - ajutaj metalic; 7 - contact mobil; 8 - spaţiu presurizat; 9 - camera de
compresie pentru suflaj suplimentar; 10 - spaţiu de detentă; 11 - etanşare faţă de atmosferă.
6.3.9. Variante de ajutaje
Ajutajele folosite în prezent la întreruptoarele cu SF 6 sunt confecţionate de regulă din teflon.
Caracteristice acestei răşini izolante sunt: o mare rezistenţă mecanică, o prelucrabilitate bună şi rezistenţa
bună la acţiunea unor temperaturi relativ înalte. Sub acţiunea directă şi de scurtă durată a arcului electric
teflonul generează vapori, fără a se carboniza, deşi carbonul este prezent în molecula sa. Se pare că
procesul de comutaţie este favorabil influenţat de prezenţa acestui material, în timp ce alte materiale
refractare (ceramică) sunt mecanic fragile, tind să-şi piardă proprietăţile izolante la şocuri termice produse
de acţiunea localizată a arcului electric şi sunt vulnerabile la acţiunea produselor de descompunere a SF 6 .
Reducerea gabaritului întreruptoarelor (mai ales la unităţile trifazate, în anvelopă comună) recomandă
folosirea ajutajelor axiale izolante, dar principalul motiv al evitării ajutajelor metalice este următorul:
acestea din urmă necesită o protecţie termică contra acţiunii directe a arcului electric, printr-un flux rapid
şi continuu al mediului de stingere urmat de o eşapare în mediul ambiant (ca la întreruptoarele cu aer).
Deoarece SF 6 este un gaz mai greu decât aerul şi relativ scump, el se foloseşte la întreruptoarele ce-i
asigură un circuit închis, viteza lui de destindere este mai redusă, din cauza densităţii mai mari, ceea ce
poate conduce la imposibilitatea protejării ajutajelor metalice faţă de acţiunea directă a arcului electric. În
cazul ajutajelor din teflon, acestea s-au dovedit capabile a se comporta satisfăcător şi în urma unui mare
număr de declanşări repetate a unor curenţi de defect care ating valori de 70 kA. Ele au şi rolul de ghidare
mecanică a traseului arcului electric.

20