Tema și viziunea în romanul Maitreyi

De Mircea Eliade
Giurgi Nicoleta

„Maitreyi” de Mircea Eliade este un roman erotic, al experienței și exotic scris de

Mircea Eliade. A fost publicat pentru prima oară în 1933 și s-a bucurat de popularitate în
întreaga lume, fiind tradus în mai multe limbi: franceză, engleză, italiană, etc. Proza
experienţei se bazează pe crearea impresiei de autenticitate, prin utilizarea unor elemente
care ţin de realitate: jurnalul din India al scriitorului, elemente autobiografice, scrisori etc.
Formula care sintetizează problematica romanului este cea a autenticităţii, prin confesiunea
personajului-narator, relatarea la persoana I, introspecţia, autoanliza lucidă. Caracterul
exotic al romanului este dat de locul unde se desfășoara acțiunea, și anume India, țară ce nu
mai fusese prezentă pana acum in literatura română.
Personalitate complexa a culturii romane, scriitorul Mircea Eliade s-a facut cunoscut
in lume si prin nuvelele si romanele sale cat si prin lucrarile stiintifice in domenii diferite
precun istoria religiilor, yoga, folozofia sau literatura comparata.
Faptul ca a fost scriitor longeviv o demonstreaza faptul ca opera sa se intinde din
perioada interbelica pana in cea contemporana.
Considerat roman al experientei de tip erotic si exotic, Maitreyi se incadreaza
modernismului, purtand amprenta caracteristicilor romanului subiectiv, naratorul personaj
isi comtempla starile sufletesti pe baza experientei traite, jurnalul este parte integrata a
textului, iar timpul subiectiv coexista cu alte momente temporale actuale.
Tema romanului este iubirea, experienţă definitorie atât în planul sentimentelor cât şi
în cel al cunoaşterii de sine sau a lumii. Iubirea are un caracter exotic şi este una imposibilă la
fel ca povestea dintre Romeo şi Julieta sau Tristan şi Isolda. Povestea lor se construiește
gradat. O primă secventă narativă semnificativă este prima întâlnire dintre cei doi, care s-a
petrecut în timp ce fata alegea, împreună cu inginerul Narendra Sen, cărți pentru cadouri de
Crăciun, când el o vede urâtă: „cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase, cu
sânii puternici de fecioară bengaleză, crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt”. Acestă
percepție se schimbă până la vizita împreună cu jurnalistul Lucien, o a doua întâlnire, când i
se pare „mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuți în argint,
cu șalul asemenea cireșelor galbene și buclele ei prea negre, ochii ei prea mari”. În timp,
lucrurile evoluează de la indiferență la tulburare, la fascinație, apoi la suferință.
Viziunea despre lume a autorului o sintetizează chiar acesta în citatul: „orice se
întâmplă în viața poate constitui un roman…”. El susține aici ideea romanului experienței,
născut din frământările existenței și proiectat în plan artistic. Aceasta este una modernă prin
tipul de sondare interioară a personajelor (ființe dilematice, dominate de incertitudini dar
lucide): introspecția și monologul interior.
 Perspectiva narativa este subiectiva si apartine personajului-narator, Allan o ipostaza
textuala a autorului, care expune o experienta capitala a vietii sale, anume iubirea patimasa
pentru o indianca.
Titlul romanului este reprezentat de un substantiv propriu, care enunta numele
eroinei centrale, aceea care produce o schimbare radicala in destinului lui Allan, personajul-
narator.
Discursul epic: Există o simetrie în construirea discursului narativ între incipit şi final.
Incipitul stă sub semnul şovăielii: „Am şovăit atâta în faţa acestui caiet pentru că n-am izbutit
să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o pe Maitreyi …”. Finalul romanului este deschis şi
este alcătuit dintr-o serie de interogaţii retorice: „Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei
mele? De ce să cred? De unde să ştiu?” şi formularea unei dorinţe: „Aş vrea să văd ochii
Maitreyiei.” Ochii simbolizează aici dorinţa de a înţelege sentimentele fetei, de a se apropia
afectiv. Şovăiala de la început şi incertitudinea de la final demonstrează ca încercarea
personajului de a se regasi rămâne sub semnul eşecului.
Incipitul romanului cuprinde pretextul utilizarii persoanei I. Naratorul-personaj Allan
se hotaraste sa scrie intr-un caiet intreaga poveste de dragoste traita alaturi de Maitreyi,
folosind jurnalul sau. Se pare ca nu-si aminteste exact ziua in care a intalnit-o ci doar faptul
ca era intr-un targ impreuna cu un prieten englez cu care plecase sa aleaga niste carti pentru
cadourile de Craciun. Atunci o zareste pe Maitreyi in masina tatalui sau. In plus, in incipit
este realizat si un portret al protagonistei, atitudinea lui fiind dispretuitoare fata de fata pe
care o considera respingatoare pentru ca e indianca: „un foarte surprinzator dispret. Mi se
parea urata…”. Cu toate acestea, intreaga descriere din roman dezvaluie amanunte stranii
referitoare la frumusetea tinerei bengaleze pe care el o compara mai mult cu o zeita decat
cu o fiinta umana, de unde se poate deduce povestea ce va urma.
Construit parca intr-o antiteza subtila cu incipitul, finalul romanului reia aceeasi
imagine a personajului-narator care, aflat la o masa intr-un restaurant, converseaza cu
nepotul doamnei Sen, incercand sa afle povesti despre Maitreyi si despre evenimentele care
au urmat dupa despartirea lor.
Finalul deschis al romanului intretine misterul frumoasei Maitreyi, care va ramane
pentru europeanul rational o enigma. Framantarile lui Allan pentru a o intelege pe Maitreyi
nu aduc risipirea indoielii, lasand atat protagonistul cat si cititorul intr-o zona a indoielii: „…Si
daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde sa stiu eu? As vrea sa
privesc ochii Maitreyiei.”. De asemenea, din acest final putem deduce ca Allan inca nu este
capabil sa inteleaga alegerile pe care Maitreyi le-a facut dupa ce el a plecat, acest lucru
dovedind incapacitatea lui de a o intelege de fapt pe ea.
Pentru a spori autenticitatea, naratorul personaj înregistrează cu exactitate indicii
temporali şi spaţiali, existând pagini întregi copiate pur şi simplu din jurnalul lui Eliade din
acele luni. Acţiunea se petrece în India, în oraşul Calcutta, în vara anului 1929; în final există
şi câteva scene în care cadrul se schimbă (Munţii Himalaya şi Singapore).
Conflictul romanului se intemeiaza pe opozitia dintre doua lumi diferite: europeana si
asiatica. Desi uniti prin iubire, cei doi tineri raman exponenti ai acestor mentalitati diferite.
 Conflictul dintre europeanul Allan si bengalezul Narendra Sen, tatal fetei, reda
opozitia dintre libertatea dragostei si constrangerile traditiei, si reprezinta incompatibilitatea
sau lipsa de comunicare dintre civilizatii si mentalitati. In sufletul lui Allan, fire autoreflexiva,
se petrece un puternic conflict interior, cel in care trairea iubirii, ca experienta definitorie, si
luciditatea analizei. Iubind-o pe Maitreyi, Allan descopera atat lumea tainica a Indiei, cat si
forta iubirii reale.
Ca în orice roman modern dedicat problematicii legate de condiţia intelectualului, şi
în Maitreyi conflictul exterior este nesemnificativ, rezumnadu-se la cel dintre îndragostiţi şi
familia Sen.
   În cazul lui Allan, se distinge un conflict interior generat de orgoliul de la început.
Intelectualul lucid este convins de inferioritatea tuturor indienilor şi încearcă din răsputeri să
nu se îndragostească de o indiancă: „Mi-aduc aminte că strigau în mine două suflete: unul
mă-ndemna către viaţa nouă, pe care nici un alb nu o cunoaşte […] o viaţă în care ma
simţeam atras şi dezarmat şi celalalt suflet care se revolta împotriva conspiraţiei acesteia.”
În expoziţiune aflăm că evenimentele evocate se petrec în 1929 în Calcutta, Himalaya
şi Singapore. Acţiunea urmăreşte povestea de dragoste dintre Allan, un european de
douăzeci şi patru de ani, inginer în India, trăind în compania unui grup de albi petrecăreţi şi
Maitreyi, fiica şefului său, Narendra Sen. Povestea lor de dragoste nu se poate însă împlini
datorită unor diferenţe ireconciliabile, fiecare aparţinând unei lumi şi civilizaţii diferite.
Lucrând în întreprinderile inginerului Sen, Allan se îmbolnăveşte în jungla indiană în timp ce
supraveghea construirea căii ferate şi este invitat de către Narendra Sen să locuiască în casa
sa, din simpatie, având chiar intenţia de a-l adopta. Acest moment constituie intriga
romanului. Tânărul nu ştie acest lucru şi se teme ca Narendra Sen să nu îl atragă într-o
căsătorie cu fiica sa, Maitreyi, deşi este îndrăgostit deja de aceasta. În punctul culminant idila
dintre Allan şi Maitreyi este descoperită de părinţii acesteia. În deznodământ Allan este
izgonit iar Maitreyi este bine păzită pentru a nu se putea întâlni. Tânărul încearcă să ia
legătura cu Maitreyi însă nu reuşeşte şi pleacă în Himalaya pentru a se regăsi. Aici are o
aventură cu Jenia Isaac, o evreică finlandeză care venise în India pentru a găsi absolutul dar
Allan înţelege că încă mai este îndrăgostit de Maitreyi. Într-o întâlnire cu nepotul doamnei
Sen află că iubita lui s-a dat unui vânzător de fructe pentru a fi alungată din casa părinţilor. O
parte din aceste întâmplări sunt redate de personajul-narator dar totodată se regăsesc în
roman şi fragmente din jurnalul acelei luni ce conferă romanului calitatea de roman al
experienţei.
Asadar, prin formula narativa aleasa, prin faptul ca experienta surprinsa in roman
face parte din experientele absolute traite de fiinta umana, prin notarea starilor si
senzatiilor, analizate cu luciditate de o natura intelectuala interesata de tot ceea ce poate
deveni obiect al cunoasterii, romanul se incadreaza in categoria modernismului interbelic si a
romanului „experientei”.