Sunteți pe pagina 1din 25

Cuprins

Argument
Capitolul I : Determinarea calităţii de comerciant – persoană fizică
Subcapitole : I.1. Concepţia obiectivă şi subiectivă
I.2. Condiţiile impuse comerciantului – persoană fizică
I.3. Capacitatea persoanei fizice – comerciant
I.4. Activitatea desfăşurată de comerciant – persoană fizică
I.5. Desfăşurarea comerţului în nume propriu
I.6. Desfăşurarea comerţului pentru obţinerea unui profit
I.7. Obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege
I.8. Obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege
Capitolul II : Statutul juridic al comerciantului
Subcapitole : II.1. Înmatricularea şi/sau înscrierea în Registrul Comerţului
II.2. Efectele înregistrării
II.3. Răspunderea comerciantului pentru nerespectarea
dispoziţiilor cuprinse în Legea privind Registrul Comerţului
II.4. Radierea înregistrărilor
II.5. Întocmirea registrelor comerciale
II.6. Alte obligaţii ale comercianţilor
Capitolul III : Înregisrarea ca P.F.A.
Subcapitole : III.1. Constituire P.F.A.
III.2. Avantaje
III.3. Dezavantajele P.F.A.
III.4. Documentele necesare
III.5. Costurile şi perioada de înscriere

1
Argument

Calitatea de persoana fizica este recunoscuta prin lege, tuturor fiinţelor


umane, luate fiecare in parte, ca membre ale societăţii, care se bucura de
posibilitatea de a participa la raporturi juridice
Capacitatea de folosinţa exprima aptitudinea persoanei de a avea drepturi
si obligaţii. Capacitatea de exerciţiu reprezintă aptitudinea persoanei de a-şi
asuma obligaţii săvârşind acte juridice.
Determinarea calităţii de comerciant se face pe bază celor două sisteme:
obiectiv şi subiectiv. Obiectiv; Codul comercial prevede că: „Sunt comercianţi
aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesie obijnuită.” Potrivit
concepţiei subiective (specifică dreptului german), o persoană fizică este
comerciant dacă exercită cu titlul de profesie o activitate de comerţ şi are
numele sau firma înregistrate în Registrul Comerţului.
Am ales această lucrare ţinând cont şi de calificarea pe care am s-o obţin
în urma absolvirii, cea de tehnician în activităţi economice.
Persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant dacă îndeplineşte în
mod cumulativ mai multe condiţii: Condiţii referitoare la persoană şi condiţii
referitoare la activitate. Pornindu-se de la principiul libertăţii de a se face
comerţ, unii autori stabilesc limitele legale şi limitele convenţionale. Orice
persoana fizică are vocaţia necesară pentru a fi comerciant, vocaţie care
izvorăşte din principiul libertăţii comerţului. Exista însă anumite
incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii, de regulă legale, şi în mod excepţional
convenţionale, motive care împiedică o persoană fizică de a dobândii calitatea
de comerciant. Nu pot fi comercianţi, datorită profesiei, acele persoane care
exercită profesiuni liberale: avocaţi, notari, medici etc.
Orice activitate desfăşurată în condiţiile legii de către o persoană fizică
are drept scop principal obţinerea unui profit, neîncadrându-se astfel în
prestaţiile non-profit. Riscul este specific oricărei afaceri, important este că

2
persoana fizică – comerciant să depună toată diligenţa în înlăturarea sau în
diminuarea efectelor riscurilor în afaceri.
Pentru a fi comerciant este necesar ca persoana care solicită obţinerea
autorizaţiei de exercitare a comerţului să aibă pregătire profesională pentru
domeniile respective de activitate. Autorizaţia de exercitare a comerţului se
eliberează de organele locale ale Administraţiei Publice în a căror rază teritorială
se află sediul sau domiciliul comerciantului. Potrivit Legii Registrului
Comerţului, Legea nr. 26/1990, art. 1 alineatul (1), comercianţii au obligaţia că,
înainte de începerea comerţului să ceară înmatricularea în Registrul Comerţului,
iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului să ceară înscrierea în acelaşi
registru a menţiunilor priind actele a căror înregistrare este prevăzută de lege.
Răspunderea comerciantului pentru nerespectarea dispoziţiilor este dată
de sancţiuni civile şi sancţiuni penale.
O altă obligaţie principală a comerciantului este evidenţierea în registrele
contabile a activităţii pe care o desfăşoară şi anume registrul jurnal, registrul
inventar şi registrul cartea mare.
O altă obligaţie a comerciantului este îndeplinirea la timp a obligaţiilor
fiscale, respectiv:
- plata impozitului pe profit potrivit Ordonanţei Guvernului
nr.70/1994, modificata;
- plata impozitului pe venituri, potrivit Ordonanţei Guvernului
nr.73/1999;
- plata TVA-ului, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr.215/1999, modificată;
- plata altor taxe şi impozite datorate statului.
Persoana fizică autorizată (PFA) este o formă simplificată de firmă si
funcţionează în cazurile în care este nevoie doar de munca asociatului şi nu de
extindere foarte mare a afacerii. Nu pot fi PFA persoanele care desfăşoară
profesii liberale, persoanele care desfăşoară activităţi de apărare naţională, de

3
protecţie şi pază, de jocuri e noroc, activităţi juridice, activităţi de creditare,
activităţi ale pietrelor de capital, de asigurare – reasigurare sau din domeniul
materialelor explozive.
Constituirea unei PFA prezintă anumite avantaje cum ar fi înregistrarea
rapidă, obligaţii fiscale mai reduse şi evidente mai simple. Un alt avantaj este
reprezentat de faptul că PFA are obligaţii declarative din punct de vedere fiscal
doar o dată pe an. De asemenea, PFA nu plăteşte impozit forfetar sau minim, iar
celelalte impozite şi contribuţii sunt mult mai mici. PFA se poate angaja prin
încheierea unei convenţii civile şi nu a unui contract de muncă, iar compania cu
care va lucra va plăti impozite mult mai mici. PFA este recomandată celor care
au o afacere mică şi care îşi pot desfăşura aceasta activitate in mod individual.
PFA nu poate avea alte puncte de lucru, filiale sau sucursale şi nici nu
poate să aibă alţi angajaţi sau să desfăşoare şi o altă activitate, cu excepţia celei
pentru care a fost autorizată. Pentru înregistrarea PFA se completează la Oficiul
Naţional al Registrului Comerţului cerere tip de autorizare a funcţionării şi una
de înregistrare fiscală, care se depun în original. De asemenea, PFA poate
depune la înscriere şi o declaraţie, în original, şi documentele necesare de
constituire a patrimoniului de afecţiune, aceasta nefiind obligatoriu.

4
Comerciantul – persoană fizică

1. Determinarea calităţii de comerciant –


persoană fizică

1.1. Concepţia obiectivă şi subiectivă


Determinarea calităţii de comerciant se face pe baza celor două
sisteme: obiectiv şi subiectiv.
În concepţia obiectivă, principalul element care determină calitatea de
comerciant este natura faptelor (actelor) pe care le săvârşeşte acel comerciant.
Codul comercial prevede că: „Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ,
având comerţul ca profesiune obişnuită şi societăţile comerciale” (art.7). Deci,
au calitatea de comerciant persoanele fizice care săvârşesc fapte de comerţ ca
profesiune obişnuită (comercianţii individuali), precum şi persoanele juridice,
adică societăţile comerciale (comercianţii colectivi).
Potrivit concepţiei subiective (specifică dreptului german), o persoană
fizică este comerciant dacă exercită cu titlu de profesie o activitate de comerţ şi
are numele sau firma înregistrate în Registrul Comerţului.
Prin înregistrarea firmei se creează o prezumţie absolută cu privire la
calitatea de comerciant a persoanei în cauză, indiferent dacă săvârşeşte sau nu
fapte (acte) de comerţ. Consecinţa practică este că persoana respectivă suportă
procedura falimentului, fără a avea posibilitatea de a contesta calitatea de
comerciant.

1.2. Condiţiile impuse comerciantului – persoană fizică

5
Natura juridică a faptelor pe care le săvârşeşte persoana fizică nu este
suficientă pentru definirea comerciantului.
Persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant dacă îndeplineşte în
mod cumulativ mai multe condiţii.
În literatura de specialitate, aceste condiţii au fost grupate în două
categorii:
a) condiţii referitoare la persoană, care, la rândul lor, sunt de două feluri:
- condiţii necesare protejării persoanei care vrea să facă comerţ (capacitatea
juridică de folosinţă şi de exerciţiu);
- condiţii necesare protejării intereselor generale (incapacităţii şi
incompatibilităţii).
b) condiţii referitoare la activitate, care presupun necesitatea îndeplinirii faptelor
de comerţ cu titlu de profesie.
Pornindu-se de la principiul libertăţii de a se face comerţ, libertate
recunoscută de legiuitor, în principiu, oricărei persoane, unii autori stabilesc
limitele legale şi, uneori, convenţionale ale acestui principiu.
În categoria limitelor legale sunt incluse:
- incapacităţile care tind a proteja interesele incapabilului, împotriva unei
activităţi comerciale cu consecinţe păgubitoare pentru patrimoniul său (minorii,
alienaţii mintali);
- interdicţiile, decăderile, incompatibilităţile şi alte reglementări care sunt
prevăzute de legiuitor cu scopul protejării intereselor generale.
Limitele convenţionale se referă la:
- diferitele clauze de non-concurenţă;
- obligaţia de garanţie contra evicţiunii din partea vânzătorului unui fond de
comerţ sau a locatorului în cazul contractului de locaţie de gestiune a fondului
de comerţ;
- obligaţia de non-concurenţă, stipulată în contractul de muncă sau în contractul
de reprezentare comercială etc.

6
Sintetizând aceste idei, considerăm că o persoană poate să
dobândească calitatea de comerciant dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
- persoana fizică, cetăţean român, să aibă capacitatea juridică cerută de
lege, atât capacitate de folosinţă, cât şi capacitate de exerciţiu;
- persoana fizică trebuie să exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie,
fapte de comerţ;
- comerţul trebuie desfăşurat în nume propriu;
- activitatea să se finalizeze într-un câştig, din care să-şi asigure cel puţin
existenţa, excluzându-se, în principiu, o activitate nelucrativă;
- persoana fizică – comerciant să acţioneze pe riscul său şi cu răspundere
nelimitată;
- obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege.

1.3. Capacitatea persoanei fizice – comerciant


a) Capacitatea de folosinţă
În privinţa capacităţii de folosinţă, în principiu, orice persoană
beneficiază de această prerogativă, putere cunoscută de lege. Nimănui nu i se
poate îngrădi capacitatea de folosinţă, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Aşadar, de regulă, orice persoană fizică are vocaţia necesară pentru a fi
comerciant, vocaţie care izvorăşte din principiul libertăţii comerţului.
Există anumite incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii, de regulă
legale, şi în mod excepţional convenţionale, motive care împiedică o persoană
fizică de a dobândi calitatea de comerciant.
b) Incompatibilităţi
Activitatea de comerţ, datorită caracterului său, este incompatibilă cu
anumite funcţii sau profesii ale unor anumite categorii de persoane fizice.
Astfel, nu pot fi comercianţi, datorită funcţiei pe care o deţin:
parlamentarii, funcţionarii publici, magistraţii, militarii etc.

7
Nu pot fi comercianţi, datorită profesiei, acele persoane care exercită
profesiuni liberale: avocaţi, notari, medici etc.
c) Decăderi
Potrivit Legii nr.12/1990, modificată şi completată prin Legea
nr.42/1992 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale
ilicite, persoanele care au fost condamnate penal pentru una din faptele
(infracţionale) prevăzute de lege (art.1, lit. i) – p)) nu mai pot exercita
profesiunea de comerciant.
d) Interdicţii
Interdicţiile pot fi legale sau convenţionale.
Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face
obiectul comerţului particular (privat) şi care sunt monopol de stat sau activităţi
care sunt considerate infracţiuni.
Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în
contract şi produc efecte, între părţile contractante.
e) Capacitatea de exerciţiu
În privinţa capacităţii de exerciţiu, persoana fizică dobândeşte calitatea
de comerciant numai dacă are capacitatea de exerciţiu deplină, deci să fi împlinit
vârsta de 18 ani.
Aşadar, nu au capacitate necesară dobândirii calităţii de comerciant
minorii şi persoanele puse sub interdicţie.

1.4. Activitatea desfăşurată de comerciant – persoană


fizică
A doua condiţie pe care trebui să o îndeplinească o persoană fizică
pentru a fi comerciant se referă la activitatea pe care o desfăşoară. Persoana
fizică trebuie să exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de comerţ.

8
Aşadar, potrivit criteriului obiectiv de definire a comerciantului,
persoana fizică dobândeşte această calitate dacă săvârşeşte fapte de comerţ cu
caracter constitutiv sau esenţial de comerţ şi în mod excepţional fapte conexe
(auxiliare) de comerţ.
Faptele de comerţ trebuie să fie o permanenţă a activităţii persoanei
care îşi face o profesie din activitatea de comerţ, acţionând cu conştiinţa calităţii
pe care o are.
Potrivit art.9 Cod comercial, „orice persoană care într-un chip
accidental face o operaţiune de comerţ, nu poate fi considerată ca fiind
comerciant; ea este însă supusă legilor şi jurisdicţiei comerciale pentru toate
contestaţiile ce se pot ridica din această operaţiune.”

1.5. Desfăşurarea comerţului în nume propriu


A treia condiţie constă în obligaţia persoanei fizice de a face comerţ în
nume propriu. Aşadar, persoana care exercită o activitate de comerţ în numele şi
pe seama altei persoane nu dobândeşte calitatea de comerciant.
Astfel, nu sunt comercianţi auxiliarii de comerţ deoarece actele de
comerţ pe care le încheie nu sunt în nume propriu, ci în numele şi pe seama
comerciantului la care sunt angajaţi sau pentru care lucrează.

1.6. Desfăşurarea comerţului pentru obţinerea unui


profit
A patra condiţie specifică unui comerciant este ca activitatea lui să se
finalizeze într-un câştig, din care să-şi asigure cel puţin existenţa excluzându-se,
în principiu, o activitate nelucrativă.
Esenţa acestei condiţii rezidă însă din faptul că orice activitate
desfăşurată în condiţiile legii de către o persoană fizică are drept scop principal
obţinerea unui profit, neîncadrându-se astfel în prestaţiile non-profit.

9
1.7. Desfăşurarea comerţului pe riscul comerciantului
A cinci-a condiţie este aceea ca persoana fizică – comerciant să
acţioneze pe riscul său şi cu răspundere nelimitată.
Riscul este specific oricărei afaceri, important este ca persoana fizică –
comerciant să depună toată diligenţa în înlăturarea sau în diminuarea efectelor
riscurilor în afaceri.
Răspunderea nelimitată este caracteristică pentru comerciantul –
persoană fizică.
De lege ferenda, s-ar putea prevede ca fondul de comerţ să fie afectat
satisfacerii creanţelor creditorilor „comerciali”. De lege lata, fondul de comerţ
poate fi dat în gaj pentru garantarea creanţelor creditorilor, numai că această
garanţie trebuie stabilită pe cale contractuală.
Întrucât răspunderea persoanei fizice – comerciant este nelimitată, în
practică se preferă constituirea unei societăţi comerciale cu răspundere limitată,
chiar cu un unic asociat, potrivit Legii nr.31/1990, republicată.

1.8. Obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege


O altă condiţie necesară exercitării activităţii de comerţ este obţinerea
de către comerciant a autorizaţiei prevăzute de lege.
Pentru comerciantul – persoană fizică, autorizaţia de exercitare a
comerţului se eliberează de organele locale ale Administraţiei Publice în a căror
rază teritorială se află sediul sau domiciliul comerciantului.
Autorizaţia se emite potrivit Decretului – Lege nr.54/1990, modificat,
fiind un act administrativ individual.

10
Pentru a fi comerciant este necesar ca persoana care solicită obţinerea
autorizaţiei de exercitare a comerţului să aibă pregătire profesională pentru
domeniile respective de activitate.

2. Statutul juridic al comerciantului

Comerciantul beneficiază de anumite drepturi şi are obligaţii, care,


împreună, formează conţinutul statutului juridic al comerciantului.
Cele mai importante obligaţii ale comerciantului sunt:
- înmatricularea sau, după caz, înscrierea în Registrul Comerţului;
- întocmirea registrelor comerciale.

2.1. Înmatricularea şi/sau înscrierea în Registrul


Comerţului
Potrivit Legii Registrului Comerţului, Legea nr.26/1990, art.1 alin (1),
comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea comerţului, să ceară
înmatricularea în Registrul Comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea
comerţului să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele a
căror înregistrare este prevăzută de lege.
Registrul Comerţului este un document public, asigurând publicitatea
activităţii comercianţilor cu scopul protejării intereselor comercianţilor dar, mai
cu seamă, a terţelor persoane.
Din punct de vedere organizatoric, Registrul Comerţului se ţine de
către Oficiul Registrului Comerţului, organizat în fiecare judeţ şi în municipiul
Bucureşti, pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie teritorială.

11
În privinţa comerciantului – persoană fizică, înregistrarea în Registrul
Comerţului se face pe baza unei cereri de înmatriculare, care trebuie să cuprindă
date referitoare la:
- identificarea comerciantului prin nume, prenume, domiciliu, cetăţenie, data şi
locul naşterii, starea civilă, averea şi modul de evaluare a acesteia precum şi
activitatea comercială anterioară;
- firma comercială, sediul acesteia, al sucursalelor sau filialelor;
- activitatea de comerţ, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;
- numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea comerţului.
Cererea de înmatriculare va fi semnată de comerciant sau de o
persoană împuternicită prin procură specială, procură care trebuie întocmită în
formă autentică.
În mod obligatoriu, cererea de înmatriculare va fi însoţită de acte
doveditoare ale datelor pe care le cuprinde.
Comerciantul – persoană fizică va semna în Registrul Comerţului, în
prezenţa judecătorului delegat sau a directorului Oficiului Registrului
Comerţului pentru a se dovedi specimenul de semnătură.
În conformitate cu dispoziţia cuprinsă în art.29 din Legea nr.26/1990,
republicată, comerciantul este obligat ca în toate documentele să menţioneze
numărul de ordine sub care este înmatriculată firma în Registrul Comerţului şi
anul înmatriculării.
Pe parcursul exercitării comerţului, potrivit art.21 din Legea
nr.26/1990, republicată, comerciantul este obligat să evidenţieze în Registrul
Comerţului toate modificările referitoare la:
- donaţia, vânzarea, locaţiunea sau gajul fondului de comerţ şi orice alt act
prin care se aduc modificări înmatriculării sau menţiunilor sau care fac să
înceteze firma ori fondul de comerţ;

12
- date privind identificarea împuternicitului. Dacă dreptul de reprezentare
este limitat la o anumită sucursală sau filială, menţiunea se va face numai în
registrul unde este înscrisă sucursala sau filiala;
- brevetele de invenţii, mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu,
denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă, firma, emblema şi alte semne
distinctive asupra cărora comerciantul – persoană fizică are un drept;
- hotărârea de divorţ a comerciantului şi aceea de partajare a bunurilor
comune, pronunţate în timpul exercitării comerţului;
- hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie a comerciantului sau de
instituirea a curatelei acestuia sau cele prin care se ridică aceste măsuri;
- hotărârea judecătorească de declarare în stare de faliment;
- hotărârea judecătorească de condamnare a comerciantului pentru fapte
penale care-l fac incapabil de a mai exercita comerţul;
- orice modificare la faptele înregistrate.
Potrivit art.24 din Legea nr.26/1990, republicată, în situaţia în care
comerciantul are sediul principal în străinătate, şi înfiinţează în România
sucursale sau filiale, este obligat să respecte dispoziţiile legale referitoare la
înmatricularea în Registrul Comerţului a sucursalelor sau filialelor constituite în
România.

2.2. Efectele înregistrării


În dreptul român, drept de inspiraţie franceză, înmatricularea,
înscrierea în Registrul Comerţului a firmei şi a celorlalte date are efect declarativ
cu privire la calitatea persoanei, creându-se o prezumţie relativă de
comercializare cu privire la faptele pe care acesta le săvârşeşte şi cu privire la
calitatea de comerciant.

13
2.3. Răspunderea comerciantului pentru nerespectarea
dispoziţiilor cuprinse în Legea privind Registrul Comerţului
Sancţiunile prevăzute de Legea nr.26/1990, republicată sunt de două
feluri:
- sancţiuni civile;
- sancţiuni penale.
Sancţiunile civile constau în plata de amenzi civile, amendă aplicată de
instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială s-a săvârşit fapta.
Fapta pentru care sancţiunea constă în amendă civilă poate consta în:
- neînţelegerea obligaţiei referitoare la înmatricularea sau înregistrarea
unei menţiuni, ori depunerea unor acte sau semnături;
- nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art.29 din Legea nr.26/1990,
republicată.

2.4. Radierea înregistrărilor


Potrivit art.25 din Legea nr.26/1990, republicată, „oricine se consideră
prejudiciat prin înmatriculare sau printr-o menţiune din Registrul Comerţului are
dreptul să ceară radiere ei”.
Persoana prejudiciată poate fi comerciantul însuşi sau orice altă
persoană.
Cererea de radiere se soluţionează de către judecătorul delegat,
pronunţând o încheiere, cu citarea părţilor.
Încheierea de admitere sau de respingere a cererii de radiere poate fi
atacată cu recurs la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti, în termen
de 15 zile de la pronunţare, tribunalul urmând să judece de urgenţă recursul, în
camera de consiliu.

2.5. Întocmirea registrelor comerciale

14
O altă obligaţie principală a comerciantului este evidenţierea în
registrele contabile a activităţii pe care o desfăşoară.
Registrele comerciantului sunt registre private în care sunt menţionate
toate operaţiile privitoare la patrimoniul comerciantului.
Reglementări legale privind registrele comerciantului se regăsesc în
dispoziţiile Codului Comercial, respectiv art.22 – 24 şi în Legea nr.82/1991 –
Legea contabilităţii.
Potrivit Codului Comercial (art.22), registrele obligatorii pentru
comerciant sunt:
- registrul jurnal;
- registrul inventar;
- registrul copier.
Noile reglementări în materie, respectiv Legea nr.82/1991 (art.20),
stabilesc, în mod implicit, obligaţia comercianţilor de a ţine:
- registrul jurnal;
- registrul inventar;
- registrul cartea mare.
Potrivit art.25 din Legea nr.82/1991, registrele de contabilitate, actele
şi documentele care au stat la baza înregistrărilor se păstrează timp de 10 ani, cu
începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost
întocmite.

2.6. Alte obligaţii ale comercianţilor


Comerciantului îi revin şi alte obligaţii legate de activitate contabilă. În
această categorie se înscrie şi obligaţia de întocmire a bilanţului contabil, anual
şi, după caz, în momentul reorganizării sau dizolvării.
Potrivit art.40 din Legea 82/1991, este infracţiune de fals intelectual
efectuarea cu ştiinţă a unor înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a
unor înregistrări în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor,

15
cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale care se referă la
bilanţul contabil.
O altă obligaţie a comerciantului este îndeplinirea la timp a obligaţiilor
fiscale, respectiv:
- plata impozitului pe profit potrivit Ordonanţei Guvernului
nr.70/1994, modificată;
- plata impozitului pe venituri, potrivit Ordonanţei Guvernului
nr.73/1999;
- plata TVA-ului, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr.215/1999, modificată;
- plata altor taxe şi impozite datorate statului.
În cazul în care un comerciant nu-şi îndeplineşte obligaţiile fiscale, va
răspunde contravenţional sau penal, potrivit Legii nr.87/1994 privind
combaterea evaziunii fiscale.
Evaziunea fiscală reprezintă „sustragerea prin orice mijloace, în
întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi
fondurilor speciale extrabugetare de către persoane fizice şi persoane juridice
române sau străine...”.
În sfârşit, una din obligaţiile importante ale comerciantului este aceea
de a exercita comerţul „cu bună – credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite” (art.1
din Legea nr.11/1991) şi să nu facă concurenţă neloială celorlalţi comercianţi.
Comerciantul care încalcă sau nesocoteşte dispoziţiile legale privind
concurenţa cinstită poate să răspundă atât penal, cât şi civil, fie prin obligarea lui
la încetarea sau înlăturarea actului respectiv, fie va fi obligat să-l despăgubească
pe comerciantul lezat pentru prejudiciul material şi moral ce i s-a cauzat prin
săvârşirea faptei de concurenţă neloială.

16
Soluţionarea cererilor este de competenţa tribunalului locului săvârşirii
faptei sau în a cărui rază teritorială se află domiciliul sau sediul pârâtului ori
inculpatului.

3. Înregistrarea ca P.F.A.
3.1. Constituire P.F.A.

17
BIBLIOGRAFIE:

„Drept comercial”- Smarande Ungheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica,


Editura Oscar Print 2000
„Drept comercial” – Stanciu D. Cărpenaru, Editura All 1995

18
Din interpretarea actelor normative, doctrina juridica a dedus condiţiile care
trebuie îndeplinite pentru a dobândi calitatea de comerciant:
a. - săvârşirea de fapte de comerţ (obiective) ca profesiune, in nume propriu; Din
practica jurisdicţionala a rezultat ca un comerciant trebuie sa realizeze acte de
comerţ obiective (prevăzute din in art. 3 Cod comercial sau in alte legi).
Practica a decis intr-o situaţie ca prin noţiunea de comerciant in sensul Codului
de comerţ urmează a se înţelege numai acela care face fapte de comerţ având
comerţul ca o profesiune obişnuita, atunci când este vorba de persoane fizice. O
eventuala faima de comerciant care nu ar fi corespunzatoare unei situatii
obiective de fapt nu ar conduce la calitatea de comerciant, intrucat aceasta
calitate este dobandita numai prin „practica efectiva a comertului ca o
profesiune obisnuita”.
O a treia problema care se pune este aceea daca o persoana fizica poate exercita
comertul sau printr-un interpus. Raspunsul nu a fost usor de dat, conturandu-se
mai multe opinii; consideram ca un comerciant poate sa-si angajeze numele si
patrimoniul in raporturile cu tertii printr-o persoana interpusa, atata timp cat
raporturile dintre comerciant si persoana interpusa sunt strict delimitate printr-un
act juridic, persoana interpusa aratand calitatea sa.
b. - inmatricularea in Registrul Comertului; Aceasta conditie rezulta din chiar
primul articol al Legii nr. 26/1990 potrivit caruia comerciantii, inainte de
inceperea comertului, precum si alte persoane fizice sau juridice, prevazute in
mod expres de lege, inainte de inceperea activitatii acestora, au obligatia sa
ceara inmatricularea in registrul comertului.
Inmatricularea persoanelor fizice si a asociatiilor familiale in registrul
comertului si inregistrarea fiscala a acestora se fac pe baza autorizatiei emise de
primaria competenta.
Inarticulate in Registrar Comerţului a comerciantului persoană fizică. Aşa cum
am precizat, comercianţii, înainte de începerea comerţului, au obligaţia să ceară
înmatricularea in registrul comerţului.
Comercianţii cer inmatricularea la oficiul registrului comertului din judetul sau
din municipiul Bucuresti, unde isi au sediul.
Cererea de înmatriculare a undue coercion persoană fizică in registrul
comerţului va cuprinde:

• numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia,


data şi locul naşterii, starea civilă şi activitatea comercială anterioară;

• firma comercială şi sediul acesteia;

• obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi a activitaţii principale,


astfel cum sunt prevăzute in autorizaţia pentru exercitarea comerţului;

19
• numărul, data si organul emitent al autorizatiei pentru exercitarea
comerţului.

Cererea de înmatriculare a unei asociaţii familiale in registrul comerţului trebuie


sa cuprinda:

• numele şi prenumele fiecăruia dintre asociaţi, codul numeric personal,


domiciliul, cetaţenia, data şi locul naşterii, calitatea de membru al
familiei, starea civila si activitatea comerciala anterioară;

• datele de identificare a persoanei care reprezinta asociaţia in relaţiile cu


terţii - membrul de familie din iniţiativa căruia s-a infiinţat asociaţia sau
imputernicitul acestuia;

• firma comercială si sediul acesteia;

• obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi a activitaţii principale,


astfel cum sunt prevăzute in autorizaţia pentru exercitarea comerţului;

• numarul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea


comerţului.

Cererea de înmatriculare va fi insoţită de acte doveditoare ale datelor pe care le


cuprinde.
Oficiul va înscrie in registrul comerţului toate datele din cerere, precum şi, în
cazul asociaţiilor familiale, codul unic de înregistrare atribuit conform legii.
c. cetaţenia comerciantului persoană fizică. Persoanele fizice, cetăţeni romăni
sau cetăţeni străini, care provin din statele membre ale Uniunii Europene şi din
statele apartinând Spatiului Economic European, pot desfăşura activitaţi
economice pe teritoriul României, in mod independent, sau pot constitui
asociaţii familiale.
d. capacitatea persoanei fizice. Este necesar ca sa fie împlinită vârsta de 18 ani,
in cazul persoanelor fizice ce solicita autorizarea pentru desfasurarea de
activitaţi economice in mod independent şi a persoanelor fizice care au iniţiativă
constituirii asociaţiei familiale, respectiv vârsta de 16 ani, in cazul membrilor
asociaţiei familiale;
e. starea sănataţii le permite desfăşurarea activităţii pentru care se solicită
autorizaţia;
f. calificarea – pregătire profesională sau, dupa caz, experienţa profesionala -,
necesară pentru a desfăşura activitatea economică pentru care se solicită
autorizaţia;

20
g. nu au fost condamnate penal prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă
pentru săvârşirea de fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care
privesc disciplina financiar-fiscală de natura celor care se înscriu in cazierul
fiscal;
h. îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în
domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului, protecţiei muncii şi
apărării împotriva incendiilor şi cerinţele reglementărilor specifice protecţiei
consumatorului pentru activitatea desfăşurată, precum şi normele de calitate a
produselor şi serviciilor puse pe piaţa.
Legea nr. 300/2004 prevede procedura de autorizare, autoritatea competenta
precum şi posibilitatea anulării autorizaţiei. În privinţa înmatricularii persoanei
fizice în Registrul Comerţului trebuie avute in vedere şi dispoziţiile Legii nr.
359/2004 care au modificat Legea nr. 300/2004.
Dovada calitaţii de comerciant a unei persoane fizice se poate face prin orice
mijloc de probă. Dovada calitaţii de comerciant incumba celui care o afirma,
prin oricare din mijloacele de probă enumerate de art. 46 Cod de comerţ. Simpla
notorietate de comerciant privind situatia unei persoane nu este suficienta.
Eventuala faima de comerciant nu conferă calitatea de comerciant în spiritul art.
7 Cod de comerţ. Calitatea de comerciant pe care in mod eronat şi-o dă cineva
într-un act, cănd in realitate este constatat că nu face acte de comerţ, nu-i poate
da calitatea de comerciant.
Încetarea calitaţii de comerciant persoană fizică poate fi efectul voinţei
comerciantului (încetarea voluntară a activitaţii comerciale) sau efectul unei
cauze obiective (retragerea ori expirarea autorizaţiei administrative sau
condamnarea penală prin care instanţa a pronunţat şi pedeapsa complimentară a
interzicerii exercitarii profesiunii de comerciant etc.). Comerciantul este obligat
să ceară, la încetarea comerţului, înscrierea acestei menţiuni in Registrul
comerţului.
Incompatibilităţile sunt prevăzute expres de lege. Constituţia prevede ca funcţia
de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de
reprezentare profesională salarizate in cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată,
cu excepţia funcţiilor didactice din învaţământul superior (art. 125).
Potrivit art. 84 din Constituţia Romaniei („Incompatibilitaţi si imunităţi”), în
timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi
nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
Decaderea intervine în situaţia în care s-au săvârşit infracţiuni iar in cadrul
aplicarii pedepsei se aplică şi pedeapsa complementară (decăderea din dreptul de
exercitare a profesiei de comerciant).

21
Interdicţiile sunt prevăzute expres de lege în scopul ocrotirii unui interes general
(exemplu, activitaţile considerate monopol de stat – analizate în cadrul
obiectului de activitate al societaţii comerciale).
Obiectul de activitate al societătii comerciale. În literatura de specialitate se
distinge între obiectul actului constitutiv (contractului de societate/statutului) şi
obiectul de activitate al societaţii comerciale. În cele ce urmeaza vom avea în
vedere numai obiectul de activitate al societaţii comerciale.
Obiectul societăţii comerciale trebuie sa fie determinat, licit şi moral (conform
cu ordinea publică şi bunele moravuri).
Prin obiectul de activitate se inţelege ansamblul de operaţiuni pe care societatea
comercială urmează să le îndeplinească în vederea realizării de beneficii de către
asociaţi. Obiectul contractului este un criteriu prin care se delimiteaza societatea
comercială de societatea civilă. Obiectul societaţii comerciale desemneaza
activitaţile care au fost autorizate pentru a fi realizate de către asociaţi în cursul
funcţionarii societaţii.
Principiul specialitaţii capacitaţii de folosinţă este consacrat în art. 34 din
Decretul nr. 31/1954: „Persoană juridică nu poate avea decât acele drepturi care
corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.” Sintagma
„specialitatea capacităţii de folosinţă” semnifică posibilitatea persoanei juridice
– a societăţii comerciale – de a avea numai drepturile şi obligaţiile care sunt
legate de realizarea obiectului său de activitate precizat în actul constitutiv.
Potrivit Legii nr. 31/1990, societaţile comerciale se constituie în vederea
săvârşirii de acte de comerţ. Noţiunea de act de comerţ este analizată in doctrina
având în vedere dispoziţiile Codului comercial român. Se are in vedere,
săvârşirea de acte de comerţ din categoria acelor „obiective” (art. 3). Obiectul de
activitate va fi stabilit în faza consensuală a constituirii societăţii, de către
asociaţi, în funcţie de opţiunile acestora şi de proiectul pe care doresc să-l
îndeplinească. Sub aspect economic, obiectul activităţii unei societăţi comerciale
se poate raporta la unul sau mai multe dintre cele trei domenii: comerţ, producţie
şi servicii.
În principiu nu există o corelaţie între forma societaţii comerciale (SRL, SA,
SNC, SCS, SCA) şi obiectul de activitate. Există anumite excepţii care au în
vedere protejarea creditorilor. Societaţile bancare, de credit cooperatist, de
asigurări, de leasing se constituie sub forma societaţilor pe acţiuni.
Unele societaţi sunt obligate să aiba un singur obiect de activitate (asigurări,
leasing, audio-vizual).
Legea bancară nr. 58/1998 prevede în art. 11-14 activităţile care pot face
obiectul unei societăţi bancare, precum şi activităţile prohibite. Operaţiunile de
leasing financiar vor putea fi desfăşurate in mod direct începând cu data aderării
României la Uniunea Europeană. Până la această dată, operaţiunile de leasing

22
financiar pot fi desfăşurate prin societaţi distincte, constituite ca filiale în acest
scop.
Doctrina a mai propus ca obiectul de activitate al societatii sa fie coerent (sa nu
exemplifice o gama prea mare de activitati). Aceasta propunere desi interesanta
si justificata din punct de vedere teoretic nu este respectata in practica intrucat
prin enumerarea mai multor obiecte de activitate se evita realizarea unui act
aditional.
Enumerarea activitatilor care pot forma obiectul de activitate al societatii
comerciale. Se poate observa ca nu exista un act normativ care sa cuprinda toate
activitatile care pot constitui obiectul de activitate al unei societati comerciale.
Totusi exista anumite criterii.
a) in primul rand trebuie observate activitatile care sunt interzise precum si
legile speciale (care restrictioneaza alegerea obiectului de activitate in functie de
forma societatii, marimea capitalului precum si impunerea unui anumit obiect de
activitate – unic sau multiplu);
b) in al doilea rand avem in vedere Clasificarea Activitatilor din Economia
Nationala (CAEN) elaborata de Institutul National de Statistica; totusi, trebuie
observat ca anumite activitati nu pot forma obiectul unei societati comerciale
(activitati ale organizatiilor religioase, ale organizatiilor politice, unele activitati
agricole, invatamant etc.); pe de alta parte CAEN a omis operatiunile import-
export, care sunt comerciale.
Interdictia de a realiza un obiect de activitate poate avea doua surse: interdictiile
date prin norme generale (Hotararea Guvernului nr. 1323 din 21.12.1990) si din
texte legislative speciale care instituie interdictii, incompatibilitati etc.
a) nu poate fi obiect al societatilor comerciale:

1. activitatile care, potrivit legii penale, constituie infractiuni sau sunt


contrare unor alte dispozitii legale cu caracter imperativ;
2. activitatile care constituie, in conditiile stabilite de lege, monopol de
stat; legea nr. 31/1996 privind monopolul de stat prevede in art. 2 ca este
monopol de stat:
o fabricarea si comercializarea armamentului, munitiilor si
explozibililor;
o producerea si comercializarea stupefiantilor si a medicamentelor
care contin substante stupefiante;
o extractia, producerea si prelucrarea in scopuri industriale a
metalelor pretioase si a pietrelor pretioase;
o producerea si emisiunea de marci postale si timbre fiscale;

o fabricarea si importul, in vederea comercializarii in conditii de


calitate, a alcoolului si a bauturilor spirtoase distilate;

23
o fabricarea si importul, in vederea comercializarii in conditii de
calitate, a produselor din tutun si a hartiei pentru tigarete;
o organizarea si exploatarea sistemelor de joc cu miza, directe sau
disimulate;
o organizarea si exploatarea pronosticurilor sportive.

Nu constituie monopol de stat fabricarea bauturilor alcoolice in


gospodariile personale pentru consum propriu. Acestea sunt numai
restrictionari, intrucat asemenea activitati pot constitui obiectul de
activitate al unei societati comerciale pe baza de licenta.
Licenta reprezinta o autorizare acordata de stat pentru o perioada determinata, in
baza careia o persoana fizica sau juridica poate sa produca, sa prelucreze ori sa
comercializeze, in cantitatea solicitata si de o anumita calitate, un anume produs
sau serviciu, care face obiectul monopolului de stat, in schimbul unui tarif de
licenta.

• fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice in alt scop decat


ca medicament;

• remedii secrete (vrajitorie, ghicitorie);

• imprimarea hartilor cu caracter militar;

• fabricarea sau comercializarea de aparatura utilizata in activitatea de


interceptare de convorbiri telefonice ori de codificare, fara avizul
Ministerului de Interne sau cu incalcarea acestui aviz;

• fabricarea, utilizarea sau comercializarea de echipamente care folosesc


spectrul de frecvente radioelectrice, fara avizul Ministerului de resort sau
cu incalcarea acestui aviz.

• activitati de pilotaj pentru sectorul maritim al Dunarii de Jos.

• activitati agricole. Art. 5 din Codul comercial prevede in acest sens ca


nu se poate considera fapt de comert vanzarea bunurilor pe care
proprietarul sau cultivatorul (arendasul, uzufructuarul) le are dupa terenul
sau, sau cel cultivat de acesta.

b. Nu poate forma obiect de activitate al unei societati comerciale (legi


speciale):

1. activitati fara scop lucrativ (institutii de invatamant particulare, casele


de ajutor reciproc, asociatii stiintifice, asociatiile civile de asigurare
mutuala etc);

24
2. Biserica Ortodoxa Romana si celelalte culte religioase au, in
exclusivitate, dreptul de producere si valorificare a obiectelor si
vesmintelor de cult, precum si de tiparire a cartilor de cult, a celor
teologice sau cu continut bisericesc, necesare practicarii cultului.

La constituirea societatii comerciale actul constitutiv al societatilor comerciale


trebuie sa prevada obiectul de activitate al societatii, cu precizarea domeniului si
a activitatii principale.
Totusi, in practica judecatoreasca s-a aratat ca daca in obiectul unei societati
comerciale s-au prevazut si activitati de import-export, nu este necesar ca in
statutul societatii sa se prevada si actele juridice prin care se realizeaza aceste
activitati.
Controlul legalitatii obiectului de activitate va fi exercitat in prima faza (a
inmatricularii) de catre judecatorul delegat; invocarea ilegalitatii sau nulitatii
obiectului de activitate poate fi facuta de oricine, in orice moment la existentei
societatii.
Legea prevede ca nulitatea unei societati inmatriculate in registrul comertului
poate fi declarata de tribunal numai atunci cand obiectul de activitate al
societatii este ilicit sau contrar ordinii publice. Daca actul constitutiv nu prevede
obiectul sau de activitate legea il declara nul. Legea nu face nici o referire la o a
treia conditie a obiectului – sa fie determinat.
In acest caz un rol important revine judecatorului delegat care va aprecia daca
obiectul de activitate al societatii comerciale a fost determinat indeajuns. In
cazul in care societatea are un obiect ilicit iar aceasta situatie nu se poate
remedia (prin modificarea actului constitutiv) va intra in dizolvare si lichidare.

25