Sunteți pe pagina 1din 5

Cu permisiunea unei cliente careia ii vom zice Luna, va prezint o sedinta din procesul ei de

psihoterapie in care am convenit sa aducem tehnica emdr. Emdr-ul este ideal pentru traume de tot
felul: pentru cei care si-au luat batai acasa si la scoala, care au asistat la barbarii si atrocitati,
accidente, etc .
(Fostii copii batuti, urecheati, tocati si criticati non-stop au evoluat fie care dependente (de love,
de sex, de partener, de bautura si altele si mai si) fie s-au dus catre sfanta scoala si acolo au pus la
bataie tot ce le putea psihicul (vointa, toceală, rivalitate, competeite, ambitie, strans din falci,
memorat cu incrancenare si lucru suplimentar).
Eu cu Luna am plecat de la perfectionism si de la clasicul „nu sunt suficient de bună” adica de la
sentimentul ca mereu face efort la job, ca se teme sa nu greseasca, ca are mereu sentimentul ca va
incurca lucrurile, ca va deranja pe altii la job, ca va primi critici, ca nu se relaxeaza niciodata, etc
In genere, Luna are sentimentul ca e in modul de supravietuire mereu la job, mai ales cand un sef
sau coleg vine catre ea sa ii spuna/propuna ceva.
In prezent, chiar daca rational Luna stie ca e ok, ca munceste de 15 ani si ca n-a gresit niciodata
nimic, ca e serioasa si implicata, cu toate astea o parte din ea, are o voce care ii sopteste perfid „o
sa gresesti, o sa dai de dracu, o sa se prinda astia ca esti proasta, ba cred ca vei fi si pedepsita”. E
nasol tare sa lucrezi si sa te concentrezi cand o parte din tine te saboteaza si te toaca maruntel zi
de zi si nici macar nu stii cum e fara acea parte, pentru ca pare c-a fost acolo dintotdeauna.
Si cand pe Luna o apuca starea (de care ii e teama) se transforma: apare un gol si o senzatie ca e
proasta, un sentiment iminent de greseala, un tremur interior rusinos ca sa nu se dea de gol (adica
sa nu se vada din afara).
Interesant, observati va rog cum senzatia de GOL ii produce ideea SA NU SE DEA DE GOL.
Starile astea sunt serioase si omul cand le povesteste are impresia ca nu ii ajung cuvintele sa
descrie sentimentul ăla de vuiet care insoteste starea care pare „din vechi, exersata si stapana pe
situatie”. Starile astea de rău care nu se vad cu ochiul liber din afara omului pe dinauntru sunt
groaznice. In termeni clinici probabil e un clivaj si omul se disociaza usor pastrand controlul…
totusi. Scriu asta pentru potentialii cititori psihologi carora le dau sugestia sa nu ia in considerare
doar cuvintele omului ci sa incerce sa auda sau sa simta si acel vuiet care vine din adancuri si care
il transforma pe om din om rational in victima.
In fine, am dezvoltat cu Luna ce inseamna pentru ea „prostia” sau „senzatia prostiei care o
urmareste” iar eu am dublat-o din cand in cand reformuland ce auzeam eu, din ce relata ea. Sa
stiti ca aceasta reformulare, aceasta oglindire din mers e extrem de importanta, adica terapeutul sa
extraga esentialul din tot ce spune clientul. 10 minute de amintiri emotionale si de conexiuni de-
ale clientului sa poata fi re-spuse de terapeut in 2 fraze care sa surprinda esentialul si ideea cu
care mergem mai departe. Asta e una din marile abilitati ale unui terapeut de-a cuantifica restrans
dar esential „glasul clientului” , adica de-a sta in ritm cu clientul in discutie dar si de-a reorganiza
din mers continuturile astfel incat sa si inaintezi in proces cu ideile de chintesenta dar si sa te
incadrezi in timp.
Finally, ajung cu Luna in copilarie si acolo intram amandoua in filmul thriller in care a crescut:
„cand scriam, mama ma batea peste gura cu dosul palmei si avea mana uscata si verigheta putin
largă. Cand ma pocnea imi agata buza de sus cu verigheta si ma ciupea si eu eram mai tot timpul
ranita la buza care arata ca o bucă. Eram cu buza umflata la propriu si la figurat.”
Ei, dragii mei ăsta e un punct in care psihologul trebuie sa faca față in interesul clientului si nu sa-
si etaleze marea indignare față de abuzurile lumii si sa lesine sau sa se cliveze si el. Pozitia de-a fi
centrat in momentele astea, de-a ti arata compasiunea fata de client si de-a lasa empatia sa-ti
regleze vocea si cuvintele, este iara foarte importanta. Pentru ca psihologul in fata unui asemenea
moment delicat trebuie sa se tina tare dar sa fie si sprijinitor cu clientul, sa nu treaca nici repede
peste moment dar nici sa nu il lase pe client sa se scufunde in acel tip de amintiri mlastinoase. E
important ca psihologul sa fie compasiv dar nu in sensul de-a se alia cu clientul dramatizant si de-
a tine isonul gen „vai, ce orori! Vai ce ai patit! Vai saracul de tine! Vai ce monstru e mama ta”!
Eu, am strans din buze si toata fața contractata de la buzele stranse mi s-a miscat spre dreapta iar
privirea mi-a fost dintr-o data seacă, plată si transmitea „nu, nu vreau sa ma uit mai adanc in acest
moment in situatie, pentru ca trebuie sa ramanem lucide si sa facem ceva bun si nu sa ne plangem
de astea. Nonverbal am transims ca „sunt aici langa tine, nu esti singura, stiu ca a fost greu,
felicitari ca ai curaj sa o spui, dar hai sa mergem sa restructuram pentru ca azi suntem aici ca sa
gasim erorile sis a deslusim lucrurile!”. Va spun cum am reactionat pentru ca m-am vazut pe
camera laptopului.
Evident ca mi se strange sufletul si se contractă cateva locuri gingase din corp care transmit ca
„ma framant si eu pentru tine”, fara a ma lasa sa alunec total in invitatia de-a cadea in mlastina sa
ma mlăștinesc total. ( incerc dupa cum vedeti sa punctez cum si ce fac eu in timp ce discut cu
clientul, la cate reglaje umblu deodata, desi la suprafata nu se vede nimic. Doar se simte ca,
vorbim si exprimam fara sa stagnam mult, primeste empatie dar tinem si firul discutiei, ne
incadram in timp si tragem concluzii). Chiar daca am empatie si compasiune, eu am
responsabilitatea structurii sedintei si clientul chiar are nevoie sa stie ca eu am grija de procesul
teapeutic si nu ma opresc la a consola si atat.
Ok, reminder: plecam de la perfectionism si de la senzatia de rau ca „sunt proastă” de care nu
scapi, ajungem la mama, la dosul palmei la buza umflata. Respiram, facem grounded, ne
reamintim ca suntem 2 adulte, online si ca suntem in 28 iulie 2021, ca suntem in realitate in
prezent discutand trecutul. Ne amintim ca nu-i confortabil sa imersezi in trecut in zonele
mlastinoase dar nu esti singur ci cu terapeutul cu care faci echipa si asta e deja altceva.
Sa stiti ca in puncte de acest gen in sedinte e greu sa tii nivelul discutiei fluid si sa nu intepenesti
in „mlastină” ci sa continui sa „discuti despre trecut prin perspectiva prezentului si a prezentului
prin perspectiva trecutului”. E greu, dar nu e imposibil.
-Hei, Luna de ce crezi ca facea mama ce facea? Adica pe sleau, de ce te batea?
-ca sa scoata om din mine?
-mda, astea par vorbele mamei, dar nu ne intereseaza, hai sa gandim noi doua cu mintea noastra.
Pana la urma de ce crezi tu ca te-ar fi batut? Stiu ca ți-e greu sa gandesti dar respira si simte
pamantul sub picioare si gandeste ca poti:
-cred ca, credea ca imi adună mintile pentru ca eram imprastiata! (nota autorului: nu se concentra)
De fapt, acum imi dau seama credea ca sunt handicapata si retardata, oh da, am si auzit asta de
multe ori. Stii eu am stat prin spital mult, in primii ani cam 70% din timp din cauza unor
probleme de inima, astm si altele. M-am nascut la 7 luni, am stat la incubator primele luni si
mama credea ca sunt inapoiata. Ca daca eram slaba la corp, eram slba si la minte si ca palmele ma
trezeau, da, asa spunea.
-lasa-ma si pe mine sa zic. Pentru fluiditatea cursului sedintei iti voi spune direct eu cateva chestii
pe care am fi putut sa le descoperim impreuna intr-un dialog frumos, dar sarim si iti spun eu
direct si daca esti de acord cu mine, mergem mai departe.
Prostia e dar un cuvant dar el poate fi folosit cu mai multe intelesuri. Prima prostie e cea
echivalenta cu retardul adica subiectul e plafonad rigid la o varsta de exemplu de 5 ani si chiar
daca omul are 15 ani, mintal e stagnat la 5 ani pentru totdeauna.
Ar mai fi prostia ignorantei cand ar trebui sa stii ceva si nu stii.
Ar mai f prostia confuziei si cea a blocajului. Bine, cred ca-s mai multe dar in esenta le luam pe
astea ca sa fim operative.
Hai sa ne uitam amandoua la tabloul in care o mama bate o copila de-i umfla buza pentru ca
mama crede ca fata e proasta. ( Nota autorului, Luna lucreaza la o universitate prestigioasa din
Europa si e foarte titrata si doxata si cu toate astea vuietul…..).
-care-i prostul in „tablou”? copilul sau mama?
-daca pui problema asa….mama, desi nu m-am gandit vreodata.
-Luna, azi nu ne ocupam de mama. Nu putem sa ne mutam de la tine la mama ca amestecam
lucrurile. O lasam pe mama in standby, ca un personaj din westworld (doar cei care au vazut
serialul pot intelege) si ne ocupam de ea in alta faza. Dar, atentie, nu sunt pentru linsarea sau
condamnarea parintilor „prosti” adica ignoranti.
Prostia din ignoranta sau prostia venita din convingeri/credinte naspa e crunta. In urma cu cateva
zeci de ani si mai mult, erau cateva idei in mentalul colectiv foarte naspa:
„copilul nascut la 7 luni e mai slab, mai neputincios, mai neterminat, mai putin rezistent” (e un
mit grosolan si prost, stiu oameni magnifici nascuti la 7 luni)
„copilul mic nu stie nimic, nu tine minte nimic in perioada 0-3 ani cat nu are acoperire de
memorie” (gresit, fals, urat)
„bataia e rupta din rai, adica daca te bat te ajut sa iti bagi mintile in cap, te strunesc” (fals, urat,
nedemn)
„daca pornesti bine scoala, o continui cu bine si vei termina fericit” ( ma si umfla rasul sa mai
comentez aici)
„si pe mine m-a batut mama si uite ce bine am ajuns” ( dislike, asta miroase a alienare)
-da, dar eu faceam liniutele strambe si nu eram atenta cand nu ma batea. De fapt eu respiram
linistita numai cand mama era pe budă sau dormea. Si azi cand ma intalnesc cu ea e la fel.
-Luna draga mea, hai sa ne gandim la un experiment echivalent. Ca suntem in mall si vin unii cu
cagule si ne iau ostatici si ne ameninta cu arme, ne baga intr-o camera si ne zic „ scrieti liniute pe
caiet iar femeile sa-si faca unghiile cu oja”. Cum crezi ca ar presta ostaticii? Ar putea face
barbatii linii grafice pe caiet frumoase iar noi cum ne-am oja? corect sau am da pe alaturi??
-pai sub teroare ne-ar dârdâi mâna rău si ne-am manji rau cu ojă iar barbatii cred ca ar face
liniutele tremurate cum….le faceam eu. Adica eu din cauza terorii le faceam strambe, nu pentru
ca eram proasta????
-nu-ti raspund, te las sa deduci. Ia vezi cum e?
Ceea ce as vrea sa iti aduc in reflectie, oare liniutele sunt chestii executive, motric fine sau care
tin de inteligenta?
-……. eu nu puteam sa fac liniile pentru ca eram stransa, chircita, speriata, confuza, nu
intelegeam nimic, mi-era frica, eram inspaimantata ca gresesc si nici nu ma intrebam nimic eu pe
mine vreodata. Eu greseam din spaima. Greseam de frica. Greseam ca mama era …..avea… frica
ca are un copil cu retard si voia sa grabeasca natura si sa ma oblige sa fac efort. Evident ca mama
nu mi-a spus in cuvinte „ma tem ca esti proasta si eu trebuie sa muncesc la prostia ta sa o corijez.
Poate ca nici nu era constienta de asta si facea ce I se parea de facut. Toate astea sunt mai degraba
deductii pe care le fac gandind cu mintea de adult despre trecut. Atunci nu puteam sa inteleg dar
azi pot. Prostia era la mama. Sa facem totusi o specificatie importanta: n-am fi facut afirmatia
„proastă era mama” daca nu era nevoie sa abordam „prostia” care a aparut intre tine si mama ta.
Faptul ca mama a crezut ca ai putea fi proasta si s-a bagat sa corecteze prostia (desi e o prostie sa
crezi ca schimbi prostia prin bataie) n-am fi folosit termenul de prostie. Dar pentru faptul ca
prostia e un laitmotiv in viata ta si pentru faptul ca te-a bantuit, nu avem incontro si jucam cu
acesata minge a prostiei asa cum a aparut ea. Din ignoranta, frica, confuzie, iubire multa de dat
(fara sa stii cum) din hiper responsabilitate si poate si vinovatie (ca a nascut un copil „slab” la 7
luni) , mama s-a autoresponsabilizat sa-ti „fie aproape” si sa faca un „micromanagement necesar”
asa cum il vedea ea, prostia a fost cuvantul care a inglobat toate cele de mai sus, inclusiv pe tine
in calitatea de „copil neterminat cu care mama facea un fel de ABA din mers”.
Tot acest sistem creat intre tine si mama, intre rolul mamei si metodele mamei au facut tabloul
tau de copilarie pe care azi incercam sa-l penetram lucid si sa deslusim sa vedem ce-a fost acolo,
ce erori si mai ales cat effect au produs acele erori-orori. Da, putem spune cu regret ca erorile de
perceptie, gandire, comportament ale mamei si-au atins oarecum scopul, dar nu intr-atat incat tu
sa nu te indoiesti de „lucrarea mamei” si sa nu ceri terapie. In sine, prezenta ta in terapie este
contraofensiva ta la lucrarea mamei si hotararea ta de-a repara ce-a stricat ea.
-ok, pe scurtul scurtului, ai plecat „proastă” din copilarie si ai urmat cursul scolar care ti-a dat o
meserie, abilitati si competente. Unde pe drum, cum, cand prostia s-a estompat de tu ti-ai putut
totusi urma drumul alaturi de colegii tai? Cum si ce evenimente au contribuit la „estomparea
prostiei” de care erai acuzata?
-ăăă, Viki pentru ca mi-ai pus aceasta intrebare, mi-a venit in minte ceva foarte misto, foarte
foarte misto!!! Clasele i-iv au fost horror, ma batea si mama si invatatoarea (nu numai pe mine,
pe majoritatea) dar intr-a v-a ne-a venit o profa misto si ne-a vorbit de avantajul de-a citi din
placere. A fost ceva nou pentru mine sa mi spuna cineva asa ceva si acasa am inceput sa ma uit
prin cartile pe care le aveam ….altfel decat pana atunci. Si m-am pierdut intr-o carte de
Eminescu, parandu-mi-se o aventura sa hoinaresc prin carte fara sa trebuiasca sau fara sa stiu ca
cineva ma asculta la poezie. Si asa am dat de poezia „floare albastra” care mi-a placut pentru ca
am descoperit-o!!! Am citit floare albastra din cand in cand, pentru ca-mi placea mult. Ma
intoarceam la ea pentru ca era poezia mea secreta si frumoasa.
S-a intamplat la scoala, la ceva timp dupa ce mi-am insusit poezia floare albastra , ca profa de
romana cand ne-a predat Eminescu sa ne intrebe daca mai stim alte poezii de autor si eu am
ridicat mana pentru prima oara in viata mea cu curaj si fiind eu insami. Profa mi-a dat cuvantul si
i-am zis de „Floare albastra” si i-am recitat-o dintr-o suflare. Profa a fost sincera si a zis catre
toata clasa ca nu I se intamplase niciodata la o clasa de-a v sa stie vreun copil asa ceva si m-a
Laudat in mod special. Daca ti-as descrie starea cand am fost laudata ar trebui sa vorbesc 3
sedinte nonstop, pentru ca ti-as spune ca am avut sentiment de libertate, de zbor, de chiuiala, de
bucurie, de topaiala, dar mai ales de faptul ca s-a aprins o lumina in mine iar eu am iesit dintro
bezna. Radiam si pulsam de fericire si din clipa aia n-am mai avut sentimentul prostiei totale si
ireversibile ci partiale. ( a unei prostii in anumite situatii). Am inteles ca macar din cand in cand
pot fi si eu buna, laudabila si ca sunt normala. (stiti ca Luna plangea si radea in timp ce vorbea.
Btw, oamenii sunt atat de frumosi cand plang, rad si vorbesc in acelasi timp!).
-Ei, pai avem ceva, nu? Parca sa zic ca am inceput sa demontam prostia si s-o scoatem din negura
copilariei? Am reusit sa surprindem un eveniment care prin prezenta lui a inceput sa schimbe
lucrurile. Azi am dat prostia de gol, nu crezi?
-Viki eu habar nu am avut ca acest moment a fost atat de important! Nu m-am gandit niciodata in
acest fel!
-Luna, noi doua suntem mai puternice impreuna decat suntem fiecare separate, iar lucrarea
noastra e mai puternica decat a fost lucrarea mamei si tu in prezent re-semnificand trecutul prin
amintirile de atunci cu mintea de acum, esti mai puternica decat ai fost vreodata. Pentru ca curajul
e mai puternic ca frica, pentru ca iubirea e mai puternica ca frica de aceea azi re-semnificand
trecutul esti mai puternica decat cand il traiai si ti-ai format acele amintiri din pozitia de victima .
-Hai ca avem multe pe masa de lucru si hai sa vedem care e amintirea de referinta pentru emdr?
Din lungul jurnal de palme si din lunga experimentare a prostiei, pe care amintire o alegem (de
referință) sa o despachetam si sa umblam la cognitii?
-O luam pe aia cu liniutele din clasa intaia cand m-a batut peste gura si m-a invinetit rau pe maini.
Am facut un safe place, am retrait amintirea si ne-am oprit in hot point cu mama urland cu mana
ridicata. Am pus in stand by si acolo am cautat/extras cognitia sau scriptul negativ. Astea toate
sunt stadii din emdr pe care terapeutul trebuie sa le parcurga cu fiecare client adecvat. Eu le scriu
pe scurt aici dar in realitate ele sunt explicate clientului in vederea de-a se hotari daca accepta
emdr si de-a fi pregatit propriu zis pentru ce urmeaza. Fac chiar si antrenamente cu clientul in
care sa isi ia o imagine in minte pe care s-o mentina in timp ce „crede”/se gandeste la ceva
anume.
-credeam ca sunt proasta de-a binelea si aveam frica ca voi fi proasta toata viata, aveam spaima
de-a nu sti cum sa rezist 12 ani de scoala precum si ca mama ma va batea pana ma va omori.
Chiar „credeam” toate astea. Pe atunci nu stiam sa pun in cuvinte dar acum pot sa -mi dau seama
ca trairile mele asta insemnau.
-bun, ne reamintim ca implicarea in amintiri prin emdr presupune pastrarea amitirii si schimbarea
doar a „interpretarii” de moment pe care creierul a conservat-o in amintire. Nu putem schimba
decat cognitia urmand sa vedem cum vor fi senzatiile din corp.
-care ar putea fi cognitia noua, mai adecvata amintirii luata cu tot cu urmari?
De aici ne-am pornit pe testat idei si cognitii, nu le mai scriu ca ar insemna sa scriu mult. Am tot
probat idei pana ne-am dus la una „mama opera cu erori, nu am fost proasta, am fost un copil
normal dar abuzat si vulnerabil. Daca as fi fost proasta, as fi fost proasta si acum, dar nu-s si n-am
fost nicioadata”. Aceasta frazuloaie am mai cizelat-o pana s-a scurtat in propozitia „eram ok dar
mama nu stia” si apoi am restrains-o la „eram ok, sunt ok”, ne-am facut stimularile bilaterale din
emdr si tensiunea s-a redus mult. Am lasat in lucru povestea s-o slefuim si tema pentru acasa a
fost sa exerseze „starea floare albastra” s-o avem ancora in mlastina trecutului colcaind de
prostie.
Ne-am hotarat sa facem din GOLUL care apare si in present un glob ca o sferă, glob in care sa
tinem floarea albastra. Stiti ca sunt pe piata globuri de sticla cu flori artificiale in ele )) adica
avem reprezentarea ideii. Nice, nu?
Golul ăla care o sperie ca o dă de gol (!!) va fi spatiul unde punem ceea ce vom crea in terapie.
Bine, chiar ca aveam nevoie de un nou spatiu unde sa tinem lucruri pana le dam in folosinta ))
Iata deci de unde pleci si unde ajungi.
Iata deci cand pleci din prezent si dai de mlastinile din trecut cat de lucid trebuie sa fii sa nu
ramai acolo si sa retraiesti si sa te disociezi.
Iata cum cu mintea de adult poti intelege altfel trecutul ca sa poti sa scoti de acolo ce ai nevoie.
Iata de ce in folclor este vorba „cine zice, ăla e”!
Iata cum, un material bine de tot pregatit si folosit stil emdr face posibil sa umbli la amintiri si sa
scoti toxicul de acolo. Iata cum scriptul din amintire se dovedeste a fi mai intens si periculos
decat s-a dovedit experienta in sine. Umbland la amintiri deci la memorie, inclusive intervii in
planul neurologic al corpului, lucru indraznet si sanogen, adica o experienta de frontieră care
duce curajul psihologic in zona memoriei, celulelor, sistemului nervos si mai ales al lui „cine sunt
eu? Cine pot fi eu? Pot eu sa intervin in biologia mea?”
Cu mandrie, raspunsul la intrebarea „pot eu sa intervin in biologia mea”, este da!
Cu Luna am mai facut o tură de emdr acum cateva luni, procesand un doliu dupa tatal ei, un doliu
neincheiat. A fost spectaculos de misto si acel capitol, cu urmari trainice, solide si mai ales
persistente de acceptare a mortii tatalui, de disparitie a vinovatiei si de linistire.
E fantastic ce pot face doi oameni in cabinet, un terapeut si un client in cadrul relatiei terapeutice,
pentru ca, impreuna oamenii sunt mult mai puternici decat sunt luati separat.
Later edit: postasem mai devreme cazul pe blog si mi-au scris doi oameni ca nu-l pot deschide. A
mai intampinat cineva aceasta problema, sa nu se deschida blogul meu www.vikidumitrache.ro ?