Cântec:
Prezentator
Fiindca azi e sarbatoare
Si cu totii ati venit
Noi va facem o urare
Si va spunem “Bun venit!”
Dragi parinti, frati, surioare
Azi e zi de sarbatoare
Gradinita da serbare!
Prezentator
Suntem adunaţi aici
O mulţime de pitici
Şi mai mari, Dar şi mai mici.
Să cântăm şi să jucăm
Pe toţi să vă bucurăm.
Că e seara de Ajun.
Şi-aşteptăm pe Moş Crăciun!
Prezentator
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat.
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Tata
Vai! Ce frig este afară
Mâinile nu le mai simt
Şi zăpada dă năvală
Totul e alb pe pământ!
Mama
Vino lângă foc aproape
Că ţi-am pregătit bucate
Să mâncăm pe săturate,
C-asta-i seara de Ajun
Mâine e Sfântul Crăciun.
Copilul
Tată,tată am visat
Spune-mi oare e-adevărat?
Că Moş Crăciun nu mai există
Şi asta-i o veste tristă.
Poştaşul
Poşta! Poşta! O scrisoare
Plătiţi timbrul fiindcă n-are!
Eu sunt Tic-Pitic poştaşul
Ce cutreier tot oraşul.
Vin cu tolba în spinare
Să aduc o veste mare,
La copii mari şi mici.
Hei,dar nimeni nu-i aici?
Ia te uită! Bună seara!
Îmbrăcaţi-vă de drum
Să plecăm spre Moş Crăciun,
Vă invită în ţara lui
Ţara miracolului.
Mama
Hai băiatul meu frumos
Cuminţel şi respectuos
Hai cu tata şi cu mine
La cea mai mare întâlnire.
Ceasul
Tic, tic, tac este ora de sculare
Moş Crăciun hai în picioare
Că e timpul de plecare
Totu-i gata de încărcare.
Drum lung ai de străbătut
Cu sania-ncărcată
Tu colinzi lumea toată.
Intră Moșul purtând în mână o scrisoare ce nu se mai termină.
Moșul:
Of, of, of, ce supărare,
Dragii mei, ce-i de făcut?
Căci copiii din scrisoare
Multe lucruri mi-au cerut.
Roboței și mașinuțe
Vor copiii mai ghiduși,
Pregătite de mânuțe
Harnice, de spiriduși.
Cantec
Renul Comet :
(Oftează.) Dragă Moșule, eu mor!
Amețesc și nu văd bine,
Chiar și coarnele mă dor!
Ia-mă-n brațe-un pic la tine.
Renul Cupid :
Hei, hei, Comet fii cuminte,
Dărâmi Moșul, măi băiete!
Uite și eu sunt fierbinte
Și sunt ud ca un burete.
Tremur rău, capul mă doare,
În picioare nu pot sta.
Nu vreau apă, nici mâncare…
Sunt lovit de-o boală grea!
Renul Comet :
Da, așa-i, nu mai zburăm
La Crăciun cu daruri mii
Și cred c-o să supărăm
Milioane de copii!
Cantec
Spiriduș :
Un Crăciun plin de-ntristare
Îi așteaptă pe copii.
Cum să le cerem iertare,
Cum le ducem jucării?
Câte daruri, ia priviți:
Aranjate, pregătite,
Pentru copilași cuminți,
De noi toți meșteșugite.
Spiriduș(partea I)
La atelier aici
Avem rachete şi mingi
Sunt copii ce fac mişcare
Cu bicicleta şi trotineta pleacă la plimbare
Şi pe role, pe patine
Sportul face numai bine.
Spiriduș
Uitați, scrie în scrisoare
O fetiță ce n-aude,
Că ar vrea o stropitoare,
Floricelele să ude.
Ar mai vrea și-o păpușică
Cu o rochie de zână.
Dar mai bine, la bunică
Vrea un șal. Că e bătrână.
Spiridus
Bine zici! Uite aici,
Scrie un copil, Bogdan,
Pentru frații lui mai mici
Vrea o minge și-un ghiozdan.
Pentru el nimic nu cere?
Sărăcuțul! Pune-ndată
Niște biscuiți cu miere
Și mai multă ciocolată!
Spiridus
Da, da, știu. Am pregătit
Lucrurile așteptate
Și-ntre ele am dosit
Cărți și dulciuri aromate.
Pune și niște caiete
Și creioane și un fes!
(Noi aici n-avem tablete,
Asta cred c-ați înțeles!)
Zana Iarna:
Bună seara, bună seara,
Pregătită-i sănioara?
Ce-i aici? Ce s-a-ntâmplat?
De ce zac renii pe jos?
Peste ce necaz au dat?
Ori, prea mult zahăr au ros?
Zana Craciunului:
Renii parcă n-au suflare!
Dă-mi un pic de praf de lună
Și un colț de stea de mare.
Da, da, haide și stropește
Cu nectar de margaretă
Și-apoi, zână, pregătește
Poțiunea ta secretă.
Ren Dancer ( se strâmbă):
Doctoria ta e bună
Dragă zână, mulțumesc!
Are gust de mătrăgună…
Aoleu, ce amețesc!
Trage-mă Rudolf de coadă
Și ridică-mă-n picioare,
Că sunt moi, parcă se-nnoadă…
Of, ce vrajă-ngrozitoare!
Renul Rudolf :
Veniți iute, nu mai pot!
Ce durere de copite,
Coarnele aș vrea să-mi scot
Că mă dor, parcă-s lovite.
Uitați, limba mi-e albastră
Și urechile îmi sună,
Vai și-amar de viața noastră
Mă mănâncă pielea, zână!
Zâna Iarna:
Zana, haide, să plecăm!
Știu un leac sub stânca-albastră
Și-am putea să vindecăm
Bieții reni din țara noastră.
Zana Spiridus
Bine-ar fi așa să fie
Și vraja să o stârpiți,
Ca s-aducem bucurie
La copiii cei cuminți.
Care nu fac mofturele
La dormit și la mâncare,
Au grijă de jucărele
Și se-nchină la culcare.
Zânele pleacă.
Spiridus (cască, se uită în zare):
Of, ce lungă-i așteptarea!
Somnul parcă mă cuprinde
Și oricât de mare-i zarea
Nicio stea nu se aprinde.
Nu vin zânele și pace,
Sunt așa îngrijorat…
Somnul asta nu-mi dă pace,
Chiar și Moșul a căscat!
Luna:
Dragii mei, au adormit
Obosiți de-atâta muncă.
Chiar și Moșu-a ațipit,
Zânele-așteptând s-ajungă.
(Pleacă într-un colț . Intră vrăjitorul, tiptil. Râde când vede că toți dorm. Se
bucură. Trece pe la fiecare. Muzică orchestrală.)
Vrăjitorul:
Ha, ha, ha, ce mai lucrare,
Renii toți sub vrajă sunt.
Nu vor mai putea să zboare
Cu cadouri pe Pământ.
Nici un pici nu e prea bun
Și nu vreau să-i văd primind
Daruri, sub brad, de Crăciun.
Nu suport să-i văd zâmbind!
Să trag Moșul de mustețe?
Ori pe reni să-i trag de coarne?
(Râde.) Ia uitați, ce triste fețe!
De Crăciun, chiar Moșul doarme!!!!
Zana Craciunului:
Hoțule, acum te-am prins!
Ai furat la toți Crăciunul!
Vraja totul a cuprins,
Reni să zboare, nu-i niciunul!
Zana Spiridus:
Tu ești cel ce ne oprește
Să ajungem la copii?
Sănioara cum pornește
Fără reni, răule, știi?
Zana Iarna:
Ce-or să spună sărăcuții
Când sub brad nu vor găsi
Daruri de la Moș, micuții,
Cât de întristați vor fi!
Spiridusul (îi arată scrisoarea):
Uită-te aici băiete!
În scrisoare scrie clar:
Băieței bolnavi și fete,
Toți așteaptă câte-un dar.
Sau copii mici, necăjiți
Ce n-au nicio jucărie,
Sau n-au unul din părinți…
Toți așteapt-o bucurie!
Vrăjitor:
Nu vă cred! Doar eu n-aveam
Pe nimeni să mă iubească
Și copii veseli zburdau,
Sub privirea părintească.
Primeau daruri și hăinuțe
La brăduțul strălucind
Iar eu, rece la mânuțe
Adormeam singur, flămând.
Spiridus
De-aia urăști tu Crăciunul
Și-aduci altora tristețe?
Vinovat nu e niciunul
Că tu nu vezi frumusețe.
Să faci daruri e firesc,
Uite, câtă bucurie
Au copiii când primesc
De la Moș o jucărie.
Spiridus
Nu au toți copiii casă,
Ori n-au bani, ori sănătate,
Să le facem mai frumoasă
Seara de Crăciun. Se poate.
Să le punem în privire
O sclipire, o speranță.
Poți să ai și tu iubire,
Nu mai fi o Babă-Cloanță!
Vrăjitorul:
Bine, gata, înțeleg.
Am greșit și-mi cer iertare.
Uitați, vraja o dezleg
Și pun renii pe picioare.
Moș-Crăciun:
Oh oh oh, ce bucurie
Căci cu bine s-a sfârșit.
Spiriduși, ce gălăgie,
Am plecat! M-ați asurzit!
Prezentator
Noi am pregătit colinde
Şi din suflet le cântăm.
Bucurii şi sănătate
Tuturor noi vă urăm.
Poezii am pregătit
Şi sub bradul împodobit
Noi frumos le-om recita
Şi tot vă vom colinda.