Sunteți pe pagina 1din 3

LEONHARD EULER

( BASEL,15.04.1707- PETESBURG,18.09.1783 )
matematician , mecanician , astronom ,fizician

A studiat la Universitatea din Basel ( Elvetia ) . A dorit sa obtina un post


la universitatea pe care a urmat-o , dar refuzul oficialitatilor l-a facut sa accepte (
in 1727 ) invitatia de a merge in Rusia , sa lucreze la Academia de Stiinte din
Petersburg . La 26 ani , a devenit membru al acestei academii . Situatia precara
ce domnea in Rusia determina pe Euler sa primeasca ( in 1741 ) invitatia lui
Frederic al II-lea de a veni profesor la Academia de Stiinte din Berlin , unde si-
a continuat prodigioasa sa activitate timp de 25 ani , dupa care revine ca
director al Academiei din Petersburg , la staruinta Elisabetei a II-a ; aici va
ramane pana la sfarsitul vietii sale . Viata lui L.Euler – aureolata de distinse si
binemeritate onoruri , dar si umbrita de cumplite nenorociri – constituie un
exemplu minunat de munca dedicata stiintei si progresului omenirii. A fost ales
membru la 8 academii ; s-a bucurat de stima multor personalitati : P.Laplace il
considera “invatatorul nostru al tuturora” , C.Gauss spunea “studiul lucrarilor lui
Euler constituie cea mai buna scoala pentru cele mai variate domenii ale
matematicii “ , iar F.Arago afirma : “Euler calculeaza asa cum oamenii respira
si vulturii planeaza in vazduh “. Intr-adevar , L.Euler a scris ( in afara celor
peste 2800 scrisori importante prin informatiile lor stiintifice si istorice )
aproximativ 1200 memorii – operele sale cuprinzand 80 volume mari – fiind
primul in lume ca productivitate stiintifica . Vedem astfel ca aprecierea lui
M.Fuss ca “Euler s-a angajat ca sa furnizeze Academiei din Petersburg atatea
memorii incat sa publice in analele ei si 20 ani dupa moartea sa” , a fost cu mult
depasita , dupa cum a remarcat F.Rudio ca “ a dat mai mult decat a promis , caci
lucrarile sale au ornamentat memoriile Academiei din Petersburg pana in 1823 ,
adica la 40 ani dupa moartea sa.
Din cauza muncii excessive , la 28 ani , Euler a suferit o congestie
cerebrala , pierzandu-si ochiul drept ; “ voi avea mai putine distractii “ a spus si
a continuat sa munceasca cu aceeasi pasiune. La varsta de 59 ani si-a pierdut cu
desavarsire vederea , insa orbirea nu l-a impiedicat sa-si continuie rodnica
activitate , dictand rezultatele cercetarilor sale unui fiu , Albrecht.

L.Euler putea lucra oricum si oriunde ; avea darul de a calcula mintal ,


fara a comite greseli nici la calculele lungi . Era un matematician de o aleasa
cultura : cunostea istoria popoarelor , stia si recita in intregime Eneida lui
Vergiliu ; a lucrat multi ani la alcatuirea hartii geografice a Rusiei , a publicat o
lucrare asupra muzicii , etc.
In domeniul matematicii , zeci de teoreme , formule si notiuni ii poarta
numele sau; a adus contributii de valoare in toate ramurile matematicii : in
algebra – definirea logaritmului unui numar prin considerarea operatiei inverse a
ridicarii la putere , introducerea ecuatiilor reciproce , studierea ( 17 ani ) a
problemei rezolvabilitatii prin radicali a ecuatiilor algebrice de grad mai mare
decat patru , crearea teoriei fractiilor continue , introducerea notatiilor e ,i , f(x);
in geometrie – dreapta , cercul care ii poarta numele ; redescoperirea formulei
privind numarul fetelor , varfurilor si muchiilor unui poliedru convex , etc. ; in
trigonometrie , pe care o trateaza analitic ( nefiind precedat de altcineva ) , in
teoria numerelor – legea reciprocitatii cuadratice ; in analiza matematica –
dezvoltari in serie , metode pentru integrarea anumitor tipuri de integrale
remarcabile , etc.
L.Euler are cercetari importante in mecanica , in optica , in astronomie.
Opere principale :”Mechanica , sive Motus Scientia analytice exposita “
(1763); “Methodus inviendi lineas curvas “ (1744) ; “Theoria motuum
planetarum “ (1744) ; “Scientia navalis “(1749) ; “Institutiones calculi
differentialis (1755) ; “Institutiones calculi integralis “ (1768/70); “Dioptrica “
(3 volume ).

S-ar putea să vă placă și