CAPITOLUL 1

Introducere
OBIECTIVE DE ÎNVĂŢARE

• În acest capitol veţi:

• Învăţa sensul acronimului “scuba”
• Învăţa despre brevetarea ca scafandru
• Învăţa despre NAUI Worldwide
• Afla despre cursurile NAUI
• Învăţa despre unele riscuri ale scufundărilor
• Înţelege obligaţiile dumneavoastră privind prezenţa la curs, sănătate şi fitness
• Înţelege de ce drogurile, alcoolul şi scufundările nu se potrivesc

Scufundările constituie cel mai deosebit sport extrem de pe planetă. În lumea subacvatică,
puteţi privi frumuseţea delicată a micilor peşti în preajma unui recif tropical viu colorat. Puteţi simţi
exaltarea înotului alături de broaştele ţestoase de mare, delfini sau balene. Cu foarte puţin
antrenament, puteţi face filmuleţe subacvatice ce vă vor încânta familia şi prietenii. Ca
scufundător, puteţi vedea istoria cum se derulează, pe măsură ce descoperiţi comori fabuloase şi
oraşe scufundate.
Scunfundările sunt un sport extrem pe care îl puteţi face aproape oriunde în lume. De la
epavele din Marile Lacuri până la recifurile tropicale din Australia, de la pădurile de varec din
California până la coastele stâncoase din Marea Mediterană, oriunde este apă, de obicei se pot
face şi scufundări. Atâta timp cât sunteţi sănătoşi şi aveţi echipamentul şi pregătirea necesară,
puteţi să vă bucurati de scufundări.
Deşi poate vi se va părea că sunt prea multe informaţii ce trebuie asimilate despre scufundări,
nu trebuie să fiţi un expert pentru a vă bucura de ele. Puteţi să vă bucuraţi de plăcerea
scufundărilor prin efectuarea şi absolvirea cursului NAUI Scuba Diver. Există tipuri de scufundări
mai complexe şi provocări pe care le puteţi experimenta mai târziu, dar cunoştinţele de bază
despre scufundări vă vor permite să vă începeţi propria aventură subacvatică.
Pentru a vă bucura de scufundări în zona în care locuiţi, va trebui să învăţaţi să folosiţi
echipamentul specific acelei zone. Deşi poate părea descurajator la prima vedere, echipamentul
de scufundare este foarte simplu de folosit. Precum conducerea unui autoturism, nu trebuie să
înţelegeţi fiecare aspect al echipamentului, pentru a fi în stare să îl folosiţi. Trebuie doar să ţineţi
minte că pentru a efectua scufundări în alte zone, sau scufundări speciale trebuie să aveţi
echipament adiţional şi experienţă în utilizarea acestuia.

CE SUNT SCUFUNDĂRILE?

S-ar putea să ştiţi deja că iniţialele “SCUBA” vin de la “ Self Contained Underwater Breathing
Apparatus ( Aparat Autonom de Respirat Sub Apă ). Vă veţi scufunda purtând în spate o butelie
cu aer comprimat . Aerul din butelie ajunge în gură trecând printr-un detentor care reduce
presiunea din butelie la presiunea apei din jurul dumneavoastră.
Veţi auzi alţi scafandri referindu-se la scuba diving ca fiind scufundări recreaţionale sau
scufundări sportive. Aceşti termeni sunt folosiţi pentru a defini scuba divingul ca scufundări de
agrement, în opoziţie cu scufundările comerciale pe care scafandri profesionişti sunt plătiţi să le
efectueze.
S-ar putea, de asemenea, să auziţi de termenul „scufundare tehnică”. Acest termen se referă
la scufundări mai specializate, ce au nevoie de echipament şi antrenament suplimentar pentru a
explora zone mai dificile din lumea subacvatică.
Veţi mai auzi şi de termenul “scufundare liberă”. Aceasta presupune scufundarea fără aparat
de respiraţie subacvatică. În timpul scufundării libere vă ţineţi respiraţia şi coborâţi la mică
adâncime. Ea mai e cunoscută sub numele de “scufundare în apnee”.
Brevetarea ca scafandru NAUI vă va pregăti pentru a deveni un scafandru începător.
Instructorul vă va învăţa de asemenea principiile scufundării libere, în apnee. Stăpânind abilitatea
de scufundător lliber veţi deveni un scafandru mult mai bun.

2
CE ESTE BREVETAREA CA SCAFANDRU?

Deoarece nu există reguli care să guverneze scuba divingul recreaţional, în foarte multe ţări,
instructorii profesionişti ce lucrează în industria scufundărilor au căzut de acord în privinţa
anumitor standarde minime de antrenament pentru scafandri sportivi.
Trebuie să îndepliniţi aceste standarde pentru a primi un atestat de brevetare.
Instructorul dumneavoastră NAUI va adăuga lecţii suplimentare de antrenament specifice
zonei în care învăţaţi să faceţi scufundări.
Certificarea dumneavoastră vă va permite accesul la anumite servicii, precum închirierea unei
butelii de aer, sau vă veţi bucura de o zi de scufundări la bordul unui vas charter.
Cursul de brevetare pentru scafandri NAUI vă va învăţa fundamentele scufundării. Veţi
deprinde tehnica selectării şi operării echipamentului, efectele scufundării asupra corpului uman şi
informaţii generale despre mediul de scufundare local. Odată ce aţi terminat acest curs şi aţi
obţinut brevetarea de scafandru în apă deschisă, veţi fi calificaţi pentru a face scufundări în
condiţii similare celor în care aţi urmat cursul.
Diferitele nivele de brevetare semnifică cunoştinţe speciale de scufundător. După completarea
cursului de brevetare ca scafandru NAUI, veţi putea efectua cursuri specializate în care veţi învăţa
diferite arii de interes ale scufundărilor. Spre exemplu, veţi dori să efectuaţi un curs de scafandru
de intervenţii sau fotografie subacvatică. Există de asemenea cursuri de vânătoare subacvatică,
scufundări nocturne etc.
Instructorul dumneavoastră a învăţat să facă scufundări într-un curs similar celui pe care îl
urmaţi acum. În plus, el a absolvit cursuri suplimentare de conducător pentru efectuarea de
scufundări organizate, precum şi tehnici de salvare. Înainte de a primi brevetul de instructor el a
mai urmat şi cursuri dure de tehnici de predare şi a trebuit să demonstreze că deţine cunoştinţele
şi abilităţile necesare în faţa unui juriu format din instructori experimentaţi.
Brevetarea ca scafandru NAUI este începutul aventurii dumneavoastră de scufundător. Este
licenţa dumneavoastră de scufundător şi de învăţare a lumii subacvatice. Nu există nimeni care să
cunoască totul despre scufundări, dar veţi descoperi că o mare parte din plăcere constă în
procesul de învăţare.

CE ESTE NAUI?

Cursul de brevetare ca scafandru este ţinut de un instructor certificat de Naţional Association

of Underwater Instructors, cel mai des menţionată ca NAUI World Wide. NAUI a fost fondată în
1960 şi este una din cele mai vechi şi respectate agenţii de brevetare a scufundătorilor din lume.
Puteţi fi mândri de certificatul dumneavoastră, deoarece cursurile NAUI se numără printre cele mai
dure, depăşind cu regularitate minimul standardelor din domeniu.

Cursurile NAUI

În plus faţă de urmarea cursului de brevetare NAUI, pot fi predate cursuri ce vă vor creşte
educaţia în domeniu.
Două dintre cursurile NAUI pe care le puteţi urma sunt:
- cursul de Advanced Scuba Diver
- cursul de Master Scuba Diver

Cursul de Advanced Scuba Diver NAUI vă îmbunătăţeşte cunoştinţele şi abilităţile. Este

proiectat pentru scufundători proaspăt brevetaţi şi vă arată diferitele tipuri de activităţi disponibile
scufundătorilor certificaţi.

Cursul de Master Scuba Diver vă ajută să dobândiţi cunoştinţe academice la nivel de lider şi
vă permite să participaţi la scufundări avansate într-un curs încântător.

Mulţi oameni spun că scufundările le-au schimbat carierele si chiar vieţile. Prin acumularea de
experienţă în scufundări şi prin participarea la cursuri progresive pe care vi le oferă instructorul
3
sau baza de scufundare NAUI, puteţi dobândi cunoştinţe, abilităţi şi experienţă ce vă va pregăti să
dobândiţi propriul certificat de Instructor NAUI.

Cursurile de Specialitate NAUI

Instructorii NAUI predau, de asemenea, mai multe tipuri de cursuri de specialitate. Unele din
aceste cursuri acoperă domenii precum:
- scafandru de salvare şi intervenţie
- scufundare la epave
- scufundare la mare adâncime
- fotografiere şi filmare subacvatică
- scufundare în ape îngheţate
- scufundarea în caverne şi peşteri
- vânătoare subacvatică
- scufundare de noapte
- scufundare tehnica
Aceste cursuri sunt distractive şi îndeamnă la aplicarea în practică a cunoştinţelor pe care le
veţi dobândi în cursul de brevetare ca scafandru NAUI. Cursurile de specialitate vă dau ocazia să
învăţaţi aceste activităţi mai rapid şi mai in siguranţă decât dacă aţi fi încercat pe cont propriu. Cu
cât veţi acumula mai multă experienţă sub supravegherea unui instructor NAUI, cu atât mai sigur
pe sine şi confortabil vă veţi simţi în apă.

CARE SUNT RISCURILE SCUFUNDĂRII?

În orice sport exista riscuri. Scuba divingul, ca sport, are unele riscuri pe care trebuie să le
înţelegeţi înainte să deveniţi scufundător.
Majoritatea scufundărilor sunt foarte uşoare. Totuşi, la fiecare scufundare există posibilitatea
de a vă obosi foarte tare. Acest lucru se întâmplă daca vă scufundaţi în apă rece, în curenţi
puternici sau pe plaje cu valuri.
Ca în orice activitate, cel mai mare risc este de a fi rănit sau chiar omorât. Rănirile grave sau
moartea cauzate de scufundări sunt foarte rare, totuşi, majoritatea scufundătorilor nu au avut nici
un fel de ghinion. Cu toate acestea trebuie să fiţi conştienţi că riscul există. Ca scufundător trebuie
să acceptaţi acest risc şi să vă asumaţi responsabilitatea pentru propriile acţiuni. Veţi fi rugaţi să
semnaţi formularul Express Assumption of Risk Associated with Diving and Related Activities
(Asumarea Riscurilor Asociate Scufundărilor sau altor Activităţi Înrudite) ce explică riscurile
scufundării. De asemenea, acest formular explică limpede fiecare tip de risc asociat cu
scufundările. În plus, instructorul personal vă va explica riscurile scufundărilor, în general şi orice
alte riscuri unice, specifice locurilor de scufundare din regiune.
Dacă sunteţi minor, va trebui ca părinţii dumneavoastră să cunoască şi să înţeleagă riscurile
la care vă expuneţi în timpul unei scufundări. Ei vor fi puşi să semneze un act de permisiune şi fişa
medicală.
Mulţi oameni care nu au petrecut mult timp înotând în ocean sau alte suprafeţe de ape
deschise au o teamă de a învăţa să se scufunde. Vă veţi face poate griji în ceea ce priveşte
echipamentul, viaţa marină sau mediul înconjurător. Acest lucru este normal şi de aşteptat.
Scufundările sunt rareori aşa cum le vedeţi în filme sau în documentarele de televiziune.
Odată ce deveniţi scufundător, veţi începe să descoperiţi rapid erorile din filmele ce conţin scene
cu scufundări.
Când intraţi sub apă, veţi descoperi că majoritatea peştilor fug de scafandri, aceştia fiind
aproape întotdeauna cele mai periculoase creaturi din împrejurimi.
Există metode de minimizare a riscului în timpul unei scufundări. Cunoscând riscurile puteţi să
le evitaţi şi puteţi face ca probabilitatea lor de apariţie să fie foarte mică.
Una dintre cele mai populare prejudecăţi despre scufundări este aceea că puteţi rămâne
foarte uşor fără aer sub apă.
Cantitatea de aer pe care o aveţi în butelie limitează perioada de timp pe care o puteţi petrece
sub apă. Scufundătorii folosesc un SPG ( manometru submersibil) ce-i ajută la monitorizarea
4
cantităţii de aer şi la determinarea momentului când trebuie să iasă la suprafaţă. La fel cum un
şofer monitorizează nivelul combustibilului din rezervor, aşa un scafandru urmăreşte presiunea
aerului din butelie. Totuşi trebuie să urmăriţi mai frecvent presiunea aerului. Ca o precauţie, mulţi
scafandri poartă cu ei un detentor suplimentar ce le permite să împartî aerul cu coechipierul, în
caz de urgenţă, sau chiar o butelie de aer independentă, ca sursă de rezervă. Dacă sunteţi
responsabil sau prevăzător, riscul de a rămâne fără aer sub apă este foarte mic.
O altă idee preconcepută este aceea că echipamentul unui scufundător nu este de încredere.
Foarte puţini scafandri se confruntă cu probleme ale echipamentului dacă acesta a fost bine
întreţinut. Un detentor prost întreţinut cel mai probabil vă va furniza mai mult aer decât aveţi
nevoie. Ca parte a cursului de brevetare a scafandrilor NAUI, veţi fi învăţaţi să aveţi grijă de
echipament şi să-l inspectaţi înainte de fiecare scufundare. Ocazional, o piesă din echipamentul
dumneavoastră se va lărgi sau se va decalibra în timpul unei scufundări, dar veţi fi învăţaţi cum să
rezolvaţi uşor aceste incidente minore.
O altă îngrijorare generală este că, în timpul unei scufundări în ocean, sunteţi sub constanta
ameninţare a unui atac al rechinilor. Foarte puţini scafandri au avut măcar ocazia să vadă un
rechin în timpul unei scufundări obişnuite. Există călătorii speciale pentru scufundătorii
experimentaţi care au ca unic scop observarea sau fotografierea rechinilor. Oportunitatea de a vă
scufunda împreună cu aceste creaturi unice este un lucru rar şi special.
De cele mai multe ori când un rechin întâlneşte cu un scafandru se va arăta puţin sau chiar
deloc interesat, doar dacă nu a fost momit cu mâncare. Scafandrii care stau calmi, înoată încet şi
rămân sub apă, de obicei nu sunt băgaţi în seamă de rechini. Rechinii, aproape ca orice creatură
subacvatică, vă vor lăsa în pace dacă nu sunt hărţuiţi.

CARE SUNT OBLIGAŢIILE VOASTRE

Ca student al cursului NAUI Scuba Diver aveţi anumite obligaţii.

Prezenţa:
Aveţi obligaţia să fiţi prezent la cursuri, să fiţi activ şi să completaţi satisfăcător fiecare şedinţă
teoretică şi practică. Scufundările nu sunt complicate, dar cunoştinţele şi abilităţile pe care le
învăţaţi se construiesc pe parcursul cursului. Trebuie să înţelegeţi principiile simple pentru a le
putea aplica în timpul unei scufundări în ape deschise. Dacă nu participaţi la fiecare sesiune de
antrenament, cunoştinţele şi abilităţile dumneavoastră vor fi incomplete. Dacă lipsiţi la anumite
sesiuni, este responsabilitatea voastră să aranjaţi cu instructorul să le efectuaţi ulterior. Aveţi grijă
să luaţi notiţe pe durata tuturor şedinţelor teoretice. Instructorul vă va oferi informaţii suplimentare
ce s-ar putea să nu fie prezente în manual. În particular, veţi învăţa despre tehnicile locale de
scufundare în timpul lecţiilor şi a scufundărilor în ape libere.
Veţi deprinde abilităţi de scufundare într-un spaţiu special amenajat. Aceste sesiuni pot avea
loc într-o piscină sau porţiune de apă mică, fără valuri . Odată ce aţi deprins abilităţile scufundării,
le puteţi demonstra confortabil, instructorul dumneavoastră vă va duce într-o serie de scufundări în
apă deschisă, unde veţi practica cele învăţate, în condiţii reale de scufundare.
Va trebui sa promovaţi examinările teoretice, cele în piscină şi în apă deschisă, până când
instructorul vă va elibera brevetul de scafandru NAUI. Chiar dacă treceţi toate testele teoretice şi
practice, dar instructorul nu crede că aveţi judecata şi responsabilitatea pentru scufundarea în
condiţii optime, este obligaţia lui să vă refuze brevetarea. El vă va explica ce trebuie să faceţi
pentru a fi certificat şi vă va ajuta să atingeţi acest scop.

Sănătatea:
Să fiţi sănătos fizic şi psihic este o cerinţă obligatorie pentru scufundare. Pentru a putea face
o scufundare trebuie să:
- aveţi inima şi plămânii sănătoşi
- aveţi urechile şi sinusurile desfundate
- nu aveţi vreo boală ce vă limitează abilitatea de a vă scufunda
- nu aveţi vreo problemă ce poate duce la starea de inconştienţa
Instructorul dumneavoastră vă va pune să completaţi o fişă medicală înainte de a putea
5
participa la sesiunile practice ale acestui curs. Dacă veţi indica vreo problemă care v-ar putea
afecta capacitatea de scufundare, vi se va cere să faceţi o examinare medicală şi să obţineţi
permisiunea scrisă a medicului înainte de începerea antrenamentelor.
Vârsta sau condiţia fizică l-ar putea, de asemenea, face pe instructor să solicite un examen
fizic înaintea începerii scufundărilor. Acest lucru este spre binele dumneavoastră. Indiferent de
părerea fiziologului, instructorul NAUI poate refuza să vă antreneze dacă aveţi o contraindicaţie
(astm, diabet, epilepsie, etc.) pentru scufundări.
Femeile au considerente speciale, spre exemplu în timpul sarcinii. Nu au fost făcute studii
complete privind efectele presiunii crescute a aerului asupra fătului. De aceea, o femeie
însărcinată nu ar trebui să se scufunde.
Dacă o femeie poate face activităţi fizice pe durata menstruaţiei, poate, de obicei, să participe
la scufundări. Dacă apar crampe sau alte efecte ale menstruaţiei care limitează abilităţile unei
femei pe uscat, este recomandat să nu facă nici scufundări.

Condiţia fizică
Conditia fizică este capacitatea de a îndeplini cerinţele fizice pentru o anumită activitate.
Trebuie să fiţi făcut pentru a vă scufunda. Iniţial, acest lucru înseamnă să aveţi bune abilităţi
acvatice, precum a putea înota cel puţin 200m fără oprire. Acest lucru demonstrează fitness-ul
acvatic necesar pentru a vă simţi confortabil în apă. Mai târziu va trebui să vă formaţi fitness-ul
pentru folosirea labelor şi pentru dezvoltarea altor abilităţi acvatice.
Doar pentru că sunteţi în formă pentru anumite sporturi, nu înseamnă că sunteţi în formă şi
pentru scufundări, pentru că muşchi diferiţi sunt folosiţi în scopuri diferite. Jucând sporturi precum
baseball nu înseamnă că vă menţineţi în formă pentru scufundări. Pentru a fi în formă pentru o
activitate este necesar să participaţi regulat la o asemenea activitate. Cea mai bună metodă de a
rămâne în formă pentru scufundări este să vă scufundaţi regulat, să înotaţi cu mască, snorkel şi
labe. Ţineţi minte că abilitatea de a vă scufunda în siguranţă scade odată cu inactivitatea. Înainte
de a reîncepe să vă scufundaţi, după o pauză de o lună sau mai mult, ar trebui să vă refaceţi
forma fizică şi abilităţile prin exerciţii la piscină înainte de orice scufundări în apă deschisă.
Cursurile de reîmprospătare oferite de bazele de scufundare şi instructorii NAUI oferă ocazia de a
vă şlefui abilităţile, de a adăuga noi cunoştinţe bazei existente şi vă ajută să vă recuperaţi fitness-
ul şi abilităţile. Cursurile de reîmprospătare sunt foarte recomandate dacă nu aţi mai făcut
scufundări pentru o perioadă mare de timp.

Drogurile şi alcoolul
Sănătatea bună şi fitness-ul sunt foarte importante pentru o scufundare sigură, dar consumul
de medicamenten sau droguri poate cauza probleme sub apă. Substanţe precum alcoolul,
marijuana şi cocaina, ce vă afectează psihicul şi abilitatea de a gândi clar nu trebuie folosite
niciodată înainte de scufundări.
Orice astfel de substanţă este deosebit de periculoasă dacă este luată înainte de a face o
scufundare. Evitaţi să luaţi orice fel de medicament în ale cărui indicaţii se interzice manipularea
de maşinării, chiar dacă el a fost prescris de un medic. Chiar dacă urmaţi o reţetă prescrisă de un
fiziolog efectele medicamentelor sub presiune sunt, probabil, neprevăzute, în special efectele
secundare. Terminaţi-vă tratamentul înainte de a face vreo scufundare. Nu beţi alcool înainte de
scufundare!
Dacă sunteţi bolnav şi nu vă simţiţi suficient de bine pentru a vă scufunda fără să luaţi un
medicament, nu ar trebui să vă scufundaţi, chiar dacă vă simţiţi bine cu acel medicament. Efectele
medicamentelor se pot schimba sub presiune în feluri neprevăzute. Medicamentaţia poate masca
simptomele bolii dumneavoastră, dar această boală încă există.

Recapitulare
Revedeţi următoarele întrebări despre sănătate şi conditie fizica:

1. Sănătatea bună este necesară pentru scufundare deoarece

_______________________________

6
 2. O persoană ar trebui să nu se scufunde când __________________

3. Adevărat sau fals: Doar persoanele cu probleme în fişa medicală trebuie să facă o
examinare fizică înainte de scufundare. ______________
4. Cea mai bună cale de a menţine fitness-ul pentru scufundare
este___________________________

5. Dacă nu vă simţiţi bine, dar medicamentele vă fac să vă simţiţi bine ar trebui să vă opriţi
să faceţi scufundări pentru că________________________________

Ce urmează?
Veţi afla că scuba diving-ul este una dintre cela mai bune activităţi de care vă veţi bucura.
Prin absolvirea acestui curs de scuba diving veţi fi pregătiţi să participaţi la aventuri subacvatice
cum nu aţi mai avut până acum. Citiţi complet această carte, completaţi caietul de teme, urmaţi
directivele instructorului şi veţi fi gata să învăţaţi cum să vă scufundaţi.

7
CAPITOLUL 2

Echipamentul
de
Scufundare

8
 OBIECTIVE DE ÎNVĂŢARE

În acest capitol veţi:

• Afla despre echipamentul de bază pentru scufundarea liberă.
• Învăţa despre buteliile cu aer, inclusiv tipuri şi mărimi, întreţinere şi verificare, despre
regulatoare şi echipamentul ataşat de obicei
• Învăţa despre diferite tipuri de instrumente pentru scufundare
• Înţelege tipurile de dispozitive de control al flotabilităţii şi cum să-l alegeţi pe cel de
care aveţi nevoie
• Învăţa despre sistemele de lestare.
• Afla despre mai multe tipuri costume de scufundare, pentru încălzire şi protecţie şi veţi
învăţa sa-l alegeţi pe cel potrivit pentru condiţiile în care vă veţi scufunda
• Învăţa despre unele echipamente adiţionale care fac scufundările mai plăcute

Trebuie să folosiţi unele echipamente speciale, indiferent că faceşi scufundări libere sau
scuba. Când veţi purta pentru prima oară echipamentul necesar vi se va părea greoi şi ciudat,
înainte de a intra în apă. Ţineţi minte că fiecare parte a echipamentului este utilă în mediul
subacvatic. Echipamentul este proiectat să fie confortabil în apă, nu pe uscat. Imediat ce veţi intra
în apă vă veţi simţi foarte bine cu el.

CUMPĂRAREA ECHIPAMENTULUI PENTRU SCUFUNDĂRI

Puteţi cumpăra echipamentul pentru scufundări dintr-o mulţime de locuri. Totuşi, cea mai
bună alegere pentru procurarea lui este magazinul local specializat sau cel cu echipamente
sportive, dacă are un raion pentru scufundări.
Există câteva motive datorită cărora ar trebui să vă cumpăraţi echipamentul de la un
distribuitor specializat, ca de exemplu, magazinele afiliate NAUI. Motivele sunt:
• Puteţi vedea şi proba echipamentul în magazin, înainte de a-l cumpăra şi
chiar să încercaţi unul similar, de închiriat, în piscina magazinului
• Distribuitorul local vă poate ajuta să reglaţi anumite componente ale
echipamentului, cum ar fi vestele compensatoare( buoyancy compensators - BCs
) şi vă va lua măsurile pentru un costum făcut la comandă, daca e cazul.
• Distribuitorii locali vă pot furniza instrumentele necesare când achiziţionaţi o
componentă specializată a echipamentului, cum ar fi computerul de scufundări,
carcase pentru echipamentul video, costume uscate.
• De regulă, distribuitorul local poate întreţine şi repara orice echipament pe
care îl cumpăraţi din magazinul lui
• Tot el, v-ar putea închiria sau împrumuta un alt echipament în timp ce al
dumneavoastră este în magazin pentru reparaţii
• Distribuitorul local este singurul care poate încărca butelia cu aer şi furniza
orice lucru la care vă gândiţi în ultima clipă
Întreţineţi o bună relaţie cu distribuitorul dumneavoastră. Vânzătorii vă vor putea ajuta să
alegeţi cel mai bun tip de echipament pentru condiţiile locale de scufundare şi pentru tipul de
scufundare pe care vreţi să-l faceţi.
Cei mai mulţi scafandri începători aşteptă până termină cursul pentru a-şi cumpăra
echipamentul. Este o idee bună, pentru că astfel aveţi ocazia, de obicei, să încercaţi mai multe
tipuri de echipamente în timpul cursului. Totuşi, cei mai mulţi instructori pretind să aveţi personal
anumite părţi ale echipamentului când începeţi cursul de brevetare pentru scafandri NAUI.
Acestea pot fi:
• Masca
• Snorkel-ul
• Botoşei
• Labe
• Mănuşi

9
 ECHIPAMENTUL PERSONAL DE BAZĂ

Puteţi face scufundări libere în condiţii optime cu patru elemente ale echipamentului:
• Mască
• Labe
• Snorkel
• Vesta de salvare
Deoarece purtaţi majoritatea pieselor echipamentului direct pe corp, confortul şi potrivirea
fiecăruia sunt foarte importante.

Masca
Dacă ţineţi mereu ochii deschişi sub apă, fără mască, ştiţi că e imposibil să vedeţi clar. Ochii
noştri sunt adaptaţi pentru vederea în aer. Masca interpune un strat de aer între ochi şi apă,
făcând posibilă vederea clară o obiectelor.
Masca de scufundare diferă de ochelarii de înot pentru că acoperă şi nasul. Acoperindu-vă
nasul, puteţi egaliza presiunea din mască, ceea ce sporeşte posibilitatea de a vă scufunda mai
adânc. Presiune aerului din mască se egalizează cu cea a apei din exteriorul ei când expiraţi în
mască.
Cel mai important lucru când alegeţi o mască este să se potrivească feţei voastre. Pentru a
verifica acest lucru:
1. Puneţi-vă masca uşor pe faţă, fără a prinde bareta pe cap
2. Inspiraţi scurt pe nas şi ţineţi-vă respiraţia
Dacă masca vi se lipeşte de faţă şi nu cade când vă aplecaţi, atunci ea este pe măsura
dumneavoastră. Dacă trebuie să o împingeţi înapoi pe faţă şi să continuaţi să inhalaţi pentru a o
face să rămână la loc, nu e potrivită. (Totuşi, nu se aplică celor cu mustaţă.) Continuaţi să căutaţi
o mască care să vi se potrivească. Încercaţi mai multe, chiar dacă prima se potriveşte bine. Puteţi
găsi alta care să se potrivească şi mai bine.
Puteţi alege din multe tipuri de măşti. Multe caracteristici sunt opţionale. Caracteristici
esenţiale:
- lentile securizate, rezistane la spargere şi care să nu rănească dacă se sparg
- o ramă solidă care să fixeze lentilele bine
- o baretă reglabilă sau o panglică elastică care să acopere o mare porţiune a capului
- posibilitatea de a vă prinde de nas, lucru necesar la egalizarea presiunii în urechea medie.
- o margine dublă, etanşă, care să lipească masca de faţă
Există multe caracteristici opţionale pe care s-ar putea să le aveţi în vedere când vă alegeţi
masca. Cele mai întâlnite sunt:
- o valvă de purjare, pentru eliminarea apei din mască
- lentile laterale care să permită un câmp mai larg de vedere.
- un volum mic, care potriveşte masca mai aproape de faţă oferind un unghi mai larg
de vedere. Facilitează de asemenea golirea apei din mască.
- lentile prescrise cu dioptrii.

Măştile noi au lentile acoperite cu o peliculă subţire de lubrifiant. Puteţi folosi pastă de dinţi
pentru a o înlătura, urmând procedura:
1. Puneţi puţină pastă de dinţi pe fiecare parte interioară a lentilelor
2. Frecaţi întreaga suprafaţă a lentilei cu degetele sau cu o cârpă moale şi uda
3. Clătiţi bine cu apă curată
Spălând lentilele cu pastă de dinţi acestea nu se vor aburi pe interior. De fiecare dată când vă
puneţi masca trebuie să o pregătiţi, astfel încât sa nu se aburească din cauza diferenţei de
temperatură dintre interiorul ei şi apă. Cel mai obişnuit mod de a preveni acest lucru este să
scuipaţi în mască, să frecaţi suprafaţa lentilelor şi apoi sa clătiţi masca. O alternativă mai bună ar
fi folosirea spray-urilor antiaburire, picături sau creme.

10
 Snorkel-ul
Aţi observat probabil că puteţi pluti cu faţa în jos fără a fi nevoie să mişcaţi mâinile sau
picioarele. Este foarte uşor şi aproape oricine poate face acest lucru. Totuşi, de fiecare dată când
trebuie să respiraţi, trebuie să scoateţi capul din apă, lucru ce devine obositor cu timpul. Un
snorkel este răspunsul la această problemă.
Un snorkel vă permite să respiraţi normal în timp ce priviţi frumuseţea de sub dumneavoastră.
Chiar şi copii mici se pot bucura de această activitate. Snorkel-ul vă permite să economisiţi
energia şi aerul din butelia de aer de fiecare dată când înotaţi la suprafaţă.
Există multe caracteristici diferite disponibile la un snorkel. Forma de bază a unui snorkel este
cea a literei “J”, tubul fiind dotat cu un muştiuc ce intră în gură pentru mărirea confortului în timpul
folosirii. Alte opţiuni ce pot fi adăugate unui snorkel includ:
- furtun flexibil ce permite snorkel-ului să se potrivească perfect anatomiei scafandrului
- o supapă pentru a permite golirea apei apei pe la baza buteliei
- un racord ce permite ajustarea muştiucului şi înlesneşte trecerea de la snorkel la detentor
- un dispozitiv ce obstrucţionează intrarea apei prin partea superioară a buteliei în formă de
“J”
- un muştiuc mai moale ce măreşte confortul
Cele mai importante două lucruri ce trebuie luate în considerare la achiziţionarea unui snorkel
sunt confortul şi uşurinţa de a respira. Muştiucul trebuie să vi se potrivească confortabil şi nu
trebuie să se răsucească când vă plasaţi snorkel-ul peste urechea stângă.
Snorkel-ul trebuie să fie între 30 şi 35 centimetri înălţime. Dacă el este prea scurt se va umple
foarte des cu apă. Dacă este prea lung va fi greu să respiraţi aer proaspăt. Diametrul interior al
snorkel-ului trebuie să nu fie mai mic de 2 centimetri. Dacă diametrul este prea mic este ca şi cum
aţi respira printr-un pai. Dacă diametrul este prea mare, snorkel-ul este prea dificil de golit. De
asemenea evitaţi un snorkel ce are unghiuri şi coturi ascuţite.

Botoşeii
Botoşeii au rolul de protejare, bineînţeles, dar şi de încălzire a picioarelor. De asemenea
servesc ca pantofi când păşiţi pe un vas de scufundări. Ei sunt confecţionaţi din neopren, un
cauciuc sintetic injectat cu gaz, de obicei azot, pentru a deveni poros. Micile celule de gaz din
cauciuc funcţionează ca un izolator termic pentru picioarele voastre. Neoprenul este de obicei
acoperit cu nylon pentru a face botoşeii mai confortabili şi uşor de scos sau încălţat. Neoprenul
poate fi subţire sau gros, în funcţie de temperatura apei. Botoşeii trebuie de asemenea să aibă o
talpă ce protejează împotriva pietrelor sau suprafeţelor dure.
Veţi purta de obicei botoşeii împreună cu labele tip papuc, cu baretă, sau chiar împreună cu
cele integrale tip pantof. Unele tipuri de botoşei pe care îi puteţi întâlni sunt:
- cei scurţi, cu grosime de 3 milimetri ce acoperă piciorul până la gleznă, fiind recomandaţi
pentru ape calde
- botoşeii cu fermoar ce acoperă piciorul şi mai sus de gleznă. Fermoarul nu vine direct pe
piele pentru a nu incomoda scafandrul şi este acoperit pentru a împiedica intrarea apei.
Botoşeii ar trebui să vă vină strâns dar confortabil pe picior. Dacă sunt prea largi apa circulă
între botoşei şi picior, răcindu-vă astfel. Spaţiul în exces va împiedica de asemenea fixarea
corectă a labelor, ele putând fi pierdute în timpul scufundării.

Labele de înot
Labele vă ajută la propulsie, permiţându-vă astfel să vă mişcaţi prin apă. Odată ce aţi
îmbrăcat echipamentul de scufundare veţi descoperi că este dificil şi ciudat să vă folosiţi mâinile şi
picioarele pentru a vă deplasa în apă. Cu ajutorul labelor vă puteţi folosi muşchii mai puternici ai
picioarelor pentru propulsia în apă, mâinile rămânând libere pentru alte scopuri.
Există două tipuri de labe: cele care acoperă integral piciorul (tip pantof) şi cele cu baretă de
fixare (tip papuc).
Cele integrale sunt de obicei folosite în apele calde pentru snorkeling. Labele integrale au
proprietatea de a acoperi piciorul ca un pantof.
Labele cu baretă de fixare sunt şi ele prevăzute cu un ”buzunar” în care este introdus vârful
piciorului, diferenţa fiind aceea că este descoperit călcâiul, laba de înot fiind fixată prin intermediul
11
unei barete ajustabile. La folosirea labelor cu baretă de fixare trebuie să folosiţi neapărat botoşei.
Puteţi folosi labele cu baretă de fixare în orice fel de ape, fie ele calde sau reci.
Labele au mai multe mărimi de la mici (S) la foarte mari (XL). Mărimea labei determină atât
dimensiunea lăcaşului piciorului cât şi lungimea şi lăţimea lamelor. Lama unei labe de înot este
porţiunea plată ce se extinde de la lăcaşul piciorului până la vârf. Trebuie să alegeţi o labă care să
vi se potrivească perfect pe picior fără a fi prea largă sau să vă strângă la degete. Dacă laba de
înot este prea mare atunci vă va fi greu să daţi din picioare, vă va cauza crampe musculare şi se
poate pierde foarte uşor.
Trebuie să vă alegeţi laba ce vi se potriveşte perfect şi din punct de vedere al condiţiei fizice.
Trebuie să puteţi da din picioare folosind labele pentru o perioadă lungă de timp.
Labele de dimensiuni prea mari şi cu flexibilitate redusă vă pot provoca crampe musculare şi
nu vor fi confortabile. S-ar putea să vă simţiţi mai bine folosind labe mai scurte şi mai flexibile.
Labele se găsesc în mai multe forme şi pot fi confecţionate din materiale diferite, în funcţie de
producător. Labele de înot trebuie să reziste expunerii la soare, sare şi nisip, aşa că trebuie să
cumpăraţi echipament de calitate, ce pot rezista folosirii îndelungate.
Unele labe de înot sunt dotate cu o inserţie de plastic pentru fiecare lăcaş al piciorului.
Această inserţie permite păstrarea formei lăcaşului pentru picior când piciorul nu se află în laba de
înot. Ar trebui să păstraţi aceste inserţii în labele de înot de fiecare dată când nu le folosiţi.

Mănuşi
Mănuşile sunt considerate echipament de bază în multe părţi de pe glob. Mănuşile vă
protejează mâinile de tăieturi şi zgârieturi şi vă încălzesc când faceţi scufundări în ape reci.
În apele calde purtaţi mănuşi pentru a nu vă răni. Ele pot fi confecţionate din bumbac, nylon
subţire, neopren sau din piele, fie ea şi sintetică.
Purtaţi mănuşi cu cinci degete sau un singur deget în ape reci pentru a vă menţine mâinile
calde şi pentru a vă proteja de mediul înconjurător. Mânuşile pentru apă rece sunt confecţionate
din neopren.
Mânuşile trebuie să vi se potrivească perfect şi să vă permită să vă mişcaţi uşor degetele.
Trebuie să fiţi în stare să vă folosiţi echipamentul de scufundare în timp ce purtaţi mănuşi.
Instructorul dumneavoastră vă poate pune să purtaţi mănuşi în timpul antrenamentelor pentru a
vă învăţa cum să lucraţi purtând mănuşi.
Nu trebuie să atingeţi creaturile din apă doar pentru că aveţi mănuşi protectoare. În multe
cazuri puteţi răni sau chiar ucide plantele sau animalele doar prin simpla atingere. Recifele de
corali sunt în principal sensibile la atingere. Mulţi peşti sunt acoperiţi cu un strat de mucus
protector, ce odată distrus, predispune peştele la contactul cu paraziţii, putând provoca infecţii.

Notă

În unele zone ale globului nu mai aveţi voie să purtaţi mănuşi în timpul scufundărilor(
exemplu: Cozumel – Mexic)
Acest lucru este pentru a asigura autorităţile că nu veţi atinge şi răni astfel delicaţii corali din
zonă.

Vesta de salvare (dispozitivul de plutire)

Scafandrii ar trebui să poarte nişte dispozitive de plutire pentru snorkeling şi scufundarea
libera. Cel mai comun echipament de plutire este o vesta gonflabilă care se poartă pe piept şi este
cunoscută ca vestă de snorkeling sau pentru de scufundare libera. Vesta este proiectată pentru a
o trage pe cap şi a o fixa pe talie cu o curea. Cele mai multe veste de acest tip sunt prevăzute cu
supapă pentru a o umfla cu gura.

Întreţinere

Întreţinerea echipamentului de bază pentru scufundări libere, ca şi pe cel pentru scufundări

scuba, este simplă. Trebuie să vă clătiţi echipamentul cu apă dulce după fiecare scufundare.
Asiguraţi-vă că nu lăsaţi echipamentul în soare mai mult decât este necesar, pentru că lumina şi
12
căldura lui sunt foarte dăunătoare pentru echipament şi neopren.
La sfârşitul unei excursii de scufundare lasaţi echipamentul scufundat într-un bazin cu apă
dulce, peste noapte, iar apoi clătiţi-l foarte bine cu apă dulce. Fiţi sigur că este uscat foarte bine
înainte de a-l depozita, de exemplu într-un dulap. Pentru o mai bună protecţie puteţi păstra
costumul într-o pungă de plastic sigilată.
Oricât de bine v-aţi întreţine costumul, va trebui să înlocuiţi anumite părţi periodic. Curelele
labelor, măştii şi părţi ale snorkel-ului se uzează în timp. Trebuie să verificaţi echipamentul regulat
şi mai ales înaintea unei excursii de scufundări, pentru a putea înlocui părţile uzate înainte ca
acestea să se strice.

Verificaţi-vă cunoştinţele:

Recapitulaţi următoarele întrebări despre echipamentul de bază:

1. Cele mai importante două caracteristici pentru alegerea măştii, snorkel-ului, botoşeilor şi
labelor sunt:
□ Confort
□ Preţ
□ Culoare
□ Potrivire
□ Stil
□ Material

2. O caracteristică neesenţială la o mască de scufundare este:

a. valva de purjare
b. lentile necasabile
c. dispozitivul de acoperire a nasului
d. rama rigidă

3. Enumeraţi 2 factori care pot reduce uşurinţa sau eficienţa respiraţiei prin snorkel:

__________________________________________________

__________________________________________________

BUTELIA

Când se gândesc la scufundări celor mai mulţi oameni le vin în minte ”tuburile” pe care
scafandrii le poartă în spate. Buteliile pentru scufundări permit stocarea unei cantităţi mari de aer
într-un spaţiu relativ mic.
E de aşteptat ca fiecare ţară să aibă standarde de reglementarea pentru buteliile de
scufundare. În SUA, buteliile sunt reglementate de Ministerul Transportului (Department of
Transportation) şi trebuie testate la presiunea lor în conformitate cu standardele guvernamentale.
În Canada sunt reglementate de Comisia de Transport Canadiană (Canadian Transportation
Commitee), care are standarde asemănătoare celor din SUA.

Caracteristici

Aerul dintr-o butelie este foarte comprimat, de aceea buteliile trebuie să aibă pereţi rezistenţi
pentru a face faţă presiunii. Presiunea aerului variază de la 120 bari (1800 PSI) la 310 bari (4500
PSI). Un bar este aproximativ egal cu 1 atmosferă sau 14,7 PSI. Cele mai multe butelii sunt din
aluminiu sau oţel.

Aluminiul
Buteliile din aluminiu nu ruginesc, ceea ce este un avantaj faţă de cele din oţel. Totuşi buteliile
13
din aluminiu se deformează mult mai uşor în exterior decât cele din oţel şi filetele în care se
înşurubează valvele trebuie verificate regulat să nu aibă fisuri sau alte probleme.
Dacă intră apă într-o butelie de aluminiu, butelia se corodează formând oxizi de aluminiu.
Odată ce oxizii se formează aceştia vor încetini procesul de corodare a buteliei.

Oţel
Buteliile de oţel sunt mult mai rezistente la acţiunea factorilor exteriori. Totuşi, dacă intră apă
într-o butelie de oţel, acesta se corodează şi se formează rugina care îl poate distruge repede.
Dacă suspectaţi că a intrat apă în el, trebuie făcută o verificare interioară la un centru specializat.

Dimensiuni

Buteliile cu aer au diferite mărimi. În sistemul metric, butelia e măsurat cu ajutorul volumului
interior al acestuia. În SUA, dimensiunea lui este dată de volumul de aer comprimat pe care îl
cuprinde.

Unele mărimi, în sistemul metric le puteţi găsi astfel:

• butelie de 12 l, din aluminiu, presiune de 200 bar
• butelie de 10 l, din aluminiu, presiune de 200 bar
• butelie de 10 l, din oţel, presiune de 150 bar
• butelie de 18 l, din oţel, presiune de 160 bar

Unele mărimi din US le puteţi găsi astfel:

• butelie de 80 picioare3, din aluminiu, pentru o presiune de 3000 psi
• butelie de 63 picioare3, din aluminiu, pentru o presiune de 3000 psi
• butelie de 72 picioare3, din oţel, pentru o presiune de 2475 psi
• butelie de 95 picioare3, din oţel, pentru o presiune de 2640 psi

Marcaje

Marcajele sunt plasate pe partea superioară a buteliei, pentru a furniza informaţii despre
caracteristici importante ale buteliei. Specificaţiile includ:
• Numărul de serie, care e unic pentru fiecare butelie în parte, produsă de
acelaşi fabricant.
• Numele producătorului sau simbolul acestuia
• Specificaţii reglementate guvernamental pentru a arăta că butelia a fost
produs in conformitate cu standardele în vigoare
• Presiunea de lucru, care e presiunea la care butelia poate fi reîncărcată (de
exemplu 200 bar sau 3000 psi)
• Un semn “+” pe butelia din oţel, care permite reumplerea la o presiune cu
10% mai mare decât presiunea de lucru
• Data ultimului test hidrostatic al buteliei (de exemplu, 8/97 arată faptul că
butelia a fost testată în august 1997 ). În US, verificarea hidrostatică trebuie făcută
la fiecare 5 ani, în Japonia la 3 ani, în Australia în fiecare an.

Buteliile pot avea un support de cauciuc pentru protecţie, pe partea inferioară. Unele butelii
din oţel au fundul bombat şi au nevoie de un suport pentru a putea fi aşezate în picioare. Trebuie
să îndepărtaţi periodic protecţia pentru a putea clăti şi partea inferioară a buteliei.
Buteliile pot fi, de asemenea, acoperite cu o plasă de cauciuc sau de plastic. Plasa protejează
exteriorul acestora şi vopseaua.
Puteţi vedea scafandri cu două butelii conectate printr-un manifold şi având o singură valvă

14
 Valve

Fiecare butelie trebuie să aibă o valvă care împiedică ieşirea aerului din butelie cînd
aceasta nu este folosită şi care controlează fluxul de aer, fiind totodată un punct de conexiune
pentru detentor. O valvă acţionează ca un robinet de apă. Deschideţi valva răsucind un robinetul
în sensul acelor de ceasornic şi o închideţi răsucind în sens invers acelor de ceasornic, uitându-vă
de deasupra robinetului.

Valve “K”

Valva “K” este cea pe care o veţi întâlni cel mai des. Este proiectată ca o bară cu un mâner
deschis/închis. Jugul primei trepte a detentorului se fixează pe valvă cu ajutorul unui şurub.
Aceste valve nu sunt folosite, de obicei, la presiuni mai mari de 200 bar.
O garnitură (O-ring) pe valvă asigură etanşeizarea între detentor şi valvă. Dacă O-ringul e
deteriorat sau lipseşte, legătura nu va fi etanşă iar aerul va scăpa. Trebuie să înlocuiţi O-ringul
frecvent pentru că se uzează destul de repede.

Valve “J”

O valvă “J” e asemănătoare cu una “K”, cu o pârghie opusă mânerului deschis/închis.

Această pârghie mai e cunoscută şi ca “mecanism de rezervă”. Mecanismul e proiectat să
restricţioneze ieşirea aerului din butelie cînd acesta ajunge la presiuni cuprinse între 20 bar şi 33
bar. Când mecanismul e deschis manual, ieşirea aerului nu mai e restricţionată.
Valvele “J” erau folosite înainte ca manometrele submersibile să fie inventate. Mecanismul de
rezervă trebuia plasat în poziţia în sus la începutul scufundări. Valva era apoi deschsă manual prin
acţionarea unei tije pe care scafandrul o trăgea în jos în momentul cînd observa că are dificultăţi la
respiraţie. Una dintre problemele care puteau apărea era aceea ca în timpul scufundării tijele
repective se puteau agăţa accidental, deschizând astfel valva, iar scafandrul risca să respire
ultimele rezerve de aer fără ca măcar să ştie.
Aceste valve nu se mai folosesc în ziua de astăzi deoarece există manometre submersibile. E
posibil, totuşi să le mai vedeţi, în unele locaţii, însă ele sunt folosite cu tija valvei în jos.

Valve DIN

Sistemul valvelor DIN e originar din Europa. Valva DIN are o deschizătură largă, cu filet, în
care se înşurubează detentorul. Acest sistem este cunoscut şi sub numele de “sistem cu O-ring
încorporat”. În timp ce sunt des folosite în lume, valvele DIN sunt foarte rar văzute în SUA. Valva
DIN este mai durabilă şi poate rezista la presiuni mai mari de 200 bar ( 3000 psi ).

Disc de evacuare (burst disk)

Fiecare valvă de butelie este prevăzută cu un disc de ”explozie”, sau disc de evacuare.
Acesta este un disc de siguranţă, confecţionat dintr-un material special, care se rupe în momentul
în care butelia devine prea fierbinte sau presiunea interioară este prea mare, permiţând astfel
aerului să iasă din butelie fără ca aceasta sa explodeze.

Întreţinere

Intreţinerea corectă a buteliilor include clătirea lor, la exterior, cu apă dulce după fiecare
folosire, inspectarea vizuală anuală şi efectuarea testului hidrostatic, conform regulamentelor
guvernamentale.

15
 Inspecţia vizuală

Buteliile de aer trebuie inspectate, atât în interior cât şi la exterior, cel puţin o dată pe an, la un
laborator specializat sau la un atelier certificat, de un inspector calificat. Butelia e verificată la
exterior, să nu aibă fisuri, lovituri puternice, decolorări cauzate de foc sau căldură, iar în interior să
nu fie corodată, să nu aibă apă sau fisuri.
Dacă butelia trece de verificarea vizuală, se lipeşte pe ea un autocolant cu data inspecţiei şi
menţiunea că butelia a trecut testul. Dacă butelia nu trece testul, s-ar putea să fie nevoie să fie
curăţată sau “rostogolită” pentru a îndepărta oxidarea. Dacă trebuie rostogolită, automat are
nevoie de testare hidrostatică.

Testarea hidrostatică

În SUA, testarea hidrostatică a buteliilor de scufundare trebuie făcută la fiecare cinci ani şi de
fiecare dată când butelia trebuie curăţată sau rostogolită. Testul hidrostatic verifică gradul de
”oboseală” a metalului. Pe durata testării, butelia este umplută cu apă şi băgată într-un bazin
etanş, de dimensiuni mai mari, plin şi el cu apă. Presiunea apei din butelia de scufundare este
crescută la 5/3 din presiunea de lucru şi apoi readusă la presiunea apei din bazinul în care se află.
Dacă volumul buteliei creşte odată cu creşterea presiunii, dar nu scade înpoi la volumul iniţial
când presiunea scade, atunci butelia nu mai poate folosită.

Depozitarea

Depozitarea buteliei pentru o perioadă mai lungă de timp, trebuie făcută cu butelia sub
presiune mică. În buteliile de oţel, păstrarea unei presiuni reduse de aer ne asigură că apa nu
poate intra să provoace ruginirea. Cu buteliile de aluminiu lucrurile sunt diferite, acestea putând fi
stocate goale şi cu valvele deschise pentru a nu exploda în caz de incendiu. Buteliile ar trebui
depozitate vertical într-un spaţiu răcoros, uscat, unde nu pot fi lovite accidental.
Niciodată să nu lăsaţi o butelie în picioare, dacă nu îl ţineţi cu mâna. Ar trebui să culcaţi
butelia la pământ pentru a preveni deteriorarea acestuia sau a valvei şi pentru a nu răni pe cineva.
Când transportaţi butelia într-o maşină, plasaţi-o culcată şi fixaţi-o pentru a nu lovi şi distruge
valvele sau interiorul maşinii.

Harnaşamentul

Harnaşamentul este proiectat pentru a ţine ferm buteliile cu aer pe spatele scafandrului. El
este acum aproape întotdeauna încorporat în vestele compensatoare, dar s-ar putea să mai vedeţi
scafandri folosind un harnaşament separat. Harnaşamentul trebuie folosit împreună cu curele
ajustabile şi cu catarame de scoatere rapidă, cel puţin una la talie şi una la umeri.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări legate de buteliile pentru scufundare:

4. Care este diferenţa dintre o valvă „J” şi una „K”?__________________________

_________________________

5. Cele două tipuri de metale folosite pentru confecţionarea buteliilor de aer sunt:
___________________________________

6. În SUA inspecţia vizuală se face _________________, iar cea hidrostatică

______________________________

16
 DETENTORUL

Detentorul pentru scufundări este un dispozitiv mecanic care furnizează aer la cerere. Una din
funcţiile detentorului este aceea de reducere presiunea mare a aerului din butelie la cea
ambientală, pentru a putea fi respirat.
Detentoarele sunt compuse din două părţi prinicipale: trepta întâi şi treapta a doua de
presiune.
De obicei, detentoarele mai au şi alte componente ale echipamentului ataşate la ele, cum ar fi
o treapta a doua adiţională sau diferite instrumente.

Treapta întâi

În SUA, cele mai multe detentoare au prima treaptă fixată de valva buteliei. În prima treaptă
presiunea mare a aerului din butelie este redusă la o presiune intermediară de aproximativ 10 bar
peste presiunea mediului înconjurător. Aerul din treapta întâi este apoi furnizat, prin intermediul
unui furtun de joasă presiune, la treapta a doua a detentorului.
Treapta întâi a detentorului are un număr de ieşiri sau porturi le care sunt ataşate furtunuri şi
alte piese ale echipamentului. Ea trebuie să aibă cel puţin un port de înaltă presiune. Acesată
ieşire trece pe lîngă mecanismul de reducere a presiunii. Astfel că aerul ce iese prin acest port are
aceeaşi presiune ca în butelie. Manometrul de presiune este ataşat la acest port astfel putând fi
monitorizată rezerva de aer. Următoarele furtune pot fi conectate la porturile de joasă presiune,
înafară de furtunul treptei a doua prinicpale:
- furtun de inflator ce permite umflarea vestei compensatoare cu aer din butelie
- o treapta a doua secundară (octopus)
- furtun de umflare a costumului uscat, dacă acesta e folosit

Treapta a doua

Treapta a doua a detentorului are un muştiuc ataşat. Această treaptă reduce şi mai departe
presiunea aerului, de la 10 bar peste cea ambientală, la cea a mediului înconjurător. Din acest
motiv, aerul pe care îl respiraţi este mereu la presiunea necesară corpului, indiferent la ce
adâncime vă aflaţi.
Unele detentoare oferă performanţe mai mari decât altele şi pot livra o cantitate mai mare de
aer la adâncimi mari, indiferent de restricţii. Acest lucru este important, deoarece cu cât vă
scufundaţi mai adânc, cu atât aerul este mai dens. Dacă plănuiţi să participaţi la scufundări de
adâncime, la epave, în peşteri, sub gheaţă sau la vânătoare subacvatică, aveţi nevoie de un
detentor performant.

Surse alternative de aer

Este o practică standard ca voi şi coechipierii voştri să fiţi echipaţi cu surse alternative de aer
pe care să le puteţi folosi în caz de urgenţăi. O treapta a doua alternativă poate fi montată la
treapta întâi, sau puteţi folosi o sursă de aer independentă de butelia cu aer.

Octopusul

Cea mai răspândită sursă alternativă de aer este octopusul. Acesta este o treapta a doua
secundară care vă permite să împărţiţi aerul din butelie cu un alt scafandru. Furtunul pentru
octopus trebuie să aibă cel puţin 10 cm peste cel al furtunului treptei a doua primare. Octopusurile
sunt ieftine şi uşor de utilizat. Totuşi, ele nu sunt o sursă de aer independentă de butelia proprie,
aşa că rezerva voastră de aer va scădea mult mai repede când este folosită în caz de urgenţă şi
de voi şi de al doilea scafandru.
Alte surse alternative de aer este o combinaţie între detentor şi inflatorul vestei
compensatoare şi care se fixează pe furtunul inflatorului. Aceste unităţi elimină furtunul
suplimentar pentru octopus şi pot fi uşor folosite în caz de urgenţă. Cel ce donează aer în acest
17
caz, foloseşte această sursă alternativă de aer şi dă sursa sa primară celuilalt scafandru.

Unităţi de rezervă independente

Unităţile de rezervă independente sunt adevăratele surse suplimentare de aer şi oferă

detentoare şi rezerve de aer complet independente de butelia primară. Principalele tipuri sunt:
- O butelie poney, care este o butelie mică de scufundare cu un detentor separat. Aceasta
este folosită în principal de scufundătorii la epave, sau cei la mare adâncime
- O butelie mai mică cu detentor integrat (Spare Air ™)
Unităţile de rezervă independente sunt ideale când un scafandru este separat de coechipierul
său. Dezavantajele principale constau în cheltuieli suplimentare, greutate şi volum crescut al
echipamentului.

Poziţionarea surselor alternative de aer

Sursele alternative de aer trebuie să fie poziţionate în partea frontală a scafandrului, să fie
vizibile, uşor de identificat şi disponibile pentru folosirea imediată. O sursă alternativă de aer nu
este folositoare dacă nu poate fi localizată imediat în caz de urgenţă.

Consola de scufundare

Scafandrii trebuie să se bazeze pe aparate de măsură şi instrumente care să le indice

adâncimea, timpul de scufundare, direcţia şi rezerva de aer, la fel cum pilotul unui avion se
bazează pe instrumentele de bord. Aceste instrumente pot fi integrate într-o consolă sau pot fi
puse separat.
Consola de scufundare reuneşte instrumentele într-o singură unitate. Consola este un suport,
prevăzut cu orificii speciale în care se montează un manometru, un profundimetru şi, uneori, o
busolă.

Manometrul submersibil.

Manometrul submersibil este o piesă necesară a echipamentului de scufundare. Acesta

afişează cantitatea de aer rămasă în butelia de aer, în acelaşi fel în care indicatorul de combustibil
al unui automobil indică rezerva de benzină rămasă în rezervor. Prin citirea regulată a
manometrului veţi şti când rezerva de aer a scăzut şi trebuie să ieşiţi la suprafaţă.
Toate manometrele mecanice îndeplinesc funcţia de măsurare a presiunii aerului din butelie.
Manometrul indică presiunea în bar (sistemul metric) sau psi (pounds per square inch – sistemul
imperial). Pentru o butelie normală, manometrul va indica presiunea de 200 bar (3000 psi) când
butelia este plină, 100 bar (1500 psi) când rezerva este la jumate, şi aşa mai departe.
Manometrele sunt instrumente sensibile şi nu trebuie supuse la şocuri. Dacă observaţi o mică
scurgere de aer la îmbinarea dintre manometru şi furtun, nu este nevoie să ieşiţi imediat la
suprafaţă. Totuşi, ar trebui să duceţi furtunul şi manometrul pentru inspecţie la un NAUI Pro
Center sau la un alt atelier de reparaţii specializat.
Dacă găsiţi apă în manometru, el trebuie dus la service cât mai repede şi nu vă mai bazaţi pe
el până cînd nu este reparat.
Manometrele pot fi, de asemenea, integrate în computerele de scufundare şi pot măsura
presiunea electronic. În plus, unele computere de scufundare pot monitoriza rata cu care respiraţi
şi pot estima cât timp vă mai ajunge rezerva de aer.

Profundimetrul

Adâncimea şi durata scufundării la acea adâncime, sunt limitate de anumiţi factori, aşa că va
trebui să monitorizaţi adâncimea în timpul unei scufundări. Un profundimetru vă oferă o metodă de
a măsura adâncimea la care vă aflaţi în timpul scufundării. Există patru tipuri de profundimetre:
- Cu tub capilar
18
 - Cu tub Bourdon
- Cu mecanism cu diafragmă
- Profundimetru electronic

Profundimetrul cu tub capilar este un instrument simplu, ieftin, compus dintr-un tub gol, închis
la un capăt. Tubul este marcat cu o scară gradată cu numere corespunzătoare mai multor
adâncimi. Pe măsură ce coborâţi în apă, aceasta intră în tub şi comprimă aerul din interior.
Adâncimea se citeşte urmărind interacţiunea dintre aerul şi apa din interiorul buteliei capilar. Tubul
capilar este foarte folositor la adâncimi mici, de până la 12m, dar nu este recomandat pentru
adâncimi mai mari deoarecei scara acestuia devine prea mică pentru o indicare exactă a
adâncimii.
Un profundimetru cu tub Bourdon foloseşte presiunea pentru a îndrepta un tub de metal
curbat. Tuburile Bourdon pot fi închise sau deschise, deşi cele deschise sunt rar întâlnite. Tubul
Bourdon închis este umplut cu aer şi este încorporat într-o carcasă plină cu ulei. Presiunea apei
înconjurătoare este transmisă printr-o parte flexibilă a carcasei către ulei şi apoi către tub. Tubul
este conectat printr-un mecanism la un ac indicator, iar pe măsură ce presiunea tinde să îndrepte
tubul, acul indicator se mişcă şi indică presiunea. Tuburile Bourdon măsoară adâncimea cu o
precizie rezonabilă.
Un mecanism cu diafragmă foloseşte o diafragmă metalică conectată printr-un mecanism la
un ac indicator. Când presiunea creşte asupra diafragmei, acul se mişcă şi indică adâncimea.
Profundimetrele cu diafragmă pot fi adesea ajustate pentru punctul zero.
Profundimetrele electronice sunt parte integrantă în toate computerele de scufundare. Ele
folosesc senzori pentru măsurarea adâncimii, ce este apoi afişată digital. Indicatoarele electronice
sunt foarte precise şi de încredere.
Trebuie să aveţi la dispoziţie un mijloc de a măsura adâncimea maximă la care vă scufundaţi.
Tuburile capilare nu au posibilitatea de înregistrare a adâncimilor mai mari, aşa că va trebui să o
însemnaţi pe o placă în timpul scufundării. Tuburile Bourdon şi cele cu diafragmă pot avea un al
doilea ac indicator care este împins pe scara gradată de indicatorul primar. Acest al doilea ac
indicator (de obicei de culoare roşie) rămâne în poziţia celei mai mari adâncimi atinse în timp ce
indicatorul primar continuă să arate adâncimea curentă. Indicatoarele electronice înregistrează în
memorie adâncimea maximă atinsă, aceasta putând fi afişată la cerere.

Busola

Când înotaţi sub apă, iar vizibilitatea este redusă, o busolă este un important instrument de
orientare, dacă nu chiar esenţial. Unii scafandri folosesc întotdeauna o busolă, chiar şi în timpul
scufundării în ape tropicale, limpezi. Busola este utilă şi la suprafaţa apei, când este ceaţă şi nu
puteţi repera barca sau plaja.
O busola are un ac magnetizat ce se aliniază cu câmpul magnetic al Pământului. Acul se
orientează către nordul magnetic, atâta timp cât nu sunt alte influenţe magnetice în preajmă, care
pot devia acul magnetic
Această referire constantă la nordul magnetic vă permite să aflaţi poziţia în care vă aflaţi sau
direcţia în care vreţi să vă deplasaţi, fie sub apă, fie la suprafaţa acesteia.
O busola de scufundare trebuie:
• Să fie umplută cu lichid pentru a rezista la presiune şi a stabiliza acul în timpul mişcării
sub apă
• Să aibă o linie de referinţă folosită pentru direcţia de mers, cunoscută sub numele de
”lubber line” sau linie de direcţie.
• Să aibă un cadran rotativ pentru selectarea azimutului sau a direcţiei.

Întreţinere

Detentorul, sursa alternativă de aer, indicatoarele constituie împreună un sistem vital care
trebuie îngrijit cu mare atenţie. Menţinerea treptei a-ntâia şi a doua a detentorului, a sursei
alternative de aer şia instrumentelor poate fi împărţiţă în câţiva paşi ce se pot face de către
19
scafandru ca utilizator al echipamentului şi paşi ce au nevoie de un tehnician specializat.
Ar trebui să puneţi înapoi capacul de protecţie ce acoperă intrarea aerului în treapta întâi, ori
de câte ori detentorul nu se află montat pe butelie. Capacul trebuie uscat înainte de montarea lui
pe treapta întâi a detentorului. Treapta întâi a detentorului conţine numeroase piese ce se mişcă
cu precizie, cât şi garnituri O-ring. Dacă apa, nisipul sau praful ajung în primul treaptă a
detentorului, pot distruge piesele în mişcare, afectând performanţa detentorului, îngreunându-vă
respiraţia. Unele capace de protecţie folosesc O-ringuri pentru a crea o etanşeizare a treptei întâi
a detentorului. În cazul în care capacul de protecţie necesită un O-ring iar acesta lipseşte, veţi
observa acest lucru deoarece veţi vedea o adâncitură goală în jurul capacului. Aveţi grijă să
înlocuiţi O-ringul pentru a asigura etanşeizarea treptei întâi a detentorului.
La sfârşitul fiecărei zi de scufundări trebuie să vă clătiţi detentorul cu apă dulce pentru a
îndepărta cristalele de sare şi celelalte impurităţi. Aveţi grijă să lăsaţi apa să curgă prin muştiuc şi
prin orificiile de evacuare a treptei a doua a detentorului. Totuşi, niciodată nu trebuie să apăsaţi
butonul de purjare când clătiţi muştiucul, deoarece acest lucru poate cauza intrarea apei în
furtunul de joasă presiune, iar de acolo în treapta întâi a detentorului.
La sfărşitul unei excursii de scufundare, ar trebui să vă lasaţi peste noapte detentorul (dacă
nu are un conector DIN), sursa alternativă de aer şi instrumentele, peste noapte, scufundate într-
un recipient cu apă dulce, iar apoi să le clătiţi riguros. Lăsaţi apoi detentorul să se usuce complet
şi depozitaţi-l într-un loc răcoros şi uscat. Nu strângeţi sau încolăciţi furtunele prea tare şi să le
lăsaţi să atârne cu greutate prinsă de ele, aceasta cauzând încreţituri la capetele lor. Furtunele
folosite abuziv pot provoca scurgeri de aer şi trebuie înlocuite.
Cel puţin anual, trebuie să vă duceţi detentorul la service, la un tehnician specializat.
Tehnicienii reparatori sunt pregătiţi de producătorii echipamentelor pentru a lucra şi repara eficient
echipamentele şi pentru a observa şi corecta din timp problemele ce pot apărea. Tehnicianul va
lua treapta întâi şi treapta a doua a detentorului, va curăţa părţile metalice, va înlocui O-ringuri şi
alte părţi de nylon şi silicon. El va testa şi ajusta presiunea intermediară din treapta întâi a
detentorului în timpul operaţiei de service. În timpul service-ului anual va inspecta, de asemenea,
manometrul şi furtunul de înaltă presiune, profundimetrul şi busola.
Nu vă lăsaţi instrumentele în soare. Soarele poate provoca scurgeri datorită dilatării uleiului
din busolă sau profundimetru. Când călătoriţi la altitudini mai mari de 300m peste nivelul mării,
transportaţi-vă instrumentele într-un container izolat la presiune.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări privind detentoarele, sursele alternative de aer şi

instrumentele:

1. Cel mai important criteriu în alegerea detentorului este

_______________________________________________

2. Trebuie să puneţi la înapoi _____________ înainte să spălaţi detentorul.

3. Care este avantajul folosirii unui detentor cu octopus?

_______________________________________________________________

4. Care este avantajul folosirii unei surse independente de aer în locul unui octopus?
_____________________ _________________________

5. Un profundimetru ____ _______ ________________ este utilizat la adâncimi mici.

6. __________________ măsoară presiunea aerului din butelie.

20
 INSTRUMENTE ADIŢIONALE PENTRU SCUFUNDARE

Printre instrumentele adiţionale pe care le puteţi folosi se numără şi ceasul, computerul şi

instrumentele de rezervă.

Ceasul

Înafară de adâncimea la care vă aflaţi trebuie să ţineţi seama şi de timpul de când vă aflaţi
sub apă. Puteţi face acest lucru folosind un ceas subacvatic, un cronometru sau un computer de
scufundare.
Ceasurile subacvatice trebuie proiectate în aşa fel încât să reziste la presiune. Ele ar trebui
să fie proiectate să reziste la cel puţin 100m adâncime. Ceasul dumneavoastră ar trebui să poată,
de asemenea, măsura timpul scurs folosind una din următoarele caracteristrici:
- un cadran rotativ
- un cronometru
Un cronometru subacvatic este proiectat să măsoare timpul scurs şi are o caracteristică
valoroasă, care nu se regăseşte la majoritatea ceasurile subacvatice excelentă: el are un senzor
care este activat de presiune şi porneşte automat, imediat ce scafandrul intră în submersie şi se
opreşte când acesta iese la suprafaţă. El înregistrează automat timpul ultimei scufundări fără nici
o intervenţie din partea omului, pe cînd la majoritatea ceasurilor trebuie să ţineţi minte să le setaţi
când începeţi scufundarea şi să le verificaţi când ieşiţi la suprafaţă.

Computerele de scufundare

Acestea pot, de asemenea, măsura timpul petrecut sub apă şi multe alte facilităţi. Computerul
este cea mai convenabilă modalitate de a înregistra adâncimea şi timpul petrecut sub apă.
Computerele de scufundare combină profundimetrul, cronometrul, termometrul şi, uneori,
manometrul. Noi computere de scufundare apar în fiecare an adăugând mai multe facilităţi celor
deja existente.
Un computer de scufundare înregistrează sau afişează cel puţin următoarele informaţii:
- adâncimea maximă atinsă
- adâncimea curentă
- timpul de scufundare scurs
- timpul de scufundare rămas
Între scufundări computerul poate afişa informaţii de la scufundările anterioare, precum şi
timpul scurs de când aţi ieşit din apă. Computerul vă poate ajuta să vă planificaţi următoarea
scufundare informându-vă asupra timpului cât puteţi sta la diferite adâncimi.
Vezi capitolul 5 pentru informaţii detaliate despre computerele de scufundare.

Instrumentele de rezervă

Chiar şi cele mai bune instrumente se pot defecta sau pot da erori. Defectarea unui
instrument nu presupune neapărat o urgenţă, dar vă poate compromite ziua de scufundări, dacă
nu aveţi un instrument de rezervă. Dacă aveţi un cronometru subacvatic, ar trebui să aveţi şi un
ceas de rezervă. Dacă aveţi un computer ce afişează şi consumul de aer, ar trebui să aveţi totuşi
şi un manometru un profundimetru şi un ceas.

Întreţinere

Spălaţi-vă instrumentele în apă dulce şi curată la sfârşitul fiecărei zile de scufundări şi

duceţi-le la inspecţie anual la un tehnician certificat. Instrumentele sunt de mare încredere, dar se
pot totuşi decalibra. De asemenea, garniturile O-ring se pot uza în timp şi trebuie înlocuite, altfel
apa poate inunda instrumentele. Dacă sarea intră şi rămâne pentru mult timp în instrumente, le va
distruge. Nu supuneţi ceasurile la variaţii bruşte de temperatură, precum folosirea sub un duş
fierbinte urmată de o scufundare în apă rece. Variaţiile mari de temperatură pot duce la condens
21
în interiorul ceasului, stricându-i astfel mecanismele. Se poate, de asemenea, distruge garnitura
de etanşeizare din interiorul ceasului, cauzând inundarea acestuia.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre instrumente:

7. ________________calculează timpul cât mai puteţi rămâne în apă.

8. Un ceas pentru scufundări trebuie ____________________ şi să măsoare

______________ de când scafandrul e sub apă.

9. Întreţinerea corespunzătoare a instrumentelor presupune __________________ şi

________________________________________

VESTA COMPENSATOARE (BC)

O vestă compensatoare, sau BC (Buoyancy Compensator) vă permite să plutiţi fie la

suprafaţa apei, fie în masa apei, sau să coborâţi pe fund. Acest lucru îl controlaţi introducând aer
sau scoţând aer din vestă. Prin controlul cantităţii de aer vă puteşi controla cu precizie
flotabilitatea. Controlul flotabilităţii este una din cele mai importante abilităţi pe care o veţi deprinde
ca scafandru.

Caracteristici

Toate BC-urile sunt confecţionate din material rezistent ce pot reţine aerul şi sunt proiectate
pentru a rezista folosirii îndelungate. Alternativ, un balon din interiorul vestei poate păstra aerul în
interior. Cantitatea maximă de aer din BC determină capacitatea de ridicare. Aceasta trebuie să fie
suficientă pentru a neutraliza greutatea corpului sub apă, a echipamentului şi a obiectelor pe care
vreţi să le scoateţi la suprafaţă. Toate BC-urile trebuie echipate cu o valvă de siguranţă ce previne
deteriorarea BC-ului din cauza unei eventuale suprapresiuni în interiorul acestuia. BC-ul trebuie să
aibă un furtun de umflare/desumflare (inflator) cu un diametru de cel puţin 2cm. La capătul
acestui furtun se află o valvă de admisie, ce permite umflarea cu aer din butelie şi o valvă de
evacuare ce permite desumflarea automată şi umflarea orală a BC-ului. Toate BC-urile sunt
echipate cu un muştiuc ce permite scafandrului umflarea orală a acestuia.
Mecanismul de umflare automată este ataşat de treapta întâi a detentorului printr-un furtun de
joasă presiune. Acest mecanism permite introducerea aerului în BC direct din butelie, prin simpla
apăsare a unui buton. Dacă valva se defectează sau dacă nu mai aveţi aer în butelie , puteţi
introduce aer în BC, cu gura, prin apăsarea butonului valvei de evacuare şi în acelaşi timp
suflarea în muştiucul valvei de evacuare.
La unele BC-uri puteţi trage de inflator pentru a deschide valva de siguranţă. Unele BC-uri
au valva de siguranţă localizată înaltă parte. Trăgând de o sfoară legată la această valvă, o puteţi
deschide eliberând astfel surplusul de aer din BC. Alternativ, puteţi dezumfla BC-ul, ridicând
inflatorul deasupra capului şi apăsând butonul de golire. Acest lucru permite aerului din BC să iasă
în sus, prin furtunul inflatorului.

Pentru informarea dumneavoastră

Unele BC-uri mai vechi erau echipate cu cartuşe de dioxid de carbon (CO2) pentru umflarea
automată. Aceste mecanisme erau destinate folosirii doar în cazuri de urgenţă, dar se puteau
coroda foarte uşor dacă nu erau întreţinute corespunzător, fiind astfel de neîncredere. Puteţi folosi
în continuare un BC echipat cu un astfel de mecanism, atâta timp cât este echipat cu un capac,
pentru a evita pierderea aerului. Evitaţi, totuşi, să folosiţi acest mecanism.

22
 Tipuri

Există, în general, trei tipuri de BC-uri: cu umflare la spate (wing-uri), tip vestă (jacket) şi tip
colac (Fenzy). Unele BC-uri au sisteme de lestare integrate, iar altele au caracteristici combinate
de la mai multe tipuri de BC.

BC-uri cu umflare la spate

BC-urile cu umflare la spate sunt proiectate astfel încât camera cu aer se află în spatele
scafandrului. Astfel, pieptul şi talia nu sunt acoperite. Din acest motiv BC-urile de acest tip sunt
preferate pentru scufundările ce au ca scop fotografierea subacvatică.
Aceste BC-uri vă echilibrează, deoarece, când înotaţi sub apă, aerul din camera BC-ului
compensează greutatea pe care o purtaţi în jurul taliei. Totuşi, la suprafaţă BC-ul cu umflare la
spate tinde să vă împingă cu faţa în jos dacă nu ţineţi spatele drept.

BC-uri tip vestă (jacket)

BC-urile de tip jacket sunt cele mai populare compensatoare de flotabilitate. Ele sunt
proiectate astfel încât camera cu aer vă înconjoară din spate spre talie. Aceste BC-uri sunt
confortabile şi vă ridică drept în sus când sunt purtate.

BC-uri tip colac (Fenzy)

Acest tip mai vechi de BC-uri a fost proiectat pentru a vă înconjura gâtul. Acest BC poate fi
folosit atât pentru scufundarea în apnee sau pentru scufundarea cu aparat scuba. Ajustarea
harnaşamentului este esenţială pentru a preveni ieşirea BC-ului de pe gât, atunci când este
umflat. Cu acest tip de BC vă echipaţi şi dezechipaţi separat de butelia de scufundare. Ţineţi minte
că întotdeauna trebuie să deconectaţi furtunul de joasă presiune a inflatorului, înainte de
scoaterea buteliei.

Sistemele de lestare integrate

Unele BC-uri tip jacket sau cu umflare la spate vă permit să integraţi sau să adăugaţi lesturi
direct în BC, în loc să le puneţi pe o centură suplimentară. BC-ul trebuie să permită să daţi drumul
rapid acestor lesturi în caz de urgenţă. Unele dintre astfel de sisteme de lestare integrate folosesc
buzunare pe care le puteţi umple cu lesturi şi apoi închide folosind Velcro™. În caz de urgenţă,
trageţi buzunarul de pe BC şi îl aruncaţi. Alte sisteme folosesc buzunare închise în partea
inferioară cu un cablu. Prin tragerea acelui cablu, greutăţile cad automat.
Avantajele sistemelor de greutăţi integrate în BC sunt:
• Nevoia de a purta o centură suplimentară este înlăturată
• Lesturile nu pot aluneca pe lângă corp
• Lesturile nu sunt susţinute doar de partea inferioară a corpului
Un dezavantaj este că sistemele integrate în BC, odată asamblate pot fi foarte grele şi dificil
de mânuit. Dacă doriţi să transportaţi sistemul la distanţă, trebuie fie să îl purtaţi în spate, fie să
scoateţi lesturile. Un pericol este faptul că instructorul nu mai poate să spună cât lest purtaţi şi
astfel să vă anunţe astfel în cazul în care sunteţi supralestaţi.

Selectarea BC- ului

Cea mai bună modalitatea de a selecta un BC este cea de a încerca diferite modele, să vedeţi
care vă vin bine. De asemenea funcţionalitatea şi designul unui BC ar trebui să se potrivească
tipului de scufundări pe care îl practicaţi. Dacă, spre exemplu vă scufundaţi la epave, materialul
rezistent este cel mai important. Dacă este posibil, încercaţi BC-ul cu o butelie de scufundare
ataşată şi dacă este posibil încercaţi-l chiar şi în apă. De asemenea umflaţi BC-ul să vedeţi cum
vă simţiţi în el. BC-ul nu trebuie să împiedice mişcarea corpului. Dispozitivele de control trebuie să
23
fie uşor de localizat şi folosit.

Întreţinere

BC-ul trebuie clătit în interior şi în exterior după fiecare zi de scufundări. Apa sărată, murdară
sau cea cu clor pot deteriora BC-ul în timp. De fiecare dată când scoateţi aer din BC în timpul unei
scufundări, câte puţină apă va intra în interior. Clătiţi interiorul BC-ului prin următoarea procedură:
1. Umpleţi interiorul cu apă proaspătă prin muştiuc pentru umflarea orală.
2. Agitaţi apa din BC prin întoarcerea acestuia cu susul în jos şi scuturarea puternică.
3. Scurgeţi apa din BC prin răsturnarea BC-ului astfel încât muştiucul inflatorului să se afle în
punctul cel mai de jos şi apăsaţi butonul de golire pentru a permite apei să se scurgă prin
muştiuc.

Clătiţi bine exteriorul BC-ului precum şi inflatorul. Umflaţi parţial BC-ul pentru a-i permite să se
usuce complet. Depozitaţi-l parţial umflat, într-un loc răcoros şi uscat.
BC-urile trebuie să aibă mecanismele de umflare automată duse la inspecţie în fiecare an.
Dacă nu el poate funcţiona defectuos. Trebuie de asemenea să vă umflaţi BC-ul complet înainte
de fiecare scufundare pentru a-l verifica de scurgeri şi fisuri.

Verificaţi-vă cunoştinţele:
Răspunde-ţi la următoarele întrebări despre BC:

1. Cele trei tipuri principale de BC sunt:

__________________________
__________________________
__________________________

2. Cele două caracteristici comune ale fiecărui BC sunt _______________ şi

____________________

3. De ce trebuie clătit interiorul unui BC?

___________________________________________________________

Lesturi şi centurile de lestare

Lesturile de plumb le purtaţi cu scopul de a compensa flotabilitatea pozitivă creată de corp,

de costum şi echipament. Lesturile sunt disponibile în multe configuraţii şi odată cu acumularea
experienţei veţi găsi cea mai bună configuraţie pentru nevoile personale.

Tipuri de lesturi

Lesturile au diferite forme şi dimensiuni. În mod normal veţi găsi lesturi în formă de cilindri sau
patrate cu găuri ce permit fixarea lor pe centura de lestare. Blocul de plumb poate fi acoperit sau
nu cu un strat de plastic. Unele lesturi de dimensiuni mai mari sunt curbate pentru a se potrivi pe
şolduri şi sunt cunoscute ca lesturi pentru şolduri. Greutatea lesturilor variază între 0.5 şi 6.5Kg.
Plumbul poate fi modelat în formă de cilindru cu o deschizătură în centru pentru a permite
centurii de lestare să fie fixată. Acestea se numesc lesturi bullet. Ele au între 0.5 şi 2 kg.
De asemenea, alice de plumb pot fi cusute în săculeţe de diferite mărimi. Acestea sunt
cunoscute şi sub numele de lesturi moi. Ele iau forma şoldurilor şi sunt mai confortabile. De
asemenea reduc şi şansele rănirii dacă sunt scăpate pe jos.

Centuri cu lesturi, harnaşamente şi sisteme cu lesturi

Cea mai simplă şi des întâlnită centură este de 5 centimetri lăţime, este confecţionată din
nylon împletit şi are o cataramă de plastic sau metal. Accesorii speciale sunt folosite pentru a
24
preveni răsucirea lesturilor pe centură.
Unele centuri sunt compuse din buzunare ataşate de o centură împletită din nylon. Aceste
buzunare pot ţine şi lesturi tari şi lesturi moi.
Există şi tipuri de centuri ce au un singur compartiment ce este umplut cu alice de plumb. O
altă variantă de centură este cea elastică, ce se strânge în jurul taliei şi are o cataramă cu
desprindere rapidă. Această centură rezistă alunecării, compensează compresia costumului şi
poate fi detaşată foarte uşor în caz de urgenţă.
Un harnaşament cu lesturi, folosit de obicei cu costumele uscate, este compus dintr-o centură
şi un ham pentru umeri, pentru a susţine lesturile cu umerii, mai degrabă decât cu talia, reduce
tensiunea din partea de jos a corpului şi previne alunecarea centurii.
O dorită opţiune de siguranţă a centurilor de lestare este cea de compensare a compresiei
costumului odată cu coborârea sub apă. Fără această opţiune centurile de lestare pot deveni largi
la adâncime. În acest caz centura se poate răsuci cu catarama în lateral sau în spate în loc să fie
în faţă.
Lungimea centurii trebuie să fie ajustabilă pentru a împiedica descfacerea ei accidentală.
Instructorul vă va arăta diferite modalităţi de ajustare pentru a nu fi nevoiţi să tăiaţi capătul în
exces. Capătul fără cataramă al centurii (coada) nu trebuie să fie mai lungă decât e necesar
pentru a oferi o lungime de prindere de aproximativ 8-10 centimetri.

Scoaterea rapidă a lesturilor

Indiferent de sistemul de lestare folosit trebuie să puteţi scoate acest sistem rapid, cu o
singură mână. Acest tip de sistem se numeşte sistem de scoatere rapidă. Catarama de plastic sau
metal trebuie să se deschidă prin tragerea fie de capătul liber al centurii, fie direct de cataramă.
Apoi, puteţi scoate centura prin apucarea şi tragerea ei în exteriorul corpului. Sistemele integrate
în BC-uri pot folosi fie buzunare ce pot fi golite rapid, fie un cablu ce eliberează lesturile prin
tragerea sa.

Verificaţi-vă cunoştinţele:
Răspundeţi la următoarele întrebări despre centurile de lesturi:

4. Cea mai importantă caracteristică a centurilor de lestarei este ______________

5. O centură de lestare compensatoare __________________________________

6. Scafandrii pot prefera lesturile moi în locul celor turnate deoarece

__________________________________şi __________________________________

COSTUME DE SCUFUNDARE

Temperatura normală a corpului uman este în jur de 37°C. Pielea voastră va fi mai rece, dar
de fiecare dată când temperatura apei este mai rece decât pielea voastră, corpul va ceda căldură
apei. Scafandrii trebuie să poarte costume izolante termic în orice apă.
Este esenţial să purtaţi o protecţie termică adecvată condiţiilor în care vă scufundaţi. Când vă
este frig sub apă, abilităţile fizice şi mentale scad. Căldura pierdută sub apă vă afectează
abilitatea de a gândi şi obosiţi repede. Apa rece este un factor important care contribuie la multe
accidente de scufundare.
Cantitatea de material izolant pe care trebuie să îl purtaţi depinde de temperatura apei, de
efortul depus în timpul scufundării şi de alţi factori cum ar fi construcţia corpului, grăsimea din
corp, etc. În apă mai rece fiecare scafandru are nevoie de mai multă protecţie decât în ape mai
calde. Cu cât depuneţi mai mult efort sub apă cu atât mai multă căldură va produce corpul
dumneavoastră, deci cu atât veţi fi mai încălzit, cu excepţia cazurilor în care nu purtaţi echipament
de protecţie adecvat.
Fiecare scafandru se simte bine la o altă temperatură. S-ar putea să trebuiască să purtaţi mai
multe sau mai puţine elemente de izolare decât instructorul sau coechipierul vostru. Este foarte
25
important să purtaţi ceea ce vi se potriveşte cel mai bine decât să vă spună altcineva ce să purtaţi.
În apele tropicale, mai calde, aţi putea să vă scufundaţi doar cu un costum foarte subţire, numit
dive skin suit. În apele mai reci veţi avea nevoie de un costum mai gros, numit costum umed sau
wet suit. În cele mai reci ape sau dry suit sunt cea mai eficientă formă de izolare termică.
Costumele de scafandri vă protejează de tăieturi, zgârieturi şi înţepături. Chiar dacă apa nu
este rece, ar trebui să purtaţi unele costume de protecţie pentru a evita rănirea şi insolaţiile.

Dive skin-urile

Dive skin-urile sunt subţiri, au o singură piesă şi sunt proiectate să protejeze pielea de tăieturi,
zgârieturi şi înţepături, care se pot întâmpla când faceţi scufundări în apele tropicale. Termenul
„dive skins” acoperă o gamă largă de produse fabricate din diferite materiale. Pentru a ştii ce să
cumpăraţi, este important să întrebaţi ce materiale s-au folosit pentru confecţionarea costumului.
Două materiale obişnuite sunt Lycra® şi Polartec®.

Lycra®

Costumele Lycra® nu asigură decât o protecţie termică minimă, dar Lycra® poate fi
combinată cu polipropilena, care este o ţesătură pluşată, sau cu alte materiale izolatoare, pentru a
creşte protecţia termică a corpului. Costumele din Lycra®, ca şi costumele umede, nu furnizează
aproape deloc protecţie împotriva vântului, mai ales când sunt ude. Aceasta poate fi o problemă la
ieşirea din apă, când căldura este pierdută pentru că apa de pe costum se evaporă preluând
căldura corpului.

Polartec®

Polartecul® este o combinaţie de Lycra® şi o căptuşeală dintr-un velur gros care opreşte
pătrunderea aerului şi a apei, izolând termic corpul. Costumele făcute din Polartec® furnizează
căldura asemănătoare cu cea a unui costum umed din neopren subţire fără să fie nevoie să purtaţi
atât de mult lest pentru a compensa flotabilitatea pozitivă a costumului de neopren.

Costume umede

Costumele umede sunt făcute din spumă de neopren, care e un cauciuc sintetic injectat cu mii
de bule minuscule de gaz. Neoprenul e un bun izolant în multe condiţii de scufundare. Costumele
umede sunt costumele de protecţie cel mai des folosite datorită simplităţii şi preţului relativ scăzut.
Pentru a fi eficient, un costum umed trebuie să fie exact pe măsura dumneavoastră şi să se
muleze perfect pe corp. Intrând în apă, un strat subţire de apă se va interpune între pielea voastră
şi suprafaţa interioară a costumului. Apa va ajunge apoi la temperatura corpului şi costumul
izolator va menţine apa şi pe voi calzi.
Dacă nu vă scufundaţi la adâncimi mari sau nu faceţi scufundări multiple în apă rece, un
costum umed vă va asigura o izolare rezonabilă. Uzându-se, costumul îşi pierde o parte din
capacitatea de izolare, deoarece unele „celule” (bule de gaz) din interiorul costumului se sparg la
fiecare scufundare.
Costumele umede se întâlnesc în diferite culori. Culoarea e, de obicei, cea a învelişului de
nylon de pe exteriorul şi interiorul costumului. Nylonul îl face mai durabil şi mai uşor de îmbrăcat şi
dezbrăcat, dar îl face şi puţin mai gros.

Grosimile

Costumele umede sunt disponibile în mai multe grosimi, da la 2 la 7 mm şi în diferite modele.

Cu cât sunt mai groase, cu atât izolează mai bine, cu toate că cele groase ar putea fi mai
voluminoase şi neplăcut de purtat. Cea mai răspândită grosime a unui costum pentru ape calde de
peste 27°C este de 3 mm. În ape mai reci, mulţi scafandri preferă un costum gros de 6 mm, sau
mai mult.
26
 Modele

Costumele umede scurte sau cele integrale de 2 mm sau 3 mm sunt purtate, de obicei, în
apele cu temperaturi tropicale. Pentru scufundări în ape mai reci uni scafandrii preferă să poarte
un costum tip salopetă (farmer john) combinat cu o jachetă de tip step-in. De asemenea, mai
poartă o cagulă, botoşei de protecţie şi mănuşi.
Puteţi să vă ajustaţi capacitatea de încălzire a costumului umed prin adăugarea de straturi
suplimentare. De exemplu, iarna, puteţi purta o vestă, cu sau fără cagulă, sub costumul farmer
john pentru a creşte izolarea. Vara aţi putea să vă scufundaţi fără cagulă.

Opţiuni

Dacă sunteţi înalt, subţire, musculos, sau diferit de mărimile standard, ar trebui să vă gândiţi
să vă faceţi costumul la comandă. Dacă aveţi un costum umed făcut la comandă, puteţi alege
dintr-o multitudine de opţiuni. Opţiunile acestor costume includ:
• Fermoare la încheieturi şi glezne pentru a fi mai uşor de îmbrăcat. Totuşi, apa poate
intra şi ieşi prin fermoar, răcorindu-vă.
• Genunchere care să vă protejeze de stâncile ascuţite.
• Burete de protecţie la spate care să vă încălzească şi să amortizeze apăsarea buteliei
de scufundare pe spate.
• Buzunare interioare pentru a păstra cheile.
• Teci prinse de picior pentru cuţite de scufundare.
• Cagulă ataşată pentru mai multă căldură.
Vorbiţi cu instructorul şi personalul NAUI Pro Center-ului despre tipurile de costume folosite în
zona voastră sau zona în care o să faceţi cele mai multe scufundări. Recomandările lor vă vor
permite să alegeţi tipul optim de costum.

Costume uscate

Costumele uscate sunt preferate pentru ape reci. Acestea sunt mult mai scumpe decât cele
umede, însă merită costul suplimentar, deoarece măresc confortul în multe situaţii. Un costum
uscat este construit pentru a vă menţine uscat. El nu permite intrarea apei, etanşeizând costumul
la încheieturi, gât şi folosind un fermoar uscat.
Cu unele costume uscate confecţionate din alt material decât neoprenul, veţi purta
subveşminte pentru a creşte izolarea şi a vă încălzi mai bine. Subveşmântul păstrează aerul între
piele şi costum. Puteţi să mai adăugaţi şi alte haine după propriul plac pentru a vă ajusta izolarea
termică în funcţie de temperatura apei. Temperatura apei, structura corpului vostru şi nivelul de
activitate fizică din timpul scufundării, determină cantitatea de haine pe care le purtaţi sub
costumul uscat.
Costumele uscate sunt mai uşor de îmbrăcat decât cele umede, dar e nevoie de antrenament
suplimentar specializat, pentru a învăţa cum să le folosiţi corect. Multe costume uscate sunt mai
voluminoase decât cele umede. În funcţie de cum vă vine costumul şi de tipul izolării pe care o
purtaţi pe dedesubt, s-ar putea să trebuiască să purtaţi mai multe lesturi suplimentare decât aţi fi
purtat cu un costum umed.

Tipuri

Există mai multe tipuri de costume uscate. Ele pot fi confecţionate din spumă de neopren,
neopren solid sau o variantă de nylon foarte rezistent laminat cu materiale impermeabile.
Costumele din spumă de neopren sunt făcute dintr-o singură bucată, au un fermoar uscat şi
sunt etanşe la încheieturi şi gât. Costumul însuşi este izolator. El este mai călduros decât unul
umed confecţionat din acelaşi material deoarece este uscat, la fel ca şi aerul din interiorul
costumului.

27
 Neoprenul solid necesită purtarea subveşminte pe dedesubt pentru a adăuga izolare.
Cantitatea de izolare necesară depinde de temperatura apei. Costumul e mai puţin voluminos
decât cel din neopren subţire.
Costumele din nylon laminat sunt mai largi, crescând mobilitatea şi confortul. Şi acest tip de
costum necesită de asemenea purtarea subveşmintelor.

Caracteristici

Majoritatea opţiunilor disponibile pentru costume umede, precum buzunare, teci, genunchere,
etc. sunt disponibile şi pentru costumele uscate. Alte opţiuni speciale pentru costumele uscate
sunt:
• Glugi uscate
• Mânuşi uscate
• Cizmuliţe ataşate, cu talpă groasă
Deoarece costumele uscate nu trebuie să se potrivească perfect, nu este nevoie decât foarte
rar ca acestea să fie făcute la comandă. Totuşi, costul costumelor uscate este mai mare,
deoarece este nevoie de fermoare şi materiale speciale precum şi muncă suplimentară pentru a
confecţiona costumul uscat.
În timpul scufundării controlaţi cantitatea de aer din costumul uscat prin intermediul unei valve
de umflare care vă oferă posibilitatea să adăugaţi aer în costum şi o valvă de evacuare care
permite scoaterea aerului din costum. Valva de umflare e similară cu cea de umflare automată
folosită la BC. Adăugaţi aer în costumul uscat pe măsură ce vă scufundaţi mai adânc şi scoateţi
aer când ieşiţi la suprafaţă. Cea mai întâlnită poziţionare a valvei de umflare este în mijlocul
pieptului pentru a nu interfera cu BC-ul.
Valva de evacuare are un profil îngust şi de obicei eliberează automat aerul pe măsură ce
urcaţi. O poziţionare normală a valvei de evacuare este în partea exterioară, superioară a braţului
stâng. Diferite modele evacuează aerul la diferite debite. O valvă care evacuează aerul mai
repede este mai bună deoarece scoate aerul mai repede din costum.
Când vă scufundaţi cu un costum uscat folosiţi costumul pentru reglarea flotabilităţii, iar pentru
plutirea la suprafaţă folosiţi BC-ul. BC-ul poate fi folosit, pentru controlul de rezervă al flotabilităţii.
Trebuie să fiţi foarte atent dacă adăugaţi aer şi în costum şi în BC când vă aflaţi în submersie,
deoarece este dificil să controlaţi ambele echipamente în acelaşi timp. Trebuie să purtaţi tot timpul
un BC împreună cu costumul uscat.
Dacă faceţi cursul de NAUI Scuba Diver într-o zonă a lumii care necesită folosirea costumelor
uscate(de exemplu Canada sau Alaska) probabil vă veţi scufunda de la prima şedinţă folosind
costume uscate. Dacă este aşa, instructorul vă va prezenta materialul suplimentar şi vă va
antrena să folosiţi costumul uscat. În cazul în care cursul dumneavoastră nu include antrenamente
cu costume uscate şi vă decideţi să cumpăraţi unul, va trebui să urmaţi un curs NAUI de
specialitate.

Cagula

Cea mai mare cantitate de căldură o pierdeţi prin cap, mâini, piept, axile şi bazin. De aceea,
protecţia termică pentru cap este esenţială când vă scufundaţi. În apele reci pierdeţi o cantitate
semnificativă de căldură prin cap.
Pentru cele mai multe scufundări în apă rece puteţi folosi o simplă cagulă din neopren.
Cagula se poate prelungi pe umeri, sub gulerul costumului, pentru a vă menţine gâtul cald şi
pentru a preveni intrarea apei şi scurgerea ei pe spate. Cea mai bună soluţie pentru menţinerea
căldurii este aceea de a avea cagula ataşată de costum.
Dacă vă scufundaţi în apă rece s-ar putea să doriţi să folosiţi o cagulă uscată ataşată direct
de costum. Cagula uscată vă menţine capul complet uscat.
Majoritate cagulelor sunt destul de incomod de purtat pe uscat. Totuşi, odată ce intraţi în apă,
cu greu le veţi simţi. Egalizarea presiunii în urechi când purtaţi o cagulă s-ar putea să necesite
atenţie suplimentară. Instructorul vă va arăta tehnici speciale în funcţie de tipul echipamentului pe
care îl purtaţi.
28
 Alegerea costumului potrivit

Majoritatea scufundărilor necesită un grad de izolare termică iar purtarea costumului potrivit
este un lucru necesar pentru a ne bucura de acest tip de activitate. Costumul potrivit pentru voi s-
ar putea să nu fie bun pentru coechipier datorită reacţiei diferite la frig a organismelor. De
asemenea, în funcţie de zona de pe Glob în care trăiţi, s-ar putea să aveţi o rezistenţă mai
scăzută la frig. De exemplu, dacă trăiţi într-o zonă cu climat deşertic veţi avea nevoie de o izolare
mai bună, deoarece corpul dumneavoastră este obişnuit cu temperaturi mai ridicate. Dacă trăiţi
într-un climat mai rece, veţi avea nevoie de mai puţină izolare în apă deoarece corpul e obişnuit cu
temperaturi scăzute.
Folosiţi următoarele recomandări generale de temperaturi ale apei pentru a decide tipul de
costum necesar:
• 27°C sau mai mult - Un skin suit este recomandat.
• 24°C până la 27°C - Un costum umed integral sau parţial de 2-3 mm este recomandat.
ƒ 13°C la 24°C - Un costum umed de 5-7 mm este recomandat. Pe măsură ce apa se
răceşte s-ar putea să trebuiască să purtaţi cagulă şi mănuşi.
ƒ 2°C la 13°C - Un costum uscat complet este recomandat.
ƒ 2°C şi mai puţin - Antrenament şi echipament speciale sunt necesare pentru scufundarea
în astfel de ape.

Întreţinere

Ar trebui să clătiţi costumul de scufundare cu apă dulce după fiecare zi de scufundări. Clătiţi
atât în interior cât şi la exterior skin suit-urile şi costumele umede. Există produse comerciale pe
care le puteţi folosi la sfârşitul unei zile de scufundări pentru a curăţa complet costumul înainte de
depozitarea acestuia.
Ar trebui sa depozitaţi costumele umede pe umeraşe late special proiectate sau neîmpăturite,
întinse pe o suprafaţă plată. Dacă găsiţi găuri în costumul umed îl puteţi repara folosind lipici
special pentru neopren sau petece speciale din neopren.
Dacă interiorul unui costum uscat este complet uscat şi este purtat cu alte haine nu este
nevoie decât să-l clătiţi la exterior. Trebuie să eliminaţi transpiraţia, pielea moartă, etc, din
costumele uscate confecţionate din neopren prin clătirea atât în interior, cât şi în exterior. Toate
costumele uscate ar trebui clătite, ocazional şi în interior şi în exterior. Fermoarele trebuie unse
numai cu parafină, cu ceară de albine sau produse recomandate de producătorul costumului.
Costumul vostru uscat poate fi depozitat împăturit, într-o geantă, departe de căldură şi de maşini
care produc ozon, precum boilerele sau motoarele electrice.
Costumul vostru uscat, cu valvele, fermoarele şi etanşeizările lui ar trebui inspectat anual de
un tehnician reparator calificat. Valvele costumului pot funcţiona deficitar dacă nu sunt inspectate
regulat. Manualul de utilizator al costumului uscat este ghidul dumneavoastră principal, listând
orice activitate specială ce trebuie efectuată.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre costumele de scufundare:

7. Un_________________________ este recomandat doar pentru scufundările în ape

tropicale.

8. Un_________________________ este confecţionat doar din neopren subţire.

9. Un_________________________ foloseşte îmbrăcăminte suplimentară pentru izolare

termică.

10. Adevărat sau fals. Nu aveţi nevoie de antrenament special pentru a folosi un costum
29
 uscat.____________

ACCESORII ALE ECHIPAMENTULUI

Accesoriile sunt disponibile pentru a face scufundările mai plăcute. Există, de asemenea,
accesorii pentru activităţi specializate. Unele accesorii sunt descrise în secţiunea care urmează.

Dispozitive ataşabile

Cleme speciale vă permit să ataşaţi instrumente BC-ului. Fără aceste cleme instrumentele,
octopusul, ar atârna mai jos de talie când înotaţi orizontal, iar dacă înotaţi aproape de fundul apei,
instrumentele pot atinge şi distruge viaţa marină sau se pot strica. Când coralii şi alte organisme
delicate sunt rupte, ele nu mai cresc la loc ci mor.
Ţineţi minte să vă prindeţi instrumentele de BC la fiecare scufundare pentru a nu le distruge
pe ele sau mediul acvatic. Clemele trebuie prinse în aşa fel încât să poată fi îndepărtate uşor în
caz de urgenţă. Clemele şi alte tipuri de dispozitive de prindere sunt disponibile în majoritatea
magazinelor de specialitate.

Cuţitul

Un cuţit pentru scufundări este o unealtă folosită în multe scopuri. Cea mai importantă funcţie
este cea de tăiere a firului undiţelor sau năvoadelor dacă vă prindeţi în ele când sunteţi în apă.
Cuţitele nu sunt folosite ca arme de luptă împotriva rechinilor cum aţi văzut la televizor.
Sunt mai multe tipuri şi mărimi de cuţite de scufundare şi trebuie să-l alegeţi pe cel potrivit
tipului de scufundare pe care o faceţi. De exemplu, un scafandru vânător va dori un cuţit cu o lamă
subţire şi ascuţită, în timp ce un scafandru de epavă va dori un cuţit greu cu vărful teşit, pentru a
sparge sau forţa.
Toate cuţitele de scufundare trebuie ascuţite şi unse cu un strat subţire de ulei când nu sunt
folosite. Chiar şi cele construite din oţel inoxidabil pot rugini dacă nu sun întreţinute corespunzător.
Păstraţi cuţitul în teacă când nu este folosit. Tecile sunt, de obicei, confecţionate din plastic şi
pot fi fixate în mai multe locuri:
• Pe partea interioară a gambei
• În partea din spate a consolei cu instrumente
• În buzunarul BC-ului sau pe breteaua de la umeri
Modul în care vă montaţi cuţitul depinde de designul tecii, mărimea cuţitului şi preferinţa
proprie.

Geanta pentru echipament

Aveţi nevoie de o geantă pentru a transporta echipamentul de la un loc de scufundări la altul

şi pentru a-l păstra în siguranţă, curat. Fără o geantă de transport este dificil să mânuiţi
echipamentul şi puteţi scăpa pe jos instrumente fragile. Pe un vas charter este foarte uşor să vă
pierdeţi echipamentul, el putând fi luat accidental de alt scafandru dacă nu aveţi o geantă în care
să-l păstraţi.
Puteţi folosi aproape orice geantă din nylon dur sau pânză. Nylonul este, de obicei, mai bun,
deoarece nu se toceşte sau decolorează cum se întâmplă în cazul pânzei. Plasele cu ochiuri mari
sunt foarte bune deoarece permit echipamentului să se usuce. Ar trebui să vă însemnaţi
echipamentul şi genţile cu numele, adresa şi numărul de telefon pentru a fi uşor identificate în caz
că la uitaţi pe un vas de scufundări.
Genţi speciale sunt disponibile în magazinele specializate. Aceste genţi sunt foarte uşor de
folosit deoarece au compartimente speciale în care se pun labele, detentoarele şi instrumentele.
Multe genţi sunt pregătite pentru transport aerian, fiind dotate chiar şi cu roţi pentru a fi mai uşor
de transportat în aeroporturi. Unele genţi au compartimente uscate pentru jurnalul de scufundări,
îmbrăcăminte şi alte lucruri pe care nu vreţi să le udaţi.

30
 Steaguri şi balize pentru scufundat

Când faceţi scufundări este aproape imposibil pentru o barcă sau un jet-ski care merge cu
viteză să observe bulele de aer, pentru a şti că sunteţi în zonă. Pentru a evita un accident ar trebui
să folosiţi un steag de avertizare pentru a semnaliza că sunteţi în zonă.
Steagul de scufundare folosit în SUA este roşu cu o diagonală albă, din colţul interior superior
la cel inferior exterior. Steagul trebuie arborat pe barcă de fiecare dată când sunt scafandri în apă.
Multe state obligă prin lege să arboraţi acest steag. Este obligaţia voastră să rămâneţi în
apropierea acestui steag (nu mai departe de 30 m, dar legile locale pot specifica mai puţin). Este,
de asemenea, obligaţia voastră să scoateţi steagul când nu mai sunt scafandri în apă.
La nevoie, navele de scufundare, trebuie să arboreze steagul internaţional albastru cu alb
numit steagul alfa, când scafandrii se află în apă. Acest steag de semnalizare indică capacitatea
redusă de manevrare a navei datorită activităţii scafandrilor din zonă. Instructorul vă va informa
aspra reglementărilor legale locale privind steagul de scufundare.
Dacă vă scufundaţi lângă ţărm, staţia de suport la suprafaşă poate fi orice, de la un colac
gonflabil, la o placa de surfing sau un kayak. Nu contează ce folosiţi atâta timp cât aveţi la
îndemână un obiect potrivit zonei de scufundare care vă este de folos la nevoie.

Jurnalele de scufundare

Un jurnal de scufundare înregistrează experienţele voastre subacvatice. Ar trebui să treceţi în

jurnal informaţii de la fiecare scufundare, imediat ce ieşiţi din apă. În unele zone de pe glob sunt
legi care vă obligă să completaţi jurnalul de scufundare.
Va fi nevoie să completaţi un jurnal de scufundare pe durata cursurilor NAUI. În plus, unii
operatori de scufundare pot să ceară să vadă jurnalul înainte de a vă presta servicii.
Dacă doriţi să continuaţi antrenamentul pentru a deveni conducători de scufundare, jurnalul
dumneavoastră arată:
• Că aţi avut experienţe variate de scufundare
• Dovedeşte că aveţi experienţă în efectuarea scufundărilor avansate sub îndrumarea unui
instructor
• Câte ore aţi petrecut sub apă
• Câte scufundări aţi făcut
Antrenamentul, scufundările şi numărul ore petrecute sub apă vor trebui dovedite prin
documente înainte de a fi admişi la cursurile de conducători de scufundare.

Truse de prim ajutor

Este o idee bună să aveţi o trusă de prim ajutor în orice călătorie. Tot ce aveţi de făcut este să
adăugaţi unele obiecte unei truse standard de prim ajutor pentru a satisface nevoile speciale ale
scufundărilor şi sunteţi gata să daţi piept cu micile accidente legate de scufundări. Vedeţi anexa C
pentru lista de obiecte recomandate pentru o trusă de prim ajutor în cazul activităţilor de
scufundare.

Alte accesorii

Alte accesorii folositoare sunt:

• O tăbliţă pe care puteţi înregistra datele când sunteţi în apă. De asemenea, vă poate ajuta
să comunicaţi cu coechipierul.
• Un săculeţ în care să depozitaţi lucrurile strânse din apă.
• O lanternă subacvatică necesară pentru scufundările de noapte, folositoare şi în timpul zilei
pentru a distinge mai bine culorile şi pentru a vedea în găuri şi crevase.
• O baliză indicatoare pentru a marca un loc special de pe fundul apei
• Un kit cu obiecte de rezervă ce poate include o curea pentru mască, o apărătoare pentru
snorkel, o curea pentru labe, O-ringuri, un muştiuc cu colierul de fixare pe detentor

31
 • O listă în care bifaţi componentele echipamentului este foarte utilă pentru a nu uita ceva.
Vedeţi anexa C pentru exemple de astfel de liste.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre accesoriile echipamentului:

11. Pentru ce este folosit cel mai des un cuţit de scufundări? _________________
_______________________

12. Când arboraţi un steag de scufundare trebuie _______________

şi_____________________________

13. Ar trebui să vă înregistraţi scufundările în jurnal deoarece

________________________________________
şi ______________________________________

14. Două accesorii care vor fi folositoare în timpul unei scufundări

sunt___________________________ şi____________________

Concluzii

Scufundarea este o activitate ce are nevoie de mult echipament. Ţineţi minte că tot acest
echipament vă ajută să vă adaptaţi la mediul subacvatic şi să vă simţiţi, pe cât se poate,
confortabil şi în siguranţă. Cu cât lucraţi mai mult cu echipamentul, cu atât vă va fi mai uşor sa-l
folosiţi. Odată ce echipamentul devine uşor de folosit, veţi putea să vă îndreptaţi atenţia către alte
activităţi şi mediul subacvatic.

32
CAPITOLUL 3

Aptitudini
de
Scufundare

33
 OBIECTIVE DE ÎNVĂŢARE
În acest capitol veţi:
• Afla despre abilităţile de scufundare la mică adâncime pe care le veţi învăţa în timpul
cursului
• Învăţa paşii de asamblare şi testare a echipamentului de scufundare
• Deprinde paşii îmbrăcării echipamentului
• Citi despre unele metode de a intra şi ieşi din apă
• Deprinde abilităţile de folosire a măştii şi detentorului pe care le veţi învăţa în timpul
cursului
• Învăţa despre controlul flotabilităţii şi exerciţii de flotabilitate
• Face cunoştinţă cu măsurile de siguranţă pe care le veţi deprinde pe parcursul cursului
Una este să vă scufundaţi cu echipamentul într-o piscină sau ape special izolate şi alta e să
exploraţi ape deschise, acesta fiind adevăratul sens al scufundărilor. Pentru a vă bucura de
scufundări trebuie să fiţi în stare să combinaţi cunoştinţele despre mediul subacvatic cu abilitatea
de a vă mânui echipamentul în anumite condiţii. Trebuie să aveţi încrederea şi abilitatea de a
folosi costumul prin pipăire, deoarece masca vă va limita unghiul de vedere. În cursul NAUI veţi
învăţa bazele scufundărilor, dar veţi deveni un scafandru priceput doar după o experienţă
suplimentară şi antrenament ulterior.
Dacă antrenamentul se desfăşoară în timpul lunilor de iarnă, într-o zonă cu apă rece, totuşi
aveţi opţiunea de a vă continua antrenamentul în ape deschise imediat. Vă puteţi termina cursul
prin programul NAUI Universal Referral antrenându-vă într-o staţiune tropicală sub îndrumarea
altui instructor. Întrebaţi-l pe instructorul vostru NAUI despre acest program.

ABILITĂŢI DE SNORKELING

Dezvoltarea unor bune abilităţi de snorkeling este fundamentală pentru un scafandru bun.
Trebuie să ştiţi să folosiţi corect masca, snorkel-ul şi labele.

Pregătirea echipamentului pentru utilizare

Este nevoie să vă pregătiţi aproape tot echipamentul nou înainte de a-l putea folosi. Acest
lucru este necesar mai ales pentru o mască nouă. Lentilele măştilor noi sunt acoperite cu un strat
fin de lubrifiant care trebuie îndepărtat înainte de folosire. Puteţi folosi pastă de dinţi pentru a
îndepărta acest strat urmând procedura:
• Puneţi o picătură de pastă de dinţi pe partea interioară a fiecărei lentile.
• Frecaţi întreaga suprafaţă cu pasta de dinţi.
• Clătiţi masca bine cu apă dulce.
Spălând lentilele cu pastă de dinţi veţi evita aburirea lor, care se produce când se formează
condens în pe partea interioară. De fiecare dată când vă puneţi masca trebuie să o pregătiţi
înainte astfel încât lentilele să nu se aburească datorită diferenţei de temperatură dintre interiorul
măştii şi a apei care vă înconjoară. Cel mai obişnuit mod de a vă pregăti masca este folosind
următoarea procedură:
• Aplicaţi câteva picături de soluţie antiaburire.
• Frecaţi partea interioară a lentilelor cu soluţie.
• Clătiţi bine masca.
O alternativă ar fi să utilizaţi saliva, dar multă lume preferă produsele din comerţ. Produsele
comerciale sunt mai eficiente decât saliva. Pentru a vă pregăti masca cum trebuie, citiţi
instrucţiunile care vin odată cu produsul.
Snorkel-ul este, de obicei, ataşat de partea stângă a baretei măştii dacă detentorul este prins
în partea dreaptă. Unele snorkel-uri sunt proiectate să fie purtate doar pe partea stângă. Unele
snorkel-uri au un suport de silicon, iar unele cleme de plastic. Snorkel-ul trebuie să atârne astfel
încât capătul care intră în gură să ajungă uşor în dreptul gurii, iar partea de sus este poziţionată
corect în spatele capului când îl folosiţi. Instructorul vă va arăta cum să vă prindeţi snorkel-ul de
mască.
34
 Pentru a vă pregăti labele pentru folosire, asiguraţi-vă ca aţi scos toate piesele din buzunarul
pentru picior şi, dacă purtaţi labe ca barete ajustabile, fixaţi-vă baretele în jurul gleznelor pentru a
fi confortabile şi bine prinse. Bretele strânse prea tare vă pot cauza cârcei. Dacă sunt legate prea
larg, nu veţi lovi apa eficient, vă va fi incomod, puteţi face cârcei sau puteţi pierde labele.
Dacă baretele labelor sunt uleioase sau alunecoase de la un lubrifiant folosit la confecţionarea
lor, spălaţi-le cu un săpun delicat şi apă pentru a îndepărta uleiul. Lăsând curelele uleioase,
acestea vă pot aluneca în apă, putând astfel să pierdeţi labele.

Echiparea

Când sunteţi gata să vă scufundaţi, aţi obvservat condiţiile de scufundare şi v-aţi făcut planul
de scufundare, vă echipaţi cu majoritatea componentelor echipamentului la locul de scufundare. În
funcţie de echipamentul pe care îl aveţi, costumul umed e, de obicei primul lucru pe care-l puneţi
pe voi. Staţi jos când vă puneţi botoşeii, pentru a evita să cădeţi, mai ales dacă vă aflaţi într-o
barcă în balans. Picioarele şi botoşeii trebuie să fie complet uscate sau complet ude pentru ca
piciorul să alunece uşor în botoşel.
Labelor trebuie puse doar când ajunfeţi la marginea apei. Dacă e posibil puneţi-vă labele
stând jos, reducând astfel riscul de a cădea. Oricum, de cele mai multe ori, va trebui să vi le puneţi
stând în picioare. Întotdeauna folosiţi schema „cifra patru” pentru a vă pune labele:
• Sprijiniţi-vă cu o mână de umărul coechipierului.
• Încrucişaţi-vă călcâiul piciorului apropiat de coechipier cu genunchiul celuilalt picior.
• Ţineţi laba de partea unde se îmbină lama labei cu buzunarul pentru picior, sau de baretă
cu vârful îndreptat în jos.
• Băgaţi piciorul în buzunarul labei.
• Trageţi bareta în sus şi peste călcâi.
• Întoarceţi-vă şi repetaţi operaţia pentru celălalt picior.
Evitaţi să mergeţi pe distanţe mari când purtaţi labele, pentru că vă puteţi pierde uşor
echilibrul şi puteţi cădea. Dacă trebuie să mergeţi pe uscat când purtaţi labele, mergeţi târându-vă
picioarele înapoi sau păşind rar. Nu încercaţi niciodată să mergeţi repede cu labele puse.
S-ar putea să trebuiască să vă puneţi masca şi snorkelul la sfârşit pentru a nu vă îngrădi
unghiul de vedere când sunteţi pe uscat. O procedură de a pune masca este:
1. Potriviţi-vă masca pe faţă.
2. Trageţi cureaua peste cap.
3. Verificaţi marginea măştii pentru a nu fi prins fire de păr sau părţi ale costumului.
Asiguraţi-vă ca nu aţi strâns prea tare cureaua măştii. Dacă masca şi cureaua sunt prea
strânse, vor fi incomode.
Dacă vreţi să faceţi snorkeling, puneţi-vă snorkel-ul în gură şi fixaţi-l de curea astfel încât sa
intre uşor în gură.

Folosirea labelor

Labele vă oferă stabilitatea şi propulsia de care aveţi nevoie în apă. Când sunteţi complet
echipat pentru o scufundare trebuie să vă folosiţi muşchii mari ai picioarelor pentru propulsie. Prin
folosirea picioarelor, eliberaţi mâinile pentru a căra o cameră video pentru a face fotografii sau o
lanternă pentru scufundările de noapte sau orice alt dispozitiv.
Puteţi să vă mişcaţi labele în mai multe feluri pentru a vă propulsa. Cel mai întâlnit mod de a
da din picioare este stilul fluturat. Acest stil diferă foarte mult ce cel folosit de înotători. Când loviţi
apa cu labele gândiţi-vă la picioarele dumneavoastră ca la cozi de mătură, iar labele sunt paiele.
Mişcaţi picioarele în sus şi în jos din încheietura şoldului, ţinându-vă genunchii aproape drepţi şi
degetele întinse.
Când daţi din labe mişcarea trebuie să fie lentă, hotărâtă şi amplă. Dacă îndoiţi genunchii
prea mult şi vă ridicaţi partea de sus a piciorului spre stomac, mişcându-vă ca şi cum aţi pedala,
labele vor aluneca înainte şi înapoi în apă, producând prea puţină propulsie. Dacă mişcaţi
picioarele foarte repede, veţi obosi repede, iar mişcările sus-jos vor avea amplitudine mică,

35
neoferind prea multă propulsie. Dacă doriţi să vă mişcaţi repede în apă, loviţi mai puternic şi mai
lung, accentuând mişcarea în jos a piciorului.
La suprafaţă, schimbaţi loviturile în aşa fel încât să ţineţi labele în apă. Scurtaţi mişcarea în
sus astfel încât laba să nu iasă din apă. De asemenea puteţi înota eficient pe spate sau pe o parte
folosind stilul fluturat la suprafaţă. Înotând pe spate sau pe o parte labele vor rămâne în apă şi
este o bună schimbare de la înotul pe burtă. Din când în când verificaţi direcţia în care mergeţi
deoarece nu puteţi vedea înainte când înotaţi pe spate.
Când înotaţi la suprafaţă asiguraţi-vă că aveţi suficient aer în BC pentru a putea pluti. Dacă
obosiţi vă puteţi opri să vă odihniţi. Atâta timp cât plutiţi vă puteţi odihni fără efort atât cât este
necesar.
Puteţi de asemenea folosi mişcarea delfinului când vă scufundaţi. Când faceţi mişcarea
delfinului, ţineţi picioarele împreunate şi genunchii relaxaţi şi îndoiţi înainte şi înapoi alternativ
partea de sus a picioarelor şi apoi arcuiţi-vă spatele. Această mişcare vă va face corpul să se
mişte exact ca un delfin.
Veţi învăţa aceste feluri de a înota şi altele pentru a nu obosi. De asemenea veţi învăţa să
înotaţi cu o singură labă în cazul în care cealaltă s-a rupt sau s-a pierdut.
Dacă o curea de prinderea a labei s-a desprins sau nu se mai închide trebuie să fiţi în stare
să scoateţi laba, să o înlocuiţi, pentru a vă putea continua scufundarea. Este de obicei mai uşor să
corectaţi o problemă legată de labe în apă decât pe uscat. Dacă trebuie să rezolvaţi o problemă la
suprafaţă, aveţi grijă să vă menţineţi flotabilitatea prin umplerea cu aer a vestei sau a BC-ului
pentru a nu fi nevoiţi să daţi din picioare.
Când înlocuiţi o labă în apă, folosiţi aceeaşi poziţie a „cifrei patru” ca şi atunci când vă puneţi
labele pe uscat. Această poziţie previne încordarea muşchilor din gamba piciorului şi vă aduce
piciorul într-o poziţie în care veţi putea vedea ceea ce faceţi, deşi acest lucru nu este esenţial. Ar
trebui să învăţaţi să vă puneţi şi să vă scoateţi echipamentul singur.

Respiraţia prin snorkel

Respirând prin snorkel stând cu faţa în jos vă va ajuta să conservaţi energia, precum şi aerul
din butelia de scufundare. Trebuie să respiraţi lent şi adânc prin snorkel pentru a avea un transfer
bun de aer prin tubul snokelului. Asiguraţi-vă că capătul snorkelului se află în spatele capului
pentru a preveni intrarea apei. De asemenea ţineţi minte să ţineţi corpul în poziţie orizontală când
înotaţi.

Intrările de la suprafaţă

Există mai multe modalităţi de a intra în apă. Acestea se numesc scufundări la suprafaţă.
Pentru a reuşi o scufundare le suprafaţă trebuie să fiţi lestat în aşa fel încât să aveţi flotabilitate
neutră la suprafaţă. Cheia unei scufundări la suprafaţă reuşite este să scoateţi corpul cât mai mult
din apă. Greutatea sa vă face apoi totul, împingându-vă sub apă.

Cu capul înainte

Există două tipuri de intrări în apă cu capul înainte: scufundarea suliţă şi scufundarea prin
rostogolire. Cea din urmă împrăştie mai puţină apă şi sperie mai puţin peştii. Ambele stiluri
presupune ridicarea în sus a picioarelor, cât mai departe de suprafaţa apei. Greutatea picioarelor
vă împinge sub apă.

Paşii urmaţi pentru scufundarea suliţă sunt:

1. Staţi orizontal la suprafaţa apei.
2. Apropiaţi-vă mâinile, palmele şi braţele împreună şi îndreptându-le spre fundul apei
apei.
3. Îndoiţi-vă mijlocul până trunchiul stă vertical în apă.
4. Îndreptaţi-vă picioarele astfel încât să formeze o linie dreaptă cu restul corpului.
5. Daţi din labe pentru a continua întrarea în adâncul apei
36
 Paşii pentru o scufundare prin rostogolire sunt:
1. Poziţionaţi-vă drept în apă.
2. Aduceţi picioarele aproape de piept şi în acelaşi timp, folosiţi mâinile şi labele pentru a
vă roti într-o poziţie cu capul în jos.
3. Încet şi continuu, întindeţi-vă mâinile în jos pe măsură ce vă întindeţi picioarele în aer
astfel încât corpul este într-o linie verticală.
4. Daţi din picioare pentru a continua coborârea.

Ambele tipuri de scufundări trebuie efectuate într-o mişcare continuă.

Cu picioarele înainte

Poziţiile de scufundare cu picioarele înainte sunt în principal folositoare pentru scufundările în

apnee. La scufundările scuba de obicei ajungeţi sub suprafaţa apei şi vă continuaţi încet
scufundarea cu picioarele în jos. Paşii pentru o intrare cu picioare înainte sunt următoarele:

1. Staţi drept în apă.

2. Ţineţi capul drept şi respiraţi prin snorkel sau detentor
3. Întindeţi braţele în lateralele trunchiului.
4. Îndepărtaţi picioarele, unul înainte, celălalt înapoi
5. Apropiaţi picioarele în acelaşi timp cu aducerea braţelor pe lângă trunchi.
6. Ridicaţi braţele în sus în timp ce capul dumneavoastră intră în apă.
7. După ce aţi egalizat presiunea în urechi, pliaţi-vă genunchii aproape de piept şi rotiţi-vă
corpul pentru a sta cu capul în jos.
8. Continuaţi să coborâţi.

Există mai multe variante ale scufundării cu picioarele înainte care vă vor fi arătate de
instructor.

Leşinul de mică adâncime

Dacă vă scufundaţi în apnee, înainte de a face o scufundare de suprafaţă, veţi dori să inspiraţi
şi să expiraţi puternic aer de mai multe ori înainte de a trage puternic aer în piept si a vă ţine
respiraţia pentru scufundare. Dacă faceţi mai mult de trei sau patru astfel de inspiraţii, vă
hiperventilaţi în exces, acest lucru fiind o problemă.
Dacă inspiraţi şi expiraţi adânc şi rapid de mai mult de trei ori, veţi coborî nivelul de dioxid de
carbon (CO2) din corp. Totuşi, respiratul rapid nu poate creşte nivelul de oxigen din organism.
Mulţi oameni nu realizează cu nivelul crescut de dioxid de carbon duce la nevoia de a respira.
Când vă scufundaţi, folosiţi cantitatea de O2 pe care o aveţi în plămâni, dar nu creşteţi nivelul de
CO2 suficient de mult pentru a simţi nevoia de a respira. Acest lucru poate duce la leşin sau
pierderea cunoştinţei sub apă. Deoarece acest lucru se poate întâmpla cel mai probabil aproape
de suprafaţa apei când ieşiţi, poartă numele de leşin de mică adâncime.

Scoaterea apei din snorkel

Apa poate intra în snorkel prin capătul deschis din cauza valurilor sau accidental prin băgarea
capului prea adânc în apă, sau în timpul unei scufundări. Există două moduri de a scoate apa din
snorkel rapid şi eficient cu minim de efort. Aceste moduri se numesc golire prin explozie şi golire
prin dislocare

Golirea prin suflare

Golirea snorkelului prin suflare se face prin expirarea cu putere a aerului din plămâni în
momentul când ajungeţi la suprafaţă după o scufundare. Aerul va arunca apa afară din snorkel. La
37
următoarea gură de aer pe care o luaţi aveţi grijă deoarece este posibil să mai fi rămas apă în
tubul snorkelului. Puteţi să evitaţi inhalarea apei rămase în tubul snorkelului dacă respiraţi încet.
Apoi suflaţi puternic aerul din plămâni pentru a elimina orice cantitate de apă care ar mai fi putut
rămâne.

Golirea prin dislocuire

Golirea prin dislocuire este o tehnică alternativă. Ea foloseşte ultima cantitate de aer care mai
există în plămâni şi scoate apa din snorkel prin expansiunea unei foarte mici cantităţi de aer pe
care o exhalaţi în tub când vă îndreptaţi spre suprafaţă.

Paşii ce trebuie urmaţi pentru o golire prin dislocuire sunt:

1. Ţineţi capul în sus astfel încât să vă uitaţi în sus în clipa când doriţi să ieşiţi la
suprafaţă.
2. Înotaţi spre suprafaţă, ţinând capul în sus.
3. Exhalaţi aer încet pe măsură ce vă apropiaţi de suprafaţă. Aerul va scoate apa din
snorkel pe măsură ce vă ridicaţi la suprafaţă.
4. Puneţi capul în piept în momentul în care acesta iese din apă.
5. Inhalaţi. Nu ar mai trebui să fi rămas apă în snorkel.

Verificaţi-vă cunoştinţele:

Răspundeţi la următoarele întrebări despre folosirea măştii, a snorkelului şi labelor:

1. Dacă trebuie să umblaţi având labele în picioare, trebuie să
păşiţi_________________________

2. Pentru a preveni pierderea labelor, puteţi ___________ sau

______________________

3. Două metode recomandate de a goli tubul snorkelului sunt _________

_____________ şi ___________________________

4. __________________ necesită cel mai mic consum de energie pentru a goli apa din
snorkel.

Asamblarea echipamentului de scufundare

Trebuie să ştiţi cum să vă asamblaţi singur echipamentul pentru scufundare. Echipamentul

vostru include vesta compensatoare (BC), butelia de scufundare, detentor precum şi centura cu
lesturi. Ţineţi minte că pentru a fi un scufundător cu simţ de răspundere trebuie să aveţi singur
grijă de asamblarea şi operarea echipamentului personal.

Asamblarea unităţii scuba

Unitatea scuba este formată din butelia de scufundare, BC şi detentor. Prin urmarea
următorilor paşi, veţi fi în curând capabili să vă ajustaţi corect şi eficient unitatea scuba. Un
instructor poate spune imediat cine este un scufundător experimentat doar uitându-se la felul în
care acesta şi-a asamblat echipamentul.

Pentru asamblarea unităţii scuba trebuie să urmaţi paşii:

1. Plasaţi butelia de scufundare în faţa voastră , cu robinetul de deschidere în partea dreaptă
şi cu deschiderea valvei orientată în faţă
2. Îndepărtaţi capacul protector de pe valva buteliei şi verificaţi prezenţa O-ringului.
3. Udaţi chinga BC-ului cu apă, dacă aceasta este accesibilă.
4. Apucaţi BC-ul de baretele pentru umeri şi cu chinga pentru prinderea buteliei îndreptată
38
 înspre voi.
5. Puneţi chinga de prindere a buteliei în jurul acesteia şi poziţionaţi-o la înălţimea corectă.
Instructorul vă va arăta care este plasarea corectă a chingii BC-ului pe butelia de
scufundare. Dacă chinga este plasată prea jos vă veţi lovi la cap în timpul scufundării.
Dacă chinga este plasată prea sus atunci butelia va sta prea jos. Această poziţie s-ar
putea să vă dezechilibreze şi vă va fi dificil să ajungeţi la treapta întâi a detentorului.
6. Strângeţi bine chinga şi blocaţi-o-o. Instructorul vă va arăta cum să faceţi acest lucru
corect.
7. Ridicaţi BC-ul ţinându-l de baretele pentru umeri ca să vedeţi dacă butelia de scufundare
alunecă. Dacă butelia se mişcă, trebuie să mai strângeţi chinga.
8. Luaţi detentorul şi întoarceţi-l în aşa fel încât furtunul treptei a doua să se afle în partea
dreaptă, iar furtunul manometrului şi cel al inflatorului în partea stângă.
9. Slăbiţi şurubul jugului detentorului şi scoateţi capacul de protecţie al treptei întâi.
10. Ataşaţi detentorul la butelie de, folosind una din următoarele metode.
• Pentru detentoarele fabricate în SUA (cu sustem de prindere INT), introduceţi jugul
peste valva buteliei. Intrarea de la treapta întâi a detentorului se va potrivi perfect în
orificiul valvei şi cu O-ringul. Strângeţi robinetul până simţiţi la mână că este fixat.
• Pentru un detentor cu valvă DIN, înşurubaţi treapta întâi a detentorului direct în valva
buteliei şi strângeţi până la fixare.
11. Strângeţi şurubul jugului bine însă nu folosiţi prea multă forţă. O-ringul va izola butelia în
momentul în care daţi drumul aerului.
12. Conectaţi, furtunul de joasă presiune pentru inflator, ce porneşte de la treapta întâi al
detentorului, cu inflatorul BC-ului.
13. Ţineţi consola în aşa fel încât manometrul să nu fie îndreptat înspre voi, altcineva sau alt
echipament. Cel mai bine este să orientaţi manometrul cu faţa în jos când daţi drumul la
butelie. Există o mică probabilitate ca sticla manometrului să se desprindă în cazul în care
mecanismele interne şi dispozitivul stabilizare a presiunii nu funcţionează.
14. Deschideţi încet robinetul buteliei prin răsucirea prin răsucirea lui în sens invers acelor de
ceasornic. Veţi auzi aerul cum presurizează furtunele detentorului. Dacă auziţi un fâsâit
puternic de la valva buteliei s-ar putea să aveţi o problemă cu etanşeizarea dintre valva
buteliei şi treapta întâi al detentorului. Acest lucru indică faptul că O-ringul trebuie înlocuite.
Scurgerile de aer în orice altă parte indică probleme care trebuie corectate înainte de
scufundare.
15. Deschideţi valva buteliei complet până ce robinetul se opreşte. Apoi întoarceţi robinetul cu
aproape un sfert de rotaţie.

Aceşti paşi duc la asamblarea completă a unităţii scuba. Totuşi, înainte de a putea folosi
unitatea, trebuie să o testaţi dacă funcţionează corect.

Testarea unităţii scuba

Când testaţi unitatea scuba trebuie să vă asiguraţi că prima şi a doua treaptă a

detentorului funcţionează şi că BC-ul se umflă şi se desumflă corespunzător. Procedura de testare
a unităţii scuba este:
1. Uitaţi-vă la manometru pentru a vedea cât aer aveţi în butelie. Dacă folosiţi o butelie de
200 bar manometrul trebuie să indice în jur de 200 bar. Dacă manometrul indică mai puţin
de 165 bar, trebuie să schimbaţi butelia, dacă plănuiţi să faceţi o scufundare normală
neîntreruptă.
2. Puneţi detentorul în gură, expiraţi şi apoi inspiraţi pentru a fi siguri că detentorul furnizează
aer. Nu uitaţi să suflaţi în el prima oară ca să nu inhalaţi praf, nisip sau pietricele
minuscule. Chiar şi insecte au fost găsite în treapta a doua a detentorului după ce a fost
scos din locul în care a fost depozitat.
3. Repetaţi pasul 2 şi cu sursa alternativă de aer.
4. Apăsaţi butonul de umflare pentru a fi siguri că aerul intră în BC când aveţi nevoie.
5. Apăsaţi butonul de desumflare pentru a fi siguri că aerul iese din BC când aveţi nevoie.
39
 Când aţi terminat de asamblat echipamentul, trebuie să vă asiguraţi că unitatea e
fixată bine şi nu există pericolul să cadă şi să vă rănească pe voi sau pe altcineva, sau să
strice valva buteliei ori detentorul. Dacă sunteţi într-o barcă, puneţi unitatea în suporţii
speciali, dacă e posibil şi asiguraţi butelia cu coarda elastică sau cu altă coardă. Dacă
sunteţi lângă o piscină, puneţi treapta a doua şi instrumentele în BC şi culcaţi butelia. Dacă
sunteţi pe o plajă nisipoasă, împlântaţi fundul buteliei adânc în nisip pentru a-i asigura o
bază sigură şi înfăşuraţi furtunele în jurul valvei.

Asamblarea centurii cu lesturi

Felul în care vă aranjaţi centura cu lesturi este important, deoarece vă afectează siguranţa şi
confortul. Doriţi să aveţi cantitatea necesară de lesturi şi acestea să fie corect echilibrate pe
centură. Cu antrenament şi experienţă veţi şti de câte lesturi aveţi nevoie, în funcţie de costumul
pe care îl purtaţi. Ca scafandru începător, instructorul vă va ajuta să determinaţi câte lesturi
trebuie să purtaţi. O regulă generală pentru cantitatea de greutăţi pe care o persoană trebuie să o
poarte în apă sărată cu un costum umed de 7 mm este 10% din greutatea corpului plus 2 kg.
Lungimea centurii este şi ea importantă. Capătul în exces al centurii, ce atârnă din cataramă
trebuie să fie suficient de lung încât sa-l puteţi apuca cu mâna şi nu mai mult.
Dacă folosiţi o centură din nylon de 5 cm lăţime, împletită, neelastică, fără lesturi, înşiruiţi
lesturile pe ea folosind următoarea procedură:
1. Întindeţi cureaua pe o suprafaţă plană, cu catarama în sus.
2. Aduceţi capătul centurii prin prima fantă a unui lest iar apoi prin cealaltă fantă.
3. Poziţionaţi greutatea astfel încât ea să fie peste sau puţin în faţă, relativ la şold.
4. Repetaţi etapele 2 şi 3 până când aveţi toate lesturile îmşirate pe centură.
5. Încercaţi centura pentru a vedea cum stau lesturile. Aveţi grijă să distribuiţi egal lesturile,
pe fiecare parte şi să lăsaţi liberă zona de mijloc din spate.

Pentru a preveni mişcarea lesturilor puteţi folosi cleme de metal sau plastic pentru fixare, între
deschizăturile din lesturi. Puteţi, de asemenea, răsuci centura când o treceţi prin ultima greutate.
Întrebaţi instructorul despre cum puteţi fixa corect lesturile pe centură.
Dacă folosiţi lesturi moi într-o centură cu buzunare, distribuiţi egal lesturile. Dacă aveţi prea
multe lesturi într-o parte nu vă veţi putea păstra echilibrul în apă. Lesturile vă vor trage într-o parte.

Echiparea

Există o anumită ordine în care trebuie puse componentele echipamentului înainte de a intra
în apă. Instructorul vă va arăta ordinea şi felul în care trebuie puse. Ordinea este următoarea. Din
motive evidente costumul trebuie pus primul. Unitatea scuba este următoarea, apoi vine centura
cu lesturi. În final vă veţi pune masca şi labele. Punerea echipamentului în această ordine este
mai uşoară şi rapidă şi vă asigură că centura de lestare poate fi scoasă uşor la nevoie.

Îmbrăcarea costumului de scufundare

În funcţie de locul unde învăţaţi să vă scufundaţi, puteţi folosi orice, de la un dive skin la un
costum uscat. Există proceduri diferite pentru punerea fiecărui costum. Instructorul vă va arăta
tehnicile necesare punerii costumului pe care îl folosiţi.
Indiferent de tipul de costum pe care îl purtaţi, aveţi grijă să staţi aşezaţi când îmbrăcaţi
partea de jos. Acest lucru este în principal important când vă îmbrăcaţi costumul pe un vas aflat în
mişcare. De obicei îmbrăcaţi întâi partea de jos a costumului urmată de botoşei. Partea de jos a
cracilor costumului vine peste cizme. Vă puneţi apoi cagula, urmată de jachetă. Cagula se bagă în
jachetă.
Dacă vremea este caldă, vreţi să fiţi sigur că v-aţi pregătit unitatea scuba şi centura de lesturi
înainte de punerea costumului. Dacă vremea este rece s-ar putea să doriţi să vă puneţi întâi
costumul şi apoi să vă pregătiţi unitatea scuba.
Dacă vă încălziţi prea tare cu costumul pus, aveţi grijă să vă răcoriţi intrând în apă sau
40
turnând apă pe cap şi pe costum.

Echiparea cu unitatea scuba

O pereche de scafandri trebuie să lucreze în echipă când se echipează. Este mai uşor să vă
puneţi echipamentul scuba când lucraţi împreună, deoarece coechipierul vă poate ajuta la
poziţionarea furtunelor şi a chingilor.
Pentru a vă pune unitatea scuba în timp ce staţi în picioare folosiţi următoarea procedură:
1. Puneţi butelia în picioare şi BC-ul spre dumneavoastră.
2. Apucaţi BC-ul de umeri, coechipierul apucând butelia de treapta întâi al detentorului şi
de fundul buteliei.
3. Ridicaţi butelia cu o mişcare cursivă şi ajutaţi-vă coechipierul să poziţioneze butelia pe
coapsă.
4. Băgaţi mâinile prin bretele.
5. Strângeţi centura de mijloc şi clemele.
6. Faceţi semn coechipierului când sunteţi gata să ţineţi butelia.
7. Prindeţi-vă detentorul de rezervă şi instrumentele de partea frontală a BC-ului.
8. Ajutaţi-vă coechipierul să se echipeze în acelaşi fel

După ce v-aţi pus echipamentul, verificaţi dacă bretelele de pe umeri sunt confortabil
poziţionate. Butelia de aer ar trebui şi ea să fie bine strânsă pe spate. Dacă aţi pus deja centura
de greutăţi verificaţi dacă puteţi apuca uşor catarama sau capătul liber al centurii.

Punerea centurii de lestare

O modalitate de a pune centura de lestare, este următoarea:

1. Ţineţi catarama centurii în mâna stângă şi capătul liber în mâna dreaptă.
2. Păşiţi peste centură cu ambele picioare.
3. Ridicaţi centura peste picioare şi şolduri.
4. Aplecaţi-vă şi lăsaţi spatele să suporte greutatea centurii.
5. Treceţi capătul liber al centurii prin cataramă şi strângeţi bine centura în jurul taliei.

Aveţi tot timpul grijă să apucaţi centura de lestare de capătul liber pentru a preveni alunecarea
greutăţilor. Cel mai bine este să vă fixaţi lesturile pe propria centură pentru a preveni accidentele.

Verificaţi-vă cunoştinţele:

Răspundeţi la următoarele întrebări despre asamblarea echipamentului scuba:

6. Cum trebuie orientat detentorul când îl montaţi pe butelie?

________________________________________________________________

7. Valva buteliei de aer este deschisă când robinetul este rotit în _______________
____________________________________

8. Cum trebuie să vă puneţi echipamentul tu şi coechipierul tău?

________________________________________________________________

9. Pentru a vă asigura că poate fi aruncată uşor la nevoie, centura de lestare trebuie pusă
_________________________________________

Intrarea şi ieşirea din apă

Deoarece vă veţi scufunda în multe zone diferite, trebuie să cunoaşteţi multe modalităţi de a
intra şi ieşi din apă. Există reguli generale care se aplică pentru toate intrările în apă şi unele
41
specifice pentru fiecare intrare.
Vă veţi obişnui cu tehnicile de intrare în timpul antrenamentului în piscină şi în apă deschisă.
Instructorul vă va învăţa, de asemenea, tehnici specifice mediului de scufundare din zona î care
vă aflaţi.
Această secţiune vă familiarizează cu unele intrări şi ieşiri generale pe care le folosesc
scafandrii. Ar fi nevoie de o întreagă carte pentru a descrie toate metodele de intrare şi ieşire
folosite în întreaga lume. Veţi învăţa metode locale de la instructorul dumneavoastră. Nu
presupuneţi niciodată că ştiţi să intraţi şi să ieşiţi din apă oriunde. Întotdeauna cereţi informaţii de
la un profesionist NAUI despre procedura de scufundare pentru orice nouă locaţie sau regiune.

Verificarea finală echipamentului

Odată ce voi şi coechipierul vostru v-aţi pus echipamentul, trebuie să vă verificaţi unul altuia
echipamentul înainte de a intra în apă. Trebuie să ştiţi cum funcţionează echipamentul
coechipierului, iar el trebuie să ştie cum să-l folosească pe al vostru în caz de urgenţă.
Acronimul SEABAG este un mod simplu de a vă reaminti seria de paşi pe care îi urmaţi
pentru a planifica o scufundare şi a vă verifica unul altuia echipamentul.
OUA FAG înseamnă:
• Observarea (Survey) locului
• Urgenţe (Emergency)
• Activităţi
• Flotabilitate (Buoyancy)
• Aer
• Echipament (Gear)
Vedeţi capitolul 6 pentru paşii de observare a locului, planul de urgenţă şi planul de activităţi.
Paşii privind flotabilitatea, aerul şi pornirea sunt prezentaţi în acest capitol. O enumerare a paşilor
este inclusă în anexa C.
Pentru a vă verifica flotabilitatea folosiţi următorii paşi:
1. Verificaţi-vă sistemul de lestare propriu şi pe cel al coechipierului pentru a vă asigura că
puteţi elibera uşor lesturile dacă este nevoie. Vedeţi ce tip de sistem au colegii şi care e
tipul şi modul de desfacere.
2. Verificaţi-vă BC-ul propriu şi pe cel al coechipierului pentru a fi siguri că ştiţi cum să umflaţi
şi dezumflaţi automat sau oral BC-urile. De asemenea, vedeţi câte tipuri de catarame are
BC-ul

Pentru a verifica aerul, folosiţi paşii următori:

1. Verificaţi ca valva buteliei proprii şi cea a buteliei coechipierului să fie deschise aproape la
maxim şi doar ¼ închise.
2. Fiţi siguri că detentorul principal şi cel de rezervă, atât al vostru, cât şi al coechipierului,
furnizează aer la cerere. Nu uitaţi să expiraţi înainte de a inhala.
3. Verificaţi ca manometrul vostru şi al coechipierului să indice că butelia e plină, în timp ce
respiraţi din treapta a doua.
4. Verificaţi ca buteliile să fie bine fixate în chingi

Pentru a ultima etapă şi pornire folosiţi următorii paşi:

1. Asiguraţi-vă că atât voi cât şi coechipierul aveţi masca, snorkel-ul şi labele gata de purtat.
2. Verificaţi furtunurile să fie libere, să nu fie încurcate şi să fie bine fixate.
3. Asiguraţi-vă ca amândoi aveţi orice accesorii suplimentare necesare, cum ar fi lanterne sau
camere video.
4. Deplasaţi-vă la punctul de intrare

Indiferent de cât de experimentat sau abil veţi deveni ca scafandru, întotdeauna cereţi-i
coechipierului să vă verifica echipamentul şi asiguraţi-vă că şi dumneavoastră aţi verificat
echipamentul lui, pe lângă cel propriu. Este mult mai uşor să rezolvaţi o problemă înainte de a

42
intra în apă.

Intrarea de pe bărci şi platforme

Există reguli generale aplicabile majorităţii vaselor şi platformelor de lansare:

• BC-ul trebuie să fie parţial umflat pentru.
• Trebuie să vă prindeţi masca bine pentru a evita inundarea sau căderea ei.
• Trebuie să respiraţi din detentor în timpul intrării în apă.
• Trebuie să vă asiguraţi că în locul unde vreţi să intraţi nu există obstrucţii iar apa este
sufucient de adâncă pentru tipul de intrare pe care vreţi să-l efectuaţi.

Singurul obiectiv pe care trebuie să-l atingeţi când intraţi în apă este să faceţi acest lucru cu
un efort şi un efect minim pentru dumneavoastră şi echipament. O intrare care îndeplineşte aecest
obiectiv este considerată o intrare bună.

Intrarea cu pasul gigant

Puteţi folosi intrarea cu pasul gigant de pe un vas sau un ponton, unde distanţa până la
apă nu e mai mare de 2 metri. Această intrare vă menţine la suprafaţă. Este potrivită pentru ape
mai adânci de 2 metri, în care nu sunt obiecte de care să vă loviţi când intraţi şi când vreţi să
rămâneţi la suprafaţa apei.
Etapele pentru intrarea cu pasul gigant sunt:
1. Să aveţi labele, masca şi detentorul puse.
2. Plasaţi partea din faţa a labelor şi a tălpilor peste marginea platformei.
3. Uitaţi-vă în apa de sub dumneavoastră pentru a fi sigur că nu e nici un scafandru în ea.
4. Ţineţi-vă masca şi detentorul cu mâna dreaptă şi orice alte piese care atârnă, ale
echipamentului cu mâna şi braţul stâng.
5. Păşiţi în afara platformei cu un pas mare. Când păşiţi, piciorul celălalt va rămâne în spate.
6. Apropriaţi-vă picioarele imediat ce aţi intrat în apă, pentru a vă propulsa înapoi la
suprafaţă.
7. Verificaţi imediat dacă toate piesele echipamentului sunt la locurile lor când reveniţi la
suprafaţă.
8. Reveniţi la vas sau platformă şi semnalizaţi conducătorului echipei că sunteţi ok. Nu
semnalizaţi până nu sunteţi sigur de acest lucru.
9. Îndepărtaţi-vă de zona unde aţi intrat în apă pentru a-i face loc următorului scafandru să
intre.
Cheia intrării cu pasul gigant este să aveţi o bună poziţie de păşire (un picior în spate şi
trunchiul drept) când intraţi în apă. Apoi, când sunteţi sub apă, apropiaţi picioarele pentru a vă
propulsa înapoi spre suprafaţă.
O variantă a acestei intrări constă în apropierea picioarelor înainte de a lovi apa. Astfel, vă
veţi scufunda mai adânc şi poate fi folosită în cazul când nu vreţi să reveniţi imediat la suprafaţă.
Această variantă poate scădea presiunea aplicată picioarelor dacă veţi intra de la o înălţime mai
mare de 2 metri.

Intrarea prin rostogolirea pe spate

Folosiţi intrarea prin răsucirea pe spate când vasul de lansare e atât de mic încât, dacă aţi sta
în picioare v-aţi putea lovi căzând sau aţi putea cădea peste bord. Această intrare e folosită şi
când intraţi în apă de pe un vas cu balustrada (copastia) înaltă.
Paşii unei intrări prin răsucirea pe spate:
1. Fixaţi-vă masca, labele şi detentorul.
2. Aşezaţi-vă cu spatele spre apă şi cu partea dorsală peste marginea vasului.
3. Uitaţi-vă în apa din spate pentru a vă asigura că nu există nici un obstacol sau un alt
scafandru sub voi.
4. Ţineţi-vă masca şi detentorul cu mâna dreaptă şi centura de lesturi împreună cu orice altă
43
 piesă care atârnă cu mâna şi braţul stâng.
5. Ridicaţi picioarele şi lăsaţi greutatea buteliei să vă întoarcă în apă. Corpul dumneavoastră
ar trebui să formeze un „L” cu picioarele drepte. Menţineţi-vă în formă de „L” când aţi intrat
în apă sau strângeţi picioarele la piept.
6. Când aţi ajuns în apă, înotaţi pentru a vă îndepărta de vas sau platformă şi reveniţi la
suprafaţă.
7. Nu uitaţi să vă întoarceţi la ambarcaţiune sau platformă să semnalizaţi conducătorului
echipajului că sunteţi ok, dacă este aşa.
8. Înotaţi mai departe de zona de intrare în apă pentru ca următorul scafandru să poată intra
în apă, dacă e cazul.
S-ar putea să ameţiţi când vă răsuciţi în apă. Acesta se întâmplă datorită răsturnării sau
agitării lichidului din urechea internă. Vă veţi reveni în câteva secunde. De asemenea, nu uitaţi să
verificaţi bareta măştii, deoarece ea are tendinţa de a aluneca de pe cap în timpul acestui tip de
intrare.

Intrarea din poziţia şezând

Puteţi folosi intrarea stând aşezat pe marginea unei piscine, unei platforme la nivelul apei sau
pe puntea uni vas. Aceasta este folosită oricând puteţi sta aşezaţi pe marginea apei, faceţi
ultimele pregătiri şi apoi lăsaţi-vă în apă.
Paşii pentru o intrare stând aşezat sunt:
1. Aşezaţi-vă pe marginea apei cu picioarele în apă.
2. Puneţi-vă masca şi labele detentorul la gură.
3. Puneţi ambele mâini pe aceeaşi parte a marginii, întoarceţi-vă şi lăsaţi-vă în apă. Puteţi
realiza acest pas printr-o mişcare continuă.

Intrarea în apă stând aşezat este simplă, uşoară şi eficientă. Sunteţi aproape de apă şi
impactul intrării este minim. În plus, pentru că staţi aşezat, nu este atât de probabil să vă pierdeţi
echilibrul ca atunci când staţi în picioare.

Intrările de pe plajă

Intrările de pe plajă sau ţărm pot fi foarte diferite, în funcţie de locaţie. Acestea pot varia de
la intrarea în apă liniştită, până la coborârea pe stânci pentru a ajunge la marginea apei. Fiecare
tip de intrare presupune unele precauţii.

Apa liniştită

Când puteţi merge prin apa mică, calmă pentru a vă începe scufundarea, de obicei,
intrarea este uşoară, dar unele precauţii sunt necesare:
• Mai bine târâţi-vă picioarele pe fundul nisipos al apei decât să păşiţi. Astfel veţi
detecta gropi, roci sau alte piedici şi vă va ajuta să nu vă dezechilibraţi şi să nu speriaţi
animalele care trăiesc pe fundul apei.
• Păşiţi cu grijă pe funduri stâncoase de apă. Rocile pot fi acoperite cu alge care le fac
alunecoase. Fiţi siguri că sunteţi bine echilibrat şi nu vă dezechilibraţi la fiecare pas.
• Puneţi-vă labele când apa vă ajunge la talie. Dacă e nevoie, umflaţi-vă BC-ul şi plutiţi
pe spate în timp ce vă puneţi labele. Întindeţi-vă şi începeţi să înotaţi cât de curând
posibil.
• Dacă vă dezechilibraţi în timpul intrării în apă, nu încercaţi să vă ridicaţi în picioare din
nou. Târâţi-vă mai departe în mâini şi genunchi şi începeţi să înotaţi, decât să vă irosiţi
energia încercând să staţi iar în picioare.

Valuri puternice

Intrările în ape cu valuri puternice presupun antrenament special. Dacă antrenamentul

44
dumneavoastră nu include intrări în ape cu valuri, trebuie să luaţi lecţii suplimentare pentru
scufundarea în astfel de ape. Unele precauţii pentru astfel de intrări includ:
• Tot echipamentul trebuie fixat bine.
• Trebuie să vă planificaţi intrarea pentru a coincide cu un moment liniştit din activitatea
valurilor.
• Dacă un val se apropie şi nu sunteţi în apă suficient de adâncă pentru a putea înotai,
îndoiţi genunchii şi cufundaţi-vă sub val când acesta trece.
• Evitaţi să rămâneţi în zona în care se sparg valurile.
Dacă sunteţi în apă, care vă ajunge la talie sau dacă un val se va sparge peste
dumneavoastră, puneţi detentorul în gură şi intraţi în apă, la baza valului. BC-ul trebuie să fie
dezumflat când intraţi în apă cu valuri, astfel încât să puteţi intra uşor sub apă. Dacă folosiţi o
plută, aceasta trebuie să rămână în spatele dumneavoastră.

Stânci şi diguri

Intrările de pe stânci sau diguri abrupte necesită, de asemenea, antrenament şi atenţie

suplimentare. În funcţie de cât de confortabil vă mişcaţi purtând întreg echipamentul, aţi putea
folosi următoarea procedură pentru a intra în apă, doar dacă e calmă, fără vârtejuri sau valuri
înalte:
• Găsiţi o stâncă la marginea apei pe care să vă puteţi aşeza să vă puneţi masca, apoi
să intraţi în apă.
• Duceţi unităţile scuba şi centurile de lestare pe stânca de pe care intraţi, aproape de
marginea apei.
• Unul dintre coechipieri îşi pune masca şi intră în apă. Apoi, se întoarce pe spate şi îşi
pune labele. Punându-vă labele după ce aţi coborât de pe stânci, evitaţi să vă prindeţi
vreo labă şi să vă suciţi sau rupeţi glezna.
• Al doilea scafandru îi dă primului unitatea scuba să şi-o pună şi, apoi, centura de
lestare.
• Scafandrul de pe uscat îi dă şi unitatea lui celui din apă pentru a o ţine până intră şi el
în apă.
• Odată ce şi al doilea scafandru e în apă, ei îşi pun echipamentul şi încep scufundarea,
Dacă ambii coechipieri preferă, sau dacă stânca intră sub apă, scafandrii îşi pot pune
echipamentul de pe uscat şi apoi coboară în apă. Totuşi, trebuie să fiţi atenţi să nu vă
dezechilibraţi şi să vă mişcaţi lent.

Ieşirile pe bărci sau platformă

Procedura pentru ieşirea din apă şi întoarcerea pe un vas sau platformă variază în funcţie
de situaţie. S-ar putea să trebuiască să urcaţi pe o scară sau să trebuiască să vă scoateţi
echipamentul în apă şi apoi să vă ridicaţi pe platformă.
Unele reguli generale aplicabile tuturor ieşirilor pe vas sau platformă:
• Evaluaţi zona înainte a ieşi din apă. condiţiile se pot schimba în timpul unei scufundări.
• Asiguraţi-vă că întregul echipament este la locul lui când vă apropiaţi de ieşire.
• Vizualizaţi paşii ieşirii dinainte
• Nu vă scoateţi labele cât timp sunteţi în apă.

Scara

Dacă ambarcaţiunea pentru scufundare are o scară, s-ar putea să vi se ceară să urcaţi cu
unitatea scuba şi centura de lestare pe voi. Paşii pentru folosirea unei scări pentru ieşirea din apă:
• Staţi într-o parte a scării până când vă vine rândul să ieşiţi. Niciodată nu staţi sub alt
scafandru care încearcă să iasă din apă.
• Înotaţi spre scară când vă vine rândul.
• Prindeţi-vă de scară şi folosiţi poziţia „cifrei patru ” pentru a vă scoate labele. Dacă e
45
 posibil ieşiţi din apă înainte de a vă scoate labele.
• Treceţi baretele labelor peste încheieturi sau înmânaţi-le divemaster-ului, de pe vas.
• Puneţi piciorul pe treapta de jos a scării şi ridicaţi-vă în picioare.
• Urcaţi scara treaptă cu treaptă asigurându-vă echilibrul şi suportând greutatea unităţii
scuba.
• Luaţi-vă labele de la divemaster şi mutaţi-vă din locul de ieşire.
Întotdeauna, amintiţi-vă să nu staţi lângă scară când aceasta e folosită de cineva. Dacă
acesta va cădea, puteţi fi grav rănit, mai ales dacă poartă butelia de aer.
De asemenea, s-ar putea ca, în unele situaţii, să vă scoateţi centura de lestare şi unitatea
scuba înainte de a ieşi. Observaţi, ascultaţi şi întrebaţi divemaster-ul ce procedură să folosiţi.

Ieşirile pe bărcile cu platformă

Trebuie să vă coordonaţi apropierea de o platformă de înot cu activitatea valurilor. Mişcarea

apei vă va ajuta să vă ridicaţi pe platformă. Câteodată puteţi folosi următorii paşi pentru ieşirea din
apă pe o platformă de înot:
1. Înmânaţi orice parte a echipamentului pe care o ţineţi în mână divemaster-ului.
2. Scoateţi-vă centura de lestare şi înmânaţi-o divemaster-ului.
3. Scoateţi-vă unitatea scuba şi lăsaţi-l divemaser-ul să o scoată din apă.
4. Puneţi mâinile cu coatele în afară, pe platforma de înot.
5. Ţineţi picioarele apropiate şi ridicaţi-vă cu ajutorul braţelor în acelaşi timp ieşind din apă.
6. Învârtiţi-vă şi aşezaţi-vă pe platformă.
7. Scoateţi-vă labele utilizând poziţia cifrei 4.
8. Părăsiţi platforma.

Ieşirile pe plajă

Procedurile de ieşire pe plajă variază foarte mult, în funcţie de situaţie şi condiţii. Trebuie
să evaluaţi zona de ieşire şi paşii, înainte da a ieşi din apă.

Apa calmă

Când faceţi o ieşire pe plajă din ape liniştite, trebuie să înotaţi spre ţărm până când apa vă
ajunge la talie. Ridicaţi-vă şi folosiţi umărul coechipierului şi poziţia cifrei patru pentru a vă scoate
labele. Ieşiţi mergând prin apă.

Valuri puternice

Când ieşiţi prin valuri puternice, trebuie să vă concentraţi la procedurile de ieşire. Ţineţi
detentorul în gură şi masca pe faţă. Nu vă opriţi niciodată în zona cu valuri. Dacă valurile sunt
violente, înotaţi până când vă puteţi târî afară din apă în mâini şi în genunchi. Odată ce aţi ieşit din
apă rostogoliţi-vă ţi scoateţi-vă labele.

Stânci şi diguri

La ieşirea pe stânci, repetaţi procedura de intrare, în ordine inversă. Dacă v-aţi pus
echipamentul în apă, trebuie sa-l scoateţi tot în apă şi sa-l daţi coechipierului să-l ţină. Când vă
apropiaţi de stânca pe care vreţi să ieşiţi, folosiţi mişcarea valurilor, care vă va ajuta să ajungeţi în
zona de ieşire.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre intrări şi ieşiri din apă:

9. Ce piese ale echipamentului trebuie să verificaţi înainte de a intra în apă?

46
 ____________________________________________________
____________________________________________________

10. Trei reguli generale aplicabile intrărilor sunt:

____________________________________________________
____________________________________________________
____________________________________________________

11. Obiectivul unei intrări este:

____________________________________________________
____________________________________________________

12. Daţi câte un exemplu de situaţie când este potrivit să folosiţi următoarele intrări:
a). Metoda pasului gigant
____________________________________________________
b). Rostogolirea pe spate
____________________________________________________
c). Stând aşezat
____________________________________________________

Abilităţi de golire a măştii

Există multe feluri prin care apa poate intra în mască în timpul scufundării. De exemplu:
• Masca se abureşte sub apă. Cel mai uşor mod de a îndepărta condensul este să
lăsaţi apa să intre în mască şi să o agitaţi.
• Zâmbiţi sau râdeţi în apă, ceea ce favorizează crearea unor canele de către muşchii
feţei care vor lăsa apa să intre în mască.
• Masca vă cade într-o parte din cauza unei mişcări neatente a altui scafandru.
În cazul oricăreia din aceste situaţii trebuie să ştiţi cum să scoateţi apa din mască fără ca
acest lucru să vă jeneze.
Dacă faceţi skin diving şi apa intră în mască, puteţi aştepta până reveniţi la suprafaţă pentru a
scoate apa. De asemenea, puteţi scoate apa din mască uşor chiar şi când sunteţi în apă.

Scoaterea apei din mască

Pentru a scoate apa din mască sau să vă repuneţi masca sub apă, trebuie să înlocuiţi apa
din mască cu aer. Când expiraţi în mască, aerul se ridică sus şi apa curge prin partea de jos a
măştii. Repunerea măştii în apă este la fel ca pe uscat.
Paşii de scoatere a apei din mască sunt:
1. Îndreptaţi bărbia în jos ori de câte ori aveţi apă în mască, pentru a evita ca apa să vă
intre în nas.
2. Luaţi o gură de aer dacă plămânii dumneavoastră sunt goi şi vă aflaţi în submersie.
3. Puneţi vârful degetului pe rama de sus a măştii pentru a menţine izolarea de sus a
măştii.
4. Începeţi să expiraţi pe nas. În timp ce expiraţi daţi capul pe spate, încet. Aerul va forţa
apa să iasă pe la baza măştii.
5. Dacă masca are o valvă de golire, nu daţi capul pe spate, uitaţi-vă în jos şi pur şi
simplu expiraţi în mască.

Când respiraţi din butelie, trebuie să executaţi paşii de golire a măştii cu grijă şi încet. Trebuie
să vă gândiţi foarte bine la ce aveţi de făcut şi să vă concentraţi să inspiraţi pe gură şi să expiraţi
pe nas. Acest mod de respiraţie e diferit de respiraţia normală şi de modul de respiraţie normal
pentru scufundări. Dacă nu vă concentraţi la ce aveţi de făcut, s-ar putea să uitaţi şi să inhalaţi
apă pe nas, să vă înecaţi şi să tuşiţi.
O singură expirare continuă este mult mai eficientă decât rafale scurte sau puternice de aer.
47
Nu este nevoie de mult aer pentru golirea completă a măştii. Când deveniţi specialist în golirea
măştii, veţi putea să faceţi acest lucru de mai multe ori cu o singură exhalare.
Scoaterea apei din mască este o abilitate importanta pe care trebuie să o aveţi ca scafandru.
Trebuie să repetaţi până veţi executa acest lucru cu uşurinţă şi va deveni un automatism. Iniţial,
instructorul vă va pune să exersaţi în apa mică, apoi în apă mai adâncă.

Scoaterea şi repunerea măştii

S-ar putea să vă întrebaţi de ce v-aţi scoate masca sub apă. În general nu trebuie să faceţi
acest lucru, dar altcineva s-ar putea să v-o dea jos din greşeală. Masca dumneavoastră poate fi
lovită şi deranjată sau s-ar putea să se prindă în ceva şi să vă cadă de pe cap. În acest caz
trebuie să fiţi în stare să o căutaţi şi să o puneţi la loc fără să vă impacientaţi.
S-ar putea să nu vedeţi foarte clar fără mască, dar, totuşi veţi putea vedea câte ceva. Învăţaţi
să deschideţi ochii fără mască, pentru că ar putea fi mai folositor decât credeţi.
Dacă purtaţi lentile de contact s-ar putea să vă cadă dacă vi se inundă masca sau cade când
sunteţi sub apă. În acest caz, ţineţi ochii închişi dacă nu trebuie să vă găsiţi masca. Dacă v-aţi
pierdut masca trebuie să vă bazaţi pe coechipierul dumneavoastră pentru găsirea ei sau să vă
ajute să ieşiţi la suprafaţă pentru a nu vă pierde lentilele.
Un mod de a vă repune masca când vă aflaţi sub apă este să folosiţi următorii paşi:
1. Orientaţi masca cu partea interioară spre faţă şi cu snorkelul pe partea pe care îl purtaţi.
2. Aşezaţi masca pe ochi şi nas şi puneţi bareta în jurul capului.
3. Treceţi un deget pe marginea măştii pentru a vedea dacă tot părul sau cagula (dacă purtaţi
una) sunt scoase din mască.
4. Goliţi masca de apă ca în secţiunea intitulată „Scoaterea apei din mască”.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre abilităţile de folosire a măştii:

13. Care sunt paşii recomandaţi pentru repunerea măştii sub apă?
______________________________________________________
______________________________________________________
______________________________________________________
______________________________________________________
______________________________________________________

14. În ce direcţie trebuie să înclinaţi capul când goliţi o mască dotată cu valvă de golire
_____________________________________________________

Detentorul

Să învăţaţi să vă scufundaţi presupune mai multe lucruri decât cum să respiraţi dintr-un
detentor. Puteţi face asta deja. Câteva abilităţi pe care le veţi deprinde în timpul cursului de
brevetare ca scafandru NAUI includ:
• Respiratul sub apă dacă vă cade masca.
• Găsirea detentorului dacă vă cade din gură în timp ce înotaţi sub apă.
• Împărţirea aerului cu un alt scafandru.
• Respiratul dintr-un detentor cu curgere liberă.

Respiratul sub apă

Când sunteţi în submersie respiraţi doar pe gură. Totuşi, va trebui să expiraţi mici cantităţi de
aer în mască pentru a evita strângerea acesteia pe cap. Întotdeauna trebuie să vă amintiţi să
expiraţi continuu pentru a nu lăsa aer care se extinde în plămâni când vă ridicaţi spre suprafaţă
.

48
 Respiratul cu o mască inundată sau fără mască

Dacă vă pierdeţi masca când sunteţi în apă sau dacă masca vi se inundă trebuie să aveţi grijă
cum respiraţi ca să menţineţi presiunea aerului în nas astfel încât să nu inhalaţi aer pe nas până
rezolvaţi problema. Trebuie să puteţi face asta fără să vă ţineţi de nas, pentru că , în multe situaţi
trebuie să folosiţi ambele mâini pentru altceva.

Golirea detentorului

Chiar dacă nu aveţi detentorul în gură, trebuie să expiraţi continuu o cantitate mică de aer.
Aceasta vă ajută să vă ţineţi căile respiratorii deschise. Nu încercaţi să le blocaţi. Dacă urcaţi,
aerul din plămâni se va extinde şi trebuie să poată ieşi pe gură, nu să dilate plămânii, cauzându-le
leziuni
Detentorul trebuie să rămână în gură cât mai mult posibil, dar există unele situaţii în care
trebuie să-l scoateţi din gură.
Oricare ar fi motivul pentru care detentorul vă iese din gură, treapta a doua se va umple cu
apă, automat. Când îl veţi pune din nou în gură, trebuie să fiţi în stare să scoateţi apa din el
înainte de a putea respira. Există doua metode de a goli treapta a doua al detentorului: golirea prin
suflare şi golirea prin apăsarea butonului de purjare.

Golirea prin suflare

Cel mai rapid şi simplu mod de a goli detentorul este golirea prin suflare. Pentru a face acest
lucru puneţi detentorul în gură şi expiraţi aerul rămas în plămâni pe gură. Aerul va forţa apa să
iasă prin valva de evacuare de la baza sau de pe lateralui treptei a doua. Multe detentoare
presupun ca utilizatorul să fie într-o poziţie verticală sau puţin aplecat în faţă pentru a fi evacua
toată apa din treapta a doua. Unele detentoare presupun înclinarea lor în direcţia opusă furtunului
pentru a-l goli complet.

Golirea prin purjare

Dacă nu aveţi suficient aer în plămâni pentru a goli detentorul prin suflare puteţi folosi golirea
prin purjare. Pentru aceasta folosiţi următorii paşi:
1. Puneţi limba pe cerul gurii în spatele dinţilor pentru a evita ca apa din detentor să vă intre
în gură şi gât.
2. Apăsaţi uşor butonul de purjare plasat pe partea din faţă a treptei a doua a detentorului sau
pe lateral, pentru a înlocui apa cu aer din butelia de aer.

Recuperarea detentorului

Există momente când treapta a doua a detentorului va fi scoasă din gură în timpul unei
scufundări. De exemplu, dacă faceţi scufundări în ape cu alge, acestea se pot agăţa de furtunul
detentorului şi s-ar putea să fie mai uşor să vă scoateţi detentorul din gură pentru a desface algele
de pe el. De asemenea s-ar putea să fiţi atât de relaxat încât să uitaţi să muşcaţi muştiucul pentru
a ţine detentorul. Există două metode de a vă recupera detentorul: metoda măturării şi metoda
căutării de la treapta întâi.

Metoda măturării

Paşii pentru a vă găsi detentorul folosind metoda măturării:

1. Staţi în poziţie orizontală, culcat pe partea dreaptă sau aplecat spre dreapta.
2. Aduceţi cotul drept pe lângă corp.
3. Atingeţi-vă coapsa cu mâna dreaptă şi apoi mutaţi-o în spate pentru a atinge butelia.
4. Răsuciţi mâna dreaptă din faţă în spate, descriind un cerc mare. Detentorul principal
trebuie să fie pe încheietura braţului.
49
 5. Puneţi-vă detentorul principal în gură şi goliţi treapta a doua, folosind una din metodele
descrise mai sus.
Nu uitaţi să scoateţi mici bule de aer atâta timp cât nu aveţi detentorul în gură.

Metoda căutării de la treapta întâi

Folosiţi următorii paşi pentru recuperarea detentorului cu metode atingerii:

1. Atingeţi umărul drept cu mâna dreaptă şi apucaţi treapta întâi al detentorului. S-ar
putea să trebuiască să vă ridicaţi butelia ţinându-o de bază cu mâna stângă.
2. Atingeţi furtunul detentorului principal din partea de sus sau din lateralul treptei întâi.
3. Urmăriţi furtunul în jos, până la capăt.
4. Puneţi-vă detentorul în gură şi goliţi treapta a doua folosind una din metodele descrise
mai sus.

Ţineţi minte: dacă se întâmplă să vă recuperaţi treapta a doua a detentorului de siguranţă sau
nu puteţi găsi imediat treapta a doua al detentorului principal, întotdeauna puteţi folosi detentorul
de siguranţă propriu sau sistemul redundant de aer, până vă găsiţi treapta a doua a detentorului
principal.

Respiratul printr-un detentor cu curgere continua

Când un detentor începe să furnizeze aer continuu, este cu curgere continuă sau free flow.
Pentru a opri curgerea continuă, întoarceţi detentorul, astfel încât, muştiucul să fie orientat în jos.
Din fericire, acesta este cam singura problemă pe care o puteţi avea cu un detentor şi, de obicei
nu e o problemă gravă. Totuşi, nu ar trebui să vă scufundaţi cu un detentor cu curgere continuă.
Dacă detentorul începe să furnizeze aer în mod continuu, în timpul scufundării, puteţi continua
să respiraţi din el urmând procedura:
1. Folosindu-vă mâna, scoateţi un colţ al muştiucului din gură.
2. Respiraţi aerul de care aveţi nevoie din jetul de aer care scapă din muştiuc.
3. Începeţi urcarea spre suprafaţă.
4. O idee bună este aceea de a închide butelia sau coechipierul să facă asta pentru voi,
când ajungeţi la suprafaţa apei, penatru a nu goli butelia total.

Asiguraţi-vă că lăsaţi excesul de aer să iasă prin colţurile gurii. Cel mai mult va ieşi prin valva
de evacuare şi va preveni ca presiunea aerului să împingă prea mult aer în plămânii voştri.

Umflarea orală a BC-ului

Dacă sistemul de umflare automată a BC-ului nu mai funcţionează, trebuie să-l umflaţi oral.
Pentru aceasta folosiţi următorii paşi:
• Inhalaţi o gură de aer.
• Scoateţi muştiucul detentorului din gură.
• Puneţi în gură supapa de umflare orală a BC-ului.
• Apăsaţi butonul valvei de desumflare/umflare orală în timp ce suflaţi în supapă.
• Eliberaţi butonul de dezumflare/umflare orală al valvei.
• Nu mai suflaţi în supapă.
• Scoateţi din gură supapa de desumflare/umflare orală şi puneţi-vă detentorul în gură.
• Goliţi detentorul de apă şi respiraţi din el.
• Repetaţi paşii 1-8 până atingeţi nivelul de flotabilitate dorit.

Înlocuirea detentorului cu snorkel-ul

Când sunteţi la suprafaţă, de cele mai multe ori veţi scoate detentorul din gură şi-l veţi înlocui
cu snorkel-ul. Când sunteţi gata să vă scufundaţi, trebuie să scoateţi snorkel-ul din gură şi să-l

50
înlocuiţi cu detentorul. Veţi repeta schimbarea detentor/snorkel la suprafaţă până vă va veni uşor
să o executaţi. Nu uitaţi să inspiraţi înainte de schimbare şi să expiraţi după, pentru a evacua orice
picătură de apă din detentor sau snorkel.

Monitorizarea rezervei de aer

Trebuie să monitorizaţi consumul de aer în timpul scufundării prin verificarea frecventă a

manometrului. Trebuie să verificaţi manometrul cel puţin la fiecare 5 minute când sunteţi la mică
adâncime (mai puţin de 9 metri) şi mai des când sunteţi la adâncime mai mare. De asemenea,
trebuie să verificaţi manometrul mai des, când presiunea aerului din butelie scade sub 70 bari.
Când sunteţi începători, consumul de aer este mare şi veţi fi surprins de cât de scurte vor fi
scufundările. Când veţi căpăta experienţă şi vă veţi spori confortul sub apă, aerul vă va ajunge mai
mult timp. Când vă e frig sau respiraţi rapid sub apă, consumul de aer va creşte. Când faceţi
scufundări în aceste condiţii, trebuie să monitorizaţi mai des rezerva de aer.
Când faceţi scufundări la adâncimi de 18 metri sau mai mici, începeţi să urcaţi când butelia de
aer atinge o presiune minimă de 50 bari sau mai mult. La scufundările la adâncime mai mare,
începeţi să vă ridicaţi când butelia atinge o presiune minimă de 70 bari sau mai mult, în funcţie de
condiţii.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre abilităţile de folosire a detentorului:

15. Trebuie să ________________________ când aveţi detentorul scos din gură.

16. Cele două metode de evacuare a apei din detentor sunt metoda___________ şi
metoda________________.

17. Ce trebuie să faceţi când respiraţi dintr-un detentor cu curgere continuă?

_________________________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________

Flotabilitatea

Dacă există o abilitate care determină calitatea unui scafandru, aceasta este controlul
flotabilităţii. Controlul flotabilităţii constă într-o serie de abilităţi pe care le puteţi deprinde
înţelegând şi aplicând câteva principii de bază. Controlul flotabilităţii proprii face scufundarea mai
uşoară şi ajută la protejarea mediului subacvatic.
Mulţi factori influenţează flotabilitatea sub apă. Trebuie să fiţi conştienţi de ei şi să cunoaşteţi
mijloacele disponibile pentru a vă controla flotabilitatea în orice moment. Patru dintre factorii care
vă influenţaţi flotabilitatea sunt:
• Tipul costumului de protecţie pe care îl purtaţi.
• Cantitatea de lest pe care o purtaţi.
• Cantitatea de aer din BC şi din costumul uscat.
• Cantitatea de aer pe care o aveţi în plămâni.

Trebuie să vă începeţi scufundarea cu greutatea corectă pentru a vă fi uşor să vă modificaţi

flotabilitatea sub apă. Vă reglaţi uşor flotabilitatea prin cantitatea de aer pe care o aveţi în plămâni.
Trebuie să respiraţi încontinuu, dar puteţi respira mai puţin adânc pentru a scădea capacitatea de
plutire sau mai adânc pentru a o creşte.
Dacă învăţaţi să vă scufundaţi folosind un costum uscat, folosiţi costumul în locul BC-ului
pentru a vă controla flotabilitatea în adâncuri. Folosiţi BC-ul pentru plutirea la suprafaţă şi ca o
rezervă sub apă.
Când luaţi obiecte de pe fundul apei şi trebuie să le căraţi cu voi, va fi nevoie, probabil, să vă
măriţi flotabilitatea pentru a compensa greutatea lor.
51
 Verificarea flotabilităţii la suprafaţă

Dacă aveţi greutatea corectă ar trebui să puteţi pluti la 5 metri adâncime cu 35 bari sau
mai puţin în butelia de aer. Trebuie să vă testaţi flotabilitatea la suprafaţă înainte de scufundare.
Pentru a vă testa flotabilitatea folosiţi următorii paşi:
1. Asiguraţi-vă ca BC-ul este complet dezumflat.
2. Staţi în poziţie verticală în apă.
3. Inspiraţi adânc şi apoi ţineţi-vă respiraţia în timp ce plutiţi în apă nemişcat. Dacă aveţi
greutatea corectă veţi pluti cu apa la nivelul ochilor.
4. Expiraţi tot aerul. Dacă vă scufundaţi aveţi greutatea corectă.
5. Imediat ce vă scufundaţi, reveniţi la suprafaţă şi umflaţi-vă BC-ul.
Această metodă vă ajustează aproximativ flotabilitatea. Vă veţi regla flotabilitatea mai bine
căpătând experienţă în utilizarea diferitelor tipuri de echipamente şi în scufundarea în ape sărate
şi dulci.
Flotabilitatea vi se va schimba în timpul scufundării în funcţie de comprimarea costumului de
scafandru, cantitatea de aer din BC, de obiectele pe care le adunaţi din apă şi de folosirea aerului
din butelie. Vă veţi controla flotabilitatea în timpul scufundării adăugând sau scoţând aer din
costumul uscat sau din BC.

Coborârea

Capabilitatea de a coborî uşor sub apă este una din cele mai importante abilităţi. Scufundarea
nu va fi prea plăcută dacă trebuie să vă chinuiţi să ajungeţi pe fundul apei. Câţiva paşi generali
pentru coborârea sub apă sunt:
1. Ţineţi detentorul în gură.
2. Notaţi momentul exact al părăsirii suprafeţei. Dacă folosiţi un computer de scufundare, el
va începe automat cronometrarea scufundării când părăsiţi suprafaţa apei. În orice caz, un
computer de scufundare întotdeauna înregistrează momentul de părăsire a suprafeţei.
Dacă aveţi o tăbliţă sau placa de scufundare în buzunarul BC-ului, este utilă pentru
înregistrarea momentului.
3. Dezumflaţi-vă BC-ul. Dacă aveţi greutatea corectă, veţi începe să vă scufundaţi lent când
tot aerul e scos din BC şi plămâni. Nu uitaţi să vă inflatorul ridicat în sus şi uitaţi-vă la
supapa de dezumflare/umflare orală ca să vedeţi aerul ieşind când coborâţi sub apă.
Eliberaţi butonul valvei de dezumflare/umflare orală când nu mai vedeţi aerul ieşind pentru
a preveni intrarea unei cantităţi mari de apă în BC.
4. Egalizaţi presiunea în urechi la începutul scufundării şi apoi pe tot parcursul ei. Niciodată
nu continuaţi scufundarea dacă simţiţi presiune în urechi şi nu o puteţi egaliza. Nu veţi simţi
discomfort dacă vă egalizaţi bine presiunea în urechi.
5. Expiraţi şi începeţi coborârea cu picioarele în jos. Amintiţi-vă să expiraţi complet şi apoi să
luaţi o gură mică de aer. Cu cât veţi avea mai puţin aer în plămâni pe parcursul primilor
metri de scufundare, cu atât coborârea va fi mai uşoară. Dacă coborâţi cu picioarele în jos,
puteţi ţine legătura mai bine cu coechipierul vostru şi va fi mai uşor să egalizaţi presiunea
în urechi, în mască şi în sinusuri.
6. Rămâneţi împreună cu coechipierul în timpul coborârii. Rămâneţi suficient de aproape
astfel încât să puteţi menţine contactul vizual şi fizic pe parcursul coborârii. Dacă un
coechipier are probleme la egalizarea presiunii, celălalt trebuie să aibă răbdare şi să-l
aştepte până rezolvă problema. Viteza de coborâre nu trebuie să fie mare. Viteza
recomandată este de maxim 23 m/minut.

Dacă purtaţi un costum umed şi vă scufundaţi în ape deschise vă veţi pierde din flotabilitate,
deoarece presiunea apei comprimă costumul. Veţi avea nevoie să adăugaţi o cantitate mică de
aer în BC pentru a compensa comprimarea costumului. Nu trebuie să vă scufundaţi niciodată
necontrolat. Ar trebui să puteţi să vă opriţi din coborâre oricând, doar inspirând adânc. Dacă
purtaţi un costum uscat, veţi adăuga aer în el, mai degrabă decât în BC pentru a vă controla
52
flotabilitatea.
Datorită comprimării costumului umed, centura de lestare poatre deveni mai largă dacă nu e
de tip compensatoriu. Costumul îşi pierde din grosime când se comprimă şi determină centura de
lestare să atârne pe talie. Când se întâmplă acest lucru, catarama îşi poate schimba poziţia,
devenind greu pentru dumneavoastră să o localizaţi. Centura de lestare poate chiar să vă alunece
pe picioare sau să cadă. Nu uitaţi să vă verificaţi centura în timpul coborârii şi când ajungeţi pe
fundul apei. Strângeţi-o dacă e nevoie.
Folosiţi-vă labele cât mai puţin posibil în timpul coborârii. Ar trebui să vă controlaţi coborârea
cu flotabilitatea, fără să daţi din picioare. Ajungând aproape de fundul apei, loviturile de picioare
pot stârni nori de nisip, nu veţi mai avea vizibilitate sau veţi cauza daune mediului. Dacă inspiraţi
adânc şi continuaţi să coborâţi, sunteţi prea greu şi ar trebui să adăugaţi aer în BC pentru a coborî
mai lent.

Coborârile controlate

Deoarece atât de multe lucruri se întâmplă in timpul unei coborâri, primul voastră coborâre va
fi o coborâre controlată. Aceasta înseamnă că veţi coborî pe o frânghie sau urmând conturul
fundului. Făcând o coborâre controlată, veţi putea să vă concentraţi la egalizarea presiunii, la
menţinerea contactului cu coechipierul şi la controlul flotabilităţii.

Coborârile libere

După ce vă veţi obişnui cu coborârile controlate, instructorul vă va prezenta coborârile libere.

Acestea sunt coborâri verticale în ape deschise, fără frânghie. Când veţi putea face bine coborâri
libere, veţi fi pe drumul cel bun în a deveni un scafandru capabil.

În timpul scufundării

În timpul scufundării, ţelul vostru este să vă menţineţi ceea ce scafandrii numesc flotabilitate
neutră. Flotabilitatea neutră este o stare în care nici nu vă scufundaţi, nici nu plutiţi, când vă
odihniţi. Când coborâţi mai adânc în apă, veţi adăuga mici cantităţi de aer în BC pentru a
compensa comprimarea costumului umed sau a celui uscat şi pentru a obţine o flotabilitate neutră.
Adăugaţi doar o cantitate mică de aer în BC (sau în costumul uscat) şi apoi verificaţi dacă vă mai
scufundaţi, încetinindu-vă activitatea şi respirând normal. Dacă încă vă mai scufundaţi adăugaţi
altă cantitate mică de aer în BC (sau costum uscat).
În timpul urcării sau dacă simţiţi că vă ridicaţi din cauza expansiunii aerului trebuie să scoateţi
mici cantităţi de aer din BC sau din costumul uscat. Cât aer trebuie să scoateţi sau cât de des
trebuie să faceţi asta depinde de situaţie şi de priceperea dumneavoastră.
Pentru a scoate aer din BC (sau costum) trebuie să vă aşezaţi în poziţia potrivită mai întâi.
Valva de evacuare a e poziţionată, de obicei, pe partea de deasupra umărului stâng a BC-ului şi
pe partea de sus a braţului stâng a costumului uscat. Unele BC-uri au şi alte valve de evacuare în
partea dreaptă, fie la bază, fie în partea de sus. Dacă aveţi încă o valvă, întrebaţi instructorul cum
să o folosiţi.
Încetiniţi-vă activitatea şi loviturile din picioare, din când în când pentru a vă testa
flotabilitatea. Dacă vă ridicaţi fără să daţi din picioare, înseamnă că aveţi flotabilitate prea mare şi
trebuie să scaoteţi din aer. Dacă vă scufundaţi trebuie să mai adăugaţi puţin aer. Ar trebui să vă
străduiţi să vă controlaţi atât de bine flotabilitatea, încât, la orice oprire indiferent de adâncime şi în
orice moment v-aţi opri, să rămâneţi suspendat fără să vă folosiţi labele sau mâinile. Tehnica este
cum să vă evaluaţi flotabilitatea şi va fi o parte a antrenamentului în ape deschise.

Ascensiunea

Pentru fiecare coborâre pe care o faceţi, va trebui să faceţi şi o urcare. Câteva procedee de
ascensiune sunt:
1. Opriţi-vă o clipă şi asiguraţi orice accesoriu pe care îl purtaţi. De exemplu, dacă căraţi un
53
 sac de colectare, închideţi-l şi agăţaţi-l de BC.
2. Asiguraţi-vă că valva de evacuare automată se deschide dacă purtaţi un costum uscat.
3. Localizaţi inflatorul şi ţineţi-l deasupra capului. Dacă purtaţi un costum uscat, ridicaţi valva
de evacuare până la nivelul umărului sau mai sus. Ţinerea inflatorului deasupra capului, vă
asigură că vă veţi putea feri cu mâna de un obiect pe care altfel l-aţi lovi cu capul.
4. Daţi coechipierului semnalul de urcare.
5. Începeţi să înotaţi spre suprafaţă împreună. Nu uitaţi să vă uitaţi în sus şi în jur când vă
ridicaţi şi să respiraţi normal.
6. Controlaţi-vă ascensiunea şi flotabilitatea ventilând aerul din BC (sau costum uscat). Viteza
de urcare nu trebuie să fie mai mare de 9m/min dacă folosiţi tabele de scufundare. Aceasta
înseamnă doar 15 cm/secundă şi este mult mai lent decât tendinţa naturală pe care o aveţi
de a urca. Dacă folosiţi un computer de scufundare, urmărindu-l, vă va controla viteza de
ascensiune şi acesta ar putea fi mai mică de 9 m/min.
7. Încetiniţi urcarea când sunteţi la 9 metri adâncime.
8. Opriţi-vă la o adâncime de 5 metri pentru 3 minute pentru a face o oprire de siguranţă
pentru decompresie. Dacă puteţi face oprirea ţinându-vă de o frânghie sau urmând
conturul fundului, aceasta va fi mai uşoară.
9. Continuaţi până la suprafaţă, umflaţi-vă BC-ul, înlocuiţi detentorul cu snorkelul dacă doriţi şi
înregistraţi momentul ieşirii la suprafaţă.

Când faceţi scufundări pentru prima oară, vă va fi de ajutor să cronometraţi timpul de

ascensiune iar comparându-l cu adâncimea de la care aţi ieşit veţi putea determina viteza de
ascensiune. Trebuie să vă dezvoltaţi simţul vitezei corecte. Instructorul vă va ajuta să faceţi asta.
O viteză de ascensiune mică este importantă deoarece tabelele de scufundare se bazează pe o
viteză lentă de ieşire la suprafaţă. O urcare prea rapidă poate duce la apariţia bolii de
decompresie.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre flotabilitate:

18. Care sunt cei trei paşi pe care ar trebui să-i faceţi pentru pregătirea unei coborâri?
_____________________________________________________
_____________________________________________________
_____________________________________________________

19. Care sunt cele trei acţiuni pe care trebuie să faceţi la fiecare coborâre?
_____________________________________________________
_____________________________________________________
_____________________________________________________

20. Care sunt cele trei acţiuni pe care trebuie să le executaţi la o ascensiune normală?
______________________________________________________
______________________________________________________
______________________________________________________

21. Patru factori majori care vă influenţează flotabilitatea sunt:

_____________________________, ________________________
____________________________ şi ________________________.

22. La urcare, deoarece aerul din BC sau costumul uscat începe să se dilate, trebuie să
__________ ________________.

ABILITĂŢI REFERITOARE LA SIGURANŢĂ

Există câteva abilităţi de siguranţă importante pe care trebuie să le stăpâniţi foarte bine pentru
54
a fi un scafandru responsabil. Scopul vostru este de nu fie nevoie să vă folosiţi niciodată aceste
abilităţi, dar întotdeauna trebuie să fiţi pregătiţi în caz că voi sau coechipierul vostru aveţi vreo
problemă. Aceste abilităţi sunt:
• Împărţirea aerului cu un alt scafandru.
• Să fiţi capabil să faceţi singur o urcare de urgenţă controlată.

Împărţirea aerului cu alt scafandru

Dacă coechipierul vostru a uitat să-şi verifice manometrul în timpul scufundării şi rămâne fără
aer, trebuie să ştiţi cum să împărţiţi aerul ce el. Dacă aveţi o sursă independentă de aer, cum ar fi
butelia poney, aceasta este cea mai bună metodă de împărţire a aerului cu coechipierul.
Dacă nu aveţi o sursă independentă, există două metode principale de a împărţi aerul cu
coechipierul vostru: sursa alternativă de aer sau metoda octopus şi metoda respiraţiei în tandem
(din acelaşi detentor). Aceste metode se numesc metode de urcare dependentă deoarece
coechipierul vostru depinde de sursa voastră de aer.

Metoda octopusului

Metoda optimă de împărţire a aerului cu alt scafandru este ca acesta să respire printr-un
detentor separat pe care îl aveţi de rezervă. Acesta poate fi un detentor secundar ataşat buteliei
de aer (un octopus sau o altă sursă alternativă de aer). Această tehnică se numeşte metoda
octopusului.
Procedeul exact de împărţire a aerului cu o sursă alternativă de aer depinde de configuraţia
echipamentului şi de preferinţa personală. Trebuie să exersaţi cum să împărţiţi aer în caz de
urgenţă înainte de a vă scufunda. Coechipierul vostru trebuie să ştie ce detentor să folosească,
unde îl găseşte şi cum este ataşat de BC sau de echipamentul vostru. Dacă nu ştie şi rămâne fără
aer s-ar putea repezi la primul detentor pe care îl vede – de obicei la cel din gura voastră. Chiar
dacă acesta este detentorul pe care vreţi să i-l daţi, va trebui să o faceţi într-o manieră controlată.
Coechipierul vostru va simţi că respirarea aerului din detentorul vostru suplimentar este la fel
de uşară ca şi respiratul din cel propriu. Totuşi, ascensiunea va necesita o anumită coordonare.
Împreună cu coechipierul trebuie să vă ridicaţi cu aceeaşi viteză menţinând contactul fizic şi
vizual.
Procedura generală a metodei octopusului de împărţire a aerului este:
1. Daţi-i coechipierului detentorul adecvat configuraţiei echipamentului vostru când
semnalizează că a rămas fără aer.
2. Ţineţi-vă coechipierul cu o mână şi aşezaţi-l în faţa voastră. Această poziţie îi permite
coechipierului să ţină uşor în gură muştiucul detentorului secundar şi vă permite
amândurora să menţineţi contactul fizic şi vizual.
3. Întrebaţi-vă coechipierul dacă este ok şi aşteptaţi răspunsul.
4. Daţi-i coechipierului semnalul de urcare şi aşteptaţi răspunsul lui înainte de a începe
ascensiunea. Imediat ce coechipierul vostru respiră şi este ok, vă puteţi desfăşura procesul
normal de ascensiune. Viteza normală de ascensiune este de 9 m/minut dacă folosiţi un
tabel de scufundare.

Chiar dacă utilizaţi o sursă suplimentară de aer independentă, urmaţi aceeaşi procedură de
urcare împreună, după ce i-aţi trecut sistemul coechipierului.

Metoda respiraţiei în tandem

Cealaltă metodă de împărţire a aerului cu coechipierul este metoda respiraţiei în tandem.

Dacă nu aveţi un detentor secundar sau o sursă suplimentară de aer independentă, veţi împărţi
aerul trecând detentorul vostru principal de la unul la altul. Acest procedeu e simplu, dar cere un
grad de abilitate ridicat de la amândoi. Respiraţia şi ascensiunea împreună pot fi făcute
antrenându-vă în piscină. Totuşi, trebuie să repetaţi frecvent paşii respiratului în tandem dacă vreţi
să executaţi această operaţiune cu succes când este nevoie.
55
 Dacă unitatea voatră scuba nu este dotată cu un detentor secundar, ar trebui să repetaţi
tehnica respiraţiei în tandem înainte de a intra în apă. Ar trebui să repetaţi din nou în apă mică, la
începutul fiecărei scufundări pentru a vă reînnoi abilităţile şi coordonarea procedurii.
Folosiţi următorii paşi pentru această metoda de respiraţie:
1. Inspiraţi adânc şi începeţi să expiraţi când coechipierul vă semnalizează că a rămas fără
aer.
2. Apucaţi, cu mâna stângă, chinga BC-ului de pe umărul drept al coechipierului.
3. Ţineţi detentorul vostru principal de furtun cât mai aproape de muştiuc şi scoateţi-l din gură
folosind mâna dreaptă. Întoarceţi muştiucul în jos, astfel încât aerul să nu se producă free
flow (curgerea continuă a aerului). Continuaţi să expiraţi un jet subţire de bule de aer.
4. Daţi-i coechipierului detentorul, ţinându-l de furtun şi lăsaţi-l să-l ducă la gură. Întotdeauna
permiteţi accesul coechipierului la butonul de purjare pentru a putea goli de apă treapta a
doua a detentorului.
5. Continuaţi să vă folosiţi mâna stângă pentru a ţine coechipierul de chinga umărului drept al
BC-ului său.
6. Permiteţi-i coechipierului să respire de două ori din detentor şi apoi să vă dea detentorul
înapoi. Nu daţi drumul niciodată furtunului. Trebuie să menţineţi contactul şi să verificaţi tot
timpul rezerva de aer.
7. Respiraţi de două ori din detentor şi apoi daţi-l înapoi coechipierului.
8. Daţi-i coechipierului semnalul de urcare şi aşteptaţi semnalul lui de urcare, apoi începeţi
urcarea, după ce situaţia a fost stabilizată.
9. Repetaţi acest proces în timp ce faceţi o urcare la suprafaţă controlată, lentă. Odată ce aţi
început respiraţia în tandem şi ascensiunea, nu vă încercaţi să schimbaţi ritmul sau tehnica
în timpul ascensiunii.

În timpul respiraţiei în tandem, nu uitaţi să expiraţi mici bule de aer de fiecare dată când nu
aveţi detentorul în gură. Amândoi trebuie să vă controlaţi flotabilitatea şi să menţineţi contactul
fizic.
Dacă nu repetaţi această metodă ca pe o regulă de bază, nu vă aşteptaţi să puteţi să o
executaţi bine în caz de urgenţă. Scafandrii neexperimentaţi în această metodă, dar care încearcă
să o facă in caz de urgenţă, riscă să se rănească serios.

Urcările de urgenţă independente

Dacă rămâneţi fără aer şi nu puteţi lua de la coechipierul vostru, trebuie să realizaţi o
ascensiune independentă spre suprafaţă. Există două tipuri de ascensiuni de urgenţă: înotând sau
folosind flotabilitatea. Pe care o folosiţi depinde, în primul rând de situaţia şi de momentul în care
realizaţi că aţi rămas fără aer.

Urcarea de urgenţă prin înot

Veţi folosi metoda de ascensiune prin înot dacă rămâneţi fără aer la o adâncime de maxim 12
metri. Poate fi folosită şi în ape mai adânci, dar folosirea unei rezerve de aer independentă este
recomandată pentru scufundările mai adânci. Pur şi simplu aveţi grijă să menţineţi căile aeriene
deschise şi să înotaţi spre suprafaţă, în timp ce exhalaţi în continuu o cantitate mică de bule de
aer prin detentor. Întotdeauna păstraţi detentorul în gură în timpul unei ascensiuni de urgenţă,
deoarece, datorită scăderii presiunii apei, veţi mai obţine mici cantităţi de aer din butelie. Totodată,
trebuie să vă amintiţi să ventilaţi aerul din BC pentru a vă controla flotabilitatea în timpul
ascensiunii.
În timpul cursului de NAUI Scuba Diver veţi exersa urcările de urgenţa prin înot, în timpul
antrenamentelor în piscină. La aceste antrenamente instructorul vă va spune să inhalaţi, apoi să
începeţi ascensiunea. Amintiţi-vă totuşi că, în caz real de urgenţă, veţi expira iar apoi veţi încerca
să inspiraţi însă foarte puţin aer, sau chiar deloc, va fidisponibil. De asemenea veţi observa că
aerul expandat iese aproape natural din plămânii voştri cu foarte puţin efort din partea voastră.

56
 Folosirea flotabilităţii (urcarea în balon)

Folosiţi această metodă când rămâneţi fără aer la adâncimi mari. Aruncaţi centura de lestare
şi expiraţi uşor pe tot drumul până la suprafaţă.
Dacă purtaţi un costum umed şi aruncaţi centura de lestare, trebuie să vă aşezaţi în poziţie
orizontală, cu faţa în sus pentru a crea o cât mai mare suprafaţă de încetinire a ascensiunii până
la suprafaţă. Trebuie să vă amintiţi de, asemenea, să scoateţi aerul din BC pentru a vă încetini
ascensiunea. Viteza de ascensiune va creşte în funcţie de flotabilitatea şi expansiunea costumului
umed.
Dacă sunteţi în apă mai caldă şi v-aţi aruncat centura de lestare trebuie să înotaţi spre
suprafaţă deoarece veţi avea un costum subţire. Totuşi, neavând lesturi suplimentare,
ascensiunea va fi mai uşoară.

Reguli generale

Dacă rămâneţi fără aer, trebuie să vă gândiţi ce metodă de ascensiune veţi folosi. Metoda pe
care ar trebui să o folosiţi depinde de situaţie, dar următoarele reguli generale ar trebui să vă ajute
să vă hotărâţi:
• Discutaţi şi cădeţi de acord cu coechipierul vostru asupra procedurii de urgenţă înainte de
a vă scufunda. Această discuţie ar trebui să includă semnalele pe care le veţi folosi în caz
de urgenţă şi configuraţia echipamentelor.
• Metoda optimă de a şti că aveţi aer de rezervă este să luaţi cu voi o sursă suplimentară de
aer, cum ar fi o butelie poney. Aceasta este cea mai uşoară şi sigură metodă pentru a
ajunge la suprafaţă dacă descoperiţi că unitatea scuba principală nu mai are aer. Pur şi
simplu băgaţi-vă detentorul de urgenţă în gură, goliţi-l şi respiraţi continuu în timpul
ascensiunii.
• Ascensiune dependentă, respirând din detentorul coechipierului, este mai bună decât o
urcare de urgenţă prin înot sau o urcare în balon, deoarece aveţi o sursă de aer în timpul
urcării. Respiraţia octopusul coechipierului este mai bună decât respiraţia în tandem. Nu
uitaţi că respiraţia în tandem necesită exerciţiu şi trebuie ca şi coechipierul să se simtă
confortabil cu acest mod de respiraţie.
• Ar trebui să vă gândiţi să faceţi o ascensiune independentă numai dacă nu puteţi fi ajutat
de coechipier.

Ar trebui să fie evident că a nu rămâne fără aer este cel mai bine. Monitorizaţi manometrul
continuu pe durata scufundării pentru a evita să rămâneţi fără aer. Făcând din asta un obicei, vă
asiguraţi că toate ascensiunile vor fi normale şi nu va trebui să vă faceţi griji privitor la ascensiunile
de urgenţă.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre abilităţile de salvare:

23. Fiecare scafandru ar trebui să ia _________ guri de aer când împart aer din acelaşi
detentor.

24. Cum ştiţi ce detentor al coechipierului să folosiţi în timpul unei ascensiuni dependente?
__________________________________________________
__________________________________________________.

25. Dacă intenţionaţi să folosiţi metoda respiraţiei în tandem, în caz de urgenţă, ar trebui să:
__________________________________________________
__________________________________________________.

26. Când este indicat să alegeţi o urcare în balon?

__________________________________________________
57
 __________________________________________________

Sistemul de echipă

Este foarte uşor să ştiţi unde vă este coechipierul în codiţii controlate, când vizibilitatea este
bună şi spaţiul este limitat. Menţinerea contactului cu coechipierul în ape deschise nu este atât de
uşor de realizat. Scufundările sunt distractive, dar nu şi în cazul în care trebuie să vă căutaţi
coechipierul în majoritatea timpului.
Dacă folosiţi următoarele proceduri pentru a vă urmări coechipierul, scufundările vor fi foarte
plăcute:
• Stabiliţi un lider pentru fiecare scufundare.
• Discutaţi despre scufundare înainte să intraţi în apă şi puneţi-vă de acord asupra locaţiei, a
scopului, a activităţii si asupra direcţiei pe care o veţi urma în apă.
• Menţineţi aceeaşi poziţie relativă unul faţă de celălalt pe tot parcursul scufundării. Dacă
începeţi prin a sta în partea dreaptă a coechipierului, staţi aşa pe toată durata scufundării.
Este mult mai plăcut să staţi aşezaţi în lateral decât faţă în faţă.
• Stabiliţi direcţia de înot sub apă şi urmăriţi acel curs până când voi sau coechipierul
sugerează o schimbare sau o oprire, cu un semn clar. Aveţi grijă ca coechipierul să aprobe
semnalul înainte de a schimba direcţia. Dacă vă separaţi de coechipier, ar trebui să aveţi o
idee generală despre unde ar putea fi.
• Folosiţi procedura găsirii coechipierului ce presupune următoarele etape:
1. Staţi vertical în apă şi uitaţi-vă în toate direcţiile după coechipier şi bulele sale de aer.
Dacă aveţi vizibilitate redusă (3 metri sau mai puţin) întoarceţi-vă în ultimul loc unde v-
aţi văzut coechipierul şi începeţi căutarea de acolo.
2. Ridicaţi-vă aproximativ 3 metri şi uitaţi-vă din nou după coechipier dacă nu l-aţi găsit
de prima oară.
3. Urcaţi încet către suprafaţă după un minut dacă nu aţi zărit coechipierul. Începeţi să vă
răsuciţi pe măsură ce vă ridicaţi pentru a vă zări coechipierul sau bulele sale de aer.
4. Ieşiţi la suprafaţă, notaţi-vă poziţia faţa de două puncte de pe ţărm şi aşteptaţi-vă
coechipierul. Când coechipierul iese la suprafaţă, reuniţi-vă şi continuaţi scufundarea.
5. Folosiţi următoarele opţiuni în funcţie de circumstanţe:
• Dacă vă scufundaţi într-un loc în care cineva vă poate asista pentru o căutare,
faceţi semn pentru ajutor dacă coechipierul nu iese la suprafaţă în cinci minute.
Este rolul vostru în caz de urgenţă să cereţi ajutor.
• Dacă vă scufundaţi într-o locaţie îndepărtată s-ar putea să fiţi singura sursă de
ajutor pentru coechipierul vostru dacă este în pericol în apă, iar minutele sunt
critice. Trebuie să-l căutaţi în măsura limitelor prgătirii voastre şi sa fiţi pregătit să
acordaţi primul ajutor. Înainte de a vă pune într-o astfel de situaţie, pregătiţi-vă prin
urmarea cursului NAUI Advanced Scuba Diver şi NAUI Scuba Rescue Diver.
Pe măsură ce voi şi coechipierul câştigaţi experienţă împreună şi vă cunoaşteţi mai bine, va fi
mai uşor să staţi împreună. Vă veţi cunoaşte reciproc stilurile de scufundare şi vă veţi putea purta
ca o echipă adevărată cu efort minim. Dezvoltarea acestei armonii ar trebui să fie scopul vostru,
deoarece scufundarea cu un coechipier bun este o scufundare la superlativ.
Un coechipier vă ajută şi la folosirea echipamentului. Spre exemplu, dacă butelia scapă din
chingi când sunteţi sub apă, este mai simplu pentru coechipierul vostru să o fixeze la loc, decât
pentru voi să vă scoateţi BC-ul şi să o fixaţi singur. Un coechipier bun are mult mai multe şanse să
identifice o posibilă problemă, cum ar fi lărgirea chingii de prindere a bureliei, înaintea voastră.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre sistemul de echipă:

27. Trei tehnici de păstrare a contactului cu coechipierul, recomandate, sunt
________________________________________________,
________________________________________________ şi

58
 ________________________________________________.

28. Paşii pentru regăsirea coechipierului sunt:

_________________________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________

COMUNICAREA

Există semnale standard pe care trebuie să le ştiţi pentru a comunica sub apă, precum şi la
suprafaţă. Semnalele manuale standard NAUI sunt folosite în SUA de către comunitatea de
scufundători şi sun recunoscute, de obicei, şi în alte ţări. Ca scufundător certificat, trebuie să fiţi în
stare să identificaţi corect şi să folosiţi fiecare semnal. Odată ce veţi începe să le folosiţi, veţi
vedea că sunt uşor de reţinut.
Reţineţi, ca un semnal să fie eficient, toţi cei vizaţi trebuie să fie de acord asupra lui înainte să
începeţi o scufundare. Folosirea corectă a semnalelor este necesară pentru fiecare scufundare.
Aveţi grijă să discutaţi semnalele cu care v-aţi obişnuit, cu orice coechipier nou.

Comunicarea sub apă

Probabil aţi realizat până acum că nu este uşor să comunicaţi sub apă. Când faceţi un semn
cu mâna, el trebuie să fie clar şi trebuie să aşteptaţi răspunsul coechipierului. Acesta trebuie să
răspundă prin repetarea semnalului sau prin arătarea semnului ok. Împreună cu semnele standard
scufundătorii folosesc şi semnale proprii. Unii învaţă limbajul american al semnelor pentru a-şi
dezvolta vocabularul subacvatic. Întotdeauna repetaţi semnele cu coechipierul înainte de
scufundare.
Puteţi scrie mesaje coechipierului sub apă, pe o tăbliţă. Aceasta este o metodă uşoară de a
transmite mesaje detaliate. Puteţi, de asemenea, folosi simţul tactil. Vă puteţi atinge coechipierul
pentru a-i atrage atenţia. Încercaţi să evitaţi atingerea altui scafandru, dacă sunteţi în spatele lui,
mai ales dacă nu e conştient de prezenţa dumneavoastră. Este foarte uşor să speriaţi pe cineva în
această situaţie.
Puteţi auzi şi folosi semnale sonore sub apă, deşi nu puteţi determina sursa sunetului. Ele pot
fi emise de scafandri sau de o barcă. Semnalele sonore produse de scafandri includ lovitul buteliei
cu un cuţit sau alt obiect tare sau folosind măşti speciale care permit vorbitul sub apă.
Cele mai multe vase charter au un dispozitiv de rechemare care sună ca o sirenă. Dacă auziţi
semnalul de rechemare când sunteţi sub apă trebuie să reveniţi la suprafaţă şi să urmaţi
instrucţiunile vasului. S-ar putea să trebuiască să repoziţionaţi ancora sau doar să vadă unde sunt
scafandrii sau s-ar putea să aibă nevoie să vă întoarceţi din cauza unei urgenţe.

Comunicarea la suprafaţă

La suprafaţă puteţi folosi diferite tipuri de semnale auditive şi vizuale pentru a comunica.
Folosiţi unele semnale standard cu mâna la suprafaţă, de exemplu dacă fluturaţi mâna e un semn
cerere a ajutorului, NU un mod de a saluta.
Bărcile de scufundare au un steag albastru cu alb pe care îl flutură când trebuie ca scafandrii
să se întoarcă. Când sunteţi la suprafaţă şi vedeţi steagul întoarceţi-vă imediat la barcă.
Comunicarea sonoră este posibilă la suprafaţă, dar ţipatul nu este eficient la distanţe mari
peste apă. Un fluier produce un sunet puternic pe care îl puteţi auzi de la o distanţă considerabilă.
De asemenea fluieratul nu consumă multă energie. O serie repetată de 4 fluierături scurte este un
semnal standard de cerere a ajutorului.

59
 Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre comunicare:

29. Cele patru moduri de comunicare sub apă sunt
_______________________________________,
_______________________________________,
_______________________________________ şi
_______________________________________

30. Cele două moduri de comunicare la suprafaţă sunt:

_______________________________________ şi
_______________________________________

31. Când vi se face un semn cu mâna sub apă trebuie să:

________________________________________

32. Care este cel mai important lucru pe care trebuie să vi-l amintiţi referitor la comunicarea
subacvatică?
___________________________________________
___________________________________________

Mânuirea echipamentului de scufundare în apă

De obicei vă puneţi echipamentul afară din apă, vă scufundaţi şi apoi vă scoateţi

echipamentul după ce ieşiţi din apă. Vor fi momente când va trebui să vă puneţi sau să vă scoateţi
echipamentul în apă, de exemplu vasul pe care îl folosiţi ar putea fi prea mic pentru a permite
manevrarea celor multe piese ale echipamentului. S-ar putea de asemenea să trebuiască să vă
aranjaţi o piesă a echipamentului în apă şi va trebui să o scoateţi pentru asta. Dacă unitate scuba
s-a prins într-un fir de undiţă sau în alge, vă puteţi scoate unitatea ca să vedeţi şi să remediaţi
problema.

Scoaterea şi repunerea unităţii scuba la suprafaţă şi sub apă

Scoaterea unităţii scuba în apă este la fel de uşoară ca dezbrăcarea unei jachete.
Folosiţi următorii paşi pentru scoaterea unităţii scuba:
1. Desfaceţi orice cataramă aveţi în faţa BC-ului
2. Desfaceţi cureaua din talie
3. Scoateţi mâna stângă din breteaua BC-ului şi folosiţi mâna dreaptă pentru a scoate
unitatea scuba prin dreapta
Există mai multe moduri de a vă pune unitatea scuba. Instructorul vă va arăta modalitatea în
care vrea să faceţi acest lucru.
O metodă care v-ar putea fi arătată este să vă puneţi unitatea peste cap. Pentru a vă pune
unitatea trecând-o peste cap, folosiţi următorii paşi:
1. Poziţionaţi BC-ul în faţa dumneavoastră cu butelia dedesubt. Treapta întâi a detentorului
este spre dumneavoastră şi treapta a doua în gură.
2. Ţineţi furtunul treptei a doua între mâini. Dacă nu aveţi furtunul între mâini, el se va prinde
sub breteaua de pe umăr când puneţi butelia la loc.
3. Băgaţi-vă mâinile în bretelele BC-ului până când unitatea este sub nivelul coatelor. Va fi ca
si cum v-aţi pune unitatea cu capul în jos.
4. Apucaţi lateralele buteliei cu fiecare mână.
5. Coborâţi unitatea peste cap şi pe spate în timp ce arcuiţi spatele.
6. Pipăiţi în jurul centurii taliei pentru a găsi capetele centurii pentru talie
7. Strângeţi-vă centura şi închideţi orice cataramă din partea frontală a BC-ului.
8. Întindeţi furtunul treptei a doua a detentorului şi repoziţionaţi supapa în gură.

60
 Dacă sunteţi la suprafaţă vreţi ca unitatea scuba să fie flotantă ca să plutească. Dacă sunteţi
pe fundul apei vreţi ca unitatea scuba să aibă flotabilitate negativă.
Întotdeauna respiraţi din detentor când vă puneţi unitatea. Când sunteţi la suprafaţă vă veţi
lăsa sub apă în timp ce vă treceţi butelia peste cap şi detentorul vă va furniza aer.
Trebuie să învăţaţi să strângeţi centura şi cataramele pipăindu-le. Înainte de a vă strânge
centura şi cataramele pipăiţi pentru a fi sigur că chingile nu sunt răsucite şi furtunurile nu sunt
încurcate.
Lucraţi într-un ritm lent când vă scoateţi şi puneţi unitatea scuba. Ar trebui să puteţi mânui
singuri echipamentul dar nu este greşit să vă rugaţi coechipierul să vă ajute dacă aveţi dificultăţi.
Două mâini şi doi ochi în plus sunt folositori şi salvează timp.

Scoaterea şi repunerea centurii cu lesturi la suprafaţă şi sub apă

Manevrarea unei centuri de lestare sub apă poate fi dificilă, dar cu exerciţiu, lucrul cu o
centură nu este atât de dificil pe cît pare.
Sunt câteva puncte de amintit când lucraţi cu centurile de lestare:
• Întotdeauna manevraţi centura de capătul liber pentru a evita căderea lesturilor de pe ea.
• Gravitatea va împinge greutăţile în jos dacă nu sprijiniţi greutatea lor cu corpul.
• Staţi în poziţie orizontală de fiecare dată când vă scoateţi şi vă puneţi centura.
• Lucraţi în ritm lent şi calm când vă scoateţi şi vă puneţi centura.

Pentru a vă scoate centura de lestare, pentru a o desface sau a o mânui afară din apă, folosiţi
următorii paşi:
1. Desfaceţi catarama şi trageţi capătul centurii din cataramă.
2. Ţineţi capătul liber al centurii în mâna dreaptă şi îndepărtaţi complet centura de pe corp.
Greutăţile vor atârna în jos.
3. Eliberaţi centura. Dacă manevraţi centura de greutăţi afară din apă, asiguraţi-vă că
persoana căreia i-o înmânaţi o ţine strâns înainte ca dumneavoastră să-i daţi drumul.
Folosiţi aceeaşi procedură de scoatere a centurii pe fundul apei ca şi la suprafaţă. Instructorul
vă va arăta ce procedură să folosiţi.
Dacă folosiţi eliberarea cu mâna dreaptă, o metodă de scoatere şi repunere a centurii în apă
este următoarea:
1. Staţi cu faţa în jos sub apă.
2. Desfaceţi catarama şi scoateţi capătul centurii prin cataramă.
3. Ţineţi capătul liber al centurii în mâna dreaptă şi trageţi centura pe partea dreaptă a
corpului, în timp ce vă rotiţi spre stânga. Reţineţi să vă menţineţi corpul între centura de
greutăţi şi fundul apei.
4. Faceţi modificările necesare centurii.
5. Ţineţi centura de cataramă, în mâna stângă şi capătul liber în mâna dreaptă şi asiguraţi-
vă că ne e răsucită.
6. Mutaţi catarama în mâna dreaptă şi lăsaţi întreaga centură în jos astfel încât coapsa
dreaptă să o sprijine.
7. Daţi drumul cataramei şi rotiţi-vă corpul spre stânga. Centura va înveli coapsa.
8. Atingeţi partea de jos cu mâna stângă şi pipăiţi după cataramă.
9. Ridicaţi centura pe spate şi poziţionaţi-o sub butelie şi BC, pe talie.
10. Închideţi catarama bine.

Dacă sunteţi stângaci, puteţi folosi procedura de mai sus cu mâna opusă şi rotindu-vă în
direcţie opusă.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre manevrarea echipamentului de scufundare sub

apă:
33. Cea mai importantă diferenţă între punerea buteliei la suprafaţă şi punerea ei în apă
61
 este
____________________________________________
____________________________________________

34. Puteţi preveni agăţarea furtunului detentorului când vă puneţi butelia peste cap prin
__________________ __________________________

35. Mânuirea centurii de greutăţi este mai uşoară dacă vă amintiţi să

____________________________________________ şi
____________________________________________.

ABILITĂŢI DE NAVIGAŢIE

Când sunteţi afară din apă, folosiţi în continuu navigaţia. Hărţi, semne de circulaţie şi repere,
vă ajută să găsiţi destinaţia şi să vă întoarceţi la punctul de plecare. Nu există semne de circulaţie
sub apă, dar puteţi folosi o combinaţie de navigare naturală şi cu busolă pentru a ţine evidenţa
locului şi a traseului în timpul scufundării. Această parte vă prezintă bazele navigării sub apă.
Puteţi învăţa mai multe urmând Cursul de Specialitate NAUI Underwater Navigation

Navigaţia naturală
Puteţi evita înotul pe distanţe lungi la suprafaţă prin terminarea scufundărilor în locuri
prestabilite. A şti unde te afli şi a ajunge unde doreşti sub apă şi înapoi este obiectivul navigaţiei
sub apă. Prin recunoaşterea şi folosirea reperelor naturale pentru navigaţie, vă puteţi atinge
scopurile.
Reperele naturale sub apă vor deveni la fel de folositoare ca semnele de circulaţie. Valurile de
nisip de pe fund, se formează paralel cu malul. Pe măsură ce ajungeţi mai aproape de mal, aceste
valuri sunt mai apropiate unele de altele. Acest lucru este un bun reper. Poziţia soarelui şi umbrele
la începutul scufundării sunt un alt reper.
Mişcarea înainte şi înapoi a apei este cunoscută ca surge. Mişcarea este de obicei spre şi
dinspre mal, deci aceasta vă oferă un alt indiciu asupra locaţiei.
Apa devine mai adâncă pe măsură ce vă îndepărtaţi de mal şi mai puţin adâncă când vă
apropiaţi de mal sau de recif. Veţi vedea repere subacvatice, ca formaţiuni de roci, plante mari sau
deosebite, crevase şi epave.
Puteţi determina poziţia sub apă şi puteţi să vă întoarceţi la punctul de plecare fără a ieşi la
suprafaţă fiind atent la aceste repere naturale.

Navigarea cu busolă

Când vă scufundaţi pe timp de noapte sau în apă cu vizibilitate limitată, ajutoarele naturale nu
sunt foarte eficiente. Trebuie să vă bazaţi pe busolă şi pe profundimetru. Folosirea busolei vă
permite să navigaţi prin calcularea absolută, care poate fi foarte precisă. Busola vă indică direcţiile
sub apă iar profundimetrul vă indică poziţia pe verticală.
O busolă de scufundare trebuie să fie umplută cu lichid pentru a rezista presiunii, are o linie
de direcţie numită linia lubber şi un cadran rotativ, care vă arată că sunteţi pe direcţia selectată.
Deoarece este magnetică, busola este afectată de obiecte metalice feroase.
Când folosiţi busola, menţineţi linia de direcţie aliniată cu centrul corpului. Puteţi purta busola
la încheietura mâinii sau montată pe o consolă împreună cu celelalte instrumente. Nu contează
unde purtaţi busola ci să fiţi aliniat cu linia de direcţie.
Acul busolei indică mereu nordul magnetic al Terrei. Dacă îndreptaţi linia de direcţie spre mal,
acul busolei indică un punct. Rotiţi marcaţiile cadranului pentru a marca poziţia acului, şi veţi şti că
de fiecare dată când acul indică spre marcaj, înotaţi spre mal. Dacă acul indică în direcţia opusă
vă îndepărtaţi de mal.
Când vă hotărâţi să vă scufundaţi într-o anumită direcţie, fixaţi un marcaj pe cadran. Urmând
marcajul puteţi menţine uşor cursul precis. De obicei, consultaţi busola doar din când încând,
pentru a vă asigură că sunteţi pe direcţia selectată. Dacă trebuie să navigaţi precis, trebuie să
62
consultaţi busola frecvent.
Un curs reciproc este efectuat când cursul stabilit este o linie dreaptă iar la jumătatea
scufundării faceţi o întoarcere de 180 de grade, pe care busola vă permite să o faceţi precis.
Pentru a efectua o întoarcere de 180 de grade, vă rotiţi până când acul indică exact direcţia opusa
celei iniţiale.
Chiar dacă nu urmaţi un curs fix, busola este utilă. Spre finalul scufundării, ieşiţi la suprafaţă
aliniaţi linia de direcţie cu corpul şi fixaţi marcajele de pe cadran cu punctul de ieşire, coborâţi şi
urmaţi marcajele pentru a vă îndrepta spre destinaţie. Înotul sub apă este mai uşor decât înotul la
suprafaţă.
Tehnicile simple de navigaţie fac scufundările mai distractive. Cunoaşterea poziţiei sub apă
ajută evitarea înotului la suprafaţă şi ajută la regăsirea locurilor interesante. Economisiţi timp, aer
şi puteţi petrece mai mult timp bucurându-vă de scopul scufundării.
Trebuie să puteţi efectua tehnicile de bază pentru navigaţie pe care le învăţaţi în Cursul de
Certificare NAUI. Pentru a învăţa mai multe despre navigare subacvatică, continuaţi cursurile
educative NAUI, precum Cursul NAUI Advanced Diver, sau cursul de specialitate de Căutare şi
Recuperare.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre navigaţie:

36. Trei repere naturale pentru navigare sunt
________________________, ____________________________
şi ___________________________________________________.

37. Când folosiţi o busolă trebuie să ______________________________ şi să

__________________________________________________________.

38. Un curs reciproc este ____________________________________________.

DEZASAMBLAREA ECHIPAMENTULUI

După scufundare, trebuie să dezasamblaţi echipamentul şi să îl clătiţi cu apă curată. Pentru a

dezasambla unitatea urmaţi aceşti paşi:
1. Opriţi aerul. Valva buteliei se închide în sens orar.
2. Apăsaţi şi ţineţi butonul de purjare a treptei a doua a detentorului pentru a scoate aerul din
furtunurile detentorului.
3. Defaceţi şurubul jugului treptei întâi sau deşurubaţi detentorul DIN dacă folosiţi o butelie cu
valvă DIN.
4. Uscaţi capacul de protecţie ataşat treptei întâi a detentorului.
5. Repuneţi capacul de protecţie peste intrarea treaptei întâi a detentorului şi strângeţi
şurubul până se etanşeizează. Dacă aveţi un detentor DIN, înşurubaţi capacul.
6. Scoateţi vesta compensatoare de pe butelie.
7. Întoarceţi vesta astfel încât punctul de ataşare al inflatorului să fie cel mai de jos. Aceasta
va permite scurgerea apei BC în furtunul inflatorului.
8. Apăsaţi butonul valvei de golire/umplere orală a BC-ului pentru a permite evacuarea apei
din furtunul inflatorului.
9. Clătiţi echipamentul cu apă dulce şi lăsaţi-l să se usuce înainte de depozitare.

CONCLUZII

Respiraţia sub apă nu este dificilă. Cea mai grea parte fizică a scufundatului este îmbrăcarea
echipamentului, dar care devine uşoară cu timpul. Trebuie să vă dezvoltaţi unele reflexe de
respiraţie pentru anumite circumstanţe, dar mai mult de atât, nu sunt prea multe de învăţat despre
respirat.
Veţi căpăta în curând siguranţă şi confort în folosirea echipamentului în apă. Cu cât aveţi mai
63
multă experienţă, cu atât este mai uşor. Scopul vostru este să faceţi folosirea echipamentului la fel
de uşoară cum o face să pară instructorul.
Dacă vă chinuiţi cu echipamentul înseamnă că nu aţi înţeles ceva despre funcţionarea
acestuia. Învăţaţi să lucraţi încet şi deliberat. Gândiţi-vă la paşii implicaţi de efectuarea unei
operaţii cu echipamentul şi executaţi-i unul câte unul. Repetările vă ajută să fluidizaţi procesul.
Învăţarea altor operaţii, precum controlul flotabilităţii, intrări, proceduri de urgenţă necesită mai
multe încercări. Veţi începe dezvoltarea acestor aptitudini în Cursul NAUI Scuba Diver şi le veţi
finisa continuând cursurile educative NAUI.

64
CAPITOLUL 4

FIZICĂ
FIZIOLOGIE

65
 OBIECTIVE DE ÎNVĂŢARE

În acest capitol veţi:

• Învăţa despre caracteristicile aerului şi apei
• Veţi învăţa conceptul de flotabilitate şi cum vă influenţează sub apă
• Înţelege conceptul de presiune şi cum afectează volumul şi densitatea aerului într-un
spaţiu închis
• Învăţa cum presiunea apei afectează aerul din corpul vostru şi cum să preveniţi problemele
ce pot apărea în timpul schimbărilor de presiune
• Afla despre suprapresiunea pulmonară şi cum puteţi preveni acest tip de răni
• Veţi învăţa despre efectele indirecte pe care le are presiunea asupra corpului din punct de
vedere al gazelor pe care le respiraţi în timpul unei scufundări
• Efectele termice pe cele le au aerul şi apa asupra corpului vostru

Lumea subacvatică reprezintă un mediu complet diferit de atmosfera în care trăim. Pe măsură
ce coborâm sub suprafaţa apei, presiunea crescută va avea efecte directe şi indirecte asupra
corpului. Totuşi atunci când sunteţi sub apă nu veţi simţi aceste efecte şi nu veţi fi conştienţi de
ele.
Acest capitol descrie proprietăţile aerului şi apei precum şi felul în care anumite părţi ale
corpului sunt afectate în timpul scufundării. Cu cât înţelegeţi mai bine aceste diferenţe cu atât vă
va fi mai uşor să vă descurcaţi ca scafandru.

Caracteristicile aerului şi apei

Când coborâţi în apă, forţa combinată a aerului şi apei va creşte. Această forţă se numeşte
presiune. În acest capitol veţi învăţa cum presiunea creşte sub apă şi cum ea vă afectează
organismul.

Densitatea şi efectele sale

Dacă ridicaţi o butelie de scufundare umplut cu aer la o atmosferă şi un butelie identic, plină
cu aer la presiunea maximă de lucru, veţi observa că cea de-a doua butelie este mai grea cu 2 – 4
kg. Acest lucru se întâmplă deoarece aerul din ce de-a doua butelie este mai dens. Densitatea
este masa unui element pe unitatea de volum. Densitatea unui gaz depinde de presiune şi
temperatură. Densitatea unui lichid, precum apa, este constantă pentru o întindere largă de
temperaturi şi presiuni.
Aşa cum se observă din exemplul de mai sus, aerul are greutate. Un litru de aer cântăreşte
1.25 grame. În sistemul de măsurare imperial densitatea se exprimă ca fiind de 0.08 livre pe un
picior cub. Un litru de apă dulce cântăreşte 1Kg, iar un litru de apă sărată, din cauza mineralelor şi
a sării, cântăreşte 1.025Kg. În sistemul imperial aceasta se exprimă ca fiind 62,4 livre per picior
cub pentru apă dulce şi 64,0 livre per picior cub pentru apă sărată.

Aerul pe care îl respiraţi

În majoritatea timpului nu vă gândiţi la aer, deoarece respiratul este o activitate automată şi

nu putem vedea sau simţi aerul care ne înconjoară.

Compoziţie

Aerul este un amestec de mai multe gaze. Gazele din aer sunt incolore, inodore şi insipide.
Aerul este compus din aproximativ 20.9% oxigen, 78% azot şi 1.1% alte gaze, precum argon şi
dioxid de carbon.
Pentru noi cea mai importantă componentă a aerului este oxigenul. Nu putem supravieţui fără
oxigen. Putem respira oxigen pur pentru perioade limitate de timp, dar acesta poate fi foarte

66
periculos, atât sub apă cât şi pe uscat.
Azotul este un gaz metabolic inert. Nu reacţionează în organismul nostru când îl respirăm în
condiţii normale. Totuşi, azotul dizolvat este prezent în organism, cantităţi suplimentare fiind
asimilate când corpul este supus la presiuni crescute sub apă.
Unii scufundători folosesc amestecuri speciale de gaze, precum nitroxul. Aceste amestecuri
conţin concentraţii diferite de azot şi oxigen faţă de aerul normal. Scufundarea cu amestecuri
speciale de gaze necesită antrenament suplimentar şi echipament special. Cursul de Specialitate
NAUI Enriched Air Nitrox (EAN) vă oferă antrenamentul adiţional de care aveţi nevoie pentru a vă
scufunda cu nitrox.

Caracteristici

Aerul poate fi comprimat cu uşurinţă. Când se aplică presiune unui volum de aer, acesta
poate fi forţat să ocupe un spaţiu mult mai mic. Cu un compresor, putem ”înghesui” o cantitate
mare de aer într-un spaţiu foarte mic, făcându-l mai dens decât de obicei, deci şi mai greu. Spre
exemplu, aerul comprimat într-o butelie de scufundare, când este eliberat, poate umple spaţiul
ocupat de o mică debara. De aceea o butelie de scufundare plină este mai grea decât una goală.
Aerul care înconjoară pământul la nivelul mării este comprimat de greutatea aerului de
deasupra lui. Cu alte cuvinte, aerul de la nivelul mării este mai dens decât cel de la altitudine.

În apă

Apa nu poate fi comprimată semnificativ. Când presiunea este aplicată apei, ea este
transmisă mai departe. Densitatea apei la orice adâncime este aceeaşi cu cea a apei la suprafaţă,
totuşi presiunea de dedesubt va fi mai mare, datorită greutăţii apei de deasupra. Apa este de
aproximativ 800 de ori mai densă decât aerul. Acest lucru şi alţi factori au mai multe efecte asupra
scufundătorilor.
Apa ne afectează vederea, auzul, abilitatea de a distinge culorile, cea de reţinere a căldurii şi
cea de mişcare, în comparaţie cu aerul.

Vederea

Ochiul uman este conceput să focalizeze razele de lumină din aer. De aceea obiectele apar
neclare când deschidem ochii sub apă. Masca echipamentului este proiectată să interpună aer
între ochi şi apă pentru a permite vederea clară.
Pe măsură ce razele solare trec din aer în apă, încetinesc şi deviază. Această deviere se
numeşte refracţie şi schimbă felul în care vedem obiectele. Acestea apar cu 1/3 mai apropiate şi
mai mari decât le vedem în aer. Obiectele sunt de fapt mai mici şi mai îndepărtate decât le
percepem în apă. Reţineţi acest lucru când raportaţi vedea unui animal sau obiect. Ca scafandru
începător, va trebui să compensaţi refracţia când doriţi să apucaţi un obiect aflat în faţa voastră.

Culorile

Şi culorile apar mult mai diferite sub apă. Lumina solară este compusă dintr-un spectru, din
culori vizibile şi invizibile, variind de la infraroşu la ultraviolet. Pe măsură ce lumina trece prin apă,
apa absoarbe culorile spectrului luminii. Prima culoare vizibilă ce este absorbită este roşul, urmată
de oranj, galben, verde, apoi albastrul, indigo şi în final violet. La adâncimi mari singurele culori pe
care le vedeţi fără lanterne de scufundare sunt albastrul şi violetul.
Dacă luaţi o lanternă de scufundare şi o îndreptaţi spre obiectele din adâncime, veţi fi uimit de
culorile pe care le veţi vedea. Cele mai multe fotografii subacvatice sunt făcute cu ajutorul
luminilor artificiale (lanterne sau blitzuri), pentru a arăta lumii minunatele culori ale mediului marin.

Auzul

Zgomotele se aud diferit în apă decât în aer. În aer puteţi spune cu precizie din ce direcţie se
67
aude un sunet datorită undelor sonore care vă ajung la cele două urechi cu mici întârzieri între ele.
Deşi aceste diferenţe sunt mici, este suficient pentru a putea localiza sursa sunetului.
Deoarece apa are o densitate mai mare decât a aerului, undele sonore se transmit de
aproximativ patru ori mai repede în apă decât în aer. Datorită acestei diferenţe de viteză vă este
foarte greu să localizaţi sursa sunetului sub apă. Puteţi auzi sunetul devenind mai puternic sau
mai slab, dar nu veţi putea aprecia direcţia sa. Când auziţi un zgomot, trebuie să vă uitaţi în jur
pentru a vedea de unde vine acesta.
Motoarele bărcilor, elicele, jet-skiurile au sunete distinctive sub apă. Dacă doriţi să ieşiţi la
suprafaţă, dar auziţi o barcă sau un jet-ski, staţi sub apă pe cât este posibil până auziţi sursa
zgomotului îndepărtându-se. Ţineţi minte să arboraţi întotdeauna un steag de scufundare pentru a
evita să ieşiţi la suprafaţă în acelaşi loc cu o barcă sau un jet-ski.

Pierderea căldurii

Când aerul are temperatura de 27°C vă simţiţi încălzit şi confortabil. Când intraţi în apă de
27°C, vă simţiţi la fel de confortabil la început, dar începeţi să realizaţi că vă este mai frig dacă
staţi nemişcat o perioadă îndelungată de timp.
Deoarece apa este mult mai densă decât aerul, ea poate absorbi o cantitate mai mare de
căldură fără a-şi schimba temperatura. De asemenea, căldura poate fi preluată de la corpul vostru
prin contact direct cu apa de aproape 25 mai repede decât în contact cu aerul. Corpul vostru
transferă căldură apei în încercarea de a o aduce la aceeaşi temperatură. Când corpul pierde
sufucientă căldură, începeţi să vă simţiţi înfrigurat şi să tremuraţi. Tremuratul este semnalul
organismului că nu mai poate genera suficientă căldură pentru a menţine organele interne calde.
Când începeţi să tremuraţi, trebuie să ieşiţi din apă şi să vă încălziţi.

Rezistenţa la înaintare

Aţi încercat vreodată să alegaţi în apă până la talie? Dacă da, ştiţi cât este de dificil comparat
cu alergatul în aer liber. Apa vă opune rezistenţă. Acest fenomen se numeşte rezistenţă la
înaintare. Cu ea trebuie să vă confruntaţi şi în timpul unei scufundări.
Partea frontală a corpului, a echipamentului şi forma acestuia, afectează de asemenea
rezistenţa la înaintare. Dacă echipamentul vostru este puţin voluminos şi compact este mai uşor
să înotaţi decât dacă v-ar atârna diverse piese ale echipamentului. Cu cât sunteţi mai compact cu
atât veţi putea înainta mai bine în apă. Dacă sunteţi într-o poziţie orizontală, aveţi mai puţină
rezistenţă la mişcarea înainte decât dacă sunteţi într-o poziţie semiverticală.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări legate de densitate şi efectele ei:

1. Aerul este compus din _______ oxigen şi 78%______________

2. Adevărat sau fals: Aerul este mai dens în munţi (la altitudine) decât la nivelul mării.
____________________

3. Adevărat sau fals: Apa este mai densă la 30 m decât este la 3 m. ____________

4. O modalitate de a reduce rezistenţa la înaintare este de a

________________________________________________________________

5. Când priviţi obiectele din apă, ele par

_______________________ şi_____________________decât sunt în realitate.

6. Adevărat sau fals: Sunetul călătoreşte mai încet în apă.___________________.

68
 FLOTABILITATEA

Când diferite obiecte sunt puse în apă, unele plutesc, altele se scufundă iar unele rămân între
suprafaţă şi fundul apei. Aceste obiecte au diferite densităţi, lucru care le influenţează
flotabilitatea. Înţelegând flotabilitatea, o puteţi controla şi folosi în avantajul vostru.

Principiul lui Arhimede

Arhimede, un filozof grec, a observat că nivelul apei dintr-o cadă a crescut în momentul în
care s-a aşezat în ea. Din acea observaţie şi prin alte experimente, el a dedus că un obiect
scufundat într-un lichid este împins în sus cu o forţă egală cu greutatea lichidului dislocuit.
Cel mai bine puteţi observa acest fenomen prin umplerea unui pahar cu apă până la buza
acestuia. Dacă împingeţi o bilă de ping-pong înăuntru, apa va curge pe lângă pahar. Volumul de
apă scurs este egal cu cel dislocuit de mingea de ping-pong.
Dacă măsuraţi greutatea apei scurse, veţi vedea că este mai mică decât cea a bilei de ping-
pong. Dacă un obiect dislocuieşte o cantitate de apă ce cântăreşte mai mult decât acel obiect,
atunci el pluteşte. Dacă dislocuieşte o cantitate de apă mai uşoară decît el, atunci se va scufunda.
Dacă dislocuieşte cantitate de apă cu o greutate egală cu a sa, atunci va pluti între suprafaţă şi
fundul apei.

Tipurile de flotabilitate

Flotabilitatea este o forţă ce acţionează de jos în sus şi are tendinţa de a vă face să plutiţi, să
vă ridicaţi sau să vă scufundaţi. Ca scufundător, controlaţi flotabilitatea în primul rând prin
cantitatea de lesturi pe care o purtaţi şi prin cantitatea de aer pe care o aveţi în BC sau în
costumul uscat.

Pozitivă
Dacă un obiect pluteşte, înseamnă că el dislocuieşte o cantitate de apă care cântăreşte mai
mult decât propria sa greutate. Cu alte cuvinte, obiectul este mai puţin dens ca apa. Doriţi să aveţi
suficientă flotabilitate când sunteţi la suprafaţă, înainte şi după ce vă scufundaţi.

Neutră
Dacă un obiect este neutru el pluteşte între suprafaţă şi fundul apei. Acest lucru înseamnă că
dislocuieşte o cantitate de apă ce cântăreşte la fel cu a sa. Doriţi să aveţi flotabilitate neutră în
timpul scufundării.

Negativă
Dacă un obiect dislocuieşte o cantitate de apă cu o greutate mai mică decât propria sa
greutate, se scufundă. Deoarece obiectul este mai dens decât apa, ea neoferind suficientă
flotabilitate pentru ca obiectul să plutească. Doriţi să învingeţi flotabilitatea pe care o aveţi când
sunteţi la suprafaţă în momentul în care începeţi scufundarea, pentru a ajunge sub suprafaţa apei.

Factorii ce afectează flotabilitatea

Greutatea şi volumul corpului vă afectează flotabilitatea. Greutatea o include pe cea a

corpului şi pe cea a echipamentului (costumul de scufundare, centura de lestare şi unitatea
scuba). Volumul depinde de cel al corpului, grosimea costumului şi a echipamentului. Ţineţi minte
că densitatea este masa per unitatea de volum.
Costumele umede sunt mai puţin dense datorită bulelor cu azot injectate în neopren. Dacă
purtaţi un costum complet de 6 mm grosime şi săriţi în apă fără nici un fel de echipament, vă va fi
imposibil să vă scufundaţi. Nu puteţi să vă scufundaţi purtând un costum umed greu şi un o butelie
de scufundare standard de 12 litri din aluminiu fără să aveţi lesturi adiţionale.
Dacă vă puteţi închipui făcând o scufundare într-un costum umed puteţi începe să înţelegeţi
cum flotabilitatea se schimbă pe parcursul unei scufundări. Pe măsură ce vă scufundaţi, presiunea
69
apei creşte şi comprimă bulele de azot din neopren. Pe măsură ce bulele se comprimă, costumul
dislocă mai puţină apă, pierzând astfel din flotabilitate. Veţi observa că vă scufundaţi mai adânc şi
mai rapid. Pentru a compensa pierderea de flotabilitate, trebuie să adăugaţi aer în BC, care creşte
în volum, recâştigând pierderea de flotabilitate.
Pe măsură ce vă ridicaţi la suprafaţă la sfârşitul unei scufundări, aerul din BC şi azotul din
neopren se vor umfla deoarece presiunea apei este mai mică. Veţi observa că vă ridicaţi mai
repede. Pentru a compensa flotabilitatea câştigată trebuie să evacuaţi aer din BC pentru a
controla urcarea. Urcările necontrolate sunt foarte periculoase.
Densitatea apei, în care vă scufundaţi vă afectează şi ea flotabilitatea. Apa sărată este cu
2,5% mai densă decât apa dulce datorită greutăţii mineralelor dizolvate în ea. Astfel veţi dislocui
mai multă greutate decât în apă dulce, deci veţi avea o flotabilitate mai mare. Dacă sunteţi lestat
pentru o flotabilitate neutră în apă sărată, în apă dulce vă veţi scufunda. Trebuie să vă recalculaţi
flotabilitatea atunci când treceţi de la apă sărată la apă dulce şi invers.
Ca scafandru, trebuie să evitaţi să fiţi la limita flotabilităţii, ca să nu fi nevoiţi să depuneţi efort
pentru a vă menţine adâncimea dorită . Flotabilitatea neutră sub suprafaţa apei trebuie să fie
scopul vostru constant şi este important pentru protejarea vieţuitoarelor subacvatice. Scafandrii
care ajung pe fundul mării, se aşează sau calcă pe pe recifurile de corali sau alte vietăţi marine, le
pot distruge. Scufundarea cu flotabilitate necontrolată este obositoare, e un semn al nepriceperii,
imaturităţii gândirii şi nepăsării scufundătorului.

Verificarea flotabilităţii

Persoane diferite au flotabilitate diferită. Unii oameni au o flotabilitate naturală pozitivă iar alţii
se scufundă chiar dacă au plămânii plini cu aer. Trebuie să vă determinaţi flotabilitatea în apă.
Pentru determinarea flotabilităţii personale, folosiţi următorii paşi, purtând un costum de
baie în apă dulce:
1. Luaţi o poziţie verticală în apă. Staţi nemişcat.
2. Inhalaţi adânc şi ţineţi-vă respiraţia. Dacă atârnaţi nemişcat complet scufundat la orice
nivel, sunteţi neutru. Dacă vreo parte a capului este afară din apă, flotabilitatea este
pozitivă, dacă vă scufundaţi mai adânc este negativă.
3. Expiraţi aerul din plămâni. Pieptul se va dezumfla, veţi disloca mai puţină apă, deci vă veţi
scufunda, doar dacă nu aveţi flotabilitate foarte mare.
4. Ridicaţi-vă la suprafaţă.
Puteţi încerca acest experiment în apă sărată pentru a vedea diferenţa. Instructorul vă va
recomanda câte greutăţi să vă puneţi pe centură, în funcţie de flotabilitate şi echipament. Lesturile
de plumb pe care le poartă scafandrii pentru ajustarea flotabilităţii au densitatea mult mai mare
decât cea a apei. Prin selectarea cantităţii corecte de lesturi puteţi influenţa flotabilitatea.
Înainte de a începe o scufundare, trebuie să vă verificaţi flotabilitatea cu echipamentul pus.
Pentru verificare folosiţi următorii paşi:
1. Staţi drept, în poziţie verticală în apă.
2. Luaţi o gură de aer şi ţineţi-vă respiraţia.
3. Scoateţi tot aerul din BC. Dacă plutiţi la cu apa la nivelul ochilor, aveţi flotabilitate potrivită.
Dacă capul este deasupra apei, flotabilitatea este prea mare. Dacă aveţi capul sub apă,
sunteţi prea greu.
4. Expiraţi aerul din plămâni. Pieptul se micşorează, dislocaţi mai puţină apă şi veţi începe să
vă scufundaţi.
5. Reveniţi la suprafaţă şi umflaţi BC-ul.
6. Schimbaţi lesturile de pe centură, dacă este necesar. Dacă sunteţi prea flotabil, ar trebui să
adăugaţi greutăţi pe centură, în caz contrar trebuie să mai scoateţi.

Dacă vă schimbaţi echipamentul, dacă vă îngrăşaţi sau slăbiţi (mai mult de 2,4 kg), trebuie să
vă verificaţi flotabilitatea înainte de începerea unei noi scufundări.

70
 Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre flotabilitate:

7. Cei trei factori care influenţează flotabilitatea sunt
_________________________________________,
_________________________________________ şi
_________________________________________.

8. Puteţi influenţa flotabilitatea prin

_________________________________________,
_________________________________________ sau
_________________________________________.

9. Un scufundător în apă sărată trebuie să _____________ lesturi pentru a se scufunda în

apă dulce.

10. În timpul coborârii flotabilitatea unui scafandru tinde să

_____________________ .

Ce este presiunea?

Când coborâţi în apă, forţa combinată a greutăţii aerului şi apei de deasupra vă afectează.
Această forţă poartă numele de presiune şi este măsurată în bari sau livre pe inch pătrat.

Aerul

Dacă aţi cântări o coloană de aer cu secţiunea un pătrat cu latura de 1 cm şi aţi extinde
această coloană până la marginea atmosferei, aţi obţine o greutate a aerului de aproximativ un kg.
Dacă secţiunea ar avea latura de 1 inch, greutatea coloanei ar fi de 14,7 livre. Cu alte cuvinte,
această coloană exercită o presiune de 1 bar sau 14,7 psi. Această presiunea constantă se
numeşte 1 atmosferă.
Această presiune de o atmosferă împinge constant constant corpul din toate direcţiile. Totuşi,
nu simţiţi acest lucru din două motive. În primul rând, corpul este compus, în principal, din fluide ce
nu pot fi comprimate. În al doilea rând, majoritatea spaţiilor cu aer din corpul vostru, precum
plămânii şi sinusurile, sunt deschise presiunii atmosferice înconjurătoare. Atâta timp cât presiunea
din corpul vostru (a spaţiilor cu aer) este egală cu presiunea atmosferică, ea este egalizată şi nu
simţiţi în vreun fel efectele presiunii atmosferice înconjurătoare.

Apa dulce

Dacă aţi cântări o coloană de apă dulce cu înălţimea de 10,3 m şi aţi cântări-o, aţi vedea de
asemenea că exercită o presiune de 1 bar. Astfel, 10,3 m de apă dulce sunt echivalenţi cu o
atmosferă de presiune.
Deoarece apa nu se comprimă şi transmite presiunea mai departe, presiunea din apă creşte
constant şi este cumulativă. Cu alte cuvinte, 10,3 m înseamnă 1 atmosferă, 20,7 m, 2 atmosfere,
31 m sunt 3 atmosfere şi aşa mai departe.

Apa sărată

Dacă aţi cântări o coloană de apă sărată de 10 m înălţime, aţi vedea de asemenea că
exercită o presiune de 1 bar. Ea este egală cu presiunea exercitată de atmosferă la nivelul mării.
De aceea, 10 m de apă sărată exercită o presiune de o atmosferă. Deoarece apa nu se comprimă
şi transmite presiunea mai departe, presiunea apei creşte într-un ritm constant şi este cumulativă.
Cu alte cuvinte, la 10 m adâncime în apă sărată avem 1 atmosferă, la 20 m avem 2 atmosfere, la
30 m, 3 atmosfere ş.a.m.d.
71
 Unităţi ale presiunii

Vă puteţi referi la presiune în două moduri: absolută şi hidrostatică. Când vă scufundaţi,

presiunea apei şi cea atmosferică vă apasă. La nivelul mării sunteţi deja sub presiunea de 1
atmosferă. La 10 m în apă sărată sunteţi sub 2 atmosfere de presiune absolută (ata), o atmosferă
de la aer şi una de la apă. La 20 m sunteţi sub 3 atmosfere de presiune absolută: una de la aer şi
două de la apa sărată.
Deoarece presiunea atmosferică este aproape constantă la nivelul mării, majoritatea
profundimetrelor sunt calibrate să indice 0 la acest nivel. Când un profundimetru indică 10 m în
apă sărată, vă spune că presiunea este mai mare cu o atmosferă decât era la suprafaţă.
Presiunea indicată de un astfel de instrument se numeşte presiune hidrostatică, deoarece ignoră
presiunea aerului de deasupra apei.
Folosiţi întotdeauna presiunea absolută când determinaţi presiunea care se exercită asupra
corpului vostru. Spre exemplu, dacă coborâţi de la suprafaţă la 10 m adâncime în apă sărată,
dublaţi presiunea exercitată asupra corpului. Dacă continuaţi până la 20 m, triplaţi presiunea
exercitată asupra corpului. Ca scufundător, trebuie să fiţi preocupaţi de presiune şi cum afectează
volumul spaţiilor voastre de aer, sub apă.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre presiune:

11. O atmosferă este egală cu aproximativ ______ m de apă dulce sau ______ m de apă
sărată.

12. Presiunea este de ______ mai mare la 40 m în apă sărată decât la suprafaţă.

13. Presiunea absolută (ata) este de ________ la 20,7 m în apă dulce.

Cum afectează presiunea volumul?

Pentru a înţelege efectele directe ale presiunii, trebuie să luaţi în seamă efectele asupra unui
sistem deschis şi asupra unuia închis.

Sistem deschis

Dacă întoarceţi o găleată cu fundul în sus, o împingeţi sub suprafaţa apei şi o duceţi la
adâncime, presiunea din jurul găleţii creşte şi comprimă aerul din găleată. Nivelul apei creşte în
găleată. Pe măsură ce aerul se comprimă, volumul scade. Nici o picătură de aer nu se pierde din
găleată. Când duceţi găleata înapoi la suprafaţă, presiunea scade şi aerul din ea se extinde şi
ajunge la volumul iniţial.
Când găleata ajunge la 10 m în apă sărată, sau 2 ata, presiunea asupra găleţii s-a dublat.
Volumul de aer din găleată a ajuns la jumătate faţă de volumul original de la suprafaţă. Când
ajunge la 20 m, ceea ce înseamnă 3 ata, presiunea se triplează şi volumul de aer ajunge la 1/3 din
cel iniţial.
Relaţia inversă dintre presiune şi volum este cunoscută sub denuirea de Legea lui Boyle,
după numele omului de ştiinţă care a descoperit această relaţie. Cunoaşterea numelui legii nu
este atât de importantă cum este înţelegerea relaţiei dintre presiune şi volum. Când una creşte,
cealaltă scade dacă este posibil.
Acum gândiţi-vă la situaţia când aveţi abilitatea de a menţine volumul de aer constant în
găleată, pe durata coborârii. Pe măsură ce coborâţi găleata la adâncime, adăugaţi aer cu ajutorul
unui furtun. Menţineţi volumul constant adăugând aer suficient pentru a menţine volumul iniţial.
Duceţi găleata la 10 m în adâncuri, o umpleţi cu aer şi o aduceţi la suprafaţă. Deoarece
presiunea scade de la 2 ata la 1 ata, volumul aerului se dublează. Găleata nu mai poate ţine aerul
în exces, aşa că aerul iese pe lângă găleată. Dacă duceţi găleata la 30 m, o umpleţi cu aer şi o
72
ridicaţi la suprafaţă, un volum de aer egal cu 3 găleţi ar ieşi, iar volumul unei găleţi va rămâne
înăuntru.

Sistem închis

Efectele presiunii asupra unui sistem închis pot fi mult mai dramatice. Dacă luaţi o pungă de
plastic, etanşă, plină cu aer şi o duceţi în adâncuri, ea devine din ce în ce mai mică, adică volumul
scade. Când vă întoarceţi cu punga la suprafaţă, ea revine la dimensiunea iniţială.
Acum imaginaţi-vă că duceţi aceeaşi pungă în adâncuri, o deschideţi, o umpleţi cu aer până
ajunge la volumul iniţial şi o etanşeizaţi din nou. Când vă întoarceţi la suprafaţă, aerul se extinde
însă nu poate scăpa pe lângă pungă deoarece este închisă. Punga se va dilată puţin, iar într-un
final se va sparge eliberând aerul. Singura modalitate de evitare a spargerii pungii este să ventilaţi
aerul în exces pe durata urcării.
Acelaşi lucru s-ar întâmpla dacă aţi inhala adânc dintr-un detentor la adâncime, v-aţi ţine
respiraţia, iar apoi aţi înota spre suprafaţă, chiar şi numai de la câţiva metri adâncime. Să nu ve
reţineţi NICIODATĂ respiraţia atunci respiraţi aer comprimat sub apă.
Cea mai mare schimbare de presiune este între suprafaţa apei şi 10 m când vă scufundaţi în
apă sărată şi între suprafaţă şi 10,3 m când vă scufundaţi în apă dulce. Presiunea se dublează de
la 1 ata la 2 ata. Pe parcursul acestui capitol veţi învăţa cum această variaţie de presiune, vă
afectează spaţiile de aer din organism.

Efectul presiunii asupra densităţii

Presiunea crescută din apă afectează, pe lângă volumul aerului şi densitatea acestuia. Pe
măsură ce presiunea creşte, aerul se comprimă. Pe măsură ce se comprimă, aerul devine mai
dens. La 10 m sau 2 ata aerul este de două ori mai dens decât la suprafaţă. La 20 m sau 3 ata,
aerul este de 3 ori mai dens decât la suprafaţă, ş.a.m.d. Acest lucru explică de ce consumaţi aerul
mai rapid pe măsură ce vă scufundaţi mai adânc şi de ce rezistenţa la respirat creşte odată cu
adâncimea – circulă aer mai dens prin plămâni la fiecare respiraţie.
Când inspiraţi aer din butelia de aer, la 2 ata, pentru a menţine volumul iniţial, plămânii conţin
de 2 ori mai mult aer în acelaşi spaţiu fizic. Când vă scufundaţi la 3 ata plămânii conţin de 3 ori
mai mult aer în acelaşi spaţiu, comparativ cu nuvelul mării. Efectul general este că, pe măsură ce
vă scufundaţi mai adânc, cu atât aerul este mai dens în interiorul spaţiilor cu aer din organism. În
această categorie intră plămânii, urechea medie şi sinusurile.
Pe măsură ce aerul respirat devine mai dens, rezistenţa la curgere creşte. Când vă
scufundaţi, respiraţi aer comprimat la presiunea mediului ambiant, care este mult mai dens decât
aerul respirat la suprafaţă. Cu cât vă scufundaţi mai adânc, cu atât aerul din furtunul detentorului
(şi din căile aeriene) întâmpină mai multă rezistenţă. Această rezistenţă face respiratul mai dificil
cu cât vă scufundaţi mai adânc. Dificultatea respirării aerului comprimat, combinată cu restricţiile
echipamentului pe care îl purtaţi, vă limitează nivelul efortului fizic pe care îl puteţi face sub apă.
Puteţi funcţiona aproape normal când vă aflaţi sub presiune apei. Pentru a vă simţi
confortabil, trebuie să menţineţi presiunea din spaţiile cu aer din corp, egală cu cea a mediului
înconjurător. Una din abilităţile importante pe care le veţi învăţa pe parcursul cursului de NAUI
Scuba diver este cum să egalizaţi presiunea sub apă.

73
 Verificaţi-vă cunoştinţele

Completaţi următorul tabel pentru cantitatea de aer dintr-un balon:

PRESIUNEA VOLUMUL DENSITATEA

Se dublează Se înjumătăţeşte Se dublează

O treime

Se înjumătăţeşte

De 4 ori mai mare

Influenţa presiunii asupra consumului de aer

Cu cât vă scufundaţi mai adânc, cu atât presiunea ambientală creşte. Cu cât această
presiune este mai mare, cu atât este mai dens aerul pe care îl respiraţi şi cu atât veţi consuma mai
repede aerul din butelie. Rata cu care se consumă aerul este direct proporţională cu adâncimea la
care vă aflaţi. Consumaţi aer de două ori mai mult la 10 m decât la suprafaţă, de trei ori mai mult
la 20 m şi tot aşa. Acest lucru se poate observa imediat dacă ţinem seama de faptul că aceste
adâncimi sunt multiplii atmosferelor de presiune.

Factori ce influenţează consumul de aer

Alţi factori care influenţează consumul de aer când vă scufundaţi:

• Efortul fizic depus în timpul scufundării
• Starea psihică
• Dimensiunile corpului
• Căldura furnizată de costum
• Condiţia fizică

În afară de adâncime, activitatea fizică depusă are cea mai mare influenţă asupra consumului
de aer sub apă. Puteţi folosi de până la patru ori mai mult aer când depuneţi efort faţă de
momentele de odihnă. Îmbunătăţirea consumului de aer nu este singurul motiv pentru care este
bine să nu depuneţi mult efort în apă, dar este, cu siguranţă, unul pe care scafandrii experimentaţi
îl iau în considerare.
Scafandrii începători au tendinţa de a fi mult mai activi decât este nevoie, dar învaţă repede
cum să se relaxeze sub apă. În timpul primelor scufundări după antrenament, consumul de aer
scade semnificativ. Odată cu câştigarea experienţei, scafandrii învaţă cum să se mişte eficient sub
apă. Cu cât mai repede faceţi acest lucru, cu atât scufundările vor fi mai plăcute.
Ca scufundător trebuie să vă dezvoltaţi o respiraţie înceată şi relaxată precum şi o rată lentă a
respiraţiei. Când înotaţi rapid sub apă, respiraţi mai adânc şi mai des, deci consumaţi mai mult
aer. Puteţi risipi mult are dacă respiraţi des. Dacă vă limitaţi efortul fizic şi vă relaxaţi pe durata
scufundării, veţi putea menţine o respiraţie lentă, adâncă cu durate lungi de inspiraţie şi expiraţie.
Acesta este cel mai bun mod de a respira sub apă.
Dimensiunea corpului este un alt factor al consumului de aer. Oamenii mai voluminoşi au
plămâni mai mari şi folosesc mai mult aer decât oamenii mai mici care au plămâni mai mici.
Pentru a compensa aceste diferenţe, oamenii mai mari folosesc butelii de scufundare mai
voluminoase. Nu are sens pentru ca un om mai mic să care o butelie de dimensiuni identice cu cel
al unui om mare.
Temperatura corpului vă influenţează şi ea respiraţia. Cu cât vă este mai frig cu atât respiraţi
74
mai mult. Acest lucru este rău şi pentru că de fiecare dată când expiraţi pierdeţi şi căldură. De
aceea, trebuie să fiţi sigur că purtaţi cantitatea necesară de izolaţie termică.
Scafandrii cu condiţie fizică bună respiră mai lent şi folosesc aerul mai eficient. De asemenea
ei nu trebuie să oxigeneze grăsimea din corp.
Toţi aceşti factori, sau combinaţia lor, pot afecta semnificativ rata respiraţiei în diferite condiţii.
Odată cu acumularea experienţei, veţi învăţa să estimaţi cantitatea de aer pe care o veţi folosi în
funcţie de aceşti factori.

Monitorizarea consumului de aer

Majoritatea scafandrilor sportivi nu îşi calculează consumul de aer înainte de fiecare

scufundare. Însă pe măsură ce capătă experienţă, ei înregistrează în jurnalele de scufundări cât
timp le-a ajuns rezerva de aer la diferite adâncimi şi în diferite condiţii. În acest mod ei pot prezice
cât aer vor consuma la o anumită adâncime. Ei monitorizează manometrul, ceasul şi computerul şi
folosesc informaţiile de la aceste instrumente pentru a determina când trebuie să iasă la
suprafaţă.
Chiar dacă vă calculaţi consumul de aer matematic, posibil de altfel, orice combinaţie a
factorilor care influenţează consumul de aer poate să vă schimbe predicţia. Dacă faceţi un efort
fizic mai mare decât v-aţi propus, sau apa este mai rece, rata consumului de aer va fi afectată.
În anumite arii speciale ale scufundărilor, este esenţial să vă preziceţi rata consumului de aer
pentru a evita să rămâneţi fără aer. Acest lucru este în principal important la scufundările la
adâncime, în caverne , peşteri sau la epave. Oricine participă la acest fel de scufundări trebuie să
ştie de cât aer au nevoie pentru fiecare scufundare.
Rata consumului de aer se poate schimba mult pe durata primelor 10-20 de scufundări pe
care le veţi face. Înregistrarea fiecărei experienţe în jurnalul de scufundări vă va ajuta să estimaţi
cât de mult vă va ajunge rezerva de aer la diferite adâncimi. Aveţi grijă să înregistraţi dimensiunea
buteliei dacă folosiţi butelii de dimensiuni diferite între scufundări. Acesta este un bun exerciţiu pe
care ar trebui să îl continuaţi şi după primele scufundări, deoarece veţi învăţa cât de mult vă este
afectat consumul de aer de efortul fizic, temperatură şi alţi factori. Veţi putea estima nu doar
durata rezervei de aer, dar o veţi putea ajusta şi în funcţie de alţi factori.

Verificaţi-vă cunoştinţele:
Răspundeţi la următoarele întrebări referitoare la consumul de aer:
14. Doi factori care vă afectează consumul de aer sub apă sunt
_______________________________şi
_______________________________

15. Scufundătorii îşi monitorizează rezerva de aer sub apă verificându-şi

________________________________

CORPUL VOSTRU

Când vă scufundaţi, presiunea apei afectează spaţiile de aer şi respiraţia.

Cum afectează presiunea spaţiile de aer

Spaţiile de aer din corp includ plămânii, sinusurile şi urechile medii. Puteţi de asemenea avea
spaţii în stomac, intestine şi dinţi. Mai există două spaţii cu aer în afara corpului când vă
scufundaţi pe care ar trebui să le luaţi în considerare. Acestea sunt masca şi costumul uscat (dacă
folosiţi). Presiunea poate afecta aceste spaţii în moduri dramatice numite efecte directe ale
presiunii.

Comprimarea

Când coborâţi, presiunea asupra corpului vostru creşte cu o rată de 0.1 bari pe metru. Dacă
75
oricare din spaţiile cu aer din corp este închis atunci presiunea din acel spaţiu nu poate fi egalizată
cu cea exterioară, iar presiunea mediului înconjurător va încerca să comprime acel spaţiu. Când
presiunea exterioară este mai mare decât cea din acel spaţiu de aer, aceste situaţii se
numesc”comprimări”, lucru care vă poate răni. Doctorii numesc acest tip de leziuni,
barotraumatisme, adică răniri cauzate de presiune.
Scufundătorii pot experimenta mai multe tipuri de comprimări. Trebuie să fiţi explicit când
vorbiţi despre acest tip de rănire. Spre exemplu, puteţi avea o comprimare a sinusurilor, a
urechilor medii sau a măştii. Puteţi evita aceste lucruri prin folosirea de tehnici adecvate de
egalizare a presiunii.

Blocările

O blocare inversă este opusul unei comprimări. Ea are loc când presiunea dintr-un spaţiu cu
aer este mai mare decât cea din mediul înconjurător. Blocările pot avea loc când urcaţi spre
suprafaţă. Aerul este prins într-un spaţiu închis şi încearcă să se extindă pe măsură ce presiunea
scade.

Urechea medie

Aerul din urechea medie este în principal important când vă scufundaţi. Trebuie să fiţi în stare
să egalizaţi presiunea din interiorul ambelor urechi medii pentru a vă putea scufunda confortabil şi
în siguranţă.

Anatomia

Urechile corpului sunt împărţite în 3 secţiuni: urechea externă, cea medie şi cea internă. Cea
externă este canalul urechii. Timpanul separă urechea externă de cea medie. Timpanul este o
membrană elastică ce vibrează la contactul cu undele sonore.
Urechea medie conţine trei oscioare mici care transmit undele sonore de la timpan la urechea
internă. Urechea medie are de asemenea tub cu aer care se deschide în spatele gâtului. Aceast
tub se numeşte trompa lui Eustache. Urechea medie transmite undele sonore de la timpan la
centrii auditivi din urechea internă. Mecanismul echilibrului corpului este şi el conţinut în urechea
internă. Dacă aveţi o schimbare bruscă de temperatură într-o ureche şi nu şi în cealaltă, veţi ameţi
şi veţi avea vertij.

Comprimările urechii medii

O comprimare a urechii medii are loc când presiunea aerului sau apei din urechea externă
este mai mare decât cea din urechea medie. Pentru a egaliza urechea medie trebuie să adăugaţi
aer din gât prin trompa lui Eustache, în urechea medie.
Pentru majoritatea oamenilor, egalizarea presiunii din urechi nu este un proces automat.
Pentru a trece aer prin trompele lui Eustache este nevoie de o acţiune deliberată de deschidere a
trompelor pentru a lăsa aerul să treacă prin ele. Dacă nu puteţi egaliza presiunea din urechi în
timpul unei scufundări, trebuie să terminaţi scufundarea şi să vă întoarceţi la suprafaţă.
Pe măsură ce coborâţi în apă, presiunea în urechea externă creşte şi apasă timpanul înspre
interior. Dacă presiunea continuă să crească şi nu este egalizată în urechea medie prin trecerea
aerului prin trompa lui Eustache, veţi simţi durere, pe măsură ce timpanul se îndoaie în încercarea
de egalizare a presiunii.
În final timpanul se poate rupe şi va lăsa apa să intre în urechea medie pentru a egaliza
presiunea.
ÎNAINTE să simţiţi cea mai mică presiune în ureche trebuie să egalizaţi.
Trompa lui Eustache ce se deschide în gât este de obicei închisă. Mulţi oameni pot să
deschidă trompa prin flexarea muşchilor din spatele gâtului sau maxilarului. Dacă ascultaţi cu
atenţie, puteţi auzi un sunet în cap când căscaţi, înghiţiţi sau vă mişcaţi maxilarul înainte.
Unii scufundători sunt norocoşi şi pot egaliza presiunea în urechi prin simpla înghiţire sau
76
mişcare a maxilarului. Cei mai mulţi scafandri fac puţin mai mult efort pentru a deschide trompele
şi a egaliza presiunea.
Cea mai comună metodă de a egaliza presiunea în urechea medie este simplă. Închideţi gura
bine sau o blocaţi cu limba. Închideţi nările prin ţinerea cu degetele, expiraţi încet. Pe măsură ce
se formează o mică presiune în cap, puteţi auzi cum presiunea deschide trompa lui Eustache
printr-o uşoară pocnitură, ce semnalează că aerul a intrat în trompa lui Eustache. Nu trebuie să
forţaţi niciodată această tehnică deoarece vă puteţi răni urechile. Această manevră funcţionează
pentru majoritatea scufundătorilor.
Cheia unei egalizări reuşite este de a menţine diferenţa de presiune între apă şi urechea
media la o valoare mică. Aceasta înseamnă că trebuie să egalizaţi devreme şi des, începând
de la intrarea în apă.
Dacă diferenţa de presiune dintre interiorul urechii şi exterior devine prea mare, presiunea va
ţine trompa închisă. Odată ce acest lucru se întâmplă, este puţin probabil să puteţi face ceva
pentru a egaliza presiunea. Cea mai bună opţiune este să urcaţi câţiva metri pentru a reduce
diferenţa de presiune până se deschid trompele. În unele cazuri, scafandrii vor trebui să se
întoarcă la suprafaţă şi să pornească scufundarea de la început.
Nu încercaţi niciodată să egalizaţi presiunea dintr-o ureche comprimată, prin suflarea forţată.
Suflând puternic cu nasul blocat şi gura închisă nu veţi reuşi să deschideţi trompa lui Eustache
dacă este ţinută închisă de presiune. Când trompele sunt închise de presiune, acestea se vor
închide şi mai tare dacă veţi sufla mai puternic. Acest lucru va creşte presiunea asupra urechii
interne ceea ce vă poate afecta permanent auzul. Nu încercaţi niciodată să forţaţi trompa lui
Eustache prin suflare puternică.
Este mult mai bine să vă egalizaţi presiunea continuu pe durata unei coborâri decât să
coborâţi prea repede, să aveţi probleme la egalizare şi să trebuiască să urcaţi câţiva metri.
Majoritatea scufundătorilor nu au nici o problemă dacă încep să egalizeze îndată ce intră în
apă şi apoi continuă în timpul coborârii. Coborârea cu picioarele în jos face de asemenea
egalizarea mult mai uşoară pentru mulţi oameni. Întotdeauna amintiţi-vă să egalizaţi devereme
şi des!
Alte tehnici pe care le puteţi folosi pentru a egaliza presiunea din urechi când închideţi nasul
şi gura includ mişcarea maxilarului, mişcarea capului dintr-o parte într-alta şi punându-vă limba pe
cerul gurii şi comprimarea aerului prins cu limba. Oricare din aceste tehnici sunt acceptabile şi ar
trebui să vă menţină presiunea din urechi egalizată.
Dacă timpanul se rupe deoarece din neglijenţă aţi ignorat durerea ce semnalează creşterea
presiunii, apa va intra în urechea medie. Chiar dacă vă scufundaţi la tropice, această apă este mai
rece decât temperatura din urechea medie. Când apa intră în urechea medie va provoca un şoc
asupra mecanismului echilibrului şi veţi avea ameţeli sau vertij. Dacă acest lucru se întâmplă,
ţineţi-vă de un obiect apropiat sau îmbrăţişaţi-vă pentru a creşte stabilitatea. Trebuie să aveţi
răbdare ca apa din ureche să ajungă la temperatura corpului. Acest lucru se va întâmpla repede şi
vă veţi recăpăta echilibrul.
Dacă vi se rupe timpanul, trebuie să ieşiţi la suprafaţă şi să căutaţi ajutor medical pentru a
scădea posibilitatea infectării. Nu vă veţi mai putea scufunda până nu se vindecă timpanul. Ţineţi
minte că acest tip de rănire se întâmplă celor care ignoră presiun în urechi.
Dacă sunteţi răcit nu trebuie să vă scufundaţi şi să egalizaţi prin nici o metodă. Încercarea de
a egaliza când sunteţi răcit poate forţa intrarea mucozităţilor şi a viruşilor în urechea medie şi
poate provoca infecţii. Folosirea medicamentelor anticongestive nu este o soluţie. Ele pot fi o
soluţie parţial valabilă, dar îşi pot pierde efectul sub apă, cu o multitudine de consecinţe adverse.
Nu folosiţi dopuri în urechi pentru scufundarea scuba sau în apnee deoarece ele pot ţine aerul
între ele şi timpan. Deoarece nu aveţi cum egaliza presiunea din acel spaţiu, dopurile pot fi forţade
de presiunea ambientală să intre în canalul extern al urechii. Aceasta este o rănire dureroasă şi
serioasă.

Blocajele urechii medii

O blocare inversă poate avea loc afectându-vă urechea medie, dacă trompa lui Eustache se
blochează când sunteţi la adâncime. Dacă începeţi să urcaţi şi urechile încep să doară şi le simţiţi
77
înfundate, opriţi-vă din urcare şi coborâţi până când această senzaţie dispare.
Înghiţiţi, mişcaţi-vă maxilarul şi urcaţi încet. Va trebui poate, să repetaţi această tehnică pe
durata urcării. Dacă nu egalizaţi presiunea şi trebuie să ajungeţi la suprafaţă, închideţi-vă nările şi
gura şi inspiraţi. Dacă nimic nu funcţionează, urcaţi cât de încet puteţi.
În unele cazuri un blocaj poate dispărea brusc. Dacă acest lucru are loc schimbarea bruscă în
presiunea urechii medii poate cauza ameţeli. Ele trec repede. Ţineţi minte să vă ţineţi de ceva
dacă ameţiţi.

Sinusurile

Sinusurile sunt cavităţi cu aer tapetate cu membrane mucoase şi înconjurate de oasele

capului. Capul vostru conţine patru seturi de sinusuri. Un set se află deasupra ochilor iar celelalte
trei seturi sunt în spatele nasului şi a oaselor obrajilor. Fiecare sinus este conectat cu cîile aeriene
nazale printr-un pasaj aerian. În condiţii normale pasajele către sinusuri sunt deschise. Totuşi,
când aveţi o răceală sau o congestie datorată alergiilor sau din alte motive, sinusurile se vor bloca.

Comprimările şi Blocajele sinusurilor

Dacă aerul este prins în interiorul unui sinus blocat şi încercaţi să vă scufundaţi, veţi simţi o
presiune în interiorul sinusurilor deoarece presiunea aerului din sinusuri este mai mică decât
presiunea înconjurătoare. În cazul în care continuaţi să coborâţi în timp ce presiunea din sinusuri e
mai mică decât presiunea înconjurătoare, ţesutul moale ce tapetează sinusul reacţioneaţă pentru
a egaliza presiunea. Acest lucru e destul de dureros şi poate cauza hemoragie la nivelul sinusului.
Dacă nu nu puteţi egaliza sinusurile pe durata coborârii, se vor umple cu lichid. Apoi, pe
durata urcării, aerul din sinusuri va tinde să se extindă la volumul original însă va fi împiedicat de
lichidul din interior. Presiunea creşte în sinus, rezultând durere. Sângele poate fi forţat să iasă
afară prin nas sau gură.
Blocajul sinusurilor înseamnă blocarea aerului într-o cavitate sinusală, la adâncime. Aerul
tinde să se extindă, dar este împiedicat, cauzând durere.
Dacă sinusurile vi s-au egalizat datorită medicamentelor anticongestive pe care le-aţi luat
înainte iar efectul lor se pierde pe parcursul scufundării, sinusurile se vor închide din nou, blocând
aerul în interiorul. În timp ce urcaţi, aerul din sinusuri va tinde să se extindă, presiunea în interior
va creşte cauzând durere. Puteţi scăpa de durere prin coborârea din nou la o adâncime mai mare,
dar dacă aerul este pe terminate, s-ar putea să nu puteţi alege această opţiune. Încercaţi să
inspiraţi în timp ce vă ţineţi de nas şi blocaţi gura. Dacă nici acest lucru nu vă ajută, atunci ieşiţi la
suprafaţă cât puteţi de încet.
Prevenirea este cel mai bun mod de a evita o comprimare sau un blocaj al sinusurilor.

Medicamente anticongestive

Aţi putea crede că răspunsul la prevenirea comprimărilor este administrarea de medicamente

anticongestive, înainte de scufundare. Multe spray-uri şi tablete sunt disponibile pentru
combaterea congestiilor. Însă nici unul dintre acestea nu au fost destinate sau testate pentru a da
rezultate sub apă. Efectul unui medicament se poate modifica sub presiune şi se cunosc prea
puţine despre potenţialele probleme ce pot apărea din această cauză.
Un medicament ce poate cauza somnolenţă la suprafaţă poate avea un efect şi mai grav sub
apă. Din această cauză ar trebui să consultaţi un doctor specializat în medicina hiperbară, înainte
de a folosi orice medicaţie în timpul scufundărilor – chiar şi în cazul medicaţiilor regulate pe care le
folosiţi. De asemenea evitaţi orice medicament care ştiţi că produce efecte secundare.

Stomac şi intestine

Orice gaz ce se formează în stomac sau intestine pe durata scufundării, se va extinde în

timpul urcării spre suprafaţă. Acest lucru poate cauza discomfort deoarece se crează o presiune.
Pentru a preveni această situaţie, evitaţi consumarea înainte de scufundare, a alimentelor ce
78
produc gaze. Dacă aveţi probleme în timpul urcării, din cauza gazului format în stomac sau
intestine, opriţi-vă sau încetiniţi urcarea, până când gazul format îşi face loc şi părăseşte
organismul vostru.

Dinţi

Dacă aveţi vreo plombă dentară imperfect montată, aerul poate ajunge sub acea plombă.
Când coborâţi aerul din acel spaţiu se poate comprima, cauzând dureri dentare. Dacă vă
continuaţi scufundarea, aerul comprimat poate umple spaţiul din acel dinte, ducând la slăbirea
plombei sau chiar fracturarea dintelui în timpul urcării. Nu se poate face nimic pentru egalizarea
presiunii înr-un dinte. Va trebui să urcaţi înapoi la suprafaţă şi să-i faceţi o vizită dentistului vostru.

Spaţiul de aer din mască

Cu toate că ar putea părea evident, scafandri uită deseori că masca creează un spaţiu de aer
ataşat corpului lor. Acest spaţiu de aer este şi el afectat de presiune. Pe măsură ce presiunea apei
creşte în timpul coborârii, masca este împinsă înspre faţa voastră iar aerul din interior se
comprimă.
Deoarece masca este în mare parte rigidă, gradul de comprimare este mic. Dacă nu adăugaţi
aer în mască, presiunea scăzută din interior va cauza o forţă de sucţiune la nivelul feţei. Ţesutul
moale al feţei va fi comprimat în interiorul măştii provocând lezuini la nivelul acestui ţesut. Acest
tip de rănire, se numeşte comprimarea măştii, cunoscută şi sub denumirea de ”placajul măştii”.
Poate rezulta congestionarea ochilor sau chiar hemoragii la nivelul globului ocular.
Nu ar trebui să aveţi niciodată acest tip de probleme deoarece puteţi egaliza cu uşurinţă
presiunea în interiorul măştii. Pur şi simplu expiraţi o cantitate mică de aer prin nas, în interiorul
măştii, de fiecare dată când simţiţi presiune la nivelul ochilor şi a feţei.

Costumul uscat

Dacă folosiţi un costum uscat, veţi avea aer în jurul corpului. În timpul coborârii acest aer va fi
comprimat. Pentru a preveni comprimarea costumului, pur şi simplu adăugaţi aer în interior
folosind valva de umflare. Dacă folosiţi un costum uscat în timpul antrenamentelor, instructorul
vostru vă va da indicaţii specifice pentru folosirea acestui tip de costum.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări referitoare la comprimări şi blacajele inverse:

16. Care sunt spaţiile cu aer din organismul vostru, afectate de schimbările de presiune:
____________________________________
____________________________________
____________________________________
____________________________________

17. Ce problem pot să apară dacă încercaţi să vă scufundaţi cînd sunteţi răciţi:
____________________________________
____________________________________

18. Dacă simţiţi o presiune pe faţă în timpul coborârii, ar trebui să:

____________________________________

19. Când presiunea din exteriorul unui spaţiu cu aer este mai mare decât presiunea din
interior, aveţi o condiţie numită:
____________________________________

20. Enumeraţi trei consecinţe ale ignorării unei comprimări a urechii?

79
 ____________________________________
____________________________________
____________________________________

21. Care sunt cele mai frecvente cauze ale comprimării sinusurilor?
____________________________________

22. Ce tip de comprimare este cel mai uşor de evitat?

____________________________________

23. Când presiunea în interiorul unui spaţiu cu aer este mai mare decât la exterior, aveţi o
condiţie numită:
____________________________________

ANATOMIA PLĂMÂNILOR

Plămânii voştri se află într-o cavitate mare la nivelul pieptului, numită cavitate toracică. Când
inspiraţi, ei se umflă, iar când expiraţi se desumflă. Plămânii voştri conţin milioane de mici săculeţi
cu aer, numite alveole pulmonare. Alveolele sunt înconjurate de capilare, care sunt vase de sânge
cu diametrul foarte mic.

Leziuni datorate suprapresiunii pulmonare

Oricând respiraţi aer comprimat sub presiune, sunteţi expuşi riscului unei leziuni datorate
suprapresiunii pulmonare. Aceste tipuri de leziuni sunt rare şi cei mai mulţi scafandri nu le
experimentează niciodată, însă pot fi fatale, iar voi trebuie să le înţelegeţi cauzele, cum se pot
preveni şi cum se tratează.
În condiţii normale, în timpul urcării, inspiraţi şi expiraţi într-o manieră relaxată. Expiraţi aerul
comprimat din plămânii voştri înainte să se extindă din cauza scăderii de presiune. Dacă însă vă
ţineţi respiraţia, puteţi suferi grave leziuni la nivelul plămânilor. Dacă aveţi căile aeriene închise,
aerul ce se dilată în plămânii voştri va provoca ruperea alveolelor pulmonare la scurt timp după ce
acestea ajung la volumul lor maxim. Nu apare nici o senzaţie de discomfort care să vă
avertizeze când această rupere este pe cale să se producă.
Acest tip de accident apare cel mai adesea atunci când scafandrul intră în panică sub apă şi
urcă rapid, ţinându-şi respiraţia. Una din cauze poate fi rămânerea fără aer. Este instinctiv să vă
ţineţi respiraţia atunci când nu puteţi respira sub apă. Trebuie să vă antrenaţi să expiraţi în orice
situaţie care v-ar putea forţă să ieşiţi la suprafaţă fără posibilitatea de a respira.
Suprapresiunea pulmonară poate să apară chiar şi în apă foarte mică, de 1 m şi în general e
mult mai probabil să se producă la adâncimi mici. Trebuie să înţelegeţi importanţa nereţinerii
respiraţiei pe tot parcursul scufundării. Suprapresiunea pulmonară este un accident extrem de
serios care poate fi mortal.
Probabil vă gândiţi că ar fi o idee bună să vă menţineţi volumul plămânilor cât mai mic posibil
prin expirarea forţată a aerului în timpul urcării. În realitate expirarea forţată a aerului în timpul
urcării nu este deloc cea mai bună idee. Unele căi aeriene mici din interiorul plămânului se pot
închide dacă volumul plămânului este prea mic, iar aerul blocat în spatele acestor căi se poate
extinde cauzând ruperea alveolelor. Cea mai bună tehnică este de a menţine volumul normal al
plămânilor în timpul urcării, acest lucru realizându-se printr-o respiraţie normală.
Atâta timp cât respiraţi normal pe toată dirata urcării, este foarte puţin probabil să suferiţi o
suprapresiune pulmonară. Este esenţial să respiraţi continuu ori de câte ori sunteţi sub apă cu un
echipament scuba. Pe durata acestui curs veţi învăţa o varietate de tehnici de acţionare în cazul
urgenţelor datorate rămânerii fără aer. Cunoaşterea acestor tehnici vă vor ajuta la evitarea
leziunilor datorate suprapresiunii pulmonare.

80
 Notă:

Scafandrii fumători prezină un risc mai mare de apariţie a leziunilor datorate suprapresiunii
pulmonare, deoarece rezistenţa ţesutului pulmonar este slăbită din cauza fumatului.

Există trei tipuri generale de leziuni datorate suprapresiunii pulmonare: embolia gazoasă,
pneumotoraxul şi emfizemul tisular.

Embolia gazoasă

Cel mai serios rezultat al suprapresiunii pulmonare este embolia gazoasă sau embolia
gazoasă arterială. Cuvântul embol înseamnă dop iar embolia gazoasă se referă la un dop de aer
în circuitul sanguin. Cel mai mare pericol în această situaţie îl reprezintă faptul că acel dop ar
putea stopa curgerea sângelui spre creier. Embolia gazoasă poate cauza pierderea cunoştinţei,
paralizie, leziuni permanente la nivelul creierului şi chiar moartea. Este unul din cele mai serioase
accidente de scufundare.

Pneumotoraxul

Dacă plămânul se rupe, iar aerul scăpat ajunge în spaţiul interpleural care înconjoară
plămânul, poate cauza o situaţie cunoscută sub denumirea de pneumotorax care este un colaps
pulmonar. Acesta nu este fatal prin natura sa, dar este dureros, poate duce la complicaţii serioase
şi necesită atenţie medicală de urgenţă.

Emfizemul tisular

Dacă aerul dintr-un plămân rupt scapă în cavitatea toracică sub osul stern, cauzează o
situaţie cunoscută sub numele de emfizem mediastinal. În acest caz, aerul se află în jurul inimii iar
extinderea aerului va exercita o presiune asupra inimii şi a marilor vase de sânge, care intră şi ies
din inimă. Această situaţie este evident periculoasă, dureroasă şi necesită atenţie medicală de
urgenţă.
Un emfizem subcutanat apare când aerul dintr-un plămân rupt se adună sub piele, de obicei
sub pielea gâtului. Această situaţie poate cauza umflături la nivelul gâtului, sunet specific la
examinare, schimbari de voce şi dificultăţi la înghiţire. De asemenea se impune asistenţă medicală
de urgenţă.

Tratamentul hiperbaric

Dacă suferiţi o embolie gazoasă, veţi avea nevoie să fiţi trataţi într-o cameră de recompresie
sau cameră hiperbară cât mai curând posibil. Camera este presurizată pentru a reduce
dimensiunea bulelor de aer şi a restabili circulaţia. Apoi presiunea din cameră este eliberată încet,
permiţând gazului să iasă din circuitul sanguin şi apoi din organismul vostru, cu fiecare expiraţie.
Dacă aveţi orice semne sau simptome ale emboliei gazoase, trebuie să apelaţi de urgenţă la
medic şi la o cameră hiperbară funcţională. Niciodată să nu intraţi înapoi în apă pentru a diminua
simptomele.

Respiraţia şi circulaţia

Transportul oxigenului în organismul vostru este o funcţie vitală a sistemului circulator, iar
schimbul de gaze în plămâni este esenţial. Fiecare respiraţie începe când muşchiul diafragm se
contractă iar muşchii intercostali trag coastele înafară. Aceste mişcări extind cavitatea toracică şi
aspiră aerul în plămânii voştri.
Inspiraţia determină umplerea alveolelor cu aer proaspăt. Oxigenul este absorbit prin pereţii
alveolelor iar apoi prin pereţii capilarelor, în circuitul sanguin. Apoi sângele bogat în oxigen este
pompat de inimă prin artere, către ţesuturile voastre.
81
 Organismul vostru metabolizează (foloseşte) oxigenul şi eliberează dioxid de carbon (CO2 ) şi
alte produse rezultate în urma arderilor. Sistemul circulator transportă dioxidul de carbon prin vene
înapoi la plămâni, unde acesta trece prin pereţii alveolelor în aerul expirat. Apoi tot acest ciclu
începe din nou.
În stare de repaos majoritatea persoanelor ventilează aproximativ 500 ml de aer la fiecare
respiraţie. Când sunteţi activi, frecvenţa respiraţiei creşte. Acesta este răspunsul organismului
vostru la creşterea cantităţii de CO2 produs datorită activităţii. Cu cât faceţi un efort fizic mai mare,
cu atât veţi folosi o cantitate mai mare de aer. Deoarece butelia pe care o folosiţi pentru scufundări
conţine o cantitate limitată de aer, puteţi observa că, atunci când faceţi un efort fizic mai mare, veţi
consuma rezerva de aer mai repede decât atunci când sunteţi relaxaţi.

Cum vă controlează dioxidul de carbon respiraţia

Frecvenţa cu care respiraţi este controlată nu de cantitatea de oxigen, ci de cantitatea de

dioxid de carbon din sânge. Pe baza absorbţiei la nivelul diferiţilor receptori chimici, creierul vostru
simte nivelul de dioxid de carbon din sânge, iar apoi creşte sau diminuează activitatea musculară
ce controlează respiraţia. Cu cât aveţi mai mult dioxid de carbon în sânge, cu atât veţi simţi nevoia
de a respira mai mult.

Cum să respiraţi sub apă

Deoarece presiunea şi densitatea sub apă diferă de cea de la suprafaţă, trebuie să vă

modificaţi respiraţia pentru a vă acomoda la aceste diferenţe. În general, pentru o maximă
eficienţă, respiraţia vostră ar trebui să fie puţin mai înceată decât în mod normal şi mai adâncă
decât respiraţi de obicei.

Respiraţia superficială

O greşeală pe care o fac scafandrii este aceea de a respira superficial. Dacă respiraţi prea
superficial, nu ventilaţi suficient aer la fiecare respiraţie. Doar o mică parte a dioxidului de carbon
este eliminat la expiraţie. Dacă aveţi prea mult dioxid de carbon în plămâni, organismul permite
unei mari cantităţi de dioxid de carbon să treacă din sânge în plămâni. Nivelul ridicat de dioxid din
sânge va stimula nevoia de a respira. Acest stimul se va amplifica dacă veţi continua să respiraţi
superficial. Veţi simţi că nu aveţi aer sufucient. Soluţia cea mai simplă la această problemă este să
vă opriţi din activitatea curentă şi să vă concentraţi pentru a respira încet şi adânc. Asiguraţi-vă în
special că exhalaţi complet la fiecare ciclu respirator.

Hiperventilaţia

Puteţi de asemenea să aveţi probleme dacă, în mod deliberat respiraţi adânc şi repede. Acest
tip de respiraţie este numit hiperventilaţie şi are efectul de a scădea nivelul de dioxid de carbon din
organism. Hiperventilaţia deliberată poate fi periculoasă dacă este urmată de o scufundare în
apnee.
Dacă vă ţineţi respiraţia după hiperventilaţie excesivă, corpul va continua să consume oxigen,
dar nivelul dioxidului nu va atinge punctul la care creierul simte nevoia să respire. De aceea puteţi
leşina din cauza lipsei de oxigen, înainte de a simţi nevoia de a respira. Această situaţie se
numeşte leşin de mică adâncime.
Hiperventilaţia moderată poate mări timpul de apnee fără un nivel ridicat de risc, dar numai
dacă faceţi câteva hiperventilaţii. Ar trebui să efectuaţi maxim trei sau patru hiperventilaţii înainte
de o scufundare în apnee.

Întreruperea respiraţiei

Întreruperea respiraţiei este o tehnică periculoasă pe care unii scafandri o folosesc, deoarece
cred, în mod eronat, că le măreşte timpul de folosire a rezervei de aer din butelie. Când un
82
scafandru întrerupe respiraţia el îşi ţine fiecare inspiraţie pentru o perioadă mai lungă decât în loc
să respire normal. Fotografii subacvatici îşi vor ţine respiraţia pentru a reduce interferenţa bulelor.
Aţi citit deja despre leziunile cauzate de suprapresiunea pulmonară, dacaă vă reţineţi respiraţia.
Riscul suplimentar al întreuperii respiraţiei este acumularea de dioxid de carbon în organism.
Acumularea reduce puterea scafandrilor de a respira suficient aer în orice situaţie ce presupune
efort sub apă. Ei vor simţi că se sufocă. Scafandrii care îşi întrerup respiraţia în timpul scufundării,
pot suferi şi de migrene dureroase.

Lipsa de aer

Trebuie să evitaţi şi suprasolicitarea sub apă. Detentoarele au o limită pentru cantitatea de

aer pe care o pot furniza. În principiu respiraţi printr-o restricţie cum ar fi un pai. Dacă încercaţi să
depuneţi efort sub apă, dioxidul de carbon se acumulează în organism chiar dacă respiraţi adânc
datorită efortului suplimentar de a respira printr-o restricţie. Când se întâmplă acest lucru, simţiţi o
”foame” de aer şi vi se pare că detentorul nu furnizează suficient aer. Dacă nu luaţi măsuri
prompte de a rezolva situaţia, veţi simţi anxietate şi poate chiar panică. Măsura ce trebuie luată
este să vă opriţi din ceea ce faceţi, să vă odihniţi şi să respiraţi încet şi adânc până vă reveniţi,
asigurându-vă că expiraţi.
Puteţi evita suprasolicitarea prin cunoaşterea limitelor personale la diferite adâncimi. Trebuie
să învăţaţi să respiraţi încet şi adânc de fiecare dată când folosiţi echipamentul de scufundare.

Ce se întâmplă când inhalaţi apă

De fiecare dată când sunteţi în apă, fie că faceţi scufundări în apnee, cu scuba sau doar
înotaţi, există posibilitatea de a lua o gură de apă. Cel mai des se întâmplă înotătorilor,şi uneori
scafandrilor.
Chiar şi câteva picături de apă pot cauza tuse sau înecare. Ţineţi detentorul în gură şi tuşiţi
direct prin muştiuc. Puteţi chiar şi strănuta prin detentor.
Puteţi aproape elimina înecarea ca problemă, dacă inhalaţi prudent la prima respiraţie după
golirea detentorului sau a snorkelului. Dacă inhalaţi puţină apă, tuşiţi şi înghiţiţi repetat. Nu urcaţi
în acest timp. Tusea şi înecarea sau reacţia la acestea pot închide căile respiratorii iar urcarea în
aceste condiţii poate provoca suprapresiune pulmonară.

Verificaţi-vă cunoştinţele:

Răspundeţi la următoarele întrebări despre plămâni şi respiraţie:

24. Suprapresiunea pulmonară este cauzată de

_________________________________________ sau de
_________________________________________.

25. Volumul plămânilor ar trebui menţinut cât mai _________________ posibil pe durata
ascensiunii.

26. Stimulul de a respira este nivelul de _______________________ din sânge.

27. Când respiraţi din butelie, ar trebui să respiraţi

_________________________ şi _________________________________.

28. Când trebuie să respiraţi, tuşi sau strănuta, trebuie să

____________________________________________________________

EFECTELE INDIRECTE ALE PRESIUNII

Efectele primare ale presiunii sunt schimbări fizice care sunt uşor de văzut şi simţit. Alte
83
efecte, mai subtile, sunt la fel de importante pentru siguranţa voastră sub apă. Aceste efecte
indirecte ale presiunii afectează scafandrii prin gazele din aerul pe care-l respiră în timpul
scufundării.

Acumularea şi eliminarea azotului

Când inspiraţi şi expiraţi, aerul respirat conţine 78% azot. Azotul este un gaz inert din punct
de vedere metabolic, adică nu este folosit de organism. Totuşi, azotul este absorbit şi dizolvat în
sânge şi în ţesuturi. Presiunea azotului este echilibrată între aer şi organism. Această stare este
numită echilibru.
La presiune ridicată, aerul respirat este mai dens iar presiunea parţială a azotului pe care-l
inhalaţi este mai mare. Astfel, presiunea azotului în aerul pe care-l respiraţi este mai mare decât
presiunea azotului din organism. Organismul vostru va acumula azot până când presiunea parţială
a azotului din aerul pe care-l respiraţi devine egală cu presiunea azotului din organism.
Când urcaţi presiunea scade, iar presiunea parţială a azotului din aer scade şi ea. Acum
presiunea azotului din organism este mai mare decât presiunea parţială a azotului din aerul pe
care-l respiraţi. Pentru a compensa, organismul va elimina azot până când presiunea azotului este
echilibrată între aer şi organismul vostru.

Boala de decompresie

O problemă numită boală de decompresie apare dacă absorbiţi o cantitate mare de azot iar
apoi urcaţi prea repede. Azotul are nevoie de timp pentru a se acumula în organism la fel ca şi
pentru a se elimina. Când urcaţi organismul vostru începe să elimine azot. Dacă prea mult azot
este încă prezent după ieşirea la suprafaţă, surplusul de azot formează bule în corp. Sunt mai
multe tipuri de boală de decompresie. Fiecare are propriile simptome.
Când se formează bulele în sânge, formează blocaje microscopice ce împiedică circulaţia.
Când o bulă se formează în ţesuturi, corpul reacţionează ca şi cum ar fi un corp străin.
Simptomene de decompresie pot varia de la iritare a pielii, oboseală extremă, tuse şi dureri la
încheieturi până la paralizie şi pierderea cunoştinţei.
Puteţi şi trebuie să preveniţi boala de decompresie. În timpul Cursului NAUI Scuba Diver, veţi
învăţa despre Tabelele de Scufundare NAUI. Aceste tabele prezintă limitele de timp pentru
adâncimile de scufundare. Respectarea lor este primul pas în prevenirea decompresiei. Al doilea
pas este să nu urcaţi cu o viteză mai mare de 9 metri pe minut când folosiţi tabelele NAUI pentru
planificarea scufundărilor. Astfel organismul are ocazia de a elimina azot în timpul ascensiunii şi
evitarea schimbării bruşte de presiune ce poate forma bule. Al treilea pas este efectuarea unui
palier de siguranţă la 4,5 metri pentru 3-5 minute.
Puteţi folosi şi un computer de scufundare în loc de tabele pentru a evita boala de
decompresie. Ţineţi minte că există mereu un risc de apariţie a bolii de decompresie, chiar dacă
folosiţi corect tabelele sau computerele de scufundare.
Dacă apare totuşi boala de decompresie, aveţi nevoie de tratament într-o cameră de
recompresie sau cameră hiperbarică, cât mai curând posibil. Camera este presurizată pentru a
determina intrarea bulelor înapoi în soluţie. Apoi presiunea este redusă treptat, pentru a permite
azotului să circule din ţesuturi în sânge şi în plămâni de unde apoi este eliminat prin expirare.
Dacă aveţi simptome de decompresie, căutaţi asistenţă medicală de urgenţă. Nu intraţi
niciodată înapoi în apă pentru a scăpa de simptome.

Narcoza cu azot

Azotul, sub presiune, poate produce de asemenea un efect asupra organismului vostru, numit
narcoza cu azot sau "beţia adâncurilor". La adâncimi apropiate de 24 de metri, azotul poate fi
toxic. Efectul narcotic al azotului produce incoerenţă în gândire, şi reduce abilităţile fizice ale
scafandrului. Pericolul constă în faptul ca scafandrul nu va putea "funcţiona" suficient de bine
pentru a fi în siguranţă. Efectele variază de la persoană la persoană şi de la o zi la alta.
Prevenirea acestei probleme este simplă: evitaţi scufundările adânci. Simptomele narcozei
84
azot cresc în intensitate odată cu adâncimea. Pentru a vă reveni este necesară doar ascensiunea
la o adâncime la care azotul nu are efect. Simptomele dispar repede şi nu sunt efecte secundare.

Toxicitate oxigenului

Oxigenul este esenţial pentru susţinerea vieţii, însă respirarea oxigenului pur la adâncimi
peste 7,5 metri poate fi mortală. Oxigenul devine toxic începând cu această adâncime şi,
depinzând de sensibilitate individuală, poate provoca convulsii ce pot conduce la înec. Buteliile
pentru scufundări nu trebuie umplute niciodată cu oxigen pur. Procentul de oxigen în aerul normal
nu este toxic până mult sub limita de adâncime pentru scufundările recreaţionale, de 40 de metri
(130 de picioare).
Unii scafandri urmează o pregătire specială pentru utilizarea amestecurilor speciale de gaze
care au procentaje de oxigen şi azot diferite de cele din aerul normal. Aceste amestecuri sunt
numite nitrox sau aer îmbogăţit. Nitroxul are alte beneficii dar, datorită faptului că are un procent
mai mare de oxigen decât aerul normal, adâncimea maximă este redusă. Folosirea acestor gaze
necesită pregătire specială. Întrebaţi instructorul despre cursurile de specilaitate NAUI Enriched
Air Nitrox dacă doriţi să învăţaţi mai multe despre scufundările cu aceste gaze.

Toxicitatea monoxidului de carbon

Monoxidul de carbon este un gaz format prin arderea incompletă, de obicei a unui produs
petrolier. Acest gaz este periculos chiar şi în concentraţii scăzute, mai ales când este respirat sub
presiune. Monoxidul de carbon este incolor, inodor şi insipid, dar aerul contaminat poate avea un
gust uleios sau urât mirositor.
Scafandrii pot avea probleme cu monoxidul de carbon dacă gazele de eşapament ale unui
motor au contaminat sursa de aer. Asta se întâmplă când gura de admisie a compresorului este
plasată prea aproape de eşapamentul oricărui motor, inclusiv cel al compresorului. În această
situaţie, gazele de la motor sunt comprimate cu aerul. În plus, un compresor lubrifiat cu un ulei
necorespunzător sau care se supraîncălzeşte, poate produce monoxid de carbon. Gazele de
eşapament ale camioanelor sau autoturismelor constituie o altă sursă potenţială de monoxid de
carbon. Ţineţi gura de admisie a compresorului cât mai sus şi cât mai departe posibil de orice
sursă potenţială de monoxid de carbon.
Odată inhalat, monoxidul de carbon, interferează cu capacitatea sângelui de a transporta
oxigen către ţesuturi. Simptomele intoxicării cu monoxid de carbon sunt greţuri, ameţeli,
învineţirea buzelor şi a unghiilor, confuzie, migrene şi pierderea cunoştinţei. Aerul curat ajută, dar
oxigenul pur şi asitenţa medicală de urgenţă sunt necesare pentru tratamentul corect. Dacă aerul
din butelia voastră are un miros sau gust, nu îl folosiţi. Înştiinţaţi-i pe cei care au umplut butelia cât
mai repede pentru a investiga problema. Puteţi evita intoxicarea cu monoxid de carbon dacă
umpleţi mereu buteliile la firme autorizate unde compresorul este corect poziţionat şi bine
întreţinut.
Persoanele care fumează se expun unor nivele mai ridicate de monoxid de carbon. Acesta
este un alt motiv pentru care scafandrii nu ar trebui să fumeze.

Verificaţi-vă cunoştinţele:

Răspundeţi la următoarele întrebări despre efectele indirecte ale presiunii:

29. Cum puteţi preveni intoxicaţia cu oxigen?

_______________________________________________.

30. Cum puteţi preveni intoxicaţicaţia cu monoxid de carbon?

_______________________________________________.

31. Cum puteţi preveni boala de decompresie ?

______________________________________
85
 ______________________________________
______________________________________

32. Cum puteţi preveni narcoza cu azot?

_______________________________________________.

33. În cazul în care coechipierul vostru prezintă simptome ale de narcozei cu azot, ce trebuie
să faceţi?
_______________________________________________.

Efectele termice ale scufundării

Când temperatura apei este mai scăzută decât cea a pielii, ar trebui să purtaţi o izolaţie
termică în timpul scufundării. Sub apă, pierdeţi căldură în mai multe feluri:
Apa conduce căldura rapid.
De fiecare dată când inspiraţi sub apă, inspiraţi aer rece, comprimat ce trebuie încălzit la
temperatura corpului.
La fiecare expiraţie, pierdeţi energia termică folosită pentru a încălzi aerul inspirat.

Umiditatea şi temperatura

Umiditatea este cantitatea de apă sub formă de vapori din aer. Cu cât este mai mare
temperatura aerului, cu atât mai mulţi vapori poate conţine. Dacă aerul ce conţine vapori de apă
este răcit, vaporii condensează.
Când intraţi în apă şi coborâţi, aerul din mască se răceşte. Vaporii condensează şi aburesc
lentilele măşti.
Când apa condensează pe lentilele măşti, formează picături de apă. Dacă folosiţi o soluţie de
dezaburire reduceţi tensiunea superficială a apei din mască. Când tensiunea superficială este
redusă, umezeala ce condensează se împrăştie într-o peliculă subţire în loc de a forma picături ce
blochează vederea.
Aerul din butelia de aer se răceşte şi se încălzeşte de asemenea. În ape extrem de reci,
condensarea poate provoca îngheţarea detentoarelor manifestată prin ”free-flow”, dacă nu sunt
luate măsuri speciale.
În mod normal, apa din aerul introdus în butelie a fost aproape complet înlăturată când a fost
comprimat aerul din butelie. Este necesară reducerea umidităţii din butelie pentru a preveni
coroziunea. Deoarece aerul respirat este uscat, corpul trebuie să-l încălzească şi să-l umezească
în timpul inhalării. Aceasta produce deshidratare, ceea ce înseamnă pierderea fluidelor din corp.
Trebuie să beţi multe lichide înainte, între şi după scufundări, pentru a înlocui fluidele pierdute.
Deshidratarea scade capacitatea de efort fizic şi măreşte riscul de apariţie a bolii de decompresie.
Indiferent ce beţi înainte de scufundare trebuie să nu conţină cofeină sau alcool. Cofeina este
un diuretic, ceea ce înseamnă că poate provoca urinatul şi astfel pierderea altor fluide. Ar trebui să
consumaţi băuturi decofeinizate, ceai, suc şi apă.

Buteliile de scufundare şi temperatura

Când un recipient umplut cu gaz este încălzit, moleculele de gaz din interior sunt mai active.
Dacă recipientul este flexibil, el îşi va mări volumul. Dacă recipientul nu este flexibil (de ex. butelia
de scufundare), atunci presiunea în interior va creşte.
Buteliile trebuie ferite de călduri extreme, după umplere. Dacă butelia este supusă
schimbărilor de temperatură după umplere, presiunea din interior poate varia cu câţiva bari.
Presiunea va creşte sau descreşte cu aproximativ 0.6 bari pentru fiecare 1°C chiar dacă nu a mai
fost adăugat, sau scos aer din butelie.
Acest fenomen apare deoarece moleculele de aer îşi accelerează, sau încetinesc activitatea
odată cu creşterea, sau respectiv scăderea temperaturii. Datorită acestor modificări nu este o idee
bună bine să depozitaţi buteliile în portbagajul maşinii, care poate atinge temperaturi de 50°C.
86
Pericolul de explozie din cauza temperaturii este mic, dar dacă o butelie devine sufucient de
fierbinte se va rupe discul de siguranţă din interiorul valvei. Extensiile şi contracţiile repetate ale
buteliei, datorită schimbărilor de temperatură, uzează metalul şi scurtează perioada de utilizare a
buteliei. Este mai bine să depozitaţi buteliile cu o presiune de numai 7-14 bari şi să le umpleţi
înainte imediat înaite de folosire.
Aliajele de metale din care sunt confecţionate buteliile de aluminiu,
cristalizează dacă sunt expuse unor surse de căldură. Nu trebuie puse lângă focuri. Dacă sunt
găsite pete de fum în timpul inspecţiei vizuale anuale, butelia nu poate fi aprobată pentru folosire.

Verificaţi-vă cunoştinţele:

Răspundeţi la următoarele întrebări despre efectele termice ale scufundării:

34. Pierdeţi căldură în principal deoarece apa ___________________________ şi puţin

pentru încălzirea _____________________________.

35. Vaporii de apă condensează în lichid când __________________________.

36. Puteţi preveni aburirea măştii prin scăderea ____________________ a apei.

37. Trebuie să beţi multe lichide pentru a _______________________________.

38. Adevărat sau fals. Dacă temperatura din jurul unui recipient rigid plin cu gaz creşte,
presiunea gazului creşte.

87
 CAPITOLUL 5

Decompresie,
Tabele de Scufundare
Şi
Computere de
Scufundare

88
 SCOP

În acest capitol veţi:

• Învăţa despre inhalare şi exhalare de azot şi efectele asupra timpului ce
poate fi petrecut sub apă.
• Înţelegere concept de azot rezidual
• Învăţa cum să folosiţi Tabelele de scufundare NAUI pentru a planifica
scufundările şi pentru a găsi Clasa dumneavoastră după fiecare scufundare.
• Învăţa să folosiţi Foaia de Planificare a Scufundării NAUI pentru a ţine
evidenţa informaţiilor obţinute din scufundările anterioare şi din Tabelele de scufundare
NAUI.
• Învăţa opririle pentru decompresie preventive şi imperative şi importanţa lor
pentru minimalizarea riscurilor răului de decompresie.
• Învăţa să folosiţi Calculatorul de timp NAUI.
• Învăţa despre avantajele computerelor de scufundare.
Adâncimea, numărul şi profunzimea scufundărilor pe care le-aţi efectuat în serii sunt doi
factori importanţi care determină timpul pe care îl puteţi petrece sub apă. Acest capitol explică
folosirea Tabelelor de Scufundare NAUI, a Calculatoarelor de Timp NAUI şi a Computerelor de
Scufundare. Îţi planifici scufundările în limitele corecte de adâncime şi timp folosind oricare din
versiunile Tabelelor de Scufundare NAUI şi a Computerelor de Scufundare.

AZOTUL ŞI SCUFUNDĂRILE
Gazele din aerul respirat se dizolvă în ţesuturile corpului în funcţie de presiunea parţială a
fiecărui gaz din aer. Aerul are 78% azot şi 20,9% aer, şi 1,1% alte gaze. Corpul foloseşte o parte
din aer pentru procesele chimice care îl menţin în viaţă, trasformându-l în oxid de carbon şi alte
produse. Totuşi, azotul care se dizolvă în ţesuturi în timpul scufundării trebuie avut în vedere când
planificaţi scufundările.

Inhalare de azot
Când inspiraţi şi expiraţi, aerul respirat are 70% azot. Azotul este un gaz inert metabolic,
ceea ce înseamnă că nu este folosit de corp. Totuşi, azotul este absorbit de sânge şi ţesuturi ca şi
aerul. Presiunea azotului este echilibrată între aer şi corp. Această stare este numită echilibru.
La presiuni mari, presiunea parţială a azotului inhalat se măreşte cu fiecare inspiraţie. De
aceea, presiunea azotului din aerul respirat este mai mare decât presiunea azotului din corp.
Corpul inhalează azot până când presiunea azotului din corp o egalează pe cea a azotului din aer.
Dacă noua presiune este constantă, inhalarea se produce rapid la început şi apoi mai încet
până ce corpul atinge echilibru câteva ore mai târziu. Nu se simt efecte negative când inhalarea
are loc la adâncimi moderate.
Diferitele ţesuturi ale corpului (grăsime, muşchi, oase etc.) absorb azot cu diferite viteze
când sunt sub apă. Muşchi absorb azot repede, dar grăsimea îl absoarbe încet. Sunt viteze
diferite de inhalare pentru fiecare ţesut în parte. Calcularea efectelor cumulative ale vitezelor de
inhalare pentru fiecare tip de ţesut necesită calcule matematice complexe. Tabelele de
scufundare, computerele de scufundare şi calculatoarele de timp de scufundare iau în considerare
toate aceste viteze şi scutesc de calcule complexe.

Exhalare de azot
După timpul petrecut sub apă, presiunea parţială crescută a azotului produce absorţia unei
cantităţi de azot de către organism. Cantitatea s-a adăugat la cantitatea ce se găseşte în organism
la nivelul mării. Când urcaţi presiunea ambientală scade, presiunea parţială a azotului scade.
Presiunea azotului din organism este mai mare decât presiunea parţială a azotului din aerul pe
care îl respiraţi. Corpul va exhala azot până ce azotul este echilibrat între corp şi aer.
Excesul de azot trece din ţesuturi în sânge. Azotul trece din sânge în plămâni, unde este
exhalat. Acest proces se produce rapid în primele minute ale urcării, dar durează multe minute
până când nivelul de azot din corp revine la normal.

89
 Dacă reduci presiunea asupra corpului gradat, şi scăderea de presiune de la adâncimea
scufundării nu este rapidă, exhalarea se produce fără probleme. Totuşi, dacă schimbarea de
presiune este rapidă, azotul din ţesuturi poate ieşi atât de repede din ţesuturi încât se formează
bule în organism. Aceste bule pot distruge ţesuturi şi pot cauza rău de decompresie.
O sticlă de apă minerală poate ilustra principiul răului de decompresie. Dioxidul de carbon
este dizolvat în apa minerală şi rămâne în soluţie până când deschiderea sticlei reduce presiunea.
Scăderea rapidă de presiune face ca dioxidul de carbon să formeze bule şi apa minerală face
spume. Dacă sticla este deschisă încet se formează mai puţine bule.
Trebuie controlaţi cei doi factori care afectează inhalarea şi exhalarea. Acest lucru se face
prin controlarea timpului şi adâncimii scufundării. Pentru asta ne bazăm pe informaţiile date de
tabelele de scufundare, calculatoarele de timp de scufundare şi computerele de scufundare.
Trebuie avuţi în vedere şi factorii care pot mări şansele de a suferi rău de decompresie în
situaţiile în care nu s-ar întâmpla în mod normal. Aceşti factori includ deshidratarea, oboseala,
accidentările, muncă grea în timpul sau imediat după o scufundare, efectele drogurilor şi
alcoolului, obezitate, sau vârstă înaintată. În orice caz, trebuie să fii apt pentru scufundări şi să fiţi
prudenţi.
Bule se formează în organism dacă presiunea este redusă sub un anumit punct. Dacă
scufundarea are mai mult de 6 metri (20 de picioare) şi e urmată de urcare, diferenţa de presiune
poate fi suficientă pentru a forma bule, dacă a fost absorbit suficient azot. Dacă scufundarea are
sub 6 metri (20 de picioare), răul de decompresie nu este probabil să apară decât dacă urcaţi la
altitudine după scufundare, ceea ce reduce presiunea în afara corpului şi poate produce o
diferenţă de presiune suficientă pentru a forma bule.
Pentru adâncimi de 6,4 metri (21 de picioare) sau mai mari, au fost stabilite limite de timp
numite limite de timp de scufundare sau limite fără decompresie. Timpul petrecut la anumite
adâncimi nu trebuie să depăşească aceste limite sau poate apărea răul de decompresie după
urcarea la suprafaţă. Dacă luaţi precauţii speciale, constând în decompresi în serii de opriri de
decompresie planificate în timpul urcării, se poate micşora riscul de rău de decompresie.
Marina Statelor Unite a stabilit limitele de timp pentru diferite adâncimi pe baza cercetărilor
şi experienţei practice a scafandrilor militari. Scufundările sportive folosesc limite de timp mai
scurte decât cele din tabelele marinei. Cercetările şi analizele mai multor experţi au demonstrat că
limite de timp mai scurte reduc riscul răului de decompresie pentru scufundările civile. Limitele
reduse de timp au fost încorporate în tabele de scufundare NAUI şi în computerele de scufundare
NAUI. Majoritatea computerelor de scufundare folosesc limite de timp mai mici decât tabele
marinei pentru o singură scufundare la o adâncime constantă.
Orice scufundare făcută aduce un risc rău de decompresie. Totuşi scufundările în limitele
tabelelor de scufundare reduce riscul. Scafandrii ce folosesc limite mai mari decât limitele
recomandate (de exemplu scafandrii tehnici) înţeleg şi acceptă riscul sporit ce este asociat cu
aceşti timp de scufundate măriţi şi nevoia de proceduri speciale de decompresie.
Scufundările mai adânci necesită experienţă, planificare, şi antrenament. Ca scafandru
certificat NAUI începător, nu trebuie să efectuaţi scufundări mai mari de 18 metri (60 de picioare).
Ca scafandru certificat NAUI avansat, nu trebuie să faceţi scufundări mai mari de 30 de metri (100
de picioare). Adâncimea maximă recomandată pentru scufundările sportive este de 40 de metri
(130 de picioare).
Nu trebuie să învăţaţi limitele de timp. Sunt incluse în Tabelele de scufundare NAUI sau în
calculatorul de timp de scufundare NAUI. Timpul de scufundare scade cu adâncimea. Dacă folosiţi
un computer de scufundare, limitele vor fi diferite de cele prezentate în această carte.
Exhalara azotului se produce cu viteze diferite pentru diferitele ţesuturi ale corpului. Viteza
de exhalare este cauza pentru variaţia neliniară a limitelor de timp pentru diferite adâncimi. Ar
trebui să cunoaşteţi acest concept deoarece este baza calculelor efectuate de computerele de
scufundare şi a timpilor de scufundare stabiliţi de tabelele de scufundare. Când urmaţi cursul de
Master de scafandri NAUI, veţi învăţa despre diferitele principii şi teorii de la baza tabelelor de
scufundare.
Pentru a folosi corect tabele de scufundări, calculatoarele de timp de scufundare şi
computerele de scufundare, trebuie înţeles conceptul de azot rezidual. În realitate, ia ore întregi
pentru a absorbi azotul în ţesuturi sau pentru a elimina complet azotul din organism. Dacă faceţi
90
scufundări şi absorbiţi azot la adâncime, urcaţi la suprafaţă, şi mai faceţi o scufundare în
următoarele 24 de ore, veţi avea în continuare azot în organism de la prima scufundare.
Corpul va absorbi azot din a doua scufundare în plus faţă de cel din prima, Trebuie să aveţi
în vedere mereu azotul rămas din scufundările anterioare când planificaţi o nouă scufundare.
Azotul rezidual reduce timpul de scufundare pentru orice adâncime pentru viitoarea scufundare.

Verifică ce ai învăţat
Răspundeţi întrebărilor despre inhalare şi exhalare de azot:
1. Când ajungeţi sub presiune, corpul ___________ azot până când ajunge la o stare
de ____________.
2. Bulele se formează în urma exhalării când __________.
3. Puteţi să vă scufundaţi până la _______ de metri (______ de picioare) fără limită
de timp.
4. Azotul rezidual este azotul _______________.

PREZENTAREA TABELELOR DE SCUFUNDARE

Tabelele de scufundare NAUI foloseşte Litere pentru a exprima cantitatea de azot rezidual
din organism. Literele sunt de la A la L. Litera A reprezintă o cantitate mică de azot şi cantitatea de
azot se măreşte în ordine alfabetică până la litera L. Când faceţi scufundări, o Literă indică
cantitatea de azot absorbită în timpul scufundării. Pe măsură ce petreceţi timp la suprafaţă între
scufundări, aveţi o Literă mai scăzută pe măsură ce exhalaţi azot.
Când începeţi o altă scufundare la o anumită adâncime, Litera la care vă situaţi determină
timpul reprezentat de azotul rezidual din organism. Tabelele arată cum să scădeţi acest timp din
limitele de timp normale, ce rezultă într-o limită de timp mai mică. Trebuie adunat timpul azotului
rezidual la timpul petrecut sub apă pentru a determina timpul de azot total la sfârşitul scufundării.
Folosiţi timpul total pentru a determina Litera de la sfârşitul scufundării.
Calculatorul de timp NAUI se bazează pe tabelele de scufundare NAUI, dar elimină
calculele necesare pentru a determina Litera când efectuaţi mai multe scufundări. Calculatorul
reduce de asemenea şi erorile ce apar la citirea tabelelor. Este uşor să învăţaţi să folosiţi
calculatorul de timp, dar ar trebui să faceţi acest lucru după ce sunt familiar cu folosirea tabelelor
de scufundare. Un calculator de timp s-ar putea să nu fie mereu la îndemână, dar tabelele sunt.
Există o varietate de tabele, calculatoare de timp, computere. Informaţia pe care o furnizează
variază şi unele sunt mai prudente decât altele. Numerele şi literele nu sunt mereu
interschimbabile între tabele. Folosiţi mereu tipul de tabel, de calculator de timp, de computer cu
care sunteţi familiar. Dacă partenerul de scufundare foloseşte alt tip, trebuie să folosiţi cel mai
prudent dintre cele două.

Termeni
Diferite tabele şi computere pot folosi termeni diferiţi decât cei folosiţi de tabelele NAUI. De
asemenea acelaşi termen poate avea altă semnificaţie.
Următorii termeni sunt valabili pentru tabele NAUI:
Program de scufundare. Este o declaraţie scurtă ce dă adâncimea şi durata
scufundării. Este exprimată ca adâncime/timp (de exemplu 21 de metri/40 de minute sau
70 de picioare/40 de minute). Mai este numit şi profil de scufundare, mai ales când face
parte dintr-o secvenţă de scufundări.
Timpul Maxim de Scufundare. Este timpul pe care îl puteţi petrece la o anumită
adâncime fără a avea nevoie de opriri de decompresie în timpul urcării. Este cunoscut şi
ca Timpul Maxim de Scufundare Permis sau timp fără decompresie.
Oprire de Decompresie. Este un punct în timpul scufundării în care vă opriţi la o
anumită adâncime pentru un anumit timp în timpul urcării pentru a permite exhalarea
azotului înainte de a continua urcarea.
Oprire Preventivă de Decompresie. Este o oprire la 5 metri (15 picioare) pentru trei
minute ca măsură de precauţie când nu aţi trecut de Timpul Maxim de Scufundare. Ar
trebui să efectuaţi o asemenea oprire la sfârşitul fiecărei scufundări. Mai este cunoscută
ca Oprire de Siguranţă.
91
 Oprire Necesară de Decompresie. Este timpul specificat de tabelul NAUI, pe care
trebuie să îl petreceţi la 5 metri (15 picioare) de fiecare dată când întreceţi Timpul Maxim
de Scufundare. Alte tabele şi alte adâncimi de oprire pentru scufundări mai adânci sau
mai lungi.
Timp Efectiv de Scufundare. Este timpul trecut din momentul în care începeţi
coborârea de la suprafaţă până vă întoarceţi la suprafaţă. Timpul petrecut la Oprirea de
Siguranţă nu trebuie inclus în Timpul Efectiv de Scufundare la determinarea Literei.
Azotul Rezidual. Este surplusul de azot rămas în organism de la oricare scufundare
făcută înainte de exhalarea completă.
Litera. Această Literă reprezintă cantitatea de azot rezidual pe care o aveţi în
organism. Cu cât este mai aproape litera de începutul alfabetului, cu atât aveţi mai puţin
azot rezidual în corp.
Intervalul de Timp la Suprafaţă. Este timpul petrecut la suprafaţă între două
scufundări. În acest timp corpul elimină excesul de azot. Litera se va schimba şi se va
apropia de începutul alfabetului, în funcţie de cât de mult staţi la suprafaţă.
Scufundări Repetate. Este orice scufundare efectuată înainte de a exhala complet
după una sau mai multe scufundări.
Timpul de Azot Rezidual. Este timpul pe care consideraţi că l-aţi petrecut deja la o
anumită adâncime pentru o scufundare repetată planificată. Acest timp se bazează pe
azotul rezidual rămas în organism de la scufundările anterioare.
Timpul Maxim de Scufundare Ajustat. Este Timpul Maxim de Scufundare minus
Timpul Azotului Rezidual pentru o scufundare repetată la o anumită adâncime.
Timpul de Azot Total. Este suma Timpului de Azot Rezidual şi a Timpului Efectiv de
Scufundare pentru o scufundare repetată. Folosiţi acest total pentru a obţine noua literă la
sfârşitul scufundării.

Regulile Tabelelor de Scufundare

Trebuie să înţelegeţi bine următoarele reguli ale Tabelelor de Scufundare NAUI. Reguli
asemănătoare se aplică oricărui set nou de tabele de scufundare sau computere de scufundare
pe care le-aţi putea folosi pentru a calcula timpul de scufundare.
• Urcaţi cu mai puţin de 9 metri (30 de picioare) pe secundă. Adică 0,3 metri (1
picior) la fiecare 2 secunde. Vă trebuie un aparat de măsurat timpul şi adâncimea pentru a
măsura viteza de ascensiune. Această viteză vi se va părea mică.
• Folosiţi numărul exact sau pe următorul mai mare din tabel pentru adâncimea
voastră. Dacă depăşiţi un număr din tabel, folosiţi următorul număr mai mare. Adâncimile
din tabel variază între 12 metri (40 de picioare) şi 40 de metri (130 de picioare) şi cresc din
3 în 3 metri (10 picioare). De exemplu rotunjiţi o scufundare la 13 metri (43 de picioare) cu
15 metri (50 de picioare).
• Folosiţi numărul exact sau pe următorul mai mare din tabel pentru timpul vostru.
Dacă depăşiţi un număr din tabel, folosiţi următorul număr mai mare. Timpul variază între 5
minute şi 130 de minute. De exemplu rotunjiţi o scufundare de 15 metri (50 de picioare) de
41 de minute la 50 de minute.
• Folosiţi cea mai mare adâncime atinsă pentru a determina programul scufundării.
De exemplu v-aţi scufundat la 18 metri (60 de picioare), dar aţi petrecut majoritatea
timpului la 12 metri (40 de picioare) consideraţi scufundarea la 18 metri (60 de picioare).
• Faceţi mereu cea mai adâncă scufundare întâi. Planificaţi scufundările repetate la
adâncimi progresiv mai mici. Astfel puteţi elimina azotul prin scufundări progresiv mai puţin
adânci şi previne acumularea progresivă de azot rezidual.
• Consideraţi orice scufundare mai mică de 12 metri (40 de picioare) ca fiind la 12
metri (40 de picioare) când planificaţi scufundările.
• Intervalul de Timp la Suprafaţă trebuie să fie de cel puţin 10 minute între
scufundări. Dacă acest timp este mai mic de 10 minute, consideraţi a doua scufundare o
continuare a primei. NAUI recomandă să staţi cel puţin o oră între două scufundări.
• Folosiţi următorul timp mai mare dacă scufundarea este rece sau solicitantă. De

92
 exemplu, dacă vă scufundaţi la 18 metri (60 de picioare) pentru 22 de minute, cele 22 de
minute se rotunjesc la 25 de minute. Totuşi, dacă vi se face frig rotunjiţi la 30 de minute.
• Evitaţi scufundările ce vă duc direct la limita de nedecompresie pentru orice
combinaţie de adâncime şi timp. Dacă staţi accidental mai mult timp sau urcaţi cu o viteză
prea mare puteţi suferi rău de decompresie. Mereu permiteţi-vă suficient timp pentru a
efectua o urcare lentă, confortabilă cu suficient aer.

Verifică ce ai învăţat
Răspundeţi întrebărilor despre Regulile Tabelelor:
5. Când folosiţi Tabelele de Scufundare NAUI, urcaţi de la orice adâncime cu o viteză
maximă de ______ metri (_____de picioare) pe minut.
6. Ar trebui să permiteţi un minim de _______ de minute între două scufundări şi
NAUI recomandă un timp de ________
7. Aranjaţi următoarele scufundări în ordinea preferată:
____ 9 metri (30 de picioare)/40 de minute
____ 18 metri (60 de picioare)/30 de minute
____ 15 metri (50 de picioare)/20 de minute
8. O scufundare de până la 8 metri (26 de picioare) pentru 40 de minute ar trebui
considerată ca o scufundare de ________ în planificarea unei scufundări repetate.

Organizarea Tabelelor de Scufundare

Tabelele de Scufundare NAUI sunt compuse din trei tabele:
• Tabelul 1 - Litera de Final de Scufundare
• Tabelul 2 - Intervalul de Timp la Suprafaţă
• Tabelul 3 -Scufundări Repetate
Tabelele NAUI se bazează pe Tabelele de Decompresie ale Marinei şi au fost proiectate
special pentru scufundările sportive. Tabelele sunt făcute să curgă unul după altul într-o buclă
continuă.
Când folosiţi tabelele, folosiţi o riglă sau un obiect drept pentru a citi numerele şi a vă
descurca prin tabel. Puteţi să intraţi în alt rând şi să citiţi tabelul greşit mai ales într-o barcă ce se
mişcă.

Tabelul 1 - Litera de Final de Scufundare

Tabelul 1 - Litera de Final de Scufundare dă litera la sfârşitul scufundării. Acest tabel dă de
asemenea şi Timpul Maxim de Scufundare (TMS) pentru adâncimi între 12 şi 40 de metri (40 şi
130 de picioare). TMS-urile sunt numere roşi încercuite.
Tabelul este aranjat cu adâncimile pe coloane pe partea stângă a tabelului şi timpii pentru
fiecare adâncime pe rânduri. Pentru a găsi litera urmaţi aceşti paşi:
1. Luaţi cea mai mare adâncime pe care aţi atins-o în timpul scufundării şi rotunjiţi-o la
cea următoarea adâncime mai mare. De exemplu, dacă cea mai adâncă parte a
scufundării este la 23 de metri (75.5 picioare), rotunjiţi la 24 de metri (80 de picioare).
2. Găsiţi rândul corespunzător celei mai mari adâncimi.
3. Urmăriţi rândul până găsiţi coloana conţinând timpul total al scufundării. S-ar să fie
nevoie să rotunjiţi timpul total al scufundării la următorul timp mai mare din tabel. De
exemplu, dacă timpul total era de 26 de minute, rotunjiţi la 30 de minute.
4. Urmăriţi coloana ce conţine timpul total până găsiţi o literă. Aceasta este litera
pentru scufundare. De exemplu, pentru scufundarea de 23 de metri (75.7 picioare) şi 26 de
minute, rotunjită la 24 de metri (80 de picioare) şi 30 de minute, litera este G.

Verifică ce ai învăţat
Răspundeţi întrebărilor despre Tabelul 1:
Dacă te scufunzi la 18 metri (60 de picioare) pentru 42 de minute, Litera este ______
Dacă te scufunzi la 12 metri (40 de picioare) pentru 88 de minute, Litera este ______
Dacă te scufunzi la 36 metri (120 de picioare) pentru 9 de minute, Litera este ______
93
 Tabelul 2 - Intervalul de Timp la Suprafaţă
Cu cât staţi mai mult la suprafaţă, cu atât mai mult surplus de azot este eliminat. Tabelul 2 -
Intervalul de Timp la Suprafaţă (ITS)arată cantitatea de azot eliminată prin schimbarea Literei.
Tabelul 2 conţine blocuri de două numere. Aceste numere sunt exprimate ca ore şi minute. Cel
mai mic număr este Intervalul minim pentru o anumită literă.
Pentru a găsi următoarea Literă pe baza tabelului ITS, urmaţi aceşti paşi:
1. Căutaţi în partea de sus a tabelului Litera pe care aţi avut-o la sfârşitul ultimei
scufundări. De exemplu, litera G.
2. Urmăriţi coloana până găsiţi blocul în care se încadrează ITS vostru. De exemplu,
sunteţi la suprafaţă de trei ore. Blocul ce se potriveşte este cel de la 2:59 la 4:25.
3. Mişcaţi-vă în stânga pe rând până găsiţi o nouă literă. Pentru exemplu aceasta este
C.
Surplusul de azot este considerat eliminat după 24 de ore. De aceea o scufundare după 24
de ore nu este considerată o scufundare repetată.

Verifică ce ai învăţat
Răspundeţi întrebărilor despre Tabelul 2:
12. Dacă Litera este I şi ITS este 2 ore şi 36 de minute, noua literă este ___
13. Dacă Litera este C şi ITS este 3 ore, noua literă este ___
14. Dacă Litera este G şi ITS este 42 de minute, noua literă este ___

Tabelul 3 - Scufundări repetate

Tabelul 3 - Scufundări repetate dă Timpul Maxim de Scufundare Ajustat (TMSA) pentru
următoarea scufundare şi Timpul de Azot Rezidual (TAR) pe baza Literei curente. Folosiţi acest
tabel de două ori pentru fiecare scufundare repetată. Întâi îl folosiţi pentru a găsi TMSA când
planificaţi scufundarea. Apoi îl folosiţi pentru a găsi TAR după ce terminaţi scufundarea. Adunaţi
TAR la TMSA pentru a găsi Timpul de Azot Total (TAT).
Tabelul este aranjat cu adâncimile de la 12 la 40 de metri (40 la 130 de picioare) în coloane
şi Litere pe rânduri. Fiecare bloc conţine două numere. Numărul de sus este TAR-ul pentru fiecare
adâncime şi literă. Numărul de jos, roşu, este TMSA-ul pentru fiecare adâncime şi literă.
Pentru a găsi TMSA-ul urmăriţi aceşti paşi:
Găsiţi Litera folosind ITS în coloana din dreapta tabelului. De exemplu litera C
Căutaţi pe rândul corespunzător literei coloana corespunzătoare adâncimii la care vreţi
să vă scufundaţi. De exemplu, 15 metri (50 de picioare).
Uitaţi-vă la numărul de jos. Pentru exemplu găsim 59 de minute.
Pentru a găsi TAR-ul urmăriţi aceşti paşi:
1. Găsiţi Litera folosind ITS în coloana din dreapta tabelului. De exemplu litera C
2. Căutaţi pe rândul corespunzător literei coloana corespunzătoare adâncimii la care
vreţi să vă scufundaţi. De exemplu, 15 metri (50 de picioare).
3. Citiţi numărul de sus. Acesta este TAR. Pentru exemplu este 21 de minute.
4. Adunaţi TAR cu TES pentru a găsi TAT. De exemplu pentru TES egal cu 35 de
minute, adunaţi TAR-ul de 21 de minute şi obţineţi TAT de 56 de minute.
Atenţie, şi TMSA şi TAR se adună la TMS pentru fiecare adâncime din Tabelul 1.

Verifică ce ai învăţat
Răspundeţi întrebărilor despre Tabelul 3:
15. Dacă aveţi litera D şi vreţi să vă scufundaţi la 18 metri (60 de picioare),
TMSA este ________ de minute.
16. Dacă aveţi litera B şi vreţi să vă scufundaţi la 27 metri (90 de picioare),
TMSA este ________ de minute.
17. Adevărat sau fals: dacă aveţi litera G şi puteţi să vă scufundaţi la 24 metri
(80 de picioare) pentru 32 de minute.
18. Dacă aveţi litera E şi vreţi să vă scufundaţi la 17 metri (57 de picioare), TAR
este ________ de minute.
94
 19. Dacă aveţi litera G şi vreţi să vă scufundaţi la 14 metri (37 de picioare), TAR
este ________ de minute.
20. Dacă aveţi litera C şi vreţi să vă scufundaţi la 20 metri (67 de picioare), TAT
este ________ de minute.
21. Dacă aveţi litera D şi vreţi să vă scufundaţi la 16.2 metri (54 de picioare),
TAT este ________ de minute.

FIŞA DE PLANIFICARE A SCUFUNDĂRII

Trebuie să ţineţi sistematic evidenţa adâncimii, timpului de scufundare, intervalului la
suprafaţă, litera curentă, şi alte informaţii când lucraţi cu Tabele NAUI sau cu calculatoarele de
timp. Există o Fişă de Planificare NAUI pe spatele Tabelelor NAUI. Această parte explică folosirea
acestei fişe, care este folositoare pentru prevenirea erorilor. Această metodă de a calcula timpul
de scufundare se numeşte metoda profil.
Puteţi scrie fişa pe Tabelele NAUI cu un stilou şi să îl ştergeţi fără să stricaţi tabelele. Ar
trebui să folosiţi fişa de fiecare dată, deci luaţi cu voi şi un stilou şi scrieţi informaţiile direct pe fişa
NAUI. Tabelele NAUI sunt uscate şi se poate scrie pe ele şi sub apă. În această secţiune
prezentăm folosirea fişei NAUI şi a tabelelor NAUI pentru a face două scufundări într-o zi.

Planificarea Scufundării
Pentru a planifica o scufundare cu fişa NAUI urmaţi aceşti paşi:
1. Scrieţi adâncimea planificată pe linia de sus pe partea stângă a primului profil. De
exemplu, planificaţi o scufundare la 21 de metri (70 de picioare).
2. Scrieţi adâncimea planificată plus trei metri (10 picioare) pe linia de mai jos în
partea din stânga a primului profil. De exemplu, adâncimea planificată plus 3 metri este 24
de metri (80 de picioare).
3. Uitaţi-vă la Tabelul 1 şi găsiţi TMS pentru adâncimea planificată. Pentru exemplu
TMS este 45 de minute.
4. Înregistraţi TMS lângă adâncimea planificată din primul profil.
5. Găsiţi TMS pentru adâncimea planificată plus 3 metri (10 picioare). Pentru exemplu
35 de minute.
6. Înregistraţi TMS lângă adâncimea planificată plus 3 metri (10 picioare)din primul
profil.
În acest moment, aţi terminat de planificat scufundare în ceea ce priveşte adâncimea şi
limita de timp. Acum este timpul să executăm planul.

Găsirea literei
Următorul pas este înregistrarea literei şi a informaţiilor din prima scufundare.
Urmaţi aceşti paşi pentru a găsi litera:
1. În locul pentru timp din colţul dreapta sus al primului profil, înregistraţi momentul în
care aţi început coborârea. De exemplu, 9:45 am.
2. Pe linia din partea stângă jos a primului profil scrieţi adâncimea cea mai mare. De
exemplu 20 de metri (66 de picioare).
3. În locul pentru timp din colţul dreapta sus al primului profil, înregistraţi momentul în
care terminat urcarea. De exemplu 10:20 am.
4. În partea de jos a primului profil (lângă TES) înregistraţi TES. Amintiţi-vă să scădeţi
trei minute pentru oprirea preventivă de decompresie. De exemplu timpul total de
scufundare este de 35 de minute - 3 minute dă un TES de 32 de minute.
5. Adunaţi TES la TAR pentru a găsi TAT. Pentru exemplu, TAR este 0 pentru prima
scufundare, rezultă că TAT este 32 de minute.
6. În tabelul 1, găsiţi rândul corespunzător celei mai mari adâncimi şi căutaţi blocul ce
corespunde TAT-ului. De exemplu, adâncimea era 20 de metri (66 de picioare), rotunjită
la 21 de metri (70 de picioare), cu timpul de 32 rotunjit la 35.
7. Urmaţi coloana până găsiţi o literă. Aceasta este litera curentă. Pentru exemplu ea
este G.
8. Înregistraţi litera pe linia de deasupra timpului de încheiere a scufundării.
95
 Astfel se completează profilul pentru prima scufundare.

Înregistrarea intervalului la suprafaţă şi găsirea următoarei litere

Odată terminată prima scufundare trebuie petrecute 10 minute la suprafaţă pentru a nu
înregistra două scufundări odată. Mărimea intervalului de timp la suprafaţă (ITS) determină care
va fi următoarea literă pentru planificarea următoarei scufundări.
Urmaţi aceşti paşi pentru a găsi litera după ITS:
Înregistraţi ITS în locul său din dreapta literei. De exemplu ITS este 2 ore.
Găsiţi litera în rândurile dintre tabele 1 şi 2. De exemplu aţi avut litera G.
Uitaţi-vă pe coloană până găsiţi blocul unde se încadrează ITS-ul. De exemplu pentru
2 ore blocul este de la 2:00 la 2:58.
Uitaţi-vă spre stânga până găsiţi altă literă. Pentru exemplu litera este D.
Înregistraţi noua literă în dreapta ITS-ului.
Odată determinată litera puteţi planifica o scufundare repetată.

Planificarea scufundării repetate

La planificarea scufundărilor repetate, folosiţi fişa de planificare NAUI aşa cum aţi făcut
pentru prima scufundare. Totuşi trebuie să folosiţi tabelul 3 pentru a găsi TMSA pentru planificarea
scufundării.
Paşi pentru planificarea unei scufundări repetate:
1. Scrieţi adâncimea planificată pe linia de sus stânga a celui de-al doilea profil. De
exemplu, 15 metri (50 de picioare).
2. Scrieţi adâncimea planificată plus 3 metri (10 picioare) pe linia de mai jos în stânga
profilului. De exemplu adâncimea planificată plus 3 metri (10 picioare) este 18 metri (60 de
picioare).
3. Uitaţi-vă în tabelul 3 şi găsiţi TMSA pentru adâncimea planificată. De exemplu
pentru 15 metri (50 de picioare), litera D TMSA este 51 de minute.
4. Înregistraţi TMSA lângă adâncimea planificată.
5. Uitaţi-vă în tabelul 3 şi găsiţi TMSA pentru adâncimea planificată plus 3 metri (10
picioare). De exemplu pentru 18 metri (60 de picioare), litera D TMSA este 31 de minute.
6. Înregistraţi TMSA lângă adâncimea planificată plus 3 metri (10 picioare).
În acest moment aţi terminat de înregistrat scufundarea repetată în ceea ce priveşte
adâncimea şi limita de timp. Acum din nou este momentul pentru scufundare.

Înregistrarea scufundării repetate

Înregistrarea scufundării repetate este similară înregistrării primei scufundări. Totuşi, în
acest moment aveţi azot rezidual în corp şi avut în vedere înainte de a gări litera. Folosiţi aceşti
paşi pentru a înregistra scufundarea repetată şi pentru a găsi noua literă.
1. În locul pentru timp din partea stânga sus a celui de-al doilea profil, înregistraţi
timpul în care începeţi coborârea. De exemplu 12:35.
2. În partea dreaptă a celui de-al doilea profil înregistraţi cea mai mare adâncime. De
exemplu 16 metri (52.5 picioare).
3. În locul pentru timp din colţul dreapta sus a primului profil, înregistraţi momentul în
care aţi terminat ascensiunea. De exemplu 1:05 pm.
4. Înregistraţi TSE în josul celui de-al doilea profil. Amintiţi-vă să scădeţi 3 minute
pentru oprirea preventivă de decompresie. De exemplu din TST de 30 de minute scădeţi 3
minute şi obţineţi TSE de 27 de minute.
5. Găsiţi TAR pentru adâncimea şi litera dumneavoastră. De exemplu litera D şi
adâncimea de 16 metri (52.5 picioare), care dă TAR de 24 de minute.
6. Înregistraţi TAR în josul profilului doi (lângă TAR).
7. Adunaţi TSE cu TAR şi obţineţi TAT. De exemplu pentru TSE 27 de minute şi TAR
de 24 de minute, TAT este 51 de minute.
8. Întoarceţi-vă la tabelul 1 şi găsiţi rândul corespunzător celei mai mari adâncimi.
Căutaţi blocul conţinând timpul corespunzător TAT. Pentru 16 metri (52.5 picioare), rotunjit
18 metri (60 de picioare) şi TAT de 51 de minute rotunjit la 55 de minute.
96
 9. În josul coloanei se găseşte litera. Aceasta este litera curentă. Pentru exemplu este
I.
10. Înregistraţi litera pe linia de deasupra timpului de finalizare al ultimei scufundări.
Nu vă bazaţi pe memorie pentru a ţine evidenţa timpilor, adâncimilor maxime, a intervalelor
la suprafaţă. Trebuie să înregistraţi aceste informaţii, şi Fişa de Planificare NAUI este o
modalitate convenabilă de a face acest lucru. Făceţi-vă obiceiul de a înregistra scufundările pe
fişă şi va fi mai uşor să ţineţi evidenţa scufundărilor. Asta va uşura completarea jurnalului la
sfârşitul zilei.

Verifică ce ai învăţat
Răspundeţi întrebărilor despre Fişa de Planificare NAUI şi Tabelele de Scufundare NAUI:
22. Prima scufundare a zilei a fost la 20 de metri (66 de picioare). Aţi coborât la
9:40, aţi urcat la 10:19, şi aţi efectuat oprirea preventivă de decompresie (TSE=36). A
doua scufundare a fost de 14 metri (46 de picioare). Aţi coborât la 12:32, aţi urcat la
1:13, şi aţi efectuat oprirea preventivă de decompresie (TSE=38). A treia scufundare a
fost la 12 metri (40 de picioare). Aţi coborât la 2:43 şi aţi urcat la 3:26, şi aţi efectuat
oprirea preventivă de decompresie (TSE=40).
23. Prima scufundare a zilei a fost la 24 de metri (80 de picioare). Aţi coborât la
8:35, aţi urcat la 8:58, şi aţi efectuat oprirea preventivă de decompresie (TSE=20). ITS
a fost 2 ore şi 46 de minute. A doua scufundare a fost de 16 metri (52.5 de picioare) şi
a ţinut 36 de minute inclusiv oprirea preventivă de decompresie (TSE=33). Aţi urcat la
12:20. A treia scufundare a fost la 10 metri (33 de picioare). Aţi coborât la 3:10 şi aţi
urcat la 4:10, şi aţi efectuat oprirea preventivă de decompresie (TSE=57).

MĂRIREA TIMPULUI DE SCUFUNDARE

Există momente în care faceţi scufundări repetate care fie nu au adâncimea, fie nu au
durata dorită. Se poate mări timpul petrecut sub apă şi adâncimea prin ajustarea ITS, a adâncimii
şi a TSE. În această parte, o să vedem cum interacţionează cei trei factori şi cum trebuie ajustaţi
pentru a ajunge la adâncimea şi durata dorită.

Limitarea timpului de scufundare

Prima modalitate de se menţine în Timpul Maxim de Scufundare este limitarea TSE. Prima
scufundare a zilei nu trebuie să depăşească TMS pentru adâncimea de scufundare, şi
scufundările repetate nu trebuie să depăşească TMSA pentru adâncimea planificată. Acest lucru
poate fi restrictiv.
Să presupunem că doriţi să faceţi trei scufundări de 25 de minute la 18 metri (60 de
picioare). Doriţi să petreceţi o oră la suprafaţă între scufundări. Prima scufundare este la 18 metri
(60 de picioare) pentru 25 de minute şi litera este E. După un ITS de 1 oră, litera este D.
Cu litera D, TMSA la 18 metri (60 de picioare) este 31 de minute. Dacă TDE pentru a doua
scufundare de 18 metri (60 de picioare) este de 25 de minute, TAR este 24, şi TAT este de 49.
Litera este H.
După o altă oră de stat la suprafaţă, noua literă este G. După tabelul 3, timpul maxim ce
poate fi petrecut la 18 metri (60 de picioare) este 11 minute. Puteţi vedea că efectuarea a trei
scufundări succesive la adâncimi de 18 metri (60 de picioare) pot limita mult dacă doriţi să staţi
maximul posibil sub apă.

Planificarea intervalelor la suprafaţă

Planificarea atentă a intervalelor la suprafaţă este o bună modalitate de control a azotului
rezidual şi a TMSA pentru scufundări repetate. Cu cât rămâneţi mai mult la suprafaţă între
scufundări, cu atât rămâne mai puţin azot în organism, şi puteţi rămâne mai mult timp sub apă la
scufundarea următoare. Trebuie să puteţi determina cât de lung trebuie să fie ITS pentru a efectua
o scufundare planificată fără apropierea de limitele fără decompresie.
ITS trebuie să aibă cel puţin 10 minute. NAUI recomandă să petreceţi cel puţin o oră la
suprafaţă între scufundări. Alegerea unui interval mai mare de o oră dă mai mult timp organismului
să exhaleze azot şi deci mai mult timp pentru următoarea scufundare.
97
 Pentru exemplul precedent, după a doua scufundare aveţi litera H. Pentru a treia
scufundare vreţi să mergeţi la 18 metri (60 de picioare) pentru 25 de minute. Dacă urmăriţi
coloana pentru 18 metri (60 de picioare) din tabelul 3, vedeţi că aveţi nevoie de cel puţin grupa E
pentru a petrece 25 de minute sub apă.
Pentru a vedea cât de mult trebuie să staţi la suprafaţă pentru a schimba litera H la E,
urmăriţi rândul E din tabelul 3 înapoi la tabelul 2. În acelaşi timp urmăriţi coloana H din tabelul 1.
Găsiţi blocul unde rândul E şi coloana H se intersectează. Ar trebui să aibă un minim de 1:42 şi un
maxim de 2:23. După petrecerea a o oră şi 42 de minute la suprafaţă, între scufundările 2 şi 3,
puteţi să vă scufundaţi la 18 metri (60 de picioare) pentru 25 de minute.

Limitarea adâncimii
A treia opţiune în planificare este mărirea timpului de scufundare prin limitarea adâncimii.
Dacă nu aţi putut mări ITS între a doua şi a treia scufundare în exemplul anterior şi nu doriţi să vă
scufundaţi mai puţin de 25 de minute, puteţi să vă scufundaţi la adâncimi mai mici şi să petreceţi
mai mult timp aici.
Dacă aveţi litera G după un ITS de o oră şi doriţi să petreceţi 25 de minute în scufundare,
urmăriţi litera G în tabelul 3 până găsiţi coloana care are TMSA de minim 25 de minute. În acest
exemplu adâncimea de 12 metri (40 de picioare) are TMSA 57 de minute. De aceea, prin
scufundarea la 6 metri (20 de picioare) puteţi sta 25 de minute. Aceste exemple arată cum pot fi
folosite tabelele de scufundare în avantajul dumneavoastră.

REGULI SPECIALE
Sunt reguli şi proceduri care trebuie să le cunoaşteţi pentru a face faţă unor situaţii speciale.
Aceste situaţii includ decompresie, scufundări reci sau solicitante, zbor după scufundare,
scufundare la altitudine.

Scufundare cu decompresie
Depăşirea intenţionată a Timpului Maxim de Scufundare este neînţelept, nesigur şi
descurajat. După cum veţi învăţa în cursurile avansate sau speciale pentru scufundatul la mari
adâncimi, trebuie să vă încadraţi în multele cerinţele necesare scufundărilor cu decompresie. În
scufundatul sportiv normal scufundările cu decompresie sunt descurajate, chiar dacă vă încadraţi
standardelor. Este doar un sport - de ce să riscaţi un accident.
Unii scafandri sunt implicaţi în scufundări tehnice, şi activităţi de scufundare extrem de
avansate. Scufundatul tehnic poate implica scufundări cu decompresie planificate. Trebuie să
aveţi echipament şi antrenament special şi multă experienţă pentru a participa. În plus, acest tip
de scufundare este mai periculos decât scufundatul sportiv. Scafandrii tehnici ştiu că riscul de
decompresie şi alte probleme sunt mai mari.

Opriri preventive de decompresie

Ar trebui să vă opriţi la 5 metri (15 picioare) pentru 3 minute la sfârşitul fiecărei scufundări
pentru o oprire preventivă de decompresie sau oprire de siguranţă. Această oprire este
recomandată pentru a preveni răul de decompresie şi pentru a menţine controlul ascensiunii la
suprafaţă.
Timpul petrecut pentru decompresie este considerat neutru. Nu contează ca parte din TSE.
De exemplu, dacă vă scufundaţi la 21 de metri (70 de picioare) pentru 45 de minute, ar trebui să
vă opriţi la 5 metri (15 picioare) pentru alte 3 minute. Totuşi, determinaţi litera folosind 21 de
metri/45 de minute (70 de picioare/45 de minute). Puteţi include cele trei minute în TSE ca
precauţie.
Înregistraţi oprirea preventivă de decompresie pe Fişa de Planificare NAUI lângă mica linie
orizontală desenată pe linia ascensională din profilul de scufundare.

Decompresie Necesară
Dacă depăşiţi accidental TMS sau TMSA, trebuie să vă decomprimaţi în etape. Vă opriţi la 5
metri (15 picioare) în timpul ascensiunii şi staţi acolo pentru un anumit timp pentru a permite
organismului să eliminaţi azot. Trebuie să menţineţi activitatea fizică la maxim în timpul opririi de
98
decompresie.
Sunt folositoare suporturi pentru a menţine o adâncime constantă în timpul decompresiei.
Un cablu de ascensiune, o bară de decompresie fixată de o barcă, sau un contur pe fundul apei
puţin adânci sunt exemple de suporturi. Fără ceva de care să vă ţineţi, este dificil să rămâneţi la o
anumită adâncime mică. Înotatul este posibil dar dificil şi poate anula beneficiile decompresiei.
Tabelul 1 prezintă timpii de decompresie necesari pentru fiecare adâncime. La dreapta
Timpului Maxim de Scufundare, fiecare adâncime este împărţită în două pătrate ce conţin seturi
de numere. Numerele de sus conţin timpii de scufundare. Numerele de jos reprezintă timpul de
decompresie cerut de acel timp. Timpul de decompresie este timpul ce trebuie petrecut la 5 metri
(15 picioare) pentru a evita răul de decompresie. De exemplu, dacă TAT la 24 de metri (80 de
picioare) şi 45 de minute, trebuie să efectuaţi o oprire de decompresie de 10 minute.
Timpul petrecut în decompresie este considerat neutru. Nu se contează în TSE. Înregistraţi
oprirea de decompresie pe Fişa de Planificare NAUI lângă mica linie orizontală desenată pe linia
ascensională din profilul de scufundare.

Decompresie omisă
Dacă ieşiţi la suprafaţă şi observaţi o oprire de decompresie omisă, urmaţi următorii paşi:
Nu vă mai scufundaţi 24 de ore oricât de bine v-aţi simţi.
Respiraţi aer 100%, dacă este disponibil. Dacă doar o unitate mică, portabilă
este disponibilă, respiraţi aerul până când unitatea este golită.
Beţi multe lichide.
Odihniţi-vă.
Fiţi atenţi la simptome ale răului de decompresie.
Dacă suspectaţi că aveţi rău de decompresie, trebuie să consultaţi un medic. Dacă se află o
cameră operaţională în apropiere, mergeţi acolo. Altfel, sunaţi Reţeaua de Alertă a Scafandrilor la
(919) 684-8111, este linia lor de urgenţe 24 de ore din 24. Vă vor sfătui asupra procedurilor de
urmat pentru a obţine tratament. Niciodată nu intraţi înapoi în apă pentru a recupera timpul de
decompresie.

Scufundări reci sau solicitante

Dacă se face frig, efectuaţi muncă fizică solicitantă în timpul sau după scufundare, sau
amândouă, folosiţi următorul timp mai mare pentru programul de scufundare. De exemplu o
scufundare de 18 metri (60 de picioare) cu TAT de 40 de minute ajunge la 50 de minute.

Zbor după scufundare

Dacă scădeţi presiunea sub o atmosferă prin urcarea la o altitudine mai mare decât nivelul
mării, măriţi riscul de decompresie. Avioanele presurizează cabina la o altitudine echivalentă cu
2400 de metri (8000 de picioare) sau 0,75 de atmosfere.
Dacă efectuaţi doar o scufundare fără decompresie, puteţi zbura peste 12 ore. Dacă faceţi
mai multe scufundări fără decompresie într-o zi, sau mai multe zile de scufundări, trebuie să
aşteptaţi mai mult. Recomandarea actuală este să aşteptaţi 24 de ore după terminarea ultimei
scufundări. Dacă faceţi scufundări care necesită opriri de decompresie, aşteptaţi mai mult de 24
de ore.

Scufundarea la altitudine
Presiunea atmosferică scade cu altitudinea ceea ce înseamnă că viteza de schimbare a
presiunii este mai mare când coborâm la altitudine. Pentru a compensa acest lucru trebuie să
folosiţi tabele de conversie pe altitudine sau Tabelele de Altitudine NAUI şi să urmaţi proceduri
speciale.
Înainte de scufundare la altitudini peste 300 de metri (1000 de picioare), trebuie să fiţi
antrenat în procedurile de scufundare la altitudine. Tabelele de adâncimi, vitezele maxime de
urcare, adâncimile de oprire pentru decomprimare se schimbă cu altitudinea. Indicatorul de
adâncime va furniza date incorecte.
Dacă scufundarea la altitudine este specifică zonei, instructorul dumneavoastră vă poate
furniza date suplimentare ca parte a cursului dumneavoastră, şi poate de asemenea recomanda
99
să participaţi la un antrenament special pentru altitudini mari înainte de a primi Certificatul de
Scafandru NAUI.
Antrenamentul la mari altitudini este în afara scopului acestei cărţi. Nu încercaţi o
scufundare la altitudine înainte de a urma un program potrivit pentru aceasta.

UTILIZAREA CALCULATORULUI DE TIMP DE SCUFUNDARE NAUI

Tabelele de Scufundare NAUI sunt baza Calculatorului de Timp de Scufundare NAUI, care
elimină unele din calculele cerute de aceste tabele. Odată obişnuiţi cu Tabelele de Scufundare
NAUI, este uşor să învăţaţi să folosiţi Calculatorul de Timp NAUI.

Organizarea generală
Tabelele 1 şi 3 sunt combinate pe baca principală. Literele apar în jurul circumferinţei, şi
TSE apar în fereastră. Literele de sfârşit de scufundare apar în dreapta numerelor TSE din
fereastra discului. Tabelul 2 este imprimat pe disc.

Folosirea calculatorului
Pentru a planifica prima scufundare a zilei urmaţi aceşti paşi:
1. Găsiţi secţiunea No Group (fără literă) de pe placa principală.
2. Aliniaţi săgeţile de adâncime de pe marginea discului cu adâncimea
planificată. Timpul Maxim de Scufundare pentru această scufundare apare ca cel
mai mare număr din fereastră. De exemplu, un scafandru fără literă care plănuieşte
o scufundare la 18 metri (60 de picioare) are un Timp Maxim de Scufundare de 55
de minute.
Pentru a găsi litera după terminarea scufundării, urmaţi aceşti paşi:
1. Găsiţi secţiunea No Group (fără literă) de pe placa principală.
2. Aliniaţi săgeata de adâncime pe marginea discului cu cea mai mare
adâncime a scufundării.
3. Citiţi timpii de jos de la centru spre exterior şi găsiţi primul timp care nu
depăşeşte timpul vostru.
4. Uitaţi-vă în dreapta ferestrei pentru a vedea litera de final de scufundare. De
exemplu dacă faceţi o scufundare de 18 metri (60 de picioare) şi TSE este de 23
de minute, primul timp pe care nu îl depăşiţi este 25 de minute. Prima literă de
lângă 25 este E.
Pentru a planifica o scufundare repetată, urmaţi aceşti paşi:
Folosiţi Tabelul 2 de pe disc pentru a găsi noua literă după ITS.
Folosiţi noua literă pe circumferinţa discului cu adâncimea planificată pentru
scufundarea repetată. De exemplu, dacă aveţi litera E şi după un ITS de o oră,
noua literă este D. Dacă doriţi să vă întoarceţi la 18 metri (60 de picioare), aliniaţi
săgeata cu 18 metri (60 de picioare) în secţiunea literei D. Cel mai lung timp din
fereastro este 31 de minute.
Pentru a găsi litera de final de scufundare pentru o scufundare repetată, urmaţi aceşti paşi.
Găsiţi noua literă de pe circumferinţa discului şi aliniaţi săgeţile de adâncime
de pe disc cu cea mai mare adâncime pentru scufundarea repetată. De exemplu,
aliniaţi săgeata cu 18 metri (60 de picioare) în secţiunea literei D.
Citiţi timpii de jos de la centru spre exterior şi găsiţi primul timp care nu
depăşeşte timpul vostru. De exemplu, faceţi o scufundare repetată de 18 metri (60
de picioare) cu litera D şi TSE este de 23 de minute, primul timp pe care nu îl
depăşiţi este 26 de minute.
Uitaţi-vă în dreapta ferestrei pentru a vedea litera de sfârşit de scufundare. De
exemplu, litera de sfârşit de scufundare de lângă 26 este H.

Planificarea scufundărilor cu calculatorul

Puteţi folosi Calculatorul de Timp de Scufundare NAUI pentru a obţine cele trei metode de
planificare ca şi în cazul Tabelelor de Scufundare NAUI:
Limitarea timpului la numărul maxim indicat pentru o anumită adâncime şi
100
 literă.
Extinderea ITS pentru mutarea literei la începutul alfabetului.
Scufundarea la o adâncime mai mică.

De exemplu, sunteţi un scafandru cu litera E şi aţi făcut o scufundare de 25 de minute.

Mutaţi fereastra înainte şi înapoi şi găsiţi că vă puteţi scufunda la 18 metri (60 de picioare) pentru
19 minute sau 15 metri (50 de picioare) pentru 33 de minute. Pentru a evita depăşirea TMS nu vă
puteţi scufunda la mai mult de 15 metri (50 de picioare) şi să staţi mai mult de 33 de minute.
Doriţi să vă scufundaţi la 18 metri (60 de picioare) pentru 25 de minute, dar nu puteţi
deoarece sunteţi la litera E. Trebuie să determinaţi litera care vă permite să efectuaţi scufundarea.
Mai trebuie să determinaţi intervalul minim la suprafaţă care vă permite să ajungeţi la literă. Pentru
a determina litera care vă permite să faceţi scufundarea, aliniaţi săgeata de adâncime cu 18 metri
(60 de picioare) în grupa E. Mergeţi invers, realiniind săgeata de adâncime cu 18 metri (60 de
picioare) cu fiecare literă, până găsiţi un TMS mai mare de 25 de minute. În acest exemplu, prima
literă este E.
În anumite situaţii cuvintele DO NOT DIVE (nu vă scufundaţi) apar în fereastra
calculatorului. Asta înseamnă că aveţi prea mult azot rezidual pentru a efectua scufundarea la
adâncimea selectată pentru o anumită literă. Va trebui să măriţi ITS ca să puteţi să vă scufundaţi
la acea adâncime, sau scufundaţi-vă la o adâncime mai mică.
Informaţia despre decompresia necesară este mânuită altfel cu Calculatorul de Timp de
Scufundare NAUI decât cu Tabelele de Scufundare NAUI. Un tabel separat de timpi de
decompresie este furnizat. Acesta funcţionează astfel:
1. Uitaţi-vă în prima coloană corespunzătoare cu adâncimea scufundării.
2. Uitaţi-vă la a doua coloană pentru adâncime pentru primul timp care
egalează sau depăşeşte TSE peste limita de timp de scufundare pentru adâncimea
de 24 de metri (80 de picioare) pentru un TMS de 35 de minute. Dacă TSE era de
38 de minute, surplusul este de 3 minute. Primul timp care depăşeşte acest timp
este în coloana a doua este de 5 minute.
3. Decompresie la 5 metri (15 picioare) pentru timpul indicat în coloana 3.
După cum vedeţi folosirea Calculatorului de Timp de Scufundare NAUI este mai simplă
decât folosirea Tabelelor de Scufundare NAUI.

EXEMPLE DE PROBLEME
Folosiţi Tabelele de Scufundare NAUI şi Calculatorul de Timp de Scufundare NAUI pentru a
rezolva următoarele profile:
Prima scufundare a zilei este planificată pentru o adâncime de 18 metri (60 de
picioare), începe la 9:30, şi durează 23 de minute. Adâncimea este de 16.7 metri (55 de
picioare). Efectuaţi o oprire preventivă de decompresie la 5 metri (15 picioare) pentru 3
minute, ieşiţi la suprafaţă la 9:56 şi rămâneţi până la 10:40. Următoarea scufundare este la
15 metri (50 de picioare) pentru 23 de minute. Efectuaţi o oprire preventivă de
decompresie la 5 metri (15 picioare) pentru 3 minute. Ieşiţi la suprafaţă la 11:06 şi aveţi un
ITS de 1 oră şi 50 de minute. La 12:56, începeţi a treia scufundare planificată la 12 metri
(40 de picioare), dar ajungeţi la 13.7 metri (45 de picioare) cu un TSE de 30 de minute.
Efectuaţi o oprire preventivă de decompresie la 5 metri (15 picioare) pentru 3 minute şi
ieşiţi la 1:29. Care este litera finală ?
Prima scufundare a zilei este planificată pentru o adâncime de 18 metri (60 de
picioare), începe la 8:00, şi durează 31 de minute. Efectuaţi o oprire preventivă de
decompresie la 5 metri (15 picioare) pentru 3 minute, ieşiţi la suprafaţă la 8:34 şi staţi un
ITS de o oră şi 31 de minute. Următoarea scufundare începe la 10:05, este la 16.8 metri
(55 de picioare) pentru 24 de minute. Efectuaţi o oprire preventivă de decompresie la 5
metri (15 picioare) pentru 3 minute. Ieşiţi la suprafaţă la 10:32. La 12:36, începeţi a treia
scufundare planificată la 15 metri (50 de picioare), pentru 31 de minute. Când ieşiţi la
suprafaţă şi care este litera finală ?
Prima scufundare este la 18 metri (60 de picioare) pentru 30 de minute urmată de un
ITS de 30 de minute. A doua scufundare este de 15 metri (50 de picioare) pentru 30 de
101
 minute. Care este litera după a doua scufundare ?
Prima scufundare este la 17 metri (56 de picioare) pentru 31 de minute urmată de un
ITS de o oră. A doua scufundare este de 16 metri (52,5 picioare). Care este TMSA pentru
a doua scufundare ? Care este litera dacă atingeţi TMSA ?
După a doua scufundare din problema 4, cât timp trebuie să staţi la suprafaţă pentru a
putea efectua o scufundare de 25 de minute la 15 metri (50 de picioare) fără să depăşiţi
TMSA ? Care este litera dacă TSE este de 25 de minute ?

FOLOSIREA COMPUTERELOR DE SCUFUNDARE

Sunt trei metode de a determina cât de mult puteţi să vă scufundaţi fără să atingeţi limitele
de timp. Am vorbit deja despre două. A treia şi cea mai uşoară este folosirea computerelor de
scufundare. Este şi cea mai scumpă metodă de monitorizare, dar este din ce în ce mai folosită.
Diferitele ţesuturi ale corpului absorb şi elimină azot cu viteze diferite. Modele matematice
(programe) considerând ţesuturi teoretice au fost folosite pentru a estima inhalarea şi exhalarea
diferitelor ţesuturi. Computerele de scufundare cu aceste modele matematice sondează continuu
adâncimea şi timpul şi calculează cantitatea de azot în fiecare ţesut în fiecare moment.
Computerul foloseşte aceste informaţii pentru a determina limitele de timp pentru adâncimile
curente şi le afişează scafandrului. Ţineţi minte că atât tabele de scufundare cât şi computerele de
scufundare sunt modele teoretice a ceea ce se întâmplă în organism. Nu există nici o metodă de
calcul a surplusului de azot care să ţină seama de vârstă, de corp, de formă, de oboseală, de
folosirea drogurilor şi a alcoolului, ş.a.m.d.
Tabelele de scufundare prezintă limite de timp pentru adâncimi din 3 în 3 metri (10
picioare) şi presupun că efectuaţi toată scufundarea la adâncimea maximă. Acesta este un
dezavantaj al folosirii tabelelor faţă de computerele de scufundare. Un computer de scufundare
poate calcula atât inhalarea cât şi exhalarea în trepte de 0.3 metri (1 picior) pentru adâncimea la
care vă scufundaţi. Computerul recalculează continuu schimbările de adâncime.
Un computer de scufundare nu ia în considerare doar cea mai mare adâncime. Când aţi
petrecut o parte a scufundării în ape mai puţin adânci decât adâncimea maximă, computerul ţine
cont de acest lucru. Computerul calculează doar cantitatea de azot inhalată sau exhalată conform
modelului matematic la fiecare adâncime. Un computer de scufundare permite o scufundare cu un
timp petrecut la adâncimi mai mici (numită scufundare multinivel) mai lungă. Este o penalitate mai
mică pentru azot rezidual decât la utilizarea tabelelor de scufundare.
Un computer de scufundare este un aparat electronic care se poate strica brusc. Majoritatea
computerelor de scufundare sunt fiabile, dar trebuie avută în vedere posibilitatea. Când un
computer de scufundare se strică, singura opţiune este să ieşiţi la suprafaţă cu o viteză de urcare
specificată de producător şi să faceţi o oprire preventivă de decompresie la 5 metri (15 picioare)
pentru 3-5 minute. Şi apoi să întrerupeţi scufundările pentru o perioadă specificată de producător.
Trebuie să faceţi acest lucru pentru că nu se poate recalcula ultima scufundare cu tabelele de
scufundare. Şi nu puteţi începe cu un nou computer când aveţi azot rezidual în organism.
Există tabele de scufundare pentru a calcula scufundări multinivel. Planificarea manuală şi
executarea acestor scufundări este complexă şi nu este recomandată pentru scufundatul sportiv.
Dacă doriţi să ţineţi cont de absorţia redusă de azot în timpul scufundărilor multinivel folosiţi un
computer de scufundare. Totuşi, folosirea computerului de scufundare amplifică nevoia de a
înţelege şi de a putea lucra cu tabelele de scufundare.

Termeni ai Computerelor de Scufundare

Trebuie să cunoaşteţi termenii legaţi de computerele de scufundare. Un plafon este cea
mai mică adâncime la care puteţi urca fără riscul formării bulelor în corp. Nu trebuie să treceţi de
acest plafon. Dacă computerul afişează un plafon, aţi intra într-o situaţie de decompresie. Pentru a
evita răul de decompresie, ar trebui să folosiţi computerul pentru a preveni stabilirea unui plafon.
Derulare apare atunci când computerul clipeşte TMS pentru adâncimi progresiv mai mari.
Această caracteristică este un ajutor pentru planificarea scufundărilor şi pentru tratament în cazul
răului de decompresie. Poate arăta de asemenea şi istoricul profilului de scufundare.

102
 Ecrane

Deşi există mai multe tipuri de computere, multe au aceleaşi funcţii. Aranjamentul ecranelor
diferă, ele prezintă cam aceleaşi informaţii. Multe computere comunică cu un PC pentru a
downloada, a vizualiza sau a înregistra scufundările pe PC.
Această parte prezintă un computer de scufundare obişnuit şi explică cele mai obişnuite
ecrane şi funcţii. Computerul dumneavoastră poate fi diferit şi poate funcţiona în alt mod. Poate
folosi aceeaşi termeni cu înţelesuri diferite. Trebuie să citiţi manualul furnizat cu computerul.

Iniţializare

Când un computer de scufundare este pornit, trebuie să se iniţializeze singur. Acesta este
un proces în care programul este verificat şi introdus în memoria computerului. Când acest lucru
se întâmplă, computerul rulează un test de autodiagnoză şi verifică toate funcţiile sale. Ecranul
computerului de umple pentru a verifica funcţionarea întregului ecran. De asemenea orice alarme
are computerul se vor auzi sau vor fi afişate.
Puteţi porni toate computerele manual pentru a verifica funcţionarea lor. Unele computere
trebuie pornite cu un buton înainte de a intra în apă. Alte computere pornesc automat la intrarea în
apă.
Trebuie să porniţi computerul pentru a verifica funcţionarea sa înainte de a intra în apă.
Dacă computerul porneşte cu un buton, nu îl porniţi la adâncime, sau după de aţi început
coborârea, deoarece scufundarea nu va fi înregistrată corect. Puteţi strica unele computere dacă
le porniţi la adâncime.

Derulare

Toate computerele pot derula înaintea scufundării (după ce au fost iniţializate) şi între
scufundări. Între scufundări, computerul înregistrează azotul rezidual şi timpul petrecut la
suprafaţă. Prezintă TMSA pentru următoarea scufundare pentru adâncimea planificată în
computer. Acest lucru se numeşte derulare.
Unele computere derulează continuu în ITS. Odată derulate adâncimile maxime pe care le pot
calcula prezintă ultima scufundare sau serie de scufundări. Unele computere vor derula doar în
modul de planificare. Citiţi manualul computerului pentru a învăţa cum să îl faceţi să deruleze.

Modul Scufundare

Când un computer este pe modul scufundare, va afişa informaţii ca adâncimea curentă,

adâncimea maximă, temperatura apei, timpul efectiv de scufundare, şi timpul rămas la adâncimea
curentă. Unele computere prezintă şi un grafic al azotului în corp în diferite ţesuturi teoretice.
Un computer cu funcţie de aer va prezenta presiunea aerului din tubul de aer. Poate indica şi
cât timp mai aveţi în funcţie de consumul de aer. Unele computere de scufundare vor compara
timpul rămas de aer cu timpul rămas de scufundare şi afişează pe cel mai mic.
Pe măsură ce se micşorează timpul rămas vă apropiaţi de starea de decompresie, unele
computere afişează mesaje de avertisment GO UP (urcaţi). Când acest lucru se întâmplă trebuie
să începeţi urcarea imediat, dar cu viteza potrivită.
Majoritatea computerelor o viteză de urcare extrem de mică. Unele modele au diferite viteze
de ascensiune diferite în funcţie de adâncime. Toate computerele de scufundare dau un semnal
de avertizare când depăşiţi viteza de urcare. Unele computere avertizează cu un ecran ce clipeşte
afişând ce de genul SLOW (încet) sau cu o lumină clipitoare roşie. Alte metode de avertizare pot fi
bipuri sau voci sintetice.
Oricare ar fi semnalul, trebuie să vă încetiniţi sau să vă opriţi până computerul să spune să
urcaţi. De fiecare dată când depăşiţi viteza de urcare măriţi riscul de rău de decompresie.
Întotdeauna urmăriţi cu atenţie computerul în timpul urcării.
Dacă veţi depăşi adâncimea maximă, computerul vă va avertiza cu mesajul OUT OF RANGE
(în afara acoperirii). Dacă acest lucru se întâmplă, trebuie să începeţi urcarea imediat. Computerul
103
vă va furniza informaţiile necesare urcării şi decompresiei. Computerul vă poate împiedica să îl
folosiţi pentru 24 de ore. Ar trebui să vă planificaţi scufundările pentru a nu vedea niciodată
mesajul OUT OF RANGE.

Decompresia

Nu ar trebui să vedeţi niciodată mesajul cu plafonul. Când computerul afişează un plafon,

înseamnă că trebuie să efectuaţi decompresie. Adâncimea plafonului este adâncimea la care
trebuie să efectuaţi prima oprire de decompresie. Nu trebuie să urcaţi peste adâncimea plafonului.
Puteţi sta la 0,3 sau 0,6 metri (1-2 picioare) mai jos, nu trebuie să stai mai sus.
Dacă necesitaţi mai multe opriri de decompresie, computerul va prezenta un alt plafon la o
adâncime mai mică. Trebuie să efectuaţi oprirea, ca şi pe toate celelalte până computerul afişează
un plafon 0 sau nici un plafon.

Planificarea Scufundărilor Repetate

În ITS, computerul va înregistra exhalarea. Dacă urmăriţi ecranul în timp ce derulează, veţi
vedea că timpul maxim permis la orice adâncime creşte pe măsură ce staţi la suprafaţă. Un ITS
de o oră este recomandat chiar şi dacă folosiţi computerul.
Când sunteţi odihnit şi gata de o scufundare repetată, fixaţi adâncimea planificată în timp
ce computerul derulează şi vedeţi cât de mult vă permite computerul să staţi la acea adâncime.

Indicatori Siguri de Zburat

Majoritatea computerelor vă vor spune când este sigur să zburaţi pe baza modelului
matematic. Computerul poate afişa o imagine a unui avion sau cuvintele TIME TO FLY (gata de
zbor) cu ore şi minute afişate lângă. Computerul cât trebuie aşteptat înainte de a fi sigur să
zburaţi. Când nu mai vedeţi imaginea avionului sau mesajul TIME TO FLY, puteţi zbura.
NAUI şi majoritatea autorităţilor medicale recomandă să fiţi prudenţi când zburaţi, mai ales
după scufundări repetare. Ar trebui să planificaţi excursia astfel încât să zburaţi 24 după
scufundări.

Înregistraţi scufundările

Chiar dacă folosiţi un computer, tot trebuie să înregistraţi scufundările. Unele computere vă
permit să downloadaţi informaţiile pentru a ţine evidenţa scufundărilor pe PC. Altele ţin în memorie
câteva scufundări şi ar trebui să vă faceţi obiceiul de a trece pe hârtie aceste informaţii.
Pe majoritatea computerelor, puteţi intra în modul Evidenţă. Contactele necesită de obicei să
aveţi degetele umede şi trebuie atinse mai multe contacte simultan. În modul evidenţă, computerul
va afişa scufundările înregistrate începând cu cea mai recentă.

Reguli

Trebuie să respectaţi aceste reguli la folosirea computerelor de scufundare:

Doi parteneri nu pot împărţi acelaşi computer; fiecare scafandru trebuie să aibă computerul
său. Un computer de scufundare folosit de un scafandru nu poate fi folosit de un alt scafandru
pentru o scufundare până când nu a trecut timpul necesar exhalării.
Citiţi manualul computerului cu atenţie şi folosiţi computerul conform instrucţiunilor
producătorului. Urmarea unui curs de specialitate este recomandată.
Dacă computerul se strică în oricare moment al scufundării, trebuie să încheiaţi scufundarea
imediat şi să urcaţi la suprafaţă cu viteza recomandată de instrucţiunile computerului. Nu uitaţi să
efectuaţi o oprire preventivă de decompresie.
Dacă aţi făcut scufundări cu tabelele de scufundare şi vreţi să treceţi la computere, aşteptaţi
24 de ore.
Dacă computerul trebuie pornit manual nu îl închideţi până nu se termină exhalarea.
Folosiţi viteza de ascensiune recomandată de computer, de obicei este mai mică decât viteza
104
din tabele.
Se recomandă o oprire preventivă de decompresie de 5 minute la 5 metri (15 picioare) la
fiecare scufundare, chiar dacă computerul nu afişează un plafon.
Planificaţi scufundările repetate la adâncimi progresiv mai mici.
Planificaţi scufundările multinivel începând de la adâncimea cea mai mare, progresiv spre mai
puţin adânci.
Nu efectuaţi scufundări repetate într-o singură zi la adâncimi mai mari de 30 de metri (100 de
picioare).

Verifică ce ai învăţat

Răspundeţi întrebărilor despre computerele de scufundare:

24. Afişarea unui plafon indică adâncimea la care ________
25. Adâncimea maximă recomandată pentru o scufundare repetată folosind un
computer de scufundare este _______ metr (______ picioare).
26. Un computer se ________ când este pornit.
27. ___________ apare când un computer citeşte fiecare adâncime permisă şi
timpul maxim când sunteţi la suprafaţă.
28. Dacă urcaţi peste plafonul indicat pe computer, măriţi riscul ____________
29. Două modalităţi de a avertiza depăşirea vitezei de ascensiune sunt
________ şi _______.

CONCLUZII
Folosind Tabele de Scufundare NAUI şi Calculatorul de Timp de Scufundare NAUI, vă veţi
obişnui cu ele. Instructorul vă va ajuta la orice dificultăţi veţi avea. Amintiţi-vă că trebuie să
planificaţi şi să înregistraţi scufundările pentru a preveni răul de decompresie.
Scufundarea cu computere este mai uşoară decât cu calculele manuale, dar trebuie să ştiţi
să folosiţi tabelele în cazul în care nu sunt disponibile tabele. Computerele sunt folosite în mod
curent, şi probabil scafandrii nu vor mai folosi tabelele. Totuşi pentru versatilitate trebuie să
înţelegeţi tabelele şi principiile de funcţionare ale computerelor.
Citiţi manualul computerului pentru a cunoaşte bine cum să îl folosiţi. Luaţi manualul cu
dumneavoastră pentru orice scufundare.
Computerele şi tabelele nu înlătură riscul răului de decompresie. Efectuaţi mereu o oprire
preventivă de decompresie la finalul fiecărei scufundări şi fiţi prudenţi în folosirea computerelor şi
a tabelelor.

105
CAPITOLUL 6

Planificarea
Scufundării
Şi
Înregistrarea

106
 OBIECTIVE DE ÎNVĂŢARE

În acest capitol veţi învăţa:

• Despre planificarea pe termen scurt şi pe termen lung.
• Despre paşii de urmat pentru a efectua scufundările în siguranţă.
• Despre importanţa planificării scufundărilor.
• Despre importanţa înregistrării scufundărilor.

Pentru a reduce riscurile scufundărilor, este esenţial să planificaţi şi să pregătiţi scufundările

din timp. De asemenea, cea mai bună modalitate de a vă bucura de scufundări este planificarea
scufundărilor. Pentru scopurile noastre, planificarea înseamnă toate aranjamentele pe care le
faceţi pentru o scufundare, începînd de la planificarea datei la care doriţi sa faceţi scufundarea şi
până la încheierea scufundării planificate.
Planificarea este împărţită în:
• Planificare pe termen lung.
• Planificare pe termen scurt.
• Pregătirea pentru scufundare.
• Efectuarea scufundării.
• Verificarea după scufundare.
Trebuie să cunoaşteţi paşii planificării pentru a vă bucura cât mai mult de scufundările pe care
le efectuaţi. Planificarea vă asigură că aveţi toate echipamentele necesare în stare bună de
funcţionare, că ştiţi la ce să vă aşteptaţi la faţa locului şi vă ajută să evitaţi graba ultimului moment.
În unele cazuri, puteţi face scufundări doar dacă aţi făcut rezervări. Când voi, echipamentul vostru
şi coechipierul sunteţi bine pregătiţi pentru scufundare, aveţi cea mai mare şansă să aveţi o
experienţă plăcută, care este scopul scufundărilor sportive.

PLANIFICAREA PE TERMEN LUNG

Planificarea pe termen lung începe cu multe luni înainte de o excursie majoră. Şi pentru
scufundările la un loc din apropiere, planificarea începe cu mult înainte. Dacă aşteptaţi până în
noaptea sau chiar săptămâna premergătoare, pentru a începe planificarea, ar putea să fie prea
târziu pentru a pune totul la punct pentru o scufundare de succes.
Primul pas este planificarea obiectivului scufundării. De exemplu, vreţi să lucraţi la aptitudinile
de navigare sau să încercaţi o nouă cameră subacvatică.
Al doilea pas este selectarea locaţiei. Locaţia poate fi oriunde în lume şi poate dura câteva
minute sau câteva zile să ajungeţi acolo. Ar trebui să discutaţi şi locaţiile alternative în cazul în
care condiţiile sunt inacceptabile la prima locaţie. Amintiţi-vă să aflaţi dacă locaţia este o
rezervaţie marină, dacă sunt prezenţi pescari şi bărci, ş.a.m.d.
Dacă locul vă este necunoscut, trebuie cercetat. Sunt disponibile cărţi care furnizează
informaţii despre locaţiile cunoscute, dar ar trebui să găsiţi şi o persoană de contact în zona
respectivă pentru a obţine informaţii despre locul scufundării. Sursele includ centre de scufundare,
magazinele de scufundare, cluburile, instructorii de scufundare şi divemasterii. Cu cât puteţi afla
mai multe cu atât sunteţi mai bine pregătiţi.
Dacă este posibil, ar trebui să vedeţi locul înainte. Vă va arăta multe vis-a-vis de
accesibilitate, parcare, taxe, condiţii, facilităţi, puncte de intrare şi de ieşire. Aţi putea găsi
scafandri care să vă prezinte unele particularităţi şi vă pot explica cele mai bune proceduri pentru
acea locaţie. Nu uitaţi să investigaţi serviciile de urgenţă din zonă. De asemenea, nu uitaţi că se
pot schimba radical condiţiile în ziua scufundării.
Al treilea pas este să determinaţi data şi ora scufundării. Fiţi atenţi la activităţile conflictuale
care pot afecta data scufundării, inclusiv planurile făcute pentru noaptea de dinaintea scufundării.
Este neînţelept şi nesigur să vă scufundaţi în dimineaţa de după o petrecere târzie. Nu ar trebui să
consumaţi alcool 12 ore înainte de scufundare. Este chiar mai bine să nu consumaţi alcool 24 de
ore înainte de scufundare. Nu trebuie să fiţi mahmuri ci bine odihniţi
Dacă vă scufundaţi de pe mal, momentul din zi este important. Vânturile locale pot fi domoale

107
dimineaţa şi puternice după-amiaza, sau viceversa. Ar fi bine să planificaţi scufundarea la sfârşitul
fluxului deoarece vizibilitatea este de obicei mai bună.
Al patrulea pas sunt aranjamentele de călătorie. Începând de la cine conduce maşina, la
rezervări la avion, hotel sau închiriere barcă.
Al cincilea pas este determinarea echipamentului necesar. De exemplu, dacă temperatura
apei este diferită de temperatura cu care sunteţi obişnuit, poate vă trebuie un alt tip de costum.
Diferitele tipuri de costum vor schimba lesturile necesare pentru menţinerea flotabilităţii.
Verificaţi dacă vesta compensatoare sau detentorul au nevoie verificarea anuală. Dacă da,
faceţi verificarea la Centrul Pro NAUI din zona voastră, cu mult înainte de excursie.
Al şaselea pas este să vedeţi dacă aveţi nevoie de un curs NAUI Refresher Scuba
Experience. Dacă nu aţi făcut scufundări de 6 luni sau mai mult, un astfel de curs vă reaminteşte
cele învăţate. Trebuie de asemenea să fiţi într-o bună condiţie fizică. Exerciţiile fizice regulate
ajută la dezvoltarea rezistenţei. Una din cele mai bune metode de a vă menţine forma fizică
pentru scufundări, este să înotaţi regulat cu mască, snorkel şi labe.
Este vital să pregătiţi o listă cu ce aveţi de făcut. Ţineţi-o la îndemână pentru a adăuga pe
măsură ce apar idei noi. Centrele Pro NAUI au liste stas de verificare dacă nu doriţi să faceţi una.
Folosiţi această listă pentru a întocmi altele pentru viitoarele scufundări. Nu vă bazaţi pe memorie.
Anexa C prezintă un exemplu.

Verifică ce ai învăţat

Răspundeţi întrebărilor legate de planificarea pe termen lung:

1. Cei şase paşi sunt :

a. ___________________________________________
b. ___________________________________________
c. ___________________________________________
d. ___________________________________________
e. ___________________________________________
f. ___________________________________________

2. Ar trebui să planificaţi o excursie importantă cu ____________________ înainte de

excursie.

3. Ar trebui să planificaţi o excursie în apropiere cu ____________________ înainte.

PLANIFICAREA PE TERMEN SCURT

Planificarea pe termen scurt începe cu o săptămână înainte. Vă trebuie un inventar al

echipamentului şi să verificaţi că este în regulă şi gata să fie folosit. Faceţi reparaţiile pentru care
sunteţi calificat, cum sunt înlocuirea bucăţilor crăpate de la labe şi mască.
Evitaţi să aşteptaţi până în ultimul moment pentru a cumpăra lucrurile necesare excursiei.
Vedeţi de ce aveţi nevoie şi procuraţi-le din timp. Lucruri obişnuite sunt umplerea buteliilor,
peliculă, cremă de protecţie, medicamente pentru rău de mare, brevet de pescuit, baghete de
lumină pentru scufundări nocturne, dezaburitor pentru mască. Lista ar trebui să includă şi piese de
schimb pentru echipament. La împachetare verificaţi din nou lista de echipament.
O zi sau două înainte de excursie verificaţi starea vremii, starea apei, valurile, şi prognoza
meteo. Instructorul NAUI vă va sfătui asupra surselor de informare. Dacă ştiţi din timp că vreme
va fi nefavorabilă puteţi evita o excursie irosită.
Întotdeauna fiţi siguri să aveţi o copie a planurilor dumneavoastră la cineva. Includeţi în plan
următoarele:
• Destinaţia şi locurile de scufundare.
• Număr de telefon
• Data şi ora la care vă aşteptaţi să vă întoarceţi acasă.

108
 Astfel ajutorul poate fi chemat dacă întârziaţi mult. Nu uitaţi să informaţi persoana care are
planurile dacă intenţionaţi să întârziaţi.
Planificarea poate părea multă muncă, dar se uşurează şi este distractiv de făcut după
primele dăţi. Vă veţi distra să vorbiţi despre scufundări cu partenerul şi cu cei de la care obţineţi
informaţii.

Verifică ce ai învăţat

Răspundeţi întrebărilor legate de planificarea pe termen scurt:

4. Unele din lucrurile ce trebuie cumpărate sunt ___________________________

_______________________________________________________________

5. Ar trebui să lăsaţi o copie a planurilor la cineva pentru ca _________________

_______________________________________________________________

6. Verificaţi________________________________________________________cu câteva
zile înainte.

PREGĂTIREA SCUFUNDĂRII

Odată terminate pregătirile pe termen lung şi scurt, ar trebui să fie uşor de finisat detaliile de
ultim moment. În ziua de dinainte, strângeţi toate lucrurile şi echipamentul la un loc.
Împachetaţi totul în două genţi: una pentru echipament şi una pentru lucrurile personale.
Lucrurile personale includ un prosop, haine uscate de rezervă cum ar fi o jachetă, cameră ş.a.m.d.
Împachetaţi echipamentul în ordinea inversă a folosirii. Puneţi labele, masca (într-o cutie
protectoare) şi snorkelul la fundul genţii, vesta compensatoare şi detentorul deasupra, deoarece
acestea sunt asamblate de obicei primele pe butelie. Nu împachetaţi centura de lestare cu
echipamentul de scufundare. Va face bagajul prea greu.
Asiguraţi-vă că vă odihniţi bine noaptea şi evitaţi să beţi alcool cu 12 ore înainte. Este chiar
mai bine să nu beţi alcool cu 24 de ore înainte. Trebuie să fiţi odihniţi, in stare bună de sănătate şi
să vă simţiţi încrezători în legătură cu scufundarea.

Verifică ce ai învăţat

Răspundeţi întrebărilor legate de pregătirea scufundării:

7. Un lucru care trebuie să fie pus spre fundul bagajului este ________________
8. Un lucru care trebuie să fie deasupra bagajului este_____________________
9. Ar trebui să vă abţineţi să beţi alcool cu cel puţin ___________ore înainte de scufundare.

EFECTUAREA SCUFUNDĂRII

Când ajungeţi la locul ales, trebuie să cădeţi de acord asupra modului de a efectua
scufundarea înainte de a intra în apă. Acronimul SEABAG, este o modalitale bună de a vă aminti
paşii de urmat pentru a planifica o scufundare şi pentru verificare reciprocă a echipamentului.
SEABAG vine de la :
Observarea (Survey) locului
Planul de urgenţă (Emergency) şi informare
Activitatea
Flotabilitate (Buoyancy)
Aer
Echipament (Gear)
Vedeţi capitolul 3 pentru paşii flotabilitate, aer şi echipament. Paşii pentru cercetarea locului,
planul de urgenţă şi activitate sunt descrise în acest capitol. O listă de verificare pentru aceşti paşi

109
este inclusă în Anexa C.

OBSERVAREA

Înainte de a vă echipa, evaluaţi condiţiile de la faţa locului pentru a vedea dacă sunt
acceptabile pentru activitatea planificată. În cazul în care condiţiile sunt proaste, mergeţi la o altă
locaţie sau nu faceţi scufundarea. Nu vă fie teamă niciodată să spuneţi că nu vă simţiţi bine să
faceţi scufundări în condiţii rele. Scopul scufundării este distracţia şi nu e nici o distracţie când
sunt condiţii proaste.
Dacă vă decideţi să efectuaţi scufundarea, trebuie să hotărâţi cine este liderul echipei.
Aceasta este persoana responsabilă cu deciziile în timpul scufundării, inclusiv schimbarea
cursului, când să înceapă drumul înapoi şi ieşirea la suprafaţă. Partenerii pot oricând face sugestii,
dar majoritatea deciziilor trebuie luate de lider. Liderul nu trebuie neapărat să fie mai experimentat
sau cel mai calificat membru al echipei. Persoana care este cea mai familiarizată cu zona ar trebui
să conducă prima scufundare, iar coechipierul ar putea să o conducă pe următoarea iar apoi pot
alterna.

PLANUL DE URGENŢĂ

Trebuie să hotărâţi planul de rezervă, procedurile de urgenţă şi managementul accidentelor.

Hotărâţi ce faceţi dacă unul dintre voi rămâne fără aer sub apă. Hotărâţi ce faceţi dacă sunteţi
separaţi. Un plan pentru găsirea unui partener pierdut este sugerat în Capitolul 3 – Sistemul de
echipă.
Hotărâţi cum chemaţi ajutor la nevoie. Discutaţi paşii ce trebuie făcuţi dacă se întâmplă un
accident sau apare o urgenţă. Asiguraţi-vă că aveţi informaţii despre contactele de urgenţă din
zonă şi cel mai apropiat telefon funcţional. Acordaţi timp pentru aceste lucruri, la apariţia lor este
puţin timp. Accidentele pot apărea oricând. Fiţi pregătiţi pentru ele.

ACTIVITĂŢI

Există multe activităţi pe care le puteţi desfăşura în timpul scufundărilor, dar este bine să
selectaţi o singură activitate ca scop major pentru fiecare scufundare. Este neînţelept şi poate fi şi
nesigur, să încercaţi să combinaţi mai multe activităţi la o singură scufundare. Dacă încercaţi să
vânaţi peşti şi să faceţi poze într-o singură scufundare, este probabil să nu reuşiţi să o realizaţi pe
niciuna foarte bine. Ajută de asemenea ca partenerii să aibă interese comune.
Trebuie să cădeţi de acord asupra activităţii şi a obiectivului scufundării. Discutaţi ce doriţi să
faceţi, cum veţi desfăşura această activitate şi orice semne speciale. Trebuie de asemenea să
revedeţi şi semnalele standard. Comunicaţi cât mai mult posibil înainte de scufundare, deoarece
este mult mai dificil să o faceţi sub apă.
Trebuie hotărâte punctele de intrare şi de ieşire şi traseele de scufundare. Trebuie să
înţelegeţi amândoi traseul şi să îl aprobaţi.
Fixaţi limitele de adâncime, timp şi aer. Decideţi asupra adâncimii şi timpului în funcţie de
tabelele de scufundare sau a computerului de scufundare. Decideţi asupra punctului de întoarcere
şi de pornire spre punctul de ieşire.

Verifică ce ai învăţat

Răspundeţi întrebărilor legate de efectuarea scufundării:

10. SEA vine de la _________________________________________________

11. Prima decizie ce trebuie luată la faţa locului este ______________________

_____________________________________________________________

12. Leaderul este responsabil cu _____________________________________

110
 13. Ar trebui să aşteptaţi partenerul la suprafaţă _________ minute înainte de a chema
ajutor.

14. Ar trebui să verificaţi dacă telefonul cel mai apropiat _______, înaintea scufundării.

15. Planificarea activităţii ar trebui să includă fixarea limitelor de _____________

SCUFUNDAREA CONFORM PLANULUI

Trebuie să urmaţi planul stabilit. Nu trebuie să îl abandonaţi în mijlocul scufundării. Dacă ceva
se întâmplă ce vă face să modificaţi planul, ieşiţi la suprafaţă sau chiar ieşiţi suficient pentru a face
alt plan, decât să încercaţi să îl schimbaţi sub apă. Voi şi coechipierul vostru trebuiesă vă
sincronizaţi pe durata scufundării. Acest lucru este destul de dificil chiar şi când cădeţi de acord
asupra planului înainte de scufundare. Dacă unul din parteneri deviază de la plan se creează
confuzie.
Planificaţi totul înainte de scufundare. Amintiţi-vă unul altuia limitele de adâncime şi timp şi
urmăriţi planul pe toată durata scufundării. Atingerea scopului propus şi finalizarea scufundării
exact în locul planificat, este foarte satisfăcătoare. Consideraţi abilitatea de a planifica şi de a
executa un plan, ca pe o provocare. Acest lucru va mări satisfacţia şi va reduce riscurile.
Când sunteţi pregătiţi pentru scufundare, multe beneficii apar şi acestea merită tot timpul
petrecut plănuind şi pregătind scufundarea. Pe măsură ce lucraţi cu alte persoane pentru a vă
coordona scufundarea, munca va fi în primul rând mai uşoară şi în al doilea rând mai distractivă.
Vă veţi bucura mai mult atât de pregătirile pentru scufundare cât şi de scufundarea propriu zisă.

Verifică ce ai învăţat

Răspundeţi întrebărilor legate efectuarea planului:

16. Dacă un membru al echipei deviază de la plan se produce _______________

17. Planificarea şi abilitatea de a executa un plan cu rezultatele propuse este o

__________________ şi este şi ______________ când vă atingeţi obiectivul.

PLANUL DE REZERVĂ

Planul de rezervă este o parte importantă a planificării scufundării. Pentru fiecare pas din
plan, trebuie să aveţi un plan de rezervă. Când alegeţi o locaţie alegeţi şi una alternativă sau o
activitate alternativă în caz că sunt condiţii nefavorabile scufundării.
Când verificaţi echipamentul şi împachetaţi, luaţi echipament în plus dacă aveţi. Dacă mergeţi
în grup, membrii grupului ar putea probabil să aducă în plus un detentor, un BCD, labe, mască şi
snorkel. Este mult mai uşor să înlocuiţi o parte din echipament decât să o reparaţi la faţa locului.
Când planificaţi direcţia scufundării, fixaţi şi un alt traseu sau o altă ieşire în cazul în care
condiţiile se schimbă în timpul scufundării. Fiţi sigur că ştiţi ce să faceţi dacă partenerul are
probleme sub apă.

Verifică ce ai învăţat

Răspundeţi întrebărilor legate de planul de rezervă:

18. Când alegeţi o locaţie, alegeţi şi una _________________ sau o __________

______________________.

19. Când fixaţi un traseu pentru scufundare, fixaţi şi _______________________

111
 ÎNREGISTRAREA SCUFUNDĂRII

După fiecare scufundare, ar trebui să înregistraţi informaţiile despre scufundare într-un jurnal.
Iată rubricile jurnalului:
• Numărul scufundării
• Data
• Vizibilitatea în apă
• Presiunea aerului la început
• Presiunea aerului la final
• Adâncimea maximă
Pe partea dreaptă a paginilor Jurnalului NAUI sunt trei căsuţe pentru înregistrarea orelor de
scufundare. Folosiţi-le pentru a ţine evidenţa timpului total de scufundare. Cifra din căsuţa de Start
este aceeaşi cu cifra din căsuţa de Total al scufundării precedente. Cifra din căsuţa Timp de
Scufundare este numărul de minute al scufundării curente. Adunaţi numărul de minute al
scufundării curente la totalul din căsuţa Start şi puneţi noul total în căsuţa Total.
Sub aceste căsuţe sunt linii pentru înregistrarea:
• Locaţia scufundării
• Numele partenerului
• Observaţii asupra scufundării
Observaţiile despre scufundare pot include informaţii despre costumul de neopren şi
cantitatea de lest purtată, mărimea buteliei de aer, dacă v-a plăcut locul, ce aţi văzut, ş.a.m.d.
În josul paginii se află o zonă goală pentru înregistrarea informaţiilor referitoare la profilul de
scufundare din Fişa de Planificare a Scufundării NAUI de pe spatele Tabelelor de Scufundare
NAUI. Parte de jos are de asemenea spaţiu şi pentru semnătura instructorului dacă a fost o
scufundare de antrenament. În excursii, mulţi scafandri cer operatorului de scufundare să
semneze şi să ştampileze în acest spaţiu.
Făceţi-vă bunul obicei de a consemna aceste informaţii la sfârşitul zilei sau al fiecărei
scufundări. Informaţia va fi proaspătă în minte şi va fi uşor de înregistrat. Dacă vreţi să aşteptaţi
până la sfârşitul excursiei pentru a înregistra informaţiile, este probabil să uitaţi unele informaţii
importante.

Verifică ce ai învăţat

Răspundeţi întrebărilor legate de înregistrarea scufundării:

Enumeraţi trei lucruri pe care le consemnaţi în căsuţele din susul fiecărei pagini din jurnal:
_____________________________
_____________________________
_____________________________

În jurnalul NAUI, scopul căsuţelor Total Ore este să ____________________

Observaţiile despre scufundare includ _______________________________

NOTE:

112
CAPITOLUL 7

Soluţionarea
Problemelor
Sub Apă

113
 OBIECTIVE DE ÎNVĂŢARE

În acest capitol veţi învăţa:

• Metode generală de rezolvare a problemelor sub apă.

• Despre situaţii care apar sub apă şi cum pot fi prevenite sau rezolvate.
• Cum să ajutaţi un alt scafandru dacă are probleme.
• Despre primul ajutor pentru accidente acvatice.
• Despre importanţa practicilor de scufundare în siguranţă.

Scufundările presupun oricând un anumit grad de risc. Chiar dacă faceţi totul corect, există un
mic dar real pericol să vă răniţi, în timpul scufundării. Totuşi, accidentele de scufundare sunt rare
şi pot fi evitate prin rezolvarea micilor probleme din timp - înainte de a deveni probleme mari.

SITUAŢII CE POT APĂREA

Unele situaţii deranjante pot apărea în timp ce vă scufundaţi. Puteţi face faţă celor mai multe
din aceste situaţii dacă vă opriţi să le analizaţi şi să le trataţi cu calm. Atâta timp cât aveţi aer să
respiraţi, puteţi face faţă aproape oricărei situaţii. Ţineţi minte acest lucru şi curând veţi privi
problemele comune din timpul scufundării ca mici discomforturi, ceea ce de fapt şi sunt.

Metoda Generală de Rezolvare a Problemelor

Sunt trei paşi de făcut pentru a rezolva o problemă sub apă:

1. Opriţi-vă din activitate.
2. Controlaţi-vă şi analizaţi situaţia.
3. Acţionaţi pe baza analizei.
Ţineţi minte aceşti paşi şi veţi putea face faţă cu calm oricărei situaţii, prevenind totodată
agravarea acesteia.

Pierderea căldurii

Apa conduce căldura destul de eficient şi poate absorbi o cantitate mare de căldură cu foarte
mici schimbări de temperatură. Când sunteţi scufundaţi în apă fără o protecţie termică adecvată,
căldura corpului este rapid absorbită. Acest proces este numit conducţie.
Pierdeţi căldură de fiecare dată când inspiraţi şi apoi expiraţi, deoarece corpul încălzeşte
aerul inhalat. Puteţi pierde o cantitate importantă de căldură în acest fel. Acest efect se
accentuează cu adâncimea, deoarece densitatea aerului inhalat creşte odată cu presiunea.
Temperatura apei poate de asemenea să scadă odată cu creşterea adâncimii.
Cu cât vă scufundaţi mai adânc, cu atât este mai mare presiunea ce comprimă costumul. Cu
cât este mai comprimat costumul, cu atât scade şi izolaţia termică de care dispuneţi. Acest lucru
constituie un dezavantaj, deoarece cu cât vă scufundaţi mai adânc şi apa de obicei devine mai
rece. Acesta este un alt motiv bun pentru care să limitaţi adâncimea scufundării. Scufundările sunt
mai distractive şi mai sigure, când vă simţiţi confortabil din punct de vedere termic.
Dacă organismul pierde suficientă căldură apare o condiţie medicală numită hipotermie. În
limba greacă hipo înseamnă scăzut şi termia înseamnă temperatură. Simptomele pierderii căldurii
corporale sunt:
• Pierderea forţei musculare.
• Crampe musculare.
• Amorţeli la nivelul membrelor, sau inabilitatea de a folosi degetele sau mâinile.
• Accelerarea respiraţiei fără intensificarea activităţii.
• Tremurături.
• Oboseală.
• Pierderea abilităţii de a gândi clar.
114
 Dacă ignoraţi aceste simptome şi corpul continuă să piardă căldură, veţi avea probleme
medicale serioase. Bătăi neregulate ale inimii, inconştienţă şi chiar moartea, pot surveni.
Dacă vi se face frig, trebuie să vă încălziţi. Întrerupeţi scufundarea şi ieşiţi din apă. Îmbrăcaţi-
vă cât mai repede cu haine uscate şi călduroase. Straturile de haine sau păturile ajută şi ele la
păstrarea căldurii. Băuturile calde ajută, dar evitaţi-le pe cele cu cofeină şi alcool. O baie caldă,
dar nu fierbinte ajută de asemenea.
Băile fierbinţi nu sunt recomandate după scufundările adânci, deoarece pot mări riscul
apariţiei bolii de decompresie, sau pot cauza alte probleme pe măsură ce sângele rece este
îndepărtat de la extremităţi. Băile fierbinţi trebuie evitate în cazurile grave de pierdere a căldurii.
Este necesar ajutor medical.
Există mai multe modalităţi de a evita pierderea căldurii sub apă. Unele din acestea sunt
naturale, dar altele necesită acţiune din partea voastră. Prima modalitate a organismului de a
reduce pierderea de căldură încetinirea circulaţiei sanguine la nivelul membrelor. Astfel căldura
este conservată în partea centrală a corpului ce conţine organele vitale. Odată ce temperatura
internă a organismului scade suficient, începeţi să tremuraţi.
Tremurăturile indică răcirea. În mod normal, scopul tremuratului este producerea de căldură,
dar sub apă nu ajută şi poate chiar agrava situaţia. Trebuie să vedeţi tremuratul ca un semn că
trebuie încheiate activităţile de scufundare, până vă reveniţi.
Dacă mâncaţi o masă echilibrată cu două ore înainte de scufundare corpul are suficiente
resurse pentru a produce căldura necesară. Nivelul de activitate din timpul scufundării
influenţează, de asemenea, cât de multă căldură este produsă. Înotul într-un ritm moderat ajută la
generarea de căldurii. Ţineţi minte că exerciţiile grele sunt dificile sub apă şi duc la consumul rapid
al aerului.
Cea mai bună apărare în apele reci este folosirea unei cantităţi suficiente de izolaţie termică.
Dacă vi se face frig în timpul scufundării, trebuie să purtaţi mai multă izolaţie. Dacă deja purtaţi un
costum umed complet cu cagulă, botoşei, mănuşi şi totuşi vă este frig, ar putea fi nevoie să treceţi
la un costum uscat. Dacă folosiţi un costum uscat şi tot vă este frig ar trebui să încercaţi mai multă
izolaţie sau un alt tip de subveşmânt. Este foarte important să acoperiţi zonele cu pierderi mari de
căldură, capul, mâinile, toracele, zona inghinală şi gâtul. Cu o izolaţie potrivită puteţi sta confortabil
în aproape orice mediu de scufundare.
Trebuie să învăţaţi să recunoaşteţi pierderea de căldură ca o problemă serioasă în timpul
scufundării. Trebuie să întrerupeţi scufundarea când vi se face frig. Încălziţi-vă complet înainte de
o altă scufundare. Dacă purtaţi suficientă izolaţie, recunoaşteţi simptomele pierderii de căldură şi
răspundeţi corect, puteţi evita problemele legate de pierderea de căldură.

Supraîncălzirea

Majoritatea persoanelor se gândesc mai degrabă la problemele asociate cu menţinerii căldurii

în apă rece, decât la cele de supraîncălzire. Problemele cu supraîncălzirea apar de obicei la
suprafaţă când vă pregătiţi de scufundare, dar pot apărea şi în timpul scufubdărilor în apele mai
calde.
Costumul previne pierderea de căldurii, iar la suprafaţă face acelaşi lucru. Acest fapt poate
provoca probleme serioase datorită supraîncălzirii înainte, în timpul şi după scufundare.
Reacţia organismului la supraîncălzire (hipertermie) este de a transpira. Astfel se poate
scădea temperatura organismului pe măsură ce umiditatea se evaporă prin piele. Din păcate,
ecest lucru nu funcţionează atunci când sunteţi acoperiţi din cap până în picioare de costumul
umed sau uscat.
Dacă vă supraîncălziţi şi nu faceţi ceva pentru a vă răcori, veţi prezenta următoarele
simptome, sau doar unele dintre ele:
• Piele palidă, umedă, lipicioasă.
• O senzaţie de slăbiciune şi oboseală.
• Dureri de cap.
• Greţuri şi posibil, vărsături.
Ar trebui să acţionaţi imediat pentru a micşora temperatura corpului. Dacă sunteţi în costum
intraţi în apă pentru a vă răcori. Dacă nu puteţi face acest lucru, scoateţi costumul şi udaţi-vă
115
pentru a vă răci. Dacă nu vă e greaţă, puteţi bea apă rece pentru a rehidrata organismul. Nu staţi
la soare şi odihniţi-vă până dispar simptomele.
Dacă nu luaţi aceste măsuri, temperatura corpului va continua să crească, reacţiile de
autorăcire vor înceta. Ceea ce conduce la o problemă medicală gravă, posibil mortală, nimită
hipertermie Pielea unei asemenea victime este uscată şi fierbinte la atingere. Trebuie să primiţi
ajutor medical de urgenţă.
Pentru a preveni supraîncălzirea, nu vă grăbiţi la îmbrăcarea costumului şi nu staţi în soare.
Dacă este necesar, udaţi costumul înainte de îmbrăcare.

Crampele musculare

Frigul, efortul, folosirea incorectă a labelor, circulaţia îngreunată, sau o combinaţie a acestor
factori pot provoca crampe musculare, ce apar în general la picioare. Cea mai bună cale de a
rezolva aceste probleme este de a le preveni înainte ca ele să apară. Evitaţi răcirea organismului,
extenuarea şi nu purtaţi costume prea strâmte.
Dacă aveţi crampe, întindeţi muşchiul respectiv şi masaţi-l. Pentru crampe la talpa piciorului,
sau gambă, trageţi uşor de vârful labei în timp ce îndreptaţi piciorul. Astfel veţi întinde muşchiul
respectiv. Întindeţi cu grjă muşchiul altfel puteţi provoca leziuni muşchiului sau tendoanelor.
Odată scăpaţi de crampe, odihniţi-vă şi apoi continuaţi scufundarea într-un ritm mai scăzut.
Puteţi încerca şi o altă modalitate de înot cu labele, pentru a evita reapariţia crampelor.

Agăţările

Agăţările apar de obicei în plantele subacvatice, năvoade sau fire de pescuit. Ar trebui să
aveţi un cuţit pentru a vă elibera, dar rareori aceasta este prima reacţie la agăţare. Întâi, opriţi-vă
din activitate şi controlaţi-vă. Apoi, determinaţi unde sunteţi prins şi ce anume v-a prins. Păstraţi-
vă calmul.
Puteţi să vă eliberaţi singuri înlăturând planta, sau plasa de echipament, sau cu ajutorul
coechipierului. Uneori puteţi să inversaţi direcţia pentru a vă elibera. Nu uitaţi că aveţi controlul
flotabilităţii şi vă puteţi mişca în sus şi în jos. Evitaţi să vă răsuciţi, de obicei aşa se înrăutăţeşte
situaţia.
Unul din cele mai probabile puncte de agăţare este valva buteliei şi treapta întâi a
detentorului. Din păcate, nu puteţi vedea ceastă zonă, aşa că semnalizaţi partenerul şi cereţi-i să
vă ajute. Dacă partenerul nu este în aptopiere, puteţi să vă scoateţi unitatea scuba, să vă eliberaţi,
iar apoi să vă puneţi unitatea scuba înapoi.
Dacă niciuna din aceste acţiuni nu vă eliberează, ar trebui să folosiţi un cuţit. Fiţi atenţi şi
lucraţi încet. Panica este cel mai rău inamic în această situaţie şi nu agăţarea în sine.

Dezorientarea şi Vertijul

Dezorientarea, a nu ştii unde sunteţi, sau efectiv a nu ştii unde e sus şi unde e jos, poate
apărea din mai multe cauze. Lipsa reperelor, când nu puteţi vedea nimic în jur, poate apărea la
scufundările cu slabă vizibilitate şi pe timp de noapte. Lipsa reperelor poate cauza ameţeală sau
vertij. Probleme la urechi, un timpan rupt, sau probleme de egalizare a urcării şi coborârii, pot de
asemenea cauza vertij.
Pentru a depăşi starea de dezorientare, trebuie să treceţi peste ameţeală şi să stabiliţi care
este direcţia în sus. Pentru a trece de ameţeală, ţineţi-vă de un obiect solid sau îmbrăţişaţi-vă
până trece. Nu închideţi ochii. Pentru a vedea care este direcţia în sus, uitaţi-vă la bule. Aerul
mereu va urca spre suprafaţă.
Ar trebui să amânaţi scufundările nocturne sau cu vizibilitate reduse, până când dobândiţi
încredere prin scufundări cu bună vizibilitate.
Dacă aveţi probleme la urechi, ce nu vă permit să egalizaţi presiunea din urechea medie,
puteţi avea ameţeli. Ameţelile apar uneori în timpul ascensiunii, când o ureche se egalizează mai
repede decât cealaltă. Vertijul va trece în câteva momente. Nu vă impacientaţi dacă ameţiţi.
Problemele cu dezorientarea sunt rareori grave. Cea mai probabilă problemă este aceea de a
116
nu ştii poziţia în care vă aflaţi, faţă de locul unde aţi vrea să ajungeţi. Dezvoltaţi-vă abilitatea de
orientare prin navigarea naturală sau cu busola şi va fi puţin probabil să experimentaţi neplăcerea
dezorientării.

Dificultăţi cu echipamentul

Astfel de probleme includ echipamente care sunt, sau devin nepotrivit ajustate, desfăcute, sau
pierdute. Includ de asemenea echipamente care se defectează. Orice scafandru bun poate face
faţă acestor situaţii, aşa că şi voi veţi dori să învăţaţi să le faceţi faţă. Instructorul vă va ajuta la
dezvoltarea acestor abilitaţi, cerându-vă să rezolvaţi probleme tipice, pe masură ce avansaţi în
antrenamentul vostru.
Puteţi ajusta aproape orice piesă a echipamentului în timp ce vă aflaţi sub apă. Dacă doriţi să
faceţi o ajustare, gândiţi-vă întâi ce trebuie să faceţi, lucraţi încet şi deliberat pentru a face
ajustarea. Dacă deveniţi agitaţi, opriţi-vă, calmaţi-vă gândiţi-vă ce aveţi de făcut şi începeţi din
nou, încet. Lucrul cu echipamentul sub apă, ajută la menţinerea aptitudinilor de scufundare.
Puteţi să vă pierdeţi masca, snorkelul, labele sau centura de lestare, în timpul scufundării.
Fiecare piesă a echipamentului este necesară pentru scufundare, dar ar trebui fie să puteţi
recupera obiectul şi să continuaţi scufundarea, sau să puteţi ieşi la suprafaţă fără el. Exersaţi
înotul fără anumite părţi ale echipamentului, pentru a vă dezvolta capacitatea de a face faţă
acestor tipuri de situaţii.
Ocazional, inflatorul vestei compensatoare se poate bloca în poziţia deschis, ceea ce
cauzează umflarea vestei. Dacă acest lucru se întâmplă, trebuie să scoateţi surplusul de aer şi să
deconectaţi furtunul inflatorului. În caz contrar, puteţi avea o ascensiune necontrolată, care poate
provoca suprapresiune pulmonară sau boala de decompresie. Dacă furtunul pe care l-aţi
deconectat continuă să scoată aer, trebuie să urcaţi imediat, cu o viteză normală, deoarece sursa
de aer va fi rapid consumată.
O modalitate de a încetini o urcare în balon este să vă poziţionaţi corpul orizontal, paralel cu
suprafaţa apei, cu faţa în sus. Desfaceţi cât mai larg mâinile şi picioarele, ţinând labele paralele cu
suprafaţa apei. Astfel se va mări suprafaţa şi frecarea pentru a încetini ascensiunea.
Detentoarele nu se blochează în poziţia închis. De obicei, orice defecţiune cauzează un free-
flow (curgere continuă a aerului). În această situaţie, sau dacă detentorul se umple cu apă,
datorită unei unei defecţiuni la valva de evacuare, trataţi situaţia ca o situaţie fără aer. Urmaţi
procedurile din Capitolul 3 pentru rezolvarea acestor situaţii.

Răul de mare

Răul de mare este o situaţie neplăcută pentru oricine. Apare când semnalele de la urechea
internă şi semnalele de la ochi la creier, nu sunt la fel. Dacă nu vă simţiţi bine pe barcă, urmaţi
aceste sfaturi pentru a preveni răul de mare:
• Nu consumaţi mâncăruri grase.
• Nu staţi în cabină sau în locuri închise pe barcă.
• Staţi la mijloc între prova (faţa) şi pupa (spatele) bărcii şi între tribord (dreapta) şi
babord (stânga). Acesta este punctul de mijloc şi cel mai stabil al navei.
• Uitaţi-vă la orizont.
Dacă trebuie să vomitaţi, mergeţi în partea barcii opusă celei din care bate vântul. Nu folosiţi
toaleta.
Mulţi scafandri, cărora le este puţin rău pe barcă, se simt mai bine odată ce intră în apă. Nu
trebuie să vă scufundaţi dacă vomitaţi sau vă simţiţi foarte rău, datorită riscului de a inhalare a
vomei prim detentor. Acest lucru poate cauza înecul, poate leza plămânii sau poate cauza infecţii.
Dacă şiţi că vi se face rău şi evitaţi acest lucru folosind pastile, este permisibil. Dacă luaţi
pastile, acestea nu trebuie să cauzele ameţeli sau alte efecte periculoase pentru scufundare.
Trebuie să testaţi pastilele şi efectele lor, cu mult înainte de ziua scufundării. Aveţi grijă deoarece,
datorită presiunii, efectele pot fi mult diferite, deci fiţi atenţi la efectele medicamentelor la presiune.
Dacă aşteptaţi să se mişte barca pentru a lua medicamente este prea târziu. Pentru cele mai
bune rezultate, ar trebui să începeţi să le luaţi în noaptea dinaintea scufundării. Utilizaţi
117
instrucţiunile de dozaj ale producătorului.

Înec şi Tuse

Este posibil să inhalaţi puţină apă când respiraţi prin detentor sub apă şi să vă înecaţi. Ar
trebui să preveniţi acest lucru prin:
• Ridicaţi limba pe cerul gurii pentru a forma o barieră împotriva picăturilor de apă ce
ar putea intra în gură şi apoi în gât.
• Efectuaţi cu grijă prima inspiraţie după ce aţi golit snokelul sau detentorul.
Dacă trebuie să tuşiţi, ţineţi detentorul sau snorkelul în gură. Păstrarea muştiucului în gură vă
împiedică să mai respiraţi altă apă, ce ar putea înrăutăţi sitaţia. Înghiţiţi de câteva ori rapid pentru
a ajuta revenirea. Aveţi încredere în detentor. Puteţi tuşi sau strănuta în el şi prin el.
Vă puteţi îneca temporar dacă apa ajunge în trahee, spre plămâni. Dacă acest lucru se
întâmplă, ar putea fi greu sau imposibil să respiraţi fără un efort considerabil pentru câteva
momente. Relaxaţi-vă corpul şi aşteptaţi să se relaxeze căile respiratorii pentru a relua respiraţia
normală.

Senzaţia de lipsă a aerului

De fiecare dată când aveţi această senzaţie, fie sub apă, fie la suprafaţă, sau dacă simţiţi că
detentorul nu furnizează suficient aer, opriţi-vă din ceea ce faceţi şi relaxaţi-vă. Concentraţi-vă să
respiraţi încet şi adânc, iar senzaţia de lipsă a aerului va trece. Asiguraţi-vă că exhalaţi complet!
Dacă robinetul buteliei nu este complet deschis, este posibil ca valva să restricţioneze fluxul
de aer. Dacă acul manometrului scade la fiecare inhalare, acesta este un semn al restricţionării
fluxului de aer. Este şi motivul pentru care trebuie să vă uitaţi la manometru când verificaţi
funcţionarea detentorului în timpul asamblării echipamentuilui. Deschideţi valva singuri dacă
ajungeţi, sau cereţi partenerului să o facă.

Rezumat

Abilitatea de a rezolva aceste probleme minore fără a deveni stresaţi, arată că sunteţi un
scafandru bun şi talentat. Până la sfârşitul antrenamentului, ar trebui să vă simţiţi capabili să
preveniţi sau să faceţi faţă problemelor descrise aici. Sentimentul de încredere vă va relaxa şi vă
va ajuta să vă bucuraţi pe deplin de scufundări.

Verificarea cunoştinţelor

Revedeţi următoarele situaţii şi identificaţi cel puţin o măsură corectă ce poate fi luată pentru
a le preveni:
1. Răcirea.
2. Supraîncălzirea.
3. Crampele musculare.
4. Agăţarea.
5. Vertijul
6. Blocarea mecanismului inflatorului.
7. Răul de mare.
8. Tusea.
9. Senzaţia de lipsă a aerului.

ASISTAREA ALTOR SCAFANDRI

Ca scafandru, aveţi două responsabilităţi faţă de coechipier. Întâi, trebuie să ajutaţi la

prevenirea apariţiei problemelor. Apoi, trebuie să ajutaţi partenerul să treacă peste problemele ce
apar.
Aşa cum aţi învăţat în capitolul precedent, problemele din timpul unei scufundări pot fi
118
clasificate ca incidente minore sau urgenţe. Această parte descrie cum să ajutaţi un partener să
treacă peste problemele minore. Situaţiile descrise aici sunt rare şi ar trebui prevenite înainte ca
ele să apară. Totuşi, trebuie să ştiţi ce să faceţi dacă apar.
Cele mai multe probleme apar mai degrabă la suprafaţă decât sub apă. Dacă partenerul are
nevoie de ajutor la suprafaţă, sunt trei măsuri pe care trebuie să le luaţi:
1. Ajutaţi partenerul să-şi stabilească flotabilitatea.
2. Ajutaţi partenerul să se relaxeze, să respire adânc şi să se odihnească.
3. Acordaţi asistenţă după cum este nevoie.
Încurajaţi partenerul şi dacă este posibil ajutaţi-l fără a interveni direct. Stabiliţi-vă o
flotabilitate pozitivă pentru voi şi ţineţi minte să controlaţi nivelul propriu de efort. Scopul principal
este să rămâneţi aproape de partener, să îl încurajaţi şi să îl sfătuiţi.

Stabilirea flotabilităţii

Vă puteţi ajuta partenerul să-şi stabilizeze flotabilitatea în mai multe feluri. Dacă îi spuneţi să
umfle vesta compensatoare sau să arunce centura de lestare, iar el/ea reacţionează
corespunzător, este cea mai bună cale de a-l ajuta la stabilirea flotabilităţii şi redobândirea
controlului. Dacă nu răspunde indicaţiilor, întindeţi-i un obiect plutitor pentru a se ţine de el. S-ar
putea să fie necesar să îl ajutaţi să-şi umfle vesta sau să arunce centura.

Odihna şi Respiraţia

Odată stabilită flotabilitatea, cereţi partenerului să se odihnească şi să respire adânc. Amintiţi-

i că trebuie să expire complet. Spuneţi-i să arunce orice obiecte pe care le ţine în mâini sau luaţi-le
voi.

Acordarea asistenţei

Încercaţi să-l faceţi pe partener să îşi rezolve singur problema. Dacă nu este posibil, sau dacă
instrucţiunile nu sunt urmate, va trebui să îl ajutaţi direct. Cel mai bun ajutor este cel acordat cât
mai natural – chiar neobservat. Ajutorul poate consta în întinderea unei crampe, rezolvarea unei
probleme cu echipamentul sau asistarea la punctul de ieşire.
Dacă trebuie să vă ajutaţi partenerul prin apă, puteţi folosi diferite tehnici de înot sau de
tractare. Puteţi împinge partenerul prin apă folosind poziţia do-si-do. Puneţi partenerul orizontal în
apă cu faţa în sus. Puneţi braţul vostru peste braţul şi pe sub umărul partenerului, prindeţi partea
de sus a vestei compensatoare, din spatele cefei şi împingeţi. Această tehnică permite un bun
control şi favorizează o bună comunicare, între parteneri.
O altă tehnică este împingerea pe bicepşi. Este similară cu tehnica anterioară, dar puneţi
braţul stâng pe bicepşi şi împingeţi. Şi această tehnică permite o bună comunicare.
Puteţi de asemenea să împingeţi coechipierul folosind tehnica împingerii labelor. Puneţi
partenerul la orizontală cu picioarele întinse şi cu faţa în sus. Fixaţi-i picioarele lui pe umerii voştrii
şi prindeţi-l pe sub picioare, în spatele genunchilor. În această poziţie puteţi împinge uşor
partenerul prin apă.
Nu permiteţi niciodată unui scafandru să înoate singur spre mal sau spre o barcă. Ar trebui,
împreună cu coechipierul, să repetaţi din când în când aceste tehnici, pentru că trebuie să ştiţi atât
să acordaţi cât şi să primiţi ajutor.

Verificarea cunoştinţelor

Răspundeţi la următoarele întrebări referitoare de asistarea altor scafandri:

10. Cele două responsabilităţi faţă de partener sunt _________________________ şi

_______________________________.
11. Majoritatea problemelor apar _________________________________________
12. Cei trei paşi în acordarea ajutorului sunt _______________________________,
119
 ________________________________ şi ______________________________

SALVĂRILE

Scafandrii pot de obicei evita problemele sub apă. Dacă nu, frecvent pot trece de ele fie
singuri, fie ajutaţi de partener. Majoritatea urgenţelor în apă sunt evitabile şi multe dintre ele apar
datorită încălcării regulilor de siguranţă.
Ca scafandru, trebuie să cunoaşteţi bazele efectuării unei salvări complete pentru un
scafandru incapacitat, chiar dacă este puţin probabil că va trebui să aplicaţi vreodată ceea ce aţi
învăţat. Dar dacă va trebui să salvaţi pe cineva, veţi şti ce să faceţi. Antrenamente mai
aprofundate ale tehnicilor de salvare, sunt disponibile în cadrul cursului NAUI Scuba Rescue
Diver. Acest curs este recomandat oricărui scafandru.
O urgenţă în timpul scufundărilor apare atunci când un scafandru îşi pierde cunoştinţa şi,
posibil, nu respiră. Cauzele includ înecul, suprapresiunea pulmonară, răni la cap, sau
medicamentele din corpul scafandrului. Aceste situaţii sunt rare, dar trebuie să fiţi în stare să
acordaţi ajutor dacă un scafandru devine incapabil să aibă grijă de el însuşi. Dacă găsiţi un
scafandru inconştient sub apă, trebuie cât mai repede scos la mal, sau pe barcă, unde poate fi
efectuată procedura de resuscitare, dacă este necesar, şi unde se poate obţine asistenţă
medicală.

La suprafaţă

Dacă un scafandru este aparent inconştient la suprafaţă, urmaţi aceşti paşi pentru a efectua
salvarea:
1. Stabiliţi-vă o flotabilitate pozitivă.
2. Stabiliţi contactul cu victima pentru a vedea dacă este inconştientă sau poate răspunde.
3. Poziţionaţi victima cu faţa în sus şi stabiliţi-i flotabilitatea. Obţineţi acest lucru prin umflarea
vestei compensatoare sau prin aruncarea centurii de lestare.
4. Strigaţi şi semnalizaţi după ajutor.
5. Scoateţi-vă masca.
6. Scoateţi masca victimei.
7. Priviţi, ascultaţi şi simţiţi dacă victima respiră.
8. Începeţi respiraţia artificială dacă victima nu respiră şi dacă malul sau barca este la mai
mult de 50 de metri. Vedeţi mai departe în acest capitol procedura de Respiraţie Artificială
În Apă.
9. Continuaţi respiraţia de salvare pe în timp ce transportaţi victima spre punctul de ieşire.
Instructorul vă va arăta tehnica de transport do-si-do care permite acest lucru.
Trebuie să vă antrenaţi şi să repetaţi pentru a deveni eficient la respiraţia sub apă. Numai
paşii de bază sunt învăţaţi în cursul NAUI Scuba Diver. Cursul NAUI Scuba Rescue Diver vă
învaţă alte tehnici mai avansate, inclusiv cum să scoateţi echipamentul victimei şi pe al
dumneavoastră în timpul transportului. Echipamentul trebuie îndepărtat înainte de a scoate victima
din apă.

Sub apă

Dacă găsiţi o victimă aparent inconştientă sub apă, prima grijă este să o scoateţi la suprafaţă.
Folosiţi următorii paşi pentru a salva un scafandru sub apă.
1. Stabiliţi contactul cu victima pentru a vedea dacă este inconştientă sau poate răspunde.
2. Poziţionaţi victima cu faţa în sus şi verificaţi masca. Dacă există apă în mască şi
scafandrul nu respiră, scoateţi masca pentru ca aerul în expansiune, datorită scăderii
presiune în timpul urcării ridicată, să nu forţeze apa să intre pe trahee, înspre plămâni.
3. Dacă scafandrul respiră, ţineţi-i detentorul în gură în timp ce urcaţi la suprafaţă.
4. Dacă nu respiră, lăsaţi în pace detentorul.
5. E posibil să trebuiască să aruncaţi centura de lestare a victimei, pentru a mări flotabilitatea.
Aceasta vă va permite să ridicaţi victima la suprafaţă, fără prea mare efort.
120
 6. În timpul urcării, controlaţi ascensiunea scoţând aer din BC-ul victimei. Totuşi, dacă începe
să se ridice prea repede şi nu puteţi controla urcarea, daţi-i drumul şi controlaţi-vă
ascensiunea. Nu trebuie să deveniţi a doua victimă.
7. Dacă este nevoie, stabiliţi flotabilitatea victimei când ajungeţi la suprafaţă. Puteţi face acest
lucru prin umflarea BC-ului sau prin scoaterea centurii de lestare, dacă nu aţi făcut deja
acest lucru.
8. Semnalizaţi după ajutor.
9. Plasaţi victima în poziţia do-si-do pentru transport.
10.Scoateţi-vă masca.
11.Scoateţi masca şi detentorul victimei, dacă mai sunt la loc.
12.Priviţi, ascultaţi şi simţiţi dacă victima respiră.
13.Începeţi respiraţia artificială dacă victima nu respiră şi dacă malul sau barca se află la mai
mult de 50 de metri. Vedeţi mai departe în acest capitol procedura de Respiraţie Artificială
În Apă.
14.Continuaţi respiraţia de salvare în timp ce transportaţi victima spre punctul de ieşire.

Respiraţie artificială sub apă

Folosiţi următoarea procedură pentru a efectua respiraţie artificială în apă:

1. Plasaţi victima în poziţia do-si-do.
2. Folosiţi mâna din afară pentru a mişca încet capul victimei pe spate, pentru a
deschide căile respiratorii.
3. Deschideţi gura victimei pentru a fi siguri că nimic nu obstrucţionează.
4. Verificaţi să vedeţi dacă victima respiră folosind următoarea metodă:
• Uitaţi-vă dacă pieptul se ridică şi coboară. Poate fi dificil de văzut, în funcţie de
echipamentul purtat de victimă.
• Ascultaţi cu urechea dacă iese aer pe nas sau pe gură.
• Simţiţi dacă aerul vă loveşte obrajii sau buzele când le apropiaţi de gura victimei.
5. Dacă victima nu respiră, prindeţi-i nasul, rotiţi-i faţa spre voi şi efectuaţi două
insuflaţii.
6. Efectuaţi câte o insuflaţie la fiecare 5 secunde. Instructorul vă va arăta cum să
număraţi secundele.
7. Continuaţi să efectuaţi câte o insuflaţie la 5 secunde.
Atenţie să nu intre apă în gura victimei, care apoi să-i fie împinsă în plămâni. Trebuie să ţineţi
apa în afara plămânilor victimei. Dacă distanţa până la mal sau la barcă nu este mică, continuaţi
procedura de salvare în timpul transportului. Cel mai important lucru este să duceţi victima la
punctul de ieşire unde procedura completă de resuscitare poate fi efectuată, dacă este nevoie,
sau unde asistenţă medicală poate fi obţinută.
Învăţaţi să vă dozaţi efortul pentru a nu vă extenua. Până la sfârşitul acestui curs, veţi fi
capabili să efectuaţi paşii de bază ai respiraţiei artificiale în apă, dar este nevoie de antrenament
suplimentar şi practică pentru a deveni eficient. Antrenamentul suplimentar de prim ajutor,
resuscitare, administrare de oxigen şi salvarea scafandrilor sunt foarte utile şi puternic
recomandate.

Verificarea cunoştinţelor

Răspundeţi la următoarele întrebări referitoare la salvări:

13. O urgenţă apare când un scafandru este _____________________________
14. Patru tipuri de antrenamentrecomandate pt situaţii de urgenţă sunt: ______________,
_____________, ______________ şi _______________.
15. Prima măsură pentru asistarea unui scafandru inconştient la suprafaţă, este
_____________________________________________________________
16. Prima grijă când găsiţi un scafandru inconştient sub apă este: ____________
____________________________
17. Cele mai importante puncte în efectuarea respiraţiei artificiale sunt ________
121
 __________________ şi _________________________________________
18. Cel mai important lucru de făcut pentru un scafandru în apă, ce nu respiră este
_________________________________________________________

URGENŢE ŞI PRIM AJUTOR

Pentru a fi un partener de scufundare calificat, trebuie să vă puteţi asista sau salva

coechipierul, să acordaţi primul ajutor potrivit şi să faci faţă unei urgenţe. În timp ce puţine
accidente sunt mortale, răniri şi chiar fatalităţi apar, la fel ca în majoritatea activităţilor fizice.
Trebuie să fiţi pregătiţi să faceţi faţă unei game destul de largi de răniri, de la tăieturi şi julituri
provocate de fauna marină, până la stop respirator şi cardiac. S-ar putea să fiţi singura persoană
disponibilă pentru a acorda primul ajutor.

A fi pregătit

Pentru a vă pregăti să faceţi faţă urgenţelor, aveţi nevoie de antrenament, echipament de

urgenţă, contacte şi plan în caz de urgenţă, precum şi determinarea de a acţiona. Prima regulă a
primului ajutor este "Nu răni mai tare". Cea mai bună cale de a urma această regulă este să
continuaţi pregătirea pentru primul ajutor, resuscitare, şi tehnici de salvare. Repetarea de câteva
ori pe an cu partenerul, vă va ajuta la menţinerea abilităţilor de a acţiona în cazuri de urgenţă.
Echipamentul de urgenţă poate fi divers. Ca minim necesar, trebuie să aveţi o trusă de prim
ajutor. O listă cu componentele acestei truse este sugerată în Anexa C. Alte echipamente folosite
sunt o unitate de oxigen (dacă sunteţi pregătit pentru folosirea ei), o pătură, o sursă de apă dulce,
curată. Trebuie să aveţi echipamentul de urgenţă disponibil la faţa locului. Înlocuiţi orice
echipament, imediat după folosire.
Oxigenul este extrem de important pentru tratarea accidentelor grave de scufundare, cum ar fi
embolia gazoasă, boala de decompresie, cazuri apropiate de înec. Foarte puţine zone interzic
folosirea oxigenului de către persoane fără pregătire medicală. Majoritatea zonelor acceptă
pregătirea pentru administrarea oxigenului de către organizaţii recunoscute cum e şi NAUI. Vorbiţi
cu instructorul despre legile din zona voastră. Bărcile pentru scufundări sunt de obicei echipate cu
sisteme de oxigen pentru cazuri de urgenţă. Primul ajutor la faţa locului este mai eficient dacă
puteţi administra oxigen.
Trebuie de asemenea să ştiţi cum să chemaţi ajutor. În majoritatea zonelor, trebuie să ştii pe
cine să chemi pentru asistenţa medicală sau pentru evacuare şi transport. Întotdeauna asiguraţi-
vă că ştiţi numărul pentru alertarea serviciului local de urgenţă din zona în care vă aflaţi.
Divers Alert Network (DAN) este o reţea internaţională pentru urgenţe, care poate furniza
consultanţă, informaţii despre camere hiperbarice şi medici calificaţi, transport şi tratament printr-
un simplu telefon, disponibil 24 de ore din 24 (919) 684-8111. Sediul DAN este în Carolina de
Nord, SUA. DAN are şi numere de urgenţă în toată lumea pentru a ajuta în caz de urgenţă.
Scrieţi numerele pentru urgenţe pe o foaie şi puneţi şi bani de telefon într-o cutiuţă în trusa de
prim ajutor.
Ultima cerinţă pentru pregătire este determinarea de a acţiona. Majoritatea persoanelor
preferă să stea şi să urmărească. Trebuie să vă hotărâţi din timp să acţionaţi dacă sunteţi martorii
unei urgenţe şi sunteţi pregătiţi şi competenţi. Nu stânjeniţi persoanele calificate, dar fiţi gata să le
ajutaţi.

Primul ajutor

Primul ajutor include:

1. Supravegherea locului accidentului pentru a determina dacă este sigur pentru acordarea
primului ajutor.
2. O scurtă examinare a victimei pentru a determina gravitatea rănii.
3. Tratament imediat pentru situaţii ce ameninţă viaţa victimei, ca oprirea respiraţiei, sau
hemoragie arterială.
122
 4. Tratament pentru răni mai puţin grave şi pentru şoc.
5. Aranjamente pentru îngrijire medicală şi transport.
Acestea sunt cele cinci categorii principale de situaţii de urgenţă pentru care ar trebui să fiţi
pregătit să acordaţi primul ajutor:
• Hemoragii grave.
• Stop respirator.
• Stop cardiac.
• Şoc.
• Accidente de scufundare grave ca suprapresiunea pulmonară şi boala de decompresie.
Pregătirea de urgenţă în primul ajutor vă învaţă cum să răspundeţi corect în primele patru
cazuri.
Primul ajutor pentru embolia gazoasă sau boala decompresie, include poziţionarea victimei pe
orizontală şi menţinerea circulaţiei şi a respiraţiei. Trebuie să trataţi şi starea de şoc, să
administraţi oxigen dacă e posibil, să monitorizaţi constant victima şi să o transportaţi la cea mai
apropiată unitate medicală sau cameră hiperbarică.
NAUI recomandă să urmaţi cursul de NAUI Scuba Rescue Diver, în cadrul căruia veţi învăţa
şi exersa cum să faceţi faţă unui accident de scufundare. Întrebaţi instructorul pentru mai multe
informaţii referitoare la acest important curs.

Resuscitarea cardio-pulmonară şi Administrarea de oxigen

Ar trebui să fiţi pregătiţi în acordarea primului ajutor şi a respiraţiei artificiale. Oricine,

scafandru sau nu, ar trebui să fie pregătit în acordarea primului ajutor şi în special a resuscitării
cardio-pumonare. Dacă nu aţi urmat cursuri pentru dobândirea acestor aptitidini, sau nu v-aţi
reîmprospătat aceste cunoştinţe de cel puţin 1-2 ani, ar trebui să urmaţi unul din programele
disponibile prin diferite agenţii. Ca scafandru ar trebui să urmaţi şi cursul pentru administrarea
oxigenului.

Răni provocate de flora şi fauna acvatică

Pregătirea generală pentru primul ajutor nu acoperă şi tratarea rănilor provocate de flora şi
fauna subacvatică, deşi procedurile generale se aplică şi aici. Principiile generale sunt prezentate
aici. Instructorul vă va prezenta tratamentele specifice pentru rănile provocate de animalele
acvatice din zona dumneavoastră.

Prevenirea

Comportamentul agresiv al animalelor mediului acvatic este rar. Orice rană provocată de un
animal acvatic este aproape mereu rezultatul unei acţiuni defensive din partea animalului, dar tot
doare. Ţineţi minte că aproape orice animal dacă se simte încolţit sau ameninţat, va ataca. Puteţi
preveni eventualele probleme cu flora şi fauna marină, învăţând să recunoaşteţi creaturile
periculoase şi cum să le evitaţi.
Amintiţi-vă că atunci când vă scufundaţi, intraţi în casa acestor creaturi, deci respectaţi-le la
ele acasă şi vă vor lăsa în pace. Dacă acţionaţi agresiv vor ataca pentru a se apăra. Unele dintre
ele sunt foarte teritoriale şi vor ataca dacă vă apropiaţi de casa lor.

Tratament

Rănile provocate de flora şi de fauna acvatică sunt clasificate în una sau mai multe din
următoarele categorii:
• Înţepături.
• Urzicături.
• Muşcături şi laceraţi.
• Amputări.

123
 Aricii de mare, peştii spinoşi sau pisicile de mare pot cauza răni prin înţepături. Dacă este
posibil înlăturaţi orice material din rană. Pot fi injectate toxine şi de aceea trebuie scufundată zona
rănită în apă atât de fierbinte cât suportă victima, pentru cel puţin 20 de minute. Unii scafandri pot
fi hipersensibili la rănile provocate de animalele acvatice. Duceţi victima la spital cât mai repede
posibil.
Meduzele şi coralii pot provoca urzicături. Îndepărtaţi orice resturi de tentacule şi aplicaţi o
substanţă neutralizatoare. Instructorul vă va spune modalitatea corectă pentru a neutraliza o
urzicătură provocată de animalele marine din zona voastră. Asistenţa medicală este necesară
dacă rana este gravă sau dacă victima prezintă simptome de reacţie alergică.
Aproape orice animal marin poate muşca. Primul ajutor variază de la o simplă curăţare
antiseptică a rănii până la controlul unei hemoragii serioase. Asistenţa medicală este necesară
dacă rana este gravă, pierderea de sânge este importantă sau victima prezintă simptome alergice.
Rănile provocate de animalele marine pot varia în funcţie de mediul de scufundare. Trebuie
să ştiţi ce fel de răni pot apărea într-o anumită zonă şi în ce constă primul ajutor. Însă mult mai
important este să învăţaţi cum să le evitaţi

Verificarea cunoştiinţelor

Răspundeţi la următoarele întrebăril referitoare la urgenţe şi primul ajutor:

19. Patru cerinţe pentru a fi pregătiţi să faceţi faţă urgenţelor sunt:
_______________________________, ______________________________,
_______________________________ şi _____________________________.
20. Pentru a fi sigur că aptitudinile tale sunt adecvate pentru o urgenţă trebuie
_______________________________ şi_____________________________.
21. Patru componente recomandate ale echipamentului pentru urgenţe sunt
_______________________________, _______________________________
______________________________ şi ______________________________.
22. ________________ este o reţea internaţională de camere hiperbarice şi medici care
oferă consultanţă pentru transportul şi tratarea victimelor accidentelor de scufundare.

SIGURANŢA PE SCURT

Scufundarea în siguranţă este în primul rând o chestiune de cunoaştere a regulilor, de

respectare a lor şi de a fi pregătit. Cunoaşterea practicilor pentru scufundări sigure – atât cele
generale şi cât şi locale – şi respectarea lor, vă garantează siguranţa în timpul scufundărilor. Dacă
ceva neaşteptat se petrece, a fi pregătit să faceţi faţă situaţiei, reduce gravitatea problemei.
Scufundările în siguranţă presupun în primul rând o atitudine adecvată. Siguranţa apare
atunci când un scafandru respectă mediul şi doreşte să fie pregătit corect pentru scufundare.
Pentru scafandrii care sunt pregătiţi pentru urgenţe şi respectă sistemul de echipă, ca şi alte
proceduri pentru scufundări sigure, siguranţa este pur şi simplu un rezultat al acestei atitudini.
Ar trebui să respectaţi Practicile de Scufundare Recomandate de NAUI, enumerate în Anexa
B. Prin aplicarea acestor principii, veţi realiza singuri că "Diving safety is no accident"
(Scufundările sigur nu sunt un accident), nu este un simplu joc de cuvinte.

PRACTICI RESPONSABILE PENTRU SCUFUNDĂRI

Trebuie să fiţi antrenaţi pentru ceea ce plănuiţi să faceţi, sau pentru ceea ar putea fi nevoie să
faceţi în timpul scufundării şi trebuie să rezistaţi tentaţiei de a-i învăţa pe alţii dacă nu sunteţi un
instructor NAUI. Pregătirea voastră ar trebui să continue cu cursuri pentru avansaţi, de
specialitate, de reîmprospătare, pentru a vă menţine şi îmbunătăţi abilităţile dobândite.
Scufundaţi-vă doar când vă simţiţi bine, atât fizic, cât şi mental. Examinările medicale anuale
sunt importante. Nu vă scufundaţi sub influenţa drogurilor, sau a alcoolului. Menţineţi-vă o forma
fizică bună, cunoaşteţi-vă limitele, scufundaţi-vă respectându-le şi păstraţi întotdeauna o rezervă
de aer şi energie. Dacă vi se face frig, obosiţi, sau mai aveţi puţin aer, ieşiţi imediat din apă.
Trebuie să vă întreţineţi echipamentul în conformitate cu recomandările producătorului şi să îl
124
verificaţi înainte de fiecare scufundare. Duceţi-l anual la un service profesionist şi folosiţi tot
echipamentul recomandat când vă scufundaţi. Lestaţi-vă corect şi în special evitaţi scufundările cu
exces de lest. Nu împrumutaţi niciodată echipamentul persoanelor nebrevetate.
Cunoaşteţi locul unde efectuaţi scufundarea. Respectaţi mediul şi evitaţi locurile periculoase
sau condiţiile proaste de scufundare. Arboraţi steagul pentru scafandri pentru a avertiza bărcile de
prezenţa voastră şi scufundaţi-vă lângă steag. Fiţi moderaţi în alegerea adâncimilor şi a timpilor de
scufundare.
Acordaţi timpul necesar planificării atente a scufundării şi urmaţi planul. Cunoaşteţi regulile
sistemului de echipă şi respectaţi-le pentru propria siguranţă şi distracţie. Scufundaţi-vă regulat
sau reînnoiţi-vă cunoştinţele după o perioadă de inactivitate. Înregistraţi scufundările în jurnal,
pentru a ţine minte detaliile şi experienţele.
Dacă respectaţi Practicile Recomandate de Scufundare prezentate de instructorul NAUI, încă
de la începutul pregătirii, vor deveni rapid parte din rutină şi le veţi executa cu uşurinţă. Faceţi din
acest lucru un scop şi veţi porni pe un drum bun pentru a evita riscurile scufundărilor. Siguranţa
este o atitudine şi aceasta se reflectă în motoul NAUI: „Scufundări în Siguranţă Prin Educaţie”.

125
CAPITOLUL 8

Mediul
De
Scufundare

126
 OBIECTIVE DE ÎNVĂŢARE:

În acest capitol:
• Veţi învăţa despre caracteristicile fizice ale locurilor de scufundare.
• Vă veţi familiariza cu diverse tipuri de mişcări ale apei şi modul în care acestea pot
influenţa scufundarea.
• Veţi învăţa despre diferite categorii de vieţuitoare marine şi cum sa evitaţi problemele cu
ele.
• Veţi fi familiarizaţi cu impactul pozitiv pe care îl puteţi avea asupra mediului subacvatic.
• Veţi învăţa despre câteva din cele mai populare zone pentru scufundări, din lume.

Condiţiile subacvatice variază dintr-o parte a lumii în alta. Vizibilitatea, temperatura apei,
valurile, curenţii şi alţi factori sunt diferiţi în fiecare zonă. Aceste diferenţe influenţează modul cum
te echipezi pentru o scufundare şi tehnicile pe care le foloseşti.
Indiferent unde vă scufundaţi, veţi descoperi cerinţe speciale în funcţie de zona respectivă.
Înainte de a vă scufunda într-un loc în care nu v-aţi mai scufundat trebuie să studiaţi condiţiile de
mediu specifice, care v-ar putea afecta scufundarea şi cum se descurcă scufundătorii locali cu
aceste condiţii.
Trebuie de asemenea să consideraţi şi alte variaţii fizice şi de mediu, cum ar fi sezonul din an,
vremea, caracteristicile locului de scufundare şi condiţiile în care se află ţărmul. Statele Unite
continentale sunt un bun exemplu de ţară cu unele din cele mai variate condiţii de scufundare din
lume.
Mediile subacvatice din Statele Unite includ diverse zone precum:
• Platformele petroliere din Louisiana şi California.
• Apele tropicale de pe coasta Floridei.
• Apele reci din Marile Lacuri, New England şi Alaska.
• Pădurile de varec de pe coasta Californiei.
Aceste medii sunt extrem de diferite şi fiecare necesită anumite aptitudini specifice, tehnici şi
echipament.
Acest capitol prezintă modurile în care caracteristicile locurilor de scufundare şi condiţiile
ţărmului afectează tehnicile de scufundare în diverse zone. Ia în considerare variaţii în
temperatură, vizibilitate şi viaţa acvatică. Se referă de asemenea la conservare şi moduri cum
puteţi ajuta la conservarea mediilor subacvatice. Instructorul vostru va suplimenta acest material
explicându-vă modul în care condiţiile locale afectează scufundările în zona în care locuiţi.

CARACTERISTICI FIZICE ALE UNUI LOC DE SCUFUNDARE

O varietate de caracteristici determină tipul locului de scufundare şi condiţiile fundului apei.

Caracteristicile locului vor dicta cum intraţi şi cum ieşiţi din apă şi cum vă veţi scufunda.

Tipuri de locuri

Scafandrii se vor scufunda aproape oriunde există apă, dar sunt frecvent atraşi de formaţiuni
subacvatice interesante. Aceste formaţiuni pot fi artificiale, precum un recif artificial, platforme
petroliere, diguri şi epave. Locurile făcute de om, artificiale, pot fi la fel de fascinante ca orice
formaţiune subacvatică naturală. Mulţi scafandri găsesc epavele, ca fiind printre cele mai
fascinante locuri de scufundare.
Locurile naturale de scufundare includ canioane subacvatice, cu pereţi abrupţi, lacuri, râuri şi
recifuri de corali sau stâncoase. Locurile naturale au avantajul că s-au dezvoltat pe parcursul unor
perioade lungi de timp, probabil de mii de ani. Scafandri cu antrenament special se bucură de
emoţiile explorării peşterilor subacvatice şi cavernelor, sau de scufundările sub gheaţa lacurilor
îngheţate.
În timp ce există multe tipuri de locuri fascinante ce aşteaptă să fie explorate, multe din
acestea necesită antrenament special, dincolo de cursul NAUI Scuba Diver.

127
 Orice mediu de scufundare ce nu permite accesul direct, pe verticală, la suprafaţă, se
numeşte mediu închis. Mediile închise includ peşteri, interiorul epavelor şi apele de sub gheaţă,
sau unde varecul este foarte des. Aceste medii sunt foarte speciale. Necesită echipament special
adiţional şi antrenament, indiferent câtă experienţă ar putea avea un scafandru în altfel de condiţii.
Chiar şi instructorii au nevoie de antrenament special pentru acetste tipuri de mediu.

Starea fundului apei

De obicei, vă puteţi aştepta ca terenul subacvatic la locul de scufundare să fie o extensie a
liniei ţărmului. Dacă ţărmul este stâncos şi aspru, veţi găsi probabil condiţii asemănătoare
subacvatice. O plajă largă, nisipoasă de obicei indică o întindere imensă de nisip şi în subacvatic.
Există excepţii, aşa că ajută verificarea consideraţiilor altor scafandri în legătură cu un site
nefamiliar. Nişte informaţii despre condiţiile fundului apei sunt de asemenea disponibile pe hărţile
de navigaţie folosite pentru călătoriile cu vaporul.

INTRĂRI ŞI IEŞIRI

Cele mai scufundări intrări sunt de obicei din barcă şi în cele mai multe cazuri, scufundările
din barcă oferă accesul la cele mai bune locuri de scufundare. Scufundările de pe plajă sunt o
alternativă populară pentru mulţi scafandri şi pot fi foarte distractive. Scufundările de pe plajă sunt
de obicei mai solicitante decât cele din barcă, dar ambele oferă situaţii unice şi variate.
Unul din cele mai provocatoare aspecte ale scufundării poate fi ajungerea până la marginea
apei. Accesul de pe plajă poate fi dificil în zone abrupte sau stâncoase. Pentru a vă scufunda în
locuri mai îndepărtate, de-a lungul ţărmului, ar putea fi nevoie să mergeţi sau să vă căţăraţi pe
terenuri colţuroase, pe distanţe considerabile, carându-vă sau purtând tot echipamentul de care
aveţi nevoie. Acest lucru poate fi extenuant şi periculos. Pentru a vă scufunda în astfel de condiţii
trebuie să vă cunoaşteţi capacităţile şi limitele şi să ţineţi cont de ele atunci când faceţi planul
scufundării. Când vă scufundaţi în astfel de zone, trebuie de asemenea să vă asiguraţi că
dispuneţi de energia necesară pentru a vă reîntoarce în siguranţă la punctul de unde aţi început
scufundarea.
După ce aţi intrat în apă, configuraţia ţărmului vă poate crea alte probleme. Forma fundului
apei poate influenţa curenţii şi afecta acţiunea valurilor. Fundul apei poate avea o pantă graduală
sau poate coborâ brusc, sau poate prezenta pe laocuri găuri şi stânci. Compoziţia fundului apei va
afecta modul în care veţi intra în apă.
Ori de câte ori vă scufundaţi într-o zonă nouă, aveţi nevoie de o descriere a zonei repsective.
Aveţi nevoie să ştiţi la ce să aveţi grijă, şi ce să evitaţi, la fel ca şi orice tehnică de scufundare ce
ar putea fi unică pentru acea zonă. Toate acestea pot fi învăţate scufundându-vă într-o zonă nouă
cu un Instructor NAUI, un Divemaster NAUI, sau cu un al scafandru local cu experienţă în acea
zonă. Întotdeauna adunaţi informaţii despre locurile noi de scufundare, de la scafandrii
experimantaţi. Pe măsură ce câştigaţi experienţă şi participaţi la cursuri mai avansate, veţi fi
capabili să exploraţi zone noi, cu încredere şi fără supervizare.

Condiţiile de fund ale apei

Compoziţia fundului unui loc de scufundare, vă afectează de asemenea scufundarea. Aceasta

este valabil fie că va scufundaţi într-un lac, râu sau ocean.
De obicei vă puteţi aştepta ca terenul subacvatic al unui loc de scufundare, să fie o prelungire
a ţărmului. Dacă ţărmul este stâncos şi colţuros, veţi gasi probabil aceleaşi condiţii şi sub apă. O
plajă nisipoasă întinsă indică de obicei, o extindere vastă a nisipului înspre larg. Există totuşi şi
excepţii, aşa că ajută să consultaţi şi alţi scafandri în legătură cu condiţiile de scufundare într-un
loc nou. Unele informaţii despre fundul apei sunt valabile în hărţile de navigaţie folosite pentru
conducerea bărcilor.
În cele mai multe cazuri, cu cât relieful vertical este mai ridicat (perete) într-un loc de
scufundare şi numărul de plante este mai mare, cu atât şi cantitatea de materie vie este mai mare.
Fundurile plate ale locurilor de scufundare tind să fie lipsite de viaţă vizibilă în comparaţie cu
pădurile de varec şi recifurile de corali. Scafandri tind să caute zone cu viaţă marină mai intensă
128
ce poate fi văzută, ceea ce face ca scufundările să fie mai interesante.
Se găsesc multe compoziţii diferite de fund subacvatic. Acestea includ mâl, nămol, argilă,
nisip, pietriş, stânci şi corali.
Fundurile mâloase şi nămoloase sunt uşor de deranjat. Acest lucru poate reduce vizibilitatea
la zero datorită sedimentelor în suspensie. Fundurile de nisip au o vizibilitate mai bună, dar
acestea par a fi deşerturi submarine deoarece formele de viaţă se află în mare parte în şi sub
stratul de nisip, sau dispar la apropierea scafandrului. Fundurile stâncoase asigură o bună baza
pentru plantele acvatice şi asigură de asemenea multe găuri, crevase care servesc ca adăposturi
pentru animalele acvatice.
Plantele acvatice nu cresc bine în apele tropicale, dar coralii se dezvoltă bine în aceste ape şi
asigura scufundări excelente. Scoilcile, stâncile şi formaţiunile subacvatice pot avea margini
ascuţite, deci trebuie să aveţi un bun control al flotabilităţii pentru a preveni tăieturile şi zgârieturile,
când vă scufundaţi în astfel de zone.
Fundurile cu compoziţie variabilă necesită tehnici diferite de scufundare. Trebuie să învăţaţi o
tehnică pentru o intrare de pe plajă, pe un fund nisipos care asigură o aderenţă bună şi o alta
pentru un fund mâlos, care poate pune un set diferit de probleme. Mâlul poate de asemenea să fie
foarte alunecos atunci când intraţi sau ieşiţi din apă. Odată intraţi în apă, o să descoperiţi că
trebuie să vă deplasaţi cu grijă pentru a nu deranja fundul mâlos, nămolos.
Fundurile nisipoase nu tulbură apa la fel ca cele nămoloase. Recifurile de corali şi pietre
asigură cea mai bună vizibilitate precum şi multe lucruri interesante de văzut. Odată ce începeţi
scufundarea în apă deschisă, o să apreciaţi mai bine cum compoziţia fundului apei este unul din
multele elemente ce vă afectează scufundarea.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Răspundeţi la următoarele întrebări despre caracteristicile fizice ale unui loc de scufundare:
1. Cine este cel mai în măsură să vă dea indicaţii despre o nouă zonă ?
______________________________________________________
2. Două tipuri de medii închise care necesită antrenament special sunt:
_______________________ şi ____________________________
3. Două tipuri de locuri artificiale sunt:
_________________________ şi _________________________
4. Două tipuri de locuri naturale sunt:
_________________________ şi __________________________
5. Fundul unui loc de scufundare poate fi compus din:
________________,________________, sau __________________
6. Mediul subacvatic este de obicei o extensie a:
_______________________________________________________

CONDIŢIILE APEI

Temperatura apei şi vizibilitatea sunt probabil cei mai importanţi factori în determinarea
nivelului de dificultate şi a confortului scufundării. Scufundarea în apă caldă, clară este relativ
simplă deoarece trebuie să purtaţi un echipament minim de izolare şi este întotdeauna uşor de
văzut prin astfel de ape unde te afli. Scufundarea în apă mai rece şi mai tulbure este mai dificilă
deoarece trebuie să purtaţi un echipament de izolaţie mai bun pentru a fi confortabil în apă şi nu
puteţi spune exact unde se află lucrurile sub apă în afara razei vizuale.

VIZIBILITATEA

Un factor major care afectează toate scufundările este vizibilitatea subacvatică, care poate
varia între 0 şi peste 30m. Scufundarea în ape unde vizibilitatea este extrem de redusă poate fi
periculoasă şi scufundările cu vizibilitate zero necesită un echipament special, antrenament şi
proceduri. Dacă ajungeţi la un locul de scufundare şi descoperiţi că nu vedeţi nimic sub apă, ar
trebui să amânaţi scufundarea până când vizibilitatea devine mai bună. Scufundările cu vizibilitate
129
zero sunt o parte necesară a antrenamentului de căutare-recuperare, dar nu este nici distractiv
nici nu prezintă siguranţă atunci când doar învăţaţi să vă scufundaţi.
Locaţia, sezoanele, vremea, mişcările apei, compoziţia fundului şi alţi factori influenţează
vizibilitatea sub apă. De exemplu, în California vizibilitatea este de obicei cea mai bună în timpul
lunilor de toamnă calme şi cea mai rea în timpul ploilor de iarnă şi a furtunilor. În Marea Cortez,
din Mexic, vizibilitatea este bună în lunile de vară şi săracă în lunile de iarnă. Schimbări ale mareei
influenţează de asemenea vizibilitatea. Vedeţi capitolul Maree pentru informaţii despre maree.
Câteva probleme legate de vizibilitate. Cea mai frecventă este dezorientarea. Cu vizibilitate
limitată puteţi deveni dezorientaţi şi ameţiţi din cauza unei lipse de repere vizuale când sunteţi sub
apă. Puteţi să evitaţi acest lucru evitând scufundările în ape cu vizibilitate redusă până când veţi fi
antrenaţi în tehnicile corespunzătoare. Încurcarea în firele pescarilor sau alte resturi pot, de
asemenea să fie o problemă serioasă în condiţii de vizibilitate redusă.
Există tehnici speciale pentru scufundare în zone cu vizibilitate limitată. Scafandri pot să se
ţină de mâini pentru a sta împreună sau folosesc o frânghie (buddy line). Buddy line, este o
frânghie de lungime scurtă de până la 2 metri, o buclă la fiecare capăt. Fiecare scafandru din
echipa ţine unul din capetele frânghiei pentru a menţine contactul. Scufundările cu vizibilitate
limitată alcătuiesc un domeniu special de scufundare. Instructorul vostru vă va prezenta orice
tehnică specială ce este legată de vizibilitatea locului în care vă veţi scufunda.
În ape extrem de clare, estimarea distanţelor poate fi dificilă. Suprafaţa, barca şi alte lucruri
par să fie mai apropiate decât sunt în realitate. Când acest lucru se întâlneşte, este uşor să
depăşeşti adâncimea planificată, deoarece anumite obiecte vor fi mai depărtate şi la adâncime
mai mare decât par, de asemenea. În aceste condiţii, este important să vă verificaţi
profundimetrul, chiar mai des decât în mod normal.
Datărită faptului că vizibilitatea poate fi bună sau proastă, puteţi înţelege de ce trebuie să staţi
alături de coechipierul vostru sub apă. În vizibilitate proastă, este uşor să vă separaţi unul de
celălalt şi să vă pierdeţi urma. Dacă nu reuşiţi să vă găsiţi coechipierul în aceste circumstanţe într-
un minut, trebuie să ieşiţi la suprafaţă, folosind tehnica standard de căutare a coechipierului. În
vizibilitate bună, este uşor să vă îndepărtaţi prea mult, ceea ce înseamnă că nu veţi fi capabil să
vă ajutaţi coechipierul în cazul în care are nevoie de asistenţă. Începeţi să dezvoltaţi obiceiuri
bune de scufundare, încă de la primele scufundări. Dacă vreţi să fiţi considerat un bun coechipier,
învăţaţi să staţi la o distanţă de o lungime de braţ faţă de coechipier, fără însă a-l deranja.

TEMPERATURA

Temperatura apei poate varia între temperatura de îngheţ şi până la peste 30°C. Scufundările
în ape mai reci de 26°C necesită în mod normal un costum de scufundare, în funcţie de durata
scufundării, activitatea în timpul scufundării şi de condiţia fizică individuală. Ca o regulă, cu cât
apa e mai rece cu atât izolaţia pe care trebuie să o purtaţi trebuie să fie mai bună. Aproape toate
scufundările necesită un minim de izolare deoarece temperatura apei va fi mai mică decât
temperatura pielii.
Chiar dacă de obicei vă scufundaţi în ape rezonabil de calde, o să aveţi nevoie să preveniţi
răcirea cauzată de capacitatea apei de a conduce şi de a absorbi căldura. O să vă răciţi rapid
dacă nu purtaţi o protecţie adecvată. Temperatura apei este întotdeauna un factor major de luat în
considerare când planificaţi o scufundare. În cele mai multe cazuri, cu cât te scufunzi mai adânc,
scade şi temperatura apei.
În lacurile cu apă dulce, un fenomen cunoscut sub numele de termoclină poate apărea în
timpul verii. Aceasta reprezintă o zonă subţire cu schimbări radicale în temperatura apei între
straturile de suprafaţă şi straturile de fund. Cele două straturi de apă pot varia în temperatură cu
până la 10°C. Ele rămân separate şi nu se amestecă. Dacă echipamentul vostru de scufundare
este adecvat doar pentru temperatura stratului de suprafaţă, puteţi descoperi că această
schimbare bruscă de temperatură la adâncime vă poate forţa să terminaţi mai devreme
scufundarea decât aţi plănuit. Termoclinele sunt adesea întâlnite în multe lacuri, dar apar şi în
ocean.
În lacurile cu apă dulce survin de asemenea modificări ale temperaturii apei pe parcursul unui
an. În timpul toamnei, pe măsură ce apa de suprafaţă se răceşte, vântul o amestecă cu straturile
130
inferioare şi se elimină astfel termoclinele. În timpul iernii, temperatura apei de suprafaţă poate
scădea până aproape de îngheţ şi apare astfel fenomenul de termoclină inversă, cu apa mai rece
ca strat superior şi cea caldă ca strat inferior. În timpul primăverii, apa de suprafaţă se încălzeşte
şi vântul amestecă cele două straturi de apă, astfel se elimină termoclina inversă.
Trebuie să obţineţi informaţii despre temperatura apei la adâncimea la care planificaţi să vă
scufundaţi înainte de a intra în apă. Aceste informaţii sunt de obicei disponibile de la instructorii
localnici, divemasteri şi magazinele pentru scafandri. Trebuie să alegeţi o protecţie termică
adecvată atât pentru temperatură cât şi pentru necesităţile fiziologice.

Verificarea cunoştinţelor

RăsPundeţi la următoarele întrebări cu privire la condiţiile apei:

7. O termoclină este:
___________________________________________________________________
8. _________________________________, ______________________________,
__________________________________ şi _____________________________,
pot afecta vizibilitatea.
9. Scufundările în ape fără vizibilitate pot cauza: ____________________________

MIŞCĂRILE APEI ŞI EFECTELE LOR

Apa este grea. Dacă vă gândiţi la greutatea unui recipient cu apă închis ermetic şi cum ar fi să
vă cadă pe picior, vă puteţi imagina potenţialul enorm de energie, dintr-o cantitate mare de apă, în
mişcare. Este inutil să te lupţi cu mişcările puternice de apă precum curenţii puternici, deoarece nu
poţi înota împotriva lor. Este posibil să folosiţi mişcarea apei pentru a vă ajuta în timpul scufundării
şi veţi învăţa acest lucru în timpul cursului NAUI Scuba Diver.
Trebuie să înţelegeţi ce pune apa în mişcare, cum se deplasează apa şi cum să vă comportaţi
în curenţi de apă. Această înţelegere vă va ajuta să vă planificaţi dinainte cum să folosiţi mişcările
apei în avantajul vostru.

Valuri şi Surf

Pe măsură ce vântul suflă deasupra apei, transferă apei energia sa. Apa începe să se agite
formându-se depresiuni şi vârfuri pe apă, care dau naştere valurilor. În ocean, aceste valuri se
numesc swell-uri (engl. "umflătură"). Odată cu intensificarea vântului, sau pe măsură ce vântul
suflă pentru o perioada mai îndelungată, se formează swell-uri mai mari. De obicei valurile nu se
sparg în ocean, doar dacă swell-urile sunt foarte mari şi vântul suflă puternic.
Energia valurilor – dar nu apa în sine – poate traversa mii de kilometri de ocean. Când valurile
intră în ape puţin adânci, acestea sunt afectate de fundul apei şi se sparg, formând surf-ul. Cu cât
sunt valurile mai mari cu atât şi surf-ul este mai mare.
Zona de surf este zona în care valurile sunt afectate de fundul apei şi se sparg, odată cu
scăderea adâncimii şi apropierea de ţărm. În zonele de coastă unde se practică scufundările de
pe plaja, scafandrii trebuie să parcurgă zona de surf pentru a se putea scufunda. Capitolul 3
prezintă o introducere în intrările prin zona de surf. Instructorul vostru vă va prezenta aceste intrări
în detaliu dacă se practică în zona voastră de scufundare.
Surge este mişcarea valurilor pe care o veţi întâlni atunci când veţi face scufundări într-o zonă
apropiată de ţărm în care sunt valuri. Când vă aflaţi în ape puţin adânci şi sunt valuri puternice
puteţi simţi efectele acestei mişcări. În timp ce valurile se deplasează pe deasupra spre ţărm,
această mişcare tinde să vă împingă corpul înspre larg mai întâi şi apoi înspre ţărm.
În cele mai multe zone cu valuri mari, surf şi surge, vizibilitatea va fi limitată. Condiţiile diferite
de plajă necesită tehnici diferite de intrare/ieşire, aşa că întotdeauna cereţi informaţii şi sfaturi în
legătură cu orice nouă zonă în care planificaţi să faceţi scufundări, de la un Instructor NAUI sau de
la un Divemaster NAUI.

131
 Maree

Fluxul şi refluxul cauzează mişcări ale apei în multe zone. Mareele sunt cauzate de atracţia
gravitaţională dintre Pământ, Luna şi Soare. În zone diferite ale lumii, nivelul apei se schimbă între
flux şi reflux iar diferenţa de nivel variază între 0.3m si 12m. De obicei diferenţele de nivel sunt
mici, doar de câţiva metri.

Schimbarea nivelului apei la un loc de scufundare din cauza fluxului şi a refluxului poate
cauza probleme când vă aflaţi într-o scufundare dacă atunci când aţi planificat scufundarea nu aţi
luat în calcul şi această schimbare. De exemplu când nivelul este ridicat, apa se extinde pe plajă,
acoperind eventualele stânci. Acesta poate fi un avantaj când intraţi în apă, deoarece puteţi înota
peste aceste stânci. Daca se schimbă nivelul şi scade astfel încât eventualele stânci ramân
descoperite, ieşirea devine mult mai dificilă deoarece sunteţi nevoiţi să escaladaţi aceste stânci
pentru a vă întoarce pe plajă. Această ieşire este mult mai dificilă şi periculoasă decât înotul peste
aceste stânci. Puteţi evita acest lucru printr-o calculare corectă a timpului de intrare şi a celui de
ieşire.
Mareele vă pot afecta scufundarea şi atunci când folosiţi o ambarcaţiune de dimensiuni
reduse care este andocată sau urmează să fie lansată într-un port. Când se retrag apele, docurile
plutitoare şi rampele de lansare pot deveni foarte abrupte, greu de abordat. Rampele de lansare în
special, pot fi foarte alunecoase, deoarece plantele marine care cresc pe ele, sunt expuse la
suprafaţă în timpul refuxului.
Mişcările apei, datorate mareelor pot afecta de asemenea vizibilitatea subacvatică. Cea mai
bună vizibilitate este de obicei în timpul fluxului. Există şi excepţii şi veţi învăţa mai multe despre
mareele locale de la instructorul vostru, ca parte a antrenamentului în apă deschisă.

Curentii

Un curent reprezintă mişcarea apei într-o anumită direcţie. Curenţii sunt precum râurile sau
şuvoaiele, într-un ocean. Vânturile, mareea, gravitaţia şi mişcarea de rotaţie a Pământului
provoacă curenţii din oceane. Râurile au un curs constant, determinat de gravitaţie.
Trebuie să luaţi în considerare şi curenţii atunci când planificaţi o scufundare, deoarece
încercările de a înota împotriva curentului vă pot extenua foarte rapid. De obicei, începeţi o
scufundare împotriva curentului, oricât de slab ar fi. Dacă punctul de intrare este acelaşi cu cel de
ieşire, puteţi folosi curentul pentru a vă ajuta să ajungeţi mai uşor la punctul de ieşire, la sfârşitul
scufundării.
Dacă vă scufundaţi dintr-o barcă ancorată, o frânghie de tractare cu o lungime de 30m cu o
baliză, sau un colac la capăt, ar trebui legată în spatele bărcii. Astfel, dacă din greşeală terminaţi
scufundarea în josul curentului faţă de barcă, veţi putea prinde frânghia şi să vă trageţi de ea până
la barcă. În cursul NAUI Advanced Scuba Diver, puteţi învăţa cum să faceţi scufundări în derivă.
Când faceţi scufundări în derivă, vă folosiţi de curent pentru a vă deplasa, planificând ieşirea mai
jos faţă de punctul de intrare, pe curent.
Curenţii pot fi separaţi în trei categorii:
• Permanenţi
• Mareici
• Tranzitorii

Curenţii permanenţi sunt regulari, curenţi constanţi care nu se schimbă foarte mult, sau chiar
deloc. În multe părţi ale lumii curenţii "longshore" curg de obicei într-o singură direcţie, de-a lungul
ţărmului. Acesta este un bun exemplu de curent permanent. Curentul de Golf din Oceanul Atlantic
curge dinspre Caraibe spre Noua Scoţie şi apoi înspre Europa. Acesta este un curent permanent
oceanic. Râurile sunt de asemenea bune exemple de curenţi permanenţi. Trebuie să fiţi conştienţi
de viteza şi direcţia unui eventual curent permanent din zona în care planificaţi să faceţi o
scufundare şi să ţineţi cont de acestea în planul de scufundare.

Curenţii de mareici sunt provocaţi de maree. Când aceşti curenţi trec prin zone înguste, pot fi
132
destul de puternici, chiar îndeajuns de puternici să vă ducă într-o direcţie nedorită, indiferent cât
de puternic înotaţi. Majoritatea scafandrilor nu pot să înoate cu mai mult de 1.8 km/h pentru o
perioadă mai lunga de câteva minute. Mulţi curenţi mareici se deplasează cu 3.7 km/h, până la 9
km/h sau chiar mai mult. În zone cu curenţi mareici puternici, trebuie să consultaţi tabelele
mareice, care sunt disponibile, pentru a vă ajuta la planificarea scufundărilor în timpul perioadelor
de stagnare, când nu sunt curenţi mareici.
Curenţii tranzitorii sunt curenţi care apar şi dispar brusc. Un bun exemplu de curent
tranzitoriu este un curent "rip" provocat de surf.
Curenţii rip apar lângă ţărm şi se formează când acţiunea valurilor sau a vântului împinge apa
pe ţărm şi apoi apa se scurge înapoi în mare printr-un pasaj îngust. Acest pasaj sau restricţie de
curgere poate fi o deschidere îngustă într-un recif, un banc de nisip, sau o altă formaţiune mare ce
canalizează întoarcerea apei în ocean. Curgerea înspre larg a unui curent rip în ocean este
îngustă şi poate fi destul de puternică.
Dacă observaţi că sunteţi purtaţi departe de ţărm sau nu sunteţi capabili să faceţi progrese
când vă întoarceţi spre ţărm, e posibil să fiţi într-un curent rip. Puteţi să scăpaţi din aceşti curenţi
înotând perpendicular pe direcţia acestora, de obicei paralel cu ţărmul. Odată ce sunteţi în afara
curentului, puteţi să vă întoarceţi şi să înotaţi spre ţărm. Curentul rip se poate descărca într-un
curent longshore. Dacă încercaţi să ieşiţi din curentul rip înotând împotriva celui longshore, acesta
din urmă vă va împinge înapoi spre curentul rip. Dacă acest lucru se întâmplă, încercaţi să ieşiţi
din curentul rip înotând în cealaltă direcţie
Dobândind experienţă, veţi putea uşor să detectaţi curenţii rip. Dacă ei apar în zona voastră,
instructorul vă va familiariza cu aceştia şi cu zonele în care ei apar.
Puteţi de asemenea să vă folosiţi de curenţi ca să vă poarte către punctul de ieşire planificat,
acest lucru contribuie la uşurinţa şi plăcerea scufundării voastre. Când urmaţi cursurile NAUI
Advanced Scuba Diver, veţi învăţa cum să folosiţi curenţii oceanici pentru a face scufundările mai
uşoare şi mai interesante. Ca scafandru începător trebuie să învăţaţi mai multe despre curenţii
locali şi cum să-i recunoaşteţi, înainte de a încerca să faceţi scufundări nesupravegheate. Cel mai
bun mod de a realiza acest lucru este să vă antrenaţi alături de un instructor NAUI care are
experienţă în zona voastră locală.
Chiar şi cu experienţă, scafandrii avansaţi ar trebui să consulte scafandri locali în legătură cu
curenţii locali şi condiţiile de scufundare, atunci când planifică o scufundare într-un loc nou. În
cazul în care călătoriţi într-o zonă în care condiţiile diferă de cele în care v-aţi antrenat, informaţi-
vă cu privire la condiţiile locale. De exemplu dacă toate scufundările anterioare au fost făcute în
lacuri de apă dulce, o să aveţi nevoie de informaţii şi instrucţiuni pentru a vă scufunda în ocean şi
vice-versa. Sau dacă aţi învăţat să vă scufundaţi în Florida şi doriţi să vă scufundaţi în pădurile de
varec din California, o să aveţi de asemenea nevoie de orientare, informaţii.

Verificarea cunoştinţelor

Răspundeţi la următoarele întrebări în legătură cu mişcările apei:

10. Trei cauze ale mişcării apelor sunt:
_______________________________, _____________________________ şi
_______________________________.
11. Pentru a scăpa dintr-un curent rip trebuie să înotaţi_____________________ pe direcţia
curentului.
12. Întotdeauna începeţi o scufundare de pe o barcă ancorată ________________
curentului.
13. Mareele sunt cauzate de ___________________________________________
a __________________, a___________________şi a ___________________

VIEŢUITOARELE MARINE

Nenumăratele forme diferite de viaţă din adânucuri fac ca scufundările să fie un sport
interesant. Sunt mii de vieţuitoare şi plante care vă vor stârni interesul şi uimirea. Sunt frumuseţi şi
o culori care vă depăşesc imaginaţia. Este normal să fiţi îngrijoraţi de animale marine periculoase
133
şi plante, dată fiind exagerata imagine a animalelor marine pe care aţi văzut-o în filme şi la
televizor. Aşa cum veţi învăţa, aceste imagini dramatice sunt de obicei exagerări majore ale
pericolelor pe care le prezintă aceste creaturi. Majoritatea scafandrilor sunt doritori să întâlnească
viaţă subacvatică.
Există animale şi plante potenţial periculoase sub apă la fel cum sunt şi pe uscat. Probabil că
ştiţi cum să evitaţi atragerea sau agitarea unu urs sau şarpe când mergeţi la camping şi ştiţi cum
să vă descurcaţi cu câini agresivi din cartier. Citind sau prin antrenament şi experienţă, aţi învăţat
cum să recunoaşteţi şi să evitaţi animale periculoase ca să puteţi merge în drumeţii, la camping
sau la plimbare prin cartier fără frică.
Scufundarea este similară cu o drumeţie sau cu campingul. Unele animale acvatice pot fi la
fel de periculoase precum un şarpe sau un urs dar, pe măsură ce învăţaţi mai multe despre ele,
veţi fi capabili să le întâlniţi, cu încredere. Cea mai periculoasă creatură pe care o puteţi întâlni sub
apă este un alt scafandru.
Comportamentul agresiv al animalelor este rar sub apă. Orice rană provocată de un animal
acvatic, aproape sigur ar fi rezultatul unei acţiuni de apărare din partea creaturii. Reţineţi că
aproape orice animal va ataca dacă se simte ameninţat sau încolţit sau dacă teritoriul lui este
invadat.
V-aţi putea răni în urma întâlnirii accidentale cu un animal sau dacă îl deranjaţi. Evitaţi
potenţialele probleme cu animalele marine periculoase prin studierea şi identificarea celor din
zona voastră. Fiecare regiune are propriile animale periculoase. Identificarea şi evitarea lor este
cheia siguranţei voastre. O regulă bună este să nu atingeţi nimic – aţi putea să răniţi sau chiar să
ucideţi creaturi care sunt inofensive precum şi să le provocaţi pe altele.
În timpul cursului NAUI Scuba Diver, instructorul vostru vă va învăţa despre animalele din
zona voastră. Trebuie să obţineţi asemenea informaţii despre viaţa marină în fiecare zonă pe care
o abordaţi. Cunoaşterea creaturilor marine care trăiesc într-o anumită zonă este unul din
principalele motive pentru care aveţi nevoie de informaţii şi sfaturi din partea instructorilor locali
pentru o zonă complet nouă în care intenţionaţi să faceţi scufundări.
Unele creaturi pot muşca, altele se pot lipi de voi, unele înţeapă, altele pot zgâria şi unele
chiar pot produce şocuri electrice.

Animale care muşcă

Majoritatea scufundătorilor sunt îngrijoraţi de întâlnirile cu animale mai mari, agresive, care
pot muşca, precum rechinii şi balenele ucigaşe. Întâlnirea acestor animale în timpul scufundării
este foarte rară
Şansa voastră de a vedea un rechin mare care să vă poată răni este mult mai mică decât
aceea de a avea un accident de circulaţie în drum spre locul de scufundare. Pentru că atacurile
rechinilor survin atât de rar, mass-media exagerează gravitatea acestor accidente şi le prezintă
mult mai dramatic decât un accident de circulaţie. Mulţi scafandri plătesc sume substanţiale de
bani pentru a merge în excursii de scufundări special pentru a vedea rechini, deoarece observarea
unuia într-o scufundare oarecare este atât de rară.
Baracudele sunt peşti mari, curioşi, cu aspect ameninţător. Aceşti peşti ocazional atacă
scufundători dacă se simt încolţiţi. Ele pot să cauzeze muşcături dureroase, dar nu s-a înregistrat
nici un caz de muşcătură de baracudă cauzatoare de moarte. Baracudele vor urmări scafandri
pentru multă vreme. Obiecte strălucitoare, sclipitoare, cum ar fi bijuteriile, îi atrag. În cele mai
multe cazuri, o baracudă se va da la o parte dacă înotaţi direct către ea.
Murenele sunt lungi, asemănătoare cu şerpii, ce trăiesc în stânci şi crevase. Ele au de
asemenea un aspect ameninţător şi dinţi lungi şi ascuţiţi. Respiră prin deschiderea şi închiderea
gurii pentru a permite apei să curgă prin branhii şi pot părea că se pregătesc să atace. Dacă nu o
să vă băgaţi mâna pe lângă vreo stâncă sau în vreo crevasă, în mod normal nu vă vor ataca.
Apele dulci conţin de asemenea pericole precum aligatori în sud-estul Statelor Unite, crocodili
în Africa şi America Centrală, şerpi şi chiar ţestoase muşcătoare. Este rar pentru un scafandru să
aibă o întâlnire cu aceste animale. În cele mai multe cazurile ele evită scafandri.

134
 Animale cu ţepi

În apele sărate cel mai comun pericol marin îl reprezintă probabil ariciul de mare. Acestea
sunt mici animale marine acoperite cu ţepi ascuţiţi. Sunt întâlniţi aproape în toate oceanele. Aricii
de mare sunt creaturi extrem de lente în mişcări şi nu atacă scafandri. Scafandri se rănesc atunci
când dau peste unul sau calcă pe un asemenea arici şi se înţeapă. Puteţi evita de obicei acest tip
de accidente printr-un bun control al flotabilităţii.
Pisicile de mare sunt un exemplu de animal marin cu un spini externi ce poate produce răni.
Majoritatea peştilor care folosesc acest sistem de apărare cum este şi acesta injectează o toxină
în rana pe care o provoacă atunci când răspund unei ameninţări. La fel ca majoritatea peştilor cu
spini şi acestea sunt creaturi docile şi petrec cea mai mare a timpului aşezate pe fundul oceanului.
Vor ataca doar atunci când vor fi provocate, de obicei din cauză că un scafandru calcă pe ele. Cea
mai bună cale pentru a evita astfel de accidentări este de a avea grijă atunci când puneţi mîna sau
piciorul pe fundul apei.
Scoicile conice sunt un exemplu bun de moluscă ce are un spin şi un sac de venin. Scoicile
conice se hrănesc cu alte moluşte, viermi şi cu peşti mici. Îşi injectează prada cu o toxină pentru a
o imobiliza şi apoi o consumă. Dacă un scafandru ridică o scoică şi este rănit de spin, atunci i se
va introduce de asemenea şi veninul în rană. Această accidentare poate fi una mortală, dar puteţi
evita acest tip de accidentare simplu, prin a nu ridica asemenea scoici.

Animale care urzică sau zgârie

Meduzele sunt creaturi gelatinoase, ce înoată prin pulsaţii sau contractarea corpului. Se
hrănesc cu peşti mici şi alte creaturi minuscule ce plutesc în apă. Există multe specii diferite de
meduze şi sunt prezente în toate oceanele.
Meduzele se mişcă încet şi nu atacă scafandri. Aceste creaturi cauzează răni scafandrilor în
timpul contactelor accidentale, cu celulele înţepătoare, localizate pe tentacule. Tentaculele se pot
întinde până la 15 m sau chiar mai mult. Majoritatea costumelor de scafandru vă vor proteja de
înţepăturile meduzelor. În plus, este posibil să vedeţi aceste creaturi de la distanţă şi să le evitaţi.
Nu înotaţi sub ele dacă le vedeţi înotând la suprafaţă.

Creaturile marine care pot zgâria includ coralii şi scoicile. Acestea sunt animale ce cresc lent,
care vă pot accidenta doar dacă vă ciocniţi de ele. Un control al flotabilităţii adecvat este cea mai
bună tehnică de evitare.

Animale care electrocutează

Există câteva specii de peşti electrici, incluzând ţiparul electric şi calcanul electric, care îşi
imobilizează prada emiţând un şoc electric. Ţiparii electrici se întâlnesc în bazinul Amazonului în
America de Sud. Se pot întâlni specii diferite de calcani electrici prin toată lumea. Informaţii despre
aceste creaturi vor fi incluse în prezentarea unei zone noi.

Verificarea cunoştinţelor

Raspundeţi la următoarele întrebări în legătură vieţuitoarele acvatice:

14. Adevărat sau Fals: Rănile provocate de creaturi acvatice sunt de obicei rezultatul unei
acţiuni ofensive iniţiate de către o creatură.

15. Nu trebuie să ____________________________________________________

chiar dacă le recunoaşteţi.

16. Aricii de mare sunt un exemplu de:____________________________________

17. Meduzele sunt un exemplu de:_______________________________________

135
 CONSERVARE

Ca scafandru, puteţi avea un efect profund asupra lumii subacvatice. Dacă sunteţi un
scafandru precaut şi cu conştiinţă, puteţi ajuta ca recifurile la care vă scufundaţi azi să fie acolo
pentru copii voştri şi mâine. Un scafandru nepăsător poate distruge sute de ani de creştere a unui
coral într-o singură scufundare.
Majoritatea scafandrilor nu ar face nimic intenţionat ca să rănească creaturile acvatice. Dacă
nu cunoaşteţi sau înţelegeţi delicata natură a anumitor peşti sau animale, le puteţi răni uşor.

IMPACTUL SCAFADRILOR

Ca scafandru aveţi alegerea de a avea fie un impact pozitiv, fie unul negativ asupra lumii
subacvatice. Când vă scufundaţi, veţi vedea scafandri se străduiesc să lase doar bule de aer în
urma lor şi iau doar fotografii. Ei se bucură de lumea subacvatică şi nu lasă nici o urmă că au fost
acolo. Ocazional însă, veţi vedea alţi scafandri care-şi lasă urma în lumea subacvatică, conştient
sau nu.

Impactul negativ

Când te scufunzi pentru prima oară la un recif de corali, poate fi dificil de imaginat că structura
dură de corali reprezintă de fapt mii de creaturi numite polipi. Dacă nu-ţi pasă de controlul al
flotabilităţii, poţi sparge piese din această structură, sau să înlături învelişul protector. Este uşor să
distrugi sau să accidentezi coralii prin imprudenţă.

Mâlul sau nisipul ce se aşează pe corali poate fi de asemenea foarte distructiv. Micii polipi ce
trăiesc în structura dură a coralilor se hrănesc cu plante şi animale acvatice microscopice. Dacă
controlul flotabilităţii este slab şi ridicaţi de la sol nori mari de nisip sau mâl, acest nisip se poate
aşeza pe corali şi poate sufoca polipii.
Puteţi de asemenea răni animalele ce trăiesc în ape mai reci prin contact accidental. De
exemplu, o formă rară de hidrocoral purpuriu ce creşte doar în câteva locaţii de scufundare în
California. Este extraordinar de frumos dar de asemenea la fel de delicat şi încet în creştere. Este
uşor de rupt şi nu este bine să intraţi în contact cu el.
Puteţi prinde foarte uşor anumite tipuri de peşti şi alte creaturi lente în mişcare şi acest lucru
tentează scafandri să îi prindă şi să-i examineze sau să-i ţină în timp ce alt scafandru îi
fotografiază. Trebuie să evitaţi acest lucru din diverse motive. Majoritatea peştilor au un strat
protector care le acoperă corpul. Când acest strat este înlăturat de către mâinile scafandrilor,
peştele devine vulnerabil la paraziţi periculoşi. De asemenea manipularea unui peşte în acest mod
îi poate distruge organele interne şi îl poate ucide.

Impactul pozitiv

Pentru a avea un efect pozitiv asupra mediului, trebuie să vă dezvoltaţi bune aptitudini şi
obiceiuri personale de scufundare. Tindeţi spre perfecţionarea controlului flotabilităţii astfel încât
întotdeauna să rămâneţi la câteva zeci de centimetri deasupra recifului sau fundului apei. Încercaţi
să vă menţineţi, pe durata scufundării, o poziţie a corpului uşor înclinată, cu capul în jos, pentru a
evita contactul labelor cu fundul apei Asiguraţi-vă că manometrul de presiune şi octopusul sunt
prinse de vesta compensatoare, pentru a le feri de contactul cu fundul apei. Dacă aveţi
posibilitatea de a fotografia sau filma în timpul scufundării, analizaţi înregistrările sau fotografiile
pentru a vedea cum se pot îmbunătăţi aptitudinile voastre sau pentru a repoziţiona echipamentul
pentru a-l fixa cât mai aproape de corp.
Dezvoltaţi o etică de conservare activă şi de cunoaştere a mediului înconjurător. Există multe
grupări ecologiste active în lume care lucrează pentru a asigura ca lumea subacvatică să nu fie
distrusă. Ei fac totul, de la număratul peştilor până la asigurarea unor balize plutitoare pentru
bărcile de scufundare pentru a nu mai fi necesară ancorarea lor, care ar deteriora fundul apei.
Instructorul vostru va avea informaţii despre grupurile de conservare locale din zona voastră.
136
 Multe magazine de scafandri, cluburi de scafandri şi alte cluburi legate de scufundări şi
conservarea subacvatică sponsorizează activităţi de curăţare a apei de care se bucură
scufundătorii, navigatorii şi înotătorii. Scafandri pot avea un extrem efect pozitiv când participă în
astfel de acţiuni, deoarece ei pot vedea gunoiul şi îl pot înlătura. Verificaţi la magazinele locale de
scafandri ori la cluburile din zonă dacă se fac astfel de acţiuni.
Multe colegii, universităţi, cluburi de scafandri, magazine de scafandri şi alte grupuri oferă
seminarii la care puteţi participa pentru a învăţa mai multe despre mediul subacvatic şi metode de
conservare a acestuia. Cu cât veţi fi mai pregătit în acest domeniu cu atât veţi de un mai mare
ajutor în acţiunile de curăţare şi conservare a acestui mediu.

VÂNĂTOAREA

Dacă veţi vorbi cu un scafandru cu o experienţă mai mare de 20 de ani, o să vă vorbească

probabil de vremurile bune, când recifurile musteau de viaţă. Din păcate impactul scufundătorilor,
comercianţilor precum şi a pescarilor sportivi, poluarea a dus la deteriorarea zonelor de scufundat
şi acestea nu mai sunt la fel de sănătoase precum erau în trecut.
Scufundătorii trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru protecţia resurselor lumii
subacvatice pentru generaţiile care or să vină. Dacă vânezi sau pescuieşti în astfel de zone,
trebuie să fi familiarizat cu reglementările pescuitului în zonă. Trebuie să ştii ce specii poţi lua
legal, succesiunea sezoanelor, limitele de dimensiune ale prăzii, metodele legale de prindere şi
orice alte informaţii pertinente. Scufundătorii care încalcă aceste reguli dau o reputaţie proastă
tuturor scufundătorilor şi încurajează autorităţile să ia alte măsuri care să afecteze toţi scafandri şi
scufundările.
Chiar daca reglementările pescuitului în zonă sunt generoase, permiţând capturi în număr
mare pentru o anumită specie, trebuie să rezistaţi tentaţiei de a lua pradă un număr mai mare de
exemplare decât strictul necesar pentru consumul personal. Unele limitări cantitative depăşesc o
cantitate normală de consum pentru un individ, dar cu siguranţă nu trebuie să luaţi atât cât este
permis, ci cât aveţi nevoie în limita cantităţii permise.
Majoritatea speciilor marine sunt supraexploatate şi reglementările pescuitului în majoritatea
zonelor nu au ţinut pasul cu creşterea cererii plasate de toate grupurile.
Unele zone au competiţii serioase între pescarii sportivi şi cei comerciali pentru aceleaşi
specii. Oricum, marii perdanţi sunt animalele prinse prinşi.

COLECTAREA

Mii de creaturi cu cochilii frumoase trăiesc sub mări, în ape tropicale sau mai reci.
Scufundătorii pot observa aceste creaturi în habitatul lor natural, deci colecţionarea de scoicilor
este o activitate agreată de mulţi scufundători.
Toate scoicile care se văd sub apă sunt formate de anumite animale. Dacă adunaţi scoici cu
animale vii în ele, îndepărtaţi acele animale de populaţie şi le distrugi şansele de a se reproduce.
Scafandri conştienţi de acest lucru colectează numai scoici goale. Verificaţi să nu fie nimic viu în
interiorul unei scoici. Este posibil de obicei să găsiţi un bun specimen de scoică pe care îl doriţi
fără să existe un organism viu în el.

EXPLORAREA EPAVELOR

Mulţi scufundători se bucură de senzaţia explorării unui vas scufundat, fie el un vas de pescuit
scufundat în urmă cu puţini ani, fie un vas de război scufundat în timpul celui de-al doIlea război
mondial, fie un vas poştal cu aburi de prin anii 1800. Puţine lucruri se pot compara cu emoţia
descoperirii unei epave noi neexplorate încă.
Multor scafandri le place să colecţioneze artefacte de pe epave pentru a-şi decora casele. Din
păcate, când faci asta, de obicei înlături o parte din epavă pentru a desprinde obiectul respectiv.
Acest lucru scade valoarea istorică şi atmosfera epavei. Dacă toţi scafandrii ar lua câte un
artefact, epava s-ar transforma curând într-o adunătură de rugină pe fundul mării.
Nu uitaţi că epavele pot fi proprietatea stăpânilor originali sau a grupului care le-a salvat. În
137
multe zone, îndepărtarea artefactelor din epavele corăbiilor este ilegală şi contravenienţii pot
pierde tot echipamentul de scufundare şi suportă amenzi usturătoare. Scafandri au primit amenzi
aspre pentru îndepărtarea unor artefacte în parcuri marine sau ape controlate de stat.

CURĂŢAREA MEDIULUI

Multe tipuri de gunoaie pot produce pagube mediului subacvatic deci nu aruncaţi gunoaie
peste bord sau pe plajă. Materialele sintetice cum e plasticul, pot dura mulţi ani în mediul marin şi
producând pagube multor animale.
Dacă achiziţionaţi băuturi răcoritoare în pachete de 6 cu inele de plastic, păstraţi pachetul
compact şi tăiaţi inelele înainte de a le arunca la gunoi, chiar dacă este special amenajat,
deoarece este posibil ca în aceste inele să se agaţe animale marine sau păsări. Reciclaţi aceste
ambalaje ori de câte ori este posibil.
Pungile de gunoi din plastic sunt periculoase în special pentru broaştele ţestoase. Aceste
animale se hrănesc de obicei cu meduze, ca parte a dietei lor, iar o pungă de plastic plutitoare în
ocean este suficient de asemănătoare cu o meduză pentru ca o broască ţestoasă să o mănânce.
Evident, aceste animale nu pot digera astfel de pungi. Pungile vor bloca sistemul digestiv al
broaştelor şi în cele din urmă vor produce moartea acestora.
Trebuie să înlăturaţi gunoiul în mod corespunzător şi să îl reciclaţi atunci când este posibil.
Descoperirea gunoiului sub apă nu constituie o parte distractivă a scufundărilor.

Verificarea cunoştinţelor

Răspundeţi la următoarele întrebări despre conservare:

18. _______________sau_____________________pot deteriora coralii.

19. Ar trebui să culegeţi doar scoicile care________________________.
20. ___________________________pot confunda pungile de plastic cu meduze.

SCUFUNDĂRILE DIN BARCĂ

Multe din cele mai bune locuri de scufundare din lume sunt în locaţii îndepărtate şi se poate
ajunge la ele doar cu ambarcaţiuni. Pentru a vă bucura de această experienţă trebuie să învăţaţi
procedurile obişnuite de scufundare din ambarcaţiuni. Scufundările din ambarcaţiuni necesită
tehnici particulare de scufundare, fie că te scufunzi dintr-o ambarcaţiune mica sau din una mai
mare.
Este important să deveniţi familiari cu procedurile de scufundare din ambarcaţiuni charter.
Mergeţi cu un scufundător experimentat sau în cadrul unui grup pentru a învăţa tehnicile corecte.
Trebuie să ştiţi cum să intraţi, cum să ieşiţi, cum să vă umpleţi butelia, cum să vă păstraţi
echipamentul compact şi toate celelalte proceduri utilizate pentru scufundări din ambarcaţiuni în
zona voastră.
Ambarcaţiunile comerciale charter pleacă la ore prestabilite aşa că încercaţi să ajungeţi cu cel
puţin 30 minute mai devreme de ora de plecare. Treceţi-vă pe listă când urcaţi la bord şi aşezaţi-
vă echipamentul aşa cum vi se recomandă de către echipajul ambarcaţiunii. Studiaţi
ambarcaţiunea şi puneţi întrebări pentru a vă familiariza cu planul general al acesteia.
Scufundările dintr-o ambarcaţiune mică necesită cunoaşterea unui nou set de proceduri.
Datorită limitările spaţiului create de dimensiunea ambarcaţiunii trebuie să învăţaţi cum să vă
organizaţi echipamentul într-un spaţiu cât mai mic. Spre exemplu, veţi avea nevoie să vă
asambleaţii echipamentul de scufundare şi să vă pregătiţi costumul de scafandru la ţărm, să vă
urcaţi la bord şi să navighaţii spre locul de scufundare.
Procedurile de intrare şi ieşire din apă depind de dimensiunea şi configuraţia ambarcaţiunii.
Pe o ambarcaţiune mică este necesar să se ţină cont de balansul care apare la intrarea şi ieşirea
din apă. În aceste situaţii este mai util să vă echipaţi şi dezechipaţi în apă decât la bordul
ambarcaţiunii. Unele mijloace de a reveni în barcă trebuie să fie disponibile.
Proceduri suplimentare pentru siguranţă sunt necesare pentru scufundări din ambarcaţiuni de
138
dimensiuni reduse. O schiţă scrisă a destinaţiei şi o oră aproximativă de întoarcere trebuie lăsate
la cineva pe ţărm pentru a se putea interveni dacă nu vă veţi întoarce într-un interval de timp
rezonabil. Acest tip de plan se cheamă plan de intenţii.
O bună pricepere în navigaţie este necesară şi cel puţin o persoană de la bordul oricărei
ambarcaţiuni trebuie pregătită pentru a o manevra competent. Asiguraţi-vă o bună pregătire în
manevrarea micilor ambarcaţiuni dacă plănuiţi scufundări regulate din astfel de ambarcaţiuni.
Când ajungeţi la locul de scufundare trebuie să aruncaţi ancora. După ce ancora este potrivită
trebuie verificată la începutul scufundării pentru a vedea dacă este sigură. La sfârşitul scufundării
ancora trebuie să fie gata de ridicare. Pentru o siguranţă completă cineva care ştie sa manevreze
ambarcaţiunea trebuie să rămână la bord permanent.
Chiar dacă vă scufunaţi dintr-o ambarcaţiune mică sau din una mare trebuie să rămâi lângă
aceasta şi în susul curentului, pe tot parcursul scufundării. O frânghie de tractare cu o baliză,
ataşată în spatele ambarcaţiunii este esenţială când există posibilitatea unui curent.
Scufundările corecte din ambarcaţiuni necesită antrenamente şi scufundări alături de un
scufundător experimentat. Acest lucru este adevărat pentru activităţi specializate din ambarcaţiuni
cum ar fi scufundarea în derivă. Învăţarea despre scufundare de la cineva mai experimentat ajută
la reducerea riscului de apariţie a stânjenelii, frustrării şi a incidentelor neplăcute.

LOCAŢII FAIMOASE PENTRU SCUFUNDĂRI

După ce participaţi la cursurile NAUI Scuba Diver, veţi fi capabili să vă scufundaţi pe cont
propriu în condiţii similare cu cele în care v-aţi scufundat pe parcursul cursului. Dacă sunteţi ca
majoritatea scufundătorilor, veţi vrea să călătoriţi spre alte locaţii şi să experimentaţi diferite locuri
de scufundare. Mai departe sunt descrieri ale unor diferite locaţii pentru a vă oferi o idee despre
diversitatea scufundărilor pe care le puteţi găsi în lume.

California

California este una din cele mai populare zone de scufundare din lume. Cu temperaturi medii
anuale blânde ale apelor de suprafaţă şi cu condiţii bune ale apelor, scufundatul subacvatic este
un sport preferat de mulţi oameni din această regiune a Statelor Unite.
Cele mai multe scufundări în California sunt concentrate pe lângă giganticele păduri de varec
descoperite în apropierea ţărmului de-a lungul coastei şi în apropierea insulelor. Aceste varec
reprezintă casă pentru numeroase specii de animale şi peşti, incluzând lei de mare şi foci, multe
specii de peşti de stâncă, homari şi mii de alte creaturi. Scufundarea în pădurile de varec este ca
înotul într-o pădure, cu lumina filtrată de la suprafaţa apei.
Vizibilitatea în California poate varia de la 3 metri de-a lungul plajelor până la 30 m spre
insule. Vizibilitatea medie este între 10 şi 15 metri. Temperatura apei variază de la un minim de 10
°C iarna la o maximă de 21 °C vara târziu şi toamna devreme. Temperatura medie a apei este de
17 °C.

Cozumel

Cozumel este situat în vestul Mării Caraibelor aproape de peninsula Yucatan din Mexico.
Insula este mărginită de reciful de corali al doilea ca mărime ce se extinde în sud trecând de
Belize până la insulele Bay din Honduras. Scufundarea în derivă, sau înotând în sensul curentului,
este modalitatea de a te bucura de reciful Cozumel. Scufundătorii lasă curentul să îi ducă în timp
ce bărcile îi urmează folosind bulele ce le lasă în spate. Reciful este acoperit de corali coloraţi si
bureţi şi sunt locuite de o varietate de peşti tropicali, cât şi de crabi, homari şi murene.
Temperatura aerului variază de la valoarea de 21ºC (70ºF) în timpul iernii, până la valoarea
de 31ºC (78ºF) în timpul verii. Temperatura apei variază de la valoare de 25ºC (78ºF) în timpul
iernii, până la valoarea de 31ºC (88ºF) în timpul verii. Vizibilitatea este mai mare de 30 de metri
(100 de picioare)

139
 Coasta Luisianei şi a Texasului

Coastele Louisiana şi Texas din golful Mexicului oferă posibilitatea scufundării de pe

platformele maritime ce sunt în largul golfului. Aceste platforme sunt situate în larg, departe de
ţărm. Din acest motiv scufundatul se face de obicei dintr-o barcă.
Platformele sunt recifuri artificiale ce atrag o diversitate de peşti si alte animale ce trăiesc pe
structură. Vezi grouperi gigantici ce cântăresc peste 45 de kilograme (100 livre) în foarte multe
locaţii din această zonă. Vizibilitatea în zona platformelor este bună în majoritatea timpului din an.
Aceasta variază între 10 metrii (30 de picioare) şi 45 de metrii ( 150 de picioare). Temperatura
apei în timpul verii variază de la aproximativ 21ºC (70 şF) până la 27ºC (80ºF).

Marile lacuri

Marile Lacuri din zona centrală a Statelor Unite ale Americii oferă una dintre cele mai bune
modalităţi de scufundare în ape dulci din întreaga lume. În această zonă se află un număr
însemnat de epave, multe dintre ele fiind păstrate într-o stare relativ intactă, deoarece nu există
sare ce ar fi cauzat coroziunea şi nici creaturi marine ce atacă lemnul. Unele dintre aceste epave
din regiunea Marilor Lacuri sunt vechi de sute de ani şi totuşi se păstrează în condiţii excelente.
Vizibilitatea în zona Marilor Lacuri poate fi foarte bună, putând depăşi 15 metrii (50 de picioare) în
zonele considerate cele mai bune de scufundat. Cele mai multe epave ce se găsesc în această
zonă sunt acoperite de straturi subţiri de mâl ce pot fi agitate uşor, provocând astfel reducerea
vizibilităţii în aceste locuri. Aceste ape sunt destul de reci chiar şi în timpul lunilor din vară, şi mulţi
scafandrii poartă costume uscate. Mărimea lacurilor lasă loc liber apariţiei valurilor ce se pot întâlni
de obicei în oceane şi, de asemenea apariţia furtunilor

Insulele Turks şi Caicos

Insulele Turks si Caicos sunt situate în Indiile de Vest Britanice din Marea Caraibelor. Insulele
au pereţi de corali, canioane, pline de viaţă subacvatică. Scufundătorii întâlnesc în această zonă
peşti de recif, broaşte ţestoase, baracude, calcani şi câteva specii de rechini. Epavele galerelor
spaniole împreună cu alte tipuri de epave sunt disponibile spre a le explora. Vizibilitatea este
cuprinsă între 30 de metrii (100 de picioare) şi ajunge până la 60 de metrii (200 de picioare), iar
temperatura medie a apei în aceasta zonă este de 27ºC (80ºF).

Truk. Statele federale ale Micronesiei

Recife de corali înconjoară laguna Truk, care este locul de odihnă permanentă pentru mai
mult de 60 de vapoare si 250 de avioane scufundate în timpul celui de-al doilea război mondial.
Truk este situată in sudul oceanului Pacific, având Palau în vest şi Insulele Fiji în partea de sud-
est. Unele dintre creaturile cele mai des întâlnite în laguna Truk sunt pisicile de mare, peşti înger,
peşti chirurg, scorpii de mare, peşti clovn, cât şi calcani, murene, toni, si broaşte ţestoase.
Temperatura medie a apei în laguna Truk este de 28ºC până la 29ºC ( 82ºF până la 84ºF), iar
vizibilitatea poate ajunge chiar până la valoarea de 30 de metrii (100 de picioare)

Insulele Galapagos

Insulele Galapagos sunt situate la 600 mile vest de Ecuador, în oceanul Pacific. Insulele sunt
un parc naţional Ecuadorian şi sunt o rezervaţie marină. Insulele sunt cunoscute ca fiind sursa de
inspiraţie pentru teoria evoluţiei enunţată de Charles Darwin. Insulele sunt situate pe Ecuator, însă
curentul Humboldt, originar din Antarctica, aduce apă rece şi nutritivă din nord. Amestecul de
curenţi calzi din America Centrală cu cel rece, Humboldt, a creat condiţiile propice pentru a se
realiza o varietate mare de vietăţi marine, cât şi păsări şi vietăţi sălbatice pe insulă. Insulele
Galapagos sunt locul leilor de mare, pinguinilor, pisicilor de mare şi a grupurilor de rechini ciocan.
Curenţii puternici reprezintă un pericol in această zonă.

140
 CAPITOLUL 9

ACTIVITĂŢI SPECIFICE

141
 OBIECTIVE DE ÎNVĂŢARE

În acest capitol:
• Vă vor fi prezentate interese speciale pe care le aveţi în scufundări şi cum puteţi
cunoaşte alţi scufundători prin aceste interese comune.
• Veţi învăţa despre cursuri pe care le puteţi urma pentru continuarea pregătirii de
scufundător.

Până acum aţi acumulat (în cea mai mare parte) cunoştinţe, deprinderi, şi experienţa
necesare care vă vor permite să vă bucuraţi de scufundări pe cont propriu. Cât de curând veţi
obţine cardul de certificare NAUI care vă va fi ca un paşaport spre lumea subacvatică. A fost
nevoie de studiu si efort fizic pentru a vă dezvolta abilităţile necesare. Puteţi fi mândri de pe acum
de tot ceea ce aţi acumulat. Este momentul să priviţi spre viitor

ÎNSCRIEREA ÎN CLUBURI

Intraţi în contact cu alţi scufundători cât mai repede. Cluburile locale de scufundători
reprezintă o excelentă sursă de parteneri pentru scufundări, de informaţii despre aria locală
precum şi un punct de plecare pentru multe activităţi de acest gen. Nu uitaţi să vă interesaţi de
posibilităţile de intrare într-un club local de scufundători.

CONTINUAREA EDUCAŢIEI

Cea mai bună metodă de a rămâne aproape de scufundări după acest curs este de a vă
continua studiile de scufundare. Prin terminarea cursului NAUI Scuba Diver veţi fi pregătiţi să vă
scufundaţi in condiţii similare cu cele în care v-aţi antrenat. Sunt şi multe alte aspecte privind
scufundările subacvatice pe care trebuie să le învăţaţi sau pe care trebuie să le dezvoltaţi pe viitor.
Trebuie să consideraţi certificarea iniţială ca pe o licenţă de învăţare cum sa te scufunzi.
Experienţa şi antrenamentele vă sunt necesare pentru scufundări şi în alte condiţii.
Domeniul scufundărilor subacvatice este într-o continuă transformare. Echipamentul de
scufundare este în mod constant îmbunătăţit şi noi tipuri de echipamente sunt dezvoltate. Noile
descoperiri schimbă uneori înţelegerea noastră despre efectele presiunii subacvatice asupra
scufundătorilor. În concluzie continuarea studiilor este foarte importantă. Ar trebui să vă abonaţi la
reviste specializate, să participaţi la seminarii şi conferinţe despre scufundări, cum ar fi Conferinţa
Internaţională NAUI despre Educaţia Subacvatică, să participaţi la cursuri periodice la unul sau doi
ani şi să încercaţi să obţineţi cele mai importante certificări posibile în acest domeniu. Toate
acestea vor face să vă păstraţi cunoştinţele la nivelul actual.

CURSURI DE SPECIALITATE

Pentru a vă continua educaţia în domeniul scufundărilor puteţi participa la Cursul de

Specialitate NAUI. O parte dintre multele cursuri de specialitate disponibile sunt: Scafandru de
Nopate, Scafandru de Salvare, Scufundări în Cavernă, sau Fotograf Subacvatic. Cu toate că
experienţa este cel mai bun profesor, aceasta îţi dă în mod frecvent testul chiar înaintea înăţării
lecţiei. Rezultatul obţinut este frustrare şi timp pierdut. De multe ori poate fi chiar periculos. Pentru
a obţine cât mai multe dintr-o specializare în scufundări şi pentru a o obţine cât mai repede,
participaţi la un Curs de Specialitate NAUI. În acest fel veţi obţine rapid succese şi veţi fi capabili
să profitaţi de avantajele oferite de anii de experienţă ai instructorilor NAUI în domeniul vostru de
interes.

CURSUL DE ADVANCED SCUBA DIVER (SCAFANDRU AVANSAT)

Cursul de Advanced Scuba Diver vă introduce într-o varietate de activităţi de scufundare.

Acest curs este proiectat pentru scafandri proaspăt brevetaţi care doresc antrenamente
suplimentare şi o orientare spre o varietate de locuri şi condiţii de scufundare. Tipurile de
142
scufundare includ navigare, adâncime, noapte sau scufundare în locuri cu vizibilitate redusă,
precum şi scufundări specificate de Instructorul vostru. În cadrul cursurilor specificate de Instructor
se pot include: salvare uşoară, cartografiere subacvatică, scufundări de pe mal, scufundări din
ambarcaţiune precum şi alte activităţi.

CURSUL DE MASTER SCUBA DIVER

După ce aţi participat la Cursul NAUI Advanced Scuba Diver şi la mai multe cursuri de
specializare ar trebui să participaţi la Cursurile de NAUI Master Scuba Diver. Nu trebuie să fiţi un
expert în scufundări ca să participaţi la acest curs dar trebuie să aveţi dorinţa de a învăţa lucruri
mult mai avansate. Acest curs vă propune opt noi scufundări supervizate suplimentare unde veţi
deprinde noi şi folositoare aptitudini. Acest curs vă va îmbogăţi cunoştinţele şi vă va introduce în
noi locuri speciale. Navigare subacvatică, scufundări nocturne sau cu vizibilitate redusă, căutare şi
recuperare, tehnici uşoare de salvare, proceduri de scufundare la adâncime sunt incluse în acest
curs.
Orice scufundător ar trebui să urmeze un astfel de Curs NAUI Master Master Scuba Diver. La
acest nivel veţi deţine cunoştinţele, aptitudinile şi abilităţile necesare pentru a vă bucura de
scufundări într-o varietate de condiţii şi locaţii.

CURSURILE DE TRAINING ASSISTANT

De asemenea puteţi obţine certificarea NAUI Training Assistent. Un NAUI Training Assistent îi
ajută pe ceilalţi scufundători în timpul antrenamentelor supervizate de un Instructor NAUI. Ajutorul
acordat scufundătorilor poate include rolul de escortă într-un tur subacvatic sau asistarea unui
scufundător obosit. Pentru a participa la Cursul NAUI Training Assistent trebuie să deţineţi un
brevet de NAUI Advanced Scuba Diver şi un brevet de NAUI Scuba Rescue Diver.

CURSURI DE LEADERSHIP

Sunt specifice celor care vor să se implice într-un rol de conducător de scufundări. După ce
aţi terminat Cursul de Master Scuba Diver şi Cursul Scuba Rescue Diver puteţi participa la Cursul
NAUI Assistant Instructor sau Divemaster. Pentru aceasta aveţi nevoie de cel puţin 25 de
scufundări logate. Puteţi întreba instructorul despre oportunităţile de antrenamente pentru
conducători de scufundare.
Este foarte satisfăcător să-i ajuţi pe alţii să-şi realizeze visul de a deveni scufundători sau de a
avea o aventură subacvatică. NAUI are cel mai bun program pentru lideri şi oferă condiţii
deosebite de pregătire. Dacă descoperiţi că scufundatul subacvatic devine mai mult decât o
pasiune pentru voi nu uitaţi că prin intermediul NAUI se găsesc multe oportunităţi de a lucra ca
profesionişti. Devenind un NAUI Asisiten Instructor, Divemaster sau Instructor puteţi profita de
abilităţile de scufundători, de antrenamente şi de experienţă. Instructorul vă este un exemplu în
acest sens şi vă va informa cu plăcere despre programele internaţionale de pregătire pentru lideri
NAUI.

DEZVOLTAREA INTERESELOR SPECIALE

Folosirea echipamentului de scufundare şi explorarea lumii de sub suprafaţa apei este foarte
palpitantă. Veţi afla repede că scufundările vă oferă o modalitate de a face ceva în lumea
subacvatică. Curând veţi vrea să inspectaţi vechi epave, să faceţi fotografii, să vă jucaţi, să
colectaţi diferite lucruri, să studiaţi ecosistemul subacvatic sau să vă scufundaţi în locuri
neobişnuite. Provocări ca acestea fac scufundatul palpitant şi vă veţi bucura de răsplata primită.
Nu uitaţi că lucruri interesante pot fi învăţate mult mai repede şi uşor prin antrenamente decât prin
încercări şi greşeli.
Un motiv pentru care ar trebui să vă implicaţi în scufundări locale este pentru a învăţa despre
interesele speciale locale din zona voastră şi pentru a vă familiariza cu acestea. Dacă aveţi un
obiectiv subacvatic entuziasmul vostru pentru scufundare se va amplifica şi veţi trăi clipe
143
memorabile dezvoltând şi redefinind zona voastră de interes.
Sunt puţine lucruri care se pot compara cu atingerea unui obiectiv în lumea subacvatică, fie
că acesta este o poză perfectă a unui peşte rar, găsirea unei epave vechi sau explorarea unui loc
unde nici un scufundător nu a mai fost înainte. Imaginaţi-vă doar entuziasmul şi satisfacţia pe care
le puteţi experimenta. Vă puteţi da seama că relativ puţini oameni învaţă să se scufunde şi doar
aceştia vor putea simţi bucuria pe care voi o experimentaţi. Trebuie sa învăţaţi despre activităţile
speciale ale scufundatului şi implicaţi-vă în cadrul acestora.

ACŢIONAREA CA SCAFANDRU RESPONSABIL

Când sunteţi certificat ca scufundător NAUI veţi continua să învăţaţi pe tot parcursul vieţii de
scufundător. Pe parcursul acestor experienţe trebuie să vă amintiţi că aveţi responsabilităţi stricte
faţă de voi, faţă de prieteni şi faţă de cei din jur. În continuare este prezentată o listă parţială a
ceea ce se aşteaptă de la voi ca scufundători NAUI:
• Să vă păstraţi psihic şi fizic apţi pentru scufundare
• Să vă continuaţi educaţia ca scufundători
• Să folosiţi echipamente complete, în mod corect si bine întreţinute
• Să cunoaşteţi locul de scufundare şi să evitaţi sau să întrerupeţi scufundările în condiţii
necunoscute
• Să fiţi pregătiţi pentru a trata urgenţele
• Să vă scufundaţi mereu cu un coechipier şi să rămâneţi împreună pe tot parcursul
scufundării
• Evitaţi rămânerea cu puţin aer; verificaţi permanent presiunea şi urcaţi corespunzător
• Să ţineţi în minte conservarea mediului ambiant
• Demonstraţi atitudine propice faţă de navigatorii bărcilor, pescari şi faţă de public

Este momentul să priviţi înainte spre distracţie, aventură şi toată bucuria pe care o anticipaţi la
începutul acestui curs. Acea lume străină şi minunată a spaţiului interior este în sfârşit accesibilă
şi vă aşteaptă să intraţi. Bucuraţi-vă şi împliniţi-vă responsabilităţile în calitate de scafandru NAUI.
Instructorul vostru abia aşteaptă să lucreze cu voi pe parcursul următorului curs NAUI.

ANEXA B

A FI UN SCAFANDRU RESPONSABIL
Ca scufundător responsabil trebuie să respecţi anumite reguli de etichetă (bune maniere),
scufundări din ambarcaţiuni şi scufundări în general.

ETICHETA LA SCUFUNDĂRI

În calitate de scufundător NAUI trebuie să observi următoarele reguli pentru o eticheta

corectă:
• Să-ţi organizezi echipamentul şi vehiculele cât mai compact posibil pentru a nu bloca
trotuarele, drumurile sau accesele publice. Menţineţi o zonă restrânsă a echipamentului
pentru a evita dezordinea la locul de scufundare.
• Aveţi grijă cu arbaletele subacvatice. Arbaletele încărcate sunt interzise pe ţarm, sau în
ambarcaţiuni şi nu trebuie folosite în apropierea plajelor aglomerate.
• Cereţi accesul înainte de a utiliza sau de a traversa proprietăţi private atât pentru a accesa
un loc pentru scufundare cât şi pentru odihna de după o scufundare
• Nu vă schimbaţi hainele în public. Fiţi discreţi utilizând vehicule sau corturi. Gândiţi-vă la
cei care sunt în trecere sau care se folosesc de plaje.
• Creaţi o bună impresie despre scufundători. Vorbiţi politicos cu persoanele ce nu s-au mai
scufundat care sunt interesate privind acest sport. Aveţi grijă de limbajul şi comportamentul
folosit în special în ceea ce priveşte alcoolul şi alte droguri în preajma activităţilor de
scufundare.
144
• Nu încălcaţi dreptul altora de a se bucura de mediul înconjurător, de a-şi desfăşura
afacerile sau de a avea un oraş plăcut în care să locuiască.
• Respectaţi toate regulile indiferent de natura acestora. Cooperaţi cu poliţia locală.
• Nu murdăriţi plajele sau în alte situaţii nu distrugeţi proprietatea. Plajele ca mediu
înconjurător sunt deseori sisteme ecologice fragile care necesită o utilizare atentă dacă se
doreşte păstrarea lor.
• Ocrotirea comercianţilor locali. Scufundătorii pot avea un impact economic pozitiv asupra
unei regiuni de la restaurante la magazine dedicate şi moteluri. Un raport economic bun cu
comunitatea locală înseamnă o continuare a bunei comunicări şi facilitează accesul
scufundătorilor la zonă.
• Începeţi scufundările dimineaţa devreme pentru condiţii optime de scufundare, plaje mai
libere, mai multe locuri de parcare şi o mai mare libertate în a alege locurile de scufundare.
Nu vă depăşiţi capacităţile de scufundare la alegerea locului preferat. Întrebaţi localnicii
sau alţi scufundători despre locurile posibile şi bazaţi-va pe cunoştinţele lor.
• Asiguraţi-vă ca aveţi licenţe de pescuit valabile şi respectaţi regulamentele locale privind
pescuitul. Colectaţi cât mai puţin posibil, curăţaţi peştele numai în zonele desemnate şi
aruncaţi reziduurile corespunzător.
• Ajută-i pe ceilalţi utilizatori ai mediului înconjurător acvatic. Acest lucru te face pe tine, ca
scufundător, mai bun decât lumea de rând şi face să câştige respect faţă de acest sport.
De asemenea te face mai fericit, mai calm şi un scufundător mai sigur.

PRACTICI NAUI PENTRU SCUFUNDĂRI RESPONSABILE DIN AMBARCAŢIUNI

Practicile NAUI pentru scufundări responsabile din ambarcaţiuni includ următoarele:

• Alegeţi o ambarcaţiune adecvată echipată complet cu echipamente de siguranţă incluzând
aer şi alte echipamente pentru suportul scufundătorilor.
• Întrebaţi pentru a primi tehnicile de scufundare din ambarcaţiuni ca parte a cursurilor de
Advanced sau Master Scuba Diver.
• Bazaţi-vă pe cunoştinţele căpitanului despre cele mai potrivite locuri de scufundare.
Planificaţi-vă scufundările folosind informaţiile specifice despre acel loc, furnizate de
echipaj sau de divemaster.
• Înscrieţi-vă la călătorii cu destinaţii în concordanţă cu abilităţile voastre şi cu planul de
scufundare.
• Sosiţi la ambarcaţiune cu cel puţin o jumătate de oră mai devreme de ora de plecare.
Aşezaţi echipamentul propriu bine constituit în locaţia adecvată şi respectaţi facilităţile
ambarcaţiunii.
• Între scufundări se impune păstrarea echipamentului în bagaj pentru a evita pierderea sau
distrugerea şi întotdeauna asistaţi-vă partenerul în ceea ce priveşte butelia. Nu vă aşezaţi
pe punte pentru a vă echipa pentru a nu fi lovit în cap de butelia unui alt scufundător.
• Folosiţi echipamentul în mod adecvat pentru o scufundare uşoară şi în siguranţă. Nu vă
supralestaţi. Folosiţi vesta compensatoare doar pentru reglajul fin al flotabilităţii în timpul
scufundării.
• Nu urcaţi în barcă cu arbaleta încărcată. Aduceţi un container pentru peştele prins. Ajutaţi
la păstrarea punţii curate şi libere.
• Folosiţi punctele de ieşire ale ambarcaţiunii indicate de către echipaj. Mutaţi-vă din dreptul
ieşirii ambarcaţiunii când vă aflaţi în apă şi fie rămâneţi plutind la suprafaţă, fie începeţi
coborârea de-a lungul lanţului ancorei. Nu folosiţi echipamentul scuba doar pentru a
rămâne aproape de suprafaţă. Procedând astfel nu puteţi fi observaţi de alte ambarcaţiuni
sau de alţi scufundători.
• Folosiţi instrumente corespunzătoare. Planificaţi scufundarea astfel încât să rămâneţi cu o
rezervă de aer suficientă pentru a vă putea întoarce la ambarcaţiune cât sunteţi sub apă.
• Fiţi conştienţi de modificările curenţilor în timpul scufundării. Urmăriţi frânghia de plutire din
spatele ambarcaţiunii de la suprafaţă şi nu ezitaţi să o folosiţi dacă aveţi nevoie.
• Utilizaţi bunul simţ, antrenamentele şi experienţa. Întrebaţi dacă sunteţi nesiguri.
145
 Cunoaşteţi-vă limitele şi nu încercaţi să le depăşiţi. Uitaţi-vă după ceilalţi scufundători care
au nevoie de ajutor. Scufundătorii care îşi menţin controlul personal şi sunt confortabili în
apă trăiesc experienţe sigure în apă.

PRACTICILE NAUI PENTRU SCUFUNDĂRI RESPONSABILE

În calitate de scufundător NAUI responsabil înţeleg că trebuie:

• Să fiu antrenat şi certificat pentru scuba diving.
• Să-mi menţin o bună condiţie fizică şi mentală pentru scufundare şi să fac scufundări doar
când mă simt bine. Niciodată să nu folosesc alcool sau alte substanţe neadecvate înainte
de o scufundare.
• Sa respir continuu şi să evit ţinerea respiraţiei pe timpul scufundării.
• Să folosesc echipament complet şi bine întreţinut pe care să îl verific înaintea scufundării.
Să nu împrumut echipamentul celor necertificaţi.
• Să evaluez mereu condiţiile mediului înconjurător înainte de scufundare şi să acord o
marjă de siguranţă pentru a fi pregătit în caz de urgenţe.
• Să-mi cunosc limitele personale precum şi limitele antrenamentelor mele şi să nu încerc
forţarea acestora.
• Să-mi stabilesc limite moderate pentru adâncime şi timp petrecut sub apă. Să-mi păstrez
suficient aer pentru a putea fi folosit la sfârşitul scufundării. Să fac întotdeauna un palier de
siguranţă la sfărşitul scufundării.
• Să folosesc un sistem de echipă în timpul scufundărilor şi să fiu pregătit să-mi asist
partenerul şi pe cei care au nevoie. În mod periodic să-mi verific practicile de salvare
învăţate în cadrul cursurilor NAUI.
• Să folosesc suportul de la suprafaţă cum ar fi ambarcaţiunea sau baliza şi steagul de
scufundare ori de câte ori este nevoie.
• Să respect regulamentele locale.
• Să respect drepturile celorlalţi şi să reprezint comunitatea scufundătorilor într-un mod
pozitiv.
• Să fiu responsabil pentru siguranţa mea pe parcursul scufundării şi în timpul pregătirilor.
• Să caut pregătire şi asistenţă profesionistă pentru a deprinde noi tehnici de scufundare,
pentru a folosi echipament nefamiliar sau când intenţionez să mă scufund în locuri
necunoscute.
• Să-mi planific atent fiecare scufundare şi să utilizez tabele de scufundare sau computer de
scufundare pentru a înregistra starea decompresiei.
• Să amân zborul sau ascensiunea la altitudine după scufundări repetate în condiţiile
menţionate.
• Să respect jocul, regulile precum şi fragilitatea mediului subacvatic. Să practic un bun
control al flotabilităţii şi să evit contactul involuntar cu coralii sau cu alte plante acvatice şi
animale. Să-i învăţ pe alţii să înţeleagă necesitatea protejării şi păstrării resursei acvatice.

146
 ANEXA C

LISTE DE VERIFICĂRI

Listele de verificări reprezintă o modalitate excelentă de a vă asigura că nu aţi uitat nimic

atunci când planificaţi o scufundare sau o excursie sau atunci când împachetaţi echipamentul
pentru scufundări.
Folosiţi listele din această anexă ca o bază pentru crearea listelor voastere personale pentru
planificarea scufundărilor, pregătirea echipamentului şi a trusei de prim ajutor.

LISTA PENTRU PLANIFICAREA SCUFUNDĂRII

Folosiţi următoarele liste ca recomandări pentru planificarea pe termen lung, pe termen scurt
şi la locul scufundării.

Planificarea pe termen lung

□ Determinarea obiectivului scufundării.
□ Alegerea coechipierului.
□ Alegerea locului.
□ Alegerea unui loc şi/sau activităţi alternative.
□ Informaţii despre locul de scufundare.
□ Obţinerea informaţiilor referitoare contactarea serviciilor de urgenţă.
□ Identificarea celei mai apropiate barocamere.
□ Determinarea datei şi a timpilor excursiei.
□ Aranjamentele de călătorie.
□ Determinarea nevoilor de echipament.
□ Verificarea echipamentului.
□ Repararea echipamentului, dacă este necesar.
□ Trebuie sau nu să urmaţi un curs de NAUI Refresher Experience.
□ Localizarea brevetului şi jurnalului de scufundări.
Planificarea pe termen scurt

□ Invetarul echipamentului.
□ Înlocuirea baretelor uzate sau ciupite (la labe şi mască) şi a O-ringurilor pierdute sau
deteriorate.
□ Procurarea obiectelor necesare pentru excursie.
□ Aer în butelii.
□ Film foto.
147
 □ Loţiune de soare.
□ Medicamente contra răului de mare.
□ Permis de pescuit.
□ Tuburi luminiscente.
□ Soluţie de dezaburit masca.
□ Verificaţi condiţiile meteo, condiţiile apei, mareele, prognoza meteo.
□ Pregătiţi o copie a planului, pentru a fi lasată la cineva.
Pregătirea pentru scufundare
□ Adunaţi-vă tot echipamentul într-un sungur loc.
□ Împachetaţi echipamentul în ordinea inversă asamblării sau folosirii lui.
□ Împachetaţi hainele într-o geantă separată.
□ Odihniţi-vă şi dormiţi bine
□ Lăsaţi copia planului la cineva înainte de a pleca.
Planificarea la locul scufundării
□ Verificarea locului de scufundare
□ Evaluarea condiţiilor la locul scufundării.
□ Stabilirea conducătorului de scufundare.
□ Urgenţe.
□ Stabilirea planului în cazul rămânerii fără aer.
□ Stabilirea planului în cazul separării de coechipier.
□ Stabilirea modalităţii de a cere ajutor în caz de accident.
□ Localizarea celui mai apropiat telefon funcţional.
□ Activităţi.
□ Cădeţi de acord asupra activităţii şi a obiectivului.
□ Recapitulaţi semnele de mână.
□ Decideţi asupra punctului de intrare şi ieşire şi asupra cursului general al
scufundării
□ Stabiliţi limitele de adâncime, timp şi aer.
□ Flotabilitatea
□ Verificaţi sistemul de lestare a coechipierului
148
 □ Verificaţi vesta compensatoare a coechipierului pentru a vă asigura că ştiţi cum să
umflaţi vesta atât cu ajutorul inflatorului cât şi oral şi stiţi cum să desumflaţi vesta.
□ Localizaţi cataramele de desfacere a vestei coechipierului.
□ Aerul.
□ Verificaţi valva buteliei coechipierului pentru a vă asigura că este total deschisă şi
rotită ¼ înapoi.
□ Verificaţi ca butelia coechipierului să fie bine prinsă cu catarama vestei
compensatoare.
□ Verificaţi dacă butelia coechipierului este plină.
□ Verificaţi ca treapta întîia principală şi octopusul coechipierului să fie în bună stare de
funcţionare.
□ OK-ul final.
□ Verificaţi coechipierul să nu aibă vreo piesă a echipamentului agăţată iar octopusul şi
consola nu atârnă.
□ Verificaţi coechipierul să aibă masca, labele şi snorkelul gata de echipare.
□ Verificaţi dacă voi aveţi toate accesoriile necesare.
□ Îndreptaţi-vă spre punctul de intrare.
□ Distracţie plăcută!

149