STUDIUL FUNCŢIONĂRII

ELICELOR NAVALE
 STUDIUL FUNCŢIONĂRII ELICEI

 Proiectarea elicei navale presupune determinarea

caracteristicilor geometrice ale palei care asigură performanţele
hidrodinamice corespunzătoare siajului mediu circumferenţial la
fiecare rază, în punctul de proiectare.

 În acest caz, evaluarea cerinţelor de rezistenţă şi cavitaţie într-

un câmp de viteze neuniform se face aproximativ.

 De aceea este necesar să se realizeze un studiu al funcţionării

elicei proiectate în afara punctului de proiectare, în regim staţionar
şi nestaţionar.
 STUDIUL FUNCŢIONĂRII ELICEI

Determinarea performanţelor hidrodinamice ale elicei în regim

staţionar şi nestaţionar. Obiective:

 în regim staţionar (curent uniform) :

Determinarea caracteristicilor hidrodinamice ale elicei în

apă liberă.

Determinarea distribuţiei de presiuni pe palele elicei la

funcţionarea în curent uniform şi pentru variaţia siajului
mediul circumferenţial pe rază.
 STUDIUL FUNCŢIONĂRII ELICEI

Determinarea performanţelor hidrodinamice ale elicei în regim

staţionar şi nestaţionar. Obiective:

 în regim nestaţionar (curent neuniform):

Determinarea distribuţiei de presiuni pe palele elicei la
funcţionarea în curent neuniform şi predicţia apariţiei şi
extinderii fenomenului de cavitaţie.

Determinarea fluctuaţiilor forţelor şi momentelor

nestaţionare induse de funcţionarea elicei în curent
neuniform şi transmise corpului navei prin linia de arbori
(calculul forţelor de lagăr).

Determinarea fluctuaţiilor de presiune pe bolta pupa

(calculul forţelor de suprafaţă).
 STUDIUL FUNCŢIONĂRII ELICEI

Pentru studiul funcţionării elicelor navale sunt

necesare toate informaţiile obţinute in etapele
anterioare de proiectare:

date cu privire la geometria completă a elicei

date cu privire la condiţiile de operare.

 STUDIUL FUNCŢIONĂRII ELICEI

Pentru studiul teoretic al funcţionării elicelor navale pot fi

folosite:
 modele turbionare,
 metode cvasistaţionare

 metode specifice hidrodinamicii numerice (CFD).

 METODE CFD

Apariţia şi dezvoltarea metodelor specifice hidrodinamicii

computaţionale CFD (Computational Fluid Dynamics) a permis
analiza curgerii în jurul elicelor navale, în regim staţionar şi
nestaţionar şi calculul distribuţiei de presiuni pe pală prin:

 metoda elementului de frontieră (PANEL methods)

 rezolvarea ecuaţiilor Navier Stokes mediate Reynolds

(RANS methods)
 METODE CFD

Curgerea unui fluid este guvernată de 3 principii:

 conservarea masei (ecuaţia de continuitate)
 legea a 2 a lui Newton (ecuaţia cantităţii de
mişcare)
 conservarea energiei.

Aceste principii fundamentale pot fi exprimate prin

ecuaţii matematice sub forma unor ecuaţii diferenţiale
şi integrale.
 METODE CFD

 În cazul fluidelor vâscoase, ecuaţiile de mişcare

sunt cunoscute sub numele de ecuaţiile Navier-Stokes.

 Neglijarea vâscozităţii simplifică ecuaţiile de

mişcare, obţinându-se ecuaţiile Euler.

 Dacă se neglijează şi mişcarea de rotaţie a

particulei de fluid, ecuaţiile de mişcare devin mult mai
simple: ecuaţia Laplace.
 METODE CFD

 Ecuaţiile de mişcare nu descriu curgerea propriu-

zisă ci relaţiile între forţe şi mişcare.

 Prezenţa unui corp imers în curent, modifică prin

forma sa curgerea fluidului.

 Această modificare rezultă din ecuaţiile de mişcare

prin utilizarea condiţiilor la limită, condiţii care descriu
curgerea fluidului la contactul acestuia cu un perete
solid.
 METODE CFD

Condiţii la limită

 Pentru rezolvarea ecuaţiilor Navier-Stokes, condiţia

limită la contactul cu peretele este aderenţa fluidului
vâscos la peretele solid (componenta tangenţială a
vitezei este zero).

 În cazul ecuaţiilor Euler şi Laplace utilizate pentru

fluidul ideal, lipsit de vâscozitate, moleculele fluidului
alunecă de-a lungul peretelui, condiţia la limită fiind
cea de nepenetrabilitate (în orice punct al suprafeţei de
contact, componenta normală a vitezei fluidului este
zero).
 METODE CFD

 Ecuaţiile de mişcare pot fi soluţionate analitic şi prin metode

numerice.

 Rezolvarea analitică este în general dificilă şi este posibilă

într-un număr limitat de cazuri (curgerea între două plăci plane,
curgerea în tub).

 Pentru a studia teoretic curgerea în jurul unor corpuri cu

forme mai complicate (carena navei, palele elicei), se recomandă
soluţionarea ecuaţiilor de mişcare prin metode numerice - CFD
(Computational Fluid Dynamics).
 METODE CFD

 CFD înlocuieşte integralele şi derivatele parţiale ale ecuaţiilor

matematice care modelează curgerea cu forme algebrice
discretizate, prin a căror rezolvare se obţin pentru câmpul curgerii
valori discrete în timp şi spaţiu.

 Rezultatul CFD este o colecţie de numere care reprezintă

valori ale parametrilor de mişcare a fluidului în domeniul analizat.

 Modelarea numerică a fenomenelor de curgere permite

postprocesarea grafică a rezultatelor, vizualizarea curgerii oferită
de programele CFD asigurând o analiză şi o mai bună înţelegere
a fenomenului de curgere a fluidului în jurul palelor elicei.
 METODE CFD

Soluţionarea unei probleme de modelare numerică

se realizează în trei etape:
 reprezentarea discretă a ecuaţiilor care modelează
matematic fenomenul investigat (preprocesare),
 soluţionarea numerică a problemei prin rezolvarea
ecuaţiilor algebrice rezultate în urma discretizării şi
determinarea soluţiei
 analiza şi interpretarea soluţiei (postprocesare).
 METODE CFD

Pornind de la exprimarea matematică a ecuaţiilor de mişcare a

fluidului până la obţinerea soluţiei finale şi se parcurg următorii
paşi consecutivi:
 stabilirea obiectivelor modelării
 definirea şi discretizarea domeniului de analiză
 definirea modelelor matematice prin alegerea ecuaţiilor
care modelează matematic fenomenul investigat, alegerea
solverului (rutinei) care rezolvă sistemul de ecuaţii
 definirea proprietăţilor materialelor.
 introducerea condiţiilor la limită
 ajustarea parametrilor de control a soluţiei şi iniţializarea
câmpului curgerii.
 efectuarea calcului propriu-zis şi obţinerea soluţiei
 analiza rezultatelor, postprocesarea grafică a rezultatelor.
 METODA ELEMENTULUI DE FRONTIERĂ

 În studiul elicelor navale, pentru a descrie curgerea fluidului

în jurul elicei este utilizată în general, teoria mişcării potenţiale.

 Curgerea potenţială este caracterizată prin neglijarea

vâscozităţii şi a mişcării de rotaţie a moleculelor fluidului.

 Metoda elementului de frontieră analizează numeric

potenţialul în jurul corpurilor portante cu mai multă exactitate,
geometria elicei şi a butucului fiind reprezentată cu ajutorul unei
discretizări foarte fine a suprafeţelor acestora.
 METODA ELEMENTULUI DE FRONTIERĂ

 Suprafaţa elicei (a
palelor şi a butucului) este
înlocuită cu panouri
patrulatere hiperboloidale,
pe care se amplasează
distribuţii de singularităţi
hidrodinamice (dipoli, surse)
a căror intensitate este
constantă pe panou.

2
 Condiţiile la limită sunt   0
satisfăcute pe fiecare panou.
METODA ELEMENTULUI DE FRONTIERĂ
 METODE RANS

Pentru scrierea ecuaţiilor care guvernează mişcarea fluidului

real este necesară examinarea tensiunilor care apar ca urmare a
frecărilor dintre straturile de fluid şi a forţelor de natură vâscoasă
şi apoi determinarea legăturilor care există între acestea şi câmpul
curgerii.

Pentru un fluid real, incompresibil caracterizat prin  =ct. şi

=ct. ecuaţia de continuitate şi ecuaţiile Navier-Stokes pot fi
scrise:

v i
0
x i

v i v p 
ρ  ρv j i  ρ  F -   ij
t x j xi x j
 METODE RANS

Apariţia şi dezvoltarea sistemelor de calcul de mare

capacitate şi viteză, a permis rezolvarea numerică a
ecuaţiilor de mişcare pentru diferite cazuri de curgere.

Cu toate acestea, în cazul regimului de curgere

turbulent caracterizat prin câmpuri de viteze fluctuante,
soluţionarea numerică a ecuaţiilor de mişcare conduce
la un efort de calcul mare, de aceea au fost propuse o
serie de aproximări: medierea ecuaţiilor Navier-Stokes
după Reynolds: RANS - Reynolds Average Navier
Stokes,
 METODE RANS

 Pentru a ţine cont de efectele turbulenţei şi de fluctuaţiile

parametrilor curgerii în timp şi spaţiu, Reynolds a propus medierea
în timp a ecuaţiilor de mişcare.

 În regim turbulent viteza de curgere într-un punct u este funcţie

de timp, mai precis valorile u se situează în jurul unei valori medii,
iar diferenţa dintre viteza instantanee şi viteza mediată reprezintă
componenta fluctuantă .

 Procedeul se aplică tuturor proprietăţilor  considerate scalare.

t 0 T

Φ  Φ  Φ' unde Φ 1
T  Φdt
t0
 METODE RANS

Aplicând aceste medieri în timp se vor obţine ecuaţiile :

vi
0
x i

ρ
vi
t
v
 ρv j i  ρ  F -
x j
p


x i x j

ij  ρv'i v' j 

Relaţiile sunt cunoscute sub numele de ecuaţiile Navier Stokes

mediate după Reynolds şi se observă că ele conţin în valori medii
toţi termenii ecuaţiilor Navier Stokes iniţiale, dar în plus mai apar
termenii adiţionali
 ρv'i v' j

numiţi tensiuni Reynolds.

 METODE RANS
În final rezultă un sistem de 4 ecuaţii cu 10 necunoscute care
nu poate fi rezolvat decât făcând apel la o evaluare a
necunoscutelor suplimentare.

Modelarea componentelor tensorului tensiunilor Reynolds

este dificilă, deoarece necesită detalii despre structura turbulentă
a curgerii care nu depinde doar de proprietăţile fizice ale fluidului,
ci şi de condiţii locale cum ar fi geometria, rugozitatea pereţilor,
etc.

De aceea pentru modelarea termenilor suplimentari se

folosesc ipoteze simplificatoare, obţinând-se astfel seturi de
ecuaţii cunoscute sub numele de modele de turbulenţă.

Ca modele de turbulenţă pot fi amintite: modelul Spartan-

Allmaras, modelul k- standard (k-), modelul k- renormalizat
RNG, modelul k- realizabil (Rk-), modelul k-, modelul tensiunilor
Reynolds RSM, etc.
METODE RANS
METODE RANS
METODE RANS
METODE
RANS
 Forţe nestaţionare induse de funcţionarea elicei
navale într-un câmp de viteze neuniform

 În condiţii reale, elicea navală funcţionează în prezenţa

corpului navei, în curent neuniform perturbat de corp.

 Neuniformitatea curentului este caracterizată de coeficientul

de siaj w.

 Rezultă că funcţionarea elicei în curent neuniform este

însoţită de apariţia unor forţe hidrodinamice pe pală, variabile în
timp odată cu rotirea ei.
Forţe nestaţionare induse de funcţionarea elicei
navale într-un câmp de viteze neuniform
 Forţe nestaţionare induse de funcţionarea elicei
navale într-un câmp de viteze neuniform

Funcţionarea elicei navale într-un câmp de viteze neuniform

are un puternic efect nestaţionar: forţele şi momentele dezvoltate
de elice au un caracter fluctuant şi se transmit corpului navei,
 pe de o parte prin apă ca fluctuaţii de presiune pe bolta pupa
- forţe de suprafaţă,
 iar pe de altă parte ca forţe şi momente nestaţionare
transmise arborelui port- elice - forţe de lagăr.
Forţe nestaţionare induse de funcţionarea elicei
navale într-un câmp de viteze neuniform
 funcţionarea elicei în curent neuniform este însoţită de
apariţia unor forţe hidrodinamice pe pală, variabile în timp
odată cu rotirea ei

Reducerea acestora la axa de rotaţie a elicei, determină

momentul de torsiune nestaţionar preluat de motor, care excită
linia de arbori la vibraţii torsionale;

Reducându-le în raport cu axa verticală, rezultă un moment

încovoietor care excită linia de arbori la vibraţii de încovoiere în
plan orizontal (vibraţii laterale orizontale).

Reducerea lor la o axă orizontală din planul elicei determină

momentul încovoietor care excită vibraţiile de încovoiere în plan
vertical (vibraţii laterale verticale) ale liniei de arbori.
 FORŢE DE LAGĂR

Calculul forţelor de lagăr induse de funcţionarea elicei în

curent neuniform se poate face cu ajutorul metodelor analitice
utilizând
 teoria suprafeţei portante în regim nestaţionar
 metode cvasistaţionare (metoda lui SASAJIMA) care s-au

dovedit a da rapid rezultate suficient de exacte.

FORŢE DE LAGĂR
 Fx[kN]
-50
Fx[kN]
-75

-100

-125

-150 FORŢE DE LAGĂR

-175

-200
Fx [kN]
-435
-225
0 30 60 90 120 150 180 210 240 270 300 330 360 -440
teta[grade] FxS [kN]
-445 FxB [kN]
Fluctuaţiile forţei Fx pe pală -450

-455
Armonica I Impingere Fx -460

20 -465

-470
15
-475

10 -480
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90
Teta [grade]
5

0
Elice B Elice skew
Fluctuaţiile de împingere Fx în ax
 FORŢE DE LAGĂR

0
348354
0.6 6 12 18
336342 24
330 30
324 0.5 36
318 42
312 0.4 48
306 54
300 0.3 60
294 66
288 0.2 72
282 78
0.1
276 84
270 0 90
264 96
258 102
252 108
246 114
240 120
234 126
228 132
222 138
216 144
210 150
204198 162156
192186 174168
Excentricitatea împingerii în ax 180
 FORŢE DE SUPRAFAŢĂ

Forţele de suprafaţă sunt provocate de fluctuaţiile de

presiune care se transmit pe bolta pupa în timpul funcţionării
elicei. Acestea, însumate pe suprafaţa corpului, produc forţele de
suprafaţă cu o amplitudine determinată de:
 condiţiile de funcţionare ale elicei (forma siajului, încărcarea
palei, prezenţa cavitaţiei)
 configuraţia geometrică a locului de amplasare a elicei în
pupa (distanţa elicei faţă de bordaj sau cavaleţi, forma bordajului
în zona bolta pupa, ş.a.).

Frecvenţa forţelor de suprafaţă este dată de frecvenţa de pală

(turaţia numărul de pale: ) sau de multiplii acesteia .
 FORŢE DE SUPRAFAŢĂ

Pulsaţiile de presiune preluate de corp sunt dependente de :

 diferenţa de presiune, care apare pe pală, generând

împingerea;

 grosimea palei care mişcându-se în apropierea corpului

determină variaţii de presiune ce se transmit corpului;

 variaţiile volumului cavernelor cavitaţionale datorită

siajului, care odată cu rotirea palei induc pulsaţii de presiune pe
corp.
 Mijloace de reducere a excitaţiilor introduse de
funcţionarea elicei în siaj

 Prin mărirea numărului de pale al elicei. Aceasta duce la

creşterea frecvenţei pulsaţiilor de presiune şi la micşorarea
amplitudinilor lor;

 Prin folosirea sistemului de propulsie cu elice în duză;

 Mijloace de reducere a excitaţiilor introduse de
funcţionarea elicei în siaj

 Prin mărirea distanţei de la vârful palei la bordaj, care se

poate face în faza de proiectare, modificând forma corpului la
pupa, sau prin micşorarea diametrului (soluţie care implică o
reducere uşoară a randamentului);
 Mijloace de reducere a excitaţiilor introduse de
funcţionarea elicei în siaj

 Prin adoptarea elicelor cu

unghiuri de întoarcere (skew back)
mare

Elice cu skew Elice fara skew

 Mijloace de reducere a excitaţiilor introduse de
funcţionarea elicei în siaj

 Prin uniformizarea curgerii la intrarea în discul elicei

utilizând dispozitive de corectare a siajului (aripioare, semiduze
montate pe carenă, în pupa, înaintea elicei )
 Mijloace de reducere a excitaţiilor introduse de
funcţionarea elicei în siaj

 Prin modificarea locală a bordajului în punctele de pe bolta

pupa cele mai apropiate de vârful palelor.

 O soluţie în acest sens o reprezintă orificiile realizate în

bolta pupa, care preiau pulsaţiile de presiune şi le amortizează
într-un tanc special realizat în zona afterpeak-ului.
Schema după care se face predicţia vibraţiilor induse de
excitaţiile hidrodinamice ale elicei