Universitatea din București

Administrarea Afacerilor

Clasificarea Asigurărilor
Asigurări Și Reasigurări

Ana Maria But

Anul III
Cuprins

Introducere........................................................................................................
Clasificarea asigurărilor....................................................................................
A. După domeniul la care se referă: .................................................................
1. Asigurări de viaţă; ........................................................................................
2. Asigurări generale (non-viaţă)......................................................................
B. După forma juridică de realizare a asigurării: .............................................
1. Asigurări obligatorii (prin efectul legii); ......................................................
2. Asigurări facultative (contractuale). .............................................................
C. După zona geografică de cuprindere: ..........................................................
1. Asigurări interne; .........................................................................................
2. Asigurări externe. ........................................................................................
D. După localizarea raporturilor juridice: ........................................................
1. Asigurări directe; .........................................................................................
2. Asigurări indirecte........................................................................................
Diferenta dintre asigurari de viata si asigurari de sanatate
Concluzii...........................................................................................................
Introducere

Asigurarea poate fi definită ca fiind operaţiunea prin care un asigurator,

organizând pe principiul mutualităţii un număr mare de asiguraţi, expuşi la anumite
riscuri, îi indemnizează pe aceia dintre ei care suferă pierderi la producerea acestor riscuri
din fondul comun constituit din primele de asigurare sau cotizaţiile încasate.
Această definiţie pune în evidenţă caracteristica esenţială a asigurării, aceea de a
fi o operaţiune complexă, antialeatorie, de luptă colectivă împotriva hazardului. Cu cât
numărul de participanţi este mai mare, cu atât şi eficienţa acestei lupte este mai mare.
Definită astfel, asigurarea capătă percepţia de utilitate publică sau de grup, ceea ce este
mai aproape de realitate decât imaginea de joc al hazardului între două părţi contractante,
pe care o inspiră definiţia contractului de asigurare din legislaţiile diverselor ţări.

Asiguraţii sunt persoanele fizice sau juridice care doresc să se asigure, în

beneficiul lor sau al altor persoane. Aceştia generează cererea de asigurare ca funcţie a
unor factori de natură economică şi socială. Asigurătorii generează, sub forma
modalităţilor şi instrumentelor de asigurare concepute, oferta de asigurare. Ea se
particularizează diferenţiat la nivelul celor două categorii distincte de asigurători:
-societăţi comerciale de asigurare;
-asociaţii mutuale de asigurare.

Riscul este definit în general ca un pericol potenţial sau ca o pierdere posibilă.

Natura acestor pericole sau pierderi se referă la:
-viaţa sau integritatea corporală a oamenilor;
-pierderi materiale ale persoanelor fizice sau juridice;
-pierderi financiare ale persoanelor fizice sau juridice.
Evenimentele sau cauzele ce pot determina apariţia acestor efecte nedorite pot fi
grupate în două categorii:
a) evenimente independente de voinţa oamenilor sau de activitatea acestora. Le numim
evenimente obiective şi ne referim la catastrofele naturale;
b) evenimente legate de comportamentul oamenilor, individual, colectiv sau la nivel
social-economic. Sunt factori restrictivi ce pot fi localizaţi în două grupe: catastrofe
tehnice şi riscuri financiare.
Diversitatea şi multitudinea acestor evenimente generează în permanenţă pentru
viaţa oamenilor sau tranzacţiile economice în care sunt implicaţi aceştia, adesea într-o
proporţie substanţială, atât riscuri cât şi incertitudini.
 Clasificarea asigurărilor

Clasificarea asigurărilor se poate face după mai multe criterii, astfel:

A. După domeniul la care se referă:
1. Asigurări de viaţă;
2. Asigurări generale (non-viaţă).
B. După forma juridică de realizare a asigurării:
1. Asigurări obligatorii (prin efectul legii);
2. Asigurări facultative (contractuale).
C. După zona geografică de cuprindere:
1. Asigurări interne;
2. Asigurări externe.
D. După localizarea raporturilor juridice:
1. Asigurări directe;
2. Asigurări indirecte.

A1. Asigurări de viaţă

Tipuri de asigurări care au o bază contractuală:
a) asigurări de viaţă care includ: asigurarea la termen de supravieţuire, asigurarea de
deces, asigurarea la termen de supravieţuire şi de deces (mixtă de viaţă), asigurarea de
viaţă cu rambursarea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naştere;
b) anuităţi
c) asigurări de viaţă suplimentare: asigurări de deces din accident, asigurări de vătămări
corporale, asigurări de incapacitate permanentă de boală, asigurări de incapacitate
permanentă din accident, asigurări de incapacitate temporară din boală, asigurări de
incapacitate temporară din accident, asigurări de spitalizare, asigurări de cheltuieli
medicale, asigurări de boli grave, asigurări de şomaj, când acestea sunt subscrise
suplimentar unui contract de asigurări de viaţă;
d) d) asigurări permanente de sănătate.

A2. Asigurări generale

Clasele de asigurări generale:
1. Asigurări de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesionale), pentru care se
acordă: -despăgubiri financiare; -despăgubiri în natură; -despăgubiri mixte (financiare şi în
natură); -despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul transportului.
2. Asigurări de sănătate, pentru care se acordă: -despăgubiri financiare; -despăgubiri în natură;
-despăgubiri mixte (financiare şi în natură).
3. Asigurări de mijloace de transport terestru (altele decât feroviare), care acoperă: -daune
survenite la mijloacele de transport terestru cu motor; -daune survenite la mijloacele de transport
terestru, altele decât cele cu motor.
4. Asigurări de mijloace de transport feroviar, care acoperă: -daune survenite la mijloacele de
transport feroviar care se deplasează sau transportă mărfuri ori persoane.
5. Asigurări de mijloace de transport aerian, care acoperă: -daune survenite la mijloacele de
transport aerian.
Asigurări de mijloace de transport maritim, lacustru şi fluvial, care acoperă:
-daune survenite la mijloace de transport fluvial;
-daune survenite la mijloace de transport lacustru;
-daune survenite la mijloace de transport maritim.
7. Asigurări de bunuri în tranzit, care acoperă: -daune suferite de mărfuri, bagaje şi alte bunuri
transportate.
8. Asigurări de incendiu şi alte calimităţi naturale, care acoperă: -daune suferite de proprietăţi şi
bunuri
9. Alte asigurări de bunuri, care acoperă: -daune suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decât
bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), atunci când aceste daune sunt cauzate de grindină sau
îngheţ, furt, altele decât cele prevăzute la pct. 8.
10. Asigurări de răspundere civilă pentru autevehicule, care acoperă: -daune care rezultă din
folosirea autovehiculelor terestre (inclusiv răspunderea transportatorului).
11. Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian, care acoperă: -daune care
rezultă din folosirea mijloacelor de transport aerian (inclusiv răspunderea transportatorului).
12. Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport maritim, lacustru şi fluvial, care
acoperă: -daune care rezultă din folosirea mijloacelor de transport maritim, lacustru şi fluvial
(inclusiv răspunderea transportatorului).
13. Asigurări de răspundere civilă generală
14. Asigurări de credite care acoperă următoarele riscuri: -insolvabilitate; -credit de export;
-vânzare în rate; -credit ipotecar; -credit agricol.
15. Asigurări de garanţii pentru: -garanţii directe; -garanţii indirecte.
16. Asigurări de pierderi financiare, care acoperă: -riscuri de şomaj; -insuficienţa veniturilor;
-pierderi datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile; -nerealizarea beneficiilor; -riscurile
aferente cheltuielilor curente; -cheltuieli comerciale neprevăzute; -deprecierea valorii de piaţă;
-pierderile de rentă sau alte venituri similare; -pierderile comerciale indirecte, altele decât cele
menţionate anterior; -pierderile financiare necomerciale; -alte pierderi financiare, conform
clauzelor contractului de asigurare.
17. Asigurări de protecţie juridică, care acoperă: -cheltuielile cu procedura judiciară şi alte
cheltuieli, cum ar fi: recuperarea pagubei suferite de asigurat printr-o procedură civilă sau
penală, apărarea ori reprezentarea asiguratului într-o procedură penală, administrativă sau
împotriva unei reclamaţii îndreptate împotriva acestuia.
18. Asigurări de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor
de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.

B. După forma juridică de realizare a asigurării vorbim de asigurări obligatorii (prin efectul legii)
şi asigurări facultative (contractuale).
Asigurarea prin efectul legii (obligatorie) este stabilită prin reglementările legale şi se
realizează automat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind bunurile sau
persoanele care intră sub incidenţa acestora. Ea are la bază anumite interese care aparţin
societăţii în ansamblul său şi nu necesită acordul de voinţă al persoanelor fizice sau juridice
vizate. În cele mai multe ţări (ca şi în România), forma de asigurare obligatorie este asigurarea de
răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule. În altele, ca asigurări
obligatorii avem asigurările de răspundere profesională. Asigurarea contractuală (facultativă) are
la bază un contract de asigurare între asigurat şi asigurător, fiind o expresie a voinţei părţilor.
Este forma de asigurare mai flexibilă decât asigurarea prin efectul legii deoarece se
încheie ca urmare a nevoii de protecţie a asiguratului, răspunzând astfel mai bine necesităţilor şi
intereselor acestuia.

C. După zona geografică de cuprindere vorbim de asigurări interne şi asigurări externe.

Asigurările interne sunt cele în care:
-părţile contractante domiciliază în aceeaşi ţară;
-bunurile, personale şi răspunderea civilă care fac obiectul lor se află în aceeaşi ţară;
-riscurile asigurate se pot produce pe acelaşi teritoriu;
-primele de asigurare, despăgubirile şi sumele asigurate se exprimă şi se plătesc, de
regulă, în moneda naţională.
Asigurările externe sunt cele în care:
-una din părţile contractante sau beneficiarul asigurării domiciliază în altă ţară;
-obiectul asigurării se află în altă ţară;
-răspunderea civilă legală a asiguratului rezident se manifestă în altă ţară;
-riscul asigurat se poate produce pe teritoriul altei ţări;
-primele de asigurare, despăgubirile sau sumele asigurate se exprimă şi se plătesc, de regulă, în
valută.
În categoria asigurărilor externe intră: asigurarea pe timpul transportului extern a
mărfurilor ce fac obiectul comerţului internaţional, asigurarea mijloacelor de transport în trafic
internaţional, asigurarea creditelor de export, asigurarea de răspundere civilă avută în afara ţării,
asigurarea construcţiilor şi a răspunderii civile a constructorului pentru obiectivele realizate în
străinătate etc
D. După localizarea raporturilor juridice vorbim de asigurări directe şi asigurări indirecte.
În asigurările directe se stabilesc raporturi juridice între asiguraţi, persoane fizice sau
juridice (excluzând societăţi de asigurări) şi asigurători fie în baza legii, fie în baza contractului
de asigurare facultativ. Includem aici şi coasigurarea, adică asigurarea aceluiaşi risc în cote-părţi
cu mai mulţi asigurători, în baza unor contracte bilaterale între asigurat şi fiecare coasigurător în
parte.
Asigurările indirecte sunt perfectate între două societăţi de asigurare dintre care una are
statutul de reasigurat, iar cealaltă de reasigurător, în baza unui contract de reasigurare. Se
urmăreşte cedarea către reasigurător a unei părţi din 01:00 răspunderea pe care asiguratorul şi-a
asumat-o printr-o asigurare directă. În acest fel reasiguratorul ajunge să suporte o parte din riscul
la care este expus un asigurat fără să încheie cu acesta vreun contract
Diferenta dintre asigurarea de sanatate si asigurarea de viata
Printre cele mai intalnite asigurari sunt acelea de viata si acelea de sanatate, dar cati
dintre noi stim cu siguranta care sunt diferentele dintre cele doua? Ca un mic studiu de caz am
ales sa exemplific diferentele dintre asigurarea de sanatatea si cea de viata, pentru a putea arata
mai bine diferentele si asemanarile am ales sa le transpun intr-un tabel.
ASIGURAREA DE SANATATE ASIGURAREA DE VIATA
Protejeaza persoana asigurata in caz de In cazul in care se intampla vreun necaz cu
imbolnavire persoana ce detine o asigurare de viata,
familia este protejata financiar
Acopera numai servicii medicale variate in Educatia copiilor poate fi in continuare
clinici de stat si private asigurata
Acopera tratamente, spitalizare si chirurgie Datoriile si obligatiile financiare ale persoanei
in cauza vor fi achitate in continuare
Acoperire pentru servicii medicale peste tot in Plata este una simpla si rapida
tara ( se poate efectua si pentru strainatate
daca este cazul)
Asigurarea de viata nu acopera tratamente sau Asigurarea de sanatate nu acopera si necazul
interventii medicale ale unor afectiuni provenit din afectiuni pe care le-ai avut
existente anterior incheierii contractului inainte de incheierea contractului
In cazul unor nevoii medicale, exista Pentru plata indemnizatiilor, asiguratorii ofera
probabilitatea ca acestea sa nu fie rezolvate in rapiditate
interiorul tarii, de aceea asigurarea de sanatate
poate efectua tratamentul si in strainate
Costurile acoperite de asigurarea de sanatate Asigurarea de viata nu acopera neaparat si
sunt variabile, incepand de la spitalizarea incidente ce tin de natura medicala
clientului pana la serviciul chirurgical
Serviciile de asigurari de sanatate ofera Asigurarile de viata au multe componente de
securitate financiara in caz de boala, batranete unde ai putea sa alegi ( mai multe variatii)
 sau accidente medicale
Asiguratorul, in caz de deces nu poate asigura
banii sau serviciile clientului
Mai multe organizatii de stat sau private ofera
asigurari de sanatate, la angajarea cu contract
de munca decat se ofera pentru asigurari de
viata
In asigurarea de viata se include si
probabilitatea de a alege asigurari de
accidente.
Daca optezi pentru o asigurare de viata,
alegerea perioadei contractuale o poti face in
functie de preferinte ( poti alege durata,
pachetul si pretul) – la fel ca la asigurari de
sanatate

Pe langa cele mentionate in tabel, cea mai mare diferenta dintre asigurarile de sanatatea si
cele de viata este aceea ca se asigura riscuri complet diferite. Pe scurt, incheierea unei asigurari
de viata are in vedere decesul, in schimb la incheierea unei asigurari de sanatete se iau toate
aspectele viitoare imbolnavirii asiguratului.
„In determinarea riscului asigurat se tine seama de urmatorii factori: conditia medicala
curenta, istoria personala a imbolnavirilor si cea a familiei. Faptul ca in familie exista
antecedente privind bolile de inima sau de cancer este foarte important in incheierea unei
asigurari de sanatate. Antecedentele familiale serioase pot constitui ele insele un factor de risc
care conduce la achizitionarea unui astfel de produs de asigurare.
In schimb, pentru asigurarea de viata, antecedentele medicale din familie nu se pot
constitui intr-un factor de risc unic de mortalitate datorita tratamentelor mult imbunatatite si a
descoperirilor medicale recente.
Pe scurt, asigurarea de viata si asigurarea de sanatate sunt subscrise avand in vedere
criterii diferite. Cei care subscriu asigurari de sanatate nu sunt atat de interesati de faptul ca e
posibil ca viitorul asigurat sa moara in curand. Ei sunt mai degraba interesati de sansele unui
diagnostic care implica un tratament de lunga durata.”
Concluzii
Clasificarea asigurărilor după domeniul acoperit presupune doua categorii mari de asigurări:
1. De viață
2. Generale
care conţin la rândul lor mai multe clase de asigurări.
După forma juridică de realizare a asigurării vorbim de asigurări obligatorii (prin efectul
legii) şi asigurări facultative (contractuale).
După zona geografică de cuprindere vorbim de asigurări interne şi asigurări externe.
După localizarea raporturilor juridice vorbim de asigurări directe şi asigurări indirecte.
Asigurarea poate fi definită ca fiind operaţiunea prin care un asigurator, organizând pe
principiul mutualităţii un număr mare de asiguraţi, expuşi la anumite riscuri, îi indemnizează pe
aceia dintre ei care suferă pierderi la producerea acestor riscuri din fondul comun constituit din
primele de asigurare sau cotizaţiile încasate.
În asigurare nu pot fi cuprinse toate fenomenele care produc pagube, ci numai acelea care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
•producerea fenomenelor, pentru care se încheie asigurarea, să fie posibilă, cu o anumită
regularitate în producere şi un grad de dispersie teritorială cât mai mare, pentru că altfel nu se
poate manifesta interesul pentru asigurarea lui, nu se poate constitui nici mutualitatea necesară
formării unui fond de asigurare de dimensiuni corespunzătoare;
• fenomenul trebuie să aibă, în toate cazurile, caracter întâmplător;
• înregistrarea fenomenului să se poată realiza în evidenţa statistică. Existenţa unor date
referitoare la producerea riscului pe o perioadă cât mai îndelungată, permite stabilirea, cu un grad
de precizie sporit, a răspunderii asiguratorului şi, implicit, a primei de asigurare;
• producerea fenomenului să nu depindă de voinţa asiguratului sau a beneficiarului asigurării.
În practica curentă se utilizează trei principii valabile la acordarea despăgubirii:
• principiul răspunderii proporţionale – despăgubirea este stabilită în aceeaşi proporţie faţă de
pagubă în care se află suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat. În cazul în care suma
asigurată este egală cu valoarea reală a bunului asigurat, atunci despăgubirea este şi ea egală cu
paguba suferită de bunul respectiv;
• principiul primului risc – se aplică mai des, la bunurile la care riscul de producere a pagubei
totale este mai redus (ex.: la asigurarea clădirilor). Valoarea sumei asigurate este considerată ca
reprezentând maximum de pagubă previzibilă pentru bunul respectiv. La acest principiu, raportul
dintre suma asigurată şi valoarea bunului nu mai influenţează nivelul despăgubirii. Despăgubirea
este egală cu paguba, în limita sumei asigurate. Principiul primului risc este mai avantajos pentru
asigurat decât principiul răspunderii proporţionale, pentru că pagubele sunt compensate într-o
măsură mai mare, dar şi nivelul primelor de asigurare este mai mare;
• principiul răspunderii limitate (clauza cu fanciză) – se caracterizează prin faptul că
despăgubirea se acordă numai dacă paguba depăşeşte o anumită valoare prestabilită.
Astfel, o parte din pagubă va cădea în răspunderea asiguratului, numită franciză.
Aceasta poate fi: -atinsă sau simplă – asiguratorul acoperă în întregime paguba, până la
nivelul sumei asigurate, dacă aceasta este mai mare decât franciza; -deductibilă sau absolută –
aceasta se scade, în toate cazurile, din pagubă, indiferent de volumul pagubei.
Asiguratorul asigură numai partea din pagubă care depăşeşte franciza. Indiferent de tipul
de franciză, nu se acordă despăgubire dacă valoarea pagubei se încadrează în limitele francizei.

Bibliografie
1. Prof. univ. dr. Serghei MĂRGULESCU ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI
2. Bistriceanu Gheorghe – Sistemul asigurărilor din România, Ed. Economică, Bucureşti
2004
3. Constantinescu Dan Anghel – Tratat de asigurări, Ed. Economică Bucureşti,2004
4. Negoiţă Ion – Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări, Ed. Etape, Sibiu,2001
5. Bistriceanu Gheorghe – Sistemul asigurărilor din România, Ed. Economică, Bucureşti
2004
6. www.1asig.ro