Dacă aţi fi fost unul dintre oamenii acelor vremuri – mai cu seamă la Ierusalim, lângă templu,

v-aţi fi întrebat despre ce oare vorbeşte Dumnezeu. Aţi fi văzut poporul îndeplinind ritualurile
cerute de Dumnezeu. Vedeţi dumneavoastră, Dumnezeu ştia ce era în inimile acelor oameni.
„Luna nouă” şi „sabatul” erau sărbători în care nu aveai voie să faci tranzacţii economice.
Dumnezeu spune că atunci când cei bogaţi se duceau la templu ca să se închine mintea lor
lacomă era la afacerile pe care urmau să le încheie a doua zi şi la felul în care ar fi putut să
câştige mai mulţi bani prin păcălirea clienţilor. Păcătuiau nu doar în zilele obişnuite ale
săptămânii cât şi în zilele de sărbătoare, aduceau cu ei păcatele la templu. Ce imagine a
Israelului de odinioară...şi cât de mult se aseamănă aceasta cu situaţia din zilele noastre.

Amos 8:6

„Apoi vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint”. Săracii ajunseseră într-un aşa hal că îşi vindeau
viaţa. Acest lucru era permis în această ţară, sub legea mozaică. Cel în nevoie s-ar fi vândut şi
pentru o amărâtă de pereche de pantofi! Aşa de „preţioasă” ajunsese libertatea şi, în cele din
urmă, viaţa omului. „şi vom vinde codina în loc de grâu” – aceasta înseamnă că cei săraci nu
reuşeau să cumpere decât marfă de calitatea a doua, produse pe care un comerciant cinstit le
aruncă, de obicei.

Niciodată nu am considerat că este corect să dau hainele vechi la biserică, pentru cei săraci.
Niciodată nu am fost de acord ca cei săraci să primească resturile, lucrurile de care nu mai au
alţii nevoie. Când mi-am început activitatea, un lăptar din Georgia mi-a spus că, în mod regulat
îi rămânea lapte degresat şi că ar fi putut să mi-l dea mie, din moment ce eram păstor al micii
biserici din zonă. Nu am acceptat deşi aş fi putut folosi acel lapte. Am crezut că este corect să
nu determin în acest om convingerea că face cine ştie ce sacrificiu pentru Dumnezeu, oferindu-
mi resturile sale. Amintiţi-vă ceea ce a spus David:

2 Samuel 24:24 „Nu! vreau s-o cumpăr de la tine pe preţ din argint, şi nu voi aduce Domnului,
Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic.” Şi David a cumpărat aria şi boii cu
cinzeci de sicli din argint.”

Nu din întâmplare Domnul Isus a stat şi a privit ce aduceau oamenii la templu, drept jertfă. Era
oare aceasta una dintre treburile Lui? Da. El este interesat de cât anume păstrăm pentru noi şi
cât Îi dăm Lui.

Cred că sunteţi de părere că mă pot identifica cu Amos. Unul dintre motivele pentru care îl
iubesc pe acest profet este acela că foloseşte acelaşi limbaj ca şi mine. Şi el a fost un om sărac şi
înţeleg pe deplin ce spune.

Vedeţi, Amos explică de ce Israelul era asemenea unui coş cu poame coapte. Bunătatea
Israelului era la fel de perisabilă şi deteriorabilă ca fructele vara. O dovadă a acestui lucru era
modul în care erau trataţi cei sărmani.
Amos 8:7

„Domnul a jurat pe slava lui Iacov”. Slava lui Iacov este Domnul Isus Hristos. Dumnezeu a
jurat pe Mesia care avea să vină. Nici un alt jurământ nu ar putea fi mai serios sau mai înalt
decât acesta.

Observaţi acum care este conţinutul jurământului: „Niciodată nu voi uita nici una din faptele
lor!”. Aşa cum am aflat mai devreme din această carte, Dumnezeu nu uită nici una dintre faptele
noastre, credincioşi sau necredincioşi. Aceia dintre noi care suntem credincioşi

„trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi
primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup” – 2 Corinteni
5:10.

În zilele lui Amos, oamenii acumulaseră păcate fără să se gândească la ziua mâniei Domnului
iar EL avea să-şi amintească de fiecare dintre ele.

Amos 8:8

Unii comentatori cred că acest verset se referă la un cutremur. Este posibil şi nu vreau să atac
această convingere. Totuşi, cred că este vorba despre faptul că Dumnezeu se aplecase asupra lor
iar judecata Sa făcea ca pământul să se clatine. În zilele noastre oricine vizitează ţinuturile
Samariei sau zona deluroasă din jurul Ghilgalului sau Betelului rămâne impresionat de ceea ce
vede. Cândva acestea erau zone fructifere, pline de vegetaţie, cu mulţi copaci; astăzi, acolo nu
mai creşte aproape nimic, este pustiu. Avem dovada clară a judecăţii Domnului. Vom afla din
capitolul viitor că promisiunile care ţin de viitor se referă şi la pământul propriu-zis.

Atunci când studiem profeţiile, trebuie să ne amintim că, indiferent dacă Dumnezeu a promis
judecată sau binecuvântare, alături de oameni a fost implicat şi pământul. Acesta este unul
dintre motivele pentru care nu pot fi de acord că prezenta reîntoarcere a evreilor în Israel
reprezintă împlinirea profeţiilor vechi testamentale. Deşi evreii s-au întors în vechea lor ţară, ei
nu s-au întors, spiritual vorbind, şi la Dumnezeu. Este evident astăzi că Dumnezeu nu
binecuvântează acea zonă. Ţara nu s-a schimbat. Este adevărat că s-au depus eforturi în acea
zonă, că hectare întregi au fost recâştigate pentru agricultură, că irigaţiile au avansat în zonele
cucerite de deşert; însă aceste zone unde s-a schimbat câte ceva sunt foarte puţine la număr şi
foarte depărate unele de celelalte, chiar dacă ţara despre care vorbim este la rândul ei mică. De
aceea, nu cred că se poate spune că aceste minunate profeţii s-au împlinit. Nu toţi evreii s-au
reîntors. Să nu uităm că la New York sunt mai mulţi evrei decât sunt în întrega naţiune Israel –
această stare de lucruri ar trebui să ne spună ceva.

Amos 8:9
Amos vorbeşte acum despre „ziua aceea”, un termen care se referă la Ziua Domnului. Generic
este vorba despre Necazul cel Mare, primul dintre evenimentele care vor marca Ziua Domnului.
O zi care va începe cu întuneric, cel puţin în ceea ce priveşte Israelul.

Amos ne oferă o profeţie atât despre viitorul apropiat cât şi despre cel îndepărtat. Ziua
Domnului nu a sosit încă. Soarele nu a asfinţit la amiază şi nici pământul nu a fost întunecat
ziua în amiaza mare. Atunci când Amos a scris aceste rânduri, evenimentele ţineau de viitorul
îndepărtat.

Acum el va vorbi despre viitorul mai apropiat al Israelului.

Amos 8:10

„Vă voi preface sărbătorile în jale”. Dumnezeu dăduse Israelului şapte sărbători. Bărbaţii din
Israel trebuiau să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu în trei dintre aceste sărbători. Trebuiau să
fie bucuroşi pentru că acelea erau vremuri de laudă şi mulţumire aduse lui Dumnezeu. Însă
acum Dumnezeu spune că, de vreme ce sărbătorile erau ţinute dar fără ca lauda să-i fie adusă,
avea să le transforme sărbătorile în jale şi „cântările în bociri pentru morţi”. Când judecata
Domnului se va abate asupra lor, ei nu se vor mai putea bucura. Vor fi doar plânsete şi jale.

Deşi nu sunt un critic muzical, am fost interesat să observ care este direcţia spre care se
îndreaptă muzica în prezent. Când eram tânăr, se ascultau multe blues-uri. Apoi a urmat
perioada jazz-ului şi cea a rock-ului. Astăzi este vremea hard rock-ului. E vreo urmă de bucurie
în această muzică? Într-adevăr ritm există, un ritm care te face să sari în sus şi în jos dar aceasta
nu este decât o mişcare fără sens şi care nu solicită gândirea în vreun fel. Muzica de azi
stimulează carnea, trupul dar nu-ţi oferă nici un fel de bucurie. Este tipul de muzică pe care care
o compune lumea de azi. Când am avut ocazia să mă aflu la Viena, am fost la operă. A fost
primul spectacol de acest gen la care am luat parte şi, trebuie să vă spun că mi-a plăcut foarte
mult. Opera respectivă era o tragedie: „el nu a reuşit să se căsătorească cu ea”. O poveste tristă
ce conţinea numeroase melodii triste. Acesta este tipul de muzică pe care o produc oamenii azi.
Să nu uităm că Dumnezeu a spus. „Vă voi preface sărbătorile în jale, şi toate cântările în bociri
pentru morţi”.

„voi arunca ţara într-o jale ca pentru un singur fiu, şi sfârşitul ei va fi ca o zi amară.” Coapsele
acoperite cu saci precum şi capetele pleşuve sunt indicii ale unei tristeţi de proporţii. Acest
verset s-a împlinit exemplar prin judecata care avea să se abată asupra lor.

Amos 8:11

Este vorba aici despre o foamete neobişnuită. Dumnezeu le dăduse Cuvântul Său iar ei îl
respinseseră. L-au dispreţuit şi i-au întors spatele. Dumnezeu spune că va veni ziua când nu vor
mai avea ocazia că audă acest Cuvânt.
Dumnezeu spune fiecărei biserici sau naţiuni că, dacă nu va lua aminte la Cuvânt, va veni
vremea când îl va lua de la ea. Eu văd lucrul acesta petrecându-se în America; poporul nostru a
respins Cuvântul Domnului. Bisericile au îmbrăţişat liberalismul şi astfel Cuvântul Domnului
nu se mai predică. Este o lipsă, o foamete de Cuvânt. Astfel, multe dintre marile biserici ale
naţiunii noastre au întors spatele Cuvântului. Ca rezultat al acestui act, multe dintre ele au fost
forţate să-şi închidă porţile iar unele abia supravieţuiesc. Cele care au mai rămas deschise şi-au
pierdut enoriaşii şi nu mai au puterea de a aduna şi influenţa în vreun fel mulţimile.

De fapt, foarte puţin din Cuvântul Domnului se mai aude în prezent. În fiecare cameră de hotel
sau motel din ţara noastră există câte o Biblie Ghedeon. Aproape fiecare american are o Biblie.
Dar cine o mai studiază? Cine o mai citeşte măcar? Cine mai crede ce este scris în ea? Părerea
mea este că în ţara noastră începe să se vadă foametea după Cuvântul Domnului.

Amos 8:12

Înnebunit, poporul va pribegi de la o mare la altă mare în căutarea Cuvântului pe care nu-L va
mai găsi. Dumnezeu, în marea Sa dragoste pentru poporul Său ales, şi-a transmis Cuvântul prin
profeţi dar poporul a respins mesajul lor, profeţii au fost persecutaţi şi chiar omorâţi. Dumnezeu
îi va pedepsi şi prin tăcere.

Asemănătoare este şi situaţia în care se află în prezent ţara noastră. Primesc numeroase scrisori
de la diferiţi oameni care îmi spun că în oraşul lor sau în comunitatea din care fac parte nu se
predică din Biblie şi că această situaţie ontinuă de ani de zile. Acestea sunt primele semne ale
foametei. Dragul meu, cel mai important lucru pe care îl putem face în ziua de azi este acela de
a răspândi Cuvântul Domnului prin orice mijloace avem la dispoziţie.

Amos 8:13

Chiar şi cei tineri, reprezentanţii cei mai puternici şi viguroşi, se vor topi de sete după Cuvântul
Domnului.

Amos 8:14

Era un obicei de a jura pe numele zeilor. „Păcatul Samariei” se referă la viţelul de aur localizat
la Betel. Cel de-al doilea viţel se afla la Dan şi, după cum am văzut, un templu idolatru era
ridicat la Beer-Sheba. Judecata Domnului pentru idolatrie încheie acest capitol: „Vor cădea, şi
nu se vor mai scula”. Aceste cuvinte indică disoluţia şi decăderea regatului de nord. Cele zece
seminţii vor ajunge captive şi niciodată nu vor mai forma ceea ce a fost regatul de nord al
Israelului. Când se vor întoarce în ţara lor, o vor face în calitate de parte a celor 12 seminţii.
Capitolul 9

Acest capitol reprezintă concluzia mesajelor de judecată pe care Amos le-a transmis poporului
Israel. Profetul priveşte acum în viitorul îndepărtat şi ne oferă glorioasa perspectivă a unei
împărăţii reîntregită, unită a Israelului.

Viziunea împrăştierii internaţionale

Amos 9:1

Este descrisă aici sosirea asirienilor. Trebuie să înţelegem că “altarul” despre care este aici
vorba nu este altarul din templul lui Solomon de la Ierusalim ci, probabil, cel din templul lui
Baal din samaria. Am vizitat ruinele acestui templu la Samaria.

“Loveşte pragul de sus al porţii, ca să se cutremure uşiorii, şi sfărîmă-i peste capetele lor ale
tuturora”. La momentul asediului, oamenii căutau refugiu în temple; însă şi acestea au fost
dărâmate, mulţi dintre cei aflaţi acolo pierzându-şi viaţa sub dărâmături.

“aşa că nici unul din ei nu va putea să scape fugind, şi nici unul din cei ce vor scăpa, nu va
scăpa”. Cei care au scăpat vii din cetăţi, au fost duşi în captivitate.

Atenţie la următoarea afirmaţie:

Amos 9:2

“De ar pătrunde chiar până în locuinţa morţilor”. Cuvântul ebraic “sheol” a fost tradus prin
expresia “locuinţa morţilor”, care înseamnă mormântul sau locul celor morţi.

Sunt două lucrurile care îi îngrozesc pe cei răi. În zilele noastre, oamenilor le este spălat în aşa
hal creierul încât ei încearcă să-şi şteragă totul din minte. Dar dacă stau şi se gândesc, două sunt
lucrurile care pur şi simplu îi înspăimântă pe oameni: omniprezenţa şi imuabilitatea lui
Dumnezeu.

Dumnezeu este omniprezent; adică, este peste tot. Nici măcar moartea nu ne poate despărţi de
El. Dumnezeu este imuabil, adică El nu se schimbă niciodată. Domnul Isus Hristos este acelaşi
ieri, azi şi în veci. Aceste două adevăruri sunt o mângâiere pentru credincioşi şi le provoacă
frica celor necredincioşi.

Pe creştin omniprezenţa Domnului îl asigură că nu va fi niciodată părăsit. Domnul Isus a spus:

Evrei 13:5 “Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum
n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”
Ce minunate sunt aceste cuvinte! Şi tot EL a mai spus: cel care vine la Mine nu va fi respins!
Atunci când El te primeşte, o face o dată pentru totdeauna. Nimeni nu te va mai putea smulge
din mâna Sa şi dacă ajungi să stai în mâna Lui, eşti aproape de El. Domnul Isus Însuşi a
asemănat realţia dintre El şi noi cu cea dintre o viţă şi mlădiţele ei. Ce poate fi mai aproape de
vie decât mlădiţele? Ominprezenţa Domnului este o mângâiere pentru cel credincios.

Cu toate acestea, pentru un necredincios, omniprezenţa Domnului înseamnă teroare. Mulţi

oameni se sinucid pentru că vor astfel să scape. Un important om, aici în sudul Californiei, a
lăsat un bilet înainte de a se sinucide: „vreau să pun capăt şi scap de viaţa aceasta”. Ei bine, da,
a scăpat de problemele acestei vieţi şi de o grămadă de alte lucruri care îl plictiseau aici pe
pământ, dar nu a putut scăpa de Dumnezeu. Moartea nu te separă de Dumnezeu. David
înţelesese acest lucru atunci când a spus:

Pslam 139:7,8 „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa
Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi
acolo;”

Poetul Francis Thompson nu era deloc ireverenţios atunci când Îl caracteriza pe Dumnezeu
drept „ogar al cerului” deoarece, indiferent cine ai fi, Dumnezeu este mereu pe urmele tale. Nu
ai cum să scapi de El.

Apoi, Dumnezeu este imuabil. Dumnezeu nu află nimic nou dacă citeşte ziarul de dimineaţă.
Preşedintele ţării, senatul sau cei mai de seamă oameni de ştiinţă nu au cum să-I spună
Domnului ceva nou pentru El. El nu se schimbă niciodată.

Evrei 13:8 „ Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”

Este minunat ca un copil al Domnului să fie conştient de aceste mare adevăr! Acelaşi Domn
care a păşit pe Marea Galileii, care a avut milă şi îndurare de oameni merge şi alături de
credinciosul din zilele noastre.

Amos 9:3

„De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua”. Oraşul Haifa este
localizat în zilele noastre pe Carmel. Acest munte este împădurit şi se ridică la o înălţime de
1800 de picioare (???). Am vizitat acest munte de mai multe ori şi am putut să observ peşterile
situate pe versanţii lui. Se spune că ar fi peste 1000 de peşteri, în special în acea parte a
muntelui dinspre mare. Dar chiar şi aici Dumnezeu spune că îi poate găsi. Şi chiar de ar încerca
cineva să se ascunsă pe fundul mării, Dumnezeu va fi acolo. Nimeni nu poate să scape de El.