" Luca, în Faptele Apostolilor 8:12 prezintă pe scurt o "formulare" foarte clară a principiilor pentru a deveni

membrii ai Adunării lui Dumnezeu, a fi mădulare

trupului lui Hristos, Fiul Său. "Când l-au crezut pe Filip care predica Evanghelia despre Împărăția lui
Dumnezeu și numele lui Iisus Unsul, s-au botezat, bărbați și femei" (Faptele apostolilor 8:12).

În mod surprinzător, acest lucru nu este modul în care evanghelicii moderni văd mântuirea. În mintea lor,
moartea și învierea lui Isus sunt toată Evanghelia, ei nu cercetează corect învăţătura creştină pentru a ține
seama de cuvintele reale ale lui Iisus când a predicat mântuirea.

Un remediu pentru a scăpa de această situație dificilă ar fi insistența de a propovădui Evanghelia pe care,
vedem că Domnul Iisus A predicat-o în cele patru Evanghelii din Noul Testament. Aceste patru scrieri clare,
cu toate că sunt răstălmăcite de cea mai mare parte a predicatorilor actuali ai bisericilor, fac imposibilă
evitarea simplului fapt că elementul primar și fundamental al Evangheliei creştine, este acceptarea lui Iisus
care este realizată doar prin acceptarea Evangheliei Împărăției predicată de El ca mesaj al salvării. "
În biserica adevărată, fiecare credincios primește comanda direct de la singurul Cap, Hristos, fără
intermediul altor capete - lideri religioși. Doar bătrânii Bisericii veghează ca ceea ce face fiecare credincios
să fie potrivit cu ceea ce a spus în Scriptură Hristos "Capul trupului.
" Nu există un învăţat sau neînvăţat, teolog sau laic, care să poată construi o Biserică adevărată, însă poate
construi organizații sau culte după modelul celor pe care le vedem astăzi .

Biserica este de natură divină şi pentru ca să construieşti o " biserică" cu mai multe capete, (ca şi cele
existente) trebuie să schimbi adevărul în minciună, să faci învăţături defecte, făcute din răstălmăcirea Bibliei,
să înlocuieşti învăţăturile drepte puse de Dumnezeu prin Scripturi, în Biserică şi să le înlocuieşti cu statut de
organizare făcut după mintea vicleană a oamenilor care umbnlă după supremaţie şi după câştiguri. "
Este interesant Cum foarte mulți din biserică pretind că Domnul Iisus în câteva ocazii a vorbit în calitate de
Dumnezeu, dar dacă el a mărturisit în multe ocazii că nu poate face nimic de la sine însuși, că Tatăl Ceresc
este Dumnezeul său și singurul care este Dumnezeu, Atunci înseamnă că oamenii care nu au mai rămas
ascultători adevărului au dat alte interpretări afirmațiilor Domnului Iisus. Domnul Iisus se referă la faptul că
el, o fiinţă umană, este oglindirea slavei lui Dumnezeu și nu este Dumnezeu însuși, el nu face nimic și nu
poate să facă nimic de la sine însuși, el face decât ce îi dă tatăl putere să facă și vorbeşte doar ce îi spune
tatăl să vorbească, din cauza aceasta cine l-a văzut pe Domnul Iisus putea spune că l-a văzut pe Dumnezeu,
pentru că Domnul Iisus căuta săL manifeste prin fapte, vorbire şi gândire pe Dumnezeu, fiind oglindirea lui
Dumnezeu și să îl lase pe Dumnezeu să se manifeste în el, dar faptul că o parte din oameni consideră că
Domnul Iisus este a doua persoană din dumnezeire iar altă categorie susține că Domnul Iisus este
Dumnezeu Tatăl îmbrăcat în trup omenesc, deformează anumite adevăruri centrale din Biblie și le Modifică
forma după ideile lor, însă la citirea simplă prin ascultare cu fidelitate de cuvântul lui Dumnezeu, Orice om
va înțelege corect că aceste două categorii sunt greșite pentru că Domnul Iisus spunea despre Tatăl Ceresc
că este altcineva și nu este el însuși și spunea despre tatăl lui că este singurul Dumnezeu și acest lucru
rezolvă deja toate conflictele teologice.
"Mulți susțin că domnul Iisus este numit „Alfa și Omega, primul și ultimul” în Apocalipsa 22:13. Dar un
argument corector poate fi făcut din contextul în care aceasta este de fapt încă o referire la Dumnezeu
Însuși, adică Tatăl: Apocalipsa 22:6 "Şi mi-a spus: Aceste cuvinte sunt credibile şi adevărate; şi Domnul
Dumnezeul sfinţilor profeţi a trimis îngerul său să le arate robilor săi lucrurile care trebuie făcute în
curând.". La urma urmei, titlurile sunt folosite pentru Dumnezeu în fiecare un alt loc din Apocalipsa 1:8 și
21:6 (Fiţi atenţi la versiunile corupte de traducere din Apocalipsa 1:11 care l-a aplicat lui Isus!) În cele mai
timpurii manuscrise nici nu există la Apocalipsa 1:11 fraza "Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe
urmă". Acum, deși este adevărat că titlul paralel „primul și ultimul” este aplicat lui Iisus în Apocalipsa 1:17 şi
2:8 trebuie să remarcăm din nou contextul: Apocalipsa 1:17 Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca
mort. Și El a pus mâna dreaptă peste mine, spunând: „Nu te teme; Eu sunt primul și ultimul, și Cel viu; și am
fost mort și iată că sunt viu pentru totdeauna și am cheile morții și ale locuinţei morţilor. "Apocalipsa 2: 8a
"Și îngerului bisericii din Smyrna scrie-i:„ Primul și ultimul, care a fost mort, și a prins viață ... "Evident,
singurul adevărat, prin firea veșnică, Dumnezeu nu poate muri! Și așa cum a spus bunul nostru prieten
Kegan Chandler, oricum definiți sau înțelegeți moartea, este ceva prin care, Dumnezeu, pur și simplu nu
poate trece! Totuși, chiar dacă noi am ceda toate aceste titluri lui Iisus, nici aşa nu înseamnă că el este
singurul Dumnezeu adevărat, etern. Simplu pentru că există un punct hermeneutic foarte important de
amintit întotdeauna, adică titlurile partajate sau chiar imaginile partajate nu egalează aceeași identitate! a
făcut-o, atunci va trebui să acordăm titlul de Dumnezeu adevărat, etern, chiar oamenilor răi și păgâni din
Biblie! De exemplu, Artaxerxes (Ezra 7:12) și Nebucadnețar (Ezechiel 26:7; Daniel 2:37) sunt numiți „Rege al
regilor. ”Sau că Cirus este cu adevărat„ cel uns ”al lui Dumnezeu și nu Isus este acela (Isaia 45:1)!"
"Ceea ce intră din afară (vreun aliment) nu te poate face necurat. Ceea ce te face necurat este ceea ce iese
din interior. Pentru că ceea ce intră în om, nu merge în inimă; ci merge în stomac și apoi este eliminat în
hazna. A spus acestea, curăţind toate alimentele."

De atunci nu mai există diferenţă între carne curată şi carne necurată, doar până atunci a fost.

"Știu și sunt convins în Domnul Iisus, că nimic nu este necurat în sine, cu excepția faptului că unele lucruri
devin necurate pentru persoana care le consideră necurate.".
"Anthony Buzzard, cu o lungă carieră în cercetarea, scrierea și predarea Bibliei, propune ca secretul
nemuririi să stea chiar în Biblie. Dar este fie întunecat, fie neglijat de biserici. Bisericile au moștenit un
sistem de credințe care face din Noul Testament o carte confuză. Mulți experți în istoria bisericii știu că acest
lucru este adevărat.

Știința medicală este incapabilă să extindă viața dincolo de câțiva ani în plus. Cu toate acestea, Isus a pretins
că cunoaște secretul de a trăi pentru totdeauna. El a dezvăluit clar acest secret în predicarea sa despre
nemurire și Împărăția lui Dumnezeu. Mii de denumiri susțin că urmează Biblia ca ghid al religiei adevărate.
Dar par să nu fie de acord cu ceea ce învață. Biserica este fragmentată. Anthony Buzzard susține pe baza
Scripturii că Biserica lasă în afara elementului principal al Evangheliei mântuitoare. Reformatorii protestanți
nu au protestat sau reformat într-adevăr pe deplin așa cum au pretins. Au lăsat o moștenire de tradiție
bisericească neexaminată și nereformată. Este timpul să protestăm cu stăpânire față de diferența dintre
prezentarea de către Isus a Evangheliei și versiunile moderne, ușor de credință ale Evangheliei. Evanghelicii
și aproape toți ceilalți au uitat ce a însemnat Isus prin Evanghelie. O definesc în mod nebiblic.
" "Pe măsură ce creștinii deveneau mai puternici, scrierea anti-evreiască era însoțită de măsuri practice
specifice împotriva comunității evreiești și în special împotriva evreilor care încercau să-și mențină
identitatea. În perioada de reformare ... una dintre "minciunile" [Luther] ia acuzat pe evrei că ei au pretins
că creștinii cred în mai mult de un singur Dumnezeu. Astfel, percepția evreiască că doctrina Trinității nu este
monoteistă a fost prezentată ca un motiv pentru condamnarea poporului evreu. Recomandările lui Luther
includ arderea sinagogilor sau școlilor "evreilor", distrugerea caselor lor, confiscarea tuturor copiilor cărților
lor de rugăciune și a Talmudului, și interzicerea rabinilor lor să predea durerea morții. Cu aceste
recomandări, arhitectul Reformei a ridicat un semn al holocaustului."
Bisericile și-au fixat sisteme proprii de doctrină, de organizare și de acțiune, pe care ei vor să le consideri ca
revelație a Duhului lui Dumnezeu, iar dacă le demonstrezi cu Biblia că deciziile, punctele de învăţătură,
rânduielile sau acţiunile lor sunt nejustificate după corectitudinea învăţăturii biblice, te declară dezbinător,
eretic, vrăjmaş al iubirii pentru că vrei ca un sistem eclesiastic sau dogmatic implementat de sute de ani sau,
la unele, de peste o mie de ani, să fie modificat după imaginea biblică.
Chiar un mare lider al baptiştilor, Daniel Brânzei spune că biserica îşi schimbă forma după păstor, şi după
modificările vremii.

" Cine dorește să vadă Biserica ca pe o organizație religioasă condusă de Hristos, este dreptul lui sau al ei să
o facă, dar, în același timp, trebuie să răspundă la întrebarea următoare: De ce nu există unitate între
Creștini, dacă toți sunt conduși de același Cap spiritual? Dacă toate Bisericile instituționale ar fi conduse de
același Cap, atunci bineînțeles că toate ar fi în acord asupra interpretării Scripturilor și a modului de
practicare a Creștinismului."
Faptul că diferite cercuri religioase au interpretat că la botez trebuie o formulă generală, fie în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, ori în numele lui Iisus Hristos, au făcut aşa pentru că nu au înţeles ce
înseamnă să faci lucruri "în numele".
Chiar dacă ucenicii, de exemplu în Fapte cap.3, au spus "în numele lui Iisus, ridică-te şi umblă!", ori în Fapte
cap.16, a fost alungat duhul de ghicire din tânăra din Filipi în numele lui Iisus, ei au spus aşa din autoritatea
pe care au primit-o de la domnul Iisus pentru că sunt ai lui şi pentru că iudeii credeau că domnul Iisus este
un impostor, dar prin apostoli li se adeverea că domnul Iisus este fiul lui Dumnezeu, acela în numele căruia
Dumnezeu le dăruieşte iertarea păcatelor şi viaţa veşnică, cel înviat şi împuternicit deplin ca în numele lui să
se poată face toate lucrurile.

Personal cred că ucenicii, când botezau în apă pe cineva, nu rosteau o formulă cum rostesc bisericile de azi,
ci ei botezau practic în numele lui Iisus, adică în persoana lui şi prin autoritatea dată de el.

Acum pentru cei care cred că domnul Iisus ar fi spus de fapt ucenicilor să boteze "în numele Tatălui, al Fiului
şi al Sfântului Duh" în Matei 28:19 şi nu cred că a fost introdus de oameni la cuvintele lui, totuşi, punem o
problemă dacă ar fi autentic: ei trebuiau să boteze în numele pe care Îl are Tatăl, în numele pe care îl are
domnul Iisus şi în numele duhului sfânt, având în vedere că Tatăl este singurul Dumnezeu, apoi domnul Iisus
este fiul lui Dumnezeu şi duhul sfânt este duhul lui Dumnezeu, ei ar trebui cam aşa să boteze: "în numele lui
IHVH, al lui Iisus şi al duhului sfânt", nu cu o formulă preluată fără înţelegere, în numele Tatălui, al Fiului şi al
Sfântului Duh".

Dar ucenicii nu au botezat niciunul în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" deoarece ei nu credeau
că Tatăl, fiul şi sfântul duh sunt trei persoane ale dumnezeirii. Ei credeau aşa cum le-a spus domnul Iisus că
Tatăl trebuie cunoscut ca singurul Dumnezeu şi Iisus cunoscut ca hristosul (adică unsul lui Dumnezeu) pe
care EL l-A trimis.

Ei botezau doar în numele lui Iisus deoarece el este omul care a murit pentru păcatele noastre, el a fost
înviat a treia zi şi glorificat de Dumnezeu la dreapta Sa după 40 de zile, el este cel în care toţi cei care se
pocăiesc, cred şi se botează, sunt puşi ca mădulare, el este capul adunării din care sunt formaţi toţi aceştia,
el este singurul om care este mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, slujeşte ca mare preot în locurile
preaănalte la dreapta lui Dumnezeu, şi prin el, Dumnezeu Tatăl nostru ne dă iertarea de păcate şi viaţa
veşnică. Doar în numele lui trebuie făcut botezul pentru că doar Iisus este om dintre el, Dumnezeu şi duhul
sfânt.

Tatăl, fiul şi duhul sfânt nu sunt trei titluri ale lui Dumnezeu, deoarece Tatăl este singurul Dumnezeu, Iisus
este fiul Său şi duhul sfânt este duhul Său pe care Dumnezeu ni-l dă din Sine Însuşi.
1Petru 3:21 afirmă că botezul ne poate salva datorită învierii lui Hristos. Botezul este intrarea noastră în
trupul lui Hristos și, prin urmare, suntem botezați în Hristos. Spiritul sfânt este puterea lui Dumnezeu și prin
puterea lui Dumnezeu Hristos a fost înviat din morți și este prin aceeași putere pe care botezul ne aduce în
Hristos și nu din cauza apei. Când suntem botezați în Hristos suntem "în Hristos" și suntem "în spirit", pentru
că spiritul este spiritul lui Hristos. "Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, nu este al său "(Romani 8: 9).
"Acum, Domnul este acel Duh și unde este Duhul Domnului, este libertate" (2 Corinteni 3:17). "Dar voi
sunteți spălați, dar sunteți sfințiți, dar sunteți îndreptățiți în numele Domnului Isus și prin Duhul
Dumnezeului nostru" (1 Corinteni 6:11). Spiritul lui Hristos, duhul lui Dumnezeu și spiritul Domnului, sunt
toate căi de a face referire la un singur lucru și prin acest spirit ni se dă intrarea în trupul lui Hristos. Dar are
loc atunci când ne demonstrăm credința în Evanghelie și în puterea învierii lui Hristos, fiind botezat în
conformitate cu porunca lui. În acel moment, puterea lui Dumnezeu se întâlnește cu credința noastră și prin
împărtășirea în învierea lui Hristos vi se dă viață nouă.
Împărăția lui Dumnezeu este răsplata viitoare a credincioșilor. Astfel, aceștia sunt motivați să ducă o viață
dedicată urmării exemplului lui Hristos – adică o suferință pe termen scurt. Este deci de așteptat ca toate
zilele lor să decurgă într-o dorinţă din ce în ce mai mare de a aprecia şi înţelege minunile vremurilor viitoare.
Această răsplată va fi însumarea tuturor străduinţelor lor spirituale şi declaraţia deplină a lui Dumnezeu pe
care au ajuns să-l iubească ca pe Tatăl lor.
La întoarcerea lui Hristos, “împărăţia acestei lumi (va) trece în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului
Său; şi El vaîmpărăţi în vecii vecilor” (Apoc. 11:15). Atunci voinţa şi dorinţele lui Dumnezeu vor fi înfăptuite
complet şi pe deplinpe acest pământ. De aici şi porunca lui Isus ca noi să ne rugăm: “vie Împărăţia Ta; facă-
se voia Ta, precum (acum) în ceraşa şi pe pământ” (Mat. 6:10). Datorită acestui lucru, “împărăţia lui
Dumnezeu” poate fi înţeleasă şi ca ”ÎmpărăţiaCerurilor” (Mat. 13:11, cp. Marcu 4:11). Observaţi că nu
întâlnim niciodată “Împărăţia din Ceruri”; ci este împărăţiaCerurilor, care va fi întemeiată de către Hristos la
întoarcerea Sa pe pământ. Aşa după cum voinţa lui Dumnezeu este ascultată în întregime de către îngeri în
ceruri (Ps. 103:19-21), tot la fel se va întâmpla şi în viitoare Împărăţie a luiDumnezeu, când pământul va fi
locuit doar de cei credincioşi, care atunci vor fi “asemeni îngerilor” (Luca 20:36).
Biblia ne arată că Botezul în Duh Sfânt este atunci când eşti născut din nou, prin botezul în apă şi lucrarea
făcută de Duhul Sfânt şi eşti adăugat ca mădular în trupul lui hristos. Botezul Duhului Sfânt nu este o acţiune
după naşterea din nou, ci este acelaşi lucru cu naşterea din nou prin auzirea Evangheliei despre Împărăţia lui
Dumnezeu şi despre lucrurile privitoare la Domnul Iisus, (moartea Lui pentru păcatele noastre, învierea Lui
din morţi a treia zi făcută de Dumnezeu, înălţarea Lui la dreapta lui Dumnezeu şi întoarcerea Lui pentru
învierea credincioşilor la viaţă nemuritoare, glorificarea lor şi domnia lor împreună cu el,), prin pocăinţă,
credinţă şi botezul în apă pentru Iisus Hristos şi totodată lucrarea de ştergere a păcatelor, moarte faţă de
omul cel vechi şi învierea la o viaţă nouă, înnoire făcută de Duhul lui Dumnezeu prin sângele lui Hristos.
Dumnezeu trimite în inima ta Duhul Lui prin care eşti înfiat, El este Tatăl tău, tu eşti fiu al Lui, trupul tău
devine templu al Duhului Lui.
adevărații prooroci trebuie să creadă adevărul bibliei că Tatăl ceresc este singurul Dumnezeu și este
Dumnezeul nostru și tatăl nostru și Dumnezeul Domnului Iisus și tatăl Domnului Iisus și de asemenea
trebuie să creadă că Domnul Iisus este Mesia cel promis de Dumnezeu în cuvântul său și este omul care a
fost conceput supranatural prin duhul sfânt de către Dumnezeu Tatăl în Fecioara Maria și el este fiul cel
singur născut al lui Dumnezeu și mântuitorul adică omul care a fost dat ca jertfă de Dumnezeu pentru
ispășirea păcatelor noastre și care a fost înviat a treia zi de către Dumnezeu.
și de asemenea proorocii trebuie să învețe că la moartea fiecărui om orice sursă de viață din el încetează
pentru că Dumnezeu retrage suflarea de viață din om și omul moare complet până la înviere și despre
evanghelie proorocii trebuie să învețe că evanghelia este despre împărăția lui Dumnezeu care va fi adusă pe
pământ și pregătită acum în ceruri prin Domnul Iisus și oamenii trebuie să învețe că Domnul Iisus va veni
pentru mântuirea credincioșilor săi după trâmbiță a șaptea când vor fi răsturnate împărăție lumii și vor fi
date în mâna unsului lui Dumnezeu adica lui Hristos Iisus și sfinților credincioși.
Domnul Iisus când ne învață să ne rugăm "să vină împărăţia Ta", nu vrea să spună să îl chemăm pe Iisus în
inimile noastre, nici să ne rugăm ca să se răspândească credinţa la mulţi oameni, ci prin următoarele cuvinte
"să se facă voia Ta precum în cer, şi pe pământ", arată ce înseamnă această venire a împărăţiei.
Chiar dacă cei credincioşi sunt născuţi din nou prin cuvântul Evangheliei, şi scrie despre ei că au trecut de
sub împărăţia întunericului sub împărăţia luminii, a fiului preaiubit al lui Dumnezeu, încă nu au primit
moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu, pentru că Pavel spune

"căci nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu şi pieritorul nu poate moşteni
neputrezirea".

Noi încă suntem în trupuri bolnave din carne şi sânge, pieritoare, supuse proceselor naturii actuale afectate
de păcat, însă promisiunea este pentru momentul viitor care va inaugura noua epocă glorioasă când
domnul Iisus se va întoarce.

Domnul Iisus spune: "și care să nu primească acum, în vremea aceasta, de o sută de ori mai mult case, frați,
surori, mame, copii și ogoare, împreună cu persecuții, iar în epoca ce vine, viață veșnică." (Marcu 10:30).

Este scris că "voi care credeţi în numele fiului lui Dumnezeu aveţi viaţă veşnică" însă nu se contrazice. O
avem prin credinţa în promisiune, însă nu o avem în posesie.

Viaţa veşnică va fi primită la întoarcerea domnului Iisus.

Împărăţia proclamată în Evanghelia mântuirii este preluarea puterii de către Dumnezeu peste întreg
pământul, domnia lui Iisus unsul (hristosul sau mesia) fiul lui Dumnezeu împreună cu sfinţii săi care vor fi
înviaţi şi transformaţi în starea de slavă pentru a putea conduce pământul care va fi supus unei restaurări
sau regenerări, din care vor fi eliminate toate lucrurile rele şi persoanele care se împotrivesc adevărului.
Biblia nu susține că Iisus este primul fiu adus în existenţă de Dumnezeu din veşnicie sau că Dumnezeu se
naşte ca fiu uman.
Dumnezeu a zis în vechime despre cel promis "Eu îi voi fi tată şi el Îmi va fi fiu". Deci Iisus încă nu a fost
născut din Dumnezeu ca fiu. Acest lucru se referă la conceperea lui în fecioară.

În Matei 1:18 pentru "naşterea lui Iisus Hristos", în NT grec este cuvântul "genesis" care înseamnă creaţie,
origine, punct de start. Acest cuvânt îl poartă şi numele primei cărţi din Biblie "Facerea" sau "Geneza".

Îngerul Gabriel niciodată nu oferă ideea că Dumnezeu se va naşte prin fecioară sau că Dumnezeu ar fi avut
un fiu unic în cer şi că el va fi transferat ca embrion în fecioară. El spune de două ori că cel conceput în ea
este din duhul sfânt. Îngerul îi explică Mariei cum poate da naştere fiului lui Dumnezeu fără să aibă legătură
intimă cu un bărbat. "duh sfânt va veni peste tine şi puterea Celui preaînalt (Tatăl, singurul Dumnezeu( te va
umbri, de aceea cel care se va naşte, sfânt va fi chemat, fiu al lui Dumnezeu!" (Luca 1:35).
Este important să știm că linia regală de la Solomon a expirat în Ioiachin (Ier. 22: 28-30). Succesorul regal a
fost „împrumutat” din linia lui Nathan găsită în Luca 3:27.

Shealtiel (Salathiel) se găsește în ambele liste. Jeconiah (Jehoiachin) era considerat părintele legal al lui
Shealtiel (Salathiel).

Astfel linia de sânge a ajuns prin Nathan când linia a expirat în lista de la Solomon.
Faptul că Hristos a fost trimis în lume" - nu înseamnă că a fost în cer şi a fost trimis pe pământ. El spune şi
despre ucenici că i-a trimis în lume aşa cum Tatăl l-a trimis pe el în lume (Ioan 17:18(. Acest lucru înseamnă
că a fost trimis înaintea poporului cu proclamarea cuvintelor lui Dumnezeu.

Faptul că Hristos nu este din lume" - nu înseamnă că este o fiinţă de natură divină sau înger, ci înseamnă că
originea caracterului său este cerească, de la Dumnezeu, fiind imaginea Dumnezeului cel nevăzut (Coloseni
1:15), reflectarea slavei şi întipărirea fiinţei Lui (Evrei 1:3).

Domnul Iisus spune despre ucenici că ei nu sunt din lume, asta fireşte că nu înseamnă că ucenicii sunt din
cer, ci felul lor nou de viaţă este contrar lumii, adică ceresc care vine de la Dumnezeu.

Hristos i-a cerut Tatălui slava pe care o avea la el înainte de a fi lumea (Ioan 17:5). Hristos nu vrea să ne
spună că el trăise ca fiinţă pre-umană în slavă în cer, ci el cere slava care era la Dumnezeu pentru el, înainte
de creaţie. El spune şi despre ucenici că le-a dat slava pe care i-A dat-o Tatăl (Ioan 17:22(, însă ucenicii aveau
de suportat ostilitatea lumii, necazuri şi tot felul de probleme în lume. Slava lor este încă pentru timpul
viitor, când domnul Iisus se va arăta din cer şi îi va îmbrăca în slavă (Filipeni 3:20-21; Coloseni 3:4,24, etc(,
dar potrivit lui Dumnezeu, ei au deja slava dinainte de a fi lumea, ei fiind deja aleşi şi glorificaţi înainte să fi
fost creat pământul pe care s-au născut mult mai târziu (Romani 8:30; Efeseni 1:5,11-12).

Dumnezeu declară lucrurile care încă nu sunt, ca şi cum deja au fost.

Dumnezeu mărturisea prin Isaia naşterea copilului Iisus, ca şi cum deja avusese loc, spunând "căci un copil
ni s-a născut, un fiu ni s-a dat" (Isaia 9:6). Isaia ştia că nu atunci se născuse Mesia, însă potrivit pre-ştiinţei
lui Dumnezeu şi planului făcut înainte, lucrurile sunt declarate ca şi făcute înainte să se întâmple.

Fiecare dintre noi ne aflăm într-un singur loc, însă scriptura spune despre noi că am fost înviaţi şi aşezaţi în
cele cereşti în Hristos (Efeseni 2:6). Nu s-ar putea scoate de aici omniprezenţa noastră că suntem şi pe
pământ, şi în cer?

Pavel, deşi nu era prezent în adunarea corintenilor, el le spune că ei împreună cu duhul lui prin care Pavel
era prezent în adunare, să-l dea afară pe omul acela rău care pângărea adunarea prin necurăţia lui
(1Corinteni 5:4,5).
În Coloseni 1, Pavel îl descrie pe omul Isus ca și Cap al noii creații și ca centru al planului cosmic al lui
Dumnezeu. Intenția sa este de a arăta poziția supremă pe care Isus a câştigat-o prin înviere şi întâietatea sa
în această nouă ordine, ca opoziţie faţă de sistemele religioase rivale de care erau ameninţaţi colosenii.
Toate poziţiile de autoritate au fost create „ în Hristos” (Coloseni 1:16). De aceea Isus a şi afirmat că „Toată
puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18). „Toate lucrurile” despre care vorbeşte Pavel aici
înseamnă creaţia inteligentă şi însufleţită, care este alcătuită din „scaune de domnii, dregătorii, domnii,
stăpâniri” care au fost create „în Hristos”, „prin Hristos” (nu „de către”) şi „pentru Hristos”.
Când Domnul Iisus a precizat că el a adus pe pământ conflict între oameni datorită faptului că adevărul lui
este foarte puternic și dacă între o casă locuiesc cinci persoane și două dintre ele își transformă în viața
după cuvântul adevărului atunci ceilalți vor acționa împotriva lor și va fi o stare de conflict și de dezbinare
pentru că există o luptă între mentalități și între scopuri și din moment ce Domnul Iisus care avea
înțelepciune a precizat acest lucru este de înțeles că nu prea există o cale de reconciliere În astfel de situații
pentru că omul poate alege între supunerea față de Dumnezeu și de principiile sale și Intensificarea
conflictului cu ceilalți din jurul lui datorită fidelității sale tot mai profund față de Tatăl Ceresc și de Salvatorul
Iisus Hristos și de cealaltă parte dorințele celorlalți care intră în conflict cu principiile lui Dumnezeu și când
creștinul în mediul social înconjurător este pus în situația critică de alege între două lucruri între distrugerea
legăturii cu Dumnezeu din cauza ascultării de dorințele incorecte ale celor din jur sau a distrugerii legăturii
cu cei din jur din cauză că dorințele lui față de el sunt în conflict cu viața creștină pe care creștinul o trăiește
nu este o situație simplă am spus că nu există nici cale de reconciliere a situației și Calea perfectă în
rezolvarea acestor situații tensionate este separarea de grup fi el Grup Școlar ție grup familial fi orice altă
manifestare de grup social atâta timp cât creștinul se simte îngrădit în desfășurarea activităților sale
spirituale și exterioare în relația cu oamenii după principiile credinței adevărate dată de Dumnezeu
Observați cum domnul Iisus îi corectează pe Evrei în Ioan 10:33-36 când îl acuzau că se pretinde a fi
dumnezeu. El le spune că Dumnezeu i-a numit dumnezei pe cei cărora le-a transmis cuvântul Său, deci ei nu
trebuie să-l considere pe el că blasfemiază, pentru că el este cel sfinţit şi trimis de Dumnezeu, care a
mărturisit ceea ce a primit de la El.
Deci domnul Iisus își declară numirea de dumnezeu în sensul că este reprezentantul şi mai ales fiul celui
preaînalt, unsul Său, nu că el ar fi Dumnezeul cel preaînalt.

În Ioan 10:30 domnul Iisus nu declară că este egal cu Tatăl, deoarece de multe ori în această evanghelie îl
declară pe tatăl cel care este singurul Dumnezeu.

El spune acolo că este unit cu Tatăl şi că Tatăl este unit cu el, adică sunt una, uniţi în scop şi în lucrare..

„Voi vesti hotărârea: „Adonai Mi-a zis: «Tu eşti Fiul Meu; Eu astăzi Te-am născut.( Psalmii 2:7).

„Şi noi vă vestim Evanghelia promisiunii făcute părinţilor, că Dumnezeu a împlinit aceasta pentru noi, copiii
lor, ridicându-L pe Isus, după cum este scris şi în psalmul al doilea: «Tu eşti Fiul Meu, Eu astăzi Te-am
născut».” (Faptele apostolilor 13:32-33).

„ în zilele acestea din urmă ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a stabilit moştenitor al tuturor, în care a făcut şi
epocile; care fiind o reflectare a gloriei şi o reprezentare a Fiinţei Lui, şi ţinând toate prin cuvântul puterii
Lui; făcând o curăţire a păcatelor, S-a aşezat la dreapta maiestăţii în înălţimi; făcându-Se cu atât mai superior
decât îngerii, cu cât a moştenit un Nume mai deosebit decât ei. Deoarece, căruia dintre îngeri i-a zis
vreodată: „tu eşti Fiul Meu, eu astăzi Te-am născut? şi iarăşi: Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?”” (Evrei 1:2-
5).

„Cere-Mi şi-Ţi voi da naţiunile drept moştenire şi marginile pământului în stăpânire: Tu le vei zdrobi cu un
sceptru de fier, le vei sfărâma ca pe vasul unui olar»“.” (Psalmii 2:8-9).

„Am privit în viziunile de noapte şi, iată, un fiu al omului venea cu norii cerurilor; şi s-a apropiat de Cel
Bătrân de zile şi L-au adus înaintea Lui. Şi I s-a dat stăpânire şi glorie şi o împărăţie, pentru ca toate
popoarele, naţiunile şi limbile să-I slujească. Stăpânirea Lui este o stăpânire eternă, care nu va trece, şi
împărăţia Lui nu va fi nimicită.” (Daniel 7:13-14).

„şi celui învingând, şi celui respectând până la sfârşit lucrările Mele; îi voi da autoritate peste naţiuni. şi le va
păstori cu un sceptru de fier aşa cum sunt sfărmate vasele cele de lut; precum am primit şi Eu de la Tatăl
Meu.” (Apocalipsa 2:26-27).
Dumnezeu, cunoscând sfârșitul de la început, a creat cerurile și pământul cu omul Iisus Hristosul, fiul Său în
minte. El a creat toate lucrurile pentru ca Fiul Său să le moștenească. Adam a fost antitipul sau umbra de la
început a lui Hristos. El avea să stăpânească peste tot pământul. Dumnezeu le-a dat lui Adam şi Evei
stăpânire peste toate, dar Adam „a lăsat pământul în stăpânirea diavolului prin neascultare.

1 Corinteni 8: 6 și Coloseni 1: 15-18 ar trebui să fie văzute în această lumină. Dumnezeu a creat totul „în”
(din greacă cuvântul en) și „pentru” omul Iisus Fiul Său pe care El l-a trimis din Sine Însuşi în lume prin
concepere supranaturală, iar, în viitor îl va trimite să-şi ia în stăpânire împărăţia promisă şi pe pământ ca şi
în cer de la înălţare. Dumnezeu a știut de la început că scopurile Sale vor fi îndeplinite prin Fiul Său și că Fiul
Său va moșteni toată creația.

Acum, noua creație este realizată de către și prin Fiul lui Dumnezeu, Omul, Iisus Mesia prin naşterea din nou
din cuvântul lui Dumnezeu (Evanghelia Împărăţiei) şi prin duhul lui Dumnezeu care este mintea şi caracterul
Său.

Domnul Iisus este moștenitorul întregii creații, cel care deține stăpânirea asupra ei. Acesta este motivul
pentru care Dumnezeu va judeca lumea prin singurul Om perfect, Iisus, pentru că lui i/A dat toată
autoritatea de a domni, crea și judeca.

După ce Hristos va face toată lucrarea, distrugând orice dușman al lui Dumnezeu, ultimul dintre ei fiind
moartea, domnul Iisus unsul va înmâna Împărăția Dumnezeului și Tatălui Său, pentru ca Dumnezeu să fie
totul în toate (1Corinteni 15:24-28).
"Dacă noi suntem adevărata sămânţă a lui Avraam, nu trebuie să fim doar botezaţi ci trebuie să avem o
credinţă adevărată în promisiunile lui Dumnezeu, precum Avraam. De aceea el este numit “tatăl tuturor
celor care cred… care calcă pe urmele credinţei tatălui nostru Avraam”.
Credinţa adevărată trebuie să se manifeste prin fapte, altfel, în ochii lui Dumnezeu, nu este credinţă, Ne
demonstrăm credinţa în aceste promisiuni pe care le-am studiat mai întâi prin botez, astfel încât acestea să
ni se aplice şi nouă personal."
problema cu ascultarea de Dumnezeu este că toți oamenii de pe pământ greşesc într-un fel sau altul, dar
trebuie luate în serios câteva lucruri importante:
1. Cei cu adevărat credincioşi greşesc mult mai puţin decât cei care nu vor să asculte de adevăr pentru că
viaţa lor este condusă de principii sănătoase din scriptură din partea lui Dumnezeu. Şi ştim foarte bine că
dacă te obişnuieşti într-un fel, va fi tot mai uşor cu trecerea timpului să trăieşti în calea pe care ai ales-o. Şi
de asemenea, dacă eşti un om cu viaţă dublă, nu vei face faţă niciodată, pentru că viaţa cu Dumnezeu şi
viaţa lumească cu diavolul sunt total opuse şi nu ai cum să lucrezi pentru doi stăpâni.

2. Cei credincioşi, chiar dacă se întâmplă să mai greşească uneori, ei se căiesc de aceasta, se roagă pentru
iertare şi caută să îşi rezolve lucrurile în care au greşit. Ei chiar caută cu tot dinadinsul să-i fie plăcuţi lui
Dumnezeu,

Dar cei necredincioşi nu caută nici măcar să afle care este voia lui Dumnezeu pentru fiecare lucru din viaţa
lor şi nici nu îşi analizează faptele, comportamentul sau gândirea.

3. Credincioşii, când au descoperit că o învăţătură este greşită, au lepădat-o imediat şi au căutat să înţeleagă
adevărul mai clar şi au recunoscut public rătăcirea în care au umblat înainte.

Dar cei necredincioşi caută mai degrabă să ţină la lucrurile pe care le ţin cei mai mulţi, ca să nu aibă
probleme din partea oamenilor şi să nu fie diferiţi de lume.

4. Preocuparea credincioşilor, zilnic este să aibă părtăşie cu Dumnezeu şi unii cu alţii în rugăciune şi în
cercetarea bibliei, lucruri pe care cei necredincioşi le consideră exagerate şi nefolositoare pentru
relaţionarea cu cei din jur. Ei îi sunt recunoscători prin viaţa lor lui Dumnezeu pentru toate şi pentru că l-A
dat ca jertfă pe fiul Său pentru păcatele lor, şi ei nu pot fi indiferenţi la aceste lucruri. Şi îi sunt recunoscători
prin viaţa lor şi lui Iisus, ascultând de învăţăturile lui şi vorbind cu el în rugăciuni în duhul lor, deoarece Iisus
a luat asupra lui vina lor şi păcatele lor şi a fost răstignit pentru ei. Iar ei abia aşteaptă ca Iissus să se întoarcă
şi să fie totdeauna cu el, bucurându-se de o viaţă nesfârşită şi plină de slavă şi de bucurie în viitoarea
Împărăţie a lui Dumnezeu care vine din cer.

Necredincioşii în fiecare zi îşi preocupă timpul mai mult cu lucrurile materiale ale lumii, cu amuzamentul de
prost gust plăcut de oamenii fără frică de Dumnezeu, îşi găsesc plăcerea în prieteniile cu oameni care se
distrează, care drăcuie sau înjură şi nu au nicio reacţie când aud sau văd aceste lucruri, nu se feresc de
tovărăşie cu oameni care se îmbată, care fac diferite lucruri rele şi care sunt îngâmfaţi.

5. Cei credincioşi caută să le spună tuturor lucrurile aşa cum sunt, chiar dacă unii se vor supăra urât pe ei,
poate mulţi se vor depărta de ei pentru că nu le convine să audă adevărul, dar ei cred în cuvintele lui Iisus
care le-a spus că lumea îi va urî, dar ei, dacă vor rămâne credincioşi lui Iisus şi cuvintelor lui, vor avea parte
de domnie în Împărăţia care vine din cer.

Cei necredincioşi sunt indiferenţi la viaţa urâtă pe care o duc alţii, chiar dacă fac parte din familiile lor, nu
caută să îi ducă pe cei din jur pe calea cea bună, de frică să nu fie înjuraţi, sau să nu zbiere cineva la ei, ori să
nu fie bătuţi de oameni pentru că le spun pe faţă adevărul.

6. Cei credincioşi nu se amestecă în alegeri politice pentru că ei sunt conştienţi că nicio formă de conducere
nu caută scopurile lui Dumnezeu, ci scopurile lor de dominare a lumii, să distrugă să manipuleze alte
popoare mai mici, să dea legi pentru câştigarea celor răi, să aprobe lucruri rele precum oficializarea relaţiilor
dintre persoane de acelaşi sex, consumul de droguri, consumul de ţigări, beţia, prostituţia, nu opresc traficul
de arme, nu iau măsuri împotriva sălilor de jocuri de noroc, a amaneturilor, a dării bani cu dobândă,
deoarece ele câştigă de pe urma acestor mizerii. Credincioşii aşteaptă să vină Împărăţia lui Dumnezeu în
care dreptatea şi pacea vor fi cu adevărat stabilite, în care nu va fi nimeni tratat cu nedreptate sau influenţat
să se compromită, în care banul nu va mai face legea, nici nu va avea ultimul cuvânt pentru că nu va mai fi, o
împărăţie în care cuvântul lui Dumnezeu va fi singura lege care va domni pe tot pământul.

Cei necredincioşi caută să voteze alesul care cotizează mai mult, care le dă mai multe pomeni şi care le
umple buzunarele, chiar dacă nu se ocupă cu organizarea mai bună a locurilor de muncă şi a administraţiei
instituţionale de orice fel pentru că ei sunt lacomi şi răi, ei caută să îi calce pe alţii în picioare să câştige ei
mai mult. Se fură unii pe alţii, se duc în eroare unii pe alţii, pentru că propria persoană este scopul lor în
viaţă.
Deși adepții trinitarismului mărturisesc credința că Domnul Iisus este Hristosul - Mesia, totuși prin declarația
trinitariană contrazic acest minunat adevăr mântuitor; deoarece credinţa că Domnul Iisus este Dumnezeu
deplin prin Sine Însuşi, contrazice credinţa că El este hristosul, întrucât Hristosul - în greacă vine din
evreiescul ha Maşiah - Unsul; arătând la identitatea reală a Domnului Iisus, fiind Omul singur născut Fiu al
lui Dumnezeu prin conceperea Lui prin Duhul Sfânt în fecioara Maria *Luca 1:35 "Îngerul, răspunzând, i-a
zis: — Duh Sfânt va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va
naște va fi numit „Fiu al lui Dumnezeu“."; , apoi la vremea hotărâtă, Dumnezeu L-A uns cu Duh sfânt şi cu
putere (Faptele apostolilor 2:36;10:38 "Să știe bine deci toată Casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut Domn și
Hristos pe acest Iisus, pe Care L-ați răstignit voi! cum Dumnezeu L-a uns cu Duh Sfânt și cu putere pe Iisus
din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine și vindecându-i pe toți cei care erau asupriți de diavolul,
căci Dumnezeu era cu El."), pentru a fi reprezentat prin El, prin Fiul Său *Ioan 1:18; 14:9 "Nimeni nu L-a
văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul Lui Fiu născut, Cel Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut
cunoscut. "Iisus i-a răspuns: — De atâta timp sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filip? Cel care M-a văzut pe
Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum de spui: „Arată-ni-L pe Tatăl!“?"; Evrei 1:2-3 "în zilele acestea de pe urmă El
ne-a vorbit în Fiul, pe Care L-a pus moștenitor al tuturor și prin Care a făcut și veacurile. El, Care este
strălucirea Slavei și întipărirea fiinţei Lui și Care susține toate prin Cuvântul puterii Lui, după ce a făcut
curățirea de păcate, S-a așezat la dreapta Maiestăţii, în înălțimi,"; Coloseni 1:19; 2:9 "Căci Plinătăţii I-A
bineplăcut să locuiască în el"; "Căci în El locuiește toată plinătatea dumnezeirii, trupeşte"); A făcut această
minunată lucrare a mântuirii. Sângele nevinovat al unui om perfect care nu era un simplu om, ci Însuşi Fiul
lui Dumnezeu, a plătit păcătoşenia noastră, cei imperfecţi (1 Petru 1:19-20 "ci cu sângele prețios al lui
Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. El a fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, dar a fost
arătat în timpurile din urmă pentru voi,"; 1 Petru 3:18 "Fiindcă și Hristosul a suferit odată pentru totdeauna
pentru păcate — Cel Drept, pentru cei nedrepți — ca să vă aducă la Dumnezeu.". El a fost omorât în trup,
dar a fost făcut viu prin Duh,".
Acest minunat adevăr, aşa cum am spus, este singurul care mântuieşte, întrucât răsună pe multe pagini din
Biblie, *Ioan 20:31 "Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeți să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul
lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viață în Numele Lui."; dar tocmai prin crezuri stabilite mai târziu decât au
fost făcute mărturiile ucenicilor credincioşi şi apostoli ai Domnului Iisus, foarte multe victime au fost târâte
prin şiretlicuri spirituale venite de la tatăl minciunii, diavolul însuşi, care este maestru în arta vrăjitoriei şi în
iscusinţa vorbirii să încerce să-i clintească din siguranţa credinţei adevărate pe aleşii lui Dumnezeu şi ai
Domnului Iisus, creând în istoria omenirii o babilonie de biserici, prin care i-au atras pe mulţi oameni pe căi
false deghizându-le pe fiecare în calea lui Dumnezeu.

Matei 7:21 "Nu oricine care-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci acela care face
voia Tatălui Meu Care este în ceruri.";

Tit 1:16 "Ei pretind că-L cunosc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor Îl neagă, fiind demni de dispreț,
neascultători, incapabili de orice lucrare bună.".
credința în trei divini egali, nu poate fi credinţă într-un singur Dumnezeu, ci în trei dumnezei de aceeaşi
natură, ceea ce este fals conform Bibliei care mărturiseşte existenţa unui singur Dumnezeu adevărat care
este tatăl tuturor, care este arătat ca fiind şi Tatăl şi Dumnezeul domnului Iisus.
”Dovezile legate de faptul că din ce în ce mai mult creștinismul devine mai neoplatonic abundă: se poate ca
și strălucitul teolog creștin Origen, care era cu 20 de ani mai mare decât Plotin, să fi fost și el elevul lui
Amoniu. Părinții Capadocieni Vasile și Grigorie din Nazianz și-au petrecut anii tinereții studiind filozofia în
Atena în secolul al IV-lea, unde cu siguranță au fost învățați neoplatonismul, în timp ce Augustin din
Hipona(354-430) a fost intim familiarizat cu scrierile lui Plotin și ale lui Porfirie. Dezbaterile intense despre
transsubstanțialitate(din cadrul Euharistiei), ipostazele Trinității, sau natura divină/umană a lui Isus, nu
puteau fi urmărite fără o pregătire temeinică în terminologia filozofică grecească a vremii. …Este un fapt
care nu poate fi negat că punctul de vedere general și doctrinele principale neoplatoniste s-au dovedit
extrem de influente asupra filozofiei occidentale de-a lungul întregii ei istorii, deși erudiții din zilele noastre
rareori recunosc acest fapt. Neoplatonismul a influențat într-un mod profund apariția teologiei creștine
principale și a celei care nu era atât de principală (John Scotus Eriugena, Thomas Aquinas, Duns Scotus,
Meister Eckhart), în occident prin intermediul lui Augustin(354-430), iar în orient prin intermediul Părinților
Capadocieni (Vasile, Grigore din Nissa, Grigore din Nazianz), precum și prin scrierile pseudo epigrafice ale lui
Dionisie Areopagitul (începutul secolului al VI-lea).”-Stanford Encyclopedia of Philosophy (Enciclopedia
Filozofiei Stanford) subiectul Neoplatonism punctul 1. și 8. care poate fi accesată aici (se deschide într-o filă
nouă)
Doresc să nu înţelegeţi aceste învăţături ca şi cum ar fi venit de la un mare filosof sau învăţat, ci că ele vin de
la unul care a fost cândva la fel ca majoritatea lumii, care şi-a limitat viaţa după rânduiala pe care şi-a făcut-o
lumea, am fost ca unii care îşi fac obiceiuri din lucrurile lumeşti. Vreau să ştiţi că şi eu am fost până nu mai
de mult ca unul care doreşte să bată pe cel care l-a umilit, care i-a făcut vre-un rău, care îşi găseşte plăcerea
şi desfătarea în lucruri de pe pământ, care este oarecum împotriva unor legi ale firii, care caută să nu
respecte decât pe cei care îl respectă, care urăşte oameni, care critică şi unele lucruri care nu sunt mai grave
decât altele, dar, care, punându-le lângă ele, construiesc un om care nu este plăcut de Dumnezeu. Am ales
schimbarea aceasta pentrucă am văzut că Domnul nostru Isus a fost răstignit pe cruce pentru păcatele mele,
că trebuie neaparat să-mi schimb viaţa ca recunoştinţă pentru acest lucru, că el s-a dat oamenilor să-l
chinuiască şi să-l omoare pentru noi şi noi trebuie, tot din dragoste pentru El să ne facem viaţa după voia Sa,
şi acestea nu sunt doar atât. El ne oferă viaţa veşnică şi fericirea adevărată a sufletului. Faceţi şi voi la fel şi
veţi vedea că nădejdea voastră nu va avea final.
Una este când îţi pui nădejdea într-un om şi acela, fie nu are puterea să te ajute, chiar dacă el încearcă din
toate puterile, fie te dezamăgeşte şi alta este să-ţi pui nădejdea în Dumnezeu că această nădejde nu va avea
dezamăgire şi nu va pieri niciodată. Sunt momente în care nu ni se împlineşte ce am cerut de la Domnul
pdin cauza următoarelor cauze: fie noi nu am avut suficientă încredere în puterea Domnului că rezolvă
problema prin faptul că noi credem că această problemă este foarte mare, dar noi trebuie să avem
încredere deplină că nimic nu este fără să poată fi rezolvat de Domnul, o altă cauză este că poate noi cerem
ceva cu care Domnul nu este de acord şi o altă cauză, mie, personal mi se pare ca fiind cea mai importantă,
încercarea Domnului, ori prin întârziere, ori prin neîmplinirea ei deloc, atunci se dovedeşte cât de
credincioşi suntem. Trebuie să fim credincioşi indiferent dacă ni se împlineşte ce am cerut sau nu, în fiecare
rugăciune trebuie să fie mulţumiri Domnului pentru fiecare ajutor pe care ni l-a oferit, dar mai ales pentru
ceea ce dorim să ne dea Domnul.

Important este ca în rugăciune să ne rugăm pentru binele celor care ne vor răul, să cerem ca ei să nu sufere,
vă spun că Domnul va pedepsi pe cel care vă v-a făcut, vă face şi vă va face rău, fără ca voi să-i amintiţi prin
blesteme, prin rugăciuni, prin acatiste la biserici şi altele. Scrie în biblie să ne rugăm pentru binele celor care
ne prigonesc şi al celor care ne doresc şi ne fac răul, şi nu doar să ne rugăm pentru ei, să ne purtăm bine cu
ei, să fim blânzi, îngăduitori, îndelung răbdători, săritori la nevoie, dar necondiţionat să nu aşteptăm o
răsplată de la cei cărora le-am făcut bine, Domnul Se va îngriji şi de aceasta. Puterea Domnului, îndurarea şi
mila Lui sunt mult mai mari decât ne putem noi imagina, nu trebuie să ne întrecem în filosofii să găsim noi
lucruri care nu ne trebuie, să descoperim noi lucruri pe care Domnul nu vrea să le descoperim, El ni le va
face cunoscute, precum scrie în biblie. Citiţi-o şi veţi vedea acolo lucruri minunate. Doresc ca după ce veţi
citi aceste lucruri, Domnul să lucreze cu voi şi să vă schimbe atitudinile şi vieţile după voia Lui, amin.
"Cum a ajuns creștinătatea în starea rea actuală? Am putea rezuma istoria Bisericii a celor douăzeci de
secole scurse până acum în următoarele propoziţii: credincioşii şi-au părăsit dragostea dintâi pentru Domnul
(Apocalipsa 2:4) ; ei n-au păzit Cuvântul (3:8) aşa cum a păzit cuvintele domnului Iisus adunarea din
Filadelfia. Ei au tolerat pe cei răi şi răul, în loc să se cureţe, aşa cum s-a făcut la început (Faptele Apostolilor
5:1-11). În locul principiilor divine, pe care le-au neglijat, au introdus nenumărate statute, porunci omeneşti
şi învăţături străine.".

Cum a fost posibil să se piardă din cea mai mare parte a bisericilor baza credinței creștine așa cum a
predicat-o Domnul Iisus? Răspunsul este că după moartea apostolilor a început un curent filosofic grecesc
să domine biserica, şi treptat, adevărurile esenţiale învăţate de Iisus şi de apostoli, au fost scoase în afară,
fiind înlocuite cu idei noi prin amestecarea pasajelor din Biblie cu concepţii filosofice preluate din platonism
şi din alte surse păgâne.
Domnul Iisus a spus despre frângerea pâinii și împărţirea unui pahar pentru toţi să facem aceste lucruri
pentru pomenirea sa. Însă pentru a putea face aceste lucruri, trebuie să fim botezaţi pentru numele lui Iisus
Hristos, după ce am auzit şi am crezut Evanghelia despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre moartea lui Iisus
pentru păcatele noastre şi învierea sa a treia zi.
Lucrurile pe care trebuie să le facem când ne adunăm ca adunare de credincioşi, spre pomenirea sau
amintirea jertfei lui Hristos, să luăm o pâine, să o binecuvântăm, să o frângem şi să o împărţim între noi în
amintirea trupului său răstignit. Noi trebuie să rupem din aceeaşi pâine căci şi noi suntem un singur trup
adică adunarea.

La fel şi un pahar de vin, să îl luăm, să-l binecuvântăm şi să-l împărţim între noi în amintirea sângelui vărsat
de Hristos ca ispăşire pentru păcatele noastre. Trebuie să bem din acelaşi pahar deoarece Iisus şi-a vărsat
sângele pentru a ne uni într-un singur trup pe toţi copiii lui Dumnezeu.
este o diferență între a cunoaşte toate pasajele biblice pe un subiect ca să înţelegem cum doreşte
Dumnezeu să ne raportăm la un lucru,; şi alta este să impunem noi asupra bibliei prejudecăţile noastre
personale sau cele cu care am fost învăţaţi de cutare biserică ce manipulează textele biblice.
O traducere biblică, poate ghida poporul în direcţia corectă, dacă este o traducere bună, iar dacă este
influenţată de curentul docmatic al conducerii clerului care împuterniceşte persoanele alese să traducă, nu
va face nimic altceva decât să influenţeze poporul cititor spre ideile pe care traducătorii le strecoară în
respectiva traducere.
Cuvântul Elohim este uneori folosit ca plural, dar nu într-un sens așa-numit uni-plural în referire la
DUMNEZEU (YHWH).

Elohim este folosit în sens plural pentru „zei” atunci când este aplicat „oamenilor cu autoritate” și într-un
sens singular pentru „Dumnezeu” și folosit pentru „zeul” uman numit sau „un om (singular) cu autoritate ,
cum ar fi un judecător. "

Elohim este tradus „zeii” în multe versete. Geneza 35: 2 citeste,

„Scapă de toți zeii străini pe care îi ai cu tine”, iar Exodul 18:11 spune: „Acum știu că Domnul este mai mare
decât toți ceilalți zei”. Este tradus „judecători” în Exodul 21: 6; 22: 8 și 9. Este tradus „îngeri” (KJV) sau
„ființe cerești” (NIV) în Psalmul 8: 5. Aceasta este utilizarea sa plurală și nu există dovezi că cineva a crezut
despre acești „zei” ca având un fel de pluralitate de persoane în sine.

Elohim poate fi un „zeu” sau „judecător” singular, acolo unde nu există niciun indiciu al „naturii compuse”
atunci când este tradus în acest fel.

EXEMPLU: Exodul 22:20, care scrie:

* _ "Cine se sacrifică pentru orice dumnezeu altul decât stăpânul trebuie să fie distrus".

DE asemenea, judecătorii 6:31:

* _ „Dacă Baal este cu adevărat un dumnezeu, el se poate apăra când cineva își descompune altarul.” _ *

În Exodul 7: 1, * Dumnezeu spune că El a făcut din Moise un „zeu” (Elohim) lui Faraon. *

Din nou, în judecătorii 11:24, zeul păgân Chemosh se numește Elohim, iar în 1 Samuel 5: 7, * zeul păgân
Dagon este numit Elohim. *

Cu alte cuvinte, Elohim nu este un „substantiv uni-plural”.

Elohim este tradus ca „zeu” atunci când se referă la un zeu păgân sau ca „judecător” atunci când se referă
la un om. Dovezile din Scriptură demonstrează cuvântul ebraic Elohim nu transmite ideea unei naturi
compuse.

Elohim nu implică o unitate compusă atunci când se referă la adevăratul Dumnezeu și nici nu schimbă
sensul atunci când este aplicat unui singur Dumnezeu adevărat Nu există dovezi care să susțină o astfel de
concluzie.

Conform istoriei și limbii evreilor, ei nu l-au înțeles niciodată pe Elohim să implice o pluralitate în raport cu
Dumnezeu (YHWH). Evreii s-au opus oamenilor și națiunilor care au încercat să introducă mai mult de un
Dumnezeu în cultura lor. Rabinii evrei au dezbătut Legea până la extremă, fără a menționa o pluralitate cu
referire la Dumnezeu. Acest fapt simplu distruge argumentul „substantivului uni-plural”.

Nu se poate găsi o autoritate superioară în limba ebraică decât marele savant ebraic, Gesenius. El a scris
că natura plurală a lui Elohim era pentru intensificare și era legată de pluralul măreției și folosită pentru
amplificare. Gesenius afirmă că

* _ „Că limba a respins în totalitate ideea pluralității numerice în Elohim (ori de câte ori denotă un singur
Dumnezeu) este dovedită mai ales prin faptul că este aproape invariabil unită cu un atribut singular.” _ *

Elohim = pronume singular (cu referire la YHWH). Un studiu al cuvântului va arăta ceea ce afirma
Gesenius, că atributul singular (cum ar fi „El”, nu „Ei” sau „Eu”, nu „Noi”) îl urmează întotdeauna pe Elohim
atunci când se referă la YHWH.

Când Elohim este folosit pentru a se referi la alții în afară de singurul Dumnezeu adevărat, acesta este fie în
sens singular sau plural, dar niciodată ca „uniplural”. Dumnezeu nu este „un grup sau o clasă de ființe
divine” în niciun sens al cuvântului. El este „singurul Dumnezeu adevărat și Tatăl Domnului nostru (Adoni) și
mântuitor, Iisus Hristos.

Concluzie:

Scriptura nu conține cerințe pentru a crede în vreo trinitate. Nu există mustrări, sau mustrări, în toate
scripturile pentru cei care nu cred într-un „Dumnezeu Triune”. Cu toate acestea, cei care nu cred în singurul
Dumnezeu adevărat sunt numiți „nebuni” (Ps. 14: 1) și Isus a spus că cei care nu cred că este Hristos, Mesia,
Fiul lui Dumnezeu, sunt condamnați (Ioan 3:18 ).

Când oamenii le spun celorlalți că trebuie să creadă trinitatea pentru a fi un adevărat creștin, ei judecă fals.
Ei nu au niciun fundament biblic pe care să stea când fac astfel de declarații.

Ideea unei familii a lui Dumnezeu este doar o altă încercare de a apăra nepătrunsul. Dacă ceea ce vrei să
spui prin asta este corpul credincioșilor, atunci sigur .... Aș accepta asta cu o astfel de clarificare ca mai sus.
Deochiul este asemănător întrucâtva farmecelor, cu deosebirea că este o formă mai ușoară, nu implică
ritualuri și de multe ori este involuntar, adică nu este conștientizat de persoana care deoache.
Deochiul implică transmiterea unei energii negative de la o persoană la alta, transmitere care se face prin
privire (de-ochi). Atunci când vede pe cineva pe care îl invidiază sau care îi trezește niște gânduri subtile
negative (gânduri pe care de obicei nu le conștientizează), persoana care deoache transmite această energie
sau acest duh „victimei”. Energia negativă sau duhul rău interacționează cu câmpul energetic sau aura
victimei, producând un dezechilibru. În cazul unor copii mici, născuți și crescuți în familii complet rupte de
Dumnezeu și care eventual se mai îndeletnicesc și cu lucruri necurate, un asemenea dezechilibru produs
prin deochi poate fi fatal.

Cine deoache? Acele persoane a căror viață și suflet este caracterizat printr-o învălmășeală de gânduri, trăiri
și stări nepotrivite. În context, prin nepotrivit înțelegem rău și păcătos, opus păcii interioare și echilibrului
autentic pe care îl dă apropierea și comuniunea cu Dumnezeu. Nici o persoană care deoache nu este
apropiată de Biserică și nu îl caută pe Dumnezeu în viața ei. Persoana care deoache se prezintă ca „creștin”,
dar credința ei personală, care îi determină viața de zi cu zi, nu este credința creștină propovăduită de
Biserica lui Iisus Hristos , ci un sincretism de băbisme și idei oculte, după care persoana chiar își ordonează
viața. Cufundarea permanentă în această „ciorbă” necreștină o face pe persoana în cauză să transmită și
altora dezechilibrul ei, chiar și fără să vrea. Într-un fel, persoana care deoache este marioneta unui duh rău
care acționează prin intermediul ei.

Similar, persoanei care se deoache îi lipsește paza lui Dumnezeu, paza îngerilor lui Dumnezeu și/sau paza
energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Persoana care se deoache are toate ușile și ferestrele deschise, prin
ele intrând și ieșind absolut haotic orice fel de duhuri. Evident, nici persoana care se deoache nu este
apropiată de Dumnezeu și de Biserica lui Hristos, dar împărtășește cumva aceeași credință „originală” ca
persoana care o deoache.

În aceeași tipologie se înscrie și persoana care descântă sau „zice de deochi”. Aceasta nu este un om al lui
Dumnezeu. Ea apelează la un mic ritual demonic, dacă se poate pune mic alături de demonic, prin care
roagă pe drac să plece de la victimă. Dracul pleacă, nu are o problemă cu asta, întrucât credința celor două
persoane, a victimei și a „zicătoarei” este și mai puternică în urma experienței avute. O credință care nu este
credința în Fiul lui Dumnezeu, lucru care îi convine dracului, care pleacă până la o vreme. De remarcat că
persoana deochiată nu are nici măcar credința să spună ea însăși un Tatăl Nostru.

Ideea de privire rea sau ochi rău apare și în Sfânta Scriptură, în contexte care ne îndeamnă să ne ferim de
oamenii răi și pizmuitori. Nu există nici o referire explicită la farmece sau răul făcut cuiva prin privire.

Un ins de credință romano-catolică mi-a povestit că atunci când fetița lui se simte rău brusc și aparent fără
motiv, el o sună pe soacra lui care îi zice copilei de deochi. Această zicere se face prin telefon, însă fără a-i da
telefonul fetiței și fără ca aceasta să știe că bunica îi zice de deochi la telefon. Potrivit spuselor colegului
meu, mecanismul funcționează întotdeauna. Aceasta ne arată că deochiul nu este autosugestie și că
vehicularea energiilor negative și preumblarea duhurilor rele nu este îngrădită de spațiul fizic. De remarcat
că aici e vorba de o familie romano-catolică, care frecventează biserica lor cu o anumită periodicitate.
Întâmplător sau nu, insul în cauză este înverșunat împotriva postului.

Dacă lucrurile de mai sus sunt adevărate, rezultă că o persoană apropiată de adevărata Biserică a lui Iisus
Hristos nu deoache și nu poate fi deochiată. Credința adevărată în Iisus Hristos și căutarea permanentă a
părtășiei tot mai strânse cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui îi conferă omului o armură împotriva duhurilor rele
sau a energiilor negative (am folosit în acest material cele două expresii în mod alternativ; energiile pozitive
sau negative nu se mișcă independent, ci sunt puse în mișcare de ființe raționale – oameni, îngeri sau
demoni).
De la începutul istoriei lor, adventiștii de ziua a șaptea au pretins că ei sunt rămășița bisericii din Apoc.
12:17, deoarece aveau un profet printre ei; adică pe doamna E.G. White. Au insistat mereu că ei au "darul
profeției" (Apoc. 19:10). Atunci când cei ce s-au opus părerilor lor au argumentat că avem "duhul profeţiei"
în scrierile profeţilor păstrate în Scriptură, au negat, şi au argumentat într-un mod cât se poate de dogmatic
că a avea duhul profeţiei înseamnă acolo a avea un profet viu în biserică. Dar profetul lor a murit. Unde e
acum "duhul lor de profeţie? Conform unui argument foarte folosit, nu au un duh de profeţie, şi prin urmare
nu pot fi rămăşiţa bisericii din Apoc.12:17. Moartea lui Ellen White le-a distrus argumentul.
Dacă spun acum că au duhul profeţiei în scrierile lor, ei admit ce-au negat întotdeauna; şi anume că scrierile
profeţilor conţin duhul profeţiei. Dacă au duhul profeţiei în scrierile lăsate de profetul lor, atunci
întotdeauna am avut duhul profeţiei în scrierile lăsate de profeţii Bibliei. Toţi cei care au Biblia şi cred în ea,
au duhul profeţiei în scrierile din ea. Prin urmare, pretenţia adventiştilor de ziua a şaptea că ei sunt singurul
trup de creştini care au duhul profeţiei s-a dovedit a fi falsă prin propriile lor cuvinte. Prima lor teorie
referitoare la duhul profeţiei i-ar obliga să facă rost imediat de un alt profet în viaţă sau să renunţe la
argumentul lor în favoarea "duhului profeţiei" pe care se presupune c l-a avut doamna White. Acest lucru
le-ar distruge întreaga lor teorie referitoare la acest subiect.

Timp de şaptezeci de ani, au pretins c sunt rămăşiţa bisericii din Apoc.12:17, deoarece aveau un profet viu
în biserică. Dar acum profetul lor e mort şi nu au altul pentru a prelungi "duhul profeţiei." Sunt în aceeaşi
situaţie cu celelalte biserici şi, conform propriului lor argument, nu pot fi acum rămăşiţa bisericii. Conform
Scripturii "Poporul piere din lipsă de descoperire" iar argumentul lor principal era că trebuiau să existe
viziuni, viziuni ale unui profet în viaţă, pentru ca oamenii să fie în siguranţă şi să nu piară. Acum, singura
persoană care, în opinia lor, a avut viziuni adevărate, a murit. Şi unde sunt acum viziunile fără de care piere
poporul?

Autorul îi rămâne îndatorat liderului A.T. Jones, fost redactor al ziarului bisericii lor Review and Herald,
pentru firul logic şi argumentele prezentate aici. El a respins punctul lor îngust de vedere referitor la acest
subiect şi a ost înlăturat fără a fi ascultat şi fără drept de apel.

Până în ultimul moment, au apelat mereu la doamna White pentru a rezolva noi probleme care se tot iscau
printre ei. Chiar la sfârşitul vieţii sale, i-au încredinţat toate disputele doctrinare care cauzau diviziuni între
liderii lor. Odată cu trecerea timpului, cine va rezolva acum noile probleme şi întrebări care apar mereu în
lucrarea lor? Vor trebui să fie rezolvate de oamenii lor neinspiraţi, dispuşi greşelii, la fel ca şi în celelalte
biserici. Prin urmare, au aceleaşi şanse să greşească, la fel ca şi celelalte biserici.
Ultima poruncă a lui Hristos către apostoli a fost să meargă în lume şi să predice Evanghelia (Marcu16:15,
16). Aşa au şi făcut, vorbind mai ales despre moartea şi învierea lui Hristos. Dar amintiţi-vă că la acea vreme
nu exista nici un Nou Testament aşa cum îl ştim acum. După cum stăteau ei în pieţe şi sinagogi, predicând
despre acest Isus din Nazaret, povestea lor putea părea ciudată – un tâmplar din Israel care era perfect, care
a murit şi apoi a înviat pentru a împlini cu totul profeţia din Vechiul Testament, şi care le cerea acum să se
boteze şi să-I urmeze exemplul.
În acele vremuri, alţi oameni încercau şi ei să câştige adepţi pentru alte culte. Trebuia să existe o cale prin
care să se dovedească lumii că mesajul propovăduit de către Creştini era de la Dumnezeu Însuşi şi nu era
filosofia unei echipe de pescari din Nordul Israelului.

În zilele noastre, apelăm la cele scrise în Noul Testament despre lucrarea şi doctrina lui Isus pentru a
demonstra că mesajul nostru vine de la Dumnezeu; dar în acele zile, înainte de a fi fost scris şi disponibil,
Dumnezeu a permis predicatorilor să folosească Sfântul Său Spirit pentru a putea întări adevărul celor spuse
de ei. Acesta era motivul precis pentru folosirea darurilor sfinte în faţa mulţimii; absenţa Noului Testament
în formă scrisă, aşa cum este el astăzi, trebuie să fi reprezentat o dificultate pentru noile grupuri de
credincioşi în a-şi dezvolta credinţa. Numeroasele probleme practice care se iveau printre ei nu ar fi avut o
soluţie clară; ar fi fost prea puţine mijloace de călăuzire pentru ca ei să-şi poată întări credinţa în Hristos. Din
aceste motive darurile Spiritului Sfânt au fost oferite pentru călăuzirea primilor creştini prin mesaje
inspirate, până când aceste mesaje şi învăţături ale lui Isus au fost scrise în Noul Testament şi răspândite.

Acest daruri ale spiritului erau prin urmare acordate pentru a putea înfăptui anumite lucruri în anumite
momente. Aceasta arată greşeala în a pretinde că posesia miraculoasă a darului este o experienţă
permanentă de-a lungul vieţii unui om. Apostolii, inclusiv Petru, erau “plini de Spiritul Sfânt” la sărbătoarea
Penticostală, imediat după Înălţarea lui Isus (Fapte 2:4). Ei primiseră atunci darul de a vorbi în limbi străine
pentru propovăduirea Evangheliei creştine într-un mod spectaculos. Atunci când autorităţile au încercat să-i
împiedice, “Petru, plin de Spiritul Sfânt” a putut să le răspundă într-un mod convingător (Fapte 4:8). La
eliberarea lor din închisoare, darurile le-au dat puterea de a-şi continua misiunea – “toţi s-au umplut de
Spiritul Sfânt şi rosteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Fapte 4:31).

Un cititor atent va observa că nu se afirmă că “aceştia, deja plini de spirit”, au înfăptuit acest lucruri. Ei au
fost înzestraţi cu spirit doar pentru a putea înfăptui anumite lucruri, dar trebuiau să fie re-înzestraţi pentru a
putea înfăptui următorul obiectiv din planul lui Dumnezeu. Pavel era de asemenea “plin de Spiritul Sfânt” la
botezul său, dar câţiva ani mai târziu a trebuit să fie din nou “plin de Spiritul Sfânt” pentru a putea
condamna la orbire un om viclean (Fapte 9:17, 13:9).

Vorbind despre darurile miraculoase, Pavel scria că primii credincioşi le aveau “după măsura darului lui
Hristos” (Efeseni 4:7). Cuvântul grecesc pentru “măsură” înseamnă “o parte limitată sau un grad limitat”
(concordanţa lui Strong). Doar Isus avea daruri nelimitate, într-o totală libertate de a le folosi precum dorea
(Ioan 3:34).
În 1Cor 7:15 Pavel spune că dacă partenerul necredincios „pleacă” [chorizo] îl părăsește pe partenerul
creștin, căsătoria este dizolvată („nu mai este legată”).

Un studiu de cuvinte arată că traducerea greacă „pleacă” sau „separă” este „un termen tehnic bine atestat
pentru divorț”. (Murphy-O'Connor, „Femeia divorțată”, 605; de asemenea, McCarthur NT Commentary on
Matthew; Fee, New International Commentary on the NT; Abingdon NT Commentaries; etc.)

Iisus folosește același cuvânt grecesc în același context al căsătoriei / divorțului în Matei 19: 6 („nimeni nu
poate divorța [chorizo] de ceea ce Dumnezeu a unit.”).

Important este că Pavel nu adaugă un alt motiv pentru care creștinul să divorțeze. Necredinciosul este cel
care divorțează de creștin, astfel încât „În aceste circumstanțe, un bărbat creștin sau o femeie creștină nu
este legat de un jurământ de căsătorie [adică este acum singur și poate să se recăsătorească dacă aleg acest
lucru!]. în pace."
Diavolul a fost foarte viclean prin adăugarea doctrinei despre trinitate în biserică pentru că această
învățătură pare că îi dă Domnului Iisus cel mai suprem titlu sau că îl prezintă în cea mai supremă natură de
Dumnezeu și diavolul îi înșeală pe membrii bisericilor să creadă că îl onorează absolut pe Domnul Iisus prin
această declarație.
dar atâta timp cât el a declarat un lucru foarte clar că tatăl lui este adevăratul și singurul Dumnezeu,, atunci
oricare ar fi declarația vreunui membru din biserici despre Iisus și care nu se potrivește cu cuvintele
Domnului Iisus, este o minciună și îl duce la pierzanie pe acel om.

Și este foarte simplu să înțelegem de ce.

pentru că Domnul Iisus este singurul om care la respectat cu adevărat pe Dumnezeu la maxim și Domnul
Iisus a fost exprimarea cuvântului lui Dumnezeu și putem spune că Biblia îl numește icoana dumnezeului cel
nevăzut sau în tipărirea ființei lui Dumnezeu și strălucirea slavei lui.

și de fapt, după cum este scris în biblie, oamenii care cred învățătura despre trinitate nu îl respectă nici pe
tatăl nici pe fiul.
Diferența la Alfa și Omega între Dumnezeu şi Domnul Iisus.
1. Dumnezeu: "Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, spune Domnul, care este şi care era şi care vine,
Cel Atotputernic." (Apocalipsa 1:8). În v.11, în cele mai vechi manuscrise, nu este "Eu sunt Alfa şi Omega,
primul şi ultimul", ci doar de acolo: "Ceea ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte adunări care sunt
în Asia: la Efes şi la Smirna şi la Pergam şi la Tiatira şi la Sardis şi la Filadelfia şi la Laodiceea.".

2. Pentru Domnul Iisus, sunt diferenţe: "Şi trimisului adunării din Smirna, scrie-i: Acestea le spune primul şi
ultimul, care a fost mort dar este viu;". (Apocalipsa 2:8) Dumnezeu nu a murit niciodată, dar Iisus Hristosul,
Fiul SĂu, da. "Iar Împăratului veşnic, nemuritorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu înţelept, a lui să fie
onoarea şi slava pentru veacurile veacurilor. Amin." (1Timotei 1:17); "cel care este binecuvântatul şi singurul
Stăpân, Regele regilor şi Domnul domnilor, Cel care singur are nemurirea, locuind în lumina de care nimeni
nu se poate apropia, pe care niciun om nu l-a văzut, nici nu îl poate vedea: lui să-I fie onoare şi putere
veşnică! Amin." (1Timotei 6:15b,16). - acum alt pasaj pentru Domnul Iisus: "Eu sunt Alfa şi Omega, începutul
şi sfârşitul, cel dintâi şi cel de pe urmă." (Apocalipsa 22:13). El este începutul şi sfârşitul pentru că: 1.
Dumnezeu L-a pus să fie primul născut la toată creaţia, în locul lui Adam care a pierdut dreptul. "Eu, de
asemenea, îl voi face întâiul meu născut şi mai înalt decât împăraţii pământului." (Psalmi 89:27; "Care este
imaginea Dumnezeului invizibil, primul născut al întregii creaţii" (Coloseni 1:15). 2. ultimul sau Cel din urmă:
"Atunci va fi venit sfârşitul, când el va fi dat împărăţia în mâna lui Dumnezeu, adică Tatălui; când va fi
desfiinţat fiecare domnie şi fiecare autoritate şi putere. Şi când toate îi vor fi supuse, atunci şi Fiul însuşi va fi
supus celui Care a supus toate sub el, pentru ca Dumnezeu să fie toate în toţi." (1Corinteni 15:24,28). În
locul lui Adam, cu El A început Dumnezeu noua creaţie, şi cu El va finaliza Împărăţia Sa.

Spre deosebire de tatăl ceresc, singurul Dumnezeu care este fără început, şi de aceea El A chemat, fiind
primul, şi Lui îi vor reveni suveranitatea absolută şi chiar Domnul Iisus I se va supune după ce îi vor fi supuse
toate.
 A spune că Isus nu este Dumnezeu nu înseamnă a nega că este omul învestit în mod unic cu divinitatea
Tatălui. Divinitatea este, ca să spunem așa, „conferită” lui în virtutea conceperii sale unice sub lucrarea
Duhului Sfânt, precum și prin locuirea Duhului în el în deplină măsură (Luca 1:32-35; Ioan 3:34,35). Pavel
recunoaște că „plinătăţii i-a bineplăcut să locuiască în el”, că în el locuieşte toată plinătatea dumnezeirii
ttrupeşte (Coloseni 1:19; 2:9). Văzându-l pe omul Isus, vedem slava Tatălui său (Ioan 1:14).

Noi percepem că Dumnezeu Însuși (Tatăl) a fost „în Mesia (Hristos) împăcând lumea cu Sine însuși”
(2Corinteni 5:19). Fiul lui Dumnezeu este, așadar, făcut întâiul născut al creației lui Dumnezeu, el fiind omul
care exprimă deplin caracterul divin al Tatălui (Psalmi 89:26-27; Coloseni 1:15; Evrei 1:2-3). Deși gloria
Tatălui a fost manifestată, într-o măsură mult mai mică, în Adam (Psalmi 8:5; compară cu Geneza 1:26), în
Iisus, voința Tatălui este exprimată pe deplin (Ioan 1:18,).

Nimic din ceea ce spun apostolii despre Isus nu-l scoate din categoria ființei umane. Prezența lui Dumnezeu
care a locuit în templu nu a transformat templul în Dumnezeu! Se observă rar că un grad înalt de
„divinitate” este atribuit de Pavel și creștinilor care au duhul lui Hristos care locuiește în ei (Efeseni 3:19).
După cum „Dumnezeu a fost în Hristos” (2Corinteni 5:19), la fel Hristos a fost „în Pavel” (Galateni 2:20) și se
roagă ca creștinii să fie „plini până la toată plinătatea lui Dumnezeu” ( Efeseni 1:23; 3:19). Petru vorbește
despre credincioșii care au fost făcuţi părtaşi la natura divină (2Petru 1:4). Ceea ce este adevărat pentru
creștin este adevărat într-un grad deplin pentru Iisus, care este omul conceput unic ca fiu al lui Dumnezeu,
care îi conduce pe ceilalți prin procesul de mântuire după ce „a terminat cu succes” lucrarea (Evrei 2:10).
„În iubire va fi instituit un tron; în credincioșie, un om se va așeza pe el - unul din casa lui David - unul care
judecă, care caută dreptatea și grăbește cauza dreptății ”(Isaia 16:5). „Atunci suveranitatea, puterea și
măreția Împărăţiilor de sub întregul cer vor fi predate sfinților Celui Preaînalt” (Daniel 7:27).
"Pentru ca prin nesupunerea unui om, mulți au fost făcuți păcătoși, la fel și prin ascultarea unui singur om,
mulți vor fi făcuți neprihăniți." Romani 5:19

Isus a spus: „Eu sunt un om care v-a spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu”. Ioan 8:40

Moise scrie: „Dumnezeu nu este om, că ar trebui să mintă, sau„ fiul omului ”, ca să se răzgândească ...”
Numeri 23:19

1) Isus a spus că are un Dumnezeu și îl numește Tată. Ioan 20:17

2) Isus a spus că Tatăl său este singurul Dumnezeu adevărat. Ioan 17: 3

3) Isus a spus că Tatăl său este mai mare decât toate. Ioan 10:29

4) Isus a spus că Tatăl său este mai mare decât I. Ioan 14:28

5) Isus a spus că nu poate face nimic de unul singur. Ioan 5:30

6) Isus a spus că spune cuvintele Tatălui său. Ioan 7:15; Ioan 14:10;

Ioan 14:24; Ioan 12: 49-50

7) Isus a spus că învățătura lui este de la Tatăl său. Ioan 7:15; Ioan 12: 49-50

8) Isus a spus că Tatăl său ia spus ce să vorbească. Ioan 12: 49-50

9) Isus a spus că Tatăl care trăiește în el își face lucrările. Ioan 14:10

10) Isus a spus cred că sunt mesia sau mor în păcatele tale. Ioan 8:24

11) Isus a spus că Tatăl său este în ceruri. Matei 16:17

12) Isus a spus că nu știe totul. Marcu 13:32

13) Isus a spus: „Eu sunt un om care v-a spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu”. Ioan 8:40

14) Isus a spus: Eu sunt Mesia. Ioan 4:25:26; Ioan 8:58;

15) Isus a spus „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu”. Ioan 10:36

16) Isus a spus că a făcut voia Tatălui său, nu propria sa voință. Luca 22:42

17) Isus a spus că Tatăl i-a dat viață în sine. Ioan 5:26.

18) Isus nu a primit autoritatea de a decide cine stă la dreapta sau la stânga sa. Această autoritate era
singură a Tatălui. Matei 20:23

19) Isus a spus că are un Dumnezeu de 4 ori în Apocalipsa 3:12

20) Isus a strigat: „Cine crede în Mine, nu crede în Mine numai, ci în Cel ce M-a trimis. Ioan 12:44
 21) Iisus a răspuns: „Este scris:„ Închinați-L pe Domnul Dumnezeul tău și slujește-L DOAR. ”Luca 4: 8

22) Isus a spus: „Tatăl care m-a trimis mărturisește despre mine”. Ioan 8:18

23) Isus a petrecut o noapte întreagă rugându-L Lui Dumnezeu. (nu pentru sine) Luca 6:12

24) Isus a spus; "De ce mă numiți bun? Nimeni nu este bun, cu excepția lui Dumnezeu singur." Marcu
10:18

25) Petru a spus că Isus este un bărbat. Fapte 2:22

26) Petru a spus că Dumnezeu a făcut multe semne și minuni PRIN IISUS.

Fapte 2:22

27) Petru a spus că Iisus a fost răstignit după planul și cunoștința anterioară a lui Dumnezeu. Fapte 2:23;
vezi și Apocalipsa 13: 8.

28) Petru a spus că Dumnezeu la înviat pe Isus din morți. Fapte 2:24; Fapte 2:32;

Fapte 10:40;

29) Petru a spus că Dumnezeu l-a făcut pe Isus atât pe Domnul, cât și pe Hristos [salvator]. Fapte 2:36

30) Luca ne spune că Hristos înseamnă mântuitor. Luca 2:11

31) Pavel ne spune că Dumnezeu a adus în Israel un Mântuitor, Isus. Fapte 13:23

32) Ioan afirmă: Isus este Mântuitorul lumii. 1 Ioan 4:14

33) Samaritenii declară că Isus este Mântuitorul lumii. Ioan 4:42

34) Petru i-a spus lui Isus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului cel viu”. Matei 16:16

35) Ioan afirmă: „acestea sunt scrise astfel încât să poți să crezi că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu și că,
prin a crede, poți avea viață în numele lui.” Ioan 20.31.

36) Ioan afirmă: „Cine mărturisește că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, iar el în
Dumnezeu”. Ioan 4:15

37) Ioan afirmă: „Toți cei care cred că Isus este Hristos s-a născut din Dumnezeu” (1 Ioan 5.1).

38) Pavel afirmă: Există un singur Dumnezeu și un Tată al tuturor. Efeseni 4: 4-6

39) Pavel afirmă: capul lui Hristos este Dumnezeu. 1 Corinteni 11: 3

40) Pavel afirmă: Dumnezeu la înviat pe Isus din morți. (Romani 10.9).

41) Pavel afirmă: mântuirea este darul lui Dumnezeu (YHWH) Efeseni 2: 8-9

42) Pavel afirmă: Căci există un singur Dumnezeu și un singur mijlocitor între Dumnezeu și omenire, un om,
Hristos Isus, ... 1 Timotei 2: 5
 43) Pavel afirmă: căci, dacă noi eram dușmani, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu
atât mai mult ca sigur, după ce am fost îm
"Ruah (duhul) descris în Vechiul Testament este puterea vitală invizibilă a lui Dumnezeu care animă creația.
Este energia motrice care susține funcția creierului și a sistemului nervos. Atunci când duhul (ruah) este
retras din trup, creatura, fie om sau animal, moare și puterea suflării de viaţă dată de Dumnezeu se întoarce
la cel care a dat-o. Creatura devine inconștientă în moarte, deoarece ruah, sursa existenței sale simțitoare, a
fost înlăturată."
Această forţă ce dă viaţă nu poate fi pur şi simplu aerul care circulă prin plămâni. De ce? Deoarece, potrivit
cu The World Book Encyclopedia, după ce procesul respiraţiei încetează, viaţa încă mai rămâne în celulele
corpului pentru „câteva minute“. Din acest motiv, încercările de reanimare pot da rezultate. Dar, odată ce
scânteia de viaţă din celulele corpului se stinge, toate eforturile de reanimare sunt inutile, astfel că tot aerul
din lume nu mai poate reanima nici măcar o celulă. Aşadar, duhul este forţa vitală invizibilă, scânteia de
viaţă, care menţine vii celulele şi, prin urmare, omul. Această forţă de viaţă este întreţinută prin respiraţie.
— Iov 34:14, 15.

Dicționarul iudaismului în perioada biblică

Atunci când este folosit la ființe vii, ruach se referă la esența vieții și a vitalității atât în ființele umane, cât și
în animale care se manifestă prin mișcare și respirație (Geneza 2: 7; 6:17; 7:15; Numeri 16:22; Ezechiel 10 :
17). Așa cum „duh” a fost considerat esența vieții umane, tot așa, în mod analog, termenul „duh” a fost
folosit de prezența, activitatea și puterea lui Dumnezeu, adică caracteristici care demonstrează că
Dumnezeu este cu adevărat „Dumnezeu viu” (Deuteronom 5:26; Iosua 3:10; 1 Samuel 7:26; Isaia 37: 4;
Daniel 6:20; Matei 16:16; Apocalipsa 7: 2). [4]

Noul dicționar biblic

La baza ei se află experiența unei puteri misterioase, nemaipomenite - puternica forță invizibilă a vântului,
misterul vitalității, puterea de altfel care transformă - tot râvna, toate manifestările de energie divină.

Nu există îndoieli că, din cele mai vechi stadii ale iudaismului pre-creștin, „duhul” (ruah) denota puterea -
forța vitală și misterioasă a vântului (ruah), a respirației (ruah) vieții, a inspirației extatice ( indusă de ruahul
divin) ... Cu alte cuvinte, pe această înțelegere, Duhul lui Dumnezeu nu este în niciun sens vreun duh distinct
de Dumnezeu Tatăl, ci este pur și simplu puterea şi mintea lui Dumnezeu, Dumnezeu însuși acționând cu
putere în natură și asupra oamenilor.

Luați în considerare următoarele utilizări ale ruach găsite în Biblia ebraică:

duhul lui Dumnezeu poate fi luat de la unul și distribuit altora (Numeri 11:17), inspirați profeția (Numeri
11:25, 29; 24: 2-3; 1 Samuel 10: 6, 10; 1 Cronici 12:18; 2 Cronici 15: 1; 20:14; 24:20; Neemia 9:30; Zaharia
7:12), fii un mod în care Dumnezeu vorbește oamenilor (2 Samuel 23: 2 ), duce pe cineva într-o altă locație
(1 Regi 18:12), transportă pe cineva dintr-o locație în alta (2 Regi 2:16), fii definit în paralel cu ungerea
Domnului (Isaia 61: 1 cp. Fapte 10:38 ), împuternicește liderii să judece / să conducă poporul (judecătorii
3:10), să ofere energie / încredere războinică (judecătorii 6:34; 11:29; 14: 6, 19), să ofere forță
supranaturală (judecătorii 15:14), cauză mânie neprihănită (1 Samuel 11: 6-7), dăruiește regenerare / pace
(Isaia 32:15), dă Mesiei înțelepciune, înțelegere, sfat, putere, cunoaștere, frica de Domnul și capacitatea de
a judeca în mod drept (Isaia 11 : 2; 41: 2), înzestrați artizanii cu pricepere (Exodul 31: 3; 35:31); și să fie
definit paralel cu prezența lui Dumnezeu (Psalmul 139: 7). [7]

Fiecare dintre aceste funcții enumerate ale duhului se referă la un singur Dumnezeu, DOMNUL, în acțiune.
duhul lui Dumnezeu este unul dintre principalele moduri de a vorbi despre implicarea lui Dumnezeu în
creația Lui. Majoritatea savanților sunt de acord, după cum a notat deja James Dunn, VT nu învață o
distincție literală între Dumnezeu și duhul Său. De multe ori scriitorii Bibliei ebraice au folosit metafore
literare atunci când vorbeau despre faptele lui Iehova. De exemplu, se poate spune „cuvântul Domnului a
venit la mine” sau „duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui” sau „lumea a fost întemeiată prin înțelepciunea
Sa”. Acestea sunt modalități de referire la Dumnezeul atotputernic și transcendent în modul Său de acțiune
în cadrul creației. În realitate, Dumnezeu a vorbit cu profeții, Dumnezeu care a împuternicit eroii din
vechime și Dumnezeu care a creat lumea. Cu toate acestea, aceste dispozitive literare au fost folosite pentru
a păstra „alteritatea” sau transcendența celei mai mari ființe imaginabile și, totuși, fac loc mult pentru
imanența și interacțiunea Lui în lumea noastră, fără a pune întrebări complicate. Anthony Buzzard este de
ajutor când scrie:

Anthony Buzzard despre Duhul Sfânt

Dacă cineva se îmbină prin dicționarele biblice standard, este evident că nouăzeci și opt la sută din datele
biblice sunt satisfăcute dacă definim Duhul ca Dumnezeu în acțiuni eficiente, Dumnezeu în comunicare,
puterea și personalitatea Lui extinzând influența lor pentru a atinge creația într-o o varietate de moduri…
duhul este cu adevărat altceva decât energia lui Dumnezeu, care inspiră ființele umane să îndeplinească
fapte extraordinare de vitejie, înzestrându-le cu o abilitate artistică specială sau cu puteri miraculoase și în
special comunicând adevărul divin?

Putem concluziona că duhul este doar o putere impersonală, un fel de împuternicire acordată creaturilor pe
care le favorizează ca un acumulator? Cu siguranta nu. Este doar un dispozitiv de comunicare, precum un
transceiver radio care poate trimite și primi mesaje de la Dumnezeu? Cu siguranta nu.

Duhul lui Dumnezeu este un mod de a te referi la Adonai în acțiune. În consecință, criticarea duhului Său
este aceeași cu criticarea lui Dumnezeu însuși. A spune că duhul lui Dumnezeu este impersonal este ca și
cum ai chema impersonal comunicarea scrisă a cuiva. O scrisoare poartă mesajul unui autor, inclusiv
intențiile și emoțiile sale. Desigur, un mesaj de e-mail nu este o persoană, ci este chiar expresia unei
persoane. Cineva experimentează persoana îndepărtată la fel de aproape prin scrisoare. Dumnezeu este
atât de sfânt încât nici cel mai sfânt dintre noi nu-i poate vedea fața și să poată trăi (Exodul 33:20). Până la
înviere, suntem pur și simplu incapabili să ne bucurăm de prezența Sa imediată. Chiar și așa, El dorește să
comunice cu noi și să aibă o relație cu noi. El interacționează cu noi prin duhul Său, cuvântul Său,
împuternicirea Lui, înțelepciunea Lui, etc. Deși duhul lui Dumnezeu este intens personal, Dunn are dreptate
să afirme, „Dar a Duhului ca o entitate în orice sens independentă de Dumnezeu, de duh ca o ipostază
divină, nu există nimic. ”[9] Astfel, concluzionăm (referitor la pneumatologia OT) că duhul lui Dumnezeu nu
este o persoană, deși este foarte personal - este chiar autoexpresia lui IHVH Adonai, singurul Dumnezeu
(Deuteronom 4:35, 39; 6: 4).

Duhul în Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu și Luca)

Atunci când cineva întoarce pagina intitulată „Noul Testament” și intră pe teritoriul Matei capitolul 1,
definițiile obținute din VT nu dispar deodată. De fapt, în primele trei Evanghelii, referirile la duhul lui
Dumnezeu sunt foarte în ton cu ceea ce am descoperit deja. duhul sfânt a provocat conceperea vieții lui
Iisus în fecioara Maria (Matei 1:18, 20; Luca 1:35); Isus botează în el (Matei 3:11; Marcu 1: 8; Luca 3:16); a
coborât asupra lui Hristos la botezul său (Matei 3:16; Marcu 1:10; Luca 3:22); l-a determinat pe Isus să
meargă în pustie (Matei 4: 1; Marcu 1:12; Luca 4: 1); le-a dat ucenicilor cuvinte pentru a vorbi atunci când
sunt în proces (Matei 10:20; Marcu 13:11; Luca 12:12); i-a permis lui Hristos să proclame dreptatea (Matei
12:18); a împuternicit pe Mesia să alunge demoni (Matei 12:28); l-a inspirat pe David să scrie psalmi (Matei
22:43; Marcu 12:36); a cauzat rostiri profetice (Luca 1:41, 67), a fost asupra lui Simeon (Luca 2:25), ea
dezvăluie adevărul despre viitor (Luca 2:26), l-a împuternicit pe Isus (Luca 4:14) și este dat de Tată celor care
cer (Luca 11:13).

duhul lui Dumnezeu este influența, prezența și puterea Lui în lucrare care îndeplinește voința Lui în univers
în general și în special în poporul Său. Această împuternicire a făcut posibile minunile înregistrate în
Scripturile ebraice, precum și în Evanghelii. De exemplu, Isus însuși a spus clar duhul lui Dumnezeu care l-a
împuternicit să alunge demonii:

Matei 12:28

Dar dacă alung demonii prin duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit asupra voastră.

Luca 11:20

Dar dacă alung demonii prin degetul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit asupra voastră.

Această ecuație simplă, „duhul lui Dumnezeu = degetul lui Dumnezeu”, susține în mod minunat ceea ce am
găsit deja - duhul este mijlocul prin care Dumnezeu acționează, la fel ca un corp. Interacționez cu lumea prin
corpul meu. Dumnezeu interacționează cu lumea prin duhul Său - ca un deget. Tot ceea ce Hristos a putut
face a fost un rezultat al ungerii duhului lui Dumnezeu. Petru a spus astfel: „Știți despre Isus din Nazaret,
cum l-a uns Dumnezeu cu duh sfânt și cu putere și cum a mers să facă bine și să vindece pe toți cei asupriți
de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el” (Fapte 10:38). Abilitatea lui Isus de a vindeca a fost posibilă prin
duhul împuternicitor al lui Dumnezeu - Dumnezeu cu el.

În concluzie, Evangheliile sinoptice nu conțin modificări semnificative față de ceea ce am văzut deja în VT.

Isus s-a văzut ca un om inspirat și împuternicit de duhul lui Dumnezeu. Aceasta i-a permis să vorbească în
numele lui Dumnezeu și să facă minuni la fel ca unii dintre profeții din vechime.

Duhul din Evanghelia lui Ioan.

În prima porțiune a Evangheliei lui Ioan, despre duhul sfânt se vorbește despre ceva ce coboară din cer
pentru a rămâne asupra lui Isus (Ioan 1: 32-33), ca mijloc prin care se naște din nou (Ioan 3: 5), ca o
posibilitate pentru Hristos să rostească cuvintele lui Dumnezeu (Ioan 3:34), ca un mod în care cineva se
închină Tatălui (Ioan 4:23), ca natură esențială a lui Dumnezeu (Ioan 4:24), ca viață dăruitor (Ioan 6:63) și ca
ceva ce trebuie să primească discipolii (Ioan 7:39).
Din aceste exemple este clar că caracterul esențial și funcționalitatea duhului lui Dumnezeu nu s-au
schimbat. Cu toate acestea, afirmația făcută de Ioan 7:39 pare să contrazică tot ceea ce am descoperit. „Dar
acesta a vorbit despre duh, pe care aveau să-l primească cei care credeau în El; căci duhul nu a fost încă dat,
pentru că Isus nu a fost încă glorificat ”(Ioan 7:39). Evident, duhul a fost dat în timpurile VL, precum și în
lucrarea lui Iisus, așa cum rezultă din minunile și vindecările sale. Cu toate acestea, trebuie să existe o
diferență semnificativă între duhul disponibil până acum și ceea ce a spus Isus în Ioan 7:39.

Răspunsurile se găsesc în capitolele lui Ioan care alcătuiesc ultimul discurs de la cină (Ioan 13-17). În timpul
acestei discuții de cină, Domnul nostru explică prezența viitoare a parakletos-ului (paraklete tradus,
mângâietor, ajutător sau avocat). [11] Isus prezintă următorul lanț de evenimente: (1) ucenicul
demonstrează dragoste pentru Isus păstrând poruncile sale (Ioan 14:15); (2) Isus îi cere Tatălui să trimită
paraclitul (Ioan 14:16; 15:26; 16: 7); și (3) îl trimite în numele lui Isus pentru a rămâne în credincios pentru
totdeauna (Ioan 14:16, 26).

Paraclitul este „duhul adevărului” (Ioan 14:17), care îi va învăța pe discipoli toate lucrurile și va aduce în
amintire tot ceea ce a spus Isus (Ioan 14:26), mărturisește despre Isus (Ioan 15:26), fiți mai avantajoși
pentru sfânt decât prezența lui Hristos pe pământ (Ioan 16: 7), condamnați lumea în ceea ce privește
păcatul, dreptatea și judecata (Ioan 16: 8-11), ghidați-le către tot adevărul vorbind doar ceea ce „el ”Aude
(Ioan 16:13) și îl dezvălui pe Hristos discipolului (Ioan 16: 14-15). Iisus le-a dezvăluit discipolilor săi că aceste
noi funcții ale duhului vor deveni disponibile după ce a urcat la Tatăl. În această secțiune a Evangheliei lui
Ioan apar anumite schimbări de limbaj interesante care merită atenția noastră. În unele cazuri, Isus le spune
că va trimite paraclitul; în alții, el spune: „Voi veni la tine”. Notă mai jos:

Ajutorul (paraclitul) va veni. El îți va oferi un alt ajutor, ca el să fie cu tine pentru totdeauna14: 16Autorul,
duhul sfânt, pe care Tatăl îl va trimite în numele Meu, el te va învăța14: 26 Când va veni ajutorul, pe care îl
voi face trimiteți-vă de la Tatăl ... 15: 26 Dacă nu plec, ajutorul nu va veni la voi; dar dacă mă duc, îl voi
trimite la voi16: 7 Când vine el, duhul adevărului, el vă va călăuzi în tot adevărul16: 13Jesus va veni. Voi veni
din nou și vă voi primi la mine14: 3 Voi veni la voi14: 18Voi vor ști că eu sunt în Tatăl meu și el în mine și eu
în tine14: 17 cel care mă iubește ... îl voi iubi și mă voi dezvălui lui 14: 21 Dacă cineva mă iubește, îmi va
păstra cuvântul ... și vom veni la el și vom face locuința noastră cu el14: 23 Mă duc, și voi veni la tine14: 28
puțină vreme și mă vei vedea; ”și, pentru că mă duc la Tatăl” 16: 17

Duhul sfânt vine, iar Hristos vine. Cum poate fi rezolvată această confuzie?

Ioan 16: 12-14

Mai am multe lucruri de spus, dar nu le puteţi suporta acum. Dar când vine el, duhul adevărului, vă va
călăuzi în tot adevărul; căci nu va vorbi din proprie inițiativă, ci orice va auzi, va vorbi; și îți va dezvălui ce
urmează. El mă va preamări, căci îl va lua de ai mei și vi-l va dezvălui.

Isus avea să vină la ucenicii săi prin paraclet. Alva Huffer notează: „Lucrarea Duhului lui Hristos ca
Mângâietor, Avocat și Ajutor nu a fost altceva decât lucrarea lui Hristos Însuși ca Mângâietor, Avocat și
Ajutor prin această putere divină.” [12] A fost prin paraclet că Hristos și Tatăl avea să vină și să locuiască în
sfânt (chiar în timp ce rămâneau în ceruri). Isus nu se află literalmente în fiecare membru al familiei lui
Dumnezeu, dar prin duhul său „proiectează” mintea care îi permite să se mângâie, să dezvăluie adevărul, să
ajute în momentele ispitei și să ofere îndrumare. F.F. Bruce a spus astfel: „El a fost cu ei de scurtă vreme,
dar„ celălalt paraclet ”, alter ego-ul său, va fi cu ei permanent, și nu numai cu ei, ci în ei.” [13] duhul care
Insuflarea lui Isus în timpul slujirii sale pe pământ i-ar permite acum să fie prezent în discipolii săi într-un
mod avantajos.

duhul în restul NT.

Fapte 1: 4-5

Adunându-i împreună, le-a poruncit să nu părăsească Ierusalimul, ci să aștepte ceea ce Tatăl promisese:
„Care”, a spus el, „ați auzit de la mine; căci Ioan a botezat cu apă, dar vei fi botezat cu duhul sfânt nu peste
multe zile de acum încolo.

Apoi, după câteva zile de așteptare, discipolii se rugau când cerul a început brusc să facă zgomote ciudate.
În clădire se repezi un vânt violent însoțit de limbi de foc. Dintr-o dată s-au trezit într-o stare de inspirație,
încât vorbeau limbi străine pe care nu le cunoscuseră niciodată. duhul „nou” pe care Iisus îi promisese a
coborât și le-a oferit cuvintele pe care le rosteau. Petru a explicat acest eveniment cu cuvintele: „Fiind
înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl făgăduința duhului sfânt, el [Isus] a revărsat acest lucru
pe care îl vedeți și-l auzi” (Fapte 2 : 32-33). Isus este distribuitorul duhului. Nu numai că a fost cel mai mare
profet ale cărui cuvinte au fost inspirate din duh, nu numai că a fost uns prin duh, dar este, de asemenea,
Domnul duhului care îi botește adepții.

Din nou, duhul nu este o persoană, ci proiecția unei persoane - Hristos înviat - în inima credinciosului.
Hristos este cel „care cercetează mințile și inimile” (Apocalipsa 2:23). El este capul trupului (Coloseni 1:18)
care provoacă „creșterea trupului pentru construirea de sine în dragoste” (Efeseni 4:16) [15]. Hristos înviat
este cu noi întotdeauna (Matei 28:20) și în mijlocul a doi sau trei adunați în numele său (Matei 18:20). Cu
toate acestea, în același timp, el nu este aici; el este așezat la dreapta lui Dumnezeu (Marcu 16:19; Evrei 12:
2; etc.) în locuri cerești (Efeseni 1:20; 1 Petru 3:22; etc.). Deci, cum poate Hristos să se bucure de intimitate
cu biserica sa, chiar dacă este în cer? Sau pentru a pune întrebarea altfel, cum ar putea să se dezvăluie
discipolilor săi fără ca lumea să-l vadă (Ioan 14:22)? Hristos este prezent prin duh. duhul care provine de la
Tatăl îl conectează pe Hristos la corpul său ca un sistem nervos - făcându-l conștient de ceea ce se întâmplă
și lăsându-l să-și coordoneze corpul. Îl experimentez pe Hristos prin duh, așa că pentru mine, duhul este
Hristos.

Înainte de a analiza motivele pentru care duhul sfânt nu este o „persoană” distinctă, voi încheia sondajul
nostru biblic oferind o definiție. Duhul sfânt este Dumnezeu în acțiune (așa cum am văzut din VT și din
Evangheliile sinoptice), precum și asistentul păstor (prezentat în ultimul discurs de la cina), distribuit sub
auspiciile Tatălui de către Mesia înălțat pentru a beneficia de Biserica - trupul său - conectându-l la fiecare
credincios. Astfel, s-ar putea spune „duhul sfânt este Dumnezeu”, precum și „duhul sfânt este Hristos”, chiar
dacă din punct de vedere tehnic nu este, deoarece acestea sunt în cer, în timp ce duhul sfânt este în
oamenii lui Dumnezeu. duhul este pur și simplu modul în care Dumnezeu și Hristos sunt capabili să locuiască
și să influențeze biserica.
Sunt unii oameni care cred că duhul sfânt te ajută să înțelegi Biblia așa cum nu este scris adică să nu iei
lucrurile așa cum este scris și să le iei în alt sens.
De aceea mulți care cred în doctrina trinitariană spun că iei o pot crede din cauză că au duhul sfânt dar
cineva care nu are duhul sfânt și citește Biblia crede așa cum nu trebuie adică faptul că doar tatăl este
singurul Dumnezeu și Iisus este fiul lui Dumnezeu și duhul sfânt este duhul propriu al lui Dumnezeu.

Ei spun că deși scrie în biblie cu Isus este fiul lui Dumnezeu noi nu trebuie să credem așa cum este scris dar
trebuie să credem că Iisus este însuși Dumnezeu devenit fiu prin nașterea omenească sau mai bine zis unul
din cei trei membri ai dumnezeirii adică Dumnezeu fiul care hotărăște să își asume natura umană pentru a
putea plăti păcatele oamenilor, lucruri pe care nicăieri Biblia nu le susține și nu există nici o mărturie clară a
unui profet sau Apostol.

Credința în Sfânta treime nu se poate baza pe mărturii clare din biblie însă se bazează pe forțarea unor
pasaje biblice și pe deducția care modifică sensul clar oferit prin citire a unor pasaje.

Dumnezeu nu a lăsat prin aleșii săi scriptura ca un fel de carte codificată cu mesaje pe care nici chiar dacă
ești sincer în citirea a nu le poți înțelege pentru că au un sens indescifrabil sau sub un întreg complex de
coduri de interpretare.

Ca să crezi doctrina în Sfânta treime trebuie să nu fie supus învățăturii clare din biblie care spune că totuși
pentru noi este doar un singur Dumnezeu Tatăl și viața veșnică aceasta este să te cunoască pe tine singurul
Dumnezeu adevărat și în altă parte și mă rog ca Tatăl și Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos sau înalt
loc zice căci un singur Dumnezeu este și între Dumnezeu și noi un singur mijlocitor este omul Hristos Iisus,
sau tu ești hristosul fiul dumnezeului celui viu sau Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu sine însuși,
sau adevărat vă spun că fiul nu poate să facă nimic de la sine însuși sau în alt loc este scris după cum tatăl
are viața în sine însuși tot așa a dat și fiul lui să aibă viața în sine însuși sau în alt loc tot așa după cum eu
trăiesc prin tatăl așa și oricine care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine. Aur lucruri despre duhul sfânt
care spun și duhul lui Dumnezeu se mișcă pe deasupra apelor sau duhul Domnului ma făcut și suflarea celui
atotputernic îmi dă viață sau voi pune duhul meu în voi și veți împlini poruncile mele sau nu știți că voi
sunteți temple ale duhului sfânt care este în voi și pe care îl aveți de la Dumnezeu.

Ca să fii catolic sau ortodox sau penticostal sau baptist sau adventist de ziua a șaptea trebuie să nu crezi
aceste afirmații și să nu le asumi ca mărturie a ta de credință și trebuie să preiei niște interpretări care
anulează înțelesul revelației lui Dumnezeu prin citirea bibliei și să accepți de fapt voia unor episcopi sau
conducători religioși din secolele trecute care au transformat învățătura curată și clară a bibliei în niște
metode mistice misterioase de codificare și așa nu știi că de fapt tu nu intri în mântuire acceptând aceste
idei false venite de la părinții bisericii și de la episcopie care au înființat toate aceste mișcări și de la reforma
din 1517 până acum și de fapt vei avea surpriza neplăcută să fii condamnat la pierzania veșnică atunci când
Domnul Iisus se va întoarce din cer.

Revelația lui Dumnezeu nu ar fi putut fi cunoscută prin eforturi umane pentru că sunt niște lucruri care sunt
legate de voia lui Dumnezeu de planul său și de metodele prin care ele își îndeplinește scopul și planul care
nu pot fi descoperite prin acordarea unui timp îndelungat de gândire și medicație decât dacă Dumnezeu
face aceste lucruri ale sale descoperite oamenilor și mai ales pe înțelesul lor.

Dumnezeu nu le putea transmite oamenilor o teologie imposibil de înțeles și de explicat celor care sunt
necredincioși așa cum este teologia despre Sfânta treime sau teologia moda listă despre tatăl care devine
fiu și care este și duhul sfânt sau despre îngerul special al lui Dumnezeu care se întruchipează în om prin
nașterea din fecioară așa cum cred adventiștii care nu cred în Sfânta treime sau martorii lui Iehova sau
lucrătorii de la saitul Calea creștină care au rădăcina în secolele trei și patru în învățătura unor rătăcitori.
Nimeni nu l-a ajutat pe Dumnezeu, Tatăl la creație. Mai mult decât atât, Creatorul este o Persoană, nu trei:
"Nu avem toți un Tată? Nu ne-a creat un singur Dumnezeu? "(Maleahi 2:10); acel singur Dumnezeu care ne-
a creat, ne este tată.
În altă parte în Vechiul Testament se spune: "Tu, Doamne, chiar Tu singur ai făcut cerul ... pământul și toate
lucrurile" (2Regi 19:15).

(acel "Noi" din Geneza 1:26, în legătură cu crearea omului, se referă mai de grabă la îngerii însoțitori,
invocaţi de Dumnezeu ca martori (Iov 38:4-7 “Unde* erai tu când am întemeiat pământul? Spune dacă ai
pricepere! Cine i-a hotărât măsurile, dacă ştii? Sau cine a întins sfoara peste el? Pe ce sunt sprijinite
temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din unghi, când* stelele dimineţii cântau împreună şi toţi fiii lui
Dumnezeu strigau de bucurie?”).

Domnul Iisus a luat ființă ca Fiul lui Dumnezeu când A fost conceput de Dumnezeu supranatural, prin
coborârea Duhului Sfânt peste fecioara Maria. Îngerul Gabriel în evanghelia după Luca are grijă să ne spună
că, datorită zămislirii miraculoase în pântecele Mariei, nu datorită așa-numitei "generări veșnice", Iisus era
Fiul lui Dumnezeu: "Duh Sfânt va veni peste tine [Maria] și puterea Celui Prea Înalt te va umbri, și din acest
motiv copilul conceput va fi sfânt, Fiul lui Dumnezeu "(Luca 1:35).

Iisus este într-adevăr mijlocitorul noii Creații (Coloseni 1:15-18 “Care, este imagine a Dumnezeului invizibil,
întâi născut al întregii creaţii, pentru că în el* au fost făcute toate în ceruri şi pe pământ, cele vizibile şi cele
invizibile, fie scaune de domnii*, fie domnii, fie căpetenii, fie stăpâniri. Toate sunt făcute în el şi pentru el, şi
el* este înaintea tuturor şi toate stau împreună în el, şi el* este capul trupului, alAdunării; el este începutul,
întâiul născut* dintre morţi, ca să ţină cel dintâi loc în toate.).

Aici nu spune că prin El au fost create cerurile şi pământul, ci cele care sunt în cer şi cele care sunt pe
pământ, adică stăpânirile, domniile, puterile, autorităţile, referindu-se la Împărăţia viitoare a lui Dumnezeu,
care se pregăteşte şi s-a pus temelia încă de la creaţie prin planul lui Dumnezeu.

. În marele scop al lui Dumnezeu, Iisus a fost "mielul înjunghiat (omorât) de la întemeierea lumii"
(Apocalipsa 13: 8). Dar el a intrat în existență ca Fiul lui Dumnezeu la conceperea sa (Luca 1:35).

Când Iisus s-a rugat să primească slava pe care a avut-o la Tatăl înainte de întemeierea lumii, el cere slava
care i-a fost rezervată și pe care urma să o primească după învierea Lui (Ioan 17: 5). Petru vorbește despre o
moștenire care este "rezervată în cer pentru voi" (1 Petru 1: 4), adică pe care o avem la Tatăl şi o vom primi
când se va întoarce domnul Iisus. Această moștenire este, bineînțeles, pământul pe care Isus la promis celor
smeriţi (Matei 5:5) și pe care îl va da atunci când se va întoarce să înființeze Împărăția lui Dumnezeu.

Aceeași glorie planificată pentru Iisus de la început fusese dată deja (Ioan 17:22 “Şi eu le-am dat slava pe
care mi-ai dat-o, ca* ei să fie una, după cum noi suntem una;”) ucenicilor, chiar și celor care nu au fost încă
născuți! Această slavă este o slavă pe care toți ucenicii "o au" chiar dacă nu au primit-o încă.

Iisus va fi cu adevărat agentul în a pune bazele noului cer și al pământului care vine (Isaia 51:16 “Şi am pus*
cuvintele mele în gura ta şi te-am acoperit* cu umbra mâinii mele ca să sădesc* cerurile şi să întemeiez
pământul şi să zic Sionului: Tu eşti poporul meu.)”. Dar creația originală este lucrarea Dumnezeului unic,
Tatăl, singur (Isaia 44:24), fără vreo altă fiinţă co-creatoare cu el, decât martori ai creaţiei, îngerii. Pentru că,
deşi Dumnezeu în Geneza 1:26 spune “să facem om după chipul nostru şi după asemănarea noastră”, în
următorul verset nu mai continuă la plural, ci spune “Astfel, Dumnezeu la creat pe om după chipul Său, după
chipul lui Dumnezeu la creat; bărbat și femeie ia creat.”, , nu menţionează nicăieri că El împreună cu Fiul Său
au creat. Şi, în Marcu 10:6 Domnul Iisus spune “însă la începutul creației Dumnezeu „ia creat bărbat și
femeie“, prin aceasta El arată acelaşi adevăr, căDumnezeu singur A creat bărbatul şi femeia, El nu declară
„Eu împreună cu Tatăl am creat bărbatul şi femeia”.
Dumnezeu are un Fiu unic, omul Mesia Iisus, conceput virginal, iar sfântul duh este Duhul cel sfânt al lui
Dumnezeu, prezența și puterea Sa divină activă în lume pentru a lumina și mântui. Dar Dumnezeu nu a
vorbit niciodată cu propriul Său Duh și Duhul nu a trimis niciodată salutări, nu a fost niciodată închinat și nici
rugat. Atât Tatăl, cât și Fiul sunt adresaţi în rugăciune și ambii sunt venerați, Isus ca domnul împuternicit de
Dumnezeu cu toată autoritatea şi ca Mesia, și Tatăl ca singurul Dumnezeu adevărat.
adevărul dureros este că nu doar bisericile tradiționale ca cea ortodoxă și romanul catolică păzesc acestei
sărbători păgâne dar și bisericile neoprotestante ca acea baptistă și penticostală vorbesc minciuni în numele
lui Dumnezeu precum că Iisus a fost născut în seara de Crăciun și cântă colinde și organizează concerte și
scenete de teatru pe baza acestor minciuni în loc să se pocăiască și să caute prin înțelepciunea lui
Dumnezeu să înțeleagă lucrurile pe care trebuie să le continue.
acești oameni consideră că dacă îi fac o sărbătoare lui Iisus Hristos după o dată despre care a nu știu că nu
se născut atunci și după niște ritualuri preluate de la popoarele păgâne și nu după îndemnurile din biblie, ei
cred că îi aduc cinste lui Dumnezeu și lui Iisus. dar niciodată nu o să îl vedeți pe Dumnezeu că se bucură de
cinstirea unor oameni care fac invers după cum le zice el și nu o să îl vedem pe Dumnezeu că se bucură de
onorare a lui după niște obiceiuri cu care este împotrivă.

eu știu că predicatorii din biserici caută Cu tot dinadinsul să alcătuiască materiale de predică și să
organizeze programe în apropierea Crăciunului crezând că îl cinstesc pe fiul lui Dumnezeu prin ele, și merg
până la absolutul încăpățânării inimilor lor rele ca să dea la o parte adevărul învățăturii creștine și să o
înlocuiască cu metode care îi plac lumii necredincioase pentru AO face mai atractivă.

o să vină ziua când oamenii aceștia care se îmbrăcau în costume și se ridicau pe scară și predicau mulțimilor
de oameni vor fi luați de îngerii lui Dumnezeu și vor fi aruncați afară din împărăția lui Dumnezeu acolo unde
va fi plânsul și scrâșnirea dinților unde este locul celor răzvrătiți împotriva adevărului. Și oamenii se vor miră
cum de fratele cutare care ne predica așa de frumos este luat de îngerii lui Dumnezeu și aruncat în locul
necredincioșilor unde stau cei răi...

în loc să se smerească și să suporte insultele din partea lumii necredincioase și să păzească cu credincioșie
învățătura sănătoasă a Domnului Iisus și să o propovăduiască cu bucurie celor dintre neamuri, ei caută să
alcătuiască metode care să îi fie mai plăcute lumii și formate din combinația unor lucruri din biblie
interpretate greșit și cu obiceiuri de ale popoarelor necredincioase pentru a le atrage să devină membri în
organizațiile lor religioase.

ei știu că dacă deodată ar renunța la toate aceste metode dezaprobat de Dumnezeu și ar căuta să meargă în
facerea de ucenici și în propovăduirea evangheliei după învățătura Domnului și prin metodele călăuziri
duhului sfânt, ar fi jigniți foarte rău de oamenii din lume, foarte mulți din membrilor au pleca din biserici, a
nu ar mai sta pe poziția de lideri ai comunităților lor și ar trebui să se smerească să fie la egalitate cu ceilalți
frați, dar ei nu vor să renunțe la scaunele lor comode de conducere și la titlurile pe care le au căpătat prin
vicleșuguri și prin asemănarea cu lumea.

ei sunt ca și proorocii din Vechiul testament pe care nu domnul îi trimitea și a se foloseau de vorba așa zice
domnul ca să îi facă pe cei care au ud să aibă încredere în ei exact cum sunt și astăzi proorocii din biserică
vorbesc în numele Domnului Iisus și în numele lui Dumnezeu ca oamenii să le ia cuvântul drept cuvînt al lui
Dumnezeu și să îi asculte fără șovăială să facă ce li se spune pentru a îi închide total în capcanele spirituale
ale celui rău.

Dar noi trebuie să vorbim cu claritate și cu înțelepciune tuturor oamenilor de orice categorie sunt ca să se
întoarcă din întuneric la lumina minunată a lui Dumnezeu prin credința cea adevărată în Hristos Iisus și să nu
se mai conformeze tradițiilor idolești și păgâne care au fost puse pe scaunul de conducere al bisericilor de
tot felul.
Din nefericire în foarte multe biserici numite evanghelice este o mare dezaprobare a faptului că Evanghelia
Împărăţiei a fost predicată de Domnul şi de ucenici în timpul vieţii Sale pe pământ, şi că nu se va termina
propovăduirea ei decât când vine Domnul Iisus pe norii cerului, în slava Tatălui, ca să aşeze voia lui
Dumnezeu pe pământ aşa cum este în cer, căci El despre aceasta ne-A învăţat să ne rugăm în Matei 6 "să
vină Împărăţia Ta, să se facă voia Ta precum în cer, tot aşa şi pe pământ.
episkopos=
επίσκοπος-ου,δ,(έπικέπτομαι), Ι.

cu SENS PROFAN; observator, spion; supraveghetor.

În Noul Legământ, unul din bătrânii supraveghetori ai unei adunări. Faptele apostolilor 20:28; Filipeni 1:1,

1Timotei 3:2,

Tit 1:7;

1Petru 2:25.
"“În 1844, la sfârșitul perioadei profetice de 2300 de zile, El a intrat în cea de-a doua şi ultima fază a lucrării
Sale de ispăşire. Aceasta este lucrarea judecăţii de cercetare, care constituie o parte a îndepărtării finale a
păcatului, simbolizată prin curăţirea vechiului sanctuar iudaic din Ziua ispăşirii.“
Dar ce spune apostolul Pavel în contradicţie cu aceşti profeţi falşi?

"Prin El, Dumnezeu a împăcat toate lucrurile cu Sine, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace
prin sângele crucii Lui. Și pe voi, care cândva erați străini și dușmani în mintea voastră, din cauza faptelor
voastre rele, El v-a împăcat acum în trupul Lui de carne, prin moarte, pentru a vă înfățișa sfinți, fără cusur și
fără vină înaintea Lui, dacă rămâneți cu adevărat în credință, bine întemeiați și fermi, fără să vă abateți de la
speranța Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost proclamată oricărei făpturi de sub cer și al cărei slujitor
am devenit eu, Pavel.";

"și care este nemărginita mărime a puterii Lui față de noi, cei ce credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe
care a desfășurat-o în Cristos când L-a înviat dintre cei morți și L-a așezat la dreapta Lui în locurile cerești,
mai presus de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci
și în cel viitor.";

"Iar suma celor despre care am vorbit este că: Avem un astfel de mare preot, care s-a aşezat la dreapta
tronului Maiestăţii în ceruri; Un servitor al sanctuarului şi al adevăratului cort, pe care l-a ridicat Domnul şi
nu omul."

Pentru apostolul Pavel, era un eveniment trecut, nu spre viitor cu peste 1700 sau 1800 de ani.

Dar pentru cei care s-au abătut de la adevăr, toate s-au încurcat şi s-au învăluit singuri cu ereziile pe care le-
au creat.

este o privire a întregii lucrări ispășitoare prin textul din Daniel ceea ce arată hermeneutica fatală adoptată
de adventiști. Nu se citesc textele clare și limpezi ale Noului Testament despre ispășirea lui Hristos, ci se
inventează o doctrină a ispășirii pe niște speculații asupra calculelor cifrelor prezente în Daniel.

Chiar adventiștii de la început au crezut că anul 1844 este anul venirii Domnului. Doctrina curățirii
sanctuarului este o doctrină inventată pentru a supraviețui după marea dezamăgire. Acest lucru ar trebui să
ne spună suficient de multe despre întemeietorii acestei mișcări și întunericul spiritual de care erau cuprinși
în înțelegerea Scripturii;
" Esența credinței Noului Legământ este credința în promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avraam (Romani
cap.4), așa cum au învățat Domnul Iisus și Apostolii. Puterea de a urma exemplul lui Hristos și de a crede așa
cum a crezut Avraam, este alimentată de Duhul Sfânt care orientează mântuirea într-o nouă direcție.
Fructele duhului provin de la credința în Mesajul Evangheliei așa cum a predicat-o Domnul Iisus, și anume
Evanghelia Împărăției (vezi Matei cap.13 v.19; Luca cap.8 v.12)< iar intrarea binecuvântată în promisiunile
făcute lui Avraam de către Dumnezeu, sunt disponibile creştinilor prin credinţa în moartea lui Hristos pentru
ispăşirea păcatelor şi prin umblarea în Duhul care ne conduce să fim ca Hristos. (Galateni 3:26-29; cap.5:22-
23). "Credința vine prin auzire, și auzirea, prin mesajul lui Mesia" (Romani 10:17)."
"Eu și Tatăl una suntem.";
"Ca ei toți să fie una, așa cum tu, Tată, ești în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi; ca lumea să creadă
că tu m-ai trimis. Şi eu le-am dat slava pe care mi-ai dat-o, pentru ca ei să fie una, precum noi suntem una,
Eu în ei şi tu în mine, pentru ca ei să fie făcuţi desăvârşiţi în unul şi ca lumea să ştie că tu m-ai trimis şi că i-ai
iubit, precum m-ai iubit pe mine."
"În vremurile postbiblice, credința inițială în Evanghelia Împărăției a suferit modificări masive, transformând
Evanghelia în ceva cu totul diferit. În loc de evrei, grecii au devenit lideri în biserică și au importat filosofia
greacă străină în învățăturile Bisericii. Această modificare a credinței inițiale a dus în sfârșit în anii 1500 la
Reforma, care a fost o pledoarie de a reveni la Biblie. Dar acești reformatori nu au recuperat pe deplin
Evanghelia Împărăției. Procesul de restaurare este continuat atunci când oamenii caută cu seriozitate
semnificația inițială a Împărăției lui Dumnezeu, așa cum este propovăduită de Isus original."
"Evanghelia creștină a Împărăției propovăduită de Iisus nu poate fi înțeleasă în mod corespunzător fără
informațiile vitale ale Vechiului Legământ despre promisiunea primirii pământului ca moştenire și sămânţa
promisă de Dumnezeu lui Avraam. Da, putem descrie promisiunile divine către Avraam ca fiind pur și
simplu promisiunea seminţei, adică un descendent uman pe linie genealogică şi a pământului, a ţării, care
prin revelaţia ulterioară a fost arătată ca moştenire a întregii lumi (Romani 4>13(."
"Evanghelia este mesajul divin pentru mântuirea noastră! Trebuie să o înțelegem în mod corespunzător.
Creștinismul este un răspuns la propovăduirea Evangheliei lui Isus și astfel ascultarea de Domnul Isus ca
Domnul Mesia (Luca 2:11).
Suspiciunea noastră este că, după timpurile apostolice, credința inițială a devenit scufundată sub un potop
de idei incorecte introduse în principal de neamuri, care nu prea înțelegeau rădăcinile Vechiului Testament
ale anunțului lui Isus despre Împărăție. Treptat, conceptul Împărăţiei și-a pierdut sensul ca o împărăţie reală
care va fi adusă la putere pe pământ în viitor, și a devenit o "împărăție în inimă, prin chemarea lui Iisus de a
veni să locuiască în inimile noastre, lucru greșit, ori prin transformarea a tot mai multor oameni de pe
pământ în ucenici ai lui Hristos. În acest fel, proclamarea dinamică a unei crize viitoare în istoria lumii a fost
în mare parte înlocuită de o evanghelie mai "confortabilă" care pretinde că se ocupă de mântuirea
"personală" sau de îmbunătățirea socială. Unele dintre faptele esențiale ale Mesajului proclamat de apostoli
au fost reținute - moartea, înmormântarea și învierea lui Isus. Cu toate acestea, factorul primar al
Evangheliei, necesitatea înțelegerii și a credinței în Împărăția viitoare (Marcu 1:14, 15; Fapte 8:12; 28:23, 31)
a fost abandonat. Promisiunea vagă a "cerului" la moarte provenită din infiltrarea gândirii filosofice din neo-
platonism a înlocuit promisiunea biblică a Domniei totale a lui Dumnezeu prin Domnul Iisus împreună cu
adunarea creştinilor, o epocă de aur a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, care va fi introdusă prin
întoarcerea lui Isus din cer de la dreapta lui Dumnezeu.

Versiunea epuizată, abreviată și denaturată a Evangheliei a devenit populară deoarece:

1.

Rădăcinile Vechiului Testament ale Evangheliei despre Împărăție sunt ignorate.

2.

Mărturia fără echivoc a lui Matei, a lui Marcu și a lui Luca față de ceea ce a predicat Isus ca Evanghelie este
ignorat. Luther, Calvin și în vremea noastră, C.S. Lewis și evangheliștii bisericilor instituţionale şi ai grupurilor
ieşite din ele sunt, în general, responsabili pentru eșecul predării Evangheliei în primul rând din cuvintele
Evangheliei lui Isus.

3. Declarațiile simple din Faptele Apostolilor despre proclamarea continuă a Adunării despre Împărăția lui
Dumnezeu ca inimă a Evangheliei sunt ocolite (Fapte 8:12; 19: 8; 20:25; 23:28; 31).

4) O tendință anti-evreiască, manifestată încă de la părinţii ortodoxiei şi catolicismului a făcut Evanghelia lui
Isus să pară prea "evreiască" și mesianică."

(Anthony F. Buzard - Aims and claims).

"Istoricii responsabili, atât laici, cât și religioși, sunt de acord că evreii din vremea lui Isus au ținut ferm
credința într-un Dumnezeu unipersonal. Este una dintre marile ironii ale istoriei că teologii creștini le-au
refuzat evreilor dreptul de a explica sensul lui Dumnezeu în propriile Scripturi."
 Interesantă este afirmația arhiepiscopului Nikiforos Theotokis din 1880 că lumina nu coboară în mod
miraculos din cer, ci este aprinsă de patriarh și apoi distribuită sfințită credincioșilor, biserica fiind incapabilă
să vindece " percepția vulgară a oamenilor "[și] o combină cu sursele mai vechi.
"După învierea Domnului, apostolii L-au întrebat dacă în vremea aceea avea de gând să restabilească
Împărăţia lui Israel, dar El nu i-A mustrat că ar fi înţeles greşit ce le spusese El timp de 40 de zile când îi
învăţa
toate cu privire la Împărăţie (fapte 1:3), ci le-A arătat că nu este datoria lor să cunoască vremuri şi perioade,
căci acestea au fost stabilite de Tatăl ceresc.."
așa-numitul "Fericitul Augustin" nu trebuie considerat ca învăţător pur creştin, deoarece putem vedea
despre el, următoarele:
"Augustin încearcă să împace Platonismul cu dogmele creştine socotind credinţa numai o treaptă spre
înţelegere “Crede ca să poţi înţelege,, Dacă nu crezi nu vei înţelege. Susţinea că Dumnezeu nu vrea
mântuirea întregii omeniri ci numai o parte a ei. Cei rânduiţi pentru osândă rămânând în masa celor pierduţi
pentru vecie (Massa perdiones)."

Cum poate susţine acest sol al celui rău aceste idei, pe când găsim afirmaţii clare ale revelaţiei divine?

"Şi Dumnezeu a trecut cu vederea timpurile acestei ignoranţe; dar acum, porunceşte tuturor oamenilor de
pretutindeni, să se pocăiască; Pentru că a stabilit o zi în care el va judeca lumea în dreptate prin acel bărbat
pe care l-a rânduit; prin care a dat asigurare tuturor, prin aceea că l-a înviat dintre morţi.";

"Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări, nepricepând că bunătatea lui
Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? Dar, din cauza împietririi tale și a inimii tale nepocăite, îți aduni mânie
pentru ziua mâniei și a descoperirii dreptei judecăți a lui Dumnezeu, Care „va răsplăti fiecăruia după faptele
lui“: celor care, prin perseverența în fapte bune, caută slavă, cinste și nemurire, le va da viață veșnică; dar
celor care, din ambiție egoistă, nu ascultă de adevăr și se lasă convinși de nedreptate, le va da mânie și
furie.";

"Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoașterea
deplină a adevărului.";

"Domnul promisiunii nu întârzie,[27] așa cum înțeleg unii întârzierea, ci este răbdător față de voi. El nu
dorește ca vreunul să piară, ci dorește ca toți să ajungă la pocăință."
Fiul lui Dumnezeu nu este Dumnezeu IHVHElohim însuși, ci este omul care a fost purtătorul de cuvânt și
reprezentantul deplin al lui IHVH Elohim, imaginea Dumnezeului nevăzut, oglindirea slavei lui Dumnezeu și
întipărirea fiinţei Lui, făcut de către Dumnezeu, şi domn şi Hristos (adică unsul promis în Scripturi, Mesia).
De aceea scriptura spune că "fiecare limbă să-l mărturisească ca domn pe Iisus Mesia spre slava lui
Dumnezeu Tatăl, nu să-l mărturisească pe Iisus ca Domnul Dumnezeu, ci ca domnul Hristos, Mesia, fiul cel
singur născut al lui Dumnezeu, şi unsul Său.
Dumnezeu le-a dat detalii despre Mesia, femeii în grădină în Geneza 3:15, apoi lui Avraam, Isaac şi Iacov,
apoi lui David despre un urmaş, şi niciodată Dumnezeu nu a spus că se va naşte ca fiu.
"Dacă Fiul lui Dumnezeu a existat anterior ca altceva decât o ființă umană, cum poate să se încadreze în
mod corespunzător categoriei „pe deplin umane”? Evrei 5:1 spune clar că „fiecare mare preot este ales
dintre oameni în slujba lui Dumnezeu pentru oameni. "Pavel spune că pentru noi creștinii" există un singur
Dumnezeu și un singur mediator între Dumnezeu și omenire, un om, Hristos *unsul( Isus". "Preexistența
rupe scripturile prin introducerea unei ființe care, în mod natural, nu este umană! Înțelegerea ortodoxă a
Întrupării, adică Dumnezeu preluând / asumându-și umanitatea / carnea, nu poate ține cont în mod adecvat
de modul în care Scripturile îl definesc pe Fiul lui Dumnezeu. În conformitate cu Luca 1:30-35, Fiul a fost
conceput procreat miraculos în pântecele Mariei prin duhul Celui Preaînalt. Conform lui Matei 1:1,18
„originea” (geneza - acolo fiind cuvântul grec "gennesis") Fiului s-a întâmplat când a fost procreat în pântece
(Matei 1:20). Ca urmare, mulți susținători ai preexistenței lui Hristos au fost nevoiți să admită că ideea lor
despre întrupare și relatarea Bibliei despre nașterea din fecioară, se află în contradicție ireconciliabilă.
Faptul este că, cu cât se îndepărtează mai mult de la rădăcinile evreiești-mesianice ale hristologiei, cu atât
umanitatea lui Isus se estompează."

(Carlos Xavier).

"Pentru cea mai veche comunitate evreiească-creștină vorbitoare de aramaică [titlurile Fiul lui Dumnezeu,
Fiul omului pentru Mesia] au fost înțelese și mărturisesc ... ca plenipotențiar al lui Dumnezeu, ca
reprezentant eshatologic, ca adevărată ființă umană și mesager definitiv."
Isus i-a acuzat pe farisei din ziua sa că au fost responsabili pentru moartea lui Abel și a lui Zaharia (Matei
23:34-35, de la începutul până la sfârșitul Bibliei lui Isus, în ordine de la Geneza la 2 Cronici) și a vorbit
despre templul existent în zilele sale ca un templu care avea să fie acolo în momentul marelui necaz final
(Matei 24:15), aproape de sosirea lui Isus la putere la a doua Sa venire.
Acesta este un mod de gândire non-occidental, dar foarte ebraic. Când a vorbit despre „această generație”,
s-a referit la întreaga societate, care este rea până la sosirea viitoarei Împărăţii a lui Dumnezeu pe pământ.
Nu a însemnat o perioadă de 40 sau 70 de ani.

Astfel, chemarea lui Petru „mântuiți-vă de această generație” (Faptele Apostolilor 2:40) înseamnă a te
separa de societatea care este rea şi cauzatoare de rău în epoca actuală (Galateni 1: 4), dominată de Satana,
care este prințul și conducătorul societății actuale din întreaga lume. (Apocalipsa 12: 9).

„Generația” este în contrast cu societatea viitoare care va începe la întoarcerea lui Hristos (Marcu 8:38).
"Nu este dificil să înțelegem că Biblia este abandonată atunci când termenilor fundamentali precum
"hristos" și "fiul lui Dumnezeu" li se dau noi sensuri nebiblice. Consiliile episcopilor sub influența neo-
platonismului speculativ grecesc au înlocuit Fiul lui Dumnezeu din Noul Testament cu Dumnezeu Fiul,
conceput prin elemente ale neoplatonismului. Când un sens diferit pentru un titlu este înlocuit cu originalul,
se creează o nouă credință. Acea nouă credință a devenit „ortodoxia” şi a fost chiar moştenită de
majoritatea confesiunilor de la reformă până acum. A insistat asupra dogmelor sale, asupra durerilor de
excomunicare și a damnării (Crezul atanasian). „Ortodoxia” dogmatică din Niceea l-a ridicat pe Iisus din
mediul său ebraic și a răstălmăcit Evanghelia lui Ioan în efortul de a-l face pe Ioan să se încadreze în matrița
filozofică a „ortodoxiei”. Și așa a rămas până în zilele noastre."
 Paștele simbolizează jertfirea, nu învierea.
Hristos a mâncat Paștele cu ucenicii joi seară, după cum spunea legea, care era la o dată exactă, vinerea a
fost răstignit și a înviat duminica dimineața.

După învierea lui Mesia Iisus, nu a fost ţinută de creştini o sărbătoare anuală de Paşte sau o sărbătoare
anuală de înviere. Adunările credincioşilor iau o pâine, o binecuvântează, o rup şi mănâncă toţi din ea, apoi
iau un pahar de vin şi îl binecuvântează şi beau toţi din el, şi această amintire a morţii lui Hristos nu trebuie
fixată după tradiţii generale stabilite de cineva, pentru că Hristos a spus să facem aceasta pentru pomenirea
sa, nu odată pe an, nu de trei ori pe an, nu o dată pe lună, ci dacă putem, ori de câte ori ne adunăm, ori
măcar în prima zi a săptămânii.

Dacă apostolul Pavel în 1Corinteni cap.5 ne-ar fi spus că Paștele trece la semnificația învierii, am avea
stabilitate să înţelegem Paştele prin înviere, dar Paştele rămâne chiar şi în învăţătura apostolilor drept
sacrificarea Mielului lui Dumnezeu, Iisus Hristos prin al cărui sânge primim iertarea păcatelor.

Învierea a avut loc la a treia zi după sacrificarea paştelui nostru Iisus Hristos.
„În lumea antichității târzii,Creștinismul a întâlnit dualismul platonic al sufletului și trupului [frumoasa
învățătură despre „somnul morților” s-a pierdut, Psalmi 13: 3; Eclesiastul 5:9-10] sub forma disprețului
gnostic față de trup și de celălalt dor mondial al răscumpărării [mergând la cer]. Sufletul, condamnat la
încarcerare pe tot parcursul vieții în trup, dorește să fie eliberat din această închisoare. Nu durează mult ca
închisoarea să fie schimbată într-o casă în care îi place să trăiască. În această formă gnostică, speranța
creștină nu mai privește un viitor când totul va fi creat din nou. Privește în sus, spre fuga sufletului din trup
și de pe acest pământ, în cerul spiritelor binecuvântate. „Toți părinții greci și latini au fost nevoiți să lupte
împotriva acestei religiozități gnostice contemporane, iar cei mai mulți dintre ei au cedat, dezvoltând o
spiritualitate creștină care a ajuns la jumătatea îndeplinirii acestor cerințe religioase."
(Anthony Buzzard).
"Ignatie, episcopul Antiohiei (începutul secolului al II-lea, deși unele dintre scrisorile sale sunt falsuri ale
liderilor romano-catolici), l-au considerat și pe Isus drept Fiul preexistent al lui Dumnezeu. Aceste fapte sunt
semnificative și sunt o dovadă a unui proces care a fost bine desfășurat la sfârșitul primului secol și
începutul celui de-al doilea - și anume o reinterpretare a lui Isus în termeni de misticism elenistic. Evreul
alexandrian Philo a reinterpretat iudaismul în acești termeni și se pare că unii alexandrini dintre neamuri au
creat unele filozofii și cultul ermetic pe linii similare21. Această rescriere a poveștii lui Iisus în termeni de
păgânism și misticism este trucul principal al Diavolului."
(Anthony Buzzard).
Oare Isus a încălcat voit și cu bună știință Sabatul?

Luați în considerare următoarele:

1. Isus spune în mod explicit că urmașii săi „rup sabatul și sunt nevinovați”. El nu a negat-o niciodată și, în
schimb, se pune la egalitate cu Dumnezeu Însuși în Ioan 5.17-19. Prin urmare, așa cum se face el însuși
„stăpânul Sabatului”, tot așa sunt și adepții săi „stăpânii Sabatului”.

2. Niciunul dintre urmașii săi nu era aproape de a fi de o linie preoțească, darămite de linia Davidică! Cu
toate acestea, Isus folosește preoții Templului, pe Regele David și Templul în sine ca exemple pentru noua
lor autoritate găsită (Mat 12). De acum înainte, adepții lui Hristos sunt liberi să păstreze sau să nu țină
Sabatul (2 martie).

3. Din câte știu, nu există „nici o regulă a îndurării” pentru „a face lucrări bune” sau motive umanitare
pentru încălcarea Sabatului. Ceea ce găsim în schimb este pedeapsa capitală imediată (Numeri 15) și
claritatea „nicio lucrare de NICIUN fel [pentru că] oricine lucrează în acea zi trebuie să fie omorât”. (Ex
20.10; 31.15; 35.2; Lev 23.3) De asemenea, se afirmă în mod explicit că pornirea unui foc (Ex 35.3) și
recoltarea cerealelor (Ex 34.21) sunt interzise sub Moise!
Isus este al doilea Adam, capul unei noi rase de oameni umani. Existența sa a început în Maria, nu în
eternitate, ceea ce ar face imposibilă paralela cu Adam.
Pavel în Galateni 4: 4 nu folosește cuvântul obișnuit pentru a fi născut sau a fi născut (gennao), ci cuvântul
ginomai, „să vină la existență”. Aceasta este o referire la înfrângerea virginală a lui Isus în Maria. Cp. Rom.
1: 3 și notează paralela cu Gen. 2: 7 (egeneto, a apărut în existență), unde Adam a intrat în existență.

Vezi Mt. 1:18, 20; Lc. 01:35; Isa. 9: 6 („născut [de Dumnezeu]”); Ps. 2: 7; 1 Ioan 5:18, nu KJV. Ioan 1:13
este cel mai probabil o referire la începutul virginal al lui Isus (vezi Biblia din Ierusalim).
în NT grec la Filipeni 2:11 nu apare în forma "Iisus hristos este Domnul. Versetul arată așa:
"kai passa glossa exomologisitai oti kyrios Iisus Hristos eis doxan Theoy Patros."

"și toate limbile să-l mărturisească ca domn pe Iisus Hristos spre slava lui Dumnezeu Tatăl."

Adică nu ca fiind Domnul Dumnezeu (IHVH Elohim) ci ca fiind domnul Mesia (adon mașiah).

În Matei 28:18 domnul Iisus spune "toată autoritatea mi-a fost dată în cer și pe pământ".

Apostolul Petru spune în Fapte 2:36 "să ştie bine toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut domn şi hristos
pe acest Iisus pe care voi l-aţi răstignit"

şi în Fapte 10:38 "cum Dumnezeu l-a uns cu duh sfânt şi cu putere pe Iisus din Nazaret".

Iisus este unsul profeţit în cartea profetului Daniel, şi cel peste care Dumnezeu a promis că va pune duhul
său, în Isaia cap.11.
"Descrierea lui Hristos ca "chip al lui Dumnezeu" (εϊκὼν του ο Θεός, eikōn tou theou) se găsește în
2Corinteni 4:4 şi Coloseni 1:15 și chiar dacă termenul nu este folosit în Evanghelia lui Ioan, ideea este
exprimată prin multe afirmații importante, cap.1:14,18; 12:45, cap.14:9 etc, dar asta nu înseamnă neapărat
că Domnul Iisus este Dumnezeu, pentru că dacă ar fi fost Dumnezeu, tocmai asta ar fi spus textul, şi nu că
este chipul (eikon) lui Dumnezeu, aşa cum scrie şi despre oameni, şi în Matei 22:20 Domnul Iisus vorbeşte
despre imaginea împăratului de pe monedă, ştim că nici acolo, chipul nu este împăratul însuşi, şi la fel,
Domnul Iisus care este chipul lui Dumnezeu, nu este Dumnezeu Însuşi.
În Psalmul 45:6, Domnul Iisus, Regele uns (adică mesia) promis este numit „dumnezeU” ca și în Ioan 20:28 și
Evrei 1:8, dar nu trebuie să ajungem să presupunem că monoteismul evreiesc, credinţa într-un singur
Dumnezeu care este Tatăl nostru şi al domnului Iisus (Ioan 17:3; 1Corinteni 8:6; Efeseni 4:6; 1Timotei 2:5,
etc), ar fi fost modificat prin mărturisirea în câteva ocazii a lui Iisus cu cuvântul "dumnezeu".
Mesia este numit dumnezeu într-un sens restrâns, ca Moise în Exodul 7:1 "te fac dumnezeu lui Faraon", ca
cei cărora Dumnezeu le spunea şi în Psalmi 82:6: "Eu am zis, sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai celui
preaînalt", sau cum ne spune nouă apostolul Petru, "să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti" (2Petru 1:4), sau
Pavel, "să ajungeţi plini până la toată plinătatea lui Dumnezeu" (Efeseni 3:19). Dar Omul Iisus, Domnul
nostru, Fiul Cel unic al lui Dumnezeu, L-A manifestat în mod deplin pe unicul Dumnezeu, adică Tatăl, prin
faptul că, în primul rând domnul Iisus este fiul uman singurul născut al lui Dumnezeu din duhul Său
conceput în fecioară, și faptul că Dumnezeu I-A dat toate cuvintele vieţii veşnice, şi El este imaginea
Dumnezeului invizibil, reflectarea slavei şi întipărirea fiinţei Lui; alt lucru este faptul că Dumnezeu era în
Hristos împăcând lumea cu Sine (2Corinteni 5:19, ceea ce nu ar fi fost dacă Iisus ar fi însuşi Dumnezeu,
deoarece scriptura nu spune că Hristos era Dumnezeu împăcând lumea cu Sine.

Lui Iisus i-A dat Dumnezeu autoritate să le dea viaţă veşnică celor care cred şi ascultă de el (Ioan 17:2-3); pe
el l-A făcut Dumnezeu şi domn şi hristos (Fapte 2:36 - adică unsul promis în Scripturile ebraice prin profeţi);
el a fost făcut de Dumnezeu întâiul născut peste toată creaţia (Psalmi 89:26-27 şi Coloseni 1:15); Dumnezeu
l-A înălţat nespus de mult şi i-A dat numele care este mai presus de orice nume, ca în numele lui Iisus să se
aplece orice genunchi şi orice limbă să-l mărturisească domn pe Iisus Mesia spre slava lui Dumnezeu, Tatăl"
(Filipeni 2:9-11), etc.
"Fiul Omului nu este un înger. Niciun înger nu a fost numit vreodată „Fiu al Omului” emoticon smilingface
membru al rasei umane - cu un motiv întemeiat, titlul de sine preferat al lui Isus). Chemându-l pe Mesia un
înger ar fi o încurcătură de categorii."

"Şi vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie şi între sămânţa ta şi sămânţa ei; ea îţi va zdrobi capul şi tu îi vei
zdrobi călcâiul“.";

"Le voi ridica un Profet dintre fraţii lor, asemenea ţie, şi voi pune cuvintele Mele în gura Lui şi El le va spune
tot ce-I voi porunci. Şi va fi aşa: oricui nu va asculta de cuvintele Mele pe care le va spune El în Numele Meu,
îi voi cere socoteală.";

"Când se vor împlini zilele tale şi vei adormi cu părinţii tăi, voi ridica sămânţa ta după tine, care va ieşi din
trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. Eu îi voi fi tată şi el Îmi va fi fiu.";

"El va striga către Mine: «Tu eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele!» Şi Eu îl voi face cel
întâi-născut, cel mai înălţat dintre împăraţii pământului. Îi voi păstra bunătatea Mea pentru totdeauna şi
legământul Meu îi va fi asigurat. Şi îi voi face sămânţa să dăinuiască pentru totdeauna şi tronul său ca zilele
cerurilor.";

"Domnul (Adonai i-a zis Domnului (l'adoni) meu: „Şezi la dreapta Mea, până îi voi pune pe vrăjmaşii Tăi ca
aşternut al picioarelor Tale“. Domnul va trimite din Sion sceptrul puterii Tale: „Domneşte în mijlocul
vrăjmaşilor Tăi!“ Domnul (Adonai) a jurat şi nu-I va părea rău: „Tu eşti preot pentru totdeauna, după
rânduiala lui Melhisedec“.";

"Şi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai şi o Ramură din rădăcinile lui va rodi. Şi Duhul Domnului Se va odihni
peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de putere, duh de cunoştinţă şi de temere de
Domnul. Şi plăcerea Lui va fi temerea de Domnul; şi nu va judeca după cele văzute de ochii Săi, nici nu va
hotărî după cele auzite cu urechile Sale, ci îi va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire
pentru cei blânzi ai pământului, şi va lovi pământul cu nuiaua gurii Lui, şi-l va ucide pe cel rău cu suflarea
buzelor Sale.";

"Deoarece, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; Eu astăzi Te-am născut“? Şi, din nou:
„Eu Îi voi fi Tată şi El Îmi va fi Fiu“? Dar căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: „Şezi la dreapta Mea până îi voi
pune pe vrăjmaşii Tăi ca aşternut al picioarelor Tale“?".
" Dacă Domnul Iisus Ar fi știut că Dumnezeu este o Sfântă Treime, de ce nu a spus nicăieri acest lucru? De ce
nu a spus că Dumnezeu este unul în trei persoane, Tatăl Fiul şi Sfântul Duh sau trei persoane care sunt un
singur Dumnezeu? Dar a afirmat cu convingere că Dumnezeu este Unul Singur, şi mai mult, Îl numeşte Tată,
şi, de asemenea şi apostolii au urmat acest adevăr. Şi Domnul Iisus nu A zis niciodată "Eu sunt singurul
Dumnezeu", ci El A zis că Tatăl Lui este singurul Dumnezeu. Adevăraţii imitatori ai lui Iisus îl vor imita în
această credinţă. Nu vor adăuga cuvântul Trei, când Iisus nu l-a folosit niciodată. Iisus a insistat, de
asemenea, pe acest subiect în Evanghelia după Ioan. În mai multe locuri, însă cel mai puternic este în
capitolul 17, Isus ridică ochii la Cer şi se roagă, numindu-l pe singurul Dumnezeu adevărat, Tată:
„După ce a vorbit aceste lucruri, Iisus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: «Tată, a venit timpul! Proslăveşte-Ţi
Fiul, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească, din moment ce I-Ai dat autoritate peste orice om, să le dea viaţa
veacului viitor tuturor acelora pe care i-Ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veacului viitor, să Te cunoască pe
Tine ca singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Acela pe care L-ai trimis Tu, pe Iisus, Hristosul". Aceasta
demonstrează fără nicio neclaritate şi fără îndoială că cei care vor să primească mântuire, iertare de păcate
şi viaţă la nemurire în veacul viitor în Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie neapărat să înţeleagă şi să creadă că
Tatăl ceresc este singurul Dumnezeu, şi că Omul Iisus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu Cel unic născut
printr-o fecioară, El este Unsul / Mesia / Hristosul şi Trimisul lui Dumnezeu peste care Dumnezeu A pus
blestemul nostru şi vina păcatelor noastre, şi că, prin sângele Lui sfânt, vărsat, avem iertare de păcate şi
pace cu Dumnezeu şi aşteptăm ca, la întoarcerea Lui din cer de la dreapta lui Dumnezeu, să învieze morţii
credincioşi şi pe cei vii din acel moment, să-i schimbe împreună într-o stare slăvită şi nemuritoare. "
Isus este purtătorul de cuvânt suprem al lui Dumnezeu, însăși imaginea Lui, reflectând perfect mintea și
caracterul Lui. Dar acest lucru nu înseamnă că Isus este Dumnezeu. Dacă Isus ar fi Dumnezeu, acest lucru ar
face doi dumnezei, o imposibilitate biblică. Tatăl este singurul Dumnezeu, adică IHVh Dumnezeul; iar Isus
este Domnul Mesia, adică unsul lui Dumnezeu.
(Anthony F. Buzzard).

Domnul Iisus nu este Dumnezeu însuşi, ci fiul lui Dumnezeu, adică „un om, unsul Iisus” (1Timotei 2:5, vedeţi
şi Luca 1:35), pentru că el a fost singurul om conceput de Dumnezeu prin duhul sfânt înfecioară, și acest
lucru îl face pe Domnul Iisus să fie „fiul cell singur născut al lui Dumnezeu”.
"Domnul Isus nu s-a adresat lui Dumnezeu, adică Tatălui ca unuia dintre membrii dumnezeirii Triunice, nici
despre sine nu a mărturisit așa ceva. El s-a adresat Tatălui său drept „singurului Dumnezeu adevărat” (Ioan
17: 3). Isus nu a venit înaintea Tatălui ca membru coechivalent al unei „familii eterne de Dumnezeu”. El nu s-
a gândit la Dumnezeu ca la o „esență triunică. El a îngenuncheat în fața singurului Dumnezeu al lui Israel,
singurul Dumnezeu real, iar domnul Iisus se știa pe sine însuși că nu este Dumnezeul, ci Fiul Său născut în
mod unic - care a apărut în existență din pântecele Mariei (Matei 1:20: „născut”, Luca 1:35."
Domnul Iisus A zis în Marcu 12
Ascultă Israel, Iahve este Dumnezeul nostru! Iahve singur!

Iahve este și Dumnezeul Domnului Iisus.

În Efeseni cap.1, apostolul Pavel se ruga ca Dumnezeul Domnului Iisus, Tatăl slavei, să-i binecuvânteze cu
pricepre şi înţelegere să poată pătrunde lucrurile minunate ale Lui.

Dacă Domnul Iisus A spus expresia ebraică "Iahve eloheinu, Iahve ehad", El se exclude in personalitatea lui
Dumnezeu, căci Dumnezeu este Tatăl Domnului Iisus.

Iisus pe care îl sărbătoresc cei mai mulţi, azi, este un fals Iisus, pentru că ei, prin părinţii greci ai bisericii, l-
au făcut Dumnezeu, în loc de Fiul lui Dumnezeu.

Iisus al lor, nu este Omul Iisus care s-a păstrat fără păcat până la moarte, care A luat asupra Lui natura
noastră şi, prin sângele Lui sfânt, A plătit vina noastră.

De la înlocuirea adevăratului Iisus cu falsul Iisus, s-a adăugat mai apoi reinstalarea sărbătorii de Paşte care
trebuia să fie doar până la Hristos.

Mai ales că bisericile tradiţionale care au pus stăpânire prin forţa armelor pe ţările pe care le-au cucerit prin
război, le-au impus aceste sărbători, ducând lumea în comfuzie.

Ei au pus sărbătorirea învierii Domnului, odată pe an, şi în plus, în fiecare an i se schimbă data.

Avem o puternică dovadă a marii confuzii în care se află aproape toţi din biserici, prin faptul că ei
sărbătoresc Paştele, şi chiar Duminica, pe când Hristos A fost răstignit de Paşti şi A înviat Dumnica a treia zi
după Paşte. Aproape toţi îşi urează azi "Paşte fericit!"
și noi suntem și pe pământ, dar şi în cer în Hristos. În Efeseni 2:7 şi în Coloseni 3:1-2, arată că am fost înviaţi
şi puşi în cele cereşti în Hristos, şi că viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Faptul că el spune în Ioan 3:13, nu trebuie să interpretăm că era omniprezent, că era om pe pământ şi
Dumnezeu în cer, căci nu asta dă el de înţeles, din moment ce vorbeşte cu Dumnezeu, îl numeşte pe tatăl cu
care vorbeşte, singurul Dumnezeu, ne spune şi nouă că viaţa veşnică este să-l cunoaştem pe Tatăl drept
singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus ca mesia, adică unsul lui Dumnezeu pe care l-a trimis.

Chiar dacă şi Iisus, şi Dumnezeu sunt numiţi cu cuvântul "salvator" "mântuitor", nu înseamnă că sunt
aceeaşi persoană, ci Dumnezeu este sursa mântuirii, iar Hristos este agentul omul ca fiu singur născut al lui
Dumnezeu, conceput în fecioară, prin care Dumnezeu ne-a salvat.

În biblia ebraică, vedem cum un trimis este asociat de multe ori cu cel care-l trimite.

Domnul Iisus spune la fel, că cei care-i resping pe cei trimişi de el, îl resping pe el, şi dacă-l resping pe el, îl
resping pe cel care l-a trimis pe el.

Un exemplu puternic este când domnul Iisus îl întreabă pe Saul "de ce mă prigoneşti?" nu a zis "de ce îi
prigoneşti pe ucenicii mei?"., ca şi cum ucenicii lui ar fi însuşi Hristos.
Iisus și mesajul său, eclipsați.
"Odată cu pierderea semnificației biblice a conceptului de Mesia, s-a produs o pierdere similară a
înţelesului conceptului de Împărăţie Mesianică, care este centrul întregii învăţături a lui Isus şi inima
evangheliei (Luca 4:43; Fapte 8:12; 28:23, 31).

Nădejdea întemeierii Împărăţiei lui Mesia pe un pământ înnoit, tema tuturor profeţiilor din Vechiul
Testament pe care Isus a venit să o confirme (Romani 15:8), au fost înlocuite cu speranţa „cerului unde
mergi când mori”; şi propaganda a convins (şi continuă să convingă) publicul neinstruit că Isus n-a crezut
niciodată într-o Împărăţie „pământească”, politică, pe pământ. Rezultatul acestor schimbări radicale care a
covârşit treptat modul de gândire al Bisericii (începând de timpuriu, din al doilea secol) a constituit o
pierdere pentru mesajul central al lui Isus – evanghelia despre Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 4:43; Fapte
8:12; 28:23, 31) – şi, totodată, o răstălmăcire cu privire la cine este Isus.

Bisericile sunt cuprinse de un soi de stânjeneală când explică pe de o parte că Isus este împlinirea profeţiilor
din Vechiul Testament despre Mesia, în vreme ce se presupune că El a respins făgăduinţele vechi
testamentare conform cărora Mesia vine să domnească pe pământ și să le dea credincioșilor slavă și
nemurire să domnească împreună cu el!

Teoria avansată de obicei este că Isus a rămas consecvent cu Vechiul Testament în ce priveşte idealul etic al
dragostei pe care acesta îl predă, dar că a respins viziunea profeţilor despre o intervenţie divină catastrofică
în istorie care va conduce la o înnoire a societăţii umane pe pământ, sub Împărăţia lui Dumnezeu."
"Imaginea despre Fiul lui Dumnezeu care ne apare în Biblie, este cu totul alta decât aceea pe care ne-o
prezintă creştinismul tradiţional, fiindcă persoana lui Hristos nu încurcă primul principiu biblic de credinţă,
adică credinţa în Cel care numai El singur este Dumnezeu absolut şi adevărat, Tatăl. Este uşor să înţelegem
cum Mesia cel biblic a devenit „Dumnezeu-Fiul” la teologii post-biblici. Termenul de „Fiu al lui Dumnezeu”,
care în Scriptură este pur şi simplu un titlu mesianic care descrie slava Omului Iisus din Nazaret, într-o
legătură foarte restrânsă a Lui cu Tatăl, pe de o parte, din cauza naşterii Sale din Dumnezeu prin fecioara
Maria, şi pe de altă parte, prin Duhul de care Fiul are parte în mod unic şi deplin, "fără măsură", în baza
acestor lucruri, este numit fiul lui Dumnezeu. Iar fiul omului, este numit pentru că este om şi pentru că a
fost conceput într-o fecioară, "născut din femeie". Mai târziu, aceste lucruri şi-au pierdut semnificaţia
originală, trecând de prin secolul al doilea, printr-o gravă schimbare, şi s-a ales potriviirea cu idei din
filosofia greacă despre Logos ca o fiinţă sau extensie divină ieşită din dumnezeul suprem. Ambele titluri –
Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului – au fost golite de semnificaţia lor mesianică originară şi sensul lor biblic s-a
înlocuit cu un nou concept, treptat, după moartea apostolilor de către părinţii bisericii, care erau conduşi de
un spirit antievreiesc şi li se părea mai potrivită mentalitatea filosofiei elenistice, în locul spiritualităţii
autentice biblice provenită din revelaţia ebraică." Astfel, treptat în biserică, s-a dezvoltat învăţătura că Iisus
Hristos A existat înainte de naşterea Lui sub o formă divină de viaţă, sau alte grupuri care au înţeles mai bine
că Tatăl ceresc este singurul Dumnezeu, totuşi au dezvoltat o existenţă preumană a lui Hristos, sub formă de
înger unic adus primul în existenţă de Dumnezeu, conflictul ereziilor în secolul 4, la conciliile ecumenice a
fost între două tabere, ambele cu o teologie greşită: trinitarienii catolico-ortodocşi ai lui Atanasie cel mare,
din care s-au dezvoltat crezurile majorităţii confesiunilor religioase; şi în cealaltă categorie, arienii, din care
s-au dezvoltatcele mai recunoscute confesiuni, martorii lui Iehova şi adventiştii non-trinitarieni."
Este foarte important în ce fel de Iisus credem. Pavel spune în 2Corinteni 11:4 că primeau și un alt Iisus.

Iisus nu este Dumnezeu Tatăl, deoarece Dumnezeu a spus "Acesta este fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc
toată plăcerea", el făcea toate semnele şi minunile prin puterea pe care o avea de la Dumnezeu; el a primit
de la Dumnezeu duhul sfânt în măsură deplină; Dumnezeu vorbea cu Iisus şi l-a trimis şi l-a înviat a treia zi
după moarte; i-a dat toată puterea în cer şi pe pământ; i-a dat putere să dea viaţă veşnică; Iisus la sfârşit va
preda împărăţia în mâna lui Dumnezeu după ce îşi va supune toate lucrurile.

Iisus nu este nici al doilea membru din Dumnezeu deoarece doar Tatăl său este singurul Dumnezeu, despre
care domnul Iisus spunea "să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat", nu a spus "pe mine
singurul Dumnezeu adevărat"; de asemenea şi ucenicii lui l-au mărturisit în Biblie pe Tatăl domnului Iisus ca
singurul Dumnezeu.

Iisus nu este nici prima fiinţă creată de Dumnezeu ca fiu unic în cer sau vreunul dintre îngeri, deoarece
Dumnezeu i-a spus şarpelui că sămânţa femeii îl va birui, şi Hristos este sămânţa lui Avraam, şi fiul lui David.

Îngerul Gabriel a spus Mariei că datorită conceperii în ea din duhul sfânt al lui Dumnezeu, copilul născut va
fi fiul lui Dumnezeu, şi Hristosul (adică unsul) lui Dumnezeu. Iisus a fost făcut şi domn şi mesia (adică uns sau
hristos în greacă) de către Dumnezeu
omul, după auzirea evangheliei, are de ales între urmarea învăţăturilor Domnului prin Duhul Sfânt, sau
urmarea diavolului prin faptele cărnii păcătoase.Va culege recolta din ceea ce trăieşte, fie păcate morale, fie
erezii.
O altă latură foarte importantă a încrederii în Domnul, în zilele noastre, este încrederea în ceea ce spune El,
în comparaţie cu interpretările date de la anvoane şi altarele bisericilor.

Dumnezeu spune că El este unul singur, dar de la anvoane şi altare auzim că El este trei. Scriptura inspirată
de El ne arată că singurul Dumnezeu este Tatăl ceresc, iar predicatorii, preoţii şi pastorii ne spun că
Dumnezeu este o esenţă care există în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Despre Domnul Iisus, Cuvântul ne spune că este Hristosul - Mesia = cel uns de Dumnezeu cu Duh Sfânt şi cu
autoritate, alesul lui Dumnezeu, Omul pe care Dumnezeu L-A dat ca jertfă de ispăşire pentru păcatele
noastre, că A fost înviat de Dumnezeu a treia zi şi S-A înălţat la dreapta lui Dumnezeu - dar preoţii şi pastorii
de la altare şi anvoane ne predică un alt Iisus, care este Dumnezeu deplin şi om deplin, care nu A suferit ca
un om, ci ca un Dumnezeu în corp omenesc, care nu A murit în realitate, ci a continuat să trăiască invizibil,
că doar corpul Lui a fost ucis, dar El ca spirit nevăzut A continuat să trăiască:

Scriptura ne spune că Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu Tatăl, şi că A fost dat deplin şi Domnului Iisus şi
prin El ni se dă Duhul Sfânt, căci A fost proslăvit la dreapta lui Dumnezeu şi are autoritate în cer şi pe
pământ şi ne poate da Duhul Sfânt; prin Duhul Sfânt turnat în noi, Dumnezeu şi Fiul Său, Domnul Iisus
Hristos sunt prezenţi în inimile noastre / dar preoţii şi pastorii de la anvoane şi de la altare ne influenţează
să primim un alt duh, pentru că ei învaţă că Duhul Sfânt este a treia persoană din dumnezeire, ori că este
Domnul Iisus Însuşi.
"Cel mai remarcabil exemplu al unei combinații tranziționale, deși foarte fantastice și asemănătoare
gnosticismului, combinație a elementelor evreiești și păgâne, se întâlnește în cercurile educate ale
metropolei egiptene, Alexandria, și în sistemul lui Philo, care s-a născut în anul 20 înainte de Hristos şi a trăit
până după anul 40, după Hristos, deși nu a intrat niciodată în contact cu Hristos sau cu apostolii. el a căutat
să armonizeze religia lui Moise cu filozofia lui Platon prin intermediul unei interpretări alegorii ingenioase
dar arbitrare a Vechiului Testament; și din cărțile Proverbelor și al Înțelepciunii a dedus o doctrină a
Logosului atât de izbitor de asemănătoare cu cea a Evangheliei lui Ioan, că mulți exponenți cred că este
necesar să impute apostolului o cunoaștere a scrierilor sau cel puțin după terminologia lui Philo. Dar cu
toate acestea, nici apostolul Ioan şi nici măcar Pavel nu au făcut diversiunea de a amesteca principii ebraice
biblice cu idei din filosofia lui Platon sau a lui Filo; toate învăţăturile scrise de Ioan şi Pavel, îşi găsesc
rădăcină în înţelepciunea lui Dumnezeu revelată în scripturile ebraice."

Gnosticismul poate fi observat în viața unor învățători, care vin și îţi prezintă anumite învăţături ciudate.

Ei încearcă să forțeze anumite versete din Scriptură să declare ceea ce vor ei și despre care ei spun că nu
poți să ajungi la aceste descoperiri prin cercetarea bibliei, și trebuie să ai o revelație specială din partea lui
Dumnezeu sau să te încrezi în revelația specială adusă de ei.

ei folosesc pasaje biblice despre darurile duhului sfânt ca să se justifice că ei au daruri de descoperire sau
de proorocie, prin care caută să justifice că ceea ce te învaţă ei vine de la Dumnezeu, dar prin acestea, ei te
duc de nas să accepți teoriile lor false spunând că au primit o descoperire din partea lui Dumnezeu ca să
explice pasajul biblic aşa.

Capcana duhului înşelăciunii care lucrează prin ei este să desconsidere învățătura autentică din Scriptură,
insuflată de Dumnezeu prin duhul său cel sfânt, prin oamenii aleși de el și să te facă sclavul unor oameni
care învață lucruri stricate și ca să te abată de la calea cea sfântă.

"Căci noi nu suntem asemenea celor mulți, care strică Cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim înaintea lui
Dumnezeu, în unsul (hristos), din sinceritate, ca din partea lui Dumnezeu.";

"Venirea celui fără de Lege va fi potrivit cu lucrarea lui Satan, cu tot felul de lucrări de putere, semne și
minuni mincinoase și cu tot felul de înșelăciuni ale nedreptății pentru cei care pier, având în vedere că n-au
primit dragostea adevărului ca să fie salvaţi. De aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, pentru ca
ei să creadă minciuna, așa încât toți cei care n-au crezut adevărul, ci și-au găsit plăcerea în nedreptate, să
fie condamnați.";

"Preaiubiților, să nu credeți orice duh, ci testați duhurile dacă sunt din Dumnezeu, pentru că în lume au ieșit
mulți profeți falși.".
"Isus a venit să dezvăluie calea vieții în viitoarea Împărăție a lui Dumnezeu. Evanghelia sau vestea bună a lui
Isus s-au concentrat pe un subiect. Destinul nostru ca ființe umane este să obținem viață indestructibilă prin
învierea viitoare în epoca viitoare a Împărăției pe pământ obţinută prin credinţa în sângele lui Iisus vărsat
pentru iertarea păcatelor şi prin ascultarea de cuvintele Lui. Aceasta este inima Evangheliei creștine."
În limba evreiască a Sfintelor scripturi, este obișnuit să se spună că ceea ce a fost făgăduit de Dumnezeu
pentru un moment viitor, există deja ca lucru real sau persoană reală vie în planul lui Dumnezeu şi el declară
persoana aceea sau evenimentul acela, ori la prezent, ori chiar la trecut, aşa cum putem vedea referirea la
naşterea Domnului Iisus prin cuvintele "un copil ni s-a născut, ni s-a dat un fiu". Dacă s-a ajuns la alte
învăţături despre Domnul Iisus, în multe curente teologice diferite, este din cauza abandonării izvorului
original al înţelepciunii lui Dumnezeu, fiind înlocuit cu idei preluate, ori întregi, ori anumite părţi din ele, din
filosofia păgână, astfel pentru mulţi, hristos nu este un om conceput direct de Dumnezeu, în fecioara Maria,
lucru care, dacă ar fi fost recunoscut aşa cum arată scriptura, orice om sincer ar fi uimit de minunata
înţelepciune şi putere a lui Dumnezeu şi că El Însuşi este sursa mântuirii. Nu era niciun rost ca Dumnezeu să
încarneze prin naştere umană vreunul dintre îngerii Lui, sau chiar pe Sine Însuşi,
această idee nu-şi găseşte existenţa în Biblie, dar în mentalitatea filosofilor, și în religiile păgâne este des
întâlnit. Mai ales că, Dumnezeu dorea mântuirea oamenilor, nu a îngerilor păcătoşi, aşa că nu era nevoie de
un înger să devină om, ci era nevoie de naşterea unui om, direct din Dumnezeu, şi tocmai aşa s-a şi
întâmplat. Domnul Iisus vorbea cu Tatăl în rugăciune, şi Îl declară singurul Dumnezeu adevărat, ceea ce
exclude orice comentariu sau diversiune pentru schimbarea lucrurilor.

Astfel, în Ioan 17:5 Isus „era” deja proslăvit „la” Tatăl, Slava era răsplata care-i fusese făgăduită."

Pe de altă parte, dacă Domnul Iisus Ar fi fost o altfel de fiinţă înainte de naşterea Sa, ori Dumnezeu la fel ca
Tatăl, ori înger, apostolul Pavel ne-ar fi spus că între singurul Dumnezeu şi oameni, tot Dumnezeu este şi
mijlocitor, ori un înger-om. mai ales că, în relatările credincioşilor apostoli ai Domnului Iisus din Noul
Testament, cu privire la arătarea îngerului înaintea lui Moise, şi darea Legii la Sinai, nu menţionează niciunul
că îngerul acela ar fi fost Domnul Iisus înainte de naştere, dar, dacă după moartea apostolilor, la câteva zeci
de ani s-au găsit oameni care să spună asta, cu siguranţă că nu prin Duhul lui Dumnezeu au făcut-o, ci prin
stricarea adevărului, după cum A dat şi Domnul Iisus şi apostolii Săi avertizările clare.

Dragi fraţi, o învăţătură, oricât ar fi de populară şi de majoritară, dacă nu este aprobată de Dumnezeu, nu
mântuieşte, ci duce omul să aibă impresia că are aceeaşi credinţă ca apostolii, şi va simţi consecinţele abia
în ziua judecăţii. No i avem parte de harul lui Dumnezeu să ne corectăm după calea Lui şi să lepădăm orice
inovaţie a oamenilor, ca să putem fi în părtăşie cu Tatăl şi cu Domnul Iisus şi să fim siguri că vom şi primi
promisiunile făcute, continuând în ascultare.

"Şi eu le-am dat slava pe care mi-ai dat-o, pentru ca ei să fie una, tot aşa cum noi suntem una,".
"Prin moartea lui Mesia suntem răscumpărați prin sângele său al legământului cel nou. Păcatele noastre
sunt iertate. Prin credința în legământul lui Dumnezeu față de Avraam și David, ratificat prin moartea lui
Hristos și adus la îndeplinire de către el, trebuie să ne străduim acum să punem stăpânire pe promisiunea
făcută lui Avraam. Speranța noastră este să stăpânim lumea cu Hristos atunci când va interveni coborând
din cer, pentru a-și asuma rolul mesianic ca prim și singur conducător mondial de succes. Până atunci
trebuie să „trăim vieți demne de Dumnezeu care ne cheamă [în] Împărăția și gloria Sa” (1 Tesaloniceni
2:12)."
"Iisus a fost evreu și a fost educat de părinții lui evrei în Scripturile ebraice. Învăţătura sa este evreiască până
în inima ei; într-adevăr, ea este o nouă Veste Bună, dar nu o teologie nouă. El a declarat că a venit ‘nu ca să
strice Legea şi Proorocii, ci ca să le împlinească’ şi a acceptat drept convingere a sa de credinţă textul cel mai
de seamă al monoteismului evreiesc: ‘Ascultă Israele, DOMNUL este Dumnezeul nostru, Domnul singur’
(Marcu 12:29). Proclamaţia lui Isus despre sine însuşi a fost în acord cu profeţiile din Scripturile ebraice. El
este acel ‘Mesia’ al Împărăţiei făgăduite, acel ‘Fiul Omului’ al nădejdii evreilor... Dacă uneori a pus
întrebarea ‘Cine zic oamenii că sunt eu, Fiul Omului?’, totuşi niciodată nu a dat vreun alt răspuns care să
treacă dincolo de afirmarea mesianităţii sale.” Matei şi Luca identifică originea lui Isus cu un act creator al lui
Dumnezeu graţie căruia are loc conceperea lui Mesia în pântecele Mariei."
cum rămâne cu textul din Ioan 8:58 invocat ca dovadă că Isus va fi existat mai înainte de Avraam? La urma
urmei, face Isus o confuzie totală spunând, pe de o parte, că numai Tatăl este „singurul Dumnezeu
adevărat” (Ioa.17:3, 5:44) – şi că, deci, el, Isus, nu este Dumnezeu, ci Fiul lui Dumnezeu (Ioa.10:36) – şi, pe
de altă parte, că el, Isus, este o fiinţă necreată? Îşi defineşte el statutul în categoriile recunoscute de Vechiul
Testament (Ioa.10:36; Psa.82:6, Psa.2:7) doar pentru a înainta apoi o ghicitoare imposibil de rezolvat atunci
când spune că el era în viaţă mai înainte de a se fi născut Avraam? Trebuie să ridicăm chestiunea Trinităţii,
care nu a fost niciodată rezolvată în mod satisfăcător, din pricina unui singur text din Evanghelia lui Ioan?
Oare nu ar fi mai înţelept să citim Ioa.8:58 în lumina declaraţiei ulterioare a lui Isus din Ioa.10:36 şi a restului
Scripturii?"
"În atmosfera pe deplin evreiască care străbate Evanghelia lui Ioan, este cât se poate de firesc să gândim că
Isus vorbea în termenii uzuali ai celor ce fuseseră educaţi în tradiţia rabinică. Într-un context evreiesc, când
cineva afirma „preexistenţa” nu înseamnă că el susţine că ar fi o fiinţă necreată! Aşa ceva implică, însă, că
respectivul are o importanţă absolută în planul divin. Isus este, cu siguranţă, raţiunea centrală a creaţiei.
Numai că activitatea creatoare a Dumnezeului unic şi planul Său de mântuire nu s-au manifestat într-o fiinţă
creată, unică – Fiul – până la naşterea lui Isus. Persoana lui Isus a luat fiinţă atunci când rostirea lui
Dumnezeu a luat forma unei fiinţe umane (Ioa.1:14)12."

"Expresia „eu sunt” din Ioa.8:58 în mod clar că nu înseamnă „eu sunt Dumnezeu”. Nu este, aşa cum
adeseori se pretinde, Numele divin din Exo.3:14, când Iahvé (IHVH) a declarat că: „Eu sunt Cel ce sunt” (gr.:
„ego eimi o ohn” – „eu sunt Cel ce există prin Sine însuşi” – n.trad.). Nicăieri Isus nu a pretins acest titlu.
Traducerea corectă a expresiei ego eimi din Ioa.8:58 este „eu sunt acela”, adică Hristosul făgăduit (compară
aceeaşi expresie în Ioa.4:26 – „eu, cel care vorbesc cu tine, sunt acela [Hristosul, Mesia]”)14. Mai înainte ca
Avraam să se fi născut, Isus era „cunoscut mai dinainte” (compară cu 1Pe.1:20). Aici Isus pretinde în mod
uimitor că el are o importanţă absolută pentru scopul lui Dumnezeu."
Ioan 16:28 „Am venit de la Tatăl și am venit pe lume. Din nou, părăsesc lumea și mă duc la Tatăl. ”Originea
lui Isus de la Dumnezeu este redată explicit în Matei 1:18 (γεννεσισ - genesis=origine, geneză) și 1:20
(γεννιθεν - gennithen „născut" în ea) și cu o claritate completă și în Luca 1:35, unde „Fiul lui Dumnezeu”
este frumos definit. „Să vină în lume” sau „ a fi născut în lume "(Ioan 16:21) este ceea ce experimentează
fiecare ființă umană. Același limbaj este folosit pentru originea lui Isus și, prin urmare, nu există nicio
referire la o viață dinainte în cer, care ar contrazice narațiunile despre naștere ale lui Matei și Luca și restul
Scripturii. El se duce la Tatăl, nu se întoarce la Tatăl."
(Anthony F. Buzzard).
"Irineu se plângea că unii distorsionează programul biblic de înviere. „Unii care sunt considerați printre
ortodocși depășesc planul prealabil pentru înălțarea drepților și ignoră metodele prin care sunt disciplinați
în prealabil pentru încorporare. Astfel, ei distrează opinii eretice. Pentru eretici, neadmițând mântuirea
trupului lor, afirmă că imediat după moartea lor vor trece deasupra cerurilor. [Rețineți că „ereticii” sunt cei
care învață că sufletul merge imediat la cer la moarte. Astăzi, conform ortodoxiei actuale, ereticii sunt cei
care învață că sufletele nu merg imediat la cer sau la iad.
David spune, când propovăduiește despre Iisus: „Mi-ai izbăvit sufletul din şeol (mormânt).” Și la înălțare a
treia zi, el i-a spus Mariei: „Nu mă atinge, căci încă nu m-am înălțat la Tatăl Meu” (Ioan 20:17) ...

„În consecință, întrucât opiniile anumitor persoane ortodoxe provin din discursuri eretice, sunt atât
ignoranți despre dispensele lui Dumnezeu, despre misterul învierii celor drepți, cât și al Împărăției
pământești care este începutul incoruptiei; prin intermediul acestei Împărății, cei care vor fi vrednici sunt
obișnuiți să participe treptat la natura divină.

(Irineu condamnă astfel întreaga tradiție„ ortodoxă ”despre ceea ce se întâmplă la moarte, tradiția, adică,
care în cele din urmă a umflat învățătura biblică , începând cu secolul al treilea.)

Protestul lui Iustin Martirul împotriva a ceea ce a devenit mai târziu ortodoxie și rămâne așa până în zilele
noastre, nu este mai puțin incisiv: „Cei care păstrează părerea greșită spun că nu există înviere a cărnii ... Ca
și în cazul unui jug de boi, dacă unul sau altul este dezlegat de sub jug, niciunul dintre ei nu poate arunca
singur; deci nici sufletul sau trupul nu pot efectua nimic singur, dacă sunt dezgropate din comuniunea lor
[adică. sufletul nu poate avea o existență separată, activă]. Pentru ce este omul, dar animalul rezonabil
compus din trup și suflet? Sufletul este singur omul? Nu; dar sufletul omului. Ar fi corpul numit om? Nu; dar
este numit corpul omului."
"Comentariul lui John Milton, distinsul poet britanic, teolog și viguros anti-trinitar, confirmă ideea noastră:
„Aici [1 Cor. 8: 4, 6] „nu există un alt Dumnezeu decât unul”, exclude nu numai toate celelalte esențe, ci
toate celelalte persoane; căci se spune expres în versetul al șaselea, „că Tatăl este acel singur Dumnezeu”;
prin urmare, nu există altă persoană decât una."
"La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul". Aici nu putea fi vorba de
iisus, pentru că Biblia nu spune "Şi cuvântul era Fiul lui Dumnezeu", ci spune "şi Dumnezeu era Cuvântul. ",
şi, dacă cuvântul era o altă persoană la Dumnezeu şi era Dumnezeu, atunci ar fi doi dumnezei, nu unul. De
ce cuvântul era Dumnezeu? Deoarece cuvântul lui Dumnezeu Îl reprezintă pe însuşi Dumnezeu. Prin tot ce
rosteşte sau plănuieşte Dumnezeu, se manifestă pe Sine. Cuvântul era la Dumnezeu, adică era încă
nedescoperit printre oameni, încă nu s-a împlinit până la naşterea lui Hristos; şi cuvântul era Dumnezeu
Tatăl Însuşi, deoarece tot cuvântul plănuit şi rostit de Dumnezeu, este divin cu putere de creaţie şi
Dumnezeu prin cuvântul Său se manifestă pe Sine, tot aşa cum un om prin cuvintele sale manifestă ceea ce
gândeşte. Cuvântul lui Dumnezeu care este Dumnezeu Însuși a fost întruchipat în omul Iisus, fiul pe care
Dumnezeu l-A conceput și care este centrul planului lui Dumnezeu încă înainte de creație, ca în El,
Dumnezeu să-și împlinească planurile Sale divine în creație și lucrarea Sa minunată a mântuirii.
Dacă cei mai multi, când vine vorba de Duhul Sfant, le arăți lămurit ca este arătat în scriptura ca este Duhul
lui Dumnezeu și nicidecum o alta persoana și mai ales dintr-o trinitate, ei vor veni cu pasaje sa dovedească
faptul ca, dacă Duhul Sfant se întristează, dacă vorbește, dacă a pus supraveghetori peste Adunarea li
Dumnezeu, înseamnă că este o persoana ca Tatăl și ca Domnul Iisus, adică este un spirit invizibil care are
propria lui rațiune și sentimente.
Dar, le puteți pune problema: "dacă Scriptura arata vădit ca doar Tatăl este singurul Dumnezeu, Duhul Sfant
nu poate fi o alta entitate personala, chiar dacă I se atribuuie trăsături personale, este vorba de Duhul lui
Dumnezeu pentru ca prin El, Dumnezeu adică Tatăl își exprima gândul, dorința, planul, sentimentul, etc.

Ei, atunci, dacă vor zice ca nu putem noi sa-L cuprindem cu mintea pe Dumnezeu și trebuie sa acceptam ca
adevar doctrina despre Dumnezeu ca sfântă treime. Puteți sa le spuneți ca, tot ce ni s-a descoperit de la
Dumnezeu în Scriptura, nu este neclar, nuici contradictoriu, nici împotriva logicii.

Mai spuneti-le ca, dacă scriptura se exprima mult mai clar în argumentarea ca doar Tatăl este Dumnezeul
suprem, atunci toate interpretările prin care ei cauta sa justifice ca și Fiul și Duhul Sfant sunt entități egale în
dumnezeire ca și Tatăl, sunt niște erori complicate care îl duc pe om pe calea ratacirii.
Omul Iisus Hristos, domnul nostru exista în planul lui Dumnezeu, înainte de a fi lumea. Înainte de a fi lumea,
El avea slava, o avea planificată, El fiind rațiunea - motivul (logosul) pentru care a făcut Dumnezeu lumea.
Nu e nimic complicat în a înţelege asta. Complicat devine în momentul în care înlocuim adevărul biblic cu
ideea că Isus ar avea o preexistenţă concretă naşterii Sale.
Devine imposibil de complicat să încerci să defineşti un început din veşnicie, adică fără început, când este
clar că Dumnezeu, adică Tatăl (Iahve, Adonai) singur este Dumnezeu, că El a creat toate singur, după cum a
spus prin proorocii Săi. Le-a creat pe toate în şi pentru omul Iisus Hristos, pe care-L avea în plan, în sensul că
Hristosul este "piatra de temelie" a universului, scopul pentru care există acesta (Cristos şi cei ce-L
urmează). Isus nu exista concret înainte de a fi născut pe pământ, la fel cum nu existau concret nici sfinţii
scrişi "de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului" - şi, apropo de Apocalipsa 13:8, traducerile mai vechi
reproduc mai fidel textul original care spune "... în cartea vieţii Mielului cel înjunghiat de la întemeierea
lumii".

Pasajele în care domnul Isus spune despre Sine că a venit în trup. Că a coborât din cer, e perfect explicabil,
dar nu după stilul nou de interpretare care a prins viaţă după moartea apostolilor, cu sensul că Hristos era
cineva spirit şi apoi s-a transferat ca embrion în fecioara Maria; ci trebuie înţeles că duhul lui Dumnezeu a
venit din cer peste fecioara Maria, aducând la îndeplinire planul făcut dinainte de veacuri de către
Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Este ceva obişnuit pentru limbajul ebraic ca ceva trimis prin puterea
lui Dumnezeu prin duhul Său din cer, să fie declarat ca venind din cer, coborând din cer, dar asta nu implică
ideea că acel lucru era într-un loc din cer, ci era în planul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este sursa
oricărui lucru adus de El în existenţă.

Domnul Isus a fost şi este 100% om, nu Dumnezeu combinat cu om, doar aşa are sens să reprezinte un
model pentru oameni. Nu cred îmbârligăturile filosofilor greci de la concilii, de genul "100% om şi 100%
Dumnezeu", este absurd şi anti-biblic. Da, în El locuieşte "plinătatea dumnezeirii, trupeşte", după cum este
scris, dar asta nu înseamnă că este Dumnezeu, preexistent naşterii Sale. Această "plinătate a dumnezeirii" i-
a fost dată de către Dumnezeu, este o reprezentare a puterii absolute pe care a primit-o (afară de puterea
asupra Celui ce i-a dat-o, bineînţeles). El când "S-a dezbrăcat pe Sine şi a luat chip de rob" nu a renunţat la
vreun "confort îngeresc", ci este legat de faptul că nu era timpul pentru exercitarea puterii Sale depline, că
are de încheiat o misiune plină de suferinţă şi umilinţă. Pentru acea încheiere cu succes a misiunii Sale a fost
înălţat "mai presus de orice nume". Şi misiunea Sa are sens pentru oameni ca fiind modelul absolut uman
de oglindire a slavei lui Dumnezeu şi de întipărire a fiinţei lui Dumnezeu, fiind accesibil celor care vor să-L
urmeze după cum el însuşi ne-a învăţat.

Iisus nu este "Dumnezeu" făcut om, nici vreun înger strecurat în pântecele Mariei pentru a se naşte în trup
omenesc.
Este important să știm că linia regală de la Solomon a expirat în Ioiachin (Ier. 22: 28-30). Succesorul regal a
fost „împrumutat” din linia lui Nathan găsită în Luca 3:27.

Shealtiel (Salathiel) se găsește în ambele liste. Jeconiah (Jehoiachin) era considerat părintele legal al lui
Shealtiel (Salathiel).

Astfel linia de sânge a ajuns prin Nathan când linia a expirat în lista de la Solomon.
Ioan folosește întotdeauna prepoziția para (cu) pentru a exprima apropierea unei persoane de alta (1:39;
4:40; 8:38 etc.). Cu toate acestea, în prologul său, el alege pro (cu), sugerând că „cuvântul” nu este menit să
desemneze o persoană alături de Dumnezeu.

Logos este derivat din lego, "a spune, a vorbi", iar rădăcina acestuia, leg, înseamnă "a aduna sau a aranja".
Pentru greci a vorbi însemna a exprima un grup sau un aranjament de idei. Acest sens a evoluat în "a vorbi,
a socoti, a gândi", apoi în "cuvânt" și în cele din urmă în "motiv" şi "rațiune.

Logos este exprimarea lui Dumnezeu, comunicarea lui despre el însuși, la fel cum un cuvânt vorbit este
exprimarea gândurilor interioare și nevăzute ale unui om. Astfel, logosul include ideea de "plan", "scop",
"înțelepciune" și chiar de "putere".

La început era scopul creativ al lui Dumnezeu. Acesta era la (pros) Dumnezeu [la fel cum înțelepciunea era la
Dumnezeu înainte de creație, fiind la dispoziția lui] și era divin [îl exprima pe Dumnezeu, era expresia lui].
Toate lucrurile au venit în existență prin acesta". Această redare potrivește admirabil felului în care Vechiul
Testament folosește termenul "cuvânt": Isaia 55:11 spune: "Tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura mea,
nu se va întoarce la mine fără rod, ci va face ce îmi este plăcut și va împlini lucrul pentru care l-am trimis.

Putem acum să înțelegem de ce Isus este "cuvântul în carne". Isus a fost expresia absolută, ultimă, a lui
Dumnezeu. Planul, înțelepciunea și scopul lui Dumnezeu erau logosul; tot așa când vorbim despre Biblie, o
numim "Cuvântul" din cauză că este expresia (exteriorizarea, exprimarea) lui Dumnezeu despre sine însuși.
Când profeții anunțau o profeție, spuneau că este "cuvântul lui IHVH". Atât din cauză că era în formă de
cuvinte, cât și pentru că era exprimarea lui Dumnezeu despre ceea ce avea în minte cu privire la viitor. Isus a
fost logos în sensul cel mai deplin. El a fost expresia perfectă a lui Dumnezeu și esența planului său. Astfel
este corect să spunem că Isus a fost logos, dar el n-a fost tot logosul."Isus" nu este echivalentul "logosului",
el a fost o parte din el și expresia supremă a logosului. Dacă îl vedem pe Isus, îl vedem pe Tatăl, dar este la
fel de adevărat că dacă studiem Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, expresia (exprimarea) lui Dumnezeu despre
sine însuși în formă scrisă, îl putem vedea pe Tatăl. Mai întunecat, e drept, din cauză că acest Cuvânt scris nu
este expresia clară și absolută a lui Dumnezeu așa cum este Cuvântul Viu, dar este deopotrivă logos.

Baza reală a gândirii și limbajului lui Ioan nu se găsește în filozofia greacă, ci în revelația ebraică. "Cuvântul
lui Dumnezeu" în Vechiul Testament îl exprimă pe Dumnezeu în acțiune, în mod deosebit în creație,
revelație și eliberare.

"duhul sfânt", "Cuvântul" și "Înțelepciunea" sunt toate personificate din cauză că sunt legate intim de modul
în care Dumnezeu se raportează la lume ca și Creator al ei, și Ioan folosește logosul pur și simplu în armonie
cu această înţelegere din scripturile ebraice.

Logosul sau mesajul lui Dumnezeu, așa cum a fost revelat în Isus, include următoarea dare de seamă despre
semnificația și scopul creației:

Venirea omului Isus a fost profețită peste tot în Scripturile ebraice; în cele din urmă, el s-a născut, și prin
propria voință liberă a trăit o viață fără păcat;
Isus a murit pe lemn pentru a marca începutul sfârșitului epocii prezente de păcat și moarte, descoperind că
este doar o chestiune de timp până ce această epocă și omenirea decăzută, așa cum există ea acum, ajung
să se sfârșească;

Isus a fost ridicat din moarte pentru a arăta că moartea (de care n-a scăpat nimeni de la Adam) este
contrară voii lui Dumnezeu și că va fi în cele din urmă abolită prin înviere;

Isus a fost înălțat ca Domn la dreapta lui Dumnezeu de unde își exercită în prezent autoritatea peste
comunitatea sa, adunarea (ekklisia); iar după ce se va întoarce pentru a strânge în unitate adunarea, Isus se
va descoperi la sfârșitul acestei epoci pentru judecată, aducând distrugere asupra lumii necredincioase și
salvare comunității credinței;

Iisus va domni o mie de ani pe acest pământ; apoi îl va distruge pe Satan și tot răul...

Logosul în ce-l privește pe Isus Hristos, a existat în trei faze: mai întâi ca scopul lui Dumnezeu "la început",
apoi ca promisiunile lui Dumnezeu către omenire revelate în scriptură, şi, în cele din urmă, ca omul Isus
Unsul (mesia sau hristosul), fiul lui Dumnezeu, în care Dumnezeu locuieşte în toată plinătatea şi care L-a
manifestat pe Dumnezeu printre oameni, pe pământ.

La început a fost Dumnezeu care a avut plan, scop, înțelepciune și putere (logos), care era, prin chiar natura
și originea lui, divin. Toate lucrurile au fost făcute prin și datorită acestui motiv, plan, scop și putere. Nimic n-
a fost făcut în afara scopului acestuia. Mai târziu acest plan a devenit carne în persoana lui Isus Hristosul și a
locuit printre noi.

"Nu există niciun alt motiv, decât forţa obişnuinţei, datorită căruia să înţelegem „cuvântul” din Ioa.1:1 ca
însemnând o a doua persoană divină, înainte de naşterea lui Isus. Personificarea în mod asemănător a
înţelepciunii din Proverbe 8:22,30 şi Luca 11:49, nu înseamnă că „ea” ar fi o a doua persoană în cer la Tatăl.
Nu există nicio posibilitate de a adapta o „a doua Persoană divină” în Dumnezeu, aşa cum Ioan şi Isus nu
învață. Tatăl rămâne, aşa cum a fost din totdeauna, „singurul care este Dumnezeu” (Ioan 5:44), „singurul
Dumnezeu adevărat” (Ioan 17:3). Dacă citim termenul logos („cuvântul”) din perspectiva Vechiul Testament,
vom înţelege că este activitatea lui Dumnezeu în creaţie, tăria poruncii Sale dătătoare de viaţă prin care
toate lucrurile au venit în fiinţă (Geneza 1:1,3; Psalmi 33:6-12). Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care
iese din gura Lui, prin care îşi duce la îndeplinire planurile (Isaia 55:11). Dacă este să-l folosim după revelaţia
din noul legământ, îl vom înţelege ca şi mesajul creativ mântuitor, adică evanghelia. Acesta este înţelesul
său în tot Noul Testament (Matei 13:19; Galateni 6:6, etc.).

Este acel complex de idei care construiesc împreună semnificaţia „logosului”, „cuvântul”. „Toate lucrurile au
fost făcute prin el (în limba engleză apare „it”, nu „he”, adică este vorba de un „el impersonal” – n.trad.), şi
nimic nu a fost făcut fără el (Ioa.1:3). În Ioa.1:14, cuvântul se materializează într-o fiinţă umană, a cărei
origine divină provine din conceperea sa în mod supranatural. Din acel moment, „la împlinirea vremii”
(Galateni 4:4), singurul Dumnezeu se exprimă pe Sine însuşi printr-o nouă creaţie, o copie fidelă a creaţiei
originare în Adam. Conceperea şi naşterea lui Isus marchează o etapă fărăprecedent a planului lui
Dumnezeu în istorie. În calitate de al doilea Adam, Isus pregăteşte cadrul pentru întregul program al
mântuirii. El deschide calea către nemurire. În el, scopul lui Dumnezeu se revelează ca fiinţă umană, fiul lui
Dumnezeu fiind conceput din duhul Celui Preaînalt într-o fecioară (Luca 1:30-35; Evrei 1:1-3).
„Cuvântul” (logos) este sinonimul din noul legământ pentru Evanghelia Împărăției.
Iisus este predicatorul acelei Evanghelii și, prin urmare, este întruchiparea cuvântului lui Dumnezeu
deoarece Dumnezeu în acest om unic îşi împlineşte planul salvării; domnul Iisus fiind jertfa pentru iertarea
păcatelor, de asemenea după învierea sa, a fost făcut domn şi mesia (hristos) (Fapte 2:36) de către
Dumnezeu şi este cel prin care Dumnezeu ne oferă viaţa veşnică a epocii care vine în împărăţie.

Domnul Iisus este expresia lui Dumnezeu, Tatăl în mod unic, fiind imaginea "eikon" Dumnezeului invizibil
(Coloseni 1:15; Filipeni 2:6), reflectarea slavei Lui şi întipărirea fiinţei Lui (Evrei 1:3). În niciun caz domnul
Iisus nu este Dumnezeul însuşi (ceea ce ar face să existe doi dumnezei). Dar Isus este și a fost pe deplin
omul în care Dumnezeu se oglindeşte şi care exprimă slava, caracterul şi planul lui Dumnezeu, astfel încât
„cine l-a văzut pe Fiul, l-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9).

Iisus reflectă cuvântul și caracterul Tatălui său, fiind omul perfect, fără păcat. Fiul care a făcut întotdeauna
voia Tatălui.

În sfârșit, Toma a ajuns la această înțelegere deplină când l-a salutat pe Isus drept „domnul meu [adică
Mesia] și Dumnezeul meu” (Ioan 20:28), adică vedea atunci ceea ce nu a înțeles mai devreme, că l-a văzut
pe Dumnezeul Cel nevăzut prin fiul pe care l-a văzut.

Tatăl, Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine Însuși (2Corinteni 5:19).

Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu este ceea ce a devenit cuvântul şi înțelepciunea lui Dumnezeu.

"Isus a făcut această afirmație remarcabilă: „ Dacă nu aș fi venit și nu le-aș fi spus, ei nu ar fi vinovați, dar
acum, după ce le-am spus, sunt vinovați. ”Această declarație din partea lui Isus, bazată pe Biblie, care pentru
el și pentru noi este„ Constituția noastră ”, exprimă un principiu de bază și rezonabil al justiției lui
Dumnezeu. O persoană nu poate fi vinovată de încălcarea legilor sau că nu a reușit să creadă adevărul pe
care nu ar fi putut să îl cunoască în mod rezonabil sau posibil.
Simțul clar al celor spuse de Isus este adesea obscurizat prin război nesfârșit de „mântuire prin fapte” sau
„mântuire prin credință”. Soluția simplă la această problemă inutil de complexă este că mântuirea în
Scriptură este prin ascultarea de Isus și agenții săi care transmit mai departe cuvintele sale. Evrei 5: 9 este
un verset sumar excelent pe acest subiect, dar cât de des îl auziți menționat? „Mântuirea se dă celor care se
supun lui Isus”. Isus a spus: „Cei care cred în mine vor fi mântuiți.” El a definit imediat „credința”, afirmând
opusul său ca neascultare: Ioan 3:36 („ascultarea credinței”). Romani 1: 5; 16:26)."

(Anthony F. Buzzard)
Problema cu diferența dintre mântuirea prin fapte sau mântuirea prin credință poate fi rezolvată foarte
simplu.

Evrei 5:9 Şi, fiind făcut desăvârşit, a devenit autorul salvării eterne pentru toţi cei ce ascultă de el;

Aici se vorbește despre Iisus că este Mântuitorul celor care ascultă de el adică trebuie nu doar să crezi că el
a vărsat sângele pentru păcatele tale și că el este fiul lui Dumnezeu lucruri care nu ar avea legătură cu ceea
ce trăiești. Credința în lucrarea de răscumpărare și de mântuire implică și conștientizarea faptului că nu mai
aparțin acestei lumi adică mentalității acestei lumi și poftelor păcătoase și oricărui lucru rău care aparține
lumii acesteia, însă orice om care aude evanghelia știe că de acum încolo îi aparține lui Hristos și prin Hristos
lui Dumnezeu care a plătit prin sângele lui Hristos păcatele noastre.

Matei 7:19, 21, 24, 26 Fiecare pom care nu face rod bun este retezat şi aruncat în foc.

Nu oricine îmi spune: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerului; ci cel ce face voia Tatălui meu care
este în cer.

De aceea pe oricine aude aceste cuvinte ale mele şi le face, îl voi asemăna cu un om înţelept, care şi-a zidit
casa pe stâncă;

Şi oricine aude aceste cuvinte ale mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om prost, care şi-a zidit casa pe
nisip;

Acest pasaj nu prea mai are nevoie de comentarii deoarece Domnul Iisus arată că omul prost și neînțelept a
construit casa pe nisip adică este omul care aude cuvintele Domnului Iisus dar nu le face adică nu le trăiește
și această categorie de oameni doar se înșeală pe ei înșiși cu faptul că au crezut în Domnul Iisus și sunt
mântuiți dar ei nu împlinesc în viața lor cuvintele din învățătura Domnului Iisus adică din predica de pe
munte.

Galateni 6:7-9 Nu vă amăgiţi; Dumnezeu nu se lasă batjocorit; fiindcă orice seamănă un om, aceea va şi
secera.

Pentru că cel ce seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezire; dar cel ce seamănă pentru Duh,
va secera din Duh viaţă veşnică.

Şi să nu obosim în facerea binelui, fiindcă la timpul cuvenit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

Aici apostolul Pavel arată că Dumnezeu nu se lasă batjocorit de oameni adică Dumnezeu nu face ca el să le
acorde de mântuirea veșnică unor oameni care în fiecare zi nu vor să asculte de cuvintele lui și trăiesc
contra învățăturilor fiului său Iisus Hristos și după gândirea și răutatea acestei lumi. El le va da tuturor după
viața pe care o trăiesc și nu după ceea ce au ei impresia sau după ceea ce sunt iei sigur că cred.
Iacov 2:26 Căci după cum trupul despărţit de duh este mort, tot aşa şi credinţa despărţită de fapte este
moartă.

Dacă un corp omenesc nu are și duhul de viață în el atunci este un om mort el nu trăiește și tot așa o
credință despre care se spune că există dar nu este niciodată trăită prin fapte adevărate ale credinței de fapt
credința aceea nu există este doar cu vorba dar este moartă și niciodată o credință moartă nu îl duce la
mântuire pe un om.

De fapt cine îl numește domn al lui pe Domnul Iisus Hristos este adevărat doar dacă Domnul Iisus Hristos
deține controlul prin învățăturile sale asupra inimii omului acesta dar dacă omul îl numește pe Domnul Iisus
Domnul și mântuitorul lui și în fiecare zi nu trăiește după învățăturile lui Iisus Hristos atunci Hristos nu este
Domnul lui decât doar cu vorba.

noi toți suntem mântuiți prin harul lui Dumnezeu adică noi nu am făcut nimic pentru ca Dumnezeu să ne
chemi să credem în fiul său și să intrăm în planul lui Dumnezeu de mântuire adică de moștenire a împărăției
care vine în care vom primi nemurirea și Gloria împreună cu Hristos și acum să primim iertarea păcatelor și
împăcarea cu Dumnezeu prin sângele lui Iisus și știm că acest lucru nu vine de la ceva ce am făcut noi
înainte pentru a dobândi aceste lucruri dar vin datorită harului lui Dumnezeu adică a bunătății lui arătate
către noi care nu merităm pentru că noi trăiam în păcatele noastre și după lucruri și tradiții și învățături
greșite în lume. Dacă am fost chemați de Dumnezeu prin harul lui totuși nu înseamnă că depinde rea de a
beneficia în final la întoarcerea lui Hristos de darul vieții veșnice nu constă în ceea ce trăim în fiecare zi
pentru că atunci această idee îi spune unui om că poate să trăiască după cum îi place lui deoarece nu prin
asta se schimbă lucrurile cu privire la mântuire în viața lui pentru că mântuirea este prin har fără faptele
noastre. din cauza asta sunt mulți oameni care minte sau care fură sau careu și trăiesc viața după gândirea
lumii acesteia și impresia că abia așteaptă să vină Domnul Iisus să le dea viața veșnică și să îi pună în
împărăția sa veșnică.

Unii se duc la preot la biserică și fac lucrări de milostenie sau aprind lumânări pentru lucrurile rele pe care le
fac și plătesc preotului o sumă de bani ca să se roage pentru iertarea lor să mijloace ască preotul înaintea lui
Dumnezeu dar revelația învățăturilor lui Dumnezeu din Sfânta scriptură ne spune că un singur om este
mijlocitor între noi și Dumnezeu.
" Sunt 5366 de manuscrise ale Noului Testament in Greaca fiecare diferand intre ele si continant sute de
variante. In fiecare dintre aceste manuscrise sunt idiome Hebraisme care nu au nici un sens in orice limba in
afara de Ebraica. Cum se explica aceasta daca NT nu a fost scris in original in Ebraica de catre evrei
continand idiome evreiesti nu foarte usor de tradus. "
Matei 10:28 în Apologia Întâi, de Iustin Martirul "Nu va temeți de cei care vă ucid și după aceea nu mai pot
face nimic, ci de Acela să vă temeți care după moarte are putere să arunce atât sufletul cât şi trupul în
gheenă.
"Evangheliștii Matei și Luca identifică originea lui Isus cu un act creator al lui Dumnezeu grație căruia are loc
conceperea lui Mesia în pântecele Mariei. Tocmai acest eveniment miraculos marchează începutul – geneza
sau originea – lui Isus din Nazaret (Matei 1:18-20). Nu se spune absolut nimic despre „calitatea de Fiu din
veşnicie”, care să implice faptul că Isus exista ca Fiu înainte de conceperea lui."
Fiecare avem de ales. Putem refuza să acceptăm acel har și să păcătuim în continuare, ducând la distrugerea
noastră sau putem accepta acel har, să ne pocăim și să trăim așa cum ne-a poruncit Dumnezeu și să fim
acceptați în împărăție.
"Mesajul consecvent al Noului Legământ este că morții sunt acum adormiți, o metaforă care cel mai firesc
(și eufemistic) înseamnă că, deocamdată, sunt inconștienți, în repaus, neștiind de trecerea timpului,
așteptând marele moment pe care este concentrat întregul Nou Legământ, când morții vor fi înviați și
„schimbați”. ca la sclipirea unui ochi, la ultima trompetă ”(1Corinteni 15:52)."
(Anthony F. Buzzard).
" Dacă abordăm chestiunea mesianității lui Isus așa cum El însuşi şi apostolii o fac, nu găsim absolut nimic în
previziunile despre Hristos ale Vechiului Testament care să sugereze că o fiinţă nemuritoare şi eternă trebuia
să devină om şi Rege al lui Israel. Acest Rege trebuia să se nască în Israel, să fie un descendent al lui David, şi
să fie conceput de o fecioară.
4 Compară cu remarca lui E. Kautzsch: „Referinţa din Mica 5:2 este cu privire la ‘vremurile străvechi’…
Deuteronomul 32:7 arată că acesta are înţelesul ‘zilelor din vechime’ (nu ‘zilele veşniciei’, ca şi cum ceea ce
s-a spus ar fi fost despre preexistenţa eternă a lui Mesia). "
"Cuvintele lui Isus care promit celor blânzi că„ vor moșteni pământul ”oferă o amintire salutară despre cât
de departe ne-am îndepărtat inimile de la el. Putem împărtăși perspectivele mesianice ale domnului Iisus
înțelegând că împărăţia pe pământ a lui Mesia și a tuturor sfinților lui nu a început încă. David este mort
(Fapte 2:29,34), la fel și toți sfinții. Aceștia sunt adormiţi în moarte şi așteaptă învierea în viața epocii care
vine (Luca 14:14; 20:35; 1Corinteni 15:23; Daniel 12:2), care va fi domnia mondială manifestată a lui Iisus și
a credincioșilor, pe pământ, reînnoit și purificat.
Fie ca „împărăţia cerurilor” pe pământ să fie proclamată pretutindeni ca inima Noului Legământ (Luca
22:28-36) și obiectivul promisiunii depuse de jurământul lui Dumnezeu către Avraam în Hristos."
Iacov spune: „Ascultați, frații mei: nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci din ochii lumii, pentru a fi bogați în
credință și pentru a moșteni Împărăția pe care El a promis-o celor care Îl iubesc?” (Iacov 2: 5). „Suntem
moștenitori ai lui Dumnezeu și co-moștenitori cu Mesia” (Romani 8:17), „moștenitori conform făgăduinței”
(adică promisiunea Împărăției, Iacov 2:5, mai sus) (Galateni 3:29). Naţiunile pot fi „moștenitoare împreună
cu Israelul ... și împărtășind împreună promisiunea [Împărăției, Iacov 2:5] în Hristos Iisus” (Efeseni 3:6).
astăzi mulțimile ignorante sărbătoresc Paștele.
Dar Paștele a fost în urmă cu trei zile înaintea zilei de Duminică în careA înviat Domnul Iisus.

Mulţi, totuşi zic că azi sărbătoresc învierea Domnului, dar El ne-A spus să vestim moartea Lui mereu, până
vine El.

Bisericile nu se salutau cu Hristos A înviat - Adevărat A înviat; ci creştinii se salutau normal, sau îşi doreau ca
harul şi pacea să le fie înmulţite, sau îşifăceau urarea de sănătate unii altora.

Moartea Lui nu trebuie sărbătorită într-o zi specială din an, ci în fiecare Duminică, atunci când credincioşii
se adună la masa cinei Domnului, când ei rup toţi din aceeaşi pâine şi beau toţi din acelaşi pahar de vin,
arătând că ei sunt un singur trup în Hristos şi faptul că sângele Lui a fost vărsat pentru ei.

Bisericile de azi sunt credincioase oamenilor care au adăugat tradiţii, dar Îl batjocoresc pe Hristos prin
neascultarea lor şi prin sărbătorile lor.

Situaţia stă în felul următor:

Oamenii poporului aleg o zi cum vor ei, să-l sărbătorească, dar sărbătoritul nu ia parte la sărbătoarea
închinată Lui de către ei.
" Întreaga învățătură a naturii omului muritor în Vechiul Testament poate fi rezumată în textul
familiar: „Căci viața [nephesh] a cărnii este în sânge și ți-am dat-o pe altar pentru a face ispășire pentru
sufletele tale [nephesh]; căci sângele este motivul vieții [nephesh] care ispășește ”(Leviticul 17:11).
Observați cu atenție: Nefeşul corpului este în sânge! Acesta este mesajul lui Dumnezeu și înseamnă că este
sângele care dă creaturii „viața sufletului”. Acesta este foarte ebraic (și foarte științific!). Dar, pentru urechile
noastre obişnuite cu o tradiţie de învăţătură provenită din păgânism despre suflet, este destul de penibil să
spună: „sufletul cărnii este în sânge”. Platon nu ar accepta acest verset, pentru că pentru el sufletul nu
aparține fizicului. Cu toate acestea, Martorul consecvent al Bibliei vede că omul însuși este un suflet și,
atunci când este mort fizic, a încetat să mai existe."
a judeca, în învățătura Domnului iisus, când ne spune să nu judecăm, înseamnă să nu arătăm comparat cu
noi că altul este rău, iar noi buni, şi mai înseamnă să nu dăm noi sentinţa de acum ce se va întâmpla cu
cutare om sau cu cutare grup. Însă a arăta realitatea lumii prin lumina Adevărului din biblie, nu este
judecata noastră, ci a Celui care A scris-
Oamenii sunt unici între creațiile fizice ale lui Dumnezeu în puterea lor, ca şi Dumnezeu, de a face decizii, de
a planifica şi crea.
În loc de a ne prevedea cu instincte ca a animalelor Dumnezeu a creat înăuntrul nostru o inteligenţă, o
cunoştinţă de sine, capacitatea de a învăţa, raţiona, comunica şi de a produce.
 "Ceea ce văd ei sunt deșertăciuni, iar prezicerea lor este o minciună. Ei zic: ‘O rostire a DOMNULUI!’, dar nu
DOMNUL i-a trimis. Și totuși, ei speră să li se împlinească cuvântul. Oare nu sunt viziuni deșarte ceea ce
vedeți voi și preziceri mincinoase ceea ce ziceți voi? Voi spuneți: ‘O rostire a DOMNULUI!’, dar Eu nu v-am
vorbit.» De aceea, așa vorbește Stăpânul DOMN: «Pentru că vorbiți deșertăciuni și aveți viziuni mincinoase,
iată că sunt împotriva voastră, zice Stăpânul DOMN.";
"Regele lui Israel i-a adunat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i-a întrebat: — Să merg la război
împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț? Ei au răspuns: — Suie-te! Stăpânul îl va da în mâna regelui.
Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și spunea: „Așa vorbește DOMNUL: «Cu acestea îi
vei străpunge pe aramei până îi vei mistui!»“ Și toți profeții profețeau la fel, zicând: „Suie-te la Ramotul
Ghiladului și învinge! DOMNUL îl va da în mâna regelui.“ ... Micaia a zis: — Ascultă deci Cuvântul
DOMNULUI! L-am văzut pe DOMNUL șezând pe tronul Său și toată oștirea cerurilor am văzut-o stând în
picioare lângă El, la dreapta și la stânga Lui. Și DOMNUL a întrebat: „Cine-l va amăgi pe Ahab ca să se suie la
Ramotul Ghiladului și să piară acolo?“ Unul a răspuns într-un fel, altul a răspuns în alt fel. Apoi a venit un
duh, s-a înfățișat înaintea DOMNULUI și I-a zis: „Eu îl voi amăgi.“ „Cum?“ l-a întrebat DOMNUL. „Voi ieși, a
răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeților lui.“ Și DOMNUL i-a zis: „Îl vei amăgi și vei
reuși! Du-te și fă așa!“ Și acum, iată, DOMNUL a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeți ai
tăi. DOMNUL a rostit nenorocirea împotriva ta.";

"Păziți-vă de profeții falși! Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar, pe dinăuntru, sunt niște lupi răpitori. Nu
oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu
Care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și
n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi
spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce lucrați fărădelegea!»";

"Iisus, răspunzând, le-a zis: — Vedeți să nu vă ducă în rătăcire cineva! Căci vor veni mulți în Numele Meu,
zicând: „Eu sunt Hristosul!“, și îi vor duce în rătăcire pe mulți. Se vor ridica mulți profeți falși și-i vor duce în
rătăcire pe mulți. Căci se vor ridica hristoși falși și profeți falși și vor
Câteva pasaje biblice care ne oferă imaginea corectă despre ce este adunarea lui Dumnezeu în Hristos.

"Acolo unde sunt cel puţin două sau trei persoane adunate pentru numele meu, acolo sunt eu prezent în
mijlocul lor.”";

"Noi lucrăm împreună cu Dumnezeu; iar voi sunteţi „terenul” şi clădirea Lui. Nu ştiţi că noi suntem templul
lui Dumnezeu şi că Spiritul Său locuieşte în noi?";

"În acest mod, prin El, voi sunteţi construiţi împreună ca să deveniţi o clădire în care locuieşte Dumnezeu
prin Spiritul Său.";

"să ştii cum să te comporţi în familia (casa) lui Dumnezeu. Ea este adunarea Dumnezeului cel viu, ea, de
asemenea este stâlp şi temelie adevărului."
Scopurile și personificările pătrunzătoare fac parte din literatura iudaismului. Un Mesia preexistent, non-
uman, nu este Mesia promis în profețiile biblice. Un Mesia care nu este o ființă umană se apropie mult mai
tare de ideea păgână a sufletelor preexistente și a „aionilor” gnostici. Această invazie timpurie a
păgânismului a început, din păcate, să corupă credința adevărată, așa cum au avertizat Petru și Pavel (2
Petru 2; Fapte 20: 29-31).
Cuvântul preexistență încalcă logica. Unul există sau nu există. Nimic nu poate fi adevărat și nu poate fi
adevărat în același timp. Iată comentariul meu despre aceasta:
* ÎNCEPUT, naștere, CERCETARE ȘI PREDESTINARE REFUZĂ DOCTRINA întrupării ȘI PREEXISTENȚEI *

* „Înființat astăzi” și „născut în această zi” respinge preexistența. * Înseamnă că Isus a fost tarat (procreat
de Dumnezeu) în pântecele Mariei.

(Psalmii 2: 7; Fapte 13:33; Isaia 9: 6; Matei 1:18; Luca 2:11; Ioan 3:16; Ioan 1: 14-18; Matei 1:20).

Cuvântul grecesc „gennao” înseamnă a fi uitat; la tată urmaș, a deveni tatăl; a procrea un descendent.
Matei 1: 2-16 ne informează că concepția lui Isus a fost prin Duhul Sfânt, care este spiritul lui YHWH.

Sursa sarcinii este spiritul YHWH. Isus a fost produs, provocat, generat, creat, a luat ființă, născut de
spiritul lui YHWH.

„Căci așa cum Tatăl are viață în sine; la fel i-a dat Fiului să aibă viață în sine ”. Ioan 5:26.

Dacă Isus ar fi existat veșnic cu Tatăl în cer, această afirmație devine o absurditate, deoarece Dumnezeu nu
ar fi putut da viață Fiului Său, deoarece El ar fi avut mereu viață.

Ioan 5:26 este o dovadă că Isus nu a avut o preexistență.

Aceasta ar trebui să fie poziția de pornire a tuturor. Atunci când întâlnim scripturi care sună ca Isus ar
putea să fi existat sau s-a întrupat, trebuie să le studiem în lumina ceea ce Biblia învață despre faptul că Isus
a fost născut, născut și dat viață de Tatăl său. Când facem acest lucru, descoperim că aceste texte se referă
la cunoștințele anterioare și predestinarea lui YHWH a lui Isus.

Ioan 17: 5 și Ioan 8:58 nu sunt un text doveditor pentru Isus care există în cer și se întrupează. Aceste texte
se referă la faptul că Isus a fost în planul lui Dumnezeu și a știut înainte de a fi făcut pământul. Gloria pe
care Iisus a cerut-o este slava pe care Dumnezeu a preabătut-o pentru el înainte de a fi făcut pământul.
Această explicație se potrivește perfect cu Ioan 17:24

"24 Părinte, vreau ca cei pe care mi-ai dat-o să fie și cu mine acolo unde sunt, pentru ca ei să-mi vadă slava,
pe care mi-ai dat-o pentru că m-ai iubit înainte de întemeierea lumii."

Vezi și Apocalipsa 13: 8

 „Oamenii lui Israel, ascultați aceste cuvinte: Isus Nazarenul, un OM care vă este atestat de Dumnezeu cu
minuni și minuni și semne pe care Dumnezeu le-a făcut prin el în mijlocul vostru, așa cum voi înșivă știți -
acest OM, predat de PREDETERMINAT PLANUL ȘI CĂUTAREA LUI DUMNEZEU, l-ați bătut în cruce prin
mâinile oamenilor fără de Dumnezeu și L-ați dat la moarte. "Fapte 2: 22-23

"În trecut, YHWH a vorbit cu strămoșii noștri prin profeți în multe ori și în diverse moduri, DAR ÎN ACESTE
ULTIMELE ZILE, YHWH ne-a vorbit de către Fiul Său, pe care L-A DESPĂRUT moștenitor al tuturor lucrurilor și
prin CARE L-a făcut veacuri [ această epocă prezentă și veacurile care vor veni]. " HEBREWS 1: 1-2

"Dar ACUM a fost descoperit ÎNCEPUT, LA sfârșitul vârstei, pentru a îndepărta păcatul prin jertfa de sine."
* Evrei 9: 26 *

"Dar CÂND CÂND CÂMPUL TIMPULUI, DUMNEZEU I-a ÎNVĂȚAT FIUL, născut dintr-o femeie, născută în
condițiile legii, pentru a răscumpăra pe cei care erau sub lege, astfel încât să putem primi adopția ca fii." *
Galateni 4: 4 *

El a fost ÎNCERCAT ÎNAINTE DE FUNDAȚIA LUMII, DAR A FOST REVĂZUT ÎN ACESTELE ULTIME PENTRU
DUMNEAVOASTRĂ, care ÎNTREȚI-L sunt credincioși în Dumnezeu, cel care l-a ridicat din morți și i-a dat
glorie, astfel încât încrederea și speranța ta să fie in Dumnezeu. * 1 Petru 1: 20 *

"........ Acest har ne-a fost dat în Hristos Isus înainte de începutul timpului, dar ACUM a fost descoperit
DUPĂ apariția Mântuitorului nostru, Hristos Isus, care a distrus moartea și a adus viață și nemurire lumina
prin Evanghelie ". * 2 Timotei 1: 9-10 *

Aceasta înseamnă clar că, în cunoștința anterioară a lui YHWH, harul a fost planificat pentru noi în Hristos,
dar nu a fost revelat până la apariția Mântuitorului nostru acum 2000 de ani.

"ÎNAINTE DE A M-A FORMAT ÎN VântEI. I-am cunoscut și ÎNAINTE DE A FACE CÂȘTIGAȚI FORTE din pântece
I-am SANCTIFICAT, ȘI I-am ORDINAT UN PROFET .." Ieremia 1: 5 *

Credincioșii au fost, ÎN CERINȚĂ de YAHWEH și PREDESTINAȚI de El pentru ființă în Hristos Isus.

 "Pentru cine a FĂCUT, a făcut, de asemenea, PREDESTINAT pentru a fi conform cu imaginea Fiului său,
pentru a putea fi primul născut dintre mulți frați." * Romani 8: 29 *

Aceasta nu înseamnă că credincioșii au existat înainte de creație, ci mai degrabă au existat pur și simplu în
mintea lui Dumnezeu, în cunoștințele sale anterioare și în scopul lui, de la început.

"El a ales SUA (credincioșii) în el ÎNAINTE DE FUNDAMENTUL LUMII." * Efeseni 1: 4 *

"A PĂTURIT ÎNTREGĂTORI UNOR GLORIE."

* Romani 9: 23 *

„Prin urmare, să nu vă fie rușine de mărturia despre Domnul nostru și nici de mine prizonierul său, ci să ne
bucurați de suferința pentru veștile bune - bazându-ne pe puterea lui Dumnezeu care ne-a mântuit și ne-a
chemat
"Mărturia biblică despre Isus înainte de nașterea lui are legătură cu „existența” lui în Planul și în viziunea lui
Dumnezeu. Preexistența în Biblie nu înseamnă ce a însemnat în credințele care au pătruns în biserică mai
târziu după moartea apostolilor, adică existența ca fiinţă divină sau îngerească conștientă înainte de
nașterea sa, moment în care a continuat îmbrăcând corpul omenesc în natura superioară pe pământ,
trecând prin pântecele mamei sale. În Scriptură Isus este produs în pântecele Mariei (Matei 1:16 "iar lui Iacov i
s-a născut Iosif, soțul Mariei, din care S-a născut Isus, Cel Care este numit Cristosul."). În mod ciudat, în secolul al doilea,
Iustin Martir începe să vorbească despre Isus venind prin mama sa, el spune că Hristosul l-a conceput pe
omul Iisus în ea.
O concepție evreiască și biblică despre preexistență este cea mai semnificativă pentru înțelegerea lui Isus
despre sine ca Fiul Omului. Fiul Omului se găsește în cartea lui Daniel. El „preexistă” doar în sensul că
Dumnezeu ne dă o viziune despre el - Ființa umană - în Planul Său pentru viitor. Fiul Omului este o ființă
umană - asta înseamnă cuvintele. Astfel, ceea ce Ioan vrea să înțeleagă este că omul Mesia era în cer înainte
de nașterea sa (în Planul lui Dumnezeu) și a fost văzut în slavă înălţat înaintea lui Dumnezeu în viziunea lui
Daniel despre viitor (Daniel 7; Ioan 6:62). Iisus, la ascensiunea sa, a ajuns la poziția care fusese pregătită
anterior pentru el în Planul lui Dumnezeu. Niciun text nu spune că Isus s-a întors (ypostrefo) la Dumnezeu,
deși această idee a fost importată greșit în unele traduceri moderne pentru a sprijini ideea creată începând
cu mijlocul secolului II. O astfel de greșeală se poate vedea la unii traducători care au scris „mă întorc la
Tatăl” în loc de „mă duc la Tatăl”.

Traducerile Bibliei din vremurile noastre sunt părtinitoare în favoarea ideilor tradiționale, post-biblice
despre cine este Isus."
În adunarea lui Dumnezeu, preoți în casa lui Dumnezeu sunt toţi cei în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu,
nu doar bătrânii, deoarece fiecare mădular al corpului lui hristos, lucrează. Un trup în care unul sau mai
multe mădulare nu are lucrare, este un trup bolnav. Adunarea lui Dumnezeu este Casa lui Dumnezeu,
familia lui Dumnezeu, fiii lui Dumnezeu şi fraţi ai Domnului Iisus.
Bătrânii (presvyteroys) adunării sunt puşi de Duhul lui Dumnezeu ca supraveghetori (episkopoys), şi ei sunt
păstorii (poimenas) Adunării.
Preoția în Adunarea lui Dumnezeu este pentru toţi credincioşii, nu doar pentru un lider sau un grupuleţ de
câţiva delegaţi.

" Una dintre cele mai clare învăţături din Scriptură este că toţi credincioşii sunt aduşi în aceeaşi poziţie, în
acelaşi loc de aprobare înaintea lui Dumnezeu şi că toţi au aceleaşi drepturi în Hristos. Petru, aşadar, poate
să spună tuturor acelora cărora li se adresează: „voi înşivă, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi o casă spirituală,
o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spirituale bine primite înaintea lui Dumnezeu prin Isus Hristos" şi din
nou, „voi sunteţi o seminţie aleasă, preoţie împărătească" (1 Petru 2:5,9). Ioan, în aceeaşi manieră, scrie: „A
Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său şi ne-a făcut o împărăţie, preoţi
pentru Dumnezeul şi Tatăl Său... " (Apocalipsa 1:5,6).

În scrisoarea pentru creştinii evrei, se face referire în repetate rânduri la acelaşi adevăr. Hristos ca Marele
Preot este aşezat la dreapta lui Dumnezeu; perdeaua este ruptă şi _toţi_ suntem îndemnaţi să ne apropiem,
„având îndrăzneală să intrăm în locurile sfinte prin sângele lui Isus... " (Evrei 10:19-22).

Desemnarea sau hirotonisirea unei clase speciale de oameni, prin orice denumire ar fi numiţi, indiferent că
sunt „preoţi", pastori sau „predicatori", pentru a „conduce" închinarea, nu se potriveşte cu drepturile
tuturor credincioşilor şi practic este o negare a preoţiei noastre comune.

Nu este oare o ruşine atât de mare că, având lumina Scripturii, totuşi ne-am complăcut în aceste lucruri
atât de mult timp? Pentru că, dacă toţi suntem preoţi, ce nebunie este să rânduim pe cineva pentru a se
ruga pentru toţi cei adunaţi şi să o facă indiferent de starea sufletului său în acel moment! "
" Preotul Samuel Agoian, reprezentantul Patriarhiei Armene la Ierusalim le-a spus jurnaliștilor că Lumina
Sfântă este aprinsă de la un felinar cu ulei și că, de fapt, minunea nu există. "
cuvântul episcop nu se referă la o slujbă oficială în biserică, sau un grad superior, deoarece în adunarea care
este după Biblie, nu există grade superioare ca în armată sau ca la firme.
Episcopia nu este nici o funcţie ca şi cum cineva ar zice director sau preşedinte de grup, lucrurile acestea le
putem vedea la grupurile lumeşti în care pot fi puşi lideri şi şefi chiar mai tineri decât cei angajaţi, chiar şi la
25 sau 30 de ani.

Însă cuvintele "episkopos" şi "presvyteros" vin din limba greacă şi înseamnă "supraveghetor", respectiv
"bătrân".

Domnul Iisus în Matei cap. 15 vorbește de datina bătrânilor, în greacă "paradosis ton presvyteron"

Presbitismul şi presbiopia sunt două boli oftalmologice care apar la persoane în vârstă, de aceea şi sunt
numite astfel.

Niciodată cuvântul "presvyteros Nu înseamnă preot. Pentru preoți este folosit doar cuvântul, "iereys".

În Evrei 7:11 pentru "preoţia levitică" este "λευιτικης ιερωσυνης" se citește "levitikis ierosynis".

Însă cuvântul "presvyteros" se aplică doar la un bărbat în vârstă, indiferent dacă este credincios sau nu, dar
pentru a păstori adunarea se cere ca bătrânii să fie demni de toată cinstea şi să aibă acele calităţi necesare
pentru a putea conduce adunarea.

Cuvântul episcop "episkopos" din greacă, se referă la a fi supraveghetor, mai precis, la supravegherea care
le-a fost încredinţată bătrânilor care sunt potriviţi cu calităţile necesare.

Preoţi nu pot fi doar bătrânii adunării, ci toată adunarea creştină este o adunare din care toţi sunt preoţi
întrucât prin domnul Iisus au intrare liberă în locul preasfânt. Însă supravegherea, păstorirea şi conducerea
adunării este dată doar acelor bătrâni (bărbaţi în vârstă) care se pot ocupa într-un mod corect de adunările
care le sunt încredinţate.

Nimeni nu are dreptul să pună păstori tineri peste adunări, după cum puteţi vedea personal că prin studiile
"teologice" de la culte, sunt puşi păstori penticostali, baptişti, evanghelici, adventişti, tineri chiar şi între 25
şi 30 de ani, lucru nelegiuit împotriva învăţăturii apostolice.

În medicină putem găsi cuvinte care conţin cuvântl "scopia" care înseamnă supraveghere.

Colonoscopia este verificarea colonului; iar stetoscopul este un aparat cu care se ascultă plămânii.

Episcopia înseamnă "supraveghere peste" se referă la a-i supraveghea pe ceilalţi.

În niciun caz nu se referă la a fi pe o treaptă de şefie şi nici la a fi mai presus în vreun fel faţă de ceilalţi.

Domnul Iisus a spus că cel care vrea să fie în frunte, trebuie să fie înapoia tuturor, cel care vrea să fie mai
mare, trebuie să fie ca cel mai mic şi slujitor tuturor, sau să zicem, să fie cel mai umil..
Nu s-au transliterat corect cuvintele presbyteros și diakonos din greacă în română, care înseamnă bătrân,
respectiv slujitor.
Bătrânii (presbyteroys) sunt păstorii bisericii care au responsabilitatea supravegherii (episkopia) peste
adunare, ei sunt cârmuitorii sau călăuzitorii.

Diakonos înseamnă slujitor şi se referă în special la cei îndeletniciţi cu slujire de ordin material, ajutorări
materiale, nu înseamnă nicidecum vreo învestire printr-o anumită orânduire în vreo funcţie bisericească.

În majoritatea grupărilor numite biserici sau adunări, care declară că au diaconi şi presbiteri, au răstălmăcit
semnificaţia termenilor şi aplicarea lor în colectivitatea grupărilor locale, chiar de exemplu, în cultul
bisericilor penticostale este declarat că presbiterul este o altă persoană decât un păstor, adică în
interpretarea liderilor care au scris mărturisirea credinţei lor, au scris că "un pastor poate avea şi funcţia de
presbiter", prin aceasta, ei au făcut o diferenţiere dintre păstori şi bresbiteri, ceea ce scriptura nu învaţă.

Să revenim la diakonos- slujitor, este vorba de ceea ce face el, nu de adeverirea printr-un ritual de învestire
în vreo funcţie, sau prin atestarea prin legitimaţie înmânată de lideri ai cultului.

Apostolul Pavel, în Faptele apostolilor 20:17 îi chema la el în Milet pe bătrânii adunării din Efes, adică la
plural, bătrânii unei adunări locale, însă nu vedem să fie vreun anumit pastor pe care să-l cheme şi cu care
să vorbească Pavel cu privire la diverse lucruri încredinţate după plecarea lui, deoarece în Scriptură nu există
ideea de un păstor la o adunare sau la mai multe adunări.

Timotei şi Tit nu erau păstori, după cum se speculează la culte în predici şi studii biblice, ci, Pavel fiind în
închisoare, îi delega pe ei pentru anumite lucrări ale misiunii lui, îi împuternicea pentru aşezarea de bătrâni
în fiecare adunare locală, pentru stabilirea unor lucruri care mai rămăseseră de clarificat, pentru mustrarea
unor eretici care începuseră să propage în adunări diverse stricăciuni, pentru trimiterea unor scrisori către
adunări, pentru aducerea veştilor de la Pavel din închisoare, etc. Ei nu puteau fi păstori pentru că ei nu erau
bătrâni - (presbyteroys), căci doar bătrânii păstoreau adunările, nu tinerii.

Dacă grupările religioase de azi au mulţi bătrâni incapabili să-i sfătuiască pe tineri să trăiască în evlavie, în
înţelepciune, în puterea Duhului, este vina omului fărădelegii aşezat pe scaunul de domnie în fiecare cult şi
în fiecare grupare locală a cultului, mulţi bătrâni sunt analfabeţi biblic, sunt repetenţi spiritual, fără evlavie,
dedaţi la tot felul de rele, în loc să le fie exemple de credincioşie tinerilor, tinerii, de asemenea, au introdus
teatru în biserici, concerte ca în lume, spectacole, diverse acţiuni caritabile fotografiate şi promovate -
trâmbiţate prin internet,jocuri şi distracţie aşa-zis pocăiască.Omul fărădelegii s-a aşezat în templul lui
Dumnezeu, dându-se drept dumnezeu.
Presvyteron=
πρεσβυτέρων, -ου, τό, (πρεσβύτερος), consiliul bătrânilor; dar şi conducătorii sau păstorii unei adunări de
credincioşi. Leviticul 22:66;

Matei 15:1-2;

Faptele apostolilor 22:5;

1Timotei 4:14..

Presvyteros şi pluralul presvyteroys=

πρεσβύτερος, -α, ον, (comparativul lui

πρεσβυς. original πρέσγυς, „cel care merge în faţă"), (adjectiv), mai bătrân, mai în vârstă.

Leviticul 15:25;

Ioan 8:9;

Faptele apostolilor 2:17;

Ca substantiv pentru conducătorii ^

înţelepţi ai naţiunii Israel; dar şi pentru conducătorii adunării creştine. Matei 16:21;

Luca 7:3;

Faptele apostolilor 11:30,; 20:17;

1Timotei 5:17;

Tit 1:5.
"Anunțul lui Iisus că împărăţia este "aproape" şi la îndemână, a însemnat, așa cum toţi au înţeles în aceleași
cuvinte folosite de profeți, vorbind despre Ziua Domnului, ca oamenii să se pregătească pentru sosirea ei cu
cea mai mare urgență. La urma urmei, oricare dintre noi ar putea muri înainte de venirea Împărăţiei.
După moarte, următoarea secundă de viaţă pentru noi va fi de la înviere unde vom fi confruntaţi cu
începutul epocii Împărăţiei divine. Când suntem morţi nu ştim absolut nimic, inclusiv trecerea timpului
(Eclesiastul 9:5,10), nu ne mai aducem aminte de Dumnezeu (Psalmi 6:5; 1Tesaloniceni 4:13-16), Ne vom
trezi din somnul morții în momentul învierii viitoare (Daniel 12: 2; 1 Corinteni 15:23,51-52)."
„Există o problemă care stă la baza creștinismului, așa cum a fost înțeles în general. Aceasta are legătură cu
Mesianitatea lui Isus. Oamenii au fost învățați de multă vreme că Isus a respins așteptarea „evreilor” că
Mesia va răsturna puterea politică a guvernului uman actual și va înființa o împărăţie reală; că Isus se
aștepta ca împărăția să fie stabilită numai în inimile oamenilor și nu venind din cer pe pământ ca un
adevărat guvern regal sub stăpânirea lui Dumnezeu şi condus de omul Iisus, trimisul Său. Toate acestea sunt
un semi-adevăr periculos înșelător. Este adevărat că la prima venire a lui Isus nu a încercat deloc să
răstoarne sistemul politic existent (Ioan 6:15). El a venit să proclame Împărăția (Luca 4:43) și să moară ca
jertfă de ispăşire a păcatelor noastre (1Corinteni 15:3). Totuși, acest lucru nu modifică faptul că a intenționat
pe deplin ca la întoarcerea sa din cer să preia rolul politic al lui Mesia în sensul Vechiului Testament și
„evreiesc” (Marcu 14:62). Nici o clipă Isus nu a negat funcția sa de rege al Israelului și conducător al lumii. A
fi pretinsă credinţa în Iisus ca mesia (unsul) și totuși a fi considerat prin doctrine, că respinge dreptul de a
sta pe tronul lui David în Ierusalim și de a guverna pământul, potrivit cu promisiunile profetice, rezultatul
este respingerea mărturiilor Bibliei despre Mesia,.”
"Problema pentru trinitarieni este că aceștia trebuie să caute sprijinul lor principal de la Ioan, cu riscul de a-i
contrazice pe Matei și Luca. Există un alt mod, însă, de a citi Evanghelia după Ioan - un mod care îl
armonizează cu colegii săi evanghelişti. Că Matei și Ioan au fost de acord cu privire la cine este Isus; puternic
indicat de un fapt simplu: Matei 16:16, 18 îl înregistrează pe Isus ca făcând convingerea că el este Mesia
baza credinței creștine. Ioan 20:31 anunță obiectul lui Ioan în scris <Evanghelia sa. Pentru a demonstra exact
același adevăr, și anume că Isus este Hristosul, (adică unsul), fiul lui Dumnezeu."
Acest cer „evanghelic” este departe de pământul restaurat prevăzut de profeți și anticipat de domnul Iisus.
Iisus nu a vorbit niciodată despre recompense care trebuie luate în posesiune într-un loc din cer, cu atât mai
puțin despre suflete nemuritoare care pot trăi fără corp. El a promis că „înepoca viitoare, când Fiul Omului
va sta pe tronul său de glorie, și voi vă veți așeza pe tronuri pentru a guverna cele 12 triburi ale lui Israel”
(Matei 19:28) și a extins cu grație această funcție administrativă la toţi credincioșii asupra
planetei(Apocalipsa 2:26; 3:21; 5:10; 20: 1-6)."
"Ideile populare din majoritatea bisericilor despre destinul creștin sunt în coliziune cu Biblia. Scriptural
vorbind, creștinii nu merg la cer. Cerul este locul unde moștenirea lor este acum depusă şi păstrată până la
întoarcerea lui Hristos. Iisus se întoarce la noi pentru a da „răsplata moștenirii” (Coloseni 3:24), care este
posesia pământului reînnoit și purificat sub conducerea guvernului mesianic. „Cerul trebuie să îl păstreze pe
Mesia”, spune Petru, „până când va veni vremea restaurării tuturor lucrurilor despre care Dumnezeu a
vorbit prin profeții Săi cu mult timp în urmă” (Fapte 3:21)."
1. Există un singur Dumnezeu, Tatăl cel veșnic, omniprezent, atotputernic, făcătorul cerului și al pământului
și un mijlocitor între Dumnezeu și om, Omul Iisus Hristos.

Art. 2. Tatăl este Dumnezeul invizibil pe care niciun ochi nu L-a văzut sau nu-L poate vedea, toate celelalte
ființe sunt uneori vizibile.

Art. 3. Tatăl are viață în Sine Însuși și i-a dat și Fiului să aibă viață în sine Însuși.

Art. 4. Tatăl este atotștiutor și are toată știința ca origine în sânul Său și comunică cunoașterea lucrurilor
viitoare lui Iisus Hristos și nimeni din cer sau de pe pământ sau de sub pământ este demn să primească
cunoașterea lucrurilor viitoare imediat de la Tatăl, cu excepția Mielului. Și, prin urmare, mărturia lui Iisus
este Duhul Profeției și Iisus este Cuvântul sau Profetul lui Dumnezeu.

Art. 5. Tatăl este nemișcat și niciun loc nu este capabil să se golească sau să se umple de El, altfel decât este
prin necesitatea eternă a naturii: toate celelalte ființe sunt mutabile din loc în loc.

Art. 6. Toată închinarea (fie de laudă în rugăciune, fie de mulțumire), care S-a cuvenit Tatălui înainte de
venirea lui Hristos, încă se cuvine să i-o oferim Lui. Hristos nu a venit să diminueze slava (închinarea) adusă
Tatălui Său.

Art. 7. Rugăciunile sunt cele mai primite atunci când sunt direcționate către Tatăl în numele Fiului.

Art. 8. Se cuvine să răspundem cu mulțumire doar Tatălui pentru că ne-a creat și ne-a oferit mâncare și
îmbrăcăminte și alte binecuvântări ale acestei vieți, și pentru orice am vrea să-i mulțumim Lui sau să-i
cerem, Îi cerem imediat în numele lui Hristos.

Art. 9. Nu trebuie să ne rugăm lui Hristos să mijlocească pentru noi. Dacă îl rugăm pe Tatăl să se apropie, va
interveni.

Art. 10. Pentru mântuire nu este nevoie să direcționăm rugăciunile noastre către altcineva decât către Tatăl
în numele Fiului.

Art. 11. A da numele lui Dumnezeu îngerilor sau regilor nu este împotriva primei porunci. Pentru a da
închinarea cuvenită Dumnezeului evreilor către îngeri sau regi este împotriva acestei porunci. Sensul
poruncii este: Tu nu te vei închina altor zei decât Mie.
Art. 12. Pentru noi nu există decât un singur Dumnezeu, Tatăl de la Care sunt toate lucrurile și noi din El și
un singur Domn Iisus Hristos prin Care sunt toate lucrurile și noi prin El. Adică trebuie să ne închinăm Tatălui
singur ca Dumnezeu Atotputernic și doar Lui Iisus ca Domn, ca Mesia, ca Marele Rege, Mielul lui Dumnezeu,
care a fost ucis și ne-a răscumpărat cu sângele Lui și ne-a făcut regi și preoți.
Redefinirea unor termeni biblici cheie despre domnul Iisus prin adevărul biblic.

Domnul Iisus a fost trimis de la Dumnezeu. Expresia „a fi trimis de la Dumnezeu” înseamnă a fi însărcinat să
îndeplinească o lucrare specială pentru Dumnezeu, fiind trimis de El.

Domnul Iisus a ieşit şi a venit în lume. Expresia „a ieși sau a veni în lume” înseamnă a apărea în fața
oamenilor cu o misiune. Nu are nicio legătură cu existența înainte de nașterea cuiva. Evanghelia după Ioan
este citită în mod obișnuit, cu presupunerea că Isus a fost literal trimis dintr-o existență de natură divină
dinainte de lume în sfera umană, dar acelaşi sens îl atribuie domnul Iisus şi pentru ucenicii săi când spune
"eu i-am trimis pe ei în lume aşa cum Tu m-ai trimis pe mine în lume".

Domnul Iisus, fiul omului a coborât din cer. Expresia „a coborî din cer” nu trebuie să implice o existență
anterioară în cer în sens literal. În limbajul Noului Testament „fiecare dar bun se coboară de sus” (Iacov
1:17; 3:15), nu că fiecare dar coboară literal de undeva de sus prin cer.

Orașul sfânt va coborî din cer (Apocalipsa 21: 2). Dar asta nu dovedește că plutește literalmente în jos din
cer.

Acest limbaj „descendent” reflectă caracteristica binecunoscută a gândirii ebraice potrivit căreia multe
dintre persoanele sau obiectele proeminente din planul lui Dumnezeu au „existat” în cer înainte de a fi
văzute pe pământ, adică erau prezente în planul stabilit al lui Dumnezeu.

În Ioan 6:51, domnul Isus spune despre carnea lui că este pâinea vie care a coborât din cer pentru a da viață
lumii. Despre conceperea sa miraculoasă este scris că duhul cel sfânt al lui Dumnezeu a coborât peste
fecioara Maria și l-a conceput pe fiul lui Dumnezeu.

Peste tot în Evanghelia lui Ioan este scris că fiul omului a venit din cer, dar asta nu înseamnă că domnul Iisus
a fost în cer înainte şi a coborât literal, ci este pentru naşterea lui de sus, supranaturală prin duhul sfânt.

Ioan Botezătorul spune despre Isus „el a fost înaintea mea” (Ioan 1:15). Mulți cititori În mod firesc, Tind în
aceste cuvinte o confirmare a credinței lor că Fiul era viu ca Dumnezeu Fiul sau ca înger prim-creat în cer
înainte de nașterea sa. Cu toate acestea, Morris, un învăţat biblic trinitarian arată că sintagma ambiguă
„înaintea mea” se poate referi la superioritatea rangului, la prioritate în timp. Versetul poate fi tradus: „Un
urmaș al meu a avut prioritate asupra mea, pentru că el (întotdeauna) a fost înaintea mea, ca superior al
meu.”
Romani 14: 5 arată că respectarea unei zile deasupra alteia este o chestiune de conștiință, iar Coloseni 2:16
arată că păzirea Sabatului este greșită deoarece toate sabatele împreună cu sărbătorile şi lunile noi erau o
umbră în comparaţie cu lucrurile mai bune venite prin Hristos.

În justificarea comportamentului ucenicilor săi în sabat, Isus face apel la exemplul preoților care în Vechiul
Testament erau scutiți de legea Sabatului. Rețineți că au călcat Sabatul înseamnă că au lucrat în el când în
Lege era scris să nu faci nicio lucrare - dar au fost nevinovați. Nu este aceasta o prevestire a adunării care
calcă Sabatul și totuşi este nevinovată? Sabatul adunării este altceva: încetarea din lucrările omului cel vechi
în fiecare zi a săptămânii.

Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea, dar nu spune că El apoi a poruncit ca fiecare Sabat din acel moment
să fie păstrat. Sabatul a fost semnul legământului pentru Israel și un tip de odihnă milenară în care vom intra
mai târziu, precum și un tip de încetare din propriile noastre lucrări păcătoase acum, în fiecare zi a
săptămânii (Evrei 4).

„Pavel nu le-a cerut convertiților săi să ţină sâmbăta ca Sabat, nici sărbătorile calendarului ebraic și nici
lunile noi. Un accent major al învățăturii lui Pavel a fost că zidul despărțitor care îi despărțise pe evrei de
celelalte naţiuni a fost desființat în Hristos (Efeseni 2:15).

Legile alimentare oferite lui Israel în Leviticul 11 nu mai sunt valabile (Romani 14:14, 20, unde Pavel
folosește cuvântul "curat" opus celui găsit în Leviticul 11: "necurat").

Ca evreu și creștin Pavel era convins că „toate lucrurile sunt curate”; „Nimic nu este necurat de la sine,
decât dacă cineva crede că este așa, chiar şi aşa, alimentul nu este necurat pentru toţi, ci doar pentru cel
care crede aşa din cauza prejudecăţilor personale.

Duminica nu este o nouă zi de sabat, dar este cu totul potrivit ca creștinii să se întâlnească în acea zi pentru
a sărbători învierea.

Anumite adunări au ţinut cina domnului Duminica, însă în primii ani, au luat cina în fiecare zi. Fapte 20: 7
vorbește despre o astfel de întâlnire a credincioșilor în seara primei zile a săptămânii ca să frângă pâinea.

Pentru a evita strângerea de ajutoare când Pavel a vizitat membrii adunării, li s-a cerut să pună bani în
fiecare duminică (1Corinteni 16:2).

Evreii din sinagogă s-au întâlnit în Sabat și Pavel a participat la astfel de adunări în scopul evanghelizării
conaţionalilor săi, evreii. Întâlnirile sinagogilor nu erau adunări creștine, desigur. Sinagoga, în ansamblu, nu
l-a acceptat pe Isus ca Mesia.”
Domnul Iisus a lăsat mărturia că trebuie să îl recunoaștem ca singurul Dumnezeu adevărat pe Tatăl său
ceresc și pe el adică pe Iisus ca fiind cel uns pe care Dumnezeu la trimis.
Eu vreau să ascult de Iisus nu de învățătorii greci care au dat o nouă imagine teologiei, prin infiltrarea unor
idei metafizice venite din filosofia lui Platon în biserică și nici de vreun învăţat, fie păstor sau episcop sau
preot care se proclamă împuternicit de Dumnezeu prin duhul sfânt.

Apostolii Domnului Iisus a urmat adevărul pentru că toți au mărturisit același lucru că tatăl este singurul
Dumnezeu.

Dar începând cu jumătatea secolului al doilea sau întâmplat ceea ce ne au avertizat apostolii că vor apărea
lupii îngrozitori care vor intra și vor introduce în biserică erezii ale pierzării și îi vor atrage pe mulți de partea
lor prin cuvântări bine-făcute.
„Evanghelia Împărăției este definită drept „cuvântul” sau mesajul lui Dumnezeu și este, de asemenea,
descrisă drept „sămânța”.
Atunci când acea sămânţă, mesajul Împărăției lui Dumnezeu este plantat în inimile ascultătorilor primitori și
acționează, germenul vieții pentru totdeauna este plasat în credincios. Ochii Lui sunt deschiși prin
programul divin conținut în învățătura lui Iisus. El devine conștient de destinul său de candidat pentru viața
în viitoarea Împărăţie. Duhul lui Dumnezeu și al lui Iisus este transmis prin acel mesaj, adică sămânţa. Este
duhul, adică mintea și caracterul lui Dumnezeu și transmite o contribuție a nemuririi pe care creștinul o va
câștiga pe deplin în înviere când domnul Iisus se va întoarce.

Noul legământ ne învață că credința în Isus și în evanghelia Împărăției trebuie menținută până la sfârșit.

În Biblie nu există ideea de "mântuit odată, mântuit pentru totdeauna".

Mântuirea este un proces care începe acum și continuă până la sfârșit.

„Mântuirea”, a spus Pavel, „este acum mai aproape de noi decât atunci când am crezut” (Romani 13:11).

El i-a avertizat pe creștinii convertiți că, dacă nu rămân în credință, vor fi „tăiați” (Romani 11:22).

„Unii cred pentru un timp”, a avertizat Isus (Luca 8:13), dar numai cei care persistă până la sfârșit vor fi
mântuiți (Matei 24:13.”
" Domnul Iisus a comparat în parabola despre semănător, învățătura lui, Evanghelia salvatoare semănată în
inima omului, cu o sămânță semănată în pământ. Sămânța este numită Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu
sau Cuvântul despre Împărăție, prescurtat şi sub forma "Cuvântul" (Matei 13:19; Luca 8:11; Marcu 4:14).
Acea sămânță, adică Mesajul el ne poruncește să îl înțelegem, să îl credem și să îl îmbrățișăm prin
rezultatele vizibile prin trăire. Trebuie ca Evanghelia să fie acceptată de mințile noastre și să devină
principalul motiv al vieții noastre. Potrivit lui Iisus, pocăința înseamnă a renunța la propria noastră filosofie
despre viaţă și să deveni devotaţi Evangheliei Împărăției: Prin îndepărtarea de la propriile noastre agende,
trebuie să-i îmbrățișăm agenda - ceea ce el a numit în mod constant Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. "
schimbarea radicală a gândirii s-a produs aproape imediat ce documentele Noului Legământ care
înregistrează credința apostolică au fost finalizate. Motivul schimbării care a determinat în timp util
„doctrina foarte diferită” a fost atribuit pe bună dreptate de către savanți la introducerea ideilor elenice
(adică grecești) despre natura sufletului care sunt împotriva viziunilor ebraice, biblice. . Este esențial ca
cercetătorul contemporan să realizeze că a moștenit, probabil fără îndoială, punctul de vedere elenic non-
biblic despre suflet şi starea morţii. Dacă dorește să-și bazeze credința pe Hristos și pe apostoli, acest punct
de vedere elenic trebuie să fie înlăturat. Într-adevăr, există pagini solemne în paginile Noului Testament
împotriva introducerii de idei doctrinare care ar face ca închinarea să fie zadarnică, chiar dacă Hristos și
Dumnezeu rămân obiectul acestei închinări:
„Degeaba Mi se închină, învățând doctrine din poruncile oamenilor” (Matei 15:9); „Voi faceţi Cuvântul lui
Dumnezeu să nu aibă vreun efect prin tradiția voastră” (Matei 15:6). „Mulți” cei care în ziua întoarcerii lui
Hristos vor protesta că predicau în numele lui Hristos, vor descoperi că lucrarea lor nu a fost niciodată
recunoscută de Hristos! „Mulți îmi vor spune în acea zi:„ Doamne, Doamne, nu am profețit în numele tău?
Şi nu în numele tău am alungat demoni? și nu în numele tău am făcut multe lucrări puternice? ”Și atunci le
voi mărturisi:„ Nu v--am cunoscut niciodată: îndepărtaţi-vă de mine, voi, care lucraţi nelegiuirea ”(Matei
7:22,23). Ne întrebăm dacă aceste avertismente incomode sunt luate în serios.

(Anthony F. Buzzard - Ce se întâmplă când murim=.

Iisus este domn deoarece este scris că Dumnezeu l-a făcut și domn și mesia (hristos), adică uns al său. Iisus
nu este Domnul diin VT, ci Tatăl care este singurul Dumnezeu este IHVH Domnul din Scripturile ebraice.

Domnul Iisus a fost promis de Dumnezeu că va fi fiul său și Dumnezeu îi va fi tată, că îl va face întâiul său
născut, cel mai mare dintre împăraţii pământului, că îi va da împărăţia peste casa lui Iacov şi va împărăţi pe
tronul lui David, strămoşul său.

Scriptura spune că Iisus este fiul lui David, fiul lui Avraam, nu Dumnezeul lui Avraam şi al lui David.

Scriptura spune că omul Iisus este singurul mijlocitor între Dumnezeu şi noi.

Scriptura spune că datorită coborârii duhului Celui preaînalt peste fecioara Maria, Iisus, copilul care a fost
conceput în ea, este sfânt, fiul lui Dumnezeu. Scriptura nu spune că Iisus a fost născut mai înainte de toţi
vecii, nici nu spune că este Dumnezeu născut din Dumnezeu.. Scriptura spune că Tatăl domnului nostru Iisus
este singurul Dumnezeu, de care domnul Iisus a depins întru totul şi fără care nu putea face nimic, care l-a
înviat a treia zi pe domnul Iisus şi care i-a dat toată autoritatea în cer şi pe pământ.

Scriptura spune că domnul Iisus se va întoarce din cer pentru a aşeza pe pământ împărăţia lui Dumnezeu
adică împărăţia cerurilor când îi va învia pe credincioşi şi le va da nemurirea şi stăpânirea împreună cu el
pentru o mie de ani, timp în care vor regenera pământul ca un paradis şi vor curăţa treptat tot răul de pe
pământ, făcând ceruri noi şi un pământ nou.
domnul Iisus a spus "Toată autoritatea mi s-a dat în cer şi pe pământ!", nu zice "i s-a dat naturii mele
umane". Dde ce unii au creat o diversiune să presupună că unele lucruri le spunea domnul Iisus din calitate
de om, iar altele din calitate de Dumnezeu? nicăieri domnul Iisus nu a spus că mai are şi o natură divină pe
lângă natura umană, ci el, mereu a spus că Tatăl locuieşte în el, el nu era Tatăl, ci se ruga Tatălui, şi spune că
Tatăl face toate lucrurile prin el. Ar fi absurd ca în natura umană a lui Iisus să locuiască natura divină a
Tatălui, dacă Iisus ar avea şi o natură divină. Tot ce ar face, ar face doar prin natura sa divină, nu prin natura
divină a Tatălui.

Ca oamenii să susţină idei false, nu le pot susţine cu scriptura, ci ei recurg la nişte diversiuni, la modificarea
unor lucruri clare din Biblie, transformându-le în neclarităţi sau în explicaţii doar pe jumătate.

Domnul Isus a fost şi este un om 100% în care Tatăl, singurul Dumnezeu locuieşte într-o măsură deplină,
având în vedere mai ales că domnul Iisus trebuia să fie omul fără păcat pentru a face o ispăşire perfectă a
păcatelor noastre, doar aşa are sens să reprezinte un model pentru oameni, el nu este o fiinţă de natură
divină plus natură umană.
Unfortunately, the institutional churches, as well as those who have kept their systems of doctrine, have
created their own rules of security against other people who have different opinions, and even against
people who confess the truth as written in the Bible, so that Whenever a messenger of the truth enters into
a Baptist, Pentecostal, Adventist, onenes, Orthodox, catholic, JW, etc. church, and try to proclaims one of
the teachings of truth to be restored in the churches, they are quickly removed and declared to the
members of these confessions, as heretical. , rebels, false teachers.
Only when Jesus returns will he destroy these false belief systems and only one faith will stand.

Until then, we can limit ourselves only to discussions with members of these denominations, and to the
proclamation of the truth through internet podcasts, through TV, through newspapers, the distribution of
tracts, etc.

Din păcate, bisericile instituționale, precum și cei care și-au păstrat sistemele de doctrină, și-au creat
propriile reguli de securitate împotriva altor persoane care au opinii diferite și chiar împotriva oamenilor
care mărturisesc adevărul așa cum este scris în Biblie, astfel încât oricând un mesager al adevărului intră
într-o biserică baptistă, penticostală, adventistă, onenă, ortodoxă, catolică, JW etc., și încearcă să proclame
una dintre învățăturile adevărului pentru a fi restaurată în biserici, acestea sunt îndepărtate rapid și
declarate ca membrii acestor confesiuni, ca eretici. , rebeli, falși profesori.

Numai când Isus se va întoarce va distruge aceste false sisteme de credințe și o singură credință va sta.

Până atunci, ne putem limita doar la discuțiile cu membrii acestor denumiri și la proclamarea adevărului
prin podcast-uri pe internet, prin TV, prin ziare, distribuirea de tracturi etc.
"Profesorul Loofs a descris în continuare cu strălucire procesul corupției timpurii a creștinismului biblic.
Aceasta este forma coruptă moștenită de biserici: „Apologii [„ părinții bisericii ”precum Iustin Martyrul,
mijlocul secolului al II-lea] au pus bazele perversiunii / corupției ale creștinismului într-o învățătură revelată
[filozofică]. Mai precis, hristologia lor a afectat dezastruos dezvoltarea ulterioară. Prin acordarea transferului
conceptului de Fiu al lui Dumnezeu pe Hristosul preexistent, acestea au fost cauza problemei hristologice
din secolul al patrulea. Ei au provocat o schimbare în punctul de plecare al gândirii hristologice - departe de
Hristosul istoric și spre problema preexistenței. Astfel, au îndepărtat atenția de la viața istorică a lui Isus,
punând-o în umbră și promovând în schimb Întruparea. Nu trebuie să uităm că această „problemă” a dus la
confuzie finală și chiar moartea sufletelor nobile care au refuzat să accepte filozofia în locul lui Isus (cp.
uciderea lui Servetus de către Calvin pe tema unitarismului)."

(Anthony Buzzard).
Nefeș, din evreiește înseamnă suflet sau fiinţă vie.

"Nephesh este termenul obișnuit pentru natura totală a unui om, pentru ceea ce este și nu pentru ceea ce
are. Textul clasic din Geneza 2:7 exprimă clar acest adevăr atunci când numește omul în totalitatea sa un
„suflet viu”. Nefeș este aproape întotdeauna legat de o formă. Nu are existență în afară de corp. Prin
urmare, cea mai bună traducere în multe cazuri este „persoana” cuprinsă în realitatea corporală.".

"Cuvântul ebraic „nefeș” este tradus ca suflet sau ființă.

Cu toate acestea, ceea ce este ascuns ochilor noștri, din cauza multor traducători biblici este că cuvântul
nephesh a apărut deja în relatarea Genezei despre creație de patru ori înainte de a ajunge la Adam.

În Geneza 1 toate animalele conștiente sunt, de asemenea, descrise drept „nefeş”, la plural „nefşot” adică
„suflete” în câteva traduceri, indiferent dacă sunt animale de mare sau terestre. Totuși, versiunile noastre în
limba română traduc același cuvânt ca și „fiinţe vii”, „vieţuitoare” sau „creaturi (Geneza 1:20-- 21,24).

Substantivul nephesh provine din verbul ebraic naphash care înseamnă „a respira”. Prin urmare, un
nephesh sau „suflet” este orice creatură care respiră. Acesta este motivul pentru care cuvântul este aplicat
animalelor din mare și de pe pământ de patru ori înainte ca Geneza să se refere la om.

Omul este astfel definit împreună cu animalele ca fiind un nephesh, adică un suflet, o ființă vie sau o
creatură care are viață conștientă în sine. Atunci, mintea ebraică arată că omul nu are suflet, ci că omul este
un suflet, adică o ființă vie, care respiră.

Uitați-vă la aceste câteva versete: „Și orice carne care s-a mișcat pe pământ a pierit, păsările, vitele și fiarele
și orice lucru plin de roi care se aglomerează pe pământ și întreaga omenire; din tot ce se afla pe uscat, au
murit toate în nările cărora era suflare de duh de viață ”(Geneza 7: 21-22). Aici atât respirația, cât și spiritul
(neshamah și ruah) apar împreună și sunt aplicate ca descrieri egale atât ale omului, cât și ale animalelor. Vă
place sau nu, animalele au același „suflu al duhului de viață” pe care voi și cu mine îl avem.".

Biblia arată că Dumnezeu, în corpul fără viaţă pe care îl făcuse, a suflat viaţă în nările lui şi astfel omul a
devenit un suflet viu, adică omul este un corp însufleţit de suflarea de viaţă din Dumnezeu, nu a primit în
corp o persoană numită suflet sau duh. La moartea omului, Dumnezeu îşi retrage viaţa din omul acela sau
din animal şi devine un corp fără viaţă. Viaţa nu trăieşte fără trup, la fel cum nici trupul fără suflarea de
viaţă. Suflarea de duh de viaţă a omului, fără corp, nu are conştienţă de sine, nu are idei, voinţă, sentimente,
şi este păstrat înapoi în mâna lui Dumnezeu care l-a dat.

Sufletul nu are sistemul nervos, nici ochi, nici stomac, ca să poată să-i fie foame ori sete. Dar el împreună cu
trupul are conştienţă, voinţă, sentimente, etc.

trupul de carne făcut din ţărâna pământului + suflare de duh = suflet viu (trup carnal cu viaţă).

Sufletul omului este în sângele lui, de aceea uneori este scris despre suflet că poate fi vărsat, ca şi la animal:
"Căci sufletul (nephesh) cărnii (habbasar) este în sânge (baddom). (Leviticul 17:11).

"Dar Tu, DOAMNE, Dumnezeul meu, mi-ai scos sufletul din groapă! Când mi se scurgea sufletul din mine,
mi-am adus aminte de DOMNUL și rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt."
Aceste cuvinte le-a spus Iona, un profet din vechime.

Iona ca şi toţi cei care au scris cuvintele sfintelor scrieri ale lui Dumnezeu, au spus despre suflet că este
muritor.
Tocmai cele 10 porunci, constituie baza legamantului vechi,condiția impusă de Dzeu evreilor,că El să devina
Dzeul lor și Israel sa devină poporul Sau..Si cu aceasta ocazie s-a constituit cartea legamantului , carte care
contine cele 10 porunci, zapisul cu poruncile, documentul pe baza caruia s-a facut legamantul cel vechi intre
popor si Dzeu cu Moise ca martor., prin juruinta poporului ca va implini decalogul.Acest legamant, cartea
legamantului , poporul au fost stropite cu sange de animal de catre Moise care a strigat " Acesta este
sangele legamantului facut intre voi si Dzeu"Exod 24.6-8.Iar Dzeu a intarit acest legamant prin scrierea pe
tablele de piatra , cuvintele legamantului, cele 10 porunci Exod 34.28.Deci decalogul apartine legamantului
vechi, cartea legamantului cu cele 10 porunci apartine legamantului vechi, tablele legii , apartin
legamantului vechi, chivotul apartine legamantului vechi .Si odata cu schimbarea legamantului vechi cu
legamantul nou a fost schimbata Legea lui Dzeu cu Legea lui Hristos, decalogul cu poruncile lui Hristos.
Tablele de piatra sunt numite ,atât în Exod 32.15 și Exod 34.29 ,tablele mărturiei.Si cum cuvântul "zapis"
înseamnă mărturie scrisă,dovada scrisă ,tablele de piatra aparțin cărții legământului ,adică aparțin zapisului
Cuvîntul lui Dumnezeu aduce cugetul omului păcătos în lumina lui Dumnezeu. Prin aceasta omul vede cu
adevărat cine este el însuşi şi se condamnă văzând că Dumnezeu l-A zdrobit pe propriul Lui fiu din cauza
păcatelor noastre. Aşa este întoarcerea adevărată la Dumnezeu. Prin pocăinţă, inima omului se curăţă şi
Duhul cel sfânt al lui Dumnezeu, sau duhul sfânt acţionează în el renaşterea spirituală la o viaţă nouă, şi de
atunci încolo omul trăieşte prin alte principii decât fusese dominat anterior de o mentalitate rea şi de
fructele acesteia. Prin Cuvîntul lui Dumnezeu cu privire la Vestea bună despre venirea împărăţiei lui
Dumnezeu pe pământ, omul se ancorează deplin în promisiunile lui Dumnezeu şi nimic din ce îi va fi dat să
sufere în veacul acesta nu-l poate clinti. Evanghelia despre împărăția lui Dumnezeu şi despre lucrurile
privitoare la domnul Iisus (Faptele apostolilor 8:12 - compară cu Matei 13:19; Luca 8:11-12, 24:47; Efeseni
1:13 şi Evrei 2:3) şi )îl regenerează spiritual pe om, dacă o crede, pentru că în ea este descoperită judecata
viitoare a lui Dumnezeu asupra oamenilor care se împotrivesc adevărului. Dumnezeul cel viu și adevărat va
judeca lumea necredincioasă prin omul Iisus cel uns de El, fiul Său cel născut unic din El prin Maria, căruia
Dumnezeu i-a rânduit dinaintea veacurilor, Slava pe care o avea pregătită. Putem fi convinşi de aceste
lucruri, mai ales prin învierea lui din morți, dar o va manifesta atunci când va coborî de la dreapta lui
Dumnezeu din cer și îi va învia la viaţă nemuritoare şi slăvită pe toţi sfinţii lui care au adormit, iar pe cei care
sunt în viaţă în ziua aceea, îi va transforma după starea lui de slavă, şi se va așeza pe tronul slavei în
Ierusalim, și când îi va aduna pe toți credincioșii lui și vor începe conducerea asupra pământului și vor
înfăptui dreapta judecată a lui Dumnezeu și stăpânirea dreptății sale. de atunci va începe desființarea de pe
pământ a tuturor lucrurilor rele care generează păcatul și care îl susțin, și vor fi judecați cu deplină
autoritate divină și dreptate, toți cei care refuză să se întoarcă cu pocăință la Dumnezeu și să accepte
credința în vestea bună a împărăției și care nu-şi însuşesc asupra lor lucrurile privind moartea Domnului
Iisus pentru păcate și învierea lui din morți. orice om trebuie să fie conștient că Dumnezeu a judecat păcatul
în fiul său Iisus, omul cel neprihănit, pentru că era nevoie de un sacrificiu perfect pentru remedierea
noastră, de aceea trebuia să fie un om perfect care să fie sacrificat în favoarea noastră. Omul are nevoie
pentru a fi regenerat de Dumnezeu și adus la o stare nouă, după voia Lui, pentru că adevărul revelat în
sfânta scriptură îi judecă gândurile și faptele și îi oferă omului descoperirea prețului care a fost plătit pentru
ca el să poată fi împăcat cu Dumnezeu prin moartea și învierea lui Iisus. Orice om care acceptă aceste lucruri
cu seriozitate, se botează pentru Iisus Hristos ca să îi fie șterse păcatele datorită sângelui domnului Iisus, și
este botezat în moartea lui. Biblia aşa prezintă botezul, ca fiind lucrarea prin care omul îşi însuşeşte iertarea
păcatelor şi naşterea din nou pentru a deveni o făptură nouă cu păcatele iertate. De atunci, acel om este
lipit ca mădular în trupul lui Iisus, adică la numărul tuturor care au crezut aceste lucruri, și care constituie
împreună trupul lui Iisus, Adunarea lui Dumnezeu (Tatăl Domnului Iisus), pentru că Hristos îi aparține lui
Dumnezeu, și împreună cu Iisus, îi aparțin și cei care sunt adăugați lui Hristos prin credință și botez. Pentru
că botezul în Hristos îi face îmbrăcaţi cu Hristos (Galateni 3:27), ei sunt regeneraţi prin duhul sfânt al lui
Dumnezeu care este pus să locuiască în ei (1Corinteni 6:11,19; Tit 3:5), şi este dat, de asemenea, ca sigiliu
care îi confirmă drept fii de Dumnezeu (2Corinteni 1:20-21; Galateni 4:6; Efeseni 1:14). Și chiar dacă murim
acum, fie din cauza bătrâneții, ori a persecuției sau a bolilor, avem promisiunea descoperită în scriptură la
Romani 8:11, că vom fi înviați, pentru, că în noi locuiește duhul Aceluia care l-A înviat pe domnul nostru
Iisus din morți. Avem siguranța în cuvântul bibliei că ceea ce a făcut Dumnezeu cu domnul Iisus, va face și
domnul Iisus cu noi, pentru că el împarte privilegiile sale cu frații lui, şi avem multe mărturii în scriptură.
Cunoscând și crezând din toată inima aceste lucruri, ne considerăm morţi faţă de lume şi de lucrurile ei,
deoarece prietenia cu ea şi cu lucrurile lumeşti distruge părtăşia noastră cu Tatăl şi cu fiul său, şi astfel
devenim ramuri care nu produc rod, şi suntem tăiaţi şi sortiţi arderii. Dar noi, prin duhul sfânt, trebuie să
răbdăm şi să îndurăm cu credincioşie fiecare lucru ostil, şi să veghem să nu pierdem speranţa salvării şi
bucuria care este în noi, datorită prezenţei lui Dumnezeu şi Domnului Iisus care locuiesc în noi prin duhul
sfânt trimis din cer. Astfel, având în noi speranţa venirii împărăţiei lui Dumnezeu prin domnul Iisus, după
cum el ne-a învăţat să ne rugăm "să vină împărăţia Ta!" luptă
Cuvîntul lui Dumnezeu aduce cugetul omului păcătos în lumina lui Dumnezeu. Prin aceasta omul vede cu
adevărat cine este el însuşi şi se condamnă văzând că Dumnezeu l-A zdrobit pe propriul Lui fiu din cauza
păcatelor noastre. Aşa este întoarcerea adevărată la Dumnezeu. Prin pocăinţă, inima omului se curăţă şi
Duhul lui Dumnezeu (duhul sfânt) acţionează în el renaşterea spirituală la o viaţă nouă, care trăieşte prin
alte principii decât fusese dominat anterior de o mentalitate rea şi de fructele acesteia. Prin Cuvîntul lui
Dumnezeu cu privire la Vestea bună despre venirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, omul se ancorează
deplin în promisiunile lui Dumnezeu şi nimic din ce îi va fi dat să sufere în veacul acesta nu-l poate clinti.

Evanghelia despre împărăția lui Dumnezeu şi despre lucrurile privitoare la domnul Iisus (Faptele apostolilor
8:12 - compară cu Matei 13:19; Luca 8:11-12, 24:47; Efeseni 1:13 şi Evrei 2:3) şi )îl regenerează spiritual pe
om, dacă o crede, pentru că în ea este descoperită judecata viitoare a lui Dumnezeu asupra oamenilor care
se împotrivesc adevărului.

Dumnezeul cel viu și adevărat va judeca lumea necredincioasă prin omul Iisus cel uns de El, fiul Său cel
născut unic din El prin Maria, căruia Dumnezeu i-a rânduit dinaintea veacurilor, Slava pe care o avea
pregătită. Putem fi convinşi de aceste lucruri, mai ales prin învierea lui din morți, dar o va manifesta atunci
când va coborî de la dreapta lui Dumnezeu din cer și îi va învia la viaţă nemuritoare şi slăvită pe toţi sfinţii lui
care au adormit, iar pe cei care sunt în viaţă în ziua aceea, îi va transforma după starea lui de slavă, şi se va
așeza pe tronul slavei în Ierusalim, și când îi va aduna pe toți credincioșii lui și vor începe conducerea asupra
pământului și vor înfăptui dreapta judecată a lui Dumnezeu și stăpânirea dreptății sale.

de atunci va începe desființarea de pe pământ a tuturor lucrurilor rele care generează păcatul și care îl
susțin, și vor fi judecați cu deplină autoritate divină și dreptate, toți cei care refuză să se întoarcă cu pocăință
la Dumnezeu și să accepte credința în vestea bună a împărăției și care nu-şi însuşesc asupra lor lucrurile
privind moartea Domnului Iisus pentru păcate și învierea lui din morți.

orice om trebuie să fie conștient că Dumnezeu a judecat păcatul în fiul său Iisus, omul cel neprihănit,
pentru că era nevoie de un sacrificiu perfect pentru remedierea noastră, de aceea trebuia să fie un om
perfect care să fie sacrificat în favoarea noastră.

Omul are nevoie pentru a fi regenerat de Dumnezeu și adus la o stare nouă, după voia Lui, pentru că
adevărul revelat în sfânta scriptură îi judecă gândurile și faptele și îi oferă omului descoperirea prețului care
a fost plătit pentru ca el să poată fi împăcat cu Dumnezeu prin moartea și învierea lui Iisus.

Orice om care acceptă aceste lucruri cu seriozitate, se botează pentru Iisus Hristos ca să îi fie șterse păcatele
datorită sângelui domnului Iisus, și este botezat în moartea lui.

Biblia aşa prezintă botezul, ca fiind lucrarea prin care omul îşi însuşeşte iertarea păcatelor şi naşterea din
nou pentru a deveni o făptură nouă cu păcatele iertate.

De atunci, acel om este lipit ca mădular în trupul lui Iisus, adică la numărul tuturor care au crezut aceste
lucruri, și care constituie împreună trupul lui Iisus, Adunarea lui Dumnezeu (Tatăl Domnului Iisus), pentru că
Hristos îi aparține lui Dumnezeu, și împreună cu Iisus, îi aparțin și cei care sunt adăugați lui Hristos prin
credință și botez. Pentru că botezul în Hristos îi face îmbrăcaţi cu Hristos (Galateni 3:27), ei sunt regeneraţi
prin duhul sfânt al lui Dumnezeu care este pus să locuiască în ei (1Corinteni 6:11,19; Tit 3:5), şi este dat, de
asemenea, ca sigiliu care îi confirmă drept fii de Dumnezeu (2Corinteni 1:20-21; Galateni 4:6; Efeseni 1:14).

Și chiar dacă murim acum, fie din cauza bătrâneții, ori a persecuției sau a bolilor, avem promisiunea
descoperită în scriptură la Romani 8:11, că vom fi înviați, pentru, că în noi locuiește duhul Aceluia care l-A
înviat pe domnul nostru Iisus din morți.

Avem siguranța în cuvântul bibliei că ceea ce a făcut Dumnezeu cu domnul Iisus, va face și domnul Iisus cu
noi, pentru că el împarte privilegiile sale cu frații lui, şi avem multe mărturii în scriptură.

Cunoscând și crezând din toată inima aceste lucruri, ne considerăm morţi faţă de lume şi de lucrurile ei,
deoarece prietenia cu ea şi cu lucrurile lumeşti distruge părtăşia noastră cu Tatăl şi cu fiul său, şi astfel
devenim ramuri care nu produc rod, şi suntem tăiaţi şi sortiţi arderii. Dar noi, prin duhul sfânt, trebuie să
răbdăm şi să îndurăm cu credincioşie fiecare lucru ostil, şi să veghem să nu pierdem speranţa salvării şi
bucuria care este în noi, datorită prezenţei lui Dumnezeu şi Domnului Iisus care locuiesc în noi prin duhul
sfânt trimis din cer.

Astfel, având în noi speranţa venirii împărăţiei lui Dumnezeu prin domnul Iisus, după cum el ne-a învăţat să
ne rugăm "să vină împărăţia Ta!" luptă
Tatăl este singurul Dumnezeu, creatorul tuturor lucrurilor, singurul care este din veșnicie fără început. El
este găsit în Scripturile ebraice ca IHVH citit fie ca Iahve sau Iehova, și prin schimbarea evreilor a IHVH cu
Adonai este numit Domnul. El a creat prin rostirea cuvântului în care era planul și voința Sa, și prin duhul
Său cel sfânt care este suflarea Sa divină, prezența și puterea Sa prin care este prezent în toată creația și pe
care îl pune în toți credincioșii.

Domnul Iisus este omul conceput direct din Dumnezeu prin duhul Său cel sfânt într-o fecioară, de aceea el
este numit Fiul Cel unic născut al lui Dumnezeu, prevestit de Dumnezeu cu mult timp înainte de conceperea
sa. În el şi pentru el A creat Dumnezeu totul, fiind cunoscut şi ales în planul lui Dumnezeu înainte de veacuri,
înainte de creaţie. Pe El Dumnezeu L-A uns cu Duhul Sfânt şi cu putere dându-I să facă multe lucruri care au
dovedit oamenilor că El este Hristosul sau Mesia (Unsul) cel promis. Dumnezeu a pus să locuiască în el toată
plinătatea Dumnezeirii şi de aceea domnul Iisus este numit "imaginea Dumnezeului cel nevăzut" sau
"oglindirea slavei şi întipărirea naturii lui Dumnezeu". După înviere, el a primit de la Dumnezeu Tatăl toată
autoritatea în cer şi pe pământ, şi numele care este mai presus de orice nume, a fost făcut întâiul născut al
întregii creaţii, el, prin ascultarea sa totală de Dumnezeu, a primit mult mai mult decât ceea ce Adam a
pierdut prin neascultare.

Domnul Iisus A murit pentru păcatele noastre, A fost înviat de Dumnezeu a treia zi şi A fost înălţat la dreapta
lui Dumnezeu, fiindu-I supuşi de către Dumnezeu, îngeri, autorităţi şi puteri, El este dat cap al adunării,
adică al tuturor celor credincioşi în el şi care sunt botezaţi pentru el şi trăiesc prin Cuvântul Lui;

Evanghelia adevărată este mesajul salvator care a fost proclamat de domnul Iisus pe pământ, şi continuat
după înălţarea sa de trimişii lui, este vestea bună despre Împărăţia care vine din cer de la Dumnezeu, prin
care se va face voia lui Dumnezeu pe pământ ca şi în cer, în care cei credincioşi vor avea natura lui
Dumnezeu şi a omului Iisus glorificat, după înălţarea domnului Iisus şi turnarea duhului sfânt s-au proclamat
şi lucrurile despre domnul Iisus, adică moartea lui pentru păcate şi învierea lui, prin această veste bună,
orice credincios primeşte iertarea de păcate, salvarea din starea rea, moştenire în veacul care vine, prin
cuvântul lui Dumnezeu, fiecare om care crede este născut din nou, sfinţit prin duhul sfânnt şi prin sângele
domnului Iisus, şi merge pe calea mântuirii prin ascultare de învățătura domnului Iisus, fiecare lăsându-se
călăuzit de Duhul lui Dumnezeu.
Termenul de „Fiu al lui Dumnezeu”, care în Scriptură este pur şi simplu un titlu mesianic care descrie slava
omului într-o legătură intimă cu Tatăl, a fost prost înţeles de prin secolul al doilea şi re-aplicat pentru
încercarea de a justifica natura divină a lui Iisus.
În cuvintele lui Toma din Ioan 20:28 ni se arată un mod de adresare către Isus, ca „Domnul meu şi
Dumnezeul meu”. Ambele titluri sunt atribuite lui Mesia în Vechiul Testament (Psalmi 45:6,11; 110:1).

"Tronul Tău, Dumnezeule, este pentru veci de veci, iar sceptrul împărăţiei Tale este un sceptru al dreptăţii!
Atunci regele va tânji după frumuseţea ta. Pentru că îţi este domn, supune-te lui!";

"Domnul (adonai) i-a zis Stăpânului meu (l'adoni(: „Şezi la dreapta Mea, până voi face din duşmanii Tăi
aşternut al picioarelor Tale!"

Întregul scop al lui Ioan este de a-l prezenta pe Isus ca Mesia fiul lui Dumnezeu (Ioan 20:31), nu ca îfiind
însuşi Dumnezeu. Însă în cuvintele lui Toma există un înţeles special.

În Ioan 14:7 Isus îi spune lui Toma: „Dacă m-aţi fi cunoscut pe mine, L-aţi fi cunoscut şi pe Tatăl meu. Şi de
acum încolo îl veţi şi cunoaşte; şi l-aţi şi văzut”. În cele din urmă, după înviere, Toma înţelege că într-adevăr
Dumnezeu era în Hristos şi că a-l vedea pe Hristos înseamnă a-l recunoaşte pe Dumnezeu care l-a trimis
deoarece Dumnezeu locuia în Iisus.

1. Toma a luat parte la rostirea Domnului Iisus din Ioan 17 când El zicea că viaţa veşnică este aceasta, să-l
cunoaştem pe Tatăl, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristosul pe care el l-a trimis.

2. Ştia din cap.17 v.2 că Tatăl, singurul Dumnezeu i-a dat putere peste orice făptură Domnului Iisus să le dea
viaţă veşnică tuturor celor pe care Tatăl îi dă lui.

Lucrul de care se agaţă trinitarienii şi modaliştii, este că Domnul Iisus nu l-a mustrat pe Toma şi ei, de acolo
merg mult înainte, formând doctrina că şi Domnul Iisus este Dumnezeu la fel ca Tatăl.

Ca monoteismul Tatălui ceresc să fie în continuare valabil, după cum spunea Domnul Iisus în Ioan cap.17:3
că Tatăl este singurul Dumnezeu adevărat, trebuie să ne gândim că Toma, dacă a rostit către Domnul Iisus
cuvintele: "Domnul meu şi Dumnezeul meu", ar fi putut din două motive:

1. Toma a fost surprins să-l vadă înviat pe Domnul Iisus, după ce el a fost neîncrezător în ceilalţi ucenici
când i-au spus că l-au văzut înviat. Mirarea lui a fost mare. De fapt, scriptura ne spune că Dumnezeu era în
Hristos, împăcând lumea cu Sine (2Corinteni 5:19). Deci Toma putea să înţeleagă că, din moment ce Iisus
este înviat, Dumnezeu este în El, doar auzise înainte de învierea lui că trupul lui este templul lui Dumnezeu.

2. Toma, referitor la Domnul Iisus, s-ar fi putut referi ca Dumnezeu, în sensul mesianităţii lui, adică
reprezentant al lui Dumnezeu, după cum vedem în mai multe locuri în scriptură pentru Moise Exodul 7:1);
pentru judecătorii lui Israel (Psalmi 82:6); şi pentru Mesia, profetic, în Psalmi 45, unde Dumnezeu îi spune
"Tronul tău, dumnezeule este în veacurile veacurilor", şi: "Dumnezeu, Dumnezeul tău te-a uns cu undelemn
de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii tăi". De aici nu reiese că există doi dumnezei, ci este unul singur,
dar şi reprezentantul său, Mesia în care Dumnezeu îşi face lucrările.
"În idiomul ebraic, titlurile „Alpha și Omega” și „primul și ultimul” sunt sinonime. Problema reală este dacă
titlurile partajate sau nu, cum ar fi imagini partajate, ar însemna identitate împărtășită! De exemplu,
Dumnezeu este „Regele regilor” însă titlul este aplicat şi regilor păgâni (Ezra 7:12; Daniel 2:37,47)! Isaia
43:11 spune faimos că, în afară de YHWH „nu există niciun alt salvator.” Cu toate acestea, Judecători 2:16;
Obadia 1:21; Neemia 9:27 spune că există mulți alți „salvatori”, trimişi cu puterea lui Dumnezeu. În sfârșit,
Scriptura spune că numai Dumnezeu poate învia morții (Ezechiel 37:13); aduce ploaie (Deuteronomul 28:12)
și „deschide pântecele” (Geneza 30:22). Cu toate acestea, aceste atribute aparent unice sunt aplicate și
profetului Ilie (1Regi 17-18; 2Regi 4)."
(Carlos Xavier).
” TREBUIE SĂ TE ADUNI CU CINEVA”

. Din ce în ce mai mulți credincioși , de pe tot globul , renunță la multele religii organizate . Și fac aceasta
în cele mai diverse moduri .

Cei care se declară atei sunt cazuri rare , majoritatea tac și fac : nu mai participă la programele ,
manifestările , întrunirile lor și nu le mai sprijină financiar și au de-a face cu ele doar la
sărbători ,înmormântări (sau căsătorii și botezuri ) . Nu doresc să participe la întruniri patronate de clericii
religiilor istorice sau de pastorii sau predicatorii cultelor vechi sau noi , să aibă de - a face cu piramidele și
ierarhiile lor deoarece sunt dezamăgiți din N motive printre care exploatarea naivității și credulității
mulțimilor .

Unii din acești ”dezertori ”caută persoane asemănătoare cu care să se adune să cânte și să se roage findcă
rămân totuși credincioși . Sau caută mai mult : să facă întruniri ca pe timpul apostolilor .

Cum se desfășurau întrunirile adunărilor creștine pe timpul apostolilor? Apostolul Pavel învață că la ele
oricare creștin putea să se exprime liber = 1 Corinteni 14 : 26 =. ” Când vă adunați împreună, dacă unul din
voi are o cântare , altul o învățătură , altul o descoperire , altul o vorbă în altă limbă , altul o tâlmăcire --
toate să se facă spre zidire sufletească ”.

Așa erau întrunirile de pe.timpul apostolilor : în case , grupuri mici , ca niște ”mese rotunde” la care
participanții se vedeau de aproape , față în față și vorbeau necenzurați .

Unde găsești acum așa model?

În zilele noastre cele mai multe întruniri numite creștine nu respectă practica din primul secol deoarece
după moartea apostolilor au ajuns ”la putere” unii ambițioși , sprijiniți de găști , au introdus altfel de
învăţături şi altfel de obiceiuri la întruniri , au adoptat modul de întruniri de tip politic : cu un vorbitor în
poziție centrală , eventual pe un loc mai ridicat și -- mai nou -- cu microfon și toți stau atenți la el , sunt
numai ”ochi și urechi” la spusele lui ;și fiecare vede în față cefele celorlalți și îi aplaudă.

Succesele realizate la înălţimea anvonului sau altarului, cu microfoane sau fără, contează mult pentru
avansarea oratorului în ierarhia organizației religioase , influența și cultul personalității lui .
cei mai mulți continuă să creadă în doctrina trinităţii deoarece:
1. Urmează o biserică a cărei învăţături de bază este doctrina trinităţii;

2. Cred că domnul Iisus trebuie să fie o fiinţă divină pentru a realiza lucrarea ispăşirii păcatelor;

3. Văd că şi domnul Iisus este numit dumnezeu în câteva versete, cu toate că scriptura nu-l numeşte singurul
dumnezeu, ci scriptura îl numeşte pe Tatăl singurul Dumnezeu;

4. Dau explicaţii nebiblice unor termeni şi expresii din scriptură precum "născut din Tatăl", "hristos", "fiul lui
Dumnezeu", "înainte să se nască Avraam, sunt eu"; "am coborât din cer", "chipul dumnezeului celui
nevăzut", era în formă de dumnezeu", "s-a golit pe sine";

5. Trinitarienii declară că, din moment ce cuvântul care la început era la Dumnezeu şi era Dumnezeu, s-a
făcut carne, este vorba de Iisus în formă preexistentă,

6. Ei spun că, din moment ce domnul Iisus este numit "domn" înseamnă că este IHVH sau Adonai, nu adon
care este folosit pentru alte fiinţe decât IHVH Elohim;

7. Ei spun că, dacă scriptura arată că domnul Iisus face anumite lucruri unice precum: mântuieşte, iartă
păcatele, ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, este prezent acolo unde doi sau trei sunt adunaţi
pentru numele lui, este numit Alfa şi Omega, atunci trebuie să fie fiinţă divină, neînţelegând că, din limba
ebraică este folosită legea şaliah, adică a agenţiei prin care, cel trimis este identificat cu cel care l-a trimis, şi
domnul Iisus foloseşte de multe ori acest mod;

8. Ei spun că, din moment ce duhul sfânt se întristează, a creat, vorbeşte şi a pus în adunare bătrânii să
păstorească, atunci trebuie să fie persoană, neînţelegând că duhul sfânt este duhul personal al lui
Dumnezeu şi nu altă persoană deoarece dumnezeu nu este doar o natură împărtăşită, ci este o fiinţă unică
în persoană, şi el transmite voinţa Sa, planurile Sale, gândirea Sa, sentimentele Sale divine prin duhul Său
care este trimis din El, tot aşa cum duhurile noastre suntem noi înşine, însă prin duhul nostru, noi exprimăm
oamenilor din jur, gândurile noastre, sentimentele noastre, voinţa noastră. Eu nu pot vorbi cu duhul meu ca
şi cum ar fi altă persoană, deci nici Dumnezeu nu vorbeşte cu duhul Său pentru că nu este altă persoană.

Doctrina falsă a trinităţii poate fi demontată foarte simplu cu scriptura care este monoteistă şi nu triunitară.
Deşi Scriptura mărturiseşte un Dumnezeu şi pe fiul SĂu şi duhul SĂu cel sfânt, nu prezintă că Dumnezeu este
o fiinţă tripersonală.

Singurul Dumnezeu:

"N-avem toți un singur Tată? Nu ne-a creat un singur Dumnezeu? Atunci de ce suntem necredincioși unul
față de altul, pângărind legământul părinților noștri?";

"Tată, ... Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus, unsul,
pe Care L-ai trimis Tu.";

"Iisus i-a zis: —  Nu Mă ține, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl! Du-te însă la frații Mei și spune-le: „Mă
sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.“"

"un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, Care este deasupra tuturor, prin toți și în noi toți.";
Iisus mesia, adică unsul, fiul lui Dumnezeu:

"Simon Petru, răspunzând, a zis: —  Tu ești unsul, Fiul Dumnezeului cel Viu!";

"Și din ceruri s-a auzit un glas: „Tu ești Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc plăcerea!“;

"Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeți să credeți că Isus este unsul, Fiul lui Dumnezeu, și
crezând, să aveți viață în Numele Lui.";

"Să știe bine deci toată Casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut Domn și uns pe acest Iisus, pe Care L-ați
răstignit voi!";

"Pe El, Dumnezeu L-a înălțat la dreapta Sa, ca Prinț și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de
păcate.";;

Duhul cel sfânt al lui Dumnezeu:

"... Duhul lui Dumnezeu plutea peste fața apelor.";

"Dar există un Duh în om, suflarea Celui Atotputernic, care-i dă pricepere.";

"Duhul lui Dumnezeu m-a făcut; Suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață.";

"Cerurile au fost făcute prin Cuvântul DOMNULUI, și toată oștirea lor — prin suflarea gurii Sale.";

Pentru domnul Iisus: "Duhul DOMNULUI Se va odihni peste El, Duh de înțelepciune și de pricepere, Duh de
sfătuire și de putere, Duh de cunoaștere și de teamă de DOMNUL."; "Duhul Domnului este peste Mine, căci
DOMNUL M-a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună. El M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită,
să vestesc celor captivi eliberarea și celor legați — izbăvirea,";

"După ce a fost botezat, Isus a ieșit imediat din apă. Și iată că cerurile I-au fost deschise și a văzut Duhul lui
Dumnezeu coborând asemenea unui porumbel și venind peste El.";

"Dar ați fost curățiți, ați fost sfințiți, ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus unsul și prin Duhul
Dumnezeului nostru.", "Sau nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care-L
aveți de la Dumnezeu, și că voi nu sunteți ai voștri?".
"Când Dumnezeu i-a dat lui David promisiunea că tronul său va fi stabilit pentru totdeauna (iar Hristos va
moșteni acel tron când se va întoarce - Luca 1:32; Matei 25:31), acesta va fi același tron pe care Solomon l-a
așezat și a fost pe pământ ( 1 Cronici 28: 5; 29:23)."
1Timotei 2:5: “Există un singur Dumnezeu, şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: un om,
hristosul (unsul) Iisus”.
Deoarece există doar un Dumnezeu, adică Tatăl, după cum o spune foarte clar Scriptura (Ioan 17:3; Efeseni
4:6), este imposibil ca şi Iisus să fie la fel Dumnezeu. Dacă Tatăl este Dumnezeu şi Domnul Isus ar fi
asemenea Dumnezeu, atunci ar exista doi Dumnezei. “Dar pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu,
Tatăl” (1Corinteni 8:6). Este deci imposibil să existe o fiinţă separată numită “Dumnezeu Fiul”, aşa după cum
afirmă falsa doctrină a trinităţii. Vechiul Testament îl descrie pe IHVH, adică Domnul din VT, singurul
Dumnezeu, ca fiind Tatăl (de exemplu, Deuteronomul 32:6; Isaia 63:16; 64:8 şi Maleahi 1:6 şi 2:10).

- În afară de acest unic Dumnezeu, există mediatorul, omul Isus Hristos – “… şi un mediator…”. Cuvântul “şi”
indică o diferenţă între Hristos şi Dumnezeu.

- Hristos fiind “mediatorul” înseamnă că este un intermediar. Un mediator între omul păcătos şi Dumnezeu
cel fără de păcat nu poate fi Dumnezeu Însuşi, care este fără de păcat; trebuie să fie un om care A biruit
păcatul, fiind fără păcat, dar în natura noastră, care poate fi ispitită să păcătuiască."
O lămurire despre necazul cel mare, venirea domnului Iisus și învierea credincioșilor.

În 1Tesaloniceni 4:16-17, apostolul Pavel arată că la sunetul trâmbiţei îngerului lui Dumnezeu va coborî
domnul Iisus din cer şi vor învia morţii credincioşi şi vor fi ridicaţi de îngeri în văzduh pentru a-l întâmpina pe
domnul Iisus, însă nu pentru a pleca cu el să locuim în cer, ci vom coborî cu el să aşeze pe pământ împărăţia
lui Dumnezeu, în care vom primi autoritate şi slavă împreună cu domnul Iisus, regele regilor şi domnul
domnilor. Apostolul Petru în Fapte 3:21 spune că cerul trebuie să-l păstreze pe domnul Iisus până la vremea
reaşezării sau restaurării tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit în vechime prin gura tuturor
profeţilor Săi.

În 1Corinteni 15:51-52, Pavel detaliază faptul că "la ultima trâmbiţă", într-un timp scurt, vor învia cei morţi
credincioşi, iar cei care vor fi în viaţă vor fi schimbaţi în nemuritori, ceea ce se înţelege de la sine că înainte
de ultima mai sunt alte trâmbițe care vor suna. După Apocalipsa cap.11:15-18 înţelegem că este vorba de
trâmbiţa a şaptea când va veni timpul ca împărăţiile lumii să treacă sub stăpânirea lui Dumnezeu şi a unsului
Său, domnul Iisus, ca Dumnezeu să le dea răsplata robilor Săi, profeţii, adică viaţa veşnică, şi să-i distrugă pe
cei care strică pământul.

În Matei 24:29-31 vedem cum domnul Iisus spune că după acele zile de necaz (necazul cel mare) vor avea
loc o serie de cataclisme cosmice şi se va face vizibilă venirea lui pe norii cerului cu strălucire şi cu slava lui
Dumnezeu împreună cu îngerii sfinţi care, la sunetul trâmbiţei îi vor aduna pe aleşii lui Hristos, adică cei
sfinţi şi credincioşi, din toate locurile unde se află, să fie adunaţi înaintea domnului Iisus.

De asemenea, în 2Tesaloniceni 2:1-3 Pavel ne arată că apostazia (lepădarea de credinţă a multora) şi

arătarea omului nelegiuirii va avea loc înaintea zilei lui Dumnezeu când va apărea domnul Iisus şi noi vom fi
adunaţi împreună înaintea lui.

Deci, dacă vedem că la ultima trâmbiţă morţii credincioşi vor învia nesupuşi putrezirii şi credincioşii în viaţă
vor fi preschimbaţi în starea de slavă, atunci nu va avea loc nicio înviere a credincioşilor înainte de necazul
cel mare, și, nicio răpire a adunării înainte de marele necaz.