Aceste turte sunt geniale. Se fac ușor și rapid, cu condiția să ai o tigaie anti-aderentă foarte
bună și o paletă subțire și lată. Sunt moi și flexibile, astfel încât le poți rula cu diverse
umpluturi, de exemplu cu salată de vinete, pate de ficat, cremă de brânză, etc. Se pot mânca
și la micul dejun, pe post de pâine. Eu le folosesc la quesadilla.
Vreau să vă zic că experimentez la aceste turte de luni de zile, cam de când m-am apucat de
regimul Low Carb High Fat. Am încercat numeroase rețete, cu diverse proporții dintre făină
de cocos și tărâțe de psyllium. Unele conțineau și ulei de cocos și/sau praf de copt. De
fiecare dată era un chin să întind aluatul, să transfer turtele în tigaie și mai ales să le întorc.
Varianta pe care v-o propun astăzi a trecut deja proba de câteva ori, turtele se fac ușor,
dacă urmați pașii din rețetă.
60 g făină de cocos
15 g tărâțe de psyllium
½ linguriță sare
½ linguriță praf de usturoi
cimbru, oregano, piper măcinat, boia, fulgi de ardei iute, după gust
300 ml apă fierbinte
ulei de cocos pentru prăjit
Se toarnă apa fierbinte, se amestecă rapid cu o spatulă, până la formarea unui aluat de
consistența plastilinei. Se lasă vreo 10-15 minute, ca să se umfle tărâțele și să se mai răcească
aluatul.
Se împarte aluatul în 4 părți egale.
Fiecare bucată se întinde cu sucitorul între 2 hârtii de copt, până se obține diametrul de 16-17
cm.
Se scoate hârtia de deasupra, se răstoarnă turta pe o mână, se scoate cealaltă hârtie, apoi se
transferă cu grijă turta într-o tigaie încinsă cu puțin ulei de cocos. Se coace până se rumenește
(cam 2-4 minute), pe foc mediu spre mic. Folosind o paletă subțire și lată, se întoarce cu
atenție turta pe partea cealaltă, se mai ține câteva minute până la rumenire.
Turtele se vor umfla un pic la copt și se vor micșora puțin în diametru, este normal.
Când s-au răcit de tot, se pot pune una peste alta și păstra la frigider, acoperite cu folie
alimentară, timp de 2-3 zile.
TOTAL: 395 grame, 506.6 calorii, 12 proteine, 29.9 lipide, 48 carbohidrati, 36 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com
Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand
să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.