Sunteți pe pagina 1din 39

COLEGIUL TEHNIC

“ALEXANDRU ROMAN” ALESD

LUCRARE DE CERTIFICARE A
COMPETENTELOR PROFESIONALE
NIVEL 3

TRADUCTOARE INDUCTIVE

COORDONATOR INTOCMIT
Valeria Vasile Szilagyi Istvan
CAPITOLUL 1

NOTIUNI GENERALE

Traductoarele, cunoscute frecvent sub numele de elemente de masura sunt


destinate pentru masurarea marimilor conduse [20, 21, 55] si a unor marimi
semnificative pe baza carora se pune în evidenta echilibrul proceselor. Prin intermediul
lor, vom obtine informatiile necesare conducerii automate a proceselor în circuit închis,
fiind montate de regula pe bucla de reactie.

Generalitati, performante, clasificare

Traductoarele sunt elemente din structura sistemelor automate care au rolul de a


masura valorile parametrului reglat si de a converti acest parametru (marime) într-o
marime fizica ce este compatibila cu marimea de intrare în elementul urmator al
sistemului. Traductoarele se compun din elementul sensibil si elementul traductor ,
conform figurii 3.1.
Elementul sensibil efectueaza operatia de masurare propriu-zisa, iar elementul
traductor asigura transformarea semnalului într-un alt semnal, în general electric sau
pneumatic, unificat, semnal ce e preteaza pentru transmiterea la distanta.
Performantele traductoarelor pot fi apreciate pe baza urmatoarelor caracteristici:
- Sensibilitatea reprezinta limita raportului dintre variatia infinit mica a marimii de
iesire si cea de intrare, când ultima tinde spre zero, adica:

(3.1)
Este necesar ca aceasta sensibilitate sa fie constanta pe tot domeniul de masura, adica
elementul sa fie liniar, în caz contrar sensibilitatea putându-se defini în jurul oricarui
punct de functionare. În mod normal, elementele de masurat prezinta un anumit prag de
sensibilitate, adica o valoare limita i sub care nu mai apare o marime masurabila la
iesire.
- Precizia se defineste ca valoarea relativa a erorii exprimata în procente:

(3.2)
obisnuit elementele de masurat din sistemele automate având clase de precizie de 0,2
 1,5 %, fiind necesar sa fie cu cel putin un ordin de marime superioara preciziei
reglajului în ansamblu.
- Liniaritatea se refera la aspectul caracteristicii statice a elementelor si, aceasta
caracteristica nu trebuie sa prezinte curburi si histerezis pe tot domeniul de variatie al
marimilor de intrare si iesire.
-Comportarea dinamica. Aceasta caracteristica se refera la capacitatea
elementului de a reproduce cât mai exact si fara întârziere variatiile marimii masurate.
Se apreciaza pe baza functiei de transfer a elementului, adica pe baza constantelor de
timp ce intervin sau, uneori pe baza benzii de trecere
-Reproductibilitate, reprezinta proprietatea elementelor de a-si mentine
neschimbate caracteristicile statice si dinamice pe o perioada cât mai lunga de timp, în
anumite conditii de mediu admisibile
-Timpul de raspuns reprezinta intervalul de timp în care un semnal aplicat la
intrare se va resimti la iesirea elementului. Acest timp poate fi oricât de mic, dar
niciodata nul, putând fi asimilat cu inertia.
-Gradul de finete se caracterizeaza prin cantitatea de energie absorbita de
traductor din mediul de masura, recomandându-se sa fie cât mai mica pentru a nu
influenta desfasurarea procesului. Alegerea traductorului se va face în functie de
parametrul reglat, în functie de mediul de masura, în functie de tipul semnalului:
continuu, electric sau neelectric, discontinuu, s.a.
Privite sub aspectul tipului de semnale, traductoarele pot fi analogice sau pot fi
numerice (cifrice).
Clasificarea traductoarelor este o problema destul de dificila, deoarece varietatea
acestora este multipla. Una din variantele de clasificare, în functie de marimea de intrare
si cea de iesire, este prezentata schematic în figura 3.2.
Un alt mod de clasificare, dupa [23] poate fi facut în raport de marimea de natura
neelectrica pe cale electrica. În acest caz vom avea:
a. Traductoare pentru marimi geometrice: rezistive, inductive, capacitive si numerice
de deplasare; cu radiatii; de proximitate.
b Traductoare pentru marimi cinematice: de viteza; de acceleratie; de socuri si vibratii;
giroscopice.
cTraductoare pentru marimi mecanice: elastice (tractiune, compresie, îndoire, cuplu);
tensometrice rezistive; cu coarda vibranta; magnetostrictive; de forta; de cuplu.
d. Traductoare pentru marimi tehnologice: presiune, debite, nivel, temperatura.
e. Alte traductoare: integrate, etc.
În scopul masurarii marimilor fizice care intervin într-un proces tehnologic,
este necesara de obicei convertirea acestora în marimi de alta natura fizica
pentru a fi introduse cu usurinta într-un circuit de automatizare.
 Elementul care permite convertirea unei marimi fizice (de obicei neelectrica)
într-o alta marime (de obicei electrica) dependenta de prima, în scopul
introducerii acesteia într-un circuit de automatizare, se numeste traductor.
 În structura traductoarelor se întâlnesc, în general, o serie de subelemente
constructive, ca, de exemplu: convertoare, elemente sensibile, adaptoare etc.
 Structura generala a traductoarelor este foarte diferita de la un tip de
traductor la altul, cuprinzând unul, doua sau mai multe convertoare
conectate în serie. În majoritatea cazurilor, structura generala a unui
traductor este cea din figura urmatoare:
Marimea de intrare Xi (de exemplu: presiune, nivel, forta etc.) este convertita de catre
elementul sensibil într-o marime intermediara X0 (deplasare liniara sau rotire), care este
transformata în marimea de iesire Xe (tensiune electrica, rezistenta electrica, inductanta,
capacitate etc.), aplicata circuitului de automatizare cu ajutorul unui adaptor.

De obicei, adaptorul cuprinde si sursa de energie care face posibila convertirea


marimii Xo în marimea Xe.
La un traductor, marimea de intrare Xi si cea de iesire Xe sunt de natura diferita,
însa sunt legate între ele prin relatia generala de dependenta:
Xe = f(Xi)
care poate fi o functie liniara sau neliniara, cu variatii continue sau discontinue.
Pe baza acestei relatii de dependenta, se stabilesc urmatoarele caracteristici
generale valabile pentru orice traductor:
Natura fizica a marimilor si de iesire de intrare (presiune, debit, temperatura,
deplasare etc., respectiv rezistenta electrica, curent, tensiune etc.);
Puterea consumata la intrare si cea transmisa elementului urmator (de sarcina).
De obicei, puterea de intrare este relativ mica (câtiva wati, miliwati sau chiar mai putin),
astfel încât elementul urmator în schema de automatizare este aproape totdeauna un
amplificator;
Caracteristica statica a traductorului, care este reprezentarea grafica a reletiei
generale de dependenta, este prezentata în figura de mai jos:
Sensibilitatea absoluta sau panta Ka, care este raportul dintre variatia marimii de iesire si
a marimii de intrare:
Ka = ∆ Xe / ∆ Xi ;
Panta medie (Km), care se obtine echivalând caracteristica statica cu o dreapta având
coeficientul unghiular:
Km = tg α ≈ Ka;
Domeniul de masurare, definit de pragurile superioare de sens 24424c222y ibilitate Xi
max si Xe max si de cele inferioare Xi min si Xe min.

Clasificarea traductoarelor
După natura mărimii neelectrice de intrare, traductoarele pot fi:
- de mărimi mecanice: nivel, deplasare, rugozitate, presiune, forţă, cuplu, viteză,
acceleraţie etc.;
- de mărimi analitice: densitate, concentraţii;
- de mărimi chimice;
- de mărimi termice: temperaturi, cantităţi de căldură;
- de mărimi fotometrice: iluminări, fluxuri luminoase, străluciri;
- de mărimi acustice: presiuni şi intensităţi acustice;

Figura 1.8. Clasificarea traductoarelor


O posibilă clasificare a traductoarelor este redată în figura 1.8. După cum
se poate observa mărimea de intrare Xi poate fi electrică sau neelectrică.
După modul obţinerii mărimii de ieşire, traductoarele pot fi:

PARAMETRICE
Rezistive – R
1. reostatice (folosite la
măsurarea nivelului, deplasărilor
liniare sau unghiulare) – bazate
pe dependenţa rezistenţei de
lungime.
Figura 1.9. Traductoare a – traductor potenţiometric liniar; b – traductor
potenţiometrice: potenţiometric circular; c – schema electrică
2. tensometrice (pentru
deformaţii sau deplasări mici
10…100 μm).
Fig. 1.10. Tensometru cu fir metalic
3. piezorezistive (metalice sau
semiconductoare) – utilizate la
presiuni mari – 10 4 bari;

4. termorezistive
(termorezistenţe);

5. termorezistive
semiconductoare (termistoare)

– se bazează pe variaţia exponenţială a rezistenţei cu temperatura la unele


semiconductoare;
6. fotorezistive;

7. electrolitice.
Elementul sensibil al unui traductor electrolitic
este realizat în principiu sub forma a doi
electrozi plan – paraleli, asemănători unui
condensator plan.
Capacitive – C
Funcţionarea traductoarelor capacitive are la bază modificarea termenilor care

definesc capacitatea unui condensator: C=k .
d
Modificarea valorii capacităţii condensatorului poate fi făcută prin variaţia valorilor
termenilor S, d şi ε.

Modificarea distanţei d.
De regulă, traductoarele capacitive au o armătură fixa şi una mobilă. Această
armătură mobilă dă posibilitatea ca mărimea neelectrică de măsurat să modifice
distanţa, d, dintre armături cu Δd.

La Δd = 0 capacitatea La Δd ≠ 0 capacitatea condensatorului va fi:

condensatorului va fi: C=k




d C=C +∆C =k
0 d +∆d
Cele mai utilizate traductoare capacitive sunt cele diferenţiale, pentru că permite
îmbunătăţirea sensibilităţii.

La Δd = 0: La Δd ≠ 0:

C =C =C =k Aε
1 2 0 d C1 = k
d +∆d

C2 = k
d −∆d
Modificarea suprafeţei de suprapunere a armăturilor, A.

Dacă suprafaţa A este un dreptunghi cu laturile L şi l, prin modificarea distanţei


de la L la L – x suprafaţa A va avea valoarea: l(L – x). Ca atare capacitatea
l(L - x)ε
condensatorului va fi: C=k
d
Modificarea permitivităţii mediului dintre armături, ε.

Figura. 1. 11

De regulă traductoarele capacitive sunt utilizate pentru măsurarea volumelor.


Dacă în recipient sunt introduse două substanţe cu permitivităţi diferite ε1 şi ε2,
(H - h)
C = 2π ⋅ ε ⋅
atunci capacităţile celor două condensatoare vor fi: 1 1 D şi
ln
d
h
C = 2π ⋅ ε ⋅
2 2 D
ln
d
Valoarea capacităţii echivalente va fi: C = C1 + C2

Cea mai utilizată aplicaţie este


cea în care se doreşte măsurarea
grosimii unui material obţinut prin
laminare sau altă tehnologie.
Măsurarea se bazează pe
modificarea permitivităţii electrice.
Schema echivalentă a măsurării fiind prezentată în figura.1.12.
Capacitatea echivalentă a celor trei condensatoare fiind:
1 1 1 1
= + +
C C C C
1 g 2

Figura 1.12. Schema echivalentă a traductorului capacitiv utilizat la măsurarea


grosimii

Valoarea capacităţilor C1, Cg şi C2 sunt:


A A
C =ε ⋅ , C =ε ⋅A şi C =ε ⋅
1 0 d1 g r g 2 0 d2
Inductive – L
Traductoarele inductive sunt realizate din bobine înfăşurate pe un miez
feromagnetic, miez care poate avea, constructiv, un întrefier, δ, variabil.
Principiul de măsură se bazează pe modificarea lungimii δ a întrefierului sub
acţiunea mărimii de intrare. Întrucât µ f >> µa , va rezulta că reluctanţa în miez este
neglijabilă în raport cu cea a aerului. Astfel, se poate scrie că inductanţa traductorului va
N2 K
fi: L x = ⋅ µa ⋅ Sc =
δ δ
Figura 1.13

Figura 1.14.
Principiul de funcţionare a unui traductor inductiv de forţă este prezentat în figura
1.13. Constatăm că, sub acţiunea forţei, se modifică întrefierul δ, ceea ce conduce la
varierea lui Lx.
Cum fluxul magnetic este proporţional cu intensitatea curentului ce trece prin
N2
bobină: Φ = LI şi ţinând seama de expresia care defineşte inductanţa bobinei, L = ,

se poate determina valoarea curentului ce trece prin bobină atunci când întrefierul
U
variază: I X = .
R 2 + ω 2 L2X
Traductoarele de tip transformator sunt dispozitive care utilizează două înfăşurări a
căror inductanţă mutuală poate fi modificată sub acţiunea mărimii de intrare fie prin
modificarea poziţiei miezului sau întrefierului, fie prin modificarea poziţiei înfăşurării
primare, printr-o mişcare liniară (fig. 1.15) sau de rotaţie liniară.

Traductoarele cu miez mobil (fig. 1.16) sunt des utilizate în convertirea deplasărilor
mecanice într-o mărime electrică, de obicei o tensiune alternativă. Ele constau dintr-o
bobină cu miez mobil, mărimea de intrare acţionând asupra acestui miez.

Figura 1.15. Traductor inductiv de tip Figura 1.16. Traductor inductiv


transformator cu modificarea întrefierului de deplasare cu miez mobil
Utilizarea traductoarelor inductive în procese industriale
GENERATOARE
Traductoarele generatoare funcţionează pe principiul transformării mărimii de
măsurat neelectrice (temperatură, poziţie, viteză, debit, presiune, acceleraţie, radiaţii
forţă, etc.) într-o mărime electrică (tensiune, curent, sarcină electrică). Aceste
transformări sunt posibile datorită utilizării efectelor curentului electric (termoelectric,
fotovoltaic, piezoelectric, Doppler – Fizeau, Hall, inducţie electromagnetică, Seebeck
etc.). În acest sens putem enumera următoarele traductoare generatoare:
traductoare de inducţie sunt utilizate pentru măsurarea vitezei (tahometre), pentru
măsurarea debitelor fluidelor conductoare (debitmetre electro-magnetice), pentru
măsurarea parametrilor oscilaţiilor mecanice (tensiunea de ieşire fiind proporţională cu
viteza vibraţiilor).
traductoare electrochimice (pH-metre), se bazează pe modificarea potenţialelor de
electrod la modificarea concentraţiilor acide sau bazice.
traductoare fotoelectrice, folosite la luxmetre (bazate pe efectul fotoelectric).
traductoare piezoelectrice, folosite la măsurarea vibraţiilor şi oscilaţilor mecanice sau a
presiunii din cilindrul motoarelor cu explozie (se bazează pe efectul piezoelectric).
traductoare termoelectrice, numite şi termocuple (bazate pe efectul termoelectric
direct Seebeck, efect Thomson, efect Peltier) şi folosite la măsurarea temperaturii
cuptoarelor şi a mediilor gazoase, lichide sau pulverulente în gama – 200…+ 2400 0C
traductoare Hall utilizate pentru măsurarea distanţei, a poziţiei (bazate pe efectul Hall).

Pentru traductoarele generatoare se poate prezenta, într-un tabel de


corespondenţă (tabel 1.1.), fenomenele fizice care stau la baza funcţionării funcţie de
mărime.
Tabelul 1.1.
Mărime de Senzor utilizat
Mărime de ieşire Efect / fenomen
intrare de traductor
Temperatură Tensiune Efect termoelectric Termocuplu
Poziţie Tensiune Efect Hall Sonda Hall
Viteză Tensiune Inducţie electromagnetică Tahogenerator
Efort (cuplu) Sarcină electrică Efect piezoelectric -
Presiune Câmp magnetic Efect magnetostrictiv Magnetostrictiv
Curent
Radiaţii Fotoemisie, fotovoltaic,
Tensiune Fotojoncţiune
optice piroelectric
Sarcină electrică
Sarcină electrică Efect galvanic Electrochimic
Concentraţie
Tensiune Efect electrochimic pH

1.3.2. Principiul de funcţionare a traductoarelor

1.3.2.1. Traductoarele rezistive se bazează pe variaţia rezistenţei unui rezistor. Relaţia


l
care permite determinarea parametrului rezistiv este: R = ρ
S
Se observă că rezistenţa R creşte proporţional cu creşterea rezistivităţii ρ şi a
∆R ∆ρ ∆l ∆s
lungimii l şi cu scăderea secţiunii s, adică: = + −
R ρ l s
Traductoarele rezistive sunt utilizate în instalaţiile de automatizare pentru a detecta
modificările în anumite procese de producţie a unor mărimi fizice (vibraţii, forţe,
momente etc.)
Traductoarele potenţiometrice se realizează sub formă liniară (fig. 1.17,a) sau
circulară (fig. 1.13, b).

Figura 1.17. Traductor potenţiometric: liniar circular

Caracteristica de conversie a traductorului potenţiometric liniar este dată de relaţia:


l
R = Rt ⋅ = a ⋅ Rt
lt
în care: Rt este rezistenta totală a senzorului; R – rezistenta între cursor şi un capăt; lt –
lungimea totală; l – lungimea corespunzătoare deplasării cursorului, a = l/lt –
deplasarea relativă.

ELPC 50 - LPH 100 până la 1250 mm MRA 50 până la 600 mm


Figura 1.18. Traductoare de deplasare: liniară – unghiulară
Pentru traductorul potenţiometric circular se poate scrie în mod similar:
α
R = Rt ⋅ = k ⋅ Rt
αt
unde: αt este unghiul de rotaţie a cursorului;
α - unghiul de rotaţie a cursorului faţă de un capăt.
1.3.2.2. Traductoarele cu tensolit sunt de forma unui fir de masă plastică (tensolit)
∆R
care prin întindere îşi variază rezistenţa relativă proporţional cu lungimea
R
∆l
.
l
1.3.2.3. Traductoarele cu fir metalic se construiesc dintr-un fir metalic de mare
rezistivitate (cu diametrul de 0,02…0,04 mm) între două foiţe de hârtie care se lipesc pe
piesa a cărei deformaţie trebuie măsurată.
Structura tipică a unui tensometru cu fir metalic este redată în fig. 1.19.
Figura 1.19. Tensometru cu fir metalic
Relaţia ce defineşte funcţionarea unui astfel de traductor este:
∆R ∆l ∆ρ
= (1 + 2 µ) +
R l ρ
unde: μ este coeficientul lui Poisson reprezentând deformaţia transversală şi cea
longitudinală.
Aceste traductoare sunt realizate din mărci tensometrice care se lipesc de corpul
studiat.
Mărcile tensometrice se pot realiza fie prin aplicarea unui conductor subţire,
ondulat, fie prin aplicarea unei grile metalice pe un substrat izolator (fig. 1.20).
Mărcile se lipesc pe un element elastic care se deformează sub acţiunea unei forţe
şi, în principiu, orice mărime fizică care depinde de o deformaţie mecanică poate fi
măsurată cu ajutorul traductoarelor tensometrice (deplasări, acceleraţii, forţe şi cupluri,
parametri ai vibraţiilor mecanice etc.).

c) pentru d) pentru
b) pentru
a) pentru măsurarea măsurarea măsurarea
măsurarea
efortului tangenţial efortului eforturilor liniare
efortului radial
tangenţial combinate
Figura 1.20. Mărci tensometrice pentru solicitări complexe:
1.3.2.4. Traductoarele termorezistive sunt, de fapt, rezistoare sensibile la temperatură,
confecţionate din materiale
conductoare sau semiconductoare a căror
rezistenţă variază cu temperatura.
Variaţia rezistenţei metalelor în
funcţie de temperatură se produce după
R
relaţia: t = R 0 (1 + α ∆ t ) .
Termorezistenţele (fig. 1.21) sunt
traductoare de temperatură care
transformă variaţia de temperatură a Figura 1.21. Termorezistenţe
mediului controlat în variaţia
rezistenţei elementului sensibil şi se
bazează pe proprietatea materialelor de a-şi modifica rezistenţa electrică în funcţie de
temperatură după următoarea formulă:
( )
Rt = R0 1 + A ⋅ t + B ⋅ t 2 ,
unde:
Rt = rezistenţa termorezistenţei la temperatura „t”;
R0 = rezistenţa termorezistenţei la 00C;
t = temperatura (0C);
A şi B = coeficienţi care se pot determina prin calibrare.

Figura. 1.22. Termorezistenţe

Figura 1.23. Cutia de borne a termorezistenţei


În mod normal o termorezistenţă se compune din următoarele subansamble
principale (fig. 1.23):
- elemente sensibil;
- cutie de borne;
- teacă de protecţie.
Termorezistenţele semiconductoare, numite şi termistoare, sunt confecţionate prin
presare din oxizi, carburi sau sulfurile unor metale ca: nichel, cupru, plumb, magneziu
etc.
Se cunoaşte că rezistenţa termistoarelor scade cu creşterea temperaturii, conform
1 1 
B
 T −T

relaţiei: 
RT =R TO e  o 

1.3.2.5. Traductoarele electrolitice permit măsurarea concentraţiei electroliţilor pe


baza măsurării rezistenţei electrice a acestora.
Elementul sensibil al unui traductor electrolitic este realizat în principiu sub forma a
doi electrozi plan – paraleli E1 şi E2 (fig.1.24), asemănători unui condensator plan, printre
care trece soluţia a cărei concentraţie c trebuie măsurată.
1 l0
Rx = ⋅
σ x S0
deci
1 l0
σx = ⋅
Rx S 0

Figura 1.24 Celula traductorului electrolitic

De fapt întreg ansamblul se comportă ca o rezistenţă lichidă de formă


paralelipipedică de lungime l0 (cm) şi secţiune S0 (cm2).
Dacă măsurăm rezistenţa necunoscută Rx, implicit măsurăm conductivitatea
 1 
necunoscută σ x  .
 Ω ⋅ cm 

1.3.2.6. Traductoarele inductive sunt realizate din bobine înfăşurate pe un miez


feromagnetic, miez care poate avea, constructiv, un întrefier, δ, variabil.
Principiul de măsură se bazează pe modificarea lungimii δ a întrefierului sub
acţiunea mărimii de intrare. Întrucât µ f >> µa , va rezulta că reluctanţa în miez este
neglijabilă în raport cu cea a aerului. Astfel, se poate scrie că inductanţa traductorului va
N2 K
fi: L x = ⋅ µa ⋅ Sc =
δ δ
Sub acţiunea forţei, se modifică întrefierul δ, ceea ce conduce la varierea lui Lx,
valoarea curentului care trece prin bobină atunci când întrefierul variază va fi:
U
IX = .
R + ω 2 L2X
2

Curentul măsurat de către un ampermetru va fi proporţional cu forţa care atrage


armătura mobilă.
Performanţele traductoarelor inductive pot fi îmbunătăţite, în special pentru mărirea
zonei de liniaritate, dacă se folosesc montaje diferenţiale. În absenţa forţei, puntea se
fixează de o asemenea manieră încât IX să fie zero. La aplicarea forţei δ1 şi δ2 variază
simultan şi conduc deci la modificarea lui Lx1 şi Lx2. Montajul este sensibil şi la semnul lui
F.

1.3.2.7. Traductoarele capacitive (fig. 1.25)

Figura 1.25. Traductoare capacitive


Traductoarele capacitive sunt traductoare parametrice şi au la bază variaţia
capacităţii unui condensator funcţie de dimensiunile geometrice ale condensatorului:

C =k
d
Prin modificarea acestor valori, la un condensator variabil, se poate constata că
intensitatea curentului care trece prin acesta este: I X = C X ωU

1.3.2.8. Traductoarele generatoare transformă mărimea de măsurat direct întro


tensiune electrică, un curent electric sau o sarcină capacitivă, fără a mai fi nevoie de o
sursă suplimentară.
Traductoarele termoelectrice au cea mai mare diversitate constructivă.
Utilizate în industrie ele acoperă un domeniu larg de temperatură, ele având o
construcţie simplă bazate pe efectele Seebeck, Thomson sau Peltier.
Termocuplul (fig. 1.26) este un traductor de temperatură care transformă
variaţia de temperatură a mediului măsurat, în variaţie de tensiune termoelectromotoare
(t.t.e.m.), care apoi prin racordare la un aparat indicator sau înregistrator (fig. 1.27) este
tradusă în unităţi de temperatură.
Termocuplul este un efect al curentului datorat câmpului imprimat termoelectric
de contact (efectul SEEBECK).
Efectul Seebeck constă în apariţia unei t.e.m. într-un circuit format din două
conductoare de natură diferită cu joncţiuni la capete, când cele două joncţiuni se află la
temperaturi diferite.
Cu alte cuvine:
Câmpul imprimat termoelectric de contact apare la suprafaţa de separaţie între
două contacte metalice (sau semiconductoare) de natură diferită, sudate la capete, dacă
între acestea există diferenţă de temperatură.
În principiu un termocuplu se compune din termoelectrozi din metale sau aliaje
diferite, sudaţi la unul din capete. Încălzirea locală (fig. 1.26) a joncţiunii de măsurare
(sudurii) determină apariţia unei tensiuni termoelectromotoare la capetele libere ale
termoelectrozilor (joncţiunea de referinţă). Valoarea acestei tensiuni depinde de
diferenţa de temperatură dintre joncţiunea de măsurare şi cea de referinţă.
Termoelectrozii au polarităţi deferite. Prezentăm, în continuare, câteva
termoelemente utilizate în construcţia termocuplurilor, cu observaţia că primul metal are
polaritatea „+”, cel de-al doilea - polaritatea „–”:
– cromel – alumel (K); – cromel – constantan (E);
– fier – constantan (J); – PtRh 10% – Pt (S);
– cromel – copel (L); – PtRh 30% – PtRh 6% (B).
Capetele termoelectrozilor sunt amplasate într-o cutie de borne, unde se vor fi
conectate instrumentele de măsurat (fig. 1. 23).
Figura 1.26. Tipuri de termocuple

Tensiunea termoelectromotoare este măsurată sau înregistrată cu ajutorul unor


milivoltmetre, valoarea tensiunii fiind tradusă în unităţi de temperatură.

Figura 1.27. Înregistratoare utilizate pentru măsurarea temperaturii cu ajutorul


termocuplelor.
Efectul piezoelectric
Efectul piezoelectric (fig. 1.28)
direct constă în proprietatea
unor cristale de a se încărca
cu sarcină electrică pe unele
dintre feţele acestora atunci
când sunt supuse la solicitări
de întindere sau de
compresiune după o anumită
direcţie.
Figura 1.28.
Folosind traductoare piezoelectrice se poate măsura acceleraţia, viteza,
presiunea, vibraţii şi oscilaţii mecanice etc.

Fotoemisia / fotovoltaic
Tensiunea electromotoare poate fi obţinută şi sub acţiunea energiei solare (fig.
1.29).
Efectul fotovoltaic fiind datorat
eliberării de sarcini electrice negative
(electroni) şi pozitive (goluri), într-un
material solid, atunci când suprafaţa
acestuia interacţionează cu lumina.
Polarizarea electrică a materialului sub
acţiunea luminii, duce la apariţia
t.e.motoare, tensiune care poate
genera un curent electric într-un circuit
închis. Efectul fotovoltaic este utilizat
în realizarea traductoarelor generatoare.

Figura 1.29.

Efectul magnetostrictiv
Traductoare magnetostrictive îşi bazează funcţionarea pe variaţia permeabilităţii
magnetice a unor materiale feromagnetice, datorită tensiunilor mecanice.
Construcţie (fig. 1.30)
Corp: un profil de aluminiu sau o tijă de otel inox nemagnetic (1) protejează
elementul sensibil. La un capăt se afla interfaţa electronică care este dublu încapsulată.
Se asigură astfel siguranţa în funcţionare şi protecţie optimă la perturbaţii
electromagnetice.
Cursor (2): un magnet permanent (5) – ce poate fi fixat pe partea mobilă a
instalaţiei – se deplasează de-a lungul traductorului (3) fără a intra în contact cu corpul
acestuia. Poate fi un cursor magnetic alunecător, un inel magnetic sau un flotor
magnetic (5) (pentru măsurarea nivelului lichidelor).

Figura 1. 30. Traductor magnetostrictiv: 1 – tijă din oţel inox; 2 – plutitor (flotor);
3 – traductor magnetic; 4 – cutia pipei; 5 – magneţi flotor, 6 – câmpul magnetic
al magnetului plutitor; 7 – liniile câmpului magnetic

Traductoarele magnetostrictive sunt traductoare de inducţie, utilizate de maşinile


de profilat şi debitat, de maşini utilizate la prelucrarea lemnului, de maşini utilizate la
producţia materialelor de construcţii, ceramicii şi sticlei, maşini utilizate în industria
textilă, maşini de împachetat, echipamente de printare etc. Utilizând un flotor magnetic
se poate măsura cu mare precizie nivelul lichidelor.
Efectul Hall este un efect galvanomagnetic observat pentru prima dată de Edwin
Herbert Hall în 1880. Acest efect constă în apariţia unui câmp electric transversal
(denumit câmp electric Hall EH) şi a unei diferenţe de potenţial într-un metal sau
semiconductor parcurse de un curent electric, atunci când ele sunt introduse într-un
câmp magnetic, perpendicular pe direcţia curentului.

Figura 1.31.
Principiul de funcţionare a traductorului Hall.

Tensiunea traductorului Hall este dată de produsul dintre curentul de comandă şi


inducţia magnetică

Traductoare de inducţie
Traductoarele tahogeneratoare au la baza funcţionării inducţia
electromagnetică. Ele sunt utilizate la măsurarea vitezei (turaţiei).
Conform legii inducţiei electromagnetice, t.e.m.
este definită de relaţia: e = B.l.v.
Întrucât e este proporţională cu viteza, această mărime poate
fi integrată sau diferenţiată şi se obţin termeni proporţionali cu
deplasarea sau acceleraţia. După acest principiu se obţin
tahogeneratoare, vibrometre, debitmetre.

Debitmetrele sunt utilizate pentru măsurarea debitelor fluidelor conductoare

Figura 1. 32. Debimetre – DEM


Traductoare de inducţie cu bobină mobilă sau cu reluctanţă variabilă sunt
utilizate pentru măsurarea parametrilor oscilaţiilor mecanice.

CAPITOLUL 2

NOTIUNI GENERALE DESPRE LUCRARE

Traductoarele inductive realizează o dependentă functională (si nu o


transformare) între o mărime neelectrică de intrare (obisnuit o deplasare "l") si mărimea
de iesire electrică, o variatie a inductantei L.Dependenta L = f ( l ) dintre cele două
mărimi de natură diferită, constituie caracteristica statică a traductorului.
Principial traductoarele inductive pot fi realizate cu o bobină sau mai multe bobine,
simple sau cuplate având circuite sau portiuni de circuit feromagnetic. Exceptând unele
solutii constructive speciale,traductoarele inductive, se clasifică în trei grupe principale :
• sisteme în care este influentată o singură inductanta (bobine simple si duble);
• sisteme în care sunt influentate două inductante în sensuri contrare (bobine
diferentiale);
• sisteme în care sunt influentate inductante mutuale (transformatoare diferentiale).
Măsurările cu ajutorul acestor traductoare au la bază modificarea parametrilor circuitului
magnetic,ca o consecintă a schimbării pozitiei relative a unor portiuni ale acestuia, în
procesul de măsurare.La măsurările experimentale este necesar să se utilizeze
portiunea cea mai convenabilă a caracteristicii statice, aceea căreia îi corespunde o
sensibilitate suficient de mare, si in special, din zona liniară a acesteia.
Mărimea de măsurat se poate aplica traductorului, cu sau făra contact mecanic. În
primul caz
traductorul are armătură mobilă proprie. La măsurătorile fără contact, rolul de armătură
mobilă îl are însăsi piesa feromagnetică a cărei pozitie se determină.
Schemele electrice de măsurat, destinate traductoarelor inductive, prevăd utilizarea
numai de surse de semnal de curent alternativ. Traductoarele inductive functionează de
cele mai multe ori la frecventa retelei(50 Hz).
Pentru măsurări dinamice si de mare precizie este necesară alimentarea
montajelor cu semnale de frecventă înaltă (1 kHz ... 50 kHz).
În scopul măsurării mărimilor fizice care intervin într-un proces tehnologic, este necesară
de obicei convertirea acestora în mărimi de altă natură fizică pentru a fi introduse cu
uşurinţă într-un circuit de automatizare.
Elementul care permite convertirea unei mărimi fizice (de obicei neelectrică)
într-o altă mărime (de obicei electrică) dependentă de prima, în scopul introducerii
acesteia într-un circuit de automatizare, se numeşte traductor.În structura traductoarelor
se întâlnesc, în general, o serie de subelemente constructive, ca, de exemplu:
convertoare, elemente sensibile, adaptoare etc.
Structura generală a traductoarelor este foarte diferită de la un tip de traductor
la altul, cuprinzând unul, două sau mai multe convertoare conectate în serie.
În general (în sens larg) proximitatea exprimă gradul de apropiere dintre două obiecte,
dintre care unul reprezintă sistemul de referinţă.
Se poate realiza controlul poziţiei unui obiect care se deplasează, fără contact între
acesta şi referinţă.
În categoria măsurărilor de proximitate intră :
- sesizarea capetelor de cursă ;
- sesizarea interstiţiului dintre suprafeţe ;
- sesizarea prezenţei unui obiect în câmpul de lucru etc.
Traductoarele de proximitate au de regulă o caracteristică de tip releu, mărimea de
ieşire având variaţii discrete (" tot sau nimic ") discerne între două valori care reprezintă
(convenţional) prezenţa sau absenţa corpului controlat.Această particularitate conduce
la realizarea compactă a traductorului, elementul sensibil şi adaptorul (ES + AD) fiind
plasate în aceeaşi unitate constructivă.
Schema de principiu a acestui traductor este dată în figura 1.1. Detectorul are rolul de a
converti informaţia asupra poziţiei unui obiect metalic (în raport cu faţa sensibilă) în
semnal electric. Blocul adaptor prelucrează semnalul electric de la ieşirea detectorului şi
comandă un etaj final cu ieşire pe sarcină de tip releu. Blocul de alimentare furnizează
tensiunea necesară circuitelor electronice.
Oscilatorul din blocul-detector întreţine, prin câmpul magnetic alternativ, oscilaţiile
în jurul bobinei ce formează (împreună cu miezul de ferită) faţa sensibilă a detectorului.
Când un obiect metalic (cu proprietăţi feromagnetice) intră în câmpul magnetic al
detectorului, în masa metalului apar curenţi Foucault care generează, la rândul lor, un
câmp magnetic de sens opus câmpului principal pe care îl atenuează puternic şi ca
urmare blochează oscilaţiile.
Caracteristicile de funcţionare ale traductorului pot fi apreciate în funcţie de valorile
cotelor utile,: e – - lăţimeaλ grosimea ecranului metalic (grosimea obiectului detectat);
ecranului; L – lungimea ecranului; x – distanţa de la marginea ecranului la centrului feţei
sensibile; y – acoperirea feţei sensibile de către ecranul metalic; z – distanţa de la ecran
la faţa sensibilă; zN – distanţa nominală de detecţie (sesizare).

Capitolul 3

Măsurarea deplasărilor cu traductoare


inductive

Partea I
Obiectul lucrării

Se studiază caracteristicile traductoarelor inductive diferenţiale de tip PR 9314/20 şi


PR 9314/05 şi funcţionarea convertoarelor pentru măsurarea deplasărilor.
Noţiuni teoretice
Convertorul pentru măsurarea deplasărilor cuprinde un stabilizator de tensiune STAB
care realizează o alimentare cu o tensiune stabilă de aproximativ 7,5 V a oscilatorului
OSC. Oscilatorul furnizează o tensiune alternativă cu o frecvenţă f de aproximativ 5 kHz
pentru alimentarea traductorului prin înfăşurările S1 şi S2 ale transformatorului TR1 şi o
tensiune de referinţă (infăşurarea S3) pentru comanda detectorului sensibil la fază DSF.
Tensiunea Vm măsurată la ieşirea traductorului este amplificată de amplificatorul de
transconductanţă ATA acordat pe frecvenţa oscilatorului. Prin transformatorul TR2
ieşirea de curent a acestuia excită intrarea de semnal a detectorului sensibil la fază
DSF. Curentul de la ieşirea DSF este filtrat de un filtru trece jos care asigură o tensiune
continua proporţională cu Vm (deci cu deplasarea miezului magnetic) şi este indicată de
un voltmetru V.

Desfăşurarea lucrării
Se vor determina caracteristicile xME(x), L1(x), L2(x) unde xME este deplasarea masurată
electric cu voltmetrul la ieşirea convertorului PR 9309, L1 şi L2 inductivităţile bobinelor
traductorului studiat (PR 9314/05), iar x deplasarea masurată mecanic, cu şurubul
micrometric. În acest scop şurubul micrometric se aduce la 0,00 si se dau deplasări din
2 mm in 2 mm pînă la sfârşitul domeniului (20 mm). Inductivităţile L1 şi L2 se masoară cu
o punte RLC.
Observaţie: Sensibilitatea punţii se dublează dacă in 2 braţe alăturate există elemente
identice care variază in sensuri diferite.

Caracteristicile L1(x), L2(x), L1(x)-L2(x)


x 0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20
(mm)
xME 650 480 309 137 -24 -186 -359 -530 -702 -874 -1059
(mV)
L1 2.42 3.19 4.20 5.29 6.20 6.85 7.27 7.51 7.59 7.53 7.28
(mH)
L2 7.80 7.69 7.36 6.76 5.81 4.62 3.48 2.57 2.01 1.75 1.68
(mH)
L1-L2 -5.38 -4.50 -3.16 -1.47 0.39 2.23 3.79 4.94 5.58 5.78 5.60
(mH)

Caracteristica xME(x)
8

-2

-4 L1(x)
L2(x)
L1(x)-L2(x)
-6
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20

Pantele graficelor sunt urmatoarele:


−1059 −650
mxME = = −85 .45
20
7.51 −5.29
mL1 = = 0.2775
14 − 6
2.01 − 7.36
mL 2 = = −0.4458
16 − 4
5.58 − ( −3.16 )
mL1−L 2 = = 5.8433
16 − 4

Se vizualizează, pe canalul 2 al osciloscopului cu două spoturi şi se desenează formele


de undă ale tensiunilor în punctele TP2, TP4, TP5, TP3, TP7 (TP6 se va conecta la TP0
numai pentru această determinare) având ca referinţă, pe canalul 1, semnalul din TP1.
Se vizualizează (cu aceeaşi referinţă ca la punctul anterior) curentul de intrare în FTJ
ȋntre bornele TP9 (conectat la TP0 numai pentru această măsurare) şi TP7 pentru două
poziţii simetrice faţă de poziţia de echilibru a traductorului.

TP2 TP4
TP5

TP3

TP7

Poziţia de echilibru a traductorului se află la


aproximativ 7mm, aici tensiunea va fi nulă.
Deci vom vizualiza caracteristicile ȋntre TP9
şi TP7 la poziţiile 6mm şi 8mm.

TP7 – 6mm TP7 – 8mm

Partea II
Scopul lucrării este cunoaşterea dispozitivelor şi a aranjamentului de măsurare
deplasărilor cu precizie ridicată şi transmiterea unităţii de lungime şi evaluarea
erorilor de măsură.
S-au măsurat următoarele:

-peliculă cupru = 130 μm


-sticlă 1 = 21 μm
-sticlă 2 = -8 μm
-sticlă 3 = -7 μm
-sticlă 4 = 4.5 μm
-sticlă 5 = -8.2 μm
-foaie de hârtie = 110 μm

Intrebări

1.De ce trebuie stabilizată amplitudinea de oscilaţie a oscilatorului OSC?


Amplitudinea de oscilaţie a oscilatorului OSC trebuie stabilizată, deoarece el
alimentează traductorul, iar tensiunea la ieşirea acestuia, Vm, este proporţională
cu tensiunea de alimentare a lui, Va.

2.Care oscilogramă evidenţiază eventualul dezacord între frecvenţa oscilatorului


şi frecvenţa pe care este acordat amplificatorul de transconductanţă ATA?
Oscilograma care evidenţiază eventualul dezacord ȋntre frecvenţa oscilatorului şi
frecvenţa pe care este acordat amplificatorul de transconductanţă ATA este TP7.

3.Care sunt criteriile de dimensionare a elementelor din filtrul trece jos?


- frecvenţa de tăiere a filtrului să fie mai mare ca frecvenţa oscilatorului, pentru a
nlatura armonicele superioare din spectrul oscilatorului ȋn cazul ȋn care semnalul
nu este pur;
- tensiunea pe condensatorul C7 sa fie egală cu tensiunea de la ieşirea DSF, ca
sa poată fi ȋndeplinită condiţia de adaptare.

4. Cum se poate schimba, pe cale electrică, semnul deplasării măsurate cu


traductorul B?
Semnul deplasării măsurate cu traductorul B poate fi schimbat pe cale electrică
cu ajutorul potenţiometrului helicoidal P de fixare a originii măsurării.

5. Comparatorul a fost ajustat pentru masurarea unei bare de aluminiu având


lungimea de 100 mm la temperatura de 20 grade C. Ȋntre timp temperatura din
laborator a crescut la 25 grade C. Ce diferenţă va fi indicată dacă lungimea barei
se măsoară ȋn noile condiţii?
Coeficienţii de dilatare liniară pentru oţel şi aluminiu au următoarele valori:
aluminiu α1 = 24 * 10-6/gr.C,otel α2 = 9,5*10-6/grC.,lAL=l0[1+α ∆ t]= l0+α l0∆ t
6. Tinând cont de rezultatele de la punctul 5 ce concluzii se pot formula relativ la
modul in care trebuie manipulate piesele care urmează a fi măsurate?
Tinând cont de rezultatul de mai sus rezultă că piesele trebuie manipulate cu
grijă, iar după atingere ar trebui lăsate un moment să revină la temperatura
ambiantă, pentru ca la variaţii de temperatură acestea se pot dilata,contracta
Masurarea deplasarilor cu traduc toare
inductive 2

Partea I

Formule si scheme folosite

Deplasarea x a miezului magnetic intre cele doua bobine care constituie


traductorul diferential, determina variatii in sensuri opuse ale inductivitatiilor.

Tensiunea de iesire Vm, masurata pe priza mediana a traductorului este :


2 ⋅ Va
Vm = −Va + ( R2 + jωL2 ) ⋅
R1 + jωL1 + R2 + jωL2
R1 + R2 << ω ( L1 + L2 )
L2 L − L1
⇒ Vm = −Va + ⋅ 2Va = 2 ⋅ Va
L1 + L2 L2 + L1
 x 
L2 = L0 ⋅ 1 + 
 x0 
 x 
L1 = L0 ⋅ 1 − 
 x0 
x
⇒ Vm = Va
x0
Deci tensiunea de iesire este direct proportionala cu deplasarea miezului magnetic,
in limitele analizei de prim ordin.In realitate aceasta dependenta rezulta neliniara:
 x  x 
2
 x 
3

L2 = L0 1 + + k 2   + k 3   + ..... 
 x0  x0   x0  
 x  x 
2
 x 
3

L1 = L0 1 − + k 2   − k 3   + ..... 
 x 0  x0   x0  
3
x  x

+ k 3 
x0  x0
 ⋅V
⇒ Vm = a
 x 
1 + k 2  
 x0 
Neliniaritatea este determinata de termenul de ordinul3 si ponderea sa este mica
pentru ca x/x0< ½.
R1,R2 sunt rezistentele bobinelor determinate de pierderile magnetice si prin curenti
Foucoutt.Prin deplasarea miezului magnetic aceste rezistente se modifica si ele dar
acest efect poate fi neglijat daca se alege un miez nagnetic cu un ciclu de histerezis
ingustsi cu rezistivitate mare.
Schema bloc a circuitului este:

3 3

4 4
S1 P

1
2 2

S2
4 4 4

2 2

2 2 2 2 2 2 2 2 2 2

2 2 2 2 2 2

2 2 2 2
2 2
2 2 2 2 2 2 2 2

1. Datele obtinute experimental sunt date in tabelul de mai jos:


X[mm] 0 2 4 6 8 10 12 14 16
XME[mm] 0.041 0.136 0.25 0.46 0.65 0.85 1.05 1.26 1.46
L1[mH] 7.74 7.68 7.41 6.88 6 4.89 3.73 2.76 2.11
L2[mH] 2.28 2.97 3.94 5.02 6.03 6.7 7.16 7.44 7.56
L1-L2[mH] 5.46 4.71 3.47 1.86 -0.03 -1.81 -3.43 -4.68 -5.45

Se traseaza caracteristicile urmatoare:

Panta dreptei L1(x):


L12 − L11
δ = ⋅100 = 0.44 %
x 2 − x1

Panta dreptei (L1-L2)(x):


δ =0.76 %

Panta dreptei L2(x):


L21 − L22
δ = ⋅100 = 0.41 %
x 2 − x1
Formele de unda obtinute sunt:

• Semnal de referinta din TP1:

Semnalul in punctul TP2

• Semnal in punctul TP4:

Semnal in punctul TP5:


• Semnalul din punctul TP7:

Obs. Semnalul TP7 este putin deplasat fata de referinta datorita locului de unde se
preia.
Se observa ca pozitia de echilibru este x=8 mm si alegem duoa pozitii simetrice
fata de aceasta la x1=6mm si x2=10mm si vizualizam curentul de intrare in FTJ
pentru cele doua pozitii:
• pentru x1=6mm:
pentru x2=10mm

Partea II-A

In aceasta parte se vor efectua masuratori cu precizie ridicata a diverselor


piese aflate la masa de masura .
Se foloseste comparatorul electronic de tipul CP402 cu traductoare inductive
diferentiale de deplasare de tip TL 402.
Aranjamentul experimental cuprinde stativul care este alcatuit din: coloana cu
surub rectificat cu pasul de14mm, surub de blocare a masutei suport, surub de
reglajal pozitiei masutei suport, surub pentru blocarea traductorului, piulita manson
pentru reglarea inaltimii suportului traductorului, surub de blocare a suportului
traductorului si comparatorul CP 402 cu urmatoarele elemente: instrument indicator,
lampa de semnalizare pornit /oprit, comutator de pornire si de alegere a domeniului
de masurare in µ m, comutatorul modului de lucru.
Schema bloc a comparatorului este indicatain figura de mai jos si cuprinde:
 oscilatorul cu o frecventa de aproximativ 5kHz, stabilizat in amplitudinecare
genereaza doua tensiuni in antifaza +Va si –Va;
 amplificator sumator de curent alternativ ASA care insumeaza iesirile
traductoarelor A si B si iesirea potentiometrului P, de fixare a originii;
 detectorul sensibil de faza DSF si filtrul trece jos FTJ ;
 indicatorul I;
 placa de masura PM.

1 1

1 1

1 1

1 1 1 1

1 1

2 2

3 3


1 1

4 4

1 1

Datele obtinute :Se vizualizeaza :


-tensiunile de alimentare
-Tensiunile de la iesirea din traductor maxima:

-Tensiunile de la iesirea din traductor mnima:


Tensiunea de la iesirea din FTJ se obtine nula pentru ca filtrul are o fercventa de
taiere foarte mica si de aceea niveleaza semnalul obtinand componenta de curent
continuu. Se obtine valoare nula pentru ca valoarea maxima a tensiunii este 1.4V, iar
valoarea minima este –1.4V(tensiunea de cap de scara este de 1V,curent continuu).
Teniunea de masa se obtine nula.

Diferenta dintre cele doua cale este de 240µ m, iar diversele valori ale pieselor
masurate sunt date in tabelul de mai jos:

Piesa Grosime[µ
m]
1 50
2 30
3 30
4 50
5 27
6 4
7 6
CAPITOLUL 4

SANATATEA SI SECURITATEA IN MUNCA


În ţara noastră, activitatea de protecţia muncii a evoluat în strânsă legătură cu
dezvoltarea industriei, preocupări de acest fel fiind semnalate încă de la începutul
secolului al XVIII-lea, când la „cererea industriaşilor şi organelor de stat" au fost
formulate recomandări privind desfăşurarea unei activităţi susţinute de educare a
muncitorilor pentru a-i feri de pericolele la care sunt expuşi, indicându-li-se şi mijloacele
de combatere a lor.
În anii 1874 şi 1894 au fost adoptate Legea sanitară, respectiv Regulamentul
industriilor insalubre, care cuprindeau dispoziţii referitoare la securitatea muncii, munca
femeilor şi copiilor, prevenirea bolilor profesionale etc.
Astfel, în art. 5 din Regulamentul industriilor insalubre se prevedea: „în orice
stabiliment industrial cu mai mult de 10 lucrători, atelierele vor avea un spaţiu de cel
puţin 5 mc de fiecare lucrător, iar plafonul va avea înălţimea de cel puţin 3 m", iar în art.
6 se stipula: „Pentru a înlătura pericolul rănirii lucrătorilor în timpul funcţionării maşinii, va
trebui prevăzut un spaţiu liber, destul de larg pentru a permite circulaţia, iar organele de
transmitere ale maşinilor, ascensoarele, roţile legate de vreun motor se vor împrejmui cu
parapete de siguranţă".
Apoi protecţia muncii a fost reglementată în mod indirect, chiar dacă nu s-a folosit
această terminologie, prin Legea minelor din 1895, care, la art. 30, prevedea obligaţia
întreprinzătorului de a lua „toate măsurile pentru a executa lucrările de exploatare, astfel
încât să evite orice pericol şi să garanteze siguranţa lucrătorilor".
Acest act normativ prevedea înfiinţarea caselor de ajutor prin intermediul cărora se
acorda sprijin pentru incapacitate temporară de muncă, datorită accidentării sau
îmbolnăvirii, dar şi a caselor de pensii, care stabileau pensii de invaliditate pentru
accidente de muncă sau boli profesionale.
Din aceeaşi perioadă datează şi alte acte normative care cuprindeau reglementari
privind protecţia muncii, cum ar fi: Legea pentru repausul în zilele de duminica şi
sărbători din 1897; Legea privind munca femeilor şi minorilor în industrie şi exploatări
miniere din 1906; Legea privind ajutoarele de boală şi lehuzie din 1923; Legea privind
munca minorilor şi femeilor din 1928.
Intre anii 1912 şi 1945, în cadrul „Casei centrale autonome a asigurărilor sociale" a
funcţionat un „Serviciu de igienă industrială" ce a popularizat măsurile de prevenire a
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
În anul 1934 este promulgată Legea privind accidentele de muncă. Acest act normativ
poate fi considerat actul de naştere al instituţiei protecţiei muncii pentru ţara noastră, în
accepţia modernă a termenului.
În anul 1936 a fost înfiinţat Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, care
avea în structura sa şi un serviciu al organizării şi ocrotirii muncii.
După al doilea război mondial s-a creat un sistem guvernamental de instituţii cu atribuţii
în domeniul protecţiei muncii. Astfel, în anul 1949 s-a înfiinţat „Consiliul pentru protecţia
muncii", în subordinea Ministerului Muncii şi Prevederilor Sociale, prezidat de un ministru
şi format din consilieri ministeriali, reprezentanţi ai Confederaţiei Generale a Muncii,
Comisiunii de Stat a Planificării, Ministerului învăţământului Public şi responsabili cu
protecţia muncii.
Acest consiliu avea rolul de a studia şi propune noi măsuri în domeniu şi de a controla
modul de aplicare a celor stabilite dispunând de un corp de inspectori tehnici, pe ramuri
de producţie. De asemenea, erau stabilite obligaţiile şi răspunderile în domeniul
protecţiei muncii la nivelul ministerelor, centralelor şi întreprinderilor.
Decretul nr. 359/1949 a constituit prima reglementare unitară a protecţiei muncii.
În anul 1953, s-a înfiinţat în cadrul Consiliului Central al Sindicatelor, Inspecţia tehnică
de stat pentru protecţia muncii şi în subordinea sa, Institutul de cercetări ştiinţifice pentru
protecţia muncii. La nivel teritorial, controlul protecţiei muncii era exercitat de inspectori
încadraţi în consiliile regionale şi orăşeneşti ale sindicatelor, coordonaţi metodologic de
inspecţia sus amintită.
Resursa umana (cea mai importanta) trebuie sa fie CONSERVATA pe toate caile,
inclusiv prin realizarea securitatii si sanatatii in munca din considerente morale si din
motive economico-sociale :
- Problema bunastarii trebuie tratata concomintent cu cea a securitatii si sanatatii in
munca (SSM)
Atragerea si mentinerea resurselor umane intr-o organizatie este influentata in mare
masura de modul cum este proiectat si cum functioneaza sistemul de management al
securitatii si sanatatii in munca.
Conceptul de sanatate generala a resurselor umane include problemele speciale
referitoare la imbolnavirile profesionale (cauzate de factori nocivi, fizici, chimici si
biologici, precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme functionale ale
organismului uman in procesul de munca)
Protectia muncii este ansamblul masurilor tehnice, sanitare, organizatorice si juridice
care au drept scop ocrotirea vietii si sanatatii personalului.
Dreptul la siguranta si sanatate in munca este consemnat in Declaratia Universala a
Drepturilor Omului, este obiectiv prioritar pentru Organizatia Internationala A Muncii
(OMU) si pentru Biroul International al Muncii (BI), pentru Comisia Comunitatii Europene
in domeniul securitatii, igienei si sanatatii in munca.
Romania (proaspat integrata) trebuie sa se conformeze legislatiei din UE si sa respecte
prevederile Directivei- cadru 89/391/CEE in legatura cu :
- Evitarea riscurilor profesionale
- Evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate
- Combaterea la sursa a riscurilor care nu pot fi evitate
- Adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea posturilor,
echipamentelor si a metodelor de lucru
- Luarea in considerare a stadiului de evolutie a tehnicii
- Inlocuirea a ceea ce este periculos
- Prioritatea masurilor de protectie colectiva, fata de cele individuale
- Instruirea adecvata a lucrurilor
In mod cert un mediu de lucru sigur si sanatos la care se asociaza masuri de prevenire a
accidentelor (legate de munca) si a imbolnavirilor (profesionale) si masuri de mentinere
a unei bune sanatati fizice, mentale si emotionale devine atractiv.
La nivelul organizatiei, in acest domeniu au responsabilitati :
1. managerii, care :
- supravegheaza permanent starea de sanatate si securitate a angajatilor
- asigura instruirea personalului pentru a constientiza importanta pastrarii sanatatii,
protectiei si securitatii muncii
- cerceteaza si analizeaza cauzele accidentelor si a imbolnavirilor profesionale
2. specialistii din compartimentul resurse umane care :
- elaboreaza si coordoneaza programele de sanatate, de protectie si de securitate a
muncii
- efectueaza cercetari asupra factorilor si conditiilor care au provocat accidente si boli
profesionale si propune masuri de prevenire
Deciziile privind securiatea si sanatatea in munca au la baza sistemul legislativ roman
(Legea 90/1996) si principiile Directivei administrative 89/391/CEE, care vizeaza :
- evitarea riscurilor de accidente si imbolnavire profesionala
- minimalizarea riscurilor care nu pot fi evitate
Mai nou a aparut conceptul de Management al Securitatii Maxime (MSM) care are la
baza declaratia de intentie a angajatorului prin care se recunoaste ca :
- securitatea angajatilor este de importanta deosebita
- securitatea are prioritate in raport cu eficienta
- securitatea angajatilor atrage dupa sine avantaje si dezavantaje
- va fi riguros respectata legislatia privind SSM
Integrarea Organizationala
Integrarea este activitatea MRU care asigura asimilarea noilor angajati (prin
caracteristicile lor) in mediul socio-profesional si adaptarea acestora la cultura grupului si
a organizatiei din care urmeaza a face parte
Procesul integrarii are loc intre angajati (care invata) si organizatie, fiind suma dinamica
a proceselor de socializare si de profesionalizare (procese care se petrec simultan) si au
ca rezultanta un nou concept de complexitate superioara si anume cel de integrare
organizationala.