O scrisoare pierduta

De I.L Caragiale

ESEU-TEMA SI VIZIUNE + CARACTERIZARE + RELATIE

Opera literară „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri sociale și

politice scrisă de dramaturgul Ion Luca Caragiale in anul 1884 și publicată în
revista „Convorbiri Literare” .Este o capodoperă a genului dramatic, opera
aparținând realismului clasic.Ion Luca Caragiale este scriitorul român
reprezentativ al „epocii marilor clasici”, a scris nuvele, schite si piese de
teatru.Principala sursa de inspiratie a dramaturgului pentru această comedie fiind
farsa electorală din anul 1883.

Opera literara O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri, in care sunt

satirizate aspect ale societatii contemporane autorului, fiind inspirate din farsa
electorala din anul 1883.

Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea
unor moravuri, a unor tipuri umanne sau a unor situatii neasteptate, cu un final
fericit.Personajele comediei sunt inferioare.Conflictul comic este realizat prin contrastul
intre aparenta si esenta.Sunt prezente formele comicului:umorul, ironia si diferite tipuri
de comic( de situatie, de caracter, de limbaj si de nume)

Tema

Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri prin satirizarea unor defecte

omenesti, piesa prezinta aspect din viata politica(lupta pentru putere in contextual
alegerilor pentru Camera) si de familie(relatia dintre Tipatescu si Zoe)

Text dramatic

Ca specie a genului dramatic, comedia este destinate reprezentarii scenice,

dovada fiind lista cu Personajele de la inceputul piesei si didascaliile, singurele
interventii directe ale autorului in piesa
 Compozitia textului dramatic

Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din patru scene, fiind
construit sub forma schimbului de replici intre personaje.

Titlu

La nivel morfologic, titlul este constituit dintr-un substantiv articulat nehotărât,

marcând generalitatea evenimentului şi faptul că acesta se poate repeta în orice context
(aspect accentuat şi de pierderile repetate ale aceleiaşi scrisori), şi un adjectiv care
înglobează intriga textului literar. Acesta pune în evidenţă contrastul comic dintre
aparenţă şi esenţă, numind instrumentul şantajului politic ("o scrisoare pierdută"),
documentele intime folosite în acest scop reprezentând un morav des întâlnit în epocă.

Indicaţiile scenice sau didascaliile, singurele intervenţii în text ale

autorului, elemente de metatext, sunt o modalitate de explicare suplimentară din partea
acestuia, care ajută la interpretarea scenică şi la regia spectacolului teatral. În opera de
faţă, acestea punctează gesturile, atitudinea şi trăirile personajelor "(gustă din paharul
cu apă)" "(impunător)", "(naiv)", "(aparte)", reprezentând de asemenea o metodă de
caracterizare directă a personajelor, de către autor, dar şi descriu ambientul-
"anticameră bine mobilată"

În ceea ce priveşte contextul spaţio-temporal, acţiunea comediei se

desfăşoară "în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre". Reperul spaţial vag, fără a
numi cu exactitate elemente toponimice, are efect de generalizare, indicând faptul că
evenimentele se pot produce oriunde în ţară. Timpul precizat este sfârşitul secolului al
XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în interval de trei zile, condiţionat de scopul
operei dramatice de a fi pusă în scenă. Relaţiile temporale sunt în cea mai mare parte
cronologice, cu excepţia unor situaţii în care perspectiva temporală este discontinuă,
remarcându-se alternanţa temporala a întâmplarilor, prin flashback.
 Se remarcă un singur tip de conflict în operă, respectiv cel exterior,
cel principal constând în înfruntarea pentru putere politică a două forţe opuse:
reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu, Zaharia Trahanache
şi soţia sa, Zoe) şi gruparea independentă consituită în jurul lui Nae Caţavencu, avocat şi
proprietar al ziarului "Răcnetul Carpaților". Conflictul are la bază contrastul dintre
aparenţa personajelor, ceea ce îşi doresc să pară, şi esenţa lor, ceea ce sunt de fapt.
Conflictul secundar este redat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, ce se teme de
trădarea prefectului. Există totodată conflicte minore între personaje, analizabile în
diferite scene, precum cel dintre Caţavencu şi Tipătescu, în confruntarea din salonul
prefectului, în care Caţavencu refuză toate funcţiile propuse de Tipătescu în locul celei
de deputat. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin înlănţuirea evenimentelor
care conduc spre rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei, şi prin tehnica
"bulgărelui de zăpadă" ce constă în amplificarea treptată a conflictului.

Ca stil şi limbaj, Tudor Vianu susţinea că "Limba şi stilul personajelor lui

Caragiale alcătuiesc un monument al dezvoltării realismului în literatura noastră". În
acest sens, se remarcă varietatea de tipuri de comic prezente în operă. Comicul este o
categorie estetică ce stârneşte râsul, având ca sursă contrastul dintre aparenţă şi esenţă,
sancţionând defecte umane şi prezentând o gamă largă de reacţii morale.

Comicul de intenţie este fundamentat pe ideea de contrast între aparenţă şi

esenţă, identificabil în acţiunile întreprinse de personajele lui Caragiale ce doresc să
pară ceea ce nu sunt de fapt, subliniind astfel umorul.

Comicul de moravuri vizează modul de viaţă al unei epoci, surprinzând pe

de o parte imoralitatea triunghiului conjugal, iar pe de altă parte coruperea sferei
politice, evidenţiată prin şantaj şi falsificare a listelor electorale.

Comicul de situaţie (”qui-pro-quo”) susţine tensiunea dramatică prin

întămplări neprevăzute, construite după scheme comice clasice, precum prezenţa
triunghiului conjugal, cuplul Farfuridi-Brânzovenescu, involuţia lui Caţavencu,
pierderea repetată a scrisorii, coincidenţele, confuzia(lui Dandanache, de exemplu),
alegerea lui Dandanache în calitate de deputat.
 Comicul de caracter cuprinde tipologiile clasice, reliefând defecte general-
umane pe care Caragiale le sancţionează prin umor, fapt evident încă din vorbele sale
-"unul e sucit într-un fel, altul în alt fel, fiecare în felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi
şi să faci haz de ei". Pompiliu Constantinescu a încadrat personajele într-o tipologie
comică: Trahanache- încornoratul, Zoe- cocheta şi adulterina, Tipătescu- Don Juanul,
Caţavencu- demagogul, slujitorul- Pristanda, cetăţeanul- Cetăţeanul turmentat.

Comicul de nume evidenţiază trăsătura dominantă de caracter, originea sau

rolul personajelor în desfăşurarea evenimentelor. De exemplu, numele Zaharia trimite
la "zaharisit", îmbătrânit, marcând astfel vârsta înaintată a personajului, în vreme ce
Trahanache provine de la cuvântul "trahana", ce denumeşte o cocă moale, de unde
derivă caracterul uşor manipulabil al acestuia. Numele personajelor Farfuridi şi
Brânzovenescu indică termeni din arta culinară, subliniindu-le obtuzitatea şi lipsa de
caracter.

Comicul de limbaj evidenţiază incultura personajelor şi lipsa de logică,

reieşind din etimologii populare sau confuzii paronimice-"bampir", "famelie mare şi
renumeraţie mică",din lipsa de proprietate a termenilor, cuvântul capitalist fiind folosit
pentru locuitorii capitalei, din ticurile verbale "Ai puţintică răbdare","Curat murdar",
truisme "Eu cu cine votez?", sau nonsensuri "Industria noastră e amirabilă, sublimă
putem spune, dar lipseşte cu desăvârşire".

Opera aparţine realismului clasic . O primă trăsătură a acestui curent prezentă în

textul dramatic analizat este înfățișarea realității societății românești a timpului cu un
spirit de observație acut, care dezvăluie problemele de fond fără să le atenueze .
Atitudinea lui Caragiale față de lumea exterioară e una obiectivă, comedia reflectând
tare sociale precum manipularea electorală, parvenitismul, fariseismul. Exclamația lui
Tipătescu din finalul comediei -” Ce lume, ce lume!” este provocată de spectacolul vieții
așa cum e, cu agitația iluzorie pusă în mișcare de pasiuni deșarte, iubiri, ambiții și
interese. Situaţiile prin care se scot la iveală defectele sunt eterne și se repetă în afara
limitelor unei epoci, de unde actualitatea viziunii autorului.

O altă trăsătură realistă a operei este crearea unor personaje vii, care ” fac
concurență stării civile”, și care pot fi încadrate în tipologii. Tipurile comice create sunt:
încornoratul ticăit (Trahanache), don juanul, ambiţiosul (Tipătescu), cocheta adulterină,
femeia voluntară (Zoe), demagogul lătrător (Cațavencu), prostul fudul ( Farfuridi),
senilul- ”mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu” ( Dandanache),
alegătorul ameţit de discursuri electorale (cetățeanul turmentat ), funcţionarul public
( Ghiță Pristanda), raisonneurul ( Farfuridi, Brânzovenescu) . Se observă o perspectiva
dublă a abordării idividului: social şi moral; tiparele sociale se întrepătrund cu tiparele
caracterologice. Trahanache, de pildă, dovedește pragmatismul strategiei
contrașantajului , Tipătescu este pasional, ține la principiile sale politice și este
întrucâtva idealist, cetățeanul turmentat este cinstit.

Tema operei este decadența moravurilor într-o societate care cultivă valorile de fațadă.

O primă secvenţă ilustrativă pentru tema operei este cea din debutul piesei,
în care Ghiţă Pristanda, poliţistul oraşului, se află în odaia lui Ştefan Tipătescu pentru
a-i oferi obişnuitul raport cu privire la evenimentele zilei anterioare. Relaţia conducere-
administraţie locală este surprinsă în acţiunile ei tipice şi presupune servitute din partea
poliţiei şi interesul reciproc al părţilor. Prefectul închide ochii la “ciupelile” poliţistului
prost plătit în schimbul susținerii intereselor partidului. Numărătoarea steagurilor este
o ilustrare a expresiei – “dacă nu curge, pică”. Spionarea rivalului politic al lui Tipătescu
de poliţist în afara orelor de serviciu face parte din “datorie”. De asemenea, scena
anunţă declanşarea intrigii prin semnalarea prezenţei unui document aflat în posesia lui
Caţavencu ce ar putea înclina balanţa în favoarea lui la alegeri. Mesajul transmis este că
rezultatul alegerilor depinde luptele de culise între oponenţi şi mai puţin de opinia
electoratului.
 O a doua secvenţă ilustrativă pentru tema piesei este numărarea voturilor
în actul II de către Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, înainte ca alegerile să fi
avut efectiv loc. Votul este decis de ariile de influenţă. Farfuridi se teme de trădarea lui
Tipătescu, şi încearcă să afle ce se întâmplă de la Trahanache. Reacţia acestuia dezvăluie
o altă fațetă a comediei de moravuri: adulterul. Ignorat din naivitate sau din
“diplomaţia” vârstei, tringhiul conjugal este înfăţişat de Trahanache ca o inocentă
convieţuire frăţească. Sciziunile în interiorul partidelor, candidatul prost şi fudul, dar cu
instinctul viu al apărării interesului, scrisorile acuzatoare semnate anonim, toate sunt
elemente ale şaradei electorale care configurează tema piesei. Trahanache scoate la
iveală şi plafonarea personajului principal-Ștefan Tipătescu- într-o situaţie inferioară
capacităţilor sale, subjugat voinţei unei femei ambiţioase.

Zaharia Trahanache face parte din personajele comediei fiind realizat

prin modalitatile de caracterizare specifice personajului dramatic si
prin mijloacele comicului utilizate de autor in piesa.

Ceea ce-l singularizeaza in lumea eroilor caragialieni este perceptia

contradictorie a personajului: incornoratul ridicol, naiv si ticait
sau tipul abil care sub masca naivitatii si a ramolismentului accepta
din "enteres" adulterul sotiei cu prefectul pentru a-si pastra puterea
in judet.

Principala sa caracteristica este ticaiala, fapt sugerat de formula

stereotipa "aveti putintica rabdare" rostita in rarele momente de
enervare si de prenumele Zaharia (zahariseala, adica ramolismentul).

Venerabilul este calm, imperturbabil, de o viclenie rudimentara dar

eficienta, stie sa disimuleze si sa manevreze intrigi politice. Cand
este santajat nu se agita ci raspunde cu un contra-santaj descoperind
polita falsificata de catavencu. Cu aceiasi abilitate ii combate si
pe farfuridi si branzovenescu care-l suspectau pe prefect de tradare.
Recunoaste existenta coruptiei la nivelul societatii "o sotietate fara
moral si fara printip, va sa zica ca nu le are", dar practica frauda,
falsificand listele de alegeri. Nu accepta imoralitatea in familie
(sau se preface a nu crede in ea), sustinand senin ca scrisoarea de
amor este o plastografie. Credulitatea exagerata poate fi pusa pe
seama unor convingeri ferme sau poate fi considerata un act de
"diplomatie" prin care sa pastreze onoarea familiei si bunele relatii
cu prefectul.

Caracterizarea personajului se realizeaza in mod direct de alte

personaje si in mod indirect prin fapte, limbaj, nume, atitudini,
gesturi, relatii cu alte personaje. Dintre elementele specifice
textului dramatic sunt valorificate replicile, didascaliile,
situatiile. Personajul este implicat in conflictul dramatic alaturi
de Zoe si Tipatescu si impotriva santajistului Catavencu.

Caracterizarea directa realizata de alte personaje (branzovenescu)

exprima abilitatea si enigma personajului: "e tare... tare de tot...
solid barbat! Nu-i dam de rostul secretului". Este respectat chiar de
adversarul politic, catavencu numindu-l "venerabilul". Prin
autocaracterizare se realizeaza disimularea si convingerea ca
diplomatia inseamna viclenie: "Apoi daca umbla el cu machiavelicuri,
sa-i dau eu machiavelicuri[...]N-am umblat in viata mea cu
diplomatie".

Caracterizarea indirecta se realizeaza pentru un personaj dramatic in

primul rand prin replici si particularitati de limbaj. Deviza lui
politica este: "Noi votam pentru candidatul pe care il pune pe tapet
partidul intreg... pentru ca de la partidul intreg atarna binele tarii
si de la binele tarii atarna binele nostru", "binele nostru" insemnand
binele venerabilului si alor sai.

Fraza care ii rezuma principiul de viata si ii motiveaza falsa

miopie/naivitate este: "intr-o sotietate fara moral si fara printip...
trebuie sa ai si putintica diplomatie!"

Trahanache este neinstruit, stalcind neologismele si exprimandu-se

confuz. Limbajul personajului este o sursa a comicului. Adresandu-se
publicului isi exprima opinia sincera despre tipatescu: "E iute! N-are
cumpat. Aminteri, bun baiat, destept, cu carte dar iute, nu face
pentru un prefect". Indirect considera ca un detinator al puterii
trebuie sa fie stapanit, calm, asa cum este el insusi, insa lui
farfuridi ii vorbeste laudativ despre amicul tipatescu: "de 8 ani
traim impreuna ca fratii", adverbul impreuna sugerand acceptarea
tacita a triunghiului conjugal (comicul de situatie).

Personajul principal Trahanache face parte din triunghiul conjugal

(comic de moravuri si de situatie), unde are un joc ambiguu, mai
degraba incornoratul voluntar, pentru ca naivitatea conjugala nu este
plauzibila pentru acest viclean, iar sub aparenta bonomiei senile isi
ascunde atitudinea corupta in viata politica, fiind implicat in
contra-santaj si in falsificarea listelor electorale (comic de
moravuri).

Comicul de situatie este evidentiat in scena 4 din actul I in care

trahanache vine la tipatescu aducandu-i vestea santajului. Comica este
convingerea lui trahanache ca scrisoarea este o plastografie si teama
ca Zoe sa nu afle de acuzatiile avocatului pentru ca este
"simtitoare".

Zaharia Trahanache este viclean si abil, singurul barbat politic

"tare" din judet, iar pe plan familial este incornoratul simpatic.
Caragiale il ironizeaza puternic pe Zaharia Trahanache, personaj care
infatiseaza un tip uman caracteristic vremii: corupt, ticait si
viclean.

Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza, in scena IV din primul act
candTrahanache ii povesteste lui Tipatescu cum a decurs intalnirea cu Nae Catavencu.
Odata ajuns in incapere Trahanache este intampinat cu o falsa politete „Venerabile-n
sus, venerabile-n jos[..] că eu totdeauna am ţinut la d-ta ca la capul judeţului nostru...”
si adopta o atitudine distanta: ”Eu serios, zic: „Stimabile, m-ai chemat să-mi arăţi un
docoment, arată docomentul!". Nae dezvaluie motivul intalnirii, acela de a-l santaja
spundandu-i ca va publica o scrisoare de amor trimisa sotiei sale, Zoe, de catre
Tipatescu. Zaharia, impasibil si neimpresionat, observa actul lui Catavencu si sustine ca
scrisoare este o plastografie.
O a doua secventa menita sa evidentieze relatia dintre cei doi este cea a
discursului electoral. La inceputul acestuia Catavanecu cere umil presedintelui,
Trahanache, sa-i permita sa inceapa discursul „D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu
cuvântul...”. Caţavencu face risipă de gesturi, de expresii pentru a-şi impresiona
auditoriul. Acesta trece de la emoţie, glas tremurat si plâns la ton brusc, vioi şi lătrător.
Tehnica discursului său prevede pauze menite să crească tensiunea şi să dea timp
ascultătorilor să-l aplaude. Comicul de limbaj se face remarcat prin multitudinea de
nonsensuri in cadrul discursului(“Aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în
ţara noastră.”). Demagogia este evidentiata prin declaratiile sale, acesta afirmand ca se
gandeste “ca orice român” la “ţărişoara” sa. Sub pretextul de a face liniste, Trahanache
intrerupe aclamatiile indreptate catre Catavencu: „Rog, nu întrerupeți pe orator,
stimabile...” – in momentul in care Ionescu, Popescu, etc striga “Bravos!”.Acţiunea se
petrece „ in capitala unui judeţ de munte”, „in zilele noastre”. Alegerea unui cronotop
nedeterminat surprinde tocmai intenţionalitate actului artistic a unui scriitor care si-a
propus sa redea in opera tipologii umane si aspecte cu caracter general.Conflictul
dramatic principal este unul exterior si consta in lupta pentru puterea politica intre cele
doua tabere adverse: cea a lui Trahanache, Farfuridii si Branzovenescu si tabăra lui Nae
Catavencu si a intelectualilor de la redacţia ziarului „Răcnetul Carpaţilor”. In
construcţia, atat a personajului Nae Catavencu cat si Zaharia Trahanache se remarca un
comic de intenţie, rasul fiind stârnit de diferenţa dintre numeroasele titluri sociale ale
personajelor si caracterul lor contrastant. Portretul lui Nae Catavencu si a lui Zaharia
Trahanache sunt realizate atât direct prin didascalii, cat si indirect prin comic si relatia
cu celelalte personaje. Predomina insa cele din urma, caracterul personajelor reieşind
din gesturi, fapte, atitudini sau relaţia cu celelalte personaje. De asemenea, numele si
didascăliile devin, la nivel textual, alte mijloace de caracterizare ale personajului.
Catavencu provine de la „cata” ce înseamnă persoana rea si cicalitoare, iar Zaharia vine
de la zahariseala, , in timp ce Trahanache vine de la „trahana” – o coca moale - ce
sugereaza ramolirea si comportamentul sau dulceag.Pentru Zoe, Caţavencu este “un
mişel” căruia îi acordă iertarea când nu mai este şantajată.Lui Tipătescuîi apare
“mizerabil”, “infam”, “canalie”, “impertinent”.Pentru Trahanache e “un mişel”, pentru
Farfuridi – “nifilist”, pentru Brânzovenescu “moftolog”, iar pentru Pristanda “mare
pişicher”(cu o notă admirativă).Ceea ce-i uneşte pe cei doi lideri este dorinţa de putere,
capacitatea de disimulare, ipocrizia, demagogia, dar şi statutul de păcălitor păcălit care
poate fi atribuit fiecăruia dintre ei. Deşi confruntările directe sunt puţine, toată intriga
piesei este susţinută de tensiunea dintre aceste două personaje