Capitolul 2

BURSA DE VALORI

Obiectivele capitolului:

1. identificarea diferenţelor dintre bursele propriu-zise şi

pieţele interdealeri;
2. înţelegerea funcţiilor burselor de valori;
3. identificarea etapelor şi avantajelor listării la bursă a
unei companii.

Conţinutul capitolului :

2.1. Bursele de valori şi importanţa lor 22

2.2. Căi şi cerinţe privind introducerea unei companii
în activitatea bursieră; experienţa internaţională în
acest domeniu 28
2.2.1. Avantajele cotaţiei la bursă 29
2.2.2. Alegerea pieţei 31
2.2.3. Pregătirea intrării pe piaţă 32
2.2.4. Avantajele listării la mai mult de o bursă 33
2.3. Importanţa unei burse de valori bine gestionate 35

Cuvinte cheie:
 bursa de valori
 pieţe interdealeri
 cotarea la bursă
2.1. Bursele de valori şi importanţa lor

Pieţele secundare pentru titluri financiare (pieţele bursiere) pot fi organizate în două
modalităţi principale:

 sub forma bursei de valori (engl. stock exchange, fr. bourse),

 sub forma pieţelor interdealeri sau „la ghişeu” (OTC – Over the Counter) sau pieţe de
negociere.

Bursele de valori sunt instituţii de o importanţă deosebită în ansamblul mecanismelor

de reglare a economiei de piaţă, deţinând o poziţie dominantă pe pieţele interne de capital şi
pe piaţa internaţională.
Bursa de valori se defineşte prin existenţa unei instituţii care dispune de spaţii pentru
tranzacţii unde se concentrează cererea şi oferta de titluri financiare şi se realizează
negocierea, contractarea şi executarea contractelor în mod deschis, în conformitate cu un
regulament cunoscut.
Acest mod de organizare a pieţei de valori presupune centralizarea tranzacţiilor cu
titluri financiare, prin concentrarea ordinelor de vânzare-cumpărare într-un anumit spaţiu
(sala de negociere) şi efectuarea tranzacţiilor cu ajutorul unui personal specializat (agenţii
de bursă). În prezent, prin utilizarea mijloacelor electronice de transmitere şi executare a
ordinelor, tranzacţiile se pot realiza fără prezenţa efectivă a agenţilor de bursă.
Bursele de valori reprezintă pieţe de capital oficiale unde se vând şi se cumpără
valori mobiliare în scopul mobilizării de capitaluri financiare pe termen mediu şi lung,
solicitate pentru realizarea unor importante acţiuni economice şi sociale pe plan naţional şi
internaţional.
În ultimele decenii, piaţa bursieră tinde să se extindă. Pentru a putea fi
tranzacţionate la bursă, firmele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii.
Ca reacţie la aceste constrângeri, s-au creat pieţe bursiere noi:

 piaţa titlurilor necotate, unde accesul este permis în condiţii mai puţin limitative
(bursa secundară),

 pieţe terţe (bursa terţiară, „hors-cote”), unde pot fi tranzacţionate acţiunile

firmelor tinere, ce acţionează în domenii cu riscuri mari.

O expansiune deosebită pe pieţele americane şi japoneze au conoscut pieţele

interdealeri sau OTC, care permit accesul la tranzacţii pentru un număr de titluri ce nu
îndeplinesc condiţiile de a fi cotate la bursele propriu-zise.
Piaţa OTC este constituită din relaţiile între comercianţii de titluri (dealeri), precum şi
între ei şi clienţi. Conexiunile sunt realizate prin intermediul mijloacelor computerizate de
transmitere şi prelucrare a informaţiei.
Piaţa OTC din S.U.A. — NASDAQ (National Association of Securities Dealers
Automated Quotation - Sistem Automat de Cotare al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor de
Titluri) — se întemeiază pe o reţea de comunicaţii electronice între dealeri. Comercianţii de
titluri nu negociază direct cu clienţii, faţă în faţă: ei îşi obţin informaţiile necesare de pe
ecranele computerelor şi negociază tranzacţiile prin telefon.
Odată cu progresele tehnologice, se vorbeşte despre un nou tip de piaţă bursieră,
piaţa electronică, aceea în care informaţia se transmite şi se prelucrează prin utilizarea unor
sisteme de computere.
Prezentăm în paralel caracteristicile burselor propriu-zise şi ale pieţelor OTC:
  La bursa propriu-zisă tranzacţiile sunt localizate într-un spaţiu determinat, în săli de
negociere, în timp ce pentru pieţele OTC este o lipsă a localizării, tranzacţiile fiind
executate în birourile societăţilor financiare care acţionează în calitate de dealeri.

 În cazul bursei propriu-zise accesul direct pe piaţă este limitat la membri bursei şi la
titlurile acceptate în bursă. Accesul este mai larg, atât pentru clienţi, cât şi pentru
titluri pe pieţele OTC, existând numeroşi creatori de piaţă.

 La bursele de valori, negocierea şi executarea contractelor se realizează de personal

specializat, prin licitaţie publică. Pe pieţele OTC, tranzacţiile se realizează prin
negocieri directe vânzător-cumpărător, rolul de contraparte avându-l dealerul.

 Realizarea tranzacţiilor la bursă este supusă unor reguli ferme instituite prin lege şi
regulament. Agenţii de bursă au anumite obligaţii. Reglementarea este mai puţin
fermă şi cuprinzătoare în cazul pieţelor OTC; de regulă, este realizată de asociaţiile
dealerilor.

 Datorită concentrării ordinelor şi a mecanismului tranzacţional, la bursele propriu-zise

se formează un curs unic pentru titlurile negociate. Deoarece pe pieţele OTC
preţurile sunt stabilite prin negocieri izolate, acestea pot să varieze de la un dealer la
altul.

Bursele de valori sunt organisme foarte sensibile la multiplele influenţe pe care le

declanşează evenimentele economice, social-politice şi valutare.
Bursele pun în evidenţă starea conjuncturală a economiei, înregistrează mersul
afacerilor marilor companii industriale şi comerciale, culeg şi prelucrează informaţii privind
situaţia economico-financiară şi a balanţelor de plăţi externe ale ţărilor. Orice tranzacţie
încheiată la bursă este cauzată de interesele clienţilor şi la rândul ei, produce efecte asupra
evoluţiei cursurilor valorilor mobiliare negociate. Mărimea cursului acestor titluri creşte,
scade, rămâne constantă, pe un anumit interval de timp, în funcţie de starea conjuncturală,
şi, în ultimă instanţă, de încrederea pe care o are publicul în starea generală a economiei şi
a finanţelor fiecărei ţări.

Bursa este un termometru; ea nu este cauza unei situaţii, ci dă numai

măsura acelei situaţii.

Bursa de valori îndeplineşte mai multe funcţii:

1. Bursa are un rol central în procesul finanţării activităţii economice .

Alimentarea capitalurilor împrumutate se poate face pe două căi:

- împrumut bancar (finanţare indirectă),

- emisiune de titluri sau obligaţiuni (finanţare directă).

(Finanţare indirectă)
Banca
Depozitează Împrumută

Furnizor capital Utilizator capital

$
Titluri financiare
(Finanţare directă)
Odată titlurile emise de către firmă pentru a se finanţa, acestea pot fi tranzacţionate prin
intermediul bursei. Această caracteristică de lichiditate (faptul că există o piaţă pe care
titlurile financiare pot fi transformate în lichiditate la valoarea de piaţă) conferă finanţării
directe o semnificaţie sporită pentru companii.

2. Bursa este nucleul pieţei capitalurilor.

La bursă cotează cele mai importante firme din fiecare ţară, iar cursul acţiunilor se stabileşte
zilnic prin mecanismul tranzacţiilor în funcţie de cererea şi oferta de acţiuni. Bursa este
importantă din cel puţin două puncte de vedere:
- în plan microeconomic - la bursă se stabileşte valoarea pe piaţă a unei firme (valoarea
capitalizată). Această valoare se calculează înmulţind numărul de acţiuni cu cursul
acţiunii (preţul pe piaţa secundară);
- în plan macroeconomic - bursa reprezintă un indicator al situaţiei economico-financiare a
ţării, reflectat prin indicele bursier (indicele bursier este o medie a cursurilor celor mai
importante acţiuni cotate la bursă).

3. Bursa este o piaţă de plasament pentru deţinătorii de capital. Cei ce deţin fonduri
disponibile investesc în titluri de valoare ori de câte ori randamentul previzionat este mai
mare decât rata medie a rentabilităţii în investiţii similare şi când se obţin câştiguri din
operaţiunile cu titlurile financiare.

4. Bursa este o piaţă de tranzacţii între corporaţii.

Prin cumpărarea de acţiuni se concentrează practic puterea de decizie asupra unei firme
până la controlul complet asupra acesteia:
- deţinerea a peste 10 la sută din acţiunile unei firme dă dreptul participării în Consiliul de
Administraţie al firmei respective;
- deţinerea a peste 33,3 la sută din acţiunile unei firme oferă posibilitatea creării aşa-zisei
minorităţi de blocaj (ceea ce conferă un drept de veto);
- deţinerea a peste 51 la sută din acţiunile unei firme conferă control asupra acelei firme.

Pentru ca piaţa secundară să-şi poată îndeplini rolul ce-i revine în economia modernă, ea
trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe:

- lichiditatea, ceea ce înseamnă că pe piaţa respectivă trebuie să fie o abundenţă de

fonduri disponibile şi de active financiare; o piaţă lichidă este una în care există
posibilitatea de a vinde şi cumpăra, operativ şi fără întreruperi, active financiare.
Lichiditatea garantează funcţionarea continuă a pieţei.

- eficienţa are în vedere existenţa unor mecanisme de realizare operativă la costuri cât
mai reduse a tranzacţiilor. Cu cât costurile sunt mai mici, atractivitatea pentru investitori
este mai mare.

- transparenţa prevede accesul direct şi rapid la informaţiile relevante pentru deţinătorul

de active financiare. Este o condiţie a eficienţei.
- corectitudinea este legată de transparenţă. Crearea unui cadru riguros pentru a
reglementa tranzacţiile este sarcina organizării pieţei.

- adaptabilitatea presupune răspunsul prompt al pieţei la noile condiţii economice şi

extraeconomice.

2.2. Căi şi cerinţe privind introducerea unei companii în activitatea bursieră;

experienţa internaţională în acest domeniu

Introducerea în activitatea de bursă este actul prin care o companie devine

„publică”, cu toate oportunităţile pe care acest lucru le presupune. Introducerea în
activitatea bursieră oferă avantaje societăţilor comerciale: asigurarea şi garantarea
perenităţii capitalului, creşterea şi diversificarea posibilităţilor de finanţare, creşterea
reputaţiei şi simplificarea implementării unor strategii de creştere.
Evident, există şi dezavantaje, constrângeri, deoarece odată intrată în bursă
compania este supusă regulilor instituţiei bursiere.
Intrarea în bursă nu interesează doar compania a căror acţiuni sunt tranzacţionate la
bursă şi acţionarii ei, ci şi ansamblul profesioniştilor bursieri şi financiari, investitorii ce vor
cumpăra titluri financiare. Deci, sunt puşi în scenă trei categorii de actori, care au interese
nuanţat diferite: acţionarii de origine, profesioniştii bursieri şi financiari, investitorii, ale căror
interese nu sunt divergente, cum par la prima vedere. Primii urmăresc maximizarea utilizării
averii lor; investitorii caută să achiziţioneze titluri în vederea diversificării portofoliului lor
(aceste două categorii au un joc unic), în timp ce profesioniştii fac un joc repetat.

2.2.1. Avantajele cotaţiei la bursă

Ceea ce determină companiile să participe la activitatea bursieră, explicând astfel

importanţa acestei instituţii într-o economie de piaţă, poate fi sintetizat în trei categorii de
avantaje, astfel:

1. Asigurarea mobilităţii capitalului. Acţionarii pot în orice moment să vândă toate sau
o parte din acţiunile pe care le deţin într-o companie cotată şi să găsească cumpărător la
un preţ de piaţă stabilit în funcţie de cerere şi ofertă. Din acest avantaj decurg:

1.1. Dezangajarea acţionarilor minoritari. Doar cotaţia la bursă permite acţionarilor

minoritari să cedeze în orice moment acţiunile pe care le deţin şi să obţină un preţ
de piaţă obiectiv (preţul stabilit în bursă se bazează pe evoluţia rezultatelor viitoare
ale firmei şi nu pe o valoare arbitrară).

1.2. Garantarea perenităţii companiei. Această situaţie apare de regulă la companiile

familiale, care îşi pun problema dacă să păstreze controlul (plătind de exemplu
drepturi de succesiune când este vorba de a doua generaţie). Firma fiind cotată la
bursă, acţionarii pot vinde până la 49% din acţiuni, reglându-şi astfel cheltuielile şi
păstrând în acelaşi timp controlul, sau pot să vândă toate acţiunile la un preţ
obiectiv de piaţă.

1.3. Facilitarea realizării câştigului de capital de către acţionari. Când preţul de piaţă al
acţiunilor creşte, acţionarii pot vinde o parte din acţiuni, realizând câştigul de capital
(diferenţa pozitivă dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare).
 1.4. Facilitarea participării salariaţilor . O companie poate distribui salariaţilor o parte a
capitalului social, sub formă de participaţii. Dacă firma nu este cotată la bursă, apar
probleme când salariaţii vor să renunţe la acest angajament sau când vor să
valorifice eventualele creşteri de valoare.

2. Diversificarea posibilităţilor de finanţare. Pentru a evita atingerea unor limite în

finanţare, recurgând doar la finanţarea prin intermediul băncilor sau altor instituţii
specializate (condiţii impuse de bănci ce nu pot fi depăşite, credite ce nu pot depăşi
anumite praguri), dar şi pentru a câştiga în flexibilitate, independenţă, companiile trebuie
să-şi diversifice posibilităţile de finanţare, lucru oferit de bursă. Odată intrată la bursă,
compania poate să-şi procure fondurile de care are nevoie, fie prin emisiune de acţiuni
comune sau preferenţiale, fie prin emisiune de obligaţiuni.

3. Creşterea reputaţiei1. Concurenţa crescândă impune acordarea unei atenţii speciale

relaţiilor publice şi publicităţii unei companii. Intrarea la bursă contribuie la întărirea
prestigiului unei companii în măsura în care acest lucru o face mai bine cunoscută pe
piaţă, îi sporeşte renumele său şi al produselor sale, dar şi ca urmare a standardelor pe
care a trebuit să le îndeplinească pentru a putea fi cotată la bursă. Intrarea la bursă
modifică în parte relaţiile companiei cu clientela, cu furnizorii, cu partenerii financiari, dar
şi cu salariaţii. Mediile, presa financiară vorbesc despre compania respectivă. Mediile
industriale şi marele public încep să o cunoască. Credibilitatea sa financiară creşte, ceea
ce-i facilitează accesul la noi capitaluri.

Dacă avantajele prezentate determină o companie să participe la activitatea bursieră,

un prim pas îl constituie alegerea pieţei.

2.2.2. Alegerea pieţei

Când o companie doreşte să fie listată la bursă, ea trebuie să-şi pună întrebarea: ce
piaţă (bursă) va alege? Fiecare piaţă prezintă caracteristici proprii şi condiţii de intrare mai
mult sau mai puţin restrictive.
O firmă poate alege între trei categorii de piaţă: bursa oficială, bursa secundară sau
bursa terţiară („hors-cote”)2.
Piaţa oficială cuprinde piaţa la termen şi cea la disponibil.
Bursa secundară este destinată să îndeplinească un rol dublu: poate fi o soluţie de
aşteptare înaintea intrării la bursa oficială; sau poate să constituie o situaţie durabilă pentru
firmele care nu au în vedere înscrierea la cota oficială. Această piaţă se adresează în
principal firmelor de mărime medie, în creştere, care nu sunt în măsură să îndeplinească
standardele de acces la cota oficială, sau nu doresc acest lucru. Este o piaţă oficializată,
permanentă, situată pe o poziţie secundă în raport cu piaţa oficială.
Bursa terţiară este o piaţă liberă unde fiecare acţionar, îşi poate cota titlurile, fără
formalităţi specifice, prin simpla dovadă a existenţei juridice a firmei. Această piaţă are
vocaţia de a culege toate informaţiile pentru a obţine o singură cotaţie sau câteva cotaţii
episodice.

1
Un sondaj realizat de un institut francez a arătat că prestigiul reprezintă principala motivaţie a
firmelor care au intrat pe piaţa secundară.
2
Ghilic-Micu, B., Bursa de Valori, Editura Economică, 1997, p.15
2.2.3. Pregătirea intrării pe piaţă

Odată piaţa aleasă, firma trebuie să se pregătescă pentru a intra. Aceasta presupune
nu numai o pregătire materială, cum ar fi constituirea dosarului sau alegerea intermediarilor
financiari, ci şi o reflectare asupra consecinţelor unei astfel de alegeri asupra vieţii firmei, în
ceea ce priveşte costurile şi strategia.
Înainte de a decide intrarea la bursă, managementul firmei trebuie să aibă în vedere
toate constrângerile, văzute ca pericole. Firma va avea obligaţii, în primul rând, în oferirea
de informaţii privind activitatea şi performanţele firmei (transparenţă). De asemenea, trebuie
stabilit un preţ obiectiv pentru acţiuni, care să nu fie prea mic pentru a nu prejudicia
acţionarii iniţiali, dar nici prea mare pentru a fi în situaţia de a nu găsi cumpărători şi
intrarea pe piaţă să fie un eşec.
De asemenea, pregătirea intrării pe piaţă are în vedere şi revizuirea aspectelor legale
şi contabile ale companiei, pentru a oferi în piaţă informaţii consistente.
Înainte de a se lansa pe piaţă, firma trebuie să fie conştientă de atuurile sale în ceea
ce priveşte oamenii şi managementul său, piaţa şi produsele sale, tehnologia şi potenţialul
financiar. Nimic nu trebuie lăsat la întâmplare. Dacă firma vrea să cunoască o bună carieră
bursieră, ea trebuie să poată asigura o creştere permanentă a cifrei de afaceri şi a
profiturilor.
Inventarierea atuurilor şi slăbiciunilor sale este cea care va permite companiei să-şi
aleagă strategia care îi va permite dobândirea şi consolidarea unei poziţii concurenţiale
avantajoase.

2.2.4. Avantajele listării la mai mult de o bursă

Sute de companii plătesc pentru privilegiul de a avea listate acţiunile la burse de

valori din alte ţări, precum şi la bursa locală. Cele mai populare burse în acest sens sunt cele
de la Londra şi din SUA. Există de asemenea un număr important de acţiuni ale companiilor
străine listate la bursele din Europa de Nord, ca şi la bursele din Canada, Australia, Japonia
şi Singapore. Listarea dublă sau triplă este costisitoare, iar reglementările pot fi severe, ceea
ce ne face să credem că există factori motivaţionali puternici, care îndeamnă managerii să-şi
globalizeze investitorii. Iată câteva raţiuni în acest sens:

 Lărgirea bazei acţionariatului. Oferind unei baze mai largi de investitori

posibilitatea de a cumpăra acţiunile firmei, se poate realiza vânzarea lor la un
preţ mai mare şi astfel să se obţină capitalul mai ieftin.

 Bursa locală este de dimensiuni prea mici sau creşterea firmei este altfel
constrânsă. Unele companii sunt de dimensiuni atât de mari comparativ cu piaţa
naţională, încât pentru a se putea finanţa trebuie să recurgă la capitaluri străine 3.
 Recompensarea angajaţilor. Mulţi angajaţi ai firmelor care sunt deţinute de străini
sunt recompensaţi cu acţiuni ale firmei-mamă. Dacă aceste acţiuni sunt listate
local, aceste planuri de recompensă sunt mai uşor de gestionat şi mai
atrăgătoare pentru angajaţi.

3
O companie de aur din Ghana a fost privatizată în anul 1994 şi a fost evaluată la 1,7 miliarde dolari,
adică de peste 10 ori capitalizarea bursieră a pieţei locale. Listarea acestei companii la LSE a fost un
mare succes şi în prezent această firmă şi-a extins activităţile în alte ţări africane şi este listată la
bursele din New York, Toronto, Zimbabwe, Ghana, Londra. (Glen A., Corporate Financial
Management, Pearson Education, 2002)
  Investitorii străini pot să înţeleagă mai bine firma . De exemplu, potenţialul unei
firme de software poate fi mai bine apreciat de investitorii americani decât de cei
locali şi prin urmare, listarea acţiunilor pe piaţa americană poate oferi o finanţare
mai ieftină pentru companie.

 Disciplină. Standardele ridicate pe care trebuie să le îndeplinească o firmă pentru

a putea fi listată la o anumită bursă sporeşte disciplina şi rigoarea internă.

 Sporirea vizibilităţii companiei. Listarea pe mai multe pieţe, măreşte aria de

vizibilitate a companiei pe mai multe meridiane.

 Mai buna înţelegere a schimbărilor economice, sociale şi politice ce apar pe

diferitele pieţe ale produselor.

2.3. Importanţa unei burse de valori bine gestionate

O bursă de valori bine gestionată are o serie de caracteristici. Este cea în care are loc
un „joc corect”, adică cea în care investitorii sau cei care doresc obţinerea de capitaluri nu
pot obţine beneficii „pe cheltuiala” celorlalţi participanţi. Este o piaţă bine reglementată
pentru a evita abuzurile, neglijenţa şi frauda, astfel încât să reasigure investitorii care şi-au
pus economiile la risc. Este o piaţă în care costurile de tranzacţie sunt mici. Este necesar un
număr mare de vânzători şi cumpărători pentru a asigura un preţ eficient şi lichiditatea
pieţei. Există câteva beneficii ale unei pieţe bine gestionate:

1. Firmele pot să obţină fonduri şi pot să crească. Întrucât investitorii în titluri

financiare - care sunt cotate la bursă - sunt siguri că îşi pot vinde acţiunile repede, cu un
grad raţional de certitudine cu privire la preţ, ei sunt dispuşi să ofere fonduri firmelor la
un cost mai mic. Astfel, bursele de valori încurajează investiţiile prin mobilizarea
economiilor, atât a celor naţionale, cât şi a celor străine, fiind utile în procesul de
privatizare.

2. Alocarea capitalului. Una din problemele cheie ale unei societăţi este găsirea
mecanismului prin care să decidă ce produse şi servicii să producă, şi în ce proporţii.
Soluţia extremă – sistemul economic centralizat – nu s-a dovedit a fi viabilă. Alternativa,
acceptată de majoritatea economiilor, este reprezentată de mecanismul pieţei libere,
piaţa fiind cea care decide ce şi cât se produce. O bursă de valori care funcţionează
eficient este capabilă să asiste acest proces. Bursa de valori, dacă funcţionează eficient,
stabileşte corect preţul fiecărui titlu financiar, ceea ce face ca fluxurile de capital
(rezultate din economii) să se îndrepte către sectoarele şi firmele care le pot utiliza cel
mai bine, astfel încât să se satisfacă cel mai bine nevoile oamenilor.

3. Beneficii acţionarilor. Acţionarii pot beneficia de avantajele unei pieţe secundare

lichide şi eficiente, atunci când doresc să vândă titluri. Acţionarii nu vor numai să fie
convinşi că îşi pot vinde titlurile când vor şi că vânzarea se va face la un preţ corect, dar
vor să ştie valoarea reală a titlurilor în orice moment, chiar dacă nu intenţionează să
vândă. Acţionarul unei firme necotate poate stabili cu greu care este valoarea titlurilor pe
care le deţine.
4. Statut şi publicitate. Profilul unei companii poate fi îmbunătăţit prin cotarea firmei la
bursă. Băncile şi celelalte instituţii financiare au mai multă încredere în firmele listate şi,
prin urmare, sunt dispuse să le ofere mai uşor fonduri. Încrederea vine din faptul că
firma trebuie să ofere informaţii în piaţă, să răspundă standardelor de performanţă
specifice listării, să fie supusă permanent verificării. Publicitatea care apare odată cu
listarea la bursă poate avea un impact pozitiv asupra imaginii firmei.

5. Fuziuni. Fuziunile sunt stimulate de listarea la bursă, mai ales când acţionarii firmei
ţintă primesc acţiuni pe care le pot valorifica pe piaţă. De asemenea, fuziunile prin
intermediul bursei permit înlocuirea managementului ineficient al unei firme, cu unul mai
competent.

6. Îmbunătăţeşte comportamentul corporatist. Dacă acţiunile unei firme sunt listate

la bursă, directorii sunt încurajaţi să se comporte corespunzător interesului acţionarilor.

Întrebări recapitulative
1. Prezentaţi bursele propriu-zise şi pieţele interdealeri.
2. De ce sunt importante bursele de valori într-o economie?
3. Prezentaţi avantajele, pentru o companie, ale cotării la bursă.

Teste grilă:
1. Piaţa secundară de capital reprezintă:
a. piaţa capitalurilor pe tremen scurt şi lung;
b. piaţa bursieră şi extrabursieră pe care se negociază valori mobiliare aflate la primii
deţinători;
c. piaţa de acţiuni, obligaţiuni şi produse derivate.
2. Profitul pe acţiune nu:
a. exprimă capacitatea emitentului de a obţine profit
b. este, pentru posesorul acţiunii, un flux financiar
c. serveşte la calcularea indicelui de capitalizare bursieră
3. Bursele propriu-zise sunt:
a. pieţe primare
b. pieţe de negociere
c. pieţe de licitaţie
4. Brokerul acţionează:
a. doar în interesul clientului
b. doar în interes personal
c. atât în interesul clienţilor cât şi în interes personal

Răspunsuri: 1. – c; 2. – b; 3. – c; 4. – a
Bibliografie:
Anghelache, G., Pieţe de capital şi tranzacţii bursiere, Ed. ASE, Bucureşti, 2000