UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE BRAŞOV

AN II (2020/2021)

PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII

EXAMEN FINAL SEMESTRU I

RELIGIE VERSUS SPIRITUALITATE

Lector Universitar Doctor

Mihaela Guranda

Autor:
Tincu Adrian Cătălin
”GOD IS NOT DEAD”

Este titlul unui film american care mi-a plăcut foarte mult, a cărui intrigă este bazată pe
provocarea lansată de către un profesor universitar studenților săi, cărora le cere să semneze o
declarație scrisă cum că ”Dumnezeu este mort” pentru a putea trece la cursul său. În momentul în
care unul singur dintre studenții săi declară că nu poate să semneze o asemenea declarație,
profesorul îl provoacă pe acesta să demonstreze contrariul în cadrul unor dezbateri al căror
câștigător va fi hotărât de către majoritatea studenților.
Deși demersul meu din lucrarea pe care o voi dezvolta în continuare nu are nici o legătură cu
abordarea și temele discutate în filmul menționat, premisa enunțată în titlu mi s-a părut introducerea
perfectă în prezentarea opiniei mele în problematica religiei versus spiritualitate, ca factori
determinanți în dezvoltarea, structurarea și conturarea personalității umane.
Titlul lucrării, pe lângă efectul dramatic, poate sugera plasarea pe poziții antagonice a
religiei și a spiritualității, nu aceasta este însă intenția și opinia mea, în care religia este o primă
treaptă pe calea desăvârșirii spirituale, o componentă esențială, dar care, în măsura în care nu va fi
depășită, se va transforma într-o capcană a spiritului și sufletului ce va determina o tristă afectare a
personalității persoanei.
Mă voi referi cu precădere la religia creștină în al cărei spațiu trăiesc și am crescut, dar mă
voi strădui să mă mențin într-un context universal valabil și în referirile la alte religii și confesiuni.
Învățarea valorilor religioase este un demers complicat şi de durată, din sfera afectivă, care
constă în dezvoltarea caracterului şi conştiinței, a atitudinilor şi valorilor. Valorile religioase țin de
domeniul afectiv, al grupelor de obiective ʺcare pun în relief un sentiment, o emoție, o idee de
acceptare sau de refuz. Obiectivele afective variază de la simpla luare în considerație a fenomenelor
de alegere până la calitățile complexe, dar coerente ale caracterului sau conştiinței. Trecerea în
revistă a intereselor, a atitudinilor, a aprecierilor, a valorilor, a emoțiilor şi a prejudecăților ne
furnizează numeroase obiective de acest ordinʺ [1]
Prin religie se propun anumite concepte, cunoștințe de învățat, atitudini de adoptat, gesturi
de făcut, tradiții de respectat și altele. Dar este greu de evaluat punctual corespondența dintre
conduitele manifeste şi normele emise sau pretinse de către educator (părinte, profesor, maestru,
preot).
În cadrul și pe parcursul studiului religiei se realizează o serie de achiziții valorice la nivel
comportamental, de conduită, pe mai multe categorii:
 palierul moral unde vorbim de cinste, dragoste de adevăr și dreptate, iubirea semenilor,
altruism, modestie, generozitate, milostenie, iertare;
 palierul social unde apar toleranța, mila, răbdarea, întrajutorarea, capacitatea de jertfă sau
 chiar jertfa;
 palierul spiritual care marchează credința în Dumnezeu, pioşenia, practicarea virtuților
creştine sau ale altor religii, cultul morților, misionarism şi activism religios, propovăduire.
În acord cu viziunea sa asupra unicităţii personalităţii, Allport (1968) considera că şi
sentimentul religios ia o formă unică în cazul fiecărui individ: ”La unii este fragmentar, superficial,
chiar lipsit de valoare; la alţii este profund şi pătrunzător, înrădăcinat în întreaga fiinţă”. Mai mult,
sentimentul religios nu variază doar în profunzime şi întindere, ci şi în conţinutul şi în modul său de
funcţionare. În ceea ce priveşte conţinutul sentimentului religios, Allport a făcut distincţia dintre
maturitatea religioasă şi imaturitatea religioasă, două poluri opuse ale aceleiaşi dimensiuni. [2]
În cartea sa ”The Individual and His Religion”, Allport abordează într-un întreg capitol
maturitatea religioasă. Potrivit viziunii sale, sentimentul religios matur e caracterizat de şase
trăsături fundamentale:
1) Sentimentul religios matur este ”bine diferenţiat, credinţele religioase fiind mai degrabă
evaluate critic decât acceptate ad litteram.” [3]
2) Acesta are un caracter ”dinamic, credinţele religioase ale individului modelându-se de-a
lungul timpului.” [4]
3) Maturitatea religioasă determină ”dezvoltarea unei moralităţi consistente”. [5]
4) Cea de-a patra caracteristică, ”comprehensivitatea, indică faptul că indivizii sunt conştienţi
că nu pot deţine răspunsuri pentru toate întrebările din Univers, prin urmare sunt toleranţi şi
receptivi”. [6]
5) O altă caracteristică este ”integralitatea, ceea ce înseamnă că indivizii maturi din punct de
vedere religios sunt dispuşi să admită existenţa răului pe Pământ, şi în egală măsură sunt
liberi să creadă în impactul descoperirilor ştiinţifice realizate de oameni.” [7]
6) Și poate cea mai importantă caracteristică a sentimentului religios matur este ”calitatea sa
euristică; astfel, indivizii sunt pregătiţi să se îndoiască şi să accepte că credinţele lor
religioase nu pot fi demonstrate empiric (Cole şi Wotham, 2000).” [8]
Referindu-se tot la acest tip de sentiment religios, Allport afirma că „avansând în maturitate,
individul nu îşi pierde în mod necesar credinţa religioasă, nici măcar încrederea în revelaţie şi
predestinare. Dogma este în schimb temperată de smerenie: respectând poruncile biblice, renunţă la
judecată până în ziua răsplăţii. Un astfel de sentiment religios conferă întregii vieţi motivaţie şi
sens”. [9]
Religia imatură a fost plasată la polul opus religiei mature: ”aceasta este caracteristică
persoanelor preocupate în general de auto-gratificaţie, care găsesc în religie un simplu mijoc de a
obţine beneficii şi câştiguri personale, practicile religioase reprezentând aşadar o motivaţie
extrinsecă.” [10]
 Pentru a ne păstra în domeniul unicității persoanei și a experiențelor acesteia, nu putem să-l
omitem pe Jung, care spunea că religia constituie o problemă de ordin personal și ne atrage mereu
atenția asupra lui Dumnezeu cel viu, trăit ca experiență unificatoare sau conjuncție a contrariilor - o
experiență concretă, aici și acum - și nu asupra credinței în sine, materializate în expresia "credeți și
nu cercetaţi".
Într-o scrisoare adresată lui Freud, Jung spunea despre funcția religiei, 178 J scrisoarea
datată 11 februarie 1910: ”Trebuie… să retrezim în rîndul intelectualilor emoţia pentru simbol și
mit, pentru a-l transforma treptat pe Hristos, din nou, în zeul profet al viței de vie, care a fost el, și,
astfel, să absorbim acele forţe instinctuale extatice ale creștinismului cu scopul unic de a face din
cultul și mitul sacru - ceea ce au fost odinioară - o sărbătoare bahică a fericirii în care omul a
recapătă etosul și sfințenia animalică. Aceasta a fost frumusețea și scopul religiei clasice, care, din
Dumnezeu știe ce nevoi biologice temporare, s-a transformat într-un Institut al lamentării. Şi totuşi,
ce infinit extaz şi ce eliberare zac latente în religia noastră așteptînd să fie conduse înapoi la
adevărata lor destinație! O dezvoltare etică autentică și adecvată nu poate abandona creștinismul, ci
trebuie să crească din el, trebuie să fructifice imnul său dedicat iubirii, agonia și extazul pe deasupra
zeului muribund și reînviat, puterea mistică a vinului, sublima antropofagie a Cinei cea de taină -
numai această dezvoltare etică poate servi forțelor vitale ale religiei.” [11]
Tot Jung spunea în Opere complete – Psihologia religiei vestice si estice ”Zeii sunt
personificari ale continuturilor inconstiente, căci ei provin spontan din activitatea psihică
inconștientă… Mă lovesc adesea de concepția eronată că abordarea sau explicarea psihologică a lui
Dumnezeu reduce totul la psihologie. De fapt, nu este vorba despre Dumnezeu, ci despre
reprezentări ale lui Dumnezeu, așa cum am subliniat întotdeauna. Astfel de reprezentări și imagini
sunt create de oameni și aparțin, deci, psihologiei.”
Tot el definea religia ca pe „o atitudine specială a spiritului care ar putea fi exprimată în
concordanţă cu folosirea originală a cuvântului religio, care înseamnă o atentă luare în considerare
şi respectare a anumitor factori dinamici, concepuţi ca «puteri»: spirite, demoni, zei, legi, idealuri
sau orice nume a dat omul unor astfel de factori în lumea sa, pe care i-a găsit destul de puternici,
periculoşi sau utili spre a-i lua cu grijă în considerare, sau destul de măreţi, frumoşi şi plini de
semnificaţie spre a-i idolatriza smerit şi a-i iubi." [12]
Din punct de vedere al importanței religiei în formarea umană, socială, spirituală, în școală,
o cercetare făcută în 2008 de Prof. univ. dr. CONSTANTIN CUCOŞ și Asist. univ. ADRIAN
LABĂR cu privire la ”CONSECINȚE ALE EDUCAȚIEI RELIGIOASE ASUPRA FORMĂRII
CONDUITELOR TINERILOR. PERSPECTIVA BENEFICIARILOR” a pornit cu următoarele
obiective:
1. Identificarea, la nivel de percepție, a atitudinii tinerilor (elevi şi studenți) față de studiul
 sistematic al religiei în şcoală;
2. Depistarea importanței şi a ponderii diverşilor factori educogeni în materie de formare
religioasă (şcoală, biserică, familie, grup de congeneri) şi impactul acestora asupra conduitei
specifice (religioase) dar şi non‐ specifice (pro‐sociale, morale etc.);
3. Deducerea implicită a gradului de religiozitate (auto‐declarată şi manifestă) pe care o
prezintă tinerii din zilele de astăzi.
Ipotezele cercetării au fost:
Ipoteza 1. Există o legătură directă între educația religioasă şi conduitele morale şi
prosociale exprimate prin variabilele analizate, rezultatele educației religioase explicând o mare
parte din manifestarea acestora.
Ipoteza 2. Există diferențe semnificative de interiorizare a valorilor credinței în funcție de
cultura familială şi de studiile părinților în ceea ce priveşte variabilele analizate.
Ipoteza 3. Există diferențe de gen în ceea ce priveşte variabilele invocate, subiecții de gen
feminin exprimând nivele mai ridicate comparativ cu subiecții de gen masculin.
Metoda: cercetarea desfăşurată a avut la bază metoda anchetei pe bază de chestionar.
Eşantionul: cercetarea s‐a desfăşurat pe un total de 638 de subiecți, elevi de gimnaziu şi
liceu din oraşul Iaşi, precum şi studenți de la universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. Din totalul subiecților,
326 sunt studenți anii I, II şi III (148 profil real şi 178 profil uman) şi 308 sunt elevi (173 elevi de
gimnaziu din clasele a V‐a, a VI‐a şi a VII‐a şi 135 elevi de liceu din clasele a IX‐a, a X‐a şi a XI‐
a), un număr de 4 subiecți neprecizându‐şi nivelul studiilor. Diferențiat după variabila gen, lotul de
subiecții conține 177 subiecți de gen masculin şi 451 subiecți de gen feminin, 10 subiecți
neprecizându‐şi genul biologic. În funcție de religia menționată, eşantionul conține 70 575 subiecți
de religie ortodoxă, 30 de subiecți de religie catolică, 13 subiecți de diferite orientări evangheliste, 4
subiecți autodeclarați atei, un număr de 16 subiecți nemenționându‐şi apartenența religioasă.
Din analiza rezultatelor vom reține, conform interesului legat de subiectul acestei lucrări, că:
a) valorile şi conduitele religioase ale elevilor şi studenților sunt influențate în cea mai mare măsură
de către părinți (33,94%), urmând apoi şcoala (20,11%), preotul paroh (19,78%), bunicii (18,01%)
şi o serie de alți factori; [13]
b) educația religioasă realizată prin intermediul orelor de religie are cele mai mari efecte asupra
interesului elevilor la nivel de informații şi specificitate comportamentală, apoi în apropierea
tinerilor de Dumnezeu şi apoi ca efect ulterior pozitiv în viața individului. [14]
c) activitățile extraşcolare organizate de către profesorul de religie par a avea o influență destul de
redusă asupra valorilor şi conduitelor religioase ale elevilor. Poate că şi paleta unor asemenea
activități nu este suficient de largă. [15]
Rezultatele cercetării prezentate ”confirmă faptul că educația religioasă are un impact
puternic asupra formării personalității armonioase a tinerilor. În plus, se evidențiază reverberațiile
pozitive asupra dezvoltării credinței şi comportamentului religios, asupra coerenței
comportamentale şi stabilității intra‐psihice. Pe de altă parte, există un efect evident al educației
religioase şi al poziționării religioase asupra dezvoltării laturii morale şi a comportamentelor
prosociale, a implicării active în spațiul socio‐cultural al tinerilor.” [16]
”Se remarcă totuşi un punct încă insuficient dezvoltat referitor la atitudinea profesorilor de
religie în ceea ce priveşte înțelegerea şi apropierea de tineri, atitudinea de sfătuitor atunci când
aceştia au nevoie (deşi chiar şi pe aceste aspecte aprecierile tinerilor sunt pozitive). Interesant aici
este faptul că aceste rezultatele sunt aproximativ la fel atât pentru elevii de gimnaziu şi liceu, cât şi
pentru studenți, acest lucru eliminând posibilitatea apariției unui efect de fațadă în răspunsurile
subiecților.” [17]
”De asemenea, s‐a evidențiat un efect mai slab al mediului familial măsurat prin intermediul
nivelul studiilor părinților asupra percepției elevilor asupra educației religioase, poziționării active
şi a practicilor religioase profunde, elevii provenind din familii în care ambii părinți au studii medii
(şi, eventual, unul dintre părinți având studii superioare, în cazul variabilei practici profunde),
apreciind oarecum mai pozitiv rolul educației religioase, dar şi în adoptarea unei poziționări active
şi a unor practici religioase profunde comparativ cu elevii provenind din familii în care ambii
părinți au studii superioare. Cu alte cuvinte, nu atât nivelul unor studii superioare al părinților
conduce automat la o religiozitate mai accentuată, cât etosul comportamental al acestora, ce poate
induce direct o favorabilă poziționare spirituală. Mediul cultural de proveniență al copiilor nu
acționează ca o barieră în calea raportării lor la valorile religioase.
Nu în ultimul rând, analizând diferențele de gen existente, s‐a constatat o orientare mai mare
față de dimensiunea pozitivă a educației religioase a subiecților de gen feminin comparativ cu cei de
gen masculin privind manifestarea unor practici religioase cotidiene, implicarea socială, a
generozitatea, adoptarea unor practici religioase profunde, a unor comportamente civice şi activarea
profilului moral general sau a moralei creştine. De remarcat este şi faptul că nu există diferențe
semnificative între percepția băieților şi a fetelor asupra educației religioase, efectele acesteia fiind
aproximativ identice indiferent de variabila gen. Trebuie precizat că rezultatele obținute de noi sunt
consistente cu cele obținute de numeroşi cercetători care au studiat efectele factorului religios şi ale
educației religioase asupra personalității indivizilor (reperele bibliografice 3, 6, 7, 8, 9, 11 din
lucrarea citată).” [18]
Pentru a rămâne tot în tărâmul practicii ne întoarcem la Allport, despre care Meadow și
Kahoe afirmau că ”niciuna din abordările religiozităţii nu a avut un asemenea impact în planul
studiilor empirice cum a avut modelul lui Allport.” [19]
”Înţelegând faptul că atât caracteristicile complexe cât şi distincţiile dintre religia matură şi
religia imatură erau foarte dificil de identificat şi de testat empiric, Allport a decis să restrângă sfera
celor două noţiuni şi să identifice alte concepte prin care să poată explica atitudinile şi
comportamentele indivizilor religioşi. Aceste două noi concepte au fost numite orientare religioasă
intrinsecă şi orientare religioasă extrinsecă şi au fost definite în funcţie de un criteriu semnificativ:
motivaţia individului. Este foarte important de reţinut faptul că noţiunile de religiozitate intrinsecă,
respectiv extrinsecă nu au nimic dea face cu structurile religioase formale. Prin urmare, există atât
catolici, protestanţi, iudaici, musulmani, hinduşi, etc. intrinseci, cât şi catolici, protestanţi, iudaici,
musulmani, hinduşi, etc.
În ”The Religious Context of Prejudice” Allport afirma că majoritatea persoanelor religioase
aparţin tipului extrinsec. O parte dintre acestea nu au o legătură autentică şi veritabilă cu Biserica,
iar altele rămân doar simplii amatori, dat fiind faptul că legătura lor cu Biserica este condiţionată de
stări sau de momente critice. Chiar dacă au nevoi religioase, persoanele cu orientare extrinsecă nu
simt obligaţia de a merge la biserică în mod regulat, nici de a integra credinţele religioase în modul
lor de viaţă.” [20]
Scala Orientării Religioase, dezvoltată împreună cu Ross în 1967 a devenit în scurt timp cel
mai cunoscut şi cel mai utilizat instrument de măsurare în domeniul psihologiei religiei care, de la
acel moment şi-a câştigat recunoaşterea în rândul disciplinelor ştiinţifice.
Dintre itemii care surprind orientarea religioasă intrinsecă amintim: <„Adesea am fost şi
sunt foarte conştient de prezenţa lui Dumnezeu sau de Existenţa Divină”; „Rugăciunile pe care le
spun atunci când sunt singur conţin tot atâta sens şi tot atâtea emoţii precum cele spuse de mine în
timpul slujbelor religioase”; „Religia este importantă pentru mine în special datorită faptului că îmi
oferă răspunsuri pentru multe întrebări legate de sensul vieţii”. De asemenea, pe lângă itemii
intrinseci, amintim şi câţiva itemi care se referă la orientarea religioasă extrinsecă: „Ceea ce îmi
oferă religia în principal este consolare atunci când mă lovesc nenorociri şi ghinioane”; „Scopul
rugăciunilor este de a ne asigura o viaţă fericită şi liniştită”; „Deşi sunt o persoană religioasă, nu las
credinţele mele religioase să-mi influenţeze treburile de zi cu zi”, „Scopul principal al rugăciunilor
este de a obţine alinare şi protecţie”. > [21]
Pentru măsurarea răspunsurilor Allport şi Ross au propus o scală Likert de 5 puncte, valabilă
pentru ambele subscale (extrinsecă şi intrinsecă).
Una dintre cele mai interesante exemplificări practice ale trăirii experienței religioase
imediate o întâlnim la Jung, care se referă la povestea fratelui Nikolas, un sihastru elvețian, sau cum
îl numește Jung „binecuvântatul frate Nikolas von der Fliie". Acesta a avut o „viziune a Treimii atât
de îngrozitoare încât întreaga lui faţă s-a modificat, iar înfăţişarea sa îi speria pe oameni. El însuşi
era preocupat de viziunea avută şi făcea ample cercetări privind natura ei şi chiar a pictat-o pe
peretele chiliei sale. O pictură contemporană din biserica parohiei Sachseln ne arată că era vorba de
o mandala, divizată în şase, cu chipul lui Dumnezeu încoronat în centru. Este limpede că nu avem
de-a face cu viziunea originală terifiantă, ci cu o dezvoltare din aceasta.” [22]
Fratele Nikolas, conform lui Jung, în efortul său de a reda trăirea sa originală într-o formă
tangibilă, „ajunsese în mod inevitabil... la concluzia că trebuie să fi privit cu uimire la Sfânta
Trinitate însăşi —acea summum bonum, iubire veşnică. Acesteia i se împotrivea versiunea
«expurgată» existentă în prezent la Sachseln... Această viziune, fără îndoială înspăimântătoare şi
peste măsură de perturbatoare,... a necesitat, fireşte, un lung travaliu de asimilare în scopul de a se
încadra în structura totală a Psyche şi a restabili astfel balanţa psihică dezechilibrată. Fratele Klaus a
căzut la învoială cu trăirea sa pe baza dogmei, pe atunci tare ca stânca; iar dogma şi-a dovedit forţa
de asimilare prin transformarea a ceva înfiorător de viu într-o frumoasă abstracţie a ideii de Treime"
- „Archetypes of the Collective Unconscious", paragr. 12, 17.
Trăirea imaginii-Dumnezeu, ca arhetip al Sinelui, este cea mai esenţială şi cea mai
copleşitoare imagine pe care o poate trăi omul şi dispare în lipsa unei ancore care să o rețină. Pentru
fratele Nikolas dogma este această ancoră. De altfel, ”expresia arhetipului depinde de conştiinţa
receptoare, acesta poate fi dezvoltat şi rafinat mereu, cum a fost în cele mai mari religii ale lumii,
sau poate fi relativ simplu şi arhaic, ca în cultele mai primitive. Acest arhetip poate să şi distrugă cu
totul o conştiinţă slabă, aşa încât rezultatul să fie nu o dezvoltare religioasă, ci nebunia sau o
manifestare patologică, ca la femeia care crede că ea este făcută să repete miracolul naşterii din
fecioară sau ca bătrânul ramolit care întreabă pe oricine întâlneşte dacă sunt „mântuiţi".” [23]
Jung, fără a minimaliza experienţa religioasă, demonstrează pe de o parte existenţa funcţiei
religioase la indivizi şi deschide, pe de altă parte, calea înţelegerii acesteia „prin raţiune, ca şi prin
sentiment", și subliniază că < „este prima sarcină a oricărei educaţii (a adulţilor) de a propaga
arhetipul imaginii-Dumnezeu — sau a emanaţiilor şi efectelor acesteia — la spiritul conştient".
Aceasta este ceea ce încearcă să facă educaţia creştină, dar „atitudinea occidentală, cu accentul ei
pus pe obiect, tinde să fixeze idealul — Christos — în aspectele sale exterioare şi astfel să-l smulgă
misterioasei sale relaţii cu omul interior" - Psychology and Alchemy, paragr. 14. paragr. 8.> [24]
Această atitudine văduveşte psihicul de valoarea şi semnificaţia sa deoarece proiectează tot
ceea ce este bun pe figura îndepărtată a lui Dumnezeu, iar tot ceea ce este rău pe figura la fel de
îndepărtată a Diavolului, conducând la o supraevaluare a conştiinţei și la zeificarea unor concepte
abstracte. ”Mai mult, crez şi ritual au devenit atât de elaborate şi de rafinate încât ele nu mai
exprimă starea psihică a omului de rând, iar religia s-a congelat în forme exterioare şi formalităţi.”
[25]
”Civilizaţia creştină s-a dovedit găunoasă într-o măsură terifiantă: ea este întru totul poleită
pe dinafară, dar omul interior a rămas neatins şi, prin urmare, neschimbat. Sufletul său este în
dezacord cu credinţele sale exterioare; în sufletul său creştinul nu este în pas cu dezvoltările
exterioare. Într-adevăr, totul este de găsit în afară — în imagine şi în cuvânt, în Biserică şi Biblie —,
niciodată înăuntru. Înăuntru domnesc zeii arhaici, supremi ca în vechime; aceasta înseamnă că acea
corespondenţă cu cea mai îndepărtată imagine-Dumnezeu este nedezvoltată din lipsă de cultură
psihologică şi că, prin urmare, s-a înţepenit în păgânism. Educaţia creştină a făcut tot ceea ce este
omeneşte posibil, dar nu îndeajuns. Prea puţini oameni au trăit imaginea divină ca pe o posesiune
interioară a propriilor lor suflete. Christos se întâlneşte cu ei doar din afara sufletului, niciodată din
interiorul lui; iată de ce întunecatul păgânism încă mai domneşte aici, un păgânism care, azi într-o
formă atât de zgomotoasă încât nu mai poate fi negat şi într-o mult prea banală deghizare, biruie
lumea aşa-zisei culturi creştine" - Psychology and Alchemy, paragr. 12 – [26]
Cu acest ultim paragraf, care ilustrează în mare masură și părerea personală despre
creștinism, voi face trecerea către motivația care a stat la baza alegerii temei lucrării și viziunea
proprie asupra temei propuse.
Religia, de orice natură sau formă ar fi ea, reprezintă o poartă de intrare în lumea spirituală,
o ”clasă zero” în care se pun bazele dezvoltării în primul rând al unui set de valori morale,
completat de manifestarea socială, deschizându-se astfel calea către spiritualitate ca experiență
umană sacră, universală, unică și personală, de cunoaștere de sine și a universului, de armonie cu
sinele și cu universul, de simțire profundă a vieții și interconectării cu tot ceea ce ne înconjoară.
Cu alte cuvinte, dacă în piramida lui Maslow religia s-ar încadra la nivelul 3 (Nevoi sociale
și de apartenență), pe o piramidă a spiritualității religia ar ocupa nivelul de bază. În lipsa unei
asemenea piramide, rezonez cel mai bine cu Piramida conștiinței umane a Dr. David R. Hawkins, în
care fiecare nivel de conștiință coincide cu anumite comportamente și percepții umane despre viață
și Divinitate. Nivelul 500 este cel al Iubirii, care în acest context reprezintă o modalitate de a exista.
Potrivit lui Hawkins, motivul pentru care acest nivel este atât de greu de atins este acela că egoul
nostru își are rădăcinile în corpul nostru fizic și nu în cel spiritual, care se manifestă atunci când
ajungem la nivelul 500 și peste. Doar 4% din populația lumii a atins acest procent. Acest nivel
denotă o trecere către domeniul spiritualității, cu motive și motivații necorupte de dorințele ego-
ului, o trezire către adevăratul sens al vieții fiecăruia, nivelul unei vieți întregi în slujba și în
armonie cu umanitatea. Iubirea de la acest nivel este plină de iertare, de implicare, care porneşte din
inimă şi nu trece prin filtrul raţiunii,este o iubire necondiţionată, neschimbatoare şi permanentă.
 Componenta valorică, morală a personalității, poate cea mai importantă în opinia mea, se
clădește de la cele mai fragede vârste, un rol foarte important revenind așadar familiei. Este de o
importanță capitală pentru copilul care deschide ochii către Univers să întâlnească o imagine caldă,
iubitoare, generoasă, familiară a lui Dumnezeu, să fie călăuzit cu blândețe în descoperirea
metodelor și căilor proprii de comunicare și comuniune cu divinitatea, de construire a unei relații
personale cu Dumnezeu. Este lesne de înțeles ce se întâmplă în cazul unor părinți și/sau bunici
habotnici și dogmatici care pot provoca traume timpurii și percepții profund eronate asupra lumii,
vieții și Universului, acestui spirit care-și începe drumul în această viață.
Aproape la fel de importantă, conform și cercetării ”CONSECINȚE ALE EDUCAȚIEI
RELIGIOASE ASUPRA FORMĂRII CONDUITELOR TINERILOR. PERSPECTIVA
BENEFICIARILOR” menționate în prima parte a lucrării, este școala.
Nota bene în ceea ce privește introducerea religiei ca materie de studiu în școală, deși în
opinia mea mai potrivit ar fi fost un nume care să excludă religia, cum ar fi ”educație spirituală” în
cadrul căreia să se prezinte punctele comune ale tuturor marilor religii, cu excluderea tuturor
condiționărilor și manipulărilor emoționale grosiere negative, cum este, de exemplu, cea care stă la
baza creștinismului, a sacrificiului lui Iisus care moare pe cruce pentru a plăti Tatălui păcatele
omenirii, apoi învie pentru ca la sfârșitul lumii toți oamenii să poată învia. Această manipulare a
fost exagerată și exacerbată de către clerul creștin, săpând la temelia stimei de sine a creștinilor care
surpriză, s-au trezit născuți direct în și din păcat urmând să aibă o viață de suferință, aducânduli-se
aminte aproape la fiecare liturghie că sunt niște păcătoși care își merită soarta deoarece Iisus s-a
jertfit pentru ei.
 Și mai simpatică mi se pare Sfânta Treime care este compusă din 3 persoane: Dumnezeu
Tatăl, Fiul Iisus și Duhul Sfânt. Tatăl este cel care decide, Iisus ascultă de Tatăl, iar Duhul Sfânt îl
face cunoscut pe Fiu oamenilor. Unde au lăsat acești creștini minunați partea feminină, principiul
divin feminin, YIN-ul creator, caracteristicile acestui principiu? Oare toți suntem doar YANG în
acest Univers?
Iar cireașa de pe tort o reprezintă Biblia, cartea de căpătâi a creștinilor care de fapt se
constituie din scrieri ebraice și cele patru Evanghelii canonice scrise de persoane care nu au fost
contemporane cu Iisus, deci informație ”second-hand” în cel mai bun caz. Departe de mine dorința
de a diminua sub orice formă valoarea Bibliei și a învățăturilor cuprinse în ea, cred însă că o
raportare corectă la un text scris de oameni este esențială.
Nu voi continua cu evidențierea paradoxurilor, contradicțiilor sau contrazicerilor din
creștinism, nu face obiectul acestei lucrări, am dorit doar să marchez câteva aspecte care mi se par
de bun simț a fi dacă nu schimbate, cel puțin scoase din educația religioasă și spirituală din școală.
Așa cum orice observator de bun simț, imparțial, poate remarca, și cum a reieșit și din
cercetarea menționată anterior, profesorul de religie ar trebui să‐şi îmbunătățească rolul de sfătuitor,
să caute ceva mai mult să‐i înțeleagă pe tineri şi să fie aproape de ei. Aici două pot fi cauzele: mai
întâi, nevoia de autonomie şi rezistență a tinerilor în formare, iar apoi faptul că unii profesori de
religie par să adopte uneori ”un comportament uşor magistrocentrist (din punct de vedere metodic),
de impunere a dogmelor religioase fără explicații şi fără a intra într‐un proces de discutare şi
înțelegere, pe care elevii îl aşteaptă.” [27] Poate şi lipsa unor cursuri de consiliere şi psihoterapie la
nivelul profesorilor de religie îşi spune aici cuvântul, aceștia fiind apropiați ca rol de profesorul de
psihologie şi consilierul şcolar, poate chiar mai mult, deoarece religia presupune o apropiere mult
mai sensibilă de latura sufletească, profundă a individului.
Accentul pe relația directă a omului cu divinul trebuie să devină o prioritate în educația
spirituală de la orice nivel și de orice fel. Orice intermediar, de genul preoților creștini, muftiilor
musulmani, rabinilor evrei, ca să-i menționăm pe cei mai cunoscuți, care-și arogă dreptul sau
misiunea de a mijloci, filtra și amenda relația dintre om și divinitate nu reprezintă decât o frână în
calea evoluției spirituale. Ascunderea în spatele clădirilor impozante, a ritualurilor complicate și de
neînțeles, a vorbelor si formulărilor arhaice, alambicate, dovedesc de fapt o frică de adevăr, de
pierdere a puterii de control și manipulare pe care o exercită zilnic tot acest cler al diverselor religii.
Astfel, o persoană care crește și este educată într-un mediu dogmatic, habotnic, va fi
condusă, controlată și dominată de reguli foarte stricte, care nu au legătură cu nevoile și emoțiile
personale. Ea va respinge principiul verificării critice și al gândirii creatoare, absolutizând opinia,
teza la care a aderat, eliminând orice oglindă din viața sa. Mai mult, o asemenea persoană se va
poziționa antagonist față de oricine care nu aderă la dogmă. Comportamentul său va fi dictat de
mecanismele de apărare constituite din negarea oricărei alte opinii și reprimarea altui gând decât cel
aprobat de dogmă, precum și de emoțiile negative declanșate de expunerea la ceva periculos
reprezentat de interlocutorul care nu aderă la dogmă. Pe de altă parte, persoana dogmatică,
habotnică, se va poziționa întotdeauna pe o poziție de superioritate față de restul muritorilor care
vor fi considerați păcătoși fără scăpare, aspect suprins magistral de către C S Lewis în capodopera
sa ”Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”, această satiră creștină, în care unchiul
Sfredelin îl consiliază pe nepotul său Amărel cum să corupă un tănăr spirit, recomandându-i printre
altele să-l ducă la biserică la fiecare slujbă, să-l facă pe acest tânăr să se creadă mai bun decât
vecinul lui care stă acasă.
Eliminarea fricii, urii, poziționărilor antagonice a diverselor religii, a oricărei scheme de
comportament limitativ dogmatic, este esențială pentru o liberă și armonioasă dezvoltare spirituală a
omului, pentru a-i permite acestuia conectarea cu Sinele său divin și cu tot Universul, adică cu tot și
cu toate, pentru a se reuni într-un final: Toți suntem Unul și Unul este în toți.
Revenind la laitmotivul acestei lucrări eu cred că GOD IS NOT DEAD tocmai pentru că,
mai ales în ultimul secol, și accelerat în ultima generație, a apărut o deschidere extraordinară către
spiritualitate, prin apariția unei multitudini de sisteme și școli de dezvoltare personală și spirituală
care încet-încet eliberează oamenii de sub dogmele oficiale, spărgând monopolul pus asupra lui
Dumnezeu. Perpetuarea modelelor, abordărilor și tehnicilor medievale din cadrul marilor religii nu
fac decât să-l ucidă, așa cum minunat spunea Jung, pe ”Dumnezeu cel viu, trăit ca experiență
unificatoare”.
Îmi doresc cu tărie ca până la momentul trecerii mele în altă dimensiune să pot face o nouă
lucrare cu titlul schimbat în ”Religie către Spiritualitate.”

Bibliografie:
[1] - Research Gate - : https://www.researchgate.net/publication/267037742 - BASILIANA, vol. I, 2008, nr. 1, pp. 65‐102, CONSECINȚE ALE
EDUCAȚIEI RELIGIOASE ASUPRA FORMĂRII CONDUITELOR TINERILOR. PERSPECTIVA BENEFICIARILOR, Prof. univ. dr.
CONSTANTIN CUCOŞ Asist. univ. ADRIAN LABĂR, p66 (Bloom, Krathwohl, 1970)
[2] - Romanian Journal of Applied Psychology Copyright 2010 @ Editura Universității de Vest Timișoara & 2010, Vol.12, No.1, 31-38 Centrul
Euroregional de Psihologie Aplicată, Dimensiuni ale orientării religioase: perspectiva lui Gordon W. Allport şi abordări actuale Sylvia Burcaş şi
Coralia Sulea West University of Timisoara, Romania, p. 32
[3] – Ibidem, p. 32
[4] – Ibidem, p. 32
[5] – Ibidem, p. 32
[6] – Ibidem, p. 32
[7] – Ibidem, p. 32
[8] – Ibidem, p. 32
[9] – Ibidem, p. 32
[10] – Ibidem, p. 32
[11] – https://www.psihanaliza.org/jung/religie.html, (Corespondența dintre Sigmund Freud și C. G. Jung, tradusă de Ralph Manheim și R. F. C.
Hull, Princeton University Press, 1974, p. 294.)
[12] - Psychology and Religion, paragr. 8.
[13] - Research Gate - : https://www.researchgate.net/publication/267037742 - BASILIANA, vol. I, 2008, nr. 1, pp. 65‐102, CONSECINȚE ALE
EDUCAȚIEI RELIGIOASE ASUPRA FORMĂRII CONDUITELOR TINERILOR. PERSPECTIVA BENEFICIARILOR, Prof. univ. dr.
CONSTANTIN CUCOŞ Asist. univ. ADRIAN LABĂR, p83
[14] – Ibidem, p84
[15] – Ibidem, p85
[16] – Ibidem, p92
[17] – Ibidem, p92
[18] – Ibidem, p92-93
[19] - Romanian Journal of Applied Psychology Copyright 2010 @ Editura Universității de Vest Timișoara & 2010, Vol.12, No.1, 31-38 Centrul
Euroregional de Psihologie Aplicată, Dimensiuni ale orientării religioase: perspectiva lui Gordon W. Allport şi abordări actuale Sylvia Burcaş şi
Coralia Sulea West University of Timisoara, Romania, p. 33
[20] - Ibidem, p33
[21] - Ibidem, p34
[22] – http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Religie_si_individuatie.htm, RELIGIE ŞI PROCES DE INDIVIDUAŢIE (capitolul 4 din
volumul: FRIEDA FORDHAM - INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA LUI C.G. JUNG)
[23] – Ibidem
[24] – Ibidem
[25] – Ibidem
[26] – Ibidem
[27] – Research Gate - : https://www.researchgate.net/publication/267037742 - BASILIANA, vol. I, 2008, nr. 1, pp. 65‐102, CONSECINȚE ALE
EDUCAȚIEI RELIGIOASE ASUPRA FORMĂRII CONDUITELOR TINERILOR. PERSPECTIVA BENEFICIARILOR, Prof. univ. dr.
CONSTANTIN CUCOŞ Asist. univ. ADRIAN LABĂR, p83