Istoria Farmaciei13

Istoria Farmaciei
Secolul al XX-lea. Industria de specialităţi
Conflagraţiile mondiale. Comunismul. Holocaustul.
Decolonizarea. Revoluţia ştiinţifică şi tehnică
▪ cea de a douăzecea sută de ani a Erei Creştine:
→ dintr-un anumit punct de vedere: a fost secolul
războaielor mondiale, al crimelor comunismului,
al holocaustului şi al decolonizării;
→ dintr-o altă perspectivă: secolul vitezei, al revoluţiei
ştiinţifice şi tehnice, al medicamentului.

Conflagraţiile mondiale.
Comunismul. Holocaustul
▪ comunismul, nazismul (două barbarii):
→ cu prima conflagraţie mondială: şi-a

făcut loc în lume comunismul;
→ cea de a doua: provocată de nazism;
→ Drepturile Omului, atât de solemn

proclamate şi repetate, începând din
anul 1789: au fost monstruos încălcate;
Conflagraţiile mondiale. Comunismul. Holocaustul
→ Liga Drepturilor Omului, fondată la Paris, în 1898:

a fluturat un ideal căruia autorităţile i-au întors spatele;
→ cele două sisteme totalitare şi-au folosit

discreţionar puterea politică şi puterea judiciară:
cu precădere împotriva propriilor cetăţeni;
→ până la dărâmarea Zidului Berlinului: crimele

comunismului, peste 100 milioane de victime;
→ cealaltă monstruozitate, soluţia finală: a ucis în

Holocaust cca. 6 milioane de evrei.
Conflagraţiile mondiale. Comunismul. Holocaustul

Decolonizarea
▪ decolonizarea posesiunilor britanice, franceze, belgiene

din Africa, între anii 1955 şi 1966: a fost un real succes din
punctul de vedere al drepturilor şi libertăţilor omului;
Revoluţia ştiinţifică şi tehnică
▪ din alt punct de vedere, secolul:
→ revoluţiei ştiinţifice şi tehnice;
→ vitezei;
→ aviaţiei şi cosmonauticii;
→ chimizării;
→ automatizării şi informatizării;
→ energiei nucleare;
Revoluţia ştiinţifică şi tehnică
→ televiziunii, telefoniei mobile;
→ descifrării bazelor moleculare
ale structurii (organismelor) vii;
→ înţelegerii mecanismului
enzimatic;
→ Internetului, globalizării,
sateliţilor etc.
Oficinele. Farmacia galenică.

Tehnologia farmaceutică industrială
▪ în sec. XX, istoria farmaciei a înregistrat

schimbări majore:
→ în primele cinci decenii, oficinele au

dezvoltat activităţile galenice:
¥ în continuare, au devenit, din ce în ce mai

mult, dependente de produsele tehnologiei
farmaceutice industriale.
Oficinele. Farmacia galenică. Tehnologia
farmaceutică industrială
→ sub impactul noutăţilor oferite de evoluţia ştiinţei:
cercetarea medicamentului s-a intensificat;
→ s-au dezvoltat rapid metodele de identificare şi
izolare a principiilor active din plante;
→ au luat amploare sinteza chimică şi valorificarea
noilor structuri în terapeutică.

Oficinele. Farmacia galenică
La începutul sec. XX, vitrinele oficinelor etalau farmacia galenică.

Alexander Tschirch
▪ prof. dr. Alexander Tschirch (1856–1939):
→ după ce fuseseră descoperiţi primii alcaloizi,

derivaţi aromatici, compuşi terpenoidici etc.:
¥ a crescut interesul în direcţia cercetării resurselor

naturale de interes medicinal şi cunoaşterii structurii
chimice a principiilor active.
→ a intitulat definitiv disciplina care se ocupă cu

aceste cercetări: Farmacognozie;
Alexander Tschirch
→ Christianus Aenotheus Seydler: propusese noul
nume încă din 1815, în locul anticului Materia medica,
dar fără succes;
→ prin opera lui Alexander Tschirch, de 1151 pagini,
cu titlul Handbuch der Pharmakognosie:
¥ publicată între anii 1908–1912: noua denumire a
devenit foarte apreciată în cadrul laboratoarelor şi
catedrelor de specialitate.
Fitochimia farmaceutică
▪ la începutul sec. XX:
→ se cunoşteau aprox. 30 de alcaloizi:
¥ printre care şi doi compuşi din ergot

(Secale cornutum):
√ obţinuţi în 1875 de către farmacistul

Charles Joseph Tanret (1847–1917)
din Troyes (Augustobona Tricassium).
→ evident, cercetările au continuat;

→ începând din 1918, timp de o jumătate de secol:
¥ în S.U.A.: Jacobs şi colaboratorii, Stoll;
¥ în Elveţia: Hofmann şi colaboratorii;
¥ izolarea şi determinarea structurilor moleculare

pentru 12 alcaloizi din ergot.
→ în 1952, Müller, Schlittler şi Bein: reserpina;
→ în 1955, Svoboda şi Benson: vincaleucoblastina.

▪ un eminent farmacolog francez, M. Jourdain:
→ a prezentat, în anul 1976, rezultatele statisticilor

americane şi franceze;
→ a surprins auditoriul de la Zilele Farmaceutice

Franceze (Journées Pharmaceutiques de France):
¥ cu observaţia că aprox. 40% dintre medicamentele

moderne sunt substanţe de biosinteză care se obţin
din regnul vegetal (produse vegetale medicinale).
▪ în terapeutică (domeniul farmacologic):
→ se utilizează în mod curent cca. 50 de

alcaloizi;
→ până în anul 1950 erau cunoscuţi vreo

500 de alcaloizi;
→ în 1970 se identificaseră aprox. 6000;
→ iar Dicţionarul de alcaloizi publicat în

anul 1988 cuprindea 10 000 de titluri.
▪ în domeniul heterozidelor cardiotonice (cardioactive):
→ după începutul făcut de Nativelle, în 1871:
¥ s-au izolat 29 de glicozide din produsul medicinal

Digitalis purpureae folium;
¥ iar din Digitalis lanatae folium: alte 63 de glicozide.
→ în mod asemănător, reuşita lui Fraser, din 1869:
¥ a fost urmată de eforturile ştiinţifice din care a

rezultat izolarea diferitelor glicozide strofantice.
▪ numeroase cercetări întreprinse de fitochimia farmaceutică:
→ au dus la identificarea:
¥ cca. 4000 de flavonoide;
¥ aprox. 450 de carotenoide;
¥ 150 de monoterpenoide;
¥ 1000 de sescviterpenoide;
¥ 120 de triterpenoide etc.

Coperta I a volumului „Medicamente de biosinteză şi extracţie”.

H. Popescu, Seria „Biblioteca Farmacistului”, Ed. Dacia, Cluj, 1985.
Cromatografia
▪ tehnicile cromatografice:
→ reprezentau noi metode de laborator;
→ în domeniul produşilor de biosinteză:
au permis intensificarea cercetărilor şi
progresul atât de rapid al descoperirilor;
→ au simplificat enorm separarea şi
identificarea produşilor naturali.

Cromatografia
▪ cromatografia pe strat subţire (CSS, TLC):
→ răspândită prin manualul Dünnschicht-

chromatographie:
¥ prima ediţie: publicată în anul 1962;
¥ redactat de profesorul de farmacognozie

Egon Stahl (1924–1986), din Saarbrücken.
→ a adus cele mai mari servicii cercetărilor

şi învăţământului farmaceutic.
Fitoterapia ştiinţifică
▪ în farmacognozie se regăsesc bazele fitoterapiei ştiinţifice:
→ termenul de fitoterapie a fost creat în anul 1920,
de către medicul francez Henri Leclerc (1870–1955):
¥ era hotărât să transforme într-o ştiinţă modernă
străvechea practică tradiţională;
¥ Leclerc a promovat cercetarea chimică, farmaco-
dinamică şi clinică a plantelor medicinale în facultăţi.

Fitoterapia ştiinţifică
→ antrenate în acţiunile dr. Leclerc, laboratoarele de

farmacognozie din Franţa, apoi şi din alte ţări:
¥ au contribuit masiv la identificarea principiilor

active din plantele medicinale, la fundamentarea
şi promovarea fitoterapiei ştiinţifice.
→ M. Jourdain: prin proporţia de 40% medicamente

obţinute din plante, când îşi formulează prescripţiile,
medicii fac zilnic fitoterapie fără să-şi dea seama.
Sinteza
▪ sinteza substanţelor organice:
→ şi-a găsit cu greu drumul până în

chimia medicamentului: Wöhler a
obţinut ureea în anul 1828;
→ primele chimicale de sinteză:
¥ antifebrina, fenacetina, piramidonul,

antipirina, aspirina: au intrat în
terapeutică abia spre sfârşitul sec. XIX.
Sinteza
→ Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer

(1835–1917): a sintetizat acidul barbituric în 1865;
→ veronalul: a fost obţinut de Hermann Emil Fischer

(1852–1919) abia în anul 1903;
→ sinteza chimică a reuşit să producă: antiepileptice,

anestezice, analgezice, antihipertensive, dar şi anti-
histaminice, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS),
antivirale, citostatice, diuretice, psihotrope etc.
Chimioterapice
▪ deosebit de importantă a fost sinteza de remedii specifice

(sau chimioterapice):
→ dintre specificele de sinteză: mai întâi au intrat în

istorie arsenobenzolii;
→ după câteva sute de compuşi sintetizaţi:
¥ în anul 1910, Ehrlich şi Hata au lansat preparatul

rezultat din încercarea cu nr. 606 (Salvarsan): efecte
specifice faţă de Treponema pallidum.
Chimioterapice
→ lansat de Ehrlich în anul 1912, preparatul nr. 914

(Neosalvarsan): a dominat terapeutica sifilisului mai
mult de o jumătate de secol;
→ trebuie reamintit că primul medicament specific

a fost un principiu activ izolat dintr-un produs natural:
¥ chinina: activă contra agenţilor malariei, respectiv

împotriva protozoarelor parazite din cadrul genului
Plasmodium (P. malariae, P. falciparum, P. vivax).
Chimioterapice
▪ termenul de chimioterapie, creat în anul 1922:
→ reprezintă tratarea unor boli cu substanţe toxice

capabile să atace preferenţial anumite organisme
parazitare: fără să afecteze organismul gazdă;
→ sunt considerate, de asemenea, chimioterapice:
¥ medicamentele antitumorale sau cele antileucemice:

pentru toxicitatea lor faţă de celulele canceroase,
respectiv faţă de celulele leucemice.
Chimioterapice
▪ şi sulfamidele sunt considerate chimioterapice:
→ prima dintre ele: sintetizată în 1908, de Paul Gelmo;
→ în terapeutică au ajuns abia în 1935, prin Prontosil

(sulfamida roşie): după doi ani de succese obţinute
de Gerhard Domagk (1895–1964);
→ reuşite apreciabile ale chimioterapiei: sulfanilamida,

sulfapiridina etc., asocierile cu sulfametoxazol în
Triméthoprime, sulfamidele antidiabetice.
Chimioterapice
▪ ca specifice antituberculoase, au avut succes terapeutic:
→ acidul para-aminosalicilic (PAS, PASER);
→ şi mai ales hidrazida izonicotinică: sintetizată în

anul 1952 de specialiştii din mai multe laboratoare şi
lansată apoi de firma Bayer.
▪ în sec. XX, chimia biologică a înregistrat o evoluţie rapidă:
→ pentru care descoperirea hormonilor şi a

vitaminelor: a însemnat un lung şir de succese.
Hormonii. Sinteza
▪ sinteza lor chimică a transformat hormonii în medicamente

care au luat cu rapiditate drumul farmaciilor:
→ în anul 1901, Takamine: a izolat şi a cristalizat

adrenalina, sintetizată ulterior, în 1904, de Stolz;
→ în 1914: s-a descoperit tiroxina (E. C. Kendall);
→ în 1921: insulina (F. G. Banting, C. Best, J. MacLeod);
→ în ritm alert au fost descoperiţi şi apoi sintetizaţi

hormonii sexuali şi hormonii corticosuprarenalieni:
Hormonii. Sinteza
¥ estradiolul: izolat în 1933 şi sintetizat în

anul 1948;
¥ progesteronul: 1934 şi sinteza în 1951;
¥ testosteronul: 1935 şi 1951;
¥ cortizolul, corticosteronul: 1937 şi 1951;
¥ aldosteronul: 1953 şi 1957;
¥ prostaglandinele: 1957 şi 1966.

Hormonii. Semisinteza
▪ semisinteza medicamentului este foarte profitabilă:
→ după cca. 4–9 tratamente (reacţii) chimice simple:
¥ spirosteranii şi solasodina din produse vegetale:
√ sunt transformate în hormoni sexuali, hormoni

corticosuprarenalieni şi derivaţii lor antiinflamatori
sau anabolizanţi.
→ producţia anuală cuprinde aprox. 100 t de hormoni

şi derivaţi hormonali;
Hormonii. Semisinteza
→ sinteza totală a compuşilor steroidieni:
¥ este extrem de costisitoare: prea lungă ca durată,

necesitând câte o hală industrială pentru fiecare
dintre cele aprox. 30–40 de operaţii chimice distincte.
→ extracţia hormonilor din glande animale este şi mai

puţin posibilă (cu randamente extrem de mici):
¥ din ovarele a cca. 12 000 de scroafe: se obţin doar

20 mg de progesteron.
Vitaminele şi vitaminoidele
▪ vitaminele şi vitaminoidele:
→ intrate în farmacii, una după alta: ca medicamente;
→ în ordinea alfabetică şi a numerelor cu care le-au

înregistrat descoperitorii lor.
Curarizantele de sinteză
▪ curarizantele de sinteză:
→ derivaţi de decametoniu şi
hexametoniu: sintetizaţi în 1959;
→ obţinute după ce Patton şi

Zainis au formulat teoria azotului
cuaternar: pornind de la secretul
pe care l-au descifrat în structura
tubocurarinei.
Antibioticele
▪ antibioticele rămân, indiscutabil:
→ descoperirea cu cel mai mare

răsunet în era medicamentului:
dată fiind eficacitatea lor în terapia
antiinfecţioasă;
→ penicilina singură salvase, până

în 1979, mai multe vieţi decât suma
vieţilor pierdute în ambele războaie
mondiale.
Antibioticele
▪ au fost identificate mii de specii heterotrofe:
→ după cercetările iniţiate de Sir Alexander Fleming

(1881–1955) şi Selman Abraham Waksman (1888–1973);
→ capabile să biosintetizeze antibiotice, dar şi alte

substanţe cu însuşiri terapeutice;
→ respectiv sute de bacterii, actinomicete, ciuperci

microscopice, mucegaiuri: cultivate curent, în scopuri
productive (biotehnologia farmaceutică).
Biotehnologia farmaceutică
▪ biotehnologia farmaceutică:
→ în scopul obţinerii unor

substanţe medicamentoase:
¥ cultivarea microorganismelor
heterotrofe;
¥ cultivarea celulelor, dar şi a

ţesuturilor vegetale şi animale;
¥ utilizarea enzimelor.
→ dezvoltarea biotehnologiei farmaceutice a început:
¥ în anul 1941, în S.U.A.: la renumita firmă Pfizer;
¥ cu producerea industrială a penicilinei: în culturi

submerse de mucegai Penicillium chrysogenum.
→ de altfel, diferite specii de Bacillus, Streptomyces,

Cephalosporium: produc numeroase alte antibiotice;
→ Fusarium sp., Trichoderma sp. etc.: biosintetizează

antibiotice oncolitice (trichothecene);
Sediul din New York al firmei Pfizer.

→ fabricarea unor vitamine (B12), enzime, dextrani,

a ergometrinei etc.: de asemenea, depind tot de
biotehnologia farmaceutică;
→ rezultate avantajoase cu un mutant de Escherichia

coli, în care au fost încorporate genele care dirijează
biosinteza moleculelor insulinei umane:
¥ prin cultivarea celulelor pancreatice izolate in vitro:

primele rezultate la obţinerea insulinei, întâiul hormon
realizat pe cale industrială (prin inginerie genetică).
→ obţinerea unor glicozide cardiotonice,
alcaloizi antitumorali etc.:
¥ prin aplicarea procedeelor ingineriei
genetice: de consanguinizare la plantele
medicinale superioare;
¥ ca urmare a combinării cu procedeele
biotehnologiei farmaceutice.
Învăţământul de farmacie
▪ învăţământul de farmacie
a evoluat mult în sec. XX:
→ cunoştinţele ştiinţifice:
au înregistrat o evoluţie şi
proliferare rapidă;
→ prin importantele servicii

aduse de profesie: în plan
social, cultural, economic.
▪ în Europa, la începutul sec. XX:
→ facultăţile de medicină patronau secţii de farmacie,
cu durata studiilor cuprinsă între 1–3 ani;
→ sub autoritatea integrală a facultăţii de medicină:
¥ absolvenţii stagiului de 3–5 ani ca elevi în cadrul
unei farmacii: deveneau studenţi după promovarea
examenului în faţa unei comisii.

▪ după primul război mondial, învăţământul de farmacie din

cadrul universităţilor:
→ dezvoltat şi extins pe durata a doi, apoi a trei ani:

făra a se fi renunţat la stagiul efectuat în farmacii;
→ înălţarea la rang de Facultăţi de Farmacie, a unor

Secţii din Facultăţile de Medicină: a început în anul
1920, la Paris, Montpellier, Nancy şi Strasbourg;
→ a fost înfiinţat şi doctoratul în farmacie.

▪ la sfârşitul celui de al doilea război mondial:
→ a crescut mult necesarul de farmacişti: pe măsură

ce s-au deschis tot mai multe oficine, laboratoare şi
fabrici de medicamente;
→ în concordanţă cu necesităţile: s-au înfiinţat alte

facultăţi de farmacie;
→ în ritmul în care s-a dotat material şi s-a încadrat

cu profesori, învăţământul de farmacie:
¥ încă rămas la nivel de secţii în multe facultăţi de

medicină: a fost ridicat la rangul de facultate;
¥ în Franţa, etapa transformărilor de acest fel: s-a

încheiat în anul 1954, cu ultima înălţată în rang,
Secţia de Farmacie din Grenoble.
→ durata studiilor universitare: a crescut la cinci ani;
→ s-a renunţat la stagiul de învăţământ practic anterior

studenţiei (3–5 ani într-o farmacie).
Industria de specialităţi
▪ creşterea consumului de medicamente:
→ progresul ştiinţelor medicale: prin perfecţionarea

politicilor sanitare de la nivel naţional;
→ evoluţia demografică, prelungirea duratei vieţii,

creşterea nivelului de trai;
→ în ritmul alert în care a avansat extracţia produşilor

naturali şi sinteza chimică: a crescut mult numărul de
substanţe active de interes terapeutic.
▪ pentru susţinerea noii situaţii din domeniul terapeutic:
→ evoluţia ştiinţei şi tehnicii: transferarea masivă în

industrie a efortului de preparare a diferitelor forme
farmaceutice (clasice, dar şi moderne);
→ a crescut numărul de fabrici: condiţionarea miilor

de substanţe active noi în forme farmaceutice;
→ tehnologiile au fost actualizate şi diversificate;
→ s-au inventat multe forme farmaceutice noi.

▪ în cea de a doua jumătate a sec. XX, în farmacii:
→ s-a înregistrat o schimbare radicală a activităţii;
→ de la activităţile de preparare a formelor galenice

s-a trecut destul de rapid la cele de expertiză:
¥ prin efortul de cunoaştere a miilor de specialităţi

farmaceutice industriale (inovatoare sau generice);
¥ consilierea competentă a medicilor şi pacienţilor;
¥ aprovizionarea şi dispensarizarea.
▪ specialităţile industriale au numeroase

şi importante avantaje:
→ formularea constantă: incompatibilităţile

sunt excluse;
→ forma de condiţionare realizată perfect

şi rapid: în instalaţii industriale specializate;
→ controlul de calitate sever şi permanent;
→ conservarea garantată pentru o perioadă

declarată.
▪ tehnologia farmaceutică:
→ s-a dezvoltat rapid în industrie:

pentru a face faţă creşterii subite
a cererilor sectorului farmaceutic
aflat în serviciul populaţiei;
→ medicamentele preparate în
farmacii: înlocuite cu specialităţile
farmaceutice.
▪ specialităţile farmaceutice în Franţa, la începutul sec. XX:
→ 80% din medicamente erau realizate în farmacie:

dintre acestea, numai 10% reprezentau specialităţile;
→ în anul 1966: raportul a fost inversat;
→ în ediţiile apărute la sfârşitul secolului, Dictionnaire

Vidal: aprox. 5000 de specialităţi farmaceutice.
▪ în Germania, în anul 1975: o farmacie rula până la 17 500

de produse diferite;
▪ specialităţile industriei de medicamente – dezavantaje:
→ în Franţa: 3000 de medicamente comercializate

în 11 000 de specialităţi, cu prezentări diferite;
→ specialităţile nu sunt întotdeauna diferenţiate:
¥ unele nu sunt uşor de adaptat: pentru un bolnav

sau altul, pentru un bătrân sau un copil.
→ preparatele magistrale: prezintă doze şi asocieri

gata adaptate, medicamente individualizate.
▪ în etapa creşterii rapide a necesităţii de

produse farmaceutice:
→ fabricile s-au înmulţit şi s-au dezvoltat,

s-au concurat şi s-au contopit: au devenit
companii, cu ramificaţii foarte întinse;
→ lista giganţilor cuprinde 18 producători

de medicamente, care deţin peste 80% din
cifra de afaceri mondială a domeniului,
cunoscutele firme:
¥ Abbott; ¥ Pharmacia Corporation;
¥ Bayer; ¥ Sanofi–Synthélabo;
¥ Boehringer; ¥ Schering;
¥ Eli Lilly; ¥ Searle;
¥ GlaxoSmithKline; ¥ Bristol–Myers Squibb;
¥ Hoffmann–La Roche; ¥ Upjohn;
¥ Merck; ¥ Wyeth;
¥ concernul elveţian Novartis: cu Biochemie, Ciba şi Sandoz.

Industriile Merck (Darmstadt, Germania).

▪ cunoscuta firmă Roche:
→ înainte de primul război mondial:

filiale în Milano, New York, Paris, Rio
de Janeiro, Montevideo, Barcelona,
Viena şi Londra;
→ după cel de al doilea război mondial,

în anul 1921, sub numele de Hoffmann–
La Roche, şi-a reluat dezvoltarea în:
¥ Bruxelles (1920); ¥ Bombay (1928);
¥ Bucureşti (1922); ¥ Buenos Aires (1930);
¥ Varşovia şi Tokyo (1924); ¥ Montréal şi Riga (1931);
¥ Shanghai (1925); ¥ apoi în Stockholm (1939).
→ cu timpul, Hoffmann–La Roche: a devenit unul dintre
primii 10 producători de medicamente la nivel mondial.

▪ Schering avea 113 agenţii şi subdiviziuni

asociate: deţinea unităţi de producţie în 18
ţări din America de Nord, America de Sud,
Asia şi Europa;
▪ concernul Novartis: a realizat una dintre

cele mai mari unificări din istorie;
▪ concernul GlaxoSmithKline: a devenit

numărul 1 al industriei farmaceutice din
Europa, în anul 2000;
▪ politicile de extindere şi dezvoltare ale firmelor:
→ au condus la antrenarea de numeroşi angajaţi şi la

difuzarea produselor în multe ţări;
→ Eli Lilly: activa cu aprox. 41 000 de angajaţi;
→ Abbott: la un moment dat, avea 31 500 de angajaţi;
→ Sanofi–Synthélabo: 30 500 de angajaţi;
→ Boehringer, în 1981: 22 000 de angajaţi.

▪ difuzarea produselor farmaceutice:
→ Eli Lilly: în 158 de ţări;
→ Wyeth: în 140 de ţări;
→ Biochemie: în peste 100 de ţări;
→ Abbott, în cca. 130 de ţări: drepturi

mondiale asupra producerii de seringi
de unică folosinţă, preumplute cu o
doză mică de medicament injectabil.
Cercetarea medicamentului
▪ marii producători de medicamente depun şi cele mai mari
eforturi în domeniul cercetării şi al dezvoltării:
→ firma Sanofi–Synthélabo, cel mai tânăr holding
farmaceutic internaţional: aprox. 6300 de oameni
de ştiinţă angajaţi în cele 15 centre de cercetare;
→ Boehringer avea, în 1981, cca. 2200 de angajaţi în
cercetare şi dezvoltare: ~ 10% din totalul salariaţilor.

Controlul calităţii medicamentului
▪ studiile în laboratoare specializate – deosebit de importante:
→ pentru certificarea bioechivalenţei specialităţilor

industriale produse de companiile farmaceutice;
→ dezvoltarea tehnologiei farmaceutice industriale nu

se putea continua fără certitudinea că fiecare tabletă,
fiolă, în general fiecare unitate de produs livrată de
fabrici ca medicament: era garantată sub aspectul
identităţii, al dozei şi păstrării calităţii pe o anumită
durată de timp (termen de valabilitate).
▪ normele severe GMP (Good Manufacturing Practices):
→ sunt reguli de bună practică: impuse şi verificate
periodic în unităţile producătoare de medicamente;
→ presupun controlul sever şi permanent al
medicamentului: din punct de vedere fizico-chimic,
microbiologic, sub aspectul stabilităţii etc.;

→ numeroase fabrici de medicamente:
¥ şi-au înfiinţat şi dotat laboratoare şi
servicii proprii de control tehnologic,
analitic, microbiologic;
¥ şi-au organizat acest fel de control
complex: în fiecare fază a fabricaţiei,
în fiecare etapă a fluxului tehnologic.

▪ controlul calităţii medicamentului a devenit politică de stat:
→ a intrat în preocuparea administraţiilor naţionale:
care au fost nevoite să-şi înfiinţeze unităţi, servicii,
precum şi organisme specializate;
→ organismul cel mai cunoscut: FDA (Food and Drug
Administration) – Administraţia pentru Alimente şi
Medicamente a Statelor Unite ale Americii.

▪ în facultăţile de farmacie:
→ s-au înfiinţat catedre de controlul

medicamentului;
→ există laboratoare pentru instruirea

teoretică şi practică a studenţilor;
→ periodic se organizează cursuri

postuniversitare de specializare a
farmaciştilor din serviciile implicate.
▪ ca structură multistatală, Uniunea Europeană (UE, EU):
→ urmăreşte alinierea politicilor statelor membre la

principii comune privind medicamentul;
→ la Strasbourg a fost creat organismul specializat:
¥ European Directorate for the Quality of Medicines –

EDQM (Directoratul European pentru Calitatea
Medicamentelor): aflat sub autoritatea Consiliului
Europei (CE, EC).
▪ EDQM are între obiectivele sale principale:
→ elaborarea Farmacopeii Europene (Pharmacopée

Européenne, European Pharmacopoeia): patru ediţii
până la sfârşitul sec. XX (prima ediţie – 1969).
Farmacopeea Internaţională
▪ farmacopeile:
→ au devenit necesare în sec. XVI: ca norme pentru

practica preparării medicamentelor în oficine urbane;
→ au început să circule şi au devenit utile pentru tot

mai multe comunităţi urbane;
→ ca un vizionar, în 1697, Nicolas Lémery: a publicat

celebra lui Pharmacopée Universelle;
→ în sec. XVIII: evoluţia social-politică a condus la

elaborarea farmacopeilor naţionale.
▪ în sec. XX:
→ activitatea marilor producători a

realizat: diseminarea industriei de
medicamente pe toate continentele,
difuzarea produselor în toate ţările;
→ în consecinţă, a devenit necesară

unificarea şi internaţionalizarea
normelor din farmacopei.
▪ elaborarea Farmacopeii Internaţionale:
→ prin întrunirea experţilor în şedinţe

de lucru preliminare: la Geneva, în anii
1938 şi 1939;
→ după al doilea război mondial:

activitatea a fost reluată în 1947;
→ prima ediţie din Pharmacopoea

Internationalis: publicată în 1950.
▪ Organizaţia Mondială a Sănătăţii
(OMS, WHO):
→ patronează lucrările comisiilor
de experţi;
→ recomandă tuturor statelor
membre ONU: să se conformeze
indicaţiilor cuprinse în lucrare.

Biofarmacia şi farmacocinetica
▪ observaţiile clinice au semnalat că situaţia este mult mai

complicată din punct de vedere teoretic şi practic:
→ din cauza necunoscutelor de care depinde efectul

unui medicament în organism;
→ ştiinţei i-a revenit realizarea fundamentării teoretice

şi dirijarea practică a proceselor tehnologice:
¥ obţinerea formelor farmaceutice: biodisponibilitate

maximă şi valoare terapeutică certă.
▪ biofarmacia, ca domeniu de specialitate:
→ obiectul cercetărilor: factorii farmacotehnici

şi biologici care influenţează biodisponibilitatea
substanţelor medicamentoase din formele farma-
ceutice administrate organismului uman sau animal;
→ optimizarea formulării şi activităţii farmacologice

sau terapeutice a produselor farmaceutice: pentru
administrarea lor clinică.
▪ un nou domeniu de cercetare – farmacocinetica:
→ ştiinţa care studiază dispunerea medicamentelor în

organism: absorbţia, transportul, distribuţia, trecerea
prin membrane, biotransformarea, eliminarea;
→ particularităţile farmacocinetice: responsabile de

anumite caracteristici ale acţiunilor farmacologice şi
ale efectelor toxice, în funcţie de gradul de localizare
tisulară, de transformările metabolice şi de alternanţa
dintre absorbţie şi eliminare.
Coperta I a volumelor „Introducere în biofarmacie”, S. E. Leucuţa (1975)

şi „Farmacocinetica”, S. E. Leucuţa, R. D. Pop (1981). Seria „Biblioteca
Farmacistului”, Ed. Dacia, Cluj. Prof. dr. Sorin Emilian Leucuţa (1939–2016).
▪ este necesar ca aceste puncte de vedere

să fie cunoscute şi luate în seamă:
→ ca medicamentul să fie supus studiilor

de formulare a sistemului farmaceutic
optim;
→ să se determine experimental cei mai

potriviţi excipienţi pentru substanţa activă
în forma farmaceutică propusă.
Biofarmacia şi farmacocinetica.
Farmacia clinică
▪ în situaţia creşterii numărului medicamentelor

şi a înmulţirii categoriilor terapeutice:
→ farmaciei ca profesie i-a devenit necesară

orientarea clinică;
→ s-a dezvoltat o specializare pentru practica

farmaciei clinice în spitale;
→ precum şi pentru o farmacie orientată clinic

în oficinele publice.
Coperta I a volumului „Elemente de farmacie clinică”. Sub redacţia

I. Simiti, Seria „Biblioteca Farmacistului”, Ed. Dacia, Cluj, 1984.
Prof. dr. Ioan Simiti (1928–1997), coordonatorul Seriei.
Societăţi internaţionale profesionale şi ştiinţifice
▪ Federaţia Internaţională Farmaceutică:
→ FIP: Fédération Internationale Pharmaceutique;
→ înfiinţată în anul 1912: cu sediul la Haga (Olanda);
→ membri: societăţi naţionale de ştiinţe farmaceutice;
→ farmaciştii militanţi pentru evoluţia profesiei: sunt
acceptaţi ca membri asociaţi;

Societăţi internaţionale profesionale şi ştiinţifice
→ Federaţia organizează anual Congresul Internaţional

de Farmacie: manifestare dedicată informării ştiinţifice
de specialitate, comunicării şi coeziunii profesionale.
Ştiinţele farmaceutice. Publicaţii de specialitate
▪ în concordanţă cu progresul rapid al
cercetărilor ştiinţifice:
→ publicarea revistelor de specialitate:
organizată la alt nivel;
→ Annales Pharmaceutiques Françaises;
→ International Pharmaceutical Abstracts (IPA – S.U.A.);
→ Journal of the American Pharmaceutical Association;

Ştiinţele farmaceutice. Publicaţii de specialitate
→ Deutsche Apotheker Zeitung (DAZ);
→ Journal of Pharmacy and Pharmacology

(Marea Britanie);
→ Acta Pharmaceutica Suecica (Suedia);
→ Il Farmaco (Italia);
→ alte publicaţii de mare prestigiu: The

Merck Index, E. Merck Annual Report,
Le Dictionnaire Vidal etc.
Învăţământul de istoria farmaciei. Societăţi ştiinţifice.
Publicaţii
▪ după primul război mondial, în câteva facultăţi:
→ a început predarea cursurilor de istoria farmaciei;
→ primul curs în România, printre cele dintâi din
lume: a fost iniţiat de prof. dr. Valeriu Lucian Bologa
(1892–1971), în anul 1929, în cadrul Universităţii
„Regele Ferdinand I” din Cluj;


Publicaţii
→ cu timpul: astfel de cursuri au ajuns să fie oferite

studenţilor din toate facultăţile de farmacie.
▪ Societatea de Istoria Farmaciei (SHP):
→ a fost fondată în data de 1 februarie 1913, la Paris;
→ Bulletin de la Société d’Histoire de la Pharmacie,

înfiinţat tot în anul 1913: din 1930 se intitulează Revue
d’Histoire de la Pharmacie (RHP).

Publicaţii
▪ Academia Internaţională de Istoria Farmaciei (AIHP):
→ înfiinţată la 13 iunie 1952: prof. dr. Georg Edmund

Dann (1898–1979) din Kiel, prof. dr. Dirk Arnold Wittop
Köning (1911–2001) din Amsterdam, dr. Pieter
Hendrik Brans (1899–1980) din Rotterdam;
→ scop: reunirea elitelor profesiei, care îşi consacră

eforturile pentru promovarea istoriei farmaciei în
învăţământ, muzeologie şi cercetare.
Noi perspective la sfârşitul secolului al XX-lea
▪ eforturile în domeniul ştiinţelor farmaceutice continuă:
→ reunite în cadrul marelui concern elveţian Novartis:
¥ reputatele firme de medicamente Biochemie, Ciba

şi Sandoz au integrat reţeaua Novartis Functional
Genomics and Disease:
√ şi-au propus descoperirea de molecule active axate

pe familii specifice de gene şi proteine, căutarea unor
ţinte terapeutice.
Noi perspective la sfârşitul secolului al XX-lea
→ crearea de numeroase oportunităţi:
¥ pentru potenţiale intervenţii terapeutice;
¥ pentru terapii mai sigure şi preventive:

anihilarea unor mecanisme biologice simple,
cauzatoare de manifestări patologice.
→ la sfârşitul sec. XX, cercetării farmaceutice

i s-a deschis perspectiva largă a unei ştiinţe
noi: farmacogenomica.

Istoria Farmaciei13

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Istoria Farmaciei13

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Istoria Farmaciei

Secolul al XX-lea. Industria de specialităţi

Conflagraţiile mondiale. Comunismul. Holocaustul.

Decolonizarea. Revoluţia ştiinţifică şi tehnică

▪ cea de a douăzecea sută de ani a Erei Creştine:

→ dintr-un anumit punct de vedere: a fost secolul

războaielor mondiale, al crimelor comunismului,

→ dintr-o altă perspectivă: secolul vitezei, al revoluţiei

ştiinţifice şi tehnice, al medicamentului.

▪ comunismul, nazismul (două barbarii):

→ cu prima conflagraţie mondială: şi-a

→ cea de a doua: provocată de nazism;

→ Drepturile Omului, atât de solemn

→ Liga Drepturilor Omului, fondată la Paris, în 1898:

→ cele două sisteme totalitare şi-au folosit

→ până la dărâmarea Zidului Berlinului: crimele

→ cealaltă monstruozitate, soluţia finală: a ucis în

Conflagraţiile mondiale. Comunismul. Holocaustul

▪ decolonizarea posesiunilor britanice, franceze, belgiene

Revoluţia ştiinţifică şi tehnică

▪ din alt punct de vedere, secolul:

→ revoluţiei ştiinţifice şi tehnice;

Revoluţia ştiinţifică şi tehnică

→ televiziunii, telefoniei mobile;

→ descifrării bazelor moleculare

ale structurii (organismelor) vii;

Oficinele. Farmacia galenică.

▪ în sec. XX, istoria farmaciei a înregistrat

→ în primele cinci decenii, oficinele au

¥ în continuare, au devenit, din ce în ce mai

Oficinele. Farmacia galenică. Tehnologia

→ sub impactul noutăţilor oferite de evoluţia ştiinţei:

cercetarea medicamentului s-a intensificat;

→ s-au dezvoltat rapid metodele de identificare şi

izolare a principiilor active din plante;

→ au luat amploare sinteza chimică şi valorificarea

noilor structuri în terapeutică.

Oficinele. Farmacia galenică

La începutul sec. XX, vitrinele oficinelor etalau farmacia galenică.

▪ prof. dr. Alexander Tschirch (1856–1939):

→ după ce fuseseră descoperiţi primii alcaloizi,

¥ a crescut interesul în direcţia cercetării resurselor

→ a intitulat definitiv disciplina care se ocupă cu

→ Christianus Aenotheus Seydler: propusese noul

nume încă din 1815, în locul anticului Materia medica,

dar fără succes;

→ prin opera lui Alexander Tschirch, de 1151 pagini,

cu titlul Handbuch der Pharmakognosie:

¥ publicată între anii 1908–1912: noua denumire a

devenit foarte apreciată în cadrul laboratoarelor şi

▪ la începutul sec. XX:

→ se cunoşteau aprox. 30 de alcaloizi:

¥ printre care şi doi compuşi din ergot

√ obţinuţi în 1875 de către farmacistul

→ evident, cercetările au continuat;

→ începând din 1918, timp de o jumătate de secol:

¥ în S.U.A.: Jacobs şi colaboratorii, Stoll;

¥ în Elveţia: Hofmann şi colaboratorii;

¥ izolarea şi determinarea structurilor moleculare

→ în 1952, Müller, Schlittler şi Bein: reserpina;

→ în 1955, Svoboda şi Benson: vincaleucoblastina.

▪ un eminent farmacolog francez, M. Jourdain:

→ a prezentat, în anul 1976, rezultatele statisticilor

→ a surprins auditoriul de la Zilele Farmaceutice

¥ cu observaţia că aprox. 40% dintre medicamentele