Istoria Farmaciei

Istoria Modernă (II)

Enciclopedismul

▪ a doua parte a Istoriei Moderne:

→ s-a remarcat în cele dintâi decenii ale sec. XVII:

la sfârşitul Renaşterii, ca primă parte a Istoriei
Moderne, începută la finele Evului Mediu (1461);

→ a evoluat sub imboldul iluminismului şi al

enciclopedismului: promovate de Montesquieu,
Voltaire, Rousseau, Helvétius, Diderot etc.;

→ a durat până la Revoluţia Franceză (1789–1799).

 Istoria Modernă (II)

Enciclopedismul

▪ „Enciclopedia raţională a ştiinţelor,

artelor şi meşteşugurilor” (Encyclopédie
ou Dictionnaire raisonné des sciences,
des arts et des métiers):

→ între 1751 şi 1780: elaborată în 35 de

volume;

→ scop: prezentarea unui „tablou general

al eforturilor depuse de spiritul omenesc
în toate domeniile şi în toate secolele”;
 Istoria Modernă (II)

Enciclopedismul

→ monumentala operă (magnum opus):

¥ a înregistrat succesele civilizaţiei;

¥ a contribuit la instaurarea celui mai

favorabil climat ştiinţific.

→ sub influenţa noii gândiri: medicina

şi farmacia au cunoscut dezvoltări

remarcabile.
 Istoria Modernă (II)

Descoperiri şi invenţii

▪ în cea de a doua parte a Istoriei Moderne,

sec. XVIII a fost timpul unor importante
descoperiri şi invenţii:

→ pompa cu foc: în 1705, Thomas Newcomen

şi Thomas Savery;

→ pianul: 1709, Bartolomeo Cristofori;

→ porţelanul: 1710, Johann Friederich Böttger;

→ diapazonul: 1711, John Shore;

 Istoria Modernă (II)
Descoperiri şi invenţii

→ termometrele: Daniel Fahrenheit (F), Anders Celsius (C);

→ paratrăznetul: 1752, Benjamin Franklin;

→ maşina cu aburi: 1769, James Watt;

→ aerostatul: 1783, fraţii Montgolfier;

→ paraşuta: 1785, Jean Pierre Blanchard;

→ efectele biologice ale curentului electric:

1797, Luigi Galvani;

→ pila electrică: 1800, Alessandro Volta.

 Istoria Modernă (II)

Climat favorabil pentru ştiinţă. Botanica ştiinţifică

▪ prin studierea plantelor în natură, botanica ştiinţifică

a adus numeroase clarificări, dar nu avea cum să dezvăluie
tainele plantelor de leac:

→ de-a lungul Renaşterii, medicii, farmaciştii şi

alchimiştii: căutaseră, plini de speranţă, semnele
aparente pentru virtuţile remediilor naturale;

→ totuşi, teoria signaturilor, susţinută de Paracelsus,

nu se confirmase:
 Istoria Modernă (II)

Climat favorabil pentru ştiinţă. Botanica ştiinţifică

¥ pentru frunzele de liliac, de tei ş.a. (cordiforme): nu a fost

confirmat efectul favorabil în bolile de inimă;

¥ plantele cu spini: nu calmau suferinţele cu junghiuri;

¥ tuberculii testiculiformi recoltaţi de la Orchis militaris

(Orchidaceae): nu atenuau impotenţa etc.

→ în sec. XVII, savanţii au continuat cercetarea plantelor

medicinale: au obţinut informaţii mult mai detaliate, prin
aplicarea unor tehnici noi.
 Istoria Modernă (II)

Climat favorabil pentru ştiinţă.

Denis Papin

▪ Denis Papin (1647–cca. 1712):

→ în 1675: a construit faimoasa oală cu aburi;

→ în 1679: a dotat-o cu supapă de siguranţă;

→ invenţia lui a dat naştere autoclavului: atât

de necesar pentru sterilizarea multor preparate

farmaceutice, a materialelor din spitale etc.

 Istoria Modernă (II)

Climat favorabil pentru ştiinţă.

Geoffroy

▪ Étienne-François Geoffroy (1672–1731):

→ démonstrateur la Jardin du Roi;

→ apoi profesor de chimie şi de Materia

Medica;

→ membru al Academiei Regale de Ştiinţe;

→ Tractatus de Materia Medica: cartea sa,

publicată în limba latină, postum, la 1741.
 Istoria Modernă (II)

Climat favorabil pentru ştiinţă. Baumé

▪ chimistul şi farmacistul Antoine Baumé (1728–1804):

→ 1762: Eléments de pharmacie théorique et pratique;

→ în 1768, în propria lui oficină: măsura densitatea

lichidelor cu areometrul pe care îl inventase;

→ a fost cel dintâi care a întemeiat o fabrică de

produse chimico-farmaceutice:

¥ la 1775 deţinea 400 de sortimente: recomanda sarea

amoniacală (după un procedeu propriu de fabricaţie).
 Istoria Modernă (II)

Microscopia drogurilor vegetale

▪ farmacistul Denis Dodart (1634–1707):

→ démonstrateur: ţinea lecţii la Jardin des

Simples, pentru viitorii farmacişti din Paris;

→ s-a hotărât să cerceteze la microscop

plantele medicinale:

¥ inspirat de feluritele descoperiri ale lui

Antonie van Leeuwenhoeck (1632–1723);

¥ a studiat secţiunile prin câteva simple.

 Istoria Modernă (II)

Microscopia drogurilor vegetale

→ în anul 1676, în cartea Sur la description

des plantes et leur structure observés au
microscope:

¥ a publicat imaginile şi observaţiile sale

asupra structurii frunzelor şi a rădăcinilor
cercetate.

→ Dodart a introdus tehnica microscopiei:

cercetarea structurii celulare specifice
fiecărei plante (produs vegetal medicinal).
 Istoria Modernă (II)

Microscopia drogurilor vegetale

▪ microscopia:

→ tehnica uzuală de precizare a identităţii drogurilor

vegetale: în laboratoarele de farmacognozie, didactice
sau de cercetare;

→ dintre metodele curente: a rămas un argument

puternic în expertiza farmacognostică;

→ nu a scos la iveală originea virtuţilor remediilor:

efortul trebuia orientat spre alte direcţii.
 Istoria Modernă (II)

Microscopia drogurilor vegetale

▪ nivelul de cunoaştere inaugurat de Dodart:

→ a fost amplificat doar prin punerea la punct a tehnicilor

cromatografice: abia în cea de a doua jumătate a sec. XX.
 Istoria Modernă (II)
Erori creatoare. Georg Ernst Stahl

▪ Georg Ernst Stahl (1659–1734):

→ a amplificat concepţia alchimistă

despre ardere:

¥ formulată iniţial de Johann Joachim

Becker (1635–1682);

¥ pornind de la opera alchimistului

Glauber: avansase spre iatrochimie,
spre farmacia chimică şi publicase
Pharmacopoea Spagyrica.
 Istoria Modernă (II)

Erori creatoare.

Georg Ernst Stahl

→ a dezvoltat teoria întemeiată

pe presupusul flogiston;

→ deşi greşită, ideea a condus în

final la înţelegerea şi desluşirea

fenomenului chimic al oxidării:

a fost considerată o aşa-numită

„eroare creatoare”.
 Istoria Modernă (II)

Erori creatoare. Pierre Seignette

▪ elevul farmacist Pierre Seignette

(1660–1719) din La Rochelle:

→ în anul 1672, pe când neutraliza

tartrul din vin:

¥ a adăugat din greşeală hidroxid de

sodiu în loc de hidroxid de potasiu;

¥ a descoperit, astfel, tartratul dublu

de sodiu şi potasiu.
 Istoria Modernă (II)

Erori creatoare. Pierre Seignette

→ secretizând metoda de preparare:

¥ produs comercializat sub numele

Sel de La Rochelle, Sel de Seignette;

¥ condiţionat ca laxativ gazogen:

în Anglia a devenit Potio Seidlitz.
 Istoria Modernă (II)

Istorii şi legende cu remedii secrete

▪ preparate secrete, derivate din magie şi din vrăjitorie:

→ în sec. XVII: au fost inventate şi comercializate ca

medicamente;

→ alte formule secrete au generat istorii şi legende:

¥ „Oţetul celor patru hoţi”;

¥ L’Eau de la Reine de Hongrie;

¥ Eau de Cologne.
 Istoria Modernă (II)

Istorii şi legende cu remedii secrete.

„Oţetul celor patru hoţi”

▪ preparat rămas în istorie ca un amestec

secret:

→ şi-a demonstrat virtuţile antiinfecţioase:

¥ în oraşul Toulouse: pe timpul epidemiei

de ciumă din anii 1628–1631;

¥ bacteriologia şi antisepsia: încă nu erau

cunoscute la acea dată.
 Istoria Modernă (II)

Istorii şi legende cu remedii secrete.

„Oţetul celor patru hoţi”

→ într-un act din arhivele Parlamentului local se poate citi:

„În vremea ultimei ciume au fost surprinşi patru hoţi,

care introducându-se în locuinţele unor persoane

atinse de ciumă, le-au asasinat în paturile lor şi au

furat tot ce aveau în casă. Ei au fost condamnaţi să fie

arşi de vii. Pentru a li se atenua pedeapsa, ei au oferit

secretul imunităţii lor. După aceea, au fost spânzuraţi”;

 Istoria Modernă (II)

Istorii şi legende cu remedii secrete.

„Oţetul celor patru hoţi”

→ ca să se apere de ciumă: cei patru hoţi îşi fricţionau

mâinile şi se pulverizau pe faţă cu acel oţet medicinal;

→ reţeta dezvăluită de condamnaţi: oţet de vin alb,

pelin, virnanţ, cuişoare, boabe de ienupăr, magheran,
rosmarin, salvie, camforă;

→ în perioada următoare, în timpul epidemiilor:

medicii s-au apărat de molimă cu acelaşi preparat.
 Istoria Modernă (II)

Istorii şi legende cu remedii secrete.

L’Eau de la Reine de Hongrie

▪ Apa Reginei Ungariei şi-a păstrat multă vreme faima ca

reţetă de întinerire:

→ conform legendei: Regina Isabela a Ungariei era

septuagenară şi răpusă de boală;

→ având cunoştinţe temeinice de alchimie, ca toţi

principii şi membrii familiilor regale din acel timp:
singură şi-a preparat alcoolaturi de lavandă, rosmarin,
busuiocul cerbilor;
 Istoria Modernă (II)
Istorii şi legende cu remedii secrete.
L’Eau de la Reine de Hongrie

→ amestecând alcoolaturile: a obţinut preparatul cu

care şi-ar fi regăsit sănătatea şi o nouă tinereţe;

→ legenda este frumoasă: Ungaria n-a avut niciodată

o regină cu numele de Isabela;

→ cert: preparatul a existat, s-a răspândit cu uşurinţă;

→ după două secole, încă se mai folosea, doar ca

parfum, cel puţin în Polonia: din denumire rămăsese
doar Reine de Hongrie şi se pronunţa rendogra.
 Istoria Modernă (II)

Istorii şi legende cu remedii secrete. Eau de Cologne

▪ Giovanni Maria Farina (1685–1766):

→ a preluat o reţetă italiană secretă, de pe la 1630,

a lui Gian Paolo Feminis;

→ în anul 1709, a introdus reţeta în fabricaţie: la Köln,

în casa cu numărul 4711 (Glockengasse);

→ preparatul s-a răspândit rapid şi a devenit cunoscut

ca Eau de Cologne: după denumirea franţuzească a
oraşului german.
 Istoria Modernă (II)

Istorii şi legende cu remedii secrete. Eau de Cologne

▪ Apa de Colonia (după numele latinesc al oraşului Köln):

→ iniţial era obţinută din flori de levănţică şi lansată

ca medicament: recomandată în multe afecţiuni, atât

extern, cât şi ca picături de uz intern;

→ succesul produsului era asigurat prin asocierea cu

un alt ulei volatil, mai delicat ca aromă: probabil uleiul

din coaja fructului de Citrus bergamia (Rutaceae).

 Istoria Modernă (II)

Istorii şi legende cu remedii

secrete. Eau de Cologne

▪ celebritatea Apei de Colonia:

→ s-a păstrat până astăzi, doar ca

apă de toaletă, cu marca inspirată
de numărul casei: 4711;

→ în limba română, denumirea Eau

de Cologne a devenit odicolon: tot
aşa după cum în poloneză Reine de
Hongrie a devenit rendogra.
 Istoria Modernă (II)

Istorii şi legende cu remedii secrete. Eau de Cologne

Celebritatea Apei de Colonia s-a păstrat până astăzi, doar ca

apă de toaletă, cu marca inspirată de numărul casei: 4711.
 Istoria Modernă (II)

Renunţarea la hermetism

▪ s-a renunţat şi la hermetism:

→ limbajul obscur al adoratorilor

lui Hermes Trismegistos;

→ spre sfârşitul sec. XVII: chimia

câştigase teren şi făcea progrese;

→ venise timpul ca progresul

ştiinţelor să genereze şi o
orientare raţionalistă.
 Istoria Modernă (II)

Renunţarea la hermetism. Johann Friedrich Böttger

▪ Johann Friedrich Böttger (1682–1719):

→ până în 1704: ucenicul farmacistului Zörn (Berlin);

→ s-a lansat în câteva aventuri ca alchimist;

→ apoi a inventat porţelanul, atât de necesar pentru

fabricarea recipientelor din farmacii:

¥ reprezintă mai mult decât simple opere decorative

plăcute la vedere;
 Istoria Modernă (II)

Renunţarea la hermetism.
Johann Friedrich Böttger

¥ purtătoare de valoare istorică şi culturală;

¥ formele lor: uşor de mânuit în siguranţă.

→ Frederick Augustus (1670–1733), electorul

de Saxa şi protectorul lui Böttger:

¥ în anul 1710, în Castelul Albrechtsburg din

Meissen: a instalat prima fabrică de porţelan
din Europa.
 Istoria Modernă (II)

Renunţarea la hermetism.
Robert Boyle

▪ Robert Boyle (1627–1691):

→ printre numeroase lucrări savante, în

The Sceptical Chymist (1661): a definit
noţiunea de element chimic;

→ a formulat explicaţii noi: prin afirmarea

specificităţii acţiunii medicamentelor în
funcţie de proprietăţile lor fizico-chimice
şi de afinităţile componentelor;
 Istoria Modernă (II)

Renunţarea la hermetism. Robert Boyle

→ în 1680: Tractatus de remediorum specificorum

concordia cum philosophia corpusculari („Tratat

despre medicamentele specifice în concordanţă cu

concepţia corpusculară”);

→ în 1685: Of the Reconsileableness of Specific

Medicines to the Corpuscular Philosophy („Despre

conformitatea medicamentelor specifice cu filosofia

corpusculară”).
 Istoria Modernă (II)

Renunţarea la hermetism.
Friedrich Hoffmann

▪ Friedrich Hoffmann (1660–1742):

→ efectele terapeutice ale medicamentelor

sunt dependente de proprietăţile lor fizice
şi chimice;

→ în 1693, la Halle, în cartea Medicinae

mechanicae idea universalis: a prezentat
sistemul său medico-biologic, întemeiat
pe această concepţie.
 Istoria Modernă (II)

Pharmacopée Universelle. Nicolas Lémery

▪ farmacistul Nicolas Lémery (1645–1715):

→ din 1672: cursuri de chimie la Jardin du Roi (Paris);

→ prelegerile sale clare: au atras medici, chimişti şi

farmacişti din Franţa şi din străinătate;

→ în anul 1675 a publicat lucrarea Cours de Chymie:

¥ textele sale conţineau relatările exacte şi explicite

asupra proceselor chimice, dar şi asupra verificărilor
experimentale din laborator;
 Istoria Modernă (II)

Pharmacopée Universelle. Nicolas Lémery

¥ tratat cu zeci de ediţii, în latină, engleză, spaniolă,

germană: a reprezentat baza învăţământului de chimie

din universităţile europene.

→ un succes la fel de mare au avut cărţile în care a

încercat să cuprindă toată ştiinţa farmaceutică din

timpul său: Pharmacopée Universelle (1697), Traité

des Drogues Simples (1698).

 Istoria Modernă (II)

Medicamente noi

▪ în sec. XVIII, medicii şi farmaciştii au

experimentat/descoperit medicamente noi:

→ rămase în terapeutică timp de 200 ani;

→ Friedrich Hoffmann (1660–1742), medic

şi chimist german: a promovat Balsamum

vitae (Elixirum Aurantii compositum) şi

Liquor Hoffmanni (Spiritus aethereus);

 Istoria Modernă (II)

Medicamente noi

→ chimistul şi farmacistul german

Caspar Neumann (1683–1737):
Tinctura ferri chlorati aetherea;

→ medicul englez Thomas Dover

(1660–1741): Pulvis Doveri;

→ botanistul, geologul, chimistul şi

medicul englez William Withering
(1741–1799): cardiotonicul Digitalis
purpureae folium.
 Istoria Modernă (II)

Medicamente noi

Caspar Neumann (1683–1737). William Withering (1741–1799).

 Istoria Modernă (II)
Linné şi nomenclatura binară

▪ Carl von Linné (1707–1778):

→ nomenclatura binară (1737), introdusă

în ştiinţele naturii (botanică, zoologie):

¥ ideea sa a scurtat denumirea ştiinţifică

latinească a oricărei vietăţi la doar doi
termeni: genul şi specia;

¥ anterior, numele unei singure vietăţi,

plantă sau animal: acumulase câte trei
sau mai mulţi termeni.
 Istoria Modernă (II)

Linné şi nomenclatura binară

→ Linné a inventat nume foarte frumoase

şi expresive:

¥ atât pentru plante, cât şi pentru animale;

¥ această reuşită i-a atras renumele de

„naşul naturii”;

¥ fiind foarte cult: s-a inspirat din mitologia

greco-latină.
 Istoria Modernă (II)

Linné şi nomenclatura binară

▪ din punctul de vedere al nomenclaturii binare:

→ lucrarea Species Plantarum (1753): mereu

actuală;

→ în celelalte opere – Systema Naturae (1735),

Genera Plantarum (1737) etc.: Linné s-a
preocupat de fitomorfologie şi clasificarea
speciilor, identificarea şi descrierea corectă
a unor plante medicinale.
 Istoria Modernă (II)

Linné şi nomenclatura binară

▪ Materia Medica – o farmacognozie elaborată de Linné pe

baza nomenclaturii binare inventate de el:

→ a fost publicată în anul 1743, la Leipzig;

→ la ediţia din 1760, în prefaţa scrisă de Christian

Gottlieb Ludwig (1709–1773), decanul Facultăţii de
Medicină din Leipzig: „Materia Medica este disciplina
pe care un farmacist priceput nu o poate învăţa destul
de bine, iar un medic priceput nu poate s-o înţeleagă
destul de bine”;
 Istoria Modernă (II)

Linné şi nomenclatura binară

→ lucrare foarte apreciată de contemporani: tipărită de mai

multe ori în ediţii pirat, ceea ce l-a supărat pe marele savant.
 Istoria Modernă (II)

Linné şi nomenclatura binară

▪ în Catedrala din Uppsala, pe piatra de mormânt a lui Linné:

→ a fost săpată inscripţia Botanicorum Principi, respectiv cel

dintâi dintre botanişti.

▪ înaintea lui Carl von Linné:

→ Pierre Magnol (1638–1715):

definise familia botanică;

→ Joseph Pitton de Tournefort (1656–1708): noţiunea de gen;

→ iar Bernard de Jussieu (1699–1777): noţiunea de ordin.

 Istoria Modernă (II)

Fitochimia farmaceutică

▪ Gilles-François Boulduc (1675–1742):

→ „excelentul farmacist” al regilor Ludovic

al XIV-lea şi Ludovic al XV-lea;

→ démonstrateur de chimie la Jardin du Roi;

→ membru al Academiei Regale de Ştiinţe;

→ între anii 1724–1735 a comunicat/publicat

rezultatele analizelor sale privind:

 Istoria Modernă (II)

Fitochimia farmaceutică

¥ sublimatul corosiv (HgCl2);

¥ Sel de Seignette: numită şi sarea

policrestă, pentru multele ei virtuţi;

¥ planta medicinală Borago officinalis

(Boraginaceae) etc.

→ în 1734 a publicat un studiu intitulat

Essai d’analyses des plantes: drept o
prevestire a fitochimiei farmaceutice.
 Istoria Modernă (II)

Fitochimia farmaceutică

▪ în sec. XVIII au fost separate câteva principii active de

natură vegetală, prin aplicarea metodei sublimării:

→ Caspar Neumann: timolul (1719) şi camfora (1724);

→ Hieronymus Gaube (1705?–1780): mentolul (1771);

→ a fost doar un început: ca un drum deschis către

marile descoperiri ştiinţifice ale secolului următor.

 Istoria Modernă (II)

Fitochimia farmaceutică

▪ farmacistul Andreas Sigismund Marggraf (1709–1782):

→ a fost printre primii cercetători în fitochimie;

→ în anul 1747 a elaborat procedeul de obţinere

a zahărului: pe care îl descoperise în sfecla albă,
identic d.p.d.v. chimic cu cel din trestia de zahăr;

→ în 1802, la 20 de ani de la moartea sa, în cea dintâi

fabrică ridicată după proiectele sale: Franz Karl
Achard (1753–1821), elevul său → 4500 kg de zahăr;
 Istoria Modernă (II)

Fitochimia farmaceutică

→ o fabrică modernă: realizează această cantitate în

doar 25 de minute;

→ din sfecla de zahăr, Beta vulgaris (Chenopodiaceae):

¥ cultivată şi în zonele neprielnice trestiei

Saccharum officinarum (Poaceae);

¥ în prezent, anual, aprox. 35 000 000 t

de zahăr: în timp ce din trestie producţia
atinge numai 25 000 000 t.
 Istoria Modernă (II)

Scheele

▪ farmacistul suedez Carl Wilhelm Scheele (1742–1786):

→ în istoria ştiinţei este considerat creatorul fitochimiei;

→ cu toate că a fost adept al teoriei flogistice, a descoperit:

¥ hidrogenul arseniat; ¥ oxigenul; ¥ fosforul; ¥ clorul;

¥ calomelul; ¥ acidul tartric; ¥ acidul arsenic;

¥ acidul benzoic; ¥ acidul uric; ¥ acidul fluorhidric;

¥ acidul cianhidric; ¥ acidul citric; ¥ acidul malic;

 Istoria Modernă (II)

Scheele

¥ acizii molibdenic şi wolframic;

¥ glicerolul; ¥ oxidul de bariu etc.

→ în 1788, la Leipzig, opera sa,

Opuscula Chemica et Physica:

a fost publicată postum şi apoi

tradusă în limbile germană,

franceză şi engleză.
 Istoria Modernă (II)

Scheele

Carl Wilhelm Scheele (1742–1786) la masa de receptură, în farmacie.

 Istoria Modernă (II)
Lavoisier

▪ Antoine-Laurent de Lavoisier (1743–1794):

→ experienţele, descoperirile, demonstraţiile

şi concluziile sale integratoare: au plasat
definitiv chimia între ştiinţe, aducând servicii
enorme preparării medicamentelor;

→ a enunţat legea conservării masei şi a

elementelor chimice;

→ a introdus întrebuinţarea sistematică a

balanţei în laboratoare;
 Istoria Modernă (II)

Lavoisier

Antoine-Laurent de Lavoisier (1743–1794) şi cel mai apropiat colaborator

pe tărâm ştiinţific – soţia sa, Marie-Anne Pierrette Paulze (1758–1836).
Imaginea din stânga: dublu portret, ulei pe pânză, executat de către
pictorul neoclasic Jacques-Louis David (1748–1825).
 Istoria Modernă (II)

Lavoisier

→ a elucidat mecanismul de oxidare a

metalelor în contact cu aerul;

→ a deschis calea chimiei biologice:

considerând căldura animală ca rezultat
al arderilor carbonului în organisme;

→ în 1784: Traité élémentaire de chimie:

présenté dans un ordre nouveau et
d’après les découvertes modernes;
 Istoria Modernă (II)

Lavoisier

→ în anul 1787, împreună cu Guyton de Morveau, Fourcroy

şi Berthollet: a dezvoltat o nomenclatură chimică raţională;

→ pentru meritele sale excepţionale:

¥ în 1768: a fost primit ca membru în

Academia de Ştiinţe;

¥ în 1779: a devenit fermier general,

fiind apoi numit inspector general al
pulberăriilor şi salpetrăriilor;
 Istoria Modernă (II)

Lavoisier

¥ în 1789: ales deputat supleant al Stărilor Generale;

¥ în anul 1790: numit membru al Comisiei pentru

stabilirea noului sistem de măsuri şi greutăţi.

→ în 1793: s-a predat Convenţiei revoluţionare, care

decretase arestarea fermierilor generali (acuzaţi

pentru privilegiul lor de a percepe anumite impozite);

→ în 1794: a fost condamnat la moarte şi ghilotinat.

 Istoria Modernă (II)

Sfârşitul alchimiei

▪ ideile noi promovate de Lavoisier – corecte, convingătoare

şi atât de bine înţelese: încât au generat sfârşitul alchimiei;
 Istoria Modernă (II)
Sfârşitul alchimiei

▪ Dr. James Price (1752–1783), academician

cu redingotă:

→ susţinea că a obţinut aur prin transmutaţie;

→ a fost somat să-şi repete experienţa în faţa

plenului Academiei;

→ dându-şi seama că nu va reuşi, s-a sinucis

în faţa tuturor: final dramatic petrecut în anul
1783, la Royal Society (Academia de Ştiinţe)
din Londra.
 Istoria Modernă (II)

Asociaţii profesionale

▪ la Paris, vechea Corporaţie a droghiştilor

şi farmaciştilor (La Corporation des
Épiciers-Apothicaires):

→ înfiinţată în 1484: câştigase prestigiu în

faţa autorităţilor;

→ membrilor ei, împuterniciţi de la început

să verifice cântarele şi greutăţile tuturor
comercianţilor: li se recunoşteau meritele.
 Istoria Modernă (II)

Asociaţii profesionale

▪ în urma Hotărârii Primăriei Parisului, la 27 iunie 1629,

Corporaţiei i s-a acordat dreptul de a avea o stemă:

→ „În zona superioară, pe fond de azur, o mână de

argint ţine în cumpănă o balanţă de aur. În zona
inferioară, pe fond de aur, două caravele cu
stindardele Franţei navighează călăuzite de două
stele cu câte cinci colţuri. Deasupra, o flamură
poartă deviza Lances et pondera servant (« Slujind
balanţele şi greutăţile »)”.
 Istoria Modernă (II)

Asociaţii profesionale

Stema Corporaţiei Farmaciştilor din Paris (1629).

 Istoria Modernă (II)
Asociaţii profesionale

▪ până în anul 1692, în Franţa exista şi rangul de apothicaire

privilégié:

→ magistrul farmacist îl obţinea după ce susţinea un

examen în faţa medicilor regali;

→ magistrul jura să respecte Statutele Comunităţii

Farmaciştilor;

→ între altele, privilegiul obţinut îi dădea dreptul de

a-şi deschide farmacie în Paris şi nu putea fi judecat
decât de o Curte superioară;
 Istoria Modernă (II)

Asociaţii profesionale

→ magiştrii privilegiaţi erau:

¥ farmaciştii regelui şi ai reginei;

¥ farmaciştii prinţilor şi ai principeselor;

¥ farmaciştii armatei;

¥ farmaciştii din spitale: rămâneau în

„serviciul sărmanilor” timp de 6–12 ani;

¥ precum şi alţi farmacişti.

 Istoria Modernă (II)

Asociaţii profesionale

→ după anul 1692: obţinerea privilegiului

necesita în plus executarea unor preparate
magistrale în faţa decanului Facultăţii de
Medicină şi a unor apoticari privilegiaţi;

→ oricum, în Paris: numărul apoticarilor

privilegiaţi era limitat;

→ în 1777, apoticarii privilegiaţi au fost

integraţi în noua formaţiune profesională:
Collège de Pharmacie.
 Istoria Modernă (II)

Învăţământul de farmacie

▪ învăţământul de farmacie s-a născut greu:

→ în sec. XVII: continua tradiţia instruirii candidaţilor

exclusiv în oficine, îndrumaţi de un magistru atestat;

→ acel studiu dura minimum patru, adeseori cinci ani;

→ la sfârşitul perioadei: elevul susţinea un examen în

faţa medicului reprezentant al autorităţii orăşeneşti şi
a unor magiştri farmacişti, după care primea certificatul
de farmacist.
 Istoria Modernă (II)

Învăţământul de farmacie

▪ Declaraţia dată de regele Ludovic al XVI-lea, în anul 1777:

→ cu toată opoziţia Facultăţii de Medicină din Paris;

→ a recunoscut dreptul farmaciştilor francezi de a

avea un învăţământ propriu;

→ a aprobat înfiinţarea Colegiului Farmaciei: Collège

de Pharmacie;

→ i-a exclus din Corporaţia Farmaciştilor pe droghişti

(les épiciers): băcanii vânzători de mirodenii.
 Istoria Modernă (II)
Învăţământul de farmacie

▪ demonstratorilor membri ai Colegiului Farmaciei:

→ Brongniart, Deyeux, Demachy, Valmont de Bomare,

Parmentier etc.;

→ li s-a dat dreptul să treacă de la vechile forme de

instruire la cursuri publice;

→ farmacistul Antoine-Augustin Parmentier

(1737–1813): a devenit cunoscut şi prin manevra
iscusită cu care i-a convins pe francezi de calităţile
alimentare ale cartofului.
 Istoria Modernă (II)

Învăţământul de farmacie

▪ în anul 1796, pe timpul agitaţiilor revoluţionare:

→ farmaciştii s-au grupat în Societatea Liberă a

Farmaciştilor din Paris;

→ sub protecţia Societăţii, Colegiul de Farmacie s-a

implicat în acţiuni de instruire: a reuşit să-şi continue

cursurile publice şi demonstraţiile din Jardin des

Plantes (Grădina de Plante).

 Istoria Modernă (II)

Învăţământul de farmacie

▪ Societatea Liberă a Farmaciştilor din Paris a înfiinţat

Şcoala Gratuită de Farmacie:

→ direcţiunea şcolii a fost încredinţată magistrului

farmacist Louis Nicolas Vauquelin (1763–1829):
mare savant, primit în Academia de Ştiinţe în 1795;

→ în Şcoală se predau chimia, botanica, istoria

naturală, farmacologia şi tehnica de laborator
farmaceutic;
 Istoria Modernă (II)

Învăţământul de farmacie

→ mai târziu, demonstratorilor li s-a

recunoscut rangul de profesori;

→ simplele erau studiate în Jardin

des Plantes, cunoscută din 1638 ca:

¥ Jardin des Apothicaires;

¥ Hortus Pharmaceuticus Lutetianus.

→ iniţiativa pariziană nu a fost singura.

 Istoria Modernă (II)

Învăţământul de farmacie

▪ farmacişti din centrul Europei, renumiţi pentru ştiinţa lor,

au organizat studii particulare în oficinele proprii:

→ în 1755, Jacob Reinbold Spielmann (1722–1783):

a întemeiat studii de farmacie la Strasbourg;

→ apoi Georges Louis Claude Rousseau (1724–1794),

la Ingolstadt: în 1760 s-a mutat în München, iar în

anul 1772 a fost numit profesor universitar;

 Istoria Modernă (II)
Învăţământul de farmacie

→ în 1780, farmacistul Johann Christian Wiegleb

(1732–1800): a înfiinţat şi a coordonat activitatea unui
institut particular, în oficina proprie din Langensalza;

→ la fel a procedat, în 1795, Johann Bartholomaeus

Trommsdorff (1770–1837), în Erfurt:

¥ în 1792: a publicat Systematisches

Handbuch der Pharmazie;

¥ în 1797: cel dintâi manual de receptură;

¥ în 1799: o merceologie farmaceutică.

 Istoria Modernă (II)

Actualizări

▪ noutăţile introduse de Carl von Linné (Materia Medica),

asociate progreselor din domeniul chimiei:

→ au condus de fapt la actualizări şi în ştiinţele

farmaceutice;

→ prin cărţi noi, importante: publicate şi traduse

în diferite centre universitare;

→ în 1761, la Londra, William Lewis (1714–1781):

An Experimental History of the Materia Medica;
 Istoria Modernă (II)

Actualizări

→ în 1779, la Göttingen, Johann Andreas Murray

(1740–1791): Apparatus medicaminum tam simplicium
quam praeparatorum et compositorum („Prepararea
remediilor, atât a celor simple cât şi a celor elaborate
şi compuse”), lucrare redactată în şase volume;

→ în 1785, la Paris, Antoine-François de Fourcroy

(1755–1809): cartea L’art de reconnaître et d’employer
les médicaments („Arta de a recunoaşte şi de a
întrebuinţa medicamentele”);
 Istoria Modernă (II)

Actualizări

→ în 1789, la Dublin, medicul scoţian William

Cullen (1712–1790) a publicat A Treatise of
the Materia Medica:

¥ pentru marea lui valoare ştiinţifică: tratatul

a fost tradus neîntârziat în limbile franceză,
germană şi italiană;

¥ una din traduceri: realizată de Christian

Friedrich Samuel Hahnemann (1755–1843),
fondatorul doctrinei homeopatice.
 Istoria Modernă (II)

Actualizări

▪ Samuel Hahnemann (1755–1843), creatorul homeopatiei:

→ comentariile lui la textul despre Cinchonae cortex

din tratatul lui Cullen: considerate de istorici primele
raţionamente de homeopatie;

→ interes special pentru prepararea medicamentelor;

→ între anii 1790–1793, a publicat, la Leipzig, o operă

în patru părţi, cu titlul „Lexicon farmaceutic”
(Apothekerlexikon), în care a descris pe larg:
 Istoria Modernă (II)

Actualizări

¥ unele procedee farmaco-tehnologice;

¥ prepararea alcoolaturilor: respectiv a

tincturilor din plante proaspete;

¥ diluarea prin triturare îndelungată cu

lactoză (la mojar);

¥ precum şi din experienţă proprie:

√ concentrarea extractelor pe baia de apă;

√ un nou tip de distilator.

 Istoria Modernă (II)
Vechile farmacopei

▪ deşi cunoaşterea medicamentelor a

progresat:

→ evoluţia în direcţia clarificării efectelor

farmacologice a fost neînsemnată;

→ descoperirile lui Boerhaave şi Scheele:

încă nu aveau vreo semnificaţie pentru
desluşirile necesare în medicina practică;

→ în sec. XVIII: necesitatea actualizării

vechilor farmacopei de burguri.
 Istoria Modernă (II)

Primele farmacopei naţionale

▪ noile informaţii ştiinţifice au făcut necesară şi redactarea

primelor farmacopei naţionale (sec. XVIII) – intervenţii şi
iniţiative din care au ieşit primele ediţii ale prestigioaselor:

→ 1722: Pharmacopoeia Collegii Regii

Medicorum Edinburgensis;

→ 1724: Pharmacopoea Londinensis;

→ 1729: Dispensatorium Pharmaceuticum

Austriaco-Viennense;
 Istoria Modernă (II)

Primele farmacopei naţionale

→ 1732: Codex medicamentarius

seu Pharmacopoea Parisiensis;

→ 1774: Pharmacopoea
Austriaco-Provincialis;

→ 1778: Pharmacopoea Rossica.

 Istoria Modernă (II)

Mai multe farmacii

▪ spre sfârşitul perioadei Istoriei Moderne:

→ s-a înregistrat o creştere a numărului de farmacii;

→ populaţia din localităţile mai puţin extinse: acces

la 1–2 farmacii publice particulare sau administrate

de comunitatea orăşenească;

→ din ce în ce mai multe spitale au început să-şi

înfiinţeze farmacii proprii.

 Istoria Modernă (II)

Mai multe farmacii

▪ farmaciile s-au dezvoltat:

→ au început să aibă mai mult

de una sau două încăperi;

→ pe lângă oficina propriu-zisă,

s-au extins în spaţii pentru:
laborator, depozit de stocuri şi
materiale, pod amenajat pentru
uscarea plantelor medicinale.
 Istoria Modernă (II)

Farmacii în Principatele
Dunărene şi în Banat

▪ primele farmacii din Principatele

Dunărene şi din Banat:

→ au fost înfiinţate în sec. XVIII;

→ în Bucureşti (Ţara Românească):

¥ în 1704: a fost inaugurată

Farmacia Spitalului Colţea;

¥ în 1740: prima farmacie publică.

 Istoria Modernă (II)

Farmacii în Principatele Dunărene şi în Banat

→ în Banat, la Timişoara:

¥ în 1737: Farmacia „Rodia”, din

spitalul călugărilor misericordieni;

¥ în 1794: prima farmacie publică.

→ în Moldova, la Iaşi:

¥ în 1757: Farmacia Spitalului

„Sfântul Spiridon”;

¥ în 1778: prima farmacie publică.

 Istoria Modernă (II)

Începuturile industriei farmaceutice

▪ iniţiativele premergătoare industriei farmaceutice au fost

generate de trei factori principali:

→ creşterea numărului de farmacii publice particulare

sau administrate de comunităţile urbane, ale spitalelor
civile sau ale armatei (în spitalele militare);

→ apariţia şi dezvoltarea unor concepţii ştiinţifice

moderne (eliminarea gândirii vechi, dogmatice);

→ perfecţionarea dotărilor tehnice şi materiale.

 Istoria Modernă (II)

Începuturile industriei farmaceutice

▪ s-au înfiinţat manufacturi pentru cantităţile mai mari de

produse chimico-farmaceutice (aprovizionarea oficinelor):

→ cel dintâi s-a făcut cunoscut Antoine Baumé:

¥ la Paris, a întemeiat o fabrică de produse chimico-

farmaceutice;

¥ în anul 1775 prezenta o listă cu 400 de sortimente:

din care recomanda sarea amoniacală fabricată după
un procedeu (de sinteză) propriu.
 Istoria Modernă (II)

Începuturile industriei farmaceutice

▪ laboratoarele unor oficine au dezvoltat manufacturi similare:

→ înfiinţată în anul 1654, Engel-Apotheke (Farmacia

„Îngerul”) din Darmstadt:

¥ după 14 ani: a devenit proprietate a familiei Merck;

¥ unul dintre descendenţi, Johann Anton Merck

(1756–1805), farmacist şi medic, a înfiinţat Laboratorul
Merck: fiul său Heinrich Emanuel Merck (1794–1855)
a dezvoltat arhicunoscuta firmă E. Merck.
 Istoria Modernă (II)

Începuturile industriei farmaceutice

→ farmacistul Wolfgang Caspar Fikentscher

(1770–1837), în 1778, la Marktredwitz: a înfiinţat
prima fabrică germană de produse chimice;

→ în 1798, la Frankfurt pe Main, Leopold Cassella

(1766–1847): a întemeiat o mare firmă de comerţ cu
chimicale şi coloranţi;

→ în aceeaşi perioadă, firmele Weinhof şi Natorp

din Viena ş.a.: şi-au amplificat comerţul cu droguri
medicinale, pentru aprovizionarea farmaciilor.
 Istoria Modernă (II)

Reviste de farmacie

▪ în ultima parte a Istoriei Moderne (sec. XVIII):

→ a început publicarea unor periodice de farmacie:

cu un bogat conţinut ştiinţific şi profesional;

→ primul semnal a fost dat în Germania, în anul 1790:

¥ Almanach oder Taschenbuch für Scheidekünstler

und Apotheker („Almanah sau agendă pentru chimişti

şi farmacişti”): editat ani la rând, cu perseverenţă.

 Istoria Modernă (II)

Reviste de farmacie

→ neobositul şi inventivul farmacist

Trommsdorff a iniţiat, în anul 1794,

la Leipzig, Journal der Pharmazie:

după 22 de ani şi-a schimbat titlul

în Neues Journal der Pharmazie;

→ la Paris a apărut prima revistă

franceză: Journal de la Société des

Pharmaciens de Paris (1797–1799).

 Istoria Modernă (II)
Reviste de farmacie

▪ beneficiile publicării primelor periodice de specialitate:

→ informarea promptă şi continuă a

specialiştilor de pretutindeni;

→ răspândirea rapidă a cunoştinţelor

ştiinţifice;

→ împărtăşirea experienţei, dar şi

deschiderea spre relaţii profitabile;

→ creşterea prestigiului farmaciei

între celelalte ştiinţe şi profesii.