Lucrarea de 

licență constă într-un proiect amplu de cercetare, redactat de studenții fiecărei

facultăți la finalizarea studiilor universitare. Lucrarea se face sub îndrumarea unui cadru didactic
coordonator, respectând, pe parcursul elaborării și prezentării acesteia, cerințele impuse de
acesta. Lucrarea de licență urmărește să verifice atât capacitatea de discernământ intelectual a
studentului/studentei, cât și disciplina și rigoarea modului de redactare și prezentare a acesteia.

Cuprins

 1Structură
o 1.1Coperta
o 1.2Sumarul
o 1.3Lista cu sigle și abrevieri
o 1.4Introducerea
o 1.5Cuprinsul
o 1.6Concluziile
o 1.7Bibliografia
o 1.8Aparatul critic
o 1.9Indicele de nume
 1.9.1Redactarea indicelui
o 1.10Anexele
 2Măsură radicală
 3Note
 4Bibliografie
 5Vezi și

Structură[modificare | modificare sursă]
Lucrarea trebuie să fie clar și riguros organizată și să dovedească rațiunea științifică a
candidatului. Ideile exprimate în lucrare trebuie să urmeze o cale logică și explicită. În acest
sens, elementele de coerență și de coeziune ale textului trebuie utilizate în mod corect. Ideile se
vor organiza în paragrafe, fiind redactate fără spațiu între ele. Pentru o expunere cât mai reușită,
se va ține cont de faptul că nu fraza creează paragraful, ci ideea în sine.
Lucrarea de licență trebuie să fie structurată pe capitole și să includă următoarele elemente
obligatorii:
Coperta[modificare | modificare sursă]
Coperta lucrării de licență seamănă cu o copertă de carte. Aceasta conține următoarele
elemente: numele universității și al facultății, localitatea, titlul "Lucrarea de licență", numele și
funcția coordonatorului științific, numele absolventului, luna și anul de absolvire.
Titlul
Titlul trebuie astfel ales încât să informeze cât mai exact și mai complet conținutul lucrării
respective. Titlul unei lucrări științifice presupune o seamă de restricții și exigențe:

 să fie cât mai scurt.

 să informeze cât mai exact asupra conținutului lucrării, într-o manieră cât mai clară, dacă
se poate fără ambiguități, care ar putea genera confuzii.
 să includă un cuvânt cheie, pentru că, pe bază acesuia, titlul să poată fi corect prelucrat
în diverse baze de date.  
 să precizeze, eventual printr-un subtitlu, limitele ale cercetării, publicul țintă etc.
 după finalizarea lucrării, e bine să verificăm în ce măsură titlul mai corespunde cu
rezultatele cercetării noastre.
Pagina de titlu trebuie să conțină următoarele:

1. Numele universității, al facultății și al catedrei;

2. Titlul lucrării;
3. Nivelul de susținere al tezei (lucrare de licență);
4. Numele absolventului;
5. Anul realizării și localitatea
Atât pe copertă, cât și pe foaia de titlu, apar frecvent următoarele greșeli:

 dacă universitatea organizatoare are în denumire un nume propriu, acesta nu se pune

între ghilimele;
 nu se respectă întotdeauna denumirea oficială, actuală a facultății respective;
 gradele didactice ale coordonatorilor sunt greșite sau incomplete;
 absența localității și a anului de susținere a licenței;
 scrierea cu majusculă a unor prescurtări
Sumarul[modificare | modificare sursă]
Lucrarea de licență va avea poziționat, imediat după pagina de titlu, pagina cu Sumarul, care va
conține titlurile tuturor capitolelor și subcapitolelor.
Lista cu sigle și abrevieri[modificare | modificare sursă]
După Sumar urmează o listă cu siglele și abrevierile folosite, menite să ajute cititorul să parcurgă
în mod eficient lucrarea de față. Avantajele tehnicii moderne permite inserarea unor materiale
auxiliare, care pot argumenta și susține ideile și tezele expuse. Scopul unei asemenea liste este
acela de a oferi o imagine de ansamblu asupra materialului auxiliar (grafice, diagrame, fotografii,
etc.) utilizat în lucrare.
Introducerea[modificare | modificare sursă]
Introducerea ar trebui extinsă pe aproximativ 2 pagini și să conțină motivația alegerii temei,
gradul de noutate pe care îl aduce subiectul tratat, eventuale limite ale lucrării, avantaje și
metodologia pentru care s-a optat. Introducerea nu se numerotează ca un capitol separat, având
statutul unei prefețe de carte.
Cuprinsul[modificare | modificare sursă]
Cuprinsul constituie partea cea mai importantă a unei lucrări științifice. Fiind secvența cea mai
amplă, tratarea trebuie să fie structurată, astfel încât să evidențieze cât mai bine contribuția
originală a autorului la cercetarea respectivă. Subdiviziunile acestei părți pot avea dimensiuni
diferite, de la un paragraf la un capitol. Ideile fiecărei subdiviziuni trebuie bine înlănțuite. Un lucru
important de care trebuie să ținem seamă este acela de a nu ne pierde în detalii nesemnificative,
care ar putea abate atenția cititorului de la subiectul principal al lucrării. Eventualele informații
secundare pot fi evacuate în note de subsol, peste care un cititor mai puțin interesat de subiect
poate trece cu ușurință.
Conținutul lucrării va fi structurat pe capitole, subcapitole și paragrafe numerotate crescător, în
funcție de specificul textului. În general, o lucrare de licență trebuie să aibă între 3 și 10 capitole,
iar fiecare capitol trebuie să aiba o secțiune de concluzii la final. O posibilă formă de organizare
ar fi următoarea:

 Capitolul I, II, III etc.

 Sectiunea 1, 2, 3 etc.
 1, 2, 3 etc.

 A, B, C etc.

 a, b, c etc.
Concluziile[modificare | modificare sursă]
Concluziile au un rol semnificativ în cadrul lucrării de diplomă, care trebuie valorificată la
parametri maximi în momentul susținerii acesteia în fața comisiei. Aici trebuie prezentate, în
câteva pagini, cele mai importante rezultate ale cercetării și modul în care aceste rezultate pot fi
valorificate în viitor.
Bibliografia[modificare | modificare sursă]
Bibliografia este o secțiune foarte importantă a lucrării, care va fi studiată cu siguranță de către
comisia care va evalua susținerea acesteia. Această secțiune va conține o listă a tuturor surselor
de informație care au fost utilizate de către absolvent pentru redactarea lucrării în cauză.
Clasificarea bibliografiei. O lucrare științifică poate avea diverse tipuri de bibliografii, în funcție de
profilul acesteia. 
Bibliografia generală consemnează toate lucrările aferente temei cercetate, chiar și unele pe
care , din diverse motive, nu le-am putut consulta, dar simpla lor menționare denotă faptul că
știm de existența lor. 
 De exemplu, dacă facem o cercetare despre fenomenul manipulării în presa românească,
trebuie să întocmim o bibliografie generală cu tot ce s-a scris despre fenomenul manipulării în
spațiul românesc și cel străin.  
Bibliografia specială se referă la lucrările consultate efectiv, din care s-au preluat unele citate sau
doar anumite idei.  
Bibliografia signaletică este cea mai răspândită și se rezumă la prezentarea fișei cărții
respective.  
Bibliografia analitică include, pe lângă descrierea bibliografică, și un scurt rezumat al lucrării
consemnate.  
Bibliografia unui autor consemnează tot ce a scris autorul în cauză, respectiv tot ce s-a scris
despre el. 
Aparatul critic[modificare | modificare sursă]
Modul în care sunt redactate notele de subsol și referințele este foarte important pentru aspectul
general al licenței. Notele și trimiterile bibliografice reprezintă o recunoaștere a cercetărilor
efectuate anterior, chiar dacă raportarea la rezultatele acestora poate avea, pe alocuri, nuanțe
polemice.
Importanța indicelui într-o lucrare științifică. Aidoma bibliografiei, indicele de nume proprii, de
cuvinte sau expresii este un accesoriu deosebit de important al unei lucrări științifice.
 Redactarea indicelui este o operație extrem de migăloasă, care solicita răbdare și perseverență
din partea cercetătorului, precum și un larg orizont cultural. De multe ori, indicele este alcătuit de
altă persoană decât autorul, persoană al cărei nume nu apare totdeauna menționat. Alteori,
autorul indicelui este menționat, în semn de recunoaștere a migăloasei munci depuse. 
Indicele de nume[modificare | modificare sursă]
Indicele de nume este o marcă a modului profesionist în care a fost elaborată lucrarea de licență.
"D. Russo spunea în acest sens: "De la edițiuni de texte mai cu seamă nu trebuie să lipsească
niciodată un indice de citate și unul de mărturii [...], un indice de cuvinte necunoscute, rare sau
interesante dintr-un punct de vedere oarecare și unul gramatical și, în fine, un indice de nume
proprii și de lucruri (Russo, 1912, p.83)."[1] Orice fel de indice ar fi, pe baza acestuia se pot găsi
 informații deosebit de utile, într-un timp foarte scurt, despre o anumită personalitate, localitate
sau temă care ne interesează.
Redactarea indicelui[modificare | modificare sursă]
În general, redactarea unui indice presupune trei pași:

 inventarierea numelor de autori, localități, cuvinte, etc.

 ordonarea alfabetică a acestora
 ordonarea numerică
Anexele[modificare | modificare sursă]
Anexele includ materiale care pot completa ideile și ipotezele lucrării, la unele dintre ele făcându-
se referire pe parcursul lucrării. Sub fiecare anexă trebuie precizată sursa de unde a fost preluat
documentul respectiv. Anexele nu se numerotează ca un capitol distinct.

Măsură radicală[modificare | modificare sursă]

După ce ministrul educației Mircea Dumitru a semnat un ordin ce stabilește că diploma de licență
se poate obține după una sau două probe, la alegerea facultăților, cu aprobarea
Senatului, Facultatea de Drept a Universității din București a renunțat la lucrările de licență
realizate pentru absolvirea studiilor, deoarece controlul antiplagiat este prea scump, softurile și
bazele de date având prețuri de zeci de mii de dolari. În plus, acestea nu garantează că filtrează
100% eventualele fraude.[2]

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ Ilie Rad,Cum se scrie un text științific, Editura accent, 2008, p.161.
2. ^ S-a ajuns și aici: Universitatea de Drept din București renunță la lucrările de licență din cauza
industriei plagiatului

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Ilie Rad, "Cum se scrie un text științific", Editura Accent, Cluj-Napoca, 2008

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Studii universitare de licență
Categorie: 
 Învățământ superior