Inteligența emoțională

Inteligența emoțională a fost definită că un set de abilități în baza cărora un individ poate
discrimina și monitoriza emoțiile proprii și ale celorlalți, precum și capacitatea acestuia de a
utiliza informațiile deținute pentru a-și ghida propria gândire și comportament . Inteligența
emoțională presupune “capacitatea de a recunoaşte propriile emoţii, de a gestiona aceste
sentimente, de a se automotiva şi de a se transpune în locul altor persoane”. (Neacșu, I., 2010,
pag. 215).

  Termenul de inteligență emoțională a fost folosit prima dată în 1985 de către Wayne
Leon Payne în lucrarea sa ”A Study of Emotion: Developing Emotional Intelligence; Self-
Integration; Relating to Fear, Pain and Desire”, care afirmă că inteligența emoțională reprezintă o
abilitate care presupune o ”relaționare creativă cu stările de teamă, durere și dorință” . (Roco, M.,
2001, pag. 139)

Definiţii

  În anii ’90, s-au conturat 3 mari direcții în definirea inteligenței emoționale. Una dintre
acestea este cea a psihologilor John D. Mayer  și Peter Salovey care considerau că inteligența
emoțională implică “abilitatea de a percepe cât mai  corect  emoțiile și de a le exprima ;
abilitatea  de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea; abilitatea
de a cunoaște și înțelege emoţiile și de a le regulariza  pentru a promova dezvoltarea
emoțională și intelectuală.” ( Roco, M., 2001, pag. 140)

Cea de-a doua direcție de definire a inteligenței emoționale este dată de psihologul
israelian Reuven Bar-On care, în urma a 25 de ani de studii, în 1992 a definit conceptul printr-un
” șir  de capacități, competențe și  aptitudini noncognitive  care influențează capacitatea
persoanei de a reuși în adaptarea la cerințele și presiunile mediului. “ Autorul a evidențiat o
serie de componente ale inteligenței emoționale grupate în : aspectul
intrapersonal (conștientizarea propriilor emoții, asertivitate, respect de sine, autorealizarea și
independența), aspectul interpersonal (empatie, relații interpersonale, responsabilitate
socială), adaptabilitate (rezolvarea problemelor, testarea realității, flexibilitate), controlul
stresului (toleranța la stres, controlul impulsurilor), dispoziția generală (fericire, optimism).

  Psihologul de la Yale, Peter Salovey  a prezentat în detaliu felurile în care putem da

inteligență emoțiilor. El include inteligențele personale ale lui Gardner în definiția de baza pe
care o da inteligenței emoționale , extinzând aceste capacități la cinci domenii principale:

1. Conștiința de sine a propriilor emoții

2. Stăpânirea  emoțiilor
 3. Motivarea interioară

4. Empatia

5. Stabilirea și dirijarea relațiilor interumane

 Cea de-a treia direcție de definire a inteligenței emoționale este cea a lui Daniel
Goleman în cartea sa Inteligența Emoțională, publicată pentru prima dată în 1995. Plecând de la
teoria lui Mayer și Salovey, Goleman a folosit termenul de inteligență emoțională pentru a
sintetiza o gamă largă de descoperiri științifice, reunind direcții de cercetare care până atunci
fuseseră separate și o largă varietate de inovații științifice interesante, cum ar fi primele roade ale
domeniului, pe atunci în fază incipientă, al neurologiei afectelor, care explorează felul în care
creierul controlează emoțiile.

Goleman definește inteligența emoțională astfel: ”capacitatea de a fi în stare să se

motiveze și să persevereze în fața frustarilor ; de a-și stăpâni impulsurile și de a amâna
satisfacțiile; de a-și regla stările de spirit și de a împiedica necazurile să-i întunece gândirea;  de a
fi stăruitor și de a spera ”(Goleman D., 2001, pag 50). Inteligența emoțională cuprinde cinci
componente: cunoașterea emoțiilor personale, gestionarea emoțiilor, motivarea de sine,
recunoașterea emoțiilor în ceilalți și manevrarea  relațiilor.

Modelul lui Goleman scoate în evidență o serie de trăsături personale și sociale:

 componentele personale: conștiința de sine (autocunoașterea emoțională, autocunoașterea

realistă și corectă, încrederea în sine), autocontrolul (autocontrolul emoțional,
transparența și menținerea integrității, adaptabilitatea la schimbare, orientarea spre
rezultate, inițiativa, optimismul și perseverența);

 componentele sociale: conștiința socială (conștiința de grup, empatia, orientarea spre

sarcină) și capacitatea de administrare a relațiilor (managementul relațiilor interpersonale,
leadership inspirațional, inițierea și managementul schimbării, influența, managementul
conflictelor, lucrul în echipă și colaborarea).

Importanţa inteligenței emoționale a fost subliniată de D. Goleman care afirmă că “ am

neglijat biologia simțămintelor noastre , ca adulți și părinți, și am neglijat rolul pe care-l au
sentimentele în dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri. Iar acum plătim prețul , ca familii și ca
societate, dată fiind creșterea violenței și a lipsei de respect.  ”

În prezent, există un dezacord cu privire la următorul aspect : dacă inteligenţa emoţională

e mai mult un potenţial înnăscut ori dacă ea reprezintă un set de abilităţi, competenţe sau
îndemânări învăţate. D. Goleman (1998), amintit de Mihaela Roco, susţine că "spre deosebire de
gradul de inteligenţă, care rămâne acelaşi de-a lungul vieţii sau de personalitatea care nu se
modifică, competenţele bazate pe inteligenţa emoţională sunt abilităţi învăţate" (Roco, M., 2001
p. 142-143) . Cu alte cuvinte, în opinia acestuia, orice om îşi poate ridica gradul de inteligenţă
emoţională prin educaţie şi exerciţii, însă unele componente ale inteligenţei emoţionale, tratate că
însuşiri de personalitate, nu s-ar putea modifica pe parcursul vieţii individului.

În 1999, Jeanne Segal a pus în evidență patru componente ale inteligenței emoționale:
conștiința emoțională (trăirea emoțiilor), acceptarea (asumarea responsabilității propriilor trăiri
afective), conștientizarea emoțională activă (trăirea experienței prezente) și empatia (raportarea
la sentimentele celuilalt, fără a renunţa la propria experiență emoțională). 

 Cartea lui Goleman a fost bestseller internațional și a făcut cunoscut conceptul de

Inteligență Emoțională (IE) în toată lumea. Ulterior, ca o continuare a acestei cărți, autorul a
publicat  Inteligența socială  în care pune accentul pe analizarea individului ca entitate
individuală până la relațiile lui cu cei din jur. În această lucrare, el trece în revistă descoperiri
recente care arată că însăși structura creierului îl face sociabil iar noi toți suntem interconectați ,
accentul punându-se pe ”acele clipe efemere care prind viață atunci când interacționăm. Acestea
capătă consecințe profunde pe măsură ce ne dăm seama cum, toate la un loc, ne ajută să ne
modelăm unii pe alții”. (Goleman, 2007, pag .12)

Inteligența emoțională din viața adultă își are originea în dezvoltarea competențelor
emoționale și sociale în perioada preșcolară, aceasta fiind o perioadă de achiziții fundamentale în
plan emoțional, social și cognitiv.

Dezvoltarea emoţională presupune dezvoltarea capacităţii de a se percepe, în mod

pozitiv ca persoană unică, cu caracteristici specifice , capacitatea de a-şi adapta trările şi
emoţiile, de a recunoaşte şi de a-şi exprima adecvat o varietate de emoţii.

Rolul educației în secolul XXI este formarea de competențe pentru dezvoltare individuală
și socială. Competențele socio-emoționale fac parte din categoriile de competențe-nucleu pentru
educația din prezent.

Competența emoţioanală reprezintă abilitatea indivizilor de a se adapta atât la propriile

emoții cât și la emoțiile celorlalți, pe când competența socială se referă la abilitatea copiilor de a
forma relații sociale funcționale cu ceilalți copii și adulți din viață lor. Competențele emoționale
sunt strâns legate de competențele sociale, deoarece gestionarea propriilor emoții și ale celorlalți
este deosebit de importantă pentru inițierea și menținerea relațiilor sociale. Relația dintre cele
două competențe este și mai evidentă în perioada preșcolară când formarea prieteniilor depinde
în mare măsură de abilitatea copilului de a recunoaște și de a reacționa adecvat la emoțiile proprii
și ale celorlalți.

Bibiografie

 Goleman, D., Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001

 Goleman, D., Inteligența socială, Ed. Curtea Veche, București, 2007

 Neacșu, I., Introducere în psihologia educației și a dezvoltării, Editura Polirom,

Iași, 2010

 Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași, 2001