Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
16.STEFANESCU - Organe de Masini Vol - I
16.STEFANESCU - Organe de Masini Vol - I
16.STEFANESCU - Organe de Masini Vol - I
ORGANE DE MAŞINI
VOLUMUL l
Galaţi
2011
Capitolul 1 - Bazele proiectării organelor de maşini
ORGANE DE MAŞINI I 4
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
ORGANE DE MAŞINI I 5
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
M lim
C = (1.1)
M
se numeşte “coeficient de siguranţă”
Particularizând relaţia (1.1.), se mai poate exprima:
σlim τ
C = sau C = lim (1.2)
σef τef
în care:
ORGANE DE MAŞINI I 6
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
- torsiune ( τt );
- forfecare ( τ f ).
σc
cc = (1.3)
σef
sau:
σr
cr = (1.4)
σef
unde:
cc - coeficient de siguranţa faţa de curgere;
cr - coeficient de siguranţă faţă de rupere.
Evident valorile acestor doi coeficienţi sunt diferite. Valori orientative
pentru coeficienţii de siguranţă la solicitări statice se dau în tabelul 1.1.
ORGANE DE MAŞINI I 7
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
σlim τ
σef ≤ σa = , respectiv τef ≤ τa = lim ) (1.5.)
c c
ORGANE DE MAŞINI I 8
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
ORGANE DE MAŞINI I 9
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
σmax + σmin
σm = (1.6)
2
ORGANE DE MAŞINI I 10
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
σmax − σmin
σv = (1.7)
2
astfel că:
σmax = σm + σv (1.8)
σmin = σm − σv (1.9)
b) coeficientul de asimetrie al ciclului R:
σmin
R= (1.10)
σmax
Ciclul cel mai general este cel oscilant care poate avea orice valoare a
coeficientului de asimetrie R. Tensiunea maximă corespunzătoare unui ciclu
cu coeficient R de asimetrie se va nota cu σR (τR ) .
Dependenţa tensiunii maxime σR (τR ) de numărul de cicluri la care
apare ruperea unei probe este reprezentată de curba Wöhler (fig. 1.2)
Curba arată că ciclul limită la care apare ruperea unei epruvete pentru
N=0, corespunde ciclului static (punctul A). Pe măsură ce σR max scade,
numărul de cicluri la care apare ruperea creşte.
“Rezistenţa la oboseală” se consideră ca fiind tensiunea maximă ce
apare într-o secţiune dată provocată de o solicitare variabilă cu caracteristica
ciclului R, solicitată în condiţii ideale de încercare, la care o epruvetă nu se
mai rupe, la oricâte cicluri a fi solicitată
Rezistenţa la oboseală la o solicitare variabilă dată, cu coeficientul de
asimetrie R este o caracteristică a fiecărui material şi se determină
experimental pe standuri de probă în condiţii ideale de încercare: epruvetă cu
diametrul de 10 mm, fără concentratori de tensiuni, lustruită şi încercată la
temperatura de 20 0C în aer uscat.
La limită, rezistenţa la oboseală, pentru o solicitare cu coeficient de
asimetrie R se consideră tensiunea corespunzătoare unui număr de cicluri de
bază N0 cuprins între 1.106 şi 500.106 cicluri, depinzând de compoziţia
chimică şi structura materialului. Obişnuit, pentru cele mai multe oţeluri
pentru construcţia de maşini, N0 se consideră 10.106 (107) cicluri.
ORGANE DE MAŞINI I 11
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
Fig. 1.3
Coeficientul de siguranţă la oboseală va fi:
MM ' '
AO
= (1.13)
M 'B ' OB
ORGANE DE MAŞINI I 12
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
σv σ
σr = −1kd
− σm σr (1.14)
c
Efectuând calculul, se obţine:
1
c= σv σm
+ (1.15)
σ−1kd σr
1
c= σv σm
+ (1.16)
σ−1kd σc
ORGANE DE MAŞINI I 13
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
ORGANE DE MAŞINI I 14
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
ORGANE DE MAŞINI I 15
Cap. 1. Bazele proiectării organelor de maşini
ORGANE DE MAŞINI I 16
Capitolul 2 - Îmbinări sudate
ORGANE DE MAŞINI I 18
Cap. 2. Îmbinări sudate
ORGANE DE MAŞINI I 19
Cap. 2. Îmbinări sudate
Fig. 2.3
ORGANE DE MAŞINI I 20
Cap. 2. Îmbinări sudate
Fig. 2.4
d) Suduri în colţ (L). Elementele îmbinate sunt perpendiculare unul
pe celălalt şi se îmbină pe muchii (fig. 2.3). Îmbinările sudate în colţ (unghi)
se pot executa cu cusături de colţ, fără prelucrarea marginilor, cu teşirea
muchiilor şi combinat. Se folosesc pentru îmbinările nesolicitate (capace,
recipiente de joasă presiune etc.).
e) Suduri prin puncte. Se folosesc la îmbinarea tablelor subţiri. Se
întrebuinţează pe scară largă în industria de automobile, pentru sudarea
caroseriilor şi a şasiurilor în construcţia de vagoane, avioane şi maşini
agricole.
ORGANE DE MAŞINI I 21
Cap. 2. Îmbinări sudate
Fig. 2.5
F = ls ⋅ a ⋅ σas = l ⋅ s ⋅ σat
de unde:
l σat
a= ⋅s (2.3)
ls σas
Deoarece l > ls şi σat > σas rezultă că a >s . Practica indică pentru "a"
valorile:
a = (1,2 − 1,25) ⋅ s (2.4)
La dimensionare:
F F
ls = = (2.5)
a ⋅ σas a ⋅ ko ⋅ k1 ⋅ σat
La verificare:
F
σts = ≤ σas = ko ⋅ k1 ⋅ σat = 0, 75 ⋅ σat (2.6)
a ⋅ ls
1
Pentru alte exemple, vezi [30] Ştefănescu, I., Spânu, C., Organe de maşini, Vol. I, Editura
Europlus, Galaţi, 2009.
ORGANE DE MAŞINI I 22
Cap. 2. Îmbinări sudate
2 2 n + t1
σ⊥ = n + t1 =
2 2 2
2 2 t1 − n (2.7)
τ⊥ = t1 −n =
2 2 2
τ& = t2
Fig. 2.14
ORGANE DE MAŞINI I 23
Cap. 2. Îmbinări sudate
în care:
λ este un coeficient a cărui valoare se determină pe cale
experimentală. ISO recomandă λ = 1, 8 deci:
Exemple 2:
Sudura de colţ laterală dezaxată asimetrică
Se întâlneşte la sudarea laterală a unui profil (de exemplu, cornier cu
aripi egale) pe un guseu (fig.2.18).
Punctele cele
mai solicitate sunt 1 şi
2.
Forţa exterioară
de solicitare a
asamblării se
repartizează pe cele
două cordoane sub
forma a două forţe de
calcul F1 şi F2 .
Fig. 2.18 Scriind ecuaţiile
de echilibru static,
obţinem:
⎧⎪F1 ⋅ e = F2 (b − e )
⎪
⎨ (2.10)
⎪⎪F1 + F2 = F
⎪⎩
b −e e
F1 = F ; F2 = F (2.11)
b b
2
Pentru alte exemple, vezi [30] Ştefănescu, I., Spânu, C., Organe de maşini, Vol. I, Editura
Europlus, Galaţi, 2009.
ORGANE DE MAŞINI I 24
Cap. 2. Îmbinări sudate
F1 b −e F
t2(1) = =
a ⋅ ls1 b a ⋅ ls1
(2.12)
F e F
t2(2) = 2 =
a ⋅ ls2 b a ⋅ ls2
M F ⋅c 6Fcls1
n1 = = 3 =
a (ls31 + ls32 )
3
W1 a ⋅ ls1 a ⋅ ls2
+
12 12
ls1
(2.13)
2
M 6Fcls2
n2 = =
W2 a (ls3 + ls3 )
1 2
şi:
t1(1) = t1(2) = 0 (2.14)
În punctul 1:
n1 + t1(1) 6 Fcls2
σ⊥(1) = =
2 2 a (ls3 + ls3 )
1 2
t1(1) − n1 6 Fcls1
τ⊥(1) = = (2.15)
2 2 a (ls3 + ls3 )
1 2
b −e F
τ&(1) = t2(1) =
b als1
În punctul 2:
n2 + t1(2) 6 Fels2
σ⊥(2) = =
2 2 a (ls3 + ls3 )
1 2
t1(2) − n2 6 Fels2
τ⊥(2) = = (2.16)
2 2 a (ls3 + ls3 )
1 2
e F
τ&(2) = t2(2) =
b als2
ORGANE DE MAŞINI I 25
Cap. 2. Îmbinări sudate
în punctul 2:
⎛ Fel ⎞⎟2 ⎛e F ⎞⎟2
⎜⎜ 6
⎟ + 1, 8 ⎜⎜⎜
⎟
s2
σes (2) = 2, 8 ⎜
⎜⎜ 2 a (l 3 + l 3 )⎟⎟⎟ ⎟⎟⎟ ≤ σas (2.18)
⎝ s1 s2 ⎠ ⎝ s2 ⎠⎟
⎜ b al
d = (0, 8 ÷ 1)de
d = 1,2s + 4 mm , pentru s ≤ 3 mm
(2.19)
d = 1, 5s + 5 mm⎫
⎪
⎪
⎬ pentru s ≥ 3 mm
sau d =5 5 ⎪
⎪
⎪
⎭
ORGANE DE MAŞINI I 26
Cap. 2. Îmbinări sudate
F
F1 = (2.22)
n
unde n este numărul punctelor de sudură.
Tensiunea din sudură se calculează cu relaţia:
F1 4F
σts = 2 = ≤ σas = 0, 4σat
πd πnd 2 (2.23)
4
σR
c=
K σs (2.24)
σmax
2γ
ORGANE DE MAŞINI I 27
Cap. 2. Îmbinări sudate
cσcτ
c= (2.25)
cσ2 + cτ2
ORGANE DE MAŞINI I 28
Capitolul 3 - Îmbinări prin nituire
eclise este mai scumpă, dar asigură o comportare mai bună în exploatare.
Fig. 3.2
ORGANE DE MAŞINI I 30
Cap. 3. Îmbinări prin nituire
Tabelul 3.1
Schiţa Denumirea Domeniu de aplicare
Nit cu cap Nituri de rezistenţă
semirotund Nituri de rezitenţă-etanşare
Nit cu cap Nituri de rezistenţă
tronconic Nituri de rezitenţă-etanşare
Nit cu cap plat Nituri pentru dogărie
Nit cu cap Nituri de rezistenţă
semiînecat (tinichigerie)
Nituri de rezitenţă-etanşare
Nit cu cap Nituri de rezitenţă-etanşare
tronconic şi
semiînecat
Nit cu cap înecat Nituri de rezistenţă
Nituri de rezitenţă-etanşare
Fig. 3.3
ORGANE DE MAŞINI I 31
Cap. 3. Îmbinări prin nituire
ORGANE DE MAŞINI I 32
Cap. 3. Îmbinări prin nituire
F
τf = ≤ τaf
πd 2 (3.1)
n ⋅i ⋅
4
F
σq = ≤ σaq (3.2.)
n ⋅d ⋅ δ
F
σt = ≤ σat (3.3.)
n ⋅ (t − d ) ⋅ δ
unde t - reprezintă pasul niturilor.
d) forfecarea tablei în zona slăbită (secţiunea y-y):
F
τf = ≤ τaf'
d (3.4.)
2 ⋅ n ⋅ (e − ) ⋅ δ
2
µ ⋅ FN > F
unde: FN - este forţa axială care acţionează în nit şi care ia naştere în
procesul nituirii;
ORGANE DE MAŞINI I 33
Cap. 3. Îmbinări prin nituire
πd 2
F = n ⋅i ⋅ ⋅ τaf = n ⋅ d ⋅ δ ⋅ σaq = n ⋅ (t − d ) ⋅ δ ⋅ σat =
4 (3.5)
d
= 2 ⋅ n ⋅ (e − ) ⋅ δ ⋅ τaf' = µ ⋅ Fn
2
ORGANE DE MAŞINI I 34
Capitolul 4 - Asamblări filetate
4.1. Generalităţi
Fig. 4.3
d) După numărul de
începuturi:
- simplu (cu un început),
(fig.4.4 b);
- multiple (cu mai multe
începuturi), (fig.4.4 a).
e) După sistemele de
măsurare - metrice (mm);
- ţoli (inci).
f) După fineţe - normale;
- fine.
g) După sensul de
înfăşurare - pe dreapta;
- pe stinga.
Fig. 4.4 Varietatea mare a filetelor,
răspândirea lor foarte largă în
ORGANE DE MAŞINI I 36
Cap. 4. Asamblări filetate
p = i ⋅ p' (4.1)
Fig. 4.5
Fig. 4.6
ORGANE DE MAŞINI I 37
Cap. 4. Asamblări filetate
p
tg α2 = (4.2)
π ⋅ d2
ORGANE DE MAŞINI I 38
Cap. 4. Asamblări filetate
ORGANE DE MAŞINI I 39
Cap. 4. Asamblări filetate
4.7. Materiale şi
tehnologie
Organele de asamblare, în
Fig. 4.7
general, sunt piese caracterizate din
punct de vedere al configuraţiei geometrice de existenta filetului, care este un
puternic concentrator de tensiuni.
Prin urmare oţelurile care se folosesc trebuie să prezinte o sensibilitate
minimă la efectul acestor concentratori, în condiţiile unei rezistenţe mecanice
corespunzătoare.
Alegerea materialului organelor de asamblare filetate se face pe baza
criteriilor care privesc tehnologia de fabricaţie şi costul. În marea majoritate,
şuruburile şi piuliţele se execută din oţel.
Şuruburile pentru întrebuinţări uzuale, în scopuri care nu se cunosc
anticipat, se execută din OL 37, OL 42, cu capacitate bună de deformare
plastică la rece, caracteristică importantă în vederea executării şuruburilor
prin rulare, tehnologie economică în producţia de masă, specifică acestor
şuruburi. Piuliţele obişnuite se execută din oţel fosforos pentru piuliţe OLF.
Pentru solicitări medii se utilizează oţelurile OL 50, OL 60, OLC 35 şi OLC 45, AUT
20, AUT 30, AUT 40 Mn . Oţelurile carbon de calitate se folosesc tratate
termic (îmbunătăţite).
Şuruburile îmbinărilor supuse la condiţii severe de solicitare se pot
executa din oţeluri aliate 41Cr10, 33MoCr11, 41 MoCr11, 13CrNi30,
18MoCr13, tratate termic.
Atunci când condiţiile funcţionale impun un material cu rezistenţă
mecanică ridicată, rezistenţă la coroziune şi la temperaturi ridicatele, se
utilizează oţeluri inoxidabile.
Pentru condiţii care necesită materiale cu bună conductibilitate electrică
şi termică şi rezistenţă la agenţi corozivi se foloseşte aluminiul şi cuprul sau
aliajele lor. Pentru cerinţe de rezistenţă la coroziune şi la temperaturi înalte
se foloseşte nichelul sau aliajele sale (monel, inconel).
Titanul este folosit pentru fabricarea şuruburilor puternic solicitate în
condiţii de temperatură ridicată şi mediu corosiv; fiind un metal uşor este
folosit în principal în aviaţie. Pentru condiţii similare de solicitare, şuruburile
din titan sunt cu 4 -5% mai uşoare decât cele din oţel.
Folosirea beriliului, un metal foarte uşor, asigură şuruburi cu 60% mai
uşoare de decât titanul; fragilitatea metalului îi limitează răspândirea pe scară
largă.
Pentru cerinţe de rezistenţă la coroziune, izolare termică şi electrică se
ORGANE DE MAŞINI I 40
Cap. 4. Asamblări filetate
ORGANE DE MAŞINI I 41
Cap. 4. Asamblări filetate
Fig. 4.11
ORGANE DE MAŞINI I 42
Cap. 4. Asamblări filetate
Ft = F ⋅ tg(α2 − ρ) (4.5)
d2 d
Mt 1 = Ft ⋅ = F ⋅ 2 ⋅ tg(α2 ± ρ) (4.6)
2 2
N µ1
Ff' = µ1 ⋅ N ' = µ1 ⋅ = ⋅ N = µ1' ⋅ N
β β (4.7)
cos cos
2 2
ORGANE DE MAŞINI I 43
Cap. 4. Asamblări filetate
ORGANE DE MAŞINI I 44
Cap. 4. Asamblări filetate
4⋅F
p= (4.13)
π ⋅ (D12 − dg2 )
∫ ∫ µ2 ⋅ p ⋅ r
2
Mt2 = ⋅ dr ⋅ dϕ =
dg / 2 0 (4.14)
D13 − dg3 F D13 − dg3
= µ2 ⋅ p ⋅ π ⋅ = µ2 ⋅ ⋅
12 3 12
d2 F D 3 − dg3
Mt = Mt 1 + Mt 2 = F ⋅ ⋅ tg(α2 ± ρ ' ) + ⋅ µ2 ⋅ 12 (4.15)
2 3 D1 − dg2
ORGANE DE MAŞINI I 45
Cap. 4. Asamblări filetate
tehnicii moderne.
Observaţie. Datorită complexi-
tăţii fenomenului de frecare din
asamblările filetate relaţiile de mai
sus nu asigură o precizie mai mare
de 10%.
Pentru dimensiuni uzuale ale
filetelor metrice se poate considera
d2 ≈ 0, 9 ⋅ d ; α2 ≈ 30 , şi ρ ' ≈ 7 0
(
corespunzător valorii µ1 = 0,1 ),
valori cu care se obţine o expresie
Fig. 4.14 simplificată pentru momentul de
frecare M t 1 :
Mt 1 = 0, 08 ⋅ F ⋅ d (4.17)
Mt 2 = 1,12 ⋅ F ⋅ d (4.18)
Mt = 1,2 ⋅ F ⋅ d (4.19)
4.9.5. Randamente
1. Randamentul cuplei şurub-piuliţă se determină făcând, pentru o
rotaţie a piuliţei, raportul între lucrul mecanic util şi cel consumat fără a
considera frecarea pe faţa frontală a piuliţei:
F ⋅p F ⋅ π ⋅ d2 ⋅ tg α2 tg α2
η1 = = ' = (4.20)
Ft ⋅ π ⋅ d2 F ⋅ π ⋅ d2 ⋅ tg(α2 ± ρ ) tg(α2 ± ρ ' )
ORGANE DE MAŞINI I 46
Cap. 4. Asamblări filetate
4⋅F
σs = ≤ σas (4.23)
π ⋅ (d − D12 ) ⋅ z
2
Fig. 4.15
ORGANE DE MAŞINI I 47
Cap. 4. Asamblări filetate
d − D1
Mi F +a
σi = = ⋅ 4 ≤ σai (4.24)
Wz z π ⋅ d1 ⋅ g 2
6
F
F
τf = z = ≤ τaf (4.25)
Af z πD1g
m = z .p ≈ 0, 75d (4.27)
πd12 π d1g 2
F= ⋅ σat = ⋅ ⋅ z ⋅ σai
4 6 (d − D1) + a
4
ORGANE DE MAŞINI I 48
Cap. 4. Asamblări filetate
⎛d − D1 ⎞
⎜
⎜ + a ⎟⎟ ⋅ d1
3 ⎝ 4 ⎠ σ (4.28)
z= ⋅ 2 ⋅ at
2 g σai
m = z ⋅ p ≈ 0, 54d (4.29)
4F
d1 ≥ (4.31)
πσat
ORGANE DE MAŞINI I 49
Cap. 4. Asamblări filetate
4F
σt = (4.32)
πd12
d2 '
Mt 1 F 2 tg(α2 + ρ )
τt = = (4.33)
Wp πd13
16
4F β
d1 ≥ (4.35)
πσat
Coeficientul:
⎡ d ⋅ ⎤2
β = 1 + 3 ⎢2 ⋅ tg(α2 + ρ )
' 2 ⎥ (4.36)
⎢ d1 ⎥⎦
⎣
ORGANE DE MAŞINI I 50
Cap. 4. Asamblări filetate
σc
σat = (4.37)
cc
unde:
σc - limita de curgere a materialului şurubului;
cc - coeficient de siguranţă faţă de limita de curgere care depinde de
material, caracterul sarcinii şi diametrul filetului d (tabelul 4.3).
Tabelul 4.3
Sarcina constantă Sarcina variabilă
Oţel Diametrul filetului d, mm Diametrul filetului d, mm
6-16 16-36 30-60 6-10 16-30 30-60
Carbon 5,0-4,0 4,0-2,5 2,5-1,6 10-6,5 6,5 6,5-5
Aliat 6,6-5,0 5,0-3,3 3,3 7,5-5 5 5-4
ORGANE DE MAŞINI I 51
Cap. 4. Asamblări filetate
Fig. 4.18
F0
cs = tgϕ = (4.38)
∆ls0
ORGANE DE MAŞINI I 52
Cap. 4. Asamblări filetate
F0
cp = tg ψ = (4.39)
∆l p0
Fig. 4.19
F0 ⋅ ls F ⋅l
∆ls0 = şi ∆l p0 = 0 p , (4.40)
Es ⋅ As E p ⋅ Ap
iar rigidităţile şurubului şi pachetului vor fi:
A ⋅E A ⋅E
cs = s s şi cp = p p (4.41)
ls lp
în care:
As ; Ap - secţiunea şurubului, respectiv pachetului;
Es ; E p - modulul de rezistenţă al materialului şurubului, respectiv
pachetului;
ls ; l p lungimea şurubului respectiv a pachetului.
Dacă şurubul are secţiuni diferite, lungimea totală este egală cu suma
lungimilor porţiunilor cu secţiune constantă.
In timpul exploatării, poziţia III, presiunea fluidului din recipient apasă
asupra capacului cu o forţă Ffl , care produce în fiecare din cele z şuruburi
ale asamblării câte o forţă de exploatare F = Ffl / z . Sub acţiunea forţei de
exploatare F , şuruburile se alungesc suplimentar cu o cantitate δ ,
permiţând pachetului de piese strânse sa-şi revină elastic cu aceiaşi
cantitate. Deformaţiile finale ∆ls pentru şurub şi ∆l p pentru pachet sunt:
ORGANE DE MAŞINI I 53
Cap. 4. Asamblări filetate
Ft = F + Fr = F0 + Fz (4.44)
unde Fz este cantitatea cu care a crescut forţa axială din şurub după apariţia
forţei de exploatare F , numită forţă suplimentară.
Variaţia forţei de exploatare F între zero şi o valoare maximă (ciclu
pulsator) produce variaţia forţei din şurub între F0 şi Ft (ciclu oscilant)
solicitând şurubul la oboseală.
Considerând triunghiurile ABC şi ACD se scrie:
BC F Fz
cs = tgϕ = = z δ= (4.45)
AC δ cs
CD F − Fz F − Fz
cp = tg ψ = = δ= (4.46)
AC δ cp
Fz F − Fz
=
cs cp
de unde:
cs
Fz = ⋅F = χ⋅F (4.47)
cs + cp
ORGANE DE MAŞINI I 54
Cap. 4. Asamblări filetate
experimental, se recomandă:
- pentru asamblările organelor din oţel sau fontă fără garnituri elastice
χ = 0,2...0, 3 ;
- pentru asamblările organelor din oţel sau fontă cu garnituri elastice
(azbest, paronit, cauciuc etc.) χ = 0, 4...0, 5 .
Dacă forţa de exploatare F creşte până la o valoare critică Fcr (v. fig.
4.26) atunci forţa remanentă Fr devine nulă, pierzându-se etanşeitatea.
Din relaţia (4.44), forţa remanentă este:
Fr = Ft − F = F0 + χ ⋅ F − F = F0 − (1 − χ) ⋅ F (4.49)
Fr = F0 min − (1 − χ) ⋅ F = 0 (4.50)
de unde rezultată:
F0 min = (1 − χ) ⋅ F (4.51)
F0 = kr ⋅ (1 − χ) ⋅ F (4.52)
unde:
kr - coeficient de siguranţă a prestrângerii. La sarcini statice
kr = 1,25...2 la sarcini variabile kr = 2...4 .
Introducând în relaţia (4.48) valoarea F0 dată de relaţia (4.52) se obţine
relaţia finală a forţei totale Ft ce solicită la tracţiune şurubul, după apariţia
forţei de exploatare F :
Ft = kr ⋅ (1 − χ) ⋅ F + χ ⋅ F
Ft = [kr ⋅ (1 − χ) + χ] ⋅ F (4.53)
Ftc = β ⋅ F0 + χ ⋅ F = [ β ⋅ kr ⋅ (1 − χ) + χ ] ⋅ F (4.54)
Diametrului filetului şurubului se va determina cu relaţia:
ORGANE DE MAŞINI I 55
Cap. 4. Asamblări filetate
4 ⋅ Ftc
d1 ≥ (4.55)
π ⋅ σat
în care:
β =1,25... 1,35 ;
Tensiunea admisibilă σat se stabileşte cu relaţia (4.37) la care
coeficientul de siguranţă cc faţă de limita de curgere se ia din tabelul 4.3.
Calculul unei asamblări cu strângere iniţială se desfăşoară după
următoarea metodică:
a) se alege numărul z de şuruburi în funcţie de condiţiile constructive
ale asamblării şi de posibilităţile de montare, determinându-se forţa de
exploatare F = Fte / z care revine unui şurub ( Fte - forţa totală de exploatare
din asamblare). Se stabileşte materialul şurubului, al piuliţei şi tipul filetului;
b) în funcţie de tipul garniturii, se adoptă valoarea coeficientului de
încărcare internă χ , coeficientul de siguranţă a prestrângerii kr (în funcţie de
tipul solicitării) şi valoarea coeficientului β ce ţine seama de momentul de
strângere Mt1 ;
c) cu relaţia (4.54) se calculează forţa totală de calcul Ftc ;
d) pentru dimensionare, ca şi la § 4.15, este necesar un calcul
preliminar; se alege σat corespunzătoare materialului şurubului cu care,
folosind relaţia (4.55), se calculează d1 , apoi din standard se stabileşte d .
Din tabelul 4.3, în funcţie de materialul folosit şi diametrul d al filetului, se
stabileşte valoarea coeficientului de siguranţă cc , se recalculează σat
(v.rel.4.37) şi se efectuează din nou calculul lui d1 , care trebuie să fie mai mic
decât cel corespunzător filetului adoptat. Uneori calculul se poate repeta de
mai multe ori.
µ ⋅ F0 ⋅ i ⋅ z = k ⋅ P (4.56)
ORGANE DE MAŞINI I 56
Cap. 4. Asamblări filetate
µ - coeficientul de frecare. Pentru piese din oţel sau fontă se poate lua
µ = 0,1...0,15 , când suprafeţele sunt prelucrate şi µ = 0,2...0,25 , când
suprafeţele sunt neprelucrate.
k ⋅P
F0 = (4.57)
µ⋅i ⋅z
F0c = β ⋅ F0 (4.58)
uzual β = 1, 3 şi F0c = 1, 3 ⋅ F0
Pentru proiectare se determină diametrul d1 , din condiţia de rezistenţă
la tracţiune a tijei:
F0c 4 ⋅ 1, 3 ⋅ F0 5,2 ⋅ k ⋅ P
σt = 2 = 2 = ≤ σat
π ⋅ d1 π ⋅ d1 π ⋅ d12 ⋅ µ ⋅ i ⋅ z (4.59)
4
de unde:
5,2 ⋅ k ⋅ P
d1 = (4.60)
π ⋅ µ ⋅ i ⋅ z ⋅ σat
1, 5 ⋅ P
F0 = = 5⋅P (4.61)
0,15 ⋅ 1 ⋅ 2
Pentru descărcarea şuruburilor de forţele transversale se utilizează
diferite soluţii constructive (fig. 4.22).
ORGANE DE MAŞINI I 57
Cap. 4. Asamblări filetate
4⋅P
τ f == =≤ τaf (4.62)
π ⋅ d02 ⋅ i ⋅ z
de unde:
4⋅P
d0 = (4.63)
π ⋅ i ⋅ z ⋅ τaf
Fig. 4.22
P
σs = ≤ σas (4.65)
z ⋅ s ⋅ d0
ORGANE DE MAŞINI I 58
Cap. 4. Asamblări filetate
Fig.4.23 Fig.4.24
Fig.4.25 Fig.4.26
Pentru exemplificare se analizează asamblarea cu şuruburi cu cap
ciocan nesimetric (fig.4.23). Tija acestor şuruburi este solicitată la torsiune
datorită momentului Mt1 , la tracţiune de sarcina F0 şi la încovoiere de
momentul M i = F ⋅ e . Solicitarea totală din tija şurubului va fi:
β ⋅ F0 M i β ⋅ F0 F0 ⋅ e 8 ⋅e
σtot = β ⋅ σt + σi = 2 + = 2 + 3 = σt ⋅ (β + )
π ⋅ d1 W π ⋅ d1 π ⋅ d1 d1 (4.66)
4 4 32
Petru raportul:
e / d1 = 0, 75 rezultă σtot = σt ⋅ (β + 6) (4.67)
e / d1 = 1, 0 rezultă σtot = σt ⋅ (β + 8) (4.68)
e / d1 = 2 rezultă σtot = σt ⋅ (β + 16) (4.69)
ORGANE DE MAŞINI I 59
Cap. 4. Asamblări filetate
2 ⋅Ws ⋅ E
σt = (4.71)
As ⋅ ls
ORGANE DE MAŞINI I 60
Cap. 4. Asamblări filetate
a)
b)
Fig. 4.29
La aceste mecanisme, atât în şurub cât şi în piuliţă (fig.4.29) se execută
canale elicoidale, în care se deplasează în circuit închis, mai multe bile.
Bilele care ajung la capătul piuliţei sunt readuse în circuit printr-un canal de
revenire.
În mod convenţional, circuitul închis al bilelor se împarte într-o zonă
activă (zona de lucru a filetului) şi una pasivă (canalul de întoarcere). Zona
activă are 2,5 spire. În cazul unui număr mai mare de spire de lucru,
randamentul se micşorează datorită creşterii frecărilor dintre bile.
3
Pentru detalii, vezi:
[30] Ştefănescu, I., Spânu, C., Organe de maşini, Vol. I, Editura Europlus, Galaţi, 2009.
[37]. Ştefănescu, I., Chiriţă G., Milea FI., Transmisii şi asamblări cu şuruburi. Editura
Fundaţiei Universitare "Dunărea de jos", Galaţi, 2004.
ORGANE DE MAŞINI I 61
Cap. 4. Asamblări filetate
ORGANE DE MAŞINI I 62
Cap. 4. Asamblări filetate
ORGANE DE MAŞINI I 63
Capitolul 5 – Asamblări arbore-butuc
Panele sunt organe de maşini care, prin forma lor şi a locaşului în care
sunt introduse, asigura asamblarea necesară;
După rolul funcţional pot fi:
- de asamblare;
- de reglare.
După modul de realizare a îmbinării penele pot fi:
- cu strângere,
- fără strângere.
După poziţia lor faţă de axa pieselor îmbinate penele pot fii:
- transversale (cu axa perpendiculară pe axa pieselor de
îmbinat);
- longitudinale (cu axa paralelă axei pieselor de îmbinat).
Prezintă avantajul realizării unor asamblări simple şi ieftine, cu montare
şi demontare rapidă. Produc însă slăbirea organelor îmbinate, prin
introducerea unor concentratori de tensiuni mari (fig.5.1).
Fig.5.1
Fig.5.3
Fig.5.4 Fig.5.5
ORGANE DE MAŞINI I 65
Cap. 5. Asamblări cu pene
Fig.5.6
ORGANE DE MAŞINI I 66
Cap. 5. Asamblări cu pene
Fig.5.8
Penele înclinate concave pot fi cu capete semirotunde (forma A) (fig.5.8
a), cu capete drepte, forma B (fig.5.8 b), cu un capăt drept şi unul rotund,
(forma C) (fig.5.8 c) şi cu nas (fig.5.8 d).
Aceste asamblări se folosesc la arbori cu d ≤ 150 mm şi transmit
momente de torsiune mai mici comparativ cu asamblările prin pană înaltă
ORGANE DE MAŞINI I 67
Cap. 5. Asamblări cu pene
Fig.5.10
ORGANE DE MAŞINI I 68
Cap. 5. Asamblări cu pene
Fig.5.11
In cazul unor momente de torsiune mari, se pot utiliza două sau trei
pene dispuse sub un unghi de 180° şi ,respectiv, 120°.
După rolul funcţional, penele paralele se împart în: obişnuite, de ghidare
şi mobile.
Penele paralele obişnuite se folosesc numai pentru transmiterea
momentelor de torsiune la butucii imobilizaţi în direcţie axială (fig.5.10 d).
Penele de ghidare se întrebuinţează în cazul butucilor deplasabili (mobili) pe
direcţia axială. În acest caz penele de ghidare se fixează pe arbore prin
intermediul unor şuruburi (fig.5.11) pentru a anihila tendinţa de smulgere a
acestora din locaşul executat în arbore. Folosirea şuruburilor de fixare
trebuie limitată la cazurile strict necesare, prezenţa găurilor micşorând
rezistenţa la oboseala a arborilor.
Penele paralele cu şuruburi de fixare se folosesc şi în cazul unor sarcini
mari, pentru a nu permite smulgerea penei din canalul arborelui.
Când sunt necesare deplasări mari ale butucilor pentru a micşora
lungimea necesară a penei, aceasta se montează solidar cu butucul,
deplasându-se împreuna de-a lungul arborelui. Penele respective se numesc
pene mobile.
b) Asamblări prin pene disc. Penele disc au formă apropiată de un
disc semicircular; partea inferioară a penei se introduce într-un canal - de
aceeaşi formă - executat în arbore, iar partea superioara - cu faţa dreaptă -
în canalul din butuc (fig.5.12).
Fig.5.12
ORGANE DE MAŞINI I 69
Cap. 5. Asamblări cu pene
Penele disc necesită executarea unui canal adânc în arbore, din care
cauză se folosesc mai ales la montarea roţilor pe capetele arborilor (zone
solicitate mai puţin la încovoiere) Se folosesc în construcţia de maşini unelte,
autovehicule şi maşini agricole.
Fig.5.14
1
F= pmax ⋅ b ⋅ l (5.2)
2
unde:
l - lungimea penei.
ORGANE DE MAŞINI I 70
Cap. 5. Asamblări cu pene
1
Forţa F va avea punctul de aplicaţie la b , deci faţă de axa butucului
3
1
la x = ⋅b .
6
Între butuc şi arbore, respectiv între butuc şi pană, datorită forţei
normale F apare forţa de frecare µF .
Scriind ecuaţia de echilibru a butucului sub forma momentelor faţă de 0,
se obţine:
d
Mt = µF + µFy + Fx (5.3)
2
d
Dacă se consideră y ≅ se obţine:
2
d 1 1 b
Mt = 2µ ⋅ pmax ⋅ b ⋅ l + pmax ⋅ b ⋅ l
2 2 2 6
1
Mt = ⋅ b ⋅ l ⋅ pmax (b + 6 ⋅ µ ⋅ d ) (5.4)
12
12Mt
l= (5.5)
b ⋅ (b + 6 ⋅ µ ⋅ d ) ⋅ pa
unde pa - presiunea admisibilă, cu valorile:
80 - 150 MPa - pentru condiţii de lucru uşoare;
60 - 100 MPa - pentru condiţii de lucru mijlocii;
40 - 70 MPa - pentru condiţii de lucru grele.
Secţiunea b x h a penei se adoptă din standard, în funcţie de diametrul
d al arborelui, iar lungimea se calculează cu relaţia (5.5).
F Mt 4M t
p≅ = = ≤ pa
h d h h ⋅l ⋅d (5.6)
⋅l ⋅ ⋅l
2 2 2
Fig.5.15
şi la forfecare în secţiunea b x l:
F Mt 2M t
τf ≅ = = ≤ τa
b ⋅l d (5.7)
⋅b ⋅l b ⋅d ⋅l
2
ORGANE DE MAŞINI I 71
Cap. 5. Asamblări cu pene
4Mt
l= (5.8)
h ⋅ d ⋅ pa
ORGANE DE MAŞINI I 72
Cap. 5. Asamblări cu pene
Fig.5.18
ORGANE DE MAŞINI I 73
Cap. 5. Asamblări cu pene
D +d
rm = (5.9)
2
Mt
S' = (5.10)
rm ⋅ σak
care trebuie să fie egală cu suprafaţa portantă reală a flancurilor canelurii s’:
D −d
s' = k ⋅ z ⋅ ( − 2g ) ⋅ L (5.11)
2
unde: k - coeficient de repartiţie neuniformă a sarcinii pe cele z caneluri
( k = 0, 75 , adică 75% din caneluri participă la transmiterea momentului);
ORGANE DE MAŞINI I 74
Cap. 5. Asamblări cu pene
z - numărul de caneluri;
g - teşitura canelurii.
Lungimea minimă necesară a lungimii canelurilor se stabileşte din
condiţia:
D −d Mt
s ' ≥ S ' sau k ⋅ z ⋅ ( − 2g ) ⋅ L ≥ (5.12)
2 rm ⋅ σak
de unde:
Mt
Lmin =
D −d (5.13)
rm ⋅ σak ⋅ k ⋅ z ⋅ ( − 2g )
2
Verificarea canelurilor la forfecare se face cu relaţia:
Mt
τf = (5.14)
rm ⋅ L ⋅ b ⋅ z ⋅ k
5.3.1. Generalităţi
La asamblările cu arbori poligonali piesele asamblate au un contur
poligonal (fig.5.20), adesea rotunjit, suprafeţele de contact putând fi plane
sau curbe, iar longitudinal, cu secţiune constantă sau variabilă (conică).
Fig.5.20
ORGANE DE MAŞINI I 75
Cap. 5. Asamblări cu pene
pentru asamblări mobile. Cu cât profilul se apropie mai mult de cerc, cu atât
este mai potrivit pentru asamblări fixe; profilul mai apropiat de triunghi este
recomandat pentru asamblări mobile (piese ce execută deplasări axiale).
Fig.5.21
Mt = 3 ⋅ e ⋅ H ⋅ L ⋅ σas (5.15)
5.4. 1. Generalităţi
Asamblările cu strângere proprie se realizează prin strângerea
provocată de deformaţia elastică a pieselor îmbinate. Forţa normală (radială),
necesară pentru transmiterea momentului de torsiune, fără patinare, se
obţine prin asigurarea unui ajustaj cu strângere între arbore şi butuc, de
obicei în sistemul alezaj unitar, prin realizarea arborelui la un diametru mai
mare decât cel al găurii butucului.
Avantajele acestui tip de .asamblare sunt: posibilitatea transmiterii
unor momente de torsiune mari, alternante şi chiar sub formă de şocuri şi a
unor forţe axiale mari; asigurarea unei centrări precise; economie de greutate
şi de spaţiu; cost redus etc.
Ca dezavantaje se poate enumera: tehnologia deosebită de montare -
demontare; posibilitatea deteriorării suprafeţelor de contact la demontare;
necesitatea selectării pieselor pentru reducerea domeniului de variaţie al
strângerii, la acelaşi diametru nominal şi la acelaşi ajustaj.
Domeniul de aplicabilitate al asamblărilor prin strângere proprie este
foarte larg, de la solidarizarea a două organe de maşini diferite (asamblarea
ORGANE DE MAŞINI I 76
Cap. 5. Asamblări cu pene
Fig.5.23
Presiunea minimă pe suprafaţa de contact se determină din condiţia ca
ORGANE DE MAŞINI I 77
Cap. 5. Asamblări cu pene
forţele de frecare să fie mai mari sau egale cu forţele ce se transmit în cazul
transmiterii forţelor axiale (fig.5.23 a), presiunea minima este dată de relaţia:
Fa
pmin = (5.16)
µ ⋅ π ⋅d ⋅l
S = da − db = ∆a + ∆b [µm] (5.19)
unde:
∆a - este micşorarea diametrului arborelui;
∆b - lărgirea alezajului.
Conform relaţiei lui Lamè din teoria elasticităţii, ∆a şi ∆b se determină
cu formulele:
k
∆a = p ⋅ a ⋅ d ⋅ 103 [µm] (5.20)
Ea
kb
∆b = p ⋅ ⋅ d ⋅ 103 [µm] (5.21)
Eb
unde ka, kb sunt coeficienţi ce se determină cu relaţiile:
⎛d ⎞2
1 + ⎜⎜ 1 ⎟⎟
⎝d ⎠ d 2 + d12
ka = − ma = 2 − ma [µm] (5.22)
⎛d1 ⎞⎟2 d − d12
1 − ⎜⎜ ⎟
⎝d ⎠
⎛ d ⎞⎟2
1 + ⎜⎜ ⎟⎟
⎜⎝d2 ⎠⎟ d22 + d 2
kb = + ma = + mb [µm] (5.23)
⎛ d ⎞⎟2 d22 − d 2
1 − ⎜⎜ ⎟⎟
⎜⎝d2 ⎠⎟
ORGANE DE MAŞINI I 78
Cap. 5. Asamblări cu pene
unde:
d1 - diametrul găurii piesei cuprinse (la arbori plini d1=0);
d2 - diametrul exterior al piesei cuprinzătoare (butucului);
ma, mb - coeficienţii de contracţie transversală (Poisson) pentru
materialele din care se execută arborele, respectiv butucul (pentru fontă
acest coeficient este m=0,25, iar pentru oţel este m=0,30);
p - presiunea de contact [MPa] care provoacă deformaţiile radiale ∆a ,
∆b ;
Ea, Eb - modulele de elasticitate ale materialului arborelui respectiv
butucului [MPa].
Ţinând seama de (5.20) şi (5.21), relaţia (5.19) devine:
⎛k k ⎞
S = ∆a + ∆b = p ⋅ ⎜⎜ a + b ⎟⎟⎟ ⋅ d ⋅ 103 [µm] (5.24)
⎜⎝ Ea Eb ⎠⎟
⎛k k ⎞
S max = pmax ⋅ ⎜⎜ a + b ⎟⎟⎟ ⋅ d ⋅ 103 [µm] (5.26)
⎜⎝ E Eb ⎠⎟
a
unde:
ORGANE DE MAŞINI I 79
Cap. 5. Asamblări cu pene
Fa = pmax ⋅ π ⋅ µ ⋅ d ⋅ l (5.34)
ORGANE DE MAŞINI I 80
Cap. 5. Asamblări cu pene
sTmax + j
t = t0 + ⋅ 10−3 [0C] (5.37)
αb ⋅ d
Mt
F= (5.38)
µ ⋅d
ORGANE DE MAŞINI I 81
Cap. 5. Asamblări cu pene
5.5.1. Generalităţi
Asamblările prin strângere pe con sunt asamblări fixe, care transmit
momentul de torsiune prin
intermediul forţelor de frecare.
Forţa normală (radială) este
realizată prin exercitarea unei forţe
axiale cu ajutorul unui şurub asupra
butucului, respectiv arborelui, care
au suprafeţe de contact (conjugate)
conice (fig.5.25).
Ca principale avantaje se
menţionează: demontarea şi
montarea uşoară; centrare precisă a
pieselor asamblate; posibilitatea
Fig.5.25 reglării strângerii; lipsa totală a
concentratorilor de tensiuni;
posibilitatea montărilor şi demontărilor frecvente.
Acest tip de asamblare necesită însă o precizie destul de ridicată a
execuţiei, mai ales a suprafeţelor conjugate conice.
Se utilizează în domeniul momentelor da torsiune medii şi mici, în
special pentru fixarea unor elemente în transmisii şi a sculelor la maşinile-
unelte.
dm M
Mt ≤ M f = µ ⋅ FN ⋅ ; Mt = f (5.41)
2 c
în care c - este coeficientul de siguranţă; c=l,3-3.
Forţa normală de strângere rezultă:
2 ⋅ Mf 2 ⋅ c ⋅ Mt
FN = = (5.42)
µ ⋅ dm µ ⋅ dm
FN FN 2 ⋅ c ⋅ Mt
p= = = (5.43)
Ac π ⋅ dm ⋅ l π ⋅ µ ⋅ dm2 ⋅ l
ORGANE DE MAŞINI I 82
Cap. 5. Asamblări cu pene
⎛ α α⎞ ⎛ α sin ρ α⎞
F0 = FN ⎜⎜sin + µ ⋅ cos ⎟⎟ = FN ⎜⎜sin + ⋅ cos ⎟⎟⎟ =
⎝ 2 2⎠ ⎜⎝ 2 cos ρ 2 ⎠⎟
( α2 + ρ) ≈ F
(5.44)
sin
⎛α ⎞
= FN N ⋅ tg ⎜⎜ + ρ ⎟⎟
cos ρ ⎝2 ⎠
2 ⋅ c ⋅ Mt
l≥ (5.47)
π ⋅ µ ⋅ dm2 ⋅ pa
unde dm este diametrul mediu al suprafeţei conice de contact.
Pentru presiunea admisibilă de contact pot fi adoptate în calcul
valorile:
- oţel/oţel sau oţel/oţel turnat pa=50 - 90 (...l30) MPa
- oţel/fontă cenuşie pa=30 - 50 (...70) MPa
Coeficientul de frecare µ se va adopta în funcţie de materialele în
contact, având valori cuprinse între 0,15-0,20.
Unghiul conului se recomandă α = 6 - 11°, în funcţie de domeniul de
utilizare. Pentru organe de maşini uşor demontabile, solicitate la torsiune şi
transversal ca: butuci de roţi pentru curea, cuplaje pentru fixarea pietrelor de
polizor se recomandă ca panta conului să fie 1:5 (α = ll025’l6”). Pentru organe
de maşini solicitate axial transversal şi la torsiune ca: bucşe de lagăre
reglabile, capete de arbore etc., se recomandă panta 1:10 (α = 5043’30”).
5.6.1. Generalităţi
Asamblările cu inele tronconice (fig. 5.26) prezintă o serie de avantaje
ca: siguranţă în exploatare, centrare optimă a butucului pe arbore, reglarea,
cu multă uşurinţă, a poziţiei axiale a butucului şi mărimea momentului
transmis (prin montarea mai multor perechi de inele), demontarea uşoară
etc.
Dintre dezavantaje se semnalează: în cazul suprasarcinilor de durată
mare, se produce patinarea inelelor, îmbinarea se încălzeşte puternic şi se
poate ajunge la gripare; organele pentru realizarea forţei de strângere
ORGANE DE MAŞINI I 83
Cap. 5. Asamblări cu pene
Fig.5.26
Dacă arborele trebuie să transmită butucului un moment de torsiune Mt,
atunci forţa Fr se calculează din condiţia ca momentul forţei de frecare Fr să
fie mai mare sau egal cu Mt, adică:
2 ⋅ c ⋅ Mt
Fr = (5.48)
µ ⋅d
unde:
c - este un coeficient de
suprasarcină (c > 1);
µ - coeficientul de frecare dintre
inelul interior şi arbore.
Din condiţia de echilibru pe direcţia
orizontala a forţelor ce acţionează asupra
inelului exterior (fig. 5.27), se obţine:
Fig.5.27
Fr F
Fa = µ ⋅ Fr + µ ⋅ Fn ⋅ cos α + Fn ⋅ sin α = µ ⋅ Fr + µ ⋅ + r ⋅ sin α
cos α cos α
deci:
Fa = Fr ⋅ (tgα + 2 ⋅ µ) (5.49)
(pentru α ∈ (9o...17o ); 1/ cos α ≅ 1 )
unde:
µ = tg ρ - este coeficientul de frecare dintre suprafeţele conice ale
celor două inele, fiind considerat acelaşi cu coeficientul de frecare dintre inel
şi butuc, respectiv inel şi arbore.
Expresiile (5.48) şi (5.49) permit stabilirea legăturii dintre forţa axială Fa
de împingere a inelelor, momentul de torsiune şi dimensiunile geometrice ale
asamblării, în forma:
2 ⋅ c ⋅ Mt
Fa = ⋅ (tg α + 2 ⋅ µ) (5.50)
µ ⋅d
ORGANE DE MAŞINI I 84
Cap. 5. Asamblări cu pene
Forţa axială totală care trebuie să fie preluată de şuruburile sau şurubul
care asigură strângerea inelelor este:
F0 = Fa + Fd (5.51)
Mărimea forţei axiale Fd sub acţiunea căreia inelele sunt deformate
până la anularea jocului radial iniţial, poate fi determinată cu ajutorul teoriei
elasticităţii, rezultând:
2 ⋅ Ai ⋅ j
Fd = ⋅ E ⋅ tg (α + ρ ) (5.52)
dm
unde:
Ai - este aria secţiunii unui inel;
j - jocul radial al inelului exterior faţă de butuc;
D +d
dm = - diametrul mediu al perechii de inele
2
E - modulul de elasticitate al materialului inelelor.
Practic se recomandă:
Fd = l000 N pentru d = 12…75 mm;
Fd = 30d, pentru d = 80…300 mm.
Controlul realizării forţei axiale F0 de strângere a şuruburilor impune
folosirea cheii dinamometrice.
Utilizarea mai multor perechi de inele cu strângere pe aceeaşi parte
nu este raţională din punct de vedere al momentului de frecare total obţinut,
deoarece o pereche de inele are aproximativ 50 % din capacitatea perechii
precedente. Astfel în cazul a patru perechi de inele, relaţia de calcul arată că
nu se ajunge nici măcar la dublarea momentului de transmis:
ORGANE DE MAŞINI I 85
Cap. 5. Asamblări cu pene
ORGANE DE MAŞINI I 86
Capitolul 6 Asamblări cu bolţuri, ştifturi şi elemente de
siguranţă
6.1. Bolţuri
Fig. 6.1
Cap. 6. Asamblări cu bolţuri, ştifturi şi elemente de siguranţă
F F 2⋅F
τf = ⋅ 2 = ≤ τaf
2⋅A π ⋅d π ⋅d2 (6.1)
2⋅
4
unde A este aria secţiunii transversale a bolţului.
Tensiunea de contact dintre bolţ şi tijă:
F
σst = ≤ σas (6.2)
Fig. 6.2 d ⋅l
iar între bolţ şi furcă:
F
σsf = ≤ σas (6.3)
2 ⋅b ⋅d
Tensiunea de încovoiere:
Mi
σi = ≤ σai (6.4)
Wz
unde:
π ⋅d3
Wz - modulul de rezistenţă a secţiunii bolţului; Wz = pentru bolţ
32
cilindric plin;
F ⋅l
Mi = - momentul de încovoiere, considerându-se sarcina uniform
8
distribuită.
Tensiunile admisibile care intervin în relaţiile precedente se calculează
cu relaţiile cunoscute, de exemplu:
τaf = (0,2...0, 3) ⋅ σc ;
σ
σas = c ; c = 2...4 pentru asamblări fixe;
c
σas = (10...13) MPa , pentru asamblări mobile în condiţii de ungere.
ORGANE DE MAŞINI I 88
Cap. 6. Asamblări cu bolţuri, ştifturi şi elemente de siguranţă
ORGANE DE MAŞINI I 89
Cap. 6. Asamblări cu bolţuri, ştifturi şi elemente de siguranţă
Fig. 6.5
a) Ştift transversal
Fig. 6.6 (fig.6.6). Tensiunea de
ORGANE DE MAŞINI I 90
Cap. 6. Asamblări cu bolţuri, ştifturi şi elemente de siguranţă
Mt 1 4 ⋅ Mt
τf = ⋅ = ≤ τaf
d 2
π ⋅ ds π ⋅ d ⋅ ds2 (6.5)
2⋅
2 4
Tensiunea maximă de contact (strivire) dintre ştift şi arbore, în ipoteza
repartiţiei triunghiulare, are valoarea:
M 1 6⋅M
σs = t ⋅ = 2 t ≤ σas
2 1 d d ⋅ ds (6.6)
⋅d ⋅ ⋅ ds
3 2 2
Mt 1 Mt
σs = ⋅ = ≤ σas (6.7)
d + s s ⋅ ds s ⋅ ds ⋅ (d + s )
2 ⋅ Mt 1 8 ⋅ Mt
τf = ⋅ 2 = ≤ τaf
d π ⋅ ds π ⋅ d ⋅ ds2 (6.8)
4
Mt 1 2 ⋅ Mt
τf = ⋅ = ≤ τaf
d ds ⋅ l d ⋅ ds ⋅ l (6.9)
2
ORGANE DE MAŞINI I 91
Cap. 6. Asamblări cu bolţuri, ştifturi şi elemente de siguranţă
Mt 1 4 ⋅ Mt
σs = ⋅ = ≤ σas
d ds ⋅ l d ⋅ ds ⋅ l (6.10)
2 2
ORGANE DE MAŞINI I 92
93
Fig. 7.1
Fig. 7.2
ORGANE DE MAŞINI I 94
Cap. 7. Asamblări cu elemente elastice
2. Rigiditatea arcului
Se defineşte ca fiind forţa (momentul) necesară producerii unei
deformaţii elastice liniare (unghiulare) unitare.
dF dM t
k= sau k' = (7.2)
df dθ
F Mt
k= sau k' = (7.3)
f θ
Arcurile cu caracteristică neliniară au o rigiditate variabilă. Un arc trebuie
astfel dimensionat încât să se ajungă la rigiditatea dorită, fără ca solicitarea
să o depăşească pe cea maximă admisa. Îndeplinirea celor două cerinţe
(proiectare optimă) nu este posibilă deseori, decât printr-un calcul iterativ.
f θ
L = ∫ F ⋅ df sau L = ∫ Mt ⋅ d θ (7.4)
0 0
f k ⋅f2 θ k ' ⋅ θ2
L=F⋅ = sau L = Mt ⋅ = (7.5)
2 2 2 2
ORGANE DE MAŞINI I 95
Cap. 7. Asamblări cu elemente elastice
2
L τat L σai2
kV = = k f sau kV = = k f (7.6)
V G V E
6) Randamentul arcului η
La arcurile compuse din elemente
între care există frecări (de exemplu, la
arcurile cu foi multiple sau la cele inelare),
caracteristica de încărcarea a arcului diferă
de caracteristica la descărcarea lui
(fig.7.3), deci lucrul mecanic la încărcare L
este mai mare decât lucrul mecanic pe
care îl cedează arcul la descărcare Ld ,
egal cu aria haşurată.
Fig. 7.3 Diferenţa dintre lucrul mecanic
înmagazinat şi cel cedat în exterior
∆L = L − Ld se consumă prin frecarea dintre componentele arcului.
Randamentul arcului este definit ca fiind raportul între lucrul mecanic
cedat la descărcare şi lucrul mecanic înmagazinat la încărcare:
Ld
ηa = (7.7)
L
L − Ld 1 − ηa
δ= = (7.8)
L + Ld 1 + ηa
Dacă un arc este folosit pentru amortizarea unei sarcini variabile sau de
şoc, se urmăreşte realizarea unui coeficient de amortizare δ cât mai mare,
deci a unui lucru mecanic de descărcare (redat) cât mai mic.
ORGANE DE MAŞINI I 96
Cap. 7. Asamblări cu elemente elastice
1 g 1 k
n0 = = [Hz] (7.9)
2π fG 2π m
unde:
m - masa sistemului;
fG - deformaţia elementului elastic sub acţiunea masei m ;
La arcuri de torsiune, în locul masei m se consideră momentul de inerţie
masic J , ⎡⎣⎢ kg·m2 ⎤⎦⎥ , rezultând:
1 k
n0 = (7.10)
2π J
ORGANE DE MAŞINI I 97
Cap. 7. Asamblări cu elemente elastice
Fig. 7.4
Dacă arcul lucrează prin dispunere pe un dorn, se prescrie abaterea
admisibilă pentru diametrul De, funcţie de Dd, iar dacă lucrează într-un alezaj,
Fig. 7.5
ORGANE DE MAŞINI I 98
Cap. 7. Asamblări cu elemente elastice
se prevede abaterea admisibilă pentru diametrul De, funcţie de Dh, (fig. 7.4 a).
La forţa maximă (Fn) la care este supus arcul, săgeata de siguranţă
(până la blocarea arcului spiră pe spiră) este egală cu suma distanţelor
minime dintre spire (fig. 7.5 a):
fa = x ⋅ d ⋅ n (7.11)
unde:
x - coeficientul distanţei minime dintre spire (din fig. 7.6 pentru arcurile
formate la rece, respectiv x = 0, 02 (i + 1) pentru arcurile formate la cald).
Fig. 7.6
În stare comprimată când toate spirele arcului sunt în contact,
lungimea de blocare a acestuia se determină cu relaţia:
ORGANE DE MAŞINI I 99
Cap. 7. Asamblări cu elemente elastice
LH = kH ⋅ Di [mm ] (7.14)
unde: kH – coeficient de închidere a ochiului (v. fig. 7.8).
Fig. 7.7
Fig. 7.8
Dacă ochiurile unui arc (fig. 7.7) sunt dispuse la 90° unul faţă de altul,
atunci numărul total de spire se termină în 0,25, iar dacă sunt la 180°, atunci
se termină în 0,5. Dacă mărimea deschiderii ochiului arcului m nu este
prescrisă, atunci ochiul se va executa închis, pentru a se evita fenomenul de
încălecare.
La o forţă de solicitare F (fig. 7.9 a), secţiunile sârmei arcului sunt
F ⋅ Dm
solicitate, în principal, la torsiune de către momentul: M = .
2
Fig. 7.9
M F ⋅ Dm ⋅ 16 8Dm 2
τ= = 3 = 3 ⋅ F , [N/mm ] (7.17)
Wp 2 ⋅ π ⋅d π ⋅d
8 ⋅ k ⋅ Dm
τ max = K ⋅ τ = ⋅F (7.18)
π ⋅d3
unde:
1, 6 D
K = 1+ , cu i = m – indicele arcului.
i d
Întrucât forţa de solicitare F produce în arc o săgeată f, conform relaţiei
F⋅f
(7.5) se efectuează un lucru mecanic extern: L =
2
Spira fiind supusă la torsiune, secţiunea de calcul se roteşte cu unghiul
M ⋅θ
α, lucrul mecanic intern, conform relaţiei (7.5), fiind: L = t .
2
Deoarece lucrul mecanic intern este acelaşi cu cel extern, rezultă că
θ
f = Mt ⋅ . Spira desfăşurată (fig. 7.10), supusă la torsiune, suferă, pe
F
generatoare, o deformaţie unghiulară care, conform teoriei elasticităţii, este:
τ M M ⋅r
γ = , cu τ = t = t , Ip fiind momentul de inerţie polar.
G Wp Ip
Ţinând seama şi de legătura dintre θ şi γ (fig. 7.10), rezultă:
Mt ⋅ r l M ⋅l M ⋅θ Mt2 ⋅ l
γ= , θ = γ⋅ , θ = t , f = t = .
G ⋅ Ip r G ⋅ Ip F F ⋅G ⋅ I p
π ⋅d4
Întrucât la o secţiune circulară I p = ,
32
iar lungimea spirei desfăşurate este:
l = Dm ⋅ π ⋅ n , rezultă:
Conform relaţiei (7.3), rigiditatea arcului va
fi:
8 ⋅ Dm3 ⋅ n
f = ⋅F (7.19)
G ⋅d4
Fig. 7.10
F G ⋅d4 G ⋅d
k= = 3 = [N/mm] (7.20)
f 8 ⋅ Dm ⋅ n 8 ⋅ i3 ⋅ n
Cunoscând rigiditatea arcului, conform fig. 7.8, rezultă:
F
f = – pentru arcuri de tracţiune – compresie
k (7.21)
nepretensionate
F − F0
f = – pentru arcuri de tracţiune pretensionate (7.22)
k
F2 − F1
h= – pentru solicitarea arcului prin două forţe
k (7.23)
F 2 > F1
Fig. 7.11
Pentru a se evita acest lucru, tensiunea tangenţială τ = τ max - τ min nu
trebuie să depăşească rezistenţa la oboseală a materialului arcului. În fig.
7.11 este reprezentată schema de variaţie a rezistenţei la oboseală pentru
Fig. 7.12
În cazul arcurilor formate la cald, tensiunea
admisibilă τa se determină cu relaţia:
C
τa = , MPa (7.24)
1−R
unde:
τ min
R= este coeficientul de asimetrie a ciclului,
τ max
iar C = 80 … 120 MPa.
Pentru bare trase, fără defecte de suprafaţă; C =
200 … 320 MPa pentru bare cojite sau rectificate şi
protejate împotriva coroziunii.
În cazul arcurilor de tracţiune durata de viaţă este
influenţată într-o mare măsură de forma ochiurilor. În
Fig. 7.13 zonele de trecere de la corpul arcului la ochiuri apar
vârfuri de tensiuni suplimentare ce pot fi mult mai mari decât tensiunile din
spire.
Din această cauză, de obicei, se folosesc arcuri de tracţiune formate la
rece cu capete înşurubate în piese de legătură (vezi fig. 7.8 l, m) sau, dacă
din motive constructive sunt necesare ochiurile, acestea se execută cu o rază
de curbură în zona de trecere corp-ochi, cât mai mare posibil.