Sunteți pe pagina 1din 99

Sub 1 : Administrarea medicamentelor în conductul auditiv extern

Obiective

– Introducerea medicamentelor în conductul auditiv pentru a obţine un efect terapeutic

– Înmuierea dopului de cerumen

Materiale necesare pentru administrarea în conductul auditiv extern

medicamentele prescrise, soluţii la temperatura corpului

pipete

tampoane de vată, comprese de tifon

ser fiziologic (opţional)

tavă medicală/cărucior de materiale

Pregătirea pacientului

a) PSIHICĂ:

informaţi pacientul şi explicaţi procedura

explicaţi efectul terapeutic şi eventualele senzaţii neplăcute

întrebaţi pacientul dacă este alergic

obţineţi consimţământul și colaborarea

b) FIZICĂ:

poziţionaţi corect pacientul în funcţie de partea afectată

asiguraţi intimitatea

Tehnica

pregătiţi materialele pe o tavă sau un cărucior pentru tratamente

verificaţi recomandarea medicală

identificaţi pacientul şi asiguraţi-vă că timpanul este întreg

explicaţi pacientului procedura în funcţie de nivelul său de înţelegere şi colaborare

instruiţi pacientul să nu se mişte în timpul procedurii

asiguraţi lumina adecvată

aşezaţi pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasă


spălaţi mâinile cu apă şi săpun

curăţaţi pavilionul urechii şi partea externă a conductului auditiv cu tampoane de vată umezite cu ser
fiziologic dacă este necesar

aspiraţi soluţia în pipetă

cu o mână trageţi de pavilion în sus şi spre spate pentru adulţi, şi în jos şi spre spate pentru copii (ţinând
seama de poziţia anatomică a conductului auditiv în funcţie de vârstă)

aşezaţi cealaltă mână pe capul pacientului pentru a evita lezarea în caz de mişcare

instilaţi cantitatea de medicament prescrisă direcţionând fluxul spre canalul auditiv

nu atingeţi cu pipeta

aspiraţi excesul de medicament cu o compresă şi ţineţi capul pacientului în poziţia în care a fost 10-15′
pentru a evita scurgerea soluţiei

Îngrijirea pacientului

– aşezaţi pacientul în poziţie comodă după scurgerea timpului de 15′

– introduceţi un tampon uscat în ureche dacă timpanul este integru; dacă timpanul este perforat utilizaţi
un tampon steril

– întrebaţi pacientul dacă prezintă vreo manifestare neplăcută mai ales după administrări repetate

– instruiţi pacientul/familia cum să procedeze dacă este necesară continuarea administrării la domiciliu

Reorganizarea locului de muncă

– Puneţi medicamentele şi pipeta în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că sunt îndeplinite condiţiile optime
de depozitare

– Îndepărtaţi materialele folosite respectând precauţiunile universale (PU)

– Spălaţi mâinile

NOTAŢI:

– Data, ora, medicamentul, doza, numele asistentului medical care a administrat

– Orice observaţie legată de starea pacientului şi raportaţi corect la schimbarea turei

– Reacţia pacientului la procedură


Evaluarea procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:

– Medicamentele au fost administrate fără incidente

– Pacientul exprimă stare de confort şi diminuarea acuzelor

– Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite

Rezultate nedorite / Ce faceţi ?

Pacientul nu cooperează:

– explicaţi încă o dată necesitatea administrării şi accentuaţi recomandarea medicală –

Pacientul acuză senzaţii neplăcute

– soluţia nu are temperatura corespunzătoare sau nu s-a poziţionat corect pavilionul

Pacientul prezintă sensibilitate sau iritaţii locale

– anunţaţi medicul.

Sub 2 : Administrarea medicamentelor pe cale orală

Definiţie

Calea orală → este calea naturală de administrare a medicamentelor care se resorb la nivelul mucoase
digestive.

Forme de prezentare

Formă lichidă:

Soluţii – substanţe dizolvate în apă, alcool.

Mixturi – suspensii.

Infuzii – ceaiuri.
Decoct – soluţii extractive obţinute prin fierbere.

Tincturi – soluţii extractive alcoolice.

Emulsii – amestec de două lichide.

Siropuri.

Formă solidă:

Tablete (comprimate).

Drajeuri – acoperite cu strat protector, colorat diferit, cu rol în mascarea gustului, mirosului
preparatului.

Granule

Pulberi

Capsule.

Efectul medicamentos

a) Local – favorizează cicatrizarea, excită peristaltismul, dezinfectează etc.

Medicamente cu efect local sunt:

medicamente care dizolvă mucozităţiile de pe mucoasa gastro-intestinală (ape minerale, substanţe


alcaline, etc.)

medicamente care protejează mucoasa gastro-intestinală (ulcerotrat, magneziu, etc.)

medicamentele care dezinfectează tubul digestiv (antibiotice neresorbabile, chimioterapicele)

medicamente care scad procesul de fermentaţie din tubul digestiv (cărbunele animal)

b) General – efect asupra întregului organism etc.

Medicamente cu efect general:

Pătrund în sânge, în circulaţia generală, se resorb prin mucoasele tubului digestiv (antibiotice, hipnotice,
analgezice) sau numai asupra unor organe (cardiotonicele, etc.)

Medicamente lichide:
siropuri

tincturi

uleiuri

Asistentul medical trebuie să cunoască cantitatea de medicament administrat în grame sau submultipli
gramului.

Per os medicaţia lichidă se administrează:

cu linguriţa

picături

prin aspiraţie cu paiul

în capsule

De cele mai multe ori, medicaţia orală este prescrisă în doze mai mari decât echivalentul său parenteral,
deoarece, după absorbţia în tractul gastrointestinal, o parte din medicaţie este distrusă de ficat şi
eliminată înainte de a intra în circulaţia sistemică.

Dozele medicamentoase orale normale pentru un adult pot fi periculoase pentru un vârstnic sau copil.

Contraindicaţiile administrării pe cale orală

Medicamente inactivate de sucurile digestive.

Medicamente care nu trec bariera digestivă.

Când se doreşte efect rapid.

Refuz din partea bolnavului.

Au efect iritant digestiv. Intervenţii chirurgicale pe tub digestiv.

Lipsa reflexului de deglutiţie.

Evitarea sistemului venei porte.

Mod de administrare

Cu pahare gradate sau căni.

Cu linguriţa sau cu lingura.

Cu pipeta sau cu picurător.

Medicamentele care se resorb la nivelul mucoasei bucale se administrează sublingual (Nitroglicerina).


CITESTE si: Administrarea insulinei

Indicaţii tehnice de administrare

Se folosesc materiale individuale pentru administrare.

Prafurile se aplică pe rădăcina limbii şi se înghit cu apă, ceai etc.

Granulele se administrează cu linguriţa.

Capsulele ajung nedizolvate în stomac.

Pentru bolnavii cu tulburări de deglutiţie medicamentele se administrează sfărmate.

Observaţii

Medicamentele se verifică înaintea folosirii.

Nu se manipulează direct cu mâna.

Se administrează personal, fiecare doză.

Nu se asociază medicamente cu efecte incompatibile.

Se evită atingerea dinţilor cu medicamente cu efect asupra smalţului dentar.

Înaintea servirii medicaţiei se spală mâinile şi se dezinfectează.

Se atenţionează pacientul asupra efectelor medicamentelor.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ (LA ADULT)

OBIECTIVELE PROCEDURII

– introducerea în organism pe cale orală a unei cantităţi de medicamente care să acţioneze general sau
local

PREGĂTIREA MATERIALELOR

– pahare de unică folosinţă

– pipetă, sticluţa picurătoare

– medicamente prescrise

– apă, ceai, alt lichid recomandat

– lingură, linguriţă

– apăsător de limbă

– tavă sau măsuţă mobilă


– mănuşi de unică folosinţă

PREGĂTIREA PACIENTULUI

1.PSIHICĂ:

– informaţi pacientul asupra efectului, gustului medicamentului

– informaţi pacientul asupra eventualelor efecte secundare (reacţii adverse)

– asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii

2.FIZICĂ:

– asiguraţi pacientului o poziţie comodă astfel încât să poată bea

– verificaţi dacă sunt respectate condiţiile de administrare (înainte, după masă, etc)

– tabletele şi capsulele sunt date cu apă pentru a preveni antagonizarea proprietăţilor chimice ale
medicamentelor

– siropurile şi antiacidele lichide nu sunt urmate de ingestia de apa pentru că li se diminuează efectul

– tabletele zdrobite sau lichidele pot fi amestecate cu o cantitate mică de mâncare dacă aceasta nu este
contraindicată de dietă

EFECTUAREA PROCEDURII

– aşezaţi materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă)

– verificaţi prescripţia medicală : numele medicamentului, doza, modul de administrare;

– identificaţi fiecare medicament pe care-l primişte pacientul: eticheta, ambalajul.

– puneţi dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic

– verificaţi numărul salonului şi numele pacientului

– duceţi tăviţa/măsuţa cu medicamentele în salon

– explicaţi pacientului ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust neplăcut
– aşezaţi pacientul în poziţie şezând dacă nu e nici o contraindicaţie, sau o poziţie comodă în care să bea
lichidul în funcţie de starea acestuia

– serviţi pacientul cu doză unică

– daţi-i paharul cu apă/suc/ceai şi asiguraţi-vă că pacientul a înghiţit toate medicamentele sau ajutaţi-l
dacă nu poate să bea singur

– instruiţi pacientul dacă după administrare trebuie păstreze o anumită poziţie

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

– aşezaţi pacientul în poziţie comodă

– asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

– plasaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat

– asiguraţi-vă că sunt îndeplinite condiţiile de păstrare

– spălaţi mâinile

NOTAREA PROCEDURII

Notaţi

data, ora, medicamentul, doza, şi reacţia pacientului

refuzul pacientului

numele persoanei care a administrat medicamentul

dacă pacientul este capabil să-şi administreze singur medicamentele.

transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură


EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

Rezultate aşteptate/dorite:

– medicamentele au fost administrate fără incidente

– pacientul este capabil să ingere şi să metabolizeze fără greaţă şi vărsături

– pacientul acceptă medicamentele, este cooperant

– pacientul simte acţiunea şi efectul medicamentului

Rezultate nedorite / Ce faceţi:

Pacientul/clientul nu cooperează, refuză medicamentele – întrebaţi medicul

Pacientul/clientul acuză senzaţii de greaţă şi vomă:

– asiguraţi-vă că nu sunt mirosuri neplăcute în încăpere – aerisiţi

– invitaţi pacientul să inspire profund

– rămâneţi cu pacientul până când se simte bine

– dacă este cazul, anunţaţi medicul

Pacientul are reacţie alergică sau anafilactică:

– opriţi administrarea

– anunţaţi medicul

– pregătiţi medicamente antihistaminice

Reacţia este severă:

– anunțați medicul

– aşezaţi pacientul în decubil dorsal cu capul puţin ridicat

– evaluaţi semnele vitale la 10- 15′

– urmăriţi dacă prezintă hipotensiune sau are dificultate în respiraţie


– dacă are dificultăţi respiratorii administraţi O2 pe mască, 6l/min

– pregătiţi o trusă de urgenţă pe care s-o aveţi la îndemână

– asiguraţi suport psihologic pacientului pentru a reduce anxietatea

– notaţi tipul şi evoluţia reacţiei alergice

Consideraţii speciale

-asistenta se va asigura că are medicaţie scrisă de medic, cerând indicaţii necesare timpului şi modului
de adminstrare dacă este necesar. Nu se va adminstra niciodată medicaţie prin indicaţie verbală.

-se va anunţa medicul pentru orice medicaţie neadministrată din diverse motive sau efecte adverse.

-medicamentele lichide necesită atenţie sporită la dozare

-nu se va adminstra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat. Nu se va eticheta niciodată un


flacon decât de către farmacist.

-medicaţia nu se va lăsa niciodata la îndemâna nimănui. Pacientul poate lua din greşeală altceva sau un
alt coleg le poate aranja altfel cauzând confuzii şi greşeli.

-medicaţia opioidă trebuie supervizată de doi asistenţi medicali şi trebuie avut în vedere atât specificul
spitalului cu privire la circuitul acestora cât şi legile general valabile referitoare la acestea

-dacă pacientul cere detalii despre medicaţia sa, se va verifica din nou prescripţia medicului şi i se vor
oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui să fie informat despre orice schimbare survenită în schema sa
de tratament.

-pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse şi i se va cere să anunțe echipa de îngrijire
despre orice schimbare în starea sa.

-se vor adminstra preparatele lichide pe bază de fier, de exemplu, cu ajutorul unui pai, pentru a preveni
afectarea dentară.

-tot cu un pai se pot adminstra şi lichidele cu gust neplăcut, deoarece în acest fel vor intra în contact cu
acesta mult mai puţine papile gustative.

-dacă pacientul nu poate înghiţi o tabletă sau capsulă, fie aceasta se va sfărâma dacă este posibil, fie se
va cere medicului şi farmacistului să ofere o variantă lichidă a aceluiaşi medicament
Sub 3 : Administrarea medicamentelor pe cale nazala

Obiectiv

– Introducerea medicamentelor pe cale nazală pentru tratarea problemelor locale

Materiale necesare

– Medicamentele prescrise

– Tavă sau cărucior pentru medicamente

– Pipetă/sticlă picurător

– Şerveţele

Pregătirea pacientului

a) PSIHICĂ:

– Explicaţi necesitatea procedurii şi a poziţiei pentru instilaţii nazale

– Explicaţi efectul terapeutic şi necesitatea menţinerii poziţiei timp de 5′

– Identificaţi eventualele alergii cunoscute de pacient

b) FIZICĂ:

– Asiguraţi poziţia adecvata pentru ca medicamentul să nu ajungă în faringe, deoarece va fi înghiţit iar
efectul va fi influenţat;

– Capul pacientului se aşează pe o pernă la marginea patului în funcţie de zona afectată

Tehnica

– pregătiţi materialele pe o tavă sau un cărucior pentru tratamente

– verificaţi recomandarea medicală

– identificaţi pacientul

– rugaţi pacientul să nu se mişte

– spălaţi mâinile cu apă şi săpun

– asiguraţi lumina adecvată


– aşezaţi pacientul într-una din cele trei poziţii pentru a permite medicamentelor să ajungă în zona
afectată:

a) în decubit dorsal cu capul uşor înclinat spre zona afectată pentru trompa lui Eustachio

b) în decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe o pernă, cu capul în extensie pentru sinusurile etmoidal şi
sfenoidal

c) în decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă, cu capul în hiperextensie întors spre partea afectată
pentru sinusurile frontale şi maxilare

– daţi pacientului şerveţele

– aspiraţi în pipetă cantitatea de medicament necesară

– introduceţi vârful pipetei exact în nară

– instilaţi cantitatea necesară numărând picăturile

– instruiţi pacientul să menţină poziţia timp de 5′ pentru a preveni scurgerea în afară sau spre gât a
medicamentului

– absorbiţi excesul de medicamente şi explicaţi pacientului să nu sufle nasul

Îngrijirea pacientului

– Aşezaţi pacientul în poziţie comodă

– Observaţi starea pacientului

– Informaţi pacientul în cât timp se instalează efectul;

– Instruiţi pacientul/familia cum să procedeze dacă va trebui să continue tratamentul la domiciliu

Reorganizarea locului de muncă

– Puneţi medicamentele şi pipeta în locul de păstrare

– Asiguraţi-vă că sunt condiţii optime pentru păstrarea medicamentelor

– Spălaţi mâinile
NOTAŢI:

– Data, ora, medicamentul, doza, calea de administrare, numele asistentei care a administrat

– Orice observaţie legată de starea pacientului sau aspectul local

– Transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură

Evaluarea procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:

– medicamentele au fost administrate fără incidente

– pacientul respiră pe nas, cu uşurinţă

– pacientul nu acuză reacţii neplăcute

– pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite

Rezultate nedorite / Ce faceţi ?

La atingerea firelor de păr din nas se declanşează strănutul:

– acţionaţi cu grijă în timpul administrării

– oferiţi pacientului şervetele şi instruiţi-l să-şi acopere nasul şi gura cu un şerveţel dacă îi vine să
strănute

Pacientul acuză senzaţie de înţepătură sau uscăciune a mucoasei:

– explicaţi pacientului că senzaţia este trecătoare

– dacă manifestările se menţin, anunţaţi medicul

Pacientul acuză cefalee, palpitaţii, insomnii:

– Anunţaţi medicul

Aspirarea soluţiei în fosa nazală favorizează scurgerea acesteia în laringe provocând accese de tuse
(spasme)

– Liniştiţi pacientul, anunţaţi medicul


ATENŢIE!

– Folosiţi pipeta pentru un singur pacient!

– Deşi cavitatea nazală este sterilă, respectaţi normele de asepsie şi antisepsie deoarece există legături
cu sinusurile!

Sub 5 : Administrarea medicamentelor pe cale rectala

Forma de prezentare

Supozitoare – preparate farmaceutice de formă conică sau ovală, cu o extremitate ascuţită, la care
substanţa activă este înglobată într-o masă solidă care se topeşte la temperatura corpului.

Clisme medicamentoase

Microclisme – substanţa medicamentoasă dizolvată în ser fiziologic sau ser glucozat 5% 10-15 ml.

Clisme picătură cu picătură – administrată în 24 ore – 1000-2000 ml soluţie medicamentoasă.

Indicaţii de administrare

Pacienţi cu tulburări de deglutiţie.

Evitarea mucoasei gastrice.

Pacienţi operaţi pe tub digestiv.

Intoleranţă digestivă.

Evitarea circulaţiei portale.

Scop

Efecte locale și efecte generale:

Golirea rectului.

Calmarea durerilor.

Atenuarea peristaltismului intestinal.

Efect antiinflamator.

Efect antitermic.

Contraindicaţii

Afecţiuni rectale sau anale.

Diaree.
Intervenţii chirurgicale rectale sau anale.

Obiective

Folosirea unei căi alternative de administrare în cazul intoleranţei digestive (vărsături).

Medicamentul are gust neplăcut, influenţează activitatea hepatică sau are efect iritant al mucoasei
gastrice.

Se inactivează sub influenţa sucurilor gastrice.

Pregătirea materialelor

– Supozitoarele prescrise

– Mănuşi

– Paravan, draperie

– Tavă/cărucior pentru medicamente

– Materiale pentru clismă dacă este cazul

Pregatirea pacientului

a) PSIHICĂ:

– Explicaţi necesitatea sau eficacitatea procedurii;

– Explicaţi efectul terapeutic şi avantajele;

– Identificaţi eventualele alergii;

– Asiguraţi pacientul/clientul că se va respecta intimitatea;

– Obţineţi consimţământul;

– Explicaţi pacientului/clientului că poate apare senzaţia de defecaţie pe care trebuie să o stăpânească.

b) FIZICĂ:

– Asiguraţi poziţia de decubit lateral stâng.


Tehnica

– Pregătiţi materialele pe o tavă /cărucior pentru medicamente;

– Verificaţi prescripţia medicală;

– Identificaţi pacientul/clientul;

– Duceţi medicamentele în salon;

– Explicaţi manevra;

– Asiguraţi intimitatea cu un paravan;

– Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile;

– Aşezaţi pacientul/clientul în decubit lateral stâng cu piciorul de jos întins şi cel de deasupra flectat;

– Îndepărtaţi folia de pe supozitor;

– Cu o mână îndepărtaţi uşor fesele şi evidenţiaţi orificiul anal;

– Introduceţi supozitorul în canalul rectal dincolo de sfincterul intern;

– Instruiţi pacientul/clientul să stea liniştit 15 minute pentru a favoriza absorţia medicamentului;

Îngrijirea pacientului

– Aşezaţi pacientul în poziţie comodă după 15 minute;

– Observaţi efectul medicamentului şi informaţi pacientul/clientul când instalează acesta şi cât durează;

– Instruiţi pacientul/clientul cum se procedează dacă trebuie să continue tratamentul la domiciliu.

Reorganizarea locului de muncă

– Plasaţi supozitoarele rămase într-un loc adecvat pentru păstrare;

– Îndepărtaţi ambalajele;

– Îndepărtaţi mănuşile;

– Spălaţi mâinile.

NOTAŢI:

– Data, ora, medicamentul, doza, calea de administrare;

– Numele asistentei care a administrat medicamentul;


– Existenţa iritaţiei sau sângerării, a hemoroizilor.

Observații

-deoarece ingestia de lichide şi mâncare stimulează peristaltismul, supozitoarele pentru combaterea


constipaţiei trebuie administrate cu 30 de minute înainte de masă pentru a facilita defecaţia;

-pacientul va fi învăţat să se abţină de la a expulza supozitorul;

-unii pacienţi (de exemplu, cei cu hemoroizi) nu-şi pot suprima senzaţia imperioasă pentru defecație şi
nu pot reţine supozitorul mult timp;

-pacientul trebuie informat că anumite supozitoare pot schimba culoarea scaunului următor.

Sub 6 : Administrarea medicamentelor pe cale vaginală

Pregătirea materialelor

– Medicamentele prescrise: ovule, comprimate, etc.

– Materiale pentru spălătura vaginală (dacă este recomandată)

– Mănuşi

– Paravan

– Comprese de tifon

Pregătirea pacientei

a) PSIHICĂ:

– Explicaţi necesitatea şi eficacitatea procedurii

– Explicaţi efectul terapeutic

– Asiguraţi pacienta de inofensivitatea procedurii şi de respectarea intimităţii

– Obţineţi consimţământul și colaborarea

b) FIZICĂ:

– Asiguraţi poziţia ginecologică (decubit dorsal cu coapsele flectate sau eventual decubit lateral);

– Efectuaţi spălătura vaginală dacă aceasta este recomandată de medic înainte de începerea
tratamentului.
Tehnica

– Pregătiţi materialele pe o tavă sau un cărucior pentru medicamente;

– Verificaţi prescripţia medicală;

– Identificaţi pacienta;

– Duceţi medicamentele în salon;

– Explicaţi tehnica;

– Asiguraţi intimitatea;

– Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc;

– Aşezaţi pacienta în poziţie ginecologică;

– Scoateţi medicamentul din ambalaj;

– Cu o mană îndepărtaţi labiile folosind două comprese şi evidenţiaţi orificiul vaginal;

– Introduceţi medicamentul în canalul vaginal împingându-l uşor cu degetul îmbrăcat în mănuşă până în
fundul de sac;

– Instruiţi pacienta să stea în decubit minimum 15 minute pentru a favoriza topirea şi absorbţia
medicamentului;

– Reorganizați locul de muncă aruncând ambalajul și spălând mâinile.

Îngrijirea pacientei

-Reveniţi după 15 minute pentru a observa starea pacientei;

– Aşezaţi pacienta în poziţie comodă;

– Asiguraţi un tampon de vată pentru a preveni disconfortul;

– Instruiţi pacienta cum să procedeze dacă se va continua tratamentul la domiciliu, pentru


autoadministrarea ovulelor.

Notaţi:

Data, ora, medicamentul, doza, numele asistentului medical, existenţa iritaţiei, a scurgerilor vaginale,
leziuni.

Evaluarea procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:

– Medicamentul este introdus fără incidente

– Pacienta respectă recomandările

– Pacienta exprimă starea de confort

– Pacienta este cooperantă, înţelege informaţiile primite

Rezultate nedorite / Ce faceţi ?

– Pacienta acuză durere în timpul introducerii medicamentului -> Lucraţi cu blândeţe;

– Pacienta este incapabilă să reţină medicamentul -> Se recomandă prelungirea repausului;

– Pacienta acuză senzaţii locale neplăcute -> Se anunţă medicul.

Observații

-dacă pacienta va continua tratamentul acasă trebuie să ne asiguram că şi-a însuşit corect tehnica de
administrare;

-pacienta este atenţionată să nu folosească tampoane vaginale după administrare de medicamente


intravaginal deoarece acestea pot absorbi medicamentele adminstrate;

-pacienta trebuie atenţionată să evite contactele sexuale pe durata tratamentului;

-pacienta va fi informată asupra eventualelor reacţii adverse (iritaţii locale) care trebuie comunicate
medicului.

Sub 7 : Administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivală

Obiective în administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivală

Administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivală (în sacul conjunctival) are ca și obiectiv


obținerea efectului terapeutic.

Pregătirea materialelor

– tavă medicală/cărucior pentru medicamente

– picături (colire) sau unguente prescrise de medic

– ser fiziologic steril


– comprese de tifon sterile

– şerveţele

– pipetă

– mănuşi sterile

– recipient pentru colectarea materialelor folosite

Pregătirea pacientului

a) PSIHICĂ:

– informaţi pacientul şi explicaţi procedura

– explicaţi efectul terapeutic şi eventualele reacţii

– informaţi-vă asupra eventualelor alergii

– instruiţi pacientul să nu se mişte pe parcursul administrării

– explicaţi orice altă recomandare terapeutică adiţională necesară

b) FIZICĂ:

– asiguraţi intimitatea

– asiguraţi poziţia corectă a pacientului – decubit dorsal sau şezând cu capul dat pe spate

Tehnica administrarii de medicamente pe mucoasa conjunctivală

– verificaţi recomandarea medicală

– identificaţi pacientul

– atenţionaţi pacientul să nu se mişte în timpul procedurii

– asiguraţi o lumină adecvată

– poziţionaţi pacientul culcat sau şezând cu capul dat pe spate

– spălaţi mâinile cu apă şi săpun/ îmbrăcaţi mănuşi sterile

– deschideţi fanta palpebrală din interior spre exterior folosind comprese sterile îmbibate în ser
fiziologic
– aspiraţi cu pipeta cantitatea de soluţie necesară (sau deschideţi tubul cu unguent, după caz)

– protejându-vă degetele cu comprese sterile, trageţi blând pleoapa inferioară pentru a evidenţia sacul
conjunctival

– instruiţi pacientul/ clientul să privească în sus şi înapoi pentru a proteja corneea, sub pleoapa
superioară şi pentru a preveni clipitul în momentul când vă apropiaţi cu pipeta sau tubul

– sprijiniţi mâna care ţine medicamentul pe fruntea pacientului pentru a evita rănirea cu pipeta sau
vârful tubului dacă pacientul se mişcă, plasaţi pipeta sau vârful tubului cu unguent deasupra sacului
conjunctival la l-2 cm

– instilaţi numărul de picături prescris sau aplicaţi aproximativ 1cm liniar din unguent, pe suprafaţa
pleoapei inferioare;

NU ATINGEŢI PIPETA SAU TUBUL, DE OCHIUL PACIENTULUI!

– eliberaţi pleoapa inferioară

– instruiţi pacientul/clientul să închidă ochiul şi să-şi mişte globul ocular pentru a împrăştia
medicamentul

– îndepărtaţi orice exces de medicament din jurul ochiului cu o compresă sterilă sau un şerveţel

NU FOLOSIŢI ACELEAŞI TAMPOANE SAU COMPRESE LA AMBII OCHI!

– spălaţi-vă pe mâini, schimbaţi mănuşile şi repetaţi intervenţiile pentru celălalt ochi dacă este necesar

Îngrijirea pacientului

– aşezaţi pacientul în poziţie comodă

– observaţi eventualele reacţii locale: congestii, lăcrimare, prurit

Reorganizarea locului de muncă

– puneţi medicamentele la locul de păstrare

– asiguraţi-vă că sunt condiţii optime pentru păstarea medicamentelor

– spălaţi mâinile
NOTAŢI:

– data, ora, medicamentul, calea de administrare

– numele asistentei care a administrat medicamentul

– orice observaţie legată de starea pacientului sau aspectul local: secreţii, roşeată, senzaţie de corp
străin

Evaluarea procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:

– Medicamentele au fost administrate fără incidente

– Pacientul/clientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute: usturime, lăcrimare, înglodeală

– Pacientul/clientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite

Rezultate nedorite / Ce faceţi ?

– Pacientul nu cooperează şi există risc de lezare a corneei

– întrebaţi medicul

-Pacientul/clientul acuză senzaţii neplăcute (usturime, lăcrimare, arsură, hiperemie)

– explicaţi pacientului/clientului că sunt efecte obișnuite ale medicamentului, dacă acesta este cazul

– anunţaţi medicul dacă acestea nu sunt obişnuite în cazul administrării medicamentului recomandat)

– Semnalaţi medicului orice manifestare ieşită din comun: vedere neclară, diplopie, cefalee, palpitaţii.

Sub 8 : Administrarea medicamentelor la nivelul tegumentelor

Obiective în administrarea medicamentelor pe tegumente

Obţinerea unui efect local asupra tegumentelor

Stimularea circulaţiei

Diminuarea efectului medicamentului printr-o absorbţie mai lentă.

Pregătirea materialelor pentru administrarea pe tegumente

– medicamentele prescrise (lichide, pudre, unguente, alifii, mixturi, plasturi, patch-uri)


– mănuşi de cauciuc

– comprese, tampoane, spatulă

– pense porttampon, spatulă

– material pentru protecţia patului

– tavă sau carucior pentru medicamente

Pregătirea pacientului

a) PSIHICĂ:

– informaţi pacientul asupra efectului medicamentului

– explicaţi pacientului metodele de administrare a medicamentelor: badijonare, pudraj, comprese


medicamentoase

– informaţi pacientul asupra senzaţiilor pe care le poate avea

– informaţi asupra eventualelor alergii

b) FIZICĂ:

– Asiguraţi poziţia adecvată în funcţie de zona pe care urmează să se aplice medicamentul

– Sfătuiţi pacientul să stea relaxat

Tehnica administrării medicamentelor pe tegumente

– Pregatiţi materialele pe o tavă sau un cărucior

– Verificaţi recomandarea medicală

– Identificaţi pacientul; identificaţi eventualele leziuni care contraindică administrarea

– Asiguraţi intimitatea

– Aşezaţi pacientul în poziţie adecvată

– Spălaţi mâinile

– Îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc


A) APLICAREA PE TEGUMENTE A UNGUENTELOR ŞI ALIFIILOR

– Scoateţi medicamentul din tub prin apăsare sau din cutie cu ajutorul spatulei

– Întindeţi cu blândeţe un strat subţire cu mâna îmbrăcată în mănuşă sau cu spatulă.

– Protejaţi pielea cu un pansament dacă e necesar, astfel încât medicamentul să nu fie îndepărtat

– Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă astfel.

B) APLICAREA LICHIDELOR PE TEGUMENTE

– Întindeţi soluţia medicamentoasă cu ajutorul unui tampon

– Lăsaţi pielea să se usuce

– Protejaţi cu un pansament dacă soluţia folosită e colorată

– Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă altfel;

C) APLICAREA MEDICAMENTELOR VASODILATATOARE

– Punenţi mănuşi de cauciuc pentru a preveni absorbţia medicamntelor de propriile tegumente

– Aplicaţi plasturele pe toracele anterior sau pe altă zonă a corpului indicată de medic

– Alternaţi locurile la fiecare doză medicamentoasă

Îngrijirea pacientului

– Aşezaţi pacientul în poziţie comodă

– Observaţi eventualele reacţii locale

– Instruiţi pacientul/familia dacă este nevoie de continuarea tratamentului la domiciliu

Reorganizarea locului de muncă

– Puneţi medicamentele în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că există condiţii adecvate

– Îndepărtaţi compresele, tampoanele folosite

– Spălaţi măinile
NOTAŢI:

– Data, ora, medicamentul, modul de administrare, numele nursei

– Orice observaţie legală de starea pacientului, aspectul local al tegumentelor

– Reacţia pacientului la procedură

– Ce a învăţat pacientul din informaţiile furnizate

Evaluarea procedurii

Rezultate aşteptate/dorite:

– Medicamentele au fost administrate fără incidente

– Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute

– Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite

Rezultate nedorite /Ce faceţi ?

– Pacientul acuză efectuarea cu brutalitate a manevrelor

– Liniştiţi pacientul (vă cereţi scuze şi explicaţi, dacă este cazul, că manevra în sine poate fi dureroasă)

– Pacientul acuză senzaţii neplăcute: usturime, înţepături

– Explicaţi pacientului senzaţiile care fac parte din efectul medicamentelor

– Pe suprafaţa tratată apare înroşirea sau alte semne de alergie

– Observaţi starea, anunţaţi medicul şi transmiteţi informaţiile prin raportul de activitate

Administrarea medicamentelor pe cale percutanată

INTRODUCEREA MEDICAMENTELOR ÎN ORGANISM PRIN FRICŢIONARE

Suprafaţa tegumentului, în care urmează să se introducă medicamentul prin fricţionare, va fi spălat cu


apă caldă şi apoi bine uscată.

Medicamentul înglobat în lipoizi sub formă de alifii, uleiuri sau emulsii uleioase se aplică pe piele şi prin
mişcări circulare efectuate sub o uşoară presiune, executate cu vârful degetelor sau cu toată suprafaţa
palmei şi se masează.
Operaţia este terminată atunci când medicamentul dispare în aparenţă, rămânând doar un slab luciu de
grăsime.

Se va avea o deosebită grijă ca alifia sau uleiul care se introduc în piele să nu ajungă în ochiul bolnavului
sau al asistentului medical, deoarece pot să conţină diferite substanţe iritante.

După terminarea fricţionării, suprafaţa tratată cu substanţa grasă va fi bandajată, pentru a proteja
lenjeria de corp şi pat.

Cantitatea medicamentului introdus, suprafaţa aleasă pentru tratament, ca şi întinderea acesteia, durata
fricţionării, precum şi frecvenţa şi orarul tratamentului vor fi stabilite totdeauna de medic.

IONTOFOREZA

Este introducerea medicamentelor în organism cu ajutorul curentului galvanic. Aplicată ca metodă de


tratament poartă numele de ionoterapie.

Curentul galvanic atrage ionii de sens contrar polului curentului galvanic şi respinge ionii cu aceeaşi
sarcină. Această din urmă proprietate creează posibilitatea de a introduce în organism ioni
medicamentoşi cu scop terapeutic. Se înţelege că prin iontoforeză se pot introduce în organism numai
acele substanţe medicamentoase care în soluţii se ionizează: iodul, magneziul, salicilatul de sodiu,
novocaina, etc., precum şi alcaloizi ca: histamina, stricnina, cocaina, etc.

Pentru introducerea ionilor metalici, în general a ionilor electropozitivi în organism, se îmbibă un


electrod activ cu soluţia medicamentoasă şi se leagă de polul pozitiv al generatorului de curent continu.
În cazul ionilor metaloidici, în general electronegativi, electrodul activ îmbibat în soluţia
medicamentoasă se leagă de polul negativ al generatorului. Pentru introducerea substanţelor alcaloide
se va utiliza ca pol activ totdeauna electrodul pozitiv.

Polul activ sau straturile de tifon îmbibate în substanţe medicamentoase, cu electrodul fixat deasupra,
se aplică în regiunea aleasă pentru introducerea ionilor medicamentoşi. Polul opus se dă în mâna
bolnavului, închizându-se astfel circuitul electric. Intensitatea curentului utilizat trebuie să fie de 20-100
mA, în funcţie de suprafaţa electrozilor.

Ionii introduşi în organism prin iontoforeză se elimină mult mai lent decât cei introduşi prin injecţii
subcutanate.

Sub 9 : Administrarea oxigenului

Oxigenoterapia reprezintă administrarea oxigenului pe cale respiratorie pentru combaterea stării de


hipoxie.

Hipoxia este scăderea a cantității de oxigen în țesuturi. Hipoxia este o condiție patologică. În condiții
normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 – 98 mmHg.
Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în sângele periferic < 90%, iar
pacientul păstrează automatismul mişcărilor respiratorii și nu necesită ventilație mecanică.

ATENTIE

Indicaţia de oxigenoterapie (concentrație, temperatură, umiditatea gazului) este dată de către medic !

Este necesară umidifierea amestecului inspirat pentru prevenirea uscarii şi implicit lezarii mucoaselor
respiratorii.

Administrarea de oxigen trebuie să fie monitorizată prin pulsoximetrie pentru evitarea accidentelor.

Scop

Se efectuează cu scopul de a ameliora concentraţia de oxigen din sânge.

Indicații

Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct miocardic acut

Insuficiență respiratorie acută şi cronică

Afecţiunile respiratorii: astm bronșic , pneumonii, boli obstructive cronice

Leziuni toracice

Stări de șoc

În anestezia generală

Complicații post operatorii

Pneumotorax

Stări febrile

Materiale necesare

Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o reţea de distribuire a
oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație sau butelie de oxigen). Pentru racordare, se va
folosi un debitmetru şi un umidificator.

Oxigenoterapie

Materiale sterile pentru administrare: sondă nazală de unică folosință, mască de oxigen (când necesarul
de oxigen este mare), ochelari de oxigen, sau cort de oxigen sau izoletă pentru copii (nu se mai utilizează
din cauza riscului crescut de incendiu). Pentru nou născuții hipoxici se utilizează incubatorul.
Barbotor steril

Apă distilată sterilă

Leucoplast

Foarfeca

Tăviţa renală

Materiale pentru spălarea mâinilor

Recipienți pentru colectarea deșeurilor

Precauții în utilizarea surselor de oxigen

Deoarece oxigenul favorizează combustia prezența sa trebuie atenționată

Pacienții și aparținătorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în preajma
sursei de oxigen

Se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă

Se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice) și a


materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)

Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen

Transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul transportului

Buteliile de oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele metalice,
departe de calorifer sau altă sursă de căldură

Cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor și a


modului de utilizare a acestora.

Pregatirea mediului

Salon cu instalaţie de oxigen şi barbotor

Se vor lua toate măsurile de asepsie

Pregatirea pacientului

Pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanță,


durată.

Se obține consimțământul informat al pacientului.

Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la tehnică și a diminua


anxietatea.
Pregătirea fizică: Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la nevoie se
dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.

Se verifică sursa de oxigen.

Se pune apă distilată sterilă în barbotor.

Pregatirea asistentului medical

Se spală pe mâini

Îmbracă mănuși sterile

Tehnica

Administrarea oxigenului pe sondă nazală

Se dezobstruează căile aeriene şi se asigură o ventilație eficientă

Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru căile respiratorii

Se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus

Se umectează sondă cu apă sterilă pentru facilitarea inserției și prevenirea lezării mucoasei

Se introduce sonda de unică folosință, cu mișcări blânde, până în nazofaringe

Se fixează sondă cu o bandă subţire de leucoplast la nivelul feței pacientului

Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)

Se va administra cu intermitență

Se va supraveghea debitul şi pacientul

Se va mobiliza periodic sonda nazală

Administrarea oxigenului prin mască

Se verifică scurgerea oxigenului din sursă

Se pregăteşte barbotorul introducându-se apă distilată sterilă

Se selectează o mască potrivită ca mărime

Se aşează masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală şi se fixează cu o curea în jurul
capului

Se reglează debitul de oxigen la 4-6 litri/minut

Se supraveghează pacientul
Administrarea cu ochelarii de oxigen

Se pregătește sursa de oxigen

Se verifică barbotorul

Se pregătesc ochelarii și se fixează după urechi

Cele două sonde de plastic se introduc în narine

Se reglează debitul de oxigen

Se supraveghează pacientul, deoarece tehnică este indicată la copii și bolnavii agitați

Administrarea cu cortul de oxigen

Se utilizează mai ales în pediatrie

Se pregăteşte cortul de oxigen, fiind confecționat din bare ușoare de aluminiu de care este fixat
materialul impermeabil sub formă de cort

Se aplică în regiunea capului

Oxigenul este trecut prin instalație de răcire pentru că atmosfera de sub cort se supraîncălzește prin
respirație

Pacientul inspiră oxigenul introdus sub cort

Se supraveghează debitul de oxigen şi presiunea

Îngrijirea pacientului după tehnică

Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze respirația

Se monitorizează respiraţia

Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge prin pulsoximetrie la aproximativ 30 de minute după
administrare

Se administrează medicaţia indicată de medic

Notarea tehnicii

Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului dată, numele celei care a
efectuat tehnică și rezultatele obținute.
Accidente – Incidente

Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală

Se poate produce emfizem subcutanat

Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul poate fi împins de oxigen în
căile respiratorii ale pacientului

Iritarea locală a mucoasei

Uscarea mucoaselor

Traheobronșită -în condiții de administrare prelungită

Agravarea unei insuficienţe respiratorii cornice

Sub 12 : Clisma evacuatoare

Scop

– Evacuator – evacuarea continutului intestinului gros

– Pregatirea pacientului pentru examinari paraclinice

– Pregatirea pentru interventii chirurgicale

– Terapeutic prin administrarea de medicamente

Clasificarea clismelor

1. CLISME EVACUATORII

• simple

• înalte

• prin sifonaj

• purgative

• uleioase

2. CLISME BARITATE PENTRU EXPLORARE


3. CLISME TERAPEUTICE

• medicamentoase

• cu efect local

• anestezice

4. CLISME ALIMENTARE

• hidratante

Clisma evacuatorie simplă

Scop

Clisma evacuatorie simplă are scopul de a evacua intestinul gros în vederea:

– efectuarii unei intervenţii chirurgicale

– efectuarii unor examinari (rectoscopie, colonoscopie,irigoscopie)

– pentru pacientii constipati (! Atentie: pentru combaterea constipatiei, este recomandat sa se


alterneze metodele de a produce scaun, iar clisma evacuatorie sa nu reprezinte singura modalitate. )

Efectul ei este să acţioneze asupra materiilor fecale solidificate prin deshidratare care s-au acumulat în
ampula rectală.

Se execută cu ajutorul irigatorului cu apă călduţă la temperatura de 35-37°C cu 0,75-1,5l apă.

În apa clismei se pot adăuga:

• 2-3 linguri glicerină

• 1-2 linguriţe săpun lichid

• ulei de măsline, cu scop de înmuiere şi lubrefiere asupra căilor evacuatorii

Materiale necesare

– Materiale de protectie: paravan, musama, aleza, invelitoare

– Canula rectala sterila, lunga de 10-12 cm

– Un irigator de 0,5-3 L si tubul de cauciuc (1,5-2m lungime)

– Stativ pentru irigator


– Pentru clisme inalte, canule lungi de 30 cm din cauciuc

– O plosca pentru evacuarea continutului colonului

– Ulei pentru lubrifierea canulei

– Apa pentru clisma

– Sort din plastic

– Manusi din cauciuc

– Tavita renala

– Glicerina, ulei, sapun lichid sau sare pentru a se adauga in apa.

– Para de cauciuc ( pentru copii)

Contraindicatii

– Durerea abdominala de origine neprecizata ca si diagnosticul cert de apendicita acuta sunt


contraindicatii absolute ale clismei de orice fel

– Afectiuni ale rectului sau anusului (fisuri, tromboze etc)

– Pacientul operat pe abdomen sau pe colon la mai putin de 3 luni (pentru acest lucru cereti in mod
expres acordul chirurgului, deoarece clisma poate produce desfacerea suturilor si complicatii care deriva
din acest lucru)

– Pacienti cardiaci sau cu probleme renale. Pentru aceasta categorie sunt contraindicate clismele
repetate.

Pregatirea pacientului

– Se pregăteşte pacientul psihic, se explică tehnica si necesitatea efectuării clismei.

– Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu muşama şi aleză.

– Se respecta intimitatea pacientului

Tehnica:

– Pacientul este asezat in decubit lateral stang cu membrul stâng în flexie forţată a coapsei pe
abdomen, iar membrul inferior drept este întins

– Clisma se poate face si in pozitie genu-pectorala sau decubit dorsal (in cazul pacientilor comatosi)

– Sub capul bolnavului se aseaza o perna


– Se fixeaza canula la tubul irigatorului

– Se suspendă irigatorul pe un stativ şi se umple cu soluţia respectivă

– Se evacueaza aerul si prima coloana de apa in tavita renala

– Se montează tubul de cauciuc, iar în capătul lui canula,apoi se pensează tubul cu o pensă (pensa
Mohr)

– Se lubrifiaza canula cu o compresa de tifon

– Dupa ce asistentul a imbracat manusile de cauciuc, departeaza fesele cu degetele de la mana


stanga

– Cu mana dreapta, se introduce canula prin anus, in rect, pana la o distanta de 10-12 cm, cu varful
indreptat inainte in directia vezicii urinare

– Nu se forteaza introducerea canulei

– Se deschide robinetul si se regleaza viteza de curgere

– Irigatorul se fixeaza la 0,5-1,5 m intaltime, de unde solutia din irigator va patrunde in colon in
timp de aproximativ 5 minute

– Pacientul este rugat sa respire adanc, sa isi relaxeze musculatura abdominala si sa retina lichidul
timp de 10-15 minute pentru ca materiile fecale sa fie inmuiate, dupa care o sa apara scaunul

– Se inchide robinetul inainte ca nivelul apei sa se apropie de nivelul tubului de scurgere

– Se scoate canula

– Dupa scoaterea canulei, bolnavul e aseazat in decubit dorsal, iar peste 3 minute in decubit lateral
drept, pentru ca apa sa patrunda la adancime cat mai mare

– Cand bolnavul anunta ca apare defecatia, se pune plosca si se asteapta expulzarea continutului
intestinal.

– Se face toaleta anala

Observatii

– La sugari sau la copii mici, clisma evacuatorie se face cu o para de cauciuc de o capacitate de 50-
60 ml (copil cu varsta pana in 6 luni) sau 100 ml (varsta 6 luni- 1 an).

– Daca apar dureri sau crampe in timpul clismei se va opri curentul de apa pentru cateva minute
pana cand musculatura colonului isi revine.

– In cazul in care canula intampina rezistenta, se poate da drumul la apa din irigator pentru ca
aceasta sa permita inaintarea canulei (prin largirea rectului si/sau dizolvarea materiilor fecale).
Accidente/Incidente

– Perforatii

– Hemoragii

– Tenesme rectale

– Crampe ,dureri.

Sub 15 : Injectia intradermica

Scop

Explorator: reacții la tuberculină, IDR Casoni (chist hidatic), diverși alergeni

Terapeutic: anestezie locala, desensibilizări

Locuri de elecție

Cele lipsite de foliculi piloși, în special fața anterioară a antebrațului sau orice loc care necesită anestezie
locală

Resorbția este foarte lentă

Materiale necesare

Tavița renala

Tampoane sterile și alcool

Manuși de unica folosință

Seringă sterilă

Substanța de injectat

Ser dizolvant

Ac steril pentru injectare (27 G)

Ac pentru încarcarea subsțantei în seringa

Plasturi

Pregatirea pacientului

Se explica tehnica și necesitatea acesteia

Se obține consimțămantul acestuia și colaborarea

Se poziționează pacientul cât mai comod, în funcție de zona unde va fi injectat

Se asigură intimitatea
Tehnica

Pentru anestezie se alege orice zonă pentru care e necesară anestezia

Se antiseptizează tegumentul prin mișcări circulare din interior spre exterior

Asistenta se spală pe mâini și îmbracă mânușile de unică folosință

Incarcă substanța de injectat în seringă, pregătind-o pentru administrare

Se montează acul pentru injectarea substanței în derm

Se aleg zone fără foliculi piloși, de regulă fața anterioară a brațului

Seringa se ține cu mana dreaptă între police, index si degetul mediu și se introduce într-un unghi de 10-
15 grade.

Se patrunde în grosimea dermului cu bizoul acului îndreptat în sus și se injectează substanța cu policele
mâinii drepte

Se observa la locul de injectare formarea unei papule, cu aspect de coajă de portocală cu diametrul de 5-
6 mm si inaltime de 1-2 mm

Se retrage acul brusc

Nu se tamponează cu alcool!

Pentru testarea la tuberculina nu se dezinfectează cu alcool.

Îngrijirea ulterioară

Se informeaza pacientul sa nu se spele pe acea zonă și să nu o comprime

Accidente / incidente

Revarsarea soluției la suprafața pielii deoarece s-a intrat cu bizoul in direcție gresită

Lipsa formării papulei dacă soluția se duce sub derm pentru ca s-a introdus prea profund

Lipotimie

Stare de șoc si reacție alergică generalizată din cauza substanței injectate. În caz de soc anafilatic se
intervine cu hemisuccinat de hidrocortizon.

Atingerea unui vas sanguin. În acest caz va aparea sânge pe seringă la aspirație

Înțeparea unui nerv. În acest caz pacientul va resimți durere vie si intensă

Ruperea acului în cazuri rare

Infecții locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie si antisepsie


Sub 16 : Injectia intramusculara

Scop

Terapeutic

Absorbție rapidă în circulația sanguină.

Rată rapidă de absorbție comparativ cu injectiile intradermice sau subcutanate.

Efectul medicaţiei administrate intramuscular se instalează mai lent faţă de efectul medicației
administrate intravenos, dar mai rapid de 4-5 ori decât ce este administrat subcutanat.

Efectul maxim terapeutic se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la injectare.

Locuri de elecție

Mușchi voluminoși

locuri de electie injectia intramusculara pagina de nursing

– Mușchiul deltoid. Mușchiul deltoid este potrivit pentru administrarea injectiilor cu volum mic. (= 2 ml)

muschiul deltoid loc de electie injectia intramusculara

– Mușchiul dorsogluteal care poate fi localizat ușor împărțind imaginar fesa in 4 cadrane. Locul propice
pentru injecția intramusculară este CADRANUL SUPERIOR EXTERN (pentru a nu se atinge nervul sciatic).
Regiunea gluteală este de obicei folosită în cazul adulților.

– Muschiul ventrogluteal. Pentru identificarea locului propice pentru injecția intramusculară, se pune
mâna cu eminența tenară (grupa de mușchi dispusă sub degetul mare) pe trohanterul mare, indexul pe
spina iliacă antero-superioară și mediusul larg deschis pe creasta iliacă. Spatiul delimitat între degetele 2
si 3 corespunde locului injectiei.

– Vastul lateral – Fața externă a coapsei în treimea mijlocie exterioară; regiunea este folosită de obicei la
copii; există însă riscul lezării nervului femural sau al atrofiei musculare. Regiunea este situată pe partea
laterală a coapsei la un lat de palmă sub trohanterul mare și un lat de palmă deasupra rotulei.

– Dreptul femural – situat pe partea anterioară a coapsei.

Materiale necesare

– Medicația prescrisă de medic;

– Seruri pentru dizolvare;

– Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată și ac steril intramuscular


lung (4-7 cm);

– Mănusi de unică folosință;

– Comprese sterile și alcool.


Pregatirea pacientului

– Se confirmă identitatea pacientului;

– Se explica tehnica și necesitatea acesteia;

– Se obține consimțămantul și colaborarea acestuia.

Pregatirea medicamentelor

– Se verifica medicația, data expirării, colorația si aspectul, conform regulilor de administrare.

– Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a sterilității;

– Se desface fiola și se trage în seringă doza indicată pentru administare;

– Dacă medicamentul este în flacon sub formă de pudră, se dizolvă cu ser și se trage în seringă doza;

– Se poate extrage substanța dintr-un flacon prin urmatoarea tehnică: Seringa se umple cu aer, trâgand
de piston acea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasă din flacon. Se atașează apoi la acul la
flacon și se introduce aerul cu care seringa a fost umplută anterior. Se intoarce apoi flaconul și seringa se
va umple singură cu cantitatea necesară de lichid.

– Se elimina aerul din seringă;

– Se schimba acul;

Tehnica

injectia INTRAMUSCULARA pagina de nursing

– Se verifică prescripția medicală;

– Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă mănușile de unică folosință;

– Stimulează zona de injectare prin tapotari ușoare;

– Șterge cu un tampon alcoolizat zona;

– Recomandă pacientului sa ramana relaxat și să nu încordeze mușchiul;

– Fixează locul si injectează cu acul în pozitie de unghi de 90 de grade, perpendicular, pătrunzând 4-


7 cm cu rapiditate şi siguranţă.

– Aspiră cu seringa pentru a verifica dacă nu s-a patruns într-un vas de sânge. Dacă apare sângele,
acul trebuie sa fie retras sau dus mai în profunzime;

– Se injectează substanța lent, pentru a permite mușchiului să se extindă și să absoarbă gradat


medicația;
– Se folosește cealaltă mână pentru acționarea pistonului la injectare în timp ce mâna dominantă e
folosită pentru menținerea poziției seringii;

– Dupa injectarea substanței, se retrage acul printr-o mișcare bruscă în același unghi de 90 de
grade;

– Se acoperă locul puncționării cu un tampon alcoolizat;

– Se masează ușor pentru a ajuta dispersia medicamentului.

Observatii

– Locul se alege in funcție de constituția pacientului;

– Se evită zonele cu edeme, iritații, patologii dermatologice, zone cu abcese tegumentare, acnee,
foliculită, furuncule, regiuni inflitrate.

– Injecțiile intramusculare sunt contraindicate pacienților cu tulburari de coagulare, dupa terapii


antitrombotice sau infarct miocardic acut.

– Medicatia administrată este limitată la 2-5 ml, pentru a nu se mări riscul de infecţii – abces
postinjectabil.

– Atenție! Daca se administrează pentru prima dată este indicat să se facă testarea pentru ca
pacientul să nu fie alergic la substanță.

– La pacienții cu tratament lung intramuscular este indicat să se țină o evidenta a zonelor de


injectare, iar acestea să alterneze

– Daca avem un pacient anxios sau care se teme, putem să punem aplicații cu gheață pe zona unde
urmează să efectuam injectia intramusculară, pentru a amorți zona și a reduce durerea.

– Se atentioneaza întotdeauna pacientul să nu încordeze mușchiul la injectare pentru că va spori


gradul de durere.

– Injectiile musculare pot duce la cresterea nivelului de creatinkinaza. Se pot crea confuzii,
deoarece creatinkinaza crește în infarct miocardic acut. De aceea, la pacientii cărora le trebuie testat
nivelul de creatinkinaza, este recomandat ca administrarea să se facă intravenos.

Accidente/ Incidente

– Durere prin atingerea nervului sciatic;

– Paralizie prin lezarea nervului sciatic;

– Hematom prin lezarea unui vas;

– Ruperea acului;

– Embolie si deces prin injectarea într-un vas de sânge a soluțiilor uleioase;


– Infecții locale în cazul nerespectarii regulilor de asepsie și antisepsie;

– Flegmon postinjectional.

Sub 17 : Injectia Intravenoasa

Scop

– Terapeutic – prin administrarea medicatiei

– Explorator – prin administrarea substantelor de contrast in radiologie

Locuri de electielocuri de electie injectia intravenoasa pagina de nursing

~ Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică).

~ Venele antebraţului.

~ Venele de pe faţa dorsală a mâinii.

~ Venele subclaviculare

~ Venele femurale

~ Venele maleolare interne

~ Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar

! abordul venos profund este realizat de către medici în condiţii tip protocol-operator (vena femurala,
jugulara, subclaviculara)

Materiale necesare

– Medicatia prescrisa de medic

– Ser dizolvant

– Seringa sterila

– Ace sterile (unul pentru incarcarea seringii cu solutie si altul pentru injectare)

– Garou

– Manusi de unica folosinta

– Tampoane dezinfectante

– Plasturi
Contraindicatii

– Se evita zonele cu arsuri, eczeme, infectii, fracturi, paralizii ale membrului respectiv, fistule,
celulita, tromboflebita.

Pregatirea pacientului

– Se confirma identitatea pacientului

– Se explica tehnica si necesitatea acesteia

– Se obtine consimtamantul si colaborarea acestuia

– Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat, pentru a-i fi cât mai
comod

Tehnica

– se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a sterilității

– asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza

– imbraca manusile de unica folosinta

– aspira in seringa fiola cu solutie medicamentoasa sau dizolva flaconul, inlocuieste acul pe care l-a
folosit la incarcarea seringii si elimina aerul

– se selecteaza o vena accesibila

– se aplica garoul deasupra locului de punctionare la 7-8 cm pentru realizarea stazei venoase

– se dezinfecteaza locul punctiei prin miscari circulare din interior spre exterior si se asteapta sa se
usuceinjectia intravenoasa pagina de nursing

– se punctioneaza vena cu acul in unghi de 25-30 grade, cu bizoul acului in sus

– se aspira in seringa, iar prezenta sangelui indica prezenta acului in vena

– se indeparteaza garoul si se injecteaza lent solutia in vena

– se scoate acul din vena

– se preseaza cu o compresa sterila timp de 3 minute, fara a indoi bratul

– se supraveghează în continuare starea bolnavului, intrucat efectele sunt imediate


Observatii

– nu se administrează medicamentul cu același ac cu care s-a aspirat din fiolă sau flacon

– nu se recomandă încărcarea seringii fără ac prin introducerea directă a amboului în fiolă ,


deoarece este compromisă sterilitatea

– vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel puţin 24h ,de aceea nu se vor repeta
injecţiile în aceeaşi venă la intervale scurte;

– daca s-au revărsat în ţesutul perivenos, soluţiile hipertone, se va interveni pentru a se evita
necrozarea ţesuturilor

– abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de urgentă
majoră pentru a evita complicaţiile tromboembolice

– abordul venos profund este realizat de către medici în condiţii tip protocol-operator (vena
femurala, jugulara, subclaviculara)

– e interzis a se puncţiona vena din nou după formarea unui hematom.

Accidente / Incidente

– durere

– ameteala

– lipotimie

– valuri de caldura

– alergie la substanta, soc anafilactic

– embolie gazoasa – introducerea accidentala de aer in vena poate duce la moartea pacientului

– hematom prin strapungerea venei

– tumefierea tesutului prin revarsarea substantei in afara venei

– flebalgia prin injectarea rapida a substantei sau din cauza efectului iritativ resimtit prin durere vie

– paraliza nervului median – rezultatul injectarii paravenoase a substantelor cu actiune neurolitica

– punctionarea sau injectarea unei artere – se produce necroza totala cu dureri mari, albirea mainii
si degete cianotice. Se intrerupe injectarea si se solicita ajutor de urgenta

– colaps.
Sub 18 : Injectia subcutanata

Scop

– Terapeutic

Resorbția este lentă. Începe la 5-10 minute de la administrarea medicamentului.

Locurile de elecțielocuri electie injectia subcutanata pagina de nursing

Locuri bogate în țesut celular lax

– Regiunea deltoidană

– Fața anteroexternă a coapsei

– Fața omoplatului

– Flancurile peretelui abdominal

– Regiunea periombilicală

– Regiunea subclaviculară

– Regiunile centrale fesiere.

! Nu se administrează subcutanat în zone de infiltrare ale altor injecții, zone infectate, zone edematoase
sau cu modificări dermatologice.

Materiale necesare

– Mănuși de unică folosință;

– Seringa de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată și ac steril


hipodermic, lung de 30-52 mm și diametru de 6/10, 7/10, 8/10, cu bizou lung;

– Soluție medicamentoasă de injectat (cristalină izotonă sau uleioasă în cazuri speciale);

– Tampoane cu alcool.

Pregatirea pacientului

– Se confirmă identitatea pacientului;

– Se explică tehnica și necesitatea acesteia, efectele dorite și nedorite;

– Se obține consimțământul informat și colaborarea pacientului;

– Se asigură intimitatea;
– Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat, pentru a-i fi cât mai
comod și în funcție de starea acestuia; în mod obişnuit se aşează pacientul în poziţie şezândă cu mâna
sprijinită pe şold sau în decubit dorsal.

Tehnica

injectia subcutanata pagina de nursing

– Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă manușile de unică folosință;

– Verifica medicația prescrisă. Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de


expirare a sterilității, conform regulilor de administrare;

– Încarca în seringă soluția, cu excepția seringilor preîncarcate cu medicație;

– Schimbă acul cu care a tras soluția cu un ac pentru injectarea în hipoderm ( 23/26 G);

– Cu policele şi indexul mâinii se formează un pliu cutanat ridicat de pe planurile profunde;

– Patrunde cu acul cu bizoul în sus, în profunzimea stratului subcutanat în unghi de 45 de grade la o


adâncime de 2-3 cm;

– Se aspiră pentru a se verifica dacă nu s-a atins accidental un vas de sânge;

– Se injectează lent, cu presiune uşoară pentru a nu destinde brusc ţesutul subcutanat;

– Se retrage acul și se tamponează cu vată cu alcool, masând uşor zona pentru a închide traiectoria
acului şi a favoriza circulaţia locală în vederea accelerării resorbţiei (în cazul administării de insulină nu
se tamponează cu alcool, iar în cazul administrării de anticoagulante nu se masează);

– Resorbția va începe după 5-10 minute de la injectare.

Observatii

– pentru injectarea Adrenalinei şi Atropinei se preferă regiunea deltoidiană (pacientul se


poziţionează cu mâna în şold);

– pentru injectarea insulinei se alternează continuu regiunile, pentru a preveni apariţia


lipodistrofiei;

– nu se injectează substanțe iritante;

– nu se injectează în regiuni infiltrate.

Accidente / Incidente

– Durere prin lezarea unor terminații nervoase:

– Durere prin injectarea rapidă de substanță care duce la distensia bruscă a țesuturilor:

– Hematom din cauza perforării accidentale a unui vas de sânge;


– Injectarea accidentală intravasculară care poate duce la embolie;

– Ruperea acului;

– Infectii locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie și antisepsie.

Sub 20 : Masurarea pulsului

Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor pe un plan dur si este sincronă cu sistola ventriculară.
Scopul este de evaluare a funcției cardiovasculare.

Frecvența normală a pulsului arterial la adult este de 60-80 bătai pe minut.

Prin măsurarea pulsului se apreciază:

Ritmul

Amplitudinea

Frecvența

Celeritatea

Loc de măsurare

masurarea pulsului pagina de nursing

Orice arteră accesibilă palparii și care poate fi comprimată pe un plan dur

Artera temporală superficială la copil

Artera carotidă (A)

Regiunea apicală

Artera humerală (B)

Artera radială (cea mai des folosita – C)

Artera femurală (D)

Artera din regiunea poplitee (E)

Artera pedioasă (F)

Artera tibială (G)

Materiale necesare

Ceas cu secundar

Foaie de temperatură și pix roșu


Pregătirea pacientului

Se asigură repaus fizic și psihic 10-15 minute

Se explică tehnica și se obține consimțământul

Se reperează artera pentru măsurare

Tehnica

Se fixează degetul index mediu și inelar pe traiectul arterei

Se exercită o ușoară presiune până când se simt pulsațiile

Se masoară pulsațiile timp de un minut, ghidându-ne dupa ceas

Rezultate

Pulsatii cu pauze egale = PULS RITMIC

Pulsatii cu pauze inegale = PULS ARITMIC SAU DICROT

Puls greu perceptibil = PUL FILIFORM cu volum redus

Puls diferit la artere simetrice = PULS ASIMETRIC

Peste 100 pulsatii pe minut = TAHICARDIE

Sub 60 de batai pe minut = BRADICARDIE

Intre 60-80 batai pe minut = PULS NORMAL

Masurarea pulsului este o tehnică importantă pe care orice asistent trebuie să știe să o noteze și să o
evalueze, deoarece variațiile acestuia au rol important in diagosticare, dar și în evoluția bolii sau efectul
medicamentelor administrate.

Pulsul se notează pe foaia de temperatură cu pix roșu.


Sub 21 : Masurarea respiratiei

Scop

Evaluarea functiei respiratorii

Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului respirator

Evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care afectează sistemul respirator

Numarul de respiratii normale la adult este de 16-18 respiratii pe minut.

Numarul de respiratii la nou-nascut este de 30-50 respiratii pe minut.

Numarul de respiratii la un copil de 2 ani este de 25-35 respiratii pe minut.

Tipuri de respirație

Costal superior – intalnit la femei prin ridicarea partii superioare a cutiei toracice

Costal inferior – intalnit la barbati prin marirea diametrului lateral al cutiei toracice

Respiratie abdominala – prin marirea diametrului vertical al cutiei toracice

Loc de masurare

Suprafata toracelui

Pregatirea pacientului

IMPORTANT: Nu se anunta pacientul atunci cand se efectueaza tehnica pentru ca se poate influenta
numarul de respiratii

Materiale necesare

Ceas cu secundar, de mana sau cronometru

Pix verde

Foaie de temperatura

Tehnica

Asistenta plaseaza mana cu fata palmara pe suprafata toracelui

Se masoara inspiratiile timp de 30 de secunde si se inmulteste cu 2.

REPREZENTAREA GRAFICA A RESPIRATIEI

– Socotiţi câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontala din F.T.

– Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia orizontală
din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau seară (S);
– Uniţi primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată în partea dreaptă a sistemului
de coordonate din F.T.:

– Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale măsurătorilor efectuate
ulterior.

REZULTATE

Sub 10 respiratii pe minut = BRADIPNEE

Peste limitele normale = TAHIPNEE

Sub 22 : Masurarea temperaturii corpului

Scopul măsurării temperaturii

Temperatura corpului poate fi un indicator major al stării de sănătate a unei persoane.

O temperatură normală a corpului poate fi un semn potențial pozitiv că pacientul nu se confruntă cu un


proces de boală și că celulele, țesuturile și organele corpului nu se află în suferință metabolică.

Evaluarea temperaturii corpului unui pacient este o procedură comună pe care asistenții medicali o
efectuează pentru a monitoriza semnele de infecție, șoc sau răspuns terapeutic la medicamente sau
proceduri medicale.

Factori care influențează temperatura

Temperatura corpului poate varia în funcție de individ. Anumite lucruri pot influența temperatura
corpului unei persoane, cum ar fi: sexul, vârsta și expunerea la mediu:

Femeile au, de obicei, o temperatură a corpului mai mare decât bărbații, în special în timpul ovulației;

Pacienții vârstnici pot avea o temperatură corporală mai scăzută

Bebelușii pot avea o temperatură normală mai mare a corpului

Expunerea mediului la frig sau căldură poate ridica sau scădea temperatura corpului unui pacient.

Alți factori comuni care pot influența temperatura corpului includ emoții, stres, depresie, tulburări
metabolice, cancer (cum ar fi tumorile cerebrale), medicamente și proceduri medicale sau chirurgicale.

Clisma – în determinarea rectală.

Fumatul – eroare +/- 0,2 grade C daca pacientul a fumat, în cazul determinării orale.
Locul de măsurare

o Axila

o Cavitatea bucală

o Plica inghinală

o Ureche

o Rect

o Vagin

Valori normale în funcție de locul de măsurare

O temperatură orală pentru adulți variază în mod normal de la 36,1 grade C până la 37,5 grade C;

Temperaturile timpanice – 36,3 grade C până la 38 grade C;

Temperaturile rectale – 36,6 grade C până la 38 grade C;

Temperaturile axilare – 35,5 grade C până la 36,3 grade C.

Extremele

Hipotermia

Organismul poate tolera perioade trecătoare de hipertermie sau hipotermie. Totuși, expunerea continuă
la temperaturi ale corpului extrem de ridicate sau scăzute poate fi letală și poate provoca leziuni
profunde localizate sistemice și organice.

Dacă o persoană este hipotermică, corpul său va încerca să genereze căldură tremurând.

Hipotermia începe la 35 grade C, iar pacienții își vor pierde cunoștința 32,7 grade C.

Tratamentele medicale obișnuite pentru inversarea hipotermiei includ aplicarea păturilor de încălzire
sau a unui dispozitiv de încălzire sau infuzie de soluție salină caldă printr-un periferic I.V.

Hipertermia

Dacă o persoană este hipertermică, corpul său va încerca să se răcească prin transpirație pentru a răci
suprafața pielii.

În timpul episoadelor hipertermice, ritmul cardiac, debitul cardiac și ritmul metabolic cresc, ceea ce duce
la creșterea consumului global de oxigen de țesut și organ.
Monitorizați frecvent nivelul de oxigen al unui pacient hipertermic; poate fi nevoie de oxigen
suplimentar.

Temperaturile de 45,5 grade C sunt incompatibile cu viața. Copiii sub 6 ani pot avea convulsii febrile
atunci când temperatura lor este de doar 38 grade C. În mod obișnuit, când temperaturile ating 41,1 C,
este o urgență medicală.

Tratamentul medical de urgență pentru inversarea hipertermiei poate include perfuzarea unei soluții
saline refrigerate printr-un I.V periferic, aplicarea unei pături de răcire sau plasarea pachetelor de
gheață la inghinal și a axilelor.

Dispozitive de măsurare a temperaturii

Cele mai frecvente dispozitive de evaluare a temperaturii sunt:

• termometru analog clasic

• termometre digitale din sticlă sau electronice pentru a măsura temperaturile orale, rectale, axilare sau
vaginale;

• termometre cu infraroșu

• termometre ureche (timpanic);

• benzi de temperatură a frunții cu cristale lichide.

Aceste metode pot fi utilizate în spital, dar și la domiciliul pacientului.

Materiale necesare pentru măsurarea temperaturii cu termometru clasic

Termometru

Recipent cu soluţie dezinfectantă- spirt sau cloramina 1%

Taviță renală

Ceas

Mănuși de unică folosință

Foaie de temperatură și pix albastru.


Pregătirea pacientului

Se solicită consimțământul

Se explica necesitatea procedurii

Asistenta medicală se spală pe mâini și se dezinfectează

Tehnica

Se introduce termometrul în soluția dezinfectantă și se sterge cu o compresă;

Se pozitioneaza în locul de măsurare;

Se așteaptă până cand nivelul de lichid al termometrului crește;

Se verifică nivelul de lichid al termometrului și ce valoare indică acesta.

Măsurarea temperaturii la axilă

Se așează pacientul în pozitia decubit dorsal sau șezând;

Se ridică brațul pacientului și se șterge axila prin tamponare;

Se scutură termometrul printr-o mișcare puternică din articulația mâinii până la coborârea lichidului sub
36 grade C

Se poziționează termometrul cu rezervorul de lichid in centrul axilei;

Se apropie brațul de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a trunchiului;

Dacă pacientul este slăbit, trebuie să susținem brațul;

Termometrul se menține 10 minute;

Se îndepărtează termometrul și se citește gradatia care va fi notată în foaia de temperatură

Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, aceasta fiind cu până la 0,5 grade C mai
joasă decat temperatura internă.

Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală

Parcurgem aceiași pași de sterlizare a termometrului;

Se scutură termometrul printr-o mișcare puternică din articulația mâinii până la coborârea lichidului sub
36 grade;

Se introduce în gură sub limbă, sau pe latura externă a arcadei dentare a pacientului;

Pacientului îi este indicat să respire numai pe nas pe parcursul procedurii și să mențină gura închisă;

Se menține termometrul timp de 3- 5 minute;

Se îndepărtează termometrul și se citește gradatia care va fi notată în foaia de temperatură


Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la copii sau la pacienți cu afecțiuni ale
cavitătii bucale;

Cu 10 minute înainte de măsurarea temperaturii în cavitatea bucală, pacientul trebuie să fie atenționat
să nu consume alimente calde sau reci.

CITESTE si: Măsurarea tensiunii arteriale

Măsurarea temperaturii rectale

Se asigura intimitatea pacientului;

Se aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie;

Se lubrefiază termometrul si se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi


înaintare( 3,8 cm la adult; 2,5 cm la copil; 1,25 cm la sugar;

Termometrul va fi menţinut 3-5 minute dupa care acesta se scoate, se şterge cu o compresă;

Se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrului;

Se spală termometrul, se scuturăse introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă (sol. Cloramină 1%);

Se notează valoarea obținută în foaia de temperatură.

Reprezentarea grafică în foaia de temperatură

socotiți pentru fiecare linie orizontala din F.T câte două diviziuni de grad;

notaţi grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia orizontală
din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (d) sau seara (s) pentru cifrele cu soţ (pare); exemplu:
36,2; 37,4; 38,6; etc.

notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat în mijlocul pătratului din
rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt fără soţ (impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc;

uniti astfel punctele obtinute si veti avea curba febrilă

uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată în partea dreaptă a sistemului de coordonate din
foaia de temperatură.

notarea temperaturii in foaia de temperatura

Rezultate

36-37 grade C = VALOARE NORMALĂ

37-38 grade C = SUBFEBRILITATE

38-39 grade C = FEBRĂ MODERATĂ

39-40 grade C = FEBRĂ RIDICATĂ

Peste 40 grade C = HIPERPIERXIE


Sub 25 : Punctia capilara

Locuri de electie

Adult:

– Pulpa degetului inelar sau mijlociu

– Lobul urechii

Copil:

– Fata plantara a halucelui

– Calcai

Materiale necesare

– Ac de punctie steril

– Antiseptic pentru tegumente

– Tampoane de vata

– Manusi de protectie

– Tavita renala

– Lame de sticla pentru frotiu

– Pipeta

Pregatirea pacientului

– Se informeaza pacientul si se explica necesitatea tehnicii

– Se obtine consimtamantul

Tehnica

– se pozitioneaza pacientul sezand cu mana sprijinita sau in decubit, in functie de starea acestuia

– asistenta se spala pe maini si isi pune manusile de protectie

– se asepsizeaza locul punctiei cu un tampon imbibat in dezinfectant

– nu se freaca degetul

– se asteapta evaporarea solutiei dezinfectante

– pe locul uscat se inteapa pulpa degetului cu acul perpendicular pe straturile cutanate la


aproximativ 2 mm, pentru ca sangele sa iasa

– se sterge prima picatura cu un tampon uscat


– se lasa sa se formeze o noua picatura care se recolteaza in functie de scopul tehnicii: pe lama
perfect uscată şi curată (frotiu- hemograma, grupa sanguină, timp de sângerare şi coagulare), în tuburi
(pentru analiza gazelor sanguine), pe bandeletă sau stripsuri (glicemie), 2-3 picături pe fiecare
extremitate a lamei (picatura groasă- dg. malarie şi tifos exantematic)

– la final se face o usoara compresiune cu un tampon steril.

Accidente/incidente

– Sângerare la locul puncţie. Comprimaţi locul înţepăturii mai multă vreme

– Nu se obţine suficient sânge. Strângeţi degetul de la distanţă

Atentie: Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modifică rezultatele!

– La nevoie repetaţi înţepătura

EFECTUAREA UNUI FROTIU SIMPLU

– se pregateste intocmai ca si pentru tehnica recoltarii sangelui capilar

– se recolteaza din picatura de sange cu marginea unei lame de sticla

– lama cu picatura de sange se aseaza oblic (45 grade)pe lama de frotiu, degresata si uscata in
prealabil

– se tine lama de recoltare cateva secunde pana cand picatura de sange se etaleaza complet spre
cele doua margini ale lamei de baza

– se deplaseaza lama de recoltare, pastrand aceeasi inclinatie, prin intindere spre capatul opus al
lamei de frotiu, pana cand picatura de sange se termina

– un frotiu corect trebuie sa se termine inainte de capatul opus al lamei si sa fie uniform si cat mai
subtire

Observaţii

– Un frotiu bun nu are goluri, este în strat regulat.

– Frotiul se execută numai din sânge proaspăt.

– Lama trebuie să fie perfect degresată.


Efectuarea unui frotiu picatura groasa

– pentru examenul de frotiu in picatura groasa sangele se pune pe fiecare extremitate a lamelei in
formatiuni de 3 picaturi cat mai apropiate intre ele

– cu coltul lamelei slefuite se amesteca picaturile formand o pata circulara de 1,5-2 cm

– se amesteca pana cand se formeaza un mic cheag

– frotiul in picatura groasa se foloseste pentru punerea in evidenta a parazitilor (ex: malarie, tifos
exantematic)

Sub 26 : Punctia venoasa

Scop

– Explorator: recoltarea sangelui pentru examene de laborator

– Terapeutic: administrarea medicamentelor sub forma de injectie sau perfuzie intravenoasa,


transfuzii, sangerare in hipertensiune sau edem pulmonar acut.

Locuri de electie

~ Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică).

~ Venele antebraţului.

~ Venele de pe faţa dorsală a mâinii.

~ Venele subclaviculare.

~ Venele femurale.

~ Venele maleolare interne.

~ Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.

Materiale necesare

– Perna pentru sprijinirea bratului pacientului

– Tampoane sterile

– Alcool

– Ace sterile

– Garou

– Manusi sterile
– Seringi in functie de scop

– Medicamente (daca se administreaza)

– Tavita renala

– Bandaj pentru locul punctiei

Pregatirea pacientului

– Se cere consimtamantul pacientului

– I se explica tehnica si necesitatea acesteia

– Se asigura confort fizic si psihic

– Se aseaza pacientul intr-o pozitie comoda, luand in calcul si posibilitatea lipotimiei.

Tehnica

– Se aseaza bratul pe perna, in extensie

– Se examineaza calitatea si starea venelor

– Se evita locurile cu rani, cicatrici, hematoame sau edeme.

– Se palpeaza vena si se alege locul punctiei

– Asistenta isi pune manusi sterile

– Se aplica garoul la 7-8 cm deasupra locului de punctie

– Se dezinfecteaza locul ales cu miscari circulare de la locul punctiei, in afara

– Se recomanda ca pacientul sa stranga pumnul pentru ca venele sa devina turgescente

– Se fixeaza vena cu policele mainii stangi la 4-5 cm sub locul punctiei, exercitand o usoara
compresiune in jos asupra tesuturilor vecine

– Se ia seringa cu mana dreapta intre police si restul degetelor

– Se patrunde in vena cu acul mentinand un unghi de aproximativ 30 de grade , invingandu-se o


rezistenta elastica, pana cand acul inainteaza in gol cca 1-2 cm, cu bizoul in sus si gradatiile seringii in sus

– Se verifica pozitia acului in vena prin aspirare in seringa

– Se continua tehnica in functie de scopul urmarit

– Se cere bolnavului sa deschida pumnul si se indeparteaza garoul


– Se retrage acul brusc si se aplica un tampon steril la locul punctiei

– Se mentine tamponul cca 1-3 minute, fara a se indoi bratul

Accidente/ incidente

– hematom, prin inflitrarea cu sange in tesutul perivenos. Se retrage acul si se comprima locul 1-3
minute

– perforarea venei. Se retrage acul.

– ameteala, paloare, lipotimie – se intrerupe tehnica si se acorda ajutor sau se cheama medicul.

DE EVITAT !

– Punctionarea venei din lateral

– Punctionarea venei cu bizoul in jos

– Atingerea produsului recoltat

– Flectarea antebratului pe brat

Sub 27 : Recoltarea aseptica a urinei

Tipuri de examene

~ examen sumar de urină – se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH-ul.

~ examene biochimice, albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenţii urinari, corpii cetonici,
ionograma-(Ca, K, Na,sedimentul urinar etc.);

~ examen bacteriologic (urocultură).

Modalitati de recoltare

– Urina de dimineata prin emisia spontana din mijlocul jetului urinar

– Sondaj urinar steril

– Punctie suprapubiana (efectuata de medic)

– Urina colectata in 24 de ore (sau 2 ore, 12 ore)

RECOLTAREA URINEI PENTRU UROCULTURA

Urocultura este metoda prin care se permite, prin cultivarea si analiza probelor de urina, identificarea
agentilor patogeni care produc infectii ale tractului urinar.
Scop urocultura

Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea antibiogramei

Recoltarea se face intr-un recipient special – urocultor – de unica folosinta, steril, cu capac etans, pentru
a preveni contaminarea probei.

Volumul de urina necesar unui test uzual este de 10 – 15 ml.

PRELEVAREA DE CĂTRE PACIENTUL CONŞTIENT ŞI CAPABIL

Materiale necesare

– Recipient steril

– Apa si sapun si solutii antiseptice pentru toaletarea zonei genito-urinare

– Comprese sterile

Pregatirea pacientului

– Se explica tehnica si necesitatea efectuarii acesteia

– Se instruieste pacientul cum sa isi recolteze singur urina

– Se instruieste pacientul cu privire la toaletarea zonei inainte de recoltare pentru un rezultat


corect

– Explicati pacientului sa foloseasca prima urina de dimineata

– Oferiti pacientului comprese sterile cu antiseptic pentru dezinfectarea zonei dupa spalare

– Explicati sa urineze in recipient dupa ce a lasat sa curga primul jet urinar. Recoltarea pentru
urocultura se face la jumatatea mictiunii.

– Luati esantionul de la pacient si etichetati pentru a trimite la laborator

Accidente / incidente

– Contaminarea urinei cu bacterii prezente in regiunea periuretrala din cauza lipsei de dezinfectare
a zonei. Se va relua procedura, explicand normele de igiena
– Netrimiterea in timp util a esantionului la laborator poate altera rezultatele prin multiplicarea
germenilor la cald sau precipitarea urlatilor la rece

PRELEVAREA PE SONDA URINARĂ À DEMEURE

Materiale necesare

– tavă medicală/cărucior;

– comprese sterile;

– antiseptic; soluţie de clorhexidină;

– seringă şi ace sterile, tub de laborator steril;

– container pentru aruncarea materialelor folosite;

Tehnica

– spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu);

– folosiţi mănuşi de unică folosinţă;

– dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic;

– puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi prelevaţi cantitatea
necesară de urină;

– transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator;

– aruncaţi acul şi seringa în containerul special.

PRELEVAREA PRIN SONDAJ INTERMITENT

Materiale necesare

– tavă medicală/cărucior;

– sondă vezicală pentru bărbat sau femeie;

– comprese sterile;

– manusi sterile

– recipient steril pentru recoltarea urinei.


Tehnica

– introduceţi sonda vezicală respectând tehnica sondajului vezical la bărbat sau femeie;

– menţineţi sonda pe durata evacuării urinei;

– lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru laborator;

– evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare;

– îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar;

– aruncaţi materialele folosite în container;

RECOLTAREA URINEI PENTRU TOTAL DE URINA

Scop

Deoarece hormonii, proteinele şi electroliţii sunt excretaţi în cantităţi mici şi variabile în urină, probele
trebuie recoltate pe o perioadă extinsă de timp pentru a avea o valoare diagnostică. In acest sens se
poate cere colectarea urinei pe 24 de ore sau o perioada mai scurta

Materiale necesare

– recipient de colectare a urinii cu capacitate de minim 2 litri

– mănuşi

– ploscă sau urinar dacă este nevoie

– recipient gradat dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza

– recipient cu gheaţă dacă nu se poate ţine la frigider

– etichete

Pregatirea pacientului

– Se explica procedura si necesitatea acesteia

– Se instruieste pacientul cu privire la recoltarea urinei

– Se atentioneaza pacientul ca trebuie sa fie bine hidratat si sa evite cafeaua sau ceaiurile pentru a
nu se altera rezultatele
Tehnica

– se cere pacientului să urineze; se va arunca această probă, pornindu-se astfel recoltarea din momentul
în care pacientul are vezica urinară goală

– se notează ora începerii recoltării

– probele se vor aduna într-un recipient de cel puţin 2 l; pe timpul dintre micţionari, recipientul cu
probele de urină trebuie păstrat la rece

– se va recolta urina pe toată perioada de timp indicată; înainte de terminarea timpului se cere
pacientului să urineze încă o dată, dacă este posibil; se adaugă şi ultima probă în recipientul de colectare

– se va măsura după fiecare eliminare, dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza

– se va eticheta recipientul şi se va trimite la laborator însoţit de formularul de cerere sau se va turna din
cantitatea totală de urină, într-un recipient de aprox 100-200 ml, care va fi etichetat şi trimis la laborator
specificându-se pe formular care a fost cantitatea totală şi perioada de timp cât a fost colectată urina.

– dacă pacientul are sondă urinară, se va menţine punga urinară pe toată perioada recoltării într-un
recipient cu gheaţă pus sub patul bolnavului

Accidente / incidente

– Daca accidental se pierde una dintre probe, pacientul uitand sa urineze in recipient, se va relua
intreaga procedura.

Rezultate

Volumul urinar

Valori normale

Adulti si copii peste 14 ani: 1000-1600 ml

Copii intre 8-14 ani: 800-1400 ml

Copii intre 5 -8 ani: 650-1000 ml

Copii intre 3-5 ani: 600-700 ml

Copii intre 1-3 ani: 500-600 ml

Copii nou-nascuti: 30-60 ml

Cantitatea de urina peste 2500 ml/24h = POLIURIE

Cantitatea de urina scazuta sub 500 ml/24h = OLIGURIE


In mod normal, cantitatea de urina eliberata ziua este mai mare decat cea din timpul noptii. Inversarea
acestui raport este starea patologica = NICTURIE

Prezenta sangelui in urina = HEMATURIE

Cresterea numarului de mictiuni in decursul unei zile = POLAKIURIE

Dificultate si durere la urinare = DISURIE

Senzatia imperioasa de a urina = TENESME URINARE

MASURARE GLICOZURIE SI CETONURIE

Glucoza şi corpii cetonici nu trebuie să fie prezenţi în urină în mod normal. glucoza începe să apară în
urină (glicozurie) atunci când glicemia (glucoza din sânge) depăşeşte valoarea de 180 mg/dl. Corpii
cetonici, care sunt produşi în organism în absenţa insulinei, apar la valori ale glicemiei mai mari de 240
mg/dl.

Scop

– echilibrarea metabolică a diabetului zaharat şi urmărirea acestuia

Metoda de măsurare

– Prin intermediul benzilor

– Rezultatele se compară cu o cartelă standard a culorilor de referinţă

Materiale necesare

– recipient de colectare

– mănuşi

– benzi pentru măsurarea glicozuriei sau a cetonuriei specifice

– cartelă de referinţă cu toate culorile standard

Pregatirea pacientului

– Se explica procedura si necesitatea acesteia

– se verifică medicaţia pe care o ia pacientul şi care ar putea modifica rezultatul testului

– se obtine consimtamantul

Tehnica

– se spală mâinile şi se pun mănuşile


-se cere pacientului să micţioneze; apoi se oferă un pahar cu apă şi, după 30 –40 min se cere să
micţioneze din nou; din cea de-a doua probă se va efectua testul prin scufundarea benzilor respective

-în funcţie de testul cerut (glicozurie, cetonurie) benzile vor fi ţinute în proba de urină conform
prospectului de utilizare, apoi vor fi citite şi interpretate în raport cu cartela de referinţă.

FILTRAREA URINEI PENTRU DEPISTAREA CALCULILOR RENALI

Calculii renali se pot dezvolta oriunde în tractul urinar. Pot fi eliminaţi odată cu urina sau se pot bloca în
tractul urinar provocând hematurie, colică renală, hidronefroză.

Scop

Depistarea calculilor in urina

Materiale necesare

– comprese sterile

– recipient urina

– recipient pentru calculi daca sunt eliminati

– manusi

Pregatirea pacientului

– se explica tehnica si necesitatea acesteia

– se obtine consimtamantul si colaborarea

Tehnica

– se cere pacientului să ne anunţe la fiecare micţiune

– se pune compresa peste gura recipientului şi se poate fixa de jur împrejur pentru mai multă
siguranţă.

– se pun mănuşi. Dacă pacientul este imobilizat la pat şi urinează în urinar sau ploscă, se va filtra
toată urina prin compresa ataşata recipientului gradat de colectare. Dacă are sondă urinară, se va filtra
conţinutul pungii colectoare prin compresa.

– se va examina compresa după filtrarea urinii. Dacă se vor depista calculi, vor fi trimişi într-un
recipient la laborator împreună cu formularul de cerere analize, după ce a fost anunţat şi medicul
curant.

– dacă compresa va rămâne intactă, fără reziduri sau calculi, va fi îndepărtat şi pus altul nou pentru
următoarea micţionare.
Sub 28: Recoltarea exudatului faringian

Scop

– explorator: depistarea germenilor patogeni in vederea tratamentului si depistarea agentilor


patogeni la purtator sanatosi, efectuarea antibiogramei

Materiale necesare

– spatula linguala sterila de unica folosinta

– eprubeta cu mediu de cultura

– manusi de unica folosinta

– masca de protectie

– tavita renala

– etichete

Pregatirea pacientului

– se explica procedura si necesitatea tehnicii

– se obtine consimtamantul si colaborarea pacientului

– se incurajeaza pacientul

– se atentioneaza pacientul sa nu isi administreze niciun fel de tratament, sa nu manance, sa nu


bea apa, sa nu se spele pe dinti cu 4 ore minim in prealabil

– se aseaza pacientul in pozitie sezanda

Tehnica

– asistenta se spala pe maini se se dezinfecteaza

– isi pune manusi de unica folosinta

– se invita pacientul sa deschida gura larg

– se apasa limba cu spatula sterila

– daca pacientul are senzatie de voma se retrage spatula si i se recomanda sa se relaxeze. Se


introduce spatula mai putin adanc

– se sterge cu tamponul depozitul faringian si amigdalian, si daca este cazul se dezlipeste si o


portiune din falsa membrana
– se retrage tamponul fara sa se atinga dinti, limba sau obraji

– se plaseaza aplicatorul in tubul cu mediul de cultura si se eticheteaza, apoi este trimisa la


laborator.

Accidente / Incidente

– se pot obtine rezultate eronate daca se atinge cu tamponul faringian saliva, dintii sau limba. In
acest caz procedura se va repeta

– greata, voma. In acest caz se intrerupe procedura, se roaga pacientul sa inspire adanc si sa se
pregateasca pentru o noua procedura

Erori de recoltare

– contaminarea probei prin nerespectarea conditiilor de asepsie si antisepsie

– folosirea antisepticelor poate conduce la inhibitia dezvoltarii germenilor

– atingerea limbii, buzelor, salivei, dintilor poate modifica rezultatul din cauza germenilor prezenti
in aceste zone

Sub 29 : Recoltarea materiilor fecale

Scop

• Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de cultură

• Efectuarea antibiogramei

Indicaţii

Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii, evocatoare pentru


septicemii, infecţii severe de focar cu risc septicemie (pielonefrite, bronhopneumonii) ori endocardită
infecţioasă:

– Sindrom infecţios sever (stare septică);

– Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;

– Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;

– Şoc septic;

– Frison.
Materiale necesare

2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat pentru germeni aerobi
şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologic.

Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent cantitatea de sânge venos care trebuie recoltată,
astfel încât să se asigure raportul optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5 ml sânge
venos la 50 ml mediu de cultură).

Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat după frison) sau la interval de 15
minute ori conform indicaţiei medicului (o oră interval).

Mănuşi sterile, garou, holder, masca

Antiseptice: Betadină, Cloramina (pentru pacienţii alergici la iod);

2 seringi de 10 ml pentru recoltarea sângelui venos; 5 ace sterile (unul pentru recoltare, alte 4 pentru
trasferul sângelui recoltat în flacoanele cu medii de cultură);

Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor flacoanelor cu medii de


cultură.

Recoltarea sângelui venos pentru hemocultura se poate face şi în sistem închis, cu dispozitive speciale
de tip vacutainer (sistem BD BACTEC™ )

Pregătirea pacientului

informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se poate repeta și obţineţi


consimţământul informat

poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate prezenta frisoane

Alegeţi vena cea mai turgescentă

Spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun

Dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină

Tehnica

Se verifică indicaţia medicală pentru recoltarea hemoculturii; identitatea pacientului;

Se spală mâinile şi se îmbracă mănușile de protecţie;

Se antiseptizează tegumentele cu Betadină (cloramină), în vederea puncţiei venoase;

Se recoltează cu seringa 20 ml sânge prin puncţie venoasă periferică

Se introduce sângele venos recoltat în flacoanele de hemocultură, cu respectarea atentă a următoarelor


etape:
• Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice (previne
contaminarea);

• Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea celor 10 ml sânge


venos în flacon (previne contaminarea); sau flambarea gâtului flaconului înainte de introducerea
sângelui în flacon

• Rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;

• Gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;

• Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;

• Spălarea mâinilor şi uscarea lor;

Se etichetează corespunzător probele biologice recoltate, pentru a fi trimise la laboratorul de


microbiologie.

În buletinul care însoţeşte probele se vor preciza:

datele generale ale bolnavului

diagnosticul medical prezumptiv

temperatura cutanată a pacientului în momentul recoltării

tratamentul efectuat anterior cu antibiotice (medicamentul, doza şi durata terapiei)

numele medicului curant al bolnavului şi al asistentei medicale care a efectuat recoltarea probelor

ora recoltării.

CITESTE si: Recoltarea probelor pentru examenul parazitologic al sângelui

Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului de microbiologie pentru a fi puse la termostat,
la 36,5 – 37 ° C.

Îngrijirea pacientului

– Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă

– Observati faciesul, tegumentele (extremitatilor), comportamentul pacientului

Rezultatul hemoculturilor

Este comunicat de laboratorul de microbiologie în următoarele 7-10 zile de la recoltarea probelor (în
funcţie de agentul patogen implicat).

Pozitivarea hemoculturilor se face în 2-3 zile în cazul agenţilor patogeni uzuali.


Microorganismele patogene care se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură reclamă
un timp mai îndelungat de dezvoltare sau medii speciale (îmbogăţite) de cultură.

Odată identificat agentul patogen implicat, se testează şi sensibilitatea acestuia la diverse antibiotice
(antibiograma).

Erori de interpretare ale hemoculturilor

– Rezultatele fals pozitive pot fi cauzate de contaminarea accidentală a probelor, în timpul recoltării sau
manipulării acestora.

– Rezultatele fals negative pot fi explicate de implicarea unor agenţi patogeni neuzuali, care se dezvoltă
mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură sau de efectuarea unor tratamente anterioare cu
antibiotice. Din acest motiv se recomanda recoltarea hemoculturilor înainte de iniţierea oricărui
tratament antibiotic sau după o întrerupere de minim 72 ore (până la o săptămână) a antibioticelor (în
“fereastra terapeutică”).

Precauţii esenţiale pentru eficienţa diagnostică a hemoculturilor

Pentru evitarea surselor de eroare menţionate se recomandă:

– Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui pentru; hemocultură şi în cursul


manipulării probelor (tehnică impecabilă respectarea proporţiei sânge/mediu = 1/5-1/10, evitarea
contaminării probelor în cursul inoculării sângelui venos);

– Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de ore de la evocarea
diagnosticului posibil de septicemie/endocardită infecţioasă (înainte de iniţierea antibioticoterapiei sau
în “fereastră terapeutică”);

– Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale pacientului şi supoziţiilor de


diagnostic emise de medicul clinician (colaborare mmtidisciplinară, lucrul în echipă).

Sub 30 : Recoltarea sangelui

Analizele de laborator completează simptomatologia bolilor, confirmand sau infirmand diagnosticul


clinic.

Sângele realizează aportul la nivelul celular de substanţe energetice şi plastice (glucoză, aminoacizi, acizi
graşi etc.), săruri minerale, apă şi oxigen.

Totodată sângele transportă şi produsele rezultate din metabolizarea celulară – uree, acid uric, amoniac,
CO2 etc.
Scop

→ Metode de recoltare

→ Examene din sânge

→ Recoltarea sângelui pentru examene hematologice

→ Recoltarea sângelui pentru examene biochimice

→ Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice – HEMOCULTURA

→ Recoltarea sângelui pentru examene serologice

→ Recoltarea sângelui pentru examene parazitologice

Scop

– confirma sau infirma diagnosticul clinic

– vin in completarea simptomatologiei ajutand la stabilirea unui diagnostic

– reflecta evolutia boli

– arata eficacitatea tratamentului sau raspunsul organismului la tratament

– confirma vindecarea

– confirma prezenta agentilor patogeni la persoane purtatoare sau bolnave

– tulburari de coagulare, hemostaza, status trombolitic

– evalueaza organismul pentru pregatirea preoperatorie

– identifica tulburari metabolice sau endocrine

– screeningul – diagnosticarea bolii in stadii in care poate fi curabila.

→ Metode de recoltare

~ Puncţie capilară – puncţia pulpei degetului, puncţia lobului urechii, puncţia halucelui sau a
călcâiului la copil.

~ Puncţie venoasă – frecvent venele de la plica cotului (cefalică sau bazilică) sau orice venă
accesibilă.

~ Puncţie arterială (artera femurală, humerală, radială, cubitală, carotidă).–este de competența


medicului;

~ alte metode pentru făt şi nou născut din cordonul ombilical sau din scalp. – competența
medicului;

→ Examene din sânge


~ Examene hematologice:

o Hemoleucogramă cu formulă leucocitară.

o Hemoglobină (Hb).

o Hematocrit (Ht).

o Timp de sângerare (TS).

o Timp de coagulare (TC).

o Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH).

o Timp Quick (TQ sau indice de protrombină).

o Grup sanguin pentru determinarea grupelor de sânge.

~ Examene biochimice:

o Glicemie.

o Uree.

o Fibrinogen.

o Creatinină.

o Acid uric.

o Ionograma.

o Colesterol.

o Probe hepatice.

o Bilirubina.

o Lipemie.

o Fosfataza alcalină.

o Transaminaze.

o Rezervă alcalină.

~ Examen bacteriologic:

o Hemocultura – pentru descoperirea bacteriilor din sânge când se suspectează o septicemie sau o
bacteriemie.

~ Examen parazitologic:

o se colectează sânge venos pentru ascarizi, echinococus, entamoeba histolitica, strangyloides


stercocalis, toxocara, toxoplasma, trichinella- în eprubete cu capac roşu ;
o malarie – picatura groasa– în eprubete cu capac albastru;

~ Examen serologic:

o Reacţia Weill-Felix – tifos exantematic.

o Reacţia de precipitare sau floculare – Citochol. Meinike.

o Reacţia de microfloculare (VDRL) – sifilis.

o Reacţia Bordet-Wassermann (BW) – sifilis.

o Reacţia de hemaglutinare.

o Reacţia de fixarea a complementului.

o Reacţia Valer-Rose –poliartrită reumatoidă.

o Reacţia Vidal – febra tifoidă, febra paratifoidă;

o ASLO – diagnosticul RAA, scarlatină.

→ Recoltarea sângelui pentru examene hematologice

~ Se face dimineaţa pe nemâncate.

~ Hemoleucogramă:

o Puncţie venoasă 2 ml sânge pe EDTA sau heparină.

o Puncţie capilară – pulpa degetului. Aspirarea sângelui în pipete Potain.

~ Hematocrit – 2 ml sânge venos recoltat pe heparină sau EDTA.

~ VSH – 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%.

→ Recoltarea sângelui pentru examene biochimice

~ Se face dimineaţa pe nemâncate.

~ Se recoltează prin puncţie venoasă, iar sângele se utilizează în totalitate sau numai plasma.

~ Se recoltează 2-5 ml sânge fără anticoagulant pentru determinări de uree, acid uric, creatinină,
bilirubină, colesterol, lipide, teste de disproteinemie, electroforeză, fosfataza alcalină, transaminaze,
amilază, fosfor, calciu, sideremie (Fe seric), rezervă alcalină, ionograma (Na, K, Ca, Cl).

~ Pentru determinarea fibrinogenului sângele se recoltează pe citrat de sodiu.

~ Pentru determinarea glicemiei sângele se recoltează pe fluorură de Na sau pe heparină.

→ Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice – HEMOCULTURA

~ Recoltarea se face în condiţii de asepsie perfectă.

~ Sângele este recoltat şi însămânţat în mod steril pe medii de cultură.


~ Se recomandă recoltarea în recipiente etanşe prin dop de cauciuc, direct pe mediul de cultură.

~ Pentru însămânţarea cu germeni anaerobi, eprubeta cu geloză semilichidă se încălzeşte la 37C în


baie de apă, timp de 30 de minute.

~ În timpul însămânţării, balonul sau eprubeta cu mediul de cultură se păstrează înclinată.

~ Materialele necesare recoltării se sterilizează la pupinel.

~ Hemocultura se recoltează la debutul bolii şi înaintea administrării antibioticelor.

~ Hemocultura se poate completa cu coprocultura, urocultura etc.

→ Recoltarea sângelui pentru examene serologice

~ Examenul serologic relevă prezenţa sau absenţa anticorpilor în serul bolnavului.

~ Se folosesc pentru diagnosticarea bolilor infecţioase.

~ Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie venoasă.

~ Recoltarea se face direct în eprubetă curată şi uscată.

~ După coagularea sângelui, se desprinde cheagul de pe peretele eprubetei şi după 30 de minute se


decantează serul direct într-o altă eprubetă sau prin aspirare cu pipetă Pasteur sterilă.

~ Serul hemolizat are culoare roz.

~ Serul lactescent are culoarea albă.

~ Serul nehemolizat – corect recoltat – are culoare gălbuie.

→ Recoltarea sângelui pentru examene parazitologice

~ Pentru punerea în evidenţă a plasmodiilor malariei, se recoltează sânge în picătura groasă.

~ Recoltarea se face în cursul accesului febril când numărul paraziţilor în sânge este foarte mare.

~ Pe fiecare extremitate a lamei de sticlă se recoltează 2-3 picături de sânge, cât mai apropiate între
ele.

~ Cu colţul lamei şlefuite se amestecă fiecare picătură, formând câte o pată circulară, cu diametrul
de cca. 1 cm.

~ Se continuă amestecarea până se formează un mic cheag – semnul defibrinării complete.

~ Se notează lama recoltată.

~ Se colectează sânge venos pentru ascarizi, echinococus, entamoeba histolitica, strangyloides


stercocalis, toxocara, toxoplasma, trichinella- în eprubete cu capac roşu ;

~ malarie – examene în picătură groasă, se colectează 5-10 ml sânge.


Sub 33 : Recoltarea sangelui pentru Hemoleucograma

Scop

Hemoleucograma furnizează informaţii despre numărul tuturor tipurilor de celule. Ea are ca scop:

– Furnizarea diagnosticelor pentru anumite boli

– Determinarea stării de sănătate a unui individ

– Monitorizarea unor afecţiuni: (ex: anemia)

Pregătirea materialelor

– Tavă medicală/cărucior

– Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc

– Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov )

– Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,

Pregătirea pacientului

atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore înainte de recoltarea probelor;

informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul informat;

poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă şi alegeţi vena cea
mai proeminentă.

Efectuarea procedurii

– spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie;

– montaţi acul dublu la holder prin înşurubare;

– aplicaţi garoul si puncţionaţi vena;

– fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG şi umpleţi până la semn recipientul cu sânge;

– dezlegaţi garoul şi retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool timp de 2- 5′

– răsturnați vacutainerul de câteva ori și etichetați-l, completând apoi buletinul pentru laborator.

Îngrijirea pacientului şi reorganizarea

– Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi un plasture observâd faciesul, tegumentele,


comportamentul pacientului;
– Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU;

– Îndepărtaţi mănuşile/spălaţi mâinile cu apă şi săpun.

Rezultate aşteptate/dorite

– Puncţia se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort iar sângele nu se coagulează şi
nu se hemolizează, nu apare hematom.

Rezultate nedorite/ Ce faceţi?

– Perforarea venei şi apariţia hematomului, pacientul poate prezenta ameţeli, paloare, lipotimie

– Se produce coagularea, hemolizarea sângelui sau nu s-a respectat raportul sânge/anticoagulant.

Sub 34 : Recoltare santge pentru coagulare

Scop

explorator

Pregatirea pacientului

– fizică – recoltare à jeun (pe nemâncate)

– psihică – se explică tehnica se obține consimtamântul

Materiale necesare

– Materiale pentru puncția venoasă

– Vacuetă cu capac bleu/albastru cu anticoagulant (citrate de sodiu)

Pentru timp de protrombină – vacutainer cu citrat de Na (raport citrat de sodiu – sânge=1/9). Ex.
vacutainer de 2,7 ml cu 0,3 ml citrat sau vacutainer de 1,8 ml cu 0,2 ml citrat

Pentru fibrinogen – vacutainer de 4,5 ml cu 0,5 ml citrat de Na (raport citrat de sodiu – sânge=1/9)

Tehnica

se identifică pacientul și se verifică recomandarea;

se realizează puncția venoasă pentru recoltarea sângelui – fibrinogen, TP.

Presiunea realizata de garou nu trebuie să depaseasca 1 minut. Daca punctia venoasa a esuat, o noua
tentativa pe aceeasi vena nu se poate face decat dupa 10 minute.
se aplica tamponul;

se retrage acul și se face compresiune la locul puncționării timp de 3-5 minute.

Valori de referință ale fibrinogenului

– variaza in functie de varstă:

Vârstă Valori de referință mg/dl

0-1 an 160-390

2-10 ani 140-360

11-18 ani 160-390

>18 ani 200-400

! La valori <50mg/dL pot apărea evenimente hemoragice după intervenții chirurgicale traumatice.

Valorile >700mg/dL (determinari repetate dupa remiterea procesului inflamator acut) indica un risc
crescut pentru apariția bolilor coronariene si cerebrovasculare.

Interpretarea rezultatelor

➔ Scăderi:

• Consumul moderat de alcool scade nivelul de fibrinogen.

• Scaderea sintezei de fibrinogen: in afectiuni hepatice severe: ciroza hepatica, intoxicatie cu ciuperci;
insuficienta cardiaca dreapta.

• Terapia trombolitica: streptokinaza si urokinaza determina scaderea pronuntata a fibrinogenului(valori


< 10mg/dL);

• Terapia cu L-asparaginaza.

• Afibrinogenemia congenitala, caracterizata prin lipsa completa a fibrinogenului, este una din cele mai
rare deficiente de factori ai coagularii.

• La pacientii cu disfibrinogenemie congenitala fibrinogenul coagulabil este scazut, iar concentratia


plasmatica a acestuia este normala sau scazuta.

➔ Creșteri:

• în cadrul raspunsului de faza acuta din infectii, inflamatii, tumori, traumatisme, arsuri.

• în cazul distructiei celulare intinse (de ex. interventii chirurgicale, infarct miocardic, radioterapie)

• ca răspuns compensator la pierderea de proteine (în special a albuminei) la pacientii cu sindrom


nefrotic, mielom multiplu;
• boala hepatică, ciroza, tratament cu estrogeni, coagulare intravasculara compensata;

• hipertensiune, diabet, obezitate

• nivelurile crescute de fibrinogen se asociaza cu risc crescut de boala cardiovasculara aterosclerotica


(de ex. IMA si AVC) .

Limite și interferențe

• La nou nascuti concentratia fibrinogenului poate fi scazuta datorita imaturitatii sistemului hemostatic
si atinge nivelul de la adulti pana la 21 zile postnatal.

• La gravide fibrinogenul este crescut în mod fiziologic.

• Niveluri crescute pot fi intalnite la fumatori.

Probe de coagulare

Exprimarea rezultatelor

ca timp de coagulare – în secunde;

ca procent (%) din activitatea normală = activitatea protrombinică (AP); domeniul măsurabil = 10-100%;

ca raport protrombinic (PR=PT pacient in sec/PT plasma normala in sec);

ca INR (International Normalized Ratio).

Valori de referința

– normal, activitatea de protrombina > 70%;

Sub 35 : Recoltare sange pentru VSH

Viteza de sedimentarea a hematiilor (VSH) este o analiză curentă destul de frecventă care evidenţiază
existenţa unei inflamaţii şi monitorizează evoluţia acesteia.

VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge cu anticoagulat într-o ora.
Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul este mai mare, fiind un indicator de răspuns
de faza acută.

Indicații

Test screening în suspiciunea de reacții inflamatorii, infectii, boli autoimune, discrazii plasmocitare.
Monitorizarea evoluției și tratamentului în anumite boli: arterita temporala, polimialgie reumatica,
artrita reumatoidă, reumatism articular acut, lupus eritematos sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză,
endocardită bacteriană.

Specimen recoltat: sânge venos recoltat prin puncţie venoasă

Pregătirea materialelor

– materiale pentru puncţia venoasă

– seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc

– eprubetă şi anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu citrate de sodium 3,8%
(capac negru)

Pregătirea pacientului

informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul

informaţi pacientul că recoltarea se face à jeun/postprandial;

poziţionaţi-l ca pentru puncţia venoasă şi alegeţi vena cea mai uşor abordabilă

Tehnica

– se utilizează tubul vacuette destinat recoltării VSH, cu dop negru și se efectuează puncția venoasă
conform tehnicii de recoltare prin metoda Vacutainer ®

– se desface garoul şi se umple până la semn recipientul cu sânge, raportul sânge/anticoagulant trebuie
să fie 4/1

– se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool, şi se răstoarnă lent tubul vacuette

– se etichetează vacutainerul, se completează fişa de laborator și se transportă proba la laborator

Îngrijirea pacientului

– Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului

– Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncţiei

Reorganizarea locului de muncă

– Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU

– Îndepărtaţi mânuşile şi spălaţi mâinile


Sub 36 : Recolatare secretii uretrale barbate

Recoltarea secreției uretrale la barbat are ca scop:

– diagnosticarea bolilor cu transmitere sexuală;

– testarea sensibilităţii germenilor la tratamentul cu antibiotice.

Materiale necesare

– ansă de platină, lampă de spirt;

– tampoane sterile;

– lame de sticlă;

– mănuşi de unică folosinţă;

– etichete.

Pregătirea pacientului

– se informează pacientul cu privire la necesitatea efectuării examenului şi modul de derulare;

– Este recomandat ca recoltarea sa se faca de catre medicul urolog sau ginecolog la cabinetul de
consultatii. In cazul in care acest lucru nu este posibil recoltarea se face de catre personal mediu instruit
in prealabil de catre medicul specialist

– se anunţă pacientul ca va fi păstrată confidenţialitatea;

– se asigură intimitatea.

– pacientul nu trebuie sa fi urinat cu cel putin 2 ore inainte de recoltare

Efectuarea recoltării

– se atenţionează pacientul asupra modului de colaborare;

– se spală mâinile, se îmbracă mănuşile;

– se evidenţiază uretra;

– la barbati se preleveaza pe tampon scurgerea uretrala spontana sau provocata prin presiunea blanda
asupra meatului uretral

– Daca nu apare scurgere spontana se prinde penisul intre degetul medius si inelar, iar cu degetul mare
si indexul se deschide meatul urinar
– Daca nu se poate face prelevare la nivelul meatului se recolteaza intrauretral cu tamponul

– se recoltează folosind ansa de platină sterilizată sau introducând un tampon steril prin orificiul uretral
în uretra anterioară cu miscari fine de rotatie pana la o adancime de cca 2 cm;

– dupa stergerea cu tamponul se amprenteaza meatul pe doua lame de microscop sterse in prealabil cu
alcool si uscate.

– Pe aceste lame se scrie cu creion negru obisnuit numele pacientului si se lipeste o eticheta cu cod de
bare corespunzator cererii si tamponului cu produs.

– Se repeta recoltarea cu un al doilea tampon, de data aceasta patrunzandu-se intrauretral cu cca 1 cm


mai adanc decat cu primul tampon.

– Pe tubul cu tampon si pe lame se lipeste acelasi cod de bare.

– se trimit frotiurile si tamponul de exsudat la laborator imediat.

Observații

Se recomandă prelevare în poziţie de decubit dorsal pentru prevenirea sincopei vaso vagale.

După recoltare se monitorizează pacientul existând risc de hipotensiune, bradicardie, paloare,


transpiraţie, greaţă, vărsături.

Colectarea materialelor se face conform normelor, materialul recoltat având potenţial infecţios ridicat.

Îngrijirea pacientului

– Examenul se efectuează ambulator şi bolnavul nu are nevoie de îngrijire special

Sub 37 : Recoltarea secrețiilor purulente

Recoltarea secrețiilor purulente dintr-o leziune se efectueaza pentru a se identifica prin intermediul
examenelor de laborator microorganismele ce provoaca infectia.

Loc de electie

Secrețiile purulente se recolteaza de pe suprafata tegumentelor din plagi supurate, ulceratii, organe
genitale, conjunctivo-oculare, cavitate bucala si conduct auditiv.

Scop

– Explorator: depistarea florei microbiene si efectuarea antibiogramei


Materiale necesare

– Pense

– Comprese sterile

– Solutii dezinfectante

– Manusi sterile

– Recipiente, eprubete sterile pentru colectarea secretiilor

– Tampoane sterile

– Ansa , pipeta

– Tava medicala

Pregatirea pacientului

– se explica procedura si necesitatea tehnicii

– se obtine consimtamantul si colaborarea pacientului

– se incurajeaza pacientul

– se pozitioneaza pacientul in functie de locul leziunii (plagă chirurgicală cu supuraţie parietală,


plăgi septice, abces, flegmon deschis, vezicule, pustule)

Tehnica

– asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza

– imbraca manusile sterile

– se curata si se dezinfecteaza suprafata din jur

– se dezinfecteaza cu ser fiziologic ulceratia

– se recolteaza exudatul sau puroiul din ulceratie prin aspiratie cu pipeta, cu tampon steril sau cu o
ansa sterilizata

– in functie de modul de recoltare: realizati 2-3 frotiuri in care sa intindeti uniform secretia sau
introduceti produsul aspirat intr-o eprubeta sterila

– se eticheteaza si se trimite la laborator

– se panseaza leziunea
Accidente / Incidente

– suprainfectare cu alti germeni

– produsul nu e trimis in timp util la laborator

– durere, sangerare

Recomandari

– lucrati cu blandete

– respectati cu strictete asepsia si antisepsia

– trimiteti in timp util probele la laborator

Sub 38 : Recoltarea sputei

Recoltarea sputei pentru examenul bacteriologic al sputei este principala metodă care stabileşte cu
exactitate diagnosticul în pneumoniile bacteriene şi fungice.

Secretată de membrana care căptuşeşte bronhiolele, bronhiile şi traheea, sputa ajută la protejarea căilor
respiratorii faţă de infecţii. Când este eliminată din tractul respirator, sputa conţine salivă, secreţii nazale
şi sinusale, celule moarte şi bacterii orale normale din tractul respirator. Probele de sputa se recoltează
pentru a depista eventualii microbi existenţi.

Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile respiratorii prin tuse.

Metoda cea mai folosită pentru recoltarea sputei este expectoraţia.

O metodă mai puţin folosită este aspirarea traheala şi, foarte rar, bronhoscopia.

Recoltarea sputei prin frotiu faringian

Recoltarea sputei prin frotiu laringian

Recoltarea sputei prin spălătură gastrică

Recoltarea sputei prin spălătură bronşică

Scop

– identificarea germenilor responsabili de infecţii respiratorii şi testarea sensibilităţii acestora faţă


de antibiotice
– identificarea celulelor modificate

Modalitati de recoltare

– prin expectoratie;

– prin frotiu faringian şi laringian;

– recoltarea sputei prin spălătură gastrică;

– recoltarea sputei prin spălătură bronşică.

RECOLTAREA SPUTEI PRIN EXPECTORATIE

Materiale necesare

– Recipient steril cu capac

– Eticheta pentru laborator

– Manusi de unica folosinta

– Pungi de unica folosinta

Pregatirea pacientului

– Se informeaza pacientul cu privire la efectuarea tehnicii si se explica necesitatea acesteia

– Se obtine consimtamantul si colaboarea

– Se instruieste pacientul sa nu manance, sa nu isi administreze medicamente sau picaturi in nas, sa


nu isi clateasca gura sau sa nu fumeze inainte de recoltare pentru a nu se modifica rezultatul

– Se aseaza pacientul in pozitie sezand pe scaun sau la marginea patului, sau in pozitie Fowler in
functie de starea generala

Tehnica

– Asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza

– Imbraca manusile de unica folosinta

– Cereti pacientului sa isi clateasca gura cu apa pentru a diminua riscul de contaminare a sputei cu
bacterii din cavitatea bucala

– Dupa ce se instruieste pacientul sa inspire si sa respire profund, i se solicita acestuia sa tuseasca si


sa expectoreze in recipient
– Este necesara o cantitate de aproximativ 15 ml de sputa

– Asistenta acopera recipientul cu capac, il eticheteaza si il introduce intr-o punga din material
plastic pentru a il trimite la laborator

Ingriirea pacientului

– Oferiti un pahar de apa pentru a isi clati gura

– Ajutati pacientul sa adopte o pozitie comoda

Accidente / incidente

– Pacientul nu reuseste sa expectoreze. Instruiti pacientul cu rabdare, iar in cazul in care acesta nu
reuseste anuntati medicul pentru o alta tehnica de recoltare (frotiu, spalatura gastrica, spalatura
bronsica)

– Sputa este amestecata cu saliva. In acest caz se va repeta recoltarea

RECOLTAREA SPUTEI PRIN FROTIU FARINGIAN

Tehnica

– Asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza

– Imbraca manusile de unica folosinta

– Umezeste un tampon de vata cu apa distilata

– Apasa limba pacientului cu spatula sterila

– Introduce tamponul in faringe si solicita pacientului sa tuseasca

– Sputa eliminata prin expectoratie se va prinde de tamponul de vata

– Tamponul de vata este luat si pus in eprubeta sterila de catre asistenta, care il va trimite imediat
la laborator

RECOLTAREA SPUTEI PRIN FROTIU LARINGIAN

Atentie! Fortiul laringian se recolteaza de catre medic care va patrunde cu tamponul in laringe sub
control laringoscopic.
RECOLTAREA SPUTEI PRIN SPĂLĂTURĂ GASTRICĂ

Tehnica

se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe nemâncate (vezi sondajul gastric)

se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată, călduţă, care este evacuată imediat sau
extrasă cu seringa

lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii căutaţi pot fi distruşi dacă stau mai
mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric

dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie trimis la alt laborator, sucul obţinut
poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na

RECOLTAREA SPUTEI PRIN SPĂLĂTURĂ BRONŞICĂ

Tehnica

Atentie! Sputa indusă este recoltata sub indrumare medicala.

se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează

se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod obişnuit în spută

se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic sau 4ml soluţie teofilină 3% cu 1ml soluţie de
stricnină 1‰

pacientul inhalează de cîteva ori prin inspiraţii adânci, repetate, urmate de expiraţii scurte

se face o scurtă pauză de 4-5sec şi se repetă până la aerosolizarea întregii cantităţi de lichid

după aspiraţii, pacientul începe să tuşească chiar dacă nu a tuşit niciodată

sputa expectorată se recoltează într-un vas steril, recoltarea se repetă zilnic, în următoarele 4 zile, în
vase separate

Sub 40 si 41 : Sondajul vezical

Sondajul uretro-vezical reprezinta introducerea unei sonde prin uretra, pana in vezica urinara,
realizandu-se astfel o comunicare intre vezica urinara si mediul extern.

Sondajul este efectuat cu ajutorul unui cateter sau sonda pe uretra, pana in vezica urinara.

Scop

· EXPLORATOR: recoltarea de urina pentru examene de laborator, depistarea unor modificari


patologice ale uretrei si vezicii urinare
· TERAPEUTIC :administrarea de medicamente, golirea vezicii urinare

Sondajul vezical se face diferit la femeie şi la bărbat, datorită dispoziţiei anatomice diferite pe sexe.

Indicatii

– In retentii de urina

– In interventii chirurgicale

– In explorari endoscopice ale uretrei, vezicii urinare, ureterelor.

Contraindicatii

– In infectii acute ale uretrei

– In ruptura traumatica a uretrei

– Tumori

Materiale necesare

o sonde sterile Foley

o cateter din material platic

o sonde sterile Petzer

o musama si aleza

o manusi sterile

o eprubete pentru urocultura (daca este cazul)

o tampoane de vata sterile

o doua pense hemostatice sterile

o seringa

o apa distilata pentru umflarea balonasului

o tavita renala

o solutie de betadina

o solutie pentru lubrifiere


SONDAJUL URETRO-VEZICAL LA BARBAT

Pregatirea pacientului

– se informeaza pacientul cu privire la efectuarea tehnicii

– se obtine consimtamantul

– se asigura un mediu privat pentru efectuarea tehnicii si pentru pastrarea intimitatii pacientului ( se
izoleaza patul cu paravan)

Tehnica – la barbati

la barbati uretra este mai lunga si prezinta doua curburi sagitale, prima fiind convexa anterior, iar cea
de-a doua convexa posterior

bolnavul trebuie sa fie asezat in decubit dorsal, cu picioarele intinse si departate

asistenta medicala se va aseza in partea dreapta a bolnavului

se protejeaza patul cu musama si aleza

se aseaza tavita renala intre coapsele pacientului

asistenta isi pune manusi sterile

se dezinfectează meatul urinar, degajează glandul de prepuţ, şterge fin meatul de câteva ori cu
oxicianură de mercur, apoi fixează glandul între police, index şi mediu al mâinii stângi, desfăşurând
meatul uretrei cu primele două degete

alege sonda cu care se face sondajul cu o pensa anatomica sterila

se lubrifiaza varful sondei, care se tine ca un creion

se introduce sonda cu finete, iar cu ajutorul pensei se impinge inainte

paralel cu mâna stângă se întinde penisul ca să dispară cutele transversale

daca sonda nu progreseaza, se retrage 2-3 cm si se impinge din nou cu miscari fine, in sens circular

dacă la împingerea sondei asistentul medical întâlneşte obstacole anatomice el renunţă şi anunţă
medicul

intrarea in vezica urinara marcheaza curgerea lichidului (urina)

sonda se poate fixa in vezica urinara pentru un sondaj permanent, prin umflarea balonului si
introducerea in tubul aferent de 5-10 ml ser.
Accidente/incidente

· lipsa de progresie a sondei- crearea de cale falsa. se previne prin efectuarea sondajului cu blandete
si rabdare fara sa se forteze inaintarea sondei

· lezarea traumatica a mucoasei uretrale- apare hemoragie; se impune intreruperea imediata a


tehnicii

· absenta scurgerii urinare dupa intrarea in vezica (se poate datora unor cheaguri care au astupat
orificiile sondei). Se destupa prin insuflarea cu aer sau injectarea a cativa ml solutie dezinfectanta.

· sangerare uretrala

· probleme tardive: introducerea germenilor patogeni prin manevre si instrumente nesterile

SONDAJUL URETRO – VEZICAL LA FEMEIE

Materialele sunt aceleasi ca cele descrise la sondajul vezical la barbat.

Pregatirea bolnavului: la fel ca la sondajul vezical la barbat

Tehnica – la femeie

Pacienta este asezata in decubit dorsal cu genunchii ridicati, flectati si coapsele indepartate

Sub fese se aseaza o perna

Se acopera bolnava, lasandu-se descoperita doar regiunea vulvara

Asistenta medicala isi pune manusi sterile si se aseaza in dreapta bolnavei

Ia sonda sterila, o lubrifiaza si o prinde intre degetul mediu si inelar a mainii drepte cu ciocul
indreptat in jos

Policele şi indexul mâinii drepte apucă două tampoane înmuiate în soluţie de oxicianură de mercur.

Cu policele şi indexul mâinii stângi se îndepărtează labiile, punându-i-se în evidenţă meatul urinar
uretral care se alfă sub clitoris

Se şterge cu tampoanele orificiul uretral de mai multe ori de sus în jos, în direcţia anusului.

Tamponul se utilizează numai la o singură ştergere apoi se aruncă.

După două trei ştergeri asistentul medical întoarce sonda dintre degetele mediu şi inelar, aducând-o
cu ciocul în sus şi va fi prinsă ca un creion.

Introduce apoi sonda prin meat la o adâncime de 4-5cm.

Prezenţa sondei în vezică o confirmă apariţia urinei pe ea.

Sonda vezicală va fi prelungită cu tubul de la punga urinară colectoare


Sonda se poate fixa in vezica urinara pentru un sondaj permanent, prin umflarea balonului si
introducerea in tubul aferent de 5-10 ml ser.

Sub 42 : Spalatura vaginala

Scop

– Terapeutic:

~ Îndepărtarea conţinutului vaginal (normal sau patologic).

~ Dezlipirea exsudatelor patologice de pe mucoasă.

~ Dezinfecţia locală înaintea intervenţiilor chirurgicale, ginecologice şi obstetricale.

~ Reducerea proceselor inflamatorii.

~ Calmarea durerilor.

Materiale necesare

– Prosop, aleza, paravan

– Canula sterila si irigator steril

– Vata

– Tavita renala

– Stativ pentru irigator

– Bazinet

– 2 l soluţie medicamentoasă(apă oxigenată, soluţie cloramină, permanganat de potasiu 1/20.000,


oxicianură de Hg 1/4.000, sublimat 1%).

Pregatirea pacientei

– Se pregăteşte pacienta psihic, se anunţă şi se explică tehnica, necesitatea efectuării spălăturii.

– Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu muşama şi aleză.


Tehnica

– Bolnava este aşezată în poziţie ginecologică și i se introduce bazinetul sub bazin, se spală organele
genitale cu apă şi săpun

– Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.

– Se aşează irigatorul la 50-75 cm înălţime faţă de simfiza pubiană.

– Se verifică temperatura soluţiei.

– Se reperează orificiul de intrare în vagin şi se deschide robinetul;

– Se introduce canula odată cu curentul de lichid până în fundul de sac posterior al vaginului.

– Se spală bine fundul de sac posterior şi apoi se plimbă canula pe toată suprafaţa vaginului.

– Se retrage canula înainte ca irigatorul să se golească, se pensează tubul şi se depune în tăviţa


renală.

– Se usuca regiunea genitala cu vata si prosop

– Se examinează lichidul de spălătură, care poate conţine: flocoane de mucus, puroi, cheaguri de
sânge.

Sub 43 : Spalatura vezicii urinare

Spălătura vezicii urinare se face în scop terapeutic şi constă în introducerea de soluţii medicamentoase
în vezica urinară.

Materiale

• materialele prezentate pentru sondajul vezical

• o seringă Janet

• un irigator

• soluţii de spălat: soluţie de acid boric 3%, soluţie nitrat de Ag 1-4‰, soluţie Rivanol 0,1-2 %. Toate se
încălzesc la 36°C

Pregatirea pacientului

§ se informeaza pacientul cu privire la efectuarea tehnicii

§ se obtine consimtamantul

§ se asigura un mediu privat pentru efectuarea tehnicii si pentru pastrarea intimitatii pacientului ( se
izoleaza patul cu paravan)
Tehnica la femei

Pacienta este asezata in decubit dorsal cu genunchii ridicati, flectati si coapsele indepartate

Sub fese se aseaza o perna

Se acopera bolnava, lasandu-se descoperita doar regiunea vulvara

Asistenta medicala isi pune manusi sterile si se aseaza in dreapta bolnavei

Ia sonda sterila, o lubrifiaza si o prinde intre degetul mediu si inelar a mainii drepte cu ciocul indreptata
in jos

Policele şi indexul mâinii drepte apucă două tampoane înmuiate în soluţie de oxicianură de mercur.

Cu policele şi indexul mâinii stângi se îndepărtează labiile, punându-i-se în evidenţă meatul urinar uretral
care se alfă sub clitoris

Se şterge cu tampoanele orificiul uretral de mai multe ori de sus în jos, în direcţia anusului

Tamponul se utilizează numai la o singură ştergere apoi se aruncă.

După două trei ştergeri asistentul medical întoarce sonda dintre degetele mediu şi inelar, aducând-o cu
ciocul în sus şi va fi prinsă ca un creion.

Introduce apoi sonda prin meat la o adâncime de 4-5cm.

La sonda vezicală se adaptează o seringă Janet sau irigatorul din care se umple încet vezica urinară.

Când vezica s-a umplut se îndepărtează seringa sau irigatorul şi se lasă să se scurgă lichidul de spălătură.

La extragerea sondei se penseaza capatul liber si se extrage sonda cu blandete.

Tehnica la barbati

Pentru bărbaţi se folosesc sonde Foley, Nelaton sau Tieman.

bolnavul trebuie sa fie asezat in decubit dorsal, cu picioarele intinse si departate

asistenta medicala se va aseza in partea dreapta a bolnavului

se protejeaza patul cu musama si aleza

se aseaza tavita renala intre coapsele pacientului

asistenta isi pune manusi sterile

se dezinfectează meatul urinar, degajează glandul de prepuţ, şterge fin meatul de câteva ori cu
oxicianură de mercur, apoi fixează glandul între police, index şi mediu al mâinii stângi, desfăşurând
meatul uretrei cu primele două degete

alege sonda cu care se face sondajul cu o pensa anatomica sterila


se lubrifiaza varful sondei, care se tine ca un creion

se introduce sonda cu finete, iar cu ajutorul pensei se impinge inainte

paralel cu mâna stângă se întinde penisul ca să dispară cutele transversale

daca sonda nu progreseaza, se retrage 2-3 cm si se impinge din nou cu miscari fine, in sens circular

dacă la împingerea sondei asistentul medical întâlneşte obstacole anatomice el renunţă şi anunţă
medicul

La sonda vezicală se adaptează o seringă Janet sau irigatorul din care se umple încet vezica urinară.

Când vezica s-a umplut se îndepărtează seringa sau irigatorul şi se lasă să se scurgă lichidul de spălătură.

La extragerea sondei se penseaza capatul liber si se extrage sonda cu blandete.

Accidente

• accidentele sondajului vezical

• supraumplerea vezicii urinare.

Sub 44 : Pansamentul

Pansamentul reprezintă actul chirurgical prin care se aseptizează și se protejează o plagă față de
acțiunea agresivă a diversilor agenți, înlesnind o bună cicatrizare.

Scop

protejază plaga de factori nocivi (mecanici, termici, climaterici și infectioși ai mediului înconjurator);

asigură o bună absorție a secrețiilor, un repaus perfect al regiunii lezate;

favorizează cicatrizarea.

Tipuri de pansamente

1. Pansamentul protector pentru plăgi care nu secretă, nu prezintă tub de dren (plaga operatorie, locul
unei injecții sau puncții, locul unde este montat un cateter venos) pentru a realiza protecția față de
mediul înconjurator.

2. Pansamentul absorbant pentru plagi drenate sau secretante cu un strat de comprese și un strat de
vată.

3. Pansamentul ocluziv pentru plăgi însoțite de leziuni osoase peste care se aplica aparatul gipsat pentru
imobilizare.

4. Pansamentul compresiv pentru plăgi sângerande în scop hemostatic, pentru imobilizarea unei
articulatii in caz de entorsa sau pentru reducerea unei cavitati superficiale după puncționare.

5. Pansamentul umed are ca obiectiv diminuarea edemului inflamator, contraindicate în plăgi care
secretă.
Reguli pentru efectuarea unui pansament corect

Să fie făcut în condiții aseptice

Folosiți materiale de protectie și instrumente sterile;

Spălați și dezinfectati mâinile, îmbrăcați mănusi sterile;

Serviți materialele folosind pense și nu introduceti în casoleta sau în trusa de instrumente pensa cu care
ați lucrat în plagă; nu folositi aceleași instrumente la alți pacienți.

Aseptizarea plăgii trebuie să se facă cu antiseptice pe bază de iod, apa oxigenată, rivanol etc.

Să fie absorbant

Asigurați absorbția secrețiilor pentru a favoriza cicatrizarea, utilizând comprese de tifon și vată hidrofilă
pentru absorbția secrețiilor.

Să fie protector

Acoperiți plaga cu comprese sterile și vată asfel încât ca dimensiunile lor să depașească marginile plăgii
cu cel putin 1-2 cm;

Dacă plaga este expusa microbilor ,protejati plaga cu un start mai gros de tifon si vată.

Sa fie atraumatic

Actionați cu blândețe, răbdare, la recomandarea medicului administrați un calmant dacă trebuie;

Spălati plaga prin turnare si absorbiti surplusul de lichid si secretiile prin tamponare.

Nu fixați pansamentul prea strâns pentru a nu jena circulația și a nu produce durere, dar suficient de
strâns pentru a fi menținut fix.

Să fie schimbat la timp

Verificati indicația medicală cu privire la schimbarea pansamentului;

Schimbarea pansamentului se va efectua în funcție de aspectul plăgii: în cazul plăgilor infiltrate,


pansamentul se schimbă zilnic sau ori de câte ori este nevoie.
Anuntați medicul și controlați plaga dacă pacientul acuză durere sau prezintă febră fara alta cauză,
schimbati pansamentul cu aceasta ocazie.

Materiale necesare

substantele antiseptice pentru curățirea și dezinfecția plăgii – apa oxigenată, rivanol, cloramină,
betadină; și a tegumentelor din jur: alcool iodat 2%, tinctura de iod.

casoleta cu materialele care realizează protecția plăgii și care sunt ușoare, se pot steriliza, nu sunt
iritante pentru tegumente, sunt absorbante: compresele din tifon sterile; tampoane din tifon/ vată,
meșe, feșe de tifon.

materiale de fixare: leucoplast (se aplică pe tegument ras și degresat; este impermeabil pentru aer), feși
de tifon diferite mărimi (realizează „înfășarea” chirurgicală).

cutie cu instrumentar chirurgical steril: pense, foarfecă.

tăviță renală, mănuși sterile, mănuși de protecție.

aleză, mușama

seringi sterile

pansament plaga materiale necesare

Pregătirea pacientului

Pregatirea psihică: se anunţa bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii, se obține consimțământul;

Pregatirea fizică: se aseaza în pozitie confortabila sezanda sau in decubit dorsal, in functie de regiunea
unde este plaga.

Tehnica

pansamentul plagilor simple

pansamentul este efectuat de două persoane (medic-as.med/doua as.med.) – o persoană servește, iar
cealaltă efectuează tehnica;

se spală mainile și se îmbracă mănușile sterile/de protecție

examinarea plăgii și a tegumentelor din jur. Daca plaga a fost pansată se desface fașa si se ridică
pansamentul vechi cu multă blandete, pentru a nu produce dureri prin dezlipire brutală; dacă nu se
desprinde se înmoaie cu apă oxigenată sau ser fiziologic și apoi se ridică pansamentul cu ajutorul pensei
de lucru.
Crearea câmpului operator

–degresați tegumentele din jurul plăgii pentru a îndepărta urmele de adeziv de la pansamentul vechi sau
sebumul folosind un tampon steril

-dezinfectati tegumentele sănătoase din jurul plăgii cu o solutie antiseptică – alcool iodat 1%; tinctura de
iod sau alcool de 70 grade (începand dinspre plaga spre periferie, schimbați tamponul frecvent).

! Aceste dezinfectante nu trebuie să intre în plagă, deoarece sunt foarte iritante.

Tratarea plagii

-actionați în funcție de recomandarea medicului, de natura si evolutia plăgii; spalati plaga cu un jet slab
de solutie antiseptică dacă prezinta secretii, tamponați cu comprese sterile uscate, îndepartati tubul de
dren, firele si ajutati medicul daca este o plaga recentă. Fiecare compresă utilizată se aruncă în tăvița
renală.

-se folosesc două pense anatomice din trusa sterilă de instrumente pentru îndepartarea pansamentului
vechi

-cu o pensa porttampon se ia o compresă sterilă și cu ajutorul celei de-a doua se efectuează un tampon
care se înbibă cu apa oxigenată, turnand-o din sticlă

–se toarna în plagă apa oxigenată, avand rol dezinfectant hemostatic și de îndepărtare a impuritatilor si
secretiilor (prin efervescenta produsa). Se tamponează spuma cu un tampon de tifon steril. Curațarea se
poate repeta turnând ser fiziologic și tamponând. Plaga trebuie să fie pe cât de posibil curată, fără
secreții. Pentru acest lucru se face curațare repetată, în funcție de necesități.

– după toaleta plăgii, se curața din nou marginile plăgii periferic, de cateva ori, la fiecare stergere
folosind un alt tampon (cel utilizat fiind aruncat în tăvita renală).

-se sterg marginile plăgii cu un tampon uscat steril.

-aplicati medicamente conform prescriptiei medicale.

Acoperirea – protecția plăgii

-Aplicati 2-3 comprese sterile care să depășească marginile plăgii cu 1-2 cm;

-Nu aplicați un strat prea gros pentru a asigura o bună capilaritate a plagile care secretă.
Fixarea pansamentului

-Alegeți o metoda de fixare adecvata regiunii prin înfașare, bandajare sau cu substanțe adezive –
leucoplast, fașă în funcție de regiune;

-Verificați pansamentul pentru a nu jena circulația de întoarcere sau dacă asigură repausul în cazul în
care este limitata miscarea;

-Verificați daca pansamentul jenează mișcarea.

La Tehnica pansamentului trebuie să se țină cont de urmatoarele reguli:

să se lucreze în condiţii de asepsie perfecta

pansamentul să asigure o bună absorbţie a secreţiilor

pansamentul să protejeze de factorii nocivi-termici, infecţioşi, mecanici, din mediul înconjurător

să se aseptizeze plaga cu antiseptice potrivite.

Complicații

hemoragie;

durere vie în interiorul plăgii sau la distanţă. Este datorată interceptării unor terminaţii nervoase;

edemul traumatic;

supuraţia plăgii;

cangrena.

Sub 45 : Tubajul duodenal

Sondajul duodenal sau tubajul duodenal consta in introducerea unei sonde Einhorn dincolo de orificiul
piloric, realizand o comunicare intre duoden si mediul exterior

Scopul sondajului duodenal

· EXPLORATOR

– Extragerea continutului duodenal (continut gastric, bila A, B, C, suc pancreatic si secretie proprie)

– Aprecierea functiei biliare si a cailor extrahepatice

– Descoperirea unor modificari anatomo-patologice ale organelor care dau aspectul, cantitatea si
compozitia chimica a sucurilor extrase prin sondaj
– Evidentierea unor boli parazitare ale duodenului sau cailor biliare

· TERAPEUTIC

– Drenarea cailor biliare

– Introducerea unor medicamente asupra ficatului si tubului digestiv

– Alimentatie artificiala, cand se introduc lichide si alimente pacientilor comatosi

· SCOP DE ASPIRARE

– In cazul ocluziilor intestinale sau dupa interventii chirurgicale

Materiale necesare

o Musama, sort de cauciuc, prosoape

o Sonda Einhorn sterila

o Pensa hemostatica

o Seringi, eprubete

o Un pahar cu apa aromata

o O perna rulata

Pozitia pacientului in sondajul duodenal

– Decubit lateral drept

Pregatirea pacientului

Se informeaza pacientul cu privire la necesitatea tehnicii

Se obtine consimtamantul si colaboarea acestuia

Pacientul va fi nemancat

Bolnavul se aseaza in pozitie sezanda

Se protejeaza pacientul cu musamaua

I se da tavita renala si i se indica sa o tina sub barbie

Se lubrifiaza sonda

Se introduce sonda si se invita pacientul sa inghita

Cand sonda a ajuns in dreptul arcadelor dentare la semnul 45 cm, aceasta a trecut de cardia si a
patruns in stomac

Se aseaza pacientul in decubit lateral drept

Se aseaza perna sub hipocondrul drept


Ritmul de inghitire a sondei trebuie sa fie de 1-2 cm la 5 minute

Se impinge usor sonda, favorizand inaintarea ei catre pilor (la 60 cm)

Se continua introducerea sondei incet, cu rabdare si concomitent cu actiunea de a inghiti

Cand sonda a ajuns la 75 de cm, ea a ajuns in duoden

Timpul in care vom ajunge cu sonda in duoden este de aproximativ o ora, o ora jumatate.

CUM VERIFICAM DACA AM AJUNS CU SONDA IN DUODEN?

– Daca lichidul scurs nu are aspectul bilei, este posibil ca sonda sa se fi incolacit in stomac. In acest
caz, se va insufla aproximativ 60ml de aer, iar dupa un minut se aspira. Daca recuperam mai putin de 20
de ml, inseamna ca sonda este in duoden. Daca se recupereaza tot, inseamna ca sonda este in stomac.

CAPTAREA BILEI

v Dupa o ora, o ora si jumatate de la patrundere, pe sonda o sa apara bila A care provine din canalul
coledoc si care are o culoare galben-aurie

v Pentru captarea bilei B si C se introduce pe sonda sulfat de magneziu 40 ml. Se penseaza. Dupa 15-30
minute se va scurge pe sonda bila B de culoare castanie si care este bila veziculara, iar mai apoi se va
putea colecta bila C, provenita de la ficat.

Pregatirea probelor

– Se eticheteaza

– Se determina cantitatea de bila obtinuta

– Se trimit la laborator

Extrgerea sondei

Ø Se insufla cativa ml de aer

Ø Se penseaza sonda cu o pensa

Ø Se extrage sonda

Ø Se ofera pacientului un pahar cu apa aromata pentru clatirea gurii

Ø Se aseaza pacientul intr-o pozitie comoda


Accidente/ Incidente

o Inodarea sondei ( din cauza contractiilor peretilor abdominali)

o Incolacirea sondei

o Greata, varsaturi

o Imposibilitatea drenarii bilei din cauza unui obstacol (exemplu: spasm al sfincterului oddic. Relaxarea
sfincterului oddic se face prin introducerea de 5-10ml de novocaina, la recomandarea medicului)

 De evitat! Grabirea inaintarii sondei in duoden mai devreme de 1 ora, 1 si jumatate, sau
depasirea sondajului peste 3 ore.

Sub 46 : Tubajul nazo-gastric

Sondajul gastric sau tubajul gastric reprezinta introducerea unui tub de cauciuc ( sonda Faucher sau
sonda Einhorn) prin faringe si esofag, in stomac.

Calea de acces poate fi:

– Pe gura

– Pe nas

Sondajul gastric este o procedura neinvaziva, deoarece se foloseste o cale naturala de acces.

Scopul sondajului gastric

· EXPLORATOR – recoltarea continutului stomacului in vederea evaluarii functiilor gastrice

· TERAPEUTIC – pentru hidratare si alimentare, sau administrare de medicamente

· EVACUATOR – evacuarea continutului toxic

Materiale necesare

§ Materiale de protectie: sort de plastic, aleza, prosoape

§ Materiale sterile: sonda, seringi, manusi sterile, pense hemostatice, eprubete

§ Materiale nesterile: tavita renala, un pahar cu apa aromata, un recipient pentru colectare

§ Medicatia prescrisa de medic

Pregatirea pacientului

o Se informeaza pacientul si se explica necesitatea tehnicii

o Se obtine consimtamantul si colaboarea pacientului

o Se aseaza pacientul pe un scaun cu spatar, cu spatele cat mai drept


o Se protejeaza pacientul cu sortul

o Cand este cazul, se indeparteaza proteza

o Se aseaza tavita renala sub barbia pacientului si I se spune sa o tina acolo pe perioada tehnicii

Pregatirea asistentei

– Asistenta se spala pe maini

– Isi pune manusi pentru efectuarea tehnicii

Pozitia pacientului

Se aseaza pacientul pe un scaun cu spatar, cu spatele cat mai drept

Tehnica

Se umezeste/lubrifiaza sonda (pentru a aluneca)

Asistenta se aseaza in dreapta bolnavului si fixeaza capul pacientului cu mana stanga

Se prinde extremitatea sondei ca pe un creion

Se introduce capatul sondei cat mai aproape de radacina limbii, invitand bolnavul sa inghita

Prin deglutitie si impinsa foarte atent, sonda ajunge in stomac pana la marcajul masurat

Se verifica prezenta sondei in stomac prin aspirarea continutului

Pentru a favoriza golirea stomacului, pacientul e rugat sa isi contracte peretii abdominali

Se extrage sonda cu o miscare hotarata prudenta, dupa comprimarea ei cu o pensa hemostatica


pentru a se impiedica scurgerea continutui in faringe

Se ofera pacientului un pahar cu apa aromata pentru clatirea gurii

Se indeparteaza tavita renala si sortul de cauciuc

Accidente/ incidente

– Sonda poate patrunde in laringe daca pacientul nu inghite

– Sonda se poate infunda cu resturi alimentare

– Se poate produce bronhopneumonie de aspiratie prin patrunderea de continut gastric in arborele


bronsic, de aceea este important sa pensam sonda inainte de a o extrage.