5.

PRODUCŢIA ŞI TEHNOLOGIA
CONCEPTUL DE PRODUCŢIE
În general, orice activitate care creează valoare poate fi numită
“producţie”. Deoarece activitatea de prelucrare propriu-zisă ilustrează cel mai
bine un proces de producţie, în continuare discuţiile se vor concentra asupra
acestui tip de situaţii (prelucrarea propriu-zisă). Privită global, producţia
reprezintă o serie de activităţi prin care resursele folosite ca elemente de intrare
(materii prime, forţă de muncă, tehnologie, capital, terenuri, talent managerial)
generează ieşiri (outputs) care pot avea forma bunurilor sau serviciilor, figura
5.1 [1].

INTRĂRI
Xa
Xb Procesul de combinare
Xc a factorilor de producţie IEŞIRI
. ACTIVITATEA DE produse sau servicii
. PRODUCŢIE
.
Xn
Figura nr. 5.1. Producţia ca sistem

5.1. CATEGORIILE PRINCIPALE ALE ACTIVITĂŢII DE

PRODUCŢIE
Varietatea tipurilor de activităţi de producţie poate fi grupată în 4
categorii principale, astfel: producţie “la cerere” (unicat/serie mică) sau
(custom-order production). Aceasta impune o calificare ridicată a forţei de
muncă şi o grupare a activităţilor pe stagii de producţie; producţia de masă,
rigidă care implică o standardizare ridicată atât a produselor finite cât şi a
materialelor, tehnologiilor respectiv a succesiunii operaţiilor. Acest tip de
producţie implică utilizarea unor tehnologii care folosesc intensiv capitalul
pentru a asigura un volum al producţiei constant şi la un nivel cât mai ridicat;
producţia de masă, flexibilă pleacă de la ideea de a folosi avantajul economic al
producţiei de masă (prezentată anterior) care constă în asamblarea câtorva
varietăţi de produse utilizând diferite combinaţii de componente standardizate
şi produse în condiţii de masă, rezultatul este o familie de produse similare cu
caracteristici care apelează la cerinţele diferitelor segmente de consumatori.
Prelucrarea în proces sau flux de producţie (process or flow production),
implică o tehnologie integrată care să asigure un flux continuu al materiilor
prime prin sistemul de producţie pentru a obţine în continuu produse finite.
Tipic acest sistem de producţie implică o largă mecanizare şi automatizare
concomitent cu un nivel scăzut al forţei de muncă.

83
 Tipuri de funcţii de producţie
Funcţia de producţie se referă la relaţia dintre intrările în fluxul de
producţie şi ieşirile de bunuri sau servicii în unitatea de timp.
Q=f(Xa,Xb,Xc, ... , Xn), (3.62)
unde Q este cantitatea de produse obţinute în unitatea de timp iar Xi - cantitatea
corespunzătoare diferitelor tipuri de intrări în unitatea de timp. Intrările pot fi
fixe sau variabile. Un element de intrare fix (fixed input) poate fi definit ca
acela a cărui cantitate nu poate fi schimbată pe termen scurt în aşa măsură încât
să afecteze nivelul ieşirilor (produse finite sau servicii). De exemplu părţi
majore ale echipamentelor şi utilajelor, spaţiul disponibil, cunoştinţele
personalului cheie din managementul companiei. Un element de intrare variabil
(variable input) este, prin contrast, acela care poate afecta producţia pe termen
scurt prin volumul de utilizare. De exemplu energia electrică, majoritatea
materiilor prime, transporturile etc.
Activitatea de producţie pe termen scurt şi pe termen lung
Activitatea pe termen scurt poate fi definită ca şi corespunzătoare unei
perioade de timp suficient de scurtă astfel încât compania să fie constrânsă să-şi
menţină cantitatea de intrări fixe constantă dar suficient de lungă pentru a
permite modificarea volumului de intrări variabile.
Activitatea pe termen lung poate fi definită ca şi corespunzătoare unei
perioade de timp suficient de lungă încât să permită companiei să-şi modifice
toate tipurile de intrări (fixe sau variabile). Pe termen lung nici un tip de intrare
nu poate fi considerată fixă. Mărimea termenului lung sau scurt depinde de
tipul de producţie şi diferă mult de la un tip la altul. Cantitatea de intrări fixe
(mijloace fixe) ale unei companii determină mărimea capacităţii de producţie a
acesteia pe termen scurt definind ceea ce se numeşte scara de operare (scale of
operations).
Caracteristici ale funcţiilor de producţie pe termen scurt
Funcţia de producţie pe termen scurt a unei companii indică volumul de
ieşiri pentru diferite combinaţii ale cantităţilor de intrări variabile (VI) pentru
un volum dat al mijloacelor fixe (intrări fixe). Schimbarea exactă a ieşirilor la
utilizarea a încă unei unităţi de intrare variabilă este cunoscută ca producţia
marginală a intrărilor variabile (modificare continuă - infinit mică - a cantităţii
intrărilor variabile). Dacă schimbarea intrărilor variabile este unitară avem ceea
ce se numeşte producţie (productivitate) marginală discretă.
Producţia marginală continuă este [1]:
dQ
MP = , (3.63)
dX
Producţia medie raportată la intrările variabile este:
unitati de iesire Q
APVI = = (3.64)
unitati de int rari var iabile X
Producţia medie a intrărilor fixe este:

84
 unitati de iesiri Q
APVI = =
unitati de int rari fixe FI
Principiul determinării veniturilor marginale
Combinând o cantitate de intrări fixe cu o cantitate de intrări variabile
crescătoare în ritm constant se atinge (mai devreme sau mai târziu) un punct de
la care creşterile rezultate la ieşiri (produse, servicii) devin din ce în ce mai
mici.
Funcţia de producţie pe termen scurt şi funcţia producţiei marginale şi
medii este prezentată în figura 5.2 [1].

QE I II III IV
Qmax C
DTR
B DAR

Q1 A DMR

0 VI

MP, APVI A
B

AP
C (+)
0 VI
MP (-)
Figura nr. 5.2. Stagiile funcţiei de producţie
Pentru a ilustra forma cea mai generală pentru funcţia de producţie se
poate folosi un polinom de gradul al III-lea. Dacă urmărim figura 5.2 se
observă 4 zone ale funcţiei de producţie. S-a notat cu: Vi - variabilele de
intrare, cu Qe - cantitatea de ieşiri pe unitatea de timp, MP - producţia
marginală, APvi - producţia medie toate raportate la intrările variabile (Vi),
forţa de muncă şi capitalul .
Cele patru zone sunt:
Zona I între punctele O şi A unde producţia sau productivitatea totală (TP) a
funcţiei de producţie (FP), caracterizată printr-o creştere cu o rată crescătoare,
producţia marginală (MP) este pozitivă şi crescătoare. Punctul A este
corespunzător producţiei marginale (MP) maxime şi se mai numeşte şi punctul
de diminuare a producţiei marginale (DMR).
Zona II între punctele A şi B unde panta curbei se schimbă, productivitatea
marginală (MP) este pozitivă dar descrescătoare. Pe această porţiune producţia
medie funcţie de intrările variabile (APvi) este crescătoare. Punctul B
corespunde maximului producţiei medii şi se numeşte punctul de unde începe

85
diminuarea veniturilor medii (DAR). Acesta se obţine pe curba producţiei totale
ca punct de tangenţă dintre aceasta şi dreapta care trece prin originea O a
sistemului de coordonate şi corespunde punctului de maxim al productivităţii
medii.
Zona III se desfăşoară între punctele B şi C. Aceasta corespunde unei
productivităţi marginale pozitive dar descrescătoare. De asemenea în această
zonă producţia medie raportată la intrările variabile (APvi) este descrescătoare.
Punctul C corespunde productivităţii marginale nule şi se numeşte punctul de
diminuare al veniturilor totale (DTR).
Zona IV se găseşte pe curbă după punctul C şi corespunde unei producţii
marginale negative care cauzează o descreştere a producţiei totale. În această
zonă producţia este total iraţională, deoarece, la un volum dat al intrărilor fixe
(mijloace fixe) se utilizează iraţional o cantitate prea mare de intrări variabile.

Altfel spus, dacă se angajează încă un muncitor aportul acesteia la producţia

totală este negativ. Productivitatea marginală este negativă.

Tipuri alternative de funcţii de producţie pe termen scurt

I. Venituri constante raportate la intrări variabile
Practic aceasta este situaţia în care funcţia producţie totală se poate
liniariza, figura 5.3.

QE
Funcţia de producţie
Q = bX
Q2 B
a)
Q1 A

0 X1 X2 VI

MP, APVI
MP = APVI = b
(+) A’ B’
b)
(-) 0 X1 X2 VI

Figura nr. 5.3. Funcţia de producţie cu venituri constante

raportate la intrările variabile, forţă de muncă şi capital
În acest caz Q = bX
APvi = Q/X = bX/X = b (3.65)
MP = dQ/dX = b (3.66)

86
O creştere a variabilelor de intrare de la X1 la X2 are ca efect o creştere a
producţiei de la Q1 la Q2. Elementul important, în acest caz, este faptul că
productivitatea marginală şi productivitatea medie sunt egale şi constante deci
numai productivitatea totală depinde de cantitatea de intrări variabile folosite.

Venituri descrescătoare raportate la intrările variabile

Aceasta este zona O - C de pe curba prezentată în figura 5.4.
În acest caz producţia marginală (MP) cât şi cea medie (APvi) sunt liniar
descrescătoare şi productivitatea medie este mai mare decât cea marginală pe
orice punct al curbei. Deasemenea există un punct de maximal productivităţii
totale corespunzător punctului în care productivitatea marginală se anulează.

Venituri crescătoare raportate la intrări variabile

În acest caz forma algebrică a funcţiei de producţie este:
Q = a + bX + cX2. (3.67)

QE Producţie crescătoare Producţie descrescătoare

Q1 cu rată descrescătoare C

Q = bX – cX2
a)

0 X1 VI
MP, APVI
DAR, DMR
(+) APVI =b-cX
b)

0 X1 VI
(-) MP = b-2cX

Figura nr. 5.4. Funcţia de producţie cu venituri

crescătoare de formă parabolică
dacă a = 0 expresia se va reduce la:
Q = bX + cX2 (3.68)
expresiile pentru APvi şi MP vor fi [1]:
Q bX + cX 2
APVI = = = b + cX (3.69) şi
X X
dQ
MP = = b + 2cX (3.70)
dX
Practic este prima zonă OA de pe graficul general al producţiei totale şi
care este reluat în figura 5.5.

87
 În acest caz productivitatea marginală (MP) şi cea medie (APvi) sunt
liniar crescătoare şi producţia marginală este mai mare decât producţia medie.
QE
Funcţia de Producţie
a)

0 VI
MP, APVI MP
(+) APVI
b)
0 VI
(-)
Figura nr. 5.5. Funcţia de producţie cu venituri
crescătoare parabolic, cu rată crescătoare
Forma generală a funcţiei de producţie
Q = a + bX + cX2 - dX3, (3.71)
dacă a = 0, obţinem:
Q = bX + cX2 - dX3, (3.72)
unde b, c, d sunt coeficienţi iar d este tot timpul negativ.
Q bX + cX 2 − dX 3
APVI = = = b + cX − dX 2 (3.73)
X X
dQ
şi MP = = b + 2cX − 3dX 2 . (3.74)
dX
Această formă conţine toate de funcţii de producţie analizate anterior.
Forma generală serveşte la proiectarea unei funcţii de producţie din care apoi
prin particularizări se poate obţine situaţia particulară dorită. Aceasta mai
permite să se poată face corecţiile “din mers” în vederea adaptării producţiei la
schimbările pe care le produc modificările funcţiei cererii (D).

5.2. EFECTUL TEHNOLOGIEI ASUPRA FUNCŢIEI DE

PRODUCŢIE
Nivelul tehnologic are mari efecte asupra funcţiei de producţie sub
aspectul ieşirilor (outputs), cantităţilor şi mai cu seamă asupra calităţii acestora
şi care pot determina poziţia concurenţială pe piaţa produsului respectiv.

88
 QE Funcţia de producţie după
Q2 B modernizarea tehnologiilor

Funcţia de producţie înainte

a) Q1 C A de schimbările tehnologice

0 X1 VI

QE
Q2 B Funcţia de producţie înainte de
schimbările tehnologiilor
Q1 C A Funcţia de producţie
b) după schimbările tehnologiilor

0 X1 VI

Figura nr. 5.6. Efectele tehnologiei asupra funcţiei de producţie

Schimbările tehnologice acţionează asupra funcţiei de producţie prin
următoarele 4 căi:
1. O tehnologie nouă poate permite realizarea de combinaţii diferite ale
variabilelor de intrare prin care poate fi crescut nivelul ieşirilor comparativ cu
situaţia dinainte de schimbări;
2. O tehnologie nouă poate necesita o cantitate mai mică a variabilelor
de intrare pentru a obţine aceeaşi cantitate sau mai mare a ieşirilor cu eficienţă
ridicată şi costuri unitare mai mici;
3. O nouă tehnologie poate permite ca, cu costuri mai mici să se obţină
cantităţi mai mari de ieşiri;
4. O nouă tehnologie poate necesita intrări sau ieşiri de altă natură.
Primele două dintre cele 4 căi sunt prezentate în figura 5.6.
În figura 5.6 a, este prezentată situaţia în care funcţia de producţie
permite ca, cu aceeaşi combinaţie a variabilelor de intrare să se poată obţine
cantităţi mai mari de ieşiri. În figura 5.6 b, se poate observa situaţia în care
schimbările tehnologice permit să se folosească o gamă mai restrânsă a
cantităţilor de resurse (intrări) pentru a obţine un nivel de ieşiri dat.

Determinarea condiţiilor pentru o producţie eficientă

După cum s-a văzut la studiul funcţiei de producţie aceasta presupune
mai multe etape care pot fi grupate în trei stagii aşa după cum reiese din figura
5.7.

89
Cantitatea de produse Stagiul I Stagiul II Stagiul III
pe o perioadă de timp

DAR B
Funcţia de producţie
a)
DMR
A

0 X1 X2 X3 Unităţi de intrări variabile

MP, APVI pe o perioadă de timp

b) (+)
APVI
MPVI
0 X1 X2 X3 Unităţi de intrări variabile
(-) pe o perioadă de timp

Figura nr. 5.7. Stagiile funcţiei de producţie

Stagiul I cuprinde situaţiile în care producţia medie raportată la variabilele de

intrare (APVI) este crescătoare, producţia totală este crescătoare cu o rată
crescătoare până la punctul A de unde creşterea are loc cu o rată pozitivă
descrescătoare, producţia marginală începe să scadă şi se atinge punctul în care
începe diminuarea producţiei medii (AR), punctul B. În aceast stagiu eficienţa
se poate aprecia mai bine prin producţia medie (AR) deoarece aceasta arată
cantitatea de ieşiri obţinută pe unitatea de intrări. Producţia marginală este o
măsură a eficienţei doar pentru o unitate adiţională de variabilă de intrare de
exemplu capital (C) sau forţă de muncă (L) şi nu reflectă eficienţa tuturor
unităţilor de variabile de intrare luate la un loc. Eficienţa maximă este atinsă la
graniţa dintre stagiul I şi stagiul II, unde APVI este maxim. În ceea ce priveşte
rolul variabilelor fixe asupra producţiei medii (APfi) în figura 3.42 nu apare
această legătură dar noi ştim că valoarea ieşirilor creşte pe toată durata stagiului
I şi că valoarea intrărilor fixe rămâne neschimbată. Astfel, deoarece: APfi =
unităţile de ieşiri/unităţile de intrări fixe aceasta determină ca producţia
medie să crească pe toată porţiunea stagiului I. În stagiul I eficienţa creşte cu
fiecare unitate de intrări fixe sau variabile utilizate şi în acelaşi timp putem
remarca situaţia în care intrările fixe depăşesc pe cele variabile şi deci se poate
deduce că în acest stagiu se poate atrage forţă de muncă, maşinile nefiind
suficient încărcate. Eficienţa maximă a variabilelor de intrare se va atinge în
punctul B, figura 5.7 iar eficienţa maximă intrărilor fixe se atinge la graniţa
dintre stagiul II şi stagiul III.
Stagiul II arată situaţiile în care ieşirile cresc din ce în ce mai încet iar
producţia marginală devine din ce în ce mai mică până în momentul în care

90
atinge valoarea zero (punctul X2). Producţia medie rămâne la valori ridicate pe
toată durata stagiului II deoarece intrările fixe rămân neschimbate pe toată
această perioadă şi orice cantitate de intrări variabile (forţă de muncă) adăugată
duce la scăderea eficienţei.
Stagiul III În cazul producţiei pe termen scurt (când toate intrările sunt fixe),
producţia marginală atinge valoarea zero în această fază cantitatea de intrări
variabile raportată la intrările fie devine aşa de mare încât producţia totală
scade. astfel utilizând cantităţi mari de variabile de intrare pe o perioadă de
timp în stagiul III, APvi devine tot mai mică iar producţia marginală devine
negativă.
Stagiul optim este considerat stagiul II aflat între punctele B şi C.
Deoarece în stagiul I angajarea de noi variabile de intrare duce şi la creşterea
costurilor de aceea firmele preferă să utilizeze cantităţi mai mici de variabile de
intrare dar suficiente pentru a ajunge în stagiul II.
Stagiul III este iraţional, aici firma nu îşi va desfăşura activitate deoarece
producţia totală scade, producţia marginală este negativă iar producţia medie
scade de asemenea. Stagiul II nu este obligatoriu să fie însoţit de profitul
maxim deoarece se poate ca cererea pentru produsele firmei pe termen scurt să
fie aşa de mică încât este profitabil să opereze în stagiul I.

91