3.11.

ANALIZA CERERII ŞI VENITURILE FIRMEI

Cererea reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun, care poate fi
cumpărată pe o anumită piaţă, într-o perioadă determinată de timp, la un anumit
preţ. Dimensiunea cererii pentru un anumit bun, precum şi dinamica acesteia
sunt determinate de nivelul şi dinamica preţului bunului respectiv. Legea cereri
care arată că: dacă preţul bunurilor, resurselor şi serviciilor va scădea, în mod
corespunzător va creşte cantitatea de marfă cerută într-o anumită perioadă de
timp şi invers, dacă preţurile cresc, va scădea cantitatea de marfă cerută în
perioada de timp respectivă (celelalte condiţii rămânând neschimbate).
Preţul Preţul
Lei

P1 A

D1
P2 B D1 D
D2
D2
0 Q1 Q2 Q 0 Q
a) b)
Figura nr. 3.15. Schimbări în cantitatea cerută şi schimbări ale cererii
Relaţia dintre preţul unitar al unui bun şi cantitatea de bunuri cerută într-
o anumită perioadă de timp se poate reprezenta grafic, figura 3.15, obtinandu-se
curba cererii. Dacă preţul scade de la P1 la P2 cantitatea cerută va creşte de la
Q1 la Q2. D2 reprezintă o lege a cererii, o cerere iar D1 o altă cerere, mai mare
decât D2. Deplasarea din A în B pe aceeaşi curbă a cererii o numim schimbare
în cantitatea cerută. Deplasarea din D spre D1 sau D2 o numim schimbarea
cererii. Cu cât curba este mai depărtată de originea axelor spre dreapta cu atât
cererea este mai mare şi invers, figura 3.15 b. Deplasarea cererii de la D spre D1
arată creşterea cererii iar deplasarea cererii de la D spre D2 arată scăderea
cererii.
Conceptul de funcţie a cererii
În termeni matematici, funcţia cereri pentru un produs X poate fi scrisă
astfel [1]:
QX = f(PX, PS, PC, T, AX, AS, AC, I, E, F, N, O) (3.28)
unde: QX = cantitatea totală cerută din produsul X (în unităţi), pe o perioadă de
timp;
PX = preţul produsului X;
PS = măsura preţului produselor care substituie produsul X;
PC = măsura preţului produselor care sunt complementare produsului X;
T = coeficient în directă legătură cu gusturile şi preferinţele
consumatorilor;
AX = nivelul reclamei şi eforturilor promoţionale pentru produsul X;
AS = nivelul reclamei şi efortului promoţional pentru produsul
substituent al produsului X;

66
 AC = nivelul reclamei şi efortului promoţional pentru produsele
complementare produsului X;
I = măsură a venitului consumatorului sau puterii de cumpărare;
E = aşteptările cumpărătorului în ceea ce privişte evoluţia viitoare a
preţului şi “supravieţuirea produsului”;
F = atributele viitoare ale produsului în relaţie cu alte produse;
N = coeficient în directă legătură cu numărul cumpărătorilor;
O = alţi factori care ar putea influenţa cererea pentru produsului X.
Pentru a elimina eventualele confuzii care pot apare între cantitatea cerută
şi cererea de produse sau servicii s-a recurs la ilustrarea grafică prin
reprezentarea unei funcţii curbilinii a cererii. După cum reiese din figura 3.15
schimbarea de la valoarea cantităţii X1 la valoarea X2 se interpretează ca
schimbare în cantitatea cerută, iar schimbarea de la cererea D1 la D2 sau D3 se
interpretează ca schimbare în cerere. Astfel schimbarea în cantitatea cerută
diferă de schimbarea cererii [1].
Factorii de influenţă asupra cererii
Preţul altor bunuri, veniturile indivizilor, perspectiva (aşteptările) privind
evolutia pieţei, gusturile, preferinţele consumatorului..
Preţul altor bunuri economice cum ar fi: bunuri substituibile, bunuri
complementare, bunuri ne înrudite. Bunurile substituibile, sunt acelea care
satisfac aceleaşi nevoi sau trebuinţe ca şi bunul în discuţie. Când preţul unui bun
substituibil creşte, curba bunului în discuţie se deplasează spre dreapta (cererea
pentru bunul de bază creşte) şi invers. Bunurile complementare, sunt acele
bunuri care în consum se folosesc împreună cu bunul economic de bază, îl
completează în folosirea acestuia. Când preţul unui bun complementar faţă de
altul scade, curba cererii pentru bunul iniţial se va deplasa spre dreapta (cererea
pentru bunul de bază creşte) şi invers. Bunuri ne înrudite. Modificarea preţului
la un bun neânrudit cu bunul iniţial, nu influenţează în nici un fel curba cererii
la bunul iniţial.
Veniturile. Modificarea veniturilor individuale influenţează curba cererii
în funcţie de natura bunurilor. Din acest punct de vedere distingem două tipuri
de bunuri şi anume: normale şi inferioare.
Bunurile normale - sunt acelea pe care indivizii le atrag mai mult în
consum pe măsura creşterii veniturilor lor. Curba cererii pentru un bun normal
se va deplasa spre dreapta, respectiv creşte cantitatea cerută atunci când
veniturile individuale cresc. Invers, când venitul individual scade, curba cererii
se va deplasa spre stânga, respectiv scade cantitatea cerută.
Bunuri inferioare - sunt acelea pe care indivizii le cer atunci când nivelul
veniturilor lor sunt mai reduse, decât atunci când sunt mai mari. (De pildă s-a
constatat că oamenii care dispun de venituri mici mănâncă mai multă pâine şi
cartofi decât oamenii cu venituri ridicate). Faptele arată că oamenii au tendinţa
să reducă consumul la bunurile inferioare, atunci când se înregistrează creşterea
veniturilor lor.

67
 Curba cererii individuale (deci şi cantitatea cerută) la un bun inferior se
va deplasa spre dreapta dacă veniturile sunt la un nivel scăzut şi se va deplasa
spre stânga odată cu creşterea veniturilor de la un anumit nivel în sus. Când
venitul personal scade, curba cererii individuale pentru un bun inferior se va
deplasa spre dreapta până ce venitul va atinge un anumit nivel, de la care punct,
o scădere în venituri va cauza deplasarea curbei spre stânga.
Paradoxul Giffen
În cazul unor populaţii cu venit scăzut există anumite bunuri economice
şi, în special cele de strictă necesitate, dar considerate de consumator ca
“inferioare”, cum ar fi cartofii, carnea cu os şi grăsime, pâinea neagră etc., la
care creşterea preţului nu mai determină reducerea cererii sau consumului lor,
ci, dimpotrivă, această creştere a preţului îi determină pe consumatori să renunţe
la consumul altor bunuri, de calitate mai bună dar mai scumpe, şi să le
înlocuiască cu cele inferioare, dar oricum relativ mai ieftine, chiar dacă şi preţul
lor a crescut. Prin urmare, cererea creşte când preţul creşte. Când apare o
creştere a veniturilor, consumatorul îşi va îndrepta atenţia spre bunurile normale
în detrimentul celor inferioare.
Acest comportament aparent paradoxal este denumit “Paradoxul Giffen”,
după numele economistului englez care a constatat o astfel de situaţie în Irlanda
în secolul al XIX-lea, unde ca urmare a creşterii generale a preţurilor produselor
agricole din cauza recoltelor slabe, ţăranii, sărăciţi şi-au orientat resursele lor
limitate spre procurarea cartofilor, cu toate că preţul acestora a crescut, crescând
cererea de cartofi.
Legea generală a cererii se verifică în cazul bunurilor normale, precum şi
în cazul majorităţii bunurilor inferioare.
Excepţiile de la regula de manifestare a cererii nu infirmă veridicitatea
legii generale a acesteia. Există unele situaţii care numai aparent contrazic legea
generală a cererii. Unii cumpărători pot recurge la a achiziţiona mai mult bunuri
de la unele firme, chiar dacă acestea practică preţuri mai mari, pe motivul unei
economii de timp. În această situaţie, legea cererii se verifică, deoarece în preţul
plătit este inclus şi costul de oportunitate (timpul economisit). De asemenea, în
situaţia în care preţul şi calitatea bunului sunt în relaţie directă, creşterea
preţului poate fi însoţită de o sporire a cantităţii cerute, deoarece diferenţa de
preţ va fi compensată de diferenţa de calitate câştigată.
Perspectiva (aşteptările) privind evoluţia pieţei. se referă la ceea ce
individul se aşteaptă în viitor, referitor la toate bunurile şi faptele, relevante
pentru situaţia lui economică. De exemplu, o perspectivă de creştere a preţului
unui bun oarecare, ce intră frecvent în consumul personal, generează, în prezent,
o creştere a cererii. Deci, pentru bunul respectiv, curba cererii se deplasează
spre dreapta.
Gusturile se vor reflecta în mod direct în cererea de bunuri şi, implicit, în
deplasarea curbei cererii.

68
 Cererea mai poate fi influenţată şi de: factorii demografici (numărul
populaţiei, componenţa familiei pe vârste, pe sexe, structura socio-profesională,
ş.a.), obiceiurile specificul local, tradiţiile naţionale etc. factorii psihologici şi
sociali.
Deosebirile de preferinţe, de atitudini faţă de un produs sau altul, datorită
particularităţilor psihice (receptivitate, reacţii). Cererea se mai poate manifesta
şi în profil teritorial şi în timp.
Cererea pieţei se obţine însumând cererile individuale pentru bunul
respectiv, figura 3.23 [1]. Tabelul nr. 3.1
Relaţiile cantităţi-preţuri pentru două bunuri economice
------------------------------------------------------------------------
Preţ/Kg Cererea indiv. Cererea indiv. Cererea pieţei
(kg/lună) (Kg/lună) (Kg/lună)
------------------------------------------------------------------------
5 1 0.5 1.5
4 2 1.5 3.5
3 3 2.5 5.5
2 4.5 3.5 8.0
1 6.5 4.5 11.0
------------------------------------------------------------------------

P P P
D1 D2 D = D1 + D2

+ =

Q Q Q
Figura nr. 3.16. Cererea agregată

Cererea pieţei ca şi cererea individuală, este influenţată de factorii

prezentaţi mai sus. Putem spune că cererea pieţei depinde de numărul
cumpărătorilor ce intră în calculul sumei cererii. Dacă numărul cumpărătorilor
pentru un bun oarecare creşte, în mod corespunzător va creşte şi cererea pentru
bunul respectiv. Evident, curba cererii se va deplasa spre dreapta. Invers, dacă
numărul cumpărătorilor pentru un bun oarecare scade, în mod corespunzător va
scădea şi cererea pentru. bunul respectiv. Curba cererii se va deplasa spre
stânga.
3.12. ELASTICITATEA CERERII
Elasticitatea cererii exprimă sensibilitatea cererii la modificarea unuia din
factorii de influenţă. Cum cererea este, în primul rând, dependentă de preţ,
elasticitatea ei se raportează, în principal faţă de preţ. Răspunsul cantităţii cerute
la schimbarea de preţ se reflectă în figura 3.16 [1]. La preţul P1 cantitatea cerută
este Q1. Dacă acest preţ scade la P2 pe curba cererii C2 , cantitatea creşte de la
Q1 la Q2. Dacă curba cererii are configuraţia C1, cantitatea cerută creşte de la Q1
la Q2. La aceeaşi schimbare în preţ, schimbarea în cantitatea cerută este mai

69
mare pentru curba C2 faţă de curba C1. Aceasta se explică prin aceea că, aşa
cum se vede din grafic, curba cererii C1 este mai întinsă decât curba cererii C2
care este mai abruptă. Prin urmare, la aceeaşi schimbare de preţ spunem că
curba cererii C1 este mai elastică decât curba cererii C2. Graficul de sus ne
sugerează foarte bine ceea ce înseamnă elasticitatea cererii faţă de preţ.
Conceptul de elasticitate este cel mai important instrument utilizat în analizele
care se pot efectua asupra cererii. Elasticitatea este o măsură a răspunsului sau
sensibilităţii cantităţii cerute pentru un produs la o schimbare în unele elemente
determinante ale cererii. Elasticitatea mai poate fi definită ca fiind o măsură a
magnitudinii cu care un procent în variabilele cererii cauzează (sau sunt asociate
direct cu) o schimbare a unui procent în cantitatea cerută. Matematic aceasta
poate fi exprimată ca raport între schimbarea procentuală în cantitatea cerută şi
schimbarea procentuală a preţului sau a altui factor de influenţă asupra cererii
[4]:
Preţul Preţul
Lei Lei

PX1 A PY1 A

PX2 B PY2 B

O QX1 QX2 QX O QY1 QY2 QY

Figura nr. 3.17. Sensibilitatea cererii la schimbarea preţului

Calculul elasticităţii se face de cele mai multe ori ca raport al procentelor celor
două schimbări decât în unităţi absolute [4].
Relaţia între preţul unui produs şi volumul vânzărilor este de mare
importanţă în ceea ce priveşte afacerile firmei şi face parte din politica de
preţuri, strategia de vânzări, realizarea de profit precum şi obiectivele acţiunii
pe piaţă. Dacă considerăm două produse X şi Y cu o curbă convexă a cererii aşa
cum este arătat în figura 3.17.
Panta negativă a ambelor curbe arată că preţul ambelor produse scade
atunci când cantitatea cerută creşte. Din figură se poate vedea diferenţa cererii
între cele două produse făcând analiza diferenţei de cantitate la aceeaşi diferenţă
de preţ. Dacă preţul produselor X şi Y scade cu o cantitate identică (de la Px1 la
Px2, respectiv de la Py1 la Py2) are loc o schimbare în cantitatea cerută de la X1 la
X2, respectiv de la Y1 la Y2. Se poate spune că cererea pentru produsul X este
mai sensibilă (sau răspunsul la o schimbare în preţul produsului X) decât
cererea pentru produsul Y la aceeaşi schimbare de preţ. Relaţia elasticităţii
preţului cererii este:
e = % schimbării în cantitatea cerută/ % schimbării în preţ

70
 Coeficientul de elasticitate al preţului este întotdeauna negativ deoarece
preţul şi cantitatea sunt în relaţie inversă: când preţul scade cantitatea cerută
tinde să crească şi când preţul creşte cantitatea cerută tinde să scadă.
Se cunosc două metode de determinare a coeficientului de elasticitate: metoda
arcului de elasticitate şi metoda punctului de elasticitate.
Metoda arcului de elasticitate
Arcul de elasticitate este o măsură a răspunsului cantităţii cerute între
două puncte separate de pe curba cererii. Coeficientul de elasticitate se poate
determina cu formula [1]:
Q1 − Q2
× 100
Q1
ε= , (3.29)
P2 − P1
× 100
P1
unde perechile (Q1, P1) şi (Q2, P2) reprezintă, respectiv valorile cantităţii şi
preţului înainte şi după schimbarea acestora.
Calculul coeficientului de elasticitate se poate face în ambele sensuri între
două puncte alese, mărimea acestuia depinzând de sensul ales. Între două puncte
există o infinitate de curbe ale cererii aşa cum se poate vedea în figura 3.18.
Între două puncte ale curbei cererii se poate calcula coeficientul mediu de
elasticitate cu următoarea formulă:
Q2 − Q1
Q1 + Q2
ε= 2 .
P2 − P1
P1 + P2
2
Cererea se caracterizează prin elasticitatea preţului atunci când o
schimbare procentuală a preţului duce la o schimbare importantă în cantitatea

P
A
P1

B
P2 D1
D3 D2

O Q1 Q2 Q
Figura nr. 3.18. Metoda arcului
cerută. Cererea este inelastică atunci când o schimbare în preţ duce la o
schimbare mică a cantităţii cerute [1].

71
 Metoda punctului de elasticitate
Punctul de elasticitate este o măsură a senzitivităţii cantităţii cerute
raportată la un singur punct de pe curba cererii.
Metoda punctului este mai precisă dar presupune luarea în analiză o
schimbare foarte mică în jurul preţului corespunzător punctului ales.
Matematic aceasta se poate scrie astfel:
∆Q
Q ∆Q P ∆Q P
ε= = × = × . (3.30)
∆P Q ∆P ∆P Q
P
Dar raportul ∆Q/∆P devine echivalent cu derivata funcţiei cererii în raport cu
preţul, astfel:
∆Q dQ
lim = ,
∆P dP (3.31)
∆P → 0

şi ca urmare formula punctului de elasticitate devine:

dQ P
ε= × . (3.32)
dP Q
Când este cunoscut coeficientul elasticităţii preţului, efectul schimbării
preţului asupra cantităţii cerute poate fi prevăzut cu multă precizie. Acesta este
un lucru foarte important în activitatea firmei deoarece aceasta îşi poate
planifica o strategie de preţuri care să-i permită maximizarea profitului [1].

3.13. ELASTICITATEA ŞI PANTA CURBEI CERERII

Conceptul de elasticitate şi de pantă sunt adesea confundate. Să nu uităm
că panta curbei cererii depinde de mărimea unei schimbări absolute a preţului
comparată cu mărimea unei schimbări absolute a cantităţii cerute. Se cunoaşte
că într-un punct al curbei cererii panta acesteia este dP/dQ în timp ce
elasticitatea este definită de [1]:
dQ P
ε= × .
dP Q
Legătura dintre curba cererii, venitul total (TR) şi elasticitatea preţului
este prezentată în figura 3.19.
În zona I avem nivelul ieşirilor corespunzător cererii elastice.
În zona II este prezentată evoluţia ieşirilor corespunzătoare unei cereri
inelastice.

72
 Preţul A (ε > 1)
P1 B
P2 D (ε = 1)
P3 C

P4 D (ε < 1)

O Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 Q
TR

TRmax

O Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 Q
Figura nr. 3.19. Cererea, veniturile totale şi elasticitatea

Întotdeauna când cererea este elastică o reducere a preţului va determina o

creştere a venitului total (TR) şi o creştere a preţului va avea ca rezultat o
reducere a venitului total (TR). În mod analog când cererea este inelastică, o
reducere a preţului va conduce spre un venit total mai mic şi o creştere a
preţului va produce un venit total mai mare [1].
Pentru măsurarea elasticităţii apelăm la un indicator care se numeşte
coeficientul de elasticitate. Acesta arată gradul, respectiv procentul de
modificare a cererii în funcţie de modificarea preţului sau a altor condiţii
(factori) de care depinde cererea.
Coeficientul de elasticitate se calculează astfel:
% ∆C
Ce = , (3.33)
% ∆P
unde:
∆C = proporţia modificării cererii, respectiv, diferenţa dintre cererea din
perioada curentă (C1) faţă de cererea din perioada de bază (C) deci:
∆C = C1 - Co.
DP = proporţia modificării preţului, respectiv diferenţa dintre modificarea
preţului din perioada curentă (P1) faţă de preţul din perioada de bază (Po), deci:
∆P = P1 - Po.
Coeficientul de elasticitate, se mai poate determina şi cu ajutorul următoarei
relaţii:

73
 ∆C
C
Ce = O . (3.34)
∆P
PO
Rezultatul care se obţine este negativ, deoarece sensul modificării
preţului aşa cum se vede de-a lungul curbei cererii, este opus sensului
modificării cantităţii (vezi legea cererii). În mod convenţional, sensul negativ
este ignorat. Ce interesează este valoarea absolută a coeficientului de elasticitate
care, apoi este comparat cu valoarea 1.
Elasticitatea cererii este prezentă, atunci când coeficientul de elasticitate
este mai mare decât 1. Se spune că cererea este elastică dacă la un anumit
procent de modificare a preţului, procentul de modificare a cantităţii cerute este
mai mare. Se spune cererea este inelastică atunci când la un anumit procent de
modificare a preţului rezultă un procent mai mic de modificare a cantităţii
cerute. Când la procentul de modificare a preţului corespunde acelaşi procent de
modificare a cantităţii cerute, se spune că cererea are elasticitate unitară,
deoarece coeficientul de elasticitate (Ce) este egal cu 1.
Deci, elasticitatea cererii faţă de preţ exprimă raportul dintre mişcarea
cantităţii cerute şi modificarea preţurilor, proporţia modificării cantităţii cerute
în condiţiile creşterii sau scăderii preţului cu un procent.
Elasticitatea cererii, pentru destul de multe produse se situează între două
extreme. La o extremă se află bunurile a căror cantitate cerută nu se schimbă ca
răspuns la modificarea preţului. În această situaţie, avem de-a face cu o cerere
inelastică, curba cererii pentru aceste bunuri este perfect verticală.
La cealaltă extremă, sunt bunuri pentru care cererea este zero, atunci când
preţul este deasupra unui anumit nivel şi creşte nelimitat când preţul este la acel
nivel sau scade sub el. În acest caz cererea este perfect elastică iar curba cererii
este perfect orizontală, atunci când preţul este la nivelul respectiv, figura 3.20.
P P
D

P1 D

O Q1 Q O Q
Figura nr. 3.20. Cazuri limită ale cererii

Elasticitatea preţului în cazul unei curbe liniare a cererii

Am văzut că o curbă liniară a cererii este întotdeauna cu pantă negativă.
Legătura între curba cererii şi elasticitate este prezentată în figura 3.21.

74
 Lei
(ε > 1)

P1 (ε = 1)
a) (ε < 1)

Q1 MR Q
TR
[Lei]

b)

Q1 Q
Figura nr. 3.21. Cererea liniară, venitul total şi elasticitatea
O curbă a cererii este elastică pe porţiunea jumătăţii de sus a curbei şi
inelastică pe porţiunea jumătăţii de jos. Din alt punct de vedere cererea este
elastică unde MR este pozitivă şi inelastică în raport cu preţul unde MR este
negativă. Din punct de vedere matematic relaţiile dintre acestea sunt:
P = a -bQ.
TR = PxQ = aQ - bQ2, (3.35)
MR = dTR/dQ = a - 2bQ.
Elasticitatea cererii la punctul median al cererii liniare
În cazul în care curba cererii este cu pantă negativă egală cu (-1) putem
calcula coeficientul de elasticitate al preţului la punctul de mijloc utilizând
formula punctului de elasticitate. Ecuaţia generală a unei curbe liniare a cererii
este:
P = a - bQ. (3.36)
Ecuaţia corespunzătoare a venitului total şi marginal va fi:
TR = PxQ = aQ - bQ2,
MR = dTR/dQ = a - 2bQ. (3.37)
Pentru a calcula punctul de elasticitate, se impune să calculăm valoarea
raportului dQ/dP , Q şi P la punctul de mijloc al curbei cererii. Astfel putem
calcula DQ/dP din ecuaţia cererii [1]:
P = a - bQ (3.38)

dP dQ 1 dQ 1 1
= −b respectiv = , se va obtine = =− . (3.39)
dQ dP dP dP −b b
dQ

Dacă ţinem seama că MR = 0 , TR este maxim. Vom căuta cantitatea la care

MR = 0:
MR = a - 2bQ = 0,

75
 -2bQ = -a, (3.40)
Q = -a / -2b = a / 2b.
Când Q = a /2b, valoarea corespunzătoare pentru P va fi:
P = a - bQ
= a - b (a/2b) (3.41)
= a - a/2
= a/2.
Substituind valoarea raportului dQ./dP, P şi Q în formula elasticităţii vom
obţine:
eP = (dQ/dP) x P/Q (3.42)
a
−1 2 1 a 2b (3.43)
ε= × =− × × = −1
b a b 2 a
2b
Astfel coeficientul elasticităţii preţului este -1 în punctul de la mijlocul funcţiei
cererii descrescătoare.
Cazuri deosebite în elasticitatea preţului
În figura 3.22 a, este prezentată o curbă a cererii orizontală perfect
elastică la un preţ stabilit de piaţă. În figura 3.22. b este prezentată o curbă a
P P P
Lei Lei D Lei D

P1 D

O Q O Q1 Q O Q
a) b) c)

Figura nr. 3.22. Cazuri speciale (limită) în elasticitatea cererii

cererii perfect inelastică. Pentru a elimina eventualele confuzii care se pot face
între pantă şi elasticitate, în figura 3.23 se face o comparaţie între cele două.

P P
Lei Lei
P1 Q=a-bP Q=a Pb
Dacă a=100 şi b=1 dacă a=100 şi b=-1
Atunci Q=100-P atunci Q=100/P

O Q1 Q O Q
a) Pantă constantă b) Elasticitate constantă
Figura nr. 3.23. Cererea cu pantă constantă şi cererea cu elasticitate constantă

76
 Curba cererii cu elasticitate constantă
O curbă a cererii cu elasticitate constantă are forma generală următoare
[1];
Q = a × Pb , (3.44)
unde a este mai mare sau egal cu zero şi b mai mic decât zero.
Constanta de elasticitate a curbei cererii poate fi scrisă astfel;

log Q = log a + b log P. (3.45)

eP = b
Pentru a demonstra acest lucru utiliză formula generală a elasticităţii faţă de
preţ:
dQ P P a × b × Pb P
ε= × = a × b × P b −1 × = × = b. (3.46)
dP Q Q P a × Pb
Astfel pentru o curbă cu elasticitatea constantă valoarea coeficientului de
elasticitate va fi aceeaşi în toate punctele.
Pentru cazul general aceasta poate fi scrisă astfel:
Q X = a × PX b × PY c × I d × Q e (3.47)
care prin logaritmare duce la:
log Q1 = log a + b × log PX + c × log PY + d × log I + e × log C. (3.48)
Pe baza aceluiaşi criteriu se obţine, în mod analog coeficientul de elasticitate
egal cu b.

P
Lei

P1 C Elasticitate
P2 D supraunitară

60 A Elasticitate
50 B unitară

P3 E Elasticitate
P4 F subunitară

O Q1 Q2 50 60 Q3 Q4 Q

Figura nr. 3.24. Elasticitatea cererii liniare

În figura 3.24 este prezentată situaţia unei cereri liniare cu variaţia
elasticităţii pe toată lungimea acesteia.

77