6.

ANALIZA ECHILIBRULUI ECONOMIC

Definirea profitului
Profitul poate fi definit ca ceea ce rămâne după ce s-au plătit toate
obligaţiile firmei este ceea se obţine atunci când încasările depăşesc costurile.
Profitul este diferenţa dintre veniturile totale şi costurile totale:
P = TR – TC
Profitul normal este ceea ce se obţine plătind suma minimă pentru
folosirea capitalului acţionarilor necesar menţinerii afacerii pe termen lung.
Economic, profitul este ceea ce se obţine peste cuantumul unui profit normal
definit ca diferenţa dintre venituri şi cheltuieli. Deciziile şi atitudinile în afaceri
se bazează pe profitul previzionat a fi realizat în viitor şi nu pe profitul realizat
în trecut. De aici rezultă că experienţa trecută nu poate fi luată ca sigură pentru
acţiunile viitoare, conducerea, luarea deciziilor în afacerea respectivă va avea în
vedere factorii şi elementele care pot asigura realizarea cel puţin a profitului
prognosticat.
6.1. ECHILIBRUL PE TERMEN SCURT A UNEI FIRME PE O
PIAŢĂ CU COMPETIŢIE PERFECTĂ
În condiţiile de competiţie perfectă fiecare firmă are o curbă a cererii şi
veniturilor medii orizontală care intersectează axa verticală la un preţ stabilit de
cantitatea pieţei şi în condiţiile de cerere a pieţei. Din cauza unor condiţii de
competiţie perfectă un singur preţ stăpâneşte întru totul întreaga piaţă (fiind
determinată de forţele cererii de piaţă şi a ofertei de piaţă), Fiecare curbă a
cererii-veniturilor medii a firmei este orizontală – poate vinde orice cantitate la
preţul stabilit de piaţă. Când cererea-veniturile marginale, pentru produsele unei
firme este o curbă orizontală înseamnă că firma poate vinde cantităţi mai mari
fără să fie necesară reducerea preţului. De exemplu dacă preţul este fixat la 10
UM, atunci vânzarea fiecărei unităţi adiţionale produce o creştere a veniturilor
totale cu 10 unităţi. Câştigurile marginale vor fi constante şi egale cu 10 UM.
Câştigurile totale vor fi sub forma unei funcţii liniare. Fiecare unitate de produs
vândută va determina creşterea câştigurilor totale cu o cantitate egală cu preţul
de vânzare. Ecuaţia generală a funcţiei TR poate fi scrisă astfel:
TR = P x Q.
Să presupunem că firma are o structură a costurilor reprezentată de figura 3.55,
costul mediu total (ATC), costul marginal (MC), şi costul total (TC). Problema
se pune ce cantitate va oferi firma pentru vânzare? Scopul firmei este de a-şi
maximiza profitul. În piaţa cu competiţie perfectă firma nu are putere de decizie
asupra preţului şi se numeşte “price-taker”.
Maximizarea profitului total se produce atunci când TR depăşeşte TC cu
cea mai mare cantitate. După cum se vede în figura 3.55, profitul firmei este
maxim pentru o cantitate Q1, unde distanţa verticală dintre TR şi TC este
maximă. Profitul maxim se obţine pentru o rată a ieşirilor unde costul marginal
este egal cu câştigurile marginale. Profitul maxim se obţine pentru cantitatea de
ieşiri unde profitul marginal este egal cu zero.

109
 MP = MR – MC,
Unde MP reprezintă profitul marginal, sau MP=dP/dQ.
6.2. PROFIT TOTAL SAU PIERDERE
Dacă o firmă realizează profit sau pierderi, depinde de relaţia dintre preţ
şi costul total mediu pentru o rată a ieşirilor pentru care MR=MC. Dacă preţul
depăşeşte ATC, firma se va bucura, pe termen scurt, de profit şi invers dacă
preţul este mai mic decât ATC, firma va înregistra pierderi. Aşa cum reiese din
figura 6.1, preţul de vânzare este P1 iar ATC pentru valoarea maximă a ieşirilor
Q1 unităţi va fi ATCQ1 UM.
Preţul Venituri
Lei Industria produsului Lei Firma MC ATC

Oferta

PE P1 MR=MC D, AR, MR

ATCQ1 Profitul economic

total
Cererea

0 QE Q 0 Q1 Q
(a) (b)

TC
Lei TR
P1xQ1=TRQ1

Profitul total maxim

(c)
TFC
ATCQ1xQ1=TCQ1

0 Q1 Q
Lei Profitul total
maxim

(+)

(d)
0 Q1 Q
(-) Profitul

Figura nr. 6.1. Maximizarea profitului în cazul competiţiei perfecte

110
 Profitul pe unitatea de produs va fi: P1 - ATCQ1. Profitul total se obţine
înmulţind profitul pe unitate cu numărul de unităţi vândute, sau:
P = (P1 – ATCQ1)Q1,
Care, de fapt reprezintă aria haşurată din figura 6.1. Aria haşurată reprezintă
valoarea în unităţi monetare, egală cu distanţa verticală dintre TR şi TC pentru
valoarea Q1 unităţi, şi egală cu înălţimea funcţiei profit, punctul corespunzător
profitului total maxim, sau înmulţind P1 cu Q1 obţinându-se TRQ1 respectiv
înmulţind ATCQ1 cu Q1.
Concluzie: Profitul total nu este maxim pentru aceeaşi valoare a lui Q pentru
care profitul pe unitatea de produs este maxim. Profitul pe unitatea de produs
este maxim la rata ieşirilor unde preţul depăşeşte ATC la cea mai mare distanţă
verticală, sau unde MR = MC.

6.3. MINIMIZAREA PIERDERILOR PE TERMEN SCURT

Dacă preţul predominant pe piaţa unui produs nu permite firmei să
realizeze profit pe termen scurt, aceasta va decide dacă va opera în condiţii de
pierdere sau temporar va suspenda producţia până în momentul în care preţul
pieţei va creşte la un nivel care să genereze profit. Profitul contributiv unitar
este diferenţa dintre preţ şi costul mediu variabil,
UCP = P – AVC.
De exemplu dacă un produs se vinde la preţul de 10UM pe unitate şi costul
mediu variabil este de 6UM, firma este capabilă să acopere toate cheltuielile
asociate necesarului de variabile de intrare pentru realizarea produsului
respectiv şi are 4UM peste plata costului fix total şi să contribuie la realizarea
profitului. Cu toate acestea preţul poate să nu fie suficient pentru a acoperi ATC
atâta timp cât preţul predominant este suficient de ridicat astfel încât să permită
firmei să obţină un surplus peste AVC şi permite firmei să producă pe termen
scurt. Protejarea unei părţi din AVC este mai bună decât neprotejarea AFC.
Profitul contributiv total este diferenţa dintre venitul total şi costurile
variabile totale:
TCP = TR – TVC.
Dacă TR nu este suficient să asigure acoperirea TC, atâta timp cât TR permite
mai mult decât acoperirea TVC, firma câştigă TCP, care ar putea fi utilizat
pentru plata costurilor fixe totale. Astfel se poate afirma că o firmă îşi va
minimiza pierderile pe termen scurt pentru nivelul producţiei care permite ca
TC să depăşească TR cu cel mai mic cuantum.
O firmă îşi va minimiza pierderile pe termen scurt pentru o rată a ieşirilor
pentru care MR = MC şi având loc dacă preţul pieţei reuşeşte să acopere AVC
şi profitul contributiv este pozitiv.
În concluzie, în condiţiile economiei de piaţă firma se mişcă în
permanenţă între “fără profit şi fără pierderi”, de unde firma rămâne cu un profit
suficient pentru ai permite să continue activitatea în industria produsului sau
serviciului. Pierderile firmei pe piaţa produsului şi costurile pot duce la

111
eliminarea acesteia din afacere. În condiţiile competiţiei perfecte, firma este în
situaţia de “price-takers” şi “quantity-adjusters”.
Firmele nu au nici o putere în a schimba legile pieţei. Pentru maximizarea
profitului şi micşorarea pierderilor firma caută punctul minim al curbei LRAC
unde P = MR = SRMC = SRAC = LRAC. Atât cantitatea de produse a unei
firme sau a industriei produsului pot avea influenţă asupra cererii pe piaţa
produsului sau serviciului.
Pentru Q luând valori între Q1 şi Q3, figura 6.2 b, preţul depăşeşte
valoarea AVC; în mod similar pentru aceleaşi valori ale lui Q, figura 6.2 c, Tr
depăşeşte TVC. Ca urmare putem spune că există valori ale producţiei pentru
care pierderile se apropie de zero, în figura 3.56 d, pierderile devin minime
pentru Q = Q2.
Concluzie: Competiţia perfectă asigură protecţie maximă consumatorului
ne fiind necesară intervenţia guvernului sau altor reguli decât pentru a asigura
cadrul legal corespunzător, piaţa numindu-se “liberă”.

112
Preţul Lei
Lei (a) Industria produsului (b) Firma
Pierdere MC ATC
Oferta totală AVC
MR=MC
PE P1
ATCQ1 D, AR, MR

Cererea

0 QE Q 0 Q1 Q2 Q3 Q

TC
TVC
TR
Lei (c) Firma
ATCQ2 x Q2 = TCQ2

Pierderi minime

P1 x Q1 = TRQ2 TFC

0 Q1 Q2 Q3 Q

Lei

(+) (d) Firma

Pierderi
minime
Pierderi pe termen scurt 0 Q1 Q2 Q3
Q

Profitul
(-)

Figura nr. 6.2. Minimizarea pierderilor în cazul competiţiei perfecte

Competiţia perfectă este o formă unică de competiţie ce nu înseamnă
aşezarea firmelor pe poziţii rivale şi pune firma să “lupte” cu piaţa. În
competiţia perfectă preţul are o elasticitate descendentă. Firma cu costurile cele
mai mici pe industria produsului va avea poziţia cea mai puternică şi sigură.

113
 ECHILIBRUL FINANCIAR
Activele imobilizate pot fi finanţate de capitalul permanent intr-o
perioada de timp, finanţare care să permită acestor active “să producă” prin
amortizare si rentabilitate un flux financiar ce să asigure remunerarea capitalului
investit si rambursarea împrumutului şi a dobânzilor.
Regula echilibrului financiar minim este:
“Capitalul utilizat de întreprindere pentru a finanţa elemente de activ
(imobilităţi, stocuri) trebuie să rămână la dispoziţia întreprinderii un anumit
timp care să corespundă cel puţin acelei perioade a imobilizării stocului sau
acelei valori achiziţionată cu acest capital”.
Astfel, dacă creşterea activelor de exploatare este egală cu creşterea activelor de
exploatare este egală cu creşterea datoriilor de exploatare, acestea din urma vor
putea fi rambursate şi deci regula echilibrului va fi respectata.
Dacă viteza de rotaţie a activelor de exploatare este mai lentă ca cea a
datoriilor de exploatare, aceasta are drept consecinţă faptul că întreprinderea nu-
si va achita datoriile in condiţiile prevăzute.
Deci simpla regula a echilibrului minim este insuficientă, este necesară o
marjă de siguranţă si acesta este fondul de rulment apreciat în funcţie de
activitatea si gestiunea întreprinderii.
REPREZENTAREA PATRIMONIULUI
I
Activ imobilizat

II
Stocuri si creanţe

III
Disponibilităţi

IV
Capitaluri permanente

V
Datorii de exploatare si în afara exploatării

VI
Datorii financiare curente

Fondul de rulment: FR = IV – I

Necesarul de fond de rulment: NFR = II – V

114
 Trezoreria: T = III – VI

Echilibrul financiar: FR – NFR = T

STRUCTURA FINANCIARĂ SI ECHILIBRUL FINANCIAR

Repartizarea fondurilor proprii si a fondurilor împrumutate în structura
financiară a întreprinderii are un rol deosebit pentru echilibrul financiar al
acesteia.
Sunt trei principii esenţiale în stabilirea proporţiilor fondurilor în cadrul
structurii financiare:
1. Capitalurile proprii trebuie să acopere riscurile de întreprindere;
2. Împrumuturile pe termen lung trebuiesc condiţionate, asigurate de o
solvabilitate pe lunga durata a întreprinderii care la rândul ei depinde
de o rentabilitate durabilă, ce înseamnă rezultate viitoare suficient de
mari pentru a fi plătite dobânzile la împrumut şi împrumuturile.
3. Capitalul împrumutat nu trebuie să fie mare în raport cu fondurile
proprii.

CAPITALURI PROPRII
a) CAPACITATEA DE ÎMPRUMUT =
CAPITALURI ÎMPRUMUTATE

Respectiv, ponderea capitalului propriu în totalul capitalului întreprinderii iar la

nivel de 0,75 este considerat satisfăcător.

b) Capacitatea de plată
Implicarea în problemele economico-financiare ale întreprinderii şi
asigurarea într-un contract economic, solicitarea şi acordarea de credite etc.
necesită efectuarea bonităţii activităţii economice – a activităţii proprii sau a
partenerului de afaceri de fapt, este o analiză a capacităţii de plata efectuata prin
prisma a trei componente:
1. lichiditatea generala sau redusă, în funcţie de starea economico-
financiară a întreprinderii;
2. solvabilitatea;
3. rentabilitatea.

Verificarea bonităţii unui viitor partener comercial poate fi realizată pe

mai multe căi:
- indirect: prin obţinerea de relaţii de la partenerii comerciali tradiţionali
ai beneficiarului, de la băncile comerciale cu care este în relaţii acesta;

115
 - direct: prin analiza unor documente contabile şi comerciale (ultimul
bilanţ contabil, analiza obligaţiilor scadente şi a sumelor de încasat din
perioada imediat următoare etc.).
Exista o serie de indicatori ai lichidităţii care exprimă capacitatea
întreprinderii de a acoperi prin elemente patrimoniale active
exigibile pe termen scurt, elementele de pasiv, obligaţiile de plată ale
întreprinderii contractele sau pentru care s-a creat obligaţia de a se
achita în termen scurt.
1. Lichiditatea măsoară abilitatea întreprinderii de a-şi asuma obligaţiile
pe termen scurt din activele curente.

Elem. patrimoniale active ce se pot recupera. în termen scurt

LICHIDITATEA
RELATIVA = Elemente patrimoniale pasive cu scadenţă în termen scurt
Sau:

Active curente
LICHIDITATEA RELATIVA =
Obligaţii curente

Un raport mai mare de 2 (2,5 – 3) arată ca întreprinderea are o poziţie financiară

puternică: poate să-şi plătească cu promptitudine datoriile.
Un raport strâns de 1 (1,2 – 1,4) constituie semnal de alarmă pentru
întreprindere este o situaţie limită, orice încasare amânată de la clienţi sau de la
debitori având repercusiuni asupra obligaţiilor curente ale întreprinderii
respective.

În acest caz este necesar calculul indicatorului lichidităţii reduse

(imediate) prin care se elimină din formulă materialele şi produsele finite din
stoc.

Total active curente – stocuri – cheltuieli anticipate

LICHIDITATEA RAPIDA=
Total pasive curente
Sau:

VALORI REALIZABILE + VALORI DISPONIBILE

LICHIDITATEA RAPIDA =
PASIVE CURENTE

disponibil bănesc şi împrumutate + încasări ce urmează a fi

realizate până la finele perioadei + credite bancare sau
împrumutate de alţi agenţi economici ce urmează a se obţine
LICHIDITATEA LA TERMEN=
Plăţi exigibile (inclusiv rate şi dobânzi scadente)

116
Un raport mai mare de 1 este favorabil.
Un raport mai mic decât 1 arată că nu există o garanţie a solvabilităţii clientului.
În consecinţă, trebuiesc introduse în contract unele clauze speciale care să
asigure pentru întreprindere încasarea contravalorii mărfii vândute, serviciile
prestate etc.

2. Solvabilitatea
Solvabilitatea reprezintă gradul în care capitalul propriu asigură
capacitatea creditelor pe termen mijlociu şi lung; ea exprimă tot capacitatea
întreprinderii de a-şi plăti la scadentă datoriile

SOLVABILITATEA capital propriu

PATRIMONIALA = x 100
Total pasiv

Şi arată ponderea capitalului propriu în total pasiv. Solvabilitatea rezultă din

echilibrul între fluxul încasărilor şi cel al cheltuielilor.
3. Rentabilitatea interesează atât pe asociaţi, acţionari cât şi alte persoane cu
care întreprinderea este în raport de afaceri.
Rentabilitatea măsoară aptitudinea capitalului de a procura venit şi la
nivelul economiei de întreprindere se exprimă prin raportul:
VENIT/CAPITAL.

Indicatori ai rentabilităţii:
Profit net
Rentabilitatea =
Capitalului social capital social vărsat

Exprimă randamentul activităţii economice şi modul de utilizare a capitalului

social.

Rentabilitatea Financiară rezultat net

(rentabilitatea capitalului =
propriu) capitaluri proprii

Rentabilitatea profit brut (rezultat din exploatare)

Economică =
Capital permanent

Rentabilitatea capitalurilor reprezintă o măsură a eficacităţii economice a

întreprinderii pentru că:
• întreprinderea are “datoria” să realizeze profit;
• rentabilitatea, ea însăşi inspiră încredere celor cu care întreprinderea intră în
relaţii;

117
 rentabilitatea întreprinderii constituie o necesitate financiară deoarece:
1. asigură dezvoltarea întreprinderii – prin autofinanţare din fondurile de

dezvoltare, amortizare şi reinvestirea profitului, atunci când activitatea

este rentabila – rentabilitatea acţionează şi indirect asupra creşterii
permiţând obţinerea de mijloace de finanţare externe în bune condiţii
prin credibilitate. Condiţia este ca raportul
capital permanent/împrumut ≥ 2;
2. Asigură conservarea independentei: prin reinvestirea profitului, cresc

fondurile proprii care asigură creşterea şi favorizează independenta

financiară a întreprinderii prin ameliorarea raportului
fonduri proprii/împrumut ≥ 1
respectiv rata de independenta sau autonomie financiară.
PROFITUL
Ca măsură a eficienţei activităţii rezultă din relaţia simplă:

V – C = PROFIT

Profitul este venitul pe care îl aduce capitalul.

Rata profitului se mai calculează în practică prin raportul:
Profit profit
sau
Cheltuieli venit

profit
ca măsură a rentabilităţii capitalului
Capital
social

Rentabilitatea beneficiu beneficiu vânzări

= = x
Capitalului capital vânzări capital

Unde, beneficiu
= profitabilitatea vânzărilor
vânzări

118
 vânzări
= viteza de rotaţie a capitalului
capital

Viteza de rotaţie a capitalului prezintă o importanţă determinată în

conturarea volumului profitului şi semnalează practic ce pagubă generează
imobilizările capitalului pe fiecare segment al realizării produsului ca atare, al
transformării produsului în marfă, a mărfii în bani, apoi banii în marfă etc.
Afectând profitul, rentabilitatea este influenţată şi de capacitatea de plată a
întreprinderii.

6.6. BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

Planificarea financiară se concretizează în elaborarea bugetului de

venituri şi cheltuieli şi dimensionarea obiectivelor sub forma indicatorilor
financiari pentru orice activitate generatoare de venituri şi cheltuieli.
Este programul financiar al întreprinderii.
Bugetul de venituri şi cheltuieli este un instrument al gestiunii financiare a
întreprinderii, de planificare a profitului, precum şi a fondurilor necesare.
El reflectă modul de formare, administrare şi utilizare a mijloacelor
financiare.
Echilibrul financiar se bazează pe corelaţiile dintre încasări şi plăţi, dintre
sursele de finanţare şi alocarea acestora şi dintre venituri şi cheltuieli.
Bugetul cuprinde toate veniturile detaliate pe surse de venituri şi toate
cheltuielile detaliate pe obiectivele de cheltuieli ale perioadei pentru care se
înlocuieşte acesta.

VENITURILE TOTALE
Totalitatea încasărilor rezultate din operaţiunile comerciale efectuate într-
o perioadă de timp. După natura lor sunt:
• venituri din exploatare, care sunt cea mai mare parte a încasărilor şi
care după provenienţa lor sunt:

venituri din activitatea de baza, respectiv din vânzări;

venituri din alte activităţi, respectiv producţie, prestări servicii etc.
• venituri financiare, respectiv încasări din dobânzi, diferenţe de curs
valutar, din participaţii etc.
• venituri excepţionale, respectiv venituri din operaţiuni de gestiune,
vânzarea activelor etc.

119
 CHELTUIELILE TOTALE
- Cheltuieli de exploatare, respectiv cele cu materii prime, mărfuri şi
prestări servicii executate de terţi, impozite şi taxe, cheltuieli cu
personalul etc.
- Cheltuieli financiare – cele privind dobânzile, sconturi adecvate, titluri
de plasament cedate etc.
- Cheltuieli excepţionale privind despăgubiri, amenzi, penalităţi,
donaţii, cheltuieli privind activele cedate etc.

Bugetul de venituri şi cheltuieli se întocmeşte obligatoriu numai de

către unele întreprinderi, conform legislaţiei-respectiv regii
autonome, societăţi comerciale cu capital de stat etc., dar fiind un
instrument de planificare şi asigurare a echilibrului financiar este
recomandat şi util de a fi întocmit în gestionarea oricarei
întreprinderi.
În tarile cu economie de piata, unde planificarii financiare I se
acorda o importanta deosebita, elaborarea bugetelor începe cu
vanzarile, în structura acestora pe produse, preturi etc. şi clientii
care vor solicita ferm produsele/serviciile.

Prin buget se asigură:

- proiectarea tuturor fluxurilor (în ROL şi valuta) ocazionate de întreaga
activitate a întreprinderii cu scopul cunoaşterii şi tinerii sub control a
încasărilor şi ieşirilor de bani, şi a capacitatii de a face faţă platilor;
- reflectarea tuturor veniturilor şi cheltuielilor proiectate a se realiza în
vederea producerii profitului maxim şi de a optimiza potentialul
economic al întreprinderii.
- Cuprinderea tuturor resurselor de care dispune întreprinderea pentru
finantarea dezvoltarii etc.
- Evaluarea relaţiilor băneşti ale întreprinderii cu proprii salariati, cu
bugetul statului, cu băncile şi furnizorii, cu creditorii şi debitorii;
- Proiectarea evolutiei patrimoniului gestionat prin evidentierea
modificărilor ce se estimează a se produce în structura acestuia;

Elaborarea bugetului se face distinct, pe capitole de venituri şi

cheltuieli ce sunt prevazute ase realiza, annual, cu defalcarea pe
trimestre, conform legislatiei în domeniu şi în următoarea structură:
1. Bugetul activităţii generale;
2. Bugetul activităţii de producţie;
3. Bugetul activităţii de trezorerie;
4. Bugetul activităţii de încasări şi plăţi în valută;
5. Bugetul activităţii de investiţii;
6. Împrumuturi garantate de stat;

120
 7. Rezerve;
8. Repartizarea profitului;
9. Principalii indicatori economici şi financiari.

PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICI ŞI FINANCIARI

1. Pragul de rentabilitate-reflecta nivelul cifrei de afaceri (volumul total al

încasărilor) pentru care profitul este zero.
Costuri fixe
Profitul =
Pret livrare - costuri variabile
Unitar(lei/UM) unitare(lei/UM)

2. Lichiditatea globală (generală) – reflectă posibilitatea componentelor

patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidităţi
pentru a satisface obligaţiile de plată exigibile.
Se apreciază o lichiditate globală favorabilă atunci când are o mărime
supraunitară (2 – 2,5).

Lichiditate Active circulante

=
Globală datorii curente

3. Lichiditate redusă (intermediară)

Lichiditate Active circulante - stocuri

=
Redusă Datorii curente

Lichiditatea redusă trebuie să tindă spre mărime unitară (0,5 – 1).

4. Lichiditatea imediată

Lichiditatea Trezorerie (casă, dispozitii bancare şi plasamente de scurta

durata)
=
imediată datorii pe termen scurt

5. Securitatea financiară – reflectă gradul în care capitalurile proprii asigură

finanţarea activităţii.

Securitatea Capitaluri proprii

=
Financiară Datorii pe termen mediu şi lung

121
6. Rata rentabilităţii economice – măsoară eficienţa mijloacelor materiale şi
financiare alocate.

Rata Profitul exploatării

Rentabilităţii =
Economice Total active

Rata rentabilităţii economice trebuie să fie superioară ratei inflaţiei; trebuie să

permită reînnoirea şi creşterea activelor într-o perioadă cât mai scurtă.

7. Rata rentabilităţii financiare – exprimă capacitatea capitalurilor proprii de

aproduce profit.

Rata Profitul net

Rentabilităţii =
financiare Capitaluri proprii

8. Solvabilitatea patrimonială – reprezintă gradul în care unităţile patrimoniale

pot face fată obligaţiilor de plată.

Solvabilitatea Capital propriu

= x 100
patrimonială Total pasiv

Solvabilitatea patrimonială este considerată bună când rezultatul obţinut

depăşeşte 30% indicând ponderea surselor proprii în totalul pasivului.

9. Rata autonomiei financiare (rata generală a solvabilităţii)

Rata Capital străin

autonomiei =
financiare Capital propriu

10. Gradul de îndatorare arată limita până la care agentul economic este finanţat
din alte surse decât fondurile proprii.

Gradul Plăti exigibile

de = x 100
îndatorare Total activ

11. Rata profitului

Rata Profitul brut

= x 100
profitului Cifra de afaceri

122
12. Perioada de recuperare a creanţelor

Perioada Debitori + facturi neîncasate

De recuperare = Creante = x 365 zile
A creantelor Cifra de afaceri

13. Periada de rambursare a datoriilor

Perioada Obligatii
De recuperare = x 365 zile
A datoriilor Cifra de afaceri

14. Rotaţia stocurilor

Rotaţia Cifra de afaceri

= x (zile)
Stocurilor Total stocuri – facturi neîncasate

15. Productivitatea muncii

Productivitatea Cifra de afaceri

=
muncii Număr total de personal

16. Ponderea salariilor în costuri

Ponderea Salarii directe

Salariilor = (%)
în costuri Costuri directe de producţie

Tipuri de bugete

1. bugetul continuu, sau glisant, este proiectat pe o perioadă de timp nu prea

mare şi actualizat continuu conform noilor cerinţe şi pe baza realizarilor din
luna expirată;
2. bugetul periodic, de exemplu bugetul annual defalcat pe semestru, trimestre,
luni şi chiar săptamâni sau zile;
3. bugetul proiect este, cum arată şi denumirea, un proiect financiar şi se referă
în special la activitatea de investitii;

123
4. bugetul pe centre de responsabilitate – se elaborează pe subunităţi, respectiv
echipe, ateliere, secţii etc. cu repartizarea indicatorilor economici şi a unor
responsabilităţi aferente;
5. bugetul director, sau general, şi corelat cu acesta, bugete parţiale specifice
unui anumit domeniu al relaţiilor financiare, de exemplu: bugetul vânzărilor,
investiţiilor, de casă, al acţiunilor social-culturale etc;
6. bugete statice, sau fixe şi bugete flexibile, sau variabile care ţin cont de
influenţa cheltuielilor fixe şi variabile.
O întreprindere işi poate organiza şi conduce activitatea prin elaborarea de
bugete, respectiv programe de actiune ce contin obiective, termene, resurse
şi responsabilitati pe subsisteme, functiuni ori componente
organizationale, sau pe activitati/domenii, numite “centre de bugete”,
corelate la nivelul întreprinderii – metoda de conducere cunoscuta sub
numele de “MANAGEMEN PRIN BUGETE”.
Întrebări recapitulative
1) Ce este piaţa şi cum funcţionează?
2) Ce este preţul pieţei şi cum se stabileşte?
3) Ce se înţelege prin punctul de echilibru cerere-ofertă?
4) Ce este utilitatea marginală şi cum se utilizează în studiul comportamentului
consumatorului?
5) Care este legătura între utilitatea marginală şi utilitatea totală?
6) Care este mecanismul de formare a surplusului consumatorului?
7) Ce sunt curbele de indiferenţă?
8) Cum se calculează rata marginală de substituire?
9) Cum se obţine curba venit-consum?
10) Ce reprezintă curba Engel?
11) Cum se stabileşte legătura între curba preţ-consum şi curba cererii?
12) Care sunt variabilele independente pentru funcţia cererii?
13) Cum se calculează elasticitatea cererii?
14) Care este legătura între elasticitatea cererii şi veniturile firmei?
15) Care este diferenţa între panta cererii şi elasticitatea cererii?
16) Ce este producţia şi care sunt tipurile de producţie?
17) Cum se determină proporţia optimă între forţa de muncă şi capital?
18) Care sunt principalele categorii ale costurilor?

124