LE SYNDROME DE TARZANE.

LIBÉREZ-VOUS DES LIANES

DE LA DÉPENDANCE AFFECTIVE
Pascale Piquet
Copyright © Beliveau Editeur 2011, Ail rights reserved

SINDROMUL TARZAN. CUM SĂ TE ELIBEREZI DE LIANELE

DEPENDENȚEI AFECTIVE
Pascale Piquet
Copyright © 2013 Editura ALL

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

PIQUET, PASCALE
Sindromul Tarzan: cum să te eliberezi de lianele dependenței
afective / Pascale Piquet; trad.: Cristina-Ioana Radu. - București :
Editura ALL, 2013
ISBN 978-606-587-054-3

I. Radu, Cristina-Ioana (trad.)

159.922.1

Toate drepturile rezervate Editurii ALL.

Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată
fără permisiunea scrisă a Editurii ALL.
Drepturile de distribuție în străinătate aparțin în exclusivitate
editurii.
AII rights reserved. The distribution of this book outside
Romania, without the written permission of ALL,
is strictly prohibited.
Copyright © 2013 by ALL.

Editura ALL: Bd. Constructorilor nr. 20A, et. 3,

sector 6, cod 060512 - București
Tel.: 021 402 26 00
Fax: 021402 2610
Distribuție: Tel.: 021 402 26 30; 021 402 26 33
Comenzi: comenzi@all.ro
www.all.ro
Redactare: Alina Bogdan
Tehnoredactare: Liviu Stoica
Corectură: Mădălina Vasile
Design copertă: Alexandru Novac
SINDROMUL TARZAN
Cum tâ te eliberezi de lianele dependenței afective

Traducere din limba franceză de

Cristina-Ioana Radu
 Cuprins

Prefață............................................................................................... 7
Salvează-te, Cerul te va ajuta!..................................................... 8

Prima parte
Sindromul Tarzan............................................................................ 11
1 Tu și sindromul Tarzan...................................................... 13
2 Dependența afectivă se joacă la dublu:
Desperado și Gaura neagră afectivă...........................14
3 O să vezi, când o să crești mare,
n-o să mai fii dependent.......................................... .....20
4 Orice s-ar întâmpla,
o să găsești întotdeauna persoana ideală!................ 23
5 NLP și programarea. Cunoști aceste noțiuni?............. 27
6 Cum am devenit admiratoarea lui Tarzan............... ....33
7 Intenția pozitivă a torționarului tău............................... 36
8 Eu - Pascale Piquet -, fostă jucătoare de Desperado ..45
9 Din ce echipă faci parte ?.................................................... 58
10 Nevrozele au propriile motive
pe care rațiunea le ignoră............................................. 61
11 Moarte Sacrificiilor, Concesiilor
și altor Compromisuri! (SCC)...................................... 64
12 încerci cu disperare să faci fericit
pe cineva care nu vrea sub nicio formă..................... 69
13 Nu ești responsabil pentru cei pe care îi îmblânzești!.. 74
14 O relație nouă este ca tabloul de bord al unui avion... 77
16 lată-te unit cu o Gaură neagră afectivă...........................84
17 Nu poți fi psihoterapeutul partenerului tău de viață... 90
18 Doamna Desperado este predispusă la simulare,
pe când domnul Desperado intenționează
să desființeze sexul......................................................... 92
19 Doamna Gaură neagră afectivă controlează totul
prin sex, în timp ce domnul Gaură neagră afectivă
crede că are program de voie....................................... 95
20 Ghici pe cine denigrezi de fapt
când îți critici partenerul............................................... 98
21 N-o să mă mai faci să sufăr, te părăsesc!....................100
22 Cum scapi de un admirator al lui Tarzan?................ 108
23 „încasez palme, dar îl iubesc"........................................112
24 în sfârșit, liber! Și acum ce fac ?..................................... 124
25 A ierta nu presupune să menții legătura cu celălalt:
pentru că nu ai reuși să nu poftești la el.................. 126
26 Trage căruța și taci!.......................................................... 129
27 Nu alege persoana ideală la întâmplare.
Adoptă o strategie!.......................................................132
28 Te vreau și te voi avea!.................................................... 134
29 Biliardul pe trei benzi: se joacă mult mai ușor
în viață decât pe o masă!............................................. 140
30 Celibatul sau înțelepciunea
de a aștepta persoana potrivită................................. 142
31 Tarzan e peste tot!..............................................................146
în viața profesională....................................................... 146
în viața socială, de asemenea /....................................... 148
32 Viața mea după Tarzan.................................................... 153
33 Un cuplu - matematică pură........................................... 158
34 Dragoste sau dependență afectivă ? Care doare
cel mai tare ?................................................................... 163
35 Ridică prețul licitației: meriți mai mult de-atât!........165
36 Ai chef de o schimbare ? Soluția este în tine.............. 167
 38 Ai aflat ce nu mai vrei ? Perfect.
Acum ce-ți dorești?...................................................... 170
39 Demaschează-ți temerile.................................................. 172
40 Dorința temerii sau teama de dorință........................... 174
41 O teamă = un mesaj!..........................................................177
42 lubește-te înainte s-o facă altcineva în locul tău!.......178
43 E timpul să afli ce-o să devii când vei fi mare!........... 180
44 Coachingul: arta și modalitatea
de a ieși la lumină!...................................................... 182

A doua parte
Calea păcii: calea războinicului.................................................... 185
45 „Si vis pacem, para bellum"........................................... 189
46 Compasiunea începe cu tine.......................................... 198
Corpul................................................................................198
Mentalul........................................................................... 200
47 Crede și crește în tine!...................................................... 204
48 Nu vei fi niciodată mai bine servit de cineva
decât de tine!.................................................................. 207
49 Forța supremă: arată-ți recunoștință............................209
50 „Să rămâi centrat și drept? Este elementar,
dragul meu Watson!"................................................. 216
51 Da/nu, nu/da sau nu/nu ?.......................................... 218
52 Economisește-ți energia: destinde-te!........................ 220
53 Un obiectiv bun? Să spunem... fericirea!................... 224
54 Remediul împotriva frustrării ? Motivația!................. 227
55 Intuiția sau cum să decuplezi rațiunea........................ 229
56 Emoțiile negative: ce ușurare când scapi de ele!...... 234
57 Atenție, o să mă enervez! (furia)................................... 239
58 Demonii: îngerii care veghează asupra voastră........247
59 Furculița și barca pneumatică (îndoiala).................... 248
60 Acuzat, ridică-te: nu ești vinovat...
Ești responsabil!.......................................................... 251
61 Instabilitate, teama asumării responsabilității
Q311 Hotormi-n a-m îr»
 62 Temerile te paralizează chiar în momentul
în care ar trebui să te miști!........................................ 258
63 Ține minte: numai cel care se teme
poate fi curajos!............................................................ 262
64 în fața judecății și a criticii: transformă-te
într-un vid care înghite atacul..................................265
65 Plângi cât de mult poți: când o să râzi de asta,
vei fi vindecat!.............................................................. 272
66 „Adevăratele plăceri constau în libera întrebuințare
a propriei persoane" (Buffon)....................................275
67 Nu aștepta un miracol: miracolul ești tu!...................278

A treia parte
Relația bărbat!femeie: faceți dragoste, nu război!......................283
68 Bărbatul care nu mai pleacă la vânătoare...
își pierde locul!.............................................................. 286
69 Bărbatul și femeia: ființe complementare,
nu adversari!.................................................................. 288
70 Curtoazia trebuie pedepsită cu severitate ?................ 294
71 Să iau un bărbat care este cu ochii-n patru
după femei atrăgătoare ?............................................. 298
72 Trăiască amazoanele!....................................................... 301
73 Yin și Yang nu mai simt ce erau odată!....................... 304
74 Dominatoarea și egalitatea.............................................. 305
75 la-mă, sunt a ta! Femeie sau obiect?.............................308
76 Și veți trăi întru devotament până când adulterul
vă va despărți!............................................................... 310
77 într-o zi îi vei fi recunoscător amantului
sau amantei partenerului tău..................................... 312
78 Dependența femeilor independente............................. 313
79 Gelozia sau cum strigi în gura mare
că nu ai încredere în tine............................................. 317
80 Nu există greșeli, ci doar experiențe
de pe urma cărora ai de câștigat................................ 320
81 La naiba cu toate complexele
celor două sexe!.............................................................322
82 Unul dintre secretele care îi apropie pe bărbați
și pe femei: încrederea în sine și în celălalt........... 328
83 Cei care vor să clădească un cuplu fericit
au un semn distinctiv pentru a se recunoaște...... 331
84 Pariul lui Pascale................................................................332
 Tuturor celor care m-aufăcut să sufăr.
Se vor recunoaște în această carte.
Datorită lor sunt fericită pentru ceea ce sunt astăzi.

Mamei mele, Danièle,

și fiicei mele, Cassandre
 Prefață 9

Ieșită din infernul dependenței afective, am ajuns, în sfâr­

șit, în rai.
îmi doresc să-ți împărtășesc din experiența mea și cu­
getările asupra vieții mele de astăzi. O voi face cu cea mai
mare plăcere! Poate relația cu ceilalți, dar mai ales cea cu tine
însuți, se va ameliora. Și, chiar dacă nu stăpânesc adevărul
absolut, te voi ajuta să ocolești ce e mai rău, pentru a trăi ce e
mai bun. Este posibil, pentru că eu am reușit.
înainte de a te cufunda în lectură, îți propun un joc amu­
zant : deschide cartea la întâmplare și citește ce-ți cade sub
ochi. Vei fi surprins să găsești răspunsul la întrebarea care te
frământă chiar acum. Haide, încearcă!
Bine ai venit în jungla cugetărilor mele!

Notă: s-a folosit forma de masculin pentru a nu îngreuna textul.

 Salvează-te, Cerul te va ajuta!

în a șaptea zi, Dumnezeu s-a odihnit. în ziua următoare,

îmi închipui că a inventat metafora. Din fericire, căci Adam și
Eva, fiind supuși greșelii, nu puteau fi lăsați în natură goi și
fără instrucțiuni de utilizare. Cum oamenii iubesc poveștile
mai mult decât sfaturile sau ordinele, Dumnezeu, cunoscân-
du-i prea bine, nu s-a putut abține. Biblia abundă în meta­
fore, ca legendele mitologice sau Fabulele lui La Fontaine, și,
oricare ar fi credința ta, trebuie să recunoști înțelepciunea
acestor cuvinte; Crede și vei găsi, Cere și ți se va da, Bate și ți
se va deschide, și, preferata mea: Salvează-te, Cerul te va ajuta.
Metaforele, poveștile și legendele mitologice se adresează
sufletului tău de copil pentru a-1 pregăti pe viitorul adult, se­
mănând cu dărnicie în subconștient sfaturi înțelepte care vor
lumina tenebrele zămislite de emoții negative și programări
nocive.

Știi povestea lui Auguste, cel care trăia într-un sătuc aflat
pe fundul unei văi amenințate mereu de ape ? Autoritățile au
decis evacuarea sătenilor, punăndu-le la dispoziție autobuze
și camioane, pentru a putea lua cu ei tot ce consideră că tre­
buie salvat. Auguste refuză să plece și le spune salvatorilor:
„Cred în Dumnezeu și Dumnezeu mă va salva."
Apa începe să urce, obligându-l pe Auguste să se refugi­
eze la etajul casei sale. Salvatorii s-au întors după el într-o
barcă cu motor. în continuare refuză să plece, explicându-le

8
 Sindromul Tarzan
că nu riscă nimic deoarece crede că Dumnezeu nu-l va aban­
dona.
Apa urcă atât de mult, încât Auguste ajunge pe acoperișul
casei. Un elicopter vine să-l salveze, dar refuză să-și abando­
neze cuibul susținând, foarte calm, că Dumnezeu îl va salva.
Auguste se îneacă.
Ajunge în Cer și, furios, îi cere socoteală lui Dumnezeu:
„Eu, care întotdeauna am crezut în Tine și Te-am slăvit,
cum ai putut să mă abandonezi ?
„Să te abandonezi" strigă Dumnezeu supărat. „Dar
cine ți-a trimis autobuzul, barca și elicopterul ?“

Eu, personal, sunt prima care urcă în autobuz!

 Ap.-.4

1
Tu si sindromul Tarzan

Cum îți dai seama dacă ești atins de sindromul Tarzan?

E foarte simplu: fie nu suporți să rămâi singur, sărind de la
o liană la alta, fie rămâi agățat de aceeași, chiar dacă nu te
mai mulțumește. Poți traversa perioade de celibat, așteptând
să apară o persoană pe măsura nevrozei tale. Automat, vei
reacționa asemenea unui „adept" al lui Tarzan, dar oare în
ce echipă joci: Desperado sau Gaura neagră afectivă ? Dacă
faci parte din prima echipă, partenerul tău sau cei pe care îi
întâlnești vor face parte din cea de-a doua și viceversa.

i 1197324
 2
Dependența afectivă se joacă la dublu:
Desperado și Gaura neagră afectivă

Când mi-am dat seama că am comportamentul unui de­

pendent afectiv, m-am întrebat: de ce eu și nu altcineva? Ei
bine, și altcineva îl avea. Ce bine a fost să descopăr că nu
eram singura nevrozată în toată povestea asta!
Deși cauzele simt aceleași, există două moduri în care
se poate manifesta sindromul Tarzan: este vorba despre cel
care dă și cel care ia. Cei doi se vor atrage negreșit. Nu m-am
putut abține să-i denumesc, pentru ca voi să vă dați seama de
rolul jucat de fiecare pe marea scenă a dependenței afective.
Desperado: foarte generos, oferi afecțiune fără limită, tân­
jind în același timp după atenția celorlalți, dependent astfel de
ceva ce nu vei obține niciodată. De asemenea, este imposibil să
nu fi observat că, pe măsură ce semeni mai mult, culegi tot mai
puțin. Și asta pentru că dai ÎNTOTDEAUNA peste așa-numiții
„profitori". Efectiv, tu preferi să alegi pe cineva care sufe­
ră mai mult decât tine, pentru a putea începe operațiunea
de salvare. Numai așa exiști, când cineva are nevoie de tine!
Pradă emoțiilor excesive, deseori extravertit, nu ești capabil să
înțelegi motivul pentru care celălalt nu răspunde pe măsura
așteptărilor tale, după tot ce ai făcut pentru el. Te regăsești în
tipologia cavalerului salvator, venit pe un cal alb, sau în tipo­
logia celui pe care nu-1 lasă inima să abandoneze în stradă un
pisoi rătăcit.
Dragă Desperado, ești gata să oferi totul pentru a umple
golurile lăsate de lipsa afecțiunii, a recunoștinței și, uneori, a

14
 Sindromul Tarzan
protecției din timpul copilăriei. Asta e tot ce te mobilizează să
faci absolut orice pentru celălalt, uitând de sine, pentru a fi
iubit cu orice preț și recunoscut pentru generozitatea ta. Ești
complet dependent, nu numai de partenerul tău, dar și de
aprecierile și judecățile celorlalți. Ești incapabil să-ți recunoști
meritele și propriile calități și, considerând că nu valorezi
nimic, dai totul în schimbul unei fărâme de afecțiune și
recunoștință. Cu tine suspansul este anulat, celălalt vizionea­
ză filmul complet de la bun început, pop-comul, înghețata și
băutura fiind incluse.
Dacă nu te identifici în descrierea de mai sus, îndrăznește
să te recunoști în cea de mai jos.
Gaura neagră afectivă : tu ești cel care absoarbe afecțiunea
și recunoștința celorlalți, fără a da vreodată ceva înapoi sau
dând foarte puțin. Nu te saturi niciodată de atenție și afec­
țiune. Ești ca un sac fără fund! Ai auzit de acele găuri negre
din spațiu, cunoscute pentru faptul că înghit tot ce trece pe
lângă ele fără să mai lase cale de întoarcere ? înțelegi tu. Ești
lipsit de emoții, deoarece trecutul te-a învățat că vei avea nu­
mai de suferit dacă te lași prada lor; asta te face să fii mai
degrabă introvertit. Știi tu, de tipul „frumosul misterios" sau
„biata femeie deznădăjduită".
Dragă Gaură neagră afectivă, trebuie să-ți iei revanșa asu­
pra trecutului. Este ca o bulimie care te împinge să ceri necon­
tenit afecțiune, recunoștință și protecție pentru că ți-au lipsit
în copilărie. Dăruiești puțin, cât să-ți momești victima, căci
totul ți se cuvine; și îi pretinzi din ce în ce mai mult acelui
Desperado care se va conforma fără să crâcnească. Arăți nu­
mai fragmente dintr-un film pe care celălalt nu-1 va vedea ni­
ciodată pe de-a-ntregul și în niciun caz nu vei achita înghețata,
pop-comul și băutura!
Ai înțeles perfect: Gaura neagră afectivă și Desperado se
recunosc și, inevitabil, formează un cuplu, hrănindu-și reci­
proc nevrozele. N-ai întâlnit niciodată o persoană potrivită
de care nu te-ai simțit atras ? Să-ți spun de ce: acea persoană,

15
 Pascale Piquet

fiind mult prea echilibrată, nu-ți satisfăcea nevoile. Oricum,

nu ar fi fost o legătură de durată, deoarece persoanele echili­
brate nu se însoțesc cu adepții lui Tarzan, simțind imediat o
problemă de comportament în relațiile intime.
Adepții lui Tarzan sunt niște pirați ai aerului care detur­
nează avionul afecțiunii pentru a ateriza direct în iad.
Ce îți voi dezvălui despre sindromul Tarzan nu se bazează
doar pe observațiile făcute în timpul consultațiilor sau pe cele
făcute în rândul cunoscuților mei, ci și pe experiența proprie:
în trecut, eu și Tarzan am fost foarte apropiați. Evident, orice
asemănare cu persoane reale sau care au existat la un mo­
ment dat nu este deloc întâmplătoare. Am caricaturizat prea
mult comportamentele? Ai dori să adaugi ceva? Tu decizi!
Mai întâi aș vrea să precizez că dependența afectivă nu
este o boală sau o condamnare pe viață; ea vine dintr-o pro­
gramare greșită. Vestea bună este că poate fi deprogramată!
Acum știi că din cauza lipsei de afecțiune, a recunoștinței și a
protecției din copilărie, ai fost obligat să-ți construiești întrea­
ga viață de adult pornind în căutarea acestora. De altfel, nu
ești im dependent afectiv oarecare: ești im tip șic sau o femeie
rafinată, unic în felul tău, având calități deosebite, dar care a
căpătat un comportament dependent din cauza trecutului ne­
fericit. Te-ai fi putut refugia în alcool, droguri, jocuri de noroc;
dar tu ai ales afecțiunea. Ai căzut în butoiul cu nevroză când
erai mic, asemenea lui Obelix în poțiunea magică, diferența
fiind că pe tine acest lucru nu te va afecta toată viața.
Termenul „nevroză" cade ca o ghilotină în mintea ta, dar
nu este cazul să-ți pierzi capul: duci o viață normală asaltată
uneori de nereușitele trecutului. Ele generează, mai mult sau
mai puțin, tulburări afective, emoționale și comportamenta­
le, care pot fi detectate prin „uzaj", dar nu neapărat la o primă
vedere. Societatea noastră cultivă nevrozele ca pe ciuperci,
fapt ce te obligă să devii expert în arta disimulării. Cu alte
cuvinte, nevroza nu face din tine un candidat perfect pen­
tru azilul de nebuni, ci îți creează pur și simplu dificultăți în

16
 Sindromul Tarzan
relațiile profesionale și sociale. Deși există păreri conform că­
rora toată lumea se confruntă cu ele, în lumea mea, suferința
face diferența dintre o persoană echilibrată și una nevrozată.
Dacă îți place viața pe care o trăiești și nu suferi, nu-ți pot
acorda diploma de nevrozat, îmi pare rău!
Nu ești UN dependent afectiv așa cum altul este UN al­
coolic sau UN drogat. Ești mai degrabă o persoană care dez­
voltă o compulsie, pentru că ceea ce faci nu te definește. Ai o
slujbă, calități deosebite, un grup de prieteni și, deopotrivă,
o identitate și comportamente disociate: nu te poți rezuma
la un singur comportament prin care să te identifici; partea
negativă iese în evidență ascunzând tot ce e mai bun în tine.
Cu drag i-am pus acestei compulsii denumirea de „sin­
dromul Tarzan". Mă săturasem de sintagma „dependență
afectivă" care sună ca o condamnare pe viață. In plus, nu
strică puțin umor, te vei convinge; să râzi de problemele tale
ajută la diminuarea lor. Să nu mai spun că te poți imagina
atârnând de o liană (altfel cazi precis!); dar să depinzi de
ceva care, în cele mai multe cazuri, nu se materializează, este,
pe bună dreptate, o mare sminteală!
în oceanul dezlănțuit al relațiilor umane, Desperado și
Gaura neagră afectivă se agață unul de celălalt ca niște nau-
fragiați de bărcile de salvare. Nu au nicio șansă să se lipească
de cineva echilibrat pentru că, în primul rând, acesta nu le va
întreține nevroza, iar, în al doilea rând, pentru că înoată prea
repede pentru ei. Te pot asigura că, de când mi-am reglat con­
turile cu Tarzan, adulmec sindromul de la kilometri depăr­
tare și am devenit imbatabilă la proba de 100 de metri liber!
Nu întotdeauna dramele familiale sunt responsabile pen­
tru sindromul Tarzan. Și pierderea încrederii în sine repre­
zintă un factor important. Acest lucru este cauzat de o serie
de evenimente negative și repetitive: prima oară când se în­
tâmplă este un accident; a doua oară este o coincidență; iar
a treia oară înseamnă pierderea încrederii de sine. De exem­
plu : la 6 ani o fetiță se îmbracă în rochie, iar părinții râd de

17
 Pascale Piquet

ea, spunându-i că seamănă cu o maimuțică. La 8 ani se joacă

cu copiii care îi pun coame, stârnind hazul tuturor. La 17 ani
este un pic grăsuță; o colegă se amuză pe seama ei și toată
clasa izbucnește în râs. Din acest moment, viitoarea femeie
se aplatizează în loc să iasă în evidență și preferă să moară
decât să-și revendice drepturile. Ea, fata care nu valorează
nimic, cade în brațele primei Găuri negre afective care îi iese
în cale. Iar acum există prin și pentru cineva. Câteodată este
nevoie de mai puțin de-atât pentru a intra în partidul lui
Tarzan: e suficient ca o persoană sau două să te respingă și
toată încrederea în sine își ia zborul, fără să mai aștepte un al
treilea refuz. Totuși, există șanse mari ca viața să repare totul,
căci problemele de acest tip sunt mult mai puțin ancorate în
subconștient, decât cele ale unei persoane marcate încă din
copilărie. După una sau două aventuri nereușite, afli ce nu
poți accepta și ce cauți la celălalt. începând din acest moment
vei îndepărta toți candidații care prezintă simptome similare
până îl vei găsi pe cel mult așteptat.
Părinții pot păcătui deopotrivă dacă sunt excesiv de pre-
zenți, câteodată autoritari, dar într-atât de mândri de tine,
încât, orice ai face, ești perfect. Când iei o notă bună la exa­
men, nu mai surprinzi pe nimeni, doar ești cel mai bun, și,
prin urmare, nu te felicită nimeni. Inchipuiește-ți că ai luat
numai 10 pe parcursul unui întreg an școlar, că ți-ai făcut
temele sau ai învățat pe brânci. Fie că ai fost ignorat în copi­
lărie sau, dimpotrivă, adulat necondiționat, cum poți estima
cât valorezi de fapt?
Nu-ți face iluzii, Gaură neagră afectivă sau Desperado,
poți fi o persoană adorabilă până în momentul în care te simți
respins. Acum, ranchiuna și agresivitatea ies la suprafață. în
relația următoare te poți transforma din Desperado în Gaură
neagră afectivă numai pentru a te răzbuna; este valabilă și
situația inversă, dacă dai peste o Gaură neagră afectivă mai
ceva ca tine!
Dacă stăm să ne gândim bine, partizanii lui Tarzan se
aseamănă cu hermafrodiții, în sensul că adoptă o atitudine

18
 Sindromul Tarzan
sau alta în funcție de circumstanțe. Totuși, unul dintre com­
portamente va rămâne mereu predominant.
Se impune o precizare: ești făcut pentru a da și a primi
recunoștință și afecțiune; problemele apar atunci când începi
să depinzi atât de mult de ele, încât ești gata să faci orice pen­
tru a le primi. Știai că acei copii care au fost crescuți „pe tan­
curi", fie abandonați în număr mare, fie sacrificați pe altarul
nebuniei naziste, s-au lăsat pradă morții deoarece personalul
din orfelinate, depășit de situație ori pur și simplu ignorant,
nu le-a acordat nici afecțiune, nici atenție ? înțelegi acum de
ce pentru un adept al lui Tarzan se pune de fapt problema
supraviețuirii?
Poți înceta să bei, să te droghezi, să fumezi, fără a-ți pune
viața în pericol, dar nu vei putea niciodată să nu mai iubești
ori să nu mai tânjești după dragostea cuiva, pentru că, în
adâncul tău, știi că ai muri. Când detești pe cineva, nu arăți
iubire, ci faptul că te aperi. Indiferența însăși este o reacție
generată de dragoste. Știu precis că vei susține contrariul: dar
te aștept la cotitură. Spune-mi, fără a denatura adevărul, că
ești foarte fericit, sănătos, iar viața ta este nemaipomenită fără
dragoste și afecțiune.
In stadiul acesta al lecturii, te văd cum eziți, cum cauți să
decizi din ce tabără faci parte, pentru a stabili implicit tabăra
partenerului. Curiozitatea te va împinge să îi observi pe cei
din anturajul tău, începând cu proprii părinți. Uită-te la filme
romantice și încearcă să ghicești care dintre personaje este
Desperado și care este Gaura neagră afectivă, pentru că aici
îi vei regăsi cu precădere: poveștile de dragoste echilibrate
n-au fost niciodată un mare succes. De ce ? Pentru că nimeni
nu crede în ele!
 3
O să vezi, când o să crești mare,
n-o să mai fii dependent

în tine există un copil care nu va crește atât timp cât nu-și

va rezolva problemele dependenței afective. în timpul con­
sultațiilor nu mă adresez ție ca unei persoane mature, ci co­
pilului din tine care îmi încredințează misiunea de a-1 ajuta
să iasă din prăpastia ce îl desparte de o viață afectivă adultă
și echilibrată.
Comportamentul tău de adept al lui Tarzan îi poate părea
aberant unui adult. Dar tu ești un copilaș pus în situația de
a se salva și pentru care toate trucurile simt permise: suspi­
ciune, minciună, înșelătorie, poți fi amenințător sau șarmant,
în funcție de situație, câteodată neîncrezător și defensiv. Ești
programat să supraviețuiești cu orice preț în jungla înfri­
coșătoare a relațiilor umane. Când ai impresia că ți-ai găsit
un furnizor de afecțiune, te agăți de el cu disperare pentru a
nu cădea în vidul... afectiv.
Dacă ai fost supus, băiețel fiind, unor agresiuni sexuale,
vei fi prizonierul nevoii de protecție, care se traduce prin
dorința de a fi alintat de parteneră, mângâiat așa cum ar pro­
ceda o mamă cu fiul ei. Este felul tău de a căuta protecție
într-o atitudine maternă.
Dacă ai suferit același traumatism, fetiță fiind sau adoles­
centă, îi vei cere partenerului să te protejeze, iar dacă nu o
va face, vei reacționa exagerat. Mai ales dacă ești ținta unei
foste iubite de-a lui sau chiar a unui fost iubit de-al tău ori
a unei persoane care îți dorește răul. Fiecare atac te face să
retrăiești situația în care nimeni nu a făcut nimic pentru tine,

20
 Sindromul Tarzan
nu a reacționat pentru a te apăra de perversitatea adulților.
în plus, dacă partenerul este un fost Desperado, va fi incapa­
bil să renunțe la această atitudine, punându-te într-o situație
incertă. în schimb, un partener de tip Gaură neagră afectivă
își va reprima ura pe fostul tău iubit sau pe oricine altcineva,
fără a lăsa să se întrevadă urma unui sentiment; va proteja
doar ceea ce îi hrănește nevroza.
îți vorbesc acum din proprie experiență, căci legătura mea cu
Tarzan a durat până la vârsta de 40 de ani. Sindromul Casanova
(a seduce, a consuma relația, a fugi, opusul sindromului Don
Juan, care seduce și fuge, fără a consuma relația) m-a apropiat
de indivizi de tip Gaură neagră afectivă. Zburam din liană în
liană, lăsându-mă în voia imaginației, dar nu mă atașam de
nimeni, trecând în galop prin viața victimelor mele. Ceea ce
nu are nimic în comun cu teama de angajament: era vorba
mai degrabă de a întâlni nevrozatul potrivit! Dorința mi-a
fost îndeplinită și l-am întâlnit pe cel care urma să-mi fie soț,
frumosul misterios (a se citi introvertit și nevrozat), o Gaură
neagră afectivă mai ceva ca mine, care m-a aruncat direct în
tabăra Desperado. După șase ani de relație, am decis să ne
unim destinele: am fost căsătorită exact cât trebuie, ca să mă
exprim așa, am rămas însărcinată în dimineața imediat urmă­
toare nopții nunții, am fost înșelată în lima a șasea de sarci­
nă și am divorțat după doi ani de căsnicie. Rezultatul: după
nouă ani de tras la galere, el nu voia să divorțeze; voia și lap­
tele, și profitul, și pe cele două fermiere. Doi ani mai târziu,
după câteva aventuri cu specimene din aceeași categorie, am
căzut în plasa unei Găuri negre afective încă și mai rea decât
fostul soț, alături de care am trăit patru ani de suferințe. Cei
doi semănau ca două picături de apă și se detestau reciproc:
două Găuri negre afective se înfruntau pentru a o revendica
pe cea care le întreținea nevrozele cu sârguință. Situația mea
de Desperado nu era strălucită: eram prinsă la mijloc între cei
doi, deoarece fostul soț, pe care îl voi numi Jules, venea să o
vadă pe fiica noastră, în timp ce actualul partener, căruia îi

21
 Pascale Piquet

voi spune Jim, îi luase locul. Am încercat să împac și capra, și

varza, incapabilă să mă opun, suportând reproșuri din ambe­
le părți. Ce mai coridă! Văd bine, după cum zâmbești, că și tu
ai trecut prin asta!
Este posibil, deopotrivă, ca un eveniment dramatic din
viața ta să te determine să-ți reprimi sentimentele: moartea
unui părinte ori a ambilor părinți în copilărie sau a unei per­
soane pe care ai iubit-o mult. Inconștient, ai dedus că dacă
iubești pe cineva, acela moare. Creezi o legătură înspăimân­
tătoare între iubire și moarte, suficient de terifiantă pentru a
te convinge să nu mai iubești vreodată. Fiind o Gaură neagră
afectivă, de îndată ce te atașezi de cineva, ești năpădit de an­
goase teribile care te împing să te comporți aberant și distruc­
tiv față de cei la care ții. Oricine ar reacționa la fel în situația
asta.
Prin urmare, a suferi de sindromul Tarzan, oricare ar fi
echipa în care joci, presupune să rămâi agățat la modul ne­
vrotic de aceeași» liană care nu te mai face fericit si
» care nu mai
vrea nimic de la tine, ori să treci de la o liană la alta fără să te
mai oprești vreodată. In lumea acestor Tarzani dependenți,
oricine este suficient de bun pentru a te agăța de el și a evita
căderea în vidul afectiv, căci, nu-i așa, rău cu rău, dar mai
rău fără el.
 4
Orice s-ar întâmpla, o să găsești
întotdeauna persoana ideală!

De îndată ce cunoști pe cineva, acea persoană va fi, indis­

cutabil, ideală: fie pentru că este făcută cu adevărat pentru
tine, fie pentru că te va forța să-ți reglezi nevroza. Dacă alegi
să sari peste etape în loc să le înțelegi și să le îmbunătățești,
vei da la nesfârșit peste aceeași tipologie. In lumea asta mes­
chină nu dai peste întâmplări, iar zicala „cui pe cui se scoa­
te" este verificată la sânge. Ce-ar fi dacă te-ai opri o clipă
acordându-ți timp să înțelegi ce ți se întâmplă, să zăbovești
puțin asupra procesului de programare, pentru ca apoi să
renunți la colecția ta de cuie ruginite? Nu cuiele simt cele
care trebuie schimbate, ci tu!
Ai fost programat să gândești că nu există bărbatul sau
femeia ideală. Și dacă ai deprograma ideea asta preconcepu­
tă? Eu sunt femeia ideală... a unui singur bărbat: a aceluia
pe care îl aștept. Și pentru tine este la fel. Cu siguranță ești
persoana ideală a cuiva, odată ce n-o să-ți mai prinzi degetele
în ușa nevrozelor, bineînțeles!
Nu apleca urechea la gura lumii: „Ești prea dificilă." Pros­
tii ! Ai niște criterii care trebuie respectate. In caz contrar, vei
cădea în capcana SCC: Sacrificii Compromisuri Concesii.
Ai observat că toate aceste cuvinte se termină în litera „i" ?
Pentru că nu va fi vorba de UN sacrificiu, nici de UN compro­
mis și, în niciun caz, de O concesie, ci de o mulțime, și asta
de-a lungul întregii relații. Ești condamnat la SCC pe vecie!
Ideal pentru bărbatul din viața ta! Eu nu sunt o idealistă și

23
 Pascale Piquet

o știu pentru că am verificat: un cuplu fericit și echilibrat va

întoarce spatele pleiadei SCC, care se va regăsi în schimb în
vocabularul nevrozatului. Nu este vorba despre cine cedează
primul, ci despre căutarea unei zone de confort în care să
regăsiți amândoi fericirea. Dezbaterea rămâne deschisă și te
invit să reflectezi asupra ei, căci voi reveni ulterior.
Chiar dacă Desperado ți se pare mai simpatic decât Gaura
neagră afectivă, suferiți amândoi deopotrivă, deși imul pare
a fi victima celuilalt. Este posibil ca Gaura neagră afectivă să
realizeze că este incapabilă de dăruire, că îl face pe celălalt să
sufere și decide să ducă o viață solitară. Desperado, respins,
se transformă într-un demon însetat de răzbunare pentru că
nu este iubit și nu-i este recunoscut meritul de a fi renunțat la
tot în favoarea celuilalt care, pe deasupra, l-a mai și părăsit.
Precizez încă o dată: este necesar să ne raportăm la nuanțe,
deoarece există mai multe grade ale dependenței, asemenea
unei scări Richter. Cei care se regăsesc între gradele 1 și 3 au
șanse mari să fie fericiți, odată ce experiențele negative îi de­
termină să aleagă drumul corect. După nivelul 3 nevrozele se
amplifică, la fel și rezultatele dezastruoase, într-o asemenea
manieră încât nu se poate spune că ne oprim la 10, ci ajungem
la infinit! Raportându-mă la povestea mea, i-aș situa pe Jules
și pe Jim la nivelul 9, iar pe mine la nivelul 7; tocmai această
diferență m-a ajutat, chiar de două ori, să ies din acel cerc vici­
os. Fiind mult mai puțin atinsă de sindrom decât ei, cerințele
lor depășeau limitele mele. Dacă aș fi fost la același nivel cu ei,
nu aș fi reușit să răzbat. Această discrepanță mi-a dăruit mo­
mentul de grație al lucidității care m-a ajutat să văd cum stau
lucrurile și cum să scap din ghearele vânătorilor mei. Cei care
se regăsesc la același nivel trag cu puteri similare de capetele
sforii, iar asta poate dura foarte mult, chiar o viață. Iar dacă
tu ești în vârful scării Richter, partenerul se poate trezi într-o
zi și te va părăsi.
Până și vocabularul ne trădează. O Gaură neagră afectivă
va spune: „Mă iubește prea mult" sau „Nu te merit", în timp

24
 Sindromul Tarzan
ce un Desperado va răspunde: „Nu mă iubești îndeajuns"
ori „Spune-mi ce să fac să mă iubești". Nu există instrumente
de măsurare a magnitudinii în dragoste: ori iubești pe cine­
va, ori nu. Cuvintele „prea" sau „nu suficient", care însoțesc
verbul „a iubi" nu-și au rostul: nu verbul colorează nuanțele,
el este de sine stătător.
Gaură neagră afectivă sau Desperado, ești rezultatul unor
programări care pot fi schimbate dacă apelezi la ajutorul spe­
cialiștilor. Ei te vor ghida și te vor sprijini să-ți regăsești încre­
derea în tine pentru a scăpa definitiv din panoplia lui Tarzan.
Pe scurt, nu ești răspunzător de hibele propriei progra­
mări, dar este responsabilitatea ta să remediezi defectul. Pro­
gramările pot fi o explicație a comportamentelor viciate, dar
a înțelege nu înseamnă a scuza. Totuși, acest proces îți poate
aduce iertarea celui care te-a ofensat și te-a aruncat pradă
disperării.
Fraza pe care o aud mereu în timpul consultațiilor este:
„Nu merit așa ceva." Chiar așa. în cazul dependenței afecti­
ve, a fi nefericit nu este o pedeapsă, ci este rezultatul, dacă
mai trebuie spus, al unei programări defecte. Ai impresia că
părinții t^ji și-au spus că vor fi răi și indiferenți cu copiii lor
când îi vor avea ? Au făcut ce au putut în funcție de ceea ce
ei înșiși au primit și după cum au fost programați. De fapt,
meriți cu adevărat să fii fericit. Străduiește-te să ieși din vol­
bura dependenței și îți promit că vei fi la fel de fericit ca toți
cei care au scăpat, inclusiv eu. Amintește-ți că ai și progra­
mări benefice, de care te poți folosi pentru a te schimba.
Ca Desperado, vei apela mult mai ușor la ajutor când nu
vei mai putea răzbi să fugi după himere, când viața ta senti­
mentală va fi un câmp de bătălie și suferință. Gaură neagră
afectivă, tu vei ajunge rar la consultații, pentru că vei primi
în continuare totul fără să dai nimic în schimb. Este posibil
ca într-o zi să te întrebi de ce atragi mereu același gen de
persoane și, considerând că ai evoluat, să îți dorești o viață
de cuplu echilibrată.

25
 Pascale Piquet

Desperado sau Gaură neagră afectivă, nu sunteți cu ni­

mic mai presus unul față de celălalt, chiar dacă strategia de
supraviețuire a unuia îl face să sufere pe celălalt.
Comportamentul specific dependenței afective nu se in­
stalează numai în relațiile de cuplu. Acesta acaparează deo­
potrivă anturajul și chiar viața profesională. Nu se raportea­
ză însă la nevoia de afecțiune, ci la cea de recunoaștere. De
către cine îți dorești să fii recunoscut, exceptându-1 pe par­
tenerul de cuplu ? De către șeful tău, bineînțeles, sau oricare
alți superiori, și, de asemenea, de către colegi. Dacă aceas­
tă nevoie devine nemăsurată, te vei simți atras de un loc de
muncă unde nimeni nu-ți recunoaște meritele, iar tu, în loc să
pleci, rămâi să-ți întreții suferința!
In afara vieții profesionale, ești adesea tras pe sfoară de
oameni care profită de generozitatea ta. Nu este vorba de
prieteni, ci sunt mai degrabă persoane pe care nu le cunoști,
care îți cer ajutorul, apoi îți râd în față. Cine bate la ușa ta de
obicei ? Gaura neagră afectivă!
Inclusiv acolo, în lumea escrocilor, există două echipe:
• Găurile negre afective, care nu ezită să ia (citește „să
fure") ceea ce nu au avut în trecut. Recuperează trans­
formând totul în bani. Sunt escrocii abili, mitomani,
fără credință sau lege, care își iau revanșa pentru ceea
ce viața nu le-a dat;
• Desperado, în acest caz, simt cei care dau nemăsurat și
fără nicio bănuială, incapabili de a lăsa pradă suferinței
pe cineva în nevoie. Sunt păcăliții dominați de dorința
de afecțiune și recunoștință.
 5
NLP1 și programarea.
Cunoști aceste noțiuni?
9 9

Ce este „programarea" ? înseamnă să răspunzi la o serie de

programe pe care le generezi înainte de a fi conceput (uneori
chiar mai demult, dacă accepți existența vieților anterioare și
crezi în genealogie), să trăiești experiențe care te predispun să
simți, să gândești, să analizezi totul într-o manieră proprie. In
consecință, îți stabilești o serie de strategii care îți permit să te
adaptezi mediului și indivizilor din anturajul tău și care (din
fericire sau din nefericire!) îți servesc drept model; respecti­
vele strategii vor genera automatisme periculoase, dăunătoa­
re echilibrului. Aceste obișnuințe sunt înregistrate de creier la
nivelul neuronilor și dictează comportamentul ulterior.
Știai că mintea ta nu face diferența dintre o situație trăită
cu ad&ărat și o situație pe care ți-o imaginezi ? Creierul tău
va reține doar emoțiile trăirii. Destinde-te, respiră adânc și
imaginează-ți că ești pe malul mării, în Tahiti, privești marea
turcoaz, simți cum soarele îți încălzește pielea, vântul îți adie
prin păr, nisipul cald îți mângâie tălpile: creierul va înregistra
starea de bine pe care ți-o transmite această scenă, pe când tu
ești de fapt în autobuz, în metrou, pe canapea ori în pat. Pe
acest principiu și grație unor tehnici foarte eficace se bazează
Programarea Neuro-Lingvistică. îți vei „reprograma" memo­
ria înainte de a te apuca să schimbi, în prezent și pe viitor,
comportamentele generate de evenimente din trecut. Ceea ce

1 NLP - Programare Neuro-Lingvistică (Neuro-linguistic programming -

engleză, în original). (N. tr.)

27
 Pascale Piquet

se va modifica sunt emoțiile legate de amintirile stocate în

creier.
Fără a intra în detalii, o să explic bazele Programării Neuro-
Lingvistice, o terapie de scurtă durată și proactivă care a luat
naștere în anii 1970: știi acum semnificația cuvintelor „pro­
gramare" și „neuro", lipsește doar cuvântul „lingvistică".
El îți va trasa limbajul cu ajutorul căruia vei reuși să traduci
ceea ce simți, precum și modalitatea de a vedea lumea, știind
că 93% dintre mijloacele de comunicare sunt non-verbale:
poziția corpului, gesturile, mimica, împreună cu alte mijloace
complet mute, dar care spun multe despre tine.
Acest ultim aspect dă cheia strategiilor și comportamente­
lor unei persoane terapeutului (coach) în Programare Neuro-
Lingvistică, care, astfel, se va pune în locul tău și te va ajuta
să deprogramezi tot ce este dăunător echilibrului. Cuvintele
pe care le utilizezi sunt revelatoare; propoziția „Am venit pe
acest Pământ pentru a suferi" indică faptul că nu ai fost nici­
odată fericit și îți este imposibil să fii în lumea asta. Cuvintele
„Dau mereu peste fete isterice" îți scot în evidență complici­
tatea cu Tarzan.
Iți dau un exemplu amuzant despre cum să decodezi pe
cineva, raportându-te la limbaj: îți mărturisesc faptul că, timp
de patru ani, nu am întreținut raporturi sexuale cu nimeni,
iar tu îmi răspunzi: „Nu știu cum ai reușit, eu unul n-aș pu­
tea!" Ce informație crezi tu că îmi furnizezi? Ești incapabil
să trăiești singur. Cum am aflat? Prins la înghesuială, îmi vei
spune de cât timp nu ai mai avut o relație. Există aici indicii
ale dependenței, căci se consideră că nu funcția creează orga­
nul. Iar când te conving să vorbești despre asta, imediat vine
tirada conform căreia nimeni nu se poate lipsi de plăcerea
sexuală. Te afunzi din ce în ce mai mult... Pentru ca, în final,
să explodezi: „Dar eu nu sunt dependent de sexul opus, ci de
plăcerea sexuală, nu-i același lucru!" A, da ? Cu toate astea eu
nu am întâlnit până acum vreun sex plimbându-se de unul
singur fără corpul de care aparține!

28
 Sindromul Tarzan
Oricum s-ar numi lucrul de care nu te poți lipsi, tot de­
pendență se numește pentru că este o necesitate.
Alcoolul este o plăcere și îl poți aprecia când este consu­
mat cu moderație. A face dragoste, la fel, dacă ești cu per­
soana pe care o iubești sau care îți trezește dorințe arzătoare,
pe care le respecți, respectându-te pe tine. Să bei orice numai
pentru a bea, ca și relațiile sexuale consumate doar de dragul
de a avea relații sexuale, nu contează cu cine, te trimit direct
în brațele dependenței. Poate că o doză de orgoliu nu ar strica
în ambele cazuri...
Imaginează-ți că m-am trezit într-o dimineață și am decis
să devin abstinentă timp de patru ani sau mai mult. Pur și
simplu am ales între a aștepta un bărbat formidabil și nimic
altceva. Este alegerea mea și mă „păstrez", cum se spunea
în secolul trecut, pentru cel care mă va merita. Am încetat să
ofer sex permanent pentru diverse Găuri negre afective în
schimbul afecțiunii: sunt echilibrată și caut un bărbat echi­
librat! Exist prin ceea ce sunt și exprim ceea ce merit prin
persoana ne care o aștept, nu prin numărul amanților mei.
Altfel aș fi fost moartă demult!
Desperado, dependența afectivă te aruncă în brațele pri­
mei Găuri negre afective (încă o dată subliniez, nu va fi nici­
odată cel care te va face fericit, dar te va impulsiona să începi
procesul deprogramării), pe care o s-o copleșești cu generozi­
tatea ta. Vei fi prea ocupat să-i intri în grații încât vei uita de
propria persoană, vei accepta brutalizarea fizică sau morală
în schimbul unui grăunte de recunoaștere și afecțiune. în vi­
ziunea ta, cărui proces de programare răspund femeile care
se prostituează din prea multă grijă pentru nevoile celui pe
care au impresia că îl iubesc ? Cărui proces de programare
răspund bărbații care le trântesc pe jos și le lovesc pentru că
nu au produs suficient? Accepți să fii brutalizată, umilită, cri­
ticată pentru că ești programată să gândești așa: tot este mai
bine decât nimic. Astfel ajungi să vezi lumea prin ochii lui, nu

29
 Pascale Piquet

valorezi nimic în ochii tăi și nimeni altcineva nu te vrea. Este

ceea ce înghiți fără tăgadă.
Știi ce este afecțiunea? Dar recunoștința? In postura de
adept al lui Tarzan, îți dorești cu toată ființa ta ca ceilalți să-ți
recunoască existența. Poate părea un gest nebunesc, dar scu­
zabil, atât timp cât cea mai mare parte a existenței tale a fost
negată de propriii părinți care, în plus, te-au programat să
gândești că nu faci două parale, și, cel mai rău, că ești o po­
vară inutilă.
Nu voi insista asupra cauzelor dependenței afective; le-au
detaliat alții foarte precis în lucrările lor. Pe mine mă inte­
resează să te ajut să ieși din groapă, nu să aflu cum ai căzut
în ea: dacă ți se inundă baia din cauza unei găuri în țeavă,
încerci să vezi cum s-a produs gaura ori să o astupi cumva
până vine instalatorul?
De cele mai multe ori părinții (din nou ei!) încep procesul
de sabotare a încrederii. Familia, unită sau dezbinată, poate
că te-a privat de stabilitate, dragoste, armonie, mai ales dacă
imul dintre părinți era dependent de alcool, droguri ori foarte
violent verbal sau fizic. Să auzi întreaga copilărie că nu ai fost
dorit, că avortul ar fi fost cea mai bună alegere, că ceri prea
multă atenție, îți va proiecta o imagine devalorizantă asu­
pra propriei persoane. Vei face un efort suplimentar pentru
a primi dragostea și atenția părinților care te vor ignora în
continuare. Câteodată te transformi în părintele celui decăzut
din cauza drogurilor, alcoolului, etc., simțindu-te responsabil
pentru binele lui.
La fel vei proceda și în viața de adult, nobile Desperado,
continuând să te simți responsabil pentru partenerul tău. In
vreme ce o veritabilă Gaură neagră afectivă nu se va simți
responsabilă de nimic.
Ca o adevărată Desperado, m-am dat peste cap pentru
a împlini dorințele lui Jules și ale lui Jim, doar ca să obțin
afecțiune si recunoștință. Făceam întotdeauna mai mult, su-
portam atâtea și, chiar dacă nu primeam nimic în schimb,

30
 Sindromul Tarzan
continuam. O să afli pe parcursul lecturii până unde m-a îm­
pins dependența afectivă. Și chiar dacă m-ai depășit, asta ră­
mânând de văzut, nu e cazul să roșești, pentru că așa ai fost
programat și este mai presus de tine: cu cât celălalt te bate
la cap că nu-1 Utisfaci, cu atât îți vei dubla efortul. Uneori,
admiți că accepți lipsa de respect, dar sfârșești prin a-i găsi
scuze și a reveni la același comportament.
Totuși, este imposibil să mulțumești o Gaură neagră afec­
tivă, mai ales dacă se află la gradul 9 pe faimoasa noastră
scală. Cei doi „ex" - fac o mică paranteză: îi numesc „cei doi"
în loc de „foștii mei", deoarece, Slavă Domnului, nu mai sunt
ai mei nici măcar în postura de „ex"! - nu au suportat ca toate
visele să li se îndeplinească și, incapabili de a fi fericiți, au fost
cuprinși pe rând de panică, sabotând tot ce clădisem eu. Așa
cum Penelope deșira pânza în așteptarea lui Ulysse (care cel
puțin era fericit, chiar dacă numai atunci când pleca în călă­
torii lungi...), cei doi „ex" distrugeau tot ce făceam pentru ei.
Căci așa mă aveau la mână: eram demnă de recunoașterea
lor odată ce îi satisfăceam, după care ridicau ștacheta atât de
sus încât să nu mai reușesc vreodată s-o ating. Dacă, din ne­
fericire, reușeam să mă apropii de vârf, angoasele îi sufocau
din nou.
Dragă Gaură neagră afectivă conformistă, vezi bine cum
celălalt se dă peste cap să-ți facă pe plac. Dar tu nu ești nicio­
dată mulțumit. Te întrebi vreodată ce te împinge să fii inver­
sul celui care face pe naiba-n patru, dar ție nu-ți este niciodată
de ajuns ? Nici tu nu trebuie să roșești, căci și tu ești rezultatul
unei programări: el oferă, tu iei. Astfel își duc viața adoratorii
lui Tarzan!
Amintește-ți că sindromul Tarzan te poate lovi chiar dacă
ai avut părinți cumsecade. Evenimente mai mult sau mai
puțin nefericite, care s-au petrecut în afara vieții de fami­
lie, stau câteodată la originea pierderii încrederii și a stimei
de sine. Ele determină gradul de vulnerabilitate pe scala

31
 Pascale Piquet

binecunoscută și, dacă depășești gradul 6, ești convins că nu

valorezi nimic. Atunci vei da peste ceva mai puțin decât ni­
mic, ceea ce nu e mare lucru, dar, pentru tine, este deja prea
mult!
 6
Cum am devenit admiratoarea lui Tarzan

Revenind la povestea mea, mult timp am trăit cu impre­

sia că am avut o copilărie de aur. Cel puțin asta m-au făcut
să cred părinții mei, căci ei așa gândeau. Considerau că, din
moment ce copilul avea un acoperiș deasupra capului, ce să
mănânce și părinți care locuiau împreună, și-au făcut dato­
ria. Nu-i nevoie de părinți divorțați, dependenți de alcool ori
de droguri pentru a te trezi în bătaia vântului printre lianele
lui Tarzan. Lianele mele au luat naștere din lipsa afecțiunii
părinților; nici unul, nici altul nu au avut parte de ea, cum ar
fi putut să mi-o dăruiască mie ? Pentru a mă motiva, metoda
mamei a fost bățul, fără să mă scutească vreodată. Tata, im
adorabil Desperado, era incapabil să-și impună autoritatea,
deoarece credea că nu-1 voi mai iubi dacă mă dojenește. Prin
urmare, nu primeam niciodată cuvinte de laudă, nu făceam
niciodată destul și auzeam cât era ziua de lungă: „Nu ai ta­
lent la asta" sau „Pur și simplu nu ai talent, ar trebui să înveți
mai mult la școală ca să devii o intelectuală; nu te pricepi
la lucru manual, nu ești în stare de nimic cu mâinile astea
ale tale." Era metoda prin care încerca să mă impulsioneze și
care își avea rădăcinile, fără îndoială, într-o intenție bună. Pe
scurt, știam precis la ce nu am talent, dar nu aveam nici cea
mai mică idee despre câte parale fac, dacă, din întâmplare,
valoram ceva. De la netalentată la incapabilă și de la incapa­
bilă la fără valoare, nu-i decât o aruncătură de băț.
«Ce-și dorește micuța domnișoară care nu valorează ni­
mic?»

33
 Pascale Piquet

«O duzină de „mai mult decât nimic", vă rog!»

îmi amintesc de o conversație avută cu tatăl meu, într-o
încercare disperată de a primi un cuvânt de laudă, în care
i-am atras atenția că la 18 ani nu fumam, nu mă drogăm, nu
ieșeam în cluburi, mă dedicam numai studiului și pasiunii
mele pentru cai. In loc de felicitări, am primit următorul
răspuns: „Și ce, eu am făcut închisoare ?" Asta a fost tot. Iar
obsesia mea, a celei care a plecat în căutarea Graalului recu­
noașterii, creștea în continuare.
Copil fiind, dacă părinții nu manifestă față de tine nici
afecțiune, nici atenție, vei crede că nu te iubesc, pentru că ni­
meni nu ți-a spus că ei nu știu câteodată să-și exprime senti­
mentele, iar tu vei trage concluziile greșite.
De la 11 la 15 ani am crescut într-un pension de bogătași,
patronat de măicuțe catolice, eu fiind protestantă și fiică de
muncitori, ceea ce, din punct de vedere al afecțiunii și recu­
noașterii, mi-a sporit frustrările! In fiecare seară, după ore,
mă uitam cum externii se întorc la familiile lor și aș fi dat
orice (Iată, am spus-o din nou! Cuvintele vorbesc de la sine.)
să fiu în locul lor. îmi imaginam cum primesc încurajări de la
părinți în timpul mesei de seară, cum îi sprijină când se află în
impas la diverse materii. In schimb, eu aveam parte de tăcere
obligatorie în timpul orelor de studiu, iar în sala de mese și
în dormitorul comun nici vorbă să deschizi gura. Când mă
întorceam acasă sâmbătă seara, cum eram dezordonată și de­
lăsătoare, mama mă certa mereu și pe loc îmi doream să mă
întorc la pension, unde visam din nou să fug acasă. Ca să n-o
mai supăr pe mama, încercam să fac curat în cameră până ui­
tam de mine, dar eșuam de fiecare dată, trădată de înclinația
mea spre dezordine. Tata făcea mereu următorul comenta­
riu : „Zici că a avut loc o explozie în camera ta!"
In final, nicăieri nu mă simțeam bine, cu excepția casei
bunicilor care m-au crescut până la vârsta de doi ani și au
avut ideea strălucită de a-și construi casa față în față cu cea a
părinților. Acolo era oaza mea de liniște, iar ei au fost singurii

34
 Sindromul Tarzan
care mi-au arătat cât sunt de mândri de mine. Și părinții mei
încercau sentimente de mulțumire, dar nu știau să mi le
arate. Bunicii îmi dăruiau mie ceea ce nu au oferit fiicei lor:
afecțiune și refbnoaștere. Ați observat că uneori se poate sări
o generație ?
In ziua în care am întrebat-o pe mama de ce m-a tratat
atât de dur, am primit următoarea explicație: îi era teamă
că voi înceta să mai învăț dacă mă va lăuda prea mult, gân-
dindu-se, citez, că „mă voi culca pe-o ureche". Atitudinea ei
avea intenții bune, deoarece credea că voi învăța mai mult,
cu cât mă va lăuda mai puțin. M-au trimis la internat din ca­
uza atitudinii mele degajate față de școală. O excelentă ho­
tărâre, căci, știind cât de scumpă era școala respectivă și ce
eforturi făceau ai mei pentru a o plăti, am învățat pe rupte
și am obținut rezultate foarte bune. Mama, speriată de ideea
că voi redeveni delăsătoare, a vrut pur și simplu să mă sti­
muleze. Chiar dacă rezultatele mele școlare s-au îmbunătățit,
acest lucru nu s-a datorat strategiei mamei. Dar ea credea cu
înverșunare în acea strategie și a continuat să pună în practică
ceea ce avea impresia că este bine pentru mine.
 7
Intenția pozitivă a torționarului tău

începând cu acest capitol aș dori să abordez tema intenției

pozitive. Ceea ce numim în Programarea Neuro-Lingvistică
„intenție pozitivă" se referă la motivul pentru care comiți o
acțiune pozitivă pentru tine, dar care dăunează altuia. Pentru
a înțelege mai bine, să luăm un caz extrem: care este intenția
ta pozitivă dacă te hotărăști să îl ucizi pe amantul soției tale ?
Partea pozitivă pentru tine este că vei înlătura un rival, gân-
dindu-te că asta va pune capăt suferinței tale. Pentru amant
în schimb, nici vorbă de ceva pozitiv! A determina intenția
pozitivă care îți motivează acțiunile, îți va permite să te pui
în locul altcuiva, ajungând să înțelegi nu numai acțiunile lui,
dar și pe ale tale.
Care este intenția pozitivă când mergi pe jos sau strigi
după cineva ?
Intenția pozitivă a mamei mele era să mă convingă prin
orice mijloace să învăț bine, pentru a avea ulterior o profesie
bună care să-mi permită să nu depind financiar de un bărbat.
Ai înțeles bine, nu avea o admirație deosebită pentru sexul
opus, voia pur și simplu să mă protejeze, fără a-și da seama
că mă programa, inconștient, să mă arunce în brațele primu­
lui nevrozat care îmi va ieși în cale!
Cum faci să oferi ceea ce tu nu ai primit? E foarte dificil.
Dar nu imposibil. De fapt, atitudinea mamei m-a ajutat să-mi
educ propria fată: m-am folosit de metoda ei, în sens invers.
Mai întâi, mi-am învățat bebelușul limbajul corpului, pen­
tru a înțelege sentimentul de afecțiune, apoi, în cunoștință

36
 Sindromul Tarzan
de cauză, l-am lăudat nemăsurat, pentru ca nicicând să nu
cadă în depresie.
Intenția pozitivă a mamei care te respinge copil fiind este
aceea că vrea pur și simplu să fie lăsată în pace, să nu-și asu­
me responsabilități, mai ales dacă ai fost un copil nedorit.
Intenția pozitivă când o iei pe calea alcoolului și a drogurilor
este de a găsi o lume paralelă unde viața e mai ușoară, fără
simț de răspundere, fără zbucium, pentru că nu ai suficientă
încredere în tine și nu consideri că vei reuși să înfrunți reali­
tatea. în niciun caz asta nu se traduce prin dorința de a face
rău copiilor sau partenerului tău.
Când presiunea era foarte mare și simțeam că mă sufoc,
dintre pilulele fericirii și un pahar de vin bun, am ales alcoo­
lul. Cel puțin vinul se face din struguri, chiar dacă fermentați,
dar nu conține chimicale de care organismul s-ar fi debarasat
cu greu. Orice ai alege, alcool sau chimicale, ele acționează
asupra simptomelor, dar nu rezolvă problema. Odată cu di­
siparea efectelor, suferința mea rămânea aceeași în fața reali­
tății. Alcoolul m-a însoțit în momentele grele, existând peri­
colul de a pica în capcana lui. Pentru câteva clipe mă ajuta să
mă rup, să uit de tot ce îmi producea suferință și reușeam să
respir normal. Mă proiecta într-o stare de forță absolută, pe
mine, cea care pierduse orice încredere și stimă de sine. In
lumea mea paralelă nu evitam responsabilitățile, dimpotrivă:
găseam puterea să le înfrunt. Bineînțeles, familia și prietenii
mă atenționau, iar eu înțelegeam intenția lor pozitivă, dar
consideram că nu am nimic de justificat. Nu eram alcoolică,
nu mă refugiam în băutură în fiecare zi, beam numai la pe­
trecerile între prieteni și la sfârșit de săptămână. Niciodată
când conduceam sau în societate. Există mai multe grade ale
dependenței, oricare ar fi ea: zilnică sau punctuală, dar, în
ambele cazuri, nu te mai poți detașa de ea. In timpul săptă­
mânii depuneam eforturi ca să-mi câștig pâinea și să-mi achit
datoriile. In weekend mă recompensam cu alcoolul care-mi
oferea oaza de liniște.
 Pascale Piquet

Când traiul alături de Jim a deve^t insuportabil, în loc

să-1 înfrunt, preferam să beau un pahar de vin care mă des-
tindea și astfel totul trecea pe lângă mine. Mă adaptam sufe­
rinței, în loc să o pun la punct! Atenție, nu din cauza lui am
început să beau, ci din cauza mea. Astăzi știu că, dacă aș avea
un bărbat în viața mea, mi-aș sacrifica corpul pe altarul lui
Venus, nu al lui Bacchus!
Am insistat mult timp în a avea o relație cu alcoolul, fără
nido considerație ori urmă de vinovăție. Eram conștientă că
deja consumam prea mult, că devenisem dependentă. Situ­
ația era atât de gravă încât, într-o zi, după o petrecere, mi-am
dat seama că nu-mi mai aminteam fragmente din seara pre­
cedentă. Nu mă puteam opri: căutam o stare de bine perma­
nentă și răspunsuri care nu se aflau pe fundul sticlei. Aș vrea
să precizez că nu există motive să te învinovățești pe tine sau
chiar pe altcineva, eventual partenerul tău, când bei sau bea
regulat un pahar, dacă asta se întâmplă în limite rezonabile.
Poate ai avut în familie o mamă sau un tată alcoolic și ai dez­
voltat o fobie pentru băutură; în acest caz măsoară-ți vorbele,
iar celălalt va bea cu măsură. Va vorbi frica din tine, nu al­
coolismul lui; riscul este de a-i face viața imposibilă pentru
un lucru derizoriu. Vorbește-i despre temerile tale și găsiți
împreună o zonă de confort. Cât despre tine, dacă ești amețit
în fiecare zi, înseamnă că ai o problemă. Dacă se întâmplă
ocazional, fără a pune în pericol viața nimănui, ai de făcut
doar o mică ajustare și totul e rezolvat.
Totul este o chestiune de strategie: permite-ți să consumi
un aperitiv și patru pahare de vin sau mai puțin, dar pe care
să le bei foarte încet. Nu te-ai întrebat de ce nu te poți contro­
la? O să înțelegi imediat: este vorba de fenomenul de sincro­
nizare. Când te simți bine alături de prietenii tăi, plăcerea și
băutura vă plasează pe aceeași lungime de undă, vă antrenați
unii pe alții. întotdeauna imul își termină primul băutura, iar
când își umple paharul o face sistematic și pentru prietenii
săi. Mai mult, când cineva ridică paharul, inconștient o faci

38
 Sindromul Tarzan
și tu. Dacă îi vei propune fiecăruia să se servească singur, o
să observi că se vor abține și vor bea mai puțin. încearcă și o
să fii surprins.
Pe când trăiam cu Jim, care nu consumă deloc alcool, eu
și prietenii mei eram văzuți drept alcoolici. Atunci eram încă
rațională și tot ce-mi spunea Jim nu mă atingea absolut deloc.
N-am știut niciodată de unde venea aversiunea lui pentru
alcool, justificată inițial printr-o mare minciună pe care am
descoperit-o mai târziu. Când mă lăsam dusă de val, spre
sfârșitul „domniei" lui, apropourile au rămas aceleași, nu­
mai că, la acel moment, realizam și eu că alunec încet spre
pierzanie.
Voi demonta încă un mit: fii împăcat cu ideea de a bea sin­
gur acasă. Aud în repetate rânduri persoane care simt nevoia
să se justifice pentru că simt mereu culpabilizați de anturaj.
Dacă sunteți un cuplu care bea vin în fiecare zi, cu măsură,
este dreptul vostru și plăcerea voastră. De ce să-1 determini
pe un celibatar să creadă că, dacă deschide o sticlă de vin sau
bea o bere singur, este alcoolic? Când o astfel de persoană
intră în cabinetul meu, nu alcoolul îi iese prin toți porii, ci
sentimentul de vină. Are impresia că dacă se simte bine este
alcoolic. Nu există nido lege care îți interzice să deschizi o
sticlă ori să bei ceva alcoolizat când ești singur. In ciuda exce­
sului căruia m-am dedat eu însămi, nu mă aștept ca un grup
de prieteni să debarce la ușa mea ca să bem ceva împreună,
îmi place să gătesc pentru mine, pentru fiica mea și să gust
un vin bun alături de mâncărurile mele. Conveniențele tale
îmi cer să ies în stradă, să-1 opresc pe primul trecător și să-1
conving să bea un pahar cu mine, pentru a scăpa de pova­
ra vinovăției. Te sfătuiesc să devii rezonabil, atât în judecata
propriei persoane, cât și a celor care beau. Depășește limitele,
ocazional; nu vei fi pedepsit de lege, ci doar de conștiința ta!
Nu folosește la nimic să-ți spună cineva că bei prea mult,
că fumezi sau că ești prea apropiat de o persoană pe care
respectivul nu o place. Asta știi deja. Chiar dacă intenția lui

39
 Pascale Piquet j|

pozitivă este de a te proteja, te simți încolțit și te închizi în

tine. Alcoolul este doar un semn. Dacă acel cineva vrea cu
adevărat să te ajute, ar trebui să se oprească asupra motivelor
pentru care bei, nicidecum să se intereseze de faptul în sine.
Nu mai bine te-ar întreba ce simți în momentele acelea, cu
ce te ajută băutura în exces ? Asta ar însemna că te acceptă
așa cum ești, că nu te judecă și încearcă să te ajute. îmi per­
mit să-ți dau un sfat. Nu lăsa pe nimeni să-ți spună ce e mai
rău: „îmi fac griji pentru tine." Grija nu a ajutat niciodată pe
nimeni. In schimb, îți neagă total capacitatea de a ieși singur
din asta. întreabă-te ce i-ai spune unui prieten aflat în situația
ta și cum l-ai ajuta să iasă din impas. Orice opinie, diferită de
a ta, te va supăra și te va împinge să rupi toate legăturile cu
cei care vor să te ajute, fiindcă ei nu văd lumea prin ochii tăi.
Cu atât mai mult cu cât ești dominat de programarea pentru
dependență, pe care ți se cere s-o uiți. Este ca și cum i-ai lua
butelia de oxigen unui scafandru! Dependențele sunt aseme­
nea rotițelor ajutătoare de la bicicletele copiilor: dacă le dai
jos înainte să înveți să mergi singur și să-ți menții echilibrul,
cazi!
Ai o problemă cu greutatea și, în loc să te gândești la mo­
tivele care te-au împins la supraalimentare, alegi să suprimi
simptomele prin înfometare: îți smulgi singur rotițele ajută­
toare. Rezultatul: ești în picaj, suferi, te învinovățești și, pentru
a compensa toate astea, mănânci mai mult. Mai mult, o să-ți
pui din nou rotițele și vei pomi la drum cu câteva kilograme în
plus. Din moment ce corpul tău se apără fără un motiv medi­
cal, înseamnă că o face din altă cauză, care este adesea nevoia
de protecție. De ce anume ai nevoie pentru a te apăra? Odată
secretul descoperit, vei pierde din greutate cu ajutorul dietei
și al sportului. De-acum vei spune adio rotițelor ajutătoare și
îți vei trăi libertatea: poți să pedalezi singur!
Cine-i nebun să se arunce în apă fără colac, deși nu știe
să înoate ?

40
 Sindromul Tarzan
Mi-am acceptat dependența pentru alcoolul care mă ajuta
în anumite momente, fiind ferm convinsă în adâncul meu că
va dispărea de la sine odată ce îmi voi găsi echilibrul. Asta
s-a și întâmplat. M-am înșelat totuși într-o privință: eram con­
vinsă că va dispărea de îndată ce mă voi afla într-un cuplu.
A încetat cu mult înainte; nu în celălalt vei găsi soluția, ci în
tine. Dacă te hotărăști să te eliberezi de o dependență, fă-o
pentru tine, nu pentru altcineva. Pentru că, dacă acel cineva te
părăsește, vei avea un pretext să cazi din nou în dependență.
încă o dată precizez: aceste rânduri trebuie consumate cu
rezervă și moderație, pentru că alcoolul rămâne un obicei urât,
chiar dacă am avut impresia că m-a ajutat în momentele cu
adevărat dureroase. N-am susținut niciodată că a fost o idee
bună. înainte să cazi pradă acestor soluții false, apelează la
profesioniști. Ei te vor susține și te vor ghida în drumul către
reconstruirea încrederii și a stimei de sine, fără a cădea în pla­
sa substitutelor care îți afectează sănătatea și de care cu greu
te vei descotorosi.
Mie mi-a luat mai mult timp să mă regăsesc, pentru că am
făcut-o de una singură. în ziua în care am reușit, am renunțat
la alcool fără cel mai mic efort: nu mai aveam nevoie de
rotițe ajutătoare pentru că nu mai aveam nevoie de încura­
jare. Mi-am recăpătat forța de a trăi fiecare zi cu mândria de
a fi construit ceea ce simt astăzi. Relația mea cu alcoolul se
rezumă acum la plăcere și moderație, și numai când vinul
este de bună calitate.
Atunci când scoți la lumină și cultivi ceea ce este bun în
tine, te oprești fără niciun efort, dacă nu este vorba de de­
pendență fizică, băutură, țigări, droguri sau dependență de
afecțiunea celorlalți. Căci fericirea, simplul fapt de a te simți
bine în pielea ta și de a-ți stăpâni din nou viața, poate face
minuni.
Mi-am luat timpul necesar pentru a înțelege că am câte­
va lucruri de rezolvat și că numai eu singură am dat naștere
situației în care mă aflam. A fost dificil să admit că aveam

41
 Pascale Piquet

nevroze care necesitau să fie deprogramate și a trebuit ca Jim,

al doilea partener, să semene ca două picături de apă cu Jules,
fostul soț, pentru a încasa șocul care m-a forțat să mă schimb.
A fost necesar să înțeleg ce s-a întâmplat, deoarece îl dubla­
sem pe Jules și, cu siguranță, nu aveam intenția să-1 triplez!
Mă îndoiesc că îți pui întrebări vizavi de educația copii­
lor tăi. Să știi că, dacă primesc afecțiune, sunt lăudați pentru
ceea ce fac bine și li se atrage atenția când fac un lucru rău,
vor deveni, cel mai probabil, adulți independenți, capabili să
se descurce în societate. Chiar dacă vor întâmpina o serie de
probleme după ce părăsesc cuibul, vor rezista la șocuri și își
vor regăsi stabilitatea. Ai încredere în ei și în tine.
Cât despre părinți, nu ajută la nimic să le reproșezi viața
ta; situațiile de acest gen se regăsesc în povestea calului legat
de copac cu o sfoară în jurul gâtului. Speriat de zgomot, se
trage înapoi, iar sfoara se întinde strangulându-1 din ce în
ce mai mult. Cu cât simte legătura mai strânsă, cu atât trage
mai tare, până la asfixiere. Ar fi fost suficient să se apropie
de copac pentru a scăpa din strânsoare. In cazul actelor de
abuz fizic sau incest, să tragi de sfoară înseamnă strangulare
sigură. Părinții rămân părinți orice s-ar întâmpla și orice ar fi
făcut; consideră că au făcut tot posibilul, ceea ce au crezut că
e cel mai bine pentru voi și pentru ei. Cum ar fi dacă ai vedea
mai degrabă intenția lor pozitivă?
Simt foarte mândră de mine și de mama pentru că am
avut puterea, cel mai probabil din dragoste, să ne iertăm
una pe cealaltă pentru a ne putea trăi relația mamă-fiică în
liniște. Care crezi tu că este mesajul pe care l-am transmis
amândouă fiicei mele? Câtă bucurie să fi simțit când a vă­
zut că, în sfârșit, mama și bunica ei sunt fericite împreună ?
De câte strânsori ne-am eliberat astfel? Ai șansa de a reîn-
noda relațiile cu părinții sau copiii tăi. De ce nu profiți de
ea? Veți simți cu toții o mare ușurare. Stă în puterea mea
să-ți spun că ambele părți au nevoie de curaj, iar ceea ce eu
nu am reușit să-i explic mamei mele, i-a arătat fiica mea. A

42
 Sindromul Tarzan
construit un pod între mine și mama, a învățat-o cum să-mi
arate afecțiune, eu fiind incapabilă să o fac. In ziua în care
vei avea puterea să-ți strângi în brațe copilul sau părintele cu
care ai fost în conflict, poți considera că ai reușit.
Și dacă nu merge, măcar nu vei avea regretul de a nu fi
încercat.
Simt o bucurie imensă de când m-am apropiat de mama,
nu pot nega asta. Fusesem în conflict atâta vreme. Odată ce
a sunat ceasul reglărilor de conturi, am tratat această proble­
mă fără menajamente: i-am turnat în față tot ce aveam să-i
reproșez, atacând-o cu tot felul de acuze. Pune-te în locul ei
pentru o clipă, cea care a făcut tot ce a putut pentru binele
meu; era incapabilă să primească reproșurile mele pe care
le considera nejustificate. Nu am menajat-o și înțeleg acum
atitudinea ei dezorientată în fața furiei mele. într-un astfel
de moment e necesar să stabilești intenția pozitivă a fiecă­
reia dintre părți pentru a crea condițiile favorabile apropi­
erii. Astfel, am descoperit cauza comportamentului ei și
am înțeles, deopotrivă, o mulțime de lucruri legate de tatăl
meu, chiar dacă nu a existat niciodată un conflict între noi.
Fiică unică, cu tată decedat, nu mi-a rămas decât mama. Atât
pentru fiica mea, cât și pentru mine am ales să înțeleg și să
iert - o alegere făcută și de mama -, iar relațiile dintre noi
s-au ameliorat vizibil. Fiica mea nu va fi nevoită să treacă
niciodată prin încercările mele.
Părinții dețin soluția completă pentru a desface nodurile
trecutului. Am trăit-o pe pielea mea, dar și prin cei care vin la
cabinetul meu și care, de cele mai multe ori, simt în conflict
cu cei care i-au programat greșit. Ura și ranchiuna sunt ob­
stacole ridicate în calea dezvoltării personale, iar soluția este
adesea iertarea. Fii indulgent cu ceea ce tu ai îndurat deja.
Nu te lăsa dus de valul marilor suferințe pentru că nu vei
reuși să ierți ceea ce e de neiertat. Uneori, cu timpul, dialogul
își face loc, la fel și înțelegerea. Dacă părinții ori copiii tăi
încearcă să-ți vorbească, ascultă-i! Ce ai de pierdut? Rănile

43
 Pascale Piquet

trecutului își vor trimite vibrațiile către diferite niveluri ale

vieții tale actuale și chiar peste generații. Iar dacă ei sunt cei
care refuză să te asculte, scrie pe o foaie de hârtie tot ce ai pe
suflet și trimite scrisoarea prin poștă ori las-o la mormântul
lor. Important este faptul că, indiferent ce ai avea de reproșat
sau de iertat, o mărturisești și ai astfel șansa de a te vindeca.
Dacă nu-ți exprimi frustrările, totul se va sedimenta în corpul
tău și te vei îmbolnăvi.
Eu am suferit din cauza lipsei de recunoaștere și afecțiune,
fără a necesita în schimb protecție, pentru ca m-am simțit
mereu protejată de părinții și de bunicii mei. Astfel încât, la
vârsta de 13 ani, un bărbat a cărui atitudine față de mine era
un pic deviată, a avut de-a face cu tata: i-a interzis cu bruta­
litate să se mai apropie vreodată de mine. Alții nu au avut
parte de ocrotire. Tata și bunicul meu i-ar fi zis vreo două și
lui Jules, tatăl fiicei mele, dar le-am cerut să nu intervină, și
știu că, numai din dragoste pentru mine, nu l-au făcut una
cu pământul.
 8
Eu - Pascale Piquet -
fostă jucătoare de Desperado

Ai stat vreodată să te gândești cât de bine este construită

viața? Nevroza este o ruptură pe care o porți în tine până
găsești pe cineva care să te ajute s-o devorezi. Bineînțeles,
este vorba de o persoană care să nu fie plină de intenții bune
față de tine, pentru că, nu-i așa, trebuie să-și hrănească pro­
pria nevroză. In lumea mea, acestea sunt catalogate drept în­
tâlnirile nevrozelor reciproce, căci se hrănesc unele pe altele
în egală măsură. Unde-și are dragostea locul în toate astea ?
Mi-e teamă că nu există, că este incompatibilă cu nevroza. Eu
cred că dragostea te împinge să iubești (ce mai truism!), pe
când nevroza te determină să te atașezi. Ai impresia că cei
care beau, fumează, se droghează ori se lasă maltratați iubesc
alcoolul, țigara, drogul sau pe torționarul lor? Poate doar în
cazul sindromului Stockholm1, dar aici poate fi vorba de o
poveste de dragoste adevărată. Dependența și dragostea nu
fac în niciun caz casă bună.
In cadrul dependenței afective, Desperado este programat
să dea totul necondiționat, pentru a fi iubit și recunoscut; iar
Gaura neagră afectivă să ia totul fără urmă de recunoștință
și fără a da nimic, sau prea puțin, la schimb. Unde este dra­
gostea aici ?!
In ceea ce privește relația mea cu Tarzan, mi-am dat ultima
suflare pendulând de la o liană la alta în costum de maimuțică

1 Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite

sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. (N. tr.)

45
 w
Pascale Piquet

sexy; agățată uneori de două liane în același timp, nu mi-am

refuzat nimic. Poate te întrebi cărui tip de Tarzan aparțineam,
deși cred că ți-ai făcut deja o idee. Ca să fiu sinceră, mi-am
petrecut o bună bucată din viață în pielea lui Desperado,
chiar dacă mi s-a întâmplat, recunosc, să mai încerc și costu­
mul Găurii negre afective. După cum am explicat, pendulezi
între unul și altul, în funcție de împrejurări, chiar dacă pri­
mează un singur comportament. Mai mulți padenți atinși de
sindromul Tarzan au venit la mine pe când erau Desperado,
deși fuseseră Găuri negre afective toată viața lor. Una dintre
padente mi-a mărturisit că, până să-1 întâlnească pe bărbatul
care o făcea să sufere, obținuse tot ce-și dorea de la bărbați.
Nu înțelegea de ce, de data asta, ea era cea care dă curs tutu­
ror cerințelor, fără să primească nimic în schimb. N-ai auzit
nidodată vorbindu-se despre o persoană care își făcea mereu
cuceririle să sufere, până când i-a venit și ei rândul s-o simtă
pe propria-i piele ?
O femeie Desperado bătută de fostul soț se va transforma
într-o Gaură neagră afectivă deosebit de atroce cu următorul.
O alta, înșelată de partenerii precedenți, îl va minți la rândul
ei pe ultimul sosit în viața ei. Un bărbat Desperado, umilit de
fosta parteneră, va ajunge un veritabil Casanova fără inimă.
Altul, până afund Gaură neagră afectivă, va fi pus cu botul
pe labe de una mai ceva ca el. Și iată cum îți programezi în­
treaga viață după experiențele neferidte. îl pui să plătească
pe următorul pentru ce ai pătimit de pe urma precedenților.
Iar dacă rămâne cu tine, în loc să-și ia picioarele la spinare, o
face pentru că și el, la rândul lui, are ceva de îndreptat!
In ceea ce mă privește, făceam în mod cert parte din tabă­
ra Desperado. Dacă majoritatea persoanelor aflate în această
situație se tem de vid și singurătate, despre mine pot spune
că solitudinea nu mă apăsa deloc: mă adaptasem. Darwin
ar fi spus-o mai bine, căd lupta înceta mereu din lipsa de
combatanți. Eram totuși o spedalistă în nevroze, iar un scor
mai mic de 9 pe scala tulburărilor nervoase era sub demnitatea

46
 Sindromul Tarzan
mea. Măcar de-ar fi fost doar asta! Mă odihneam între două
liane, dar rămâneam în alertă, gata să sar pe primul nevro­
zat demn de interes. Pe scurt, dădeam dintr-o Gaură neagră
afectivă în alta și le schimbam, cel mai probabil, pentru că
bărbații respectivi nu erau atinși suficient de mult de nevro­
ză pentru a mă opri. Deși unii dintre ei erau ușor „gratinați".
Până în ziua în care am dat peste bărbatul ideal... care să-mi
întrețină nevroza: Jules, cel care avea să-mi fie soț. Un mag­
nific specimen de Gaură neagră afectivă, capabil să înghită
toată afecțiunea mea, toate eforturile mele disperate de a ne
construi o fericire fără seamăn, speranțele și ambițiile mele,
căsătoria, sarcina, banii, fără să uite cumva de încredere și
stimă de sine. Un aspirator în toată regula: nimic nu-i scăpa!
După ce am reușit să mă eliberez de el, fără să mă gândesc
vreo secundă la motivele care m-au împins către acel tip de
bărbat, mi-am reluat alergătura din liană în liană, până când
am dat peste altul la fel ca el. Aveam impresia că simt com­
plet diferiți, opuși unul celuilalt! M-am lăsat dusă de nas din
cauza anului de fabricație: Jules, model 1952, pe când noul
model era din 1975! Credeam că am pus mâna pe cel mai
recent prototip, cu toate opțiunile incluse! Din vârful pirami­
dei celor 37 de ani, m-am aruncat cu bucurie și voluptate în
gura celei de-a doua Găuri negre afective!
Poate ești curios să afli mai multe despre cei cu care nu
am trăit, așa-zișii „gratinați". în spiritul Găurii negre afec­
tive, aveau meseria în sânge: profitau de mine sub toate
aspectele, dar eu nu vedeam asta, fiind orbită de dorința
mea asiduă de afecțiune și recunoștință. Am acumulat ceva
experiență, de mulți poate am și uitat, pe alții o să-i enumăr
pe scurt: cel care se automutila, cel care a decis să se sinucidă
la vârsta de 30 de ani, cei care nu știau dacă sunt atrași de
femei sau de bărbați (niciodată n-am aflat dacă eu am fost
cea care le-a influențat alegerea), cel care profita de aspectul
său fizic pentru a stoarce femeile de bani după ce abia ieșise

47
 Pascale Piquet

din închisoare, cel care mi-a povestit cum logodnica lui a fost
călcată de un camion chiar sub ochii Iui, și mulți alții.
Te simt puțin sceptic, pentru că nu-ți imaginezi cum se re­
perează unul pe altul, Desperado și Gaura neagră afectivă. Este
foarte simplu: ambii emit un anumit semnal, pe care îl perce­
pe subconștientul fiecăruia. Este un dialog subliminal care-i
spune cam așa lui Desperado: „Am nevoie de recunoștință
și afecțiune și simt gata să dau totul ca să le am." Acesta se
va intersecta cu un prădător Gaură neagră afectivă al cărui
semnal spune: „Am nevoie de recunoștință și afecțiune și sunt
gata să dau totul ca să le iau." Mai există o clauză mică, ilizibi­
lă, în josul paginii de contract, pe care n-o vezi și care spune:
„Numai că n-o să-ți dau nimic la schimb." Jocurile simt făcu­
te : Desperado obține liana, Gaura neagră afectivă automatul
de afecțiune.
O doamnă, pentru care rolul de Desperado nu mai avea
niciun secret, supusă în întregime unui bărbat care o făcea să
sufere, dar pe care nu se simțea în stare să-1 părăsească, mi-a
cerut să o hipnotizez ca să uite complet de el. I-am răspuns
că, și dacă acest lucru ar fi posibil, primul lucru pe care l-ar
face după ce ar pleca din cabinetul meu, ar fi să găsească un
alt prădător cu un comportament identic. I-am explicat că nu
el este cel care trebuie să se schimbe, ci ea. Dat fiind semnalul
pe care îl emitea, niciun prădător nu s-ar fi înșelat asupra ei!
Trebuie să înțelegi că totul se întâmplă în subconștient.
Cel care dă nu este conștient de programarea sa, cel puțin
nu mai mult ca cel care ia. E ciudat să constați că Desperado
hrănește cu generozitate o Gaură neagră afectivă, care, la
rândul ei, întreține nevroza primului prin faptul că nu îi dă
nimic. Și astfel îl ține sub papuc. Nu e vorba de răutate atunci
când îl face să sufere: e doar un reflex, o strategie pentru a
supraviețui.
Să luăm exemplul cuiva care este pe cale să se înece. Când
antrenorul de înot vine să-1 salveze, el ce face ? Se agață de
acesta ca să-și țină capul la suprafață, riscând să-1 înece. De

48
 Sindromul Tarzan
ce crezi tu că salvatorii se folosesc de anumite trucuri pentru
a-i anihila pe oamenii aflați în dificultate ? Ai impresia că cel
care se îneacă vrea să-1 omoare pe salvatorul său?
Ce împinge o persoană să-și rănească partenerul? Un re­
flex care a fost programat. Tot ce îi poate fi reproșat este că
nu a căutat să se vindece. Căci acest reflex se poate deprogra-
ma, ca oricare altul. Persoanele care au comportamente im­
pulsive și violente nu sunt condamnate să rămână așa pentru
tot restul vieții lor, la fel ca cei care le suportă loviturile sau
au fobii, alergii ori lipsa încrederii în propria persoană. Cu
voința necesară totul poate fi deprogramat.
încă o dată spun: a înțelege nu înseamnă a scuza; totuși,
iertarea îți poate aduce pacea sufletească, de îndată ce te vei
afla suficient de departe.
Sindromul Tarzan te pune definitiv în situația de a supra­
viețui. Un bărbat în jur de cincizeci de ani tocmai fusese pă­
răsit de consoartă și nu suporta să trăiască singur. încerca
să seducă toate femeile care îi treceau prin fața ochilor. Iată
cum își exprima suferința, complet panicat: „Nu mai am pe
nimeni căreia să-i ofer flori, să o răsfăț, să o duc la restau­
rant, pe nimeni căreia să-i fac pe plac. Cui o să dăruiesc eu
acum tot ce mai am de dăruit?" „Dumneavoastră înșivă",
i-am răspuns eu. Binefacerea începe cu tine însuți. Ce-ar fi dacă
ai deveni dependent afectiv de persoana ta și ai începe să
șușotești cu tine despre vreme ? Nicio clipă nu a spus că o
iubește și că îi lipsește. Plângea după ceea ce nu mai putea
face pentru ea. Repet, aici nu este vorba de iubire, ci de legă­
turi, atașament, gesturi făcute cu un scop precis: acela de a
primi recunoștință. Nu vorbim despre sentimente.
De ce nu vrei să abandonezi liana asta care nu te face feri­
cit, ba mai mult, îți produce atâta durere ? Mai întâi, de teama
singurătății, căci ești incapabil să duci o viață solitară, apoi
din cauza fricii că nu vei găsi repede pe altcineva. Frica este
mai puternică decât suferința. Rămâi agățat de cel sau cea
care te face să suferi sau pe care tu însuți îl torturezi, consumi

49
 Pascale Piquet

cu îmbucături mici sănătatea fizică și morală a ta sau a celui­

lalt; mai bine înduri o boală grea decât să te desparți. Nimic
nu va reuși să te convingă că trebuie să pui sănătatea înaintea
nevrozei!
Acesta este motivul pentru care mă caută pacienții mei:
să-i ajut să gestioneze durerile fizice și bolile declanșate ca
urmare a devalorizării pe care o primesc (și o acceptă) din
partea partenerului de viață. Nici prin cap nu le trece să-mi
ceară să le redau încrederea și stima de sine pentru a-și putea
părăsi torționarul! Caută să găsească forța necesară pentru
a îndura în continuare supliciul. Vorbesc cu ei și încerc să-i
conving că trebuie să ia o decizie, că nu stă în puterile mele
să le croiesc o armură. Cu atât mai mult cu cât misiunea unui
coach este de a-1 ajuta pe fiecare în parte să-și apere libertatea
care le va permite să construiască un cuplu bazat pe principi­
ile respectului reciproc. „A iubi" nu înseamnă să fii legat de
celălalt prin nu știu ce contract nevrotic obscur, ci să fii liber
să clădești în doi.
încă nu ți-ai dat seama dacă în viața afectivă ești o per­
soană echilibrată sau înclini spre o nuanță Tarzan-închis? Pu-
ne-ți următoarea întrebare: cine cântă în relația ta ? Astfel vei
afla răspunsul la două întrebări: vei ști imediat dacă ești în
tabăra lui Tarzan, pentru că în regimentul echilibraților nu
se pune problema să „cânte" careva, iar apoi vei stabili exact
dacă ești Desperado sau Gaură neagră afectivă.
Apoi, te-ai gândit dacă te-ai împăcat cu trecutul din per­
spectiva relației cu părinții? încă manifești ranchiună și re­
sentimente față de ei ori i-ai iertat, în măsura în care acest
lucru este posibil? Cercetează deopotrivă copilăria partene­
rului tău și vei fi uimit de ceea ce vei descoperi. Nu trece cu
vederea următorul fapt: dacă tu ești dependent afectiv, cu
siguranță este și celălalt!
Dacă ai intrat în cercul vicios al celor care trăiesc după
sloganul „fugi după mine, că te prind din urmă", înseamnă
că unul dintre voi, dacă nu chiar amândoi, suferiți deja sau

50
 Sindromul Tarzan
urmează. Această durere este primul simptom revelator al
întâlnirii dintre doi nevrozați. îți reamintesc, această situație
nu va duce la o poveste de dragoste. După ce recunoști o po­
veste de dependență afectivă ? După suferințe!
Dar o frumoasă poveste de dragoste ? După fericire!
De ce ignori cu bună știință ființa după care tânjești ? Ca
să fugă ea după tine, în caz contrar ea va fi cea care te va ne­
glija. Această strategie este proprie dependenților lui Tarzan,
pentru că, în lumea oamenilor echilibrați, unul alunecă spre
celălalt în mod natural, fără a recurge la vreun tertip. Alt­
minteri este ca și cum ai juca biliard pe trei benzi; vei afla
despre efectele acestui joc într-un capitol ulterior.
Toate Găurile negre afective cu care am avut de-a face după
Jules și înainte de Jim m-au căutat după ce am rupt orice legă­
tură. De ce? Pentru că eram atât de receptivă la cerințele lor,
încât au obținut orice de la mine; iar acum nu-și puteau ima­
gina că totul s-a oprit brusc. Pur și simplu depășeam pragul
toleranței și plecam. Realizând că nimeni nu le va mai cânta în
strună, se întorceau în fugă la locul faptei, dar îl găseau ocu­
pat, pentru că eu traversam perioada „bulimiei reparatorie".
Odată distanța instalată, mi-am dat seama că eu eram sin­
gura capabilă să plec. Jules și Jim nu ar fi făcut-o niciodată.
Ar fi rămas în continuare agățați de liana lor. In momentul
în care Jules a conștientizat că Jim i-a luat locul, și-a îndrep­
tat atenția asupra amantei. Cât despre Jim, el căuta aventuri
pe bandă rulantă pentru a-și găsi prada, și ea o adeptă a lui
Tarzan. Mânioasă, i-am explicat că, de fiecare dată când îmi
propunea să mă culc cu el, mă insulta nespus, mai ales că
avea o altă relație. Pentru el nu se punea problema că înșală
și îmi spunea mereu: „Cu tine este altfel." Eram mama lui,
doica nevrozei lui, de ce să nu-1 primesc înapoi la sân, în
amintirea timpurilor trecute? Mai ales că, sublinia asta de
fiecare dată, nu aveam pe nimeni în viața mea, iar el era gata
să-mi facă un „serviciu". După cum zâmbești, înțeleg că ai
auzit și tu vorbele astea sau le-ai rostit chiar tu!

51
 Pascale Piquet

De fapt, fie că ești Desperado sau Gaură neagră afectivă,

când celălalt te părăsește, îți creezi un liant nevrotic de care
să rămâi atașat, chiar dacă el ți-a scăpat și acum te mai și res­
pinge. Nu sexul îi aducea pe cei doi spre mine; se descurcau
foarte bine din punctul ăsta de vedere. Era vorba de altceva,
mai profund, mai obscur. Ai fost tratat urât, umilit, ai dat și ai
suportat totul; dar, cu toate astea, ai fost părăsit. Acum, sin­
gurul lucru pe care-1 mai aștepți este întoarcerea evadatului.
Uimitor este faptul că ai fost abandonat, ai trecut prin flă­
cările iadului, dar abia apoi ai luat decizia de a te salva și
de a apela la terapie sau coaching. îți regăsești încrederea și
stima de sine, iar apoi o altă lume ți se deschide: aceea a oa­
menilor echilibrați. Celălalt va veni să te caute, cu siguranță,
căci inconștientul îi spune că tocmai i-ai scăpat printre de­
gete. întotdeauna se întorc! A simțit că, deși te-a părăsit, nu
mai ești la dispoziția lui ca pe vremuri. Iar tu, pe măsură ce
el insistă să revină, îți dai seama de amploarea nevrozei pe
care singur ai întreținut-o, și cercul se închide: refuzi să mai
ai o astfel de relație. Nu numai că am trăit-o pe pielea mea,
dar i-am observat și pe alții. Când îl „antrenez" pe pacientul
meu spunându-i că celălalt va face cale-ntoarsă, nu mă crede
niciodată. într-o zi însă, vine la mine și-mi spune: >,N-o să mă
credeți, dar s-a întors!" Ba da, cred. Abia acum vine proba de
foc: o să te întorci și tu ?
Să ne înțelegem: nu am spus că toată lumea trebuie să
aibă relații intime echilibrate, dar e păcat să pătimești la ne­
sfârșit. Este numai decizia ta dacă alegi să suferi și să fii nefe­
ricit: fie rămâi suspendat de o liană, fie te schimbi.
Micile tale nevroze te pot purta spre ape primitoare și
ai impresia ca ești foarte fericit. Poate că așa e. Poate inima
ți-a găsit persoana potrivită. Cine știe? Numai viitorul te va
lămuri. De exemplu, ai în jur de treizeci de ani, sau chiar
mai puțin, și cauți cu disperare să-ți regăsești tatăl în toți
iubiții tăi. într-o zi, dai peste un bărbat de cincizeci de ani,
care profită de fragilitatea și tinerețea ta, deoarece manifestă

52
 Sindromul Tarzan
sindromul salvatorului. Vă înțelegeți de minune și este posi­
bil ca nimeni să nu aibă de suferit. Se întâmplă la fel pentru
un băiat de 25 de ani care își caută mama în toate femeile,
până când întâlnește o doamnă de 40 de ani care, la rândul
ei, simte nevoia să-l alinte. Știu despre ce vorbesc, pentru că
am experimentat concret situația respectivă: amintește-ți de
modelul cu an de fabricație 1975! Cu toate astea, clarificam
pentru oricine voia să asculte, că el nu-și căuta mama, iar
eu aveam deja o fetiță care să-mi potolească instinctele ma­
terne. Urmarea poveștii m-a convins definitiv că s-a produs
un transfer de nevoi afective. Eu voiam cu disperare să-1
văd ca pe im bărbat la cei 22 de ani ai săi, iar când vopseaua
s-a crăpat, a ieșit la iveală copilul dependent afectiv; astfel,
diferențele dintre noi s-au adâncit tot mai mult.
Simt convinsă că vârsta nu este un obstacol în calea ferici­
rii, atunci când îți întâlnești sufletul pereche. Dacă răspunsu­
rile la teste sunt pozitive (ai relații bune cu părinții, cu foștii
parteneri, îți dorești să fii fericit în doi), încercările legate de
această diferență vor verifica soliditatea sentimentelor voas­
tre. De câte ori n-am fost întrebată ce mai face „fiul meu" pe
un ton de nesiguranță și invidie. Cuplul vostru poate fi mai
sudat decât altele, dacă este vorba despre o poveste de dra­
goste adevărată și dacă toate nevrozele au fost reglementate.
Nu se spune că sufletul nu are vârstă?
Totuși, dacă istoria se repetă cu diferiți parteneri și suferi
din cauza asta, poate că este timpul să te deprogramezi...
în ce mă privește, îl aștept pe bărbatul care va avea pro­
babil vârsta mea, căci am înțeles că cel mai copt bărbat de
40 de ani de pe pământ va fi întotdeauna mai matur decât
cel mai copt bărbat de 25 de ani. Știu că „pentru sufletele
bine plăsmuite, valoarea nu așteaptă trecerea anilor" și că
viața îți rezervă surprize. Pentru că intervine factorul dra­
goste, ce-i drept, care te ajută să treci peste toate obstacolele.
Bineînțeles, echilibrul va prima în fața vârstei. Este posibil să

53
 Pascale Piquet

fie și mult mai în vârstă ca mine. Orice-ar fi, primul care-mi

va face inima să bată, n-o să scape cu una, cu două de mine!
Ai tot dreptul să-ți cauți tatăl sau mama în partenerul
de cuplu dacă acest rol îi convine și lui, iar amândoi sunteți
mulțumiți.
Ca femeie Desperado, sindromul salvatorului se traduce,
în cadrul cuplului, printr-un instinct matern excesiv. Situația
este diferită pentru bărbatul Desperado. De obicei vrei să com­
pensezi un fizic mai puțin avantajos cu dorința de a salva o
femeie aflată la ananghie, a cărei inimă a fost rănită de unul
sau mai mulți iubiți, iar tu ești gata să repari toată nefericirea.
Ai impresia că singura ta șansă de a fi atrăgător pentru o fe­
meie drăguță, a se dti minionă, este să îi propui altceva decât
aspectul fizic, căd, în mintea ta, femeile frumoase își aleg ex­
clusiv bărbați frumoși. Atund începi să o răsfeți, să-i fad toate
poftele, deoarece ai impresia că numai cu acest preț o vei ține
lângă tine. Pentru un timp, s-ar putea să ai dreptate, apoi de­
votamentul dus la extrem o va apăsa și, imediat ce îi va merge
mai bine, iar inima îi va fi vindecată, va pleca spunându-ți că
nu este pregătită pentru un angajament de lungă durată. Spre
marea ta dezamăgire se va arunca în brațele primului „dea-
ler" de afecțiune, care o va maltrata. De fapt, nu este decât o
fostă Desperado care s-a transformat în Gaură neagră afectivă
cu această ocazie, pentru că tu ești mai Desperado decât ea.
Insă tu nu îi hrănești sufident nevroza: nu ești sufident de in­
diferent și dai dovadă de prea multă politețe. Ți se ridică părul
în cap când te întrebi de ce anumite femei preferă un golan în
locul tău! In niciun caz pentru că sunt blânzi și afectuoși! In
acest caz, te sfătuiesc să devii propriul tău salvator, pentru că
ai nevoie să te repari pe tine mai întâi, insistând asupra încre­
derii și stimei de sine. Meriți, oricare ar fi aspectul tău fizic, o
parteneră frumoasă și echilibrată, așa cum ești și tu.
Eu, ca femeie Desperado, manifestam o nevroză masochis­
tă, eram incapabilă să rămân alături de un bărbat a cărui boa­
lă psihică nu era îndeajuns de pronunțată. Aveam nevoie de

54
 Sindromul Tarzan
o Gaură neagră afectivă musculoasă, nu de im Desperado
gata să-mi ofere tot ce-mi doream. Știu cât de prostesc pare
totul, azi chiar râd de asta. îmi amintesc de angoasele pe care
le resimțeam în momentul în care unul dintre ei voia de la
mine o legătură mai serioasă. Mă așezam pe un scaun ejec-
tabil să scap cât mai repede posibil. Insă, nu e cu nimic mai
sănătos să cauți o persoană pe care s-o salvezi decât să faci
tot ce-ți stă în putință pentru a-1 îndepărta pe cel care îți vrea
binele, în beneficiul celui care te brutalizează.
Există, de asemenea, întâlniri între mici nevroze, care te pot
face fericit sau măcar te pot face să ai această impresie, pentru
că nu suferi, cel puțin deocamdată. Trebuie să recunoaștem
că este dificil să știi ce e fericirea, dacă nu ai suferit niciodată.
Și nu ești neapărat fericit, dacă nu ai suferit vreodată.
In schimb, dacă ai în jur de patruzeci sau cincizeci de ani
și îți părăsești soția pentru o femeie cu douăzeci de ani mai
tânără, nu soția are o nevroză de controlat, ci tu! Nu vă bi-
duiți, doamnă, pentru că nu mai aveți corpul de altădată.
Soțul dumneavoastră este cel care încearcă să scape de an­
goasa bătrâneții și a morții. Cât despre dumneavoastră, dom­
nule, pur și simplu alergați după propria tinerețe pe care o
proiectați în femeia mai tânără. Cu siguranță, doamnă, veți
suferi după soțul care vă părăsește, dar iată-vă eliberată de un
soț infidel și nevrozat! V-ați gândit că poate asta e șansa de a
vă găsi în sfârșit dragostea ? Dacă aveți curaj să priviți ade­
vărul în față, veți realiza că această relație nu mai funcționa
normal de câțiva ani buni. Chiar și la 50 de ani sau mai mult,
dacă vă veți îndrepta atenția asupra propriei persoane, vă
veți redobândi încrederea și veți stabili exact pe cine vreți;
veți reuși să-1 găsiți pe cel care vă așteaptă poate de prea mult
timp. Câteodată, acesta este chiar foarte aproape. Mai bine
deschideți ochii decât să vă amărâți rumegând la amintiri
vechi (pentru că cele mai recente nu sunt extraordinare!). Nu
mai pierdeți timpul urând-o pe acea tânără care astăzi are
niște avantaje, de care dumneavoastră nu ați mai avut parte

55
 Pascale Piquet

de mult timp. Locul este liber, puteți să vă îndrăgostiți din

nou (dragostea nu are vârstă!) și să retrăiți fiorii iubirii care
vă vor reda tinerețea. Când iubim, avem întotdeauna 20 de
ani!
îmi amintesc de o doamnă pe care am cunoscut-o în tren
și care mi-a povestit o parte din viața ei. Se măritase de tânără
cu singurul bărbat pe care-1 cunoscuse, un tânăr director plin
de viață; aveau împreună o fetiță drăguță și o casă. Credea
că trăiește fericirea supremă, până în ziua în care soțul a ple­
cat cu secretara lui. Lumea ei se prăbușise. Fericirea plecase
odată cu soțul. A trăit un timp în durere și suferință, încer­
când să înțeleagă ce s-a întâmplat, până când a întâlnit un
celibatar convins, genul ursuz, pe care viața (sau femeile!)
l-au împins către singurătate. Dragoste la prima vedere! Și să
nu-mi spui că acest tip de dragoste e distructiv! Nu dragos­
tea la prima vedere este distructivă, ci nevrozații doborâți la
pământ! Când îți întâlnești sufletul pereche poți fi copleșit.
S-au căsătorit și trăiesc foarte fericiți. Doamna respectivă mi-a
mărturisit că, de fapt, nu cunoscuse fericirea în prima căsni­
cie, contrar a ceea ce crezuse. Astăzi putea face cu adevărat
diferența. Ghici ce a mai descoperit datorită celui de-al doilea
soț? Plăcerea sexuală! Pe care nu o cunoscuse cu primul. îți
spun toate astea ca să te conving că, cel care pleacă îi lasă ce­
lui care rămâne libertatea: numai de tine depinde dacă alegi
să te necăjești așteptând ori să-ți găsești adevărata fericire.
Experiența m-a învățat că, după o ruptură, este bine să
faci o pauză. O să-mi spui că „cei care dau sfaturi nu au pă­
timit". Iar eu o să-ți zic, pentru că sunt eu însămi în această
situație: celibatară (precizez: singură și fără activitate sexua­
lă) de patru ani, nu am lăsat un singur bărbat să intre în viața
mea, atât timp cât încă am avut de lucru cu mine. Ultimele
două lecții m-au învățat măcar asta! Știu exact că, dacă n-aș fi
înțeles nimic din toată povestea mea, aș fi trecut prin aceleași
situații de câte ori ar fi fost necesar ca să mă trezesc.
E amuzant să constați câtă lume atragi cu semnalul de ne­
vrozat și cum se golește totul în jurul tău când ai un indicator

56
 Sindromul Tarzan
de persoană echilibrată. Este incredibil câți bărbați atrăgeam
cu semnalul meu Desperado. Astăzi, veselă și pregătită pen­
tru fericire, nu mă mai intersectez cu niciun candidat. De alt­
fel, mi-am luat timpul necesar să înțeleg. Imaginează-te în
locul meu: am intrat pe piața celibatarilor și niciun bărbat nu
s-a apropiat de mine. Am început să-mi pun întrebări serioa­
se. Un prieten a încercat să mă liniștească: „Ești prea bătrâ­
nă", mi-a spus el, crezând că o să mă calmeze. Simt prea bă­
trână pentru băieții de 25 de ani, în niciun caz pentru cei de
44! Fii de partea mea! Apoi am înțeles: convingerea mea cea
mai intimă este că mai mult îi îndepărtezi pe acei pretendenți
nevrozați, cu cât tinzi mai mult spre echilibru. Aceștia, din
nefericire, sunt cu mult mai numeroși decât persoanele echi­
librate. Prea puțin contează, căci eu nu am nevoie de o arma­
tă : unul singur va fi de-ajuns!
 9
Din ce echipă faci parte ?

Pe scurt, eu cred că un nevrozat atrage numai nevrozați,

iar o persoană echilibrată pe cei asemenea ei. Nu mă crezi?
Să facem un mic test. Din ce categorie crezi că faci parte ? Ești
echilibrat sau nevrozat? încă o dată spun: nevrozat înseamnă
că ești victima unor tulburări afective și comportamentale care
te aruncă în brațele unui individ la rândul lui nevrozat. Dacă
vrei, putem cădea de acord să folosim cuvântul „tulburat" în
loc de „nevrozat" - sună mai blând -, mai ales că e posibil să te
fi zbuciumat tot ce ai citit până acum. Iar dacă nu s-a întâmplat
asta, este pentru că ești echilibrat... sau complet orb!
La momentul acesta, simt cum se naște o întrebare în min­
tea ta: ce înțeleg eu prin persoană echilibrată? In opinia mea,
atunci când ești echilibrat, ai încredere în tine, atât în viața
privată, cât și în cea profesională, știi cât valorezi și ce vrei.
Ești fericit cu viața ta, singur sau în doi, îți iubești munca sau
măcar nu o detești, ai o serie de proiecte, una sau mai multe
pasiuni și nu ai niciodată probleme: ce de provocări! Celi­
batar fiind, aștepți să găsești persoana potrivită, la fel de echi­
librată și plină de viață ca tine.
Văd o grimasă ? Nu ești de acord cu definiția mea ? De ce ?
Prin urmare, dacă te consideri echilibrat, mai mult ca si­
gur ai un partener care este la fel ca tine, ori pe-aproape, hai
să nu fim rigizi! Dacă vrei să mă contrazici, pune-ți mai întâi
câteva întrebări și încetează să tot trâmbițezi că trăiești ală­
turi de im individ nevrozat, căci, cu siguranță, nu este singu­
rul. Mă urmărești ?

58
 Sindromul Tarzan
Te-ai clasat în categoria „tulburărilor" ? Te felicit pentru
onestitate; totuși, ar fi bine să verifici dacă ești corect cu tine
însuți. Dacă prima impresie rămâne neschimbată, întreabă-te
cum este partenerul tău. De obicei, acesta va fi înscris în ace­
eași categorie.
Dacă ajungi la concluzia că partenerul de viață este echili­
brat, înseamnă că și tu ești, iar prima impresie a fost greșită.
Nu reușești să te decizi din ce tabără faci parte sau ți-e teamă
de rezultat? Intreabă-ți cei mai buni prieteni dacă tu și par­
tenerul tău aveți o relație cu im comportament afectiv stan­
dard sau excesiv. Dacă îți vor spune că este excesiv, cere-le
să se justifice. Sper că aveți o prietenie solidă și îți vor spune
adevărul.
Ei bine, mă mai urăști acum sau te simți eliberat?
înțeleg dacă refuzi să te supui acestui mic test: există un
timp pentru toate și, mai ales, un timp al adevărului. îți spui
că teoria mea este cam simplistă și ai tot dreptul să gândești
așa. Dar totuși testeaz-o, nu se știe niciodată; încearc-o mai
întâi pe amicii tăi, apoi pe tine însuți. Dacă unul dintre ei ți
se pare perfect echilibrat, dar trăiește cu o femeie tulburată
din punct de vedere afectiv, înseamnă că dezvoltă negreșit o
nevroză pe care soția lui o întreține; în caz contrar ar fi plecat
demult.
îți par de neclintit când te sfătuiesc să părăsești o persoană
care se situează dincolo de gradul 8 pe scala nevrozei și care
refuză să facă terapie? Te rog să pricepi că, dacă rămâi, tu
însuți ai ceva de remediat: sindromul salvatorului ori sindro­
mul Stockholm, sindromul vinovăției care te împinge să-ți
sacrifici fericirea în favoarea celuilalt. Pe care, de altfel, nici
nu-1 vei face fericit, ci dependent. Dacă rămâi, îi vei întreține
viciul, căci îți va face rău din ce în ce mai mult pentru că așa
este programat și o să ieși din asta dărâmat... dacă o să mai
ieși. Știu despre ce vorbesc: dacă nu aș fi avut pielea tăbă­
cită, aș fi rămas cu siguranță. Cu trecerea timpului, m-am
întrebat adesea cum am trecut prin toate aceste încercări (și

59
 Pascale Piquet

încă de două ori!), pe lângă toate celelalte: accident de moto­

cicletă, mașină, bicicletă, curse de cai și moartea celor dragi.
Crede-mă, simt pe deplin vaccinată: suferința nu mai stă cu
mine la masă!
 10
Nevrozele au propriile motive
pe care rațiunea le ignoră

Prin urmare răspunzi unor programări, iar dependența

afectivă nu numai că te împiedică să apuci hățurile pentru
a opri orice relație destinată eșecului, ci, mai mult, te împin­
ge să te arunci în mrejele ei trup și suflet. Și eu credeam că
dragostea este o ruletă rusească, unde singura și unica minge
câștigătoare este sufletul pereche: o șansă din șase. Sau e un
fel de loterie a hazardului care îți așază pe oricine-n drum. Ei
bine, nu-i deloc așa! Și să nu-mi spui că „inima are rațiunile
ei, pe care rațiunea nu le cunoaște", căci o să-ți răspund ime­
diat că „nevrozele au rațiunile lor, pe care rațiunea le ignoră".
Pentru început, o să-ți spun că nu ai nici cea mai mică idee
despre persoana pe care vrei s-o întâlnești. Când vine vorba
de asta, aud foarte des următoarea frază: „Dar știu pe cine nu
vreau să întâlnesc!" Mai bine spune-mi ce-ți dorești. Scrie-i
o scrisoare lui Moș Crăciun în care să-i spui: nu-mi doresc un
tren electric, o păpușă, un cal de lemn, un calculator, chiar nu le
vreau... De altfel, este de ajuns să spui „nu vreau", pentru ca
Universul să înțeleagă „vreau". Ai observat? Universul este
asemenea subconștientului: nu percepe negația! Dar să reve­
nim la Moș Crăciun: îl pui în încurcătură și o să-ți aducă ce-i
cade în mână, iar ție n-o să-ți placă. De-abia acum încep ne­
plăcerile... In schimb, dacă îi explici că ți-ar plăcea o mașinuță
electrică, roșie cu dungi negre, cu jante de aluminiu, teleghi­
dată, cererea îți va fi îndeplinită. în timp ce unii dau peste
persoana potrivită foarte repede pentru că nu au sau nu mai

61
 Pascale Piquet

au vreo nevroză de reglat, ceilalți găsesc tot felul de „inimi

sfărâmate". Să fie hazardul cel care ți le-a pus în drum ? în
niciun caz! In concepția mea, hazardul are ceva în comun
cu Moș Crăciun: se vorbește mult despre el, încercăm să ne
convingem că există, dar... nu există! Nevroza o să-ți scoată
în cale partenerul potrivit... care să lucreze asupra unei mari
probleme... a ta! Totul începe idilic și sfârșește catastrofal.
Pentru cei care reușesc să pună punct.
Eu personal am reușit de două ori, dar cu ce preț: am ju­
rat că n-o să mi se mai întâmple și a treia oară!
Când aud cuvintele „a iubi înseamnă a suferi", îmi fac ime­
diat o idee precisă asupra vieții amoroase a celui care le ros­
tește. Suferi când dai peste o persoană nevrozată, nu când
întâlnești una echilibrată. Mă voi strădui din răsputeri să te
conving că o poveste de dragoste este simplă: întâlnești pe
cineva care este liber, ca și tine, amândoi sunteți împăcați cu
voi înșivă și aveți aceleași deziderate asupra vieții în doi; to­
tul este simplu și vine de la sine. Una dintre prietenele mele
cele mai bune a trecut printr-o astfel de întâlnire, a realizat
că nu-i mai este teamă să spună „te iubesc" și nu mai are,
de altfel, nido altă temere. Ea și noul ei partener de viață se
înțeleg și se respectă reciproc cu o ușurință incredibilă, nici
nu se pune problema ego-ului unuia sau altuia; prin urmare
nu au loc certuri, iar ea susține că latura ei masculină a intrat
în hibernare. Au aceeași filosofie de viață, aceleași valori, dar
au suferit la rândul lor, fiecare în parte. Au învățat din lecția
trecutului și astăzi sunt determinați să fie nespus de fericiți.
Am fost foarte bucuroasă s-o aud confirmându-mi că am avut
dreptate, că Într-adevăr o poveste de dragoste este un lucru
simplu. Și nu este singura din anturajul meu care a descoperit
asta. Ce îi amuză și îi nedumirește pe amicii mei este faptul că
simt încă singură, după ce le-am vorbit adesea despre ce este
fericirea pe care ei o trăiesc deja, iar eu o caut în continuare!
Te-ai întrebat vreodată de ce ai iubit o persoană pentru
care astăzi nu mai simți nimic? După mine, este imposibil să

62
 Sindromul Tarzan
iubești, apoi să „deziubești"; de altfel, nici nu există cuvântul
ăsta. Când îi privesc pe Jules și pe Jim mă întreb oare ce am
putut găsi la ei și întrebarea asta m-a bântuit mult timp: de
ce am crezut că îi iubesc, de ce am suferit atât de mult dacă
astăzi nu mai simt nimic pentru ei? Ce s-a întâmplat de fapt?
Oamenii care se iubesc o fac pentru toată viața și la fel este
și cazul prieteniilor. Ceilalți nu simt decât niște atașamente
nevrotice care fluctuează în funcție de capacitatea fiecăruia
de a-și îndrepta nevrozele; apoi, odată reglate, te desprinzi.
Când doi indivizi își reglează nevrozele în același timp, se
despart prieteni și merg mai departe. Dacă unul dintre ei des­
chide primul ochii, separarea se transformă într-un conflict
de interese care se sfârșește printr-o reglare de conturi, căci
cel care rămâne nu se simte „deziubit", ci deposedat, trădat.
Pentru că cel cu care s-a hrănit i-a fost smuls: iată-1 acum pră­
dat și dezorientat.
Ce-ai zice să optezi pentru simplitate la următoarea întâl­
nire ? Ferește-te de la început dacă lucrurile sunt complicate:
este semnul care precede un abces care va crește pentru a se
transforma în tumoarea care o să-ți explodeze în față!
 11
Moarte Sacrificiilor, Concesiilor
și altor Compromisuri! (SCC)

N-o să-ți vorbesc despre o lume perfectă. Doar îți atrag

atenția asupra semnificației pe care fiecare dintre aceste cu­
vinte o are asupra ta. Ți se pare că sunt cam utopistă când
afirm că echilibrul unui cuplu exclude sistematic aceste trei
concepte ? Cum procedezi într-o situație de sacrificiu, conce­
sie sau compromis ? Consimți un punct de vedere al celuilalt
asupra căruia nu ești neapărat de acord, așadar ai pierdut
de la bun început. De fapt, prin această decizie arăți că nu
te respecți pe tine însuți, obligându-ți partenerul să nu te
respecte la rândul lui. Iată un exemplu: când l-ai cunoscut
pe Charles, juca hockey în fiecare weekend. Acum, pentru
că locuiți împreună, i-ai cerut să-și petreacă sfârșiturile de
săptămână împreună cu tine. Ai mizat cu viclenie pe coarda
lui sensibilă acuzându-1 că nu te iubește dacă alege să joace
hockey în continuare. Ce-a făcut Charles ? Un sacrificiu! Prin
faptul că îți cedează, dovedește că nu se respectă, având în
vedere că hockey-ul face parte din echilibrul lui, iar tu nu îl
respecți și nu ai nicio considerație față de ceea ce este impor­
tant pentru el.
Nu e paradoxal să te declari o femeie independentă, dar
să te smiorcăi de îndată ce soțul tău pleacă la hockey ? Cea
mai bună idee ar fi, probabil, să ai propriile tale activități.
Știu, aveți copii; dar se poate ocupa și el de ei, când îți pla­
nifici tu o ieșire. Va trebui să găsești un alt pretext ca să-1 ții
acasă, la picioarele tale!

64
 Sindromul Tarzan
Căutați împreună o zonă de confort, unde fiecare să se
regăsească într-o situație câștigătoare, nu într-un meci unde
scorul este 1-0!
Ai vrea să vorbim despre ajustări ? Iată un cuvânt care îmi
face plăcere. Când recurgi la adaptare, nimeni nu cedează:
fiecare parcurge jumătatea sa de drum pentru a-1 primi pe
celălalt cu înțelepciune. Ai această posibilitate, de a discuta
cu partenerul de viață pentru a găsi împreună cea mai bună
soluție: aceea în care vă respectați reciproc și vă simțiți con­
fortabil. Ai să constați că nimeni nu face vreun sacrificiu, com­
promis sau concesie: în fiecare zi munciți la armonia voastră,
fără să mai numărați punctele care arată cine a câștigat teren
de data asta.
Apoi, nu am auzit niciodată pe nimeni spunându-i par­
tenerului său: „Sacrifică-te pentru mine, te rog!" Când sa­
crifici ceva, o faci din propria voință, chiar dacă ai grijă să i-o
reproșezi celuilalt cu prima ocazie.
In cele două relații nevrotice prin care am trecut, am des­
coperit cel puțin un lucru: știu să-i dau spațiu celuilalt, mai
ales cel necesar echilibrului său. Jules lucra enorm pentru că
era pasionat de meseria lui; se trezea în fiecare dimineață la
ora 5, inclusiv sâmbăta și duminica, și își lua vacanță foarte
rar. Cât despre Jim, el juca des fotbal și îi plăcea să-și scoată
câinii la plimbare în pădure. In ambele situații m-am simțit în
largul meu, pentru că eu însămi petreceam mult timp călare.
Și nimeni nu ar fi putut să mă împiedice, pentru că asta con­
tribuia la echilibrul meu. Dacă unul îl împiedică pe celălalt
să aibă o activitate proprie, este pentru că se plictisește când
rămâne singur. Amintește-ți că într-un cuplu 1 + 1 = 2. îți vei
iubi și mai mult partenerul dacă te va lăsa să alegi ceea ce
îți face plăcere. Iar tu repartizează-ți timpul între activitatea
favorită și partenerul de viață, fapt care arată că fiecare dintre
voi funcționați autonom. In caz contrar, vei cădea iremediabil
pradă formulei 1 + 1 = 1 și, implicit, dependenței. In această
situație, nu te deranjează neapărat activitățile partenerului, ci

65
 Pascale Piquet

faptul că o interprezi ca fiind indiferență la adresa ta, iar asta

te rănește.
Este foarte adevărat că viața de cuplu este diferită de cea a
unui celibatar. Dar, dacă vedeți numai inconvenientele vieții
în doi, înseamnă că ați făcut o greșeală când ați decis să for­
mați un cuplu. Această nouă etapă ar trebui să vă aducă mai
mult confort și o mai mare bucurie de a trăi, nu constrânge­
rile și neplăcerile SCC-ului. Mai bine vă separați decât să vă
faceți zile fripte unul altuia.
A te supune triadei SCC înseamnă a încerca să potrivești
o piesă de puzzle acolo unde nu-i e locul. Unde nu te inte­
grezi ! Vezi bine ce vreau să spun: o imagine care reprezintă
un frumos cer albastru cu mai multe piese aproape identice.
Ajungi să cedezi și încerci să potrivești una cu forța. Crezi că
o să termini fără greș acest puzzle ? In loc să-ți vezi de drum,
te încăpățânezi invocând sacrificiile, compromisurile, conce­
siile. Pe măsură ce trec zilele, lunile și anii, se întorc ca un bu­
merang, devenind cu timpul din ce în ce mai mari, asemenea
unui bulgăre de zăpadă care se rostogolește la vale până dă
naștere unei avalanșe care te strivește. Aceste cuvinte aveau
însemnătate pe vremea bunicilor noștri, pe atunci nici vorbă
de divorț. Fericit cel căruia îi ieșea în cale persoana potrivită!
Ce oroare: ar fi trebuit să trăiesc în continuare cu un bărbat
chiar dacă nu ne mai hrăneam reciproc nevrozele și ar fi ple­
cat să caute asta în altă parte. Ceea ce a și făcut, dar măcar eu
am putut alege divorțul.
Oricare ar fi situația, dacă te raportezi la ea în termeni de
sacrificiu, compromis, concesie, înseamnă că tocmai ai însă­
mânțat un grăunte al frustrărilor, care va crește pe măsură ce
zilele trec. Este ca și cum ai mânca ceva fără poftă, nu digeri
și îți rămâne în stomac. Găsește o motivație bună pentru a
lua sau accepta o decizie și o vei face cu plăcere. In ce mă
privește, am izgonit pentru totdeauna cele trei cuvinte pen­
tru că, imediat ce spun „Da", înseamnă că mă simt în regulă
cu ceea ce mi s-a propus. Altminteri, răspunsul este „Nu"!

66
 Sindromul Tarzan
De altfel, Gaura neagră afectivă nu face concesii, sacrifi­
cii, compromisuri decât foarte rar, pentru că el le impune, în
timp ce Desperado acceptă totul, fără condiții!
Jules și Jim au avut de la început semnele premonitorii
nevrozei care ar fi trebuit să mă avertizeze.
Jules, la 37 de ani, avea o situație matrimonială cel puțin
eclectică, ale cărei circumstanțe nu le voi dezvălui, din res­
pect pentru viața sa privată. Asta ar fi trebuit să mă pună în
gardă. Această descoperire s-a produs într-un moment în
care eram convinsă că simt îndrăgostită și credeam că nu mai
pot face nimic. Ulterior, am primit câteva informații despre
copilăria lui, care m-au lămurit în privința programării lui
către dependența afectivă. Dacă la vremea respectivă voiam
să-1 salvez, astăzi aș fugi mâncând pământul!
Jim nu s-a îndepărtat nici el prea mult de trecutul său. L-am
„cules" la începutul vieții de adult (avea 22 de ani, iar eu deja
37), nu trăise niciodată în cuplu și, prin urmare, nu am sesi­
zat niciun semn sau vreo consecință a trecutului. Este amu­
zant pentru că astăzi nici măcar n-aș mai întoarce capul după
el pe stradă: ar fi prea tânăr și prea nevrozat.
Te asigur că, pe măsură ce vei parcurge aceste rânduri, o
să-ți dezvolți un adevărat radar care să detecteze dependenții
afectivi. O să vezi. Al meu este foarte abil și extrem de sofis­
ticat.
Trebuie să înțelegi că din respect pentru Jules și Jim nu-ți
voi vorbi despre trecutul lor. Totuși, în apărarea lor, mai ales
a lui Jim, o să mărturisesc că au avut circumstanțe atenuan­
te foarte serioase și răni deschise. Simplul fapt că am intuit
programările lor mi-a ușurat sarcina de a-i ierta. Altfel, aș fi
rămas pentru tot restul vieții mele cu impresia că am trăit
cu doi monștri, în timp ce amândoi aveau totuși calități, dar
programări greșite. îmi place să cred că ceea ce am trăit cu
Jules l-a readus pe drumul cel bun, pe care acum merge ală­
turi de consoarta lui, și i-a dat o șansă la fericire. Cât despre
Jim, nu sunt sigură că relația cu mine i-a adus ceva, oricare

67
 Pascale Piquet

ar fi lucrul acela. Dar este sigur că nu-1 pot ajuta. Numai el

singur va putea face ceva pentru el.
Când cineva îți dezvăluie povestea vieții lui și descoperi
că în copilărie a fost lipsit de dragoste și recunoștință, mai
ales băieții care au fost privați de dragostea maternă, asta
anunță o dependență afectivă care se vrea a fi reglată. Ca
să-ți dai seama, fii atent la cuvintele pe care le folosește când
își evocă părinții: dacă iese venin din gura lui când vorbește
despre tată sau despre mamă, există riscul să ai de-a face cu
o situație foarte complicată.
 12
încerci cu disperare să faci fericit
pe cineva care nu vrea sub nicio formă

Nu ezita să te transformi în Sherlock Holmes: verifică-i cu

subtilitate trecutul. Când l-am întâlnit pe Jules, iar apoi pe Jim,
ar fi trebuit ca numeroasele indicii să mă alerteze, dar Super
Pascale a reușit să pună pe fugă toate fantomele trecutului.
Amintește-ți că un bun Desperado va alege pe cineva care
suferă pentru a-1 salva: te gândești să-l faci fericit împotriva
voinței lui. Nu merge așa. Nu vei putea face pe nimeni fericit
fără voia lui, cu atât mai mult dacă este controlat de Tarzan.
Știu eu câte ceva, căci am încercat cu disperare să-i fac pe
amândoi fericiți, dar fără succes. Chiar mai rău de-atât: cu
cât îmi dădeam mai mult silința, cu atât erau mai neliniștiți!
Odată scăpat din relația sa eclectică, eu și Jules ne-am cum­
părat o casă drăguță, în data de 27 august 1993; pe 21 septem­
brie 1993 ne-am căsătorit, pe 22 septembrie 1993, dimineața,
am aflat că sunt însărcinată și 6 luni mai târziu am devenit
trei. Și nu mă refer aici la copilaș! Soțul meu a ajuns la conclu­
zia că „lanțurile căsătoriei simt foarte greu de suportat, prin
urmare ar trebui să fim trei", cum bine spunea Sacha Guitry.
Cu toate astea, în ochii mei și ai celorlalți avea totul pentru a
fi fericit: eu mă ocupam de treburile casei, iar el se dedica me­
seriei lui care îl pasiona foarte mult. Chiar își dorea un copil
înainte să ne căsătorim. Dar, la auzul veștii că sunt însărcina­
tă, relele programări l-au făcut să dea înapoi... împreună cu
amanta, desigur!

69
 Pascale Piquet

Lui Jim i-am îndeplinit toate visele: i-am achitat toate dato­
riile acumulate în Franța, care se ridicau la aproximativ 20.000
de dolari, la numai 24 de ani! Există aici o alta programare
greșită legată de bani. I-am făcut cadou cei doi câini pe care
și-i dorea (două matahale!), care l-au urmat pe Jim când s-a
mutat în Quebec (ăsta era visul lui). Apoi i-am cumpărat o
imensă proprietate pentru a-și face propria crescătorie de
malamuți (câini de tras la sanie) care, slavă Domnului, nu au
făcut pui. Cazat, hrănit și spălat timp de 9 luni, nu a reușit
să-și găsească de lucru, dar nu se ocupa nici de casă. Și toate
astea ca să-mi spună cu răceală într-o bună zi: „Am tras o
linie sub noi. Și nu te mai iubesc." Avea tot ce-și dorise vre­
odată, dar nu era de-ajuns. Rămânea prizonierul propriilor
angoase care izbucneau ca niște bombe cu explozie întârzi­
ată, semănate în adâncul ființei lui odată cu suferințele tre­
cutului.
Programările greșite simt efectiv niște mine de fond anco­
rate în subconștient, care urcă la suprafață pentru a exploda
când vă așteptați amândoi mai puțin. Dacă într-o bună zi te
simți neliniștit fără niciun motiv aparent, iar senzația persis­
tă, caută să afli ce e nou în viața ta: o nouă programare greșită
este pe cale să se trezească. Nu aștepta catastrofa, cere ajutor.
O liniuță albastră apărută pe un test de sarcină l-a făcut
pe proaspătul căsătorit să-și piardă capul. Cât despre al doi­
lea, el a început să se simtă rău, când totul mergea bine. îmi
făcuse figura o dată în Franța, iar acum reîncepea în Quebec.
Nu am așteptat s-o facă și a treia oară; cu cât se simțea mai
rău, cu atât îmi amintea mai mult de fostul soț.
îmi doream foarte mult ca amândoi să recunoască că sunt
o persoană bună și generoasă, că niciuna dintre ororile prin
care mă făceau să trec n-o să mă oprească. Chiar și după des­
părțire, continuam să-i întrețin ca să-i determin să regrete
faptele lor și faptul că m-au pierdut. Partea cea mai intere­
santă era că, nici cel care avea o amantă, nici cel care trăsese
linie, nu voiau să plece din casa mea!

70
 Sindromul Tarzan
Explicația este simplă: programările lor îi făceau să se sim­
tă rău și cu mine și fără mine. Erau incapabili să plece și ne­
fericiți dacă rămâneau. Găsești vreo soluție? Pentru ei situația
era favorabilă, chiar dacă fără ieșire. Dar nu și pentru mine:
am ajuns să apăs, în ambele cazuri, pe scaunul ejectabil, ape­
lând la întregul meu curaj și rest de demnitate ca să-i dau
afară. Asta mi-a luat mult timp și mi-a adus multă suferință.
Chiar dacă au eliberat locul, eu nu am închis bine ușa în urma
lor și au continuat, pe rând, să mă necăjească.
Jules m-a vizitat la doi ani după divorț pentru a-mi face o
scenă de gelozie demnă de un film de groază. Tocmai aflase,
cu stupoare, că am im iubit cu 15 ani mai tânăr ca mine. Când
i-am reamintit că amanta lui era mai tânără cu 17 ani decât
el, a ieșit învins, trântind ușa. A doua zi mi-a telefonat să-mi
spună: „Asta e, am pierdut totul, nu-mi mai rămâne nimic de
făcut!" Imaginează-ți uimirea mea: pentru mine, el pierduse
totul demult, încă de la începuturile noastre! Tocmai reali­
zase că n-o să-1 primesc înapoi; un altul ocupase locul LUI!
Jules era convins că eu nu trăiam decât în momentele în
care venea s-o vadă pe fiica noastră, după care mă stingeam
ca o lumânare. Avea senzația că se întoarce la casa lui, la soția
și la fiica lui. Mi-a amintit chiar ce spuneam odinioară: „Băr­
bații pot să crape cu toții într-un șanț, că mie nu-mi mai tre­
buie." Trebuie să fi fost foarte supărată pentru a susține așa
ceva! „Este adevărat că am spus-o", i-am răspuns, „pentru că
eram foarte furioasă pe tine. Acum nu mai simt." Dacă nu aș
fi avut un copil cu el, i-aș fi făcut vânt definitiv din viața mea.
Jim, la rândul lui, îmi cerea bani în continuare, iar eu îi
dădeam (Ah, Tarzane, când ne prinzi, nu ne dai drumul prea
ușor!), plus alte servicii pe care i le făceam. M-a implorat să-i
cumpăr o mașină și să-i împrumut toată aparatura mea infor­
matică. Ceea ce am și făcut. A intrat cu mașina într-o stâncă,
am închiriat alta până când și-a ales un alt automobil, achitat
tot de mine, iar aparatura informatică mi-a spus că i s-a furat.
A ajuns chiar să afirme, în treacăt, că i-ar plăcea foarte mult

71
 Pascale Piquet

dacă l-aș mai dezmierda din când în când! în acel moment

s-a umplut paharul: timpul meu, banii mei, de acord, dar
nu și corpul meu! Eu ceream recunoștință, nu sex! Mi-a luat
ceva timp să înțeleg că mă lua drept duhul din lampa lui
Aladin: cum cerea ceva, cum îi îndeplineam dorința imediat,
ca un bun distribuitor ce eram. Am decis atunci să rup orice
legătură cu el, deoarece continua să pretindă orice, cu orice
ocazie. A ajuns să-și creeze o adresă de e-mail cu nume fals,
dându-se drept un tată de familie respectabil care s-a împrie­
tenit cu Jim, iar sub acest pseudonim încerca să pledeze pen­
tru propria-i cauză. Dar am descoperit șmecheria. Apoi, a gă­
sit o grămadă de pretexte ca să mă contacteze, îmi cerea să-l
iert, ceea ce, cu naivitate, am făcut-o de patru, cinci ori. Nu se
putea detașa de mine. Și de fiecare dată îmi cerea o favoare
sau bani. De ce n-ar fi făcut-o ? I le-am oferit necondiționat
timp de patru ani. Domnul Pavlov mi-ar fi explicat totul!
In schimb, băiatul ăsta avea dreptate asupra unui punct:
nu era logic să accept să-i fac diverse servicii, pentru ca apoi
să i-o reproșez. împinsă de Tarzan, am acceptat pentru o pe­
rioadă nedeterminată să fiu soluția pentru toate problemele
lui, și, cum nu era niciodată recunoscător, mă luam de el în
loc să mă iau de mine.
Trebuie să recunosc că dădeam dovadă de o plăcere ră­
utăcioasă când avea nevoie de mine, deoarece credeam că
astfel o să-1 oblig să-mi fie recunoscător. Ceea ce el n-a făcut
niciodată. Nici măcar pentru 20.000 de dolari! înțelegi cât de
ușor intri într-un cerc vicios cu tendințe masochiste când ești
dependent de Tarzan?
Poate ai întâlnit și tu oameni cărora le-ai solicitat diverse
servicii și le-ai mulțumit pentru ele, iar ei țin mereu să-ți
amintească că te-au ajutat și ți-o reproșează cu fiecare ocazie.
Ajungi să regreți că le-ai cerut ceva, căci riști să auzi asta toa­
tă viața. Sau tu ești cel care se oferă să dea o mână de ajutor,
dar te simți frustrat dacă ai impresia că nu ți s-a mulțumit
îndeajuns pentru ce ai făcut.

72
 Sindromul Tarzan
Un Desperado se manifestă astfel: ca să existe are nevoie
să ajute ori să salveze pe cineva, chiar dacă persoana respec­
tivă este însuși torționarul lui. In timp ce Gaura neagră afec­
tivă nu este deloc sentimental: el cere, tu dai, el ia și nu îți dă
nimic în schimb sau, în orice caz, foarte puțin.
Pentru că nu am avut copii cu Jim, am reușit să ies din cer­
cul acela vicios și să-i fac vânt din viața mea în ciuda imensei
datorii pe care n-a încercat niciodată să mi-o înapoieze. Cine
a spus că liniștea nu are preț? Am ridicat un zid al tăcerii
între noi, după ce i-am dat coordonatele unui excelent speci­
alist în Programare Neuro-Lingvistică, pe care nu l-a căutat
niciodată. Timp de trei ani a trebuit să-i închid telefonul în
nas de câte ori sima, să șterg mesajele de pe robotul telefonic
fără să le ascult și să distrug toate scrisorile fără să le citesc.
Pentru a-1 face să înceteze definitiv, i-am transmis printr-un
membru al familiei că îl voi denunța la poliție pentru datoria
restantă dacă mă mai hărțuiește. După trei ani și jumătate de
la separarea noastră, pacea revenea în sfârșit în viața mea.
Păstrează clar în minte faptul că un adept al lui Tarzan își
protejează cu orice preț liantul care există între tine și el. Are
nevoie de cel mai mic contact deoarece astfel are siguranța
că va putea mereu să-ți atingă corzile sensibile. Chiar dacă îl
suni ca să-1 insulți, pentru el este o formă de comunicare ce
întreține acel liant. Crede-mă pe cuvânt, tăcerea rămâne cel
mai bun mijloc de a scăpa.
 13
Nu ești responsabil pentru cei
pe care îi îmblânzești !

M-am simțit responsabilă pentru Jules și pentru Jim, chiar

și după separarea noastră. într-un caz de dependență afectivă
asta se întâmpla adesea: te simți responsabil pentru fericirea
celuilalt, chiar dacă a plecat. îmi amintesc de o zi în care soțul
meu (spun „al meu" pentru că la momentul respectiv era al
meu sau aproape al meu !) era foarte iritat, iar eu știam că este
așa din cauza amantei sale. M-am surprins învinovățind-o pe
ea pentru că îl făcea nefericit. Până unde am putut merge !
Vulpea îi spunea Micului Prinț : „Tu ești responsabil pentru
cei pe care îi îmblânzești" (Saint-Exupéry), dar nu cad în res­
ponsabilitatea ta nevrozații pe care îi hrănești cu mâna ta !
In mod curios, Jules făcea câte o criză de astm de fiecare
dată când îi vorbeam de divorț, reușind astfel să lungească
procedura timp de doi ani. Jim, de asemenea, era un mare
maestru în a sări de la o stare la alta: deși îi fixasem data
la care trebuia să plece din casa mea, exact în ziua respec­
tivă a fost doborât de o febră ciuntă. Am stabilit o altă zi în
care și-a propus să aibă un accident de motocicletă. După ce
ne-am despărțit, a fost dat afară de la serviciu, poliția i-a ri­
dicat mașina pentru că nu avea actele în regulă, apoi l-a oprit
de trei ori pentru exces de viteză, de două ori în aceeași zi, i
s-a luat permisul de conducere, proprietarul apartamentului
în care locuia l-a scos în stradă pentru că nu plătea chiria,
Protecția Animalelor i-a luat câinii și, cu siguranță, am ui­
tat ceva. Acumula catastrofe în mod inconștient, pentru ca

74
 Sindromul Tarzan
eu să-i sar în ajutor. Le-am spus prietenilor mei că poate să
mă sune de la spital, de la închisoare sau de la morgă, că
eu nu-i mai răspund la telefon! Desperado, te simțiîntr-atât
de responsabil pentru celălalt, încât îl lași să te manipuleze
în permanență. A trebuit să lucrez mult cu mine însămi ca
să-mi intre bine în cap că nu sunt responsabilă pentru el. Ce
ușurare am simțit în ziua în care am reușit!
Jules, după ce plecase din casa mea, a apărut într-o zi și
s-a prăbușit pe covorul meu în plină criză de astm, lăsându-și
mașina în mijlocul drumului cu portiera deschisă. De ce la
mine, și nu la amanta lui ? A trebuit să mă duc să-i parchez
mașina și să sun după un doctor. Apăsase pe buton încă o
dată, și, chiar dacă sindromul Tarzan mă obliga să mă ocup
de el, în niciun caz nu m-a convins să-i fac respirație gură la
gură! Din punct de vedere sexual, Jules nu a avut niciodată
îndrăzneala să-mi ceară din nou favoruri, dar ceea ce a făcut
m-a dezgustat.
Cât despre responsabilitățile pe care mi le-am asumat în
privința lui, și aici am bătut recordul: pe perioada celor doi
ani de căsnicie, eu am plătit facturile și cheltuielile casei. Iar în
ziua divorțului, a trebuit să-i răscumpăr partea lui de casă, îna-
poindu-i avansul inițial, dar și dările pe care el nu le achitase
niciodată timp de doi ani. Așa spune legea franceză. In cele
din urmă a plecat din casă cu mai mult de 60.000 de dolari
în buzunar, lăsându-mă cu datorii și fără să plătească pensie
alimentară. Cu toate acestea, m-am văzut obligată să-i cumpăr
și toate accesoriile pentru bucătăria și baia din noul său aparta­
ment. Chiar dacă nu a contribuit cu nimic la achiziția mobilei
din timpul căsătoriei noastre, m-am simțit vinovată să-1 dau
afară cu mâna goală. Tarzane, cum ne ții tu!
Nevrozat sau nu, fiecare este responsabil pentru viața lui.
Dacă te întorci mereu la persoana care îți face rău, asta se în­
tâmplă pentru că încă mai ai ceva de învățat din relația respec­
tivă și este o alegere pe care anturajul tău trebuie s-o respecte.
Dacă cineva se pune în fața roților mașinii ca să te împiedice,

75
 Pascale Piquet

o să treci peste el fără ezitare! Ai înțeles de asemenea că fostul

tău va duce o viața dezordonată ca să trezească în tine sindro­
mul salvatorului. în materie de relații intime, niciun adult nu
este responsabil pentru un alt adult. Am consiliat cândva o
femeie care voia sa scape de bărbatul care îi făcea rău. A reușit
să scape, dar după câteva săptămâni s-a întors la el. Crezi că
m-am supărat? Absolut deloc. Eram lângă ea ca s-o ajut, nu
s-o judec; înțelegeam că deocamdată nu reușise să-și reînvie
stima și încrederea de sine pentru a fi în stare să înceteze să-1
mai vadă. Trebuie să ajungi pe fundul gropii ororilor pentru
a fi în stare să reacționezi. Pragul toleranței este cu atât mai
ridicat cu cât stima și încrederea în sine simt mai jos.
Dacă dai în pădure peste un animal mare, rănit, un porc
mistreț sau un urs, n-o să te gândești niciodată să te apropii
ca să-1 îngrijești. E prea riscant! Vei apela la persoane com­
petente care se ocupă cu asta. Diferența este că la oameni nu
reușești să vezi rănile profunde, găurile adânci din inimile
lor, apărute acolo din cauza trecutului. Un Desperado per­
fect se apropie atât de mult, încât se atașează de cel suferind,
gândind că îl poate salva și..., cade singur în groapă!
 14
O relație nouă este
ca tabloul de bord al unui avion

Cum se face că n-ai văzut ce urma să vină ? Pentru că ți

s-a spus că dragostea e oarbă. Fals! Numai nevrozele te fac
să-ți pierzi simțul realității. Ele te împing, legat la ochi, către
cei care caută să-i întreții. Cineva mi-a spus în ziua imediat
următoare divorțului că dragostea e oarbă, dar căsătoria îți
redă vederea. Frumos discurs pentru urmașii lui Tarzan!
Pentru a-ți evalua bine șansele de a fi fericit împreună cu
cel pe care tocmai l-ai întâlnit, consideră noua ta relație ca fi­
ind tabloul de bord al unui avion înainte de decolare. Verifică,
înainte de a te avânta, dacă este aprins vreun beculeț roșu.
Unele pâlpâie, dar tu nu le bagi în seamă: îți dorești atât de
mult să pornească odată! Poate semnalează o lipsă de carbu­
rant sau de ulei, ceea ce poate fi rezolvat. Dar ar putea fi și o
problemă majoră la motoare. Iar tu te poți trezi cu o problemă
în plin zbor. In loc să o iei la fugă, alegi să decolezi... cu ochii
închiși!
In ceea ce mă privește, Jules „uitase" să-mi spună că avea
o relație eclectică cu o amantă de mai mulți ani. Un beculeț
începea să pâlpâie, nu ? A rupt relația cu mine de nenumă­
rate ori, până când am putut eu rupe relația cu el. Apoi, ca
să-mi dea lovitura finală, m-a înșelat cu fosta lui amantă, care
m-a informat cu deosebită plăcere de acest lucru. Procedura
de tip yoyo este clasică în cazul cuplurilor cu dependență
afectivă. Când oamenii echilibrați se separă, există un sin­
gur loz câștigător care permite doar o tentativă de revenire.

77
 Pascale Piquet

Pentru ceilalți, există un abonament pe o lună, poate chiar pe

un an. Dar să revenim la tabloul meu de bord: era un adevă­
rat „flipper" (joc mecanic)! Ar fi trebuit să mă agăț de prima
parașută și să sar. Dar credeam că simt îndrăgostită de el,
că nu mai puteam face nimic să mă eliberez (baliverne!) și
aveam să-l aduc pe drumul cel bun. Să-1 fac fericit împotriva
voinței lui. Frumoasă utopie!
Este o nebunie să decolezi cu ochii închiși și să rămâi așa
pe toată durata călătoriei, chiar și atunci când ești pe cale să
fii doborât. După câțiva ani de la catastrofă, refuzi în conti­
nuare să-i deschizi, vorbind cu nostalgie despre cel care te-a
zdrobit.
Cu Jim, tabloul de bord semăna cu un brad de Crăciun:
pâlpâia din toate părțile! La 22 de ani, când l-am întâlnit eu,
tatăl lui voia să-1 dea afară din casă (acum înțeleg de ce!).
Era, de asemenea, pe punctul de a-și pierde slujba, plus alte
mărunțișuri de care te voi scuti. Dar Super Pascale urma să-1
salveze! Rezultatul îl știi.
M-am amuzat testându-mi tabloul de comandă pe toți băr­
bații pe care întâmplarea mi i-a scos în cale și am constatat,
siderată, că toți pâlpâiau. Timp de aproape 25 de ani n-am
frecventat decât nevrozați și, cum eram convinsă că extremele
se atrag (asta se întâmplă numai în lumea iubăreților!), eram
sigură că acești bărbați căutau echilibrul oferit de mine. Băr­
bații echilibrați au ținut drumul drept și bine au făcut. Dacă
întâlnești numai persoane cu probleme, asta se întâmplă pen­
tru că tu îi atragi.
De atunci, am următoarea teorie: analizează-ți toți foștii
parteneri, și-ți vei înțelege nevrozele. Acest sistem funcțio­
nează și pentru persoana pe care tocmai ai cunoscut-o: stu-
diaz-o. Apoi află care este numitorul comun al tuturor nevro-
zaților pe care i-ai cunoscut. Tu ești, bineînțeles! Asta e, începi
să înțelegi.
O să te învăț încă un truc pentru a-i depista pe pirații ae­
rului : compară-ți noul partener cu foștii și vezi dacă le găsești

78
 Sindromul Tarzan
puncte comune. Sau fă o comparație între tine și relațiile lui
anterioare, utilizând același exercițiu. Dacă distanța necesară
pentru a face o estimare corectă nu s-a instalat încă, apelează
la cei mai buni prieteni; ei au ochiul suficient de format pen­
tru a observa obiectiv dacă noul partener seamănă ca două
picături de apă cu fostul. Una dintre prietenele mele cele mai
bune, după ce l-a întâlnit pe Jim, mi-a atras atenția asupra
pericolului. Dar cum să accept observația ei când eu eram
ferm convinsă că am găsit bărbatul ideal ?! Am trimis-o la
plimbare; dar ea a așteptat răbdătoare să mă lămuresc singu­
ră că nu făceam altceva decât să repet aceeași poveste.
In ceea ce-i privește pe foștii parteneri ai noii tale cuceriri,
permite-mi să-ți arăt că, dacă acesta prezintă simptomele sin­
dromului Tarzan, există toate șansele ca cel sau cea care te-a
precedat să fie atins de asemenea. Cu atât mai rău dacă nu
sunt încă separați, îți vei băga degetele într-un angrenaj cu
adevărat infernal: cel părăsit n-o să te scape din ochi și o să
se încrânceneze împotriva ta ca un câine turbat, crede-mă!
Fosta relație a lui Jules m-a urmărit cu înverșunare timp
de 9 ani: din momentul în care a descoperit relația noastră
(dacă el a uitat pur și simplu să-mi vorbească despre ea, nu a
omis, din nefericire, să-i menționeze ei existența mea!) până
când am dat-o afară pe ușă. Trebuie s-o trăiești pe pielea ta
ca să înțelegi de ce este capabil să facă un dependent aflat în
sevraj. Nimic n-o putea opri, toate loviturile erau permise,
chiar și cele mai josnice. De exemplu, eu și Jules trăiam îm­
preună de șase luni, când ea ne-a anunțat că este însărcinată
cu el... în șase luni. Era destul de grăsuță, nu puteai să verifici
asta cu ochiul liber. Jules nu a reacționat în niciun fel. M-a su­
nat apoi să-mi spună că va fi băiat și că o să verifice „lichidul
amoniacal", căci avea peste 45 de ani. O femeie însărcina­
tă, care cunoaște în amănunt vocabularul unei sarcini, n-ar
fi putut să se înșele în privința denumirii lichidului! Mi-am
dat seama imediat că este vorba de încă o manevră disperată
de a-1 recupera pe Jules, „dealerul" ei de afecțiune. înainte să

79
 Pascale Piquet

închidă, i-am sugerat să-1 numească pe fiul ei Ajax. A doua zi

l-a sunat pe presupusul tată pentru a-1 informa că bebelușul
are o malformație din cauza lui și a fost obligată să avorteze.
Lucru ciudat, căci ea nu pusese vreodată piciorul într-un spi­
tal. Au urmat apoi mesajele de pe robotul telefonic, unele mai
triviale ca altele. Mai ales cel în care a încercat, cu un limbaj
foarte crud, să mă convingă să-mi găsesc un alt bărbat, argu­
mentând că ea are un apetit sexual foarte mare și, la vârsta ei,
i-ar fi greu să mai găsească pe cineva. Câtă dragoste! A mers
până într-acolo încât mi-a propus să plătească chiria super­
bului apartament în care locuiam cu Jules și, în timp ce eu aș
fi fost la birou, să vină să-și potolească „nesațul"!
Atacurile s-au dublat după căsătoria noastră, iar furia ei a
izbucnit cu scântei după ce a aflat că sunt însărcinată: a ame­
nințat cu moartea copilul pe care îl purtam, urmărindu-mă
până la maternitate. In cele din urmă am depus plângere la
poliție, am adus drept probe kilometri de bandă înregistra­
tă cu mesajele savuroase pe care mi le lăsase, pornografice
pe alocuri, plus alte dovezi pe care le-am putut strânge îm­
potriva ei. Polițiștii au rămas siderați. A recunoscut toate
acuzațiile, dar nu s-a lăsat cu una cu două. La primele semne
de adulter, l-am prevenit pe Jules că, dacă va călca strâmb, ea
mă va informa imediat. Mi-a trimis un fax, anonim, credea ea,
pentru că nu era semnat, ignorând că singurul detaliu care
lipsea era doar numărul de la pantofi, prin care mă anunța că
Jules mă înșală și cu cine. După nașterea fiicei mele am fost
în continuare hărțuită nu numai de fosta amanta, dar și de
cea nouă, pentru că, odată adevărul ieșit la iveală, a început
și ea să-și revendice prada. Iar el refuza să plece din casă,
lăsându-le pe amândouă să se înverșuneze împotriva mea.
înțelegi bucuria pe care am trăit-o în ziua în care a plecat: nu
scăpasem de o singură persoană, ci de trei! De fapt erau pa­
tru. Fosta amantă avea un partener care binecuvântase relația
ei cu soțul meu pentru a avea liniște-n casă. Liniște care a
explodat în momentul în care am intrat eu în schemă. Atunci

80
 Sindromul Tarzan
s-a năpustit și el asupra mea. Când îți spun să fii atent pe
unde calci!
Doi ani mai târziu, am pus un alt lup paznic la oi.
N-am s-o spun niciodată îndeajuns: când întâlnești pe ci­
neva, asigură-te că relațiile sale cu părinții simt în regulă și
află cum s-au derulat legăturile anterioare. Dacă respectiva
persoană este deja într-un cuplu încearcă să ai certitudinea
că între voi este vorba de o poveste de dragoste adevărată,
nu de un alt basm cu nevrozați, altfel vei avea de-a face și cu
partenerul părăsit!
 15
Te-ai însoțit cu un Desperado

Să luăm acum în considerare situația unui cuplu. Ai făcut

pasul cel mare cu un Desperado, prin urmare ești agățat de
liana ta. Trăiți împreună la bine (tovarășul de viață îți este
complet devotat), dar răul este pe cale să apară. Ți-ai verificat
tabloul de bord unde predomină beculețele roșii, dar te gân­
dești ca vei fi alintat, răsfățat. Chiar dacă motorul a dat câteva
rateuri, căci există unele lucruri care te deranjează la partene­
rul tău, te gândești că ai decolat totuși bine. Apoi, pe măsură
ce timpul și evenimentele se succed, vopseaua începe să cra­
pe, nevrozele voastre reciproce ies la suprafață și turbulențele
sunt pe cale să zgâlțâie avionul.
Este posibil să dureze un timp până când lucrurile încep să
se degradeze. Cu toate acestea, te asigur că, dacă ți-ai verificat
tabloul de bord cu atenție și sinceritate și niciun beculeț sau
aproape niciunul nu clipește, nu există posibilitatea ca ceva
grav să se întâmple mai târziu. Puteți fi fericiți și să (con)zbu-
rați în pace!
E timpul să-ți pui centura, o să te zgâlțâi puțin: consumi
afecțiune, și tot ceea ce un Desperado îți poate da câteodată
nu este suficient. Te obosește cu așteptările și tânguirile lui,
iar ție îți revine rolul cel mai ingrat: acela al personajului ne­
gativ. In plus, partenerul tău de viață se ține după tine în­
truna, cerșind atenție, ca im bebeluș, întreabă dacă îl iubești,
simte nevoia să fie tot timpul asigurat de asta. Și nu vei reuși
să-1 faci să înțeleagă că te deranjează, prin simplul fapt că te
comporți grosolan. începi să-1 sufoci cu reproșuri ca urmare

82
 Sindromul Tarzan
a acțiunilor lui. Dacă are impresia că te vei schimba, poate să
viseze mult și bine! Totuși nu știe decât să se plângă, se pliază
mereu în funcție de dorințele tale chiar dacă îi faci viața grea,
mai ales când ești gelos. Tu ții hățurile, a se citi băierile pun­
gii, celălalt e acolo ca să execute și să vegheze la binele tău.
Te recunoști în acest portret al Găurii negre afective, re­
alizat fără prea multă amabilitate ? Nu ? Ce-i cu surâsul ăsta
mic din colțul gurii ? Știu. Probabil că l-ai recunoscut pe par­
tenerul tău'.
 16
lată-te unit cu o Gaură neagră afectivă

Ce spune tabloul tău de bord ? îi întorci spatele. Crede-mă,

îți semnalează o grămadă de probleme! E inutil să-1 iei în sea­
mă, pentru că ai găsit persoana ideală pe care o vei alinta și
salva. lată-te plin de considerație și afecțiune; dacă celălalt
nu-ți răspunde la fel înseamnă că acum este cu capul în nori,
dar toate vor veni cu timpul... De acord, relația voastră este
unilaterală, însă o să schimbi tu situația. Dar, cu timpul, în loc
să se înmoaie, Gaura neagră afectivă va cere din ce în ce mai
mult și va deveni tot mai nemulțumită. Nu-ți spune niciodată
că te iubește, nu-ți face mici surprize sau cadouri, decât foar­
te rar. Atunci, pentru a-i arăta devotamentul tău, îți dublezi
eforturile, gândind că va înțelege, dar el nu face decât să ia.
In consecință îi cauți scuze: stresul, oboseala, nu a fost crescut
cu afecțiune, dar totul se va rezolva, etc. Incet-încet, viața ta se
transformă într-un iad pentru că prea multe SCC-uri care pă­
reau justificate la începutul relației voastre au devenit acum
insuportabile. Nebunia începutului s-a risipit cu rapiditate,
rutina iese la suprafață, iar sexul este cheia câmpului de băta­
ie. In loc să-ți iei picioarele la spinare și să abandonezi lupta,
te încrâncenezi să rămâi.
Mi-ar plăcea să abordez și un alt aspect: când ești într-un
cuplu construit pe un atașament nevrotic, este posibil ca, în­
tr-o bună zi, să realizezi că ai evoluat și să întâlnești persoa­
na potrivită, celibatară sau nu. Dacă și aceasta este căsătorită
și s-a ocupat de propria dezvoltare personală, înseamnă că
nici ea nu mai este o adeptă a lui Tarzan. Sunteți cu adevărat

84
 Sindromul Tarzan
făcuți unul pentru celălalt și îți trebuie suficient de mult curaj
pentru a rupe unul sau două mariaje ca să-ți câștigi dreptul
la fericire. Cei părăsiți reacționează foarte urât, știi acum de
ce. Atenție la falșii vindecați; dar asta nu ar trebui să-ți stea
în cale.
Când soțul meu mi-a mărturisit, în cele din urmă, cu fiica
noastră de o lună în brațe, că „nutrea sentimente de dragoste
mult mai puternice pentru amanta lui, decât pentru mine",
inutil să-ți spun că mi-a căzut Cerul în cap, așa cum bine o spun
necruțătorii galezi. I-am răspuns că, deși suntem căsătoriți
și avem o fetiță împreună, asta nu-1 împiedică să se îndră­
gostească de altcineva. Singurul lucru pe care-1 putem face,
din moment ce el iubește pe altcineva, este să divorțăm. Am
părăsit încăperea cu demnitate și am urcat în camera mea să
plâng în hohote pentru toată suferința pe care o simțeam. In
pofida șocului și a durerii, eram capabilă să înțeleg situația.
Dar a doua zi a venit să-mi spună că nu mai are nimic de-a
face cu ea și totul a luat o altă întorsătură. Asta nu puteam
accepta sau suporta: mi-a făcut viața un infern pe tot parcur­
sul sarcinii și după, pentru o simplă poveste de dormitor, nu
pentru una de dragoste adevărată. M-a cuprins o furie teribilă
pentru că din acel moment am devenit ținta a doi dezaxați
fără credință sau lege, nicidecum un obstacol în calea unei fru­
moase povești de dragoste. Dacă așa ar fi stat lucrurile, decizia
mea de a divorța ar fi trebuit să oprească atacurile amantei
asupra mea. In schimb acestea s-au întețit. El refuza să pără­
sească casa și să doarmă pe canapea, pretextând că patul este
și al lui! N-aveam decât să dorm eu în altă parte. Am apelat
la poliție, care mi-a explicat că, atât timp cât divorțul nu este
pronunțat, are tot dreptul să rămână în casă. In timpul ăsta
furia îmi sporea violența...
Neputința lui de a părăsi casa îmi arăta că tatăl fiicei mele
era incapabil de sentimente și nu funcționa decât prin ata­
șament: îl dezgustam deoarece purtam copilul lui, și, prin
urmare, și-a satisfăcut plăcerile sexuale în altă parte. Apoi,

85
 Pascale Piquet

când i-am vorbit despre divorț și a văzut că fiica noastră este

perfect normală (fosta amantă îl convinsese că va avea un
copil anormal), iar eu mi-am recuperat talia de viespe, a pre­
ferat securitatea căminului. Instinctul său de supraviețuire,
al unei veritabile Găuri negre afective, îl împingea să aleagă
soluția cea mai convenabilă. îmi reproșa chiar faptul că nu
l-am obligat să-și părăsească amanta. In concepția mea, asta
era decizia lui, nu a mea. Apoi, după ce am studiat compor­
tamentul lui și al persoanei cu care mă înșelase, după ce am
rememorat toate suferințele prin care m-a făcut să trec, am
înțeles că nu avem un viitor comun. Mă încăpățânasem să
cred timp de nouă lungi și îngrozitori ani că Jules îmi pu­
tea da ceea ce căutam. In seara în care am pus ochii pe cuțit,
dar n-am putut să-1 omor, am știut că va trebui să reacționez.
Trebuia să tai liana de care mă agățasem, nu să-mi ucid soțul.
Iți voi povesti totul mai târziu.
Există mai multe grade ale dependenței care definesc pra­
gul de toleranță și suferință. Cu cât ai avut mai multe lipsuri
în copilărie, cu atât pragul de toleranță este mai jos, iar eșecul
te face să devii mai violent. In ce mă privește, resimțisem su­
ficient de mult lipsa afecțiunii și a recunoștinței în copilărie
pentru a cădea în brațele lui Tarzan, dar nu într-atât încât să
sufăr pe vecie. Dacă, la un moment dat, îți dai seama că celă­
lalt îți arată secvențe dintr-un film de groază, reacționează!
In ciuda infernului prin care am trecut cu Jules, nu am
reacționat: am insistat și am semnat, căsătorindu-mă cu Dr.
Jekyll și trăind cu Mr. Hyde. Nu mai recunoșteam monstrul
care devenise. Cărțile despre sarcină îți vorbesc numai des­
pre viitoarele bucurii, nu te avertizează asupra tăticilor care,
nevrozați fiind, se pot salva sau distruge. Personal, aș fi pre­
ferat să se salveze, măcar aș fi avut parte de o sarcină supor­
tabilă. în puținul timp pe care-1 petrecea cu mine era agresiv
și crud, altminteri absent; chiar și în ajunul nașterii. Nu-1
mai recunoșteam. Se transformase într-un străin, într-un tor­
ționar, iar eu tăceam, gândindu-mă că, în ziua în care își va

86
 Sindromul Tarzan
ține copilul în brațe, va ști ce vrea. Nu s-a produs niciun mi­
racol, nevrozele sale fiind bine înfipte. Și-a continuat escapa­
dele, iar eu a trebuit să-i atrag atenția.
Trebuie să înțelegi că obiectivul lui nu era să mă distru­
gă. încerca în zadar să nu sufere: angoasele îl sufocau în așa
fel încât își petrecea nopțile pe-afară consumând alcool și
înșelându-mă. Cu siguranță ai și tu pe cineva în anturajul tău
care se schimbă radical de la o zi la alta, fără un motiv apa­
rent, și își distruge viața. Motive există; câteodată vorbește
despre ele, câteodată nu. In loc să caute ajutor, se lasă în voia
sorții, producând dezastru în jurul său. Amintește-ți că nu
vrea să-1 înece pe profesorul de înot, ci doar să respire. Dar
numai un profesionist îl poate ajuta.
Cu Jim am cunoscut deopotrivă infernul. Era foarte feri­
cit la începuturile noastre, încântat să fie luat sub aripa pro­
tectoare a unei femei mai în vârstă, flatat chiar; își regăsise
matricea și avea un comportament adorabil. Apoi lucrurile
s-au degradat rapid, odată cu înrăutățirea stării de sănătate a
tatălui meu; i-am permis lui Jim să întunece ultimele zile pe­
trecute cu tata înainte de a muri. Ieșea în fiecare seară (și el!)
pentru că își punea întrebarea dacă viitorul lui era Într-ade­
văr alături de o mamă cu 15 ani mai în vârstă ca el. Ceea ce
înțelegeam, încă o dată. Am refuzat totuși ce mi-a cerut: să-1
sune fetele la mine acasă, că doar nu împărțeam aceeași ca­
meră. N-avusese de ales și dormea pe canapea. Din nou, nu
am recunoscut monstrul în care se transformase. Până în ziua
în care am atins pragul suportabilității și am decis să scap de
el. Abia acum s-a manifestat boala, trezind la viață virusul
Tarzan: s-a îmbolnăvit cu eleganță, având nevoie de mine,
demnul discipol al Maicii Tereza. Apoi a avut un accident de
motocicletă. In loc să mă culc la loc liniștită după ce poliția
m-a sunat în toiul nopții, lăsându-1 pradă sorții, mi-am pus
costumul de Super Pascale și am zburat, din nou, în ajuto­
rul lui. Accidentul i-a pus gândurile în ordine și am devenit
iarăși femeia vieții lui. Ce crezi că am făcut? L-am crezut!

87
 Pascale Piquet

Totul se aranjase cum nu se poate mai bine. Am decis atunci

să-1 iau cu noi în Canada, să-i achit datoriile și actele pentru
emigrare. Tarzan era în al nouălea cer, jubilând; agățat bine
de liana lui, și-a reluat vechile obiceiuri!
Recunoaște că am bătut toate recordurile. Nu am câștigat
niciodată cravașa de aur care se decerna pentru cel mai bun
jocheu al anului, dar meritam cu lejeritate Oscarul pentru de­
pendență afectivă! Am acceptat să fiu înșelată, jumulită, jec­
mănită, disprețuită, molestată și ceream în continuare!
îmi lipsea curajul? Nu. Pur și simplu răspundeam unei pro­
gramări greșite: am ales între a emigra singură într-un loc în
care să încep o nouă viață și a lua cu mine nevrozele și pe cel
care le întreținea. In orice caz, nu servește la nimic să te învi­
novățești. Nu am fost cu nimic mai strălucită decât orice om
care suferă de sindromul dependenței afective și, chiar dacă
am comis unele acte care nu mă definesc, nu am de ce să roșesc.
Prefer să râd de asta și îți promit că, oricare ar fi situația ta, dacă
vei lua decizia corectă, o să râzi și tu într-o bună zi.
înțelegi acum de ce îți vorbesc despre atașamente nevro­
tice, și nu despre sentimente? Când întâlnesc o persoană de­
pendentă afectiv și îi explic că ceea ce simte nu este dragoste,
e întotdeauna surprinsă pentru că ea crede cu adevărat că
iubește. Bineînțeles, în naivitatea ei „a iubi" este sinonim cu
„a suferi"! Prin urmare, dacă suferă mult înseamnă că iubește
mult. Așa au programat-o părinții: nu au iubit-o, iar ea, la rân­
dul ei, nu iubește. In schimb se atașează, se leagă de Tarzan.
Cum ar putea afla astfel ce e dragostea? Nimeni nu i-a spus.
Iubirea este orice numai suferință nu, căci ea hrănește feri­
cirea, nu durerea. Iar cum ființei umane îi este teamă de ne­
cunoscut, ei bine, dragostea o sperie. In ce mă privește, eu o
aștept pe poziții ferme. De exemplu, acum simt atât de fericită
încât îmi spun că urmează neapărat o nenorocire. M-a încer­
cat acest gând, pe care l-am parat apoi cu următoarea idee:
după ce am fost fericită singură, urmează bucuria de a întâlni
pe cineva și, odată acest obiectiv atins, va veni fericirea de a

88
 Sindromul Tarzan
trăi în doi pentru toată viața. S-ar putea să mă mai expun câ­
torva mine ascunse în trecutul meu. Cu toatea astea, stau bine
pe picioarele mele și voi ști să le gestionez. Când un val imens
de fericire te ia pe sus, trebuie să știi cum să rămâi deasupra.
Altfel, în cel mai rău caz, te îneci... în dragoste și voluptate!
 17
Nu poți fi psihoterapeutul
partenerului tău de viață

Dacă vei înțelege că nu ești responsabil pentru ceilalți și

mai ales pentru partenerul tău, cu excepția propriilor copii și
asta doar până la majorat, înseamnă că ai făcut un mare pas
înainte,
Simțindu-mă responsabilă pentru Jules, pentru Jim și pen­
tru alți câțiva, le-am permis să nu mă respecte nici măcar după
despărțirea noastră; le-am întreținut în continuare nevrozele,
cedam în fața oricărei rugăminți. Am suportat multe din par­
tea lui Jules după divorț pentru că voiam un tată pentru fiica
mea, chiar dacă nu-i plătea pensie alimentară și se fofila când
trebuia să vină s-o vadă. Astăzi sunt o fostă soție inexistentă,
deoarece comunic cu el foarte rar: îmi vorbește mereu pe un
ton sec, ca și cum ar avea ceva să-mi reproșeze. Ar putea fi
asta sau e vorba doar de un vag sentiment de vinovăție. Ceea
ce Jules m-a făcut să îndur după divorțul nostru m-a convins
definitiv să nu păstrez niciun fel de contact cu Jim.
Când vezi că persoana pe care o frecventezi dă semnele
unei nevroze demne de profesioniști - depresie, gelozie ex­
cesivă, comportament maniaco-depresiv, alcoolism, droguri
sau orice altă disfuncție -, înțelepciunea îți spune că trebuie
să iei distanță. Află care sunt calitățile care te atrag la per­
soana respectivă, nu slăbiciunile și defectele ei. Gândește-te
de două ori înainte să te arunci în relația asta; altfel, într-o
bună zi, va deveni o povară. Dacă, în ciuda tuturor simpto-
melor, investești în această relație, înseamnă că Tarzan este
pe cale să se trezească la viață: vrei cu orice preț să salvezi
acea persoană. Odată angajat, te vei simți responsabil, cu atât

90
 Sindromul Tarzan
mai mult cu cât celălalt va face tot posibilul să învețe să cânte
la corzile tale sensibile, iar tu vei fi prins în capcană.
Nici psihoterapeuții (care nu sunt chiar atât de nebuni!)
nu își analizează partenerii, ci îi trimit la colegii de breaslă.
De altfel, nu poți fi terapeut nici pentru partenerul de viață,
nici pentru un prieten sau un membru al familiei. Doctorul
Milton H. Erickson, un eminent psihiatru în Programare
Neuro-Lingvistică și creatorul hipnozei ericksoniene, le spu­
nea pacienților care-1 consultau: „Nu simt prietenul tău, căci
el nu a putut face nimic pentru tine, altfel nu ai fi aici." Și,
chiar dacă ești convins că dragostea este mai puternică decât
orice, pot să-ți spun din experiență că nu este mai puternică
decât programările greșite. In schimb poate repara micile lip­
suri de încredere în sine survenite în trecut.
Trebuie să recunoști că între 20 și 35 de ani nu ești capa­
bil să detectezi nevroza celuilalt. Iei viața în piept asemenea
unui cățeluș plin de îndrăzneală care își încearcă dinții în pri­
mii trecători, pentru că a venit timpul să-și facă ucenicia. Mai
ales dacă nu ai o persoană mai în vârstă care să te strunească.
Și chiar dacă ar exista, l-ai asculta? Tatăl meu l-a cunoscut pe
Jim și mai ales problemele pe care le avea: „Știi cine este, știi
ce faci ?" m-a întrebat el. „Da", i-am răspuns eu, gândind că
„eu îl voi salva". Adulmecase și problemele celui de-al doi­
lea. Părinții mei au avut înțelepciunea de a nu insista și au
așteptat cu mătura și fărașul în mână să strângă rămășițele
risipite ale ființei mele. A trebuit să trăiesc propria experiență
rezistând eroic la sfaturile pe care au încercat să mi le dea.
Dacă insistau, m-aș fi îndepărtat de ei. înveți mult din victo­
riile tale, dar și mai mult din ceea ce a funcționat prost.
Dacă ți-aș spune că dependența afectivă influențează de­
opotrivă comportamentele în relațiile sexuale, iar acesta este
un domeniu care ar putea fi și el îmbunătățit?
 18
Doamna Desperado este predispusă la simulare,
pe când domnul Desperado
intenționează
5 să desființeze sexul 9

Programarea ta, doamnă Desperado, te împinge să-ți do­

rești să oferi plăcere și ești gata să faci totul, de la puțin la cât
mai mult, pentru a-ți satisface partenerul în pat. Zâmbești,
domnule Gaură neagră afectivă, căci sesizezi avantajele. Dar
imaginează-ți ce se va întâmpla dacă tu nu ești la înălțime,
iar ea nu vrea să te facă să suferi? O să simuleze! Nu mai
zâmbești ? Va alege să îți flateze ego-ul conducându-te spre
extazul în care ea nu te urmează.
Dumitale, domnule, nu ți se poate întâmpla una ca asta.
Doar știi precis dacă doamna simulează sau nu. Punem pa­
riu ? Există mai multe actrițe decât îți imaginezi, capabile să
joace orice rol pentru extazul tău final, iar tu nici nu bănuiești
că își pune în scenă talentul, nu și corpul.
Mă întrebi dacă eu am făcut-o ? Bineînțeles! Mai ales dacă
micul dejun nu era inclus. Desperado împlinită, preferam să-i
flatez ego-ul și să-1 trimit rapid acasă satisfăcut. Care dintre
voi nu a simulat niciodată să arunce prima piatră!
Cel care nu s-a gândit niciodată că este tras pe sfoară să
pună capul jos. Adevărul nu este ușor de rostit și mai ales de
auzit, nu-i așa ?
Cu toate astea, domnule, există o modalitate foarte simplă
de a verifica. Trebuie doar ca ego-ul tău să ți-o permită. Iată
secretul: femeie sau bărbat, atunci când juisezi, inima își ac­
celerează ritmul. Dacă, imediat după orgasm, cea a doamnei

92
 Sindromul Tarzan
bate în ritmul ceasului cu pendulă al bunicii, fie este o atletă
de vârf (numai asta te poate salva), fie nu are orgasm. Nu
vorbesc despre contracții vaginale, presupun că deja ești la
curent cu asta. Câteodată este mai bine să-ți aprinzi o țigară
după partida de amor, decât să-ți așezi drăgăstos capul pe
inima limfatică a doamnei...
Cât despre tine, doamnă, află că și un bărbat poate trimite
la asalt armata lui de mândri combatanți, fără să juiseze. Este
posibil ca senzația locală să nu urce la creier, exprimându-se
doar mecanic. Ai impresia că toți bărbații juisează la fel și cu
aceeași intensitate ? Privește și tu mai departe de propriul ego.
Să revenim la doamna Desperado. Nu este ușor nici pen­
tru tine să nu ai orgasm, pentru că, de la primele contacte
sexuale, vei prefera să simulezi ca să-i produci plăcere decât
să-i explici că ceva nu merge bine. Mai mult, nu vei cunoaște
plăcerea sexuală decât puțin și nu neapărat pe amândouă
(vaginală și clitoridiană), pentru că nu ai împins niciodată
experiența atât de departe. Iar când Gaura neagră afectivă se
așază satisfăcut pe marginea patului și te întreabă sigur pe
sine „Ei, te-ai simțit bine ?", tu îi răspunzi „Da".
Cât despre tine, domnule Desperado, urmează sfatul lui
Candide și cultivă-ți grădina. Dacă te vei retrage mai repe­
de ca propria-ți umbră când vine momentul să o uzi, învață
să simți momentul în care apa ajunge în furtun. Trebuie să-1
întinzi și să te joci cu robinetul ca să înveți să-1 folosești cum
trebuie. Soluția nu este să renunțați la sex. Dă la o parte pu­
doarea și muncește la un viitor mai bun în loc să cedezi. Vei
întâmpina ceva dificultăți când juisezi, ceea ce este normal,
pentru că te concentrezi atât de mult pe plăcerea doamnei, în­
cât uiți de a ta. Neavând orgasm, poți pilona ore în șir; rămâ­
ne de văzut dacă și doamna este interesată de asta. Orice-ar
fi, nu-ți lăsa de izbeliște furtunul chiar dacă nu ai nimic de
stropit: rămâi în contact cu libidoul tău și profită de acești
timpi morți pentru a experimenta noi căi și, mai ales, lasă-ți
imaginația să zburde în voie.

93
 Pascale Piquet

Doamnă Desperado, trebuie ca și tu să-ți descoperi corpul

pentru că este posibil să nu o fi făcut înainte de a începe o
experiență în doi. Odată stabilite instrucțiunile de folosire, îți
vei putea ghida bucuroasă partenerul, care se va afla acum
pe drumul cel bun și te va face să descoperi alte funcții și
orizonturi.
Corpul este asemenea unui aparat nou care tocmai ți-a
fost livrat la birou. Are încorporate fax, copiator, scaner, dar
nu-1 folosești decât pentru telefoane. Pur și simplu pentru că
nu ai fost atent la instrucțiunile de folosire, nici nu ai explorat
toate posibilitățile pe care le oferă...
O veste bună însă: niciodată nu e prea târziu!
încă o dată: nu toți Desperado sunt așa, dar au o predis­
poziție pentru acest comportament. Și apoi, să nu-ți imagi­
nezi că ești singurul care întâmpină dificultăți. Există mai
mulți decât crezi, dar nu se laudă cu asta.
 19
Doamna Gaură neagră afectivă controlează
totul prin sex, în timp ce domnul Gaură neagră
afectivă crede că are program de voie

Dumneata, doamnă Gaură neagră afectivă, fie juisezi pri­

ma, cu atât mai rău pentru el, fie nu ai orgasm deloc; în am­
bele cazuri, el nu capătă nimic și astfel îl ții în serviciul tău pe
bunul Desperado. în general ești o dominatoare. Iar dacă un
amant pasager nu te trimite în al șaptelea cer, îl concediezi
pe loc, fără drept de apel. Controlezi bărbații făcând uz de
toate modalitățile posibile și mergi până la a declara că ai
o problemă de natură sexuală (de exemplu: frigiditate, sân-
gerări). Astfel, vei face dragoste cât mai rar posibil și îți vei
pune partenerul cu botul pe labe, învinovățindu-1 că suferi
pentru plăcerea lui. Imaginează-ți cum o să se simtă dom­
nul Desperado! Atenție, acest tip de manipulare sexuală nu
este conștientă: dacă nu ajungi la orgasm, înseamnă că așa
ai fost programată să gândești, consideri sexul ceva murdar
sau periculos. Sau este o strategie de supraviețuire pe care
ai pus-o la punct ca să obții de la ceilalți ceea ce ți-au refuzat
părinții tăi. Navighezi în plin inconștient, cu atât mai mult
acum, când vălul a fost ridicat.
în cazul tău nu se pune problema simulării decât atunci
când vrei să-ți seduci victima (lucrezi la trailerul filmului);
altfel, domnul obosit n-are decât să se retragă...
Sau, ca o adevărată Gaură neagră afectivă, devorezi toate
plăcerile pe care ți le oferă celălalt și, înainte ca el să-și tragă
sufletul și să se ocupe de-ale lui, tu ești deja pe scara blocului.

95
 Pascale Piquet

Fiecare bărbat pe care îl vei întâlni își va da silința să obțină

ceea ce tu nu îi vei da niciodată.
Domnule Gaură neagră afectivă, tu ești probabil mai pu­
țin calculat: te așezi la masă, mănânci și, odată săturat, o
iei de la capăt. Ai venit să iei, în toate sensurile cuvântului.
Dacă, din întâmplare, doamna Desperado se plânge că nu
are orgasm, o convingi că ea are probleme, deși o iei pe sus,
fără niciun fel de preludiu! Iar dacă are parte de ceva plăcere,
este doar ca s-o momești și s-o păstrezi în plasa ta.
Sexul reprezintă o lume paralelă în care comportamentele
se schimbă des: dictatorului de la birou îi place să fie lovit
peste posterior în intimitate, iar secretara timidă devine o ti-
groaică. Astfel, o Gaură neagră afectivă se poate transforma
într-un Desperado și viceversa, atât în viața cotidiană, cât și
în pat.
Problemele sexuale se pot regla atunci când cauți o soluție:
miza este sinceritatea și onestitatea, numai așa vei putea juca
„rece și cald" cu franchețe. Când domnul dă numai peste
„rece" în explorările sale, doamna îi atrage atenția, iar când
se apropie de „cald", strigă de-a dreptul! Mecanismul se află
acolo, trebuie doar să găsești butonul potrivit. Iar ceea ce sub­
conștientul blochează, se poate debloca cu ușurință ulterior.
Zăbovește asupra ta și a celuilalt și veți fi amândoi răsplătiți.
Ce părere aveți, doamnă? Să vorbim deschis. Ce contează
că timp de 10 ani ați simulat orgasmul, domnul n-o să se su­
pere, acum știe de ce ați făcut-o. A venit timpul să descoperiți
amândoi paradisul în care acesta mergea singur până acum.
Ambele părți trebuie să dea dovadă de înțelegere; nu are im­
portanță cine a avut dreptate, obiectivul este să ajungeți amân­
doi pe tărâmul plăcerii.
Câteodată este vorba doar de lipsa imaginației. Fantezia
întreține dorința; iar când dorința crește, plăcerea explodea­
ză. Dacă unul dintre cei doi parteneri dă dovadă de creativi­
tate, sau chiar amândoi, îi arată celuilalt calea către orgasm.
Care este rețeta ? Sevrajul, de exemplu, căci adulții, asemenea

96
 Sindromul Tarzan
copiilor, reacționează la interdicții; sau un scenariu plin de
imaginație. Fundalul este asigurat de fantasme! După ce
spuma a crescut, nu mai rămâne decât să pui cireașa pe tort!
Este posibil să existe și alte cauze ale tulburărilor sexuale
în afara celor generate de dependența afectivă, iar atunci va
trebui să descoperiți o soluție proprie vouă...
Conștientizezi acum că, dacă te debarasezi de Tarzan și li­
anele lui, comportamentul în intimitate are toate șansele să se
modifice, chiar să se îmbunătățească; mai întâi încerci să te
descoperi pe tine, și apoi pe viitorul tău partener care va fi, de
data asta, echilibrat.
In ceea ce-i privește pe copiii tăi, explică-le cât mai curând
posibil că este indicat să-și exploreze propriile „jucării" în
intimitate; altfel, la maturitate, vor ajunge să nu-și cunoască
corpul și nu vor ști să comunice partenerului ce anume le
face plăcere.
Adept al lui Tarzan sau nu, atunci când nu ai un partener,
profită de situație și descoperă-ți corpul, dezvoltă-ți imagi­
nația cu ajutorul fantasmelor care îți vor hrăni viitoarea re­
lație. Acestea sunt virtuțile și avantajele sevrajului. Eu aș pu­
tea să întrețin acum im întreg regiment, dar numai un singur
bărbat va profita și asta pentru un timp îndelungat!
 20
Ghici pe cine denigrezi de fapt
când îți critici partenerul

Dacă ai o părere mediocră despre sexul opus, sper că ești

celibatar, altfel voi ajunge să cred că persoana de care te simți
atras nu este prea inteligentă din moment ce tu o denigrezi.
De ce ai vrea să trăiești cu o ființă inferioară? Nu se spune că
partenerul este reflexia ta ? De ce să critici persoana cu care îți
duci traiul din moment ce în fiecare seară te întorci să dormi
lângă ea ?
Când am simțit că soțul meu mă înșală, nu am spus ni­
mic nimănui. Nici familiei, nici prietenilor. Am jucat perfect
rolul soției fericite, căci dacă mă aventuram să povestesc
suferințele prin care mă făcea să trec, cine și-ar mai fi petrecut
timpul cu el ? Am sperat să-și bage mințile în cap după naș­
terea copilului nostru și să ia el însuși decizia de a-și părăsi
amanta. Nu a făcut-o și atunci am luat eu decizia să divorțez.
A fost spre surpriza tuturor, pentru că păream (mai ales din
partea mea!) cuplul perfect.
Astăzi, când ascult mărturia cuiva care suferă din cauza
partenerului de viață și îl denigrează în fața familiei și a cer­
cului de prieteni pentru ca apoi să le pretindă tuturor să-1
respecte, știu că asta nu poate funcționa și încerc să-i explic
fenomenul. De fapt, există în lumea asta două persoane de
care nu ai voie să te plângi, pentru că te poți lipsi oricând de
ele: soțul și șeful tău.
Dacă o să critici omul lângă care trăiești, să nu te-aștepți
să fie compătimit de anturajul tău. Ce părinte sau prieten ar

98
 Sindromul Tarzan
putea fi capabil să îl respecte pe cel care te rănește ? Nu ar fi
mai bine să te desparți de el în loc să-1 lași să poarte povara
neputinței tale de a corecta lucrurile ?
Cât despre voi, cei din anturajul suferindului, este inutil
să puneți căruța înaintea boilor: atât timp cât prietenul vos­
tru nu este pregătit să-și părăsească partenerul, nu puteți face
nimic. Așteptați cu răbdare să se coacă și pregătiți-vă să-1
ajutați și să-1 susțineți după ce va lua decizia corectă, poate
chiar să-1 culegeți în bucățele de pe jos.
Am avut mai mulți prieteni în situația asta și nu am adus
niciodată vorba despre acest subiect dacă ei nu o făceau.
M-arn mulțumit să-i ascult, fără să-i judec. Cei care au reușit
să se salveze au învățat din propriile greșeli, iar viața i-a re­
compensat: astăzi se simt foarte fericiți în cuplu.
 21
N-o să mă mai faci să sufăr, te părăsesc!

Separarea este primul pas pe care îl faci în drumul spre

viitoarea ta fericire. Totodată, este și primul gest cu care îți
începi pregătirea pentru întâmpinarea persoanei care este fă­
cută pentru tine și tu pentru ea.
Cunosc toate argumentele aduse pentru a evita despărți­
rea, pentru că le-am auzit din gura celor pe care îi sfătuiesc
și pentru că le-am folosit eu însămi: printre altele, că aveți
destule puncte comune și de aceea te îndârjești să salvezi o
relație care, de altfel, te face să suferi, închipuindu-ți că celă­
lalt se va schimba. Știai că există destule persoane echilibrate
cu care ai aceleași sau chiar mai multe lucruri de împărțit ?
Poate că este o idee bună să începi să fii fericit singur, decât
să suferi în doi...
Decizia despărțirii nu este ușoară. Generează o serie de te­
meri, de regrete, urmează apoi întrebările legate de aspectele
logistice și materiale. îmi amintesc răspunsul bunicului meu
când i-am vorbit despre cât de dificil îmi este să iau o decizie
referitor la divorț. Mi-a spus așa: Pune-ți trei întrebări.

1. Vei mai putea avea încredere în soțul tău ? Răspunsul era „nu".
2. Te vezi în stare să reclădești împreună cu soțul tău dragostea de
la început ? In niciun caz.
3. Te imaginezi împreună cu soțul tău pentru tot restul vieții ? Cu
siguranță nu!

100
 Sindromul Tarzan
S-a uitat fix în ochii mei și mi-a spus: „Acum ai răspun­
sul." Am divorțat fără ezitare. Mă folosesc des de aceste trei
întrebări pentru a-i ajuta pe cei care ezită să ia o decizie.
Ceea ce m-a sfătuit bunicul meu să fac a fost o proiecție
pe termen lung. Adesea alegi să iei o decizie pe termen scurt
pentru a nu suferi imediat, refuzând să iei în considerare
consecințele pe termen lung. Este ca atunci când scoți un pan­
sament: dacă îl tragi dintr-o mișcare, te doare pe moment,
dar apoi totul s-a rezolvat. Eroul care primește o săgeată în
piept va trebui să o smulgă imediat, decât s-o lase să se cica­
trizeze. Nu ești gata să treci printr-o despărțire pentru că se
redeschid răni vechi, care țin de tipul acela faimos, îmbrăcat
în costum cu pete, care trece prin junglă urlând. Unii chiar
așteaptă ca celălalt să cedeze și să plece. Dacă este vorba de
o Gaură neagră afectivă, să știi că este foarte rezistent, o știu
din experiență; vei aștepta mult și bine!
Cu toate astea, nimeni nu are dreptul să-ți spună ce să faci.
Știi ce este bine pentru tine. Dacă refuzi să-ți asculți instinc­
tul, asta se întâmplă pentru că nu poți să mergi mai repede
ca viteza luminii: este important să fii pregătit s-o faci. încă
nu suferi suficient încât să accepți o privire obiectivă asupra
situației? la-ți timpul necesar pentru a fi sigur pe tine în ziua
în care vei lua decizia. Este mai bine să aștepți, decât să te
desparți la fiecare șase luni și apoi s-o iei de la capăt.
Am văzut de asemenea foarte multe persoane care rămâ­
neau agățate de amintirile primilor ani de căsnicie. Partenerul
tău era adorabil în primele luni, apoi relațiile s-au degradat,
iar astăzi nu mai poți trăi cu el. Chiar și așa, aștepți pasiv ca
el să redevină cel care era la început. Același refren, timp de
15 ani; iar tu te lași fiert la foc mic, îmbolnăvindu-te grav ori
suferind de depresie. Oare frica de singurătate și precaritate
financiară este mai puternică decât teama că îți vei distruge
sănătatea ? Așa se pare: mai bine te îmbolnăvești, decât să
renunți la liana ta.

101
 Pascale Piquet

Toată lumea suferă după o despărțire, fie că sunt adepții

lui Tarzan, fie că nu, din cauza refuzului, a senzației de aban­
don, a stresului că trebuie să trăiești din nou singur, că nu mai
ești mângâiat. Ceea ce face diferența ulterior este rapiditatea
cu care renunți la doliul purtat pentru acea relație. Unii refu­
ză realitatea, se agață de celălalt pentru a o lua de la capăt de
mai multe ori. Te întorci mereu la acel lucru care nu merge.
Spun de mai multe ori pentru că, așa cum am semnalat, o se­
parare poate fi una și bună. Una, nu mai multe și în manieră
cronică. Sindromul Tarzan te face să suferi nemăsurat pentru
că dependența și sevrajul sunt violente. Te cuprinde panica
deoarece simplul fapt de a tăia liana care te leagă de celălalt
îți taie și oxigenul. Eu am ales să sufăr de apnee, decât să res­
pir prin Jules și Jim, până când mi-am înțeles dependența și
am corectat-o. Dar, în tot acest timp, sentimentul de nedrep­
tate și senzațiile de sufocare, de gol imens au fost teribil de
prezente în mine.
De fapt, adeptul lui Tarzan este incapabil să poarte doliu
după o relație și alege să rămână mai mult sau mai puțin ata­
șat de celălalt în funcție de gradul de dependență. Chiar dacă
astăzi ești fericit în cuplu, este posibil să nu-ți fi alungat din
minte fosta relație nevrotică care te-a făcut să suferi, dar care
te-a și vindecat: această aventură nefericită te-a ajutat să afli
ce nu mai vrei în viața ta. In ciuda acestui lucru, nu ți-o poți
scoate din minte. Acum știi de ce și este timpul să te eliberezi
de sentimentul de vinovăție și decepție odată cu amintirile
urâte. Celălalt nu ți-a fost recunoscător pentru că nu putea,
orice ai fi făcut tu.
Când spui dependență, spui sevraj. Dezobișnuire de afec­
țiune, de mângâiere. Cu cât furia mă rodea mai tare, cu atât
mai mult făceam reproșuri tuturor bărbaților, din cauza acțiu­
nilor celor doi nevrozați, iar cel mai bine pentru ei era să nu
se apropie. In perioada coșmarului trăit alături de tatăl fiicei
mele, am fost invitată la o petrecere de aniversare unde m-am
dus din prietenie și am încercat să mă port decent. A doua

102
 Sindromul Tarzan
zi m-a sunat o prietenă ca să-mi povestească că unul dintre
băieți s-a îndrăgostit de mine pe loc când m-a văzut intrând în
încăpere, dar nu a îndrăznit să se apropie. A întrebat-o dacă
are vreo șansă să mă seducă, iar ea i-a răspuns că ar face bine
să păstreze distanța pentru că eram în stare să-1 fac bucăți!
Efectiv asta aș fi făcut. Singurele contacte fizice pe care le
aveam cu bărbații la vremea respectivă nu aveau nimic ro­
mantic : îi loveam, îi trânteam pe jos, iar ei îi îmi răspundeau
la fel, în timpul orelor de Ninjutsu.
Dar timpul mi-a calmat rănile și, odată cu trecerea furiei,
corpul meu a început să-și revendice drepturile: abstinența
a început să se resimtă, transformându-se încet-încet în du­
rere fizică. Cunoști durerea aceea din capul pieptului care
te macină și apare în urma sentimentului de nedreptate: de
ce fostul tău Desperado sau Gaură neagră afectivă și-a gă­
sit pe cineva, și tu nu? Te gândești că nu valorezi nimic din
moment ce ești încă celibatar și ți-1 imaginezi pe fostul parte­
ner cum se zbenguie fericit cu noua cucerire. De fiecare dată
când aceste senzații urâte puneau stăpânire pe mine, le ana­
lizam imediat, știind că dependența este cauza. Eu trebuia să
aștept persoana potrivită.
In acea perioadă, mulți bărbați tineri s-au arătat interesați
de mine, dar eu preferam mai degrabă să flirtez decât să mă
culc cu ei. Simțeam nevoia să mi se aducă ode, nu voiam sex.
Astăzi am dorințe, dar nu nevoi de genul acelora; acum știu
că voi câștiga mai multă liniște pe măsură ce voi aștepta mai
mult și aș vrea să cred că și viitorul EL va face la fel. Moti­
vația este dată de calitatea viitoarei mele relații, nu de îndul­
cirea suferinței cauzată de lipsa afecțiunii.
Fiecare secundă care trece mă apropie de el...
Vei observa că, de îndată ce vei fi părăsit, tu ești cel care va
întreține o legătură permanentă cu celălalt, vei crea un fel de
furtun prin care vor trece decepția (după tot ce am făcut pen­
tru el, m-a lăsat baltă), sentimentul de vinovăție (nu am făcut
destul) și speranța că va reveni. Tu ești cel care alimentează

103
4
Pascale Piquet

atașamentul post-despărțire pentru celălalt. Te gândești la el

fără încetare. De fapt, deformezi realitatea până în punctul
în care ajungi să suferi, nu din masochism, ci din cauza pro­
gramării : partenerul tău de viață a plecat sau l-ai dat chiar tu
afară pentru că nu mai puteați trăi împreună. Asta e adevă­
rul. Rupe-te de acest furtun și încetează să crezi că el l-a creat.
Tu l-ai inventat și îl poți tăia. El are imul propriu pe care îl
atașează de tine, să se descurce!
Când te gândești la partenerul tău, iar singurele imagini
care îți vin în minte exprimă dezolarea și suferința, nu crezi că
a venit momentul să iei o decizie ? După despărțire, îți amin­
tești numai momentele frumoase, deși în realitate te-a făcut
să treci prin infern; ești gata să-1 aștepți să se întoarcă? în
schimb, dacă memoria ta nu a reținut decât partea neagră a
lucrurilor, ușa îi este definitiv închisă. Dragostea nu dispare;
atașamentul, da. Asta înseamnă pur și simplu că amintirile
urâte se comportă ca un scut care te protejează de tentația reve­
nirii către acea persoană. Păstrează vii în mintea ta dificultățile
prin care ai trecut ca să te debarasezi de ea!
într-o poveste cu nevroze, cui pe cui se scoate. Ai impresia
că după despărțire o să mori, iar următorul te va face să-1 uiți
pe precedentul. Nu la fel se întâmplă într-o poveste de dra­
goste. Când iubești, o faci pentru toată viața; numai moartea
vă poate despărți.
Cel care refuză să-și refacă viața după moartea parteneru­
lui este de asemenea atins de sindromul Tarzan, căci rămâne
cu disperare agățat de o amintire. Conform filosofiei mele de
viață, după ce treci în lumea de dincolo devii mai bun, capeți
capacitatea de a înțelege că cel care rămâne merită să fie fe­
ricit alături de altcineva. In schimb, tu alegi să te supui sen­
timentului de vinovăție, refuzi să fii fericit fără celălalt care,
așezat pe norișorul lui, se chinuie să te facă să înțelegi prin
nenumărate mesaje că propria viață îți aparține, iar datoria ta
este să-ți fie bine din nou, singur sau în doi.

104
 Sindromul Tarzan
Cuplul vostru rezistă pentru că amândurora vă este frică
de singurătate, că vă veți pierde confortul. Ceea ce înseamnă
pur și simplu că libertatea valorează mai puțin în ochii tăi de­
cât securitatea financiară. Este dreptul tău absolut. La început
ați rămas împreună pentru copii, apoi din obișnuință, iar în
final din teamă de necunoscut și singurătate. Cu cât înaintezi
în vârstă, cu atât îți va scădea elanul care te-ar ajuta să-ți iei
zborul către libertate și îți vei reduce șansele de a fi cu adevă­
rat fericit în doi.
Să te camuflezi în spatele copiilor pentru a-ți susține lași­
tatea este un artificiu des folosit. Știu ce vei spune, că, pentru
a păstra echilibrul copiilor, este mai bine să rămâneți împre­
ună chiar dacă nu vă mai iubiți. De ce să faci asta? Pentru
cine ? Pentru ei ? Sau pentru tine ? Ce mesaj crezi că transmiți
copiilor tăi acționând așa ? Mai ales când o să le arunci în față
mai târziu: „Din cauza ta am rămas împreună cu mama ta!"
„Foarte bine, trebuia să divorțezi", va răspunde iremediabil
copilul. O să-mi spui că a te despărți este o dovadă de ego­
ism ; eu îți voi răspunde că este o dovadă de respect a libertății
și asta îi vei învăța și pe copiii tăi. Libertatea nu are preț.
Atașamentul față de celălalt s-a disipat, dar rămâi alături de
el din conformism, pentru copii și pentru multe alte motive
susținute de gura lumii: „Ce-o să zică lumea ?" Oare asta este
o probă de curaj ? Pe cine protejezi ? Care este intenția ta pozi­
tivă în alegerea care te face atât de nefericit?
Trebuie să accepți să fii înșelat, tratat cu dispreț, lovit pen­
tru a pune punct unei relații ? A nu mai fi atașat de celălalt re­
prezintă deopotrivă un motiv bun. Mai ales că, din moment
ce nu mai ești legat, înseamnă că ai evoluat și nevroza este
pe cale să se vindece. Câte beneficii! Dacă rămâi, frustrări­
le și suferința vor ieși repede la suprafață, iar nefericirea se
instalează. Apare chiar și la cuplurile moderne care trăiesc
în aceeași casă, alături de copiii lor, dar fiecare are câte un
amant. Este o capcană care se închide cu încetinitorul pentru
că, într-o bună zi, unul dintre ei își va revendica legitimitatea,

105
4

Pascale Piquet

iar partenerul de viață care rămâne singur ajunge să fie ge­

los pe fericirea celuilalt. Cât despre imaginea cuplului fericit
transmisă copiilor, nu reflectă ea mai degrabă o reprezentare
a celor înșelați ? Din moment ce un cuplu susține că dă do­
vadă de inteligență pentru că este capabil să trăiască într-o
asemenea împrejurare, de ce nu ar fi la fel de inteligent când
vine vorba să aleagă un divorț civilizat ?
Copiii voștri își vor da seama că nu vă mai înțelegeți, după
certurile la care i-ați supus. Chiar dacă vor suferi în urma
despărțirii voastre, în mintea lor este o decizie logică. Dacă
rămâneți împreună continuând să vă aduceți reproșuri, vor
crește într-un mediu stresant. își vor forma o imagine greșită
despre cuplu. Ce-ar fi să le explici că nu sunteți făcuți unul
pentru celălalt, chiar dacă a fost nevoie de mai mulți „copii"
ca să-ți dai seama și să-ți iei libertatea de a întâlni într-o bună
zi persoana potrivită ?
Ai aventuri, dar asta nu înseamnă că îți înșeli soția pen­
tru că ea însăși a consimțit la asta; sau cel puțin așa spune.
Nu se știe ce gândește sau dacă suferă. Din rațiuni diverse,
nu mai are înclinații spre sex sau poate nu mai sunteți atrași
imul de celălalt. Din moment ce dumitale, doamnă, nu-ți mai
place sexul, de ce nu îi redai libertatea soțului tău ? De fie­
care dată când se află în brațele altcuiva, suferi, nu ascunde
asta. Există riscul ca, într-o zi, să rămână agățat de brațele
acelea. Iar dumneata, domnule, dacă ai nevoie de sex, de ce
nu ai curajul să pleci ? Este mai confortabil, nu-i așa ? Poate
te-ai înșelat căsătorindu-te, poate este mai bine să fiți doar
prieteni, nu amanți. Instinctul tău de posesivitate îi refuză
libertatea celuilalt. Dacă nu ești a mea, nu vei fi a nimănui.
Iar Tarzan zboară deasupra capetelor voastre...
Când se simte bine alături de cineva, ființa umană nu se
gândește decât la copulație, deși poate tocmai a întâlnit prie-
tenul/prietena ideal/ideală, nu sufletul pereche. Reflectează.
Sărbătorești și scoți artileria grea pentru că ai impresia că vă
cunoașteți dintotdeauna și vă simțiți bine împreună. Dar nu

106
 Sindromul Tarzan
este așa. Cuplurile care se despart și rămân prieteni au fost
sortite de la bun început să rămână amici, dar s-au înșelat
la momentul respectiv. Am întâlnit un bărbat cu care m-am
simțit pe aceeași lungime de undă, și el la fel. Cu toatea astea
nu am sărit în brațele lui (deși tânjeam!) pentru că am reflec­
tat asupra relației noastre și ne-am despărțit buni prieteni.
Este posibil ca ființa umană să călătorească prin mai multe
vieți și să regăsească oamenii pe care i-a cunoscut cândva;
cum duce lipsă de afecțiune, interpretează eronat confortul
și starea de bine pe care i le dă celălalt.
Iar dacă domnul sau doamna nu mai au chef să facă dra­
goste este din cauza unui accident, a unui blocaj psihologic
sau pentru că nu se mai simt atrași din punct de vedere sexu­
al. Dependența afectivă este însă suficient de solidă ca să dea
înapoi în fața unei eventuale despărțiri. Este păcat totuși să
nu faceți dragoste, nu-i așa ?
 r

22
Cum scapi de un admirator al lui Tarzan ?

Fie că ești Gaură neagră afectivă, fie că ești Desperado, când

unul dintre voi pleacă, celălalt se agață cu disperare de cel care
îi întreținea nevroza. încearcă numai să-i iei biberonul unui co­
pil sau, mai rău, osul unui câine! In schimb, dacă Desperado
așteaptă cu urechile lăsate și cu un aer de cerșetor să-i înapoiezi
osul, Gaura neagră afectivă își va căuta imediat altul. Atenție
însă, nu te va părăsi pentru atâta lucru; dacă tu ai plecat pri­
mul, vei rămâne totuși cel care i-a scăpat printre degete.
După ce l-am dat afară din casă pe tatăl fiicei mele, și-a
luat un apartament și a continuat relația cu amanta lui, gân-
dindu-se că poate criza va trece, iar eu îl voi primi înapoi.
Era incapabil să rămână singur. Jim, la rândul lui, se agăța
de oricine, având numeroase aventuri al căror singur obiec­
tiv era să găsească pe cineva care să-1 păstreze. Ceea ce nu
l-a împiedicat niciodată să vină să bată la ușa mea; iar acest
comportament mă dezgusta. Dependența mea afectivă era
atât de bine înfiptă încât puteam îndura destule. Dar a fost
suficient ca Jules și Jim să depășească o singură dată limita.
Chiar dacă mă simțeam în continuare responsabilă pentru ei,
din punct de vedere sexual nu mă mai atrăgeau deloc pentru
că nu îi mai respectam; în schimb, mă respectam pe mine.
Desperado, tu cazi adesea în plasă când fostul partener
vine să vadă copiii, de exemplu. Chiar dacă are pe altcineva,
ești gata să te culci cu el pentru a căpăta câteva firimituri de
afecțiune sau pur și simplu pentru a te răzbuna pe rivalul
tău. Pe când tu, Gaură neagră afectivă, ești copleșit: joci pe

108
 Sindromul Tarzan
toate fronturile. Știu, cu fostul partener nu e la fel. în amin­
tirea timpurilor frumoase! Dacă tu ești cel părăsit, fostul tău
Desperado este încă în stare să te mângâie ca să-ți revii, ești
doar un pic supărat. Pe scurt, n-o să încetați niciodată să vă
provocați fiori unul altuia, pentru că legăturile sunt încă aco­
lo și este foarte greu să le tai.
Este foarte dificil pentru un fan al lui Tarzan să scape de
un alt fan al aceluiași Tarzan, deoarece Desperado este fă­
cut să dea, nu să ia, iar Gaura neagră afectivă este făcută să
ia până în ultima clipă. Amintește-ți de Jules și de Jim: nu
mă mai iubeau, dar chiar și așa ei nu plecau. De foarte mul­
te ori iei decizia de a da Gaura neagră afectivă afară pe ușă
când aceasta merge prea departe, știind că prea departe este
foarte, foarte departe pentru orice persoană echilibrată. îți
lași familia și prietenii năuciți în fața a ceea ce ai fost capabil
să înduri. Sindromul Tarzan te determină să suporți acțiuni
de neimaginat, pe care nicio persoană cu capul pe umeri nu
le-ar accepta, printre altele numărându-se violența fizică și
morală. Nu numai loviturile asupra corpului dor, dar și cele
care vizează sufletul. Gaura neagră afectivă continuă, în ma­
joritatea cazurilor, munca la sapă a părinților tăi, punându-ți
în discuție valoarea și distrugând puțina încredere și stima
de sine pe care le-ai conservat.
încă o dată, obiectivul tău de Gaură neagră afectivă este
să rămâi pe loc, orice-ar fi. Am încercat să-1 aduc pe tatăl fii­
cei mele la capătul răbdării făcându-i viața imposibilă de fi­
ecare dată când trecea pragul ușii, dar nimic nu a dat roade.
Pretexta că mai așteaptă puțin ca să găsească apartamentul
potrivit și, după două luni de la pronunțarea definitivă a
divorțului, el încă mai era în casă. Aș fi putut suna la poliție
ca să-l dau afară, mai ales că îi răscumpărasem partea de casă
și eram divorțați. Dar nu eram în stare de așa ceva. Mi-era
teamă că lucrurile se vor agrava într-atât încât nu va mai veni
să-și vadă fiica. Și apoi, să apelezi la reprezentanții legii e mare
lucru: îți bagi degetele într-un angrenaj din care nu știi cum o

109
 Pascale Piquet

să ieși. Chiar și așa, e de preferat să procedezi astfel decât să

faci ceva ireparabil.
Și în acest caz trebuie să-mi mărturisesc greșeala, căci nu
era vorba doar de dorința mea de a păstra o legătură între
fiica mea și tatăl ei. Dependența afectivă era cea care mă îm­
piedica să-l dau afară pe Jules: insistam să-mi doresc să apre­
cieze generozitatea mea.
Desperado, dacă încerci să-i fad viața imposibilă unei Găuri
negre afective în ideea că va pleca, ți-am spus-o deja: n-o să
meargă, pentru că ea este programată să rămână acolo, ca o
lipitoare. Chiar dacă nu vei mai da dovadă de generozitate,
vei rămâne în continuare incapabil să fad rău. Mai ales dacă
celălalt te șantajează cu sinudderea. Poate să-ți spună că o să
plece într-o zi ca să mai câștige timp, căd a pleca înseamnă
a muri pentru el: să nu te aștepți să-și facă bagajele liniștit și
să închidă ușa cu calm în urma lui. Este posibil să recurgă la
șantajul cu sinuciderea, iar atunci tu nu vei mai merge către
el, o vei lua la galop de-a dreptul! Poate să dureze și ani, tim­
pul se scurge și îmbătrânești. Dacă miracolul se produce și își
găsește un alt adept al lui Tarzan care să se lase înduioșat de
soarta lui, tu vei rămâne personajul negativ. Deja vei fi pier­
dut destul de mult timp și energie, fără să mai vorbesc despre
copiii care au trăit și ei acest infern împreună cu tine.
Fiica mea nu a suferit nid din cauza traiului meu cu tatăl
ei, nid din cauza despărțirii noastre pentru că nu îl vedea ni-
dodată acasă: venea și pleca când ea dormea. Am avut toată
libertatea să ne certăm în timpul orelor ei de somn.
Când l-am întâlnit pe Jim, fiica mea era deja mare, avea
opt ani și trecuseră patru ani de la divorț. A observat certurile
și tensiunile dintre noi, ne-a văzut învrăjbindu-ne și, ce-i mai
rău, „bruscându-ne". Despre acest ultim aspect mi-a vorbit
mult timp. Să-și vadă mama și tatăl vitreg, adică părinții, îm-
brândndu-se, este o amintire care marchează un copil, mai
ales într-un cadru unde nu ar fi trebuit să vadă decât dragoste
și respect. L-a văzut chiar bătându-se cu tatăl ei, când acesta

110
 Sindromul Tarzan
din urmă a apărut odată beat la noi acasă. Aceste amintiri
le-am deprogramat împreună, umorul fiind cel care ne-a aju­
tat. De fapt, dacă evenimentele rămân aceleași, ai posibilita­
tea să schimbi emoțiile pe care le sugerează. Este ceea ce am
făcut împreună cu fiica mea în ultimii trei ani.
După ce i-am arătat, de două ori, cum nu trebuie să fie
un cuplu, i-am promis că îi voi demonstra într-o zi cum este
indicat să fie. Știe
9
si
»
că Tarzan si9
cu mine am fost extrem de
legați unul de celălalt și astăzi îl așteaptă nerăbdătoare pe for­
midabilul tată vitreg promis. Pe care mi l-am promis și mie.
Un copil înțelege că te-ai îmbrăcat în zdrențe din cauza
dependenței afective. însă, îi este greu de acceptat faptul că
nu faci nimic ca să ieși din situația respectivă. îi vei putea
transmite acest mesaj: ai dreptul să te înșeli și puterea să repari.
Eu am reparat!
 23
„încasez palme, dar îl iubesc"

Pe când tu cauți modalitatea de a-1 expulza pe celălalt din

viața ta sau, din contră, continui să suporți totul pentru ca el
să nu plece, nervii ți se destramă, oboseala și dezgustul câș­
tigă teren, iar violența ia amploare. Cât despre familia și prie­
tenii tăi, și ei simt epuizați. S-au săturat să audă mereu același
refren. Visează la un singur lucru: s-o dea afară pe ușă pe a
ta Gaură neagră afectivă sau Desperado. Știu însă că nu o pot
face. Vestea bună este că, în ziua în care te vei decide, vei pu­
tea conta pe ajutorul lor când îi vei face bagajele.
Una dintre prietenele mele cele mai bune era lovită cu
regularitate de soțul ei și m-a rugat să-i găzduiesc pe amân­
doi pentru o scurtă perioadă la mine. M-a implorat să mă
comport ca și cum nu aș fi știut nimic. Ceea ce am și făcut,
cu mare dificultate. Te rog să mă crezi că, dacă ar fi făcut cel
mai mic gest deplasat în fața mea, nu l-aș fi iertat. Nu i-a mai
făcut nimic prietenei mele pentru că se temea de mine. Este
amuzant cum, dacă vreuna dintre prietenele mele dă peste o
Gaură neagră afectivă, aceasta din urmă mă detestă imediat:
intuiția îi spune că nu îi va putea îndepărta pe toți din jurul
noii sale victime, nici să rupă prietenia dintre noi. Dacă lucru­
rile iau însă o întorsătură neplăcută, prietena va căuta ajutor
la mine. In acest caz am tendința să scot în față jumătatea
mea Yang, căci pentru mine a proteja o femeie este o acțiune
de natură masculină. în schimb, dacă partenerul unei priete­
ne este stilul Desperado, mă apreciază pentru că trezește în
mine instinctul matern.

112
 Sindromul Tarzan
Dacă un incident nu se produce în fața grupului de prie­
teni, nimeni nu poate interveni. încă o dată precizez, este ale­
gerea ta să trăiești împreună cu acel personaj; iar dacă rămâi
înseamnă că mai ai de învățat ceva de la el. Va trebui să mergi
până la capătul ororilor ca să înțelegi că trebuie să schimbi
ceva. Iar dacă cercul tău de prieteni insistă să-1 părăsești, dis­
trugi podurile care te leagă de ei, te izolezi, deși într-o zi poate
vei avea nevoie de ajutorul lor ca să termini acea relație. Fă-i
să înțeleagă că este numai alegerea ta pe care trebuie să o res­
pecte, nu le mai împuia urechile cu ceea ce înduri. Apoi, când
vei fi gata să te desprinzi, familia și prietenii îți vor fi alături.
De ce crezi că Gaura neagră afectivă izolează totul îm­
prejurul lui Desperado, îndepărtându-1 de familia și prietenii
lui ? Ca să fii numai al ei.
Ulterior, când dispari fără urmă, neglijându-ți părinții și
prietenii, ce semnal crezi tu că transmiți ? Este logic să rupi
orice legătură cu toți cei care te iubesc pentru că ai întâlnit pe
cineva care a devenit centrul universului tău?
In ce mă privește, am păstrat legătura cu familia și amicii
mei, deși toți visau să-1 strângă de gât pe Jules, iar apoi pe
Jim. Părinții și bunicii mei și-au făcut multe griji știindu-mă
în mâinile a două brute pentru care nu aveau nici cel mai
mic respect. Pe drept cuvânt! Cu toate astea, eram singura
care putea face ceva pentru mine, iar familia mea a înțeles,
în schimb, i-am agasat pe mulți din anturajul meu, mai ales
cu fostul soț de care m-am despărțit de mai multe ori ca să-1
primesc imediat înapoi. Cât despre Jim, nu înțelegeau de ce
îi mai port de grijă. De altfel, unul dintre prietenii mei s-a
supărat foarte tare pe mine, căci nu putea concepe să mai am
o vreo relație cu cel pe care îl considera un corb de cea mai
joasă speță. Trebuie să spun că asistase la o serie de împreju­
rări edificatoare, iar intenția lui pozitivă era de a mă proteja.
Cum aș fi putut să-i explic de ce continuam să-1 ajut pe Jim,
când nici eu nu înțelegeam ? Nu aveam însă starea necesară
pentru a accepta să mi se dicteze ce să fac și i-am spus-o.

113
 Pascale Piquet

Am ridicat tonul când am constatat că nu voia să dea înapoi

și i-am cerut fie să mă accepte așa cum simt, fie să-și vadă
de drum. Așa mi-am dat seama de valoarea prieteniei lui:
a decis să rămână alături de mine, chiar dacă eram în total
dezacord, iar el nu putea concepe ce se întâmplă între mine
și Jim. Nu voi uita niciodată gestul lui, pentru că știu ce efort
este să vezi pe cineva la care ții că este maltrat și să nu poți
interveni, atât timp cât el nu ți-o cere.
Ce s-ar fi întâmplat dacă prietenul meu ar fi insistat? Pri­
ma ipoteză: dărâmam podurile. A doua ipoteză: îi urmam
sfatul și rupeam orice legătură cu Jim, dar nu aș fi înțeles
niciodată mecanismul care mă prinsese în capcană. Aveam
nevoie să merg până la capătul ororilor pentru a fi în măsu­
ră să reacționez eu însămi, nu în urma sfaturilor avizate și
protectoare ale unei terțe persoane. De altfel, dacă aș fi rupt
această relație pe parcurs, ce mi s-ar fi întâmplat? Aș fi dat
peste cineva mai rău ca el! Dacă o persoană la care ții se află
într-o asemenea situație, nu o forța. Trebuie lăsată în ritmul
ei; doar singură se poate salva. Fii alături de ea și așteaptă
ziua în care va decide să pună capăt relației. Cât despre tine,
cel care te-ai însoțit cu o persoană nepotrivită, nu lăsa pe ni­
meni să-ți dicteze alegerile. Dacă îl vei părăsi pe cel care te
maltratează fără să fii convins de fundamentul deciziei tale,
vei participa cu succes la jocul cu yoyo sau vei da peste cineva
mai rău decât respectivul. Mergi până la capătul poveștii ca
să înțelegi o dată pentru totdeauna ce ai de corectat. Din ne­
fericire, ființa umană este construită astfel: decide să schimbe
ceva numai atunci când suferința este atât de mare încât se
pune problema supraviețuirii. Adeptul lui Tarzan îi sacrifică
pe toți cei care se pun între el și „dealerul" lui de afecțiune,
căci este complet dependent.
Desperado, te vei îndepărta de prietenii tăi pentru că îți
va fi rușine să te tot plângi de celălalt în loc să-1 părăsești și să
le povestești la infinit despre despărțiri și împăcări. Singur, la
capătul răbdării, nu-ți va rămâne decât să te agăți de Gaura

114
 Sindromul Tarzan
neagră afectivă ca de un colac de salvare în mijlocul oceanu­
lui solitudinii unde tu însuți te-ai izolat încetul cu încetul.
Gaură neagră afectivă, tu ai puțini prieteni sau deloc. Nici
nu se pune problema să-1 împărți pe furnizorul tău de afec­
țiune ; reacționezi imediat ca im copil despotic și răsfățat. Și
apoi, simți că anturajul lui Desperado se aliază împotriva ta
pentru că acești oameni nu te plac. Vei merge până într-acolo
încât îl vei pune să aleagă între tine și familia sau prietenii
lui. Și dacă te-a ales pe tine, s-a ars!
Trebuie, de asemenea, semnalat faptul că Gaura neagră
afectivă are darul de a-1 face pe celălalt să treacă drept iste­
ric, aducându-1 la limită și acuzându-1 apoi că nu se poate
controla. Dintr-odată, gelozia ta excesivă te împinge să faci
o scenă, dar îți vei acuza partenerul că el a provocat-o și o să
arunci toată vina în cârca lui. Iar cum Desperado are o spina­
re rezistentă, va lua totul asupra lui, ba își va cere și scuze!
In tot acest timp lucrurile se deteriorează și încep să dege­
nereze sfârșind prin violență conjugală. Prin asta am trecut
eu; de două ori, vă rog!
Căsătoria mea tocmai sărise în aer, soțul refuza să pără­
sească domiciliul, fosta amanta îmi telefona sistematic ca să
mă insulte (am schimbat numărul, dar Jules avea grijă să i-1
dea mereu pe cel nou), actuala amantă mă hărțuia încontinuu
și asta doar pentru că el refuza să plece. Și doar l-am încurajat
suficient! In acest haos îmi creșteam fetița care tocmai se năs­
cuse. într-o seară, s-a umplut paharul. L-am luat pe soțul meu
de gât, l-am ridicat furioasă de jos, apoi m-am lipit de aragaz,
cu un cuțit de tăiat carnea la îndemână. Mă uitam fix la cuțit
și mi-am imaginat cu încântare cum l-aș toca pe acest bărbat.
Senzația de bine și liniște creștea cu fiecare lovitură, ca și cum
toată suferința avea să dispară odată cu el. Inchipuiește-ți
cât este de tentant! In acel moment mi-a zis: „Haide, fă-o!"
Văzuse cum mă uitam cu jind la cuțit. Nu știu nici acum ce
m-a oprit în ziua aia, dar i-am dat drumul și am fugit speriată
în fundul grădinii. Nu era prima oară când ne încăieram, dar

115
 Pascale Piquet

a fost cu siguranță ultima, mai ales cu el. Mi-era foarte frică

de ceea ce îmi trecuse prin minte să fac. Am început să cred
că am instinct de ucigaș, ezitând să aleg între psihiatru și ar­
tele marțiale pentru a exorciza furia și tristețea care puseseră
stăpânire pe mine. Am ales artele marțiale Ninjutsu, unele
dintre cele mai violente, pentru că simțeam nevoia să lovesc.
Trebuie să spun că, la început, adversarii mei au râs de mine:
eram o femeie de 35 de ani, singura de altfel, de talia unui jo­
cheu, care venea să le țină piept. Dar acumulasem atâta furie
în mine încât, după câteva lovituri, au început să mă respecte.
Am încasat-o și eu, dar de data asta pe un covor de lupte!
Canalizasem astfel toată ura pe care o simțeam față de tri­
oul infernal: Jules și cele două fane ale sale. Luni de-a rândul,
în fiecare dimineață, mă trezeam cu gândul că toată această
poveste este doar un vis urât, pentru ca apoi să revin brusc
la realitate. Plus că aceștia erau prezenți în fiecare zi în viața
mea, învrăjbindu-se împotriva mea; doar trăiam cu toții în­
tr-un oraș mic și ne intersectam des. Cum aș fi putut să uit
de ei ? Nu era ușor să te calmezi! Visam deseori că o strân­
geam de gât cu mâinile goale pe noua amantă și ea râdea.
Imaginează-ți cu ce stare mă trezeam.
La fel a fost și cu Jim care m-a adus la capătul răbdării și,
din nou, mi-am pierdut mințile. Cum a reușit ? A avut străluci­
ta idee de a intra în casa mea pe fereastră, deși eram despărțiți
definitiv. Primul șoc a fost să-1 găsesc în mijlocul sufrageriei.
Apoi, folosindu-se de statura și de forța lui ca să se impună,
m-a obligat să-1 ascult. Auzisem și suportasem destule. încă o
dată mi-am pierdut controlul și am sărit la el cu pumnul îna­
inte, direct în nasul lui. Ne bătuserăm de altfel de mai multe
ori. In ziua aceea m-am ales cu un ochi învinețit și o pleoa­
pă umflată. In timpul ultimei confruntări am avut senzația
înspăimântătoare că unul dintre noi va muri. După ce mi-a
spart buza, în loc să cedez furiei și să ripostez, am sunat calm
la poliție ca să vină să-1 ridice. Ai înțeles că nu de el îmi era
teamă, ci de mine.

116
 Sindromul Tarzan
Când se ajunge aici, niciunul dintre cei doi nu este vinovat.
Cel care te împinge spre limite nu face decât să răspundă pro­
gramării sale, la fel și cel care ajunge să-și piardă mințile. Poate
fi Desperado cel care pierde controlul realității sau Gaura
neagră afectivă, în aceeași măsură. In aceste situații, ambii își
riscă viața. Fie lovesc și ucid, fie se revoltă și sfârșesc prin a
riposta și omorî. Rubricile de știri cu diverse fapte abundă în
drame de acest tip. Să mori ori să ucizi în numele lui Tarzan:
merită osteneala ?
Cu cât sindromul Tarzan te face să te înflăcărezi, fie că
ești de partea lui Desperado, fie a Găurii negre afective, cu
atât reacțiile voastre cresc în violență în ziua în care unul îl
părăsește pe celălalt: Gaura neagră afectivă îl vede plecând
pe furnizorul său de afecțiune, iar Desperado pierde speranța
că va recupera într-o zi ceea ce a investit. Cu cât aștepți mai
mult să te separi, cu atât vei deveni mai dependent; cu cât
frustrarea este mai mare, cu atât sevrajul este mai violent.
Simplul fapt de a înțelege că Jules, Jim și chiar eu răspun­
deam la o programare greșită reprezintă o explicație, dar ni­
cidecum o scuză. Nu aveam dreptul să ne călcăm pe nervi. La
primul schimb de lovituri, ar fi trebuit să reacționez și să rea­
lizez că toți trei aveam nevoie de terapie. O terapie individu­
ală ar fi fost necesară ca să înțeleg mai întâi de ce manifestam
o asemenea violență. Mi-aș fi acceptat nevroza și aș fi înțeles
că lipsa încrederii și a stimei personale stătea la originea ace­
lui sentiment. Acum, după ce ai cunoscut mecanismul, nu te
simți mai ușurat că ai priceput de ce ești așa și că poți învăța
cum să depogramezi înclinarea ta spre Tarzan ?
Din nefericire, violența nu se manifestă numai în cazul unei
separări. A sări la bătaie poate deveni o obișnuință a cuplului.
Nu mai poți comunica cu celălalt, furia crește, frustrarea și to­
nul de asemenea, și, ajuns la capătul răbdării, unul îl va agresa
fizic pe celălalt. Orice violență, fizică sau verbală, reprezintă
o breșă în relație, iar ulciorul va merge de câteva ori la apă
până când se va sparge. De cele mai multe ori temerile simt

117
 Pascale Piquet

cele care te împing către acest impas, iar argumentele celuilalt

te încătușează. Desperado sau Gaură neagră afectivă, femei­
le lovesc la fel ca bărbații. Odată calmul restabilit, fiecare se
simte rău, regretă brutalitatea sau lașitatea și cade în mrejele
culpabilității. Singura modalitate de a opri acest asalt este să
cereți amândoi ajutor, înainte ca ireparabilul să se producă.
Nu vei mai putea purta un dialog cu o persoană care nu-și
poate stăpâni temerile și pornirile violente: este într-o stare
avansată și nu mai poate controla nimic. E ca și cum ți-aș
pune un păianjen pe genunchi înainte să-ți vorbesc, doamnă,
iar tu ai o fobie pentru ei. Sau dumneata, domnule, te temi să
zbori cu avionul. Crezi că cel mai bun moment pentru a dis­
cuta este la decolare ? Devii surd, agresiv, iar dacă insist îți va
sări țandăra, este omenesc. Și dacă ai merge să te controlezi ?
Poate nu e mare lucru, dar este posibil să nu vezi pădurea de
copaci. Verifică, te rog, dacă Tarzan nu s-a agățat cumva de
lustra ta din sufragerie. Dacă ții la tine, vei găsi soluția, dar
numai cu ajutorul profesionistului. Acționează imediat, căci
mai bine previi decât să tratezi; anumite fapte nu le poți uita,
chiar dacă susții că ai iertat.
Să-ți lovești partenerul nu înseamnă nici că-1 iubești, nici
că vrei să-i comunici ceva; acest fapt îți arată doar că ceva
este în dezechilibru. Ceea ce nu merită nici lovitura, nici lovi­
turile. Dacă, într-un cuplu, imul dintre voi ridică mâna, mai
bine pleci înainte să o coboare și te apuci să faci terapie. O
cântăreață din epoca lui Edith Piaf, al cărei nume l-am uitat,
spune într-unul dintre cântecele sale: „încasez palme, dar îl iu­
besc /" A doua parte a frazei ar fi trebuit să sune așa: „...dar
sunt prea atașată."
Prietenii mei, care îl cunoscuseră pe Jim la Paris, îl gă­
seau formidabil în ciuda vârstei fragede și înțelegeau de ce
m-am atașat de el. Insă când atitudinea lui a început să dera­
peze din cauza nevrozelor sale, nimeni nu îl mai recunoștea.
Gaură neagră afectivă, nu mai ești aceeași persoană când an­
goasele pun dintr-odată stăpânire pe tine; ești gata să faci

118
 Sindromul Tarzan
totul pentru a supraviețui, până în punctul în care devii ego­
ist, fără credință sau lege.
Când te afli în această stare, te gândești exclusiv la tine atât
de mult încât celălalt, în fața unui asemenea comportament
de rea-credință, își iese din fire. In consecință, adoptă o ati­
tudine pe care educația sa aleasă i-o interzice, nu mai este el.
O să-ți dau un exemplu edificator în cele ce urmează, care
nu mă mai face să roșesc, și sper că o să râzi și tu cu mine.
In lima august, într-o vineri seara, pe când Jim locuia încă la
mine (unde veneam doar în weekend, în timpul săptămânii
locuiam în Montréal), mi-am găsit casa într-o stare lamenta­
bilă: gunoiul dădea pe-afară din coș, ajunsese până pe bufet,
chiuveta era plină cu vase murdare, nici măcar apa la toaletă
nu era trasă și, cireașa de pe tort, terasa era plină de excre­
mente de animal, cei doi câini uriași fiind legați și lăsați acolo.
Imaginează-ți ce miros plutea în aer, în plină vară ! Jim îmi lă­
sase un mesaj în care mă informa că își va petrece weekendul
în altă parte, ordonându-mi să mă ocup de câini. In acest caz,
aveam două soluții: fie mă apuca o furie oarbă, fie râdeam
în fața enormității acestei situații. Am izbucnit în râs : tocmai
îmi dădusem seama de modul în care îl lăsasem să mă trateze
doar pentru a-mi valida generozitatea. Petrecusem ore între­
gi în care am încercat să-1 fac să înțeleagă noțiunea de respect
și iată rezultatele ; dar acum depășise cu mult limitele.
Lucrând în publicitate, știam că o imagine face cât o mie de
cuvinte. In lipsă de argumente, am decis să tac și să acționez :
i-am luat valiza, i-am pus lucrurile înăuntru, apoi am dus-o
pe terasă și am adunat conștiincios fiecare excrement ; le-am
pus delicat peste hainele lui, sub ochii mirați ai celor două
matahale. Am închis valiza și am lăsat-o afară, în fața ușii,
îți imaginezi fața lui când a găsit-o și a deschis-o. Era palid.
L-am întrebat: „Ce ai simțit când ai deschis valiza?" Și, fără
să mai aștept răspunsul lui (în sfârșit rămăsese fără glas), am
adăugat : „Ei bine, cred că ai simțit același lucru ca mine când
m-am întors vineri seara acasă și am găsit în aceeași stare

119
A

Pascale Piquet

nu o valiză, ci o casă întreagă." L-am lăsat apoi să mediteze

la cuvintele mele. Trebuie precizat că aș fi avut posibilitatea
să adaug sunet și miros acelei imagini care făcea cât o mie
de cuvinte. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, murdărie
pentru murdărie!
Dar asta nu mă caracteriza. Mă antrena în jocul lui și alu­
necam către un teren în care reacțiile de moment rezistau
totuși în fața bunei mele educații.
Cum ți-am spus, a întins coarda până s-a rupt: mi-a cerut
de două ori să-i spăl lenjeria intimă (chiar așa!), deși nu mai
locuia cu mine. Prima oară i-arn spus „nicio problemă" și, dis­
cret, m-am dus să i le răstorn peste mașină; a doua oară i le-am
pus murdare în cutia de scrisori. Gaura neagră afectivă reține
din Biblie numai: „Cere și ți se va da." Poate primi nenumă­
rate refuzuri, dar cere în continuare pentru că așa este pro­
gramat. Când întâmpina cea mai mică problemă, mă sima: se
băteau câinii între ei, l-a părăsit vreo femeie, i-a ridicat poliția
mașina, l-a dat afară proprietarul casei unde locuia, etc. Mă
înnebunise într-o asemenea măsură încât nu mai îndrăzneam
să răspund la telefon când îl auzeam sunând. Aparatul meu
afișa numărul, dar Jim învățase tehnica prin care să îmi apară
„număr necunoscut". Ii închideam telefonul în nas de cinci
ori la rând, ridicam receptorul și-1 lăsăm să cadă, apoi, dacă
nu mai răspundeam, lăsa un mesaj pe robot lung cât o zi de
post, pe care îl ștergeam fără să-1 ascult.
îmi vine în minte o poveste spusă de o doamnă adorabilă
și educată care avea drept șef o Gaură neagră afectivă, despo­
tic și prost crescut. Nu putea să renunțe la locul de muncă de­
oarece creștea singură trei copii și îi era teamă că nu-și va mai
găsi ceva de lucru, fiind de origine străină. Tiranul îi cerea să-i
aducă în fiecare dimineață un litru de cafea la termos. într-o
zi a insultat-o mai rău decât în alte dați și, ajunsă la limita
răbdării, a scuipat în cafeaua pe care el o sorbea ziua întreagă.
Iată stilul de comportament pe care o Gaură neagră afectivă
te obligă să-1 adopți, chiar dacă tu ești foarte bine-crescut.

120
 Sindromul Tarzan
Ai o secretară și angajați ? Te îndoiești cumva de cafeaua
ta?
în afara comportamentelor tale inadmisibile de Gaură nea­
gră afectivă, ești capabil să ții un discurs fără nicio legătură
cu realitatea, care aparține numai realității tale, nicidecum
a celorlalți. îmi amintesc reflecțiile tatălui fiicei mele când,
la doi ani de la divorțul nostru, a aflat de relația mea cu
Jim: „Nu ai așteptat să treacă îndeajuns de mult timp de la
divorțul nostru!" mi-a aruncat el în față. Pompos, nu? La
care eu i-am răspuns râzând: „Dar tu ai așteptat suficient de
mult după căsătoria noastră? Șase luni, dacă îmi amintesc
bine ?" Mi-a mărturisit că este nefericit că am divorțat, iar eu
i-am răspuns că simt foarte fericită că am făcut-o. Prin ur­
mare eu eram cauza nefericirii lui: este mult mai confortabil
să-1 acuzi pe celălalt, decât să te analizezi pe tine. Jules nu s-a
abținut nici să mă acuze că eu l-am obligat să se căsătorească,
să cumpărăm o casă, să facem un copil și să divorțăm. Doar
este binecunoscut că ce vrea femeia vrea și Dumnezeu!
Aluziile lui Jim, după despărțirea noastră, m-au făcut de
asemenea să râd. O scurtă rememorare a faptelor: i-am dat
20.000 de dolari ca să-și șteargă datoriile din Franța, i-am plă­
tit actele pentru emigrare, călătoria cu avionul pentru el și
câinii lui, l-am întreținut timp de 9 luni, i-am cumpărat o ma­
șină (pe care a lovit-o de stânci, dacă-ți mai amintești), i s-a
furat aparatura informatică și i-am împrumutat bani pentru
o a doua mașină când el nu mi-i înapoiase nici măcar pe cei
împrumutați prima dată. Ei bine, iată ce mi-a zis cu răceală:
„Am trăit patru ani cu tine, ți se pare normal să plec cu mâna
goală? îmi datorezi câte ceva." Fără comentarii.
De ce crezi că nici măcar nu a încercat vreodată să-mi
ramburseze datoria, deși semnasem legal o hârtie în care își
recunoștea obligațiile? Orice persoană bine educată n-ar fi
avut liniște până nu mi-ar fi înapoiat ce era al meu. Mai ales
că i-am propus să mi-i retumeze în sume mici, lunare; plus
că aveam mare nevoie de ei. Știam că are un job stabil, deci

121
 Pascale Piquet

ar fi avut de unde. îmi imaginez că a considerat ca i se cuvin,

ca o bună Gaură neagră afectivă ce era. Crede-mă, Găurile
negre afective nu au niciodată suficient. înțelegi acum de ce
nu mai vreau să păstrez absolut nicio legătură cu el ?
Un alt aspect: când în cuplul vostru de Tarzani se pune
problema banilor (de obicei Desperado împrumută Gaura
neagră afectivă pentru a-i cumpăra recunoștința), acest lucru
va provoca explozia problemelor de fond. Riscați amândoi să
trăiți rău, fie pentru că imul nu poate rambursa suma respec­
tivă, iar celălalt i-o reproșează, fie că nu vrea să înapoieze ba­
nii, iar celălalt i-o cere. Dacă l-ai împrumutat pe Desperado,
te vei folosi de asta pentru a-1 face sclavul tău, iar dacă el
este cel care s-a îndatorat, știe că nu-1 vei părăsi până când
nu va rambursa suma respectivă. Când Desperado vrea să te
părăsească, lasă totul de la el! Banii constituie un liant în plus
în cadrul atașamentului nevrotic al adoratorilor lui Tarzan.
Vezi tu, când constați că trăiești pe altă planetă decât celă­
lalt, mai bine rupi orice legătură, pentru că într-o zi riști să-i
sari la gât. Nu trăiți aceeași realitate. Jules era convins că nu
mi-a făcut nimic rău, că am decis să divorțez dintr-un capri­
ciu. Se gândea că, imediat ce mă voi calma, îl voi primi îna­
poi. Cât despre Jim, el susținea că este normal să se comporte
urât cu mine pentru că - îi spusese tatăl lui - „o ruptură nu
poate trece cu bine și toate loviturile sunt permise, mai ales
cele mai rele". Iar această simplă frază garanta în ochii lui tot
ce îmi făcuse și ar fi continuat dacă eu nu l-aș fi oprit. Pentru
un nevrozat despărțirea e un sport!
De altfel, ce crezi tu că le povestește fosta ta Gaură neagră
afectivă cunoscuților ca să-i câștige de partea lui ? Că ești un
monstru, bineînțeles! Că l-ai făcut să sufere și acum are ne­
voie de ajutor pentru că l-ai bulversat. Jim mi-a spus într-o
zi că noua lui prietenă vrea să-mi vorbească: credea că l-am
făcut să sufere prea mult! L-am sfătuit cu calm să mă uite și
să nu mai dea niciodată numărul meu de telefon cuiva, altfel
o să aibă probleme!

122
 Sindromul Tarzan
înțelegi de ce atragi mereu același tip de persoane ? De ce
crezi că Jules și Jim, care nu se cunoșteau între ei, aveau reacții
identice? Foloseau chiar aceleași cuvinte pentru a-și scuza
actele lor deplasate. Eu i-am atras, pentru că viața te face să
repeți clasa, chiar de mai multe ori, până când vei înțelege
lecția necesară. Ai observat că eu am repetat-o doar de două
ori. Nu ai spus sau auzit vreodată: „Dau întotdeauna peste
același tip de femeie!" sau „Simt abonată la bărbații geloși!" ?
Acum știi de unde vine lucrul ăsta.
O persoană echilibrată nu are nevoie să fie salvată sau aju­
tată, ci doar să fie fericită, împărțind și dăruind pentru a primi
la rândul ei. Dacă cea pe care tocmai ai întâlnit-o acumulează
catastrofe, rupturi, datorii și accidente, acest lucru nu e întâm­
plător: se datorează unei programări greșite. îndrăznește...
ia-o la fugă!
 24
In sfârsit, liber! Si acum ce fac?

Tocmai ai scăpat de o Gaură neagră afectivă sau de un

Desperado. Succesul tău poate fi explicat astfel: 1) ai apelat
la o terapie în urma căreia ți-ai regăsit stima și încrederea de
sine suficiente încât să te separi; sau 2) celălalt a mers atât de
departe încât alegi să-i faci vânt, căci a atins pragul toleranței
tale. In prima variantă, ești salvat. In caz contrar va trebui să
te gândești serios la situația ta, deoarece vei da peste același
specimen: nu a fost primul de acest tip, cu siguranță nu va fi
nici ultimul!
In primul rând va trebui să verifici nivelul stimei și al în­
crederii în sine. Probabil sunt foarte scăzute în urma expe­
riențelor neplăcute prin care ai trecut, mai ales că au suferit
daune și în trecut. Altfel n-ai fi ajuns aici. Următoarea etapă
este să stabilești dacă ești un Desperado sau o Gaură neagră
afectivă; cred că deții suficient de multe elemente pentru a
decide din ce categorie faci parte. Din acest moment, proce­
dura e aceeași: să-ți regăsești încrederea și stima de sine. Iți
voi arăta câteva piste mai târziu. Totuși, cel mai bine ar fi să
consulți un profesionist care te-ar putea ajuta să-ți estimezi ni­
velul degradării. Este posibil ca în final să ajungi la concluzia
că nu a rămas mare lucru. Apoi, după ce te-ai supus unor te­
rapii relativ scurte, cum ar fi Programarea Neuro-Lingvistică,
vei fi salvat pentru următorii 10 ani. Am văzut persoane care
s-au schimbat după doar două ședințe, deși problemele exis­
tau de zeci de ani. Dar asta nu are nicio importanță. Ești gata
să te schimbi sau nu ?
Repet: nu ești responsabil pentru programările tale gre­
șite și trebuie mai întâi să te ierți tu pentru ce ai făcut sau ai

124
 Sindromul Tarzan
îndurat și apoi să-i ierți pe cei care te-au tratat urât, fie că e
vorba despre părinți sau parteneri.
Dacă nu ai niciun fel de stimă pentru tine și nici încredere,
viața și persoanele cu care te vei intersecta se vor îngriji să
ți-o arate: vei primi dovezi din ce în ce mai dure, până când
vei lua decizia să le remediezi.
Pe o scală de la 0 la 10, unde crezi că se situau stima și în­
crederea mea după divorț ? Viața mea de soție fusese un fiasco
total (fusesem înșelată după numai 6 luni); perioada sarcinii,
distrusă (s-a purtat de neimaginat cu mine, ca viitoare mamă),
iar feminitatea mea, măcinată (îl dezgustam pentru că îi pur­
tam copilul). Nu mai aveam nicio urmă de stimă pentru mine:
zero! Aveam oare alte variante în afara depresiei sau crimei
pasionale ? Da, bineînțeles: aceea de a înțelege că nu eram sin­
gura cu probleme atât de serioase. Trebuia să-1 scot pe Jules
din viața mea cât mai repede posibil.
La doi ani după divorț, încă nu avusesem nicio aventură.
Eram complet blocată, feminitatea mea era făcută țăndări. Mai
ales că, după noaptea nunții, nu am mai avut niciun contact
fizic cu Jules. într-o zi m-am scuturat și am decis să recuperez
fiecare colțișor al feminității mele, chiar dacă ar fi trebuit să fac
asta pentru tot restul zilelor. Astfel am descoperit că la 37 de
ani încă mă plăceau băieții de 20-25 de ani. In privirile lor am
regăsit miile de bucățele împrăștiate. Chiar dacă erau în mare
parte nevrozați, stima și încrederea în sine au crescut puțin.
Gândeam că vârsta lor fragedă mă va pune la adăpost de pe­
ricolul îndrăgostelii sau, acum pot s-o spun, al atașamentului.
Ceea ce era o mare greșeală: fiind o Desperado care a dat pes­
te Jules, o Gaură neagră afectivă mai ceva ca mine, m-a atras
primul mare nevrozat care mi-a ieșit în cale. Și cum pescuiam
într-un mediu foarte tânăr, cei 22 de ani de-abia împliniți ai lui
Jim nu m-au oprit!
 25
A ierta nu presupune să menții legătura cu
celălalt: pentru că nu ai reuși să nu poftești la el

A ierta pe cineva nu înseamnă să păstrezi persoana respec­

tivă în anturajul tău. în cazul Tarzanilor foarte nevrozați este
chiar recomandat să te îndepărtezi definitiv. Amintește-ți: fie
că ești un fost Desperado sau o fostă Gaură neagră afectivă, tu
te-ai schimbat, însă celălalt nu. Este timpul să te adăpostești
de manipulările sale.
Să-1 elimin pe Jim din viața mea a fost o întreagă aventură
pentru că era destul de tenace și a trebuit să recurg la mijloace
pe măsură ca să am parte de liniște, cu toate că fusesem foarte
clară explicându-i în mai multe rânduri că îi iertasem tot și
că nu mai voiam să aud de el. Am ars toate fotografiile cu el
pentru a-1 elimina definitiv din viața și din albumele mele: e
inutil să păstrezi portretul unui torționar, chiar dacă eu am
fost cea care l-a atras. Ca să nu mai vorbesc de faptul că nu mă
văd explicându-i viitorului bărbat din viața mea de ce păstrez
amintirile unui trecut plin de suferință. Dacă Jules nu ar fi fost
tatăl fiicei mele, fotografiile lui ar fi fost și ele în flăcări!
Crezi că simt prea radicală? Ce ai simți dacă ai da peste
fotografiile fostului partener al noii tale cuceriri care ți-a po­
vestit despre ororile prin care a trecut din cauza lui ? De ce să
păstrezi acest gen de amintiri? Personal, mi-aș pune întrebări
și l-aș chestiona și pe el ca să înțeleg ce îl face să păstreze aces­
te triste mărturii. Atenție, nu e vorba de negarea trecutului;
dimpotrivă, trebuie să te bazezi pe această experiență pentru
a putea merge mai departe. Dar de aici la a păstra dovezile în

126
 Sindromul Tarzan
albumul de familie e cale lungă; să nu exagerăm totuși. Am
simțit nevoia să distrug tot ce-mi amintea de el pentru a-1 eli­
mina complet din viața mea. Ceea ce s-a și întâmplat.
In calitate de Gaură neagră afectivă ești în stare să păs­
trezi toate fotografiile ca pe niște trofee, în timp ce Desperado
poate plânge cu nasul în ele mult timp după ce a fost părăsit.
Nu am mai cunoscut alți bărbați după Jim, adică de patru
ani; dar asta nu înseamnă că sunt blocată, ci că nu mai am
nevoie să recuperez bucățelele rupte din mine: le-am regăsit
în interiorul meu și m-arn reconstruit.
Te întrebi cum poate trăi fostul tău Desperado sau Gaură
neagră afectivă cu grozăviile la care te-a supus. E foarte sim­
plu. Gaura neagră afectivă evită momentele de luciditate și
se gândește că toate acțiunile lui au fost justificate: trebuia
să supraviețuiască. Cât despre Desperado, el consideră cu
inocență că a vrut numai binele celuilalt, chiar dacă l-a su­
focat. Niciunul nu-și va da seama de dimensiunile suferinței
provocate care riscă să degenereze într-o boală gravă sau de­
presie. îmi amintesc de povestea unui militar nazist care a
ordonat executarea a mii de oameni în lagărul de concentrare
pe care îl conducea. La vremea respectivă i se părea complet
justificată acțiunea sa. După război însă, când a realizat ce
făcuse, a murit pe loc secerat de o criză cardiacă, fiind inca­
pabil să trăiască cu oroarea faptelor sale. La fel și tu, părinții
tăi, partenerii de viață și toți cei care au făcut pe cineva să su­
fere cumplit. în ziua divorțului, l-am întrebat pe Jules dacă-și
dădea seama câte m-a făcut să îndur. Iar el a răspuns, cu o
inocență de invidiat: „Eu? Dar eu nu ți-am făcut nimic!"
Tu ești ceea ce eu numesc un „handicapat al fericirii", in­
capabil, din cauza programării tale, să fii fericit. Nu ești rău,
ai calități frumoase, dar suferințele și experiențele traumati­
zante te-au închis între pereții unei strategii greșite de supra­
viețuire. Iar când spun asta, se pune problema de viață sau
de moarte, fiindcă, să te oprești din a da sau a lua, pentru
tine înseamnă moartea. Nu ai cum să fii fundamental rău,

127
 Pascale Piquet

fără motiv. Durerea și temerile îți motivează comportamentul

deplasat. De altfel, când conștientizezi ce ai făcut, odată cu
trecerea timpului și cu dobândirea maturității, pe tine nu vei
reuși să te ierți. Știu și că visele tale sunt bântuite de conștiință
și ceea ce refuzi în timpul zilei te caută de cele mai mult ori
noaptea, în pat.
I-am iertat pe toți cei care au fost incluși, mai mult sau mai
puțin, în poveștile mele de dependență afectivă. înțeleg că,
pentru cei care conștientizează ce mi-au făcut, e dificil să crea­
dă asta. Cum s-a întâmplat și cu partenera lui Jules, care a fost
amanta lui sub domnia mea. A avut un copil cu el, iar sarcina
a obligat-o cu siguranță să-și imagineze suferințele mele, tră­
ite pe tot parcursul maternității, când ei mă înșelau. Cu cât
înțelege mai bine prin ce m-a făcut să trec, cu atât mai puțin își
imaginează că o pot ierta. Totuși asta e realitatea, căci m-am
iertat mai întâi pe mine, apoi pe ceilalți, întrucât am înțeles că
răspundeam cu toții unei programări greșite.
Adio, Tarzan. Bun venit libertate!
 26
Trage căruța și taci!

în mod ciudat, durerea este cea care te împinge să urmezi

o ședință de coaching, mai degrabă decât rațiunea; aștepți să
ajungi la capătul puterilor ca să reacționezi. O știu pentru că
așa am procedat și eu. într-o zi de noiembrie am căzut în ge­
nunchi în mijlocul sufrageriei, răpusă de o presiune în piept
și dificultate în respirație. Corpul mi-a dat un ultimatum: nu
putea să meargă mai departe. Incapabilă să mă ridic singu­
ră și să trag căruța mai departe, am recurs la terapie și am
ales Shiatsu. Nu mă tentau psihiatrii și psihologii pentru că
simțeam instinctiv că puteam apela la altceva. Un prieten care
făcea masaj de terapie mi-a vorbit de Shiatsu și am întâlnit o
femeie formidabilă, care astăzi îmi este prietenă. După numai
patru ședințe am reluat controlul asupra vieții mele. Ea este
cea care mi-a vorbit despre Programarea Neuro-Lingvistică.
Era timpul să-mi găsesc calea.
De ce îți vorbesc despre căruță ? Pentru că așa văd eu viața:
după ce te naști, tragi după tine o căruță care este mai întâi
goală și în care depozitezi apoi toate experiențele, bune sau
rele. Cele care nu-ți aparțin, pe care alții te-au făcut să le cari,
nu numai că țintuiesc căruța pe loc, dar te și pun în genunchi.
Ai încercat să tragi o căruță grea din poziția asta ?
De exemplu, iei decizia să-ți părăsești soțul care te înșală.
Dar el se opune divorțului și te consideră responsabilă de aces­
ta în fața copiilor. Asta înseamnă că sare direct în căruța ta!
Părinții tăi nu au divorțat din cauza ta; așa spun ei ca să
te facă să te simți vinovat. în căruță cu ei!

129
 Pascale Piquet

Ai vrut să fad feridt un nevrozat, dar n-ai reușit. Tu ești

responsabil pentru asta, nu el care este incapabil să fie fericit.
Poftește-1 în căruță!
O colegă îți spune că s-a îngrășat 10 kilograme din cauza
ta, pentru că cineva i-a povestit că ai vorbit-o de rău. Din
nou, în căruță! 10 kilograme!
Orice-ar face ceilalți, se urcă toți în căruța ta, iar tu accepți
să o tragi pentru că ești drăguț și te simți vinovat.
Când dedzi să o golești, înțelegi că ai făcut bine să divor­
țezi decât să fii neferidt cu cineva instabil. Dacă părinții tăi
nu s-au despărțit, cu atât mai rău pentru ei. Ai făcut totul
pentru ca cineva să fie feridt, iar el a plecat; foarte rău și pen­
tru el. Cât despre colega ta, n-avea decât să vină să te întrebe
personal ce crezi despre ea în loc să dea crezare bârfitorilor.
lată-te cu o căruță mult mai ușoară, mai săltăreață, încărcată
numai cu lucrurile tale.
Căruța mea a trebuit să fie într-atât de plină, încât nu am
mai fost în stare să mă ridic de jos. De fiecare dată când cine­
va mai arunca câte ceva înăuntru, îmi spuneam: „Nid măcar
nu mă doare!" Am crezut mult timp, în naivitatea mea, că
timpul calmează durerile care, în cele din urmă, vor dispă­
rea. Ei bine, nu: ele se acumulează dacă nu sunt tratate. Când
în sfârșit am deschis ochii, am descoperit în căruța mea foar­
te multă lume: Jim chiar stătea pe genunchii lui Jules!
De obicei, căruța trage greu doar pentru că este plină de
soți, care uneori mai au și complid, „amanții", sau de părinții
tăi. Se poate umple cu ușurință de falși prieteni, familie, șefi,
colegi. Atât la propriu, cât și la figurat. De ce crezi tu că accepți
să te încard cu toate astea ? O revizuire a propriei persoane îți
permite să fad o triere și să pui la punct o tehnică proprie
pentru a da la o parte tot ce nu are rost în viața ta.
Ceea ce am făcut și eu, dându-i Cezarului ce era al Ceza­
rului sau al altcuiva, din moment ce nu-mi aparținea. E clar
că, dacă înapoiezi celorlalți, cu mai multă sau mai puțină

130
 Sindromul Tarzan
delicatețe, ce li se cuvine, se va crea un vârtej care să ducă la
o reglare de conturi. Nu contează, pentru că fiecare trebuie
să-și ducă crucea sau căruța. Desperado sau Gaură neagră
afectivă, ocupă-te de ceea ce îți aparține.
*

27
Nu alege persoana ideală la întâmplare.
Adoptă o strategie!

Să analizăm problema de la rădăcină. Dependent afectiv

sau nu, trebuie să înveți să alegi persoana pe care o vei iubi.
Deja te aud spunând: „Nu puteam alege, așa a fost să fie!" Ei
bine, nu! Dragostea nu este o emoție: fie că iubești sau nu, tu
ții frâiele și ai libertatea de a-ți dori să pui capăt acelei relații,
de îndată ce mai multe aspecte tehnice nu funcționează cum
trebuie. Ce este controlul tehnic? Este acea verificare a mai
multor puncte importante, care ne arată dacă o mașina este
în stare bună de funcționare. De acord, termenul nu e deloc
romantic, dar este eficace. De ce să nu întocmești o listă de
criterii rezonabile pe care să le regăsești la viitorul tău par­
tener ? De îndată ce întâlnești pe cineva, îl verifici. Este la în­
demâna ta să fii flexibil asupra anumitor puncte și complet
rigid în privința altora. Dacă ajungi la concluzia că lipsește
un număr prea mare de elemente, vezi-ți de drum în loc să
sari în costumul cu pete și să te agăți de acea liană!
Știu, e ușor de zis. Cu toatea astea, îți vine greu să constați
că lucrurile nu stau cum ar trebui în această nouă relație. în­
totdeauna e o idee bună să reflectezi asupra ei pe termen lung,
pentru că, dacă apuci pe calea asta știind că n-o să meargă,
vei căpăta puțină fericire la început și multă suferință pe vii­
tor ; și asta pentru o bucată bună de timp.
Fie că este Desperado, fie Gaură neagră afectivă, persoa­
na cu dependență afectivă va avea pe listă trei criterii: afec­
țiunea, recunoștința și protecția. Singura diferența este sursa:

132
 Sindromul Tarzan
Gaura neagră afectivă găsește o fântână inepuizabilă, iar
Desperado un puț fără fund.
Gândește-te și reflectează la ceea ce te atrage la celălalt:
punctele forte și calitățile ori slăbiciunile ? Dacă ajungi la con­
cluzia că ultimul punct a ieșit învingător, înseamnă că sin­
dromul tău de salvator este pe cale să-și bage nasul... Amin-
tește-ți mereu că îți cauți un partener complementar, nu unul
pe care să-1 salvezi. Puterile tale minus slăbiciunile lui și veți
forma un cuplu 1-1. O să revin asupra acestui fapt.
 28
Te vreau si
9 te voi avea!

Cum afli pe cine vrei? Unei persoane pe care o consiliam

îi venea foarte greu să evalueze dacă alesese bărbatul care îi
trebuia sau dacă acesta o va face să sufere: peștele din acvariu
nu vede că este în apă. I-am cerut să pună pe o listă calitățile
pe care voia să le întâlnească la un bărbat. Dar pentru că nu a
reușit, am făcut eu una, în care am trecut în ordine alfabetică
tot felul de calități. Tabelul are două părți: calitățile bărba­
tului sau femeii visurilor tale și acelea ale persoanei cu care
trăiești. Sarcina ta este să bifezi în coloana din stânga, apoi în
cea din dreapta, iar ulterior să compari:

CALITĂȚILE PARTENERULUI SAU ALE PARTENEREI

ALĂTURI DE
IDEAL/Ă
CARE TRĂIEȘTI
a reglat trecutul
adorabil/ă
afectuos/afectuoasă
alintat/ă
atent/ă
autonom/ă
aventurier/ă
bătăios/bătăioasă
blând/ă
bucuros/bucuroasă să trăiască
bun/ă amant/ă
calm/ă
capabil/ă de inițiativă
carismatic/ă

134
 Sindromul Tarzan

ALĂTURI DE
IDEAL/Ă
CARE TRĂIEȘTI
competent/ă profesional
comunicativ/ă
cultivat/ă
curajos/curajoasă
curios/curioasă
curtenitor/curtenitoare
deschis/ă la ideea căsătoriei
descurcăreț/descurcăreață
direct/ă
echilibrat/ă
emotiv/ă
energic/ă
extravertit/ă
face complimente
fericit/ă să fie în cuplu
fiabil/ă
fidel/ă
franc/ă
frumos/ frumoasă
galant/ă
generos/generoasă
gestionează propriii bani
glumeț/glumeață
grijuliu/grijulie
ingenios/ingenioasă
imaginativ/ă
implicat/ă în viața de cuplu
indulgent/ă
inovator/inovatoare
instruit/ă
irezistibil/ă
iubește copiii
îndrăgostit/ă
înțelegător/înțelegătoare
îți spune că te iubește
matur/ă
minuțios/minuțioasă

135
 Pascale Piquet

ALĂTURI DE
IDEAL/Ă
CARE TRĂIEȘTI
muncitor/muncitoare
musculos/musculoasă
năvalnic/ă
onest/ă
organizat/ă
participă la treburile casei
pasional/ă
plin/ă de viață
pozitiv/ă
pregătit/ă pentru angajament
prevenitor/prevenitoare
prezent/ă
protector/protectoare
punctual/ă
răbdător/răbdătoare
respectuos/respectuoasă
romantic/ă
seducător/seducătoare (numai cu tine)
sensibil/ă
seren/ă
serviabil/ă
sigur pe el/ea
sigur/ă
simpatic/ă
sociabil/ă
solid/ă
spontan/ă
sportiv/ă
stabil/ă din punct de vedere al caracte­
rului
stabil/ă financiar
stabil/ă profesional
stimulant/ă
structurat/ă
surprinzător/surprinzătoare
tandru/ă
vrea copii

136
 Sindromul Tarzan
Ai înțeles, este vorba despre calități care reprezintă doar
niște propuneri pentru cei care nu și-au făcut încă o idee pre­
cisă referitor la ceea ce caută. îți poți schița propriul tabel
după bunul plac. Atenție, nu am spus că respectiva persoană
trebuie să corespundă în totalitate caracteristicilor stabilite!
Cu toate astea, vei fi surprins să vezi în ce măsură partenerul
tău corespunde criteriilor sau cât este de îndepărtat de ele.
Scopul acestui tabel este pur și simplu de a te face să vezi
dacă ești alături de persoana potrivită (în cazul în care semne­
le sunt aproape identice în ambele coloane ale tabelului) sau
dacă ești complet „pe lângă". Utilizează-1 cu încredere!
Eu însămi am trasat portretul celui pe care îl aștept și poa­
te, din moment ce am devenit destul de intimi, ești curios să-1
cunoști.
Acest bărbat, frumos pe dinăuntru și pe dinafară, și-a re­
glat socotelile cu trecutul, a făcut pace cu părinții lui și a în­
cheiat relația cu ultima parteneră. Din experiență, știu că, după
o ruptură, trebuie să lași să treacă un timp pentru doliu, altfel
riști să te suprapui cu fostul. In schimb, nu îi cer să rămâ­
nă abstinent și să nu aibă aventuri. Cel puțin unul dintre noi
va ști instrucțiunile de utilizare, pentru că, în ce mă privește,
chiar dacă mersul pe bicicletă nu se uită, îmi ia ceva timp să
mă pun în șa. Și-a găsit serenitatea și echilibrul, ceea ce face
din el un epicurian fericit și în armonie cu el însuși. Este bătă­
ios, generos și deschis, cu simțul umorului, sportiv, autonom
și liber să-și urmeze steaua lui - căci și eu o voi urma pe-a
mea -, galant și atent, nu are teamă de nimic și e gata să mute
munții din loc pentru a-și realiza proiectele. Prin căsătorie va
transmite mesajul că îi aparțin. Ei da, visez să aparțin trup
și suflet bărbatului vieții mele. Pot simți, doamnă feministă,
dezaprobarea ta. O să vorbim despre asta în ultima parte a
cărții. Nu înțelegi de ce îmi doresc să mă recăsătoresc din
moment ce am divorțat: pentru că nu m-am înșelat asupra
actului, ci asupra actorului! Când vom trăi împreună va fi
prezent în mintea mea în fiecare secundă, pentru că fericirea
este prețioasă și crește în fiecare zi, odată cu noi. Vreau să văd

137
 Pascale Piquet

în ochii lui forța, respectul și aceeași tandrețe pe care o arată

ochii lui King Kong când o ține în mâna sa puternică pe cea
pe care o iubește. Precum și dorința insațiabilă din care să se
hrănească feminitatea mea și promisiunea că masculinitatea
lui va depăși toate așteptările. Mie una, îmi este tare foame.
Vom avea aceeași filosofie de viață, vom aluneca unul
spre celălalt și va avea o incredibilă grijă de mine atunci când
eu îmi voi folosi la maxim resursele ca să am grijă de ceilalți!
Iar eu îl voi răsplăti însutit!
Atenție: acesta nu este un sfat pentru căutările tale. Deși...
Portretul de mai sus îmi seamănă. Aminteste-ti9 >
: extreme-
le se atrag numai în cazul persoanelor atinse de dependența
afectivă.
Acum doi ani aș fi adăugat că îmi doresc și un copil cu
acest bărbat formidabil, dar la 44 de ani flirtez cu data de ex­
pirare ! După toate câte am pătimit cu Jules în timpul sarci­
nii, rana a fost atât de adâncă încât am decis să nu mai am
niciodată alți copii. Jim a vrut și el să ne căsătorim și să avem
un copil, dar l-am refuzat categoric. Până în ziua în care am
acceptat ideea de bebeluș, pentru că voiam să scap de o sluj­
bă pe care nu o mai suportam. Oribilă scuză! Și-a petrecut
noaptea traumatizat, pe canapea! Ca o veritabilă Gaură nea­
gră afectivă, avusese reflexul să mă lege de el prin căsătorie
și copil, ca să dea apoi bir cu fugiții! Nevrozele lui erau bine
așezate și începeau să-1 agite. Bine că a făcut criza înainte să
se producă catastrofa, altfel o luam de la capăt. Să am un alt
copil în condiții mai bune ar fi fost o îmbunătățire. Apoi, tim­
pul a trecut, am pus cruce acestei idei și nu mai am așteptări
din acest punct de vedere. Ai dreptul să spui că nu te vei mai
căsători ori nu vei mai face copii vreodată. îți cer doar să-ți
imaginezi situațiile respective cu o persoană pe care o iubești
și care te iubește cu adevărat. Aveam și eu în cercul meu
de prieteni câțiva opozanți ai căsătoriei care au avut totuși
inteligența să înțeleagă că au găsit persoana potrivită; apoi li
s-a părut absolut firesc să se căsătorească.

138
 Sindromul Tarzan
M-a emoționat foarte mult o frază spusă de una dintre
cele mai bune prietene, nașa fiicei mele. Nu l-a întâlnit pe cel
cu care ar fi vrut să aibă un copil și a refuzat întotdeauna să
crească imul singură. Mi-a spus așa: „Nu am avut copii din
dragoste pentru copilul pe care nu l-am avut."
Orice femeie este liberă să crească singură un copil. Este
totuși păcat să cedezi panicii provocate de bine cunoscutul
ceas biologic. O sarcină este o experiență minunată dacă este
trăită în doi și, chiar dacă eu nu am avut parte de asta, știu
totuși că așa ar trebui să fie. Cât despre tine, care acum ești
singură, întreabă-te pentru dne vrei acel copil. Pentru el sau
pentru tine? Chiar dacă aștepți până în ultima clipă, merită
să trăiești momentul în doi. într-o zi vei găsi un bărbat extra­
ordinar cu care îți vei dori absolut natural un copil: va fi pur
și simplu fructul dragostei voastre. Uneori, copiii tăi sunt re­
zultatul atașamentului nevrotic, dar asta nu înseamnă că nu
îi vei iubi la fel de mult sau nu le vei dărui ceea ce ți-a lipsit
ție. Chiar și așa vei putea repara câte ceva...
 29
Biliardul pe trei benzi: se joacă mult mai ușor
în viață decât pe o masă!

Un alt fenomen care răvășește cu ușurință cărțile de joc și

care te îndreaptă cu regularitate către o persoană nevrozată
este să joci biliard pe trei benzi când ai o relație nouă. Dacă
și tu intri în joc, înseamnă că ai ceva de reglat la rândul tău.
Ai auzit de jocul ăsta? Presupune să atingi trei dintre cele
patru benzi (laturi) ale mesei de biliard, înainte ca bila vizată
să fie trimisă în gaură. Crede-mă, este mult mai ușor să reu­
șești în relațiile umane decât pe masa de biliard.
De ce să nu te comporți simplu și onest încă de la prima
întâlnire ? îți va permite să constați că persoana din fața ta este
și ea la rândul ei simplă și cinstită, dacă răspunde solicitărilor
tale așa cum te aștepți: veți fi pe aceeași lungime de undă.
In loc să procedezi așa, după ce îți dă numărul de telefon,
aștepți trei zile înainte s-o suni. Cele trei zile faimoase! Altfel
va crede că ești mult prea interesat de ea. Dar chiar ești! Și
dacă ți-a stârnit interesul într-o asemenea măsură, sun-o la
două minute după ce v-ați despărțit!
Apoi, în timpul primei întâlniri, de ce să nu-i spui că ai
fost nerăbdător s-o vezi? Oare va crede că o invadezi sau că
ești posesiv ? Și dacă totuși simte la fel ca tine și este bucu­
roasă că te revede ?
De ce să-i vorbești despre un alt bărbat care îți face curte
sau despre o femeie care îți dă târcoale doar ca să vezi dacă
este gelos/geloasă sau ține totuși puțin la tine ? Copilării!
Asta înseamnă să joci biliard pe trei benzi, să zăpăcești pis­
tele pentru ca în final să pierzi, deoarece, respectiva persoană

140
 Sindromul Tarzan
fie este la fel de manipulatoare ca tine și tocmai a început o
nouă rundă de dependență afectivă, fie este simplă și sinceră,
atitudinea ta o necăjește, iar tu o vei pierde!
Fii tu însuți, fii sincer și exprimă ceea ce simți, ca să vă re­
găsiți. Numai tu vei genera neînțelegerile, confuziile, tot ceea
ce poluează o relație frumoasă.
*

30
Celibatul sau înțelepciunea
de a aștepta persoana potrivită

Când o persoană este celibatară pentru mult timp, de ce ai

impresia că este fie homosexuală, fie are de ascuns im mare
defect? Te văd roșind! Dacă are pur și simplu înțelepciunea
de a aștepta persoana potrivită, refuzând să se piardă în re­
lații sexuale fără viitor? De ce este atât de îngrijorător să nu
fad dragoste pentru mult timp ? Dacă tu nu te poți imagina
răbdând, asta nu înseamnă că nid ceilalți nu pot, iar lipsa
sexului, în viziunea ta, nu poate fi explicată decât printr-un
defect ascuns. Nu cumva ești dependent?
Totul este doar o chestiune de motivație: în cazul meu, eu
sunt motivată de faptul că aștept să întâlnesc un bărbat excep­
țional și numai cu această condiție voi face dragoste. Știu că
ziua aceea va fi atât de frumoasă și extraordinară (crezi că pun
presiune pe umerii viitorului meu iubit ?) încât merită Într-ade­
văr să aștept. In schimb, nu-mi imaginez o relație platonică,
căd pentru mine a face dragoste este secretul complidtății
dintre două persoane. îmi amintesc că Jules m-a întrebat care
este, în opinia mea, procentul pe care îl ocupă sexul într-un
cuplu. I-am spus că 80%. Mi-a râs în nas gândind că procen­
tul este mult mai mic, tocmai el care căuta sex în altă parte,
pentru că eu, însărcinată fiind, îl dezgustam. Mă întreba ade­
sea ce-o să mă fac cu un bărbat cu 10 ani mai bătrân ca mine,
exprimându-și astfel teama că l-aș putea părăsi pentru un băr­
bat de vârsta mea. Când, de fapt, el a fost cel care a plecat cu
una mai tânără decât mine! în tribul lui Tarzan vârsta nu con­
tează, referința este dată de intensitatea nevrozelor.

142
 Sindromul Tarzan
A fi capabil să trăiești singur și să fii fericit așteptând cu
serenitate să întâlnești persoana potrivită cererii tale susține,
cred eu, simptomul unei vieți echilibrate. Cât de fantastic poa­
te fi să te regăsești în deplină armonie cu tine însuți și să întâl­
nești pe cineva la fel? Așezat pe creanga ta, îi poți privi pe
ceilalți sărind din liană în liană, așteptând cuminte ca cineva
să ți se alăture.
Un bărbat m-a sfătuit să nu vorbesc despre abstinența mea
de patru ani, „pentru că asta l-ar putea speria pe cel pe care
tocmai l-ai întâlnit". Când îți spun că opiniile pe care le emiți
vorbesc întotdeauna despre tine. Ți-ar fi teamă, dragă dom­
nule ? Crezi că energia sexuală acumulată în toți acești ani este
stocată undeva, iar în ziua Z sau seara S va exploda ca o bom­
bă nucleară a cărei deflagrație îl va șterge de pe fața pămân­
tului pe acest biet sinucigaș ? Trebuie să-i dau un avertisment,
în caz că îl trădează inima încât n-o să mai aibă moștenitori?
De ce crezi că o femeie abstinentă este mai periculoasă decât
una activă? Din contră: este gata să facă dragoste la nesfârșit,
savurând delicios fiecare dintre atențiile tale.
Toate aceste gesturi - care îți par fără importanță ție, care
ai un partener de viață - să fii sărutat, îmbrățișat, mângâiat,
atins, să-i simți în noapte trupul cald, să vă țineți în brațe
unul pe celălalt, tot ce face parte din cotidianul tău încât nid
nu le mai remarci, la toate astea visează un celibatar. Dar nu
este dispus să plătească orice preț și în niciun caz cu Tarzan.
Eu mă încălzesc în pat cu o pătură electrică, dar trebuie
să-ți mărturisesc că nu simt un fan al obiectelor electrice, ni­
mic nu poate înlocui omul...
M-am surprins adesea că le invidiam pe actrițele care ju­
cau în scenele cu săruturi tandre: sărută băieți frumoși, chiar
și atunci când sunt celibatare, și mai sunt și plătite pentru
asta. Mi se întâmplă să mă întreb dacă îmi mai amintesc oare
cum se face. Nu există nimic mai minunat decât primul sărut,
dăruit persoanei pe care o vei iubi. Uneori corpul meu mă
cheamă la ordin pentru că se plictisește. Dar eu îi proiectez

143
 Pascale Piquet
imaginea unui prim contact cu ceilalți, iar el adoarme cumin­
te, cu capul plin de promisiunile frumoase pe care i le fac:
i-am promis elita și Paradisul.
Sărbătoarea Sfântului Valentin, în loc să mă deprime, mă
face să mă gândesc că este poate ultima dată când sunt singu­
ră, iar peste un an sau doi o voi petrece în compania unui băr­
bat extraordinar. De data asta însă voi rămâne cu o persoană
care mă iubește sincer: eu însămi! Când te văd nefericit în cu­
plu și prefăcându-te o seară întreagă ca într-un fel de încetare
temporară a ostilităților în cursa suferinței, mă bucur că simt
singură. Am petrecut și eu asemenea seri agitate și ipocrite
pe care n-aș vrea să le mai retrăiesc. Orice persoană celibatară
care a reflectat asupra vieții sale are dreptul să se gândească
că anul viitor va fi împreună cu partenerul potrivit, nu cu un
nevrozat. Anul trecut, în această zi, eram în plin proces de
formare profesională și m-am prezentat acolo cu un panou
pe care scrisesem ce gen de bărbat căutam. Am fost surprinsă
de reacția anumitor colege care mi-au mărturisit că nu ar fi
îndrăznit niciodată să strige în gura mare că simt singure. De
ce? Din nou spun: acest lucru îngrijorează, mai ales în tribul
lui Tarzan.
Mai rău este când o persoană bine intenționată îți spune:
„Nu înțeleg cum o femeie seducătoare și inteligentă ca tine
este singură." Poate tocmai pentru că sunt inteligentă nu plec
cu primul nevrozat care-mi iese în cale!
Luam prânzul împreună cu două femei drăguțe, una de
vreo treizeci de ani, iar cealaltă în jur de patruzeci, ambele
adorabile și singure. La un moment dat una dintre ele a afir­
mat că toți bărbații prezentabili între 30 și 40 de ani simt deja
luați. Ceea ce am demontat pe loc, spunându-le că și băr­
bații susțin același lucru despre femei, în timp ce în fața mea
aveam chiar două contraexemple. E adevărat, așa cum am
arătat mai devreme, că între 20 și 35 de ani îți alegi partenerul
de viață, dar totul se destramă de obicei începând cu 35 de
ani. Mai bine aștepți o a doua tranșă, dacă pot spune așa, căci

144
 Sindromul Tarzan
cei care s-au separat sunt din nou pe piață, cu răni mai mult
sau mai puțin adânci. E datoria ta să-1 reperezi pe cel sau cea
care corespunde criteriilor tale de selecție : după ce vei citi
această carte, nu te mai poți înșela!
Eu fac parte din cea de-a doua tranșă, am trăit deja de
două ori în cuplu și simt conștientă că există șanse mari să
întâlnesc un bărbat în aceeași situație ca mine, ceea ce este
cu atât mai bine: vom fi avut experiențe proprii și vom fi
sustras elementele esențiale care ne vor permite să fim fericiți
împreună. Este singurul „mascul" pe care mi-1 doresc prie­
tenii mei!
 31
Tarzan e peste tot !

Așa cum am mai spus, Tarzan nu bântuie doar prin cămi­

nul familiei. Iși bagă nasul deopotrivă în viața profesională
și socială. Fie că este vorba de partenerul de viață, de șef sau
de oricine altcineva, cum tu ai ceva de reglat, vin să apese
cu toții unde doare mai tare. Iar eu am trăit deja asta și pot
explica: zdrobită de diverși angajatori și distrusă de oameni
pe care i-am ajutat, pot spune că nu am fost scutită nid în
aceste domenii!

în viața profesională

Simțeam o nevoie atât de mare să-mi fie recunoscute me­

ritele, încât făceam pe Don Quijote cu șefii care manifestau
comportamente dictatoriale, mai precis ilegale. Voiam cu ori­
ce preț să-i aduc pe drumul cel bun. Ți-am povestit că am
avut aventuri cu puști mai deosebiți; ei bine, anumiți șefi nu
au fost nid ei mai prejos. Unul alerga pe holuri strigând că
vrea să mă uddă (era sub observația unui psihiatru, iar secre­
tara lui se îmbolnăvise de ulcer la stomac), altul îmi reproșa
că nu port fuste sufident de scurte și tocuri îndeajuns de
înalte, deși soția lui lucra în aceeași companie. A mai fost și
cel care își insulta și terifia angajații, apoi îi dădea afară spu-
nându-le că a făcut-o din vina mea, cel care venea beat mort
la birou în fiecare după-amiază, cel care povestea tuturor că
simt amanta lui, și sigur am uitat câțiva. Ajunsă la Quebec,
convinsă fiind că am lăsat șefii dezechilibrați în Franța, am

146
 Sindromul Tarzan
dat peste o femeie pentru care eram nemaipomenită în ajun,
iar a doua zi mă dădea afară fără nicio explicație. Uitasem că
nevrozele au trecut și ele oceanul cu mine. Crezi că această
adunătură de persoane nevrozate se regăseau întâmplător în
viața mea profesională? De cele mai multe ori i-am înfruntat
în van, căci șeful are întotdeauna dreptate și nu are nevoie de
un angajat revoltat, ci de un psihoterapeut bun, iar tu nu poți
fi nici asta pentru el! Din fericire, de-a lungul carierei mele
am avut plăcerea să lucrez alături de trei bărbați, care, pentru
că mi-au recunoscut calitățile, au scos din mine ce era mai
bun, iar eu le-am păstrat o prietenie sinceră.
De altfel, știi acum că poți fi când Desperado, când Gaură
neagră afectivă, în funcție de împrejurări. Ce crezi tu că se
întâmplă când șeful tău ierarhic este un tiran, dar acasă nu el
este cocoșul ? Desperado în particular, Gaură neagră afectivă
la birou! Este valabil și invers: doamna Gaură neagră afecti­
vă o lasă mai moale în fața colegilor de birou.
Este foarte posibil ca un superior ierarhic de tip Gaură
neagră afectivă să nu recunoască meritele celorlalți, pentru a
compensa faptul că nu-i simt recunoscute nici lui cele perso­
nale. Pe când un Desperado își va petrece timpul recunoscând
meritele celorlalți, încercând cu disperare să le facă cunoscute
și pe ale sale.
De ce anumite persoane sunt detestabile la birou și ado­
rabile în societate sau fermecătoare la serviciu și înspăimân­
tătoare acasă? Această nevoie excesivă de recunoaștere nu
se traduce la fel în ambele situații. Ce-ai zice de o persoană
minunată la birou, acasă și în societate ?
Este foarte important să fii recunoscut pentru ceea ce ești;
totuși, dacă unii nu o fac, mergi mai departe, nu te „atașa"
de asta. Intreabă-te dacă nevoia ta de recunoaștere este legiti­
mă sau excesivă. In mediul profesional, dacă șefii sau colegii
nu-ți recunosc munca la justa ei valoare și asta te face să su­
feri, ce-ai zice să te gândești să-ți schimbi jobul ori să urmezi
o terapie ?

147
 Pascale Piquet

în viata socială, de asemenea!

Pentru a se face plăcut de toată lumea (nu numai de par­

tenerul de viață), Desperado nu știe să spună „nu" și cedea­
ză cu ușurință. A trebuit să învăț să spun „nu" și să devin
prudentă, dar nu neîncrezătoare. înainte de asta am împru­
mutat adesea bani pe care i-am trecut în tabelul cu pierderi,
rămânând acolo până în ziua de azi, dar părând că într-o zi
îi voi trece însutit în tabelul cu profituri! Vorbesc despre oa­
meni pe care îi cunoașteam foarte puțin sau deloc, care se
aflau într-o situație precară și au venit la mine (întâmplător!)
să-mi ceară să-i ajut cu bani pe care i-am împrumutat cu cea
mai mare încredere. Generozitatea este o calitate frumoasă
și, chiar dacă nu pot proba sinceritatea persoanei respective,
îndoiala nu mă reține: eu împrumut în continuare.
Care simt ultimii care au profitat de pe urma legăturii
mele cu Tarzan? Un cuplu pe care l-am numit, cu afecțiune
aproape, Bonnie și Clyde: m-au făcut să cred că le-a ars casa
(ei nici măcar nu aveau o casă), motiv pentru care i-am cules
de pe străzi, i-am găzduit la mine și i-am hrănit timp de două
luni. Un Desperado este incapabil să lase oamenii pe străzi în
plină iarnă, mai ales că este foarte fericit când se face util. In
semn de mulțumire, au plecat cu mașina nou-nouță de tuns
iarba și toți banii pe care li-i dădusem, nu înainte de a încerca
să mă denigreze în fața vecinilor. Nu s-au mulțumit să tră­
iască pe cheltuiala mea, încercând chiar să-i învrăjbească pe
oameni împotriva mea. Dar răul abia apoi urma să vină: am
semnat contracte pentru deszăpezire cu niște întreprinzători
din satul vecin care au încasat cecurile, dar nu au venit să des­
zăpezească niciodată. Cum adresa și numărul meu de tele­
fon erau trecute în faimoasele contracte, victimele s-au întors
împotriva mea, crezând că sunt complicea lor. Din fericire,
cei doi acoliți au avut ideea strălucită (sau n-au avut de ales,
cu atât mai bine pentru mine!) să-1 dea pe mâna poliției pe
cel mai incomod dintre ei, care nu era nicidecum un înger și

148
 Sindromul Tarzan
ne făcuse pe toți trei să trecem prin iad! In zilele următoare,
la ușa mea a apărut un bărbat venit să-și revendice lopata
mecanică, convins fiind că fiul său care o furase a venit să
mi-o vândă mie. Bineînțeles că era vorba de Clyde, despre
care tatăl lui mi-a spus că e violent și periculos, că fusese și
condamnat pentru asta. Cei doi, Bonnie și Clyde, își câștigă
pâinea din escrocherii. Clyde, Gaura neagră afectivă, era con­
ducătorul, determinat să smulgă cu orice preț ceea ce nu avu­
sese în copilărie. Ce mi-au povestit din trecutul lor, cât o fi
fost adevărat, m-a făcut să cred că fuseseră programați să-și
ia revanșa, Bonnie urmându-1 orbește pe Clyde.
înainte de ei, a fost cel care avea nevoie de bani ca să plă­
tească pensia alimentară copiilor lui, cel care tocmai ieșise
din închisoare, cea care făcea chetă pentru copii, căci nu se
califica pentru șomaj, și pe care am găsit-o în anul turnător în
același loc, cu același discurs (vara o găsești la Vieux-Port!),
cel căruia i s-a furat geanta din mașină și nu avea bani de taxi
(ăsta a dat peste mine două veri la rând. Pură întâmplare!),
și sigur mai sunt câțiva! Pe scurt, ți-am spus toate astea ca
să-ți explic că dependența afectivă te expune la tot felul de
prădători. Te încurajez să fii prudent, dar nu neîncrezător.
Ai remarcat cum actele de generozitate te împing să con­
trolezi în mod inconștient viața celui căruia i se adresează?
Refuzi să dai bani unui om fără adăpost sub pretextul că o
să-și cumpere alcool? înțeleg intenția ta pozitivă: vrei să-i
protejezi sănătatea. Dar, totuși, unde se oprește generozitatea
și unde începe controlul? Accepți să-1 ajuți cu condiția să facă
ce vrei tu. Cine ești tu să decizi pentru el? In acest caz, dă-i o
slujbă și un acoperiș deasupra capului. îi dai mai mult unuia
care scrie pe un carton că este gata să muncească? Când ai
rămas pe drumuri, fără niciun sprijin, te gândești că ai nevoie
să mănânci ca să trăiești ori să bei ca să uiți? De ce-ți pasă ce
va face cu banii pe care-i dai? In ce mă privește, dau ca să
dau, nu ca să controlez; și dacă bea o dușcă pentru că viața
lui e prea urâtă ca să-și mai păstreze simțul realității, să fie în

149
 Pascale Piquet

sănătatea mea! Nu poți obliga pe nimeni să se zbată pentru

supraviețuire împotriva voinței lui. De unde vine nevoia asta
de a-ți fi recunoscută generozitatea? Și-a băgat Tarzan nasul?
Pune-te pentru cinci secunde în locul celui care a pierdut tot
și spune-mi sincer ce vei face cu banii pe care îi primești.
Nevoia de recunoștință fiind foarte puternică, Desperado
și Gaura neagră afectivă nu au liniște până când vinovății nu
simt pedepsiți. Este singurul mod de a fi recunoscuți, ceea ce
poate duce la ură și răzbunare. In cazul meu, puțin mă inte­
resează ce crede acel cuplu despre mine. Acest lucru nu mă
împiedică să nu-mi recunosc generozitatea, iar asta nu mi-o
pot lua. Le mulțumesc, deoarece datorită lor mi-am primit
lecția, iar ei vor fi ultimii care au profitat de pe urma progra­
mării mele greșite, dar nu vor fi și ultimii care vor beneficia
de generozitatea mea prudentă.
Dacă tocmai le-am dedicat un paragraf celor care au pro­
fitat de pe urma generozității mele, aș putea consacra o carte
întreagă celor care mi-au fost prieteni. Sunt persoane cărora
le-am dăruit totul fără să le cunosc și care mi-au întors binele
în aceeași manieră, pentru că funcționam sub același regis­
tru. Este o prietenie turnată în beton.
Vorbind despre dependența care se propagă la diverse ni­
veluri, îmi pun întrebări în privința celor care au un câine sau
o pisică pe care îl tratează ca pe un copil sau, mai rău, ca pe un
partener de viață! Când văd satisfacția cu care îmi explică că
acel animal depinde în întregime de el, că îi dăruiește dragos­
te necondiționat, că e întotdeauna fericit și căzut în adorație
față de stăpânul ori stăpâna sa, mărturisesc că îmi pun între­
bări. In acest caz, companionul cu patru labe, nu hrănește el
oare o nevroză? Imaginează-ți-1 pe domnul care dă din coadă
când o vede pe doamna întorcându-se seara acasă; nu va pri­
mi nici măcar un sfert din atenția pe care doamna o acordă
câinelui său. Desperado cu câinele, Gaura neagră afectivă cu
soțul... Ce mai combinație!

150
 Sindromul Tarzan
Dependența afectivă dă naștere deopotrivă unor părinți
indiferenți, fie că sunt Găuri negre afective manipulatoare
sau Desperado invadatori. O mamă care se gândește doar
la carieră și la viața ei afectivă are un comportament de tip
Desperado și riscă să-și abandoneze copiii, devenind pentru
ei Gaură neagră afectivă. Un tată care le spune în fiecare zi
copiilor săi că simt nerecunoscători, din moment ce este ne­
drept, cum crezi că este atunci când încearcă să-i facă să se
simtă vinovați pentru a-i manipula?
De ce zâmbești în colțul gurii? Te gândești la tatăl vitreg
autoritar care cerea fără să dăruiască sau la mama vitregă
care nu mai știa ce să facă pentru a te atrage la ea acasă? Ori
la mama ta care se plângea mereu, făcând pe victima, ca să
te țină lângă ea și să te culpabilizeze, ori poate la tatăl tău
care se lăsa călcat în picioare ca să aibă liniște. Fie că îți pui
întrebări legate de tine sau de anturajul tău, din moment ce
constați un comportament excesiv, privește mai de aproape.
Un mic test ca să verific dacă m-ai urmărit: în opinia ta,
cărei categorii îi aparțin guru și conducătorii de secte? Des­
perado sau Gaura neagră afectivă? Ce caută ei când cer să fie
venerați, întreținuți și răsfățați de fiecare membru în parte?
Fără să vorbesc despre solicitările de natură sexuală. Ai ghicit:
Gaura neagră afectivă cu un grad mai mare de 9 pe faimoa­
sa noastră scală! Cât despre discipoli, și ei se regăsesc la un
grad mare, dar de tip Desperado. Ei își donează banii, corpul
și viața în schimbul unei fărâme de afecțiune și recunoaștere.
Măcar primesc ceva? Nu fi așa sigur!
Trecând la un alt registru, dacă luăm cazul lui Darth Vader
din celebra saga Războiul stelelor, vizionează părțile II și III
pentru a înțelege setea de răzbunare și putere a acestui per­
sonaj : a fost despărțit de mic de mama lui, consideră că ma­
estrul Jedi nu îi recunoaște adevărata valoare, este gelos și îl
împiedică să progreseze și, ca să închei, Vader nu reușește să
o salveze pe mama sa care îi moare în brațe, nici pe soția lui.

151
 Pascale Piquet

Ei bine, o s-o spun: Darth Vader este o Gaură neagră afectivă

răutăcioasă!
Când îți spun că dependența afectivă este peste tot! Chiar
și în alte galaxii!
 32
Viața mea după Tarzan

Dacă mi-au trebuit mai mult de 40 de ani ca să mă eliberez

de liane, asta a fost pentru că, fiind suspendată deasupra vidu­
lui, am urcat singură la suprafață, cu forțe proprii. De-abia la
41 de ani, după ultima despărțire, am înțeles că am o nevroză
de corectat. Nu a fost ușor să accept asta. Umorul m-a ajutat să
recunosc că toți acei Tarzani pe care i-am întâlnit, atât în viața
profesională, cât si în cea privată, au fost atrași de nevrozata
din mine. Ideea de a recurge la ajutor îmi trecuse prin minte,
dar am gonit soluția care îmi propunea un psihiatru sau un
psiholog, pentru că, după părerea mea, nu erau îndeajuns de
proactivi: îmi cunoșteam punctele slabe și căutam să mă re­
compun, nu să înțeleg de ce eram sfărâmată. Dezvoltarea per­
sonală împreună cu dorința de a reuși m-au ajutat în demersul
schimbării mele și au făcut ca tehnica Shiatsu să dea rezultate
rapide. Dacă ai luat decizia să te schimbi, pot să te asigur că
rezultatele se vor vedea foarte repede, pentru că am trăit-o și
am experimentat-o pe cei pe care i-am avut sub observație.
Condiția este să apelezi la un coach sau la un psihoterapeut în
care să ai încredere deplină.
Odată procesul schimbării declanșat, vei observa că se
face o triere în anturajul tău. Cei care se aflau în interacțiune
nevrotică cu tine vor pleca. Debarasare plăcută! Pe prietenii
adevărați îi vei păstra toată viața: când iubești, nu poți să
„deziubești"! Cei pe care i-am lăsat în Franța simt întotdeau­
na alături de mine, în ciuda distanței și a transformării mele.
Alții au făcut cale-ntoarsă, iar acum știu și de ce.

153
 Pascale Piquet

Acum, la final, mă simt asemenea unei persoane care a

urcat pe scări cele 112 etaje ale unei clădiri-tum pentru că nu
știa că are lift. Un coaching m-ar fi trimis direct în vârf. Insă,
nu regret nici măcar un etaj parcurs pentru că am avut timp
sa despic firul în patru și să înțeleg ce trebuie să distrug și ce
merită să reconstruiesc. Iar meseria mea de astăzi este cea de
liftier!
încetul cu încetul a trebuit să înțeleg că simt cineva bine in­
tenționat, că am dreptul suprem asupra fericirii mele, că le-am
permis atâtor persoane să mă strivească atâția ani, chiar eu
împingându-le nevrozele cât mai departe.
Vreau să precizez că nu îi judec. Mă servesc de cazul lor și
al meu ca să-ți explic sinergia care ia naștere între persoanele
cu dependență afectivă. Din moment ce ele erau nevrozate,
și eu eram la fel; în caz contrar nu ne-am fi întâlnit niciodată!
îi sunt recunoscătoare mamei, care m-a ajutat să dezasam-
blez întreg mecanismul dependenței mele afective și, chiar
atunci când asta îi făcea rău - pentru că bilanțurile nu sunt
întotdeauna ușor de digerat -, a avut curajul să mă asculte.
In acele momente am simțit cu adevărat dragostea ei. Să auzi
reproșuri din gura unui copil pentru care ai crezut că ai „sa­
crificat" totul, nu este un lucru ușor, mai ales că era convinsă
că procedase cum nu se poate mai bine. Ne-au trebuit 43 de
ani ca să ne regăsim și sunt foarte fericită că am reușit, deoa­
rece nodurile pe care le desfaci împreună cu părinții tăi, nu
vor fi purtate de copiii tăi.
Nu regret absolut deloc acest trecut plin de suferință pen­
tru că m-a făcut mai puternică. Am învățat totodată ce simt
persoanele care vin să mă consulte, oricare ar fi problemele
lor. Când le povestesc ce am făcut pe când Tarzan mă ținea
strâns cu brațele lui musculoase, mă privesc cu ochii mari
și nu-și pot imagina că eu am trecut vreodată prin așa ceva.
Dacă ai o problemă cu alcoolul, te orientezi către un fost al­
coolic sau către cineva care nu a băut niciodată ?

154
 Sindromul Tarzan
Nu este ușor să înțelegi sindromul Tarzan dacă nu te-ai
confruntat cu el. Aud adesea comentarii de genul „așa-i trebu­
ie, n-are decât să plece în loc să stea să primească palme!" sau
„se poartă urât cu el, dar tot cu ea rămâne, ce imbecil!". Dacă
lucrurile ar fi atât de simple, nimeni nu s-ar lăsa lovit sau agre­
sat. Te rog, privește mai departe de lungul nasului pentru că
sindromul Tarzan nu este singura programare negativă: sunt
mii. A ta se regăsește probabil la un alt nivel. Sper cu adevărat
să-i înțelegi mai bine pe cei pe care Tarzan i-a îmbrobodit.
Teama de singurătate provoacă o dependență violentă. Fie
ca cel căruia nu i-a fost niciodată teamă sau nu a fost depen­
dent de ceva să arunce primul piatra. In locul inimii se for­
mează o gaură pe care încearcă să o umple prin orice mijloace.
Orice este mai bun ca neantul. Senzația este teribilă: ca și cum
ai sări în gol fără coarda care te susține, ca și cum te-ai arun­
ca în apă fără să știi să înoți, ca și cum te-ai arunca în neant
fără să știi să zbori. O femeie pe care soțul o lovește nu simte
nicio plăcere, contrar a ceea ce cred alții. Preferă să fie bătută
decât să sară în gol. Dacă te-ai afla pe marginea prăpastiei și
ți s-ar cere să sari, ce ai face? Când ești jignit, strivit, insultat
și lovit, nu înseamnă că ești un adept al masochismului, ci al
lui Tarzan. Dar nu o știi. încerci doar să-ți liniștești temerile
cu un soț ai cărui demoni sunt la fel de înspăimântători ca și
ai tăi. Cel care lovește suferă uneori la fel de mult ca cel lovit:
amândoi se învinovățesc pentru lașitatea lor.
Este un semn bun dacă nu suporți depersonalizarea și bu­
nătatea excesivă ale lui Desperado, cu atât mai puțin nesațul
și cerințele Găurii negre afective. Dacă celălalt te părăsește
și nu te agăți cu disperare de el, înseamnă că nu ți-ai vândut
sufletul lui Tarzan.
Acestea fiind zise, nu trebuie să cazi în păcatul generali­
zării și să consideri că toți suntem nevrozați. Ai, cu siguranță,
niște programări greșite (nimeni nu scapă!), dar care nu simt
în totalitate de condamnat. Cunosc oameni fericiți, singuri

155
 Pascale Piquet

sau în cuplu, care duc o viață simplă, în sensul că este „axată

pe esențial" și care nu au urmat niciodată terapie. Cunosc
deopotrivă și alții care și-au găsit liniștea după ce s-au lăsat
ajutați.
Astăzi, datorită faptului că am dobândit o frumoasă în­
credere și stimă de sine, după patru ani de celibat, privesc cu
afecțiune trecutul dependenței mele afective, dar între mine
și Tarzan totul s-a sfârșit. După ce treci de etapa în care nu
mai suferi, vine cea în care ești fericit mai întâi singur, apoi
în doi. Fericirea este la îndemâna tuturor, iar când decizi să
te schimbi o să observi că poate fi în apartamentul alăturat.
Probabil că a venit timpul să deschizi ochii!
Altă observație: viața își propune să te verifice, să vadă
dacă ești suficient de rezistent în noua ta programare. Am
primit candidaturile unui băiat de 22 de ani și a altuia de 27
de ani pentru postul de amant pe care le-am refuzat zâm­
bind, știind că acum cinci ani le-aș fi luat dosarele, cu priori­
tate, fără ezitare. Adio, Tarzan cel tentant!
Un lucru amuzant: după ce te schimbi și întâlnești per­
soana potrivită, păstrează în minte faptul că fostul partener
poate reveni la asalt, va simți de la distanță că legătura dintre
voi este pe cale să se rupă. Ultimul spasm al fostei tale vieți
vine să-ți reamintească la ce ai renunțat!
Astăzi știu că nu am iubit niciodată: au fost doar niște
atașamente nevrotice, prin urmare nici nu am făcut dragoste
vreodată. Și nu am cunoscut bărbați niciodată; au fost doar
niște copii mari, nevrozați. In plus, mi-am aplicat aceeași re­
gulă ca și în cazierele judiciare: neavând relații intime de mai
mult de patru ani, am redevenit... virgină! O iau din nou la
drum, dar în cunoștință de cauză. La vârsta mea descopăr o
lume-ntreagă!
Să nu crezi că sunt un specimen rar: există numeroase per­
soane, bărbați și femei, care au decis să înceteze să se mai ri­
sipească odată cu reglarea dependenței și simt gata să aștepte
persoana potrivită. Și tu ?

156
 Sindromul Tarzan
Iar când sunt curtată de cineva care nu mă interesează, îi
răspund pur și simplu că îi sunt fidelă bărbatului pe care nu
l-am întâlnit încă.
 33
Un cuplu - matematică pură

O imagine face cât o mie de cuvinte, la fel și o problemă

matematică.
Pentru mine, un cuplu echilibrat ESTE: 1 +1 = 2
Două personalități diferite și complementare care își unesc
experiențele și forțele. Vă regăsiți în aceeași filosofie de viață,
având aceleași valori, aceleași credințe, aceeași educație și,
uneori, aceleași pasiuni. Dacă aveți un trecut în dependența
afectivă, l-ați reglat. In cuplul vostru este numai armonie: sunt
rare luptele pentru teritoriu sau pentru protejarea ego-ului.
Discuțiile voastre se poartă în spiritul respectului și ascultării
reciproce și evitați să vă pierdeți în banalități. Fiecare dintre
voi are viu în minte că fericirea se construiește zi de zi în doi
și că este prețioasă.
Pe scala sindromului Tarzan, vă situați între gradele 1 și 3.
Dar NU ESTE: 1 + 1 = 1
Adică faimoasa fuziune în care trăiești tu, Desperado, prin
Gaura ta neagră afectivă, uitând de tine, până la pierderea
completă a identității. Ajungi să împrumuți același vocabular,
aceleași gesturi, aceleași gusturi muzicale, să-ți placă aceeași
mâncare ca și partenerului tău. îmi vine în minte im fragment
din cântecul lui Jacques Brel, Nu mă părăsi: „Lasă-mă să devin
umbra mâinii tale, umbra câinelui tău."
In viziunea mea asupra relațiilor umane, există o distincție
între fuziune și sincronizare. Fuziunea înseamnă să te pierzi
în celălalt și să nu exiști decât pentru el, prin el. Pe când sin­
cronizarea se traduce prin a fi pe aceeași lungime de undă,

158
 Sindromul Tarzan
în același registru, încât ajungeți să vă gândiți la același lu­
cru în același timp. In cazul fuziunii, Gaura neagră afectivă
gândește primul, iar Desperado îl copiază, pentru că el pur și
simplu nu gândește.
Această situație este foarte confortabilă pentru megalo­
manul Gaură neagră afectivă care iubește să fie adulat. Cât
despre tine, ție îți este vital să te simți util; așadar trăiești în
umbră, întotdeauna grijuliu ca o Geisha sau ca un servitor
devotat.
Pe scala lui Tarzan te situezi între 4 și 6.
ESTE ÎNCĂ PUȚIN: 1 -1 = 0
Intri de bunăvoie în situații periculoase, pentru ca parte­
nerul tău Desperado să vină în ajutorul tău. Mai rău, ești bă­
dăran cu el, câteodată și fără milă, deoarece îl ai la mână și,
cu cât te comporți mai urât, cu atât el suportă mai multe. Este
tipul de cuplu pe care l-am format și eu. Jules și Jim se strădu­
iau să mă afunde, iar eu încercam să ies la lumină. De aceea și
ținea relația noastră. Te transformi în îngerul păzitor al parte­
nerului tău care, dacă nu s-ar purta urât, n-ar mai avea nevoie
de tine. Suferă, îți aruncă asta în față, iar tu rămâi agățat de el.
Pe scala sindromului te situezi între 7 și 9.
NU AR TREBUI SĂ FIE NICIODATĂ: -1 -1 = -2
Cifrele vorbesc singure. Nu există posibilitatea ca imul să-1
țină pe celălalt la suprafață; vă duceți amândoi la fund, tu
încasând cele mai rele nevroze ale celuilalt și obligându-1 pe
acesta să le îndure și pe ale tale. In asemenea cazuri extreme
domnește violența. In timpul unei dispute, riști să lovești prea
tare ori să-ți pui capăt zilelor, deoarece realizezi că ești inca­
pabil să ieși din iadul în care trăiești.
Pe scala sindromului Tarzan ești la nivelul 9 sau chiar mai
sus.
Te-ai recunoscut în adunările sau scăderile de mai sus ?
Ai ajuns la concluzia că sunteți un cuplu fericit sau ai prefera
să închizi cartea asta diabolică ce spune numai prostii și face
calcule greșite ?

159
 Pascale Piquet

Ecuația 1 + 1 = 2 este o realitate, nu o utopie. Uită-te în

jurul tău și încearcă să reperezi cuplurile care funcționează
bine de ani de zile (atenție însă la prefăcuți: totul merge bine
în societate, dar acasă farfuriile zboară și paturile simt sepa­
rate !) și pune-le următoarele întrebări :
• Care este trecutul fiecăruia?
• Ce părere au despre viața de cuplu?
• Cum iau deciziile?
• Ce apreciază la celălalt?
• Cum își văd viitorul împreună ?
Intreabă-i tot ce-ți trece prin minte pentru a înțelege cum
procedează, iar dacă îți vorbesc despre sacrificiu, compromi­
suri sau concesii, nu te încrede ei, sunt niște impostori!
Un cuplu fericit este ușor de reperat: sunteți amândoi în­
floritori, destinși și, mai ales, complici. Trăiți în liniște și dan­
sați prin viață ca într-un tango: la unison, cu voluptate și pa­
siune. Nu faceți nidun comentariu negativ la adresa celuilalt
pentru că traiul fericit nu face zgomot, d strălucește. Doi
dintre prietenii mei s-au întâlnit la 17 ani, iar astăzi, după
treized de ani, sunt căsătoriți și încă feridți. Trăiesc în spiri­
tul respectului, al blândeții și inteligenței. Chiar dacă el lasă
întotdeauna ușile deschise la dulap, ea le închide zâmbind
de fiecare dată, deoarece știe că în ziua în care vor rămâne în­
chise, el nu va mai fi acasă. Sunt acele manii care te fac diferit
și de care te atașezi, dar în nidun caz nu este vorba despre o
nevroză care te face dependent.
In viziunea mea asupra lumii nu există dispute, doar
SCC-uri între persoane echilibrate care te fac să îl păstrezi
viu în minte pe cel iubit. Obiectivul comun fiind fericirea,
nu mai este loc pentru conflicte. Fiecare dispută, fiecare sem­
nal agresiv este un act care smălțuiește dragostea, dar nu
o întărește. Iar uldorul va merge de multe ori la apă până
când, în cele din urmă, se va sparge... Nu are rost să te cerți,
nici măcar pentru împăcarea ulterioară din așternuturi. îmi
place mult această frază din anii 1970: „Faceți dragoste, nu
război!" Dacă există un conflict, înseamnă că imul dintre cei

160
 Sindromul Tarzan
doi nu este respectat. Iar când spun conflict, nu mă refer la
mici furii care sunt niște reacții impulsive ce se termină cu
„Scuză-mă, simt un pic obosit, m-a luat valul". Nici la acele
situații când ești supărat că ai călcat pe grebla care zăcea în
mijlocul drumului și te-a lovit peste nas. Dacă ai trăi singur,
nu ar exista nicio greblă; și ce, tu nu ai lăsat niciodată ceva
în mijlocul drumului? Ține minte că îl/o iubești, chiar dacă
pentru moment te doare nasul!
Mi-ar plăcea să abordez și chestiunea terapiei în cuplu.
Nu-mi doresc să te încurajez să abandonezi o relație de la
primul derapaj (nu scăpa din ochi tabloul de bord!), dar aș
vrea totuși să-ți atrag atenția asupra acestei idei: dacă s-a
ajuns la terapia în cuplu, ceva nu funcționează cum trebuie.
Nevrozele sunt pe cale să prindă viață. Ele pot apărea din tre­
cutul tău, din arborele genealogic sau chiar de mai departe.
De aceea, în timpul terapiei, vei conștientiza povestea ta de
dragoste sau, din contră, atașamentul nevrotic. Se întâmplă
adesea ca tu să fii cel care îndemni Gaura neagră afectivă să
participe la terapia de cuplu. De cele mai multe ori, Găurii
negre afective îi repugnă această idee, deoarece îi convine
situația actuală; este de înțeles de ce, fie susține că nu se sim­
te bine, fie îi este teamă de ceea ce va afla sau vei afla. Dacă
unul ia decizia de a fi ajutat, ajunge să plece pe drumul lui ori
este părăsit pentru că nu mai hrănește nevroza celuilalt. în
schimb, dacă este vorba de o poveste de dragoste, realizează
că are nevoie de ajutor, apoi își va iubi și mai mult partene­
rul. Terapia de cuplu nu este făcută ca să forțezi o piesă de
puzzle să intre acolo unde nu se potrivește. Ea îți arată dacă
este înțelept să mergeți mai departe împreună spre ce este
mai rău, ruptura, ori spre ce este mai bun, fericirea!
De ce un cuplu se înțelege bine pentru un timp, apoi, în­
cetul cu încetul, se destramă ? SCC, atașament nevrotic, re­
lație poluată de propriul tău trecut, al partenerului tău, al
familiei tale. Asta trebuie să afli pentru a-ți pune în evidență
dragostea sau nevroza. Este posibil ca, prin comportamen­
tele voastre, să vă stârniți reciproc nevrozele. Le veți domoli

161
 Pascale Piquet

mai întâi separat, apoi împreună. In orice caz, dacă este vor­
ba de dragoste, veți trece peste toate obstacolele.
Verificați cu atenție, și unul și celălalt, dacă sunteți gata
să acceptați ce veți descoperi în cursul terapiei. Un bărbat a
intrat într-o zi în biroul meu ca să-mi ceară niște informații
asupra activității mele și, sedus de respectivul demers, mi-a
solicitat o consultație: mi-a mărturisit că viața lui de cuplu
este completă. I-am explicat că, odată ce vom începe să lu­
crăm asupra acestei probleme, nu mai este cale de întoarce­
re : fie va descoperi că își iubește soția, fie cuplul lor va fi pus
sub semnul întrebării. Nu s-a mai întors niciodată și bine a
făcut, pentru că nu era pregătit să accepte consecințele „coa-
chingului" pe care îl solicitase.
Mi se pune foarte des următoarea întrebare: dacă Jules
și Jim ar fi urmat o terapie, i-aș fi primit înapoi ? Nu. Chiar
și eliberați de nevrozele lor, ei nu corespund celui pe care îl
așteaptă noua femeie în care m-am transformat.
Dacă presupui că Tarzan te bântuie, iată ce îți poate aduce
o terapie:
1. Vei înțelege de ce ai acest comportament de dependență
afectivă.
2. Te vei ierta pe tine și pe ceilalți.
3. îți vei deprograma dependența pentru a fi în sfârșit fericit
și, dacă asta îți dorești, vei întâlni o persoană echilibrată,
îți vorbesc despre mine care i-am iertat și m-am iertat deo­
potrivă, dar nu știu cum stau ei la capitolul ăsta. Poate că unele
lucruri nu mi le-au iertat. Din partea lor mă aștept la orice!
Slabele contacte pe care le mențin cu Jules, în doze foarte mici,
nu îmi permit să discut cu el despre asta. Cât despre Jim, vei
înțelege că nu-i voi adresa niciodată această întrebare!
 34
Dragoste sau dependență afectivă ?
Care doare cel mai tare ?

Care este diferența dintre dragoste și dependență? Sufe­

rința. în relația ta, ce anume îți face rău ? Privește cu onestitate
tabloul tău de bord: nu pâlpâie nici măcar im beculeț ? Ești si­
gur ? Atunci de ce suferi ? Ai cedat cumva chemării SCC-ului ?
Simptomul evident constă în schimbarea comportamentului:
fără un motiv aparent, tu sau partenerul tău deveniți agre­
sivi, nu mai puteți trăi împreună. Apoi o să spui: „Știam de la
început că n-o să meargă între noi", pentru că anumite sem­
nale te-au alertat, dar tu le-ai negat cu superioritate. Te-am
mirosit bine. Iată un exemplu: tatăl fiicei mele ținea morțiș să
avem un copil chiar înainte de a ne căsători. La fiecare sfâr­
șit de lună, îmi spunea: „Acum sunt sigur că ești însărcina­
tă!" După patru luni, l-am trezit pe viitorul tată la ora cinci
dimineața ca să-i arăt mândră liniuța albastră de pe testul de
sarcină, pentru ca el să-mi răspundă, cu o voce sinistră: „Ah,
deja..." Acest răspuns ar fi trebuit să mă alerteze, eu care mă
așteptam ca viitorul tătic să sară în sus de bucurie, într-atât
de fericit ar fi fost. Faptul că și-a luat o amantă mi se pare
logic astăzi. Decizia de a divorța, de asemenea. Acestea fiind
spuse, să nu zici că nu ți-am spus: nu trebuie să iei decizia
divorțului, dacă partenerul tău te înșală o dată. Problema este
mult mai nuanțată. In cazul meu, știam că soțul mă înșală în
manieră cronică, nu episodică, că își pierduse direcția, iar eu
așteptam să-și găsească rațiunea. îmi puneam speranțele în
nașterea copilului nostru gândind că atunci când își va ține

163
 Pascale Piquet

copilul în brațe, va regăsi drumul. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Chiar dacă nu știam încă nimic despre nevroza mea, am în­
țeles că între mine și el nu era vorba de dragoste.
întâlnirile dintre doi nevrozați pot fi satisfăcătoare atât
timp cât niciunul dintre ei nu suferă. Când se întâmplă ca
amândoi sau doar imul să fie rănit, soluția este, de cele mai
multe ori, terapia - care te va ajuta să vezi clar - și/sau se­
pararea, care va rezolva problema. Există cupluri în care, de
exemplu, victima și călăul găsesc această situație avantajoasă
și nu mă refer la sado-masochiști! Câteodată, lui Desperado
îi e de ajuns, își face valizele, dar este oprit din elanul său de
Gaura neagră afectivă care îl imploră să rămână. Cineva mi-a
spus despre partenerul lui care, ajuns la capătul răbdării, își
făcea valiza: „Dacă pleacă, cine o să mai pretindă ceva de la
mine?" Această frază simplă nu vorbește despre dragoste,
ci despre dependență. Lipsa de încredere o devora pe acea
femeie puțin câte puțin, transformând-o într-un veritabil ti­
ran domestic. In orice caz, chiar dacă i-a fost teamă pentru
moment că-1 va pierde, că va rămâne un călău fără victimă,
după câteva zile sentimentele inițiale s-au întors în galop:
lipsa încrederii în sine era tot acolo. Amintește-ți că Gaura
neagră afectivă îl ține aproape pe Desperado, fiind dur cu
el, și nu dă înapoi niciodată nimic din ceea ce primește de la
celălalt. De frică să nu-1 piardă... Paradoxal, nu?
 35
Ridică prețul licitației: meriți mai mult de-atât!

Am fost foarte marcată de faptul că mătușa mea m-a feli­

citat că am avut curajul să divorțez fără să stau pe gânduri.
Mi-a explicat că ea însăși ar fi trebuit să facă același lucru
mai degrabă la 40 de ani decât la 50. Dar a avut nevoie de
tot acest timp pentru a „delira". Meriți mai mult de-atât!
Apreciază-ți adevărata valoare și ridică prețul licitației. Fie
ca cel mai echilibrat să câștige! Despărțirea nu are vârstă și
nu este niciodată prea târziu să o iei de la capăt, mai ales
pentru că dobândești o bază mai solidă și pornești la drum
cu cineva care îți va veni în sprijin. In ce mă privește, nu am
amânat să divorțez și, chiar dacă m-am aruncat asupra unui
model similar doi ani mai târziu, astăzi, la 44 de ani, sunt în
cea mai bună formă a echilibrului meu și simt gata să gă­
sesc pe cineva pe măsura mea. Dacă un adulter recent ți-a
frânt inima, te afli deocamdată în ghearele durerii provocate
de trădare, frustrare, gelozie, furie și ură. Este mai bine să
treci peste faza aceasta de regres și să te proiectezi în viitor:
imaginează-ți pe cineva lângă tine care dăruiește în aceeași
măsură ca și tine, care îți oferă atenție și te iubește la fel cum
îl iubești și tu. Este ceea ce meriți: pe cineva frumos și gene­
ros ca tine. Dar pentru asta trebuie să lucrezi puțin la propria
persoană... Desperado, la fel și Gaura neagră afectivă, ești de
cele mai multe ori tratat rău; prin urmare nu-ți poți imagina
cum e să ai un partener iubitor, atent și afectuos. Dacă nu ai
destulă imaginație pentru a te proiecta într-un viitor surâ­
zător, mergi să consulți pe cineva care te poate ajuta. După

165
 Pascale Piquet

ce vei fi pătruns de lumea aceea mai bună, toată ființa ta se

va pregăti să îl întâmpine. Va trebui apoi să-ți reconstruiești
stima și încrederea în sine.
Este bine de știut că, din moment ce nevrozele te aruncă
într-un cuplu nepotrivit, ele te împiedică în egală măsură să
mergi către persoana potrivită. îi poți întâlni pe cei care simt
făcuți pentru tine, dar aceștia vor fi reticenți vizavi de com­
portamentul tău. Ori ești tu cel care ezită, fără sa știe de ce.
Ar fi de ajuns ca amândoi să vă conștientizați nevroza și să
luați hotărârea de a apela la un profesionist pentru a vă regla
problemele și pentru a fi în cele din urmă fericiți.
 36
Ai chef de o schimbare ? Soluția este în tine
9

In paginile care urmează vei avea plăcerea de a-ți alege

propria soluție de ieșire la liman, dacă ești hotărât să-1 trans­
formi pe Tarzan într-o umbră a trecutului. Convingerea mea
intimă este că fiecare persoană se poate schimba în măsura în
care este decisă și pregătită să o facă. E și cazul tău?
Decizia schimbării reprezintă 80% din reușită. Din acest
moment vei găsi puterea și vei pune în mișcare motoarele pen­
tru a te îndrepta către destinația aleasă, chiar dacă nu cunoști
drumul. Aici intervine coach-ul sau paginile care urmează.
Ce părere ai despre faptul că statisticile arată că psihote-
rapeuții începători au aceleași șanse de reușită ca cei care au
o vechime de peste 20 de ani în meseria aceasta? Diferența
este dată doar de cel care se lasă ghidat. Și, în plus, pentru su­
fletele alese valoarea nu așteaptă trecerea anilor! Pune în aceeași
cursă un jocheu câștigător al cravașei de aur pe un măgar și un
învățăcel pe un cal. Ghici cine o să câștige ? Miracolul îl face
cel „consiliat", nu coach-ul. Ești capabil să faci minuni și toată
lumea ți se poate schimba. întreaga lume. Numai să te decizi.
Vom căuta împreună soluțiile care ți se potrivesc. Iar dacă
printre propunerile mele nu vei găsi niciuna convenabilă, vei
avea întotdeauna un plan de rezervă, lăsându-te ajutat de un
profesionist ales de tine.
Iată gustul libertății în avanpremieră!
 37
Cum să-1 învingi pe Tarzan pe teren propriu

Regele a adus un magician care pretindea

Că poate dispărea când acesta îi va ordona.
„Se spune că îndrăzneala ta nemăsurată te împinge să juri
Că ai puterea să dispari după voia mea",
Spuse regele, amuzat și sceptic, către magician.
„Am această putere, Sire", răspunse cel întrebat.
„Arată-mi atunci", poruncise bărbatul încoronat.
„Dar cum voi fi recompensat ?"
întrebă el cu interes.
Despotul, agasat, țipă:
„îți vei păstra capul!"
„Schimbați-vă părerea, Alteță,
Nu aveți atitudinea unui om civilizat."
„îți poruncesc să te supui dorinței mele!"
Urlă el exasperat.
„Altfel ce?" întrebă îndrăznețul.
„Altfel vei dispărea!" răspunse regele, înfrânt.
P. P.

înainte de a iniția un demers asupra propriei persoane,

pune-ți mai întâi întrebările corecte, obiectivul fiind să așezi
prima piatră de temelie la acest mare edificiu - schimbarea.
Pentru ca Marele Zid Chinezesc să se construiască a trebuit ca
cineva să pună prima piatră, iar ceilalți să îl urmeze. Odată ce
te-ai decis, cel mai important este să creezi mișcarea, mai întâi
printr-o schimbare minoră: în mediul tău, în comportament,

168
 Sindromul Tarzan
în gândire, doar cât să înaintezi un milimetru. Nu mai mult.
Odată dinamica pusă în funcțiune, nu mai dai niciodată îna­
poi : pune un strop de lapte în cafea și nu va mai fi nicicând
neagră.
Gândește-te că nu ești obligat să pătimești pentru a avea
acces la schimbare. în niciun caz nu vei suferi mai mult de­
cât ai făcut-o deja. Mai ales cei care vor să se distanțeze de un
soț: reține că trebuie să lucrezi încet ca să progresezi repede.
Fiecare milimetru parcurs care te îndepărtează de el este o
bătălie câștigată. Nimeni nu-ți cere s-o iei la fugă: acordă-ți
timpul necesar. Dacă faci parte dintre acei oameni care nu
suportă să fie singuri în fiecare seară, în fiecare weekend,
alungă-ți temerile și dezvoltă-ți încrederea în sine care te va
purta ușor către libertate.
Fii conștient de faptul că ai un aliat eficace: subconștientul.
Ai un colocatar pe care te poți baza și care îți vrea binele. Dacă
îți dorești să scapi de dependență, nu ezita să-i ceri ajutorul
ori să-i faci o promisiune. Promite-i că, începând cu o dată
foarte precisă, îți vei schimba comportamentul. Bineînțeles,
când te vei simți pregătit, căci nu se pune problema să-ți scoți
rotițele ajutătoare. Dacă nu îți vei ține promisiunea, te asigur
că va sări să ți-o reamintească. Mai bine te ții de cuvânt, altfel
riști să ți-o plătească.
Obiectivul nostru este îndreptat în mod special către de­
pendența afectivă, dar acest demers poate fi aplicat oricărui
tip de comportament. îl poți adapta după nevoile tale.
Fie că rămâi agățat de aceeași liană sau sari de la una la
alta, fie că ești Desperado sau Gaură neagră afectivă, anumi­
te temeri simt comune.
Ești gata pentru o temă de lucru? îți voi cere să răspunzi
la câteva întrebări. Scoate o foaie de hârtie și un creion, insta-
lează-te confortabil, pune niște muzică și relaxează-te. Ia-o ca
pe un joc.
 38
Ai aflat ce nu mai vrei ? Perfect.
Acum ce-ti9 dorești
9
?

Mai întâi o să-ți prezint o serie de întrebări inițiale la care

trebuie să răspunzi; ele te vor ajuta să reflectezi la situația ta
viitoare. Este bine să știi ce nu mai vrei, dar este și mai bine
să ai o idee foarte clară asupra lucrurilor cu care vei înlocui
situația precedentă. E dreptul tău să nu fii sincer și să te minți
singur. Notează pe foaie doar răspunsurile pozitive pe care le
formulezi (de exemplu, în loc să scrii: n-o să mă mai lovească,
scrie: o să trăiesc în pace), astfel vei putea reciti totul ulterior,
când ți se va părea necesar să te stimuleze.
1. Ce vrei să schimbi în viața ta, care este obiectivul tău ?
(Exemplu: Vreau săfiu capabil să-l părăsesc pe celălalt sau vreau
să fiu în stare să trăiesc singur în loc să mă agăț de tot ce-mi trece
prin fața ochilor.)
2. Cum vei ști dacă ți-ai atins obiectivul?
(Exemplu: Voi fi în stare să trăiesc singur și fericit, în pace și
armonie cu mine însumi.)
3. Care ar putea fi avantajele și inconvenientele schimbării
tale, raportându-te la anturajul tău?
(Exemplu: Părinții mei vor fi încântați că mă debarasez de per­
soana care m-a făcut să sufăr sau copiii mei nu-și vor dori să fie
separați de tatăl/mama lor, dar vor înțelege mai târziu.)
4. Care ar putea fi avantajele și inconvenientele schimbării
pentru tine însuți ?
(Exemplu: Mă voi respecta [avantaj] și o să mă simt singur
[inconvenient], dar o să fie mai bine.)

170
 Sindromul Tarzan
5. Dacă nu vei schimba nimic în situația ta actuală, ce se va
întâmpla cu tine pe termen lung și scurt?
(Exemplu: îi voi dărui cei mai frumoși ani din viața mea în loc
să plec acum și să-mi ofer șansa de a întâlni pe cineva mai bun,
odată ce mă voi fi schimbat.)
6. Ce îți lipsește pentru a începe procesul schimbării ?
(Exemplu: îmi lipsește încrederea în mine.)
7. Stabilește un plan de acțiune, pune pe picioare o strategie
ca să-ți atingi obiectivul.
(Exemplu: Voi lucra la încrederea și stima de sine ca să învăț
săfiu independent sau voi apela la un coach/un terapeut care să
mă ajute să renunț la programarea mea de dependență afectivă,
sau voi răspunde conștient la toate întrebările!)

Odată ce totul este clar în mintea ta sau măcar puțin mai

clar, o să trecem în revistă temerile. Acele interferențe răută­
cioase care stau în calea îndeplinirii obiectivului tău benefic.
 39
Demaschează-ti
9
temerile

Notează relaxat toate temerile care te împiedică să pără­

sești persoana care nu te mai satisface sau pe cele care te îm­
piedică să rămâi singur, în așteptarea persoanei potrivite.
O să-ți dau câteva exemple:
• Teama de a căuta o altă locuință/de a-ți pierde casa.
• Teama de a nu găsi pe altcineva.
• Teama de nesiguranță financiară.
• Teama de judecata anturajului.
• Teama de a nu te înșela asupra deciziei de separare.
• Teama de a nu da peste cineva mai rău.
• Teama de necunoscut.
• Teama de a trăi singur zilnic.
• Teama de a ieși singur în lume.
• Teama de a-ți face vacanțele singur.
• Teama de a renunța la obișnuințe.
• Teama de a face totul singur fără să te mai bazezi pe celălalt.
• Teama de a-ți sfârși zilele singur.
• Teama de zădărnicie.
• Teama de a dormi singur.
• Teama de a-ți petrece weekendurile singur.
• Teama de a-ți petrece serile singur.
• Teama de a nu mai avea relații sexuale.
• Teama de judecata celorlalți pentru că ești singur.
• Teama de a nu mai plăcea.
Simt convinsă că vei mai găsi și altele.

172
 Sindromul Tarzan
Uită-te și la temerile pe care nu le ai. Bravo! Notează-le și
pe acestea, este foarte important, dar pe o altă foaie.
Odată ce ai trecut toate fridle pe foaie, joacă-te și găsește
dorința care se ascunde în spatele fiecăreia dintre ele. Scrie-le.
Chiar dacă un răspuns ți se pare ieșit din comun, notează-1,
căci este un mesaj transmis de subconștientul tău. Scrie tot
ce-ți trece prin cap. De exemplu:

TEAMA
Teama de a nu ieși singur.
Teama de zădărnicie.
Teama de judecata celorlalți
pentru că simt singur.
DORINȚA
Dorința de a fi în stare să ies
singur.
Dorința de a trăi în armonie cu
mine însumi.
Dorința de a mă purta cum vreau,
fără să dau socoteală nimănui. Să
mă eliberez de judecata celorlalți.
 40
Dorința temerii
5 sau teama de dorință 9

Ce dorință se ascunde în spatele temerii tale de a rămâne

singur? Dorința de a fi în cuplu. Ce ascunde teama de a-ți
părăsi partenerul? Dorința de a o face. Să-ți lași slujba? Să-ți
înșeli partenerul ? Să nu fii la înălțime ? Fă acest mic exercițiu
cu fricile tale și vei fi surprins de rezultat. Orice teamă as­
cunde o dorință. Atenție: această teorie nu se aplică fobiilor;
pentru că a fi terifiat de un păianjen, șoarece sau șarpe, nu
înseamnă că visezi să îl săruți pe gură! Teama de moarte nu
ascunde nici ea dorința de a te sinucide. Nu trebuie să ames­
tecăm lucrurile. Fobiile aparțin unui alt stil de programare.
Anumite temeri simt utile deoarece ne protejează. Acestea
sunt frica de a conduce prea repede, de a sări în gol, de a te
arde, de a te tăia, etc. Tracul este o temere care poate fi dis­
tructivă sau productivă. îmi place la nebunie răspunsul pe
care Sarah Bemhardt i l-a dat unei eleve de la Conservator
care se lăuda că nu are trac înainte de a intra în scenă: „Vei
vedea, domnișoară, tracul va veni odată cu talentul", i-a spus
ea calm. Când trebuia să mă urc pe cal înaintea unei curse,
îmi venea să sar în mașină și să fug de acolo, într-atât de mare
era tracul, ceea ce însemna că nu puteam profita la maxim de
resursele mele pentru a câștiga. Am decis atunci să rămân
singură câteva minute înaintea fiecărei curse și să mă concen­
trez asupra plăcerii de a face ceea ce iubeam mai mult. Apoi
frica își lua zborul, iar plăcerea îi lua locul. Chiar dacă nu
am câștigat multe curse, nici nu am pierdut vreuna, pentru
că am urcat de fiecare dată pe cal într-o formă nemaipome­
nită, iar calul a dat la rândul lui totul. Chiar dacă eram mai

174
 Sindromul Tarzan
cunoscută pe hipodromuri grație acrobațiilor spectaculoase
și colecției mele de pălării!
Cel mai mare avantaj al fricii este că te împinge să încerci
s-o controlezi când îți face viața grea. Teama de a nu o con­
trola nu este cumva dorința de a o neutraliza?
încearcă să găsești dorința care se ascunde timid în spate­
le unei temeri și propune-i să iasă din ascunzătoarea ei ca să
discutați în liniște.
Acordă-ți permisiunea de a lăsa să iasă liber, la suprafață,
tot ceea ce refulează în tine.
’ Odată ce ai descoperit fiecare dorință, întreabă-te ce-ți mai
lipsește pentru a-ți atinge obiectivul, acela de a-ți părăsi par­
tenerul sau de a fi capabil să rămâi singur și fericit în aștep­
tarea persoanei potrivite.
Pe o altă foaie, încearcă să găsești acum o soluție de a con­
tracara fiecare temere pe care o scrii, fără să treci însă cărei
frici îi aparține. Suntem într-un film science-fiction. Haide, în­
cepe, notează tot ce-ți trece prin cap! Exemple:

TEAMA CONTRALOVITURA, SOLUȚIA

Teama de a căuta o altă Cât îmi place să-mi aleg o nouă
locuința/de a-ți pierde casa.locuință, să schimb aerul și să o
pot decora cum vreau! Oricum mă
săturasem de apartamentul ăsta
zgomotos!
Teama de a nu găsi pe altci­ Nu numai că voi găsi pe cineva
neva. mai bun pentru că acum știu cât
valorez și ce vreau, dar, în plus,
voi profita și voi rămâne singur o
perioadă.
Teama de a-ți sfârși zilele Ce fericire să am șansa de a găsi în
singur. sfârșit persoana alături de care să
îmbătrânesc!
Teama de nesiguranță finan­ Pot în sfârșit să învăț să-mi gestio­
ciară. nez bugetul și s-o scot la capăt!
Teama de a fi judecat de Dacă familia nu mă înțelege,
anturaj dacă plec. prietenii mei o vor face, iar până la
urmă și familia!

175
 Pascale Piquet

TEAMA CONTRALOVITURA, SOLUȚIA

Teama de a fi judecat de A trăi singur demonstrează mai
anturaj dacă sunt singur. mult curaj decât a rămâne într-o
companie nepotrivită.
Teama de a nu mă fi înșelat Propun să ne îndepărtăm și vedem
când am luat decizia sepa­ ce se întâmplă. Dacă suntem făcuți
rării. să fim împreună, nu vom găsi pe
altcineva, iar îndepărtarea ne va
ajuta să ne perfecționăm și ne vom
regăsi bucuroși împreună.
Teama de a nu da peste cine­ Imposibil să se întâmple asta!
va mai rău. Acum știu cât valorez și ce vreau!
Teama de necunoscut. Doar nu plec în Papua cu piroga!
A-ți schimba viața este ca și cum
ai deschide ferestrele la sfârșitul
iernii ca să aerisești și să ai parte
de surprize frumoase.
Teama de zădărnicie. îmi voi lua timpul necesar pentru
a mă ocupa de mine și pentru a
face ceea ce vreau.
Teama de a trăi singur zilnic. Nu mai sunt constrâns de nimic
și nu mai am nicio obligație:
mănânc, dorm și mă întorc acasă
când vreau.
Teama de a ieși singur. Simt în stare să ies ca oricine
altcineva! Am mai multe resurse
decât cred.
Teama de a dormi singur. Pot să mă întind în tot patul și să
las, în sfârșit, fereastra deschisă!
Teama de a petrece weeken- O să pierd vremea toată ziua și o
durile singur. să fac numai ce am chef.
Teama de a petrece serile Pot să mă culc când vreau! Nu
singur. mă mai obligă nimeni să mă uit la
televizor ori să dorm la comandă!

De îndată ce vei găsi o soluție sau o contralovitură pentru

fiecare temere, ia foaia care conține fricile și fă-o bucățele, apoi
arde-le sau aruncă-le la gunoi! Va fi primul semn de răzvrăti­
re împotriva tiraniei pe care au exerdtat-o asupra ta. Moarte
tiranilor!
 41
O teamă = un mesaj!

Reia apoi fiecare frază și rescrie totul pozitiv, la prezent,

plecând de la ideea că ești singur.
Exemple:
1. Sunt liber și mândru că mi-am regăsit demnitatea.
2. Anturajul meu mă respectă din nou.
3. îmi face plăcere să gătesc și să fac curățenie în casă pen­
tru mine și pentru copiii mei.
4. Pun bani deoparte ca să-mi cumpăr într-o zi ceva la care
visez de mult timp.
5. Trăiesc fiecare zi cu plăcere: nu mai trec prin nicio su­
ferință morală.
6. Sunt liniștit la mine în casă, acum știu că nimeni nu va
mai intra să mă amenințe pe mine sau pe copiii mei.
7. îmi place să dorm și să mă întind în tot patul.
8. Fac dragoste de plăcere cu cine vreau și când vreau.
9. Simt fericit.
 42
lubeste-te
9 înainte s-o facă altcineva în locul tău!

Se întâmplă adesea să-ți pui întrebări referitoare la încre­

derea și stima de sine asupra cărora este bine să ne oprim.
Sunteți mulți în situația asta, dar totul se rezolvă, vă asigur,
încrederea și stima sunt ca niște mușchi pe care îi lucrezi cu
un antrenor când practici o activitate sportivă. îți vei dezvol­
ta și încorda zilnic încrederea și stima până când le vei avea
în corpul tău.
Pentru a fi capabil să părăsești pe cineva ori să accepți să
fii părăsit (să nu uiți că cineva care te părăsește îți face de fapt
un serviciu), vizualizarea viitorului este cel mai bun aliat.
Într-adevăr, când te afli într-o astfel de situație rămâi agățat
de trecut, de ceea ce ai trăit împreună cu celălalt (uiți de mo­
mentele urâte!), iar nostalgia care provoacă suferință pune
stăpânire pe tine. După cum ți-am explicat deja, îți lipsește de
fapt viața în doi, nu fostul partener. Acest lucru poate fi pro­
bat de îndată ce întâlnești pe altcineva; precedentul devine
ridicol de mic în amintirea ta și nici măcar nu te mai gândești
la el. Atenție însă, dacă nu ai lucrat puțin asupra ta înainte
să ieși la întâlniri, im cui nevrozat scoate alt cui nevrozat! Și
iată-te din nou invitat la aceeași plimbare gratuită!
Cât despre stima de sine, dacă îți lipsește, asta arată evi­
dent că cea mai mare teamă a ta este găsirea unui alt partener
de viață. în perioada în care ești singur, lucrează la revalori­
zarea în propriii tăi ochi, descoperă-ți calitățile și punctele
forte. Cheamă-ți prietenii în ajutor, copiii, pe toți cei cu care
ești în relații bune și întreabă-i care sunt calitățile tale, de ce

178
 Sindromul Tarzan
te iubesc (un sfat: evită să-i întrebi asta pe părinții tăi, dacă
ei stau la originea devalorizării tale!). Anturajul ar putea fi
surprins de aceste întrebări pentru că societatea actuală ne
impune pudoarea. Explică-le pur și simplu că ai început să
lucrezi asupra ta, iar ei fac parte din acest proces de schim­
bare. Se vor simți mândri să contribuie și ei, cu atât mai mult
cu cât, în cea mai mare parte a timpului, au suferit împreună
cu tine din cauza dependenței tale afective. Mai ales copiii.
Descoperă și recunoaște persoana bună care ești și pe care
o văd cei care te iubesc, încercând să definești o listă a cali­
tăților tale, pe care să o citești apoi cât mai des posibil.
 43
E timpul să afli ce-o să devii când vei fi mare!

înainte de a-ți ajuta subconștientul să te ducă spre obiecti­

vul propus, o bună idee este să-i arăți precis ce vrei să devii...
când vei fi mare! El va cristaliza această idee și te va ghida
către scopul propus. Pentru asta, imaginează-te în situația do­
rită și notează răspunsurile la întrebările pe care le vei desco­
peri după aceea.
Acum, când ești diferit:
1. în ce împrejurări și în ce situații vrei să fii diferit?
2. Cum acționezi? Dacă ai fi proiectat pe un ecran, ce ai ve­
dea?
3. Care simt noile tale calități și strategii ?
4. Ce este important pentru tine ? Care sunt noile tale valori
și credințe ?
5. Cine ești acum ?
6. Ce roluri și responsabilități te simți în stare să-ți asumi
acum ? în ce misiune nouă te simți investit ?
7. Găsește un simbol, un personaj care să reprezinte omul
nou în care te-ai transformat.
8. Care sunt acum noile tale valori și credințe, când te regă­
sești într-un rol nou, cu responsabilități noi și cu o misiu­
ne nouă ?
9. Care sunt noile tale capacități și abilități necesare pentru
îndeplinirea noii misiuni ?
10. Care sunt noile tale comportamente care să susțină misi­
unea ta ?
11. După toate aceste descoperiri frumoase, ce remarci dife­
rit la tine ?

180
 Sindromul Tarzan
Notează ce ai descoperit despre cine ești în adâncul tău și
ce îți dorești să faci cu viața ta.
Ca să închei, vizionează unul dintre acele filme pe care toa­
te canalele de televiziune le difuzează în ajunul Crăciunului:
eroul întâlnește o ființă magică, care îi arată cum ar fi putut
fi viața lui dacă ar fi luat o altă decizie (bună) la un moment
dat. Imaginează-ți viața alături de cineva potrivit, la fel de
bun și de generos ca tine, iar apoi fă o comparație cu ceea ce
trăiești în prezent. După ce vei fi făcut turul acestor senzații
nemaipomenite, cere-i subconștientului tău să te ducă acolo.
La temelia acestui echilibru pe care îl căutam toți, cu sau
fără rezultate, stă, cred eu, esențialul și simplitatea. Este tim­
pul să-ți arăt calea pe care am luat-o eu ca să învăț să ronțăi
viața, în loc să mă las ciugulită. Poate vei găsi și tu variante
interesante de explorat.
Reține măcar un lucru: a conștientiza că ai ceva de corec­
tat și a vrea să te schimbi este ca și cum ai aprinde o lumâ­
nare oricât de mică, care va lumina întotdeauna tenebrele;
indiferent de cât de adânci sunt, ele nu vor putea s-o stingă
niciodată.
 44
Coachingul: arta și modalitatea
de a ieși la lumină!
9

Unei împărătesc îi cădea coroana cu diamante de fiecare

dată când strănuta. Incapabilă să se abțină, capul i se le­
găna în față, iar prețiosul obiect îi cădea mereu la picioare.
Coafeza încercase de nenumărate ori să o prindă cu ace, dar
era prea grea, iar părul deja îi căzuse cu pumnul. Toată lu­
mea și-a dat cu părerea, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie.
Regina a chemat un coach și problema a fost rezolvată.
P.P.

îmi place termenul de „coach". înseamnă „antrenor" și

este de origine engleză, dar utilizându-1 în franceză ar face
din mine o „antrenoare": alții l-au aplicat diferitelor tipuri de
activități. îmi place ideea de „a antrena" o persoană pentru
a-și recuceri puterea. Coachingul nu este o profesie recunos­
cută, dar adună tot felul de oameni, cu orizonturi și formări
diferite. Fiecare coach care se adresează vieții private sau pro­
fesionale are propria sa definiție asupra acestei meserii. Când
apelezi la serviciile lui, începe prin a-1 întreba cum vede aceas­
tă meserie și ce îți poate aduce experiența lui. Apoi întrebă-1
despre formarea și trecutul său.
In ce mă privește, mi-am câștigat galoanele pe câmpul de
luptă și prin suferință. Studiile pe care le-am urmat în diver­
se forme de terapie au venit în sprijinul experienței mele de
teren. în plus, cunosc foarte bine lumea acestei activități, căci

182
 Sindromul Tarzan
i-am consacrat mai mult de 15 ani. Totul contează în forma­
rea unui coach: de la pasiunile lui până la sporturile practi­
cate. Caii m-au învățat foarte multe: ei nu-ți pot spune că îi
doare ceva sau că au dormit prost, și atunci cade în sarcina ta
să le decodezi temerile și rănile. Mi-am petrecut ultimii ani
în domeniul cailor de curse, alături de o foarte bună priete­
nă care astăzi este antrenor (și nu antrenoare!). Ea mi-a ară­
tat cum să înțeleg un cal. Este amuzant că amândouă avem
aceeași meserie: ea murmură în urechea cailor, eu în cea a
oamenilor. Iar când un coach este capabil să înțeleagă tot ceea
ce un „antrenat" nu îi spune, formează o echipă câștigătoare
în care încrederea, complicitatea și respectul simt fundamen­
tale. Te însoțește în marele labirint al gândurilor negative și
al programărilor greșite, pentru a te îndruma eficace către
ieșirea pe care ai ales-o. Are o viziune de ansamblu a siste­
mului tău prin care veghează ca schimbarea să se armonize­
ze cu mediul tău. Te antrenează să-ți folosești noile abilități
până când îți intră în sânge și devin naturale.
Când dau consultații vorbesc despre mine, despre ce am
trăit, pentru ca tu să simți că nu judec niciodată (probabil că
am procedat mai greșit decât tine!), îți arăt că știu despre
ce-mi vorbești. Mă aflu la polul opus faimoasei distanțe te­
rapeutice, care pretinde ca cei care consultă un terapeut să
nu știe nimic despre el. Tu îmi ceri ajutorul, iar eu îmi pun o
armură care să mă protejeze ? Te-ai simți în siguranță în fața
unei grămezi de fier? Din contră, am nevoie să mă apropii
de tine, să fiu un mercenar angajat să restabilească ordinea în
viața și în gândurile tale. înainte de a-ți recuceri libertatea și
teritoriul, am de jucat câteva roluri alături de tine: antrenor,
ghid, dar și profesoară, mentor, care să-ți legalizeze schimbă­
rile și să te ajute să-ți descoperi esența și aspirațiile.
 A doua parte

CALEA PĂCII:
CALEA RĂZBOINICULUI
 în țara celor o mie și una de nopți, un tânăr maharajah
nu visase niciodată. Auzise numai lucruri bune despre aceas­
tă deprindere și era gata să-și pună la bătaie o mare parte din
avere dacă cineva l-arfi învățat cum să viseze. Tot ce avea ne­
voie pentru a conduce regatul, matematică, filosofic, științe,
fusese învățat noapte și zi, din cea mai fragedă pruncie. La
cât de repede acumulase toate aceste cunoștințe, i-ar fi fost
ușor să învețe să viseze. A chemat înțelepți din toate colțurile
lumii care, pe rând, i-au explicat visele prin diverse teorii,
dar nimic nu a mers.
într-o zi, pe când tânărul monarh era descurajat, un
păstor, observându-i tristețea, se apropie de el.
— De ce ești trist, tu care ai mai multă avere decât toti
regii la un loc ? îl întreabă tânărul mirat.
— Nu știu ce trebuie să fac ca să visez, îi răspunde ma-
harajahul cu tristețe. Am chemat cei mai mari înțelepți, mi-au
spus totul despre vis, dar nu s-a întâmplat nimic.
Atunci păstorul se așeză confortabil la rădăcina unui măs­
lin și închise ochii.
— Ce faci acolo ? întrebă maharajul uimit.
— Mă culc, Alteță.
— Văd asta, dar de ce închizi ochii ?
— Ca să dorm, înălțimea Ta. Tu nu dormi niciodată ?

187
 Pascale Piquet

— Nu am timp. Sunt prea multe lucruri de făcut, de

gândit. De ce să dorm ? E pierdere de timp!
— Ca să visez... că sunt bogat! îi răspunde păstorul, a
cărui dorință a fost îndeplinită.
P.P.
 45
„Si vis pacem, para bellum"

„Dacă vrei pace, pregătește-te de război", ne sfătuia Vegetius

în al său Tratat al artei militare, la sfârșitul secolului IV d.H.
Această frază este plină de înțeles și, chiar dacă mi-au tre­
buit mulți ani ca să-i înțeleg esența, am urmat acest sfat cu
sfințenie pentru a găsi drumul către pace. Mi-am dat seama
că am mai puțin de luptat dacă sunt mai antrenată. Frecvența
și violența luptelor mele atât interioare, cât și exterioare, se
diminuează pe măsură ce înțelepciunea crește, consolidând
astfel fiecare zi a serenității mele. Există atâtea modalități
de a fi seren câte ființe umane simt; fiecare își găsește calea
după propria experiență și percepție asupra lumii exterioare.
O să-ți explic pe ce principii mă bazez eu ca să fiu liniștită,
după ce m-am războit cu Tarzan și cu toți demonii care au
apărut în drumul meu. Am ales calea războinicului pentru a
găsi drumul serenității.
Artele marțiale m-au învățat că a fi războinic înseamnă să
înveți să-ți stăpânești echilibrul fizic și mental, dar și să știi
să cazi și să te ridici repede. De altfel, primul lucru pe care îl
înveți este cum să cazi fără să te rănești. Un proverb chine­
zesc spune: „Ce nu te omoară, te face mai puternic." Iar tot
ceea ce mă face să-mi pierd stabilitatea se transformă în sfat,
așa că merită să cad cât mai des.
Nu asociez nicio noțiune de violență cuvântului „război­
nic". Violența nu se regăsește în luptele pe care le duci, ci în
suferințele pe care ți le induci. împotriva cui pleci la război
cel mai des ? împotriva celor pe care îi lași să se poarte urât

189
 Pascale Piquet

cu tine sau împotriva ta? Lupți împotriva ta, împotriva ace­

lei părți care trăiește sub imperiul programării tale greșite. In
ceea ce privește agresiunea celorlalți, să te eschivezi e cea mai
bună apărare: transformă-te într-un vid în care să se scufunde
atacul. Apoi va trebui să-ți reiei locul: nu cel care ți-a fost luat,
cel pe care l-ai lăsat. E timpul să realizezi că nimeni nu ți-1
poate lua; și nid puterea: tu singur o cedezi. Ca să le recâștigi,
fă un pas în față, după ce te-ai luptat cu propria voință de a
dispărea. Un simplu pas în față îți dă înapoi orice: este un
reflex ancestral. Haide, încearcă! Ia înapoi ce e al tău de drept.
Dacă îți vei lăsa liber locul, altcineva ți-1 va lua. Oamenii au
oroare de vid!
Odată recuperat, te întrebi cum să-1 păstrezi: o singură
privire hotărâtă va convinge pe oricine că locul este luat și nu
va insista. Dacă insistă, arată-i colții. Ai văzut cum își retrag
câinii buzele, fără să mârâie ? Totul constă în limbajul corpu­
lui, în nonverbal: curbează-ți șira spinării și ceilalți te vor do­
mina. Ține spatele drept și nimeni nu se va apropia de tine.
Să luăm cazul dependenței afective: dacă ai dificultăți în
a te debarasa de fostul partener care se agață de tine, acest lu­
cru se întâmplă pentru că tu îi lași ușa deschisă, nu pentru că
o forțează el. Trebuie să lupți împotriva acelei părți din tine
care nu te lasă să închizi ușa. Odată ce ai reușit acest lucru,
fostul nu mai are altceva de făcut decât să dispară. Uneori
trebuie să fii gata de orice, mai ales să utilizezi mijloace extre­
me pentru a suda ușa definitiv. Amintește-ți de Jim ale cărui
tentative cădeau în golul tăcerii mele. Determinarea mea de a
închide ușa a avut drept motiv încăpățânarea lui.
Vreau să te învăț tehnici de eschivare, nu de atac, pentru
a te simți confortabil și sigur pe tine în orice situație. Forța
veritabilă a războinicului Ninja constă în supraviețuire, nu
în lupta cu orice preț. Cu cât vei deveni mai abil, cu atât vei
stăpâni mai bine arta de a evita lupta și de a-ți asigura victo­
ria: cel care atacă, te face să te înfurii și să ripostezi. Trans-
formă-te în vid sau ferește-te de lovitură ieșind pur și simplu

190
 Sindromul Tarzan
din traiectoria ei. Apoi, într-o bună zi, vei fi capabil să trans­
formi această altercație într-un rezultat câștigător pentru am­
bii protagoniști: vei găsi o soluție satisfăcătoare pentru toată
lumea. Acest lucru nu este întotdeauna posibil, simt de acord.
Chiar și așa, având o durere sau o suferință care îi generează
frustrare și furie, atacatorul este împins să o facă. Se ia de tine
ca să nu se ia de el însuși.
Cum crezi că aș proceda dacă un hoț înarmat mi-ar cere
poșeta? I-aș da-o, bineînțeles. Nu aș risca să fiu rănită pentru
atât de puțin. Amintește-ți: trebuie să supraviețuiești cu ori­
ce preț. Agresorul, care este de cele mai multe ori mai speriat
decât victima, poate avea un reflex greșit și trage asupra ta
ori te înjunghie. Este de asemenea posibil ca tu, lovindu-1,
să-1 schilodești sau chiar să-1 omori. Apoi va trebui să trăiești
cu asta. încă o dată subliniez: cu cât ești mai abil în luptă, cu
atât te vei bate mai puțin.
Poate, în adâncul sufletului tău, ești pacifist, iar a concepe
viața ca pe o luptă te doare. Respect această decizie. Totuși,
fiecare om este un războinic. Din momentul nașterii sale pe
acest pământ, caută zi de zi pacea pentru care se luptă. Lupți
împotriva fricilor tale, pentru a ți se respecta spațiul atât de
vital ție, pentru a obține afecțiune și recunoaștere. Maniera în
care alegi să te construiești este mai mult sau mai puțin dură
și dureroasă decât a celui care a cunoscut doar liniștea. Acesta
din urmă îmi va dezvălui mai ușor cum a făcut. Mai ales că
ființa umană nu mai este nevoită să se bată cum o făcea în alte
timpuri, când orice dispută se rezolva cu o lovitură zdravănă
de ciomag. Războaiele de acum sunt mult mai subtile sau mai
ipocrite, iar armele au fost înlocuite de cuvinte. Timpurile
modeme te pun față în față cu un alt tip de conflict, iar cel mai
rău inamic, deși cel mai bun aliat, ești deseori chiar tu. Omul
s-a transformat într-un lup care vânează propria persoană. A
trăi în liniște înseamnă a trăi în pace mai întâi cu tine însuți,
apoi cu ceilalți.

191
 Pascale Piquet

Din moment ce trebuie să te bați, măcar învață să o fad

corect, decât să aplici mereu aceleași reguli care nu dau re­
zultate. Tehnica Ninjutsu a luptătorilor Ninja m-a învățat că
o infinitate de gesturi dezordonate nu duce nid măcar la un
singur gest întemeiat: trebuie să știi unde și cum să acționezi,
recurgând la o economie a mișcărilor, dar alegându-le pe cele
mai eficace.
Forța este în tine și așteaptă cuminte ca spiritul tău lup­
tător să o trezească și să pornești pe calea cuceririi libertății
interioare. Ca să fii curajos, trebuie să-ți fie teamă, iar adevă­
ratul erou este acela care se luptă zi de zi cu demonii săi, nu
cel care trăiește în pace. Am o foarte mare admirație pentru
cei care au hotărât să-și îndrepte viața spre fericirea pe care o
construiesc în fiecare zi, deprogramând fără odihnă tot ceea
ce le dăunează. Am trecut și eu pe-acolo și apredez cu atât
mai mult viața mea de astăzi.
în anumite religii, călugărul este un luptător care se folo­
sește de disdplina războiului pentru a-și compune propria
ființă, până când reușește să găsească fundamentul înțelep-
dunii interioare. Echitația și Ninjutsu m-au ajutat să sap, foar­
te greu, recunosc, și câteodată cu dinții, la fundația serenității
mele. Cu cât cădeam mai des de pe cal, cu cât încasam mai
multe lovituri pe care nu reușeam să le parez, cu atât învățam
mai mult. La început, petreceam mai multe ore între șa și sol
decât pe cal și mă întorceam de la cursurile de Ninjutsu pli­
nă de vânătăi! Fiecare cădere și fiecare lovitură mă făceau
mai puternică. Chiar dacă primeam în continuare lovituri și
cădeam de pe cal, acest lucru se întâmpla mult mai rar; în
schimb, plăcerea de a încăleca pe cai mai nărăvași sau de a mă
bate cu adversari mai putemid decât mine creștea progresiv.
în concepția mea, nu există echilibru fără dezechilibru. Nu
există cavaler care să nu cadă nidodată de pe cal sau luptător
care să nu-și găsească nașul. Cel care crede că le știe pe toate,
nu mai acumulează nimic nou. A-ți depăși limitele înseamnă
să riști să fii învins, pentru a învăța apoi. Ce este echilibrul?

192
 Sindromul Tarzan
Ideea mea este următoarea: cazi sau te zguduie ceva, apoi te
ridici și te stabilizezi cât mai repede posibil. De altfel, după ce
cazi de pe cal, este indicat să te urci imediat înapoi pentru a
șterge din minte experiența urâtă și a-ți recăpăta încrederea.
Dacă un eveniment care intervine în viața ta te destabilizează,
ideal ar fi să scapi imediat de emoțiile negative și să păstrezi
ideea de experiență. Să ne înțelegem: nu se pune problema
de a nu mai resimți emoțiile negative, ci de a le trata rapid.
Dacă nu mai simți nimic, fie te-ai transformat într-un călugăr
tibetan, fie ești mort! Este ca în fotbal sau la hockey: de îndată
ce ești în posesia mingii sau a pucului este foarte bine să le pa­
sezi, nu ca să scapi de ele, ci ca să înscrii mai repede un posibil
gol. încă un exemplu ? După ce Bonnie și Clyde au dispărut,
am fost foarte marcată pe moment de faptul că le acordasem
prietenia și încrederea mea, plus că le pusesem întrega casă la
dispoziție. Aveam două soluții: fie mă învinovățeam că m-am
lăsat dusă de nas, fie lăsam la o parte demnitatea șifonată și
trăgeam rapid învățăturile din acea nefericită întâmplare.
Pentru că iubesc serenitatea, am ales să evacuez rapid emoțiile
negative și am căutat să înțeleg mai întâi de ce i-am primit pe
acei oameni și cum au reușit să mă fraierească. Apoi am con­
siderat faptul de a fi fost generoasă ca pe o calitate, de care să
mă pot dispensa totuși cu prudență. Cât despre experiența
dobândită, mi-am jurat ca pe viitor să gândesc de două ori
înainte să-mi deschid sufletul și casa. O să merg, de exemplu,
să văd rămășițele fostei locuințe, ca să mi se întipărească bine
în minte învățămintele! într-un final, totul s-a rezumat la o
pierdere de bani și o grămadă de necazuri pe care le-am rezol­
vat. Eram determinată să-mi petrec sărbătorile de sfârșit de an
în liniște, ceea ce mi-a permis să-mi regăsesc seninătatea cu
ușurință. Mai amuzant a fost faptul că prietenii mei erau mai
contrariați decât mine de această întâmplare!
Trebuie, totuși, să te previn că, de îndată ce vei reuși cu
mândrie să tratezi rapid emoțiile negative, se va găsi întot­
deauna un sceptic care te va acuza că blufezi. Știu, pentru că și

193
 Pascale Piquet

eu am trecut prin asta în timpul formării mele în Programarea

Neuro-Lingvistică. Astfel am realizat că există o mulțime de
oameni care nu mai cred în Moș Crăciun sau în dobândirea
seninătății nici când o au sub nasul lorz întrucât nu o mai re­
cunosc.
Ce reprezintă seninătatea pentru tine ? Pentru mine este
pacea interioară a cărei forță crește de fiecare dată când este
răvășită. A cădea de pe cal sau a mânca bătaie de la adversarul
tău înseamnă să-ți întărești capacitatea de a face față în orice
împrejurare. Seninătatea mai înseamnă să trăiești adesea și
cât mai mult timp posibil, cu bucurie și plăcere, între două
căderi. Astfel văd eu seninătatea: când o emoție negativă te
dezarmează, iar acest lucru se va întâmpla din ce în ce mai
rar, să ai competența de a te urca înapoi în șa cât mai repede.
Ce este înțelepciunea ? Am reflectat mult asupra acestei
chestiuni și am ajuns la următoarea concluzie: este facultatea
de a vedea realitatea așa cum e, fără emoție, fără a o inter­
preta prin experiențele noastre. Un ziarist scrie că a avut loc
o explozie într-o uzină în noaptea precedentă, dar că nu s-au
înregistrat victime. Este o realitate. însă când începe să expli­
ce că, dacă explozia ar fi avut loc ziua, ar fi fost sute de morți
și răniți, chiar în acest moment îți induce o emoție negativă.
Ce fac avocații? împodobesc faptele care produc emoții ne­
gative sau pozitive pentru a-i influența pe jurați, să încline
balanța în favoarea lor.
Când i-am explicat unui amic care simt bazele seninătății
mele și i-am vorbit despre determinarea mea de a-1 întâlni pe
cel așteptat, mi-a replicat că înțelepții sunt cu toții bărbați și
celibatari pe deasupra. Din punctul lui de vedere mă desca­
lificam de două ori! Este adevărat că cei la care făcea referire
luptă să se detașeze de dorințe și de lumea materială, trăind
exclusiv în sărăcie și spiritualitate. In ce mă privește, pe lân­
gă faptul că sunt o femeie al cărei obiectiv este viața de cu­
plu, flutur stindardul epicurismului. îmi întrețin dorințele și
îmi cultiv spiritualitatea care se bazează pe liniștea sufletului

194
 Sindromul Tarzan
și bucuria de a trăi. Cât despre bani, e clar că nu aduc ferici­
rea, dar o întrețin, nu mi-e rușine să recunosc asta. Am evitat
suficient să mă lupt cu reticențele, apropo de acest subiect, și
am pus totul la bătaie pentru a câștiga mai mult, dar nu cu
orice preț.
Mult timp am crezut că a te simți împăcat înseamnă să nu
mai suferi, deoarece, în trecut, în rarele momente în care nu su­
feream, credeam că sunt în paradis! E bine când nu mai plouă,
dar și mai bine e când strălucește soarele. In tine stă puterea de
a readuce timpul frumos, pentru că tu ești cel care a declanșat
furtuna. Când mă prinde ploaia, în loc să mă refugiez sub o
umbrelă așteptând să treacă, mă pornesc să îndepărtez norii.
Observă, te rog, aptitudinea ta naturală de a atrage nenoroci­
rile. De ce alții o au pe aceea de a ieși mereu la suprafață? Ai
putea începe să gândești că și lucrurile bune se atrag, în loc să
te joci de-a paratrăznetul și să atragi numai necazuri. Ceea ce
fad poți să și desfad.
Nu ai nevoie de lecții de echitație sau de Ninjutsu pentru
a-1 trezi pe războinicul din tine. Nimic nu te obligă să prac-
tid sporturi violente pentru a-ți prelucra filosofia de viață și
caracterul. In schimb, îmi va face plăcere să-ți împărtășesc ce
am învățat eu din aceste disdpline. Cine știe, poate vei găsi
câteva informații care să te lumineze. înainte de toate, reține
că toate resursele care te pot ajuta să învingi orice adversar
și să ieși cuceritor din orice situație, sunt în tine. Ar fi o idee
bună să înveți să le folosești mai întâi pe ele: e inutil să scoți
artileria grea pentru un mărunțiș; întreabă-1 pe Goliath! Ale­
ge calea cea mai simplă, e inutil să înveți tehnid de luptă ul-
trasofisticate: să bagi un deget în ochiul adversarului ori să
îi răsucești nasul îl poate lua la fel de mult prin surprindere,
dacă nu mai mult, decât o priză elaborată din artele marțiale.
Renunță la cărări deja bătute, surprinde-ți adversarul; este
cea mai bună modalitate de a-1 dezarma.
Pentru început, îți vei regăsi echilibrul în capadtatea de
a te ocupa de tine: de sănătatea și de mentalul tău. Dacă o

195
 Pascale Piquet

zână bună te întreabă ce dorință vrei să-ți îndeplinească, ce

alegi ? Singura mea dorință este ca toată viața să fiu fericită.
Ce egoistă sunt, nu-i așa? Așteaptă puțin înainte să judeci și
urmărește raționamentul meu: ca să fiu fericită, trebuie obli­
gatoriu ca fiica mea, familia, prietenii și toți cei care îmi ies
în cale să fie fericiți la rândul lor. Acum vezi altfel lucrurile ?
Această dorință mă ajută să ating dintr-o singură mișcare
mai multe aspecte, propria fericire fiind în strânsă legătură
cu fericirea tuturor celor din jurul meu. De aceea am în pri­
mul rând grijă de mine, pentru a fi în stare să am grijă de
fiica mea, de toți cei care mă înconjoară și de cei care m-au
ales drept coach. Am nevoie să fiu în plină formă și putere
dacă vreau să îi contaminez cu veselie pe toți cei care îmi
sunt aproape. Așa cum există odorizante pentru miros și eu
simt, la rândul meu, un odorizant pentru stări de bine!
Se spune despre leneși că, în general, sunt inteligenți, pen­
tru că își pun creierul la contribuție doar ca să nu facă prea
mult efort fizic. Dacă vrei să ajungi la starea de seninătate, tre­
buie să detești suferința. Soluția nu este să te rupi de emoții
și rareori este voluntară. Un traumatism este cel care împin­
ge subconștientul să blocheze orice sentiment, orice emoție,
deoarece a constatat că asta te-a făcut să suferi în trecut. Sub­
conștientul echivalează suferința cu sentimentele sau emoțiile
de care te rupe ca să te protejeze. Este alegerea ta să rămâi la
adăpost în spatele baricadelor și să nu simți nimic. La fel de
bine poți să apelezi la ajutor pentru a te reconecta. Nu te pot
asigura că nu vei mai suferi niciodată, dar pot în schimb să
îți promit că astfel îți acorzi din nou șansa la fericire. Măcar ai
conștientizat că trebuie să te deconectezi? Deja ai spus: „Nu
vreau să mă mai îndrăgostesc", „Am terminat-o cu bărbații!",
„Dacă iubești, suferi", „Să nu ai niciodată încredere înbărbați!",
„Femeile sunt toate la fel, mai puțin mama și sora mea".
Haide să-ți arăt acum câteva principii care te vor ajuta să
devii un luptător mai bun, să negociezi mai bine cu demonii
tăi, să treci peste obstacolele care se ridică în calea serenității

196
 Sindromul Tarzan
tale. Ai aceleași însușiri ca oricine altcineva pentru a reuși:
trebuie doar să le dezvolți. Singura diferență este dată de în­
crederea în tine, de numărul și intensitatea temerilor rezulta­
te din trecutul tău. Cu cât ai suferit mai mult, cu atât vei fi mai
fericit odată ce seninătatea s-a instalat în viața ta: asta trăiesc
eu acum, căci gradul de fericire atins este invers proporțional
cu suferințele pe care le-am îndurat. Crede-mă, merită să lupți!
Este fundamental să știi dinainte cu ce te vei confrunta, iar eu
îți voi furniza câteva informații și adevăruri despre demonii
tăi, care îți vor permite să îi privești dintr-o perspectivă total
diferită.
 46
Compasiunea începe cu tine

O nouă partitură tocmai ieșise de sub condeiul unui com­

pozitor talentat. Foarte mândră de ea, aștepta cuminte să fie
cântată, chiar dacă era tare nerăbdătoare când pianul o ruga
să-i împrumute do-urile. Luată prin surprindere, dar dorind
să-i facă pe plac, acceptă în cele din urmă. Apoi a venit rân­
dul viorii să îi ceară notele sol și, în același spirit, ea i le
împrumută. A urmat flautul care-și dorea si-urile și la-urile,
iar contrabasul i-a solicitat mi-urile. Generoasă, ea nu refuză
nimic; astfel re-urile, fa-urile și la-urile și-au văzut și ele de
drum. Iar când a venit timpul să cânte, partitura a rămas
mută, căci fusese descompusă.
P.P.

Mens sana in corpore sano [o minte sănătoasă, într-un corp

sănătos]. Aveau dreptate, anticii!

Corpul

Cogito, ergo sum [gândesc, deci exist]. Pentru a gândi, trebu­

ie să exiști. Ai grijă de corpul tău? Sunt sigură că te ocupi mai
mult de mașina ta! Totuși, cu răbdarea treci și marea, iar dacă
mecanicul ar avea grijă de mașina ta așa cum ai tu de corpul
tău, simt convinsă că ai da de ceasul rău!

198
 Sindromul Tarzan
Astăzi trăim în era pilulei-miracol care conține diverse vi­
tamine, pe care le-ai putea găsi foarte bine într-o alimentație
echilibrată, care să nu ducă la obezitate. Am văzut cum un
bărbat a scos din buzunar o cutiuță compartimentată care
conținea pastile de toate culorile și de toate soiurile. Mi-a ex­
plicat că așa își menținea pielea de bebeluș. L-am privit cu
scepticism și l-am întrebat dacă îi mai era foame după ce în­
ghițea toate acele pastile. Când corpul este hrănit sănătos, ești
în plină formă, iar când ești în plină formă ai un moral de
fier, iar cu un moral de fier, nimic nu-ți poate rezista! Cel mai
mare dușman al moralului este oboseala; de aceea e mult mai
înțelept să iei o decizie dimineața când te trezești, decât seara
la culcare. Noaptea este un sfetnic bun și, în plus, are putere de
regenerare!
Pentru mine este simplu: o alimentație sănătoasă, ceea ce
nu te împiedică să te mai ospătezi din când în când, multă
apă, câteodată alcool, dar cu moderație, dacă îți face plăcere,
și repaus, somnul fiind cea mai bună vitamină. Mai ales că,
pentru a-ți reîncărca bateriile, este cea mai eficientă modalita­
te. Din păcate, corpul nu scoate sunete când se descarcă, altfel
ai auzi bip-bip încontinuu: atât de la tine, cât și de la ceilalți!
In plus, cele mai benefice ore de somn sunt cele de dinainte
de miezul nopții, deoarece atunci celulele se regenerează, în
timp ce altele se odihnesc, iar hormonii de creștere se activea­
ză. Este atât de bine să te trezești în plină formă. încearcă!
Nu mai vorbesc de sport, căd simt mulți cei care se fac
vinovați de nepracticarea lui: doar nu scrie nicăieri că e obli­
gatoriu. In plus, să îți dorești mușchi cu orice preț înseamnă să
te înscrii într-un sistem (sau într-o sală de forță!) pe viață, de
unde nu mai poți scăpa, căd va trebui să-ți întreții mușchii la
nesfârșit. Dacă detești sportul, păstrează-ți corpul în formă cu
plăcere și fără efort, iar acest lucru este perfed realizabil prin
masaj, saună, mers pe jos precum și printr-o modalitate inteli­
gentă de a te hrăni. Există numeroase cărți care vorbesc despre
alimentele sănătoase care ard grăsimile, de ce te-ai enerva dacă

199
 Pascale Piquet

nu-ți place să faci mișcare ? Remediul riscă să fie mai păgubos

decât răul!
Dacă îți place sportul, să știi că s-a dovedit științific că acti­
vitatea fizică favorizează activitatea cerebrală și crește nivelul
endorfinelor. Pe scurt, sportul îți permite să ai idei mai clare,
dar și să te simți mai fericit; în plus, favorizează gândirea și
meditația.
In ce mă privește, am făcut întotdeauna sport, cu atât mai
mult cu cât, după toate accidentele pe care le-am avut, e felul
meu de a-mi sărbători sănătatea. De fapt, medicii mi-au pre­
zis cm corp șubred și un caracter morocănos; cu toate astea
nu am rămas cu sechele de. pe urma cascadoriilor mele. Și nu
fac nimic ieșit din comun: mă plimb prin oraș sau prin pădu­
re, evit liftul sau scările rulante, alerg o jumătate de oră pe zi
ori sar coarda și îmi mențin trăsăturile.
Găsește-ți ritmul și propriul echilibru pentru a te menține
sănătos, păstrează-ți spiritul pozitiv și iubește plăcerea. In fi-
losofia mea de viață, mentalul este responsabil pentru bună­
starea corpului.

Mentalul

Mentalul merită și el să fie întreținut și protejat de virușii

gândurilor. Ce este un virus al gândurilor? Toate acele „Nu
îl merit", „Nu sunt în stare", „Nu valorez nimic" sau alte idei
negative care te invadează; simt ca niște granule mari de nisip
care îți blochează cu răutate mecanismul. Sunt niște credințe
meschine care îți poluează gândurile și îți sabotează acțiunile.
Vestea bună este că le poți arunca în aer, le poți pulveriza și
înlocui cu niște credințe frumoase, venite în sprijinul tău:
„Merit să reușesc", „Pot și vreau", „Sunt un om bun și am
dreptul la fericire". Credințele benefice sunt ca mușchii: le
poți întări pentru ca, într-o bună zi, să te servești de ele ca de

200
 Sindromul Tarzan
o pârghie și să urci munții. Mentalul îți controlează viața, nu
invers, așa cum spune un vechi principiu al surferilor: „Dacă
nu încaleci tu valul, te încalecă el pe tine!"
După părerea ta, când două persoane suferă de același tip
de cancer, de ce una supraviețuiește, iar cealaltă nu ? Deoarece
prima crede cu tărie că merită să trăiască, că are în față un vi­
itor și încă multe lucruri de îndeplinit. Pe când cealaltă este
convinsă că nu merită să trăiască sau nu mai are chef. Bunica
mea l-a urmat pe bunicul deoarece a considerat că i-a sosit
timpul. In loc să o forțez să trăiască, cum a făcut ea cu copiii
ei, i-am respectat decizia pentru că o înțelegeam perfect.
Eu am decis să trăiesc până la adânci bătrâneți ca să pot
ajuta cât mai mulți oameni, iar când o să fiu foarte obosită o
să chem singură liftul!
Am avut credințe care m-au limitat: nu meritam nici reu­
șita profesională (am deschis o agenție de evenimente la Paris
și am trecut printr-un faliment), nu câștigam nici mulți bani
(doar strictul necesar pentru a trăi), nu aveam nici măcar un
singur bărbat bun în viața mea (nu atrăgeam decât nevrozați!).
îmi umplusem căruța cu acești viruși ai gândurilor, cărora
le-am dat voie să-mi strice liniștea. Faptul că i-am înlocuit,
mi-a deschis multe uși. Astăzi cred că nu mai am nicio limită
pentru că sunt un om bun, mi-am găsit locul în coaching și în
scris, cred cu toată ființa mea în fericire, trăiesc cu adevărat
fiecare zi. îmi mai rămâne doar să câștig mai mulți bani, ca să
nu mă mai rog la Dumnezeu să-mi fie aprobate la fiecare plată
cârdurile de credit, și să-1 întâlnesc pe bărbatul vieții mele.
Chiar și atunci când elementele exterioare (dragoste, cari­
eră, bani, etc.) nu simt stabile, dacă ești în stare să-ți canalizezi
energia și bucuria de a trăi, ești foarte aproape de seninătate.
Observă numai câtă putere are mentalul asupra destinu­
lui tău: dacă te gândești că nu meriți locul de muncă la care
visezi, nu îl vei avea. Insistă că nu îți vei găsi sufletul pereche
și n-o să-ți iasă în cale. Iar dacă ești convins de contrariu, se va
întâmpla! O să-ți demonstrez! Le-am spus tuturor prietenilor

201
 Pascale Piquet

că bărbatul vieții mele ar putea să sune la ușă într-o bună zi, aș

putea să~l întâlnesc în pădurea în care mă plimb, ar putea face
pană chiar în fața casei mele ori s-ar împotmoli cu automobi­
lul 4X4 în terenurile mele sau chiar să aterizeze pe pajiștea din
fața casei cu un deltaplan. Toate astea i-au amuzat și mi-au
propus imediat să ies în lume ori să-1 caut pe Internet. Am
făcut asta acum doi ani ca să nu stau cu brațele încrucișate,
fără să acționez; barurile, restaurantele, cluburile de noapte și
site-urile de întâlniri nu mi-au adus nimic. Niciun bărbat nu
mi-a reținut atenția și viceversa. Cât despre Internet, am avut
o întâlnire care a durat un minut și jumătate, atât cât să-i spun
respectivului că nu semăna absolut deloc cu cel din fotografia
pe care mi-o arătase: efectiv avea cu 10 ani mai mult, burta se
rotunjea pe sub haine, iar părul îl pierduse aproape pe tot. A
existat apoi o a doua întâlnire, cu altcineva, care nu mi-a făcut
o impresie atât de proastă, dar pe care l-am speriat atât de tare
că probabil fuge și acum. Cred în continuare că este o metodă
eficientă de a găsi pe cineva bun, chiar dacă nu mă simt în
largul meu făcând asta. Oricum ar fi, după aceste întâmplări
intemautice nereușite și vânătoarea nefructuoasă de bărbați,
am înțeles că doream să-1 întâlnesc pe bărbatul vieții mele, nu
să am niște aventuri de azi pe mâine. Din acel moment am
început să-mi recâștig virginitatea, așteptând ca cel care mă
dorește la rândul lui să se prezinte la ușa mea.
Știu cu exactitate că, dacă Universul decide să întâlnești
persoana potrivită, înseamnă că amândoi sunteți pregătiți;
crede-mă, nu duce deloc lipsă de imaginație atunci când ale­
ge modalitatea prin care să ți-1 scoată în cale. Când e timpul,
e timpul! Cu siguranță ai auzit povești despre întâlniri extra­
ordinare. Cum eu nu cred în hazard și-mi doresc în fiecare
zi o întâlnire ieșită de comun, continui să merg prin pădu­
rea mea, imaginându-mi o mulțime de variante. Poate chiar
această carte va provoca întâlnirea. Cine știe ? Cât despre pri­
etenii mei, n-au decât să râdă de mine. Cine râde la urmă, râde

202
 Sindromul Tarzan
mai bine! Și dacă totul se va întâmpla cum am prevăzut, vor fi
obligați să recunoască că am avut dreptate în privința puterii
pe care o exercităm asupra propriei vieți. Și tu la fel!
Totul este posibil, atunci când crezi.
 47
Crede si creste
9 5 în tine!

A crede și a crește în tine înseamnă a-ți regăsi puterea,

alungându-i din templul tău interior pe cei pe care i-ai lăsat
să-ți controleze viața; înseamnă să-ți recâștigi locul, spațiul,
atât intern cât și extern; înseamnă să crești în interior până
te umpli concret, înainte de a crește și pe dinafară. îți vei stă­
pâni apoi pe deplin corpul și spiritul, care se vor suprapune
până vor deveni imul. Simplul fapt de a crede în tine gene­
rează o putere inestimabilă. Insă de fiecare dată când te vei
îndoi de ea, va începe să se deșire. Imaginează-ți că te afli
într-o barcă gonflabilă în oceanul dezlănțuit al relațiilor uma­
ne, iar de fiecare dată când te îndoiești de tine, apare o gaură
în plasticul ambarcațiunii de care depinde supraviețuirea ta.
Una dintre credințele care îmi dau mereu forță este convin­
gerea că, orice mi s-ar întâmpla, o să ies întotdeauna la supra­
față. Unul dintre prietenii mei spune despre mine că, dacă
m-ar lăsa complet goală în mijlocul deșertului, m-aș întoarce
îmbrăcată cu o rochie Christian Dior și cu o sticlă de șam­
panie Dom Perignon sub braț. Chiar dacă mi se întâmplă să
mă îndoiesc uneori, din reflex, de legitimitatea anumitor ac­
țiuni sau comportamente, în schimb nu mă îndoiesc nicioda­
tă de mine. Când am căzut în genunchi în sufragerie, în fața
căruței cu pietre de moară, nu numai că nu aveam o slujbă,
bani, soț, dar chiar înainte să emigrez am trecut prin decesul
bunicului, tatălui și bunicii mele. Fiică unică, universul meu
afectiv se diminuase considerabil într-un timp foarte scurt, cu
atât mai mult cu cât eram în conflict cu mama mea care trăia

204
 Sindromul Tarzan
în Franța. Prietenii mei se aflau de cealaltă parte a oceanului
și nu avusesem timp să-mi fac alții noi. Nu-mi mai rămăse­
seră decât fiica mea, micuța mea zână, și convingerea intimă
că totul se întâmplă cu un scop. Fiecare încercare ascunde o
surpriză. Chiar și așa, în mijlocul acestui haos, continuam să
cred în mine luptând împotriva vântului și a mareelor. Era
singurul lucru care-mi mai rămăsese! Să lași brațele jos și să
te lași în voia destinului ori să crezi în tine și să avansezi?
Să crezi în tine presupune să-ți aduni forțele și abilitățile
pe care apoi să le amplifici. Te-ai gândit vreodată că tu ești
purtătorul propriilor experiențe, dar le duci deopotrivă și pe
cele ale strămoșilor tăi, din viețile tale anterioare ? Bineînțeles,
dacă ești adeptul acestor teorii. Străbunii tăi au avut probabil
o viață chiar mai înfricoșătoare decât a ta, dar totuși fiecare
dintre ei a dat mai departe torța, împotriva mareelor și a vân­
tului, pentru ca tu să exiști; tu, ultima sau penultima verigă
dintr-un lanț infinit de lung, care își trage rădăcinile din ne­
gura timpurilor. Imaginează-ți-i pe străbunii tăi cum stau, de
la primul până la ultimul, de jur-împrejurul arenei vieții ca să
te susțină, cum își pun ultimele speranțe în cel din urmă des­
cendent, chemat să corecteze trecutul și să binecuvânteze vii­
torul. Tu, cel de astăzi, ești suma și rezultatul mai multor mii
de strămoși și a fiecăreia dintre viețile lor. Din respect pentru
ei și pentru tine, nu ar merita să-ți iei destinul în mâini ?
Trebuie să înțelegi că timpul pe care îl aloci ca să-ți ges­
tionezi demonii nu este important, din moment ce rămâi în
mișcare. Măcar o dată în viață nu ai un termen limită pen­
tru a-ți îndeplini sarcinile! Chiar dacă înaintezi încet, tot este
mai bine decât să rămâi înțepenit acolo, pentru că astfel ad­
versarul tău va fi în avantaj, iar într-o luptă adevărată așa
ceva nu se iartă. Atât timp cât cauți im mijloc pentru a-1 do­
borî, înseamnă că avansezi. Uită-te la boxeri, ei nu se opresc
niciodată, sunt întotdeauna gata să sară!
Ființele umane, ca și animalele, au trei modalități de a re­
acționa la o agresiune: rămân nemișcați, se salvează sau atacă.

205
 Pascale Piquet

Fiecare animal adoptă o atitudine diferită pentru a scăpa de

prădătorul său: păianjenul face pe mortul, căprioara o ia la
fugă, tigrul atacă. în fața agresiunii și a fridi, ființa umană
dezvoltă un reflex care își are rădăcinile într-una dintre aces­
te trei atitudini, în funcție de trecutul și programările sale,
într-o seară, tata a venit tiptil prin spatele meu, să-mi spună
„bună seara". In loc să paralizez de frică ori să fug, l-am pocnit.
Inchipuiește-ți ce rușine mi-a fost. Acesta este un caz extrem,
bineînțeles. In general, când se pune problema unui atac, este
vorba despre atacuri verbale, iar cea mai bună apărare rămâne
eschivarea. Nu e ușor să scapi de reflexele urâte (rămâi blocat,
ataci, fugi) și să le înveți pe cele bune. Cum să eviți atacurile
demonilor ? îi înfrunți, îi întâmpini și le recunoști rolul de me­
sageri ai subcoștientului. Demonii și temerile tale sunt unii și
aceeași. Obiectivul lor? Să-ți atragă atenția asupra pericolului
încât să te protejezi. Nu i-ai considerat niciodată protectorii tăi,
nu-i așa ? O să revin asupra acestui subiect, dar pentru moment,
dezarmează-ți demonii și transformă-i în aliați. întotdeauna e
bine să-i ai în tabăra ta pe cei mai puternici decât tine!
Ai văzut filmul Cei 7 mercenari 7 Fiecare dintre ei stăpânește
o tehnică de luptă și se unesc pentru a apăra un sat de țărani
de o bandă de hoți care îl jefuia cu regularitate. In cele din
urmă țăranii sunt cei care îi iau pe sus pe agresori: mercena­
rii pur și simplu i-au învățat ce să facă și cum.
 48
Nu vei fi niciodată mai bine servit
de cineva decât de tine!

A te ocupa de sănătatea și de corpul tău înseamnă deo­

potrivă să te iubești. Cine este mai în măsură să aibă grijă de
tine și, în plus, să admită că ești un om de bine ? Tu! Cum să
te iubească altcineva, dacă tu însuți nu o faci ? Când femeia cu
care ai o relație îți spune că te iubește, iar tu îi răspunzi „Cum
poți să mă iubești? Sunt urât, bătrân și prost!", recunoaște
că este descurajator pentru ea. Ai acuzat-o că are sentimente
pentru un bărbat de care ție nu-ți place. învață să te cunoști,
să te iubești și să-ți recunoști calitățile. Acordă-ți atenție, mă­
nâncă sănătos, dormi bine, răsfață-te, iar când obosești, odih-
nește-te. Compar adesea echilibrul mental (mens) și sănătatea
fizică (corpore) cu farfuria chinezească pe care artiștii asiatici
o răsucesc în vârful unui băț. Dacă oprești bățul din mișcarea
lui, farfuria îți vine în nas. După ce ți-ai găsit ritmul pentru
a o învârti pe-a ta, îți poți permite să dai o mână de ajutor și
celorlalți. Generozitatea începe cu tine, iar când farfuria nu-și
mai găsește ritmul și nu se mai învârte, de vină este stresul,
boala sau depresia.
Fără soț, într-o țară străină, dacă nu aș fi avut grijă de mine
și mi s-ar fi întâmplat chiar și un accident mic, cine ar fi avut
grijă de fiica mea și de mine? Am prieteni nemaipomeniți,
totuși nu mă aștept să fiu întreținută de ei până m-aș pune pe
picioare. Dacă nu mai sunt în stare să-mi subvenționez stric­
tul necesar, o să-mi cadă peste nas două farfurii chinezești: a
fiicei mele și a mea.

207
 Pascale Piquet

Știi ce fac castorii dacă observă o capcană la ieșirea din

adăpost? Sacrifică un pui care o declanșează. Crud, nu-i așa?
Și tu îți sacrifici copiii și partenerul când oboseala te face agre­
siv și indisponibil, pentru că nu ești în stare să spui „nu" per­
soanelor din exterior care te trimit direct în corzi.
Copiii și partenerul nu ți-au cerut niciodată să te sacrifici
și, chiar dacă tu îi consideri niște ingrați după toate câte ai
făcut pentru ei, amintește-ți că nu ei ți-au cerut-o. Simt mult
mai fericiți când ești odihnit și disponibil.
Ai grijă de tine și toată lumea va fi mulțumită. Viața este
ca o autostradă: este mai înțelept să te odihnești în spațiile
special amenajate, decât să fii în pană pe banda de urgență.
 49
Forța supremă: arată-ți recunoștință

De ce să aștepți recunoștință din partea celorlalți, când o

poți face la fel de bine și singur, corectând astfel o mare parte
dintre probleme ? Este ca în matematică: dacă te recunoști ca
fiind o persoană de bine, te vei comporta în consecință, iar
ceilalți te vor recunoaște și ei. în sens invers, dacă te gândești
că nu meriți nimic și ești bun doar să mergi în vârful degete­
lor ca să nu deranjezi pe nimeni, înseamnă că te lași călcat în
picioare. Acum știi că este vorba despre o programare greșită
pe care o poți deprograma. Ce-ar fi să încerci?
Ce înseamnă să te recunoști ? Să fii mândru de cine ești și
ce faci, fără a simți nevoia să-ți justifici ori să-ți validezi acți­
unile în fața anturajului. Aprobarea sau felicitările lor sunt bi­
nevenite, dar nu au statut de lege. Referința prioritară ar tre­
bui să fie judecata personală. Altfel le vei întinde singur bățul
celor care te vor judeca prin filtrul propriilor emoții, cel mai
adesea negative. Fiecare persoană reacționează în funcție de
experiența personală și, chiar dacă ține la tine, îți poate sugera
o imagine eronată despre cine ești sau ce faci. Când mama ta,
care te iubește, îți spune: „Dacă ai fi fost mai deștept, ți-ai fi
putut găsi o femeie mai bună", fie reții că nu ești inteligent, iar
soția ta nu face doi bani, fie o iei ca pe o glumă, întrucât știi cât
valorați amândoi și o pui la locul ei pe mama cea nedreaptă.
In adâncul tău deții răspunsurile la toate întrebările și simți
când greșești sau când ai dreptate. Este alegerea ta dacă vrei
să-ți verifici cu alții presimțirile, știind cu cine ai de-a face.
De ce să nu ai în primul rând încredere în tine în loc să dai

209
 Pascale Piquet

ascultare unor oameni care pot fi detractorii tăi? Deoarece

crezi, cu naivitate, în judecățile răutăcioase și alegi să refuzi
complimentele. Poți să-mi explici asta ?
Dacă vrei, haide să ne imaginăm că cei care țin la tine au
dreptate când spun că ești un om bun. Ce se întâmplă dacă
tu crezi asta doar într-un procent de 10% ? Este adevărat că
prietenii și familia exagerează întotdeauna, doar simt cei mai
înfocați fani ai tăi; dar dacă ar avea dreptate, nu ar ajunge
procentul la 30% ? In cel mai rău caz, imaginează-ți că au
dreptate 100%. Nu, asta e imposibil. Să zicem 80% ? Așa mai
merge. Un singur prieten se poate înșela când face această
estimare, dar nu 100% din anturajul tău! Intreabă-te apoi de
ce țin la tine și te apreciază.
Ce am descoperit recent, cu siguranță vârful echilibrului
meu, este următorul fapt: propria-mi recunoaștere i-a su­
primat lui Desperado nevoia disperată de recunoaștere din
partea altora. Am încetat să mă epuizez, să fug în lume în
căutarea acelui ceva pe care, în final, l-am găsit în mine. Dacă
te recunoști și te respecți mai întâi tu, ulterior o vor face și
ceilalți. Iar cei care nu o fac, nu te interesează. Magia plea­
că din tine. Este posibil ca totul să fie deocamdată confuz în
mintea ta; cu atât mai bine: din haos țâșnește lumina! Ceața
se va risipi încet-încet. Ninjutsu te învață să lucrezi domol ca
să progresezi repede, așa că nu-ți lua plăcerea de a lenevi!
Dacă cineva te rănește, apoi își cere scuze, înseamnă că îți
recunoaște durerea pe care ți-a indus-o, iar tu îți vei recâștiga
puterea: aceea de a ierta. Prin iertare te eliberezi de legătura
care te unește de cel care te-a rănit, chiar dacă el nu ți-a ce­
rut nimic. Dorința de răzbunare și ura sunt otrăvuri mortale
care au un efect lent; ele întrețin cuptorul interior unde arde
durerea vie care nu se va stinge decât prin iertare: altfel te
consumă la foc mic. Tu decizi timpul de coacere!
A te recunoaște înseamnă deopotrivă să accepți ceea ce te
face să fii diferit, de exemplu greutatea, bâlbâială, sâsâiala,
roșeața intempestivă, micile handicapuri, tot ceea ce face din

210
 Sindromul Tarzan
tine o persoană atrăgătoare, deși tu gândești că asta îți di­
minuează atuurile. Dacă ai un complex, ceilalți îl vor vedea
ca atare. La vârsta de 10 ani, după vizita școlară medicală, a
trebuit să port ochelari, ceea ce mi-a atras porecla de „șarpe
cu ochelari", având și două aparate dentare, sus și jos, din
cauza cărora sâsâiam și o talpă mai groasă la pantofi care să
corecteze o scolioză. Dar asta nu e tot: un pic grăsuță și cu un
nume de familie care instiga la tot felul de jocuri de cuvin­
te, nu treceam neobservată, mai ales când eram pusă la colț.
Ca să închei, când eram mică semănăm cu o asiatică, iar asta
chiar mi-a adus porecla „Chinezoaica". La școală, copiii îmi
spuneau că am fost adoptată. Nu erau departe de adevăr în
privința originilor mele, dar asta am aflat-o mult mai târziu:
nu eram chinezoaică, ci vietnameză. Bunicul meu biologic
era fiul unui francez și al unei vietnameze.
La vârsta de 25 de ani, mama mi-a mărturisit că bunicul
pe care îl adoram nelimitat nu era tatăl ei adevărat. L-am iu­
bit cu atât mai mult pentru că știa că nu simt sânge din sân­
gele lui. In ciuda acestui fapt eram preferata lui, fiind cea mai
mare dintre nepoți.
Mama a crescut așadar în plin război mondial (Al Doilea
Război Mondial, mai precis), cu un tată care nu era al ei și
care a fost ridicat de Gestapo, și cu o mamă cu un copil mic,
care făcea turul gropilor comune ca să-și găsească soțul. Atât
timp cât nu-1 găsea acolo, însemna că este încă în viață. Cine
ar fi avut timpul și energia ca s-o învețe să iubească ?
Secretele de familie sunt uneori mai greu de purtat de că­
tre cei care nu le cunosc deoarece, fără să înțeleagă, ei sunt
cei care suportă consecințele. Și asta durează generații... Cel
mai rău este când o femeie care a îndurat abuzuri sexuale își
programează involuntar fiica să sufere și ea. Cum face asta ?
Printr-un limbaj nonverbal și teama că i se poate întâmpla și
ei. Cu cât îi impui o interdicție unui copil, cu atât îi dezvolți
dorința de a te înfrunta: a-i interzice unei fete să se apropie
de bărbați pentru că sunt periculoși este ca și cum ai arunca-o

211
 Pascale Piquet

în gura lupului. Am ajutat câteva persoane să deprogrameze

comportamente care veneau din genealogia lor; dacă nu ar fi
făcut-o, asta le-ar fi urmărit toată viața. Una dintre cele „con­
siliate" avea o teamă teribilă, și anume că fetița ei de patru
ani ar putea fi abuzată de tatăl de care se despărțise sau de
oricare alt bărbat. Deși ea nu trecuse prin așa ceva în trecut.
Am descoperit că mama ei fusese abuzată în copilărie, însă
nu i-o spusese niciodată. Din acel moment, femeia respectivă
și-a păstrat vigilența, dar și-a regăsit fericirea și este în sfârșit
fericită în cuplu.
Orice ți s-ar fi întâmplat, vorbește cu fiica ta despre asta
și verifică trecutul mamei tale. Nimic nu se produce din pur
hazard.
Ca să revenim la vremurile copilăriei mele, eram ținta ze-
flemelilor, dar, în loc să mă simt rănită, nu știu prin ce miracol
am reținut că asta îi făcea pe ceilalți să râdă. Inclusiv cei din
familia mea râdeau, bilanțul dezastruos al vizitei medicale
amuzându-i teribil: eram încolțită din toate părțile! Intuitiv,
am înțeles că râsul este un mijloc de comunicare pe care l-am
dezvoltat de-a lungul timpului. Pot spune că am făcut școală
bună, căci tatăl și bunicul meu aveau mult umor, iar la um­
bra acestor doi farsori a crescut darul meu de a da replici.
îmi amintesc de primul meu antrenor care m-a luat la cres­
cătoria lui de cai și mi-a dat șansa de a participa la curse. Nu
am să uit niciodată răbdarea pe care a avut-o cu mine, căci
la început cădeam foarte des de pe cal. Acest bărbat avea to­
tuși o meserie ce implica lucrul cu publicul, dar se bâlbâia
adesea. Cu toate astea se simțea în largul lui când vorbea cu
clienții, proprietarii de cai pe care îi antrena; când se adre­
sa angajaților săi și se împotmolea într-un cuvânt, în loc să-1
spună, îl cânta. Puțin conta dacă ne făcea să râdem, poate
chiar îl ajuta și reușea să se facă înțeles. Asta îl făcea să fie
tare simpatic și era foarte respectat. Distrează-te și scoate
în evidență aceste mici particularități când te afli în socie­
tate. Spre marea ta surpriză vei constata că, în timp, le vei

212
 Sindromul Tarzan
manifesta din ce în ce mai puțin. Nu trebuie neapărat să le
elimini, atât timp cât te ajută să dezvolți o caracteristică ce te
va face mai puternic. în cazul meu, umorul a crescut în di­
mensiuni pentru că mi-a intrat în obișnuință să râd de mine
spre amuzamentul celorlalți.
Mi-ar plăcea să-ți arăt care este diferența dintre dominant
și dominator pentru a înțelege cum să te respecți respectân-
du-i pe ceilalți. Sesisez deja reacția ta: morala cu intenții bune
refuză cuvântul „dominant" pentru că îl asociază cu ideea de
dominare. Animalele au mai puține stări sufletești și mai mult
simț practic deoarece în rândul lor există dominanți, dar nu
dominatori: dominantul este un pacifist, și, atât timp cât ni-
ciun alt mascul nu râvnește la teritoriul și la femela lui, își res­
pectă confrații de specie. A acționa ca un dominant înseamnă
a-i considera pe ceilalți egalii tăi și a-ți apăra spațiul de orice
invazie neașteptată, căreia ești gata să-i ții pieptul în această
eventualitate. Dominatorul, în schimb, are drept scop cuceri­
rea cât mai multor teritorii posibile și să-i supună pe toți cei
care îi ies în cale, întrucât îi simt inferiori. A avea un loc al tău
echivalează cu un comportament dominant asupra propriei
vieți, nu asupra celorlalți. Un dominator nu se întâlnește cu
un dominant pentru că îl reperează din timp. Cum face asta ?
Este singurul care nu se trântește pe burtă de îndată ce aces­
ta își face apariția. Nu-și pierde timpul cu acest recalcitrant,
doar sunt destui care i se supun cu ușurință! Numai dacă îi
trece prin minte că dominantul îi pune în pericol unul dintre
teritoriile personale, ceea ce este imposibil, pentru că el nu
le invadează pe ale altora. Există cu siguranță un dominator
în mediul tău profesional sau privat. Dacă o să te uiți mai
bine, o să observi că există mai multe persoane pe care nu
reușește să le supună. Una dintre acestea poți fi chiar tu. Ce
se va întâmpla? își va rupe dinții în carapacea liniștită a do­
minantului, pentru că nu va fi băgat în seamă. Iar dacă insistă,
riscă să fie pus la punct. Dominantul poate recurge la furie

213
 Pascale Piquet

pentru a se face înțeles. Cei mai buni lideri simt dominanții,

nu dominatorii.
Ca să înțelegi mai bine diferența dintre cele două concepte,
o să iau exemplul regelui Solomon pentru a ilustra ideea de
dominant. Este cunoscut pentru inteligența cu care și-a con­
dus regatul și pentru a fi rezolvat un conflict dintre două fe­
mei care-și revendicau același copil. Amintește-ți: aflându-se
în imposibilitatea de a le departaja, a ordonat să fie tăiat în
două copilul pentru ca fiecare dintre presupusele mame să
aibă parte de o judecată echitabilă. Prima a încuviințat, iar
a doua l-a implorat să cruțe copilul, renunțând la drepturile
sale. Regele Solomon i-a dat copilul celei de-a doua femei, sta­
bilind astfel cine era adevărata mamă.
In ceea ce-i privește pe dominatori, îi voi numi drept exem­
ple pe Alexandru cel Mare, Napoleon și Hitler. Nu cred că mai
este nevoie de alte comentarii...
Gândește-te că ești unic, tu singur formezi un univers apar­
te: asemenea unui director de societate care face tot posibilul
ca propriul mecanism să funcționeze și să exploateze la ma­
xim posibilitățile. Ești maestrul spiritualității tale, directorul
emoțiilor tale, gestionarul corpului tău, îți influențezi viitorul,
decizi ce trebuie îmbunătățit și ce mai trebuie investit. Iar când
microsocietatea pe care o conduci o va coti spre bine, vei favo­
riza interacțiunea cu alte microsocietăți care te vor respecta.
Iar dacă vei avea subit impresia că te îndrepți către faliment, că
nu reușești să ții cârma, ghid ce-ți rămâne de făcut? Să-ți alegi
un coach bun, bineînțeles!
A te ocupa de corpul și de mentalul tău nu este mare lucru,
atât timp cât te decizi s-o fad. Fericirea este la îndemâna ta,
chiar dacă ai impresia că orizontul este îngust. Deții puterea
asupra propriei vieți, pe care o poți orienta după voie. Ridică
barierele și vei fi surprins de rezultat, căd odată schimbarea
instalată, nu știi nidodată unde se va opri, iar în asta constă
magia ființei umane.

214
 Sindromul Tarzan
Pot să mărturisesc acum: când limitele pe care singură mi
le impusesem s-au evaporat, la fel și credințele limitatoare
pe care le duceam cu mine, am simțit că pot să-mi controlez
întreaga viață și să am parte de toată fericirea de care profit
astăzi. Am început să culeg ce am semănat. Chiar și atunci
când nu te folosești de cea mai bună strategie ca să ieși din
starea de suferință, semeni totuși ceva, iar în ziua în care te
apuci să culegi fructele eforturilor depuse, recolta o să cu­
prindă zeci de ani. In ce mă privește, astăzi culeg ceea ce am
semănat timp de 44 de ani!
 50
„Să rămâi centrat și drept ?
Este elementar, dragul meu Watson!"

In opinia mea, cea mai bună modalitate de a rămâne co­

erent este aceea de a-ți păstra spatele drept: fac ce spun și
spun ce gândesc. Gândurile, cuvintele și acțiunile se regăsesc
pe aceeași linie. Un părinte fumător care îi interzice fiului său
să fumeze se ghidează după principiul „fă ceea ce spun eu,
nu ceea ce fac". O persoană rigidă care predică flexibilitatea,
un psihoterapeut care se gândește la suicid, un cardiolog care
fumează, un dentist care nu se spală pe dinți sunt tot atâtea
persoane al căror comportament este exact inversul discur­
sului lor. Fă ceea ce spun eu, nu ceea ce fac. Acest lucru este
important când gestionezi o echipă, dar și în relațiile cu co­
piii tăi: este baza conceptului de leadership. A-ți păstra spa­
tele drept înseamnă să-ți organizezi toate resursele, întreaga
ființă, asemenea unei armate bine puse la punct, pe care o
conduci spre obiectivul stabilit pentru a-ți asigura victoria.
Cât despre faptul de a fi centrat, știi măcar la ce se referă ?
Este vorba despre un punct care se află în mijlocul corpului
tău și care reprezintă echilibrul tău fizic; este esențial să știi
că, odată ce l-ai găsit, îți va fi mult mai greu să te destabili­
zezi. Imaginează-ți o linie dreaptă care traversează prin tine,
de la cer până la pământ, direct prin centrul tău: înseamnă că
ești bine ancorat în pământ, ești „împământenit".
Este foarte bine să reții că nimeni nu-ți poate lua centrul:
îl dai tu de bunăvoie. Dacă cineva te supără, ai dreptul să
te enervezi, dar această reacție trebuie să rămână o alegere,

216
 Sindromul Tarzan
nu un reflex. In acest caz, îi dai centrul tău, și prin urmare îl
pierzi. Este ca la bowling: cineva lansează bila către popicele
tale, obiectivul lui fiind să le dărâme pe toate. Fie ieși de pe
traiectoria bilei pe care o privești liniștit cum se deplasează,
fie bila este oprită de zidul de apărare în care te-ai transfor­
mat.
 51
Da/nu, nu/da sau nu/nu?

îți amintești de plăcerea pe care ai simțit-o prima oară

când ai spus „Nu" ? îți amintești de zâmbetul uimit și feri­
cit al părinților tăi, primii care au suportat un refuz din par­
tea ta și care au rămas cu gura căscată ? Dar primul „Nu"
spus copiilor tăi ? Reține că „nu"-urile te fac mult mai iubit
și mai respectat decât „da"-urile. Nu-i așa ?
P.P.

Oricât de paradoxal ar putea păreaz a te respecta atât pe

tine, cât și pe ceilalți, înseamnă în egală măsură să fii capabil
să spui „da" sau „nu". Rotunjește-ți buzele, lipește-ți limba
de cerul gurii și lansează următorul sunet: NU!
Să ajuți mereu pe toată lumea ca să te faci plăcut îți soli­
cită foarte multă energie, știi bine. De îndată ce ai spus „da",
iar celălalt îți întoarce spatele, o să-ți faci reproșuri, căci ești
epuizat și ai fi vrut să te odihnești. în loc să faci asta, mai dai
o tură, oboseala se acumulează, fiind susținută de frustrarea
pe care o resimți pentru că ai spus „da".
O tânără de 22 de ani a venit să mă consulte pentru a
învăța să spună „nu". Ar fi vrut mai mult să prevină decât să
vindece, știind că dacă va spune mereu „da", asta îi va aduce
numai necazuri. I-am admirat determinarea cu care și-a luat
viața în mâini și cu care voia să evite ceva ce presimțea că îi
va dăuna pe viitor. S-a căsătorit în vara aceasta, a spus „Da"!

218
 Sindromul Tarzan
Reușești câteodată să nu te lași exploatat și să spui „nu",
dar este un „nu" cu nuanță 50% „da", asta când nu e chiar
80%! Procentul mic al lui „da" (20% sau 50%) corespunde
părții în care te respecți, iar procentul mai mare corespunde
temerii de a nu fi iubit. Când această frică este cu adevărat
prea mare, în loc să zici „nu", te auzi spunând „da". De alt­
fel, dintr-un „nu" în proporție de 20 până la 50%, majoritatea
va înțelege „da", pentru că nu ai susținut un „nu" 100%. Știi
doar, un „nu" categoric este fără drept de apel. Dacă pronunți
un „nu" cu intonații de „da", neconvingător, deschizi ușa
insistențelor, corupției, șantajului afectiv, căci celălalt știe că
o să cedezi. Mai ales copiii și adepții lui Tarzan!
In fine, a spune mereu „da" nu adaugă sare și piper vieții,
pe când „nu"-urile pun în valoare „da"-urile. Imblânzește-1
pe „nu" și va deveni prietenul tău cel mai bun, atât când îl
auzi, cât și când îl pronunți. A spune „nu" înseamnă să te
respecți în egală măsură pe tine și pe celălalt, în loc să mor­
măi pe la spate și să-ți verși frustrarea asupra lui sau a ta.
Cum te simți când accepți invitația de a merge într-un loc,
iar tu nu ai chef absolut deloc?
 52
Economisește-ți energia: destinde-te!

Este povestea nebunului care sare de la etajul 17 și, tre­

când prin fața etajului 16, spune: „Până aici a mers bine!"

A te destinde înseamnă să privești realitatea în ochi și să

accepți cu seninătate situațiile asupra cărora nu ai niciun con­
trol. Dar tu alegi să-ți faci griji deși, ești de acord cu mine, este
epuizant și inutil. Ce spui dacă nu ai mai face nimic atunci
când nu e nimic de făcut și ai profita de asta ca să te odih­
nești ? Trebuie să-ți mărturisesc că e modul meu preferat de
petrecere a timpului, căruia îi datorez cea mai mare parte a
seninătății mele.
Este ca un meci de tenis pe care îl joci cu viața: când trimiți
o minge, tu ești cel care deține puterea; dar când o aștepți să
se întoarcă, nu poți face nimic altceva decât să te pregătești
s-o primești. A te destinde înseamnă deopotrivă să treci un
obstacol călare: deții puterea asupra vitezei, asupra echili­
brului partenerului tău. Dar, odată ce el a resimțit impulsul,
tu nu mai ești decât un pasager: calul se ocupă de zbor și de
aterizare. Pentru că am vorbit de zbor, ce se întâmplă într-un
avion? Ai de ales sau îi acorzi încredere deplină pilotului?
Prin urmare profiți și te odihnești, te uiți la un film bun, mă­
nânci.
In timpul furtunii din 1998 care a făcut ravagii în Franța,
mă aflam în avion, întorcându-mă de la Montpellier la Paris.

220
 Sindromul Tarzan
Ne-am intersectat cu vânturile violente care veneau dinspre
capitală și se îndreptau către sudul țării. Eram zdruncinați
din toate părțile, în urechi auzeam pârâituri sinistre, pe tot
parcursul zborului însoțitorii de bord au stat jos cu centu­
ra de siguranța pusă, unii pasageri se simțeau rău, alții erau
îngroziți. După ce m-am întrebat cine m-a pus să mă sui în
avion și ce-o să mă fac în galera aceea, cum ar fi spus Molière,
m-am adresat unei însoțitoare de zbor care stătea jos, lângă
mine, în coada avionului și am întrebat-o pe un ton vesel:
„Cumva pilotul a aflat că îl înșală soția?"
„Nu", îmi răspunse ea surprinsă.
„A descoperit că suferă de o boală incurabilă?"
„Nu!"
„Este sinucigaș?"
„Absolut deloc!"
Apoi, înțelegând unde bat, a adăugat pe un ton complice :
„Este cel mai bun pilot pe care îl avem !"
La care eu i-am răspuns surâzând :
„Atunci nu putem decât să ne încredem în el!"

Ceea ce am și făcut, pentru că între a muri de frică și a mă

lăsa pe mâna lui, am ales să mă bazez pe el. Când am coborât
din avion mi-am exprimat toată recunoștința !
Ce se întâmplă când copiii tăi ies seara în oraș ? Nu poți
să dormi până nu se întorc. Ai impresia că astfel îi protejezi?
Știu, senzația este mai puternică decât tine. Dar neliniștea nu
ajută pe nimeni. Increde-te, crezând în ei ! Nu tu i-ai crescut ?
Știu să ia deciziile bune, iar dacă totuși intră în necazuri, ceea
ce ție nu ți s-a întâmplat NICIODATĂ, vei fi acolo să-i ajuți.
Nu-i așa ? Să nu ai încredere, copiii sunt vicleni : ei știu foarte
bine că, cu cât te vei îngrijora mai tare, cu atât mai mult le
demonstrezi că nici tu nu ai respectat conveniențele. Știi bine
ce înseamnă asta !
Singură, cu un copil mic, un apartament, o proprietate
imensă, o mașină și datorii, aș fi avut motive de îngrijorare
24 de ore din 24. Nu îmi lipseau nici problemele financiare,

221
 Pascale Piquet

nici cele tehnice: mașina era în pană, mașina de tuns iarba mă

lăsase baltă (o luasem la ocazie după ce mi-a fost furată prece­
denta), toaletele se înfundau, o invazie de furnici mi-a devorat
structura garajului, acoperișul cădea, calculatorul avea viruși,
castorii făcuseră baraje din trunchiuri de copac, apa din lac se
revărsa distrugând drumul, și precis am uitat ceva. Dacă nu
mă destindeam, nu puteam să dorm. Dar, fiecare zi cu necazul
ei, și adormeam senină, știind că voi găsi soluții pentru toate.
Apoi, eu nu aveam probleme: aveam provocări de înfruntat.
Totul stă în modul în care privești faptele. Nu s-ar fi schimbat
nimic, dacă m-aș fi revoltat ori lamentat. In acel moment aș fi
putut vinde proprietatea și mașina, eliminând astfel o bună
parte din faimoasele mele provocări. De altfel, când banii vor
începe să intre, n-o să mai am prea multe de înfruntat!
Cunoști povestea lui Maurice care se învârtea noaptea
pe toate părțile în pat și nu putea să doarmă? Când soția sa,
enervată, îl întrebă ce are, el îi răspunse că îi datorează bani
lui Marcel și îi promisese că îi va da înapoi a doua zi. Soția,
binevoitoare, se ridică din pat, deschise fereastra, îl strigă pe
Marcel și îi spuse: „Știi că Maurice are să-ți retumeze mâine
niște bani ? Ei bine, află că nu îi are !" Apoi se băgă la loc în pat
spunându-i soțului: „Acum poți dormi, că el nu mai doarme!"
Printre altele, castorii au fost cei care m-au învățat să mă
destind. Mă lăsam cuprinsă de furie și frustrare de fiecare
dată când un copac de lângă lac era doborât; castorii făceau
un baraj, iar apa îmi inunda drumul de acces. Nu numai că de­
vastau mediul înconjurător, dar mă costau o grămadă de bani
capcanele și escavatorul pe care îl angajam ca să desfac savan­
tele lor construcții. Nu există muncitor mai bun decât aceste
animale care noaptea refac ce tu ai dărâmat în mai multe zile.
Din această luptă crâncenă pe care eu o pierdeam întot­
deauna, am înțeles că nu are rost să mă supăr pe ei: pentru
ei a construi este o chestiune de supraviețuire. A trebuit să
admit acest lucru, în loc să cred, paranoică cum eram, că și-au
pus în cap să construiască baraje ca să vadă ce mutră o să fac

222
 Sindromul Tarzan
eu. Atunci m-am relaxat și, în loc să trăiesc cu furia și frus­
trarea, am urmat un curs de gestionar al faimei, mai simplu
spus de vânător care pune capcane, pentru a-mi cunoaște mai
bine adversarii. Pentru început, am bătut în cuie legitimația
de vânător pe toți copacii de lângă lac: știau astfel că s-a pus
un preț pe capul lor! Orice-ar fi, dacă nu poți înota contra
curentului, lasă-te dus de el, altfel o să te îneci.
Când intervine o problemă de bani, faci din asta o adevăra­
tă demonstrație a calității tale de a deforma realitatea: te vezi
deja cu mobilele în stradă, cu mașina ridicată și casa scoasă la
vânzare, deși a rămas neachitată doar factura de electricitate.
Te recunoști, o văd foarte bine! In situația aceasta amintește-ți
de nebun: până aici a mers bine! Am reținut acest principiu
al doctorului Deepak Chopra: „Fă-ți planuri, iar Universul se
va ocupa de detaliile financiare." Mai clar spus, în loc să-ți
sabotezi moralul cu fraze de genul „Nu mai am bani, e o ca­
tastrofă !", mai bine te-ai gândi cum să-i faci.
Apropo de acest subiect, încetează să mai spui că nu ai
bani, atât timp cât ai o mașină, mobilă, uneori chiar și o casă.
In ochii mei, are dreptul să se plângă cel care trăiește în stra­
dă și își duce toată averea în spate. Gândește-te că mintea îți
influențează viața: dacă o să te plângi de bani cât e ziua de
lungă, o să atragi probleme financiare. Totul este în capul
tău, iar banii la bani trag.
A te destinde mai înseamnă să nu regreți nimic, chiar dacă
deciziile tale s-au întors împotriva ta. Cineva a spus: „A re­
greta înseamnă să suferi de două ori." Ce părere ai? în ce
mă privește, o singură dată este deja prea mult! De altfel, și
Edith Piaf a cântat-o: „Nu regret nimic. Nici răul îndurat, nici
binele." Eu nici atât. Nimic, nimic.
 53
Un obiectiv bun? Să spunem... fericirea!

A alege un obiectiv la îndemâna ta, uneori unul poate prea

îndepărtat, cine știe, a te ține drept și centrat orice-ar fi este o
bună modalitate de a atrage șansa de partea ta în tot ceea ce în­
treprinzi. Important este să te ferești de emoțiile negative. Este
cea mai bună variantă de a ajunge la obiectivul tău: să mergi
în linie dreaptă, nu în zigzag. De fapt, îți vei stabili un me-
ta-obiectiv (meta vine din greacă și înseamnă ceea ce este peste)
care le va domina pe toate celelalte ce se vor regăsi în serviciul
lui. Atât timp cât îl vei avea în vizor, este simplu să rămâi pe
traiectoria corectă, fără a te pierde în considerații inutile, care
te îndepărtează de la calea cea dreaptă. O să mă explic: după
moartea tatălui meu, am făcut ceea ce eu numesc o stare de loc.
Am conștientizat că aveam de ales între a rămâne în Franța,
așteptând pensionarea, să îmi cresc fetița în același oraș cu
Jules, amanta lui și fostul ei partener, ori să-mi relansez viața
și să plec în străinătate. Meta-obiectivul meu era să-mi găsesc
fericirea și echilibrul, prin urmare trebuia să emigrez. Ca să-1
realizez, mi-am fixat numeroase alte obiective, cum ar fi: să
obțin viza de emigrant, să-mi vând casa, să organizez pleca­
rea. Aș fi putut să mă las invadată de tot felul de emoții nega­
tive : teama de necunoscut, tristețea că mă despart de familia și
prietenii mei, ruptura de casa în care îmi imaginam că îmi voi
sfârși zilele, etc. Cu toate astea, am ales să mă concentrez asu­
pra esențialului, izgonind orice emoție care m-ar fi deturnat de
la meta-obiectivul meu.
In ajunul plecării mele spre Quebec am dat o petrecere, iar
prietenii mei cei mai buni m-au pus să ascult o melodie de-a

224
 Sindromul Tarzan
lui Jean-Jacques Goldmann, „Pentru că pleci", și mi-au cân­
tat : Pentru că în altă parte inima ta va bate, pentru că te iubim prea
mult ca să te oprim... Dacă te-aifi trădat, te-amfi pierdut de tot. Le
părea rău că plec> dar mă iubeau prea mult ca să nu înțeleagă
că m-aș fi trădat pe mine însămi dacă rămâneam. Am plâns
foarte mult pe acordurile acestei melodii pentru că emigrarea
presupune să lași totul în urma ta, tot ce e mai prețios pentru
tine și tot ce îți oferă siguranță, pentru a merge spre necunos­
cut. Plecam având credința într-un viitor mai bun, împinsă
de instinct și fără o furculiță la îndemână pentru a nu risca
să găuresc barca pneumatică care mă ducea de cealaltă parte
a oceanului. Eram susținută de convingerea că, dacă aveam
prieteni extraordinari în Franța, cu siguranță îmi voi face unii
la fel în Quebec. Voi avea cât de curând rochia Christian Dior
și sticla de Dom Perignon sub braț, dar, mai important decât
asta, am prieteni în Quebec. Fie ca vântul să te poarte unde alte
suflete mai frumoase vor ști să te iubească mai bine decât noi, pen­
tru că noi nu știm a te iubi mai mult de-atât („Pentru că pleci").
Apoi, într-o bună zi, am aflat despre decesul unui vechi prie­
ten, Jacques, mentorul și sfătuitorul meu pe care-1 lăsasem la
Paris, promițându-i că voi reveni. Nu aveam bani și contam
pe lansarea cărții mele în Franța; din momentul în care am
coborât din avion, la el aș fi fugit. Nu am mai avut timp să-l
văd, înainte de plecare... Și asta este emigrarea.
Majoritatea prietenilor mei sunt ca mine: emigranți, „fără
familie". Prin urmare, am reconstituit-o pe-a noastră, comu­
nă, fiecare având povestea și țara lui diferite: Belgia, Algeria,
Liban, Camerun, Djibouti, Franța, plus câțiva originari din
Quebec, francofoni și anglofoni, care ne-au adoptat. O familie
frumoasă și mare. Nu am mai revenit în Franța timp de cinci
ani: Din exilul tău, învață să te întorci. Dar să nu fie prea târziu
(„Pentru că pleci"). Mă voi întoarce, având cartea sub braț.
Am plecat, așadar, fără să mă mai uit înapoi, focalizată pe
viitor, nu pe trecut, concentrându-mi energia asupra fericirii
și echilibrului pe care urma să le caut. Cu această motivație

225
 Pascale Piquet

am ajuns în Quebec, unde, în loc să fac un bilanț al lucrurilor

pe care nu le mai aveam, m-am interesat despre ce era de
cucerit și modalitatea de a reuși.
împreună cu fiica mea am ajuns acolo în luna martie, doar
cu valizele, un contract de muncă și o cameră de hotel în care
puteam sta 15 zile. Trebuia să găsim urgent un apartament.
L-am găsit a doua zi de la sosirea noastră, la 100 de metri de
școala la care o înscrisesem pe fiica mea. Ai observat că viața
te ciupește ușor, cât un purice, de fiecare dată când ești pe
calea cea bună, asta când nu-ți dă im picior în fund ?
Convinsă că îmi voi sărbători cei 40 de ani în iulie, la Quebec,
într-o completă fericire, am căzut de sus: am fost dată afară
de la serviciu de azi pe mâine, lucrările la casă au costat mult
mai mult decât prevăzusem și încă nu erau gata, iar eu nu mai
aveam bani să continui și mă certam fără încetare cu partene­
rul importat din Franța, partizanul lenei, pe care îl întrețineam.
La mulți ani! Cu toate astea, meta-obiectivul meu rămânea
același, simțeam că sunt în țara potrivită, dar cu un partener
nepotrivit. Venise timpul să trag concluziile corecte și să iau
deciziile adecvate. Am pornit o luptă nemiloasă cu mine în­
sămi, din care am ieșit victorioasă, pentru că am avut o exce­
lentă motivație: fericirea!
 54
Remediul împotriva frustrării ? Motivația!

Cum reușești sa te dai jos din pat, dacă îți place să dormi?
Cu o motivație bună! Ai observat cât de dificil îți este să te
trezești ca să te duci la slujbă, pe când dacă ai fi stabilit să urci
pe munte, să te duci la plajă, să mergi la pește ori să faci ski,
ai fi sărit din pat oricât de moale ar fi fost. La fel se întâmplă
și în cazul copiilor care nu vor să meargă la școală și se pune
problema să-i încurajezi: în loc să le dai totul dinainte pentru
ca apoi, pe măsură ce vin cu rezultate proaste, să le iei înapoi,
nu mai bine i-ai recompensa în funcție de notele bune ? Astfel
sunt motivați să câștige un lucru pe care și-l doresc, nu să
păstreze ceva ce au obținut cu ușurință. Ce te motivează în
meseria ta ? Muncești ca să-ți păstrezi salariul sau ca să obții
o mărire ? Ai rămas același copil care se zbate să obțină lucrul
la care tânjește. Să-ți fixezi un obiectiv la care ții, acesta este
cel mai bun motor, căci o vei face din toată inima. Oricare ar
fi sarcina care nu-ți face plăcere, dar prin care trebuie să treci,
găsește-ți o motivație bună și ți se va părea mai ușor de înde­
plinit. Cu fiecare ocazie, vei înlătura o frustrare.
Dacă meta-obiectivul tău este același cu al meu, de a găsi
fericirea, să știi că acesta reprezintă o motivație bună pentru
a începe demersul dezvoltării personale și a aprinde puterea
latentă din tine.
Când trebuie să fac un lucru care nu-mi face plăcere, caut
o motivație bună. întotdeauna există una. De îndată ce o gă­
sesc, plonjez într-o stare de spirit pozitivă, care mă ajută să
îndeplinesc sarcina care îmi displăcea. Să luăm un exemplu

227
 Pascale Piquet

la întâmplare: când trebuie să completezi declarația de venit,

aștepți până în ultimul moment ca să te așezi și să te-apuci
de scris. E o adevărată tortură, ai oroare de hârtii și asta te
aduce într-o stare negativă. Ce-ar fi dacă te-ai agăța mai de­
grabă de starea de satisfacție pe care o vei resimți odată ce ai
terminat, de plăcerea de a răsufla ușurat ? Sunt convinsă că
ai fi gata să treci și prin foc pentru a ajunge la final cât mai
repede cu putință! Am impresia că doamna de Pompadour
a fost cea care a spus aceste cuvinte și îi voi lăsa ei întreaga
responsabilitate, mai ales că este o interpretare ușor ironică:
„In loc să te lași violat, mai bine îți face plăcere!" In loc să fii
șocat, înțelege ce voia să spună...
De fiecare dată când mă contacta Jim, cântând la harpa cor­
zilor mele sensibile, luptam împotriva trădătorului Tarzan, ca-
re-mi ordona să-1 ajut. în cele din urmă am înțeles că, pentru
a-1 elimina din viața mea, trebuia să rup orice cale de comu­
nicare cu el, să tai cordonul ombilical, iar motivația supremă
a fost că-mi doream liniște. Am realizat că nu mai puteam
face nimic pentru el, ci, din contră, puteam face totul pentru
mine: m-am conectat la plăcerea de a trăi în liniște, fără să fiu
hărțuită; iar această motivație mi-a dat puterea de a-1 înde­
părta definitiv din viața mea. Și a mers!
Reține că lupta mea nu se dădea contra lui, căci nu era o
bătălie adevărată aceea de a șterge mesaje și de a-i închide
telefonul în nas; mă luptam cu mine însămi, cu acea parte a
ființei mele care refuza să-i închidă ușa.
 55
Intuiția sau cum să decuplezi rațiunea

Alegi să fugi după tehnologii de ultimă oră, când ai la în­

demână im instrument ultrasofisticat, de care nu te servești
niciodată: intuiția. Cel mai rău este atunci când îți transmite
mesaje, iar tu nu o crezi; ba mai mult, faci contrariul a ceea
ce ea ți-a indicat. Ce este intuiția? Conform dicționarului, este
percepția imediată a adevărului, realizată fără ajutorul rațiunii.
Este, de asemenea, însușirea de a prevedea și de a ghid. Știai că
îți poți educa intuiția să fie mai pătrunzătoare? Intuiția o deții
implidt, nu este o opțiune: toată lumea are această funcție, dar
puțini îndrăznesc să se folosească de ea. Nu mă crezi, nu-i așa,
când îți spun că găsești în tine răspunsul la orice întrebare ? însă
e adevărat. Secretul pentru a le auzi este să vrei să le asculți.
Cum să te folosești de intuiție ? Fiind în stare să primești
ceea ce îți oferă, de bine sau de rău, când ai o decizie de luat.
Observă ce simți când te proiectezi în situațiile din care ai de
ales. Imaginează-ți-le, trăiește-le și vei constata că unele din­
tre ele vor fi respinse automat. Atunci când alegi o casă sau un
apartament, dacă te vezi trăind acolo, înseamnă că este al tău,
dar dacă simți o indispoziție sau un disconfort, gândește-te
de două ori, pentru că rațiunea este în conflict cu intuiția și,
chiar dacă prețul ți se pare atrăgător, pe termen lung această
decizie se va întoarce împotriva ta ca un bumerang.
Când am decis să părăsesc Franța, mi-am imaginat viața
în Statele Unite sau în Australia, dar Quebecul mi-a reținut
atenția, întrucât nu știam nimic despre el. Simțeam că acolo
trebuie să merg, nu mă vedeam trăind în altă parte. Intuiția

229
 Pascale Piquet

mă împingea să aleg Quebec, fără să simt cea mai mică îndoia­

lă sau ezitare: eram încrezătoare 100% în decizia mea și, chiar
în momentele tulburi, nu am regretat niciodată că am emi­
grat. I-am comunicat șefului meu decizia de a pleca în străi­
nătate, iar el m-a susținut în acest proiect. Pentru asta îi voi fi
pe veci recunoscătoare: mi-a prezentat un bărbat din Quebec
care a rămas pentru totdeauna în sufletul meu. L-am întâlnit
pe aeroportul din Roissy, unde se afla în tranzit. A încercat să
mă descurajeze prin toate mijloacele posibile, invocând fri­
gul, faptul că nu cunosc pe nimeni acolo, și nici țara. După o.
oră, l-am privit fix în ochi și i-am spus: „Nu mă întreba de ce
vreau să plec în Canada. Știu doar că acolo trebuie să merg."
S-a uitat la mine perplex și mi-a spus: „Bine, atunci o să te
ajut." Și a făcut-o. Câțiva ani mai târziu, l-am auzit vorbind
cu prietenii săi: „Prima oară când am întâlnit-o pe Pascale
la aeroport mi-am spus fie este nebună, fie nemaipomenită.
Nu încercați să o descurajați când și-a pus ceva în cap: e un
adevărat mercenar!" Șeful meu împreună cu acest bărbat au
fost fondatorii acestei asociații de binefăcători care a favorizat
intrarea mea în Quebec. Era drumul meu, iar Universul mi-a
confirmat-o.
Acum doi ani, intuiția mi-a spus că venise timpul să mă
interesez de Inipi. Este sweat lodge-ul sau coliba de purifica­
re a amerindienilor. Simțeam că era timpul să trăiesc aceas­
tă ceremonie amerindiană, iar un Inipi și-ar fi avut locul pe
pământurile mele. Fără să-mi pun prea multe întrebări, am
început să caut persoane care m-ar fi putut ajuta cu acest pro­
iect. încearcă să le explici amerindienilor că vrei un Inipi și
o ceremonie fără să le dai impresia că ești o franțuzoaică în
căutare de folclor! La capătul oricărui argument, l-am privit
în ochi pe cel care putea face totul pentru mine și i-am spus:
„Intreabă-mă de ce am venit în Quebec pentru că n-aș știi
să-ți spun, știam doar că trebuie să ajung aici, mi-am urmat
instinctul. întreabă de ce vreau să asist la o ceremonie Inipi,
că tot nu aș ști ce să-ți spun, simt doar că trebuie să trec prin

230
 Sindromul Tarzan
asta." A acceptat. împreună cu soția lui a venit să constru­
iască coliba, beneficiind de ajutorul celui care păstra focul și
am avut onoarea să particip la ceremonie împreună cu trei
prieteni terapeuți. Această colibă a sudorii te aruncă într-un
întuneric complet; te scalzi în căldura vaporilor produși de
pietrele fierbinți stropite cu apă. Inipi înseamnă „renaștere" în
dialectul amerindian, iar coliba reprezintă pântecul mamei și
al Mamei Terra. Vaporii purifică corpul și sufletul, iar odată ce
ai ieșit de-acolo, ai renăscut. In Shiatzu am lucrat asupra furi­
ei, pe care artele marțiale nu au reușit să o regleze, dar măcar
au canalizat-o, și asupra tristeții. Aveam nevoie să aflu dacă și
ea s-a reglat. De îndată ce întunericul m-a cuprins, am început
să plâng toate lacrimile din corpul meu: o adevărată fântână,
ca și cum nu era suficientă umiditate! Furia a ieșit din mine
mai târziu, cu ajutorul unui instrument muzical din corn de
bizon pe care am început să-l agit ca și cum aș fi lovit pe ci­
neva. La sfârșitul ceremoniei cercul se închisese, căci această
introspecție pe care Inipi o favorizează, te ajută să reglezi ori
să faci să iasă la suprafață problemele pe care le ai. Astfel am
înțeles cum aș putea să asociez acest magnific obicei indian cu
activitățile mele de coaching. Te pot asigura că toți cei care au
trăit asta și-au schimbat viața. Această practică se pierde însă
în negura timpului; incașii recurgeau și ei la ea. Astăzi, de
fiecare dată când îi ghidez pe cei care intră cu mine în coliba
sudorii, fac această introspecție ca să mă asigur că sunt bine.
Misiunea pe care mi-am ales-o este aceea de a-i reconecta cu
natura și cu pământul-mamă pe cei care își doresc asta, pen­
tru a reuși să-și regăsească sursa de energie.
Atât pentru emigrare, cât și pentru Inipi, nu aveam nicio
explicație rațională, am făcut doar ceea ce am simțit. Cre-
de-mă, dacă instinctul sau intuiția mă sfătuiesc să nu fac un
anumit lucru, nu-1 fac, chiar dacă mă regăsesc într-o situație
absurdă de fiecare dată când mi se cer explicații. Doi dintre
șefii mei din publicitate, au înțeles intuitiv că aveam acest
dar, iar când presimțeam ceva rău, îi anunțam, iar ei nu mă

231
 Pascale Piquet

întrebau nimic, doar mă ascultau. De altfel, imul dintre ei

m-a întrebat cum am putut să mă înșel asupra soțului meu,
eu care posedam un asemenea instinct. Imaginează-ți că de
atunci mi-am pus această întrebare încontinuu, iar răspunsul
l-am găsit în dependența afectivă 10 ani mai târziu!
Câteodată nu am absolut nicio explicație: într-o zi, deși că­
lătoream cu avionul foarte des, nu m-am putut sui în avionul
care trebuia să mă ducă în Elveția ca să particip la o cursă de
cai. Inchipuiește-ți situația în care mă aflam: țineam avionul
pe loc, încercam să mă conving să urc, dar nu eram în stare
s-o fac. Personalul de la sol încercase totul, iar eu mă aflam
în imposibilitatea de a spune de ce nu pot urca în acel apa­
rat de zbor: simțeam o angoasă teribilă, ca și cum aș fi trecut
prin culoarul morții. Avionul a întârziat, dar nu s-a prăbușit.
In schimb, i-am sunat imediat pe părinții mei din holul pen­
tru îmbarcare; se pregăteau să plece într-o călătorie lungă cu
mașina. Le-am cerut să-și schimbe traseul, ceea ce au și făcut.
Nu am putut să le mărturisesc adevărul nici antrenorului, nici
proprietarului calului pe care trebuia să urc: le-am spus că am
pierdut avionul, ceea ce era oarecum adevărat, numai că toc­
mai pe mine mă aștepta!
Nu am nimic în plus față de tine, doar că eu știu să ascult
ceea ce simt și am învățat să interpretez aceste sentimente
imediat. Dacă nu păstrezi contactul cu natura și animalele,
îți pierzi abilitatea de a te folosi de propriul instinct. Pe ce
crezi că mă bazez în timpul unei consultații? Văd persoana
din fața mea, o aud și o simt. Mi se întâmplă să spun ori să
fac ceva care mă surprinde chiar și pe mine, totuși ajung să o
ating. Poți găsi diverse explicații în funcție de credințele tale,
credința mea fiind că intru în legătură cu persoana respectivă
cu ajutorul intuiției și al Universului. Simt un fel de catali­
zator, un mesager ghidat de ceva mai puternic decât mine,
pentru a-i orienta în întuneric pe cei care au suferit prea mult.
Ceea ce este surprinzător este faptul că în ceremonia Inipi îi
arunc în obscuritate, dar din întuneric țâșnește lumina!

232
 Sindromul Tarzan
Recunosc că uneori este dificil să faci o distincție clară în­
tre angoase și intuiție. Dar și în acest caz te poți antrena. Tre­
buie doar să începi să ai încredere în tine și SA ACCEPȚI CA
TE POȚI ÎNȘELA! Nu-i așa, domnule sau doamnă perfecțio-
nistă? îmi place să mă înșel pentru că asta mă ajută să pro­
gresez : demonstrează-mi că teoriile mele simt false și voi fi în
al nouălea cer! Ai nevoie de convingeri pentru că ele sunt ca
mânerele unei scări enorme; te ajută să urci. Totuși, să știi că
AI DREPTUL SĂ TE ÎNȘELI ori să evoluezi și să te schimbi.
Numai imbecilii nu-și schimbă ideile fixe. Cine este mai cu­
rajos : cel care nu se înșală niciodată sau cel care greșește și o
recunoaște ?
îmi spui: „Știam că n-ar fi trebuit să fac acel lucru și cu
toate astea l-am făcut!" De ce? Ce-ai zice să te folosești de
înțelepciunea ta pentru a analiza o situație, recurgând pe cât
posibil la realitate, și nu la deformarea ei ? Apoi să pui la un
loc ceea ce ai dedus și ceea ce ai presimțit. Cu cât vei susține
mai mult că nu ai intuiție, cu atât mai mult te încurajez să faci
exact inversul a ceea ce ai decis: este o altă modalitate de a
o utiliza !
 56
Emoțiile negative:
ce ușurare când scapi de ele!

Faptul de a te elibera de o emoție negativă pleacă de la un

principiu similar cu schimbarea postului de radio când nu-ți
place emisiunea: trebuie doar să schimbi frecvența. De înda­
tă ce te simți asaltat de tristețe sau ai un început de depresie,
schimbă-ți ideile și branșează-te la ceea ce-ți face plăcere, la
ceea ce este minunat în viața ta. Poți la fel de bine să te uiți
la un film amuzant, să asculți muzica preferată, să îi suni pe
cei la care ții, iar starea ți se va schimba imediat. E alegerea ta
dacă accepți să te lași invadat de lucrurile care te întristează,
la fel și să le respingi; dacă suferi, trebuie să accepți că suferi,
iar dacă ești fericit, acceptă faptul de a fi fericit.
In primul rând, când un eveniment declanșează o emoție
negativă, cel mai înțelept lucru pe care îl poți face este să o
primești, fără să i te opui. Dar păstrează-ți clar în minte obiec­
tivul : să tratezi rapid emoțiile negative, iar apoi să nu le mai
resimți. Când te arzi, simți imediat durerea, țipi și spui o mică
porcărie, apoi îți îngrijești rana. Când cineva te rănește, pen­
tru că nu ai parat lovitura sau nu te-ai transformat într-un
vid care să înghită atacul, acceptă faptul că te doare, apoi tra-
tează-te: câteodată este vorba despre o neînțelegere, nu des­
pre un act deliberat. Spune-i imediat persoanei respective ce
simți. Va fi dezolată, îți va prezenta scuze și, orice frustrare
fiind acum eliminată, neînțelegerea va fi evitată. Dacă lovitu­
ra nu te-a atins, e foarte bine; ai totuși dreptul să întrebi de ce
a spus asta, poate vorbele respective sunt deplasate numai în
ochii tăi. Totul este să explici.

234
 Sindromul Tarzan
în cazul în care persoana respectivă este rău intenționată
și se bucură să te vadă afectat, nu cu ea ai de fapt o problemă,
ci cu tine: de ce ai lăsat-o să te atingă cu vorbele ei ? Ce ai tu
de corectat ? Tocmai ți-a pus degetul pe rană, nu contează că
a făcut-o din răutate; acest fapt ridică o problemă pe care ai
face bine s-o reglezi.
In viața mea am avut parte de multe critici, unele foarte
acide, chiar vulgare. Dar în ziua în care am realizat că nu des­
pre mine vorbeau, ci tocmai despre persoanele care le profe­
rau, nu m-am mai simțit absolut deloc atinsă. Când atacurile
sunt nedrepte, nu-mi provoacă nicio reacție; dar dacă sunt
justificate, fac tot posibilul să remediez problema, tratând-o
cu mine însămi, nu cu cei care au sesizat-o.
îmi amintesc de o petrecere în familie organizată de un
cuplu. Eram singura străină, la propriu și la figurat, motiv
pentru care îmi făcea plăcere să discut cu toată lumea. Acest
lucru a fost prost interpretat. Petrecusem o seară excelentă,
le-am mulțumit călduros amicilor mei care, câteva zile mai
târziu, voiau să mă strângă de gât: fiecare bărbat prezent la
serata respectivă, tați, bunici, veri, frați, s-a plâns că aș fi în­
cercat să îi seduc. Au ajuns să pretindă că le-am cerut să se
culce cu mine. Din grija de a fi integrată, adoptasem o atitu­
dine socială respectuoasă, dar de aici până la a le propune tu­
turor să intre în patul meu era cale lungă și nici chiar atât de
sociabilă nu sunt! Așa că am început să-mi apăr cu ardoare
noua virginitate. Prietena mea nu a dat crezare numeroaselor
plângeri; chiar dacă nu mă cunoștea prea bine, nu detectase
la mine niciun semn de bulimie sexuală, ca să nu spun nim­
fomanie. A avut un reflex bun și, odată praful așternut peste
furia ei, a venit să-mi vorbească despre asta. în loc să mă simt
insultată și să mă supăr, i-am mulțumit că a venit să-mi spu­
nă toate astea, înainte să izbucnesc în râs. Cum să nu te simți
flatată că ai provocat fantezia atâtor bărbați într-o singură
seară ?! Automat, fără ca eu să mă apăr ori să mă justific, pri­
etena mea i-a pus pe fiecare în parte la punct; i-am revăzut

235
 Pascale Piquet

pe câțiva cu alte ocazii, ei rușinați, eu în largul meu, amuzân-

du-mă de comicul situației. Minciunile lor ar fi putut să mă
prejudicieze, căci m-aș fi certat cu prietenii mei sau, mai rău,
mi-ar fi adus reputația de femeie ușoară în toată regiunea!
Cu timpul, această întâmplare s-a transformat în subiect de
glumă între mine și amicii mei.
Când ajungi într-o țară străină ca emigrant, vii cu încrede­
rea că vei câștiga oamenii de partea ta. Pui la bătaie 20 de ani
ca să-ți câștigi reputația și este de-ajuns un singur minut să o
pierzi pentru totdeauna. Familiile prietenilor mei mi-ar fi pu­
tut strica imaginea, fără intenție, dar răul ar fi fost făcut. Nu
știu ce au putut să-și spună oamenii aceia despre mine între
ei, este treaba lor. Astăzi știu că am căpătat încrederea veci­
nilor mei din St-Jean-de-Matha, care mi-au devenit cei mai
buni prieteni: un cuplu formidabil cu trei copii, o doamnă și
cei trei fii ai săi, plus perechea despre care ți-am vorbit. Toți
locuitorii satului au fost întotdeauna foarte primitori cu noi,
iar acesta a fost un lucru extrem de prețios, căci, stabilindu-ne
aici, eram conștientă de provocarea care mă aștepta, singură
cu o fetiță de șapte ani, în mijlocul a 90 de acri (34 de hecta­
re) de pământ. Fără vecinii mei, nu știu ce m-aș fi făcut. îmi
lăsasem prietenii în Franța și eram singură, dezrădăcinată,
îndatorată, cu sufletul sfărâmat. Trebuia să recuceresc totul,
inclusiv prietenia.
Sunt de acord, a fi un virtuoz al detașării și a putea face din
tine un vid în care să îneci atacurile reprezintă un atu care-ți
permite să te simți în largul tău în astfel de împrejurări. La fel
și dacă ai parte de o prietenie sinceră. Iar dacă în urma acestei
povești născocită de halucinația masculină colectivă s-ar fi in­
stalat discordia înseamnă că nu era vorba de prietenie. Pentru
mine, prietenia se bazează pe respect și încredere reciproce,
iar dacă te regăsești în imposibilitatea de a găsi un punct de
întâlnire, poate ar trebui să-ți pui întrebări despre ceea ce simți
cu adevărat. Prietenia și dragostea nu simt niște emoții care
fluctuează: sunt acolo pentru totdeauna ori nu sunt deloc.

236
 Sindromul Tarzan
Am avut doar două neînțelegeri cu prietenii mei. Dar pri­
etenia ne-a ajutat să ne regăsim, întărind într-o manieră ex­
cepțională relația noastră. îi iubesc din toată inima și pentru
totdeauna. De altfel, le-am și spus-o. Dar tu? De unde reți­
nerea asta de a spune „te iubesc" cuiva care nu face parte din
familia ta și care nu trece prin patul tău ?
Cum bine știi, pe când sufeream din cauza dependenței
afective, mi s-a întâmplat să-mi aleg drept amici niște persoa­
ne care nu au fost sincere. Astăzi, imediat ce-mi dau seama
de asta, nu-mi mai pierd timpul și energia, închid ușa fără cea
mai mică strângere de inimă. Știu, găsești că e dur și crud. Nu
și eu. Realitatea este că, dacă cineva s-a arătat a fi neloial, nu
este prietenul tău. De ce să plângi pentru un trădător care nu
reprezintă nimic pentru tine? Din nevoia de recunoștință?
Obraznicul de Tarzan!
Aș vrea să revin asupra temerii de a nu fi înșelat. Ți-e tea­
mă că te-ai lăsat dus de nas, devii neîncrezător căci ai fost tras
pe sfoară, iar într-o bună zi îl faci să plătească pentru toate
astea pe cel care este de bună-credință. Singura modalitate de
a nu fi niciodată înșelat este aceea de a crede tot ce ți se spune:
O luptă fără pericol este ca o victorie fără glorie! A te înșela este o
idee de un simplism copilăresc, încât nu mai prezintă niciun
interes. Bineînțeles, în limite normale. Când vine vorba de
casă și de bunurile mele, acum verific de două ori: Mulțumesc,
Bonnie și Clyde!
Când cineva abuzează de încrederea unuia dintre prietenii
tăi, ești primul care îi spune că nu e vina lui, el doar a fost de
bună-credință, pe când celălalt a fost rău intenționat. Dar dacă
este vorba de tine, îți vine să te sui pe pereți, să te mustrezi.
Păstrează viu în minte că orice acțiune bună se contabilizează,
fie că dai peste un escroc sau nu. Nimeni nu a fost vreodată
amenințat nici cu cele mai rele întâmplări, nici cu iadul, doar
pentru că a fost prea generos sau prea naiv! Eu văd viața ca
pe o căruță pe care o împingi și depozitezi în ea toate faptele
bune sau rele, iar la sfârșit treci pe la casierie să faci bilanțul.
 Pascale Piquet

Sunt convinsă că vei putea să corectezi cele mai rele acțiuni

prin decizia de a te consacra binelui. Iar asta nu are nicio legă­
tură cu căruța în care se găsesc experiențele tale, și nu faptele
tale.
Când resimți frustrare, înseamnă că cineva nu te-a respec­
tat. Nu o păstra doar pentru tine: împărtășește-o! Este dato­
ria ta să i-o spui, în loc să te lași măcinat. Rămâi pe frecvența
„confort" tratând cu rapiditate tot ce îl poate amenința. Gân-
dește-te la „motivație", nu la „corvoadă", iar dacă este impo­
sibil, poate a venit timpul să spui „nu", în loc să șușotești și să
hrănești o frustrare de toată frumusețea 1
 57
Atenție, o să mă enervez! (furia)

Aș vrea acum să abordez un alt subiect: furia. Se regăsește

adesea pe lista demonilor tăi, mai ales când este excesivă și îți
dă sfaturi proaste, ca o adevărată persana nan grata. în schimb,
dacă este bine canalizată, îți protejează valorile și teritoriul:
când vorba bună este ineficientă, furia te face respectat.
Mânia este o forță protectoare nobilă, iar dacă este contestată
în societate, acest lucru se întâmplă pentru că a fost în mod
sistematic asociată cu violența, și prin urmare induce teamă.
Nu ajută întotdeauna să vorbești calm și respectuos ca să-1
faci pe celălalt să înțeleagă când a întrecut măsura: o furie
adecvată îl aduce pe drumul cel drept!
In ochii mei, a te enerva nu reprezintă numai un drept, ci
și o datorie. O datorie față de tine însuți, atunci când cineva
nu te respectă. Cu toate astea, știu că te regăsești adesea în
fața unei dileme: să izbucnești ori să te superi. în cele mai
multe cazuri alegi să bați în retragere, căci a reacționa cu vi­
vacitate înseamnă să-ți pierzi controlul, apelând la violență și
grosolănie. Dar să știi că îți poți exprima nemulțumirea foarte
politicos, chiar dacă țipi. Arta constă în a te enerva pe tonul și
la momentul potrivit. Și asta se învață!
Sau poate ești genul care se enervează ușor, care își pierde
rapid controlul. Bunicul meu era un tip coleric: nervii săi fuse­
seră puși la încercare pe când se afla în lagărul de concentrare
unde, în fiecare dimineață, se striga un număr la întâmplare,
pentru a fi trimis în camera de gazare. Furase un creion și un
carnețel în care nota, sub o imagine care reprezenta un cap
aon
 Pascale Piquet

de mort având cască militară, numele tuturor celor care erau

omorâți. A supraviețuit datorită motivației sale de a se întoar­
ce în Franța împreună cu numele și amintirea celor care muri­
seră acolo. Vărul meu și cu mine nu am îndrăznit niciodată să
deschidem acel carnețel. Nu mi-a trecut prin cap să-1 întreb pe
bunicul cum reușea să mai trăiască asemenea unui om normal,
după toate prin câte trecuse. Se trezea în toiul nopții urlând,
cu ochii ieșiți din orbite. înțelegeam toate astea și îi iertam fu­
ria lui extraordinară. Ii sărea țandăra imediat și se supăra. Dar
odată ce-și revenea, nu știa cum să ne mai îmbuneze, cum să
ne mai facă pe plac. în plus, citise că oamenii colerici nu riscă
să facă o criză cardiacă. Nu știu dacă s-a dovedit asta, dar pe el
l-a răpus un cancer la pancreas.
îmi amintesc de o femeie care mă rugase să o învăț cum să
rămână calmă atunci când soțul ei sau oricine altcineva nu-i
răspundea la întrebări. După o mică discuție cu ea, a ajuns
la concluzia că furia ei era legitimă întrucât era generată de
lipsa de respect de care dădeau dovadă cei care rămăseseră
muți, mai exact surzi, în fața solicitărilor ei. Am învățat-o mai
degrabă cum să obțină atenția soțului distrat și a anturajului
său. De atunci, își permite să se enerveze cu măsură, când
persoana întrebată nu răspunde. Mânia este o reacție ener­
gică generată de lipsa de respect, nu un mijloc de agresare.
Cum să-ți gestionezi furia? O să-ți dau o soluție foarte
amuzantă: mânia este un scut, un ultim avertisment pentru
cel care-și bagă nasul unde nu-i fierbe oala de prea mult timp
și care nu își dă seama de asta. In loc să aștepți să ajungi la
capătul răbdării, supără-te înainte: simulează! îmi vei spune
că nu îți poți stăpâni furia, ca și faptul că te îndrăgostești de
oricine îți iese în cale. Ei bine, nu este adevărat, la fel cum
tocmai ai învățat să alegi persoana pe care să o iubești în de­
plină siguranță, la fel vei învăța să-ți gestionezi mânia și să o
folosești în favoarea ta.
Eu fiind bine-crescută și foarte supusă, mi-am trecut sub
tăcere furia timp de 30 de ani, iar când a ieșit la suprafață (cu

240
 Sindromul Tarzan
ajutorul foștilor parteneri, ce surpriză!) am recurs la o serie de
gesturi pe care le-aș fi putut regreta toată viața. îmi amintesc
foarte bine de această forță multiplicată care a făcut ca barajul
construit în atâția ani să cedeze de mai multe ori, deversând o
violență pe care nimeni nu o mai putea opri, gata să distrugă
în calea ei tot ce mă făcuse să sufăr. Regăsindu-mi încrederea
și stima de sine, mi-am redobândit pacea. Am învățat să ges­
tionez această energie care mai vine câteodată să mă verifice,
dar mult mai rar și fără violență, pentru că acum este legitimă.
Astăzi, când furia bate la ușă, îi vorbesc calm persoanei care
a chemat-o. Din momentul respectiv, informată fiind, devine
inutil să îi mai sar la gât ca să i-o demonstrez. Există două
soluții: fie mă ia drept o bombă cu explozie întârziată, a cărei
numărătoare inversă a început, fie nu mă crede. Atunci ridic
glasul până mă fac auzită și înțeleasă. In acel moment, după
cum spune fiica mea, ochii îmi devin foarte negri, iar chipul
mi se crispează complet. Aceste limite ne sunt testate cel mai
frecvent de copiii și partenerii „tarzanizați". Se întâmplă ade­
sea să apelez la toată gama de sunete, în crescendo, înainte să
mă fac ascultată sau respectată! Când fiica mea se joacă, iar eu
îi cer să facă altceva, trebuie să îi repet de câteva ori până când
binevoiește să mă asculte. Strategia ei este simplă: continuă să
facă ceea ce îi place, adică să se joace, până când mă supără su­
ficient de mult încât să se simtă obligată să mă asculte. Știe că
sunt răbdătoare și va putea să profite și să se mai joace puțin.
Șireată, nu-i așa? Prin urmare am decis s-o pun să plătească
un dolar pentru fiecare minut de întârziere: așa nu mă mai su­
păr nici eu... câștig niște bani, iar ea mă ascultă fiind motivată
de faptul că nu va trebui să mă plătească!
Dacă există însă crize de furie pe care le gestionezi cu difi­
cultate, te sfătuiesc să apelezi la ajutor, căci vei avea rezultate
mult mai rapide decât ai cu micile sfaturi pe care ți le pot da
eu. E bine chiar să te izolezi, de îndată ce simți că te cuprinde
furia. Odată ce ești singur, respiră profund și urlă dacă asta
te îndeamnă inima să faci, apoi analizează totul după câteva

941
 Pascale Piquet

minute și încearcă să înțelegi ce anume te împinge în starea

asta și de ce. Imediat ce a trecut furtuna, poți aborda subiectul
fără să te enervezi. Știu, nu este chiar atât de ușor: când furia
te invadează, de obicei te ia prin surprindere, ceea ce o face
și mai greu de gestionat. Un coach te poate ajuta să dezamor­
sezi reflexul violenței și să-1 înlocuiești cu o reacție adecvată.
Poate, din contră, tu nu ești în stare s-o exprimi. Atunci trebu­
ie să înveți să o manifești, căci a o sugruma te distruge pe inte­
rior. Furia prost gestionată este adesea legată de nerăbdare și
de lipsa încrederii în sine, iar acum știi că o poți deprograma.
O persoană pe care am consiliat-o mi-a cerut să lucrăm
asupra unei probleme pe care nu a vrut să mi-o dezvăluie.
Din cauza rușinii care îi înconjura ca o aură această emoție.
Mult mai târziu mi-a mărturisit cât este de mândră de ea,
deoarece, acum, în loc să se lase pradă mâniei oarbe, râde.
într-o zi a fost agresată verbal, într-un magazin de țesături,
de o vânzătoare enervată și mi-a spus că înainte ar fi fost în
stare s-o ucidă. De data asta însă a privit-o fără cea mai mică
emoție, gândind doar că respectiva persoană ar fi avut nevoie
de serviciile mele. Nora ei, care se ruga deja pentru salvarea
vânzătoarei, a rămas siderată! E o persoană tare dragă inimii
mele, pentru că a fost una dintre primele cliente care a apelat
la ajutorul meu. Viața ei se schimbă pe zi ce trece și, dintr-o
simplă angajată, a devenit antreprenoare deschizându-și pro­
priul magazin.
Am învățat să-mi stăpânesc furia, dar nu să o înăbuș: de
exemplu, când aud un prezentator francez criticând accen­
tul unei cântărețe din Quebec, simt cum mânia urcă încet în
mine; dar apoi îmi dau seama că habar nu are de faptul că
acest popor, veritabili galezi, a suferit ca să apere limba și
cultura franceze. îmi imaginez că intenția pozitivă a acestui
bărbat, căruia nu-i place accentul, este să-1 apere de cei ca el.
Dacă aud pe cineva criticându-i pe amerindieni, odată ce furia
îmi este stăpânită, mă simt în măsură să-1 întreb unde ar fi
ajuns aceștia astăzi, dacă omul alb n-ar fi venit să-i decimeze

242
 Sindromul Tarzan
și să-i împingă în plasa drogurilor și alcoolului pe cei care au
supraviețuit în rezervații. Mă gândesc că ar fi rămas aceiași
luptători viguroși, cu respect pentru natură; și-ar fi păstrat
mândria în integritatea ei. Care este intenția pozitivă a pre­
zentatorului care critică accentul din Quebec și a celui care îi
critică pe amerindieni? Pot să înțeleg, de aceea nu mă supăr...
Dar nu ar trebui să insiste cu asta!
Chiar dacă m-am eliberat de furia acumulată timp de pes­
te 40 de ani, îmi păstrez totuși câteva mânii: mă refer la cele
care-mi protejează valorile și care se activează de îndată ce
simt călcate în picioare. Se întâmplă să nu mai am timp să mă
eschivez, cu atât mai mult să creez un vid în mine. In acest
caz nu-mi mai rămâne decât să accept ceea ce urcă în mine,
exploatez poziția a doua ca să aflu ce vrea celălalt și acționez.
Tot acest proces este palpitant și departe de mine ideea că
într-o zi furia nu mă va mai vizita.
Cel mai dificil a fost să gestionez ultimele mari furii, cele
generate de castori; puneau stăpânire pe mine încă de pe dru­
mul de întoarcere, vinerea seara, închipuindu-mi stricăciunile
produse. Imaginația făcea să crească presiunea, iar când con­
statam că este chiar mai rău de-atât, explodam. Asemenea unui
cal exaltat, o lăsam să mă cuprindă țipând și vociferând din toți
plămânii. Trebuie menționat că i-am lăsat să mă „roadă" timp
de trei ani, în timp ce neputința îmi hrănea frustrarea. îmi ima­
ginam cum le aruncam în aer cuiburile, privind cu încântare
focul de artificii, cum le defrișam adăposturile cu escavatorul, îi
distrugeam cu lovituri de bazooka, eram gata să-i ucid cu pro­
priii dinți (ochi pentru ochi, incisiv pentru incisiv!), într-atât
mă scoteau din minți. Eram pe cale să-mi dinamitez pacea in­
terioară, greșind ținta!
Bonnie și Clyde nu au reușit sa mă scoată din minți așa. Ar
trebui să le mulțumească castorilor. Iar dacă m-aș fi enervat,
ar fi trebuit să mă înfurii pe mine, nu pe ei, pentru că eu le-am
permis să mă prădeze. Am fost dezamăgită de atitudinea lor
și mă învinovățeam că nu am reperat semnele prevestitoare;

243
 Pascale Piquet

dar mi-am învățat bine lecția, căci la prețul ăla era păcat să
nu profit!
Dacă ești supărat pe cineva căruia visezi să îi arunci ade­
vărul verde-n față, imaginează-ți că ești gata să i-o spui cu
voce tare, pentru a te elibera de frustrarea și agresivitatea în­
magazinate. O să fii surprins să constați ce ușurat te vei simți.
Știu că acest lucru nu este întotdeauna posibil, dar idealul
rămâne, evident, să i-o spui în față. Cu mănuși, dar nu cu
mănuși de box!
Nu e o idee bună să-ți verși mânia asupra cuiva care nu
ți-a făcut nimic, nu a încălcat nicio regulă și nu ți-a arătat
lipsă de respect. In schimb, e cel mai bun mijloc să-ți faci
dușmani declarați. Mai ales la birou! înainte să te superi, fii
sigur că ai dreptate.
Ai tot dreptul să fii trist, melancolic, supărat, obosit și agre­
siv, dar este bine să-ți previi totuși anturajul că se anunță fur­
tuni. Când sunt indispusă, o avertizez pe fiica mea, iar ea aș­
teaptă răbdătoare să treacă norii. Știe că niciodată nu durează
mult și asta mă ajută să nu mă iau de ea inutil.
Furia funcționează ca un balon pe care o emoție negativă
este pe cale să-1 spargă: misiunea ta, dacă ești de acord, este
să te oprești să-1 umfli înainte să explodeze, lăsându-1 să răsu­
fle încet până când balonul va ajunge la dimensiunea inițială.
Știi foarte bine ce presupune să eliberezi aerul dintr-odată.
Mai am un truc pentru tine: dacă o situație te-a contrariat,
imaginează-ți-o din nou, cu tine în rolul principal de data asta.
Amintește-ți că subconștientul tău nu face diferența între ima­
ginile create și realitate: reține doar senzațiile și emoțiile. Astfel
vei înlocui ceva care te-a rănit, cu un alt lucru pozitiv. Când
eram mică, evitam să plec când cineva își bătea joc de mine;
apoi îmi imaginam din nou situația, iar atunci ieșeam din sce­
nă în glorie. Nouă versiune era câteodată atât de surprinzătoa­
re că izbucneam în râs. Aceasta este puterea imaginației.
Ai observat cât de nefolositoare simt strigătele tale când
devin cronice și îți verși frustrarea și mânia asupra copiilor
tăi în loc să le păstrezi pentru tine? Când fiica mea face o

244
 Sindromul Tarzan
greșeală, nu țip și nu îi reproșez nimic; caut imediat o soluție
împreună cu ea, înainte ca asta să se transforme într-un reflex:
în loc să rămână neputincioasă, acționează imediat și repară
totul. A face reproșuri și a-ți certa copiii îi transpune într-o
stare care erodează, de fiecare dată, încrederea în ei. Fata mea
a învățat că are dreptul să facă greșeli, dar are și datoria să și
le asume, iar apoi să le repare. Și dacă are ceva de învățat din
ele, nu mai sunt greșeli, ci învățăminte.
Furia te ajută de asemenea să-ți găsești locul, dacă asta nu
se întâmplă în mod natural. Trebuie spus că tu ești cel care
l-a părăsit de ceva timp. Ridică tonul, pentru că ceilalți s-au
obișnuit cu transparența ta și numai un electroșoc îi va face
să înțeleagă că preiei comanda: o furie zdravănă este salva­
toare ca să-i faci să perceapă că, începând din acest moment,
trebuie să te respecte. Vei observa că este necesar să o faci o
singură dată, pentru că cel care nu a țipat niciodată se impu­
ne mai bine decât cel care o face tot timpul.
Când vine vorba să-ți reiei locul în familie sau la birou și
să le explici celorlalți că a venit timpul să stea fiecare în banca
lui, aplici aceeași strategie. Nu mă crezi ? Să ne gândim puțin:
datele sunt aceleași, tu ești cel care le face să pară diferite pen­
tru că îți prinzi degetele în emoții, de îndată ce apropiații tăi
se simt lezați. Insă, un patron, la fel și un manager, poate fi
un bun leader atât pentru familie, cât și pentru angajații săi,
imediat ce fiecare se simte confortabil cu locul lui și știe ce are
de făcut. Conflictele care sunt cel mai adesea generate de tea­
ma de a-și pierde teritoriul sunt astfel diminuate. Gestionarea
crizei este identică pentru familie și pentru locul de muncă.
Spune-mi de ce ar funcționa asta în ambele cazuri. Dacă ești
un leader în viața de familie, vei fi unul și în cea profesională.
Chiar dacă mediul este diferit, cei cărora trebuie să le faci față
rămân aceleași ființe umane cu temerile și reacțiile lor.
In acest stadiu al revelațiilor, este timpul să-ți mai dezvălui
una: parcurgând capitolele precedente, fără să-ți dai seama,
ți-ai dezvoltat inevitabil încrederea și stima de sine. Te simți

245
 Pascale Piquet

mai puternic în fața neliniștilor tale. Nu contează cât teren ai

câștigat, faptele simt acolo: acum conștientizezi forța corpu­
lui și mentalului tău, puterea pe care ți-o acordă încrederea în
sine, capacitatea de a-ți cunoaște locul rămânând drept și cen­
trat, precum și aceea de a spune „nu" cu bună știință. întrevezi
beneficiile relaxării, binefacerile motivației și ale intuiției care
te eliberează de emoții negative și frustrări. lată-te bine înar­
mat, iar șansele tale de reușită au crescut simțitor.
Fă un test simplu: stai în fața oglinzii și observă-ți privi­
rea. O să constați că s-a schimbat.
Bate fierul cât e cald și încrucișează-1 cu demonii pe care
nu îi vei mai revedea în infern, ci care te vor însoți mai degra­
bă în rai. După cum ți-am spus, rolul lor în viața ta este să pre­
vină pericolul ori să-ți atragă atenția asupra unei dificultăți
pe care trebuie să o gestionezi. Dacă fiecare temere ascunde
o dorință, demonii tăi simt, contrar oricărei așteptări, aliații
tăi. Te las să descoperi asta în cele ce urmează. Păstrează viu
în minte că acum ești în măsură să negociezi cu ceea ce îți
dăuna în trecut.
 58
Demonii: îngerii care veghează asupra voastră

Conform mitologiei greco-romane, mama lui Abile și-a scu­

fundat fiul în râul Styx pentru a-1 face invulnerabil, cu excepția
unui singur loc: călcâiul.
In cea mai mare parte a timpului ești invulnerabil, dar, ca
și Ahile, ai mai multe călcâie, defecte ale carcasei, construită
de altfel din diverse abilități care se cer a fi dezvoltate. îți pro­
pun să decodăm mesajul fiecăruia dintre demonii tăi, atră-
gându-ți atenția asupra erorilor.
 59
Furculița și barca pneumatică (îndoiala)

Paharul de cristal cânta când îi atingea ușor marginile,

dar cum a apăsat mai tare s-a spart.
P. P.

In palmaresul călcâielor lui Ahile își găsește locul îndoia­

la, pe lângă lipsa încrederii și a stimei de sine. Ce-ai zice să
te oprești asupra acestei noțiuni, mai ales că te îndoiești nu
numai de tine, ci și de ceilalți. îndoiala este folositoare când
îți trece prin minte, dar devine dăunătoare când se instalează
acolo. Ca aliat, te ajută să revii asupra unui subiect, să detec­
tezi slăbiciunile unui proiect și să le remediezi. Când îndoie­
lile au fost eliminate, ai de partea ta toate șansele de reușită.
Dar dacă te abonezi la ele, se vor întoarce împotriva ta: o alar­
mă nu trebuie să urle fără oprire și este mai bine să o oprești
imediat ce pericolul a trecut, altfel o să surzești și n-o s-o mai
auzi data viitoare când se declanșează.
Dacă, de exemplu, te îndoiești de faptul că nu ai pregătit
bine examenul, vei studia mai mult. Te îndoiești de reușita
companiei tale? Te înconjori de persoane mai competente.
Odată ce ți-ai dat seama de subiectul asupra căruia îți atrage
atenția și ai remediat pericolul, se poate întoarce liniștită Ia
locul ei. Să te îndoiești de tine rămâne alegerea ta, dar nu este
așa de amuzant să joci împotriva propriei tabere.
Ai încredere și dă tot ce este mai bun din tine, iar dacă nu
reușești să-ți duci proiectele la capăt înseamnă că nu asta era

248
 Sindromul Tarzan
calea ta. A te îndoi este ca și cum ai face o gaură cu furculița în
barca pneumatică în care stai, aflându-te în mijlocul oceanu­
lui dezlănțuit al relațiilor umane. în timp ce a crede în tine
este ca și cum le-ai comanda curenților marini să te poarte pe
râurile pe care tu le-ai ales.
Când am deschis agenția de evenimente, Paris Prestige
Hippique, m-am dat peste cap ca o diavoliță ca să duc la bun
sfârșit acest proiect. Am făcut totul singură: alegerea nume­
lui, conceperea logo-ului, corectarea planșelor de prezentare,
stabilirea prețurilor etc. Mi-am fixat totuși o limită a îndatori­
rilor pe care să nu o depășesc, primul semnal care îmi indica
că trebuia să las totul baltă. O persoană din cadrul societății
de curse cu care lucram îmi punea sistematic bețe în roate și
m-a ajutat să mă duc la fund. Mai târziu, după ce eu mi-am
încheiat activitatea, am aflat că persoana respectivă renunțase
la postul său pentru a-și deschide o agenție similară cu a mea.
într-o zi m-am intersectat cu acel bărbat și l-am salutat veselă,
spre marea surprindere a prietenilor mei care știau povestea,
dar și a lui. Le-am explicat pur și simplu că, datorită lui, ple­
cam în Quebec. Dacă afacerea mea s-ar fi dezvoltat, aș fi fost
și la ora asta blocată în același oraș cu Jules și fosta lui aman­
ta, plus Jim ca bonus. îi mulțumesc și în ziua de azi. Paris
Prestige Hippique nu și-a luat zborul niciodată, în ciuda ener­
giei pe care am investit-o, pentru că nu asta era calea mea. Nu
am considerat-o niciodată un eșec, ci o experiență frumoasă
și am înțeles că îți trebuie mai mult curaj și înțelepciune ca să
te oprești, în loc să te încăpățânezi să rămâi pe drumul greșit.
Imaginează-ți că te afli în fața a zeci de uși, dar numai una
singură se deschide viitorului tău. De fiecare dată când o vei
deschide pe cea greșită, aceasta îți va arăta unde nu este viito­
rul, contribuind astfel la făurirea experienței tale. Dacă ai ști
în câte uși mi-am prins nasul! Dar, oricâte ar fi fost, am făcut
bine să le încerc. Apoi, într-o bună zi, vei da peste cea care îți
va arăta ce este bine pentru tine și nicio altă ușă nu-ți va mai
rezista.

249
 Pascale Piquet

In orice caz, eu nu cred în șansă, nici în întâmplare. Nimic

nu-ți cade din cer pe neașteptate. Apar pentru că ești gata
să profiți de orice oportunitate și, mai ales, pentru că le-ai
provocat. Ceea ce ți se întâmplă bun este fructul muncii tale,
al încrederii în viitor și în tine. In schimb, ceea ce ți se întâm­
plă rău nu este legat sistematic de ceea ce meriți, ci de lucrul
pentru care ai fost programat. E o nuanță aici.
Cât despre a te îndoi de ceilalți, de cele mai multe ori ăsta
este rezultatul unor răni din trecut care te îndeamnă să-i con­
damni pe toți cei care-ți ies în cale, pe principiul că toți simt
vinovați până își dovedesc nevinovăția. Din nou! încearcă să
vezi inversul situației.
îmblânzește îndoiala, las-o să se exprime; odată ce a fost
decodată, se poate duce la culcare pentru ca tu să poți acționa
în cunoștință de cauză.
Știi, îndoiala te poate proteja împotriva sentimentului de
vinovăție: dacă, de exemplu, te îndoiești de faptul că o per­
soană va aprecia ce ai făcut pentru ea, te va face să te gândești
de două ori și poate să renunți la idee. Asta te va ajuta să eviți
să-1 rănești și să te simți vinovat mai târziu. Mă urmărești ?
 60
Acuzat, ridică-te: nu ești vinovat...
Ești responsabil!

— Tăiați până aici. Nu, mai bine tăiați-o de tot, nu vreau

să se întoarcă!
— Dar nu putem face asta.
— Și dacă tot sunteți aici, tăiați-l și pe celălalt!
— Imposibil.
— Am spus s-o faceți!
— Iar apoi, tăiați-l și pe celălalt în întregime, mi-e tea­
mă că o să revină și prin celălalt / Uite, acum m-am liniștit,
nu ar trebui să se mai întoarcă. în fine, așa cred...
Nu i-a mai rămas decât capul și trunchiul, dar cum a fost
din nou îngrozit de ideea că ar putea reveni, a tăiat și capul;
nu a știut niciodată la ce anume ar fi trebuit să renunțe, la
cap sau la trunchi, ca să nu i se mai întâmple asta.
P. P.

Vina nu ar trebui să fie invidioasă pe îndoială, căci s-ar pu­

tea afla amândouă la egalitate în faimosul nostru palmares al
mesajelor din partea demonilor care te necăjesc. Dacă amân­
două sunt doar niște semnale de alarmă, odată pericolul în­
depărtat, ar trebui să se retragă, nu să rămână înfipte. într-un
tribunal, jurații simt cei care îți stabiliesc vinovăția, iar atunci
când deții puterea asupra propriei persoane, te condamni sin­
gur. De fapt, nu ești vinovat, ești responsabil pentru ceea ce

251
 Pascale Piquet

faci. Iar ceea ce faci greșit se poate repara, nu trebuie să stai să

tricotezi la vinovăția ta și să te complaci să porți lanțul erorilor
în fiecare zi a vieții tale. La fel ca îndoiala, vinovăția este efi­
cace atât cât să-ți atragă atenția asupra greșelii comise. Dacă
nu poate fi reparată, mai bine o lași baltă și admiți că nu mai
poți face nimic. Dacă o păstrezi prea mult timp, îți va fi dificil
să te desparți de ea. Ai dreptul să o răsfeți, să o hrănești și să
o plimbi în căruța ta ca pe un trofeu, pe parcursul mai multor
ani sau chiar toată viața. Este aceasta pedeapsa pe care ți-o
dai singur ? Te-ai atașat într-atât de ea ? Verifică totuși, înainte
să o adopți definitiv, că îți aparține, deoarece vinovăția poate
sări în căruța ta, deși este a altuia, care a aranjat cu viclenie să
te facă să o porți.
Unii, de exemplu, îți vor spune că avortul este o crimă,
pentru a-ți induce sentimentul de vinovăție. In ochii lor, eu
am ucis de două ori. Nu și în ai mei. Totuși, m-am simțit vi­
novată că am luat această decizie, apoi pentru că am făcut-o.
Am trecut prin acele momente singură, nu am vorbit până
astăzi despre asta nici cu familia, nici cu prietenii mei. Cât
despre tații respectivi, imaginează-ți la ce nivel se aflau pe
scala Găurilor negre afective! Primul nu a știut, iar al doilea
m-a părăsit când a aflat. Ceea ce nu l-a împiedicat ulterior
să mă implore să îl primesc înapoi. Să avortez a fost ca și
cum m-aș fi debarasat de el. Mă simțeam responsabilă pen­
tru faptele mele, dar numai eu singură puteam să gestionez
situația. Insă refuzam să mă simt vinovată. Dacă ai nevoie de
susținere, vorbește despre asta, mai ales dacă te ajută să-ți
asumi responsabilitățile, nu să-ți porți vina.
încă o dată spun, este vorba de a privi realitatea în ochi:
un prezervativ care se sparge nu este un act voluntar, chiar
dacă ți se întâmplă de două ori în doi ani. Nu voiam să îl
păstrez nici pe primul, nici pe al doilea. De altfel, doamnă și
domnișoară, să nu aveți încredere: se impune o dublă pro­
tecție. Nu te alegi numai cu SIDA, dar și cu un copil! Acestea
sunt credințele mele care mi-au permis să trec prin cele două

252
 Sindromul Tarzan
încercări: cred în viețile anterioare și sunt convinsă că ne
alegem părinții raportându-ne la ceea ce avem de corectat.
Aceste două suflete micuțe ar fi trebuit să treacă printr-o altă
mamă, prin alți părinți. De altfel, este posibil ca fiica mea să
fie prima dintre ele. Orice-ar fi, răspund de actele mele și mă
simt foarte confortabil în legătură cu deciziile luate. Dacă ar
trebui să o fac din nou, aș face-o.
Esențialul nu este să stabilești dacă este bine să avortezi,
ci să fii 100% de acord cu decizia luată. Nimeni nu are drep­
tul să te judece ori să te învinovățească pentru că tu ți-ai asu­
mat răspunderea. Cei care te critică să-și vadă de căruța lor.
A-ți asuma răspunderea presupune să îi contactezi pe cei
pe care i-ai rănit și să le ceri iertare. Dacă refuză să te asculte,
atunci asta nu mai ține de tine; consideră că ai făcut tot ce ți-a
stat în putință ca să repari greșeala. Dacă te ascultă și te iartă,
toată lumea va răsufla ușurată. Să înțelegi intenția pozitivă
care se ascunde în spatele actelor tale te va ajuta să te ierți.
In ce mă privește, sentimentul de vinovăție nu-și are lo­
cul în viața mea pentru că îmi dau silința să nu se întâmple.
Și dacă asta tot nu este suficient, îmi asum actele și accept
consecințele.
A te culpabiliza înseamnă să nu mai ai resurse și să te pui
în poziția victimei propriei tale victime: te pedepsești trans-
formându-te astfel în ținta celui pe care l-ai rănit. Care ar fi
productivitatea acestei atitudini ?
Este ca și cum ai omorî pe cineva pentru că a ucis pe alt­
cineva. Demonstrezi pur și simplu că ești un ucigaș, iar cel
pe care îl pedepsești a reușit să facă din tine un alter ego al
lui. Bineînțeles, îmi vei spune cum ar fi dacă cineva ar omo-
râ-o pe fiica mea. Ei bine, ultima oară când am vorbit despre
asta, ea era cu mine. M-am întors spre ea și am întrebat-o ce
ar gândi despre mine dacă l-aș omorî pe ucigașul ei. Mi-a
răspuns, din vârful celor unsprezece ani, că asta nu ar adu­
ce-o înapoi, iar eu mi-aș sfârși zilele în închisoare. Dacă s-ar

253
 Pascale Piquet

întâmpla așa ceva, în numele fiicei mele și a amintirii ei, nu aș

ucide. în schimb, vei avea de-a face cu mine dacă o necăjești!
Vinovăția mă duce cu gândul la airbagurile unei mașini:
te protejează în timpul unei coliziuni, dar odată ce accidentul
a trecut, ai putea conduce cu mingea aia mare în nasul tău?
 61
Instabilitate, teama asumării responsabilității
sau determinare în găsirea fericirii ?

Un tânăr țăran a fost luat în slujbă la un castel. Inten­

dentul de acolo l-a pus rândaș la cai. Insă tânărul a speri­
at caii de câteva ori la rând, atât de neîndemânatic era. Dar
cum era o fire bună și știa să-și facă prieteni, a fost trimis
să muncească la bucătărie. Și acolo răsturna totul, oriunde
punea mâna. I-a fost dată apoi sarcina de a curăța podelele
castelului. într-o zi, pe când spăla în sala mare, a alunecat pe
o bucată de săpun, s-a învârtit în aer și a aterizat în cele din
urmă în căldarea cu apă. După ce și-a revenit, a auzit râsete:
prințesa râdea în hohote, ținându-se cu mâinile de pântece.
Regele a venit în fugă, minunându-se: fiica sa devenisefoarte
tristă după moartea reginei, încât el promisese că îi va da
mâna prințesei oricui i-arfi redat veselia. înțelepciunea tână­
rului a fost mai apreciată decât stângăcia lui, așa că acesta a
urcat la tron. Cât despre prințesă, ea râde și acum!
’ P.P.

Când te lansezi în această căutare a fericirii, poți fi acuzat

de instabilitate pentru că îți schimbi des slujba sau de inca­
pacitatea de a-ți lua un angajament față de cel sau cea cu care
nici măcar nu ai intenția s-o faci.
Eu mi-am schimbat des slujba pentru că nevrozele mă îm­
pingeau către șefi excesivi, pe care îi părăseam imediat. De
altfel, prietenii mei își notau coordonatele mele profesionale

255
 Pascale Piquet

cu un creion, într-un carnet, care ajungea să se rupă de la atâ­

ta șters cu guma. După ce am luat licența în literatură, mi-ar
fi plăcut să fiu psiholog, dar am refuzat să rămân la mâna
părinților timp de șapte ani cât durau studiile pentru această
formare. In disperare, m-am oprit asupra unei diplome de
asistentă la direcția bilingvă, urmată de un an de studii de
engleză și un altul de drept. Cum această slujbă nu mă pasio­
na prea tare, întâmpinam dificultăți în a afla cum să o exploa­
tez mai bine. A trebuit să învăț să-mi controlez nevrozele și
să-mi ofer posibilitatea de a reîncepe studiile la 40 de ani, pe
când eram îngrozitor de îndatorată, în domeniul pe care l-aș
fi ales încă de la început: psihoterapie.
Acum mi-am găsit locul. Am întâlnit și alte persoane ase­
menea mie, care zburau din slujbă în slujbă, până în momen­
tul în care au găsit-o pe cea făcută pentru ei. îmi amintesc de
o zi, înaintea plecării mele în Quebec, în care am fost acuzată
de instabilitate pentru că îmi schimbam partenerii, slujbele,
iar acum și țara. Am răspuns că, dacă stabilitatea însemna să
rămân măritată cu un bărbat care mă înșela, să păstrez o sluj­
bă timp de 20 de ani în așteptarea pensionării, alături de un
șef care mă zdrobea, și să-mi privesc fiica crescând, riscam
să fiu instabilă încă mulți ani. Atât timp cât nu-mi voi fi găsit
țara, slujba și bărbatul viselor mele, voi continua să mă mișc.
Și atât timp cât voi avea viață în mine, îmi voi continua cău­
tarea, chiar de-ar fi să-mi petrec așa următorii șaizeci de ani!
Cât despre angoasa pe care o resimți în momentul în care
cineva îți cere să-ți asumi un angajament, să știi că este vorba
de fapt despre un mesaj din partea inconștientului care îți in­
dică faptul că nu ești pe calea cea bună sau ai de-a face cu un
nevrozat. Cum faci diferența ? Privind realitatea drept în față:
crezi Într-adevăr că vei putea fi fericit cu această persoană, are
toate calitățile pe care le cauți ? Dacă răspunsul este negativ,
salvează-te. Dacă răspunsul este afirmativ, dar ai dificultăți în
a-ți lua angajamentul, vino să mă vezi: ești un „independent
afectiv", care face o confuzie între partener și virusul care îi

256
 Sindromul Tarzan
mănâncă libertatea. îți este teamă să te atașezi (ți-ai pierdut
imul dintre părinți înaintea vârstei de 25 de ani ?) pentru că
nu ai înțeles până acum că „a iubi" nu înseamnă „a suferi":
este libertatea de a fi fericit și fidel, nu la ocnă pe viață. într-o
zi, un prieten mi-a mărturisit că persoana cu care ieșea îi ce­
ruse să fie iubita lui oficială, iar de atunci nu mai avea somn
și trecea prin niște angoase înspăimântătoare. L-am întrebat
dacă se vedea trăind împreună cu ea, să aibă un copil și să
fie fericit: angoasele s-au întețit pentru că această fată nu co­
respundea absolut deloc celei pe care o căuta el. îl acuzase
de altfel că este incapabil să-și asume un angajament, ca să-l
impulsioneze. Un vicleșug care n-a dat roade!
Anumite persoane chiar suferă de instabilitate, dar nu-i
băga pe toți în aceeași oală. La 24 de ani, Jim își văzuse toate
visele realizate: o parteneră care avea o fetiță (susținea că îi
plac copiii), emigrase în Quebec, o imensă proprietate unde
să-și ridice crescătoria de malamuți și doi câini mari. Din ca­
uza programărilor sale greșite, era înspăimântat de faptul că
avea tot ce-și putuse dori, dar nu a fost în stare decât să sabo­
teze totul, în loc să meargă până la capătul viselor sale. Asta
este instabilitate. Dar dacă te zbați având im obiectiv precis,
fie că îți schimbi slujba, partenerul sau țara care nu cores­
pund, înseamnă că ești pur și simplu determinat să obții ceea
ce îți dorești. Te sfătuiesc s-o ții tot așa. Caută și vei găsi.
 62
Temerile te paralizează chiar în momentul
în care ar trebui să te miști! 9

Pe această planetă era obligatoriu să ai măcar o singură

temere, altfel erai amenințat cu închisoarea, căci așa ceva era
de neconceput. Deși niciuna nu era tentantă, căci toate erau
înspăimântătoare, a trebuit să aleagă ceva. A găsit-o în cele
din urmă pe singura care l-ar fi putut face fericit: teama de
a nu avea teamă.
P. P.

Ai observat până acum această însușire a temerilor de a te

opri din drumul tău ? Se transformă în frâne (teama de singu­
rătate te împiedică să părăsești pe cineva) sau în motor (teama
de singurătate te împinge să fugi după oricine). Frica îți poate
părea un dragon înfricoșător, pe când, dacă te uiți de-aproa-
pe nu-i decât o mică șopârlă a cărei umbră care te sperie este
80% imaginația ta bogată și 20% realitate. Un exemplu: nu
îți părăsești partenerul doar pentru că îți imaginezi că ni­
meni altcineva nu te va mai vrea și vei rămâne singur până
la sfârșitul zilelor. Tocmai ai tras după tine ușa închisorii, ni­
cidecum aurită, a cărei cheie o deține numai imaginația ta.
Dar dacă ți-ai închipui și inversul situației ? Imaginează-ți în
proporție de 80% că este un lucru foarte bun să-1 părăsești pe
cel care te face să suferi, pentru a-ți oferi șansa de a întâlni
persoana potrivită alături de care vei trăi fericit până la adânci

258
 Sindromul Tarzan
bătrâneți. Nu ar mai rămâne reticențe decât în proporție de
20%, adică aproape deloc.
Să luăm cazul clasic al dentistului: simți durerea încă di­
nainte să te atingă pentru că ți-o imaginezi de când ai intrat în
cabinetul lui. Cât despre injecții, dacă te-aș ciupi și ți-aș provo­
ca o durere similară cu acul de seringă, ai izbucni în râs. Ceea
ce îți face rău este imaginația ta, nicidecum faptele în sine. Ai
darul de a deforma realitatea; și nu ar fi o problemă dacă ai
modifica-o în bine, dar întotdeauna o faci în mai rău!
Asta îmi amintește de mitul filosofului care stă pe o bârnă
de un metru lungime, așezată la un metru înălțime, pe care o
traversează fără probleme. Plaseaz-o la câțiva metri mai sus
și nu va mai fi în stare să înainteze, fiind paralizat de ima­
ginație: se vede zdrobit la pământ! Deși este aceeași bârnă
și același filosof; însă gândirea diferă, la fel și realitatea lui.
Dialogul interior, ceea ce îți spui în mintea ta, este atotputer­
nic și te poate stimula sau te poate încremeni. Cel mai mare
dușman al tău este imaginația, atunci când joacă împotriva
ta și te face să-ți pierzi aptitudinile. Ce-ai zice să-ți imaginezi
ceva bun, în loc de ceva rău ?
Este încă și mai rău când îi spui unui copil „O să cazi!";
subconștientul lui aude „Cazi!". Ce-ar fi dacă i-ai spune,,Ai
grijă"? Dacă îi zici „Să nu pierzi autobuzul!", el înțelege
„Pierde autobuzul!". Adresează-te într-o manieră pozitivă
partenerului și copiilor tăi, și vei fi surprins de numărul mare
de „nu-uri" pe care le utilizezi. Fă un test și cere-i partene­
rului tău să cumpere o pâine, în loc să-i spui „Nu uita de
pâine!". Trebuie să știi că subconștientul nu se înțelege bine
cu negația, o elimină automat, transformând interdicțiile în
ordine. Gândirea pozitivă face pur și simplu diferența dintre
„o să reușesc" și „sper că nu o să ratez".
Un mic test pentru dumneavoastră, doamnă: când închizi
ochii nu vezi o mașină de pompieri, nici pe cel care, gol și
cu mușchii la vedere, ține în mână un furtun de apă ca să îl
curețe. Gândurile tale s-au înfierbântat cumva ?

259
 Pascale Piquet

Cât despre dumneata, domnule, nici măcar nu sesizezi

mașina aceea sport pe care o prezintă top modelul de lângă
ea. Frumoasă caroserie, nu-i așa ?
Ceri părerea familiei tale despre o rețetă nouă pe care toc­
mai ai încercat-o, iar ei îți răspund: „Nu-i rea." Ce reții din
acest comentariu ? Dacă ți-ar fi spus „E bună" ? Comunică ce
este mai degrabă pozitiv, decât negativ, iar zilele tale, ca și
ale celorlalți, vor fi mai bune.
Cineva a venit să mă consulte pentru că, după cum spu­
nea, totul mergea rău în viața ei, atât în cea personală, cât și
în cea profesională, nu avea absolut niciun control și rata to­
tul. TOTUL! Mare i-a fost surpriza când i-am demonstrat că,
pentru a reuși să eșueze complet, trebuia să fie în măsură să
controleze totul. Când a înțeles că are puterea de a rata totul,
a înțeles că o deține deopotrivă și pe aceea de a reuși. îți poți
pune la bătaie îndârjirea de a-ți înfrumuseța viața în loc să o
demolezi, iar specialiști în demolare sunt destui!
Sportivul care câștigă este cel determinat, care își vizua­
lizează victoria. In final, orice s-ar întâmpla, își păstrează
obiectivul în minte și rămâne concentrat. La fel se întâmplă și
în viață: dacă îți imaginezi ce e mai rău, așa se va întâmpla.
Dar dacă ți-ai închipui ce e mai bine ? Așa fac eu: mă vizuali­
zez cât mai des posibil în situații de reușită, arătându-i astfel
subconștientului meu obiectivul pe care vreau să-1 ating. Știe
apoi ce are de făcut ca să mă ajute. Când îți întrebi familia ce
ar vrea să mănânce la cină, iar ei îți răspund în cor „nu știu",
ai avansat doar puțin. Dacă răspunsul este o friptură de vițel
cu tăiței, știi ce ai de făcut și vei găti cu însuflețire pentru că
ești convins că le vei face o plăcere. Subconștientul este ca un
taxi: spune-i unde vrei să mergi!
înainte de a părăsi Franța pentru Quebec, îmi vizualizam
viitorul, imediat ce aveam puțin timp pentru a visa, în timp
ce făceam jogging sau în mijloacele de transport în comun.
Am vizualizat tot ceea ce trăiesc astăzi. De altfel, să mergi, să

260
 Sindromul Tarzan
alergi ori să faci orice altă activitate fizică ajută la reflectare,
deoarece corpul aflat în mișcare antrenează mintea. încearcă,
o să rămâi surprins. Când ai o decizie de luat, mergi să te
plimbi puțin în natură și te vei întoarce cu soluția.
 63
Ține minte: numai cel care se teme
poate fi curajos!

Am cel mai mare respect pentru tine, cel care îți înfrunți te­
merile în fiecare zi și care treci, cu mari dificultăți și suferințe,
prin ceea ce trec eu azi cu ușurință: trăiești zi de zi. Ca să fii
curajos, trebuie să îți fie teamă. Eu am fost curajoasă, dar nu
mai simt. Un cuplu a venit la mine pentru o ședință de Inipi.
Femeia era claustrofobă; totuși, a reușit să-și învingă fobia
asta față de locurile închise. Dorința ei de schimbare a fost
mai puternică decât fobia. A ieșit de acolo complet transfor­
mată și am un respect profund pentru curajul de care a dat
dovadă în acea zi.
Poate că te trezești în fiecare dimineață temându-te deja
de ziua care urmează: ai o slujbă care nu-ți place, un șef cole­
ric, colegi nemiloși, un soț îmbufnat, părinți detestabili, frați
și surori disprețuitori, copii ingrați. Plus toate celelalte an­
goase ale căror subiect ești, fără să mai vorbim despre dure­
rile din corp, oboseala care te asaltează și pofta înspăimântă­
toare de a rămâne ascuns sub plapumă, de a nu te mai mișca
și de a uita totul. In acest stadiu, să înfrunți ziua nu mai este
o dovadă de curaj, este eroism!
Acum trei ani, după a doua despărțire care a redeschis
răni vechi, eram adesea animată de dorința teribilă de a mă
îngropa cu fiica mea pe proprietatea noastră, să nu mai văd
pe nimeni și să mă prăbușesc. Dar realitatea era cu totul alta:
țineam garda sus ca să nu o sperii pe ea și afișam o atitudine
relaxată, deși aveam stomacul strâns. Căutam cu disperare să
redactez contracte și să le revizuiesc, luam interviuri pentru

262
 Sindromul Tarzan
articolele inele, trebuia să câștig bani ca să trăim, în timp ce
moralul meu era la zero, iar angoasele acelea netrebnice mă
rodeau constant. Să nu uit să-1 menționez și pe Jim, care nu mă
scutea deloc. Trăiam într-un tunel întunecat, convinsă fiind că
în fiecare zi înaintez spre lumină, lăsând în urmă obscuritatea.
Johnny Hallyday explica în autobiografia sa, Destroy 2000, „că
a fost ignorat de părinții săi și nu se va opri până când nu
va deveni un idol pentru a atenua lipsa afecțiunii inițiale". în
momentele de descurajare teribilă, își repeta „mai bine crăp
decât să mă opresc", el, care a avut la rândul lui de-a face cu
dependența afectivă. Când atingeam limita, sfâșiată, asfixiată,
când eram tentată să mă trântesc la pământ și să abandonez,
îmi regăseam curajul și îmi spuneam: „Mai bine crăp decât să
mă opresc. Nu-mi vor pune pielea în băț."
înfricoșător în cazul angoaselor este faptul că te iau prin
surprindere, te sugrumă, se țin bine în tine, fără să spună de
unde vin, nici unde se duc și, mai ales, când vor pleca. Atunci
reziști și lupți în van să le alungi. Dar, atât timp cât nu vei
auzi mesajul lor, nu vor pleca. Primește-le, înțelege ce vor de
la tine, ce trebuie să faci, apoi mulțumește-le frumos: te vor
părăsi, cu satisfacția de a-și fi îndeplinit sarcina.
Astăzi nu mai simt curajoasă pentru că am făcut din viața
mea o adevărată fericire. Iar dacă ceva vine să mă destabili­
zeze, mă amuz și accept provocarea pentru a-mi testa forțele.
Atunci când cad, mă ridic râzând, cu demnitate. îmi amin­
tesc de o zi în care, după ce trecuse de linia de sosire, calul
meu s-a speriat de umbrela unuia dintre pariori și m-a trântit
la pământ, chiar în fața tribunei cu spectatori. M-am ridicat
cu un aer degajat, comportându-mă ca și cum nimic nu s-ar fi
întâmplat, apoi am plecat pe jos către standul de prezentare,
dând replica cu umor zeflemelilor turfiștilor. Să nu-mi spui
că ți-e teamă de ridicol, te asigur că nu omoară: simt aici, mă
găsești întotdeauna dacă vrei să vorbim despre asta!
într-o noapte, de Revelion, purtam o rochie frumoasă, lungă,
cu spatele gol, care avea nasturi de la noadă până jos. Dansam

263
 Pascale Piquet

de zor pe ringul de dans, când un prieten a venit să-mi spună

că mi se desfăcuseră nasturii de la spate: de ceva vreme îmi
mișcăm fesele la vedere, oferind o priveliște de neuitat asupra
chiloțeilor tanga și portjartierului, pentru că nimeni nu a în­
drăznit (ori nu a vrut!) să-mi atragă atenția.
Văd ce figură ai făcut, doamnă. Ai fi murit de rușine, nu-i
așa ? Dumneata, domnule, încetează să mai visezi și continuă
să citești, te rog.
Aș fi putut s-o iau la fugă, rușinată și confuză, să mă as­
cund în toaletă de unde n-aș mai fi ieșit toată seara, poate doar
deghizată cu un nas fals și niște mustăți, târându-mă până la
ieșirea din restaurant. In schimb, i-am cerut prietenului meu
să fie drăguț și să-mi închidă nasturii. Ceea ce a și făcut, cu
complezență, ca un adevărat gentleman, iar eu am continuat
să dansez ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mi-am atras,
bineînțeles, câteva priviri fulgerătoare din partea doamnelor,
mai ales din partea celei care îl însoțea, dar am decis să le
ignor. Câțiva dintre cei care le însoțeau mi-au cerut o repre­
zentație suplimentară, dar bineînțeles că am refuzat.
Care era adevărul ? Am oferit involuntar privirii lor o par­
te a anatomiei mele, dar nu am răcit, nimeni nu a orbit, așa că
viața a mers mai departe. Să o luăm altfel: nu situația în sine
te face să pari ridicol, ci atitudinea ta. In acea seară a crescut
numărul „detractoarelor" mele, precum și cel al admiratori­
lor. Și apoi ? Pământul a continuat să se învârtă.
Oricare ar fi situația, rămâi destins și râzi tu primul; altfel
le vei arăta că te simți rănit, iar corbii vor începe să zboare ime­
diat deasupra capului tău. Eu întotdeauna râd prima de mine,
trăgându-i astfel scaunul de sub fund oricui ar vrea să încerce.
 64
în fața judecății și a criticii: transformă-te
într-un vid care înghite atacul

„Cât de înspăimântător ești cu gâtul ăsta lung și capul

chel!" spuse tânărul nerușinat, înainte să întrebe: „Și până
la urmă, cine ești tu, de ești așa urât?"
Cel întrebat răspunde: „Un vultur..., fiul meu."
P. P.

Judecata și critica te rănesc adesea, dar chiar și așa ele poar­

tă un mesaj pozitiv și apar ca să te oblige să remediezi felul
în care reacționezi în fața asalturilor. Știi că este imposibil să
fii pe placul tuturor, dar o uiți adesea, demn adorator al lui
Tarzan! In primul rând, datoria pe care o ai față de tine însuți
este de a acționa după voia ta, iar dacă celorlalți nu le convine,
asta e, nu-i așa? Apoi, doar nu-ți imaginezi că lumea nu are
altceva mai bun de făcut decât să te pândească și să urmăreas­
că ce zici ori ce faci. Ai cumva impresia că ești centrul univer­
sului, asupra căruia își îndreaptă toată lumea ochii?
Programarea Neuro-Lingvistică a identificat două tipuri
de reacție atunci când te raportezi la părerea altora: a celor
interiorizați, care se încred în judecata proprie, și a celor exte­
riorizați, care apelează exclusiv la aprecierea celorlalți. Per­
soanele exteriorizate prezintă următoarea particularitate: lasă
deoparte propriile dorințe pentru a răspunde așteptărilor ce­
lorlalți. Cât despre cele interiorizate, acestea își petrec cea mai

265
 Pascale Piquet

mare parte a timpului respectându-și dorințele, fără să caute

să le facă plăcere celorlalți. Cine mă place, mă place așa cum sunt!
Ești interiorizat prin definiție și, deși ai propria opinie asu­
pra fiecărei chestiuni și propriile dorințe, derapezi imediat
ce teama de a fi judecat își scoate nasul. Atunci, faci lucrurile
exact pe dos față de ce ți-ai fi dorit, pentru că asta nu cores­
punde părerii celui care a vorbit ultimul. Crezi că îți vei pier­
de locul în societate sau în turma de oi a lui Panurge1 ?
Eu am fost o persoană exteriorizată pentru că aveam atâta
nevoie să fiu iubită, încât voiam să satisfac pe toată lumea,
mă dădeam peste cap să nu necăjesc pe nimeni, mai puțin pe
mine. Astăzi, după ce i-am tras un șut în fund lui Tarzan, pe
mine mă ascult și mă satisfac, respectându-mi valorile, în de­
plină armonie cu ceea ce simt. Chiar dacă mai aud câteodată
scrâșnete de dinți...
Ca să te protejezi, ideal ar fi să ieși din bătaia săgeților pe
care ți le aruncă judecata celorlalți, cu aceeași indiferență pe
care o are o vacă atunci când privește un tren trecând. Sau
ca un toreador care se eschivează în fața atacurilor taurului.
Ole! După ce te-ai protejat de durerea pe care ți-ar fi putut-o
provoca și ai ieșit din traiectoria săgeții, l-ai putea studia în
voie pe arcaș: care este intenția lui pozitivă atunci când arun­
că săgeata ?
Concentrându-te asupra arcașului, vei putea să te disoci­
ezi, îți vei părăsi corpul, pentru a-1 observa pe trăgaci și ținta
sa, adică tu. Vei observa că nu te va mai atinge cu nimic pen­
tru că nu mai ești ținta lui, ci un simplu observator. Un fel
de comentator sportiv care privește înfruntarea dintre două
echipe de fotbal, comod instalat în fotoliul său. Pune-te mai
apoi în locul arcașului pentru a înțelege care sunt temerile și
suferințele care se ascund în spatele gestului său. Prin acest
exercițiu, vei trece prin toate cele trei poziții percepționale
susținute de Programarea Neuro-Lingvistică.

1 Panurge este un personaj din opéra Pantagruel a lui Rabelais. (N. tr.)

266
 Sindromul Tarzan
Prima poziție percepțională: tu ești ținta, dar nu ești sufi­
cient de antrenat pentru a te eschiva sau a crea vidul; drept
urmare te lași pătruns și doare.
A doua poziție percepțională: ești arcașul și cauți să în­
țelegi de ce ai aruncat această săgeată, care este interesul tău.
Această poziție presupune mai multă concentrare și obiecti­
vitate, oferindu-ți posibilitatea de a obține punctul de vedere
al celuilalt. In cele mai multe cazuri, aceasta este cheia.
A treia poziție percepțională: ești observator și studiezi
ținta, pe tine în împrejurarea respectivă și pe arcaș, și inter­
acțiunea dintre cei doi. De asemenea, iei distanță și privești
scena din afară pentru a-i înțelege pe susținători și pentru a
face departajarea.
Și totuși, ai putea rămâne cu brațele și picioarele încruci­
șate în fața aruncătorului de cuțite, ca la circ. Singura diferen­
ță este că cel care se află în fața ta are drept obiectiv să te în­
junghie. Crede-mă pe cuvânt, ieși din traiectoria lui și observă
persoana care se îndârjește împotriva ta.
Te simt cum gândești: e ușor de zis, greu de făcut. Fals!
De fapt este foarte ușor de făcut. Străduiește-te să găsești pe
cineva cu limba ascuțită, care te vizează în mod special, și
oferă-te să stai în calea atacurilor sale. De îndată ce îți va spu­
ne ceva, reține că vorbește despre el, nu despre tine și nicio
altă critică negativă nu te va străpunge. Sau pur și simplu
adu-ți aminte de ultimele cuvinte care te-au rănit, încearcă să
cauți intenția pozitivă a celui care le-a rostit și în ce măsură
acele cuvinte vorbesc despre el. Vei fi uimit de rezultat.
A descoperi ce anume îl motivează să emită judecăți ne­
gative sau critici acerbe la adresa ta demontează întregul me­
canism și vei transforma astfel săgeata într-un simplu obiect
zburător, blând și neidentificat care se va prăbuși la picioare­
le tale. Reamintesc în treacăt că judecățile negative și criticile
acerbe se referă la comportamentul tău, nu la identitatea ta:
nu ești și nu vei fi niciodată ceea ce faci. In două rânduri, anu­
mite persoane pe care le consiliam mi-au spus că anturajul lor
nu are încredere în mine pentru că sunt, în opinia lor, un fel de

9A*7
 Pascale Piquet

guru (coach) care se folosește de științele oculte (Programare

Neuro-Lingvistică, hipnoză, biologie, Shiatsu) ca să le ia ba­
nii (onorariul meu). Dimpotrivă, eu mă luptam ca fiecare să-și
dobândească libertatea și m-aș fi putut supăra; dacă secta ar
fi avut drept adepți jucători de rugby sau pompierii de pe ca­
lendar, mi-aș fi revizuit poziția! Dar eu știu că oamenii simt
înspăimântați de tot ceea ce nu cunosc (bine că nu mai există
ruguri!) și, fără a cunoaște cine sunt, condamnau și criticau
activitatea mea, „ocultând binefacerile" terapiei. Criticile și
judecățile vorbesc despre temerile lor, în niciun caz despre
mine, iar dacă aș fi ripostat în loc să râd, asta ar fi însemnat că
nu mă simt în largul meu cu meseria asta și ar fi bănuit-o din
violența răspunsurilor mele. Niciun răspuns, nicio justificare.
Doar un mare hohot de râs. I-am întrebat pe clienții mei: „Și
voi ce părere aveți ?" Au început să râdă și ei!
Trebuie să știi că uneori ești programat să fii invidios și
gelos pe altul, iar ceilalți își măsoară reușitele raportându-se
la comentariile tale acide. Nu lovești un om care e la pământ,
ci unul care este în vârf. Oricare ar fi situația, ești de fapt ne­
fericit când investești atât timp pentru a-i critica pe ceilalți, în
loc să ți-1 petreci organizându-ți propria viață.
Tehnicile utilizate în Programarea Neuro-Lingvistică simt
dificil de explicat, mai ales că cel consiliat nu are cunoștință
sau conștiență despre ce se întâmplă. îi recomand prin ur­
mare să încerce să nu povestească ceea ce a experimentat. Ar
putea fi luat drept nebun. Da, da, te asigur! Te intrigă, nu-i
așa? Cum ceilalți nu înțeleg nimic, se gândesc bineînțeles că
apelez la trucuri necurate. Au dreptate: sunt bizare pentru
ei, dar pentru specialiști sunt logice și ușor de înțeles. Din
nefericire nu sunt magician, iar când se întâmplă un miracol,
pacientul îl face. Nu eu!
îți amintești de vremurile bune din curtea școlii când, în
recreație, dacă cineva susținea că ai zis o răutate, răspundeai
„n-am fost eu, el e vinovat!". Ei bine, este adevărat. De-a lungul
vieții mele am fost adesea redusă la ceea ce îi deranja pe detrac­
torii mei: o consumatoare de bărbați pentru femeile căsătorite

268
 Sindromul Tarzan
care se temeau pentru cuplul lor, o femeie de moravuri ușoare
pentru cele de vârsta mea care erau invidioase pe amanții mei
tineri (nu cred că m-ar fi invidiat și pentru nevrozele cu care ei
veneau la pachet!), o adeptă a promovării canapelei pentru cei
care erau geloși pe slujba mea, falsă pentru cei care nu credeau
în seninătatea mea. Dacă cineva lansează o critică la adresa ta,
personalitatea îți va fi rănită. Intreabă-te ce anume îl împinge să
facă asta și de ce te simți lezat. Vei face descoperiri în ceea ce-1
privește, dar și despre tine.
Dacă ai parte de o critică constructivă, mulțumește-i celui
care o emite pentru că și-a rupt din timpul lui să te observe și
să te ajute să devii mai bun, uneori fără voia lui! Mai multe
persoane au venit să mă consulte pentru că au fost destabiliza­
te de comportamentul unor oameni din anturajul lor. Observă
că am scris „destabilizate de comportamentul cuiva", nu „de­
stabilizate de o persoană". Când îți spun că îți lași puterea pe
mâna altora! Cuprinse de frisoane și simțindu-se rău de fie­
care dată când „demonul" se apropia de ele, au reușit să-și
regăsească centrul pentru a se simți apoi confortabil față în
față cu torționarul lor. Chiar i-au mulțumit aceluia pentru că
le ajutase să corecteze o problemă mult mai mare decât cea
relațională. Și-au regăsit pacea la mai multe nivele, căci cel
care sperie este adesea arborele care ascunde pădurea.
Acest faimos torționar apare adesea în viața ta ca să apese
unde doare mai tare, până când accepți să te vindeci. Ata­
curile se dublează pentru că obiectivul lui este acela de a te
face să renunți la slăbiciunile tale. Iar dacă imul nu este de
ajuns, o să te regăsești în fața unei armate! Tremuram de
furie de fiecare dată când mă gândeam la Jules, la fosta lui
iubită, la amantă și fostul soț al iubitei, apoi la Jim. Am plătit
ca să învăț toate astea! Viața mea era un seism permanent,
pentru că trăiam cu toții într-un oraș mic. Teama de a nu mă
întâlni cu ei și furia nu-mi dădeau pace niciodată. Știu prin
ce treci când înfrunți aceste personaje pe care le lași să te scu­
funde. Spune-ți în sinea ta că și ei suferă la fel ca tine, dar că

96Q
 Pascale Piquet

nu sunt decât o iluzie: realitatea este ceea ce ai de vindecat în

adâncul inimii tale.
începând de acum, atenție la criticile și judecățile pe care
le emiți la rândul tău. Să ții minte că, înainte de toate, des­
pre tine vorbești când procedezi așa! Un sfat: fă mai degrabă
complimente, pentru că și ele dau indicii despre tine!
O critică poate fi și o binecuvântare: îți dă un șut în fund!
Rănit în amorul propriu vei face tot ce-ți stă în putință nu atât
pentru a te justifica, cât pentru a demonstra că nu este ade­
vărat. Va fi cel mai bun motor. Un exemplu? Când Jim mi-a
spus: „Acum ești frumoasă, dar peste 10 ani...", m-a atins din
plin în vârful celor 40 de ani, pentru că între noi era o diferență
de 15 ani. Eram furioasă deoarece o consideram o lovitură
meschină, chiar dacă știam că acea Gaură neagră afectivă ar fi
spus orice ca să-și justifice lașitatea. Cu toate astea, mi-a făcut
un mare serviciu pentru că, deși aveam grijă de corpul meu,
o fac cu atât mai mult acum. Dar pentru mine. Nu pentru el!
Te întrebi ce i-am răspuns, nu-i așa? Ei bine, i-am replicat că
în 10 ani va avea aproape vârsta mea de atunci și o să vedem
apoi ce se va alege de el. M-am lansat într-o descriere nu prea
flatantă, care mă face să râd și azi.
Simt absolut de acord cu chirurgia estetică, doamnă, dacă
asta te va face să te simți mai bine. Dar dacă o faci pentru
a plăcea altora, ferește-te de falșii vindecați de sindromul
Tarzan. Ce-ai spune să fii o femeie frumoasă, naturală la 50
de ani, decât să fi recurs la masa de operații și să se spună
despre tine că ești cam trecută pentru 40 de ani?
In ce mă privește, nu vreau să rămân tânără, îmi doresc
să îmbătrânesc frumos și să am mai degrabă un corp sănătos
decât perfect. Ca să nu mai spun că șarmul și buna dispoziție
nu se ridează niciodată. Voi avea întotdeauna inima tânără
și sufletul frumos.
Apropo de acest subiect, încetează să mai spui despre fe­
meile de o anumită vârstă că „trebuie să fi fost frumoasă în
tinerețile ei". Este o femeie frumoasă de 60 de ani, așa cum
era o fată frumoasă la 20 de ani.

270
 Sindromul Tarzan
Altceva: să luăm situația în care o persoană pe care nu o
cunoști deloc sau foarte puțin are o mutră care nu-ți convine.
Ce se întâmplă de fapt, după părerea ta ? O să râzi: fie deține
o calitate pe care tu nu o ai, cum ar fi încrederea în sine, fie
are un lucru pe care îl detești în personalitatea ta. Remarcă,
te rog, cum cei care au aceleași defecte nu se suportă unul pe
altul. Ce se întâmplă când doi dominatori se întâlnesc ? De ce
îi detestă pe dominanți? De ce nu vezi bârna din ochiul tău,
în loc să observi paiul din ochii vecinului tău ? Pe mine m-au
deranjat mult timp fetele aventuroase și puțin masculinizate.
Am înțeles de ce: erau ca mine, mă simțeam în competiție.
Vei înțelege și tu de ce atragi și de ce deranjezi.
Admite și că, de fiecare dată când reacționezi așa, totul este
involuntar, inconștient. De acum încolo, nu mai este cazul! Fii
curios să afli de ce o persoană te deranjează. Atenție însă, este
foarte posibil să calce în picioare credințele și valorile tale; în
acest caz, respingerea ta este justificată.
Viața mea nu a fost un fluviu care curge liniștit, ci mai
degrabă o coborâre în viteză cu pluta. Cu cât valurile sunt
mai dezlănțuite, cu atât te duc mai repede spre seninătate.
Existând condiția, evident, de a conduce vaporul, nu să îl lași
în derivă!
Acum ești blindat împotriva judecăților grăbite și critici­
lor acerbe care nu mai simt distructive, ci informative. Gân-
dește-te la asta!
 65
Plângi cât de mult poți:
când o să râzi de asta, vei fi vindecat!

Lacrimile sunt un element extrem de eliberator pe care

educația noastră îl lasă deoparte. Ai prefera mai degrabă să
vomiți, decât să plângi în fața cuiva! La rândul meu a trebu­
it să vărs multe lacrimi. Pădurea de lângă casă a avut parte
mulți ani de hohote lungi și monotone! Aceste mici cristale
de sare au însușirea de a închide ce este negativ și de a-1 înde­
părta de tine. Lasă-le să-și facă treaba! Plângi cât de mult vrei,
chiar dacă anturajul tău încearcă, din prea multă dragoste,
să te oprească. Când fiica mea plânge, de cele mai multe ori
atunci când este obosită, și o singură picătură a umplut pa­
harul, atunci eu o încurajez să-1 golească. Ai observat cât de
ușurat te simți după?
Eu am fost programată să nu plâng: fiind de la 4 ani în
tabără și de la 11 ani la pension, nu era în interesul meu să las
sentimentele sa vorbească, căci aș fi trecut drept o curcă plo­
uată. A trebuit să învăț din nou asta începând prin a distruge
o idee preconcepută: a plânge înseamnă să-ți validezi slăbi­
ciunile. Dar dacă, dimpotrivă, ar însemna să-ți arăți empatia
și sensibilitatea? Iar într-o bună zi, când nu vei mai plânge
din cauza asta, totul va fi rezolvat. Este un barometru bun,
care îți arată cum stai. In ziua în care vei râde, ești salvat!
Mult timp am plâns de fiecare dată când mă uitam la fil­
mele în care un cuplu era pe punctul de a avea un copil, vi­
itorul tată îndrăgostit era nebun de fericire, iar nașterea era
o binecuvântare. Adică tot ceea ce-mi amintea de rateurile
mele. In schimb, dacă subiectul filmului se apropia de ceea

272
 Sindromul Tarzan
ce trăisem, rămâneam de gheață. Apoi, într-o zi, am constatat
că scenele acelea nu mă mai emoționau, am realizat că nu
mă mai rănesc, ci sunt doar niște experiențe din trecut care
m-au făcut să devin mai puternică. Astăzi, când se vorbește
despre fericire, mă transform într-o fântână. Dar despre acest
subiect nu vreau să vorbesc!
Am râs mult de trecutul meu după ce am plâns la fel de
mult. Chiar și în mijlocul furtunii, râsul mi-a fost de mare aju­
tor. Nu realizezi absurdul situației, doar pentru că nu ai înțe­
les deocamdată că ești un nevrozat. M-am întrebat mult timp
în ce chinuri am putut să antrenez toate acele triburi ale lui
Tarzan, din viețile mele anterioare, ca să declanșez o asemenea
încăpățânare! Ei bine, se pare că doar în această viață le-am
provocat: eram responsabilă nu numai de faptul că le-am
atras, dar și că le-am întreținut. Când glumeam cu prietenii
mei pe seama haosului în care trăiam, de cele mai multe ori
îi luam prin surprindere. Cum ar fi putut ghid că, în spatele
măștii amuzante, se ascundea o imensă suferință? Plângeam
destul de una singură, cu ei voiam să râd.
Râsul are proprietăți incredibile și îți face bine. Se pare
că un râs nebun face cât un biftec; ar trebui să îi prevenim
pe vegetarieni. Observă și cât de ușor se transmite, mult mai
repede și mai ușor decât un căscat. Când prinzi momentul,
aruncă-te cu capul înainte și râzi din toți plămânii. Mi s-a în­
tâmplat să mă sufoc într-o zi, căd nu mai aveam suflu. Eram
la o emisiune în care copiii interpretau melodii ale cântăreților
celebri. Unul dintre băieței făcuse pipi în pantaloni chiar când
se pregătea să cânte și era foarte supărat, nu pentru că uitase
să se ducă la baie, d pentru că... se scursese în pantofii lui noi!
M-am salvat bătând în retragere și părăsind încăperea; fără
glumă, era cât pe ce să mor de râs.
Reține că actorii de comedie au nevoie de un public, iar să
fii un public „bun" este de asemenea o calitate. îmi plac cei
care râd la glumele mele! Mărturisesc că, uneori, nu mai știu
unde să le caut. Mă surprind. îmi place fraza lui Alphonse

973
 Pascale Piquet

Allais: „Ferește-te de oamenii care nu râd niciodată. Nu sunt

oameni serioși." Este cât se poate de adevărat! în timpul
consultațiilor sunt foarte haioasă, nu las pe nimeni să plece
până nu râd de el; iar dacă situația lui este dificilă, îl fac să
râdă de mine. Ți-ar plăcea să ai umor ? Se învață. Pentru în­
ceput, trebuie să ai îndrăzneala să admiți că este posibil să
obții efectul scontat. Mie mi se întâmplă des. O studentă mi-a
spus într-o zi că se săturase să-1 tot deranjez pe formator cu
glumele mele răsuflate. I-am răspuns surâzând că voi conti­
nua, chiar dacă râd numai eu la ele! Când i-am amintit, doi
ani mai târziu, ce-mi reproșase, am râs amândouă de asta.
Pentru că eu am continuat să fac glume răsuflate, diferența
fiind că învățasem între timp să ne apreciem una pe cealal­
tă. In plus, să nu uiți că ridicolul nu a omorât pe nimeni, iar
umorul se construiește din cuvinte, unul după altul, frază cu
frază; înainte de a-i face pe ceilalți să râdă, ce-ar fi dacă ai
zâmbi tu primul ?
 66
„Adevăratele plăceri constau în libera
întrebuințare a propriei persoane" (Buffon)

Ce înțelegi prin a te folosi de tine însuți ? Să trăiești cu plă­

cere și în libertate, tratând cu nepăsare comentariile și păreri­
le altora ? Ce loc ocupă plăcerea în viața ta ? Știi că nu trebuie
să alergi după ea: este oriunde vrei tu să fie. Epicuriană până
în vârful unghiilor, ea este cea care mă conduce prin viață;
și în ceea ce fac, aranjez lucrurile în așa fel încât să fie mereu
acolo. Profită de fiecare moment în care te simți bine, pentru
că acesta este secretul fericirii: sufletul se încarcă cu vibrații
pozitive care nu mai lasă loc și pentru cele negative. Nu forța
lucrurile, este de-ajuns! Ce se întâmplă atunci când ești vitre­
git de ea și treci de la plictiseala slujbei la cea a vieții private ?
Somnul și plăcerea au în comun următorul lucru: te încarcă,
iar dacă renunți la ele, depresia îți e asigurată.
Tu, cel care te lupți cu kilogramele, îți propun să te gân­
dești bine înainte de a te apuca de regim: mănânci pentru
plăcerea de a mânca sau ca să te protejezi? Vrei să slăbești
pentru tine sau pentru ceilalți? Plăcerea de a fi slab este mai
mare decât plăcerea papilelor tale? Gândește-te la șansa pe
care o ai, chiar dacă ești un pic grăsuț, de a mânca tot ce vrei
fără să iei în greutate. Nu schimba echipa câștigătoare. Dacă
ți-ai băgat degetul în angrenajul regimurilor, te-ai ars: riști să
te îngrași mai mult, de ciudă, și să te privezi pentru totdeau­
na de o plăcere. Cântărește bine argumentele pro și contra!
Mai este apoi plăcerea de a face sex și nu mă refer la dato­
ria conjugală care îl satisface doar pe unul din doi; mă refer

275
 Pascale Piquet

la cea care alimentează o frumoasă complicitate între două

persoane. Este o energie care, bine cultivată, are o putere ex­
traordinară asupra dispoziției și sănătății. Cine nu a spus sau
auzit vreodată despre o femeie arțăgoasă că este „prost săru­
tată". Când de fapt, în cea mai mare parte a timpului nu este
„sărutată" deloc. In ce mă privește, asta nu îmi influențează
caracterul, slavă Domnului, căci nu s-ar mai fi putut trăi cu
mine! Mărturisesc că, într-un trecut nu prea îndepărtat, m-aș
fi blestemat dacă eram în locul ei, adică „prost sărutată", de­
oarece credeam că „rău" tot e mai bine decât „deloc". Astăzi
prefer „deloc". O doamnă mi-a reproșat că glumesc prea des
pe tema sexului și mi-a zis că „cei care vorbesc mult, fac pu­
țin". Bingo! Ce mutră crezi că a făcut, așa, după părerea ta,
când i-am răspuns că are perfectă dreptate și să vorbesc des­
pre asta e tot ce mi-a mai rămas ?
Atenție, evită să faci excese sărind pe tot ce mișcă, sub pre­
textul că am susținut că sexul este important, pentru că nu
asta am spus: plăcerea este importantă nu fast-sex-food-ul!
Dacă îi fad cunoștință, doamnă, unui bărbat cu șoldurile tale,
măcar fă-o pentru un frison excepțional. Cât despre tine, dom­
nule, dacă accepți această prietenie, fă-o pentru momentele
de extaz, nu pentru motive de întreținere. Iar în loc să așezi
pe farfurie ceva pregătit dintr-un film porno, mai bine îți pui
imaginația la contribuție pentru data viitoare când vei ține în
brațe o femeie care nu se dezumflă.
Sunt convinsă că, pentru a face dragoste, trebuie să iubești.
Cu toatea astea, pot exista și partide frumoase de sex: este
ceea ce eu numesc „a face senzualitate", în condițiile adecva­
te, cu cineva care te face să vibrezi. Dacă ai nevoie neapărat
de sex, nu dau doi bani pe pielea ta... cu pete de leopard:
pentru că ești dependent! Dis-de-dimineață te vei întreba ce
cauți acolo și cum să fugi mai repede ori să o dai pe ușă afară
pe cea care încă doarme. Grație artelor marțiale, reușeam să
plec repede și fără să fac zgomot. Niciodată n-o să mai trec
prin așa ceva! Plăcerea este deconectantă atunci când aștepți

276
 Sindromul Tarzan
persoana potrivită, iar la momentul potrivit să faci senzuali­
tate : al șaptelea cer este asigurat! Chiar dacă nu este vorba
de iubire, plăcerea e în acord cu dorința, iar senzualitatea cu
deplinătatea. Ce rimează cu nevroza? Cât despre dorință,
las-o să crească, în loc să mănânci fără să-ți fie foame. Pentru
mine, cel mai bun moment este când urc scările care duc la
dormitor...
 67
Nu aștepta un miracol: miracolul ești tu!

Când te simți depășit sau încercuit, reacționează ca un co­

mandant prins într-o ambuscadă care își adună oamenii și se
gândește, cu sânge rece și determinare, la cea mai bună stra­
tegie ca s-o scoată la capăt. De altfel, cei mai determinați sunt
piloții de avion care, în loc să se așeze în genunchi să se roa­
ge, își salvează pasagerii în condiții extreme. Trece în revistă
toate abilitățile tale, contemplează ceea ce ai realizat deja și
proiectează-te în situațiile pe care le vei duce la bun sfârșit.
Stai câteva secunde și încearcă: stima și credința de sine o iau
în sus, atingi maximul resurselor tale pentru a înfrunta orice
situație și, mai ales, pe oricine.
îmi vei spune că nu ai realizat nimic și nu deții nicio abili­
tate. Am întâlnit deja oameni ca tine și întotdeauna am găsit
câte ceva. Caută bine pentru că n-o să mă faci să cred că, de
când te-ai născut, ai stat agățat de tavan atârnat de bretele
și nu ai făcut absolut nimic toată viața. Chiar dacă ai adu­
nat numai nefericiri, recunoaște că ești înzestrat să le atragi.
Blestemate programări!
Cum se face că îți pierzi îndemânarea când cineva te im­
presionează ? Amintește-ți că nimeni nu-ți poate lua centrul,
îl dai tu de bunăvoie. Acesta este, de asemenea, rezultatul
unei programări greșite, care te face să-ți pierzi încrederea
în tine, de îndată ce careva încearcă să te domine. înainte de
a-i înfrunta pe cei care și-au luat obiceiul de a te destabiliza,
privește-1 în oglindă pe cel care ești. Chiar și căsăpiți, creștinii
și-au păstrat coloana vertebrală, și-au apărat credința, până
în pânzele albe. Nimeni nu-ți poate lua calitățile, se întâmplă

278
 Sindromul Tarzan
doar să uiți de ele la momentul oportun, când cedezi puterea
altcuiva. In așa măsură încât cei care îți fac rău suferă une­
ori mai tare ca tine, altfel nu s-ar comporta ca niște tirani,
demonstrând o totală lipsă de încredere în ei. In opinia ta,
dintre ei și tine, care suferă mai mult?
Să ne oprim și asupra vocii aceleia micuțe, știi tu, care îți
sabotează toate deciziile și acțiunile. Ei bine, ea nu apare ca să
îți sape moralul: vrea doar să te prevină. învață să o asculți,
apoi dă-i o mare palmă, dar una zdravănă, căci secretul este
să o neutralizezi, înainte să apuce să te invadeze. Localizeaz-o
(de obicei ți se cocoață pe umăr sa-ți murmure la ureche), as­
cultă mesajul pe care îl transmite și lovește-o cu un zgomot
surd. Anturajul tău va crede că ai dat în boala ticurilor obse-
siv-compulsive, pentru că nu vei reuși să o cârpești cu una cu
două. Apoi, într-o bună zi, crede-mă că vocea micuță, deloc
masochistă, se va întoarce din ce în ce mai rar să te viziteze.
Conectează-te la succesul a ceea ce vei întreprinde. Odată ce
ești sigur că ai ales strategia bună, dă două palme îndoieli­
lor, micilor voci, chiar și celor care încearcă să te descurajeze.
Pentru aceștia din urmă ne auzim... virtual. Intră în ei!
Știu că uneori te cuprinde o oarecare melancolie, fără să
te prevină. Primește-o cu brațele deschise, încearcă să afli de
unde vine și împinge-o spre ieșire. Mulțumesc și la revede­
re ! Câteodată nici măcar nu-ți aparține; amintește-ți că din
vina lui Tarzan ești legat de fostul tău Desperado sau Gaură
neagră afectivă care sună la ușa subconștientului tău, cel mai
probabil pentru că se gândește la tine. Mi s-a întâmplat foar­
te des asta, într-un stil receptiv și nevrozat, căci Jules și Jim
ciocăneau la ușa mea frecvent, deși nu știau ce efect are asta
asupra mea. De fiecare dată când se întâmpla, le spuneam
cu voce joasă amândurora: „Vezi-ți de drum pentru că nu
pot face nimic pentru tine." Ulterior adăugam „fără supăra­
re!", dar asta când mă simțeam Într-adevăr mai bine. Fă-o cu
blândețe 9
si
9
fără ranchiună: 9aminteste-ti
9
că obiectivul este să
te eschivezi sau să te transformi în vid. Nu mă crezi, nu-i așa ?
Ei bine, încearcă data viitoare când o angoasă de neexplicat te

279
 Pascale Piquet

va lovi imediat ce te vei fi despărțit de cineva. Este de aseme­

nea posibil, dacă ești empatic, să captezi durerea despre care
ți-a vorbit cineva. Dacă nu este nici consecința unei rupturi,
nici o persoană pe care ai întâlnit-o, ar putea fi doliul ținut
de subconștientul tău după ce scoate totul la iveală și aruncă
ce-ți este nefolositor.
Datorită unui accident foarte grav am înțeles valoarea vie­
ții și ierarhia priorităților: am încetat să mă mai dau peste cap
pentru nimic. Pe 20 octombrie 1987, calul meu a căzut în tim­
pul unei curse, fiind pe poziția a doua, și m-a propulsat sub
un pluton de 12 cai. La terapie intensivă, cu mai multe coaste
fracturate, ruptură de pleură, un hematom la ficat și mai mul­
te hemoragii interne, fără să mai menționez diverse contuzii,
când am simțit că plec, alunecând în inconștiență, am zis că
mi-a venit ceasul. Am acceptat. Când mi-a revenit cunoștința,
fiind într-o stare lamentabilă, dar totuși vie, moralul, aseme­
nea săbiei Excalibur, era indestructibil: din oțel călit. Am re­
găsit adevăratul sens al vieții sub copitele celor doisprezece
cai. Din acea zi, consider că mi-am suspendat pedeapsa, pen­
tru că acel accident m-ar fi putut costa nu numai viața, dar
aș fi putut ajunge în scaun cu rotile. Este extraordinar faptul
că mi-am redobândit toate capacitățile fizice, nu am rămas
cu sechele, deși, la câteva luni de la ieșirea din spital, aveam
aceeași energie și aceleași activități ca o bătrână de 90 de ani.
De fiecare dată când fac sport, sunt fericită că mă pot zbengui,
amintindu-mi prin ce am trecut. Dacă stau să mă gândesc bine
și aș avea de ales, aș prefera să fiu din nou călcată în picioare­
le cailor, decât să mai înfrunt hoarda Tarzanilor dezlănțuiți!
Trebuie totuși să recunosc că nu am învățat încă prea multe
despre ei, despre mine și poate despre voi.
Anumite persoane vin să mă consulte după o criză de an­
goasă pe care au luat-o drept cardiacă sau după un accident
de mașină în timpul căruia credeau că vor muri. într-un mod
brutal au înțeles că viața este prețioasă și merită să fie ținută
în puf. Așa că vin să îi ajut să scape de programările greșite
și să-și găsească fericirea. Ai nevoie de un electroșoc ca să

280
 Sindromul Tarzan
trezești în tine dorința de a trăi ? Cum ar fi să treci pe lân­
gă moarte, să trăiești într-o țară în război, să înduri suferințe
teribile sau o mulțime de Tarzani în viață? Bunicul meu a
supraviețuit atrocităților pe care le-a văzut; iar tatăl meu, pe
care războiul din Algeria l-a marcat profund la vârsta de do­
uăzeci de ani, avea memoria impregnată pentru totdeauna de
imagini înspăimântătoare. Am cel mai mare respect pentru
cei care, ca și ei, se întorc la o viață care pare normală, cu min­
tea plină de nerozia oamenilor. Sunt în măsură să susțin că
dependența afectivă este o suferință, care poate lăsa urme pe
trup și în suflet, dar de care poți scăpa, imediat ce te decizi.
Nu este nici lagăr de concentrare, nici război.
Faimosul meu moral din oțel călit nu m-a protejat de lo­
viturile pe care le-am luat din plin. In schimb m-a ajutat să
mă ridic de fiecare dată când cădeam, să-mi reiau drumul că­
tre fericire și libertate. Ca să-1 părăsesc pe Tarzan. Le datorez
mult tatălui și bunicului meu care m-au învățat involuntar să
merg înainte, orice s-ar întâmpla, și dacă la im moment dat
am cam uitat asta, un întreg pluton de cai mi-a tras im șut în
fund ca să mi-o amintească!
Simți cum se trezește războinicul din tine ? Se întinde, cas­
că, este gata, așteaptă instrucțiunile și dorințele tale. Antre-
nează-1 să se eschiveze, apoi să facă din tine un vid în care să
scufunde atacul, pentru că nu o să ai de luptat cu alții, ci cu
tine însuți. Veritabilul echilibru este acela de a fi în armonie
cu tine însuți mai întâi, apoi cu ceilalți.
Că tot a venit vorba de armonia cu ceilalți cum stai la ca­
pitolul relații cu sexul opus ?
 A treia parte

RELAȚIA BĂRBAT/FEMEIE :
FACEȚI DRAGOSTE, NU
RĂZBOI!
 Zeul Forței și Zeița Feminității
Au dat ocol vieții și într-o zi s-au întâlnit.
Zeul spuse: „Pot să cuceresc, pot să înrobesc!"
Zeița răspunse: „Pot să farmec, pot să seduc..."
„Dar pe mine mă vor asculta."
„Iar pe mine mă vor iubi."
Zeul Forței refuză să asculte argumentul,
Zeița
9
Feminității
9
auzi altceva.

Dialogul surzilor, discursul politicienilor.

Atunci Zeul se hotărî să acționeze: o s-o cucerească pe Zeiță.
Acest angajament nu putea duce la o simplă poveste de budoar.
Forța nu a avut argumente împotriva Feminității,
Căci își supraestimase puterea.
Feminitatea a sedus Forța și l-a făcut al ei.

Ascultă-ți inima, vei afla Adevărul

Pe care Forța sau Feminitatea l-au cucerit,
Căci Forța are nevoie de odihna luptătorului,
Feminitatea de protecție și seninătate.
Nimic nu îi poate separa: au putut în cele din urmă să se iubească.
Astfel se născură micuțe Forțe și micuțe Feminități.
In cele din urmă echilibrul fu restabilit
Căci era imposibil de aflat cine a fost cel mai viclean...
P. P.
 68
Bărbatul care nu mai pleacă la vânătoare...
își pierde locul!

Rămân uimită în fața degradării relațiilor dintre cele două

sexe. Ce se întâmplă de fapt? Pe măsură ce avansăm spre
secole și progres, cu cât femeia se eliberează, cu atât relațiile
bărbați/femei se complică mai mult. Trebuie spus, doamnă, că
lupți pe bună dreptate pentru un salariu egal, dar nu pentru
egalitate: de îndată ce bărbații se întorc cu spatele, te repezi
să îi sfâșii! Iar dumneata, domnule, te-ai gândit că poate exis­
tă și o a treia soluție, nu doar machismul și supunerea? Nu
te-ai săturat de acele discursuri monotone care susțin că lumea
este construită pe baza unui raport de forțe, între dominatori
și dominanți ? Crezi Într-adevăr că acest raport este necesar tot
timpul și mai ales între persoane de sex opus ?
Bărbați și femei, vă plângeți mai ales de atacurile care vă cri­
tică comportamentele -.femeie la volan, moarte sigură. Un bărbat nu
poateface două lucruri în același timp. Ai remarcat că cei care simt
fericiți în cuplu nu răspândesc niciodată asemenea inepții? De
ce ? Ei bine, pentru că nu au absolut niciun motiv să se ia de se­
xul opus de care sunt copleșiți. Bineînțeles, dacă generalitățile
tale au apărut în urma întâlnirilor cu diverși nevrozați pe care
tu i-ai atras până în acel moment, înțeleg de ce critica ta este
acerbă, iar ranchiuna tenace. Acum, când ești în măsură să pă­
răsești universul nevrozaților, așteaptă-te să ai parte de surpri­
ze frumoase care vor transforma într-o manieră pozitivă viziu­
nea ta asupra lucrurilor. Dă-mi voie să te pregătesc.
Din negura timpurilor, operația de adunare a unei femei
cu un bărbat a dus la multiplicare. Bărbatul, în vremurile cele
 Sindromul Tarzan
mai îndepărtate, vâna și își proteja familia, în timp ce femeia
se ocupa de copii, veșminte și foc. Lucrurile au stat așa mult
timp și nu-mi spune că e o modalitate simplistă de a vedea
viața: fiecare avea rolul său care făcea lucrurile să funcționeze,
pentru că supraviețuirea era preponderentă, obligându-i pe
bărbați și pe femei să se completeze, să formeze o echipă soli­
dară pe marele teren al vieții. Explică-mi de ce cu cât ne civili­
zăm mai mult, cu atât suntem mai puțin civilizați unii cu alții ?
Nimeni nu ar trebui să îl domine pe celălalt, întrucât suntem
complementari. Din nefericire, astăzi, bărbații și femeile își
pierd identitatea și întâmpină din ce în ce mai multe dificultăți
în a o regăsi. Să fie oare din cauză că am căutat să ne con­
vingem că venim de pe planete diferite? Puțin cam simplistă
explicația asta pentru gustul meu, dar, din păcate, suficient
de eficace pentru a garanta refuzul de comunicare al sexelor.
Nu marșez pe această explicație. Dacă toate astea ar fi fondate,
toate cuplurile fericite ar fi, de fapt, niște mari ipocriți; trebuie
să accepți evidența: ele există!
In zilele noastre femeile și bărbații nu mai depind unii de
alții: s-a terminat cu echipa destinată supraviețuirii. Bărbatul
nu mai merge la vânătoare: a fost înlocuit de măcelar. Opreș-
te-te din visare, are aceleași probleme ca tine. Prin urmare,
freacă-ți cu bucurie lăbuțele, pentru că fiecare este indepen­
dent și în măsură să se descurce singur. Minunat! Dar este
oare un motiv suficient pentru a nu te mai pune de acord cu
celălalt și de a-ți petrece timpul întrebându-te ce se întâmplă
cu el ? Astăzi ai posibilitatea de a forma un cuplu din dragoste,
nu din necesitate, care, pe deasupra, este polivalent: doamna
bricolează, domnul poate găti, fiecare face ce îi place. In asta
constă beneficiul timpurilor modeme, nu în „monoviață"!
 69
Bărbatul și femeia:
ființe complementare, nu adversari!

Rolurile, chiar dacă sunteți din ce în ce mai polivalenți,

rămân fundamental distincte din anumite puncte de vedere,
la fel și modalitatea de a funcționa, deoarece sunteți, ți-o rea­
mintesc, COMPLEMENTARI, și prin urmare DIFERIȚI. Așa
că încearcă să pregătești o masă cu două furculițe și două
cuțite! Femeia poartă copilul în pântece, iar bărbatul caută
castraveți murați și zmeură în toiul nopții și este foarte bine
așa. Profită de asta, domnule, ai numai 9 luni la dispoziție
în care doamnei i se pare perfect natural ca viitorul tată să
o protejeze și să îi acorde mici atenții. Este un moment de
grație în timpul căruia îți vei putea satisface instinctele pro­
tectoare pentru că apoi, odată pofta de castraveciori trecută,
doamna nu va mai avea nevoie de tine. Poți să treci la colț și
să-ți iei la revedere de la reflexele tale ancestrale!
Atavismul se perpetuează totuși: simți nevoia să protejezi
și, chiar dacă faci menajul în loc să meșterești, nu se pune pro­
blema să-ți anulezi instinctul protector și atent. Iubesc asta!
Dar dumneata, doamnă, ce interes ai să demonstrezi că nu ai
nevoie nici de protecție, nici ca im bărbat să fie atent atunci
când îți deschide ușa sau îți cară valizele grele ori, mai rău, să
achite nota de plată la restaurant ?! Este vorba aici de respect
și amabilitate, nu de un mesaj subliminal care să-ți atragă
atenția că nu ești în stare să deschizi ușa, să-ți duci geanta ori
să câștigi bani. Ce ai de pierdut când ai numai de câștigat?
Mai ales că, o asemenea atitudine, îi va împinge pe bărbați

288
 Sindromul Tarzan
înspre sindromul salvatorului: iată-i obligați să aștepte să fii
la pământ ca să-și poată exprima instinctul protector și atent!
Nu se mai pune problema de a țintui femeia într-un rol
de interior, la cratiță și curățenie, nici pe bărbați în unul ex­
terior, la tuns iarba și la meșterit. El poate face menajul și ea
să bricoleze, ce contează, ați făcut schimb de roluri, profitați!
Repartizați-vă rolurile în funcție de afinitățile fiecăruia, nimeni
nu domină pe nimeni: sunteți complementari în diferențele
voastre și în sarcinile pe care le puteți schimba între voi.
Asta înseamnă să fii independentă ? Să refuzi ajutorul so­
sit din partea unei terțe persoane, un bărbat în particular ?
Nu este păcat să consideri galanteria un ultragiu, un fel de
„asistență pentru persoanele slabe aflate în dificultate", în loc
de a o vedea ca pe o dovadă de curtoazie și respect ?
Personal, curtoazia ta, domnule, mă face să mă simt Feme­
ie, în niciun caz slabă, e un omagiu adus feminității mele. In
plus, îmi arăți astfel că ai o educație aleasă, că aparții unei
lumi în care galanteria (definiție: curtoazie față de femei) este
singurul comportament adoptat față de sexul opus.
Acum, doamnă, dacă preferi să ți se trântească ușa în nas,
n-ai decât să-ți repari singură pana, să cari greutăți, riscând
o durere de spate, toate astea îți aparțin. In ce mă privește,
galanteria este un privilegiu la care țin morțiș. Ai milă, în­
cetează să mai spui „nu e bine", prefer „nu îmi place!", din
respect pentru cele care, ca și mine, iubesc bărbații atenți. Fii
galant, domnule, și protejează-mă!
Ideea de protecție ți se pare josnică, dar totuși, când te ghe-
muiești în brațele unui bărbat și ai senzația că nimic nu ți se
poate întâmpla, ce cauți de fapt? De ce cazi pe spate în fața
unui bărbat în uniformă ? Sau a unui stripper ? A resimți aceas­
tă nevoie de protecție și susținere nu înseamnă că ești slabă, ci
pur și simplu să accepți scopul bărbatului. Eu am făcut-o!
Cât de ciudată este această ambivalență: tânjești să stai în
brațele unui bărbat, să te îmbrățișeze câteva minute, aseme­
nea unei păsări migratoare care se odihnește puțin înainte de

289
 Pascale Piquet

a-și lua din nou zborul, dar îți reprimi această dorință. De ce ?
In primul rând crezi că acest tip de comportament denotă slă­
biciune, iar în al doilea rând ești convinsă de faptul că, dacă
un bărbat îți face favoarea de a te ține în brațe, trebuie neapă­
rat să te culci cu el. Nu există cale de mijloc ? Din nefericire eu
nu am vise erotice sau poate nu mi le amintesc. In visul care
m-a marcat cel mai puternic, stăteam pur și simplu în brațele
unui bărbat, strâns lipită de pieptul lui, iar căldura corpului
său trecea în trupul meu, fără să-i văd chipul. Bănuiesc că
subconștientul meu m-a proiectat exact în senzațiile pe care
le caut: plăcerea de a fi protejată și iubită.
De ce am impresia că simt un soi de mercenar pus în servi­
ciul feminității? (definiția cuvântului mercenar: soldat străin
care se luptă și este plătit pentru asta. Eu lupt pentru galante­
rie !). Când îți aperi drepturile, dragă doamnă, de fapt îți sacri­
fici privilegiile. Și privilegiile MELE ! Mi-e teamă că dorința ta
nu este aceea de a fi egală cu bărbatul, ci de A FI un bărbat în
toată regula, copiindu-i din nefericire numai defectele. Lumea
asta a devenit absurdă : iată-mă pe cale să apăr feminitatea în
fața femeilor, prin urmare apărându-i pe bărbați. Te regăsești
aici? Asemenea Fecioarei din Orléans care îi susținea pe en­
glezi împotriva francezilor, iată-mă forțată să le resping pe
feministele turbate ! Iar dacă trebuie să ard, sper să mă prefac
în cenușă într-un pat moale, nu pe rug. Sunt pentru egalitatea
salariilor și a slujbelor, dar chiar este nevoie să-ți crească păr
în barbă?
Cât despre tine, domnule, dacă galanteria este sportul tău
favorit, te rog practică-1. Ocupă-ți locul, înfige-te bine și nu
lăsa nicio femeie să te împiedice ori să-ți reproșeze că ești băr­
bat. Suntem făcute pentru a fi atrăgătoare, iar voi pentru a
ne privi. Așa că, de fiecare dată când una dintre ele te trimite
la plimbare, înseamnă că nu sunteți pe aceeași lungime de
undă: tabloul de bord pâlpâie! Fii tu însuți și necăjește-o pe
doamna respectivă cu galanteria ta, nu este o crimă de lez­
majestate, nici măcar un păcat! Este prețul pe care trebuie

290
 Sindromul Tarzan
să-l plătești pentru a da în cele din urmă peste cea care te va
înțelege complet. Nu te schimba; dacă abandonezi, ce vor
face cele care, la fel ca și mine, așteptăm un bărbat adevărat?
Nu ne lăsa pradă deznădejdii!
Ce amuzant! Tocmai am realizat că totul stă în atitudi­
ne pentru că nu am avut niciodată de-a face cu un bădăran.
Fundamental vorbind, sunt rari. Eu cred că în fiecare bărbat
există un cavaler în stare latentă care, chiar și incomplet, se
trezește instinctiv când întâlnește o Femeie. Dar una adevă­
rată! Iar în fiecare femeie moțăie o Frumoasă din Pădurea
Adormită care de-abia așteaptă să fie trezită.

Cunoști povestea prințesei care a dat peste o broască pe

marginea lacului ? Aceasta o rugă pe frumoasa domnișoara
să o sărute, spunându-i că se va transforma în Prințul ferme­
cat. Tânăra fată o luă și o duse la castel, în odaia ei. Dar nu
o sărută. Timp de o săptămână, în fiecare zi, broasca o ruga
să rupă farmecele vrăjitoarei cea rea și să o sărute. într-o zi,
prințesa privi broscuța și îi spuse: „Știu câte parale face un
bărbat. Prefer să am o broscuță vorbitoare."

Aveți grijă, broscuțelor, să nu dați peste o feministă: n-o

să vă sărute niciodată!
Ei bine, eu îmi doresc să trăiesc într-o lume de bărbați
echilibrați, nu într-o poveste cu zâne în care prințesele adoră
broscuțele mai mult decât bărbații!
Iată-mă și în postura unui ardent apărător al feminității
(observă cât de bine amestecă aceste cuvinte cele două sexe).
Cu toate astea o las deoparte pe cât posibil, mai ales în timpul
ședințelor de coaching. încă de la prima ședință îi cer pacien­
tului să-și lase artileria la intrarea în cameră, iar coach-ul eclip­
sează femeia din mine. îmi scot puterea Yang pentru a intra
în lumea lui, ca să îi înțeleg resorturile atunci când se simte
 Pascale Piquet

dezarmat. Vorbim prin urmare ca de la bărbat la bărbat. Cu

o urmă de feminitate. Am învățat să jonglez cu Yin și Yang în
hergheliile de cai de curse. Seducția, doamnă, trebuie gestio­
nată. Când am venit la Paris, m-am dus să mă prezint unuia
dintre cei mai mari antrenori francezi. Mi-a spus așa: „Sper
că o să te ții pe cal și n-o să faci bordel din herghelia mea."
Temerile lui erau fondate căci eram singura femeie între 25 de
angajați. Păstrându-mi feminitatea, le-am explicat din prima
că venisem acolo pentru cai, nu pentru ei. De atunci, am fost
întotdeauna respectată, iar dacă imul dintre ei o mai lua pe
arătură, ceilalți se ocupau să i-o amintească, iar eu îl luăm cu
mătura sau cu furca pe sus și-1 puneam la locul lui. Niciodată
cu cravașa...
Progresul constă în faptul că azi bărbatul are dreptul să
abandoneze, iar soția lui este suficient de puternică să preia
semnalul. Polivalența mai înseamnă și asta. Are deopotrivă și
dreptul de a plânge. Știi deja părerea mea despre lacrimi: nu
este un semn de slăbiciune, ci de inteligență și sensibilitate.
Cum te-ai simți dacă ți s-ar interzice să te debarasezi de res­
turi ? Dacă ești agresată, într-o seară, pe o stradă întunecoasă,
cum te-ai aștepta să reacționeze cel care te însoțește? Hai, fie­
care are grijă de el, descurcă-te, drăguța mea! Să o ia la sănă­
toasa, convins fiind că te vei descurca singură? Personal, mă
aștept să mă protejeze, chiar dacă am în geantă câteva cărămizi
să mă pot apăra singură. Vezi tu, niciodată nu mi-a plăcut să
mă bat, pentru că acest act nu are nimic feminin. Faptul că un
bărbat te protejează înseamnă în ochii tăi că are mai multă
putere decât tine, iar tu nu vrei să recunoști asta? Și de ce ar
fi așa o problemă ? Nu m-aș putea îndrăgosti de cineva care
are mai puțină forță ca mine. Imaginea pe care mi-o creează
ideea de bărbat este o reprezentare a forței fizice și psihice. Ei
da, doamnă, chiar dacă asta te miră, există bărbați puternici
din punct de vedere fizic și mental. Nu-i căuta printre cei pe
care i-ai castrat. Eu îmi doresc să dau peste un bărbat pentru
care feminitatea este reprezentarea femeii însăși pentru că,

292
 Sindromul Tarzan
vezi tu, de aproape trei ani fac pe tăietorul de lemne, mă ocup
de probleme de mecanică și de întreținerea casei, am grijă de
90 de acri (34 de hectare) de pământ complet singură și te pot
asigura că nu-i nimic feminin în asta. In ziua în care bărbatul
pe care-1 iubesc se va ocupa de tot, voi fi încântată de faptul
că este mai puternic decât mine în toate aceste domenii! O să
pot în sfârșit să mă consacru feminității mele pe care am cam
neglijat-o în beneficiul masculinității care până acum mi-a fost
de foarte mare ajutor.
 70
Curtoazia trebuie pedepsită cu severitate ?

A refuza galanteria unui bărbat este similar cu a accepta

regresul; presupune să începi un proces invers de reeduca­
re a bărbatului și îl reprogramezi să fie din nou un bădăran.
Exact asta ești pe cale să faci. Nu tot tu ai de pierdut, doam­
nă? Bărbații nu vor mai ști ce comportament să adopte. Dacă
ai avea un semn distinctiv care să le arate dacă ești o adeptă a
galanteriei sau nu, sarcina lor ar fi vizibil ușurată: ar evita să
fie aruncați de-a dreptul în trandafiri de îndată ce schițează
un gest de respect. Dacă i-ai semnala și faptul că îți place să
te simți protejată, toată lumea ar avea de câștigat. Cei care nu
simt galanți și cei cărora nu le place să fie protectori vor ști cui
să se adreseze. După părerea mea, pentru a mai câștiga niște
timp, de ce să nu purtăm un al treilea indicator care să arate
că ești singur? Așa nu ar mai trebui să îți intercalezi soțul ori
logodnicul în conversație; iar dacă ești liberă, acei domni vor
apuca imediat pe calea care trebuie urmată ca să te cucereas­
că. Eu voi purta următorul semn: sunt liberă și iubesc să mă
simt protejată!
In treacăt fie spus, am observat că bărbatul s-a îndepărtat
de cal și s-a apropiat mai mult de mecanică, și-a pierdut valo­
rile care apărau ideea de cavaler: curajul, loialitatea, justiția
și un profund respect față de femei. Acest ultim aspect, l-a
pierdut în cea mai mare parte din cauza ta, care ai devenit
rece și inumană asemenea unei mașinării.
In Evul Mediu, nu era bărbatul cel care făcea tot ce îi stă­
tea în putință pentru a seduce o femeie care nu se pavoaza

9Q4
 Sindromul Tarzan
cu zgârcenie pentru a-1 atrage pe cel dorit în mrejele sale ?
Unde sunt acei bărbați care se duelau pentru o domniță și
treceau munții pentru un surâs, acceptând să fie chiar și uciși
pentru cea din inima lor? Ce-ai făcut, doamnă, cu bărbații
aceia ? Unde este temperamentul lor de învingători, natura
protectoare, sensul familiei și al onoarei? Mi-e teamă că i-ai
zdrobit, dacă îmi permiți, la fel și toate atributele de mai sus.
în zilele noastre ți-ai păstrat instinctul de a seduce recur­
gând la diverse artificii, dar îi interzici unui bărbat să fie sen­
sibil. Imaginează-ți o lume oribilă, în care niciun bărbat nu
s-ar mai uita la tine. Un adevărat coșmar! O știu pentru că
am trăit-o pe pielea mea când am ajuns în Quebec. Obișnuită
cu onoarea de a fî privită de bărbații parizieni, aici, vârful
pantofilor părea să-i fascineze mai mult! Feminitatea mea a
fost lovită din plin, până când am înțeles că nu aveau voie s-o
facă. Ingeniozitatea, în cazul lor, era să te privească fără să-i
observi. Dar trebuia să mă înștiințați!
Ai uitat de acest principiu: bărbatul propune, femeia dis­
pune ? Pe când tu îi apuci pe bărbați de cravată, îi arunci de-a
latul patului și îi consumi cu aceeași intensitate cu care îți
bagi degetele în nas când ești în trafic. Lasă-te sedusă.
Din moment ce nu vrei ca domnul să se holbeze la tine,
de ce porți fuste scurte, decolteuri adânci, care simt tot atâtea
tentații pentru acei demoni ? Acei demoni care riscă să rămâ­
nă cu gâtul strâmb de fiecare dată când încearcă să vadă un
picior ori un sân dezgolit, pentru care și-au pierdut mințile ?
Ai auzit de supliciul lui Tantal1 ? Exact la asta i-ai condamnat
pe bărbați. Și eu acum ce să fac ? Ar trebui să port o pancartă

1 Tantal a atras mânia zeilor pentru că le-ar fi destăinuit secretele în fața

muritorilor și a fost sortit să fie veșnic chinuit în Infern de o sete și o foa­
me cumplite. Supliciul său consta în faptul că era cufundat până la gât
în apă, fără să poată totuși să soarbă o înghițitură, iar deasupra capului
îi atârnau crengi încărcate cu poame, care însă se îndepărtau de el ori de
câte ori încerca să întindă mâna ca să le culeagă. (N. red.)
 Pascale Piquet

la gât pe care să scrie: „Poți să mă privești" ? Sau un alt semn

distinctiv ?
Aș vrea să revin asupra feministei fundamentaliste. Nu e
vorba de tine, nu! Cea care se revoltă pentru că afișele conțin
imagini cu femei goale, cea care țipă la o femeie-obiect, care
se luptă pentru egalitate ca să ajungă, eventual, „mai egală"
decât bărbații și care pretinde ca toate meseriile să aibă femi­
nin (ar fi trebuit să scriu „o feminină"!). Fără să mai vorbesc
de cea care ar prefera mai degrabă să moară decât să spele
vasele și să facă curățenie după unul dintre acei degenerați,
bun doar să scuipe un spermatozoid pentru reproducere. Mă
gândesc că una ca asta visează la o lume mai bună: aceea a
amazoanelor, în care femeile ar deține puterea absolută. Ce
te împinge să adopți asemenea comportamente excesive ? O
femeie iubită, recunoscută și respectată în tinerețea ei, care a
cunoscut bărbați echilibrați ar mai flutura drapelul libertății
ca să-1 zdrobească pe opresor? Cine ți-a transmis această ima­
gine înspăimântătoare conform căreia ar trebui să domini băr­
bații și să-i prigonești?
Eu nu m-am simțit niciodată nici oprimată, nici „obiecti­
vizată" ; găsesc trupul femeii foarte frumos (îl prefer pe cel al
bărbatului, dar asta e alegerea mea!) și nu am nicio obiecție
dacă se decorează toate zidurile din oraș cu el. Iar când un
bărbat mă lua pe sus, dacă îmi amintesc bine, se întâmpla pen­
tru că mă dăruiam lui, nu pentru că mă consider un obiect; și
chiar dacă a doua zi îi aparțineam, însemna că acceptasem eu.
Când dau peste un bădăran cu gura mare care susține, ase­
menea feministei fundamentaliste, o versiune masculinizată,
îmi văd de drum zâmbind și nu îi răspund pentru că nu mă
simt atacată. O spun fără să-mi fie rușine, îmi place să gătesc
pentru familie, prieteni și pentru cel pe care-1 iubesc, să-i spăl
lenjeria, iar dacă menajul nu face parte din activitățile mele
preferate, mă motivez spunându-mi că este o dovadă de dra­
goste și afecțiune. Și așa e!

296
 Sindromul Tarzan
In lumea mea, cei mai buni bărbați merită cele mai bune
femei. Chiar dacă nu l-am întâlnit deocamdată pe cel pe care
îl aștept, asta cred, și îmi place bărbatul care îmi este comple­
mentar mie, care este atent, galant și protector.
 71
Să iau un bărbat care este cu ochii-n patru
după femei atrăgătoare ?

îmi spui că te îmbraci atrăgător doar pentru tine, nu pen­

tru a fi privită, că privirile bărbaților te fac să crezi că ești,
citez: „o bucată de came pe picioare". Pentru mine este un
mare paradox, deoarece atunci ar fi vorba de o one women
show narcisistă, fără public. Ar fi ca o actriță fără spectatori
sau ca o cântăreață fără auditoriu. Toate astea nu prea se lea­
gă, lipsește ceva. Ce interes ai avea să te fâțâi aproape goală pe
sub nasul acelor domni, pretizându-le să se uite în altă parte ?
Ce plăcere găsești în a purta ținute sugestive, care nu ar trebui
să aibă niciun efect asupra lor ? Ceea ce pretinzi tu ar însem­
na să te ungi cu miere și să te plimbi într-o pădure plină cu
urși în toiul primăverii implorându-i să nu se apropie. Sincer
vorbind, dacă aș fi bărbat și aș vedea trecând o femeie care își
etalează farmecele și atracțiile, nu m-aș jena să o privesc. De
altfel, așa fac: când văd o femeie frumoasă, nu am o anumită
stare sufletească, dar o privesc și o admir. Bineînțeles, nu se
pune problema, domnule, să salivez în decolteul ei ori să mă
chiorăsc la picioare: pur și simplu îi lansez o privire admira­
toare. Asta vrea să spună că „bucata de came" este mai degra­
bă despachetată. Cum faci să nu cedezi?
Nu fi zgârcită cu farmecele tale, feminitatea te face fru­
moasă, de ce să îi refuzi bărbatului plăcerea ochilor când te
etalezi și să-l privezi de restul... ofertei? Doar nu te obligă
nimeni să arăți totul!
Personal, dacă mă îmbrac atrăgător și niciun bărbat nu mă
privește, mă simt ofensată. Altfel, domnule, bufetul este des­
chis numai pentru ochi și păstrează totuși o atitudine corectă!
QOQ
 Sindromul Tarzan
înțeleg perfect ca o femeie să poarte desuuri atrăgătoare
pentru propria ei plăcere pentru că, în cea mai mare parte a
timpului, în afară de partenerul ei, este singura care o știe.
Este și cazul meu de patru ani de zile și, în afară de mine,
nimeni nu a profitat de asta. Dar să porți o fustă scurtă cât o
curea sau un decolteu adânc, asta nu e criminal? Tu, cea care
susții că ești sexy doar pentru tine, la fel ești și în weekend
când nu ieși și stai singură cuc pentru că ești răcită sau ai o
criză de bilă ?
Când mă îmbrac într-o ținută care dezvăluie anumite părți
ale anatomiei mele, rețin cu plăcere privirile masculine care
alunecă spre ceea ce dezvălui voluntar, iar pentru mine re­
prezintă un compliment. Anumite femei ar fi gata să-i păl­
muiască pe cei care ar îndrăzni să le privească, în timp ce eu
aș fi gata să-i pleznesc pe cei care n-ar binevoi să se întoarcă!
îți spun fățiș că, din moment ce mă îmbrac sexy, este pen­
tru ca cel cu care mă intersectez să-și hrănească privirea, la
fel și feminitatea mea. Te pot asigura că întotdeauna o fac cu
eleganță, căci mesajul pe care îl transmiți prin această manie­
ră poate duce cu ușurință la vulgaritate. De tine depinde cum
îl modelezi!
Ce-ai zice să te oprești din a-i mai acuza de hărțuire pen­
tru că s-au uitat la ceea ce tu le-ai pus cu generozitate sub
nas?
Chiar așa, niciun bărbat nu are dreptul să te privească?
Nici măcar cel care îți place ? A, da, acela ar putea. Cum se
face că un bărbat care te privește, dar nu îți place, este un porc
(bătrân), iar un bărbat care te atrage, dar nu se uită la tine
este homosexual? Numai cel care îți place și te privește este
bun, dar pentru asta ar trebui să ghicească că își poate desfăta
ochii și să se apropie. Ar trebui să fie un adept al vicleniei ori
să iubească riscul!
Cum ai reacționa dacă s-ar petrece același lucru în tabăra
bărbaților: dacă nu ai fi pe placul celui care te nrivestp. m rp
 Pascale Piquet

nume te poate cadorisi ? Iar cel căruia îi placi, dar la care nu

te uiți, ar putea gândi că nu te simți atrasă de sexul opus ?
Ai putea înțelege că, atunci când ești sexy, este absurd să
îi împiedici pe bărbați să te privească cu concupiscență (de­
finiție : dorința plăcerilor senzuale) ? Va trebui să alegi: fie te
îmbraci mai puțin atrăgător, fie accepți consecințele.
Sau rămâne soluția radicală: aceea de care se folosesc ama­
zoanele !
 72
Trăiască amazoanele!

Dacă îmbrățișezi ideea de matriarhat, metoda amazoane­

lor mi se pare cea mai adecvată: le rupeau bărbaților brațele
și picioarele, mergând până la a le scoate ochii, ca să nu se
revolte și să le servească la ce aveau nevoie. La vremea res­
pectivă, măcar nu îi castrau; cred că era singurul lucru pe
care îl păstrau: îi reduceau la cea mai simplă expresie a lor!
A-i trata pe bărbați în asemenea mod îi face nu numai
să-și piardă locul și reperele, dar îi castrează din punct de ve­
dere psihologic. Nu simt prima care se declară împotriva cas­
trării. Au făcut-o și alții înaintea înaintea mea; cu toate astea
se întâmplă în continuare. Ți-ai duce copilul într-un magazin
de jucării ordonându-i să nu le privească ? Imaginează-ți o
insulă populată numai cu bărbați de tip Apollo, pe gustul
tău, în costume de baie sau ținute sexy; ai rămâne cu privirea
țintită în pământ? Mie cred că mi-ar ieși ochii din cap. îi gă­
sesc chiar foarte educați pe acești bărbați sub nasul cărora îți
etalezi sânii și picioarele cât e ziua de lungă, într-un cadru cât
se poate de profesional. Te-ai putea concentra, doamnă, dacă
ar trebui să lucrezi o zi întreagă cu niște Adonis senzuali ? Eu
nu! Cred c-ar trebui să mă sinucid ori, asemenea lui Ulysse
care trebuia să reziste cântecului sirenelor, să mă leg de bi­
rou. Dar n-aș putea niciodată lucra! Profit de această ocazie
să prezint omagiile mele bărbaților care, supuși tentației în
permanență, se stăpânesc atât de bine. Observă că i-ai supus
unui „dresaj" încă din copilărie. Eu am circumstanțe atenu­
ante : nu am fost niciodată dresată să nu mă uit!
 Pascale Piquet

In lumea cailor pur-sânge, când unui mascul îi stă gândul

la iepe în loc să câștige cursa, se trezește cu o pereche de oche­
lari peste ochi și i se administrează în nas un produs pentru
răceală care miroase a camfor și care îi obstrucționează orice
alt miros. Astfel, nu numai că nu mai vede iepele, dar nici nu
le mai simte mirosul. Nu-i mai rămâne decât să fugă după...
linia de sosire. Dacă aceste două metode nu funcționează, este
castrat fără drept de apel! Ți-am dat niște idei, doamnă?
Am să-ți spun încă o întrebare: când întâlnești un băr­
bat frumos pe stradă, din decență, îți pleci ochii ca să nu-1
privești, nu-i așa ? Nu ți-ai dori să intersecteze privirea ta pli­
nă de dorință care îl face să nu se simtă în largul lui, ci ca o
bucată de came cu picioare. De altfel, când dai peste un băiat
frumos, în loc să-l privești, te întrebi mai degrabă dacă a citit
Nietzsche și Kant în germană sau dacă va fi un tată bun, un
bărbat responsabil care să se priceapă la bricolaj, dar nicio
idee senzuală nu-ți trece prin minte, niciun frison pe șira spi­
nării, chiar nu! Iar dacă te remarcă, dorința ta cea mai mare
este să aibă chef... să joace scrabble, să-și imagineze cum vei
avea grijă de viitorii voștri copii, dar nicio idee erotică nu-ți
trece prin cap, absolut niciuna, nu-i așa ? Ei bine, nu suntem
- făcute din același aluat!
Eu personal urăsc să joc scrabble, nu-mi place șahul, cu atât
mai puțin damele. îmi place să joc marele joc al seducției, știi
tu: cine pierde câștigă! Să intersectez o privire masculină,
două ferestre deschise spre suflet și spre trailerul unui film
senzual (un omagiu adus fizicului meu), cu o doză suplimen­
tară de admirație (un omagiu adus personalității) și im strop
din instinctul de cuceritor (asta pentru că a înțeles că lupta
va fi strânsă). Ce contează fizicul bărbatului care mă privește
dacă o face cu distincție și senzualitate, rămâne un omagiu
frumos pe care îl accept. Vorbesc despre omagiu, căci pen­
tru un bărbat asta este cea mai dură cursă a vieții: participă
milioane, dar imul singur va câștiga! Ultima oară am văzut
un bărbat atrăgător la televizor și pot să-ți spun că reacția nu
 Sindromul Tarzan
s-a lăsat așteptată: am fost foarte aproape de o fuziune și nu
a fost o reacție cerebrală. Primul contact este cel mai adesea
vizual, iar im bărbat se uită mai degrabă la detalii fizice: vei
recunoaște că au la ce sa se uite mai mult decât noi. Dar tu, la
ce te uiți ? La ce te gândești când îți place un bărbat ?
Dacă te privește și, în plus, este galant, e foarte bine; în­
seamnă că nu te consideră „o bucată de came" și nici nu are
chef să te ia pe sus acolo, imediat, pe masă! Dorința lui este
să-ți facă curte și să te seducă în cel mai nobil mod cu putință.
Dar nu numai din această cauză nu te tratează ca de la egal
la egal. încă o dată spun, este vorba de un cod al bunelor
maniere între cele două sexe, nu de un raport de forțe pe
care îl câștigi trimițându-1 la plimbare. A refuza galanteria
și omagiul ochilor nu înseamnă că abolim un limbaj care i-a
reunit pe cei care s-au iubit de milenii ? Vrei să desființezi un
mod de comunicare, dar nu te-ai gândit cu ce îl vei înlocui. Și
prăpastia s-a adâncit...
Dacă nu apreciezi nici atențiile, nici galanteria, nici pro­
tecția, mă întreb cum procedează bărbații care te seduc. Simt
supuși? Dacă acesta este criteriul alegerii tale, chestiunea do­
minației ridică problema încrederii de sine. Poate că ești de­
prinsă cu maxima care spune că într-un cuplu există neapărat
un dominator și un dominat, iar tu te bați pentru rolul de domi­
natoare ? Personal, nu acord niciun credit acestei credințe pen­
tru că în complementaritate nu există dominați. In dependența
afectivă, da!
 73
Yin și Yang nu mai sunt ce erau odată!

Există o asemănare între bărbatul macho, de pe vremea ca­

vernelor, și femeia răsfățată, păpușa Bărbie. De ce să nu alegi,
doamnă, un bărbat echilibrat, cu o doză bună de virilitate și
cu simțul răspunderii. Tentant, nu? Iar dumneata, domnule, ce
părere ai despre o femeie echilibrată, feminină și strălucitoare ?
Atrăgător, nu-i așa? Diferența față de epoca Cro-Magnon, cred
eu, este că bărbatul era cel mai probabil Yang complet (mascul)
și femeia Yin total (femelă). Cu trecerea timpului am început
să amestecăm Yin și Yang, ceea ce ar fi trebuit să ne ajute să
ne înțelegem mai bine unii pe alții și să ne apropie. Am im­
presia că bărbații au ajuns să aibă prea mult Yin, iar femeile
prea mult Yang. Rezultatul: dezordine generală, nimeni nu se
mai regăsește! Instinctul masculin împinge bărbatul să prote-
zeje femeia care nu vrea să se mai lase ajutată și, dintr-odată,
iată-1 cum s-a transformat într-un bărbat roz în fața unei femei
care trage spre albastru închis. Mai rău, unele dintre ele vor
ca ei să aibă mai mult Yin (ca să le ajute mai ales la treburile
casnice!) pentru ca apoi să le-o reproșeze cu prima ocazie! Cât
despre unii bărbați, apreciază femeile autonome și indepen­
dente (în felul acesta ei au mai puține responsabilități!), dar le
reproșează ulterior că nu simt îndeajuns de feminine.
 74
Dominatoarea și egalitatea

Ai remarcat cum cuvântul „dominatoare" este adesea uti­

lizat la feminin? La masculin se transformă în „macho". Auzi
uneori bărbați dându-și cu părerea despre o femeie ca fiind
dominatoare, pe baza comportamentului ei, a ținutei vesti­
mentare și vizualizarea instantanee pe care o are în intimitate.
Observă de asemenea ca un bărbat spune asta despre o femeie
înainte de a avea o relație cu ea, pentru ca ulterior, chiar dacă
adoră acest aspect, să nu se mai laude cu el. Deși am asistat
la numeroase conversații între femei care scoteau la iveală se­
cretele lor din dormitor, nu am auzit-o niciodată pe vreuna
calificând un bărbat drept dominator, nici înainte, nici după.
Ca dominatoare, preferi să alegi un bărbat supus din care
să faci ce vrei, dar ești prima care se simte frustrată dacă re­
fuză să-i spargă fața vecinului care a îndrăznit să te privească
peste gard. Imposibil să-ți transformi caniche-ul în pitbull,
după cum ți-e voia! într-un cuplu care se înscrie într-o relație
dominator/dominat, femeia care-și asumă rolul de bărbat în­
cearcă să-și acorde toate avantajele, dar nu și inconvenientele.
Este treaba ta să-l pocnești pe vecin, nu a lui! E amuzant cum
știi să-ți alegi un bărbat docil, dar refuzi să accepți că, dacă
e așa cu tine, la fel este cu toată lumea. Să fi trecut Tarzan
pe-acolo ?
Poate că asta este revanșa trecutului care a văzut multe
femei supuse și dominate. Oricum ar fi, raportul de forțe nu
este un teren bun pe care să crească pacea între sexele opuse.
Faceți dragoste, nu război!
 Pascale Piquet

în numele revoltei și a nevoii de dominare și libertate,

te-ai apucat să combați tot ce ți-ar putea aminti de inferiori­
tatea ta, urmărindu-ți dușmanul în cele mai ascunse colțuri.
Unul dintre domeniile predilecte este vocabularul. Te lupți,
de exemplu, ca denumirile profesiilor să fie utilizate la femi­
nin. lată-mă scriitor, vânător și antrenor (coach), după ce am
fost jocheu: niciunul dintre aceste cuvinte nu mi-a diminuat
feminitatea. Dimpotrivă! In lumea aceasta a bărbaților, care
era mediul curselor de cai de la mijlocul anilor 1980, nu m-arn
impus niciodată încercând să le semăn cu orice preț. Mă du­
ceam pe pista de alergare cu o pălărie pe cap, îmbrăcată în
taior, având pantofi cu toc și ciorapi cu dungă la spate, ma­
chiată și cu unghiile date cu ojă. Unul dintre turfiști a făcut un
comentariu drăguț în legătură cu machiajul meu (a cărui cu­
loare se asorta mereu cu cea a vestei de jocheu) în rondul de
prezentare, iar eu i-am răspuns cu zâmbetul pe buze: „Dacă
îmi place să fac o meserie de bărbat, asta nu înseamnă că sunt
mai puțin femeie." Odată suită pe cal, nu în forță consta abili­
tatea mea, ci în strategie. In lupta pentru linia de sosire știam
că nu pot și nici nu voiam să fiu puternică asemenea unui
bărbat. Din acest punct de vedere trebuia să compensez și să
câștig teren prin altceva. Și te rog să nu cazi în cursă: un jo­
cheu este foarte musculos și puternic, nu te încrede în ce vezi.
Yves St-Martin, unul dintre cei mai mari jochei francezi, a dat
următoarea definiție: „Un jocheu este un maxim de energie,
într-un spațiu minim." Pot să ți-o confirm deoarece, în pofida
a tot, ca femeie, dar practicând această meserie, i-am provo­
cat pe câțiva la ridicat greutăți și au plecat cu coada între pi­
cioare ! Am refuzat câteodată să urc pe anumiți cai la antrena­
mente pentru că atuul meu era să mă înțeleg cu acei cai care
aveau un caracter dificil, nu cu cei brutali, pe care îi cedam
bărbaților. Antrenorii pentru care am avut plăcerea să par­
ticip la curse au înțeles. Nu sunt Zeul Forței, ci Feminitatea
vicleană!
 Sindromul Tarzan
Ce este mai comic în acest mediu este titlul pe care îl poar­
tă responsabilul unei herghelii de curse, plasat sub imediata
autoritate a antrenorului, indiferent că este femeie sau băr­
bat: „prim-băiat". Am cunoscut două femei piim-băieți, de
o feminitate de temut, care aveau suficientă vână să-i dirijeze
pe grăjdari, pe ucenicii jochei și chiar pe jocheii înșiși. într-o
seară, una dintre ele împreună cu mine ne îndreptam către
o serată care avea loc la Paris și ne-a oprit poliția. Când au
întrebat-o ce profesie are, m-am făcut mică în scaun, convinsă
fiind că necazurile urmau să înceapă : o femeie tânără, blon­
dă, bine îmbrăcată, machiată care îi spune unui polițist că este
„prim-băiat", iar cea de lângă ea este jocheu ! Din fericire, zeii
au fost de partea noastră, căci imul dintre ei cunoștea mediul
curselor de cai, această profesie și reputația antrenorului pen­
tru care lucram. Nu-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă nu
se pricepea. La o primă vedere, două femei sexy într-o mașină
coupé sport puteau fi luate drept amazoane ! (Definiție pur și
simplu pariziană: femeie care își vinde farmecele și umblă
într-o mașină frumoasă pentru a-și recruta clienții.)
Am avut adesea discuții cu acești pasionarias ai egalității și
am observat că anumite cuvinte sunt discreditate. Nu mă pot
abține să nu evoc două în particular: „a lua" și „a aparține".
 75
la-mă, sunt a ta! Femeie sau obiect?

Și totuși „a lua" este rostit de preotul însuși în cadrul unei

ceremonii de căsătorie, pentru că și unul și celălalt se iau de
soț, în timp ce tatăl miresei o dă viitorului soț. De altfel, nu
ai spus niciodată, într-un moment de intimitate „ia-mă"?
Niciodată ? Ar trebui să încerci! Dar pentru ca un bărbat să
te ia, trebuie mai întâi să i te dăruiești. Și odată ce ai făcut
asta, îi aparții. Acest vocabular urmează doar o linie logică,
nu o politică. A da, a lua, a aparține sunt dintr-un vocabular
legat de obiecte, îmi argumentezi tu cu ardoare. Dumneata,
domnule, care iei, ți se pare că ai de-a face cu o ustensilă? Iar
dumneata, doamnă, care dai, ai impresia că ești un obiect ?
în ce mă privește, consider că „a lua", „a da" și „a apar­
ține" simt cuvinte foarte elocvente care se aplică obiectului...
dorinței voastre. Nu sunt un obiect și o știu. Cu toate astea,
pe dumneata, doamnă, acest vocabular te face să te înfoi, ai
îndoieli cu privire la acest subiect?
Visul meu este să aparțin unui bărbat, cu atât mai mult
legată prin slujba sacră a căsătoriei (nu am vrut să spun „le­
gătura" ca să nu mai adaug și eu încă un cuvânt!); cât despre
faptul că mă va „lua", nu va fi niciodată îndeajuns. Ți se pare
poate mai logic să aparții unui partid politic decât soțului
tău?
Crezi că acest război al vocabularului care adâncește și el
prăpastia este justificat? Dacă te-ai opri mai degrabă asupra
blândeții gestului decât a cuvintelor care îl explică, poate că
vei zăbovi mai mult asupra plăcerii și vei consimți să încetezi
 Sindromul Tarzan
să te mai îndârjești împotriva bărbatului care nu-ți vrea decât
binele și plăcerea împreună cu ale lui.
In final, nu vorbești de egalitate, ci de ceea ce ai de reglat.
In acest război al sexelor, eu am ales: refuz să lupt împotriva
bărbaților, prefer să fiu sprijinul luptătorului.
Te ridici împotriva unor cuvinte care vin dintr-un trecut
foarte îndepărtat și care nu-ți îngrădesc cu nimic libertatea. In
schimb nu reacționezi în fața codului lui Napoleon sau a ideii
preconcepute pe care o întreții din generație în generație, pre­
tinzând că bărbații sunt infideli și asta e normal, pentru că se
regăsește în genele lor. Și transmiți asta fiilor și fiicelor tale!
I-ai spus fetei tale, ceea ce ai auzit de la mama ta: „Știi, draga
mea, un bărbat nu este la fel ca noi, este infidel" ? Mesajul
veritabil ar fi că un bărbat nu își înșală nevasta, ci se înșală în
privința ei, ceea ce nu este o chestiune de distracție! Ai putea
să schimbi mentalități, dar preferi războiul cuvintelor.
 76
Și veți trăi întru devotament
până când adulterul vă va despărți!

Realizezi că îți programezi copiii să fie infideli ori să accep­

te asta ? Dacă i-ai învăța mai degrabă respectul pentru sexul
opus și ai face o schimbare? Războiul sexelor poate fi oprit și
fiecare ar înțelege că un bărbat echilibrat este fidel, la fel și o
femeie echilibrată, pentru că pur și simplu s-au găsit, iar feri­
cirea este posibilă. Asta în loc să le vorbești despre sacrificii,
compromisuri și concesii!
De ce se pune problema înșelatului atât la femei, cât și la
bărbați ? Nu este o chestiune de gene, ci, după cum ai învățat,
de programare greșită, de disfuncție, o insatisfacție, o serie
de lipsuri pe care celălalt nu le poate umple. Pentru că exis­
tă carențe pe care partenerul nu le poate astupa. De exem­
plu, lipsa încrederii în tine care te împinge să o suplinești cu
aventuri extraconjugale, pentru a fi sigur că încă ești atrăgă­
tor, acest faimos refuz al îmbătrânirii. A înșela nu înseamnă
să joci, ci să falsifici jocul. Asta demonstrează că nu ești per­
soana potrivită pentru celălalt sau că ea nu este bună pentru
tine, așa că imul dintre voi ar putea avea ideea strălucită de
a urma o terapie, dacă nu chiar amândoi. Iar dacă adulterul
este mai puternic decât voi, la ce concluzie ajungi ?
E păcat că ai ajuns să ai o viziune eronată asupra căsătoriei, a
vieții de cuplu și a sexului opus pentru că ai fost înșelat. Și ia-
tă-te gata s-o iei pe scurtătură și să declari: „Bărbații nu sunt
buni de nimic!" Un bărbat programat greșit mi-a aruncat în

ain
 Sindromul Tarzan
față această frază: „Toate femeile sunt afurisite. Dar toate!"
La care eu i-am răspuns, cu o privire fals amenințătoare:
„Nu e adevărat. Eu nu sunt ca toate celelalte... Simt mai rău!"
 77
într-o zi îi vei fi recunoscător amantului
sau amantei partenerului tău

După cum știi deja, în filosofia mea de viață, amantul soției

tale sau metresa soțului tău au calitatea de a te scăpa de soțul
infidel. Totuși, această experiență dureroasă nu vine ca să-ți
hrănească ura împotriva bărbaților sau femeilor, ci ca să-ți
atragă atenția să te gândești că poate ai ceva de reglat. Mai
există și posibilitatea ca celălalt să nu fie făcut pentru tine,
ci pentru persoana cu care te-a înlocuit. Dacă mă uit la pro­
pria poveste, tatăl fiicei mele a trăit mai mulți ani de zile cu
partenera lui care îi era amantă, decât ar fi trăit cu mine dacă
mai rămâneam căsătoriți. Odată cu trecerea timpului, am fost
obligată să admit că a avut dreptate să se îndârjească pen­
tru a-1 seduce, deoarece, oricare ar fi motivele, sunt împre­
ună și acum. El și cu mine nu am fost legați de dragoste, ci
de nevroze. Cel puțin, m-a înșelat suficient de repede, ca să
nu mă înșel prea mult timp în privința lui! Ce aș fi avut de
câștigat dacă aș fi rămas agățată de el cu orice preț ori să încep
să urăsc bărbații, mai ales după a doua ruptură ? Atenție la
bărbații nevrozați! Trăiască bărbații echilibrați!
Bărbații și femeile răniți în trecut devin adversari feroce,
contribuind și mai mult la adâncirea prăpastiei. Chiar dacă
înțeleg motivele, nu este păcat să-ți anulezi orice șansă la fe­
ricire de teamă să nu cazi din nou în mrejele suferinței, mai
ales acum când știi că ce-ți mai rămâne de făcut este să te de-
programezi?
 78
Dependența femeilor independente

Zâmbesc de fiecare dată când aud vorbindu-se despre o

„femeie independentă". Muncești și îți asumi munca de atâta
vreme, dar încă simți nevoia să susții că nu depinzi de un
bărbat. Cu cât proclami mai mult acest lucru, cu atât îți arăți
temerile legate de acest subiect. Nu ești o femeie independen­
tă pentru că asta ar însemna că ai putea să cazi din nou sub
dominația cuiva sau a unui lucru: ești o femeie liberă. Ești
liberă să faci ce vrei, să alegi cum crezi. Această independență
nu ți-o va lua nimeni și, în loc să-ți pierzi timpul apărând-o,
îndrăgește-o și folosește-te de ea cu bună știință. Ai posibili­
tatea să-ți alegi bărbatul vieții în funcție de dorințele și aștep­
tările tale. Nu în funcție de necesitățile tale. Deși asta faci,
câteodată. Dar ești sigură că te folosești de libertatea asta res-
pectându-te pe tine însuți ?
Când femeile depindeau de bărbați, aceștia nu aveau ac­
ces la virginitatea lor decât prin căsătorie. Ceea ce ar fi, recu­
nosc, puțin dificil în timpurile noastre, așa cum spune mama:
„înainte să alegi un pepene, trebuie să pipăi mai mulți." Cu
toate astea, găsesc că e păcat să-ți celebrezi liberul arbitru dă-
ruindu-te primului bărbat care-ți iese în cale și cu care faci
cunoștință ulterior. Pe urmă te mai miri că nu-și aduce aminte
de tine... A căpătat dintr-o privire ceea ce alții, în alte vremuri,
dobândeau după ani de zile. Nu spun bărbații că există două
tipuri de femei: cele pe care sari și cele cu care te căsătorești ?
Personal, am sentimentul că am aderat suficient la prima ca­
tegorie pentru a mă mândri că aparțin astăzi celei de-a doua.
Alegerea mea este aceea de a reda expresiei „a face dragoste"

313
 Pascale Piquet

toate titlurile de noblețe. Iar pentru a face dragoste, după cum

ți-am mai spus, trebuie să iubești. Mă voi dărui celui pe care
îl iubesc și acest lucru se va întâmpla din dragoste, nu ca să-i
demonstrez că sunt liberă să mă culc cu oricine. Si dacă nu
are răbdare să aștepte, înseamnă că nu mie îmi este destinat.
Acest răgaz îi va lăsa timpul necesar să studieze concurența,
iar eu voi face la fel, pentru a afla sigur că mie a ales să-mi
dăruiască dragostea și fidelitatea lui.
Ar putea părea paradoxal, dar în cuplu arăți cel mai mult
respectul pe care îl ai față de libertate: angajamentul și fideli­
tatea nu se revendică, se oferă. Este ceea ce un bărbat pune pur
și simplu la picioarele tale, nu ceea ce trebuie să obții strân-
gându-1 cu ușa sau amenințându-1. In lumea mea, un cuplu
înseamnă un bărbat liber care alege o femeie liberă pentru a
forma o familie fericită în care fiecare își respectă alegerile, zi
de zi. Bineînțeles că acest bărbat ar putea fi emoționat de cor­
pul altei femei, totuși pe tine te iubește, cu tine își exprimă
dorința. Nu este îndeajuns de flatant ?
Tocmai ți-ai petrecut noaptea cu un bărbat și pretinzi ime­
diat ca el să-ți fie fidel. Fidel cui ? De ce ? Unei femei care l-a
luat de gât și l-a băgat în patul ei? Ar trebui măcar să-ți cu­
noască numele! Cum să fii credincios unei umbre în noap­
te și câtorva gemete ? Află că îi marchezi mai degrabă pe cei
care nu te-au avut, doar așa își vor aminti de tine. Bineînțeles,
există o vârstă pentru toate: de la 20 la 30 și ceva de ani, peri­
oada este propice descoperirilor. Ai nevoie să-ți ascuți ghea­
rele. Dar apoi, nu este oare timpul să le retragi pentru a lăsa
locul lăbuței de catifea și să-l întâlnești pe cel căruia îi va face
plăcere să-și împartă viața cu tine ?
Ai o carieră, securitate financiară, îți asumi din toate punc­
tele de vedere faptul că trăiești singură, având mai mulți sau
mai puțini amanți. Iată care este dependența femeilor inde­
pendente : te organizezi în așa fel încât să obții avantajele (sau
atributele!) masculului, dar nu și inconvenientele pe care le re­
zumi meschin la spălatul rufelor, șosete, curățenie, bucătărie.
 Sindromul Tarzan
La asta se reduce viața de cuplu? Sunt de acord cu tine: dar
asta este viața unui cuplu... nevrozat! Ai auzit vreodată un
bărbat refuzând viața de cuplu pe motiv că nici nu se pune
problema să se ocupe de mașina soției sale, să repare obloane­
le, să tundă gazonul ori să repare robinetul de la baie ? încă o
dată te rog, imaginează-ți viața alături de un bărbat echilibrat,
care te va iubi și pe care îl vei iubi, poate vei înceta să mai
insiști cu ideile astea fixe. In timp ce le așteptam pe mama și
pe fiica mea având în față un ceai, într-o galerie comercială, și
revizuindu-mi manuscrisul, un bărbat s-a apropiat de mine ca
să vorbim. O aștepta pe soția lui cu care era împreună de... 48
de ani de căsnicie fericită! Eram pe aceeași lungime de undă
(cu siguranță acesta este motivul pentru care simțise nevoia
să-mi vorbească), iar la discursul pe care tocmai l-ai citit mi-a
replicat: „Explică-le, în cartea dumitale, că a-ți deschide su­
fletul nu presupune o fractură de craniu!" Cine are urechi de
auzit să audă!
Mai degrabă te-ai blestema decât să mărturisești că nu ai
amant: ai pierde teren în fața celor ca tine. Și vorbești despre
el cât e ziua de lungă, expunându-1 ca pe un semn exterior
al bogăției, când el nu este de fapt decât „un semn exterior
al sexului". Cel mai important este faptul că îl critici. Atunci
îmi trece prin minte următoarea întrebare: ce faci cu el ? A-ți
striga cu voce tare libertatea înseamnă că ai mai mulți par­
teneri de sex pe care îi numești Fuck Friends ? Știi ce înseam­
nă asta în limba engleză, ăsta este respectul pe care îl ai față
de tine. Poate ai și sentimente de prietenie pentru acești FF.
Pentru mine, să celebrezi libertatea semnifică să fii liber să
iubești, nu să ai relații sexuale la întâmplare. îți spun: este
ușor. Vei găsi întotdeauna un suflet frumos căruia să îi faci
serviciul ăsta. Dacă vorbesc liber despre abstinența mea, este
pentru că asta face din mine o persoană în afara normelor,
nu o proscrisă. Chiar dacă unii bărbați consideră că „e pă­
cat!". Trebuie să crezi că ai și o altă opțiune în afară de aceea
 Pascale Piquet

de a-ți dona corpul științei: dacă ești femeie și nu ai ce face,

donează-ți corpul bărbaților care au nevoie!
Mai aud câteodată teorii de genul: „Vezi tu, Pascale, dacă
mâine aș rămâne singură, mi-aș găsi imediat pe altcineva."
Este o credință susținută și încurajez persoana respectivă să o
păstreze. Dar auzi mesajul pe care îl transmite ? Este ceva care
spune așa: „Trebuie să-ți faci treaba cum știi, altfel o să-mi
găsesc imediat un altul (alt prost)!" M-am bucurat pentru
ea în momentul în care „un altul" a fost cineva de bine, nu
primul nevrozat care i-a ieșit în cale. Dacă se pune proble­
ma doar de a găsi un bărbat, o tură prin baruri îmi poate
fi de ajutor. Dar eu nu caut un bărbat, ci Bărbatul. Sesizezi
nuanța ? Nu îmi trebuie relații sexuale, ci un tovarăș alături
de care să-mi construiesc viața. Miros dependența afectivă
de la o poștă când mi se spune că este ușor să găsești pe cine­
va sau mai degrabă pe oricine. Este pur și simplu vorba de a
nu rămâne singur și mai ales să îți demonstrezi, când ieși din
nou pe piața celibatarilor, că atragi. Asta îți dă siguranță, nu-i
așa ? Ei bine, eu nu mai am nevoie să mă simt sigură pe mine.
Nu caut să plac întregii planete: îmi ajunge unul singur!
 79
Gelozia sau cum strigi în gura mare
că nu ai încredere în tine

Dacă nu sunt de acord cu principiul genelor care îi împing

pe bărbați către adulter, în schimb accept că aceștia pot fi mai
înclinați către plăcerea ochilor decât femeile. Amintește-ți că
dumneata, doamnă, ai fost programată, încă din negura tim­
purilor, să atragi privirile prin orice subterfugiu. Este și carac­
teristica persoanelor vizuale, care sunt cel mai adesea bărbații,
versus persoanele cerebrale care, în majoritatea lor, sunt fe­
meile. Aici eu nu mă bag pentru că nu am înțeles niciodată ce
semnifică „cerebrală"; eu nu am făcut niciodată senzualitate
cu creierul meu! Dar asta nu înseamnă că, dacă ești la regim,
nu ai voie să citești meniul. înțeleg cu atât mai mult acest com­
portament pentru că sunt tentată chiar și eu să privesc, fie că
este vorba despre un bărbat, o femeie sau un obiect, iar ăsta e
un lucru frumos. Ce se întâmplă în mintea celui care se uită
după o femeie frumoasă pe stradă, deși trăiește în cuplu? Ai
impresia, doamnă, că are timp să-și imagineze în decurs de
câteva secunde două sau trei poziții exotice ? Și dacă trăsături­
le frumoasei îi aminteau pur simplu de ale tale, iar rezultatul
acestui lucru i-a desenat pe chip un zâmbet larg? Iar tu i-o
reproșezi pe loc! Chiar dacă această viziune l-a excitat, cine o
să aibă de câștigat de pe urma ei ? Chiar este necesar să-i tragi
draperiile peste ochi de fiecare dată când își rătăcește privirea
asupra unei siluete în trecere? Doar le vede toată ziua bună
ziua, la televizor, pe stradă, la serviciu; cu toate astea, el pe
tine te-a ales, cu tine este fericit și cu tine trăiește. Dar tu, când
 Pascale Piquet

vezi un bărbat frumos pe stradă sau la cinema, ce faci, la ce te

gândești? Chiar dacă ești în cuplu, este posibil ca o anumită
senzație să-ți treacă prin corp, fără să fii obligată să mergi să te
confesezi pentru un asemenea lucru!
Când îți petreci o seară obraznică uitându-te la filme ero­
tice, dacă îi smulgi hainele partenerului dintr-odată, nu o faci
pentru că vrei să te culci cu actorul, ci cu soțul tău. Nu?!
Pe când eram atașată nevrotic de Jules și Jim, ceilalți băr­
bați mă atrăgeau ca un lampadar. Ii înțeleg pe cei care, fără
nicio intenție de a înșela, pun ochii pe alte forme, pe alte tră­
sături. In cuplu, eram prima care îi atrăgea atenția celuilalt
asupra unei domnișoare frumoase. Ce te face atât de suscep­
tibilă încât să le consideri rivale pe celelalte femei? Faptul că
toți bărbații simt porci, inclusiv soțul tău, sau pentru că nu ai
suficientă încredere în tine ? Dacă răspunsul este prima vari­
antă, atunci, stimată doamnă căsătorită cu un porc, nu ai dat
peste cel potrivit; iar dacă te regăsești în a doua variantă, e o
explicație bună.
Cât despre dumneata, domnule, care nu suporți ca un al­
tul să-ți privească nevasta, de unde această gelozie maladi­
vă ? Ar trebui să te simți mândru că ai o soție care atrage pri­
virile, în timp ce privirea ta este uneori atrasă de ale altora ?
Iar dacă ea se uită după unul care nu are burtă și ceva mai
mult păr ca tine, care este reacția ta? Fie te-apuci de sport să
dai burta jos, fie admiți că pe tine te iubește, chiar dacă privi­
rea i se mai rătăcește când și când.
Și apoi, un bărbat sau o femeie doar nu sunt scutere: ei
nu se fură!
Faptul că femeile roiau în jurul celor doi foști nu m-a de­
ranjat pentru că aveam încredere în ei și în mine. Am consi­
derat că este datoria lor să le respingă, nu să fac eu cine știe
ce. Jules nu a fost în stare să-și pună la punct amanta, iar
eu nu l-am obligat niciodată. Era alegerea lui. El nu a ales
și atunci am făcut-o eu în locul lui. Jules și cu mine am trăit
în cel mai mare secret timp de doi ani. Am decis că, pentru
 Sindromul Tarzan
a trăi fericiți, era în interesul nostru să ne ascundem. A fost
de altfel singurul moment de răgaz al vieții noastre comune.
Totuși, bărbații făceau diverse comentarii la adresa mea, în
primul rând pentru că eram jocheu, și nu cu referire la mo­
dul în care mă urcam pe cal. Asta îl făcea să se înfurie, iar
pe mine să râd, spunându-i că ar trebui să se simtă flatat să
trăiască alături de o femeie atât de râvnită. în orice caz, tea­
ma nu evită pericolul și, dacă o să-ți tot agasezi partenerul
cu lucruri pe care nu le-a făcut niciodată, într-o bună zi este
posibil să-ți dea dreptate. Jim avea un temperament gelos pe
care l-am calmat. Fie avea încredere în mine, fie pleca pentru
că eu una refuzam să îndur consecințele lipsei lui de încre­
dere în sine. L-am sfătuit să fie gelos în particular, dar să nu
mă deranjeze pe mine cu asta. O idee de gelozie exprimată
gentil poate fi un compliment drăguț, de acord, dar nu când
se transformă în ceva cronic și invaziv.
Redă-i puterea partenerului tău înțelegând că, dacă este cu
tine, are un motiv bun, nu e nebun. Nu are de ce să te înșele,
nici tu de ce să fii geloasă. In loc să vrei să-1 controlezi și să-l
protejezi de el însuși, înțelege că uneori și-ar dori să se uite în
altă parte! De ce nu-1 înșeli tu prima ? Ce te oprește ? Probabil
aceleași motive ca și ale lui.
Dacă nu ai încredere nici în tine, nici în celălalt, nu vei
înceta să suferi ori să produci suferință altora!
Cine nu a auzit vreodată „în bărbați nu poți avea încrede­
re" sau „pe femei nu le interesează decât banii" ? Cum ar fi
dacă ai înceta să vezi un monstru în spatele fiecărei persoane
de sex opus? Ce s-ar întâmpla dacă ai admite că există su-
per-fete și țipi șic, care mai sunt și fideli pe deasupra ?
 80
Nu există greșeli, ci doar experiențe
de pe urma cărora ai de câștigat

Plecând de la principiul că ce nu te ucide te face mai pu­

ternic, mă gândesc că nu ai de comentat atunci când apuci o
cale dificilă. Am ajuns să cunosc orașul Montréal ca pe pro­
priul buzunar, la fel de bine cum știu Parisul, pentru că mă
rătăceam încontinuu. Este o lecție utilă, chiar dacă treci prin
experiențe care te fac să suferi și, din acest punct de vede­
re, ar fi păcat să nu profiți. Să suferi pentru nimic, ce ironie !
Fiecare cicatrice pe care o poartă corpul și inima mea nu este
semnul unei răni, este simbolul unei victorii. E alegerea ta ce
faci cu suferințele tale.
Dacă nu aș fi trecut prin toate aceste furtuni, nu aș fi învă­
țat nimic și, mai ales, nu aș fi reglat nimic. De pe urma celor
doi foști nu am păstrat decât esențialul și ce era pozitiv : o
fetiță minunată datorită lui Jules; iar grație lui Jim, propri­
etatea pe care o găsise pentru el, chiar dacă eu am fost cea
care, din fericire, am plătit-o. Acum sunt concentrată asupra
viitorului, vizualizând cuplul pe care îl voi forma, în niciun
caz asupra trecutului de nevrozată, din care am păstrat expe­
riențele, nu și suferințele, emoțiile negative. Doar ce a fost
pozitiv, iar pentru asta le mulțumesc.
Dacă ai suferit în trecut, de ce să îi bagi pe toți în aceeași
oală ? Gândește-te că, dacă dai tot peste nevrozați, asta se în­
tâmplă pentru că încă ai ceva de reglat. Iartă un bărbat și îi
 Sindromul Tarzan
vei ierta pe toți; iar a ierta o femeie înseamnă să le ierți pe
toate deopotrivă. O să vezi cum prăpastia se umple, încetul
cu încetul.
 81
La naiba cu toate complexele
celor două sexe!

Un alt subiect care mă pasionează și care îi împiedică

pe bărbați și pe femei să înflorească sunt complexele fizice.
Doamnă, tu care îți hrănești complexele și corpul cu idei pre­
concepute pentru că nu ai silueta unei zeițe, chiar crezi că
numai femeile frumoase au dreptul să cunoască al șaptelea
cer ? Mai important este că îți privezi și partenerul de un vo­
iaj la acel nivel, deoarece consideri că nu ești suficient de bine
proporțională și, în general, refuzi să i te arăți goală chiar și
celui cu care împărți patul. Fără să mai vorbesc de un mic
striptease excitant, pe care îl respingi sub pretextul rotun­
jimilor. Să știi că atunci când te privește o face într-o manieră
diferită față de cea în care te vezi tu când te privești în oglin­
dă : el se uită numai la ce îi deschide apetitul, tu doar la ce
îți taie... apetitul sexual, și asta pentru că în rest ai parte de o
masă bună! De ce să îl privezi de un frumos spectacol stimu­
lant de pe urma căruia vei putea beneficia ? Și nu mă refer la
desuurile ademenitoare pe care refuzi să le porți. Chiar crezi
că adeptele corsetului și a portjartierului au toate o „talie de
manechin" ? Acele manechine care, de altfel, să-mi fie iertat,
nu au prea mare lucru de pus pe ele. Iar apoi, să știi că nu
culoarea ochilor tăi îl face să se urce pe pereți, ci felul în care
îl privești. Nu șoldurile tale îl atrag, ci modul în care le miști.
Nu sânii tăi îi dau fantasme, ci maniera de a te folosi de ei
și nu un corp de zeiță îl trimite în paradis, ci felul în care îl
pui la bătaie. O femeie cu rotunjimi și foarte senzuală atrage
 Sindromul Tarzan
întotdeauna bărbații, în timp ce una slabă și rebelă nu excită
pe nimeni. Seducția nu ține de corp, ea este în corp.
Și blestemata de celulită ? Este o caracteristică feminină.
Dintre femeile care o au, cele mai multe au recurs la diferite
vicleșuguri ca să scape de ea. Prin urmare, fie îți vezi de viață
acceptând-o, fie faci sport, ții regim sau apelezi la chirurgie.
In ce mă privește, o țin la respect. Am asistat la numeroase
conversații masculine, doar nu degeaba lucram într-o her­
ghelie cu douăzeci și cinci de angajați, și niciodată nu l-am
auzit pe vreunul comentând ceva despre celulită. în schimb
am auzit multe femei criticând celulita altora. Ai putea să-mi
explici cum vine asta ? Mă întreb dacă nu cumva celulita este
mai degrabă o competiție între femei, decât un handicap care
te împiedică să îi seduci pe bărbați. Prin urmare, fie parti­
cipi, fie blochezi acest complex, ondulându-ți pemuțele cu
eleganță și senzualitate.
Fugi după frumusețe deși ai un atu de care nu te folosești
niciodată: zâmbetul. Nicio ființă umană nu este urâtă când
zâmbește, iar persoana din fața ta nu este responsabilă pentru
nefericirea ta. Să știi că surâsul atrage fericirea. Antrenează-ți
surâsul oricâte griji ai avea, și vei vedea că, dacă le zâmbești,
ceilalți îți vor ușura viața. Surâsul și senzualitatea nu au le­
gătură cu fizicul, ele sunt de sine stătătoare. Am citit undeva
această frază, dar nu mai știu cine a spus-o: „Nu ești respon­
sabil de capul pe care îl ai, dar ești răspunzător de mutra
pe care o faci", iar eu aș adăuga că nu este important să ai
un trup frumos, ci să-l iubești așa cum e, nici să ai un chip
frumos, dar să fii în stare să îl luminezi. Șarmul nu se ofilește
niciodată, spre deosebire de frumusețe.
Se pare că femeia se atașează mai puțin de fizic decât băr­
batul. Acesta se uită mai mult la caroserie, iar femeia la mo­
tor. Va fi mai puțin pedant cu propriul corp decât al partene­
rei lui, care, la rândul ei, va fi mai minuțioasă cu al ei, decât
cu cel al partenerului. Este adevărat că, dacă am auzit despre
anumite femei că sunt —---- ■■
 Pascale Piquet

acest termen să fie atribuit vreodată unui bărbat. Deși unii

poate că sunt. Atuurile frumuseții unei femei nu îi face pe
toți să intre în transă, deși unii chiar cred asta! Dar dacă nu
ești cerebrală, cum ești ? Pentru că, în ce mă privește, de la
primul contact vizual, sânii mei se activează cu prioritate.
Creierul va interveni apoi ca să verifice tabloul de bord. Mai
este și șarmul care nu va face riduri niciodată. De ce atrage
cineva ? Ce face ca, dintre două chipuri frumoase, unul să te
atragă mai mult ca celălalt ? Am auzit adesea spunându-se că
„frumusețea nu se mănâncă lângă salată". Nu mă voi hazar­
da să fac o analiză pe text, înțelege ce consideri tu. Mesajul pe
care vreau să-1 transmit este că bucuria de a trăi, bunătatea,
calitățile morale și farmecul au mai mult credit decât trăsătu­
rile frumoase. Veselia și senzualitatea atrag mai mult decât o
frumusețe glaciară, imposibil de decongelat.
Când avea 13 ani, verișoara mea, își dorea un soț nu foarte
fnimos: astfel, nu i-1 va lua nimeni. Greșit! Trăiește cu un băiat
frumos, mai tânăr decât ea și, în plus, este pompier! Un amic
pleca de la principiul că este mai bine să ai o femeie foarte
frumoasă pentru că este obișnuită să primească complimen­
te și să refuze avansuri, prin urmare n-o să plece cu primul
sosit. Iți reamintesc, nu ești un scuter! In cazul adepților lui
Tarzan, persoana pe care o alegi este reflexia ta sau a ceea ce
vrei să pari în fața celorlalți. Am trăit-o pe pielea mea: am eta­
lat un trofeu cu 15 ani mai tânăr ca mine, ceea ce însemna în
ochii mei că încă simt tânără și dorită, chiar și la 40 de ani. Nu
m-am gândit ce-o să fie 10 ani mai târziu... iar acum nu am la
ce să mă mai gândesc pentru că nu mai este aici! Mă simțeam
flatată, compensând lipsa încrederii în mine prin acest trofeu,
în loc să mă opresc asupra a ceea ce nu funcționa la mine.
Astăzi, când un băiat mai tânăr mă privește, mă simt măgu­
lită, dar nu mai am nevoia să-l bag în pat ca să simt că exist.
Feminitatea sau masculinitatea nu se exprimă numai prin-
tr-un corp cu rotunjimi bine proporționale sau un corp mus­
culos. Este vorba deopotrivă de o stare de spirit, de compor­
tament și de mod de gândire. Dacă totuși corpul tău îti face
 Sindromul Tarzan
probleme, de ce să nu îl modifici? Slăbește, fă sport, iar dacă
tot nu ai curaj poate că cel mai înțelept ar fi să te iubești așa
cum ești, decât să te smiorcăi că nu ai voință să te schimbi.
Eu însămi sunt foarte minuțioasă cu trupul meu pentru că
am un trecut de sportivă, iar imaginea pe care o am despre
mine este mai degrabă a unui fizic uscat decât cu rotunjimi.
Trebuie totuși să-ți mărturisesc faptul că bărbații nu aprecia­
ză prea tare femeile musculoase, ci preferă rotunjimile, chiar
dacă prost plasate. Am desființat câteva păreri masculine con­
form cărora un abdomen plat și musculos nu este reprezen­
tarea feminității: ci un pântec mic, rotund și fundul mare. Cu
siguranță ai prefera ca partenerul tău să aibă o minge pe post
de burtă, nu-i așa, doamnă ?
Personal, nu sunt un fan al mingei pentru că nu caut con­
fort, ci un bărbat de acțiune. In viziunea mea asupra lucruri­
lor, un bărbat de acțiune este un sportiv care se îngrijește de
mentalul, corpul și sănătatea lui. La fel ca mine, căci, îți mai
amintești, extremele se atrag numai în cazul nevrozaților. To­
tuși, un bărbat nu mă atrage doar pentru că este frumos. Ci
pentru că este senzual, iar privirea lui îmi dă siguranța că pe
mine mă aștepta ca să ne construim fericirea în doi. Lupoaica
alfa nu îl alege pe masculul cel mai macho sau cel mai ro­
mantic, ci pe cel mai puternic și echilibrat, care va asigura
perenitatea cuplului și a haitei.
Nu te voi agresa cu fraze de genul „frumusețea este interi­
oară" sau „exteriorul este reflexia sufletului", deoarece, chiar
dacă e adevărat, este exact ceea ce refuzi să crezi. Oricare ar fi
dimensiunile taliei tale, te vei simți în largul tău la o piscină
și într-un pat de două persoane. Cruzimea societății noastre
constă în faptul că te face să crezi cu naivitate în criteriile fru­
museții anorexice, împingându-te să mănânci prost sau prea
mult. In plus, fie că mănânci sau nu, te vei găsi într-un im­
pas: un fizic stereotip sau plăcerea de a mânca? Când carnea
e slabă, să mănânci cu plăcere e chiar mai tentant! Plecând de
la nrinriniiil —-•—
 Pascale Piquet

ceea ce este foarte probabil atunci când plăcerea domnește în

viața ta, ai putea să uiți de complexe; fii ceea ce ești și profită
cu libertate de viață. In acest timp, prăpastia se umple în con­
tinuare !
Să știi că există mii de bărbați care au abdomenul mai plat
decât al tău, care sunt mai strălucitori, și o mulțime de femei
cu sâni mari și o talie mai fină ca a ta, dar, din numeroasele
ființe de pe acest pământ, pe tine te-a ales. De ce ? Pentru că
ești singura persoană ce reunește toate calitățile pe care le că­
uta la toate acele frumoase diavolițe tentante sau la toți acei
Adonis; dar tu ai luat-o ori l-ai luat pe sus. Ce-ți mai trebuie ?
Ai încredere în alegerea lui și încetează să-ți mai pui întrebări
ori, mai rău, să i le pui, căci va ajunge să se îndoiască din
cauza îndoielii tale.
Eu plasez complexele în registrul autopedepsirii: te pri­
vezi de ceea ce-ți face plăcere și nimeni nu te poate complexa
în afară de tine însuți. Când emiți o părere vizavi de un băr­
bat de 70 de ani care își cumpără o mașină sau de o doamnă
grăsuță în bikini, pe tine te ridiculizezi, nu pe ei. Pentru că
aceste două persoane fac în mod natural ceea ce tu nu ai avea
curajul să faci. Eu îi găsesc nemaipomeniți pe acești oameni
care nu ezită să poarte ceea ce le place și să facă ce au chef,
fără să-și mai bată capul să afle dacă se cuvine sau nu. îi ju­
deci pe alții pentru că ți-e teamă să nu fii judecat. Nu scrie
pe undeva „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face" ? Prin urmare,
pe viitor, întâmpină-i cu admirație și nu îi critica pe cei care
îndrăznesc să facă ceva ce tu nu ai îndrăzni în veci.
De exemplu, tu, cea care ai în jur de 40 de ani, ai îndrăzni
să ai în visele tale o aventură cu un băiat de douăzeci? Dacă
îmi răspunzi imediat că ai avea impresia că te culci cu fiul
sau cu fratele tău, înseamnă că te-ai gândit deja la asta! Dar
ce-o să spună lumea ?! Ce vrea. Dacă sunteți liberi și tu, și
tânărul băiat, nu văd de ce nu ai fi suficient de egoistă încât
să nu-1 înveți ce știi, iar tu îți vei face de asemenea o plăcere.
Când o să vezi stelele din ochii lui mari, uimiți, te asieur că
 Sindromul Tarzan
n-o să regreți. O singură dată trăim și asta o merită din plin,
chiar dacă ai 18 ani ori doi!
Iar tu, tinere cocoșel, în loc să-ți dai silința să epatezi, fii
mai degrabă un bun discipol, mai întâi învață, apoi inovea­
ză ! îmi amintesc de un bărbat care, la 20 de ani, a avut ocazia
să aibă o aventură cu o femeie de 40 de ani. A lăsat-o baltă
și, 15 ani mai târziu, încă o regreta. Mi-a mărturisit chiar că
încercase să o regăsească și se gândea mereu la ea.
Simt frumoase poveștile în care amândoi sunt echilibrați
și înțeleg că e vorba despre o poveste fără viitor. Imediat ce
tinerii mei amanți începeau să se atașeze, o tăiam fără să mai
stau pe gânduri. Am crezut că aveam totul sub control, dar
Tarzan stătea la pândă.
 82
Unul dintre secretele care îi apropie pe bărbați
și pe femei: încrederea în sine și în celălalt

A avea încredere în tine îți permite să ai încredere în cei­

lalți și te pregătește să încasezi eventualele lovituri urâte,
care e posibil să nu vină niciodată. Se pare că ai înțeles asta,
chiar dacă rămâne în continuare complicat să o pui în practi­
că. Eu o știu pentru că am pus la bătaie mai mult de 40 de ani
ca să fiu echilibrată. Amintește-ți că nu te obligă nimeni să
lași să treacă atâta vreme: ia liftul, cere ajutor! Vei descoperi
cât de la îndemână îți este să fii fericit în cuplu când încre­
derea și relaxarea domnesc. O să vezi, e ușor: dacă partene­
rul te iubește și este echilibrat, nu te va înșela. Dacă o face
(prin asta înțeleg cu regularitate, nu vorbesc de un accident
pentru că asta e o altă dezbatere), înseamnă că nu te merită.
Părăsește-1. Nu este loc pentru neliniști: este matematică! Ai
îndoieli, dar nu ai probe (unii sunt foarte șireți!); atunci în-
treabă-te dacă ai cu adevărat încredere în partenerul tău și,
dacă este cazul, nu vei mai avea nicio îndoială: nu te înșală.
Dacă nu ai încredere, detectez o problemă în cuplu, mai ales
dacă ești în continuare convins că ești înșelat. Va trebui să
privești realitatea în ochi și să spargi abcesul. Sau poate pre­
feri să trăiești în îndoială, decât să descoperi adevărul. Este
numai și numai dreptul tău. Eu am făcut-o!
Când fosta parteneră a lui Jules mi-a trimis faxul semnat
„anonim", după ce am fluturat documentul sub nasul sus­
pectului, l-am întrebat dacă este adevărat. Mi-a mărturisit, în
sfârșit, adevărul (nu era prima oară când îl întrebam). îți jur
că aș fi dat orice să neee. L-as fi rrpznt rhîar —i
 Sindromul Tarzan
inimii aș fi știut adevărul. Când vorbim despre un cuplu în
care unul dintre ei este evident adulterin, dar celălalt nu vede
nimic, se întâmplă pentru că a decis pur și simplu să nu vadă
nimic. Dar când o probă în plus, respectiv faimoasa picătură
de apă, te obligă să privești realitatea în față, nu mai poți da
înapoi.
Orice-ar fi, decât să te gândești încontinuu că partenerul
tău te înșală ori că ar putea s-o facă, de ce să nu crezi mai
degrabă că îți este fidel și va fi mereu, în loc să te torturezi și
să-1 torturezi în fiecare zi de la Dumnezeu ?
A crede în fidelitatea partenerului presupune să mizezi pe
încrederea în tine și în celălalt și să fii fericit; în caz contrar,
dacă tu îl bănuiești, iar el nu a făcut nimic, vei ucide cuplul
la foc mic. Iar dacă Într-adevăr a făcut-o și o probă de genul
faxului anonim îți sare în ochi, atunci dă-i preaviz.
Cu inima frântă, nu mai crezi într-un viitor în doi. Totuși,
dacă vei alege să lucrezi asupra persoanei tale și să înțelegi că
ai dat peste niște nevrozați, vei îmbunătăți calitatea persoane­
lor pe care le vei întâlni. Alegi să rămâi singur și îți spui că e
mai bine așa. Dar dintre două rele, nu o alegi pe cea mai puțin
rea ? Ce-ai zice să îți oferi șansa de a trăi o relație frumoasă ?
Una dintre frazele mele preferate este: „Ai grijă de viitorul
tău pentru că acolo îți vei petrece restul vieții." Asta te invită
să lucrezi asupra prezentului pentru a-ți construi im viitor
senin. Una dintre regulile importante ale Universului este că
totul trebuie să circule - energia, sângele, banii -, iar noi sun­
tem făcuți pentru a realiza acest schimb și a comunica, pentru
a da și a primi. A te izola înseamnă să blochezi această ener­
gie, de teamă că o să suferi din nou. Totuși, acum ai mijloacele
necesare pentru a-ți încerca șansele din nou, fără să suferi. Nu
susțin că fericirea există numai în doi, dar îți spun că trebuie
să găsești persoana potrivită și să fii fericit. Când două suflete
se iubesc, ele se adună, iar energiile se multiplică.
Un ultim detaliu: să știi, doamnă, că bărbaților nu le este
 Pascale Piquet

îi înțeleg! Nici eu nu mă îndrept înspre bărbații macho. Este

dificil totuși pentru ei să facă distincția între feministă și fe­
minină. De altfel, cu cât ești mai feministă, cu atât ești mai
puțin feminină. Cât despre tine, domnule, poate este timpul să
înțelegi că o femeie autonomă nu este neapărat o castratoare și
este posibil să caute un bărbat independent cu care să forme­
ze un cuplu complementar, pe principii de egalitate. întâlnesc
bărbați și femei care caută același lucru, dar care nu reușesc să
se recunoască în această amestecătură.
In poveștile cu zâne, ciobanul o ia întotdeauna de soție pe
prințesă, iar servitoarea se însoțește cu prințul, și chiar dacă
sunt mai mulți ciobani și mai multe servitoare, nu există de­
cât o singură prințesă și un singur prinț. Realitatea e foarte
diferită pentru că este minunată: fiecare femeie, gata să fie
fericită, este o prințesă care îți oferă regatul și inima ei. Iar fie­
care bărbat hotărât să fie fericit ți le oferă pe ale sale. Ce oferi
tu celei sau celui care contribuie la fericirea ta ? Experiența de
viață, toate calitățile și dorința de a fi fericit cu un asociat al
inimii și al corpului.
 83
Cei care vor să clădească un cuplu fericit
au un semn distinctiv pentru a se recunoaște

Am o propunere pentru tine: să purtăm un semn distinctiv

pentru a repera bărbații și femeile celibatari și echilibrați, aflați
în căutarea unei vieți de cuplu înfloritoare. Castratoarele, băr­
bații supuși și impostorii de toate felurile să se abțină! Astfel
vom câștiga timp și ne vom repera mai ușor unii pe alții. De
altfel, eu voi fi prima care îl va purta.
Acum că ai făcut un tur al tuturor lucrurilor care îi apro­
pie pe bărbați de femei, vezi cu alți ochi sexul opus? Ai înțe­
les că numai din cauza trecutului tău te-ai programat să su­
praviețuiești, iar asta este ceea ce crezi că meriți: un partener
rău, o slujbă meschină, să câștigi atât cât îți trebuie să trăiești
de azi pe mâine și nicio plăcere. Acum știi că poți trăi fericit
și este suficient să crezi pentru a te deprograma. Dacă eu am
putut să redresez direcția și să fiu foarte fericită astăzi, și tu
vei putea. Păstrează clar în minte faptul că fericirea există,
singur și în doi; dacă uiți asta, e posibil ca într-o bună zi, oa­
menii fericiți ca mine să fie duși la azilul de nebuni!
 84
Pariul lui Pascale

Aș încheia cu o analogie între pariul lui Blaise Pascal de­

spre existența lui Dumnezeu și pariul că îți poți controla viața.
Acest celebru filosof și matematician a demonstrat, într-o ma­
nieră complet logică și matematică, că a crede în Dumnezeu
este un bun pariu, care îți aduce mai mult dacă îl crezi, decât
dacă nu o faci. Pentru că nu ai nimic de pierdut, numai de câș­
tigat.
Te văd cum încerci să mă contrazici: nu sunt decât niște
gânduri frumoase...
Ești gata să pariezi ?

Tu ești cel pe care pe care viața l-a programat greșit.

Ai simțit că poți schimba prezentul, viitorul și,
mai ales, gândurile tale ?
Ai puterea de a fi fericit si în largul tău ?
De asta te pot asigura:
A te schimba înseamnă să accepți echilibrul
și seninătatea.