Sunteți pe pagina 1din 3

BIBLIOGRAFIE

Viaţa lui Nicolae Tesla este puţin spus “spectaculoasă”, este un straniu
experiment de viaţă care a explodat ca o rachetă.Evoluţia umanităţii este
iluminată periodic de explozii de realizări intelectuale care işi trimit razele departe
în viitor influenţînd pentru o lungă perioadă de timp dezvoltarea omenirii.
Tesla a creat era modernă. Într-un timp când electricitatea era considerată o
forţă ocultă, Tesla i-a descoperit misterele şi a făcut-o accesibilă publicului,
industria electrică, de azi, fiind industria cu cea mai mare cifră de afaceri din
lume. Cum ar fi arătat lumea de azi fără motoarele de curent alternative,
iluminatul cu arc electric, centralele electrice şi reţelele electrice, fără radar, fără
roboţi, fără microunde, toate invenţii ale lui Nicolae Tesla?
Tesla a fost un superman. El şi-a sacrificat viata personala şi plăcerile,
nefiind căsătorit nici o dată, căutând satisfacţii numai în creaţia tehnică. El a
locuit toată viaţa într-o cameră de hotel.
Descoperirea curenţilor alternativi polifazaţi, descoperire responsabila
pentru crearea primei hidrocentralei de la Niagara Falls – care a deschis era
electricităţii. Azi tot pământul este plin de reţele electrice care transportă această
energie. Fiecare stâlp electric poate fi considerat un monument închinat lui Tesla.
Frecvenţa acestor reţele de 60 Hz in SUA, a fost aleasă de NicolaeTesla şi
George Westinghouse, şi e valabilă şi azi. Descoperirea câmpului magnetic
învârtitor şi a motorului de curent alternativ a făcut posibilă producerea,
transportul energiei electrice la scara industriala si funcţionarea a zeci de mii de
fabrici în întreaga lume. El a inventat tuburile fluorescente care abia în
ultimii ani încep sa fie generalizate şi să inlocuiască mai puţin eficientele lămpi cu
incandescenţa inventate de Edison.
El a descoperit secretul transmiterii energiei electrice fără fire şi doar faptul
că energia captată în acest fel nu putea fi măsurată pentru a fi vândută a făcut ca
proiectul Wardencliff, care trebuia să demonstreze acest lucru la scară
industrială, să fie abandonat din lipsă de finanţare.
Nicolae Tesla s-a născut în anul 1856 în satul Lika, de lângă Smiljan din
Croaţia, unde tatăl său Milutin era preot. Şi mama sa Gica provenea tot dintr-o
familie de preoţi ortodocşi. Familia tatălui său se numea in trecut Drăghici, dar
ulterior a luat numele de Tesla după denumirea unui instrument de tamplărie
care are aceaşi denumire şi in limba română. Mama sa provenea din familia
Mandici. Familiile tatălui şi a mamei proveneau din partea de vest a Serbiei, de
langă Montenegru, ei ajungând în Croaţia datorită slujbei tatălui său. Tesla a avut
patru fraţi: Milica, Dan, Anghelina - mai in varstă decât el, şi Mariţa mai tânără.
Şi-a început studiile în Smiljan. Le a continuat la Real Gymnasium în Gospic. In
1870 a fost primit ca elev la Gymnasiul Real Superior din Karlovac (Carlstadt) din
Croaţia. În 1875 a intrat la Institutul politehnic din Graumltz (Graz) pentru a studia
ingineria electrică. Aici a cunoscut funcţionarea generatoarelor şi motoarelor de
curent continuu, cu dezavantajele lor legate de prezenţa colectorului. A început
să se gândească la un motor fără perii colectoare. În 1878 a început studiile de
matematică si fizică la Universitatea din Praga. Nu a mai terminat studiile aici, din
cauza morţii tatălui său a trebuit să se angajeze. S-a angajat la Central
Telegraph Office din Budapesta. Aici în Budapesta are o revelaţie şi descoperă
BIBLIOGRAFIE

principiul câmpului magnetic învartitor care va permite realizarea motorului


electric de curent alternativ. Din Budapesta ajunge la Paris. Aici obţine un post la
Continental Edison Company - o companie franceză. De aici pleacă la New York
unde ajunge în 1884 cu 4 cenţi în buzunar, unde a fost angajat de Edison. Dar în
1885 ei se despart din motive financiare, dar şi din motive tehnice, Edison nu a
vrut să dezvolte motoarele de curent alternativ propuse de Tesla. Adevărul era
ca Edison, fara pregatire tehnica, mai mult un autodidact, nu înţelegea principiul
de funcţionare al curentului alternativ, care necesita cunoştinţe superioare de
matematică, şi nu şi-a dat nici seama de avantajele curentului alternativ. Între
1886 şi 1887 a lucrat ca muncitor cu ziua pentru a supravieţui. În 1887 a gasit un
finanţator şi infiinţează Tesla Electric Company. Din 1887 până în 1888 a realizat
şi brevetat toate tipurile de motoare de current alternativ precum si sistemul de
transmitere a energiei în current alternativ (zeci de invenţii), care permiteau
transportul energiei electrice la înaltă tensiune).
În 16 Mai 1888 a fost invitat să ţină o prelegere la American Institute of
Electrical Engineer ( IEEE de azi). Aici a pus bazele teoriei curentului alternativ.
Curentul alternativ pe care Edison la refuzat, devenea acum o breşă tehnologică.
permiţand transportul economic al energiei electrice şi a deschis o nouă eră in
industrie. George Westinghouse, inventator şi déjà un om bogat i-a oferit lui
Tesla pentru brevetele sale 1 milion de Dolari plus o redevenţă de un Dolar la un
CP (0.736kW) vândut. Dar vanzările de motoare electrice au crescut aşa de mult
încât dacă Westinghouse ar fi plătit redevenţa, ar fi dat faliment. Nicolae Tesla a
rupt contractul şi s-a mulţumit cu milionul de Dolari pentru a nu opri
dezvoltarea sistemului de current alternativ. În acest fel războiul curenţilor
dintre Edison şi Tesla s-a sfârşit cu victoria curentului alternativ.Pana la urma si
compania lui Edison a trecut la curent alternativ (în prezent funcţioneaza sub
numele de General Electric). A câştigat licitatia pentru realizarea hidrocentralei
de la Niagara Falls.
În continuoare s-a ocupat de cercetari privind curentii de înalta frecvenţă, şi
transmiterea de energie şi informaţie fără fir. A susţinut prelegeri la diferite
Universităţi. Intre 1889-1890 a construit generatoare electrice de 5Khz si 20Khz.
In 1899 a construit satia de radioemisie de 200Kw din Colordo. Pe lista de
inventii a lui Nicolae Tesla se mai gaseste un contor de energie electrica si un
frecventmetru. Nicolae Tesla are peste 700 de patente obtinute in SUA si
Europa! Dupa 1934 s-a ocupat de fisiunea nucleelor atomice, folosind in
experimente generatoare electrostatice de inalta tensiune.
A fost invitat pentru prelegeri in Europa, la Londra şi Paris. Cu această
ocazie, şi a morţii mamei sale, şi-a vizitat şi ţara şi fraţii. A fost primit la Belgrad
ca un erou.
Multe ţări işi dispută originea lui Nicolae Tesla. În primul rand Croaţia pentru
ca s-a născut pe teritoriul ei de astăzi, apoi Serbia, pentru că părinţii lui erau
ortodocsi si pentru că părintii lui erau originari din Muntenegru. dar şi Ucraina şi
Rusia, pentru că tesla- unealta de tamplarie există în toate limbile slave.
Profesorul Dinu-Ştefan Moraru a scris mai multe articole [5], în care susţine
că Henri Coandă i-a povestit personal că l-a cunoscut pe NicolaeTesla prin tatăl
BIBLIOGRAFIE

său, generalul Constantin Coandă. Copil fiind, generalul C.Coanda l-ar fi dus la
Belgrad cu ocazia vizitei lui Nicolae Tesla în Europa şi în imperiul Habsburgic, în
1893. Este posibil sa-i fi spus inventatorului avionului cu reactie, care lucra si el
in spatiul anglo-saxon, ca si el, Tesla, e roman. H. Coandă spunea că Tesla ar fi
român din Banat. O regiune din imperiul habsburgic populata cu precadere cu
romani si svabi. Este posibil sa-i fi spus generalului roman, ca si el, Tesla, e
roman. Adevărul este că şi azi mai acum trăiesc pe teritoriul fostei Iugoslavii
(Serbia, Croatia, Muntenegru, slovenia si Macedonia) mulţi istro-români,
macedo-români, care vorbesc o limbă foarte apropiată de a noastră. E posibil ca
Nikola Tesla să fi avut adevăratul nume Nicolae Tesla, dar prin aparteneţa
Croaţiei la Imperiul Austro Ungar şi mai târziu la Iugoslavia transcrierea numelui
avea sa devina Nikola Tesla. Şi numele persoanelor din familia lui par a avea
rezonanţe romaneşti, nume care se pot vedea la muzeul Tesla din Belgrad. Nici
numele Tesla nu e un nume sârbesc sau sud-slav. Numele care nu se termină cu
‘ci’ denotă o altă origine.